SACCSIV – blog ortodox

VIDEO | În prezența lui Trudeau și Zelenski, parlamentul canadian a omagiat un fost membru al Waffen SS

Sursa: https://r3media.ro/video-in-prezenta-lui-trudeau-si-zelenski-parlamentul-canadian-a-omagiat-un-fost-membru-al-waffen-ss/

Săptămâna trecută Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, s-a aflat la New York, acolo unde s-a ținut Adunarea Generală a ONU. Recepția de care s-a bucurat nu a fost conformă cu așteptările sale, în timpul discursului său sala fiind mai mult de jumătate goală.

Dacă tot s-a aflat în SUA, Zelenski a vrut să se adreseze și plenului Camerei Reprezentaților a SUA, cerere care i-a fost refuzată.

Dar a avut mai mult noroc în Canada, acolo unde s-a deplasat la invitația premierului Justin Trudeau. Parlamentul canadian, pentru a marca ocazia, a fost convocat în sesiune specială.

Și cum a fost o ocazie specială, la ședință a asistat și Trudeau plus câțiva invitați aleși pe sprânceană. Printre acești invitați speciali s-a aflat și un bătrân în vârstă de 98 de ani, Yaroslav Hunka. Președintele parlamentului canadian l-a prezentat ca pe un luptător pentru independența Ucrainei care, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a luptat cu arma în mână împotriva rușilor. Toți cei prezenți, inclusiv Trudeau și Zelenski, s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat la scenă deschisă.

Doar că Yaroslav Hunka a făcut parte în perioada celui de-al Doilea Război Mondial din Divizia 14 Waffen SS. Divizia, formată în 1943, era formată exclusiv din voluntari ucraineni. Dotarea cu armament și instrucția a fost asigurată de armata germană.

Printre “realizările” acestei divizii putem aminti masacrul de la Huta Pieniacka, localitate aproape de Lvov, în prezent în vestul Ucrainei, dar care la vremea respectivă era parte din Polonia. Conform surselor poloneze, Divizia 14 Waffen SS a omorât între 700 și 1.500 de țărani polonezi, majoritatea fiind arși de vii. Sursele ucrainene susțin că a fost vorba de aproximativ 500 de țărani.

Huta Pieniacka era un sat în care trăiau aproximativ 1.000 de țărani polonezi și era situat în Voievodatul Tarnopol, Polonia (azi Oblast Ternopil din Ucraina).

În 1939, în urma atacului comun german și sovietic asupra Poloniei, voievodatul a fost anexat de Uniunea Sovietică, devenind parte a Republicii Sovietice Ucrainene. În 1941, după ce a început atacul german asupra Uniunii Sovietice, aceasta zonă a intrat sub ocupație germană.

Satul a fost un important centru de rezistență polonez, luptând împotriva forțelor germane și a Armatei Insurgente Ucrainene.

La 23 februarie 1944, o patrulă a Regimentului 4 de Poliție SS, compusă din voluntari ucraineni, s-a apropiat de Huta Pieniacka. A avut loc o încăierare cu autoapărarea poloneză locală în care doi soldați SS au fost uciși. O unitate a Armatei Insurgente Ucrainene a venit în ajutorul patrulei, iar trupele SS s-au putut retrage. Pentru a răzbuna ucidere celor doi soldați SS, forța de ocupație germană a ordonat „pacificarea” satului.

Kazimierz Wojciechowski (care a fost ars de viu în acea zi), comandantul forțelor poloneze din sat, fusese informat de către armata poloneză cu privire la apropierea inamicului cu aproximativ două ore înainte de atac și i s-a spus să se abțină de la luptă, să ascundă sau să scoată armele din sat, să evacueze luptătorii din rezistența poloneză lăsând în urmă doar femei, copii și bătrâni.

Polonezii au avut însă prea puțin timp să pregătească o apărare sau să părăsească localitate, doar o mică parte din luptători au reușit să fugă.

