SACCSIV – blog ortodox

Oare de ce OMS a tinut neaparat sa-si puna femeile in cap cu noul sau plan anti alcool?

Posted in ALCOOL, FEMEIA, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii by saccsiv on iunie 18, 2021

evz: OMS şi-a pus femeile în cap cu ideile „sexiste și paternaliste”. Ce li se va interzice să facă cât timp sunt „fertile”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS ) a fost acuzată de sexism după ce a spus că femeile între 18 și 50 de ani nu ar mai trebui să bea alcool.

În proiectul planului global pentru 2022-2030, OMS a recomandat femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani să nu mai bea alcool.

Mai precis, într-un draft care vizează planul de acțiune în privința alcoolului pe perioada 2022-2030, experții OMS susțin că „o atenție specifică ar trebui acordată pentru prevenirea inițierii în consumul de alcool a copiilor și adolescenților, femeilor însărcinate și celor aflate la în perioada reproductivă”.

Liderii OMS vor să le interzică femeilor să-şi trăiască viaţa așa cum doresc pe toată perioada cât sunt fertile

Mai mulți lideri din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) vor să le interzică femeilor aflate „în perioada reproductivă” să bea alcool, însă femeile și-au arătat dezaprobarea față de acest proiect despre care susțin că „le îngrădesc libertatea”.

Matt Lambbert, din cadrul grupului Portman Group, care reprezintă berăriile și distileriile din Marea britanie, susține că aceste „planuri” sunt „sexiste și paternaliste”. Măsura sugerată de experții OMS pune sub semnul întrebării libertățile femeilor

Christopher Snowdon, de la Institutul pentru Afaceri Economice, consideră că recomandarea este „neștiințifică, patronantă și absurdă” – și nu este singurul care crede că este așa, scrie standard.

Proiectul a fost criticat pentru că nu a luat în considerare femeile care nu pot avea copii sau nu-i doresc

Reacțiile femeilor nu au întârziat să apară la aflarea veştii, arătându-și nemulțumite şi indignarea pe social media:

„Ce …. este în neregulă cu OMS? Trăim în secolul XXI așa că încetați să mai vedeți femeile doar ca mașinării de reproducere. Nu toate femeile vor să se reproducă și sunteți sexiști ca ….”, scrie cineva.

„OMS spune că femeilor aflate în perioada reproductivă ar trebui să li se interzică să bea alcool. Wow, în ce secol trăim? Mă scoate din sărite”, a scris o altă femie.

„De parcă am fi avut nevoie de încă o dovadă că OMS este ignorantă și trebuie să i se retragă fondurile. Să fie avertizate femeile, desigur, dar să li se interzică? E o nebunie”, mai scrie cineva.

Alți utilizatori au comparat planurile cu romanele lui George Orwell, cum ar fi distopia  1984 sau „Povestea slujitoarei” scrisă de Margaret Atwood, întrucât un utilizator a scris: „Bun venit în Galaad”.

În Marea Britanie, viitoarele mame și femeile care încearcă să conceapă sunt sfătuite să se abțină cu totul, deoarece alcoolul poate afecta grav dezvoltarea copilului nenăscut și poate provoca sindromul alcoolului fetal și este, de asemenea, cunoscut faptul că ar crește șansele de avort spontan, scrie dailystar.

 

Comentariu saccsiv:

Christopher Snowdon a mai numit planul “o idiotenie clasica OMS”, conform NEW YORK POST:

WHO accused of sexism for saying women of childbearing age should not drink alcohol

 

Joe Biden a cerut serviciilor secrete un raport privind originea virusului, în 90 de zile. Facebook anunta ca nu va mai cenzura mesaje care afirma ca SARS-CoV-2 a fost creat de catre om

Posted in cenzura, CHINA, Coronavirus, Facebook, JOE BIDEN, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii by saccsiv on mai 27, 2021

DIGI 24: Biden cere serviciilor secrete un raport despre originea Covid. Apar indicii care alimentează teoria virusului scăpat din laborator

Deși contestată mult timp de experți și clasificată drept o conspirație, teoria potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 a scăpat din laboratorul din Wuhan a revenit în forță în ultimele săptămâni. Chiar dacă în continuare este necunoscută, originea Covid-19 reprezintă motivul unui schimb de replici dure între Statele Unite și China, iar informațiile contradictorii sau rapoartele evazive ale investigatorilor nu fac decât să arunce și mai multe umbre de îndoială asupra acestei probleme. Președintele american Joe Biden a cerut serviciilor secrete un raport privind originea virusului în 90 de zile.

