SACCSIV – blog ortodox

Duminica Vameșului și a Fariseului. Predica parintelui Gheorghe Calciu

Posted in Calendar Ortodox, Gheorghe Calciu Dumitreasa, predici by saccsiv on februarie 21, 2021

Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 18:

  1. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
  2. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
  3. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
  4. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
  5. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Predica parintelui Gheorghe Calciu la Duminica Vameşului şi a Fariseului:

(more…)

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Fericirile

Posted in Gheorghe Calciu Dumitreasa by saccsiv on februarie 7, 2021

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor!

În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc de creştinii mai superficiali – să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia cu duhul este o virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumeşti, prin toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă străină într-o lume plină de păcate.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!

Vedeţi, a fi, a deveni o parte sau un şurub al vieţii acesteia este o suferinţă. Şi atunci cel care este în lume, dar care vrea să nu fie în lume, acela se întristează, acela plânge, acela varsă lacrimi. Varsă lacrimi pentru el, pentru aproapele lui, pentru toţi cei care sunt în suferinţă, pentru păcătoşi. El se roagă cu lacrimi pentru cei care îl vrăjmăşesc şi pentru cei care îl iubesc. Aţi auzit azi rugăciunile de la Sfânta Liturghie ale Sfântului Vasile cel Mare:
„Doamne, pe cei buni păstrează-i în bunătatea lor. Pe cei răi, fă-i buni! Celor care ne vrăjmăşesc stinge-le vrajba! Pe cei care ne iubesc pe noi întăreşte-i! Tinereţile le condu cu înţelepciunea Ta, bătrâneţile le întăreşte, pe copii îi creşte în dragostea Ta!”.
Aceasta înseamnă cei ce plâng.
V-aţi gândit vreodată că Mântuitorul, Care a fost Fiul lui Dumnezeu şi a venit în această lume, nu a avut decât o singură cămaşă în care a umblat îmbrăcat? Desculţ prin căldura Israelului, călcând peste pietre… Şi când a venit cineva, un bogat şi i-a spus: „Vreau să Te urmez oriunde vei merge“, El i-a răspuns: „Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul. Vulpile au vizuini, păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul!”.
Aşa a fost Iisus! Un străin în lumea aceasta. A plâns pentru toţi, a plâns pentru Lazăr, pentru toată suferinţa oamenilor… Iar Dumnezeu I-a dăruit slava învierii Sale. Să ştiţi că lacrimile care se varsă pentru durerea cuiva sunt lacrimi binecuvântate. Ele vă spală inima şi sufletul. Să nu vă ruşinaţi de lacrimi! Niciodată! Plângeţi şi pentru necazurile personale, dar să nu vărsaţi lacrimi de furie, de mânie sau de blestem! Să vărsaţi lacrimi de durere, de dragoste, căci ele vă purifică sufletul şi vă apropie de Hristos. Şi aşa fericiţi veţi fi.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!

Nu este vorba de a moşteni pământul acesta lumesc. Aici cei duri, cei fără scrupule moştenesc pământul! Ei sunt oamenii care conduc, ei sunt oamenii care au în mâna lor frâul, cuţitul şi pâinea, averea şi puterea. Moştenirea pământului pentru cei blânzi este alta. La sfârşitul lumii, spune Sfântul Apostol Petru, cerurile vor arde, pământul va fi limpezit prin foc şi va fi mai alb decât oasele celor care au murit. Şi acest pământ va fi un cer nou şi un pământ nou, în care va trăi pururi dreptatea. Acest pământ îl vor moşteni cei blânzi, nu pământul de acum! Pământul de acum e în mâinile satanei, pentru că cei care sunt puternicii zilei nu sunt trimişi de Dumnezeu, nu se gândesc la Dumnezeu, nu se gândesc la cei slabi, decât numai în treacăt, numai cu intenţia de a-şi face propagandă.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura!

Chiar dacă nu suntem prea buni, chiar dacă nu ne manifestăm bunătatea sau nu practicăm o bunătate reală, totuşi inima noastră, interiorul nostru, conştiinţa noastră ne vorbesc despre o dreptate adevărată. Este dreptatea lui Dumnezeu şi inima noastră suferă, însetează pentru această dreptate chiar dacă nu suntem în stare să o realizăm. Poate nici nu ne-o imaginăm cu adevărat. Dacă fiecare dintre noi are un înger şi o conştiinţă, o conştiinţă care vine de la Dumnezeu, pe care venirea lui Iisus ne-a curăţit-o de toată zgura neînţelegerii, atunci este numai în puterea noastră a aplica legea dreptăţii sau a nu o aplica. In mâna noastră stă această alegere, dacă nu o aplicăm suntem păcătoşi. Dar important pentru noi e că aspirăm lăuntric la o dreptate, că aspirăm la o sete către dreptate şi că Dumnezeu ne va sătura cândva în dreptatea împărăţiei Fiului Său, atunci când vor împăraţi pe pământ adevărul şi dreptatea dumnezeiască.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!