Atacul a început în jurul orei 5-6 dimineața, iar satul a fost înconjurat de 500-600 de luptători ucraineni și germani. A fost bombardat de artilerie. Atacatorii i-au adunat pe săteni în hambare și au dat foc satului, acesta arzând toată ziua.

Potrivit martorilor, masacrul a fost observat de un avion de recunoaștere german. Făptașii au plecat la ora 17. Mulți dintre ei erau beți și cântau cântece. Doar patru case din 200 au rămas în picioare. Înmormântarea victimelor masacrului s-a desfășurat a doua zi. Cei care au supraviețuit s-au refugiat în Zloczow și în alte orașe, pentru a nu se mai întoarce niciodată.

Martorii interogați de procurorii polonezi ai „Comisiei pentru urmărirea penală a crimelor împotriva națiunii poloneze” au descris în detaliu crimele comise împotriva femeilor, copiilor și nou-născuților. După uciderea locuitorilor din Huta Pieniacka, populația locală ucraineană a jefuit proprietatea rămasă a celor uciși, încărcând totul pe căruțe trase de cai care fuseseră pregătite în prealabil. Potrivit supraviețuitorilor polonezi, germanii nu au participat la masacrul în sine.

Tribunalul militar de la Nuremberg a declarat Waffen SS ca fiind o organizație criminală responsabilă de crime în masă.

Canada: ciocniri între taberele pro și anti programului de educație sexuală din școli

Posted in Canada, EDUCATIE SEXUALA, proteste, SCOALA by saccsiv on septembrie 25, 2023

Istoria hegemoniei americane: SUA ca cea mai mare putere mondială. Din Alaska (1867) până în Europa (1917)

Global Research: History of American Hegemony: USA as “Global Greatest Power”. From Alaska (1867) to Europe (1917)

Istoria hegemoniei americane: SUA ca ‘cea mai mare putere mondială’. Din Alaska (1867) până în Europa (1917)

De Dr. Vladislav B. Sotirović, 28 August 2023, Global Research

Introducere

Din punct de vedere istoric, se poate spune că SUA au apărut pe scena politicii globale (mondiale) în anul 1867 (cu patru ani înainte ca Germania să facă același lucru, în anul 1871, după Războiul franco-prusian din anii 1870-1871). Ambele state imperiale au exercitat în același timp o politică extrem de influentă în procesul de transformare radicală a lumii moderne, atât în Europa cât și în afara Bătrânului Continent. În anul 1867, Washington a cumpărat Alaska de la Rusia (fără a ține cont de afirmațiile potrivit cărora Rusia doar a închiriat Alaska pentru 99 de ani), iar în aprilie 1917, SUA au intrat în Marele Război de partea Franței și a Regatului Unit (după Revoluția rusă din februarie/martie 1917) și au determinat înfrângerea decisivă a celui de-al Doilea Imperiu German pe Frontul de Vest în toamna anului 1918, devenind în același timp, ca o consecință directă, ea însăși cea mai mare putere mondială.

(more…)

O profesoară din Canada spune că a arăta organele genitale ale unor adulți ‘copiilor mici’ este o ‘excelentă idee de parenting’

Posted in BARBATI, Canada, FEMEIA, SCOALA, TRANSSEXUALISM by saccsiv on august 10, 2023

Life Site News: Canadian professor says showing adult genitalia to ‘little children’ is an ‘excellent parenting idea’

O profesoară din Canada spune că a arăta organele genitale ale unor adulți ‘copiilor mici’ este o ‘excelentă idee de parenting’

„Lăsați. Copiii. mici. Să vadă. Penisuri. Și. Vulve. La. Diverse. Vârste. Și. Dimensiuni. Într-o. Manieră. Lejeră. Normalizată. Cu Totul. Sigură.”, a declarat Katja Thieme, profesor asociat la UBC , provocând reacții intense pe internet din partea celor îngrijorați de inocența copiilor.

