Republica Moldova: Panglica Sfântului Gheorghe, interzisă în public
Panglica Sfântului Gheorghe este interzisă în Moldova, iar poliția va da amenzi, a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției. La fel, vor fi amendați și cei care poartă literele Z și V, considerate insemnele armatei ruse.
Persoanele care vor purta, pe 9 mai, panglica Sf. Gheorghe sau însemnele Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina, vor fi documentate și amendate, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu.
Întrebat dacă poliția va amenda cetățenii care vor purta panglica Sf. Gheorghe și însemnele de război, în timpul marșului organizat tradițional de 9 mai, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, într-o emisiune la radio Moldova, preluată de NewsMaker: „Cu siguranță, atâta timp cât legea reglementează expres că acestea cad sub incidența însemnelor interzise, cu siguranță vom documenta toate aceste acțiuni”.
Cernăuțeanu a îndemnat toți cetățenii, indiferent de ce viziuni nu au, să respecte legea.
„Sunt obligați să respecte legea, iar cei care nu o vor face, cu siguranță vor fi documentați”, a conchis șeful IGP.
Amintim că, din 20 aprilie 2022, la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate, pe teritoriul Republicii Moldova a fost interzisă confecționarea, promovarea, purtarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.
Persoanele fizice care sfidează legea pot fi sancționate cu amendă de la 4.500 la 9.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere, poate fi aplicată amenda de la 9.000 la 18.000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice – amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.
Agora: Panglica Sf. Gheorghe: Care este istoria plină de paradoxuri din spatele acestei „lente” bicolore
Având origini îndepărtate, care se trag încă din vremea Ecaterinei a II-a, panglia negru-oranj, mai cunoscută și sub denumirea de panglica Sf. Gheorghe, a ajuns să reprezinte astăzi unul din simbolurile agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Despre istoria acestei fâșii bicolore și adevăratele ei semnificații, AGORA a discutat cu profesorul universitar, istoricul Anatol Petrencu.
Potrivit istoricului, istoria acestei panglici își are rădăcinile încă în perioada țarismului rus, când printr-un ordin al țarinei Ecaterina a II-a, din 1769, are loc instituirea unor distincții militare. Acestea erau însoțite de respectiva panglică, acordată ofițerilor armatei ruse care s-au manifestat în lupte. Culoarea neagră, potrivit lui Petrencu, făcea trimitere la tot ceea ce ține de armată și domeniul militar, iar oranj semnifica focul.
Venirea bolșevicilor la putere a condus la izbucnirea unui război civil. În timp ce noile autorități de la Petrograd au interzis încă din 1918 această panglică bicoloră, în timpul Războiului Civil din Rusia, ea a fost însă purtată de albgardiștii care luptau împotriva celor „roșii”. Înfrângerea albgardiștilor a și dus la dispariția din istorie, pentru o scurtă perioadă de timp, a acestei panglici. Cu toate acestea, ea a fost purtată și în afara Rusiei, în fostele gubernii, cum ar fi cazul mareșalului Finlandei, Karl Gustaf Mannerheim.
Your Paper Please
Clipul de mai jos a fost postat in 2006:
Cat de mult au evoluat lucrurile in ultimii 18 ani?
Si cand au inceput? Iata un clip, tot din 2006:
In 1911, firma statisticianului germano-american Herman Hollerith (1860-1929) se uneste cu alte trei companii, formandu-se Computing Tabulating Recording Corporation (CTR). Aceasta noua entitate isi va schimba denumirea in International Business Machines Corporation (IBM) in 1924, sub presedintia lui Thomas J. Watson (1874 – 1956), mason, membru Carnegie Endowment for International Peace, membru al cultului Bohemian Grove.
Dupa cum s-a vazut, IBM a avut relatii cu nazismul. Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru national-socialisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date.
IBM este si companie membra Council on Foreign Relations.
Cititi va rog si:
Studiati, va rog, atent, posterul actiunii din Germania nazista:
Foto: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/images/highres_30016134%20copy.jpg
Observati similitudinile cu cel al US Information Awareness Office din “democrata si libera” SUA moderna:
Information Awareness Office (IAO) a fost intemeiat de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) in ianuarie 2002 si se ocupa cu proiecte tehnologice si informatice foarte avansate la nivel global pentru o asa zisa securitate nationala. A fost o consecinta directa a evenimentelor din 11.09.2001 si crea oportunitatea unei supravegheri totale de tip Big Brother .
Chiar daca intre timp a fost desfiintata, proiectele sale le-au preluat alte organizatii.
Motto-ul scientia potentia est (informatia inseamna putere) a fost folosit prima data de masonul Sir Francis Bacon.
Coincidenta? Initialele I.A.O. sunt folosite ca formula magica de Hermetic Order of the Golden Dawn (ce spun ca primesc indicatii de la “sefi secreti“ non umani).
Conform http://www.golden-dawn.com/temple/displaycontent.aspx?pageid=263 ar insemna: Isis, Apophis si Osiris.
Citat din site-ul oficial: “Proclaim: „Virgo, Isis, mighty Mother. Scorpio, Apophis, destroyer. Sol, Osiris, slain and risen. Isis, Apophis, Osiris.” Vibrate: „IAO.” O puteti auzi la: IAO.
Un mare impact asupra Hermetic Order of the Golden Dawn l-a avut Eliphas Lévi (1810 – 1875).
De-alungul timpului, Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) a initiat si dezvoltat (coordonand companii precum Bell Labs, General Electric, MIT, etc.) intre altele: internetul, inteligenta artificiala, realitatea virtuala.
