Scoala de la Frankfurt
Repostez un articol din 2017, pentru cititorii mai noi:
Noua eră „întunecată” – Școala de la Frankfurt și corectitudinea politică
de Michael Minncino
Winter, 1992 issue of FIDELIO Magazine.
traducere și preambul de Mircea Tănase
Preambul
Unul din cele mai importante momente în înțelegerea culturii politice de tip socialist și, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt, vector instituțional în propagarea disimulată a revoluției bolșevice. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizația de tip occidental, a cărei fundament creștin este menit a-l „maceră” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluționar cunoscut mai târziu sub denumirea de Școala de la Frankfurt.
Subversiv prin natură sa, Institutul este o agregare a forțelor intelighenției internaționale socialiste, care înțeleg că lupta cu frontul occidental, eșuată fiind sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluționar clasic-model bolșevic, a cărei „ridicare” este de altfel problematica sub raport social și politic, ci de o avangardă „științifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influență. Dezavuați în URSS pentru „deviaționism” ideologic, primii actanți – Antonio Gramsci și Georg Luckacs creează un model de preluare și comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cel de forță și represiune instaurat în Rusia. Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil și mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creștin al societăților vestice și a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, își va iubi noul sine comunist, având un suflet nou. El este cu atât mai eficace cu cât se desfășoară ocult, sub masca instituțiilor existente, sub prestigiul științelor timpului, în esență însă lucrând spre metastazierea întregului țesut socio-politic. Se instaurează astfel un război de guerilă, asimetric, în raport cu proprii cetățeni, insesizabil pentru că se desfășoară sub coordonatele și sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”. Artă a transformării sociale ce ține de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice, cere timp și pricepere, precum și un instrumentar științific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu.
În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse și inovative tehnici și tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică și tehnologiile comunicațiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA și Europa Occidentală pentru a se disemina și impune apoi ca model global.
Teza articolului de față este că modelul social transformist al Școlii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăților occidentale, sub forma corectitudinii politice, ca dogmă a societăților democratice, care sunt pe cale să își piardă modelul identitar creștin și să se prefacă într-un tot comunizat supranațional, realizând astfel visul artizanilor săi a „societății fără clase”, dar și fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievsky, „omul fără țară e și fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum și perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.
OPINIE. Istoria războaielor purtate de SUA-NATO: „Exportul democrației” prin acte de subversiune și infiltrare
Global Research: The History of US-NATO Led Wars: “Exporting Democracy” through Acts of Subversion and Infiltration
Istoria războaielor purtate de SUA-NATO: ‘Exportul democrației’ prin acte de subversiune și infiltrare
De Shane Quinn, 28 Noiembrie 2023, Global Research
NATO, condus de americani, a atacat Serbia și Muntenegru cu avioane militare între martie și iunie 1999. Modul adesea nediscriminatoriu în care au fost efectuate bombardamentele NATO a dus la moartea a peste 1 200 de civili, potrivit Comitetului iugoslav pentru cooperare cu UNICEF; dar, de fapt, numărul real al victimelor civile a fost semnificativ mai mare și ar fi putut fi cuprins între 5 000 și 5 700 de vieți civile pierdute ca urmare a mai puțin de trei luni (11 săptămâni) de raiduri aeriene ale NATO.
Intervenția occidentală în Serbia a avut loc cu ani înainte de 1999.
SUA și Uniunea Europeană au canalizat zeci de milioane de dolari în activități antiguvernamentale care îl vizau pe liderul sârb Slobodan Miloșevici, a cărui sfidare era inacceptabilă pentru politicienii occidentali, în principal pentru administrația Bill Clinton de la Washington. Miloșevici urmărea politici externe și interne independente, printre acestea din urmă numărându-se refuzul de a pune în aplicare programele neoliberale susținute atât de mult de către americani și aliații lor europeni.
Orașul iugoslav Novi Sad bombardat în anul 1999 (Licența CC BY-SA 3.0)
În cele 18 luni de dinaintea încheierii președinției lui Miloșevici, în octombrie 2000, SUA și UE au cheltuit aproximativ 80 de milioane de dolari în domenii precum mass-media de opoziție din Serbia. Finanțarea occidentală era mai veche, de pe la mijlocul anilor 1990, când sume mari de bani din SUA și UE au începuse să intre în Serbia. Washingtonul a urmărit această politică mai ales prin intermediul United States Agency for International Development – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al National Endowment for Democracy – Fondul Național pentru Democrație din SUA (NED), care sunt strâns legate de Casa Albă.
Fondurile americane și europene au ajutat grupuri politice antiguvernamentale precum Otpor, care avea sediul în capitala sârbă Belgrad și care dorea să îl răstoarne pe președintele Miloșevici. Paul McCarthy, ofițer senior de programe pentru NED în Europa Centrală și de Est, a dezvăluit că, după prăbușirea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia în anul 1992, NED a acordat ajutoare organizațiilor antiguvernamentale din Serbia, Muntenegru și Kosovo, inclusiv Otpor. În anul 1999, Otpor a primit, de asemenea, aproape 2 milioane de dolari de la un alt grup finanțat de Washington, Institutul Republican Internațional (IRI).
NED desfășura activități subversive alături de Fundația pentru o Societate Deschisă înființată în urmă cu trei decenii de către bogatul om de afaceri George Soros, un notoriu băgător de seamă, susținător al liberalismului și al expansiunii imperialiste occidentale. Acțiunile lui Soros sunt adesea compatibile cu politica guvernului SUA.
NED și fundațiile Soros s-au infiltrat în organizații media, grupuri de reflecție, sindicate etc. După anul 1990, Soros a cheltuit peste 100 de milioane de dolari pentru susținerea grupurilor anti- Miloșevici, Otpor numărându-se printre beneficiari. Soros a investit 50 de milioane de dolari într-un efort de a cumpăra minele și fabricile Trepca, situate în cea mai mare parte în Kosovo.
SUA și-au promovat ‘exportul de democrație’ prin intermediul unor organizații precum NED, USAID, CIA, Freedom House (Casa Libertății, președintele Freedom House este Michael J. Abramowitz) și fundațiile Soros. Acestea serveau drept paravan pentru schimbarea de regim în țări independente de politica occidentală. Metoda nu a fost foarte diferită de cea folosită în anul 1953 pentru înlăturarea, cu sprijinul britanic și american, a guvernului lui Mohammad Mosaddegh din Iran, după ce premierul iranian a naționalizat firmele petroliere britanice din țară.
CIA și MI6 au finanțat demonstrațiile antiguvernamentale din Teheran, cu scopul de a-l forța pe Mosaddegh să plece de la putere și de a readuce Iranul sub dominația occidentală. Mai recent, Soros s-a folosit în mod regulat de „activiști”, pe care i-a angajat și care apoi au alimentat tulburările într-o anumită națiune desemnată pentru schimbarea regimului.
