SACCSIV – blog ortodox

Noutati cartea digitala de identitate

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/se-schimba-buletinele-in-romania-cum-va-fi-tranformata-cartea-de-identitate.html

În sfârșit scăpăm de hârtii și de dosarul cu șină. Actele de stare civilă vor putea fi obținute electronic în curând.

Ne apropiem și de momentul când vom avea o carte de identitate electronică.

Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date: „În momentul acesta avem un sistem informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă care deja funcționează. Avem un județ conectat la acest sistem și se generează acte digitale chiar în momentele în care discutăm. Eu zic că într-un foarte scurt timp, într-un interval de câteva săptămâni, va fi accesibil de către cetățeni și de către celelalte autorități publice.

Punerea în funcțiune va fi făcută gradual, inițial la nivelul unor județe, după care va fi extins la nivelul tuturor județelor. Este vorba de actele de stare civilă, astfel încât cetățenii să poată să își poată obține certificatele de stare civilă și, foarte important, celelalte autorități publice, gradual se vor interconecta la acest sistem, astfel încât este doar o previziune pe care o fac eu. Cetățeanului, în următorii doi, trei ani, în România, nimeni, nicio autoritate publică nu-i va mai solicita certificatul de naștere sau de căsătorie, acesta putând fi obținut automat din sistemul informatic.

Teoretic, legea spune același lucru și acum. Doar că, ceea ce am făcut noi în ultimii cinci ani am digitalizat întreaga arhivă din ultima 100 de ani, începând cu ianuarie 1921.Toate actele de stare civilă care atestă nașterea, căsătoria sau decesul ori divorțul, toate au fost digitalizate.

În momentul acesta sunt 68,5 milioane de acte de stare civilă digitale încărcate deja în sistem și mai lucrăm pentru verificarea calității pentru aproximativ 9 milioane de acte de stare civilă”.

Când le vom avea?

„O evoluție importantă avut loc joi. Guvernul a adoptat printr-o hotărâre, metodologia pe stare civilă, astfel încât a aprobat și forma noului certificat de stare civilă, noul certificat de naștere, noul certificat de căsătorie, astfel încât noi în momentul acesta. Așteptăm deja publicarea acestei hotărâri de Guvern și imediat după publicare vom da o comandă pentru confecționare acestor certificate de stare civilă, întrucât cetățenii vor avea opțiunea să le solicite și fizic, nu doar digital. Adică avem în principiu ofertă pentru orice dorință”.

Ce trebuie să faci ca să obții certificatul de naștere?

„Nașterea se produce, de regulă, în 99,99%, într-o unitate sanitară. Medicul întocmește un certificat constatator al nașterii. Acesta va fi digital. Toate instituțiile sanitare vor fi interconectate la acest sistem, astfel încât medicii vor completa în mod electronic certificatul constatator de naștere, iar părintele, unul dintre părinți va avea posibilitatea să intre într-un portal al cetățeanului să își facă propria declarație. Astfel încât cele două instrumente digitale certificatul constatator semnat digital de către medic și cererea depusă în portal de către cetățean se vor întâlni, iar ofițerul de stare civilă va avea posibilitatea să întocmească actul de naștere și la final, în funcție de opțiunea părintelui, dacă își dorește, e certificat digital îl va primi certificatul digital de naștere al minorului la adresa de e-mail cu care s-a autentificat sau va fi informat dacă-l dorește fizic, de unde îl poate ridica”.

Când va fi implementată cartea electronică de identitate?

„Dacă în stare civilă vorbim de săptămâni până îl punem în funcțiune, la cartea electronică mai avem de lucrat. Proiectarea am terminat-o la finalul lunii februarie.

În momentul acesta se desfășoară niște teste tehnice pentru a verifica sub aspectul securității ceea ce am proiectat. Eu apreciez că în câteva luni, mai puțin de șase luni cartea electronică va fi disponibilă inițial în București, după care va fi extinsă într-un ritm foarte alert. Ca să să vă faceți o idee, noi avem un target anul acesta, o obligație, să avem la 31 decembrie să avem 1,7 milioane de cărți electronice de identitate în circulație.

Acum se emit la Cluj. Am depășit cifra de 19.000 de instrumente de acest gen emise la Cluj. Cetățenii posesori a acestui prototip, care a fost în teste, e vorba de proiectul pilot la Cluj, vor avea posibilitatea să le preschimbe cu nou prototip, având în vedere că acesta va fi mult, mult mai versatil decât ceea ce emitem în momentul acesta”.

