SACCSIV – blog ortodox

Ucraina – stat digital

Posted in Ucraina by saccsiv on decembrie 27, 2022

Sursa: https://www.sir.advancedleadership.harvard.edu/articles/digital-transformation-in-ukraine-before-during-after-war

Transformarea digitală în Ucraina: Înainte, în timpul și după război

De Valeriya Ionan, 29 noiembrie 2022, Harvard

TERNOPIL, UKRAINE – APRIL 24, 2022: Diia app on smartphone screen. Diya is a mobile application with web portal and a brand of e-governance in Ukraine for citizens

Procesul de transformare digitală în Ucraina a început cu mult timp înainte de invazia pe scară largă a Rusiei. În 2019 a fost creat Ministerul pentru Transformarea Digitală a Ucrainei, condus de Mykhailo Fedorov, pentru a pune în aplicare proiectul ‘administrația de stat, în telefonul inteligent’, care a fost anunțat de președintele Zelensky. Viziunea ministerului este de a construi cel mai convenabil stat digital din lume, fără birocrație, absolut fără hârtii și fără a fi nevoie de a vizita birourile guvernamentale. Marea idee este ca statul să funcționeze rapid, comod și cu câteva click-uri, precum Uber, Booking sau Airbnb.

Multe țări au admirat eforturile și realizările noastre de transformare digitală. OCDE a scris despre rolul ministerului în creșterea rapidă a economiei digitale înainte de război și despre modul în care comunitatea IT ucraineană și-a accelerat eforturile de la începutul invaziei la scară largă. IT World Canada recunoaște că Ucraina a reușit să implementeze un set uimitor de cuprinzător de servicii guvernamentale digitale și un obiectiv de digitalizare a tuturor serviciilor guvernamentale până în 2024 – în ciuda luptelor pentru existența sa. În 2021, ITU a studiat dezvoltarea competențelor digitale în Ucraina și recomandă acum experiența noastră în domeniul educației digitale ca fiind cea mai bună practică, după cum se vede în raportul lor. Publicația Wired a numit Ucraina o formidabilă mașină de război, iar la Summitul de la Davos din acest an, Ucraina a fost numită un ‘tigru digital’.

La 24 februarie 2022, Rusia a început cea mai mare agresiune de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Nici măcar acest lucru nu a putut încetini transformarea digitală în Ucraina. Punerea în aplicare a planurilor de construire a ‘unui stat, într-un telefon inteligent’ nu a putut fi oprită.

Calea spre digitalizare a Ucrainei

În 2019, echipa noastră a stabilit patru obiective strategice până în 2024, pentru construirea unui stat digital:

  • 100% din serviciile guvernamentale să fie online,
  • 6 milioane de ucraineni să participe la programul de dezvoltare a competențelor digitale,
  • IT-ul să reprezinte o pondere de 10% din GDP-ul țării,
  • 95% din infrastructura de transport și din așezări, să aibă acoperire cu internet de mare viteză.

Pentru a digitaliza o țară atât de mare precum Ucraina, a fost creată o nouă structură organizațională pentru guvern, inclusiv prin înființarea unei noi poziții de Chief Digital Transformation Officer (CDTO) (responsabil șef pentru transformare digitală), care funcționează la nivelul unui ministru adjunct sau al unui guvernator adjunct. CDTO operează atât la nivel național, cât și la nivel regional. Ministrul transformării digitale este, de asemenea, viceprim-ministru, iar această poziție oferă posibilitatea de a coordona toate procesele de digitalizare din țară.

Pentru a atinge toate cele patru obiective strategice, a fost lansat brandul de stat digital Diia (adică ‘Acțiune’), care găzduiește un ecosistem de proiecte digitale naționale:

  • aplicația mobilă Diia, pentru documente digitale, care este și cel mai popular serviciu public,
  • portalul de stat al serviciilor publice Diia,
  • proiectul Digital Education, pentru dezvoltarea alfabetizării digitale,
  • proiectul național de dezvoltare a IMM-urilor și al exportului, Diia.Business,
  • spațiul juridic și fiscal unic pentru companiile IT, City.