Publicat pe 04 August 2023, de LifeSiteNews

Katja Thieme, profesor asociat la Universitatea din British Columbia, Twitter

(more…)

DETALII: Grozaviile operatiei de schimbare de sex

Posted in Canada, EUTANASIE, IDENTITATEA DE GEN, SINUCIDERE ASISTATA, TRANSSEXUALISM by saccsiv on august 5, 2023

Daily Mail: Trans indigenous Canadian slams doctors for denying her euthanasia request, saying death would be better than her constant pain from a surgically-built vagina

Un transsexual indigen din Canada a criticat dur medicii care i-au refuzat cererea de eutanasiere, spunând că moartea lui ar fi mai bună decât durerea constantă ce o are de la vaginul său construit chirurgical

  • Lois Cardinal spune că încercarea sa eșuată de a obține eutanasierea este ‘o problemă ce ține de drepturile omului’
  • Acesta suportă durere și presiune din cauza neo-vaginului său problematic
  • CITEȘTE MAI MULT: Un studiu arată că 81% dintre persoanele transsexuale îndură dureri postoperatorii

De James Reinl, 23 Iulie 2023, Daily Mail

Un transsexual indigen din Canada a criticat sistemul de sănătate canadian pentru că i-a respins cererea de eutanasiere, în ciuda durerii pe care o îndură din cauza vaginului său construit chirurgical.

În postările de pe rețelele de socializare, Lois Cardinal, un autoproclamat ‘transsexual sterilizat post-operator al primelor națiuni’, a declarat că regretul pentru tranziția sa medicală l-a determinat să solicite în ianuarie o injecție letală.

Cardinal, care locuiește într-o rezervație nativă de lângă St. Paul, Alberta, a postat online, săptămâna aceasta, dosarul medical al solicitării sale, pentru a atrage atenția asupra ideologiei radicale de gen.

Cazul său evidențiază pericolele sistemului de sănătate ultraliberal din Canada – unul dintre cele mai permisive din lume atât în ceea ce privește eutanasia, cât și afirmarea sexului ales de o persoană.

‘Suport un disconfort și dureri constante’, a declarat transsexualul în vârstă de 35 de ani pentru DailyMail.com.

Într-o serie de postări pe rețelele de socializare online, Lois Cardinal se revoltă împotriva ideologiei transgender care a dus la operația sa problematică

Cardinal, care își spune Ducesa Lois pe rețelele de socializare online, a postat pe internet documentele în care își cere eutanasierea

‘Îmi impune o povară psihologică. Dacă nu pot avea acces la asistență medicală adecvată, nu vreau să continui să fac asta’.

Cardinal a fost supus unei vaginoplastii în anul 2009, dar a dezvoltat complicații și a regretat rapid procedura.

Aceasta a declarat pentru DailyMail.com că simte o presiune constantă, durere și disconfort chiar și acum, la mulți ani de la operația inițială.

Procedura dificilă presupune transformarea penisului într-un neo-vagin.

Majoritatea beneficiarilor acestei proceduri suferă de dureri și disconfort după aceea, potrivit unui studiu recent al Universității din Florida.

Durerile în timpul actului sexual și problemele urinare sunt frecvente.

De asemenea, neo-vaginele trebuie să fie dilatate în mod regulat pentru a le împiedica să se colapseze.

(more…)

In Canada inca exista vaccinarea obligatorie anti Covid

Posted in Canada, Coronavirus, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on iulie 16, 2023

Life Site News: 8 months pregnant Ontario nurse faces dismissal for refusing mandatory COVID shot

O asistentă din Ontario însărcinată în 8 luni, riscă să fie concediată deoarece a refuzat să primească injecția obligatorie contra COVID

Liderul Partidului Conservator, Pierre Poilievre, a condamnat LHSC pentru deciziile sale și a făcut apel la organizațiile medicale să pună capăt mandatelor de vaccinare, pe fondul lipsei de personal în domeniul sănătății la nivel național.

