”a trăit o viață de adevărată sfîntă laică. (…) dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”
Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)
Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2017/09/viata-parintelui-dimitrie-bejan-1909.html#.YyyPsR9BwWo
Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.
Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.
Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.
Cartile ramase de la acesta, „Bucuriile suferintei”, „Oranki”, „Satul blestemat”, „Vifornita cea mare”, sunt o marturie cutremuratoare a celor petrecute in lagarele prin care a trecut. Parintele povesteste cum, de foame, condamnatii si-au pus pe foc bocancii, spre a-i manca.
„Pe unde ajungeau, rusii ii primeau bine, desi erau foarte saraci. Erau dornici sa vada un preot, il rugau pe parinte sa ii boteze. Mergeau la rau si se botezau in grupuri mari. „in spatele frontului in fiecare duminica se facea slujba, Sfanta Liturghie ori Sfanta Agheasma. Eram dotati cu altar portabil, o masuta cu vasele de slujba, antimis, o paine soldateasca si carti de strana. Odata, la un Pasti, intr-o zi am impartasit un regiment intreg in Basarabia, intr-un sat razesesc. Erau 3.600 de oameni. Toti, cu colonelul in frunte, pana la ultimul soldat.” (Parintele Dimitrie Bejan)
Intre anii 1942-1948, parintele a trecut prin mai multe lagare comuniste sovietice. „Mie niciodata nu mi-a fost foame la puscarie. Nu mi-a fost foame nici in lagar. Am plutit pe deasupra acestor greutati din lagar sau puscarie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un invatator care nu se satura niciodata. ii dadeam o jumatate din portia mea si eu ma simteam satul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine sa suplineasca lipsurile astea! si am iesit din puscarie perfect sanatos. si din lagar din Rusia am venit tot perfect sanatos. N-am avut nici o boala. Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit.” (Parintele Dimitrie Bejan)
Intors in tara, in anul 1948, parintele Dimitrie Bejan va fi inchis din nou, de asta data insa „de ai sai”. In tara, parintele Dimitrie Bejan a fost inchis mai intai la Jilava, iar mai apoi la Vacaresti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar in cele din urma, la Aiud.
In inchisoarea de la Aiud, parintele a fost coleg de celula cu Parintele Benedict Ghius. Legat de acea perioada, parintele isi va aminti astfel: „Faceam toti rugaciuni comune, agheasma mica, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completa, cu formula ei spusa corect, cu punerea mainilor pe capul penitentului, credeam ca raiul ne este deschis. Eu cred si acum acelasi lucru. Iata, eu aveam impartasanie. O tineam ascunsa in gulerul camasii si, cand ma pregateam, ma impartaseam. Iar daca vreunul dintre detinuti era bolnav sau era pe moarte, il spovedeam si-l impartaseam pe ascuns si asa pleca la Hristos.”
Dupa marea eliberarea din anul 1964, parintele Dimitrie Bejan va fi urmarit in continuare de comunisti, spre a-l impiedica sa faca lucrare sfanta, pana in anul 1990. Chiar eliberat din inchisoare, in anul 1964, parintele a avut domiciliu fortat pana la caderea regimului comunist.
Parintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din Ghindaoani. Biserica si curtea acesteia se dovedeau neincapatoare. Datorita faptului ca, in acea vreme, nu era voie a se face propaganda religioasa, iar el predica liber in biserica, un consiliu bisericesc a luat hotararea de a-i ridica dreptul de a sluji. Intre anii 1990-1995, parintele va locui in Harlau, unde i se hotarase domiciliul fortat. Aici, el a spovedit si a intarit pe cei ce i-au trecut pragul casei.