Tancuri pe străzile din Teheran, în anul 1953. Susținătorii loviturii de stat celebrau victoria în Teheran (Sub licența Domeniului Public)
Grupurile susținute de guvernul american au sprijinit, de asemenea, ‘revoluțiile colorate’, așa cum s-a întâmplat acum 20 de ani în Georgia, care are o graniță de peste 800 de kilometri cu Rusia și este o fostă republică sovietică. Istoricul Moniz Bandeira a scris:
Michel Chossudovsky: Chile, 11 septembrie 1973 – Ingredientele unei lovituri de stat militare
Michel Chossudovsky: Fifty Years Ago: Chile, September 11, 1973: The Ingredients of a Military Coup
Acum cincizeci de ani: Chile, 11 septembrie 1973: Ingredientele unei lovituri de stat militare
De Michel Chossudovsky, 01 Septembrie 2023, Michel Chossudovsky
În urmă cu o jumătate de secol, la 11 septembrie 1973, armata chiliană condusă de generalul Augusto Pinochet a zdrobit guvernul Unidad Popular, ales în mod democratic și condus de Salvador Allende.
Obiectivul a fost înlocuirea unui guvern progresist, ales în mod democratic, cu o dictatură militară brutală.
Lovitura de stat militară a fost susținută de CIA. Secretarul de stat Henry Kissinger a jucat un rol direct în complotul militar. [1]
În săptămânile care au precedat lovitura de stat, ambasadorul american Nathaniel Davis și membri ai CIA au avut întâlniri cu conducerea militară chiliană de vârf, împreună cu liderii Partidului Național și ai frontului naționalist de ultra-dreapta Patria y Libertad. În timp ce rolul sub acoperire al administrației Nixon este amplu documentat, ceea ce este rareori menționat în rapoartele mass-media este faptul că lovitura de stat militară a fost susținută și de către un sector al Partidului Creștin Democrat.
Patricio Aylwin, care a fost ales președinte al Chile în anul 1989, a devenit șeful partidului DC (democrat creștin) în lunile premergătoare loviturii de stat militare din septembrie 1973 (din martie până în septembrie 1973). Aylwin a contribuit în mare măsură la ruperea ‘Dialogului’ dintre guvernul Unidad Popular și creștin-democrați. Predecesorul său, Renan Fuentealba, care reprezenta aripa moderată a Partidului Creștin-Democrat (PDC), era ferm împotriva intervenției militare. Fuentealba era în favoarea unui dialog cu Allende (la salida democratica). El a fost înlăturat de la conducerea partidului în mai 1973, în favoarea lui Patricio Aylwin.
Partidul DC a fost divizat la mijloc, între cei care erau în favoarea ‘salida democratica’ și facțiunea dominantă Aylwin-Frei, care era în favoarea ‘soluției militare’. [2]
La 23 august, Camera de Diputados din Chile a redactat o moțiune în care se afirma că guvernul Allende ‘a încercat să impună un regim totalitar’. Patricio Aylwin a fost membru al echipei de redactare a acestei moțiuni. Patricio Aylwin credea că o dictatură militară temporară era ‘răul cel mai mic dintre cele două rele’. [3]
Această moțiune a fost adoptată aproape în unanimitate de partidele de opoziție, inclusiv de DC, Partido Nacional și PIR (‘Stânga Radicală’).
Conducerea Partidului Creștin-Democrat, inclusiv fostul președinte chilian Eduardo Frei, dăduse undă verde armatei. Indiscutabil, serviciile secrete americane trebuie să fi jucat un rol sub acoperire în schimbarea conducerii PDC.
Iar continuitatea ‘modelului chilian’, prezentat ca o ‘poveste de succes economic’, a fost asigurată atunci când, 16 ani mai târziu, Patricio Aylwin a fost ales președinte al statului Chile în așa-numita tranziție la democrație din anul 1989.
La momentul loviturii de stat din 11 septembrie, eram profesor invitat de economie la Universitatea Catolică din Chile (Instituto de Economia, Universidad Catolica de Chile. În orele care au urmat bombardamentului asupra Palatului prezidențial din La Moneda, noii conducători militari au impus o stare de asediu de 72 de ore.
Când universitatea s-a redeschis câteva zile mai târziu, am început să pun cap la cap istoria loviturii de stat, din notițe scrise. Trăisem evenimentele tragice de la 11 septembrie 1973, precum și lovitura de stat eșuată din 29 iunie 1973. Mai mulți dintre studenții mei de la Universitatea Catolică fuseseră arestați de către junta militară.
În zilele care au urmat preluării puterii de către armată, am început să răscolesc grămezi de documente și de tăieturi de ziar, pe care le adunasem zilnic de la sosirea mea în Chile, la începutul anului 1973. Cu toate acestea, o mare parte din acest material a fost pierdut și distrus de către asistentul meu de cercetare, temându-se de represalii politice în zilele care au urmat loviturii de stat.
Acest articol inedit a fost scris acum 50 de ani (a se vedea mai jos). A fost redactat pe o mașină de scris veche, în săptămânile care au urmat după 11 septembrie 1973.
Acest proiect de articol original plus două copii indigo au fost distribuite printre câțiva prieteni apropiați și colegi de la Universitatea Catolică. Nu a fost publicat niciodată. Timp de 30 de ani a zăcut într-o cutie de documente în fundul unui dulap de arhivă.
Am transcris textul din proiectul îngălbenit de copie indigo [în 2003]. În afară de o editare minoră, nu am făcut nicio modificare la articolul original.
De atunci, istoria acestei perioade a fost amplu documentată, inclusiv rolul administrației Nixon și al secretarului de stat Henry Kissinger în complotul de asasinare a lui Allende și de instaurare a unui regim militar.
Chicago Economics: Repetiție neoliberală de ținută a Programului de Ajustare Structurală (PAS)
Principalul obiectiv al loviturii de stat militare susținute de SUA în Chile a fost, în cele din urmă, impunerea agendei economice neoliberale. Aceasta din urmă, în cazul Chile, nu a fost impusă de creditorii externi sub îndrumarea FMI. ‘Schimbarea de regim’ a fost impusă printr-o operațiune secretă a serviciilor secrete militare, care a pus bazele loviturii de stat militare. Reformele macroeconomice radicale (inclusiv privatizarea, liberalizarea prețurilor și înghețarea salariilor) au fost puse în aplicare la începutul lunii octombrie 1973.
La doar câteva săptămâni de la preluarea puterii de către armată, Junta militară condusă de generalul Augusto Pinochet a ordonat o creștere a prețului la pâine de la 11 la 40 de escudos, peste noapte, o creștere uriașă, de 264%. Acest ‘tratament de șoc economic’ fusese conceput de către un grup de economiști, numit ‘Chicago Boys’.
În timp ce prețurile la alimente au crescut vertiginos, salariile au fost înghețate, pentru a se asigura ‘stabilitatea economică și a se evita presiunile inflaționiste’.
De la o zi la alta, o țară întreagă a fost precipitată într-o sărăcie abisală; în mai puțin de un an, prețul pâinii în Chile a crescut de 36 de ori (3700%). Optzeci și cinci la sută din populația chiliană a fost împinsă sub pragul sărăciei.
