Măcelul Covid din Italia (Lombardia) începutului de an 2020 a fost o înșelăciune organizată cu sânge rece, o groapă de șerpi fără fund, plină de distorsiuni, manipulări și minciuni. Nu a existat nicio pandemie

Global Research: Italy 2020: Inside COVID’s ‘Ground Zero’ in Europe

Italia 2020: O privire din interior asupra ‘Zonei Zero’ de COVID în Europa

De Michael Bryant, 08 Martie 2023, Global Research

Acum trei ani, lumea occidentală s-a oprit. Povestea oficială despre Covid-19 descria un virus ciudat, care se răspândea brusc, mai mortal decât gripa, care venea din China și care a ajuns în nordul Italiei.

La 20 februarie 2020, primul presupus caz de Covid-19 în occident ar fi fost descoperit în orașul Codogno, din Lombardia, Italia. Mai târziu, în aceeași zi, guvernul italian a raportat primul ‘deces cauzat de Covid-19’.

Din nordul Italiei au fost difuzate articole mediatice dramatice care au lovit puternic în psihicul occidentalilor, punând presiune pe aceștia lăsându-se impresia că există un nou virus misterios ‘super contagios’ și ‘super letal’ care traversează în galop regiunea, infectând și ucigând zeci de oameni.

Rapoarte înfiorătoare din Bergamo, un oraș din regiunea alpină Lombardia, din nordul Italiei, vorbeau despre înalte stive de sicrie, despre ‘nenumărate decese legate de covid, în creștere neîncetată’ și despre nevoia alarmantă de asistență militară pentru a îndepărta volumul sinistru de cadavre care se tot îngrămădeau.

La începutul lunii martie 2020, spitalele din nordul Italiei raportau un ‘tsunami de decese’ din cauza crizei Covid și a condițiilor de supraaglomerare datorate ‘luptei împotriva epidemiei de coronavirus’, care puneau presiune pe spitale și personalul medical ducându-le la limită, deoarece medicii ‘primeau cadavre de dimineața până seara’.

Folosindu-se de întreaga mașinărie a statului, premierul italian Giuseppe Conte a început să emită un set de decrete guvernamentale care au culminat cu faptul că Italia a devenit prima țară din lume care a pus în aplicare un sistem național de izolare. Mandatele respective aveau să pregătească terenul pentru închiderile din întreaga lume occidentală.

Trei ani mai târziu, o evaluare cuprinzătoare a relatării despre presupusa urgență medicală italiană din primăvara anului 2020, dezvăluie o poveste despre istoria epidemiologică tulburătoare a nordului Italiei, manipularea mass-mediei și raportarea înșelătoare utilizată pentru a crea iluzia unei noi epidemii.

O multitudine de întrebări și neconcordanțe în jurul narațiunii italiene au ieșit curând la iveală. Atribuirea acestui set ciudat de circumstanțe convergente unui eveniment viral, a solicitat credulitate.

Aceste condiții de supraaglomerare din spitalele italiene au fost cu adevărat rezultatul unui agent patogen viral unic sau au existat și alți factori cauzali?

Aceste creșteri anormale ale numărului de decese în exces în nordul Italiei au fost cauzate în mod verificabil de sosirea și răspândirea unui nou virus mortal?

Cum de s-a putut ca acest virus să se răspândească pe o suprafață de mii de kilometri în câteva zile și să atingă cote maxime sincronizate, în anumite locații?

Cum a fost posibil ca acest virus să se răspândească atât de repede pe mii de kilometri, atingând un vârf de tensiune în același timp în locațiile respective, dar să nu fie suficient de contagios pentru a se răspândi în alte locații din apropiere?

Cum se face că acest virus a așteptat un decret guvernamental și abia apoi a început să creeze un exces de mortalitate?

Cum a fost posibil ca toate țările din Occident, și nu numai, să adopte măsuri ‘sanitare’ similare celor efectuate în Italia, practic ‘peste noapte’, măsuri care semănau mai degrabă cu un stat polițienesc de facto decât cu inițiative medicale?

De ce Italia?

În imagine: La intrarea în spital, pe un panou scrie: ‘Voi sunteți adevărații eroi’, Bergamo, Italia, martie, 2020. | foto: Twitter/ @orlandoQva

O scurtă cronologie a seriei de evenimente care au avut loc în nordul Italiei în primăvara anului 2020:

31 ianuarie 2020 – Consiliul de Miniștri din Italia declară o urgență națională de 6 luni, încredințând coordonarea răspunsurilor de urgență COVID-19 șefului Departamentului de Protecție Civilă, în urma depistării primelor două persoane pozitive la COVID-19 în Roma – doi turiști chinezi care călătoreau din Wuhan;

20 februarie 2020 – Primul caz Covid-19 al unui cetățean italian diagnosticat în Codogno.

Adriano Trevisan, în vârstă de 78 de ani, un zidar pensionar din satul Vo’ Euganeo, în apropiere de Padova, în regiunea Veneto, a devenit primul deces Covid-19 înregistrat în rândul cetățenilor europeni. Decedatul a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus și a murit în spital în timp ce era tratat pentru pneumonie.

23 februarie 2020 – Guvernul italian introduce primele restricții de circulație și de acces/ieșire în jurul punctelor fierbinți, cunoscute sub numele de ‘zone roșii de izolare’.

În aceeași zi, Ministerul italian al Sănătății a emis îndrumări privind testarea PCR pentru 31 de laboratoare din întreaga Italie. Creștea numărul de cazuri.

25 februarie 2020 – Introducerea unor noi măsuri restrictive în întreaga Italie.

27 februarie 2020 – Se înființează un sistem național de supraveghere, coordonat de ISS (Institutul Național de Sănătate), pentru a supraveghea colectarea și actualizarea datelor zilnice.