Ce vom putea face cu acest buletin electronic?

„Pentru o primă etapă, cel mai important va fi autentificarea. Vă spuneam mai devreme de portalul pentru stare civilă, ne vom putea autentifica în portalul de stare civilă astfel încât să solicităm certificate de stare civilă. Ulterior, întreaga administrație publică, prin interoperabilizare, va permite accesul cetățeanului în orice sistem al administrației publice. În momentul acesta, noi colaborăm cu mai multe autorități publice din România. Vă pot spune că va fi o avalanșă de servicii publice digitale expuse, cel puțin până la finalul acestui an și continuând cu anul viitor”.

De ce a durat atât de mult? Duntem totuși în urma multor țări europene la capitolul carte electronică de identitate. Dacă nu implementăm acest proiect, pierdem și banii din PNRR alocați acestui proiect.

„În momentul acesta eu nu iau în calcul pierderea banilor din PNRR. Eu pot să dezvolt și să discut situația unității pe care o coordonez eu, o unitate foarte mică, cu niște oameni foarte inimoși. Am o echipă fantastică pe care o coordonez. Prototipul pe de care discutăm este un rezultat al muncii românilor, echipei de români, care s-au asigurat că nu ne blocăm într-o singură tehnologie pentru că furnizorii, în momentul în care îți expun anumite tehnologii, vor să-și asigure unicitatea. Nu depinde doar de noi, dar în momentul acesta eu sunt extrem de optimist. Anul acesta cu siguranță vom avea carte electronică de identitate iar starea civilă digitală în momentul acesta este funcțională”.

 

Comentariu saccsiv:

Evident, articolul este scris in stilul „Sa ne bucuram!”…

OPINIE: Ucraina și-a vândut sufletul celor de la Davos. A lansat un program de digitalizare completă a cetățenilor în parteneriat cu globalistul Forum Economic Mondial

Posted in DAVOS, DIGITALIZARE, FORUMUL ECONOMIC MONDIAL, razboi, RUSIA, Ucraina, Volodimir Zelenski by saccsiv on ianuarie 31, 2024

Global Research: Ukraine Sells Its Soul to the WEF’ers: Launches Program to Fully Digitize Citizenry in Partnership with Globalist World Economic Forum

Ucraina și-a vândut sufletul celor de la WEF: a lansat un program de digitalizare completă a cetățenilor în parteneriat cu globalistul Forum Economic Mondial

Drumul către o Nouă Ordine Mondială trece prin Ucraina.

De Leo Hohmann, 29 Ianuarie 2024, Global Research

Zelensky și Schwab, imagine Armstrong Economics

Ucraina poate că este în război, dar asta nu o împiedică să joace un rol de lider în digitalizarea economiei globale.

Forumul Economic Mondial și Ministerul ucrainean al Transformării Digitale și-au anunțat interesul reciproc pentru înființarea unui Centru al celei de-a Patra Revoluții Industriale (C4IR) în Ucraina, cu accent pe tehnologiile guvernamentale și corporative.

(more…)

Gheorghe Falcă: Maxim până în 2026 în statele UE actele tuturor vor trebui să fie digitale într-un portofel electronic: certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, certificatul de deces sau de divorț, dosarul medical, diplomele de studiu sau calificare

Posted in certificat de nastere, Romania, UE, UNIUNEA EUROPEANA by saccsiv on ianuarie 29, 2024

Antena 3: Actele tuturor românilor trebuie digitalizate în trei ani. Gheorghe Falcă: „Sunt sigur că va fi temă de dezbatere în campania electorală. Datele vor fi securizate”

Actele tuturor românilor vor trebui digitalizate în cel mult trei ani. De altfel, toate documentele din Europa vor trece prin acelaşi proces, urmând ca sistemele ţărilor membre să fie interconectate.

După acest moment, vom avea cu toţii un portofel electronic în care se vor regăsi de la certificatul de naştere la diplomele de studiu sau calificare.

„Tot ce înseamnă documente vor fi digitalizate de statele membre și vor avea aceeași platformă.

Astfel încât, de aici încolo, sistemele de parcare din Europa vor fi identice pe același sistem, astfel că cetățeanul român care va merge în Franța plătește parcarea pe aceeași platformă, cum și francezul plătește în România pe aceeași platformă.

