SACCSIV – blog ortodox

O profesoară din Canada spune că a arăta organele genitale ale unor adulți ‘copiilor mici’ este o ‘excelentă idee de parenting’

Posted in BARBATI, Canada, FEMEIA, SCOALA, TRANSSEXUALISM by saccsiv on august 10, 2023

Life Site News: Canadian professor says showing adult genitalia to ‘little children’ is an ‘excellent parenting idea’

O profesoară din Canada spune că a arăta organele genitale ale unor adulți ‘copiilor mici’ este o ‘excelentă idee de parenting’

„Lăsați. Copiii. mici. Să vadă. Penisuri. Și. Vulve. La. Diverse. Vârste. Și. Dimensiuni. Într-o. Manieră. Lejeră. Normalizată. Cu Totul. Sigură.”, a declarat Katja Thieme, profesor asociat la UBC , provocând reacții intense pe internet din partea celor îngrijorați de inocența copiilor.

Publicat pe 04 August 2023, de LifeSiteNews

Katja Thieme, profesor asociat la Universitatea din British Columbia, Twitter

(more…)

O profesoară din Constanța a fost concediată pentru că a trecut notele în catalogul de hârtie, nu în „catalogul electronic”

Posted in Romania, SCOALA by saccsiv on august 3, 2023

Sursa: https://r3media.ro/dictatura-digitala-o-profesoara-din-constanta-a-fost-concediata-pentru-ca-a-trecut-notele-in-catalogul-de-hartie-nu-in-catalogul-electronic/

O profesoară de biologie de la Liceul Energetic din Constanța a fost concediată pentru că a refuzat să treacă notele elevilor săi în catalogul electronic, pe motiv că este virusat.

Cadrul didactic ar fi refuzat, pe toată perioada anului școlară să treacă notele în catalogul electronic, iar din acest motiv, a fost anchetată de Comisia Disciplinară a liceului. Ea nu a dorit să treacă notele în catalog nici măcar la final de an, deși i s-a propus să fie ajutată de un specialist în acest demers, susține Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean, Sorin Mihai, citat de Radio Constanța.

„În cadrul unității de învățământ s-a derulat procedura de cercetare disciplinară a doamnei profesoare de Biologie și doamna directoare, conducerea unității de învăţământ, ne-au informat cu privire la hotărârea pe care au luat-o în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului Energetic, anume sancționarea doamnei profesoare cu desfacerea contractului de muncă. Are căi legale de atacare a acestei hotărâri și nu este o sentință judecătorească”, a spus el.

Profesoara a făcut „crima” de a trece notele într-un catalog de hârtie, o infracțiune intolerabilă în era „digitalizării școlii”, pe care o dorește Guvernul.

„În primul și în primul rând din ceea ce ni s-a comunicat, este vorba de faptul că nu respectat o hotărâre de Consiliu de Administrație a unității de învățământ, respectiv hotărârea prin care s-a stabilit ca în anul școlar 2022-2023, unitatea de învățământ să utilizeze strict catalogul electronic, ca urmare a faptului că au fost nominalizați ca fiind o unitate de învățământ pilot care utilizează catalogul electronic. Dumneaei nu a utilizat catalogul electronic pe întreg parcursul anului școlar și nici măcar la final. Soluția pe care am dat-o noi ca urmare a cercetării și prin măsurile pe care le-am dispus la nivelul unității de învățământ a fost ca doamna profesoară, dacă a refuzat până la final să utilizeze acest instrument electronic oficializat, să fie asistată de către un angajat al unității de învățământ cu competențe digitale, angajat care să utilizeze în locul dumneaei catalogul electronic, iar dumneaei să supervizeze, să monitorizeze acest demers. Dumneaei avea note pe care le acordase elevilor, dar care nu erau și înregistrate în catalogul electronic. Erau pe suport de hârtie, pe un catalog personal.”, a menționat inspectorul.

Daca nu se face ceva urgent, multi din generatia SUB 14 ANI vor fi pierduti pentru societate. Unii chiar iremediabil…

Posted in adolescenti, copii, SCOALA by saccsiv on aprilie 7, 2023

Ati cititi desigur:

Criminali minori. Atat de minori, ca in unele tari nici nu raspund penal…

Aceste crime n-au aparut din neant…

Iata doua stiri de astazi:

 

Adevarul: Revoltător. Un elev de 12 ani din Argeș a fost bătut și umilit zile în șir de mai multe colege pentru că a refuzat să aibă o relație amoroasă

Polițiștii argeșeni au deschis o anchetă după cu un băiețel de doar 12 ani de la o școală din orașul Costești a fost agresat zile în șir pe stradă și la școală de mai multe colege.

Fetele care l-au agresat pe elev sunt colege de clasă cu acesta. Revoltător este faptul că o parte dintre agresiuni au fost filmate și publicate pe rețelele sociale, devenind virale la scurt timp și strângând mii de reacții și comentarii.