De Clare Marie Merkowsky, 14 Iulie 2023, LifeSiteNews

Marina Demidiuk/Shutterstock

LONDRA, Ontario (LifeSiteNews) – O asistentă medicală însărcinată din Ontario, care este pe cale de a fi concediată deoarece a refuzat să primească injecția contra COVID, face apel pentru a-și păstra locul de muncă, în contextul în care țara se confruntă cu o lipsă de asistente medicale.

În acest weekend, Sandra Hartman, în vârstă de 35 de ani, a pledat împreună cu directorul executiv al London Health Sciences Centre (LHSC), Jackie Scleifer Taylor, în cadrul unui forum public, pentru a i se permite să își păstreze locul de muncă, în condițiile în care asistenta însărcinată în opt luni riscă să fie concediată deoarece a refuzat să primească injecția contra COVID.

„În acest moment, am depășit… necesitatea acesteia”, a declarat Hartman, potrivit London Free Press.

„Sper într-o schimbare, dar asta ar putea dura ceva timp. Ar putea dura ani de zile. În calitate de CEO, cred că ea ar avea autoritatea să schimbe acest lucru.”

În 2021, Hartman a fost pusă în concediu de maternitate și apoi în concediu fără plată după ce a refuzat să primească vaccinul experimental contra COVID.

Sindicatul din care face parte Hartman, Ontario Nurses Association, a informat-o acum că va fi concediată săptămâna aceasta dacă nu se conformează mandatelor de vaccinare, în ciuda dovezilor că vaccinurile sunt periculoase pentru femeile însărcinate.

Cu toate acestea, Taylor, directorul general, pare să nu aibă prea multă compasiune pentru Hartman, care a lucrat la LHSC timp de 12 ani, spunând că spitalul nu face decât să urmeze orientările politice ale oficialilor din domeniul sănătății publice.

„Dovezile științifice colective și protecția individuală a pacienților și a personalului sunt dezbătute în mod regulat”, a spus Taylor, dar nu a reușit să promită nicio acțiune concretă pentru Hartman.

Dacă cerințele privind vaccinul COVID vor fi ridicate, a precizat Schleifer Taylor, ‘aceasta va fi bazată pe dovezi. Sunt o serie de lucruri în joc’.

Hartman a argumentat că dacă i s-ar permite să rămână pentru a servi pacienții ar deschide ușa pentru ca și alte asistente medicale nevaccinate să poată reveni la locul de muncă, salvând canadieni, mai ales în contextul unui deficit de asistente medicale.

O asistentă din Ontario care a dorit să rămână anonimă a declarat pentru LifeSiteNews că ‘relația dintre asistente și pacienți a fost ruptă de COVID’.

„Din cauza mandatelor de vaccinare și a faptului că sunt suprasolicitați, studenții canadieni și-au pierdut interesul de a deveni asistenți medicali, pe când actualii asistenți medicali sunt suprasolicitați și, prin urmare, fac mai puține ture”, a continuat asistenta.

Decizia LHSC de a o concedia pe Hartman vine pe fondul unei lipse majore de personal în cadrul unității. În aprilie, LHSC a anunțat o creștere a plății orelor suplimentare pentru asistente, deoarece spitalul are un deficit de 500 de asistente.

În 2021, spitalul a concediat 84 de angajați din cauza ‘nerespectării’ mandatului de vaccinare, obligând alți angajați să lucreze ore suplimentare pentru a menține spitalul în funcțiune.

LHSC nu este nici pe departe singurul care suferă de lipsă de personal, întrucât spitalele din întreaga țară se luptă să găsească și să păstreze personalul medical pe fondul mandatelor de vaccinare în curs de desfășurare.