Statele membre au 2-3 ani timp de implementare a acestor lucruri.

Mai mult de atât, certificatul de naștere trebuie să fie digital, certificatul de căsătorie, certificatul de deces sau de divorț.

Toate aceste acte, în următorii 2-3 ani, trebuie să fie digitalizate. Din ce știu eu, guvernul român are un program de digitalizare a acestor acte începând cu anul 2024, ceea ce înseamnă că suntem într-un ritm foarte bun de implementare a acestor documente”, a spus Gheorghe Falcă, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

De asemenea, şi dosarul medical al fiecăruia dintre noi va trebui să aibă acelaşi viitor, urmând digitalizarea. Astfel, dosarul medical va fi disponibil în toate statele UE, în cazul în care vom vea nevoie de el.

Termenul la care actele trebuie digitalizate este 2026, iar bani avem, mai spune Gheorghe Falcă.

Ar mai fi un aspect: românii ar putea fi circumspecţi la această schimbare.

„Termenul de finalizare este de cel mult trei ani, astfel că în 2026, el trebuie implementat.

Există fonduri suficiente în PNRR pentru digitalizare.

(…) Vom avea grijă ca toate datele digitalizate să fie complet securizate.

Sunt sigur că în campania electorală va fi temă de dezbatere”, a conchis Gheorghe Falcă.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Turbarea diavolului prin uneltele sale / Marcel Ciolacu: “Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare, dacă nu se poate cu vorba bună, forţat” / Băncile blochează conturile clienților care nu au un act de identitate valid

 

Turbarea diavolului prin uneltele sale / Marcel Ciolacu: “Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare, dacă nu se poate cu vorba bună, forţat” / Băncile blochează conturile clienților care nu au un act de identitate valid

Posted in diavol, diavoli, MARCEL CIOLACU by saccsiv on decembrie 14, 2023

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 76:

Lumea nu lucrează de la sine, ci este ațâțată de stăpânitorul său, satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul și continuă să le strice în cei credincioși și prin cei credincioși.

Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, își întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă temeți de el, ci mai degrabă îndrăzniți, căci Domnul a biruit lumea și pe stăpânitorul ei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă.

Sursa: https://doxologia.ro/celui-ce-nu-se-da-singur-batut-diavolul-nu-are-ce-sa-i-faca

 

La sfarsitul anului trecut eram informati ca:

Parlamentarii vor sa interzica plata salariilor in numerar

Graba e mare, asa ca, la un an distanta, mai aflam de noi etape intru semnul fiarei:

 

Capital: EXCLUSIV: Se blochează conturile bancare. Ce trebuie să știe cei care au buletin de identitate în curs de expirare

Dacă înainte nu era neapărat o problemă dacă îți expira actul de identitate și nu aveai încă unul nou, acum noile norme de securitate din domeniul bancar obligă băncile să blocheze conturile clienților care nu au un act de identitate valid.

 

PS News: Ciolacu: E cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare; dacă nu se poate cu vorba bună, forțat!

domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera, cu un buletin al unui văr mai tânăr cu 10 ani.

 

Flux News: Marcel Ciolacu: Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare

„Să nu se mai întâmple incidente cum a fost cu domnul Cherecheş, de exemplu. În primul rând trebuie o digitalizare, trăim în altă etapă a lumii, trebuie să înţelegem că nu putem continua ca formularul electronic să-l depunem în continuare la «ghişeul 3». Ne trebuie o digitalizare pe frontieră. Avem un program, după cum bine ştiţi, de 1,2 miliarde de euro, de la Comisie, pentru frontiera cu Ucraina. Avem deja un punct de frontieră pilot cu Serbia care funcţionează foarte bine.

Trebuie să ne implicăm. În momentul acesta, într-un punct de trecere de frontieră sunt patru sisteme de digitalizare: unul are Poliţia, unul îl are Vama, unul îl are nu ştiu cine. Toate cele patru sisteme nu sunt integrate. Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare, dacă nu se poate cu vorba bună,  forţat”

 

Comentariu saccsiv:

Probabil de aceea s-a si facut atata tam tam cu fuga lui Chereches, ca sa existe exemplu de motiv pentru care sa se mai stranga surubul.