Rezumatul cărții “Nicaragua: O istorie a rezistenței la intervențiile americane”
Global Research: “Nicaragua: A History of US Intervention and Resistance”
‘Nicaragua: O istorie a rezistenței la intervențiile americane’
Rezumatul unei cărți.
De Rick Sterling, 10 August 2023, Global Research
Multe națiuni din cele două Americi au avut de suferit de pe urma loviturilor de stat, a dictaturilor, a sancțiunilor și a invaziilor directe promovate de SUA. Nicaragua ar putea fi cea mai victimizată. Dan Kovalik a scris o carte care trece în revistă istoria intervențiilor americane și a rezistenței la acestea, până în prezent.
Kovalik include propriile experiențe acumulate de-a lungul mai multor decenii de vizite în Nicaragua. Prima dată a fost cu un convoi de camioane al Veteranilor pentru Pace (VFP) care aducea ajutoare în Nicaragua în anul 1987. În mod incredibil, timp de două luni, guvernul american a blocat ieșirea camioanelor cu ajutoare din SUA în drum spre Nicaragua. Povestea are un deznodământ fericit. După luni de eforturi, activiștii anti-război au reușit să iasă din SUA și să ajungă în Nicaragua, unde au fost întâmpinați cu brațele deschise și au sărbătorit. Această experiență i-a stârnit lui Kovalik, care a lucrat timp de zeci de ani ca avocat internațional pentru drepturile omului și este avocat pensionar al United Steel Workers, un sindicat al muncitorilor siderurgiști, un interes pe viață pentru Nicaragua.
Cartea descrie perioadele cheie ale intervențiilor americane. În anul 1855, William Walker s-a autoproclamat președinte al Nicaraguei. Sprijinit de o mică armată de soldați europeni și americani, a preluat controlul asupra orașului Grenada din Nicaragua. Walker a reintrodus sclavia, argumentând că aceasta a fost introdusă în Americi „într-un spirit de bunăvoință și filantropie”. Cu Războiul Civil american la orizont, el a fost susținut și de statele din sudul SUA. În câțiva ani, forțele lui Walker au fost înfrânte, iar acesta a fost executat.
Newsweek: CIA și Putin s-au înțeles asupra regulilor războiului cu trei luni înainte de invazia Ucrainei
In noiembrie 2021, cu trei luni înainte de invazie, Biden l-a trimis pe seful CIA, William Burns, la Moscova pentru a avertiza Kremlinul de consecințele oricărui atac. Deși președintele rus l-a respins pe emisarul lui Biden, el a fost de acord să vorbească cu Burns printr-un telefon securizat de la Kremlin. Chiar dacă Rusia a invadat, cele două țări au fost capabile să accepte unele reguli. Statele Unite nu vor lupta direct și nu vor căuta schimbarea regimului, a promis administrația Biden. Rusia își va limita asaltul la Ucraina și va acționa în conformitate cu liniile directoare nedeclarate, dar bine înțelese pentru operațiuni secrete, scrie Newsweek
ENCICLOPEDIE. Cartelul Federal Reserve: Cele opt familii
Global Research: The Federal Reserve Cartel: The Eight Families
Cartelul Rezervelor Federale: Cele opt familii
Partea I dintr-o serie de cinci părți
De Dean Henderson, 06 Mai 2023, Global Research
Relevant pentru criza actuală, acest articol atent documentat a fost publicat pentru prima dată de Global Research acum mai bine de zece ani, la 1 iunie 2011.
Cei patru călăreți ai băncilor (Bank of America, JP Morgan Chase, Citigroup și Wells Fargo) dețin cei patru călăreți ai petrolului (Exxon Mobil, Royal Dutch/Shell, BP și Chevron Texaco); în tandem cu Deutsche Bank, BNP, Barclays și alți bătrâni mastodonți europeni ai banilor. Dar monopolul lor asupra economiei globale nu se termină la marginea câmpului petrolier.
Conform declarațiilor a 10 mii de companii depuse la SEC, cei patru călăreți ai băncilor se numără printre primii zece deținători de acțiuni în aproape toate corporațiile din Fortune 500.[1]
Așadar, cine sunt acționarii băncilor care dețin centrele monetare?
Aceste informații sunt păstrate mult mai atent. Întrebările mele adresate agențiilor de reglementare bancară cu privire la acționariatul în primele 25 de holdinguri bancare din SUA în baza Freedom of Information Act, au fost din start respinse pe motive de ‘securitate națională’. Acest lucru este destul de ironic, deoarece mulți dintre acționarii băncii locuiesc în Europa.
Un depozit important pentru bogăția oligarhiei globale care deține aceste holdinguri bancare este US Trust Corporation – fondată în 1853 și deținută în prezent de Bank of America. Un director și administrator onorific recent al US Trust Corporate a fost Walter Rothschild. Printre ceilalți directori se numără Daniel Davison de la JP Morgan Chase, Richard Tucker de la Exxon Mobil, Daniel Roberts de la Citigroup și Marshall Schwartz de la Morgan Stanley. [2]
W. McCallister, un specialist din industria petrolieră cu legături cu Casa de Saud, a scris în The Grim Reaper că informațiile pe care le-a obținut de la bancherii saudiți citează faptul că 80% din Banca Rezervei Federale din New York – de departe cea mai puternică filială a Fed – este deținută de doar opt familii, dintre care patru locuiesc în SUA. Acestea sunt Goldman Sachs, Rockefeller, Lehmans și Kuhn Loebs din New York; familiile Rothschild din Paris și Londra; Warburgs din Hamburg; Lazards din Paris; și Israel Moses Seifs din Roma.
Contabilul Thomas D. Schauf corobora afirmațiile lui McCallister, adăugând că zece bănci controlează toate cele douăsprezece sucursale ale Federal Reserve Bank.
El numește N.M. Rothschild din Londra, Rothschild Bank din Berlin, Warburg Bank din Hamburg, Warburg Bank din Amsterdam, Lehman Brothers din New York, Lazard Brothers din Paris, Kuhn Loeb Bank din New York, Israel Moses Seif Bank din Italia, Goldman Sachs din New York și JP Morgan Chase Bank din New York.
Schauf îi enumeră pe William Rockefeller, Paul Warburg, Jacob Schiff și James Stillman ca fiind persoane care dețin acțiuni importante ale Fed. [3]
Schiff sunt persoane din interior la Kuhn Loeb. Stillman sunt persoane din interiorul Citigroup, care s-au căsătorit în clanul Rockefeller la începutul secolului.
Eustace Mullins a ajuns la aceleași concluzii în cartea sa ‘Secretele Rezervei Federale’, în care prezintă grafice care leagă Fed și băncile membre ale acesteia de familiile Rothschild, Warburg, Rockefeller și celelalte. [4]
Controlul pe care aceste familii de bancheri îl exercită asupra economiei mondiale nu poate fi supraestimat și este în mod intenționat învăluit în secret. Brațul lor media corporatist se grăbește să discrediteze orice informație care expune acest cartel bancar central privat ca fiind ‘teoria conspirației’. Cu toate acestea, faptele rămân.