Pandemia de Covid-19 a alimentat teoriile conspirației deja existente, o parte dintre acestea făcând referire la scenariul potrivit căruia virusul ar fi scăpat în urma unei erori din Laboratorul din Wuhan, China. Altele spun chiar că virusul a fost „trimis” intenționat în lume, pentru a omorî cât mai mulți oameni.

(more…)

OMS a acordat o autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul chinezesc Sinopharm

Posted in Coronavirus, STIRI, vaccin by Vali on mai 8, 2021

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/oms-a-acordat-o-autorizatie-de-urgenta-pentru-vaccinul-chinezesc-sinopharm_1776789.html

Vaccinul chinezesc anti-COVID-19 produs de Sinopharm a primit o autorizație de urgență, anunță Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Vaccinul, unul dintre cele două principale seruri chinezeşti cu care au fost deja imunizate sute de milioane de persoane din China şi din străinătate, devine primul vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de o ţară non-occidentală care a obţinut undă verde din partea OMS.

Aceasta este, de asemenea, prima dată când Organizaţia Mondială a Sănătăţii acordă o autorizaţie de urgenţă pentru utilizarea unui vaccin chinezesc împotriva unei boli infecţioase, scrie Agerpres.

Lista de urgenţă a OMS reprezintă un semnal pentru autorităţile naţionale de reglementare cu privire la siguranţa şi eficacitatea unui produs şi permite ca un vaccin să fie inclus în programul COVAX, creat pentru a asigura accesul ţărilor sărace la seruri dezvoltate împotriva noului coronavirus.

OMS a acordat anterior o autorizaţie de urgenţă pentru vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Johnson&Johnson şi, săptămâna trecută, pentru Moderna.

Autor: Radu Pop, Redactor

Chiar si OMS recomandă ca vaccinul anti-COVID să nu fie administrat femeilor însărcinate deoarece Pfizer si Moderna nu au făcut studii specifice pentru a observa efectele vaccinării la femeile gravide şi la cele care alăptează

Posted in ARN, Coronavirus, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii, PFIZER, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on ianuarie 28, 2021

Specialiştii OMS au anunţat că vaccinul anti-COVID Moderna nu trebuie administrat femeilor însărcinate, în condiţiile în care sunt aşteptate date cu privire la riscuri. Serul nu ar trebui folosit în timpul sarcinii decât în situaţiile în care beneficiile vaccinării unei femei gravide prevalează asupra riscurilor potenţiale.

Este vorba despre angajaţi din domeniul sanitar care se află în prima linie a luptei anti-COVID şi despre gravide cu comorbidităţi ce prezintă un risc ridicat de a se infecta cu COVID-19, notează Fdanews.com.

Vaccinul anti-COVID Moderna nu trebuie administrat femeilor însărcinate. Explicaţiile OMS

De altfel, OMS mai precizează că persoanele cu un istoric de alergii severe la substanţele din compoziţia vaccinului nu ar trebui să se vaccineze cu niciun fel de vaccin dezvoltat prin tehnologia ARN mesager.

Chiar vaccinarea anti-COVID este recomandată persoanelor în vârstă din cauza riscului ridicat de a contracta noul coronavirus care le-ar putea fi fatal, experţii OMS recomandă evaluarea atentă a stării de sănătate în cazul pacienţilor cu comorbidităţi.

De asemenea, vaccinul anti-COVID al Moderna nu ar trebui administrat persoanelor cu vârste sub 18 ani deoarece încă nu au fost publicate rezultate ale studiilor clinic pentru această grupă de vârstă.

La începutul lunii ianuarie, OMS a avertizat că vaccinul Pfizer/BioNTech nu trebuie administrat femeilor însărcinate, în lipsa de informaţii privind riscurile.

Companiile farmaceutice nu au inclus femei gravide în testele clinice pentru vaccinurile anti-COVID, însă astfel de studii urmează să fie realizate în lunile următoare.