Aceasta se adevereşte chiar în lumea noastră păcătoasă. Dacă eşti milostiv, Dumnezeu te miluieşte. Dacă eşti bun cu alţii, şi alţii vor fi buni cu tine. Dacă mila ta se manifestă în fapte, vei fi binecuvântat. Şi chiar dacă cineva te va critica vreodată, nu va putea să nu recunoască că eşti milostiv, iar când vei fi în nevoie, să ştii că se va găsi cineva să te miluiască.
Noi spunem că Dumnezeu este drept, dar înainte de a fi drept, Dumnezeu este şi bun. Dacă Dumnezeu ar fi numai drept, numai justiţiar, în clipa aceasta ar trebui să pierim toţi, pentru că suntem plini de păcate, păcătuim tot timpul, şi când venim la biserică, peste tot. Nimic nu ne ţine în viaţă din faptele noastre, ci numai mila şi iubirea lui Dumnezeu.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Prodromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântuitorului, însângerate. El îl vedea pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, dacă ne păstrăm inima curată, ori dacă ne-o curăţim, vedem pe Dumnezeu într-un fel sau în altul. Dumnezeu poate să-ţi vorbească printr-o descoperire, vorbesc de descoperirile adevărate, nu de cele satanice, dar Dumnezeu îţi vorbeşte şi prin nişte inspiraţii interioare, prin înţelegeri adânci ale unor taine ale mântuirii.
Mărturisesc că de multe ori m-am rugat şi poate din cauza necredinţei mele, Dumnezeu nu mi-a împlinit cererea, dar de foarte multe ori rugăciunea mea s-a împlinit! M-am rugat pentru alţii, iar rugăciunea s-a împlinit şi m-am îngrozit! Ce sunt eu, ca Dumnezeu să asculte rugăciunea mea? Cum spune psalmistul, ce este omul ca să aibă aşa cinste, să fie puţin mai prejos decât îngerii [n.n. Ps. 8, 4-5]? Însă nu pentru virtuţile noastre Dumnezeu ne împlineşte rugăciunile, ci pentru bunătatea Lui şi pentru credinţa cu care ne rugăm.
Dacă aveţi inima curată şi vă rugaţi lui Dumnezeu, El ascultă cererea voastră. Să nu vă rugaţi niciodată pentru răul cuiva! Cei care fac rău, aceia se duc la vrăjitori. Degeaba ai să te rogi tu la Dumnezeu să facă rău cuiva, pentru că Dumnezeu este bun înainte de a fi drept, şi apoi, de unde ştii tu că ai dreptate, pentru că tu eşti subiectiv! Adeseori avem în faţă numai interesul propriu şi uităm de adevăr şi de dreptate.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!

Cel mai mare făcător de pace a fost Hristos. El a adus în lume această pace, la Cina cea de Taină, când le spune ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă! Nu cum dă lumea, ci pacea Mea dumnezeiască!”. Una este pacea încheiată prin armistiţii, prin tratate care sunt rupte în clipa următoare şi alta este pacea în Dumnezeu. Toate tratatele încheiate în lume s-au spulberat curând. Au creat războaie şi mai puternice decât înainte. De aceea alta este pacea despre care vorbeşte Mântuitorul aici.
Să ştiţi că vremea comunismului – nu mai vorbesc de persecuţiile romane, care au dat milioane de martiri – a dat şi ea milioane de martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, cu morminte cunoscute şi necunoscute. Au fost oameni care au mers la închisoare afirmând iubirea lor faţă de Hristos şi purtând în inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiţi fiind, se rugau pentru călăii lor. Şi nu au fost cazuri izolate, ci mii şi mii de cazuri în care oamenii chinuiţi se rugau pentru cei care îi chinuiau, pentru cei care îi ţineau în închisori, fiindcă aşa spune Mântuitorul, să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri!

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor!