In 1989 Tim Berners-Lee concepe ceea ce in 1990 va deveni World Wide Web. Inventie realizata in cadrul CERN (despre al carui foarte interesant istoric cititi va rog mai multe aici), acestia isi dau acordul pentru ca Web sa poata fi folosit de publicul larg. Tim Berners-Lee se muta apoi la Massachusetts Institute of Technology. In 1994 acolo infiinteaza si conduce World Wide Web Consortium (W3C) cu suportul DARPA.
Massachusetts Institute of Technology si-a adus si el aportul la tehnologia microcipurilor.
Care e finalul? Unde vor sa ajunga?
Cititi va rog si:
Sfintele Paști 4 aprilie 1944 – masacrarea civililor în timpul bombardamentele aliaţilor
Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi.
Se împlinesc 80 de ani de la bombardamentul aliat asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944. Atunci, 170 de bombardiere americane au executat ordinul mareșalului britanic al aerului Charles Portal de distrugere a Triajului București, un important nod al infrastructurii feroviare folosit de civili, dar și de armatele română și germană.
Atacul de tip „covor de bombe” s-a întins dinspre Chitila, Bucureștii Noi și Calea Griviței către Gara de Nord, dar au fost avariate sau distruse și alte clădiri din zona centrală a orașului.
Potrivit unui comunicat al guvernului Antonescu, au murit în bombardamente 2.942 de oameni. Aici însă nu sunt incluse alte câteva sute sau chiar mii de persoane care se aflau în trenurile vizate de atacul aerian. Este vorba de refugiați din Basarabia și Bucovina care așteptau să fie redirecționați prin țară.
Multe dintre victime nu au mai putut fi identificate, iar rămășițele lor au fost înmormântate în mai multe gropi comune din Cimitirul Calvin.
Apărarea antiaeriană a doborât la rândul ei zece bombardiere, 45 de aviatori americani care s-au catapultat fiind capturați.
La data de 4 aprilie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureştiul este bombardat masiv de către aviaţia anglo-americană, în urma atacului înregistrându-se importante distrugeri materiale şi numeroși morţi şi răniţi. Au fost vizate zone civile, în special partea centrală a oraşului, cartierul Griviţa și zona Gării de Nord, ținta principală fiind această gară, deoarece prin bombardarea ei se încerca împiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică forţa înaintarea spre vest. Astfel, la data de 4 aprilie 1944 pe la ora prânzului, un număr circa 220 de bombardiere „B-17”, numite și „fortăreţe zburătoare” şi peste 100 bombardiere „B-24 Liberator”, au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană de la Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României. În acel moment, în Gara de Nord se aflau câteva sute de oameni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală de deprimare şi de derută după ce își părăsiseră casele şi agoniseala de o viață, aşteptând flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total deoarece sub ploaia de bombe au murit majoritatea acestor refugiați. De asemenea, mii de case au fost distruse în bombardament, iar cartiere precum Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului „Splendid” şi a Teatrului Național, asupra Ateneului Român, asupra Universității și a multor alte clădiri cu valoare de patrimoniu. Numărul victimelor bombardamentului din 4 aprilie 1944 a fost deosebit de mare, iar bilanţul oficial consemnează un număr de 2942 de morți, peste 4000 de răniţi și peste 55.000 de oameni care au rămas fără adăpost. Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime și spun că bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică, deoarece a fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, Bucureștiul neavând la acea dată zone economice strategice sau cu așa de mare importanță, încât să influențeze soarta războiului. Și chiar dacă rețeaua feroviară şi nodurile de comunicație sunt obiective militare și sunt atacate în timp de război, bombardarea Bucureștiului din ziua de 4 aprilie 1944 rămâne un atac fără rațiune asupra populației civile. Astfel, acea zi de Paşti din 4 aprilie 1944 a fost un moment tragic pentru capitala României, un moment care nu trebuie uitat, niciodată.
Razboaiele Americii incepand cu 1945: moartea a peste 40 de milioane de oameni
Global Research: The War on Iraq : Five US Presidents, Five British Prime Ministers, More than Thirty Years of Duplicity, and Counting….
Războiul din Irak: cinci președinți americani, cinci prim-miniștri britanici, mai mult de treizeci de ani de fățărnicie și numărătoarea continuă…
De Felicity Arbuthnot și Prof. Michel Chossudovsky, 10 Martie 2024, 06 August 2010, Global Research
O introducere de Michel Chossudovsky despre ‘războaiele umanitare’ ale Americii, urmată de un articol incisiv și atent documentat al corespondentei veterane de război Felicity Arbuthnot despre războiul din Irak.
***
Introducere
Vorbim doar de o simplă coincidență? În istoria recentă, de la războiul din Vietnam până în prezent, luna martie a fost aleasă de către Pentagon și de către planificatorii misiunilor militare ale NATO ca fiind ‘cea mai bună lună’ pentru a intra în război.
Cu excepția Războiului din Afganistan (octombrie 2001) și a Războiului din Golf din 1990-1991, toate operațiunile militare majore conduse de SUA-NATO și de aliați pe o perioadă de peste o jumătate de secol – de la invazia Vietnamului de către forțele terestre americane la 8 martie 1965 – au fost inițiate în luna martie.
Idele lui Marte (Idus Martiae) este o zi din calendarul roman care corespunde, în linii mari, zilei de 15 martie. Idele lui Marte este, de asemenea, cunoscută ca fiind data la care Iulius Caesar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.
De reținut că luna martie (în calendarul roman) este dedicată lui Marte (Martius), zeul roman al războiului.
OPINIE: Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
Global Research: Is World War III About to Start or Has It Already?
Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
De Richard C. Cook, 22 Februarie 2024, Global Research
Permiteți-mi să încep prin a sublinia că cele de mai sus au fost subiectul unui articol în trei părți pe care l-am scris și care a fost publicat pe site-ul VT Foreign Policy pe 31 decembrie 2023, intitulat: ‘Este pe cale să înceapă al treilea război mondial?’.
În acest articol nu am postulat un răspuns definitiv. Desigur, unii ar spune că cel de-al treilea război mondial a început deja. Dar haideți să explorăm mai departe.
Blocada Leningradului (1941 – 1944) – ca sa intelegem mai bine suferinta civililor in timpul razboaielor
Asediul Leningradului (în limba rusă: блокада Ленинграда, blocada Leningrada) a fost asediul german al orașului simbol al Uniunii Sovietice, Leningrad (azi Sankt Petersburg) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul german a primit numele de cod Operation Nordlicht („Operațiunea Aurora boreală”). Asediul a durat de la 8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944.
A fost unul dintre cele mai sângeroase asedii din istoria lumii: Numărul total al rușilor (militari și civili) care și-au pierdut viața este mai mare decât numărul soldaților americani și britanici la un loc pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.[2]
Cititi va rog mai multe la:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Leningradului
Iata si ce a insemnat pentru civili aceasta blocada, conform https://historia.ro/sectiune/general/blocada-leningradului-1941-1944-579980.html
Singura posibilitate de aprovizionare a Leningradului rămăsese pe lacul Ladoga sau pe calea aerului. Inelul de încercuire din jurul oraşului nu era unul complet, având în vedere faptul că armata sovietică a reuşit să păstreze controlul asupra fâşiei de teritoriu dintre Leningrad şi lacul Ladoga. “Drumul vieţii”, aşa cum era numită ruta de aprovizionare pe lacul Ladoga, a ajutat la supravieţuirea oraşului în timpul asediului, mai ales în prima iarnă din 1941 .Tot pe această rută erau evacuaţi şi o parte din civilii din oraş. La fel ca şi Leningradul, ruta de aprovizionare peste lacul Ladoga era ţinta bombardamentelor Luftwaffe.
Populaţia Leningradului a suferit enorm în perioada asediului, şi în special în timpul primei ierni. Întreruperea utilităţilor publice, foametea şi epidemiile au răvăşit tot oraşul . Impactul imediat al blocadei a fost reducerea stocului de alimente, muniţie şi combustibil. Distrugerea depozitului de alimente Badaevski, în urma bombardamentelor germane din 12 septembrie 1941, a agravat şi mai mult criza alimentară. În scurt timp, hrana şi combustibilul au ajuns să fie raţionalizate. Sistemul de raţionalizare era bazat pe norme stricte bazate pe funcţia militară sau pe nivelul de muncă prestat de fiecare individ.
Punctul critic al raţionalizării a fost atins la 20 noiembrie(în perioada septembrie-noiembrie, oraşul a fost complet izolat)atunci când un muncitor primea 375 de grame de pâine, iar un inginer sau lucrător tehnic, 250 de grame. Copii şi alţi aparţinători primeau doar 125 de grame de pâine pe zi(pâine care uneori conţinea un procent de până la 50% celuloză).Nu trebuie uitat faptul că la unele sarcini publice, precum dezăpezirea, copii erau deasemenea obligaţi să participe. Soldaţii primeau 500 grame de pâine. În ciuda acestor raţii atât de mici, activitatea fabricilor şi uzinelor(reprofilate exclusiv pe producţia de război), a şcolilor, a universităţilor, a teatrelor şi a operelor precum şi altor insituţii publice nu a încetat.O mare parte a Simfoniei a VII a Leningradde Dmitri Şoştakovici a fost scrisă în perioada blocadei. Ataşamentul leningrădenilor pentru cultură s-a manifestat chiar şi în aceste condiţii atât de precare.Sărbătorile tradiţionale erau în continuare serbate de locuitori oraşului, în ciuda faptului că existau atâtea lipsuri.Cetăţenii au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi de o inestimabilă valoare sau piese de mobilier vechi de 200 de ani. Din ianuarie 1942, în oraş nu mai era nici electricitate şi nici aprovizionare cu apă. Locuitorii erau nevoiţi ca în timpul iernii, să scoată apă din gheaţa râului Neva. Având în vedere că populaţia era obligată să folosească lemne de foc pentru a-şi încălzi locuinţa şi pentru a găti, în oraş au început să apără din ce în ce mai multe incendii, care erau cu greu stăpânite în lipsa unei reţele de apă funcţionale.
Pe străzile Leningradului, corpurile neînsufleţite a celor răpuşi de foamete.frig şi boli era un peisaj macabru care nu mai uimea niciun trecător. Atunci când pământul era îngheţat, autorităţile oraşului foloseau dinamită pentru a crea gropi comune în care îngropau miile de victime răpuse de foamete sau de bombardamente. Moartea era la tot pasul, înregistrându-se chiar şi cazuri de canibalism. Un total de 260 de leningrădeni au fost condamnaţi pentru canibalism. Bandele de tâlhari erau şi ele întâlnite în special după bombardamente, atunci când profitau de haos pentru a fura diferite bunuri. În scopul de a combate tâlhăria, în oraş sunt înfiinţate gărzi de miliţii înarmate.