Înainte de război: Ucraina era probabil țara nr. 1 în lume în ceea ce privește ritmul și viteza de transformare digitală

În doar trei ani de la înființarea Ministerului pentru Transformare Digitală, s-a făcut un mare pas înainte în domeniul digitalizării. Ucraina a devenit prima țară din lume în care pașapoartele digitale pentru telefoane inteligente au devenit analogi legali deplini ai documentelor obișnuite. Ucraina a devenit a 4-a țară din Europa care are un permis de conducere digital. Am lansat cea mai rapidă înregistrare de afaceri din lume, semnătura digitală pe un telefon inteligent și multe alte servicii unice.

Produsul principal fiind Diia, una dintre cele mai bune aplicații guvernamentale din lume. Aceasta este deja utilizată de aproape 18,3 milioane de ucraineni, ceea ce reprezintă 50% din populația țării. Printre documentele digitale din aplicație se numără cartea de identitate și pașaportul pentru străini, carnetul de student, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare a vehiculului, polița de asigurare a vehiculului, numărul de identificare fiscală, certificatul de migrant și certificatul COVID, iar lista de documente este în continuă creștere.

Anul trecut, au fost instruiți aproape 1,5 milioane de ucraineni cu competențe digitale de bază în formatul inovator al unei serii educaționale, care combină divertismentul și educația, cu participarea unor experți și celebrități. Având la baza anumite standarde europene atunci când au fost dezvoltate serii educaționale, ca de exemplu, Cadrul european al Competențelor Digitale. În total, au generat peste 90 de seriale educaționale privind competențele digitale pe care fiecare cetățean le poate viziona gratuit pe platforma Diia.Digital Education.

Construirea ecosistemului de susținere a antreprenorilor a fost dusă la un nou nivel. Prin lansarea unui portal unic pentru antreprenori, Diia.Business, unde oricine poate obține consultanță și formare gratuită în peste 70 de domenii (de exemplu, juridic, fiscalitate, marketing și resurse umane), poate găsi programe de sprijin financiar și se poate inspira din cazuri de succes. În plus, înainte de război, au fost deschise 11 centre de sprijin Diia.Business, pentru antreprenori în toată Ucraina. Acestea fiind locații moderne și confortabile, în care întreprinderile mici și mijlocii pot primi consultații gratuite, pot participa la evenimente de afaceri, pot căuta investitori și parteneri și își pot testa produsele într-o locație specială de tip pop-up, înainte de a intra pe piață.

Cu câteva săptămâni înainte de începerea războiului, a fost lansat Diia.City, un cadru juridic și fiscal pentru companiile IT. Peste 380 de companii au primit statutul de rezident Diia.City, iar acest număr continuă să crească chiar și în timpul războiului. Printre acestea se numără companii ucrainene și internaționale renumite, printre care Reface, Monobank, MacPaw, Ajax Systems, Revolut, EPAM Systems, Samsung, Genesis, Softserve, Sigma.Software, Rozetka și Luxoft.

În timpul războiului: tehnologia digitală este implementată pentru a ajuta ucrainenii

Ministerul pentru Transformare Digitală al Ucrainei continuă să lucreze în aceeași direcție ca și înainte de declanșarea războiului de amploare. Cu toate acestea, din cauza războiului, ministerul s-a transformat. Anterior, au fost lansate servicii publice pentru timp de pace, cum ar fi serviciile sociale sau înregistrările de afaceri. Acum sunt lansate mai multe servicii aferente războiului:

  • ajutând armata în câteva clicuri,
  • un program de asistență financiară pentru antreprenorii și angajații din regiunile în care au avut loc ostilități,
  • servicii de asistență pentru persoanele strămutate,
  • depunerea unei cereri de despăgubire pentru bunurile deteriorate,
  • eVorog, un chatbot pentru informarea forțelor armate cu privire la mișcarea echipamentelor inamice, a soldaților sau a colaboratorilor,
  • televiziune și radio cu acces la un maraton de știri, astfel încât ucrainenii să poată obține informații corecte,
  • eDocument pentru identificarea persoanelor care au plecat de acasă fără documente,
  • certificat de pensie (în prezent în faza de testare beta).

În plus, sunt descoperite noi soluții pentru operarea unor facilități importante care utilizează tehnologia internetului prin satelit. Ucraina este una dintre țările cu cel mai mare număr de terminale Starlink, cu aproximativ 20.000 de terminale. Au fost primite terminale de la compania SpaceX a lui Elon Musk, de la miniștri ai transformării digitale din țările UE și de la parteneri.

Starlink face posibilă asigurarea unei conexiuni stabile la internet a facilităților de infrastructură critică, inclusiv în domeniul medical, energetic, educațional și comercial. În plus, terminalele Starlink au ajutat la restabilirea comunicațiilor în Irpin, Bucha, Borodyanka, Chernihiv și în alte așezări după ocupație.

Tehnologiile digitale permit statului să fie în contact cu ucrainenii care au fost nevoiți să părăsească țara din cauza războiului. Am lansat un centru virtual Diia.Business, ca proiect pilot, pentru ucrainenii din străinătate, unde aceștia pot primi ajutor pentru a-și găsi un loc de muncă, pentru a-și deschide propria afacere sau pentru a-și muta temporar afacerea. Ucrainenii pot obține ajutor pentru a trăi și a munci în Polonia, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Lituania și Germania, iar cererile pentru alte țări din UE sunt pregătite individual. De asemenea, persoanele strămutate în interiorul Ucrainei pot beneficia de consultanță. De exemplu, acest centru virtual a consiliat o persoană care căuta o oportunitate de a pleca din Mariupol în Polonia cu mașina, fără documente, și avea nevoie de ajutor cu privire la o locuință gratuită, înregistrarea prestațiilor sociale și căutarea unui loc de muncă. Alte exemple includ o mamă cu mai mulți copii din Ucraina în Republica Cehă, care s-a interesat de grădinițele și școlile locale, o femeie însărcinată care a plecat din Harkov spre Varșovia pentru a naște care a solicitat informații despre garanțiile sociale. Există mii de astfel de apeluri.

Rolul, influența și soarta femeilor în construirea rezilienței

Potrivit ONU, peste 9 milioane de ucraineni au fugit din țară de la începutul războiului. Marea majoritate a persoanelor strămutate sunt femei care își salvează copiii. Multe dintre ele și-au pierdut casele și locurile de muncă, iar unele au pierdut aproape totul, cu excepția identității lor ucrainene. Ele merg la mitinguri de susținere a Ucrainei, ajută Ucraina să primească ajutor umanitar, fac comentarii pentru presa străină și luptă pe linia frontului.

În același timp, ele fac eforturi pentru a fi autosuficiente. Prin urmare, ele sunt pregătite să se recalifice și să înceapă o nouă viață. Pentru a le ajuta, Ministerul pentru Transformare Digitală din Ucraina, împreună cu Institutul Projector, a lansat un fond pentru a pregăti 5.000 de femei relocate în noi profesii în industriile creative și IT. Va fi vorba de zece programe intensive de scurtă durată: design de interfață, design grafic, management de proiect, SEO, PPC, motion design, știința datelor, snalytics de date, front-end și QA. În primul val, au fost primite aproximativ 36.000 de cereri de formare.

În plus, ministerul ucrainean a sprijinit inițiativa, ceea ce a avut ca rezultat faptul că 200 de femei din Ucraina au primit o bursă și cazare gratuită în timp ce studiau în cadrul unui program educațional de 2 ani, la o școală de programare din Estonia. Programul educațional a fost dezvoltat cu participarea unicornilor estonieni Bolt, Wise, Veriff și Glia, precum și a fondatorilor Skype și ai altor companii IT. Peste 750 de femei au aplicat. După formare, acestea vor putea să se întoarcă în Ucraina și să dezvolte sectorul IT ucrainean.