În urmă cu două zile, Ministerul Sănătăţii a anunţat că femeile gravide, care alăptează sau care plănuiesc să rămână însărcinate se pot imuniza cu vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech şi Moderna, însă este recomandat să consulte medicul specialist înainte de a lua această decizie.

 

„Este permisă imunizarea femeilor gravide, care alăptează sau care plănuiesc să rămână însărcinate cu vaccinurile anti COVID-19 Pfizer-BioNTech şi Moderna. Înainte de a lua aceasta decizie, este recomandat să consultaţi un medic. Datorită mecanismului de acţiune al vaccinurilor ce utilizează ARN-ul mesager, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC) consideră că este puţin probabil ca vaccinarea să prezinte un risc specific pentru femeile gravide”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Companiile farmaceutice care au dezvoltat cele două vaccinuri nu au făcut studii specifice pentru a observa efectele vaccinării la femeile gravide şi la cele care alăptează.

OMS a schimbat definiția ”Imunității de turmă” și avertizează că se obține doar prin vaccinare, nu prin expunere la virus

Posted in Coronavirus, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on decembrie 24, 2020

LIBERTATEA: OMS a schimbat definiția ”Imunității de turmă” și avertizează că se obține doar prin vaccinare, nu prin expunere la virus
În contextul pandemiei de coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a schimbat definiția conceptului de ”imunitate de turmă”. Acest lucru intervine după tot mai multe cazuri în care s-a dovedit că există reîmbolnăvire și, mai mult, cei vindecați de Covid pot fi purtători ai virusului și transmițători involuntari pentru alții. Asta înseamnă că doar vaccinul poate întrerupe lanțul de transmisie.

Până acum, imunitatea de turmă era definită de OMS ca ”protecția indirectă împotriva unei boli infecțioase, care se realizează când o populație devine imună fie prin vaccinare, fie printr-o infectare anterioară”.

Conform vechii definiții, chiar și persoanele care nu se imunizau erau protejate, datorită faptului că cei din proximitate deveneau imuni (prin cele două căi enunțate mai sus) și acționau ca un tampon. OMS nota că pragul pentru stabilirea imunității de turmă la Covid ”încă nu este clar”.

Imunitatea de turmă, ”concept utilizat pentru vaccinare”

În noua definiție postată pe site-ul OMS, imunitatea de turmă este ”un concept utilizat pentru vaccinare, în care o populație poate fi protejată de un anumit virus, dacă este atins un anumit prag de vaccinare”.

Organizația Mondială a Sănătății:

Imunitatea de turmă se realizează prin protejarea oamenilor față de un virus, nu prin expunerea la acesta.

OMS mai spune că ”vaccinurile ne antrenează sistemul imunitar pentru a crea proteine care luptă împotriva bolilor, cunoscute sub numele de anticorpi, la fel cum s-ar întâmpla atunci când suntem expuși unei boli, dar – în mod crucial – vaccinurile funcționează fără a ne îmbolnăvi. Persoanele vaccinate sunt protejate împotriva bolii în cauză și a transmiterii acesteia”.

În noua accepțiune, imunitatea de turmă se atinge atunci când ”majoritatea populației este vaccinată”: în acest mod, se reduce ”cantitatea totală de virus” capabilă să se răspândească la întreaga populație. OMS dă exemplul unor alte boli și pragurile de vaccinare pentru atingerea imunității de turmă: rujeola – 95%, poliomielita – 80%.

Comentariu saccsiv:

Pe de alta parte:

OMS recunoaște (în sfârșit) că testele PCR dau rezultate fals-pozitive

 

Care specialisti?

Gheorghe Piperea:

Directorul OMS, Tedros Adhanom, un politician corupt etiopian, fără calificare de medic, este acuzat de genocid la el în țară. Cu toate acestea, o lume întreagă se supune diktatelor OMS, „recomandări” care au fost ridicate la rang de literă de biblie, deși se schimbă cel puțin o dată la două săptămâni. E ca și când o întreagă lume s-ar supune ordinelor lui Stalin sau ale lui Mao Tze Dong.