Liderul Partidului Conservator, Pierre Poilievre, a condamnat LHSC pentru deciziile sale și a cerut organizațiilor medicale să pună capăt mandatelor de vaccinare.

„Pierre Poilievre: Cel mai rapid mod de a obține mai mulți medici și asistente de care avem nevoie?

Să punem capăt tuturor mandatelor discriminatorii de vaccinare care îi împiedică să își facă treaba, astfel încât aceștia să poată lucra din nou. · 13 iul. 2023”

A ars complet biserica celei mai vechi parohii ortodoxe române din Canada

Posted in Biserica Ortodoxa Romana, Canada, INCENDIU by saccsiv on iunie 11, 2023

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/foto-vesti-triste-pentru-romanii-din-canada-a-ars-biserica-celei-mai-vechi-parohii-ortodoxe-de-pe-continentul-american_2947695.html

Biserica istorică a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Boian (Willingdon), Alberta, a ars complet. Parohia ortodoxă română din Boian, Canada, a fost înființată în mod oficial în 1902.

Episcopul Canadei cheamă credincioșii români la rugăciune după ce biserica istorică a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Boian / Willingdon, Alberta, a ars complet marți seara. La Boian se găsește cea mai veche comunitate ortodoxă românească de pe pământ american, notează basilica.ro.

„O veste tristă pentru comunitatea din Boian și pentru Episcopia Ortodoxă Română a Canadei”, a transmis Preasfințitul Părinte Ioan Casian pe Facebook.

„O veste tristă pentru comunitatea din Boian și pentru Episcopia Ortodoxă Română a Canadei”, a transmis Preasfințitul Părinte Ioan Casian pe Facebook.

„O să vă rog să pomeniți în rugăciune pe Părintele Mircea Panciuk, Părintele Gheorghe Petrovan și comunitatea din Boian”, anunță pe Facebook Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.

Comunitatea din Boian se pregătea ca în weekend să organizeze festivitatea de adio pentru ieșirea la pensie unui preot. De asemenea, la sfârșitul lunii iulie, comunitatea urma să sărbătorească 125 de ani de sosirea primilor români în Boian.

Biserica a ars complet.

Parohia ortodoxă română din Boian, Canada, a fost înființată în mod oficial în 1902.

 

Milioane de persoane din America de Nord au fost sfătuite să poarte măști în aer liber din cauza nivelului scăzut al calității aerului provocat de incendiile intense din Canada

Posted in Canada, incendii, INCENDIU, masca de protectie, SUA, Uncategorized by saccsiv on iunie 8, 2023

Potrivit BBC, în New York se vor distribui de joi gratuit măști. Autoritățile din Canada au anunțat că oamenii ar trebui să poarte o mască dacă nu pot rămâne în casă.

O mare parte din fum provine din Quebec, unde se înregistrează 150 de incendii.

Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a clasificat calitatea aerului în mare parte din nord-estul țării drept „nesănătoasă”, în special pentru persoanele cu probleme respiratorii.

La New York, o ceață portocalie a acoperit orizontul orașului și a învăluit obiective turistice, inclusiv Statuia Libertății. „Recomandăm tuturor newyorkezilor să limiteze activitățile în aer liber în cea mai mare măsură posibilă”, a avertizat miercuri primarul Eric Adams.

Miercuri, școlile din zona Washington DC au anulat, de asemenea, activitățile în aer liber.

Oficialii din domeniul sănătății publice au avertizat populația să nu facă exerciții fizice în aer liber și să reducă pe cât posibil expunerea la fum, deoarece aerul prezintă riscuri imediate și pe termen lung pentru sănătate.