Iar daca Ciolacu a vorbit de buletin, este foarte probabil ca viitorul buletin sa fie obligatoriu biometric cu cip. Deja se tatoneaza terenul cu pasaportul:

Proiect de lege MAI: Fara pasapoarte temporare pe motive religiose, doar pasapoarte biometrice / ATENTIE: Temeiul Biblic al neacceptarii prelevarii elementelor de identificare biometrica pentru documentele de identitate cu cip

Va amintiti ce declara Vasile Dîncu?

trebuie să constrângem societatea ca atunci când nu vrea să se schimbe, să accepte lucrurile pe care le-am acceptat cu toții prin tratate”

Iata deci ca nu doar el gandeste astfel, cu constrangeri si fortari. De fapt, cam toti cei din clasa politica gandesc la fel. Sa ne amintim ce au facut in timpul asa zisei “lupte impotriva pandemiei”. Niste unelte, cum zicea Sfantul Teofan Zavoratul.

Scenariul Forumului Economic Mondial: O altă criză „mult mai gravă decât cea de covid”, paralizarea alimentării cu energie electrică, a comunicațiilor, a transporturilor

Posted in CURENT ELECTRIC, DAVOS, FORUMUL ECONOMIC MONDIAL, Klaus Schwab, PANA DE CURENT, RUSIA by saccsiv on noiembrie 27, 2023

Categoria „NE-AU SPUS-O”… / Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României: „Identitatea electronică este practic certificatul de naştere al fiecăruia dintre noi în mediul electronic”

Posted in Romania by saccsiv on noiembrie 1, 2023

Sursa: https://financiarul.ro/ultimele-stiri/in-noua-identitate-electronica-se-face-primul-pas-in-disparitia-dosarului-cu-sina/

Un pas important spre o identitate digitală a fiecărui român, alături de creşterea accesibilităţii serviciilor de ghişeu unic, semnătura digitală sau acces la orice document sunt doar câteva dintre schimbările din viaţa noastră pe care le vom putea resimţi cât de curând.

Toate aceste soluţii, alături de subiectul marelui proiect al cloud-ului guvernamental, au fost discutate la conferinţa Digitalizarea României – Proiect de ţară, organizată de Antena 3 CNN prin proiectul România Inteligentă.

Digitalizarea este o mare oportunitate pentru România. Ne aflăm într-un moment de răscruce, decisiv pentru dezvoltare, spun autorităţile. Ghiseul.ro a fost primul pas.

Identitatea digitală, cunoscută drept RoAid, este următoarea etapă.

În opnia sa, „Identitatea electronică este practic certificatul de naştere al fiecăruia dintre noi în mediul electronic. Acesta va aduce un avantaj enorm şi o siguranţă, şi o încredere a cetăţeanului în sistemele publice. El se va conecta şi este conectat astăzi la principalele sisteme şi vom duce o luptă pentru a aduce cât mai multe sisteme. Practic, este un prim pas către ceea ce ne dorim noi. Să dispară dosarul cu şină”, a declarat Cristian Dragoş Vlad, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR).

În prezent, pentru cloud-ul guvernamental, cea mai mare investiţie în digitalizarea statului cu bani din PNRR se fac progrese. Proiectul urmează să se unească într-o arhitectură informatică.

Astfel, „Cloud-ul guvernamental reduce costuri, în sensul infrastructurilor şi a management-ului, dar îţi aduce o oporunitate de a avea cele mai noi tehnologii”, a mai explicat şeful ADR.

Finalizarea acestor proiecte ar însemna un avantaj pentru români

În viziunea sa, „Trei elemente. Unu: timp mai puţin în relaţia cu statul, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru antreprenori. Doi: mult mai simplu totul. Un singur punct de acces, o singură interfaţă, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice atunci când relaţionează cu statul român. Şi trei: viitor. România, un hub regional atât în digitalizarea serviciilor publice, cât şi în inovare şi noi tehnologii. Şi avem în sensul ăsta un potenţial uriaş. Depinde de noi toţi cum vom transforma acest potenţial şi acest statement în fapte”, a declarat Bogdan Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Însă observatorii independenţi socotesc că sunt şi câteva bariere în îndeplinirea ţintelor.

În afirmaţiile sale, „Mediul rural rămâne cumva în afară şi faptul că avem biblioteci digitale ajută parţial, dar nu complet. Apoi, reforma administrativă promisă mereu, dar care nu s-a întâmplat, spun doar atât: transformarea digitală nu va fi completă până nu va fi însoţită de o transformare a culturii organizaţionale care se cheamă aparatul administrativ din România”, a precizat Radu Puchiu, director ASPEN Institute.

Arhivarea ar putea fi o altă problemă.

Însă, „Ce facem cu toate aceste informaţii pe care le mutăm în digital, în cloud, într-o lege care nu mai are nicio legătură cu ce se întâmplă astăzi?”, a mai declarat Radu Puchiu.

Dezbaterile au loc cu ocazia lansării reuniunii board-ului Consiliului Naţional pentru Transformare Digitală.

Sursa: http://www.antena3.ro

 

Comentariu saccsiv:

Asadar:

„Identitatea electronică este practic certificatul de naştere al fiecăruia dintre noi în mediul electronic”

Adica este inca un pas spre Semnul Fiarei. Restul e bla, bla, bla…

Cititi va rog si:

Proiect de lege MAI: Fara pasapoarte temporare pe motive religiose, doar pasapoarte biometrice / ATENTIE: Temeiul Biblic al neacceptarii prelevarii elementelor de identificare biometrica pentru documentele de identitate cu cip

Cu INDARJIRE spre SEMNUL FIAREI: Din 1 noiembrie 2023 limitarea platilor cash

 

Marcel Boloș (ministrul Finanțelor) este preot

Posted in PREOT, Romania by saccsiv on septembrie 28, 2023

Cotidianul: Marcel Boloș, preotul: Mă duc discret în satul meu natal și slujesc alături de preotul din sat (15 septembrie 2023)

Întrebat cum reușește să împace viața de ministru cu cea de preot misionar, Marcel Boloș a răspuns, exprimându-și mai degrabă un regret. Faptul că nu se mai poate împărtăși așa cum făcea înainte. Și este o cruce, spune ministrul finanțelor.

”Înainte de a ajunge ministru al Finanțelor, mă duceam zilnic la biserică și mă împărtășeam. Acum nu mai am acest lux și îl regret, simt această lipsă. Asta este crucea, se duce cu demnitate, până la capăt, nu cu plângăceli”, a spus Boloș la TVR Info.

Întrebat dacă mai are timp să slujească, ministrul e explicat că numai la sărbătorile mari. 

 ”Vă asigur că nu mă duc să fac festival atunci când slujesc, mă duc discret și, de cele mai multe ori mă duc în satul meu natal și slujesc alături de preotul din sat. Acolo este lumea extrem de credincioasă și nu este festivalul slujirii, ci este o slujire cu adevărat lui Dumnezeu, a mai spus Marcel Boloș.

În urmă cu două zile, Marcel Boloș a făcut o declarație care a alimentat mai multe speculații. El a lăsat să se înțeleagă faptul că ar renunța la politică pentru preoție. A spus că e momentul ia o decizie și că are o obligația  în această calitate. Mai întâi partea bisericească și apoi viața de partid, a spus Boloș.

„Eu am în spate o responsabilitate suplimentară față de ei și eu trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid și, deocamdată, prefer biserica”, a spus Boloș la un post Tv.

Ministrul a mai adăugat că este preot misionar și că așa vrea să rămână. Întrebat dacă conducerea partidului îl presează să se înscrie, Boloș a răspuns că nu și că ei știu situația.

„Nu mă determină să iau o decizie. Pentru moment alegerea mea este biserica”, a conchis ministrul Finanțelor.

 

Comentariu saccsiv:

Conform https://www.euronews.ro/articole/marcel-bolos-ministrul-finantelor-este-si-preot-misionar-e-mai-frumoasa-haina-pre

Marcel Boloș a fost:

– ministru al Fondurilor Europeneîn guvernul Orban

– consilier onorific al primului ministru Nicolae Ciucă pe problematica gestionării fondurilor europene

– ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării

– ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Si preot fiind, a considerat ca cel mai bun lucru ca ministru e sa puna si el umarul la edificarea semnului fiarei…

Categoria SEMNUL FIAREI: Guvernul României vrea să reducă plățile în numerar de la 10.000 de lei la 2.000 de lei

 

Lecție de viață. Turist român, despre experiența pe o insulă grecească, afectată de o pană de curent trei zile: Cei care au avut doar carduri au făcut foamea. Cei cu mașini electrice și-au făcut cuibare în ele

Sursa: https://r3media.ro/turist-roman-despre-experienta-pe-o-insula-greceasca-afectata-de-o-pana-de-curent-trei-zile-cei-care-au-avut-doar-carduri-au-facut-foamea-cei-cu-masini-electrice-si-au-facut-cuibare-in-ele/

Săptămâna trecută, incendiile de vegetație din Grecia au lăsat insula Samothraki fără curent electric timp de mai multe zile, concediile turiștilor aflați în vacanță în zona respectivă fiind date peste cap.

Un turist român, aflat în acele zile în insula Samothraki, a relatat, pe Facebook, ce implicații a avut pana de curent, pornind de la imposibilitatea de a face plăți cu cardul, la punerea mașinilor electrice pe butuci.

„A revenit viata în Samothraki. 3 zile fără curent. Toți turiștii care au avut doar carduri au făcut foamea. Trăiască digitalizarea! Cash-ul a funcționat. Aici totul funcționează pe curent. Unii s-au intors la prepararea mâncării la focul pe lemne, dar puțini, foarte puțini.

Alții, adică 2-3 care au avut generatoare, au prosperat, pentru că au reușit să pregătească mâncarea la taverne. Doar 2-3 taverne deschise pe toată insula. Este prima dată când și-au dat seama ca au nevoie de generatoare. Eu știu că nu poți deschide o locație publică fără a avea generator. Nu primești autorizație de funcționare. De data asta „Las’ că merge și-așa!” n-a mai funcționat.

Cei cu mașinile electrice și-au făcut cuibare-n ele! Generatoarele funcționează cu benzină sau motorină.

Gândiți-vă pentru o secundă cum v-ați descurca pe o insulă unde totul depinde de curent și să nu mai fie curent? Și apa la WC, tot pe bază de curent ajunge. Antenele de telefonie, internetul, semnalul la telefon, răcitoarele pentru apă, aerul condiționat, plitele electrice pentru prepararea mâncării, aparatele de cafea, radioul, TV-ul etc, toate funcționează pe bază de curent.

Gândiți-vă spre ce ne îndreptăm, când toți vor digitalizare și toată aparatura este pe bază de curent, inclusiv mașinile și CINEVA iți stinge BECUL! Ce faci

Pentru mine a fost o lectie de viață și mă simt binecuvântat că am reușit să trec cu bine prin aceste 3 zile și să mă bucur de frumusețile insulei. Pentru că n-am reușit să fac tot ce mi-am propus, mi-am prelungit vacanța pe insulă. Doamne, ajută!”, a scris, pe Facebook, turistul român.

 

Comentariu saccsiv:

In Romania este si mai greu in cazul penelor de curent, deoarece, chiar daca ai cash, aproape nimeni nu-ti vinde ceva pe motiv de … casa de marcat.

Cititi va rog si:

ESTI PREGATIT? Fara curent electric, viata la oras va fi extrem de grea. ARMATA AUSTRIACA ofera cateva SFATURI pentru un BLACKOUT care sigur va veni

 

Ucraina – stat digital

Posted in Ucraina by saccsiv on decembrie 27, 2022

Sursa: https://www.sir.advancedleadership.harvard.edu/articles/digital-transformation-in-ukraine-before-during-after-war

Transformarea digitală în Ucraina: Înainte, în timpul și după război

De Valeriya Ionan, 29 noiembrie 2022, Harvard

TERNOPIL, UKRAINE – APRIL 24, 2022: Diia app on smartphone screen. Diya is a mobile application with web portal and a brand of e-governance in Ukraine for citizens

Procesul de transformare digitală în Ucraina a început cu mult timp înainte de invazia pe scară largă a Rusiei. În 2019 a fost creat Ministerul pentru Transformarea Digitală a Ucrainei, condus de Mykhailo Fedorov, pentru a pune în aplicare proiectul ‘administrația de stat, în telefonul inteligent’, care a fost anunțat de președintele Zelensky. Viziunea ministerului este de a construi cel mai convenabil stat digital din lume, fără birocrație, absolut fără hârtii și fără a fi nevoie de a vizita birourile guvernamentale. Marea idee este ca statul să funcționeze rapid, comod și cu câteva click-uri, precum Uber, Booking sau Airbnb.

(more…)