Băiețelul agresat este elev în clasa a V-a și conform mai multor surse judiciare ar fi fost bătut constant de către una dintre colege pentru că ar fi refuzat să aibă o relație amoroasă cu aceasta. Elevul a fost umilit inclusiv în incinta școlii din Costești, fiind pus inclusiv să stea în genunchi în toaleta fetelor.

În seara zilei de 6 aprilie a.c., în urma apariției mai multor imagini pe o rețea de socializare, imagini în care băiatul era agresat, mama minorului s-a prezentat la sediul Poliției Costești, unde a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

„Urmare a sesizării, în dimineața zilei de 07 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, s-au deplasat la unitatea de învățământ unde cei în cauză sunt elevi, pentru identificarea tuturor celor implicați. În continuare, de desfășoară verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun. Totodată, în cauză vor fi sesizați și reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului”, au precizat pentru ”Adevărul” reprezentanții IPJ Argeș.

Polițiștii recomandă minorilor și adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele și să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv.

„O deosebită importanță o are atitudinea celor care asistă sau iau la cunoştinţă despre astfel de fapte. Dobândirea calității de complice, instigator sau coautor, în procesul penal, şi astfel atragerea răspunderii penale, este o limită pe care tinerii în special, o pot depăşi cu destulă uşurinţă atunci când asistă cu pasivitate la faptele săvârşire cu violenţă”, adaugă reprezentanții Poliției Argeș.

 

Stiri pe surse: Ministrul Educației anunță măsuri după cazul șocant al elevilor care au hărțuit sexual o profesoară (Video)

Ministerul Educației are discuții cu Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții pentru a găsi soluții de îmbunătățire a prevenției și intervenției în situații de violență în școli, după cazul din Prahova cu elevii care simulau acte sexuale.

Ministerul Educației a transmis, vineri, că a fost informat, de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, asupra existenței, în spațiul public, a unui clip video în care mai mulți elevi simulează explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic.

„Conform informațiilor primite, în urma apariției, în cursul zilei de ieri (joi – n.r.), a clipului video, la nivelul unității școlare au fost deja demarate acțiuni pentru stabilirea contextului, precum și a demersurilor de urmat în perioada următoare. S-a solicitat, de asemenea, sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Prahova. Ministerul Educației va continua să țină legătura cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, atât pentru a avea informații asupra faptelor produse, cât și pentru a oferi, dacă va fi necesar, sprijin comunității școlare. Ministerul Educației a demarat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții pentru a se identifica soluții de îmbunătățire a procesului de prevenție și de intervenție în situații de violență în mediul școlar”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Educației.

Ligia Deca vrea măsuri care să asigure că asemenea cazuri nu se repetă

Ministrul Educației, Ligia Deca, dă asigurări că va face tot ce ține de ea pentru a preveni astfel de fapte.

„Știu că incidentele din ultima vreme au făcut ca fiecare cadru didactic să simtă nevoia de certitudini privind siguranța în școli. Vreau să vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine să prevenim aceste fapte și am demarat deja o serie de consultări pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens. Siguranța fiecărei persoane din unitățile de învățământ este prioritară pentru Ministerul Educației”, a spus Deca.

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei școli din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video în care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic. Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Comentariu saccsiv:

Video si la:

Profesoară din Prahova, batjocorită de elevi. Mai mulți băieți simulau acte sexuale cu ea VIDEO

Ni ne comunica faptul ca polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”. Dar avand sub 14 ani, nu raspund penal…

Ce e cu adevarat de facut? Iata ce putem citi la Inspector școlar general, după ce agresiunile din școli s-au înmulțit: „Trebuie reintrodusă exmatricularea!” de pe Adevarul:

Inspectoratul Școlar Argeș a deschis o anchetă după ce cinci eleve de la Școala nr. 1 Costești, toate sub 14 ani, au bătut și umilit zile în șir un coleg în vârstă de 12 ani și au postat filmulețele cu agresiuni pe Facebook.

În ultimele luni, agresiunile din școlile din România s-au înmulțit dramatic. Iar cele mai recente exemple dure sunt cazul profesoarei de la un liceu din București înjunghiată de un elev și cazul de la Școala nr. 1 din orașul argeșean Costești, cu cinci eleve care au bătut și umilit un coleg în repetate rânduri.

Inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a anunțat pentru ”Adevărul” că săptămâna viitoare se va face o cercetare disciplinară inclusiv în cazul conducerii școlii din Argeș, precum și în cazul profesorilor, care știau de câteva zile de acele filmulețe de pe Facebook cu băiețelul umilit, însă nu au anunțat Inspectoratul Școlar Argeș, cum prevăd reglementările în vigoare în cazul agresiunilor din unitățile de învățământ.

Dumitru Tudosoiu consideră că se impun măsuri ferme la nivel național, inclusiv reintroducerea exmatriculării, pentru a stopa acest val de agresiuni din numeroase școli din România.