În cea mai „serioasă” și bogată țară a UE, Germania, consilierul pe virusologie și epidemiologie al lui frau Merkel, „dr.” Christian Drosten, este acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat din 2003 (teză care nu se mai găsește în format fizic niciunde …). Mult mai grav – Drosten este cel care a prezentat testul RT-PCR, în ianuarie 2020, în propria revistă „științifica” (denumită, pompos, Eurosurveillance*), ca fiind relevant pentru depistarea coronavirusului. Prin susținerea obținută de la OMS și, ulterior, de la întreaga presă main-stream și de la corporațiile Big tech (în special, GAFAM), acest test a fost globalizat și ridicat la rangul de obligație inevitabilă. De reținut că testul (creat pentru altceva, prin 1984, de un laureat al premiului Nobel pentru medicină) a fost scos de la naftalină cam la 3 zile de la extinderea veștii referitoare la molima din Wuhan, China. Așa cum probează raportul Borger (semnat de 23 de specialiști în virusologie din toată lumea, cu doctorate reale, și nu plagiate) și așa cum a statuat un tribunal din Lisabona în noiembrie 2020, testul RT – PCR nu este relevant pentru depistarea coronavirusului.
Tot în țara seriozității, a calității și a cinstei europene, Germania, ministru al sănătății este Jens Spahn, un fost bancher care nu are studii medicale (???!!), ci doar o perioadă de lobby pentru Big Pharma. Culmea umorului negru este că șeful Institutului Robert Koch (echivalentul CDC din SUA), Lothar Wieler, nu este virusolog, ci … veterinar (Tierarzt)!

Să mai spunem că, la noi, se recunoaște fățiș că testele RT-PCR pot da rezultate false în proporție de sută la sută (cazul CFR Cluj din vară), dar nimeni nu dă socoteală? Că oamenii pot fi băgați în pușcărie pentru că au fugit din detenția medicală, chiar dacă testul este negativ (cazul de la Buzău, de ieri)? Că medici șefi de secție, „eroi” din linia întăi, colectează teste care se prelucrează la spitalele la care sunt șefi, dijmuind cu o taxă de jmeker de 83% costul, fără ca ANI sau DNA să se sesizeze pentru conflicte de interese (cazul spitalului de infecțioase de la Timisoara)?
Contează mai mult în România decât în Germania că de pandemie se ocupă indivizi cu școala vieții, și nu cu școli serioase și experiență în virusologie și epidemiologie?
Noi avem un urgentist pe post de comandant al acțiunii, care știe cu exactitate că virusul se transmite prin dans, prin plimbări nocturne, prin colindători, prin reuniuni familiale de Crăciun și de Paști și prin petreceri de Revelion, dar nu se transmite prin alegeri, prin aglomerația de la mall sau din metrou și prin petreceri de partide dă driapta. Noi avem șef de comunicare strategică exmatriculat de la SNSPA încă din primul an de „studii”, dar care minte în CV că e absolvent. Avem chirurg de Huși pe post de ministru al sănătății, priceput la platouașe, cocoașe și zimți și clar ca cristalul când ne explică de ce e bun și obligatoriu vaccinul (recte, ca să ne „asigure” o formă ușoară a bolii, și nu imunizarea și nici punerea celorlalți în siguranță). Avem un lobyst al OMS, constant sponsorizat de corporațiile Big Pharma care nu a practicat medicina reală de mai mult de 20 de ani, dar care se vrea premier stânga, ca și când treaba asta s-a reduce la „acțiunea” de supunere față de directivele OMS-ul lui Tedros & Gates. Avem și un al doilea premier wannabe, dă driapta, pretins absolvent de școli înalte prin străinătate (de fapt, este vorba de un oareșce masterat la o universitate obscură de prin Iowa), plus un viceprimar general wannabe, responsabil cu spitalele din București, care nu a terminat facultatea din Viena, dar care pretinde că lucrează în finanțe de la vârsta de … 21 de ani. Să nu mai vorbim de atârnătorul perfect, Șică Orban, care nu se pricepe la absolut nimic, dar pretinde un al treilea mandat de premier.