Casa Morgan
Banca Rezervelor Federale s-a înființat în 1913, în același an în care a murit J. Pierpont Morgan, un mare bancher american, după care s-a înființat Fundația Rockefeller. Casa Morgan a prezidat finanțele americane de la colțul dintre Wall Street și Broad, acționând ca o bancă centrală cvasi-americană încă din 1838, când George Peabody a fondat-o la Londra.
Peabody a fost un asociat de afaceri al familiei Rothschild. În 1952, Eustace Mullins, cercetător al Fed, a avansat ipoteza că Morgan nu erau altceva decât agenți ai familiei Rothschild. Mullins a scris că familia Rothschild: „…a preferat să opereze în mod anonim în SUA în spatele fațadei J.P. Morgan & Company”. [5]
Autorul Gabriel Kolko a declarat: „activitățile lui Morgan din 1895-1896 de vânzare a obligațiunilor americane în aur în Europa s-au bazat pe o alianță cu Casa Rothschild”. [6]
Caracatița financiară Morgan și-a înfășurat rapid tentaculele în jurul lumii. Morgan Grenfell își desfășura activitatea la Londra. Morgan et Ce a condus Parisul. Verii Lambert ai familiei Rothschild au înființat Drexel & Company în Philadelphia.
Casa Morgan s-a ocupat de Astors, DuPonts, Guggenheims, Vanderbilt și Rockefeller. Aceasta a finanțat lansarea AT&T, General Motors, General Electric și DuPont. La fel ca băncile Rothschild și Barings, cu sediul la Londra, Morgan a devenit parte din structura de putere în numeroase țări.
Până în 1890, Casa Morgan acorda împrumuturi băncii centrale a Egiptului, finanța căile ferate rusești, emitea obligațiuni guvernamentale provinciale braziliene și finanța proiecte de lucrări publice din Argentina. O recesiune în 1893 a sporit puterea lui Morgan. În acel an, Morgan a salvat guvernul american de la o panică bancară, formând un sindicat pentru a susține rezervele guvernamentale cu un transport de aur de la Rothschild în valoare de 62 de milioane de dolari. [7]
Morgan a fost forța motrice din spatele expansiunii Vestului în SUA, finanțând și controlând căile ferate care se îndreptau spre Vest prin intermediul unor trusturi cu drept de vot. În 1879, New York Central Railroad, finanțată de Cornelius Vanderbilt și deținută de Morgan, a acordat tarife de transport preferențiale pentru monopolul în devenire al lui John D. Rockefeller, Standard Oil, consolidând astfel relația Rockefeller/Morgan.
Casa Morgan se afla acum sub controlul familiilor Rothschild și Rockefeller. Un articol din New York Herald titra: ‘Regii căilor ferate formează un trust gigantic’. J. Pierpont Morgan, care a declarat cândva: „concurența este un păcat”, apoi a comentat cu bucurie:
„Gândiți-vă la asta. Întregul trafic feroviar concurent la vest de St. Louis plasat sub controlul a aproximativ treizeci de oameni.”[8].
Morgan și bancherul lui Edward Harriman, Kuhn Loeb, dețineau monopolul asupra căilor ferate, în timp ce dinastiile bancare Lehman, Goldman Sachs și Lazard s-au alăturat familiei Rockefeller în controlul bazei industriale a SUA. [9]
În 1903, Banker’s Trust a fost înființat de cele opt familii. Benjamin Strong, de la Banker’s Trust, a fost primul guvernator al Băncii Federale de Rezervă din New York. Crearea Fed în 1913 a unit puterea celor Opt Familii cu puterea militară și diplomatică a guvernului SUA. În cazul în care împrumuturile lor de peste mări nu erau plătite, oligarhii puteau acum să trimită pușcașii marini americani pentru a colecta datoriile. Morgan, Chase și Citibank au format un sindicat internațional de creditare.
Casa Morgan era apropiată de Casa britanică de Windsor și de Casa italiană de Savoia. Kuhn Loebs, Warburgs, Lehmans, Lazards, Israel Moses Seifs și Goldman Sachs aveau, de asemenea, legături strânse cu regalitatea europeană. Până în 1895, Morgan controla fluxul de aur care intra și ieșea din SUA. Primul val american de fuziuni se afla la început și era promovat de bancheri. În 1897 au avut loc șaizeci și nouă de fuziuni industriale. Până în 1899 erau 1.200. În 1904, John Moody – fondatorul Moody’s Investor Services – a declarat că este imposibil să vorbim despre interesele Rockefeller și Morgan ca fiind separate. [10]
Neîncrederea publicului față de această combinație s-a răspândit. Mulți îi considerau trădători care lucrau pentru vechii bani europeni. Standard Oil a lui Rockefeller, US Steel a lui Andrew Carnegie și căile ferate ale lui Edward Harriman au fost toate finanțate de bancherul Jacob Schiff de la Kuhn Loeb, care a lucrat îndeaproape cu familiile Rothschild europene.
Mai multe state occidentale au interzis bancherii. Predicatorul populist William Jennings Bryan a fost de trei ori candidatul democrat la președinție între 1896 și 1908. Tema centrală a campaniei sale anti-imperialiste a fost că America cădea în capcana ‘servituții financiare față de capitalul britanic’. Teddy Roosevelt l-a învins pe Bryan în 1908, dar a fost forțat de acest val populist care se răspândea, să promulge Legea Sherman Anti-Trust. Apoi a atacat Standard Oil Trust.
În 1912 au avut loc audierile de la Pujo, care au vizat concentrarea puterii pe Wall Street. În același an, doamna Edward Harriman și-a vândut acțiunile substanțiale pe care le deținea la Guaranty Trust Bank din New York către J.P. Morgan, creând Morgan Guaranty Trust. Judecătorul Louis Brandeis l-a convins pe președintele Woodrow Wilson să ceară să se pună capăt blocării consiliilor de administrație. În 1914 a fost adoptată Legea Clayton Anti-Trust.
Jack Morgan – fiul și succesorul lui J. Pierpont – a reacționat solicitând clienților Morgan, Remington și Winchester, să crească producția de arme. El a argumentat că SUA trebuiau să intre în Primul Război Mondial. Îndemnat de Fundația Carnegie și de alte fronturi oligarhice, Wilson s-a conformat. După cum a scris Charles Tansill în America Goes to War:
„Chiar înainte de ciocnirea armelor, firma franceză Rothschild Freres a trimis o telegramă către Morgan & Company din New York, sugerând lansarea unui împrumut de 100 de milioane de dolari, din care o parte substanțială urma să fie lăsată în SUA pentru a plăti achizițiile franceze de bunuri americane.”