Fragmente din jurnalul Lenei Muchina, o supravieţuitoare a Blocadei Leningradului
Foametea, disperarea şi moartea au fost cel mai bine descrise de supravieţuitorii înfiorătorului asediu . Lena Muchina, este una dintre supravieţuitorii asediului, care a scris în jurnalul său personal, clipele prin care a trecut în timpul blocadei. Lena a asistat la moartea, pe rând, a întregii sale familii . Într-unul din paragrafele jurnalului său, Lena descrie cum a ajuns să sacrificie animalul de companie, o pisică, pentru a nu muri de foame:
“Astăzi am avut o supă delicioasă de carne cu macaroane.Carnea de pisică va fi suficientă pentru încă două mese.Ar fi bine să mai facem rost de o pisică de pe undeva. Nu m-am gândit niciodată că o carne de pisică poate fi atât de bună şi fragedă” .
Într-o altă secţiune a jurnalului, Lena descrie o zi din luna noiembrie 1941(cea mai critică perioadă din timpul asediului)
“Astăzi am împlinit 17 ani. Stau întinsă în pat cu temperatură şi scriu…. Aka(n.r . prieten de familie) mi-a adus în dimineaţa asta, cele 125 de grame de pâine ale mele şi 200 de grame de dulciuri. Am mâncat deja toată pâinea, iar dulciurile trebuie să-mi ajungă pentru 10 zile”.
Jurnalul său cu propriile ei temeri şi speranţe, reflecta de fapt viaţa tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască iadului din Leningrad.
Istorie: nazismul din timpul lui Adolf Hitler a fost finanțat și sprijinit de către Wall Street, Federal Reserve, Rockefeller, Bush, IBM, etc.
Walther Rathenau in Wiener Freie Presse, 24 decembrie 1921:
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „
Woodrow Wilson:
“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“
Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency (1920-1931):
“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.
Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.
Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”
Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat Revolutia Bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit…
Global Research: History: Adolph Hitler was Financed by Wall Street, the U.S. Federal Reserve and the Bank of England
Istorie: Adolph Hitler a fost finanțat de către Wall Street, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei
Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler
De Yuri Rubtsov și Prof. Michel Chossudovsky, 21 Noiembrie 2023, Global Research
Publicat inițial de Global Research în mai 2016, acest articol atent cercetat de Yuri Rubtsov face lumină asupra rolului Wall Street și al Rezervei Federale a SUA în finanțarea guvernului nazist al lui Adolph Hitler.
Introducere, de Global Research
De la Primul Război Mondial până în prezent: datoria exprimată în dolari a fost forța motrice din spatele tuturor războaielor conduse de SUA.
Creditorii de pe Wall Street sunt principalii actori.
Aceștia s-au aflat cu fermitate în spatele Germaniei naziste. Ei au finanțat Operațiunea Barbarossa și invazia Uniunii Sovietice în anul 1941.
Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler
„La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).
La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.
Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolf Hitler, finanțistul Germaniei baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, unde programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.” (Y. Rubtsov, textul de mai jos)
Odată cu accederea lui Adolph Hitler în funcția de cancelar, în martie 1933, a fost inițiat un program masiv de privatizare care poartă amprentele celor de pe Wall Street.
Dr. Hjalmar Schacht – numit din nou în martie 1933 de către Adolf Hitler în funcția de președinte al Reichsbank – a fost invitat la Casa Albă (mai 1933) de către președintele Franklin D. Roosevelt.
„După întâlnirea sa cu președintele SUA și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.” [echivalentul a 23,7 miliarde de dolari în 2023, estimare PPP] (Y. Rubtsov, op cit)
Deutsche Reichsbahn (Căile Ferate Germane), a fost privatizată. Guvernul nazist a vândut companiile de construcții navale deținute de stat, infrastructura de stat și utilitățile publice.
Cu o înclinație ‘nazi-liberală’, – fără îndoială cu ‘condiționalități’ – programul de privatizare a fost negociat cu creditorii germani de pe Wall Street. Mai multe instituții bancare importante, inclusiv Deutsche Bank și Dresden Bank, au fost, de asemenea, privatizate.
„Guvernul Partidului Nazist a vândut proprietatea publică către mai multe firme de stat, la mijlocul anilor 1930. Aceste firme aparțineau unei game largi de sectoare: siderurgie, minerit, bănci, utilități publice locale, șantiere navale, linii navale, căi ferate etc.
În plus, furnizarea unor servicii publice care erau produse de guvern înainte de anii 1930, în special servicii sociale și legate de muncă, a fost transferată către sectorul privat, în principal către organizații din cadrul partidului.” (Germa Bel, Universitatea din Barcelona)
Veniturile din programul de privatizare au fost folosite pentru a rambursa datoriile restante, precum și pentru a finanța complexul industrial militar al Germaniei naziste.
Numeroase conglomerate americane au investit în industria de armament a Germaniei naziste, inclusiv Ford și General Motors:
„Atât General Motors, cât și Ford insistă asupra faptului că poartă o responsabilitate redusă, sau chiar inexistentă, pentru operațiunile filialelor lor germane, care controlau 70% din piața auto germană la izbucnirea războiului în anul 1939 și care s-au retehnologizat rapid pentru a deveni furnizori de material de război pentru armata germană.
… În anumite cazuri, managerii americani atât ai GM, cât și ai Ford au fost de acord cu transformarea uzinelor lor germane în producție militară într-o perioadă în care documentele guvernului american arată că aceștia încă se împotriveau apelurilor administrației Roosevelt de a intensifica producția militară în uzinele lor din țară.” (Washington Post, 30 noiembrie 1998)
‘O faimoasă familie americană’ în pat cu dușmanul. Rolul lui Prescott Bush
Semnificativ: ‘O faimoasă familie americană’ a făcut avere de pe urma naziștilor, potrivit analizei istorice documentate a lui John Loftus.