Parintele Dimitrie Bejan adoarme in Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lasand prin testament ca la inmormantarea lui sa nu se predice si nici flori sa nu se arunce, in semn de smerenie.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Despre cei 11 000 de MUCENICI preoti si calugari UCISI DE BOLSEVICI la manastirea ORANKI…
Dumitru Bordeianu despre „citirea gandurilor” detinutilor
Dumitru Bordeianu – „Marturisiri din mlastina disperarii”:
Rezultatul acestei experiente a fost ca s-a ajuns la „citirea gândurilor”. […] Atât eu, cât si camarazii mei, am vazut cu ochii nostri ca nu ne mai puteam controla expresia fetei, care ne trada întotdeauna gândurile pe care nu mai reusea sa le mascheze. În momentul când posedatul te tortura si se uita în ochii tai, întrebându-te unde te gândeai sau ce gânduri aveai, daca nu raspundeai sincer, el îti si observa pe fata gîndul pe care voiai sa-l ascunzi. Nu mai aveai nici vointa si nici puterea sa-ti opresti aceasta exteriorizare, si atunci se stia precis daca spuneai sau nu adevarul.
Aceasta a fost ultima faza a nebuniei colective pe care am trait-o toti cei care am trecut prin demascari. Iar rezultatul acestei „citiri” a gândurilor, prevazute de Nicolski si profetite noua de Turcanu, a fost neîncrederea totala în cel de lânga tine.La începutul lui august 1951, când declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gândurilor atinsese nivelul prevazut în planurile ocultei, Turcanu a trecut din camera în camera, cu expresia unui demon satisfacut si l-am auzit repetând ca, ispitind si înselând pe cei tari si credinciosi, i-a putut tavali în mocirla.
„Ma, banditilor, va amintiti foarte bine ce am spus în camera aceasta cât si în celelalte camere, ca eu nu glumesc, ca ma voi tine de cuvânt si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmarit. Or, iata ca am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, sa va citim si gândurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodata.”
Despre Dumitru Bordeianu, iata ce putem citi la https://www.crestinortodox.ro/parinti/dumitru-bordeianu-126450.html
Martirii ortodocși cinstiți pe 14 mai n-au năzuit ca “valorile” UE să devină realitate in România
Foto: https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/o-minune-cu-icoana-sfintilor-din-inchisorile-comuniste
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis sâmbătă un mesaj, cu prilejul Zilei Naționale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.
[…]
„Au trecut aproape trei sferturi de secol de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României, din noaptea de 14 mai – 15 mai 1948 – pus la cale de regimul comunist opresiv de la acea vreme împotriva a mii de tineri, intelectuali, reprezentanți ai Bisericii și mulți alți români care au îndrăznit să se opună unui regim ostil libertății și democrației.
Au urmat decenii de comunism în care alte milioane de români au simțit opresiunea dictaturii, supuși unor încălcări grave ale libertăților fundamentale sau care au pierit în închisori și lagăre de muncă forțată.
Marcăm astăzi Ziua Națională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste cu gândul că destinul democratic al României la care ei au visat, a devenit realitate.
Cel mai frumos omagiu pe care îl putem aduce exemplului lor de demnitate și curaj împotriva dictaturii este să le păstrăm vie amintirea și să nu uităm că sacrificiul lor este la temelia parcursului nostru liber și democratic, de stat european și euro-atlantic, pe care suntem datori, la rândul nostru, să-l consolidăm și pentru generațiile următoare.”
La 14 mai este celebrată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.
Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, care stabileşte sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai de autorităţile centrale şi locale, dar şi de instituţiile de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi manifestări specifice pentru cinstirea memoriei acestor martiri, potrivit Agerpres.
[…]
Printre cei care au pătimit în temniţe se numără personalităţi, precum părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu, chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.
[…]
Comentariu saccsiv:
Din lista de mai sus, nu stiu neortodocsii ce au sperat, insa este absolut sigur ca ortodocsii n-au visat la “valorile” UE si ale globalizarii.
Parintele Nicolae Steinhardt:
Sunt foarte sceptic referitor la omul de mâine, după cât de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de azi, Occidentul, oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei? Aida-de!
Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari!
(Din cartea „Monahul de la Rohia răspunde la 365 întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan”, Ed. Revistei Literatorul)
Si tot Parintele Nicolae Steinhardt:
– “Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).
Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”.