1 martie 2020 – Se extinde crearea de noi ‘zone roșii de izolare’.

4 martie 2020 – În Italia este declarată închiderea la nivel național a școlilor și universităților.

8 martie 2020 – Un decret al președintelui Consiliului de Miniștri extinde restricțiile la toată Lombardia și la alte zone întinse din nordul Italiei.

9 martie 2020 – Guvernul Italiei, condus de premierul Giuseppe Conte, extinde blocajul la întreaga Italie, restricționând circulația populației, cu excepția situațiilor de urgență, deplasărilor la locul de muncă și serviciilor de sănătate.

11 martie 2020 – Organizația Mondială a Sănătății declară epidemia cauzată de noul coronavirus (COVID-19) drept pandemie globală. Italia declară închiderea tuturor restaurantelor, barurilor, teatrelor și tuturor activităților sociale.

18 martie 2020 – Banca Centrală Europeană anunță un program uriaș de tipărire de bani pentru a menține sistemul financiar în funcțiune. Un plan de salvare de 750 de miliarde de euro acordat sectorului financiar pentru a lupta împotriva ‘crizei provocate de coronavirus’.

22 martie 2020 – Încetarea tuturor activităților de producție neesențiale. Blocaj complet. Fabricile sunt închise și toată producția neesențială este oprită în toată Italia.

25 martie 2020 – Se impun noi restricții în ceea ce privește circulația oamenilor, cu excepția motivelor esențiale (cum ar fi deplasarea la locul de muncă, serviciile medicale și aprovizionarea cu produse esențiale).

27 martie 2020 – Se atinge un vârf al numărului de decese zilnice Covid în Italia.

9 aprilie 2020 – Decretul ‘Liquidità’ intră pe deplin în vigoare, incluzând măsuri temporare pentru a facilita accesul la credite, pentru a sprijini continuitatea afacerilor și pentru a asigura lichidități întreprinderilor, precum și măsuri de sprijinire a exporturilor, a internaționalizării și a investițiilor întreprinderilor.

4 mai 2020 – Redeschiderea majorității fabricilor și a diverselor întreprinderi de comerț cu ridicata, în cadrul protocoalelor prestabilite privind siguranța sanitară.

Deși o astfel de cronologie poate servi la împrospătarea memoriei noastre și poate oferi o înțelegere coerentă a succesiunii evenimentelor, ea nu înlocuiește istoria reală.

Așa cum se spune – diavolul stă în detalii.

Detaliile din nordul Italiei încep cu problemele masive de poluare și cu afecțiunile cronice de sănătate de lungă durată care însoțesc aceste probleme și care au afectat regiunea timp de ani de zile.

Poluarea și bolile cronice

Viața de zi cu zi în regiunea Lombardia este afectată de condiții de viață periculoase și de provocări pentru sănătate – numeroase probleme acute de sănătate cu care se confruntă o populație îmbătrânită au fost documentate de mult timp.

Valea râului Po din nordul Italiei este citată ca având cea mai proastă calitate a aerului din întreaga Europă. Calitatea aerului din regiune se deteriorează de mulți ani. Orașele din Valea râului Po sunt menționate ca având cea mai mare mortalitate asociată cu poluarea aerului din întreaga Europă.

Pe lângă volumul mare de poluanți, Valea râului Po este cunoscută pentru caracteristicile sale unice de vânturi slabe și episoade prelungite de inversiuni climatice, care o transformă într-un rezervor de reținere a poluării atmosferice.

Raportul Lancet Planetary Health din ianuarie 2021 a estimat ratele de deces asociate cu poluarea cu particule fine și dioxid de azot, în 1000 de orașe europene. Brescia și Bergamo, din regiunea Lombardia, dețineau distincția morbidă de a avea cea mai mare rată de deces cauzată de particulele fine, din Europa. Alte două orașe din nordul Italiei, Vicenza și Saronno, s-au clasat pe locurile patru și, respectiv, opt, în lista primelor zece orașe din această categorie. Aceste localități corespund exact cu cele mai multe incidente de infecții ale căilor respiratorii superioare care au avut loc în nordul Italiei, așa cum se arată în raportul oficial privind pandemia.

‘Epidemiile’ continue și accelerate de fibroză pulmonară idiopatică (o boală pulmonară severă și progresivă), boli pulmonare interstițiale și rate ridicate de cancer bronșic și pulmonar au fost trăsături epidemiologice caracteristice pentru nordul Italiei, cu mult înainte ca un presupus virus să se aventureze în peisaj.

În regiunea Lombardia există, de asemenea, o problemă continuă cu azbestul, ca urmare a expunerii profesionale la azbest în anii 1960 și 1970. Un studiu din 2016, arată „Incidența mezoteliomului în Lombardia, Italia: expunerea la azbest, modele temporale și proiecții viitoare, a prezis o creștere a mezoteliomului malign (MM), o formă agresivă și mortală de cancer care afectează în principal mucoasa de la nivelul pieptului și al abdomenului. Acest studiu a documentat o povară ridicată a MM la ambele sexe în regiunea Lombardia, reflectând o expunere profesională extinsă (mai ales la bărbați) și non-profesională (mai ales la femei) la azbest, în trecut. Ratele de incidență sunt încă în creștere; se așteaptă o scădere a apariției MM după 2019.”

Un alt studiu, descrie „Investigarea impactului gripei asupra mortalității excesive la toate vârstele în Italia în timpul ultimelor sezoane (sezoanele 2013/14-2016/17)”, care relevă faptul că ratele de deces cauzate de gripa comună au crescut în mod semnificativ în ultimul deceniu. Acest studiu a descris o creștere de aproape patru ori a mortalității cauzate de gripă în perioada de timp analizată. Până în sezonul 2016/17, totalul a crescut vertiginos până la 24 981 de decese în exces, care puteau fi atribuite unei epidemii de gripă.