Toată istoria creştinismului e istoria suferinţei. Dintru început şi până la sfârşitul lumii acesteia, creştinismul va fi persecutat într-un fel sau altul, violent sau neviolent. Dar nu vor înceta niciodată persecuţiile, pentru că, aşa cum am spus la început, creştinul este ca un străin care nu are unde să-şi plece capul.
Aceasta este poziţia noastră în această lume şi vom fi prigoniţi, batjocoriţi, vor râde de noi şi vor spune că suntem nebuni. Şi vor spune că suntem mistici, ca şi cum misticismul ar fi o crimă, iar crima politică ar fi o virtute. Aşa cum se fac astăzi crime politice. Pentru că noi am înţeles exact care este poziţia lui Iisus în lumea aceasta şi mergem pe calea Lui.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina numelui Meu!

Este o continuare la fericirea anterioară, pentru că noi, dacă suntem prigoniţi, şi persecutaţi, şi batjocoriţi în lumea aceasta, este pentru numele lui Hristos. Nimeni nu-l batjocoreşte pe un smintit, orice ar spune, pentru că ştie că e smintit. Nimeni nu-l batjocoreşte pe unul care şi-a făcut o viaţă frumoasă în lumea aceasta. Dar pe noi lumea ne batjocoreşte, învăţaţii lumii acesteia ne batjocoresc, puternicii lumii ne batjocoresc. Ne batjocoresc şi cei mici pentru că nu ştiu, n-au cunoştinţă de adevărul credinţei. Şi totuşi trecem prin lume purtând pe frunte această cunună de spini spirituală, mărturisind pe Dumnezeu, rugându-ne pentru lume, pentru pacea lumii, pentru vrăjmaşii noştri, pentru cei care ne fac rău şi pentru cei care ne fac bine.
De aceea încheie Iisus Hristos:

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri!

Să căutăm răsplata din ceruri. Să nu căutăm răsplata aceasta de pe pământ. Pentru că orice răsplată în lumea aceasta trece ca o floare. A venit un vânt, a dat o ploaie şi s-a scuturat. Numai plata din ceruri rămâne veşnică şi ea va încununa fruntea noastră la Judecata de apoi şi în viaţa care urmează după Judecată. De aceea spun: spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă, citiţi Fericirile şi le aplicaţi! Evanghelia nu este un exerciţiu intelectual, nu e un exerciţiu de cunoaştere a înţelepciunii lumeşti, Evanghelia este un exerciţiu spiritual de cea mai înaltă valoare. Inseamnă să urmezi pe Hristos.
Am explicat aceste Fericiri ca să înţelegeţi care este sensul lor, însă citindu-le acasă şi cugetând puţin, veţi vedea ce stare de bucurie vă vor trezi în suflet aceste Fericiri şi poate şi părerea de rău că nu sunteţi ca cei pe care Iisus îi fericeşte. Să ştiţi că dincolo de posibilitatea noastră de împlinire a poruncilor lui Dumnezeu stă harul lui Dumnezeu, iubirea Lui pentru noi. Aceasta nu ne părăseşte nici în cele mai grele situaţii, când suntem asupriţi, nici când suntem în păcate grele, dacă din adâncul sufletelor noastre strigăm: „Iisuse Hristoase, arată-mi mie slăvită Învierea Ta!”.

Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

21 noiembrie: 14 ani de la mutarea la Domnul a parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006)

Posted in Gheorghe Calciu Dumitreasa by saccsiv on noiembrie 21, 2020

Video: CUM S-A HOTARAT ca Mostele Sfantului Gheorghe Calciu Dumitreasa sa fie bagate inapoi in tarana

Posted in Uncategorized by saccsiv on noiembrie 21, 2016

Bloguri ortodoxe despre Sfintitul Marturisitor GHEORGHE CALCIU DUMITREASA – 9 ani de la adormire, doi ani de la aflarea sfintelor sale moaste

Posted in Uncategorized by saccsiv on noiembrie 23, 2015

ATITUDINI: „Nu avem nimic de discutat”-Note informative despre comportamentul Pr. Gheorghe Calciu în penitenciarul Aiud

Sursa: „Alexandru

Data: 10.06.1980

Locul: penitenciarul Aiud

Notă informativă

În dimineaţa zilei de 10 iunie a.c. deţinuţii C.S.S. au fost reţinuţi în cameră pentru a fi văzuţi de comandantul penitenciarului.