Mai vreți? Nu cred. S-ar prea putea să vă dau motive de disperare – mă refer la cei care vă străduiți să faceți o facultate serioasă, pentru a obține o calificare corectă și diplome de masterat sau de doctorat pe bune. Adică, să ajungeți, ca mine, să credeți că v-ați trezit în dimensiunea greșită, un loc ciudat unde doctoratul la Sorbona, Paris, de exemplu, e apă de ploaie în raport de marile realizări ale dăștepților cu școala vieții, într-o țară în care poți să îți cumperi 6 (șase) case din meditații la fizică…

*avem și noi un ONG, deținut de niște șefi securistofili ai SNSPA – se numește Euro Comunicare; am dat-o în judecată pentru defăimiare …

Sa-l mai adaugam pe lista si pe Adrian Streinu Cercel:

Răspândiți BOMBA: Dezvăluirile Rise Project despre Adrian Streinu Cercel și Big Pharma / Surse La Roche explică schema ISTERIE – VACCINARE

Inca o ancheta jurnalistica RISE PROJECT despre Adrian Streinu Cercel: SPITALUL MEU DE STAT

Cazul TONI TECUCEANU: 1) In 2009 Adrian Streinu Cercel declara ca gripa porcina va ucide cel putin 20 000 de romani 2) Romanii refuza sa se vaccineze 3) In 2010 Adrian Streinu Cercel declara ca actorul Toni Tecuceanu moare de gripa porcina 4) Romanii fac cozi la vaccin 5) In 2014 se stabileste definitiv ca Toni Tecuceanu nu a murit de gripa porcina, ci de o bacterie din aparatele de ventilatie de la Institutul Matei Bals, condus de … Adrian Streinu Cercel

Bolsevism total: „Programul VACANTA MARE de prevenire a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”

Programul „Vacanta Mare”, asumat de conducerea Institutului Matei Bals: Nu inteleg de ce se face atata scandal!

Si sa n-o uitam nici pe Carmen Dorobat:

Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Infectioase Iasi, condamnata definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru spaga

Inca o ancheta jurnalistica RISE PROJECT despre Adrian Streinu Cercel: SPITALUL MEU DE STAT

Prof.dr. Carmen Dorobăț (partenera de afaceri a lui Adrian Streinu Cercel) le da pacientilor Covid tranchilizantul Anxiar ca sa nu fie agitati. Acest medicament cauzeaza dificultăți de respirație, care pot fi fatale

 

OMS recomanda “certificate electronice (cu cip) de vaccinare” si este impotriva „paşapoartelor de imunitate” pentru cei vindecati

Romania TV: CIP-uri recomandate de OMS pentru urmărirea vaccinării anti Covid

OMS ia în calcul posibile „certificate electronice de vaccinare” pentru călătorii. Estonia şi OMS au demarat în octombrie un proiect pilot privind un certificat digital de vaccinare

Filip Stan

03 dec. 2020, 21:34

CIP-uri recomandate de OMS în pandemie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă emiterea de „paşapoarte de imunitate” pentru cei care s-au vindecat de COVID-19, însă analizează perspectivele folosirii unor „certificate electronice de vaccinare”, precum cele dezvoltate împreună cu Estonia, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.

CIP-uri recomandate de OMS în pandemie. Estonia şi OMS au demarat în octombrie un proiect pilot privind un certificat digital de vaccinare – „un card galben inteligent” – pentru o eventuală utilizare în urmărirea datelor medicale şi pentru consolidarea programului internaţional COVAX, lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri.

„Analizăm cu multă atenţie posibilitatea utilizării tehnologiei în combaterea crizei COVID-19, inclusiv modul în care putem colabora cu statele membre în vederea obţinerii unui certificat electronic de vaccinare”, a declarat Siddhartha Datta, un expert OMS în materie de vaccinuri, în cadrul unei videoconferinţe de la Copenhaga.

El a avertizat că orice iniţiativă tehnologică nu trebuie să copleşească ţările în mijlocul măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, trebuie să respecte diferite legi şi să asigure trecerea frontierelor fără probleme. De exemplu, unele aplicaţii naţionale de urmărire a cazurilor de COVID-19 nu funcţionează în străinătate.

Un alt oficial OMS, Catherine Smalwood, a declarat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă utilizarea „paşapoartelor de imunitate” ca parte a măsurilor privind revenirea la o anumită normalitate în ceea ce priveşte călătoriile transfrontaliere.

„Nu recomandăm paşapoartele de imunitate şi nici testarea ca mijloc de prevenire a transmiterii transfrontaliere” a COVID-19, a mai spus Smallwood, care a cerut în schimb ca fiecare stat să studieze datele privind transmiterea virusului şi să elaboreze ghiduri de călătorie.