Prescott Bush (bunicul lui George W. Bush) a fost partener la Brown Brothers Harriman & Co., și director al Union Banking Corporation, strâns legată de interesele corporațiilor germane, inclusiv Thyssen Stahl, o importantă companie implicată în industria de armament a celui de-al Treilea Reich.
Legăturile familiei Bush cu economia de război a Germaniei naziste au fost scoase la iveală pentru prima dată la procesele de la Nürnberg, în mărturia magnatului oțelului din Germania nazistă, Fritz Thyssen.
Senatorul Prescott Bush cu fiul său George H. Walker Bush. (anii 1950)
Thyssen a fost partenerul bunicului lui George W. Bush, Prescott Bush:
„Din 1945 până în 1949, la Nürnberg, în zona americană din Germania ocupată a început unul dintre cele mai lungi și, după cum se pare acum, cele mai inutile interogatorii ale unui suspect de crime de război nazist.
Magnatul multimiliardar al oțelului, Fritz Thyssen – omul al cărui combinat siderurgic a fost inima rece a mașinii de război naziste – a vorbit, și a vorbit și a vorbit, cu o echipă comună de interogatori americani și britanici.
… Ceea ce anchetatorii aliați nu au înțeles niciodată a fost că nu i-au pus lui Thyssen întrebarea corectă. Thyssen nu avea nevoie de conturi bancare străine, deoarece familia sa deținea în secret un întreg lanț de bănci.
El nu a fost nevoit să își transfere activele naziste la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tot ce a trebuit să facă a fost să transfere documentele de proprietate – acțiuni, obligațiuni, acte și trusturi – de la banca sa din Berlin, prin banca sa din Olanda, la prietenii săi americani din New York: Prescott Bush și Herbert Walker [socrul lui Prescott Bush]. Partenerii de crimă ai lui Thyssen au fost tatăl și [bunicul] unui viitor președinte al Statelor Unite [George Herbert Walker Bush].” (John Loftus, How the Bush family made its fortune from the Nazis: The Dutch Connection – Cum a făcut familia Bush avere de pe urma naziștilor: Legătura cu Olanda)
Publicul american nu a fost conștient de legăturile familiei Bush cu Germania nazistă, deoarece dosarul istoric a fost ascuns cu grijă de către mass-media. Cu toate acestea, în septembrie 2004, The Guardian a dezvăluit că:
„Bunicul lui George Bush, răposatul senator american Prescott Bush, a fost director și acționar al unor companii care au profitat de pe urma implicării lor cu finanțatorii Germaniei naziste. …
Afacerile sale, care au continuat până când bunurile companiei sale au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul, au dus, mai bine de 60 de ani mai târziu, la o acțiune civilă pentru despăgubiri intentată în Germania împotriva familiei Bush de către doi foști muncitori sclavi la Auschwitz, și din cauza unui zvon de controversă preelectorală.”
(Ben Aris și Duncan Campbell, How the Bush’s Grandfather Helped Hitlers Rise to Power – Cum a ajutat bunicul lui Bush la ascensiunea lui Hitler la putere, Guardian, 25 septembrie 2004)
Captură de ecran, The Guardian
Dovezile privind legăturile familiei Bush cu nazismul au fost disponibile cu mult înainte ca George Herbert Walker Bush (senior) și George W. Bush să intre în politică.
Presa americană a rămas complet mută. Potrivit lui John Buchanan (New Hampshire Gazette, 10 octombrie 2003):
„După 60 de ani de neatenție și chiar de negare din partea presei americane, documente guvernamentale recent descoperite în Arhivele Naționale și în Biblioteca Congresului dezvăluie că Prescott Bush, bunicul președintelui George W. Bush, a fost partener de afaceri și agent bancar american al arhitectului financiar al mașinăriei de război naziste din 1926 până în 1942, când Congresul a luat măsuri agresive împotriva lui Bush și a partenerilor săi „naționali”.
Documentele arată, de asemenea, că Bush și colegii săi, conform rapoartelor Departamentului de Trezorerie al SUA, au încercat să ascundă alianța lor financiară cu industriașul german Fritz Thyssen, un baron al oțelului și cărbunelui care, începând cu mijlocul anilor 1920, a finanțat personal ascensiunea lui Adolf Hitler la putere prin subminarea principiilor democratice și a legilor germane. Mai mult, documentele declasificate demonstrează că Bush și asociații săi, printre care se numărau E. Roland Harriman, fratele mai mic al simbolului american W. Averell Harriman, și George Herbert Walker, străbunicul din partea mamei al președintelui Bush, și-au continuat afacerile cu magnatul industrial german timp de aproape un an după ce SUA au intrat în război.”
În timp ce activele companiei lui Prescott Bush, și anume Union Banking Corporation, au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul (a se vedea mai jos), bunicul lui George W. Bush nu a fost niciodată urmărit penal pentru afacerile sale cu Germania nazistă.
„[Ordinul de intrare în drepturi numărul 248]
ÎNTREGUL CAPITAL SOCIAL AL UNION BANK- ING CORPORATION ȘI ANUMITE DATORII ALE ACESTEIA
Sub autoritatea Legii privind comerțul cu dușmanii, cu modificările ulterioare, și a Ordinului executiv nr. 9095, cu modificările ulterioare1 , și în conformitate cu legea, subsemnatul, în urma unei investigații, constatând:
(a) Că bunurile descrise după cum urmează:
Întregul capital social al Union Banking Corporation, o corporație din New York, New York, New York, New York, care este o întreprindere comercială din Statele Unite, constând în 4.000 de acțiuni de capital social comun cu o valoare nominală de 100 de dolari, ale căror nume ale proprietarilor înregistrați și, respectiv, numărul de acțiuni deținute de aceștia sunt următoarele:
Nume
Roland Harriman…
Cornelius Lievense…
Harold D. Pennington…
Ray Morris…
Prescott S. Bush…
J. Kouwenhoven…
Johann G. Groeninger…
Total 4000
17 F.R. 5205.”
„În anul 1952, Prescott Bush a fost ales în Senatul SUA, fără ca presa să relateze despre trecutul său nazist, bine ascuns.
Nu există nicio înregistrare a vreunei relatări în presa americană despre legătura dintre Bush și naziști în timpul campaniilor politice conduse de George Herbert Walker Bush, Jeb Bush sau George W. Bush, cu excepția unei scurte mențiuni într-un articol fără legătură cu acesta din Sarasota Herald Tribune în noiembrie 2000 și a unei relatări scurte, dar inexacte, în The Boston Globe în 2001.” (John Buchanan, op. cit.)
Până la Pearl Harbor (decembrie 1941), Wall Street a făcut comerț cu Germania.
În urma Pearl Harbor (1941-1945), Standard Oil ‘făcea comerț cu inamicul’, vânzând petrol Germaniei naziste prin intermedierea așa-numitelor ‘țări neutre’, printre care Venezuela și Argentina.
Fără aprovizionarea cu petrol a Germaniei naziste de către Standard Oil din New Jersey, cel de-al Treilea Reich nu ar fi putut invada Uniunea Sovietică.
Michel Chossudovsky, 21 noiembrie 2023
***
Istorie: Hitler a fost finanțat de către Rezerva Federală și Banca Angliei,
De Yuri Rubtsov, Mai 2016
Al Doilea Război Mondial: Acum mai bine de 80 de ani a început cel mai mare măcel din istorie.
Dacă dorim să abordăm problema ‘responsabilității pentru război’, atunci trebuie să răspundem mai întâi la următoarele întrebări cheie:
- Cine i-a ajutat pe naziști să ajungă la putere?
- Cine i-a trimis pe drumul lor spre o catastrofă mondială?
Întreaga istorie a Germaniei de dinainte de război arată că punerea în aplicare a politicilor ‘necesare’, a fost gestionată de turbulențele financiare în care a fost cufundată lumea în urma Primului Război Mondial.
Structurile cheie care au definit strategia de dezvoltare postbelică a Occidentului au fost instituțiile financiare centrale ale Marii Britanii și Statelor Unite – Banca Angliei și Sistemul Federal de Rezerve (FRS) – și organizațiile financiare și industriale asociate, create ca mijloc de a stabili un control absolut asupra sistemului financiar al Germaniei și capacitatea sa de a controla procesele politice din Europa Centrală.
Pentru a pune în aplicare această strategie, s-au avut în vedere următoarele etape:
- Între anii 1919 și 1924 – pregătirea terenului pentru investiții financiare americane masive în economia germană;
- Între anii 1924 și 1929 – stabilirea controlului asupra sistemului financiar al Germaniei și susținerea financiară a nazismului (național-socialism);
- Din 1929 până în 1933 – provocarea și declanșarea unei crize financiare și economice profunde și asigurarea venirii la putere a naziștilor;
- În perioada anilor 1933-1939 – cooperarea financiară cu guvernul nazist și susținerea politicii externe expansioniste a acestuia, cu scopul de a pregăti și declanșa un nou război mondial.
‘Reparațiile de război’ ale Primul Război Mondial
În prima etapă, principalele pârghii pentru a asigura pătrunderea capitalului american în Europa au început cu datoriile de război din Primul Război Mondial și cu problema strâns legată de reparațiile germane.
După intrarea oficială a SUA în primul război mondial, acestea au acordat aliaților (în principal Anglia și Franța) împrumuturi în valoare de 8,8 miliarde de dolari. Suma totală a datoriilor de război, inclusiv împrumuturile acordate Statelor Unite în anii 1919-1921, a fost de peste 11 miliarde de dolari.
Pentru a rezolva această problemă, națiunile creditoare au încercat să impună condiții extrem de dificile pentru plata reparațiilor de război pe seama Germaniei. Acest lucru a fost cauzat de fuga capitalului german în străinătate și de refuzul de a plăti impozite, ceea ce a dus la un deficit al bugetului de stat care a putut fi acoperit doar prin producția în masă de mărci germane negarantate.
Rezultatul a fost prăbușirea monedei germane – ‘marea inflație’ din 1923, când dolarul valora 4,2 trilioane de mărci. Industriașii germani au început să saboteze în mod deschis toate activitățile de plată a obligațiilor de reparații, ceea ce a provocat în cele din urmă faimoasa ‘criză a Ruhr-ului’ – ocuparea franco-belgiană a Ruhr-ului în ianuarie 1923.
Elitele conducătoare anglo-americane, pentru a lua inițiativa în propriile mâini, au așteptat ca Franța să se implice într-o acțiune de aventură și să își dovedească incapacitatea de a rezolva problema. Secretarul de stat american Hughes a subliniat:
„Este necesar să așteptăm ca Europa să se maturizeze pentru a accepta propunerea americană.”
Noul proiect a fost dezvoltat în adâncurile ‘JP Morgan & Co.’, la indicațiile șefului Băncii Angliei, Montagu Norman. În centrul ideilor sale s-a aflat reprezentantul ‘Dresdner Bank’, Hjalmar Schacht, care l-a formulat în martie 1922, la sugestia lui John Foster Dulles (viitor secretar de stat în cabinetul președintelui Eisenhower) și consilier juridic al președintelui W. Wilson la Conferința de pace de la Paris.