În adevăr, acesta avenit, dar a vorbit numai cu deţinutul Calciu Dumitreasa Gheorghe. Pe timpul discuţiei care a durat cca. 15 minute şi a fost cam „tăioasă” din ambele părţi, comandantul a cerut deţinutului să iasă la muncă, nu la munca care o vrea el, ci la munca hotărâtă de comandantul penitenciarului;

„refuzul la muncă este o faptă gravă care se pedepseşte aspru”;

„comanda penitenciarului şi toate cadrele sunt obligate să apere ţara de elemente ca el (Calciu), un fost legionar notoriu, un fost şi actual duşman”; „fiindcă refuză munca şi persistă în acest refuz ba mai este şi obraznic în răspunsurile pe care le dă, va fi pedepsit cu izolare până va accepta să muncească acolo unde i se ordonă”.

La toate cerute de comandant, deţ. Calciu a răspuns întâi blând, apoi din ce în ce mai aprins, cu un pregnant accent maliţios şi ironic, pozând când în martir (supus exterminării, mâncare proastă, fără cămăşi), când bravând (duceţi-mă la izolare pentru totdeauna, Dumnezeu are grijă de mine şi de familia mea etc.).
A repetat mereu aceleaşi vechi idei ale sale: persoană sechestrată, nu recunosc
sentinţa, sunt preotul Calciu nu deţinutul Calciu, nu muncesc
niciodată pentru puşcăriile voastre etc. Singura noutate (Pentru Sursă care nu
mai stătuse de vorbă cu Calciu de şase săptămâni), a fost ideea că „fiindcă
este forţat acceptă să muncească, dar în condiţii de fabrică nu în condiţii
degradante, tot în celulă şi bătând cuie”.

A mai arătat că „nu a fost legionar ci s-a făcut vinovat de găzduirea unui legionar”; „nu sunt
duşmanul nimănui dar vă vine mai la îndemână să-mi faceţi astfel de reclamă ca
să fugă oamenii de mine şi să mă creadă un monstru”.

A arătat şi a insistat asupra faptului că „nu îl sperie nicio ameninţare nici chiar cu
moartea lentă despre care nu se vorbeşte dar se practică cu el”
; „este
conştient că face rău colegilor lui, dar nu poate abdica de la principiile după care se conduce mereu”.

A pomenit numele unei singure persoane vinovată – după el – de tot ce i se întâmplă.

De asemenea a mai strecurat unele din preceptele sale, el nu caută să se răzbune pe nimeni
niciodată – judecătorul suprem, dacă va găsi necesar, va pedepsi el, etc.

Sursa a rămas cu deţinutul Calciu în cameră toată ziua. Nu s-a mai deschis discuţia despre cele
petrecute dimineaţa şi Calciu a fost convins că în acea zi sau în următoarele va fi trimis la izolare.

Să se insiste prin reţeaua informativă pentru a-l determina să participe la muncă, aşa cum s-a stabilit în plan.

21.07.1980

Colonel
C. P.

Sunt adus aici pentru exterminare. Sunt
adus în penitenciar pentru exterminare, în ţara românească, în 1980!

Redat din L.română

Nr. 0013/ 01.12.1979

Notă

Cu discuţiile purtate de un ofiţer din Ministerul de Interne şi deţinutul Calciu Dumitreasa Gheorghe.

Ofiţerul: – Luaţi loc.

Calciu: – Credeţi că mă exterminaţi aici?

O: – Aţi făcut o cerere de graţiere dumneavoastră?

C: – Eu? Eu am nevoie de graţierea dumneavoastră? Eu n-am nevoie de graţiere.

– Cererea de graţiere este făcută de soţia dvs.?

– Nu ştiu.

– Vă mai întreb încă odată: aţi făcut o cerere de graţiere, dumneavoastră? Sau a făcut soţia
dumneavoastră vreo cerere de graţiere? Că cererile de graţiere sunt nişte acte
de clemenţă şi am dori să ştim, dumneavoastră aţi făcut-o, soţia?

– N-am nevoie de clemenţă de la dumneavoastră şi a altora. N-am nevoie de clemenţă.

– Consideraţi că cererea soţiei…

– Nu avem ce discuta, nu avem absolut nimic. Am terminat de discutat.

– I-aţi dat mandat soţiei s-o semneze?

– N-am dat nimic, n-am nevoie de nimic. Am nevoie să mă exterminaţi. M-aţi adus la exterminare
aici. Crimă şi bestialitate, asta este, în ’79 – ’80, crimă şi bestialitate.