Ea a afirmat totodată că OMS nu recomandă testele rapide antigen folosite de unele companii aeriene pe aeroporturi, în condiţiile în care testele antigen sunt mai puţin precise decât testele PCR moleculare şi astfel unele cazuri de infectare ar putea rămâne nedetectate.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Israel: Nu veți mai putea cumpăra sau vinde fără vaccin

Valeriu Gheorghiță: fiecare persoană vaccinată va fi introdusă în Registrul Naţional electronic al Vaccinărilor

 

CE STIU EI SI NU STIM NOI? Nici directorul OMS n-a vrut sa se testeze, chiar daca a fost contact direct. Sa ne amintim ca nici Raed Arafat

“Testati, testati, testati”, ne spunea directorul OMS in urma cu cateva luni. Doar ca testarea asta se dovedeste a nu fi pentru toata lumea, chiar daca actualmente se promoveaza intens doctrina testarii in masa a intregii omeniri.

DIGI 24: Directorul OMS a ieșit din carantină şi s-a întors la lucru. De ce nu-și face Tedros Ghebreyesus test COVID

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a întors luni la lucru la Geneva, după ce a fost contact cu o persoană testată pozitiv COVID-19. El a spus că nu consideră necesar să facă un test, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Am fost OK, fără simptome. Este a 17-a zi şi am urmat protocoalele. Întrucât nu am simptome şi am urmat strict protocolul, nu văd necesitatea testării”, a declarat directorul OMS la un briefing la Geneva.

„Pot să vă asigur că sunt OK şi chiar foarte, foarte ocupat. Cel mai important lucru este să respecţi protocolul”, a insistat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a intrat în carantină la începutul lunii noiembrie, după ce a fost în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Editor : B.P.

Observati ca nu doar ca n-a facut testul, dar nici nu l-a deranjat nimeni ca sa-l faca.

Daca picati intr-o ancheta epidemiologica, incercati si voi sa spuneti ca nu considerati necesar sa faceti un test si ca nu aveti simptome. Sa vedeti ce iute sunteti impachetati, dusi si cu dosar penal.

Sa ne amintim ca in septembrie, Raed Arafat declara si el ca:

“N-am avut simptome sau probleme sau febră sau ceva care să mă pună să fac un test PCR.”

Asta in conditiile in care Raed Arafat este Comandantul Actiunii, adica cel mai erou dintre eroii din linia intai, aflandu-se mereu acolo unde-s bataliile mai crancene.

Deci, ei (si foarte probabil multi altii ca ei) de ce nu se testeaza? De ce motivatiile lor nu pot fi invocate si de altii? Ce stiu ei si nu ne spun si noua?

 

Organizația Mondială a Sănătății va furniza informații despre coronavirus către Wikipedia

Posted in Coronavirus, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii, STIRI, Wikipedia by Vali on octombrie 27, 2020

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/organizatia-mondiala-a-sanatatii-va-furniza-informatii-avizate-despre-coronavirus-catre-wikipedia-3185716

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cooperează cu Wikipedia pentru a oferi informații de încredere despre Covid, informează Agerpres, citând dpa. Astfel, editorii care actualizează permanent Wikipedia vor avea acces la infografice, videoclipuri și alte materiale OMS, în baza unui acord de licență gratuit.

Wikipedia este unul dintre cele mai vizitate site-uri din lume pentru informaţii despre sănătate, potrivit celor două organizaţii.

„Accesul echitabil la informaţii de încredere despre sănătate este esenţial pentru a ţine oamenii în siguranţă şi informaţi în timpul pandemiei de Covid”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi editorii Wikipedia cooperează pentru a preveni răspândirea dezinformării legate de Covid, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

Wikipedia oferă în prezent peste 5.200 de articole, în 175 de limbi, privind Covid. Enciclopedia este administrată de Fundaţia non-profit Wikimedia, cu sediul în San Francisco.

De Bogdan Groșereanu,

Un grup internațional de avocați se pregătește să dea în judecată OMS pentru daunele provocate populației de testele PCR

Posted in Coronavirus, OMS, Organizatia Mondiala a Sanatatii, VIDEO by saccsiv on octombrie 10, 2020
%d blogeri au apreciat: