SFINȚII ÎNCHISORILOR: Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) de la biserica Sapienței a fost deshumat. Conform martorilor trupul său este plin de bună-mireasmă
Atitudini: Părintele Constantin Sârbu de la biserica Sapienței a fost deshumat. Imagini
La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.
Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.
„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.
Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.
Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.
Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.
În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.
La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.
După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.
Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).
Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.
Mai multe fotografii la:
Video: Au fost deshumate osemintele părintelui Dionisie Ignat din Muntele Athos
Conform comentariului de la https://www.youtube.com/watch?v=jBNnNSQtFj0
Slujba specială de deshumare a avut loc joi, 17 noiembrie. Este un eveniment rar. Slujba cuprinde, în mare, rânduieli și rugăciuni asemănătoare Parastasului, dar totuși diferite. Au fost cântate și troparele Sfântului Gheorghe și al Sfântului Dionisie Areopagitul.
În luna mai 2022 s-au împlinit 18 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Dionisie Ignat, botoșănean de origine. El a fost contemporan cu Sfântul Ioan Iacob și cu Părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie.
Patriarhia Română a propus canonizarea părinților Dionisie Ignat și Petroniu Tănase.
Celor care se tem de dezgroparea Părintelui Iustin Pârvu și au îndoieli cu privire la petiția lansată în spațiul public
SEMNAȚI ȘI RĂSPÂNDIȚI: https://www.petitieonline.com/petitie_pentru_deshumarea_la_7_ani_a_parintelui_iustin_parvu
Există trei categorii de posibili oponenți ai deshumării trupului celui ce a fost numit „duhovnicul neamului”:
-elitele iudeo-masonice, care urăsc de moarte Ortodoxia, sfinții, neamul românesc, și naționalismul;
-ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, care nu numai de eventualele moaște ale părintelui Iustin se teme, ci de ale tuturor Sfinților Închisorilor, începând cu cele perfect nestricate ale Părintelui Ilie Lăcătușu și terminând cu orice oșcior al oricărui martir din temnițele comuniste, întrucât le stau (celor ce alcătuiec ierarhia) ca un ghimpe în coaste căci n-au acceptat să facă compromisuri și să colaboreze cu forțele politice antihristice, spre deosebire de ei, dar și pentru că acestora (ierarhilor sau mai bine zis pseudo-ierarhilor) le este și teribil de frică de cei din prima categorie;
– frați ortodocși ce invocă „argumentele subțiri” ca și motive de deshumare și au temeri nejustificate, gândindu-se la scandalul și „sminteala” din 2014 de la dezgroparea moaștelor Părintelui Gheorghe Caliciu.
Înțeleg că cei din ultima categorie au îndoieli și cu privire la necesitatea unei petiții în acest sens sau se întreabă dacă nu cumva se ascunde altceva sub masca acestei inițiative.
Întrebării despre necesistatea petiției i se poate răspunde cu existența primelor două categorii de mai sus – elitele care urăsc Sfinții și ierarhia temătoare a B.O.R.
Pentru e determina scoaterea la lumină a trupului Părintelui este nevoie de mobilizarea poporului credincios, fie chiar și printr-o petiție online sau eventual prin strângerea de semnături pe suport fizic de hârtie alături de un memoriu care să fie înaintat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Trebuie să înțelegem că de bunăvoie nu-i vor scoate trupul la lumină. Avem exemplul Părintelui Gheorghe Calciu care a fost cu grabă și teroare reînhumat, deși aflase toată țara că are sfinte moaște, dar și demersurile făcute la Târgu Ocna pentru găsirea trupului Mucenicului Valeriu Gafencu ce au fost împiedicate să continue de anumite forțe mai mult sau mai puțin cunoscute, dar avem și reticența cu care ierarhia bisericească privește moaștele Sfinților de la Aiud, deși uneori semnele sfințeniei lor sunt mai multe decât evidente.
Nu se ascunde nimic dubios în spatele acestui demers!
De ce să fie deshumat trupul Părintelui
1 – În primul rând pentru că marea majoritate a credincioșilor români care au auzit de Părintele Iustin Pârvu îl consideră sfânt, iar de la sfinții cei mai mulți, dintre cei cunoscuți, ne-au rămas sfinte moaște, căci Dumnezeu vrea să ne arate exemple de îndumnezeire în trup, ca să le urmăm viața și pentru că și sfinții vor să ne fie aproape și de ajutor prin intermediul moaștelor lor.
2 – Pentru că oamenii l-au iubit pe Părinte și când iubești un sfânt și știi că e viu îți dorești să îl ai cât mai aproape și să-i cinstești și trupul în care a sălășluit Duhul Sfânt, să-i săruți mâna cu care a binecuvântat în timpul vieții și poate aduce binecuvântări și de dincolo de moarte.
3 – Pentru că zecile de mii de oameni care au avut contact cu Sfinția Sa înainte de urcarea la Cer au avut o relație personală și directă cu el și este firesc să își dorească și acum o relație personală și directă, inclusiv prin intermediul moaștelor, cu purtătorul de Dumnezeu Iustin Arhimandritul.
4 – Pentru că „însuși Părintele Justin era pentru o astfel de tradiție, căci avea grija ca unele persoane înmormântate în cimitirul mănăstirii Petru Vodă să fie dezgropate la împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie. Chiar despre Părintele Gheorghe Calciu spunea că „va fi o mare minune la pomenirea de 7 ani” și într-adevăr așa a fost, căci trupul mărturisitorului Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost găsit întreg și frumos la vedere.” – comentariul semnatarei Ana-Maria la pagina 11 din petiție.
5 – Pentru a-i întări pe români în aceste vremuri de apostazie arătându-le că ei, cei ce s-au opus ateismului comunist demonic și tuturor trădătorilor de neam și țară, AU ÎNVINS de dincolo de moarte și noi, pe ei trebuie să-i urmăm.
6 – Părintele, dincolo de toate este și un Sfânt Închisorilor, iar noi, cei care îi cinstim pe acești Sfinți, am rămâne în ipocrizie atunci când citim spre exemplu rugăciunea pentru proslăvirea noilor mucenici (și mărturisitori), aflată la sfârșitul acatistelor lui Valeriu Gafencu și altor noi mărturisitori, unde se spune: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaște ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie. Și dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ție cu zdrobire de inimă, Doamne să nu lași sfintele moaște ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină pentru a primi închinarea cuvenită.”…
8 – Scoaterea la lumină a trupurilor sau rămășițelor trupești sfințite ale mărturisitorilor și mucenicilor din închisori va spori cultul lor în popor și va fi un argument puternic pentru canonizarea acestora.
9- În general Sfinții Închisorilor își doresc să fie scoși la lumină spre a fi exemplu și întărire poporului român pentru care s-au jertfit opunându-se fiarei comuniste (Mucenicul Valeriu Gafencu a lasat cu limbă de moarte să-i fie pusă o cruciuliță de argint în gură pentru a putea fi găsit și identificat, iar moaștele altora din această categorie au izvorât mir și emană bună mireasmă, îndemnându-ne în mod evident să-i cinstim)
10 – Domnitorii români plăteau bani grei pentru a aduce în țară sfinte moaște pentru închinare și spre ocrotirea Țărilor Române și poporului credincios, iar noi ezităm să cinstim trupurile sfinților invocând tot felul de motive puerile.
11 – Temerea ca nu cumva să apară o altă „sminteală” ca cea de la dezgroparea Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, din 2014, este nejustificată, căci numai cei slabi în credință se vor fi smintit. Motivul invocat de cei ce nu-și doreau deshumarea atunci era un așa-zis testament, de fapt o scrisoare prin care Părintele Gheorghe își manifesta smerenia. S-a dovedit că are sfinte moaște, iar despre aceasta aflase toată țara; așadar a fost inutilă graba cu care l-au reîngropat. „Evlavioșii” ce se pretindeau a fi împlinitori ai „tetamentului” s-au dovedit în final niște prigonitori ai celor ce doreau sa-i cinstească moaștele. Cei ce l-au dezgropat pe Părintele Calciu aveau binecuvântare de la soția acestuia pentru asta.
Cu siguranță mai pot fi invocate și alte motive pentru deshumarea trupurilor sfințite ale noilor mărturisitori și în cazul de față ale Părintelui Iustin, părinte ce a trăit profund Ortodoxia, ca marii sfinți din vechime și a iubit enorm neamul românesc.
Dincolo de toate, trebuie precizat că moaștele unui sfânt sunt dăruite credincioșilor spre cinstire numai dacă vrea Dumnezeu și sfântul respectiv. Însă noi, având în vedere cele expuse mai sus, la care se adugă semnele că însuși părintele Iustin ar vrea ca trupul lui să fie scos din pământ, avem datoria să facem toate demersurile legale, duhovnicești și morale pentru a a se împlini aceasta.
daniel vla
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
10 comments