– Care este explicaţia că, totuşi, soţia dumneavoastră a făcut această cerere?

– Da’ ce mă interesează?

– Nu este făcută cu asentimentul dvs.?

– Nu mă interesează, dar n-am nimic de discutat cu dvs., domnule.

– Atunci, cum se explică totuşi faptul că s-a făcut această cerere? Daţi-mi explicaţii pentru
cererea care a făcut-o soţia. A fost făcută cu asentimentul dvs.? Doriţi într-adevăr să fiţi graţiat?

– Nu am nevoie de nimic, nu am nevoie de nimic. Am nevoie de justiţie, să se pună capăt
acestor crime şi înscenări în ţara asta.

– Pentru că cererea este adresată Consiliului de Stat.

– Să cereţi graţiere dvs. la înscenatori, criminali, la ăştia să cereţi…

– Eu te rog să…

– Ce să mă rugaţi, nu mă rugaţi nimic.

– Să ai o atitudine cuviincioasă.

– Nu am de discutat cu dumneavoastră.

– Şi să aveţi o comportare corectă în penitenciar.

– Corectă? Corectă da? Cu crima şi cu bestialitatea?

– Noi doream să cunoaştem poziţia dvs. în legătură cu cererea de graţiere.

– Nu. Asta-i poziţia mea. N-am nevoie de nimic, de nimic n-am nevoie. Să vă graţieze pe dvs.

– Deci dumneata nudoreşti?

– Nu doresc nimic. Lăsaţi-mă în pace. Să fiu lăsat să mor aici.

– De ce nu vorbiţi calm?

– Nu vorbesc pentru că sunt sătul de crime. Sunt adus aici pentru exterminare.

Sunt adus în penitenciar pentru exterminare, în ţara românească, în 1980!

– Prin ce argumentezi acest lucru?

– N-am nevoie să argumentez cu nimic, de aceea nici nu stau de vorbă.

…………………………………la cuvântul acesta, la exterminare.

– O să spun eu poate anul viitor. Dar cine sunteţi dvs. ca să vă spun? Înscenatorul? Asta sunteţi dvs.

– Şi atunci, care este explicaţia acestei cereri de graţiere, totuşi? Este adresată Consiliuluide Stat.

Vrem să înţelegem şi noi.

– Nu v-am spus odată că n-am nevoie de nimic?

– Da. Este adresată Consiliului de Stat.

– Nu umblaţi cu minciuni de astea şi cu ticăloşii. Ce, n-am mai văzut crime şi înscenări?

– Noi vă adresăm rugămintea să aveţi o comportare civilizată.

– N-am nevoie. Civilizată? Cu criminali, cu asasinii de aici?

– Şi nu jigniţi organele de stat.

– Cum să nu vă jignesc? Vă jignesc, că sunteţi criminali şi m-aţi adus aici la exterminare.

– Vă rugăm cu insistenţă să fiţi ordonat şi disciplinat.

– Nu mai am ce discuta.

– Deci nu mai avem ce discuta?

– Nu avem nimic de discutat.

Articol preluat din Revista ATITUDINI nr.40
[1] Din Arhivele Dosarelor CNSAS.

Bucovina Profunda: 21 noiembrie – Sfintitul Marturisitor Gheorghe Calciu – 9 ani de la adormire, doi ani de la aflarea sfintelor sale moaste

Cinstit de straini, prigonit de români, care găsindu-i sfintele moaşte le-au ingropat inapoi in lut, Parintele Gheorghe Calciu rămâne unul din cei mai mari sfinţi mărturisitori ai secolului XX

Memorialul durerii:

(more…)

Video (trailer) “7 CUVINTE” – Povestea unui biruitor GHEORGHE CALCIU. Si o rugaminte: nu mai puneti filmul integral pe youtube

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 10, 2015

SERGIU CIOCARLAN: “Eu VREAU SA FIU LIBER. Nu vreau sa tremur pentru un biet serviciu sau pentru ca nu mai exist ca asigurat al CAS”. Din prefata la “Mărturisitorul de care vă temeţi”, o carte închinată Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 27, 2014

Un roman care demască actualitatea bântuită de înrobiri de tot felul

Cartea are aprox. 500 pagini și costă 12 lei. Poate fi comandată pe pagina de Comenzi.