Pe lângă problemele continue ale poluării aerului, locuitorii din Valea râului Po sunt afectați de nivelurile ridicate de scurgere a dejecțiilor provenite de la animale din ferme, în râuri și afluenți.

Regiunea Lombardia generează cantități mari de dejecții animale, cu o producție de peste 40 % din producția de lapte a Italiei, iar mai mult de jumătate din producția de carne de porc a Italiei se află în valea râului Po.

În întreaga Italie, problemele legate de solul otrăvit, cauzate de activitățile industriale și de accidentele din trecut și din prezent, au afectat pământul și locuitorii săi.

Activitatea industrială intensă și otrăvirea industrială din trecut în nordul Italiei afectează regiunea cu o altă masă de expuneri toxice.

În 1976, Seveso, Italia, a suferit ‘unul dintre cele mai grave accidente industriale din ultimul secol’. Dezastrul de la Seveso s-a petrecut într-o fabrică de produse chimice situată la 12 mile nord de Milano, în regiunea Lombardia din Italia. A dus la cea mai mare expunere cunoscută la 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxină (TCDD) în populațiile rezidențiale din istorie, devenind un ‘testament al efectelor de durată ale dioxinei’.

Dioxina este un agent cunoscut ca fiind cancerigen și multe persoane care locuiau în Seveso și în împrejurimi la acea vreme ar fi avut un risc crescut de cancer mai târziu în viață. Cineva care a împlinit 20 de ani în 1976, ar fi ajuns la 60 de ani în epoca Covid.

Acest lucru este în concordanță cu ceea ce a fost raportat pe scară largă în rândul bărbaților din Nembro, cancerul fiind principala cauză de deces în acest grup demografic, iar cancerul pulmonar fiind cel mai frecvent tip de cancer.

Măsurile de austeritate și infrastructura de sănătate

La condițiile de mediu abisale cu care se confruntă populația din nordul Italiei s-au adăugat și măsurile de austeritate din ultimele două decenii, care au decimat serviciile publice italiene, reducând drastic resursele de asistență medicală.

Examinând starea spitalelor din nordul Italiei, cu mult timp înainte de ‘pandemie’, începe să se contureze un tipar.

O analiză din 2019 privind starea actuală a spitalelor italiene, ‘Health & Hospitals in Italy. 17th Annual Report’ (Sănătatea și Spitalele în Italia. Al 17-lea Raport Anual), a pus în evidență o ‘creștere semnificativă în 2019 a persoanelor aflate pe listele de așteptare și pentru perioade mai lungi, în comparație cu situația deja problematică din 2018’, precum și o „deteriorare pronunțată în ultimii 5 ani, a sistemelor de ‘conectare’ între medicina generală și spitale și între acestea și serviciile post-spitalizare (reabilitare, îngrijire pe termen lung, case de îngrijire asistată și servicii de îngrijire la domiciliu)”.

Atmosfera încărcată și furtuna de foc rezultată, creată de o trâmbițată ‘invazie virală’, a expus în mod brutal efectele a 20 de ani de reduceri în sistemul național de sănătate.

Un raport Oxfam din 2013 privind impactul măsurilor de austeritate, ‘THE TRUE COST OF AUSTERITY AND INEQUALITY Italy Case Study’ (Adevăratul cost al austerității și inegalității – Studiu de caz în Italia) a evidențiat declinul serviciilor de sănătate din Italia.

În raport se menționează că în anul 2000, Italia era pe locul 2 în lume în ceea ce privește asigurările de sănătate. Rapoartele au menționat că, până în anul 2011, din cauza scăderii anuale a cheltuielilor pentru sănătate, ‘peste nouă milioane de persoane au declarat că nu au putut avea acces la anumite servicii de sănătate din motive economice’.

Reducerile suplimentare au amplificat o situație deja instabilă. În perioada anilor 2010 – 2019, Serviciul Național de Sănătate din Italia a suferit reduceri financiare de peste 37 de miliarde de euro, pe măsură ce a cunoscut o privatizare progresivă a serviciilor de sănătate. Cheltuielile guvernamentale pentru asistență medicală, în scădere de ani de zile, au scăzut vertiginos până la o rată inferioară celei pe care OMS o considera capabilă să ofere asistență medicală de bază.

Aceste reduceri cuprinzătoare au avut, de asemenea, efecte grave asupra forței de muncă din domeniul sănătății și asupra paturilor și echipamentelor spitalicești disponibile, împiedicând efectiv capacitatea unităților de îngrijire de a trata eficient pacienții.

În perioada cuprinsă între anii 2009 și 2017, 5,2 % din personalul din domeniul sănătății a fost redus. În ultimii 10 ani, au fost pierdute 70 000 de paturi. În unitățile medicale de terapie intensivă, disponibilitatea paturilor ATI a scăzut de la 922 la 100.000 de locuitori în anul 1980, la 262 la 100.000 de locuitori.

Datele din anul 2020 indică un total de 5 179 de paturi în unitățile de terapie intensivă (aproximativ 8,9 paturi la 100 000 de locuitori) pentru întreaga Italie, cu o populație de puțin peste 60 de milioane de locuitori în anul 2020.

La nivel operațional obișnuit, în anul 2020, cele 74 de spitale din Lombardia, care deservesc o populație de 10 milioane de locuitori, aveau aproximativ 720 de paturi de terapie intensivă, cu până la 90% dintre acestea ocupate de obicei în timpul iernii.

Până la 10 martie 2020 erau 877 de persoane spitalizate în secțiile de terapie intensivă, unitățile din Lombardia fiind arhipline, iar solicitările de transfer al pacienților în alte regiuni erau predominante.