Cititi va rog mai multe la:

https://jurnalul.ro/stiri/externe/pericol-urias-incendii-canada-masca-aer-934075.html

Cititi va rog si:

Lockdown-ul din motive climatice va fi lockdown-ul tuturor lockdown-urilor. Covid a fost doar un test pentru ceea ce se plănuiește

 

Guvernul Trudeau va elimina simbolurile religioase din stema Canadei

Posted in Canada by saccsiv on mai 5, 2023

Life Site: Trudeau gov’t to remove religious symbols from Canadian Coat of Arms 

Guvernul Trudeau va elimina simbolurile religioase din stema Canadei

Noul model nu a fost făcut public și nici canadienii nu au fost consultați cu privire la schimbarea stemei țării.

De Clare Marie Merkowsky, 03 Mai 2023, LifeSiteNews

Justin Trudeau

OTTAWA (LifeSiteNews) – Guvernul Trudeau plănuiește să modifice coroana canadiană care se află pe stema regală după încoronarea regelui Charles al III-lea, eliminând toate simbolurile religioase.

Potrivit cotidianului National Post, Autoritatea Heraldică Canadiană, organismul responsabil cu acordarea stemelor în Canada, va înlocui Crucea Sfântului Edward, care se află pe Stema din 1957, cu ceea ce criticii numesc ‘Coroana Trudeau’.

De asemenea, se așteaptă ca de pe noul model să fie eliminate toate simbolurile religioase, înlocuindu-se crucile și florile-de-lis cu frunze de arțar, fulgi de zăpadă și stele, aspect care îi face pe unii să acuze Partidul Liberal de politizarea simbolului Coroanei și a Stemei Regale.

„Înseamnă că noua coroană canadiană propusă nu are nicio legătură cu Regele sau cu încoronarea și presupune că unitatea simbolului Coroanei Regale care îl reprezintă pe suveran în toate regatele va fi ruptă, ducând la îndepărtarea și mai mult a Regelui și a monarhiei ca instituție”, a comentat Christopher McCreery, autor și expert în relația Canadei cu Coroana.

„În esență, este un fel de nou drapel național care este arborat de Ziua Canadei, fără consultări sau dezbateri, dezvoltat în secret de cei care doresc să avanseze viziunea lor personală asupra țării”, a adăugat el.

Liderul Partidului Reformator, Preston Manning, a contestat decizia, întrebându-l pe ministrul de atunci al Patrimoniului, Michel Dupuy, cui aparțin simbolurile canadiene:

„Suveranului, guvernului, vreunui deputat liberal sau poporului canadian? De ce poporul canadian nu a fost consultat și implicat în modificările aduse stemei canadiene?.”

Deși modificările trebuie aprobate în cele din urmă de monarhul englez, regele Charles al III-lea are puțină putere reală de a anula decizia dacă noul design este promovat în mod activ de către guvernul canadian.

Actuala stemă regală canadiană (Licență Creative Commons)

Stema originală a Canadei a fost adoptată prin proclamarea regelui George al V-lea în anul 1921. În 1994, a fost adăugată o inscripție pe care scrie: ‘Desiderantes Meliorem Patriam’, care înseamnă ‘Dorind o țară mai bună’, din Epistola către Evrei.

Deși suveranii au dreptul de a alege ce stil de Cruce Regală le va reprezenta domnia pe steme, monede, medalii și alte simboluri de autoritate, Canada nu și-a schimbat stema de la adăugarea inscripției din 1994.

Potrivit oficialilor, guvernul Trudeau profită de decizia regelui Charles al III-lea de a fi reprezentat de o Coroană Tudor, în locul Coroanei Sfântului Edward, care a fost folosită de răposata sa mamă, regina Elisabeta, pentru a promova o nouă ‘Coroană a Canadei’ și, în cele din urmă, pentru a reforma complet stema regală.

Această schimbare nu este primul impuls pentru a elimina simbolurile religioase din Canada, în ciuda afirmațiilor repetate ale premierului Justin Trudeau, care susține în mod repetat că este un catolic credincios. În 2019, guvernul din Quebec a adoptat un proiect de lege care interzice funcționarilor publici să afișeze simboluri religioase pe propria persoană în timp ce se află la serviciu.

Îndepărtarea simbolurilor religioase din locurile publice nu este o practică nouă și a avut loc de-a lungul istoriei. În Rusia comunistă, Stalin a îndepărtat cu forța toate crucifixele și arta religioasă din școli și birouri guvernamentale, pe lângă închiderea bisericilor, dar și a sinagogilor.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Africanii s-au săturat de obsesia guvernului Justin Trudeau de a promova avortul în națiunile lor pro-viață

Guvernul Trudeau s-a lăudat că asprele restricții anti COVID au ajutat Canada să-și atingă obiectivele privind lupta impotriva schimbărilor climatice

Justin Trudeau, invitat la un concurs TV cu drag queens

Guvernul canadian anunță un proiect de „îngheţare naţională” a posesiei de arme de foc. Trudeau: „Nu va mai fi posibil să se cumpere, vândă, transfere sau importe arme de foc niciunde în Canada”

Video: Justin Trudeau o acuza in Camera Comunelor pe parlamentara evreica Melissa Lantsman ca sustine nazismul deoarece pune intrebari despre Starea de Urgenta. Reactii

 

Africanii s-au săturat de obsesia guvernului Justin Trudeau de a promova avortul în națiunile lor pro-viață

Posted in AFRICA, avort, Canada, HOMOSEXUALITATE, Uganda by saccsiv on martie 20, 2023

LIFE SITE: Africans are sick of the Trudeau gov’t obsession with pushing abortion in their pro-life nations

Africanii s-au săturat de obsesia guvernului Trudeau de a promova avortul în națiunile lor pro-viață

Cu prieteni precum Justin Trudeau, Africa chiar nu mai are nevoie de dușmani.

De Jonathon Van Maren, 17 Martie 2023, LifeSiteNews

Deputata ugandeză Lucy Akello vorbind împotriva avortului în fața unei comisii parlamentare canadiene

În cartea sa din 2018, ‘Target Africa: Ideological Neocolonialism in the Twenty-First Century’ (Țintă Africa: Neocolonialismul ideologic în secolul XXI) și în documentarul ulterior Strings Attached (Sfori Atașate), activista nigeriană pro-viață Obianuju Ekeocha, detaliază modul în care democrațiile occidentale utilizează ajutorul extern în vederea promovării agendei lor pro avort în Africa.

Pachetele de ajutor pe care le prezintă țărilor africane, notează ea, vin însoțite de condiții ideologice – în schimbul ajutorului de care au nevoie disperată, grupurile occidentale introduc avortul și agenda LGBT în țări cu populații care le detestă pe ambele. Guvernul lui Justin Trudeau a direcționat milioane de dolari din banii contribuabililor canadieni către industria avortului, iar Africa este o țintă cheie.

Cu câțiva ani în urmă, deputatul conservator canadian Garnett Genuis, a răspuns la știrile potrivit cărora avortul a fost promovat ilegal în unele țări africane, întrebând-o pe ministrul canadian de atunci al afacerilor externe, Chrystia Freeland, dacă era sigură că Marie Stopes – un furnizor internațional de servicii de avort, care a fost dat afară din mai multe țări africane pentru că a încălcat legile împotriva avortului – nu încalcă legea în țările în care își desfășoară în prezent activitatea, cu ajutorul finanțării canadiene.

Freeland a refuzat să răspundă la întrebare și, în schimb, a pornit o tiradă despre sprijinul acordat de Partidul Liberal pentru avort – ceea ce reprezintă o formă de recunoaștere.

După cum se pare, liderilor africani nu le place să primească lecții de la progresiștii canadieni. Genuis, care acum este ministru alternativ conservator pentru dezvoltare internațională, a întrebat recent deputata ugandeză Lucy Akello, care vorbea în fața Comitetului permanent pentru afaceri externe și dezvoltare internațională la 14 martie, cum ar putea Canada să-și orienteze ajutorul către nevoile comunităților locale, în loc să ‘aducă priorități occidentale prestabilite’. Akello a fost directă în răspunsul său.