Casa Morgan a finanțat jumătate din efortul de război al SUA, în timp ce primea comisioane pentru alinierea unor contractori precum GE, Du Pont, US Steel, Kennecott și ASARCO. Toți au fost clienți ai Morgan. Morgan a finanțat, de asemenea, războiul britanic al boierilor din Africa de Sud și războiul franco-prusac. Conferința de pace de la Paris din 1919 a fost prezidată de Morgan, care a condus atât eforturile de reconstrucție ale Germaniei, cât și ale aliaților. [11]
În anii 1930, populismul a reapărut în America după ce Goldman Sachs, Lehman Bank și alții, au profitat de pe urma prăbușirii din 1929. [12] Președintele Comisiei bancare din Camera Reprezentanților, Louis McFadden (D-NY), a declarat despre Marea Criză:
„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”
Senatorul Gerald Nye (Dem.-ND) a prezidat o anchetă privind munițiile în 1936. Nye a ajuns la concluzia că Casa Morgan a băgat SUA în Primul Război Mondial pentru a proteja împrumuturile și a crea o industrie de armament în plină expansiune. Ulterior, Nye a elaborat un document intitulat The Next War (Următorul război), care se referea cu cinism la ‘vechiul truc al zeiței democrației’, prin care Japonia putea fi folosită pentru a atrage SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.
În 1937, secretarul de interne Harold Ickes a avertizat cu privire la influența ‘celor 60 de familii din America’. Istoricul Ferdinand Lundberg a scris mai târziu o carte cu exact același titlu. Judecătorul Curții Supreme de Justiție William O. Douglas a denunțat „influența Morgan… ca fiind cea mai periculoasă din industria și finanțele actuale”.
Jack Morgan a răspuns prin faptul că a împins SUA spre cel de-al Doilea Război Mondial. Morgan a avut relații strânse cu familiile Iwasaki și Dan – cele mai bogate două clanuri din Japonia – care au deținut Mitsubishi și, respectiv, Mitsui, încă de când companiile au apărut din shogunatele secolului al XVII-lea. Când Japonia a invadat Manciuria, masacrând țăranii chinezi la Nanking, Morgan a minimalizat incidentul. Morgan a avut, de asemenea, relații strânse cu fascistul italian Benito Mussolini, în timp ce nazistul german Hjalmer Schacht a fost omul de legătură al Băncii Morgan în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, reprezentanții Morgan s-au întâlnit cu Schacht la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) din Basel, Elveția. [13]
Casa Rockefeller
BRI este cea mai puternică bancă din lume, o bancă centrală globală pentru cele Opt Familii care controlează băncile centrale private din aproape toate țările occidentale și în curs de dezvoltare. Primul președinte al BRI a fost bancherul Rockefeller Gates McGarrah – oficial la Chase Manhattan și la Federal Reserve. McGarrah a fost bunicul fostului director al CIA, Richard Helms. Familia Rockefeller – ca și familia Morgan – avea legături strânse cu Londra. David Icke scrie în Children of the Matrix (Copiii Matrixului), că Rockefeller și Morgan erau doar niște ‘ajutoare’ pentru familiile Rothschild europene. [14]
BRI este deținută de Federal Reserve, Banca Angliei, Banca Italiei, Banca Canadei, Banca Națională a Elveției, Nederlandsche Bank, Bundesbank și Banca Franței.
Istoricul Carroll Quigley a scris în cartea sa epică ‘Tragedie și speranță’ că BRI făcea parte dintr-un plan:
„de a crea un sistem mondial de control financiar în mâini private, capabil să domine sistemul politic al fiecărei țări și economia lumii în ansamblul ei… care să fie controlat într-o manieră feudală de către băncile centrale ale lumii care acționează în mod concertat prin acorduri secrete.”
Guvernul SUA a avut o neîncredere istorică față de BRI, făcând lobby fără succes pentru desființarea acesteia la Conferința de la Bretton Woods din 1944, după cel de-al Doilea Război Mondial. În schimb, puterea celor Opt Familii a fost amplificată, odată cu crearea la Bretton Woods a FMI și a Băncii Mondiale. Rezerva Federală a SUA a preluat acțiuni la BRI abia în septembrie 1994. [15]
BRI deține cel puțin 10% din rezervele monetare pentru cel puțin 80 dintre băncile centrale din lume, FMI și alte instituții multilaterale. Ea servește ca agent financiar pentru acordurile internaționale, colectează informații despre economia mondială și servește ca împrumutător de ultimă instanță pentru a preveni colapsul financiar global.
BRI promovează o agendă a fascismului capitalist monopolist. A acordat un împrumut punte Ungariei în anii 1990 pentru a asigura privatizarea economiei acestei țări. A servit drept intermediar pentru finanțarea lui Adolf Hitler de către cele Opt Familii – condusă de J. Henry Schroeder de la Warburg și de Mendelsohn Bank din Amsterdam. Mulți cercetători afirmă că BRI se află la punctul culminant al spălării banilor din droguri la nivel mondial. [16]
Nu este o coincidență faptul că BRI are sediul în Elveția, locul preferat de ascundere a averii aristocrației mondiale și sediul central al Lojii Alpina a francmasonilor italieni P-2 și al Internaționalei Naziste. Alte instituții pe care cele opt familii le controlează includ Forumul Economic Mondial, Conferința Monetară Internațională și Organizația Mondială a Comerțului.
Bretton Woods a fost o binecuvântare pentru cele Opt Familii. FMI și Banca Mondială au fost esențiale pentru această ‘nouă ordine mondială’. În 1944, primele obligațiuni ale Băncii Mondiale au fost lansate de Morgan Stanley și First Boston. Familia franceză Lazard s-a implicat mai mult în interesele Casei Morgan. Lazard Freres – cea mai mare bancă de investiții din Franța – este deținută de familiile Lazard și David-Weill – vechile familii de bancheri genovezi reprezentate de Michelle Davive. Un recent președinte și director general al Citigroup a fost Sanford Weill.
În 1968, Morgan Guaranty a lansat Euro-Clear, un sistem de compensare bancară cu sediul la Bruxelles pentru titlurile de valoare în eurodolari. Acesta a fost primul efort automatizat de acest tip. Unii au început să numească Euro-Clear: ‘Bestia’. Bruxelles servește drept sediu pentru noua Bancă Centrală Europeană și pentru NATO. În 1973, oficialii Morgan s-au întâlnit în secret în Bermuda pentru a reînvia în mod ilegal vechea Casă Morgan, cu douăzeci de ani înainte ca Glass Steagal Act să fie abrogat. Morgan și Rockefeller au oferit sprijin financiar pentru Merrill Lynch, propulsând-o în grupul Big 5 al băncilor de investiții din SUA. Merrill face acum parte din Bank of America.