Din Prefața autorului:

A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu însumi aveam mare nevoie de ea. Dl Costion Nicolescu îmi mărturisea, referitor la o carte publicată în aprilie, anul acesta, Literatura în lumina Ortodoxiei, că este un copil tare reuşit. Păstrând analogia, consider că Mărturisitorul de care vă temeţi este o minune de copil ce se naşte într-un moment foarte important al vieţii mele. Pentru mine este o bucurie, mai mare, cel puţin acum, decât bucuria care m-a însoţit la apariţia celorlalte cărţi. În ultima vreme am publicat, este adevărat, câteva cărţi a căror lectură a stârnit diferite reacţii: pasiune, interes, adeziune, invidie, teamă, vituperări. O remarcă mi s-a părut plină de miez: „Dacă s-ar fi spus numai de bine de cărţile tale, ar fi fost o problemă.” Ei bine, iată că apare încă o carte care a întâmpinat multe oprelişti, întârzieri, împotriviri şi care, fără îndoială, se va confrunta cu o acută rezistenţă în timp. Sunt conştient de consecinţele scrisului pentru că ştiu că ce I-am cerut lui Hristos nu este o delectare, un gratuit joc al cuvântului, ci un har care se primeşte cu un preţ necunoscut cititorului. Mulţumesc Domnului şi Sfântului Ierarh Dosoftei, acest minunat luminător, care mi-au purtat de grijă cât timp am traversat pustia cuvintelor amăgitoare ale acestei lumi, sfătuindu-mă a mă însoţi doar cu cele alese şi neprihănite cuvinte. Îi mulţumesc Părintelui Gheorghe Calciu pentru că m-a însoţit mereu, învăţându-mă să nu dezertez, să nu fiu laş, ci să-l apăr pe el şi pe toţi cei care au suferit şi încă mai suferă întro societate tot mai slugarnică, tot mai debitoare înregimentărilor de tot felul, care nu suportă valoarea şi succesul, sfinţenia şi eroismul, preferând mediocritatea şi tot ce-i îndoielnic, compromisul şi istoria fără nume. […]

Mulţumesc maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, care nu au lăsat această carte să zacă într-un sertar, ci, cu multă încredere şi curaj, au acceptat s-o publice, dovedind că acolo este o insulă de libertate şi că educaţia primită de la Părintele Justin Pârvu nu suportă îngrădiri. […]

A sosit vremea să pătrundem sensul adânc al Cuvintelor, să intrăm în contextul lor: un teritoriu aspru, plin de lupte şi de răni. Poate că suntem mai puţin pregătiţi ca niciodată să rezonăm la aceste Cuvinte, dar ne vom proba în focul lor. Vine timpul – şi a început deja – să mulţumim Domnului că ne-a dat, prin Mărturisitorul Gheorghe Calciu,Cuvinte vii. Am scris cartea Mărturisitorul de care vă temeţi, fascinat de aceste Cuvinte, în care am văzut un curaj rar şi preţios: curajul de a nu tăcea atunci când de peste tot apasă teama. Cititorul este pus în situaţia de a alege în ce sens poate să-şi edifice gândul, lumea lăuntrică, viaţa. Poate să fie un om, un erou, un mărturisitor al Adevărului, al libertăţii, un sfânt; sau poate să fie un ipocrit, un laş, un defector, o slugă. De fapt, aici este cheia înţelegerii situaţiei în care ne găsim astăzi noi, românii.

Anii de comunism au germinat acest flagel al gheboşeniei care s-a răspândit neverosimil de eficace în societate, dictând realitatea zilei, actualitatea aceasta insuportabilă. După 1989 programul de pauperizare a ţării a fost atât de bine articulat, încât verticalitatea şi-a rupt spinarea în chingile lui. Stăpânii recenţi ai României sunt asiguraţi tot timpul de sociopsihologi (plătiţi cu sume de neimaginat pentru omul de rând) că sărăcia demoralizează, debilizează, dospeşte aluatul acru şi stătut al laşităţii, al poltroneriei. Îmi amintesc de felul în care mergea Mara, celebrul personaj al lui Slavici din romanul cu acelaşi nume, când n-avea bani: cu capul în jos, privirea plecată, adusă de spate şi cum mergea Mara atunci când a dobândit stabilitate financiară: călcând mai rar şi ţinându-se drept. Astăzi, noi, românii, suferim mai mult decât oricând bătaia de joc făţişă a celor ce se cred şi s-au înfiinţat aici ca stăpâni ai noştri. Eu nu-i cunosc pe aceştia şi nu ştiu de unde vin! Durerea este că oamenii devin docili şi acceptă compromis după compromis, temându-se de izolare. Vor să fie cu cei mulţi. Dar cei mulţi, iată, sunt mânaţi cu biciul către staulul concentraţionar şi România e cu capul pe masă. Aşa se negociază cu noi: ca şi cu nişte câini, ca şi cu nişte animale. Ni se trânteşte bocancul pe grumaz şi dialogăm. Ei se răstesc la noi şi noi horcăim agonic. Speculând cuminţenia şi echilibrul acestui popor, îşi permit să fie legiuitori. Este o inflaţie de smerenie, o smerenie prost înţeleasă, prin care suntem siliţi să ne înconvoiem tot mai mult. Biserica este atacată sistematic şi i se porunceşte să se integreze cât mai rapid într-o societate guvernată de minorităţi.