„Părerea mea este că măsura exmatriculării a întărit toate măsurile din regulamentul școlilor, ar trebui reintrodusă. Nu se mai poate. Dacă nu luăm atitudine dură și fermă, aceste lucruri vor merge din ce în ce mai rău, cu violențe fizice și verbale, cu bullying, cu umilințe, ceea ce e anormal. Acei copii care comit asemenea fapte pleacă la școală nu ca să învețe, ci ca să lovească, să abuzeze de alți copii. Cred că e o responsabilitate mult mai mare în plan social și familial. Trebuie să vină și de acasă o mare parte din educație. Din punctul meu de vedere, atât exmatricularea, cât și alte măsuri care să sancționeze aceste fapte și comportamente deviante ale elevilor, trebuie să se regăsească în lege și în toate regulamentele de organizare și funcționare, atât ale școlilor, cât și ale elevilor. Trebuie să știe toți la ce se supun: ai lovit pe cineva, trebuie să răspunzi pe măsura vârsta pe care o ai. Însă nu putem să tolerăm și să lăsăm lucrurile așa. Soluția nu e să chemăm părinții la școală și să le facem observație. Eu militez pentru măsuri dure, pentru că altfel nu potolim această avalanșă de incidente din școlile din România”, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.

 

Comentariu saccsiv:

Consider ca trebuie mult mai mult. Asta cu „e copil”, nu mai tine, nici intre 14 si 18 ani si nici chiar sub 14 ani. Ai comis-o, platesti, inclusiv penal.

Evident insa ca pedepsele nu sunt suficiente. Trebuie schimbari la greu.

Cititi va rog si:

Video. Tudorel Butoi, Mircea Diaconu si Gelu Visan despre haznaua desfranarii in care se arunca un numar urias de adolescente si despre care se vorbeste extrem de rar la tv / Ce masuri urgente propun acestia

Dan Negru: Redati-le puterea profesorilor

 

FEMINISMUL NU MAI ESTE SUFICIENT: o profesoara de universitate și-a pierdut postul de administrator din cauză că a declarat că “Bărbații nu pot rămâne gravizi” / J.K. ROWLING este de asemenea atacată

Posted in TRANSSEXUALISM by saccsiv on iunie 20, 2020

Vigilant Citizen: University Professor Loses Admin Job For Stating That “Men Cannot Get Pregnant”

Un profesor de universitate și-a pierdut postul de administrator din cauză că a declarat că Bărbații nu pot rămâne gravizi

Un profesor al Universității Alberta a fost concediat din postul de administrator deoarece opiniile sale cu privire la gen (bazate pe faptul că sexul biologic al unei persoane este cel real) i-au făcut pe unii studenți “să se simtă în nesiguranță”.

Kathleen LOWREY este profesor asociat de antropologie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Alberta din Canada. Ea prestează de asemenea ca președinte al programului pentru viitori absolvenți – un rol administrativ care include sarcini precum prezidarea unui comitet cu privire la cursuri, aprobarea transferului de credite și desfășurarea unui seminar special pentru studenții cu onoruri din departament.

Aceasta este de asemenea feministă. Însă, potrivit unor studenți anonimi și celor sus-puși din cadrul universității sale, ea nu este tipul potrivit de feministă. Aceasta deoarece ea crede că femeile sunt … femei. Chiar mai rău, ea consideră că bărbații nu pot fi femei fiindcă nu posedă vagin.

Aceste vederi radicale și extreme au făcut-o să devină “problematică”, făcându-se presiune asupra ei să-și abandoneze rolul administrativ. Când a refuzat să facă acest lucru, a fost concediată.

LOWREY afirmă că i s-a transmis în ședințe că reclamațiile (adresate decanului studenților și către Biroul de Dezvăluiri Sigure și Drepturi ale Omului) stipulau că viziunile sale cu privire la feminism determinau studenții să nu se simtă în siguranță, existând îngrijorări că acest lucru îndepărta elevii de la alegerea antropologiei ca materie principală de studiu. Domnia sa nu cunoaște natură exactă a plângerilor – sau cine le-a făcut – întrucât acestea au fost făcute informal și anonim.

Superiorul meu spera că, pentru binele departamentului, îmi voi da demisia din poziția pe care o dețineam.

Ea a mai susținut că i s-a spus faptul că ar fi descurajat studenții în a mai organiza evenimente de Mândrie (parade homosexuale n.t.), lucru pe care ea îl neagă. Această afirmație a determinat-o să concluzioneze că sesizările se învârteau în jurul concepțiilor sale cu privire la gen.

În urma unei întâlniri ulterioare cu decanul facultății, a primit o scrisoare care o anunța că nu mai poate efectiv continua în rolul respectiv, și că plecarea ei ar fi în interesul departamentului. LOWREY spune că scrisoarea nu expunea motivul destituirii sale, și susține în continuare că nu i s-au oferit niciodată motive în scris pentru concedierea sa.

– National Post, “Profesor de la Universitatea Alberta își pierde postul de administrator din cauza opiniei sale cu privire la gen, lucru care făcea studenții să se simtă în <nesiguranță>”

(more…)