După război: în următorii 10 ani, transformarea Ucrainei în cea mai liberă și mai avantajoasă țară din lume

Ocupanții ruși au distrus nava amiral a aviației ucrainene, cel mai mare și mai puternic avion de transport din lume, An-225 Mriya. Dar este imposibil să distrugă și visul ucrainenilor pentru un viitor de succes.

Chiar acum se lucrează la implementarea viziunii Ucraina anului 2030. Viitorul guvern ucrainean se vede ca fiind unul flexibil, rapid și mobil, asemănător unei companii IT. Toate funcțiile și serviciile guvernamentale ar trebui să fie automatizate, numărul de funcționari ar trebui să fie redus, iar instituțiile guvernamentale ar trebui să fie externalizate în mod eficient. Astfel de guverne sunt mai capabile să realizeze reforme rapide și îndrăznețe pentru a reconstrui țara.

Dezvoltarea unui stat digital în Ucraina va implica dezvoltarea tehnologiilor de apărare militară, simplificarea revoluționară a serviciilor publice, crearea de stații de internet prin satelit, transformarea digitală a domeniilor cheie ale economiei și introducerea de materii în domeniu digital în programele educaționale.

Echipa ministerului nostru vede Ucraina anului 2030 ca fiind cea mai liberă și mai digitalizată țară din lume, cu un sector tehnologic puternic, cu cea mai rapidă vamă din lume și cu cele mai bune condiții fiscale. Anul acesta, Ucraina a primit statutul oficial de candidat la aderarea la UE și va deveni membră a UE. Ucraina va deveni cel mai mare centru IT din Europa de Est, cu cele mai mari rate de creștere a PIB-ului, cu parcuri industriale și cu propriul său Silicon Valley.

Despre autor:

Valeriya Ionan este ministru adjunct pentru eurointegrare în cadrul Ministerului pentru Transformare Digitală al Ucrainei, care a dezvoltat și lansat programe naționale în domeniul alfabetizării digitale, al educației digitale, al IMM-urilor și al exportului, al transformării digitale regionale, al eurointegrării și al relațiilor internaționale. Trecutul lui Ionan este unul antreprenorial. Înainte de a lucra în guvernul ucrainean, a fondat mai multe companii legate de servicii de marketing, vânzări, finanțe, resurse umane, educație și media. Este absolventă a Edinburgh Business School Eastern Europe, cu certificate în cadrul programelor MBA în marketing, comportament organizațional, negocieri, economie și resurse umane.

 

Comentariu saccsiv:

Articolul a fost postat la 29 noiembrie 2022. Nu stim insa cand a fost scris.

In toamna rusii au inceput sa lanseze puzderie de rachete, asa ca ucrainienii au uriase difilcutati cu curentul electric. Ar fi interesant de aflat cum se descurca in aceste conditii cu digitalizarea.

Despre digitalizarea din Ucraina, cititi va rog si articolul din martie 2022:

Ucraina: aplicația Diia reunește buletinul de identitate, pașaportul, permisul, carnetul de vaccinare, înregistrările, asigurările, rambursările de sănătate, prestațiile sociale și nu numai. Un model pe care l-am cunoscut până acum doar în China cu celebrul credit social

 

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Catalin said, on decembrie 27, 2022 at 11:47 pm

    in Australia, politia face apel la oameni sa-si denunte vecinii daca sunt „anti-guvern” sau cred in „teorii ale conspiratiei legate de vaccinul Covid”. De amintit masurile draconice si cum au suprimat cu brutalitate protestele.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Geo said, on decembrie 28, 2022 at 12:26 am

    Apreciază

  3. Simion P. said, on decembrie 28, 2022 at 5:00 am

    „I Only Know One Royal Family” – NBA Coach Leaves Reporters Speechless – CLASSIC

    https://www.bitchute.com/video/pmt25iL9IOgV/?list=subscriptions

    Apreciază

  4. Crus said, on decembrie 29, 2022 at 1:05 am

    Și uite asa fiecare om din China și Ucraina va fi monitorizat. Minciuna este ca Ucraina va fi libera, din contra, putem spune Adio libertate!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.