Dulles a dat această notă administratorului șef ‘JP Morgan & Co.’, care l-a recomandat apoi pe H. Schacht în urma consultării cu Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei.
În decembrie 1923, H. Schacht a devenit manager al Reichsbank și a avut un rol esențial în aducerea laolaltă a elitelor financiare anglo-americane și germane.
În vara anului 1924, la conferința de la Londra a fost adoptat proiectul cunoscut sub numele de ‘Planul Dawes’ (după numele președintelui comitetului de experți care l-a creat – bancher american și director al uneia dintre băncile grupului Morgan). El a cerut înjumătățirea reparațiilor și a rezolvat problema privind sursele de acoperire a acestora. Cu toate acestea, sarcina principală era asigurarea unor condiții favorabile pentru investițiile americane, ceea ce era posibil doar cu stabilizarea mărcii germane.
În acest scop, planul a acordat Germaniei un împrumut important de 200 de milioane de dolari, din care jumătate a fost acordat de JP Morgan.
În timp ce băncile anglo-americane au obținut controlul nu numai asupra transferului de plăți germane, ci și asupra bugetului, sistemului de circulație monetară și, în mare măsură, asupra sistemului de credit al țării.
Republica Weimar
Până în august 1924, vechea marcă germană a fost înlocuită de o nouă situație financiară stabilizată în Germania și, după cum scria cercetătorul G.D Preparta, Republica Weimar era pregătită pentru:
„cel mai pitoresc ajutor economic din istorie, urmat de cea mai amară recoltă din istoria lumii” – „un potop de neoprit de sânge american vărsat în venele financiare ale Germaniei”.
Consecințele acestei situații nu au întârziat să apară.
Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reparațiile anuale trebuiau să acopere valoarea datoriei plătite de aliați, formată din așa-numitul ‘cerc absurd Weimar’.
Aurul pe care Germania îl plătea sub formă de reparații de război a fost vândut, amanetat și a dispărut în SUA, unde a fost returnat Germaniei sub forma unui plan de ‘ajutor’, care l-a dat Angliei și Franței, iar acestea, la rândul lor, trebuiau să plătească datoria de război a Statelor Unite. Apoi a fost suprapusă cu dobânzi și trimisă din nou în Germania. În cele din urmă, toți în Germania trăiau în datorii [erau îndatorați] , și era clar că, dacă Wall Street își retrăgea împrumuturile, țara ar fi suferit un faliment total.
În al doilea rând, deși creditul formal a fost emis pentru a asigura plata, acesta a reprezentat de fapt refacerea potențialului militar-industrial al țării.
Adevărul este că germanii au fost plătiți în acțiuni ale companiilor pentru împrumuturile acordate, astfel încât capitalul american a început să se integreze activ în economia germană.
Valoarea totală a investițiilor străine în industria germană în perioada 1924-1929 s-a ridicat la aproape 63 de miliarde de mărci de aur (30 de miliarde au fost reprezentate de împrumuturi), iar plata reparațiilor – 10 miliarde de mărci. 70% din venituri au fost asigurate de bancheri din Statele Unite, iar cele mai multe bănci erau din JP Morgan. Ca urmare, în 1929, industria germană era pe locul doi în lume, dar se afla în mare parte în mâinile principalelor grupuri financiar-industriale din America.
Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler
‘Interessen-Gemeinschaft Farbenindustrie’, principalul furnizor al mașinii de război germane, a finanțat 45% din campania electorală a lui Hitler în anul 1930 și se afla sub controlul ‘Standard oil’ a lui Rockefeller.
Morgan, prin intermediul ‘General Electric’, controla industria radio și electrică germană prin AEG și Siemens (până în 1933, 30% din acțiunile AEG erau deținute de General Electric), prin intermediul companiei de telecomunicații ITT – 40% din rețeaua de telefonie din Germania.
În plus, aceștia dețineau 30% din acțiunile companiei producătoare de avioane ‘Focke-Wulf’.
‘General Motors’, care aparține familiei DuPont, a stabilit controlul asupra ‘Opel’.
Henry Ford a controlat 100% din acțiunile ‘Volkswagen’.
În anul 1926, cu participarea băncii lui Rockefeller, ‘Dillon, Reed & Co.’, a apărut al doilea monopol industrial ca mărime din Germania după ‘I.G. Farben’ – concernul metalurgic ‘Vereinigte Stahlwerke’ (Trustul Oțelului) Thyssen, Flick, Wolff, Feglera etc.
Cooperarea americană cu complexul militaro-industrial german a fost atât de intensă și generalizată încât, până în anul 1933, sectoarele cheie ale industriei germane și marile bănci, precum Deutsche Bank, Dresdner Bank, Danat-Bank (Darmstädter und Nationalbank) etc., se aflau sub controlul capitalului financiar american.
În același timp, se pregătea forța politică care urma să joace un rol crucial în planurile anglo-americane. Este vorba despre finanțarea partidului nazist și a lui Adolf Hitler personal.
După cum a scris fostul cancelar german Brüning în memoriile sale, încă din 1923, Hitler a primit sume importante din străinătate. Nu se știe unde s-au dus, dar au fost primite prin bănci elvețiene și suedeze.
De asemenea se știe că în anul 1922 la München a avut loc o întâlnire între A. Hitler și atașatul militar al SUA în Germania – căpitanul Truman Smith – care a întocmit un raport detaliat pentru superiorii săi de la Washington (din cadrul biroului de informații militare), în care vorbea în termeni elogioși despre Hitler.
Prin intermediul cercului de cunoștințe al lui Smith, Hitler a făcut cunoștință pentru prima dată cu omul de afaceri germano-american Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl, absolvent al Universității Harvard, care a jucat un rol important în formarea lui A. Hitler ca om politic, susținut de un sprijin financiar semnificativ, asigurându-i în același timp legături și comunicare cu personalități proeminente ale establishment-ului britanic.
Hitler a fost pregătit în politică, însă, în timp ce în Germania domnea sub Republica Weimar, partidul său a rămas la periferia vieții publice. Situația s-a schimbat dramatic odată cu începutul crizei financiare din anul 1929.
Încă din toamna anului 1929, după ce prăbușirea bursei americane a fost declanșată de Rezerva Federală, a început cea de-a treia etapă a strategiei establishmentului financiar anglo-american.
Rezerva Federală și JP Morgan au decis să nu mai acorde împrumuturi Germaniei, inspirate de criza bancară și de depresiunea economică din Europa Centrală. În septembrie 1931, Anglia a renunțat la etalonul aur, distrugând în mod deliberat sistemul internațional de plăți și tăind complet fluxul de „oxigen financiar” către Republica Weimar.
Dar un miracol financiar a avut loc cu partidul nazist: în septembrie 1930, ca urmare a unor donații mari de la Thyssen, ‘I.G. Farben’ și de la industriașul Emil Kirdorf (care era un susținător ferm al lui Adolf Hitler), partidul nazist a obținut 6,4 milioane de voturi și a ocupat locul al doilea în Reichstag, după care au fost activate investiții generoase din străinătate.
Principala legătură între marii industriași germani și finanțatorii străini, a devenit H. Schacht.
Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler
La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).
La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.
Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolph Hitler, finanțistul Germaniei, baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, în cadrul căreia programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.
Aici s-a rezolvat în cele din urmă problema transferului de putere către naziști, iar la 30 ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar. A început astfel punerea în aplicare a celei de-a patra etape a strategiei.
Atitudinea elitelor conducătoare anglo-americane în raport cu noul guvern nazist a fost foarte înțelegătoare.
Atunci când Hitler a refuzat să plătească reparațiile, ceea ce, firește, a pus sub semnul întrebării plata datoriilor de război, nici Marea Britanie, nici Franța nu i-au arătat pretențiile de plată.
Mai mult, după vizita sa în Statele Unite din mai 1933, H. Schacht a redevenit șeful Reichsbank, iar după întâlnirea sa cu președintele american și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.
În iunie, în timpul unei călătorii la Londra și a unei întâlniri cu Montagu Norman, Schacht a solicitat, de asemenea, un împrumut britanic de 2 miliarde de dolari, precum și o reducere și încetare a plăților pentru împrumuturile vechi.
Astfel, naziștii au obținut ceea ce nu au putut obține cu guvernul anterior.
În vara anului 1934, Marea Britanie a semnat acordul de transfer anglo-german, care a devenit unul dintre fundamentele politicii britanice față de cel de-al Treilea Reich, iar la sfârșitul anilor 1930, Germania a devenit principalul partener comercial al Angliei.
Banca Schroeder a devenit principalul agent al Germaniei în Marea Britanie, iar în anul 1936, biroul său din New York s-a asociat cu Rockefeller pentru a crea banca de investiții ‘Schroeder, Rockefeller & Co.’, pe care Times Magazine a numit-o ‘axa de propagandă economică a axei Berlin-Roma’.
După cum Hitler însuși a recunoscut, el și-a conceput planul său de patru ani pe baza împrumuturilor financiare străine, așa că acest lucru nu i-a inspirat niciodată cea mai mică îngrijorare.
În august 1934, compania americană Standard Oil [deținută de Rockefeller] din Germania a achiziționat 730.000 de acri de teren și a construit mari rafinării de petrol care au aprovizionat naziștii cu petrol. În același timp, Germania a primit în secret din Statele Unite cele mai moderne echipamente pentru fabricile de avioane, care urmau să înceapă producția de avioane germane.
Germania a primit un număr mare de brevete militare de la firmele americane ‘Pratt and Whitney’, ‘Douglas’, ‘Curtis Wright’, iar tehnologia americană a construit ‘Junkers-87’. În anul 1941, când cel de-al Doilea Război Mondial făcea ravagii, investițiile americane în economia Germaniei se ridicau la 475 de milioane de dolari. ‘Standard oil’ a investit – 120 de milioane de dolari, ‘General Motors’ – 35 de milioane de dolari, ITT – 30 de milioane de dolari, iar Ford – 17,5 milioane de dolari.
Strânsa cooperare financiară și economică dintre cercurile de afaceri anglo-americane și cele naziste a fost fundalul pe fondul căruia, în anii 1930, o politică de reconciliere a dus la cel de-al Doilea Război Mondial.
Astăzi, elitele financiare ale lumii au pus în aplicare Marea Depresiune 2.0 [2008], cu o tranziție ulterioară către o ‘Noua Ordine Mondială’.
Iuri Rubtsov este doctor în științe istorice, academician al Academiei ruse de științe militare și membru al Asociației internaționale a istoricilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Traducere din limba rusă (în limba engleză) de Ollie Richardson pentru Fort Russ. (referințele nu sunt disponibile în această versiune a articolului)
ru-polit.livejournal (articolul original din anul 2009)
Comentariu saccsiv:
Consider textul util deoarece demonstreaza ca varianta cu care a fost indoctrinata opinia publica, precum ca Germania s-a ridicat din dezastrul in care era dupa primul razboi mondial doar construind autostrazi, este falsa prin omisiunile esentiale.
In completarea articolului de mai sus (pentru o mai buna intelegere a evenimentelor, ele vor fi prezentate cronologic):
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
11 comments