„Se pare că indiferent câți bani vor fi cheltuiți pentru a face avortul să arate bine, oamenii noștri încă înțeleg ce stau în spatele banilor, marketingului și educației în masă”, a spus ea. „Aproape 80% din țările africane au un fel de lege care interzice și restricționează avortul. Și aceasta se bazează pe credința larg răspândită că bebelușii nenăscuți au dreptul la viață și că merită să fie protejați prin lege. Africa are o lungă istorie a colonizării, la fel ca și Canada – a oamenilor, a guvernelor străine, a organizațiilor conduse de străini, care decid ce este bun pentru noi sau care ar trebui să ne fie prioritățile.”

Declarația lui Akello pare a fi o lovitură nu atât de voalată la adresa guvernului Trudeau, care afirmă că ideologia care motivează ajutorul său extern este un ‘angajament puternic față de egalitatea de gen și o perspectivă feministă’ – un jargon politic pro avort. Akello, care reprezintă circumscripția femeilor din districtul Amuru din nordul Ugandei, a declarat că o ‘majoritate covârșitoare’ a ugandezilor consideră că avortul este ‘inacceptabil din punct de vedere moral’.

Liberalii lui Trudeau au alocat cel puțin 650 de milioane de dolari pentru finanțarea avorturilor în țările în curs de dezvoltare. „Vă recomand, de asemenea, să respectați suveranitatea Ugandei”, a declarat Akello. În loc de o agendă ideologică, a spus ea, ceea ce doresc africanii este să țină ‘fetițele la școală, spre deosebire de a le oferi contraceptive’.

Comentariile lui Akello subliniază o tendință promovată de aproape toți liderii occidentali – exportul agendei LGBT și a avortului peste hotare, precum și interferența deliberată în legile, cultura și valorile națiunilor în curs de dezvoltare, prin includerea progresismului social în pachetele de ajutor extern. Sub pretextul asistenței, națiunile occidentale aduc specialiști în avorturi, contraceptive și materiale care promovează stiluri de viață sexuale alternative – pretinzând că se străduiesc să umple burțile goale, însă unul dintre obiectivele lor principale fiind de fapt golirea pântecelor. O Africă dezvoltată, în opinia majorității liderilor occidentali, este o Africă cu mai puțini copii.

Cu prieteni precum Justin Trudeau, Africa chiar nu mai are nevoie de dușmani.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Video: OMS a fost invinsa de Africa. Deocamdata

L-AU REZOLVAT SI PE ASTA: Presedintele Tanzaniei a murit de inima

Organizatia Mondiala a Sanatatii A STERILIZAT 2,3 milioane de femei și fetițe din Kenya prin VACCINUL ANTI TETANOS

Revista “Scientific Research”: VACCINURI cu substante chimice pentru DEPOPULARE

La plecarea sa din Africa, Papa Francisc a reiterat apelul său de a se pune capăt legilor anti-sodomie

Conform Uniunii Europene, Africa ar trebui să înceteze să mai cumpere îngrășăminte din Rusia… și nici să le producă ei înșiși nu au voie

INDEMN: Africanii sa manance insecte. Coapte sau prajite. De preferat muste de balta

George Soros impreuna cu Bill Gates vor oferi teste Covid ieftine pentru Africa si Asia de Sud

Cum fundatiile Rockefeller si Bill Gates infometeaza Africa prin Revolutia Verde. Lumea lor e mica. Aceleasi nume le regasim si in afacerea OMS – Coronavirus – vaccin

Fundatiile lui Bill Gates si Rockefeller investesc miliarde de dolari pentru a umple Africa de seminte hibride si pesticide

Articolul zilei (04.03.2010): Adevăratele motive pentru care africanii nu au ce mânca