Şcoala este îngropată efectiv în dosare, tabele şi analize şi profesorii sunt umiliţi printr-un plan de remunerare mizerabil. Sistemul de educaţie este solicitat agresiv şi profesorul se transformă din zi în zi într-un sclav pe plantaţie, înrobit de tot felul de dispoziţii aberante. Sistemul de sănătate a fost vândut şi noi trebuie să suportăm înregimentarea într-un nou sistem, pe cât de electronic, pe atât de parşiv. De ce? Cunosc mulţi oameni care refuză această îndobitocire, această înrolare nesilită în rândul celor ce vor trage la galere până la ultima suflare. N-avem ce face??? Ba da. Cu siguranţă avem de dat un răspuns mai devreme sau mai târziu. E timpul să învăţăm să pierdem. Să avem curajul să pierdem în ordinea aceasta pământească, lumească şi să câştigăm în planul conştiinţei. Nu suntem slugile nimănui! Cine are de gând să slugărească şi să se umilească la nesfârşit în faţa vremurilor ce vin tăvălug peste noi, s-o facă ţinând seama că umanitatea nu este o joacă: nu mai poţi fi om după ce ai anchilozat cu întreaga fiinţă în poziţie patrupedă.

Sunt perfect conştient că Părintele Gheorghe Calciu ne învaţă să intrăm de-a dreptul în război, fără timorări, fără ezitări, fără regrete, ci cu bărbăţie, privind moartea în faţă, căci asta învăţăm din cartea aceasta: să murim nouă, adică visurilor noastre de ţărână, gândurilor slabe şi lesne de clătinat, lumilor noastre populate de temeri şi frici. Eu vreau să fiu liber, indiferent de consecinţele pe care le implică gestul meu. Nu vreau să tremur pentru un biet serviciu sau pentru că nu mai exist ca asigurat al CAS. Fiecare acţionează potrivit conştiinţei sale. Înţeleg libertatea ca luptă neîncetată cu propriile-mi patimi. Înţeleg libertatea ca luptă aprigă pentru cuvântul viu. Înţeleg libertatea ca delimitare clară de toate ameninţările acestei lumi, murind ei. Nu poate să nu mă doară faptul că li s-a dat voie ucigaşilor să intre la noi în ţară şi să ne căsăpească. De aceea nu pot tăcea, de aceea mă rog, de aceea scriu. Şi eu, citind un cuvânt, un rând, o pagină, pot duce viaţa asta mai departe. Nimic nu-i uşor, fiecare pas e-o suferinţă. Dar, citind, poţi purta povara încă o zi, încă o săptămână, toată viaţa.

(more…)

Video: Monahul TEODOT vorbind detailat despre REINHUMAREA MOASTELOR Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

Posted in Gheorghe Calciu Dumitreasa, Parintele Teodot by saccsiv on aprilie 24, 2014

Ierom. EFTIMIE MITRA: Pe cand se va discuta si despre canonizarea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa?

Posted in Gheorghe Calciu Dumitreasa by saccsiv on februarie 5, 2014

Iata ce putem citi in articolul Pe cand se va discuta si despre canonizarea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa?:

Vestea dezgroparii ramasitelor trupesti ale parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a adus “caderea” si “ridicarea” multora. Unii s-au “ridicat” osandindu-i pe faptasi si felul in care s-a intamplat evenimentul, iar altii au “cazut” prin felul in care au savarsit fapta. Pana in prezent reactiile privitoare la acest eveniment s-au limitat la pedepsirea faptasilor, la “demascari” publice si la diversiuni mai mult sau mai putin SRI-ste. Toate aceste “vitejii” au creat o valva nemeritata. Nu cred ca cineva poate fi atat de naiv sa creada ca interesul SRI este de a demonstra ca trupul martirului anticomunist a fost gasit neputrezit. Dar iata ca prin excesul de zel al unora (pe care nu il aprobam, dar nici nu putem spune ca a avut scop profanator), azi avem dovada clara, pentru cei care au nevoie de dovezi vizibile, ca trupul parintelui Gheorghe Calciu poarta semnele sfinteniei.