Numai ca nu citesc atent. Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
Parintele Dumitru Staniloae:
Suntem zilnic asaltaţi pe toate căile in ceea ce avem mai scump in fiinţa noastră. Forţele intunericului duc acum o luptă puternică pentru a distruge orice urmă de tradiţie, pentru a nivela, a amesteca şi uniformiza totul şi toate. Credinţa cea dreaptă in Dumnezeu şi dragostea de neam, ce pot fi asemănate cu cele două componente ale unei cruci: cea verticală legătura cu cerul, iar cea orizontală cu glia şi limba in care ne-am născut, sunt valorile cele mai de preţ in viaţa omului, factorul de echilibru in existenţa lui. Ori tocmai aici lovesc cel mai puternic globalizarea, ecumenismul şi toate celelalte intunecate forme de relativizare.
Cititi va rog mai multe la:
Dumitru Staniloae: ORTODOXIE SI NATIONALISM
Parintele Arsenie Papacioc:
VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ECUMENISM si CATOLICISM
Parintele Sofian Boghiu:
Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, multumesc!”
Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…
[…]
Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.
Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil.
Cititi va rog mai multe la:
Parintele SOFIAN BOGHIU (2002) despre APOCALIPSA, MASONERIE, ANTIHRIST, NOUA ORDINE MONDIALA
Parintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa:
„Miscarea ecumenica este o actiune pe care au initiat-o, ca sa spun asa, curentele care incearca nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor, o actiune pe care masoneria o incearca de multa vreme. Eu sunt impotriva masoneriei, impotriva ecumenismului, il socot cea mai mare erezie a secolului nostru! Cred ca cel mai bine este sa fim foarte prudenti cu ecumenismul, care incearca nivelarea credintelor, nivelarea spirituala la nivelul cel mai de jos si distrugerea specificului ortodoxiei!„
Vizionati va rog si:
Parintele Iustin Parvu:
“De aceea va zic – aveti incredere ca Domnul va va da putere sa marturisiti pentru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa politica este vrajmasa a lui Hristos si slujitoare raului, de aceea numai simpla noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi.
Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de azi.”
Cititi va rog mai multe la:
Iar pe vremea cand ziceau ei toate acestea, inca nu erau toate “valorile” UE, nord americane si australiene de acum. Iar in privinta celui mai negru bolsevism implementat inclusiv in asa zisa “lume libera” cu ocazia “luptei impotriva Covid”, este absolut sigur ca toti acesti ortodocsi s-ar fi opus.
Virgil Maxim
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/parinti/virgil-maxim-126085.html
Virgil Maxim
Virgil Maxim este unul dintre multii barbati care au marturisit Adevarul cu pretul vietii, in perioada de prigoana comunista. Vreme de 22 de ani, Virgil Maxim a patimit in mai multe inchisori comuniste, dupa cum urmeaza: Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Targsor, Jilava, Gherla si Vacaresti.
Virgil Maxim
Virgil Maxim s-a nascut in data de 4 decembrie 1922, undeva in judetul Prahova. El a fost arestat in data de 1 noiembrie 1942. In acea perioada membrii Fratiilor de Cruce erau urmariti si arestati. Virgil Maxim, fiind inca elev, nu a fost scutit de arestare, impreuna cu sefii Fratiilor de Cruce din Buzau si Mizil. In ziua de 18 noiembrie, Virgil Maxim era inca in arest, anchetele continuand fara incetare.
Mai inainte de a ajunge in inchisoare, inca in ancheta fiind, Virgil Maxim avea sa-si spuna, in taina: „Temnita imi va da prilejul sa ma intalnesc cu mine, cel pe care trebuia sa-l cunosc cu adevarat.” In data de 1 decembrie 1942, Virgil Maxim a fost dus la inchisoarea Ploiesti.
Mai apoi, dupa proces, in noaptea zilei de 9 decembrie 1942, cu lanturi la picioare, legati cate doi, vreo 40 de detinuti de drept comun, printre care si Virgil Maxim, se indrepatau spre inchisoarea Aiud. Avand ocazia sa fuga din arest, pe cand erau in gara, Virgil Maxim si celalalt inlantuit s-au intors in grup, avand sa fie numiti „prosti”. Despre acest moment, Virgil avea sa spuna: „Prostia noastra era ca nu fugeam de suferinta. Noi ne predam in chip constient, ca sa nu lipsim de pe altarul de ispasire, pentru pacatele noastre si ale neamului.”
In iarna anului 1945 a fost luata hotararea ca inchisorile sa se intretina de unele singure, prin munca detinutilor; astfel, au luat nastere coloniile de munca. Randuiala era urmatoarea: inchisorile puneau la dispozitie muncitorii si hrana, iar proprietarii terenurilor ofereau semintele de semanat si cazarea; la sfarsit, recolta se impartea pe jumatate. In primavara anului 1946, Virgil Maxim, impreuna cu multi altii, avea sa fie trimis in coloniile de munca din Unirea, Ciuguzel si Galda de Jos.
De-a lungul multor ani de inchisoare, Virgil Maxim a reusit sa dobandeasca o autentica si profunda cunoastere teologica; cunostea extrem de bine scrierile si gandirea Sfintilor Parinti ai Bisericii.
Vorbind despre Virgil Maxim, parintele Liviu Branzas, in cartea sa, numita „Raza din catacomba”, va marturisi urmatoarele: „Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuti detinuti din inchisori; este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa. El avea un program spiritual foarte intens; in plus, era preocupat sa-i inlocuiasca pe alti camarazi, la muncile din celula socotite mai grele sau degradante.
Tot parintele Liviu Branzas, in prefata volumului „Poeme isihaste”, semnat de Virgil Maxim, marturisea urmatoarele: „Cand l-am cunoscut la inchisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temnita grea si mai avea in fata multa suferinta de indurat. Toata tineretea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgota ce parea fara sfarsit. Celula inchisorii a fost pentru el o veritabila chilie de manastire, in care, sufletul sau, aspirand spre culmi, s-a transfigurat in duhul lui Hristos. Datorita conditiilor istorice, acest om, cu o puternica vocatie mistica si teologica, a ramas un laic. In alte circumstante ar fi devenit, cu siguranta, un mare slujitor al Altarului.”
In primăvara anului 1965, Virgil Maxim se va casatori cu o fata din localitatea vecina, din Gradistea, in varsta de 35 de ani, pe cand el avea vreo 43 de ani. Dupa oficierea slujbei de Cununie, el avea sa ii spuna miresei: „Langa mine s-ar putea sa ai de suferit. Crucea vietii va trebui sa o purtam impreuna. Sa nu te lasi amagita ca acum sunt profesor, fiindca maine s-ar putea sa fiu trimis sa scot haznale.” La randul ei, mireasa va spune: „Chiar daca va trebui sa ajung la vaci, voi fi impreuna cu tine si nu te voi parasi! Ne-om impaca, asa cum te impaci cu sufletul tau.”
In data de 12 ianuarie 1968, Dumnezeu a daruit celor doi o fiica, pe care au botezat-o in numele Sfintei Tatiana Romana, praznuita in acea zi. Abia in anul 1970, pe cand avea 48 de ani, Virgi Maxim a putut sa isi termine studiile, luand bacalaureatul.
In noaptea zilei dintre 30 septembrie si 1 octombrie 1992, sotia lui avea sa treaca la cele vesnice, in urma unui stop cardiac, dupa ce, mai inainte, el visase acest lucru. Virgil Maxim a trecut la cele vesnice in ziua de 19 martie 1997, lasand ca un fel de testament cuvintele: „Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare; voi sa cereti sa va dea indurare.”
Poemele compuse de Virgil Maxim au fost adunate in volumul „Poeme isihaste”, volum publicat dupa anul 1989. Parintele Liviu Branzas, cel care a prefatat volumul, avea sa spuna: „Poezia care se trimite acum publicului romanesc este o marturisire de credinta, scrisa pe zidurile inchisorii cu sangele tineretii sale. Sufletele tinere, insetate de adevar si maretie, se vor purifica si ilumina prin ea. Cititorule, cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda, rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!”
Teodor Danalache
Demnitate
Am selectat din articolul fratelui Marcus Victor Grant 60+ de motive pentru o selecție despre respectul de sine, respectul pentru alții (interpersonal) și demnitate capitolul:
Demnitate
În contextul crizei ce a început în 2020, tot mai mulți oameni își lasă demnitatea călcată în picioare și se lasă pradă unor mecanisme psihologice care le distruge personalitatea.
Demnitatea este o valoare personală, individuală, care se manifestă prin rezistență la încălcări flagrante ale unor bariere psihologice sau fizice. Se deosebește de asertivitate prin faptul că demnitatea este întotdeauna un refuz (parțial sau total) al unui abuz care este denunțat explicit, iar asertivitatea însoțește un refuz ”soft” care de obice este menit să prevină încălcarea ulterioară a unor limite. Demnitatea este mai rar o trăsătură colectivă. De aceea, poate tocmai este cu atât mai remarcabilă prezența acesteia la sfinții închisorilor românești.
Demnitatea se poate manifesta defensiv (ca răspuns în replică la un abuz deja manifest, cum a fost cazul sfinților închisorilor) sau preventiv (pentru prevenirea unor abuzuri, politica dusă de Sf. Mihai Viteazul). Poate avea un caracter de respingere (a comunismului) sau de afirmare (a naționalismului).
Respectul din exterior este o reacție psihologică normală din partea celor care sunt în asentimentul celor care și-au manifestat demnitatea.
Articolele din această listă cuprind:
- comemorări ale unor modele în demnitate ce inspiră respect; vezi și subcategoriile ”Zile și vieți de sfinți” (Or3) și ”Caracteristici și modele de succes” (MM1)
- observații sau manifestări contemporane ale demnității
Am selectat mai jos doar articolele relevante despre demnitate. Spre exemplu, am publicat mai multe articole despre Ștefan cel Mare și Sfânt și despre sfinții închisorilor comuniste.
Amintiţi-vă de sfinţii închisorilor comuniste!
Sfânta Parascheva în ziua de azi
Azi îl cinstim pe Sf. Mihai Viteazul (9 august)
Sfântul Ștefan cel Mare sau De ce Europa are o hartă atât de diversificată / Saint Stephen the Great or Why Europe Has Such a Diverse Map [en]
Îndemnați pe tineri să cerceteze pe cont propriu istoria României, limba și literatura română
Creştinismul ascuns în filmul Gran Torino (2008)
Across-Messages Communication [en]
Relaţia cu DaMaiDeparte.ro – studiu de caz în copyright management
14 Years of Freelancing Registered in Romania [en]
Comentariu saccsiv:
Alte cateva titluri dintre articolele ce le-am preluat de pe blogul sau:
Marcus Victor Grant: Înțelege mai bine pericolul actelor biometrice!
Prof. Dr. Dan Tudor Vuza: Vaccinarea obligatorie, impotriva Constitutiei Romaniei (articol din 2017, deci cu mult inaintea vaccinarii anti Covid-19)
Valeriu Gafencu – Sfantul Inchisorilor
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/sfinti/valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor-123622.html
Pe 18 februarie 2022 se implinesc 70 de ani de la adormirea in Domnul a tanarului Valeriu Gafencu, unul dintre studentii care au luminat si sfintit inchisorile comuniste, cu viata lor.
Valeriu Gafencu s-a nascut in localitatea Sangerei, judetul Balti, in Basarabia, in ziua de 24 ianuarie 1921, si a murit in temnita de la Targu Ocna, in ziua de 18 februarie 1952, la varsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc, de atacurile satanei. Multi il numesc „Sfantul inchisorilor„, asteptand cu nerabdare clipa canonizarii lui.
La varsta de 20 de ani, in toamna anului 1941, pe cand era student la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi, conducand un grup al Fratiilor de Cruce, a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica. Activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca tot mai multi elevi si studenti sa se inscrie in Fratiile de Cruce, vazute drept bariere de rezistenta ridicate impotriva comunismului bolsevic, a fost singurul motiv pentru care el a fost numit „dusman al ordiniii publice”.
In inchisoarea de la Aiud a fost inchis intre anii 1941-1944, iar in inchisoarea de la Pitesti a stat, mai apoi, intre anii 1944-1949. Vremea petrecuta pana acum, in lipsuri trupesti de tot felul, el si-a imbogatit-o cu mari daruri sufletesti, citind Sfanta Scriptura, Filocalia si Patericul. A treia detentie, si ultima, a fost cea de la inchisoarea-sanatoriu Targu Ocna, unde a fost inchis din decembrie 1949 si pana in 18 februarie 1952.
Bolile contactate in regimul dur de detentie al inchisorilor – TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism -, cat si curatenia lui sufleteasca, l-au intarit si desavarsit duhovniceste. Avand intregul trup acoperit cu rani tuberculoase, Valeriu Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat pana si pe gardienii atat de inumani ai temnitei.
Valeriu si-a cunoscut din-nainte ziua plecarii la Domnul, precum odinioara erau haraziti parintii cei mari ai pustiei si sfintii cei tainuiti in lume. In ziua de 2 februarie 1952, cu 16 zile mai inainte de adormirea lui in Domnul, Valeriu i-a rugat pe colegii sai de suferinta sa-i faca rost de o lumanare si de o camasa alba, pana pe data de 18 februarie.
Astfel, dupa zece ani de inchisoare, Valeriu Gafencu a adormit in Domnul, vazandu-si din-nainte plecarea. In asteptata zi de 18 februarie, la ora 14:00, dupa o indelungata rugaciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.”
„Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasata de Dumnezeu in fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi. Daca nu stam sub povata duhovnicului putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.”
„Cautati fericirea in sufletele voastre. Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat dinlauntrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge.”
Teodor Danalache
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Parintele Nicolae Steinhardt l-a numit Sfantul Inchisorilor: VALERIU GAFENCU
Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu. Lectura Manuela Hărăbor. Video
VIDEO: IPS VLADIMIR, Mitropolitul Moldovei, vrea CANONIZAREA lui VALERIU GAFENCU
Viața Părintelui Gheorghe Calciu
Sursa: http://gheorghecalciu.ro/viata-parintelui-gheorghe-calciu/
Părintele Gheorghe Calciu s-a născut în 1925, la Mahmudia, în Deltă, din părinți țărani, cel mai mic din cei 11 copii ai familiei. Își va aminti mai tîrziu satul ca pe un paradis, natural și sufletesc, în care se trăia în frățietate cu natura, cu viețuitoarele, cu oamenii. În bună înțelegere cu cei de alte confesiuni, creștinii ortodocși din sat țineau cu sfințenie la credința și tradițiile lor, iar mama Părintelui, după cum o evocă fiul său, vorbea cu Dumnezeu simplu, ca și cu un prieten, și i-a inculcat o adîncă și statornică credință în Dumnezeu. Bunicul lui era cîntăreț la biserică, la fel verii, iar el cînta la strană; preotul îi socotea ca pe niște susținători ai bisericii. Despre mama sa, Părintele a scris că
Ileana Calciu – mama părintelui Gheorghe
Marcel Petrisor a trecut la Domnul
Marți, 12 octombrie, a trecut la cele veșnice scriitorul Marcel Petrișor. În vârstă de 91 de ani, Marcel Petrișor s-a născut pe 13 aprilie 1930 în localitatea Ocişor din judeţul Hunedoara, într-o familie de învățători.
După studiile liceale efectuate la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la „Filosofie”, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul poetului Aron Cotruş, pe care noul regim îl socotea „duşman al poporului”). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, Marcel Petrişor este târât prin mai multe închisori şi centre de detenţie: Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud, scrie site-ul www.crestinortodox.ro.
În 1956 are parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care este arestat, din nou, sub acuzaţia de a fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, Marcel Petrişor a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou periplu al groazei – Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află în volumele de memorii, unde autorul „s-a ascuns” iniţial sub numele personajului Mircea Petre).
După ieşirea definitivă din închisoare, Marcel Petrişor va urma „Literele” (specializarea franceză-spaniolă) la Bucureşti, unde se va şi stabili. În 1970, renunţând la un post universitar la Iaşi – ce i se cuvenea prin repartiţie, conform mediei de absolvire -, rămâne profesor de liceu în Capitală la „Iulia Hasdeu” (unde a ţinut ani de-a rândul şi un minunat cenaclu literar), apoi la „Spiru Haret”, de unde s-a pensionat.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
leave a comment