Efectul net al acestor reduceri radicale ale infrastructurii și serviciilor spitalicești în contextul isteriei covid, era previzibil; de ani de zile, medicii italieni de terapie intensivă au raportat că epidemiile de gripă determină umplerea unităților de terapie intensivă, așa cum s-a întâmplat în locații din întreaga lume.

Tăcerea zgomotoasă din partea mass-media cu privire la aceste fapte incomode a ținut publicul în întuneric cu privire la realitățile sistemului italian de sănătate aflat în colaps.

Doar ‘virusul’.

În lumina acestor date, nu este surprinzător faptul că persoanele cu infecții respiratorii sezoniere de rutină și în mare parte reversibile, odată internate în spitale, ar fi putut să nu fie tratate în mod corespunzător sau cu succes.

Decese iatrogene/protocoale spitalicești

În primăvara anului 2020, oficialii italieni din domeniul sănătății au introdus protocoale de sănătate fără precedent, special pentru Covid.

Aceste noi protocoale, inclusiv intubarea timpurie însoțită de sedare, au fost considerate necesare pentru a proteja medicii și asistentele într-un moment în care încărcătura virală a presupusului agent patogen letal ar fi fost mai mică.

Erau aceste noi protocoale adecvate pentru tratarea problemelor respiratorii superioare?

Ventilatoarele mecanice, care împing oxigenul în pacienți ai căror plămâni cedează, au devenit rapid practica acceptată în tot sistemul spitalicesc italian. Medicii au făcut afirmații extravagante potrivit cărora ventilatoarele ‘deveniseră ca aurul’.

Angajarea ventilatoarelor presupune sedarea pacientului și introducerea unui tub în gât. Medicamente precum midazolamul, sulfatul de morfină și propofolul sunt folosite în completarea acestei proceduri; medicamente care vin cu contraindicații și avertismente privind efectele secundare, inclusiv depresia respiratorie și stop respirator. Midazolamul și propofolul sunt două medicamente care sunt utilizate în mod regulat pentru sinuciderea asistată și pentru a eutanasia deținuții condamnați la moarte.

În timpul valului inițial de isterie din martie 2020, guvernul italian a solicitat și a primit o achiziție de urgență de midazolam din Germania, deoarece spitalele lor ‘au avut brusc nevoie de o cantitate de 3-4 ori mai mare decât în mod normal, de acest medicament’.

Protecția civilă italiană a inițiat o procedură de achiziții publice accelerată pentru a obține 3800 de ventilatoare respiratorii suplimentare.

Încă din aprilie 2020, dependența de ventilația mecanică a fost criticată de experții italieni. Luciano Gattinoni, un specialist italian de renume mondial în terapie intensivă, a sugerat că ‘ventilația mecanică era folosită în mod abuziv și excesiv’.

Marco Garrone, medic de urgență la Spitalul Mauriziano din Torino, Italia, a remarcat:

„Am început cu o atitudine unică, care nu a dat roade”, a spus Garrone despre practica de a pune imediat pacienții pe ventilatoare, doar pentru a vedea cum starea lor se deteriorează. „Acum încercăm să amânăm intubarea cât mai mult posibil”, a adăugat dr. Marco Garrone.

Chiar și în timp ce unii oficiali din domeniul sănătății făceau presiuni pentru a obține mai multe ventilatoare pentru a trata pacienții cu coronavirus, unii medici se îndepărtau de la utilizarea acestora.

Au început să apară întrebări legate de cauzele reale ale ‘morții Covid’ a persoanelor fragile și în vârstă plasate pe ventilatoare, pentru simplul motiv că medicii observau rate de deces neobișnuit de ridicate în cazul pacienților cu coronavirus aflați pe ventilatoare.

Ar putea fi vorba de un abuz medical, și nu de un agent patogen nou, care să fi aprins acest butoi cu pulbere în spitale și să fi creat o buclă a unei panici publice?

S-ar putea ca ceea ce s-a răspândit prin spitalele italiene în primăvara anului 2020 să fi fost o epidemie de iatrogenie?

A fost posibil ca evenimentul de mortalitate din primăvara anului 2020 din nordul Italiei să nu fie o aberație epidemiologică sau biologică, ci rezultatul unui set de mandate administrative fără precedent din partea guvernului italian și a oficialilor din domeniul sănătății publice?

Măsurile de urgență și impactul lockdown-ului asupra populației

În imagine: la 1 martie 2020 sunt prezentate consumabile medicale, inclusiv măști, mănuși și costume de protecție, donate Italiei de orașul Lishui, provincia Zhejiang din estul Chinei. (Xinhua)

Guvernul italian, oficialii din domeniul sănătății publice și medicii regionali care au proclamat că un ‘nou virus’ a ajuns în nordul Italiei, au insistat să fie activate pregătirile de urgență pentru a face față acestei creșteri ‘masive’ a numărului de pacienți cu Covid-19. Faptul că aceste previziuni erau speculații, folosind previziuni bazate pe un model liniar, venite de la medici aflați în conflict de interese, a fost de puțin interes pentru reporteri.

Un set progresiv de decrete restrictive, inclusiv izolarea satelor și orașelor, a fost rapid pus în aplicare. Aceste directive au avut rolul de a îngrozi și dezorienta și mai mult o populație deja panicată.

Cetățenilor li s-a spus să stea în case și li s-a interzis să intre în anumite zone; au fost aplicate amenzi pentru cei care încălcau legea. Majoritatea magazinelor și întreprinderilor au primit ordin să închidă.

Locuitorii au descris străzile abandonate ca fiind suprarealiste și ‘înfricoșătoare’.

Rosanna Ferrari, proprietara unei ferme, a declarat: „ne confruntăm cu un pic de panică. Supermarketurile au fost luate cu asalt încă de vinerea trecută. Sunt cozi în fața farmaciei. Au spus că astăzi vor veni, din casă în casă, pentru a colecta mostre de salivă.”

Angelo Caperdoni, primarul din Somaglia, a descris o situație alarmantă: „la început a fost dificil să stăpânim panica, mai ales că pe rețelele de socializare circulau multe știri false pe care oamenii le credeau adevărate. Există încă panică în ceea ce privește proviziile alimentare. Mulți oameni au mers ieri la Codogno pentru a încerca să se aprovizioneze cu produse esențiale.”

Franco Stefanoni, primarul orașului Fombio, aflat și el sub izolare, a descris scena agitată în termeni militari, observând că cele două mini-marketuri din oraș au fost ‘asediate’, deoarece ‘oamenii au alergat la supermarket pentru a cumpăra 20 kg de paste sau 30 kg de pâine’.

Fostul președinte al Consiliului Superior de Sănătate din Italia, Roberta Siliquini, a oferit o explicație mai rezonabilă pentru această agitație: „am găsit cazuri pozitive la persoane care probabil au avut puține sau niciun simptom și care ar fi putut învinge virusul fără să știe”.

Capetele reci care sfătuiau la calm au fost sistematic îngropate sub un baraj de edicte guvernamentale draconice, propagandă manipulată de interese și un asalt susținut al agitației mediatice și al relatărilor înșelătoare.

Raportări înșelătoare

Principalele canale de știri și rețelele de socializare au intrat în forță, avertizând asupra unor ‘valuri de decese’ care traversează nordul Italiei din cauza unui virus galopant care a creat camere de urgență supraaglomerate și a necesitat convoaie de vehicule militare pentru a transporta cadavrele.

Imagini televizate cu sicrie îngrămădite în Bergamo au fost catapultate pe undele de emisie și au fost raportate simultan, îngrozind populația italiană și o mare parte a lumii.

O inspecție detaliată a acestor rapoarte a arătat că mass-media care a propagat frica a evitat cu grijă toate explicațiile rezonabile atunci când nu mințea în mod direct.

Mass-media a tăcut asupra faptului că, nu mai târziu de anul 2018, spitalele din Milano au fost invadate de infecții pulmonare virale. Din cauza problemelor de poluare menționate mai sus, a infrastructurii sanitare decimate și a îmbătrânirii populației, spitalele supraaglomerate au devenit o caracteristică sezonieră a profilului național al Italiei în ultimele câteva decenii.

Știrile mainstream s-au abținut, de asemenea, de la a menționa realitatea lipsei de lucrători în spitale și motivele acestei situații. Din cauza panicii și a edictului guvernamental de închidere a frontierelor, forța de muncă est-europeană de asistente medicale, care reprezintă o mare parte a forței de muncă din sistemul de sănătate italian, a fugit rapid din țară, lăsând spitalele și centrele de îngrijire cu echipaje minimale.

Acest lucru a dus la abandonarea bruscă a bătrânilor fragili și a persoanelor cu dizabilități de către cei care în mod normal îi îngrijesc, ceea ce a dus la o avalanșă de consecințe dăunătoare, deoarece mulți dintre bătrânii abandonați din centrele de îngrijire au fost trimiși în spitalele deja suprasolicitate.

Acest cerc vicios al lipsei de lucrători în centrele de îngrijire, care a dus la o criză de personal în spitalele cu personal insuficient, a dus la un colaps total al îngrijirii persoanelor în vârstă și a celor cu handicap, contribuind la haosul din sistemele spitalicești din regiunile în care au fost adoptate politici guvernamentale dure.

Crearea cazurilor Covid

De la intrarea în spital, răspunsul de facto pentru pacienții care ajungeau în spital era omniprezenta recoltare de probe pentru teste PCR, folosite pentru a determina dacă pacientul avea ‘Covid-19’. Dacă rezultatele testelor erau considerate ‘cazuri pozitive’, erau activate protocoalele letale ale spitalului – încă un alt cerc vicios de abuzuri medicale care asigurau continuarea dozei adecvate de frică.

Deși s-a observat încă din martie 2020 că existau probleme majore cu testul PCR ca instrument de diagnosticare, mass-media și publicul larg au acceptat la prima vedere validitatea acestei tehnici ca metodă de diagnosticare.

Pragurile ridicate ale numărului de cicluri au fost una dintre problemele citate. Acest lucru a creat un număr absurd, de până la 97%, de rezultate ‘fals pozitive’, ceea ce a dus la un număr extrem de exagerat de cazuri de Covid și decese.

Chiar și mai devreme, în februarie 2020, rezultatele testelor PCR din Italia au fost puse sub semnul întrebării, deoarece se folosea o singură genă țintă SARS-CoV-2 ca dovadă clinică a unui test ‘pozitiv’.

Candidatul italian la Premiul Nobel, Dr. Stefan Scoglio, constatând această fraudă științifică, a declarat:

„Astăzi am descoperit un nou element al acestei adevărate fraude, alegerea de a declara un test cu rezultat pozitiv doar la detectarea unei singure gene dintre cele trei gene care ar defini virusul SARS-CoV-2 în întregul său. Dacă virusul ar fi fost prezent, atunci ar fi trebuit să fie găsite toate cele trei gene, deoarece dacă virusul este intact, doar atunci ar putea avea un rol patogen și infecta, așadar testul trebuie să detecteze toate cele trei gene virale.”

Utilizarea greșită a testului PCR a dus la problema confuziei dacă persoanele din spitalele italiene mureau cu adevărat de ‘Covid’, sau din cauza efectelor dezintegrării sociale în masă și apoi au fost etichetate greșit ca fiind ‘decese de Covid’, într-un proces fraudulos.