Cand vorbim despre parintele Gheorghe Calciu ar trebui sa ne gandim la lucruri mult mai importante, cum ar fi canonizarea sa. Nu stiu daca “vitejiile” sus mentionate au avut ca scop distragerea atentiei spre lucruri minore (caci faptul era deja consumat, nu-si mai avea sensul), dar, printre altele, asta s-a intamplat. Canonizarea individuala a unor martiri din inchisorile comuniste, sau in grup, a tuturor acestor martiri, e drept ca apartine autoritatii supreme a Bisericii, Sfantul Sinod. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne spalam pe maini si sa ne multumim cu expresii de genul: “Nu noi decidem asta”, “Asta e treaba clericilor, nu a mirenilor” sau “noi suntem monahi si trebuie sa ne vedem de treburile noastre” etc. A cere si a face demersuri nu inseamna si a decide. Exemplul parintelui Justin Parvu a fost cu totul altul. Lupta parintelui Justin a fost canonica si jertfitoare, nu s-a gandit la imagine si nici la repercursiuni. Este de apreciat marturisirea obstei manastirii Petru Voda, reprezentata de parintele Hariton Negrea, in comunicatul din 1 februarie 2014, postat pe siteul oficial al manastirii, care, in incheierea celui de al doilea punct, mentioneaza ca parintele Calciu are sfinte moaste: “si a sfintelor sale moaste”. Aceasta lamureste clar si oficial, chiar daca cu intarziere, ca ramasitele trupesti ale parintelui marturisitor poarta semnele sfinteniei. Sper ca in viitorul apropiat cineva isi va asuma responsabilitatea initierii demersurilor in vederea canonizarii. Asupra acestui subiect va trebui sa reflectam cu totii in viitor. Fiecare, dintre cei care l-au cunoscut, ar putea contribui cu ceva la dosar, iar a lasa aceasta sarcina doar pe umerii unora e un gest de iresponsabilitate.

(more…)

Parintele EFTIMIE MITRA: „SCRISOAREA parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa NU ARE VALOAREA TESTAMENTARA”. Curajoasa aparare a MONAHULUI TEODOT si exceptionala analiza a DIVERSIUNII VICTOR RONCEA – FILOTHEU BALAN

Posted in EFTIMIE MITRA by saccsiv on ianuarie 30, 2014

E vremea cernerii si e bine.

Intrusi profesionisti au incercat o draceasca schema la nu multa vreme dupa mutarea la Domnul a Parintelui Justin Parvu. Primul care a reactionat public a fost Mircea Puscasu. Apoi puscariasu:

MIRCEA PUSCASU despre MISIUNEA LUI VICTOR RONCEA la MANASTIREA PETRU VODA. Unealta: monahul FILOTHEU BALAN. Primele victime: APOLOGETICUM si MONAHUL TEODOT. Urmeaza: MONAHIA FOTINI (Revista Atitudini)

Iar profesionistii sperau ca asta-i toata reactia si ca vor trimfa. Victor Roncea deja topaia ca indracitii in jurul focului pe blogul sau, bucurandu-se ca mass-media promoveaza lucratura: monahul Teodot nebun, fratele Gabriel (Apologeticum) incult si ambii agenti SRI. Mai apoi puscariabili pe motiv de deshumare.

Si i se parea lui ca singurul care se mai zbate public eficient in apararea lor, prin traficul mare al blogului saccsiv, e puscariasul. Dar ca si el o face pentru ca-i idiot.

N-a fost insa asa. Incet incet au inceput sa se mai auda puternice voci culminand cu:

Parintele CONSTANTIN CATANA (Manastirea Varatec) despre DESHUMAREA PARINTELUI CALCIU. In apararea monahului Teodot si a fratelui Gabriel (Apologeticum)

Iar in materialul de mai jos Parintele Eftimie Mitra face lumina si pentru cei ce totusi inca nu s-au dumirit.

new-age-si-dacismul-in-romania

Iata ce putem citi in articolul “Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara” spune parintele Eftimie Mitra:

(more…)

%d blogeri au apreciat: