Razboaiele Americii incepand cu 1945: moartea a peste 40 de milioane de oameni
Global Research: The War on Iraq : Five US Presidents, Five British Prime Ministers, More than Thirty Years of Duplicity, and Counting….
Războiul din Irak: cinci președinți americani, cinci prim-miniștri britanici, mai mult de treizeci de ani de fățărnicie și numărătoarea continuă…
De Felicity Arbuthnot și Prof. Michel Chossudovsky, 10 Martie 2024, 06 August 2010, Global Research
O introducere de Michel Chossudovsky despre ‘războaiele umanitare’ ale Americii, urmată de un articol incisiv și atent documentat al corespondentei veterane de război Felicity Arbuthnot despre războiul din Irak.
***
Introducere
Vorbim doar de o simplă coincidență? În istoria recentă, de la războiul din Vietnam până în prezent, luna martie a fost aleasă de către Pentagon și de către planificatorii misiunilor militare ale NATO ca fiind ‘cea mai bună lună’ pentru a intra în război.
Cu excepția Războiului din Afganistan (octombrie 2001) și a Războiului din Golf din 1990-1991, toate operațiunile militare majore conduse de SUA-NATO și de aliați pe o perioadă de peste o jumătate de secol – de la invazia Vietnamului de către forțele terestre americane la 8 martie 1965 – au fost inițiate în luna martie.
Idele lui Marte (Idus Martiae) este o zi din calendarul roman care corespunde, în linii mari, zilei de 15 martie. Idele lui Marte este, de asemenea, cunoscută ca fiind data la care Iulius Caesar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.
De reținut că luna martie (în calendarul roman) este dedicată lui Marte (Martius), zeul roman al războiului.
Pictura: Masacrul din Coreea, de Pablo Picasso (1951)
Sursa: https://ro.painting-planet.com/masacrul-din-coreea-pablo-picasso/
Această imagine politică este reacția lui Picasso la masacrul civililor de către armata americană și sud-coreeană din octombrie-decembrie 1950. În acele zile, aproximativ 35.000 de persoane au fost ucise în vecinătatea Sinchon. Războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud a durat între 1950 și 1953.
Revenind la tabloul de Francisco Goya, „Al treilea mai 1808”, care prezintă împușcarea civililor spanioli de către soldații lui Napoleon, Picasso lucrează într-o manieră caracteristică lucrărilor sale târzii. El concentrează atenția privitorului pe anumite puncte: toți oamenii împușcați sunt femei și copii; în mâinile soldaților – nu puști, ci ceva abstract care definește agresivitatea în ansamblu; unul are o sabie în mână, simbolizând istoricitatea războiului; chipurile soldaților sunt simplificate la starea măștilor, iar fețele celor care se pregătesc pentru moarte sunt întoarse spre privitor.
Comentariu saccsiv:
Pe 27 iulie s-au implinit 70 de ani de la incheierea armistitiului razboiului din Coreea (27 iulie 1953), unul dintre cele mai sangeroase conflicte de la al doilea razboi mondial incoace.
Cititi va rog si:
Lockdown inexplicabil în Coreea de Nord. Oamenii au primit ordin brusc să se închidă în case
Foto: GettyImages
Vox: Americanii au uitat ce am făcut Coreei de Nord. Prin bombardamente am omorât 20 la sută din populație
Vox: Americans have forgotten what we did to North Korea
Americanii au uitat ce am făcut Coreei de Nord
De Max Fisher, 03 August 2015, Vox
Un bombardier american B-26 aruncă o bombă asupra orașului nord-coreean Wonsan în 1951. Arhive/GettyImages
Poate că nicio țară de pe Pământ nu este mai neînțeleasă de americani decât Coreea de Nord. Deși liderii acestei țări sunt de obicei prezentați ca fiind niște caraghioși, chiar niște prostănaci, de fapt, aceștia sunt extrem de serioși în ceea ce privește cruzimea și abilitatea lor de a păstra puterea. Deși țara este văzută ca fiind comunistă în stil sovietic, de fapt, este mai bine înțeleasă ca o rămășiță a fascismului japonez.
Și mai există o altă concepție greșită, una pe care americanii probabil că nu vor să o audă, dar care este importantă pentru a înțelege regatul pustnic: da, o mare parte din anti-americanismul său este fabricat în mod cinic ca instrument de propagandă și da, se bazează adesea pe minciuni. Dar nu, nu sunt numai minciuni. Statele Unite au făcut, de fapt, ceva teribil, chiar rău Coreei de Nord și, deși acest act nu explică, și cu atât mai puțin nu iartă, numeroasele abuzuri ale Coreei de Nord de atunci, nu este nici total irelevant.
Acțiunea respectivă a fost aceasta: la începutul anilor ’50, în timpul Războiului din Coreea, SUA au aruncat asupra Coreei de Nord mai multe bombe decât au aruncat în întregul teatru de operațiuni din Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest bombardament tip covor de bombe, care a inclus 32.000 de tone de napalm, a vizat adesea în mod deliberat atât ținte civile, cât și militare, devastând țara cu mult peste ceea ce era necesar pentru a duce războiul. Orașe întregi au fost distruse, multe mii de civili nevinovați au fost uciși și mulți alții au rămas fără adăpost și înfometați.
Pentru americani, a scris jurnalistul Blaine Harden, acest bombardament a fost „poate partea cea mai uitată a unui război uitat”, chiar dacă a fost aproape sigur „o crimă de război majoră”. Cu toate acestea, el arată că ura Coreei de Nord față de America „nu este în întregime fabricată”, a scris el. „Este înrădăcinată într-o narațiune bazată pe fapte, una pe care Coreea de Nord și-o amintește obsesiv, iar Statele Unite o uită cu nonșalanță”.
Iar SUA, după cum a povestit Harden într-un articol publicat la începutul acestui an, știau exact ce fac:
„Într-o perioadă de aproximativ trei ani, am omorât – cât – 20 la sută din populație”, a declarat generalul Curtis LeMay, șeful Comandamentului Strategic Aerian în timpul Războiului din Coreea, în 1984, pentru Biroul de Istorie al Forțelor Aeriene. Dean Rusk, un susținător al războiului și ulterior secretar de stat, a declarat că Statele Unite au bombardat „tot ce mișca în Coreea de Nord, fiecare cărămidă care stătea una peste alta”. După ce au rămas fără ținte urbane, bombardierele americane au distrus barajele hidroelectrice și de irigații în ultimele etape ale războiului, inundând terenurile agricole și distrugând culturile.
Istoricii contestă cât de important a fost cu adevărat acest bombardament în transformarea Coreei de Nord în țara care este astăzi; unii spun că a fost un factor de formare a istoriei tinerei națiuni, alții spun că această țară era deja pe cale de a deveni regatul pustnic și că liderii săi au profitat de bombardament pentru a ajunge acolo.
După cum subliniază cercetătorul nord-coreean B. R. Myers, în The Cleanest Race, probabil studiul definitiv al viziunii nord-coreene asupra lumii, propaganda anti-americană era deja în plină desfășurare înainte de începerea bombardamentelor. De atunci, aceasta nu s-a concentrat atât de mult pe bombardamentele americane (pe care Myers, ca majoritatea cercetătorilor, le consideră o crimă de război) pe cât v-ați fi așteptat:
Așa cum era de așteptat, Războiul din Coreea ocupă un loc central în propaganda anti-americană, dar [propaganda] se oprește mai puțin asupra campaniei de bombardamente extinse a Forțelor Aeriene Americane (care este greu de împăcat cu mitul liderului protector), decât asupra masacrelor din sate și a altor atentate izolate.
Totuși, chiar dacă bombardamentul nu a provocat ura obsesivă a Coreei de Nord față de America și de americani, a contribuit la concentrarea acesteia. Efectele bombardamentului au fost resimțite aproape universal, suferința pe care a provocat-o fiind una dintre primele experiențe comune ale nord-coreenilor. Spre deosebire de propagandă, care relata doar presupusele crime americane, aici era vorba de o crimă americană reală, pe care toată lumea a putut să o vadă cu proprii ochi și care, într-adevăr, probabil că i-a afectat personal. Cum ar putea să nu fie educativă?
Ca să fie clar, bombardamentele americane nu au transformat Coreea de Nord dintr-o țară frumoasă într-una rea; semințele regimului fascist de generații întregi din această țară se înrădăcinaseră deja la începutul anilor 1950 și, într-adevăr, merită să ne amintim că Nordul a lansat războiul în primul rând. Dar acel bombardament a sfârșit prin a favoriza, chiar dacă neintenționat, proiectul familiei Kim de a crea un stat buncăr paranoic, volatil și opresiv.
Acest lucru se poate vedea, de exemplu, în Pyongyang, capitala nord-coreeană, care a fost aproape distrusă de bombardamentele americane. După cum subliniază Myers, „Distrugerea orașului original de către bombele americane a permis regimului să îl reproiecteze de la zero ca pe o lucrare de propagandă grandioasă și durabilă în sine”.
Capitala nord-coreeană Pyongyang. În partea de jos, orașul în 1953, după ce aproximativ 75 la sută din el a fost distrus de bombardamentele americane. În partea de sus, orașul în 1964, după reconstrucție. (Keystone-France/Gamma-Keystone via Getty)
Simbolismul acestui lucru este tulburător: SUA, prin distrugerea nemiloasă, a facilitat liderilor nord-coreeni să reconstruiască orașul distrus într-o întruchipare fizică a distopiei orwelliene. Vina pentru proiectul nord-coreean rămâne în totalitate a acelor lideri, care știau exact ce fac. Dar este un memento că Statele Unite le-au dat cândva o mână de ajutor acestor lideri în transformarea națiunii lor într-o rămășiță fascistă.
În rarele momente în care discutăm despre bombardamentul american asupra Coreei de Nord, poate fi ușor să ne pierdem în dezbaterea consecințelor sale politice pe termen lung. Dar bombardamentul a contat în primul rând la vremea respectivă și contează și astăzi, nu pentru că a fost contraproductiv din punct de vedere politic, ci pentru că a fost oribil și nedrept.
Puteți întrevedea atât consecințele umanitare, cât și cele politice într-o telegramă diplomatică alarmantă pe care ministrul de externe al Coreei de Nord a trimis-o Națiunilor Unite, care conducea nominal efortul de război, în ianuarie 1951. Cercetătorul Adam Cathcart a dezgropat telegrama în urmă cu câteva zile, ceea ce m-a făcut să mă gândesc din nou la bombardamentul pe care America l-a uitat în mare parte. Iată câteva extrase din telegramă, tulburătoare de citit în prezent:
„PE 3 IANUARIE, LA ORA 10:30, O ARMATĂ DE 82 DE FORTĂREȚE ZBURĂTOARE ȘI-A ARUNCAT ÎNCĂRCĂTURA UCIGAȘĂ ASUPRA ORAȘULUI PYONGYANG. …
SUTE DE TONE DE BOMBE ȘI COMPUȘI INCENDIARI AU FOST LANSATE SIMULTAN ÎN TOT ORAȘUL, PROVOCÂND INCENDII NIMICITOARE. PENTRU A ÎMPIEDICA STINGEREA ACESTOR INCENDII, BARBARII TRANSATLANTICI AU BOMBARDAT ORAȘUL CU BOMBE EXPLOZIVE CU ACȚIUNE ÎNTÂRZIATĂ, CARE AU EXPLODAT LA INTERVALE DE TIMP PE PARCURSUL UNEI ZILE ÎNTREGI, FĂCÂND IMPOSIBILĂ IEȘIREA OAMENILOR PE STRĂZI. ÎNTREGUL ORAȘ ARDE ACUM, ÎNVĂLUIT ÎN FLĂCĂRI, DE DOUĂ ZILE. ÎN A DOUA ZI, 7.812 CASE ALE CIVILILOR AU FOST INCENDIATE. AMERICANII ERAU CONȘTIENȚI DE FAPTUL CĂ NU MAI EXISTAU OBIECTIVE MILITARE ÎN PYONGYANG. …
NUMĂRUL LOCUITORILOR DIN PYONGYANG UCIȘI DE SCHIJELE BOMBELOR, ARȘI DE VII ȘI SUFOCAȚI DE FUM ESTE INCALCULABIL, NEFIIND POSIBIL NICIUN CALCUL. ÎN ORAȘ, CARE ÎNAINTE DE RĂZBOI AVEA O POPULAȚIE DE CINCI SUTE DE MII DE LOCUITORI, AU MAI RĂMAS APROXIMATIV CINCIZECI DE MII DE LOCUITORI.”
Chiar și din traducerea în limba engleză din originalul rusesc, semințele faimoasei retorici de critici dure și conspiraționiste a Coreei de Nord sunt ușor de observat; există o referire ciudată la ‘șefii de pe Wall Street’ care ar fi condus războiul.
Dar, în timp ce retorica anti-americană nord-coreeană de astăzi este atât de des plină de distorsiuni și minciuni evidente și, prin urmare, ușor de respins, acest fragment de retorică anti-americană este înfiorător de real. Acest lucru face ca această telegramă să fie greu de citit, chiar și dincolo de suferința îngrozitoare pe care o descrie. A fost un moment în care caracterizarea oficială nord-coreeană a Americii, pe care astăzi o considerăm, pe bună dreptate, un nonsens propagandistic, conținea mult adevăr.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Cu ce sunt mai buni conducatorii vesticii decat cei din Coreea de Nord? Sa ne amintim de masacrele armatei SUA impotriva civililor nord coreeni. De sanctiunile ONU ce produc foamete. De spalarea pe creieri din universitatile si mass-media occidentala. De gulagul Covid
DW: Coreea de Nord: Rădăcinile urii
Populația nord-coreeană crește de 60 de ani cu ură față de SUA. Propaganda funcționează pentru că amintirea războiului coreean dăinuie. Din punct de vedere mental, țara este încă rămasă în anii ’50.
Propaganda anti-americană funcționează perfect în Coreea de Nord
Deși Coreea de Nord se confruntă cu multe lipsuri, de ceva nu duce lipsă deloc: de o mașinărie extrem de eficientă de propagandă. Ura față de SUA este inculcată copiilor încă din grădiniță și de pe băncile școlii. Cu toții se tem de „agresorul imperial” de la Washington. Propaganda este ajutată serios de faptul că poate construi scenariile pe baza experiențelor din timpul războiului coreean. Un conflict care marchează până azi viețile și așteptările oamenilor din Coreea de Nord. Și din cauză că nu a fost încă încheiat. Nu există un acord de pace; de șase decenii, ostilitățile sunt ținute în frâu strict în baza unui armistițiu.
Ca să spunem lucrurilor pe nume: războiul a fost declanșat chiar de Nord, ale cărui trupe au luat cu asalt Sudul pe 25 iunie 1950, din dorința de a reunifica cu forța Peninsula Coreeană, divizată în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
Iar acum când președintele american Donald Trump amenință cu foc și furie, cu „lucruri pe care nord-coreenii nici măcar nu și le pot imagina”, el nu face decât să confirme firul narativ promovat de Phenian și experiența istorică precedentă. Iar când secretarul Apărării James Mattis avertizează conducerea nord-coreeană cu privire la riscul „distrugerii propriului popor”, el nu face decât să ajute propaganda care se hrănește din trauma națională din timpul războiului coreean. Nord-coreeni au experimentat deja distrugerea, între anii 1950 și 1953.
Bombardierele americane B-29 în războiul coreean au lansat mai multe bombe deasupra Pacificului decât în al Doilea Război Mondial
Trei ani de bombardamente
În acest interval, Coreea de Nord a fost bombardată constant de avioanele militare americane. Fără a ține cont de populația civilă, după cum scrie istoricul american Bruce Cumings. El susține că bombardamentele americane de atunci ar fi fost crime de război.
În acei trei ani, au fost lansate mai multe bombe și mai mult napalm împotriva Coreei de Nord decât împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. 20% din populația nord-coreeană și-ar fi pierdut viața în aceste atacuri. Aceasta este estimareas generalului Curtis LeMay, care a comandat aviația militară americană în războiul coreean. LeMays spunea într-un interviu din 1984: „Am distrus fiecare oraș în parte, într-un fel sau altul. Și câteva orașe în Coreea de Sud. Am distrus din greșeală și orașul sud-coreean Pusan”.
O refugiată din Coreea de Nord e îngrozită de universitățile americane. „Nici în Coreea de Nord nu am văzut o asemenea spălare pe creier”
Inchiziția progresistă care face legea în universitățile americane a îngrozit-o de-a dreptul pe o tânără refugiată din Coreea de Nord. Deși a trăit până la 13 ani în cea mai dementă dictatură din lume, Yeonmi Park spune că ceea ce a văzut la Universitatea Columbia depășește orice imaginație.
Îndată ce a început să frecventeze cursurile Universității Columbia, Yeonmi Park a fost șocată de sentimentele anti-occidentale ale studenților și de accentul pus pe corectitudinea politică. A constatat îngrozită că „nici chiar în Coreea de Nord nu există atâta nebuniw”.
„Mă așteptam ca, dacă plătesc o avere și îmi consum energia și tot acest timp, voi învăța cum să gândesc. Dar ei te obligă să gândești așa cum vor ei”, a declarat Park pentru Fox News.
„America nu este liberă”
„Mi-am dat seama, wow, este o nebunie. Am crezut că America este diferită, dar am văzut atât de multe asemănări cu ceea ce am văzut în Coreea de Nord, încât am început să-mi fac griji. ”
Tânăra de 27 de ani a declarat pentru The New York Post că nu-i venea să creadă că i se va cere să se cenzureze în acest hal la o universitate din Statele Unite.
Yeonmi și familia ei au fugit din Coreea de Nord în 2007, când fata avea doar 13 ani. Familia care a traversat China și Coreea de Sud pentru a ajunge, în final, în Statele Unite. „Am traversat literalmente deșertul Gobi pentru a fi liberă și mi-am dat seama că nu sunt liberă, America nu este liberă”, declară tânăra.
Ea spune că sistemul de învățământ din SUA îi obligă pe elevi să gândească într-un anumit fel și îndoctrinarea este mai mare decât în țara ei natală.
O mulțime de americani își urăsc țara
„Mergând în Columbia, primul lucru pe care l-am învățat a fost„ spațiul sigur”, a spus ea.
„Fiecare problemă, ne-au explicat profesoriii, e din cauza bărbaților albi”. Unele dintre discuțiile despre privilegiul albilor i-au amintit de sistemul de castă din țara sa natală, unde oamenii erau clasificați în funcție de strămoșii lor.
Park a spus că Universitatea Columbia nu urmărește să-i învețe pe studenți să gândească critic și consideră că „nici Coreea de Nord nu este atât de nebună”.
Tânăra, acum în vârstă de 27 de ani, spune că a învățat în cele din urmă să „tacă din gură”, astfel încât să poată obține note bune și să absolve facultatea. Iși amintește că a fost mustrată pentru că a spus că i-au plăcut cărțile lui Jane Austen.
„Am spus că îmi plac acele cărți. Am crezut că este un lucru bun. Profesoara m-a mustrat: Știi că acei scriitori aveau o mentalitate colonială? Erau rasiști și bigoți iar cărțile lor te spală pe creier fără să-ți dai seama.”
„Am crezut că nord-coreenii sunt singurii oameni care urăsc americanii, dar se pare că există o mulțime de oameni care urăsc această țară chiar în această țară”, a declarat tânăra.
„Nu știu de ce oamenii înnebunesc în mod colectiv sau în același timp.”
Park susține că studenții americani nu înțeleg opresiunea reală sau „cât de greu este să fii liber”.
Park, care a relatat evadarea ei din Coreea de Nord în o carte de memorii numită „Pentru a trăi”, susține că americanii par dispuși să renunțe la drepturile fără să-și dea seama că s-ar putea că le-ar putea pierde definitiv.
„În mod voluntar, acești oameni se cenzurează reciproc, se reduc la tăcere”, a spus ea.
„Este complet nebunesc, este incredibil”, a spus ea. „Nu știu de ce oamenii înnebunesc în mod colectiv sau în același timp.”
Ea a spus că situația din Coreea de Nord este diferită, pentru că oamenii nu au acces la internet și au puține oportunități de a se informa ce se întâmplă în lume. Studenții americani au, însă, acces neîngrădit la informații.
Park spune că în copilărie că a crezut că dictatorul Kim Jong Un este „înfometat” și muncește până la epuizare, Abia când a ajuns în Coreea de Sud și i s-au arătat imagini care arătau cât de gras era el în imagini în comparație cu alte persoane care păreau slabe și flămânde. „Asta se întâmplă când ești spălat pe creier”, susține ea.
„În anumite privințe, ei (în SUA) sunt spălați pe creier. Chiar dacă există dovezi atât de clare în fața ochilor lor, nu le pot vedea„, notează The New York Post.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Explozii în Coreea de Nord, la frontiera cu China, soldate cu cel puţin 15 morţi
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
5 comments