Minciunile cu decesele de Covid

Răspunsul la această întrebare se găsește în rapoartele ulterioare care au clarificat faptul că aproape toate ‘decesele Covid’ nu au fost de fapt cauzate de un agent patogen viral – aproape toate persoanele care au murit din cauza presupusului agent patogen aveau multiple comorbidități.

Un raport din 17 martie 2020 al Institutului Italian de Sănătate (ISS) a menționat că 99,2% dintre decesele legate de Covid au fost înregistrate la persoane care aveau afecțiuni cronice preexistente.

O săptămână mai târziu, după cum se relata într-un articol din 23 martie 2020 din UK Telegraph, profesorul Walter Ricciardi, consilier științific al ministrului italian al sănătății, a remarcat:

„Modul în care codificăm decesele în țara noastră este foarte generos, în sensul că toate persoanele care mor în spitale cu coronavirus, sunt considerate ca decedate din cauza coronavirusului.

La reevaluarea de către Institutul Național de Sănătate, doar 12% din certificatele de deces au arătat o cauzalitate directă de la coronavirus, în timp ce 88% dintre pacienții care au murit au cel puțin o pre-morbiditate – mulți au avut două sau trei”.

Ricciardi a citat un raport de monitorizare din 20 martie 2020 al ISS (în engleză aici) și fie a interpretat greșit cifrele reale din raport, fie l-a citat greșit. În timp ce 12% având zero comorbidități indica o exagerare grosolană a impactului ‘Covid’, cifra exactă din raport era de 1,2%, ceea ce înseamnă că 98,8% dintre ‘decesele Covid’ enumerate, aveau afecțiuni cronice preexistente.

La începutul verii anului 2020, chiar și presa mainstream a recunoscut că aproape toate victimele Covid din Italia sufereau de afecțiuni cronice precedente.

Prin octombrie 2021, ziarul italian Il Tempo a relatat că Institutul italian de Sănătate a revizuit numărul persoanelor care au murit ‘din cauza covidului’ și mai bine spus ‘cu covid’, de la 130.468 la 3.783.

Este un fapt bine stabilit că Italia a etichetat orice persoană care a murit cu o ‘infecție confirmată cu SARS-CoV-2’, confirmată de un rezultat dubios al testului PCR, indiferent de cauzele reale ale decesului, ca fiind o victimă a ‘Covid-19’.

În același timp, potrivit Istat (Institutul Național de Statistică), în perioada 1 martie – 4 aprilie 2020 s-a înregistrat o creștere generală a mortalității din toate cauzele în comparație cu media pentru aceeași perioadă din perioada anilor 2015-2019. Bergamo s-a situat pe primul loc în topul creșterii mortalității în rândul municipalităților, cu o creștere uluitoare de 382,8% a numărului de decese.

Această creștere a mortalității nu a rezultat dintr-o serie de cauze asociate cu presupusa infecție SARS-CoV-2, ci din mai mulți alți factori. Anulare a testelor de depistare a cancerului, tratamente întârziate, reticența de a apela serviciile de ambulanță în cazul unui accident sau al unei urgențe, deveniseră ceva obișnuit în mijlocul isteriei Corona, permițând ca starea de sănătate să se agraveze dincolo de orice posibilitate de tratament.

Se știe că întârzierea îngrijirilor medicale crește morbiditatea și mortalitatea asociate atât cu afecțiunile cronice, cât și cu cele acute.

O simplă întârziere de două zile în a solicita tratament pentru un infarct miocardic poate transforma o afecțiune simplă și tratabilă într-o afecțiune periculoasă și amenințătoare a vieții.

Cercetările efectuate de Societatea Italiană de Cardiologie au stabilit că mortalitatea prin infarct miocardic a crescut de mai mult de trei ori în timpul urgenței Covid, deoarece pacienții care se temeau de infecții au stat departe de spital.

Ciro Indolfi, profesor de cardiologie la Universitatea Magna Graecia din Catanzaro, a remarcat că „organizarea spitalelor… în această fază era dedicată aproape exclusiv Covid-19 și multe secții cardiologice erau folosite pentru pacienții infecțioși. În plus, de teama contagiunii, pacienții întârzie accesul la urgențe și ajung la spital în condiții din ce în ce mai grave, adesea cu complicații aritmice sau funcționale, ceea ce face ca terapiile care s-au dovedit a fi salvatoare, cum ar fi angioplastia primară, să fie mult mai puțin eficiente”.

Rapoartele care arătau că numerele ‘deceselor provocate de covid’ au fost exagerate și manipulate au fost ținute departe de ochii publicului și cu siguranță nu se puteau compara cu poveștile despre camioane militare care transportau cadavre umane și cu imaginile cu sicrie îngrămădite în Bergamo, care erau înfierate în creierul oamenilor.

Mereu și numai ‘virusul’.

Minciunile din Bergamo

Imaginea de acum infamă din Bergamo, cu trei rânduri lungi de sicrie aliniate, s-a răspândit ca un foc de paie și a șocat întreaga lume, fără ca hienele media duplicitare să investigheze veridicitatea fotografiilor, care, în schimb, au alimentat cu fanatism focul Covid la fiecare pas.

Un reportaj responsabil ar fi autentificat faptul că fotografia în cauză a fost făcută într-un hangar de pe aeroportul din Lampedusa în data de 5 octombrie 2013.

Sicriele din acea fotografie erau pline cu cadavrele unor migranți africani care au pierit într-un naufragiu, numărul cadavrelor fiind estimat la 360 de morți, în largul coastei Lampedusa, o insulă italiană situată în largul coastei tunisiene.

Rapoartele despre camioanele care transportau cadavre și despre crematoriile din Lombardia copleșite, aveau explicații mai banale, care erau anatema pentru narațiunea predominantă din mass-media.

Nevoia de camioane pentru transportul cadavrelor, pe care mass-media a repetat-o în alte părți, a fost ușor de explicat printr-o combinație de factori congruenți. Morții erau îndepărtați de către militari, deoarece directorii de pompe funebre care se temeau de ‘virusul ucigaș’ refuzau să ridice cadavrele așa cum ar fi făcut-o în vremuri normale.

Frica fabricată și amplificată care i-a făcut pe directorii de pompe funebre să se sustragă de la îndatoririle lor normale a fost agravată de o lege națională de urgență care interzicea ceremoniile civile și religioase, inclusiv înmormântările. Această măsură fără precedent, pentru o țară majoritar catolică, care se baza în mod normal pe înmormântarea rituală, a intrat în vigoare la începutul lunii martie.

Pericolul unei ‘noi boli extrem de transmisibile și mortale’, acum bine întipărită în psihicul cetățenilor italieni, a contribuit la această situație frenetică.

Familiile care în mod normal ar fi urmat practica catolică a înmormântării optau pentru incinerarea decedaților într-un număr fără precedent, de teama de a nu contracta boala de la cei decedați.

În nordul Italiei a existat o creștere de 50% a cererilor de incinerare, ceea ce a copleșit rapid cele câteva crematorii mici care existau în Italia.

O curiozitate regională

Interesant este că nu toată Italia a fost afectată de virusul care se presupunea că ar fi fost ‘super infecțios’. Numărul excesiv de decese din primăvara anului 2020 a fost limitat la nordul Italiei și la anumite zone din nordul Italiei.

Se pare că epicentrul virusului covid a fost localizat în regiunea Lombardia. Criza localizată din Lombardia, prezentată lumii ca fiind apocalipsa zombi ‘italiană’, nu a apărut pe străzile, în magazinele sau în casele din Lombardia, ci doar în spitalele și centrele de îngrijire situate în centrele urbane.

Cum a reușit presupusul agent patogen ucigaș să ocolească centrul și sudul Italiei, care au o demografie similară?

Datele din 26 martie 2020 confirmă că ‘virusul’ nu a migrat spre sud, respectând granițele jurisdicționale. Patru regiuni din nordul Italiei au reprezentat 89% din toate ‘cazurile’ de Covid. Acest tipar avea să rămână același chiar și în timp ce o avalanșă de teste a fost desfășurată în întreaga țară.

O teorie care a apărut a sugerat că, deoarece Lombardia are un număr mare de muncitori chinezi în industria confecțiilor, ‘virusul’ a fost adus în Italia de către muncitorii migranți chinezi și s-a răspândit în regiune. Această ipoteză s-a năruit când s-a observat că Toscana, o regiune din centrul Italiei, care are cea mai mare concentrație de chinezi din Italia și din întreaga Europă, nu a fost cumva afectată de ‘virus’.

Faptul că sudul Italiei nu a fost lovit de ‘virus’ a dat peste cap și narațiunea oficială.

O diferență semnificativă în structurile sociale dintre nordul și sudul Italiei face ca majoritatea persoanelor în vârstă din sud să locuiască cu copiii lor sau foarte aproape de aceștia. Se știe că această tradiție de sprijin familial extins creează condiții favorabile bunăstării și securității.

Pe cap de locuitor, în nordul Italiei există mai multe centre de îngrijire pe termen lung (LTCF), cu mult mai mulți rezidenți care trăiesc în aceste condiții precare.

Având în vedere ceea ce știm acum, este rezonabil să concluzionăm că pentru un număr mare de persoane din nordul țării care locuiesc în centrele de îngrijire de lungă durată, unde condițiile sunt adesea neigienice, alimentația este slabă și îngrijirea este adesea neglijentă, s-a creat o furtună perfectă pentru decese în masă.

Plecarea în masă a personalului suprasolicitat și îngrozit și crearea unei anxietăți în masă în rândul unei populații cu handicap, fragile și abandonate, au garantat practic un eveniment de deces în masă în acest sector al populației din nordul Italiei.

Gândirea critică 101 ne informează că, având în vedere că 50% dintre ‘decesele COVID’ din Italia au avut loc în rândul rezidenților azilurilor de bătrâni, iar vârsta medie a ‘decesului COVID’ este egală sau mai mare decât speranța normală de viață, aceasta nu a fost în mod clar o problemă a ‘deceselor COVID’ în sine, ci o problemă a condițiilor sociale.

Terorizarea și izolarea persoanelor în vârstă care trăiesc în cămine de îngrijire, refuzarea vizitelor rudelor și reducerea sau eliminarea vizitelor personale ale asistenților sociali și de sănătate, combinate cu orice boală respiratorie, ar putea, și chiar o face, să măture orice cămin de bătrâni insalubru și să elimine un număr semnificativ de persoane fragile.

Nu a fost nevoie să inventăm o nouă contagiune pentru a explica de ce mor oamenii.

Contagiunea socială a mandatelor guvernamentale și isteria mediatică de pe rețelele de socializare au devenit o boală mai periculoasă decât orice presupusă contagiune biologică – însă aparatul de stat o poate camufla în mod convenabil sub forma unei nebunii învolburate a unui „Virus”.

De ce Italia?

Pentru a sugera că nu a existat niciun eveniment viral aberant în nordul Italiei în primăvara anului 2020 și pentru a teoretiza că Italia a fost aleasă ca rampă de lansare pentru Operațiunea Covid, așa cum indică dovezile, trebuie să ne întrebăm:

„De ce a fost ales nordul Italiei ca scenă pentru acest scenariu pandemic?

Avea Italia mijloacele și motivul?”

Pentru a lansa faza de șoc și uimire a Operațiunii Covid în lumea occidentală, a fost necesar să se creeze iluzia unei invazii virale.

Pentru a evoca o molimă Potemkin postmodernă și necesitatea percepută de a pune capăt ordinii sociale și economice a unei țări, Italia deținea toate ingredientele ‘de-a gata’. Cu ratele sale deja foarte ridicate de pneumonie interstițială, panoplia de probleme ale căilor respiratorii superioare induse de poluare și ratele ridicate de cancer, nordul Italiei avea nevoie doar de o mică flacără pentru a aprinde un incendiu de fatalități. Această scânteie a venit sub forma isteriei generate de mass-media, a ordinelor de închidere și a protocoalelor letale din spitale.

Italia a avut, de asemenea, motivația care devine evidentă odată ce înțelegi povestea Covid prin prisma banilor, a puterii, a controlului și a transferului de bogăție.

O țară falimentară din punct de vedere financiar, cu un sector financiar disperat după salvări și o structură de comandă condusă de bancherii centrali, a creat un guvern servil și cooperant.

Din motive care nu au legătură cu sănătatea precară a cetățenilor săi, Italia a fost supranumită în ultimul deceniu de către sectorul financiar al UE, ‘omul bolnav al Europei’.

La fel ca o mare parte din Europa, guvernul italian s-a confruntat cu presiuni economice extreme în anul 2019.

În timp ce Europa în ansamblu stagna din punct de vedere economic, Italia a intrat oficial în recesiune la începutul anului 2019. Anxietatea în zona euro era mare, existând temeri că ‘problema italiană’ se va răspândi și va declanșa o prăbușire în întreaga economie mondială deja șubredă.

Datoria guvernamentală a Italiei crescuse ca o ciupercă, ajungând a patra cea mai mare din lume și cea mai mare din UE. Această datorie zdrobitoare a pus presiune asupra UE, creând tensiuni între Roma și Bruxelles.

În mai 2019, se spunea că criza financiară a Italiei ‘reprezenta o amenințare majoră la adresa obiectivelor monetare ale Băncii Centrale Europene’ și că, dacă nu este ținută sub control, ‘ar putea zdruncina încrederea pieței în întreaga zonă euro, punând UE în mare dificultate’.

Previzibilul tsunami al colapsului financiar care îi privea în față pe bancherii centrali europeni, a ajuns la apogeu în anul 2019.

Fără timp de pierdut, a fost propusă schema de salvare, dovedită și adevărată, pentru a salva marii investitori. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, avertizase:

„Ar putea fi nevoie de suma uriașă de 1,5 trilioane de euro (1,63 trilioane de dolari) pentru a ‘face față acestei crize’.”

Toate discuțiile despre industria financiară care a falimentat națiunea prin jefuirea fondurilor publice, despre politicienii care distrug serviciile publice la ordinul marilor investitori și despre deprecierile economiei de cazinou au fost spulberate de noua poveste a unei crize declanșate de ‘izbucnirea crizei Covid-19’.

Prădătorii care își vedeau imperiile financiare destrămându-se la cusături au hotărât să închidă societatea și să jefuiască lumea în încercarea de a-și salva imperiile financiare care se prăbușeau.

Pentru a nu soluționa problemele pe care le-au creat, acești prădători financiari aveau nevoie de o poveste de acoperire.

O poveste de acoperire suficient de mare pentru a ascunde nenumăratele infracțiuni financiare pe care le-au comis și pentru a suprima problemele sociale pe care le-au creat.

Această poveste de acoperire a apărut în mod magic sub forma unui ‘nou virus’.

În cele din urmă, Banca Centrală Europeană (BCE) a fost de acord cu un plan de salvare a băncilor europene în valoare de 1,31 trilioane de euro (1,46 trilioane de dolari), urmat de acordul UE privind un fond de redresare de 750 de miliarde de euro pentru statele și corporațiile europene.

Acest pachet gras de ‘credite pe termen lung și ultra-ușoare pentru sute de bănci’ a fost vândut publicului ca un program necesar și binevoitor pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus asupra întreprinderilor și angajaților.

Ca parte a planului de redresare al UE, cele 750 de miliarde de euro au fost împărțite în două părți. Una a inclus 500 de miliarde de euro care urmau să fie alocate sub formă de subvenții în funcție de ‘nevoile de redresare’ ale fiecărei țări. Italia ar fi urmat să primească cea mai mare felie din această plăcintă.

‘Omul bolnav’ al Europei a primit o infuzie de care avea mare nevoie – cu condiții.

În concluzie

Trei ani mai târziu, adevărul indispensabil al poveștii italiene este că, odată ce zgârii sub suprafața narațiunii oficiale a pandemiei de Covid, se dovedește a fi o groapă de șerpi fără fund, plină de distorsiuni, manipulări și minciuni.

Orice exces de decese în primăvara anului 2020 în nordul Italiei a fost un artefact al stărilor de sănătate deja existente la o populație îmbătrânită, al ștergerii infrastructurii de sănătate existente, al poluării industriale masive care creează stări cronice, al isteriei generate de mass-media, al blocajelor guvernamentale sălbatice și al uciderii administrative a celor deja fragili.

Aceste decese iatrogene ale persoanelor fragile au fost rezultatul ordinii sociale și al despotismului din domeniul sănătății publice și au fost apoi folosite pentru a da impresia că ar exista ‘un virus ucigaș’ în circulație.

Singura pandemie a fost cea a asaltului violent al guvernului și al biomedicinei împotriva oamenilor.

Dovezile din Italia în 2020 expun narațiunea oficială ‘Covid’ pentru ceea ce este – o înșelăciune organizată cu sânge rece.

Nu a existat nicio pandemie.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

The Telegraph: The Lockdown Files