John D. Rockefeller și-a folosit averea din petrol pentru a achiziționa Equitable Trust, care înghițise mai multe bănci și corporații mari până în anii 1920. Marea Criză a contribuit la consolidarea puterii lui Rockefeller. Banca Chase a acestuia a fuzionat cu Banca Manhattan a lui Kuhn Loeb pentru a forma Chase Manhattan, consolidând astfel o relație de familie de lungă durată. Familia Kuhn-Loeb a finanțat – împreună cu Rothschild – încercarea lui Rockefeller de a deveni regele petrolului. National City Bank din Cleveland i-a furnizat lui John D. banii necesari pentru a se lansa în monopolizarea industriei petroliere americane. Banca a fost identificată în cadrul audierilor din Congres ca fiind una dintre cele trei bănci deținute de Rothschild în SUA în anii 1870, când Rockefeller s-a constituit pentru prima dată ca Standard Oil of Ohio. [17]
Unul dintre partenerii Rockefeller Standard Oil a fost Edward Harkness, a cărui familie a ajuns să controleze Chemical Bank. Un altul a fost James Stillman, a cărui familie controla Manufacturers Hanover Trust. Ambele bănci au fuzionat sub umbrela JP Morgan Chase. Două dintre fiicele lui James Stillman s-au căsătorit cu doi dintre fiii lui William Rockefeller. Cele două familii controlează o mare parte din Citigroup, de asemenea. [18]
În domeniul asigurărilor, familia Rockefeller controlează Metropolitan Life, Equitable Life, Prudential și New York Life. Băncile Rockefeller controlează 25% din toate activele celor mai mari 50 de bănci comerciale din SUA și 30% din toate activele celor mai mari 50 de companii de asigurări. [19] Companiile de asigurări – prima din SUA a fost lansată de francmasoni prin intermediul companiei lor Woodman’s of America – joacă un rol-cheie în amestecul banilor proveniți din traficul de droguri din Bermude.
Printre companiile aflate sub controlul lui Rockefeller se numără Exxon Mobil, Chevron Texaco, BP Amoco, Marathon Oil, Freeport McMoran, Quaker Oats, ASARCO, United, Delta, Northwest, ITT, International Harvester, Xerox, Boeing, Westinghouse, Hewlett-Packard, Honeywell, International Paper, Pfizer, Motorola, Monsanto, Union Carbide și General Foods.
Fundația Rockefeller are legături financiare strânse atât cu Fundația Ford, cât și cu Fundația Carnegie. Alte eforturi filantropice ale familiei includ Rockefeller Brothers Fund, Rockefeller Institute for Medical Research, General Education Board, Rockefeller University și University of Chicago – care produce un flux constant de economiști de extremă dreapta ca apologeți ai capitalului internațional, inclusiv Milton Friedman.
Familia deține 30 Rockefeller Plaza, unde se aprinde în fiecare an bradul național de Crăciun, și Rockefeller Center. David Rockefeller a avut un rol esențial în construirea turnurilor World Trade Center. Principala casă a familiei Rockefeller este un complex impunător din nordul statului New York, cunoscut sub numele de Pocantico Hills. De asemenea, familia deține un duplex de 32 de camere pe 5th Avenue în Manhattan, un conac în Washington DC, Monte Sacro Ranch în Venezuela, plantații de cafea în Ecuador, mai multe ferme în Brazilia, o proprietate în Seal Harbor, Maine și stațiuni în Caraibe, Hawaii și Puerto Rico. [20]
Familiile Dulles și Rockefeller sunt verișoare. Allen Dulles a creat CIA, i-a ajutat pe naziști, a mușamalizat atentatul asupra lui Kennedy de pe scaunul Comisiei Warren și a încheiat o înțelegere cu Frăția Musulmană pentru a crea asasini controlați mental. [21]
Fratele John Foster Dulles a prezidat falșii trusturi Goldman Sachs înainte de prăbușirea bursei din 1929 și l-a ajutat pe fratele său să răstoarne guvernele din Iran și Guatemala. Amândoi au fost Skull & Bones, membri ai Consiliului pentru Relații Externe (CFR) și masoni de gradul 33. [22]
Familia Rockefeller a avut un rol esențial în formarea Clubului de la Roma, orientat spre depopulare, la proprietatea familiei lor din Bellagio, Italia. Proprietatea lor din Pocantico Hills a dat naștere Comisiei Trilaterale. Familia este unul dintre principalii finanțatori ai mișcării eugenice care a dat naștere lui Hitler, clonării umane și obsesiei actuale pentru ADN în cercurile științifice din SUA.
John Rockefeller Jr. a condus Consiliul pentru Populație până la moartea sa. [23] Fiul său omonim este senator de Virginia de Vest. Fratele Winthrop Rockefeller a fost locotenent guvernator al statului Arkansas și rămâne cel mai puternic om din acest stat. Într-un interviu acordat în octombrie 1975 revistei Playboy, vicepreședintele Nelson Rockefeller – care a fost și guvernator al New York-ului – a articulat viziunea condescendentă a familiei sale asupra lumii:
„Sunt un mare adept al planificării – economică, socială, politică, militară, o planificare mondială totală.”
Dar dintre toți frații Rockefeller, fondatorul Comisiei Trilaterale (CT) și președintele Chase Manhattan, David, este cel care a fost vârful de lance al agendei fasciste a familiei, la scară globală. El l-a apărat pe șahul Iranului, regimul de apartheid din Africa de Sud și junta chiliană Pinochet. El a fost cel mai mare finanțator al CFR, al TC și (în timpul războiului din Vietnam) al Comitetului pentru o pace eficientă și durabilă în Asia – o bonitate contractuală pentru cei care au trăit din acest conflict.
Nixon i-a cerut să fie secretar al Trezoreriei, dar Rockefeller a refuzat postul, știind că puterea sa era mult mai mare la cârma Chase. Autorul Gary Allen scrie în The Rockefeller File că, în 1973: „David Rockefeller s-a întâlnit cu douăzeci și șapte de șefi de stat, inclusiv cu conducătorii Rusiei și ai Chinei Roșii”.
În urma loviturii de stat din 1975 a Băncii Nugan Hand/CIA împotriva premierului australian Gough Whitlam, succesorul acestuia, Malcolm Fraser, numit de Coroana britanică, a plecat în grabă în SUA, unde s-a întâlnit cu președintele Gerald Ford, după ce s-a consultat cu David Rockefeller. [24]
Note:
[1] 10K Filings of Fortune 500 Corporations to SEC. 3-91
[2] 10K Filing of US Trust Corporation to SEC. 6-28-95
[3] “The Federal Reserve ‘Fed Up’. Thomas Schauf. http://www.davidicke.com 1-02
[4] The Secrets of the Federal Reserve. Eustace Mullins. Bankers Research Institute. Staunton, VA. 1983. p.179
[5] Ibid. p.53
[6] The Triumph of Conservatism. Gabriel Kolko. MacMillan and Company New York. 1963. p.142
[7] Rule by Secrecy: The Hidden History that Connects the Trilateral Commission, the Freemasons and the Great Pyramids. Jim Marrs. HarperCollins Publishers. New York. 2000. p.57
[8] The House of Morgan. Ron Chernow. Atlantic Monthly Press NewYork 1990
[9] Marrs. p.57
[10] Democracy for the Few. Michael Parenti. St. Martin’s Press. New York. 1977. p.178
[11] Chernow
[12] The Great Crash of 1929. John Kenneth Galbraith. Houghton, Mifflin Company. Boston. 1979. p.148
[13] Chernow
[14] Children of the Matrix. David Icke. Bridge of Love. Scottsdale, AZ. 2000
[15] The Confidence Game: How Un-Elected Central Bankers are Governing the Changed World Economy. Steven Solomon. Simon & Schuster. New York. 1995. p.112
[16] Marrs. p.180
[17] Ibid. p.45
[18] The Money Lenders: The People and Politics of the World Banking Crisis. Anthony Sampson. Penguin Books. New York. 1981
[19] The Rockefeller File. Gary Allen. ’76 Press. Seal Beach, CA. 1977
[20] Ibid
[21] Dope Inc.: The Book That Drove Kissinger Crazy. Editors of Executive Intelligence Review. Washington, DC. 1992
[22] Marrs.
[23] The Rockefeller Syndrome. Ferdinand Lundberg. Lyle Stuart Inc. Secaucus, NJ. 1975. p.296
[24] Marrs. p.53
Comentariu saccsiv:
Numele Rothschild este strans legat de crearea Ordinului Illuminati:
Alte detalii despre celebra familie puteti citi la:
Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare
Cine va deține totul până la urmă, inclusiv pe tine? BlackRock și Vanguard Group
Creații sinistre: Familia ROTHSCHILD și TEMPLUL MASONERIEI – Curtea Supremă din Israel
Foto: MEDALIOANELE baronesei ROTHSCHILD. Adica DRACI, desigur…
ARHIEPISCOPUL DE CANTERBURY Justin Welby (Biserica Anglicana) – sluga familiei ROTHSCHILD
Datoria Ucrainei este detinuta de Rothschild. Ce se va intampla cu Romania?
Împrumuturile familiei evreiesti Rothschild către „Sfântul Scaun”
Predictiile baronului Benjamin de Rothschild
FOTO: Baroneasa Marie-Hélène de Rothschild la o petrecere din 1972
Evenimentul zilei: Legendele familiei ROTHSCHILD . Părinţii globalizării
Numele familiei Rockefeller este strans legat de luciferianism:
Alte detalii despre familia Rockefeller:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)
ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele
PAPUSARII RAZBOAIELOR: Adolf Hitler a fost finanțat de către Rockefeller si Federal Reserve
STITI CE-A FOST American Committee on United Europe? E ESENTIAL SA STIM, ca sa intelegem mai bine…
ROCKEFELLER si “BANCA DE SEMINTE pentru ziua APOCALIPSEI” situata in … Norvegia
ROCKEFELLER finanteaza VACCINUL ANTI-FERTILITATE
Alte detalii despre celelalte puternice familii:
Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare
Personalitati si organizatii: JACOB SCHIFF (JACOB SCHIFF HENRY)
Personalitati si organizatii: familia WARBURG
Banca de investitii LAZARD: castiguri peste estimari. DAR CINE II SUNT STAPANII?
Personalitati si organizatii: ANDREW CARNEGIE
Personalitati si organizatii: JOHN FOSTER DULLES
Personalitati si organizatii: ALLEN DULLES (ALLEN WELSH DULLES)
Alte detalii despre crearea Federal Reserve:
Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island
Detalii despre Burse (avand aceiasi stapani):
Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant
Detalii despre eugenie:
Intr-o conferinta in New Jersey din 1911, evreul greu Stephen Samuel Wise spunea:
„Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii”
Vorbea despre Woodrow Wilson…
Thomas Woodrow Wilson (1856 – 1924) a fost presedinte al SUA intre 1913 si 1921.
Sfatuitorul sau era evreul Bernard Mannes Baruch.
Legea Rezervei Federale a fost adoptată de cel de-al 63-lea Congres al Statelor Unite și semnată de președintele Woodrow Wilson la 23 decembrie 1913.
Intr-un final, Woodrow Wilson a recunoscut:
“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“
In articolul de pe Global Research este citat Louis McFadden, declarand despre Marea Criză:
„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”
A mai zis si altele si a platit cu viata:
Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE
Alte personalitati care i-au criticat si au sfarsit rau:
De ce papusarii ne dezvaluie uneori planul in declaratii, filme, etc.?
Probabil ca multi dintre voi ati cititi deja:
CITATE CELEBRE. Au spus-o cu gura lor iar altii ne-au avertizat…
Majoritatea citatelor sunt ale unor papusari, locotenenti ai unor papusari sau marionete de rang inalt si dezvaluie parti din marele plan.
Poate cel mai celebru este cel al lui Walther Rathenau, ce scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii„
Despre dezvaluirile din unele filme iar am mai scris. Astazi voi aminti pe scurt despre Jason Bourne, cu Matt Damon in rol principal si Tommy Lee Jones in rolul directorului CIA.
Mai jos puteti viziona un dialog intre personajul Robert Dewey (directorul CIA) si Aaron Kalloor, CEO al Deep Dream:
Din secventa de mai sus si din restul filmului, telespectatorii afla ca CIA l-a folosit pe Aaron pentru a crea o mega retea de socializare. De asemenea, despre crearea Treadstone, un gigantic program Big Brother.
Va suna cunoscut? Seamana cu dezvaluirile Business Insider din 2011, conform carora Mark Zuckerberg ar fi agent CIA, iar agentia ar fi creat Facebook pentru a putea supraveghea si a avea acces la miliarde de informatii cu caracter personal:
FACEBOOK a fost creat la cererea CIA? Mark Zuckerberg, agent secret?
Revenind la film, mai aflam despre „Beta”, un program de creare a asasinilor. Si despre Beta puteti citi in „teoria conspiratiei”, doar ca acolo se refera la programarea sexuala (sclavi). De programarea ucigasilor s-ar ocupa Delta:
Origini și tehnici de control al minții: PROGRAMAREA MONARCH – o continuare a proiectului MK-ULTRA
Tot in film aflam despre atentate CIA puse in carca „teroristilor”. Si astfel ne amintim despre celebrele:
De ce fac papusarii sau slugile lor astfel de dezvaluiri? Probabil ca sa nu aiba nimeni din gloata scuza ca n-a stiut. Si mai e ceva. Ei nu gandesc precum noi crestinii. Ei au fluturi in cap, ca atare considera ca trebuie sa divulge publicului planurile lor blestemate inainte de a le pune in aplicare, pentru a evita razbunarea unor soi de legi karmice.
Interviul oferit publicației UnHerd de Robert F Kennedy Jr.
Sursa: https://www.cotidianul.ro/robert-f-kennedy-avem-nevoie-de-o-revolutie/
Multă vreme, Robert Kennedy, fiul lui Robert Fitzgerald Kennedy și nepotul fostului președinte Kennedy, a fost considerat un erou al sistemului de la Washington. Însă în ultimii ani, retorica sa împotriva restricțiilor din timpul pandemiei și împotriva vaccinurilor l-au transformat în ochii comentatorilor într-un personaj iresponsabil sau chiar periculos.
Când și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale primare din partidul Democrat, împotriva lui Joe Biden, Robert Kennedy a pus în încurcătură presa corporatistă. Sondajele îl creditează cu 20% din voturile democraților. Ar trebui să fie ignorat sau nu?
În interviul oferit publicației UnHerd, reprodus parțial mai jos, Robert Kennedy vorbește mai puțin despre vaccinuri, subiect care l-a făcut cunoscut. Interviul încearcă să descopere dacă susținerea surprinzător de mare pentru Robert Kennedy se datorează și viziunilor sale despre mediu, Ucraina, puterea corporațiilor.
UnHerd: Ați folosit cuvântul ”corporatism” în multe interviuri. Ce înțelegeți prin asta?
Crucea Rosie despre detinutii de la Guantanamo. Cu aceasta ocazie sa ne amintim si de inchisorile CIA (inclusiv din Romania) si de crimele de razboi din Afganistan
Foto: https://chimesnewspaper.com/24383/opinions/guantanamo-guilty-dehumanization/
Condamnaţii care au fost deţinuţi de ani de zile în centrul de detenţie american din Guantanamo Bay din Cuba dau semne de „îmbătrânire accelerată”, a declarat vineri un oficial de rang înalt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, citat de Reuters.
„Solicităm administraţiei americane şi Congresului să lucreze împreună pentru a găsi soluţii adecvate şi durabile pentru a aborda aceste probleme”, a declarat Patrick Hamilton, şeful delegaţiei CICR pentru Statele Unite şi Canada, relatează agențiile Reuters și News.ro.
„Ar trebui luate măsuri cu prioritate”, a spus el.
Afirmaţiile lui Hamilton vin după o vizită la unitate, în martie, după o pauză de 20 de ani. El a spus că a fost „uimit de modul în care cei care sunt încă deţinuţi astăzi se confruntă cu simptomele îmbătrânirii accelerate, agravate de efectele cumulate ale experienţelor lor şi ale anilor petrecuţi în detenţie”.
El a cerut ca deţinuţii să beneficieze de îngrijire adecvată a sănătăţii mintale şi fizice şi să aibă contact mai des cu familia.
Departamentul de Apărare al SUA „examinează în prezent raportul”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului.
A ajuns să simbolizeze excesele „războiului împotriva terorii” din SUA
Tabăra de la Guantanamo a fost înfiinţată de preşedintele republican George W. Bush în 2002 pentru a fi reţinuţi suspecţi străini de terorism în urma atacurilor din 2001 asupra New Yorkului şi a Pentagonului, care au ucis aproximativ 3.000 de oameni.
A ajuns să simbolizeze excesele „războiului împotriva terorii” din SUA, din cauza metodelor dure de interogare despre care criticii au spus că echivalează cu tortură. Acolo erau 40 de deţinuţi când actualul preşedinte Joe Biden a preluat mandatul în 2021. Administraţia Biden a spus că doreşte să închidă unitatea, dar nu a prezentat un plan pentru a face acest lucru.
Repatrierea a doi fraţi în Pakistan a avut loc în februarie şi au mai rămas 30 de prizonieri. Hamilton a îndemnat Washingtonul să rezolve soarta deţinuţilor, îndemnând la acţiune pentru a-i transfera pe cei care erau eligibili.
Comentariu saccsiv:
In anii trecuti, protestele impotriva ororilor de la Guantanamo aratau astfel:
Foto: https://montreal.mediacoop.ca/fr/blog/tim-mcsorley/9546
Acum, comentariile trotinetistilor ce le puteti citi la articolul de pe Hot News sunt de cea mai joasa speta…
Cu aceasta ocazie, sa ne amintim si de inchisorile CIA (inclusiv din Romania) si de crimele de razboi din Afganistan. Iata, de exemplu, ce putem citi in articolul Închisorile secrete din România – vizate în decizia de joi prin care Tribunalul Penal Internațional a autorizat investigarea crimelor de război din Afganistan de pe Curs de Guvernare, din 5 martie 2020:
Seymour Hersh: la fel ca într-un film al mafiei din anii 1950 șeful CIA i-a reproșat lui Zelensky ca a luat o parte mai mare de bani decât cea care mergea la generali
Pe fondul corupției în crestere de la Kiev și în timp ce trupele americane se adună la granița cu Ucraina, se gândeste administrația Biden un final al conflictului? se întreabă jurnalistul Seymour Hersh pe site-ul său
Guvernul Ucrainei, condus de Volodymyr Zelensky, a folosit fondurile contribuabililor americani pentru a plăti scump motorina necesară, care menține armata ucraineană în mișcare în războiul cu Rusia. Nu se știe cât de mult plătește guvernul Zelensky pe galon pentru combustibil, dar Pentagonul plătea până la 400 de dolari pe galon pentru a transporta benzină dintr-un port din Pakistan, cu un camion sau cu parașuta, în Afganistan în timpul războiului american care a durat timp de decenii. Ceea ce nu este, de asemenea, cunoscut este că Zelensky a cumpărat combustibil din Rusia, țara cu care Ucraina și Washingtonul sunt în război, iar președintele ucrainean și mulți din anturajul său au scos milioane din dolarii americani alocați pentru plăti pentru motorină. O estimare a analiștilor de la Agenția Centrală de Informații a estimat fondurile deturnate la 400 de milioane de dolari anul trecut, cel puțin; un alt expert a comparat nivelul de corupție de la Kiev ca fiind apropiat de cel al războiului din Afganistan, „deși nu vor exista rapoarte de audit profesionale din Ucraina”.
„Zelensky a cumpărat motorină cu reducere de la ruși”, i-a spus un oficial american de informații lui Seymour Hersh. „Și cine plătește pentru gaz și petrol? Noi. Putin și oligarhii săi fac milioane”.
Multe ministere guvernamentale din Kiev au „concurat” literalmente, mi s-a spus, să înființeze companii-paravan pentru contracte de export de arme și muniții cu comercianți privați de arme din întreaga lume, care oferă comisioane. Multe dintre aceste companii sunt în Polonia și Cehia, dar se crede că altele există în Golful Persic și Israel. „Nu aș fi surprins să aflu că există și alții în locuri precum Insulele Cayman și Panama și că sunt mulți americani implicați”, i-a spus un expert american în comerț internațional jurnalistului american.
Problema corupției a fost abordată direct cu Zelensky într-o întâlnire în ianuarie trecută la Kiev cu directorul CIA William Burns. Mesajul lui către președintele ucrainean, a spus un oficial de informații care cunoaște direct întâlnirea, era dintr-un film al mafiei din anii 1950. Generalii de rang înalt și oficialii guvernamentali de la Kiev erau supărați de ceea ce au văzut ca fiind lăcomia lui Zelensky, așa că Burns i-a spus președintelui ucrainean, că „a luat o parte mai mare din bani decât partea care mergea la generali”.
De asemenea, Burns i-a prezentat lui Zelensky o listă de treizeci și cinci de generali și înalți oficiali a căror corupție era cunoscută de CIA și de alții din guvernul american. Zelensky a răspuns presiunii americane zece zile mai târziu, demițând public doar zece dintre cei mai ostentativi oficiali de pe listă și nimic altceva. „Cei zece de care a scăpat se lăudau cu banii pe care îi aveau – conducând prin Kiev cu noul lor Mercedes”, i-a spus oficialul de informații lui Seymour Hersh
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
2 comments