Evreul JOSEPH STIGLITZ: „Federal Reserve este corupta”

   Citez din articolul Stiglitz: „Rezerva Federală este coruptă”:

   Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie şi fost economist şef al Băncii Mondiale, a declarat că Rezerva Federală Americană este implicată în multe conflicte din cauza faptului că este o instituţie coruptă.

   Acesta a explicat faptul că dacă un stat ar depune o solicitare de ajutor la Banca Mondială şi ar avea o bancă centrală similară Fed-ului, în cadrul căreia guvernează nişte bănci care se presupune că ar trebui monitorizate, acest lucru ar atrage nişte semnale de alarmă.

   „Este o structură de guvernare coruptă”, a spus Stiglitz despre Rezerva Federală Americană, în cadrul unui seminar organizat de Roosevelt Institute, de faţă cu reprezentantul organismului care se ocupă de monitorizarea programului de salvare a băncilor, dar şi a omului de afaceri George Soros.

   După ce seminarul s-a încheiat, Stiglitz a recunoscut că afirmaţiile despre Fed au fost un pic exagerate, dar că îşi păstrează ideea că un sistem de reglementare financiară care copiază structura Fed-ului ar trebui să însemne un mare semnal de alarmă că ceva nu e în regulă.  

   Acesta şi-a susţinut afirmaţiile prin faptul că cei cei care au hotărât ca băncile să fie ajutate cu bani de la stat au fost înainte angajaţi ai acelor bănci, fapt ce l-a determinat să se întrebe dacă nu cumva acesta este un conflict de interese.

   saccsiv:

   Ca e corupta, e limpede. Cititi va rog si:

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

   Cum de face el asemenea afirmatii? Cititi va rog:

Evreul JOSEPH STIGLITZ: „Problemele din sectorul bancar sunt mult mai grave decat erau in 2007, inainte de criza”. Ce rol joaca acest castigator al premiului Nobel?

 

VIDEO: Din cauza unora ca el si mai ales a inscenarilor, TOT CE E ETICHETAT A FI “TEORIA CONSPIRATIEI” AR PUTEA FI INTERZIS PE INTERNET. Un teoretician al conspiraţiilor a deschis focul într-un punct de control al Pentagonului si a fost ucis …

   Citez din articolul Un bărbat a deschis focul asupra poliţiştilor dintr-un punct de control al Pentagonului:

   Un bărbat a deschis focul într-un punct de control al Pentagonului, rănind doi poliţişti, au anunţat autorităţile americane. Poliţiştii au ripostat, iar atacatorul a fost împuşcat. El a murit la scurt timp după ce a fost internat în spital în stare critică, relatează Sky News, citat de Mediafax.
   Incidentul a avut loc în staţia de metrou aflată în imediata apropiere a clădirii Pentagonului. După atentatele de la 11 septembrie trecătorii nu mai pot intra direct în clădire, fiind nevoiţi să treacă printr-un filtru de securitate.

   Autorul atacului a fost identificat ca fiind John Patric Bedell, în vârstă de 36 de ani din California. La scurt timp după incident toate intrările în sediul Demartamentului american al Apărării au fost închise.
   Potrivit martorilor, în staţia de metrou s-au auzit focuri de armă şi ţipete.
   Oficialii nu cunosc motivul real al acestui incident, dar comentariile unui utilizator de internet cu numele JPatrickBedell îl prezintă pe acesta drept un teoretician al conspiraţiilor. Comentariile manifestă o ură faţă de armată şi o convingere că atacurile de la 11 septembrie ar fi fost înscenate.
   „Nu a existat nici un fel de semnal de alarmă. A băgat mâna în buzunar, iar (paznicii) au crezut că va scoate o legitimaţie, dar a scos o armă. Nu a pretins că este cineva anume. A intrat şi a început să tragă„, a declarat şeful poliţiei Pentagonului, Richard Keevill.
   Autorităţile au declarat că interoghează un alt bărbat, care l-ar fi putut însoţi pe agresor.

   Comentariu saccsiv:

   Consider ca sunt doua ipoteze.

   1) Era un teoretician al conspiraţiilor si a actionat relativ similar sinucigasului din Austin:

Care ar fi semnificatia mesajului explicativ lasat de autorul atacului din Austin?

   2) S-a intamplat ceva la punctul de control, eventual exact precum descriu politistii, dar restul este o facatura.

   Mergand pe aceasta ipoteza, este posibil chiar ca si mesajului explicativ lasat de autorul atacului din Austin sa fie tot un fals. Unii considera ca aceste ipotetice facaturi ar putea fi creatia autoritatilor, pentru a incuraja pe unii nemultumiti sa procedeze aidoma, urmand la scurt timp impunerea „solutiei”: interzicerea „teoriei conspiratiei” pe internet.

   Eu nu cred ca sunt neaparat falsuri mesajele sau cel putin nu neaparat amandoua. Trebuie sa intelegem ca numarul celor ci li s-a facut greata de SISTEM este din ce in ce mai mare si incep sa reactioneze. Unii mai pasnic:

VIDEO (si transcriptul): SI-A DEMOLAT CASA PE CARE DOREA SA I-O IA BANCA. O alternativa la actiunea din Austin

   Altii vor face probabil precum cei din cele doua exemple de mai sus. Iar cei mai multi se vor alatura celor ce vor ridica baricadele revolutiei. Caci va fi o revolutie, una uriasa, depasind tot ceea ce stim din istorie ca a fost revolutie pana acum.

   Necazul cu „teoria asta a conspiratiei” e ca exista in cadrul ei doua tabere. Una cu mult mai multi adepti decat a celeilalte. Prima arata aproape in intregime in mod real datele problemei si o parte a vinovatilor actualei stari de lucruri, insa indica solutii de tip lumesti. A doua ofera o imagine mai exacta, arata mai corect vinovatii si indica solutia reala. Prima este incadrabila in miscarea new age. Unii dintre adeptii sai sunt chiar atei, cum ar fi anarhistii. Oricum, si unii si ceilalti din aceasta tabara sunt anti crestini. A doua tabara insa incadreaza totul in etapele premergatoare vremurilor apocaliptice si se straduie in consecinta sa se comporte dupa invatatura crestina. Mai mult, acestia din urma considera ca trebuie intetita actiunea de propovaduire, indeamna la rugaciune si fapte bune, cauta sa intoarca pe cat mai multi din ratacire, se pregatesc pentru marturisire si mucenicie. Doar bunul Dumnezeu stie cati dintre acestia vor apuca vremurile din urma, cati vor fi vrednici de minunata cununa a muceniciei, dar cu totii, dupa puterile fiecaruia, se straduie si se pregatesc.  

   Majoritatea celor din prima tabara nu stiu insa ca la varf, actiunea lor este pregatita chiar in laboratoalele SISTEMULUI. Pentru a intelege, cititi va rog articolul:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   PAPUSARII, cei care conduc in mod real SISTEMUL, inchinatori cu totii la lucifer, se straduie insa sa intoxice si acea turma mica, tabara crestinilor, prin tot soiul de infiltrati, ce sub masca bunilor crestini, dar in fapt doar niste iude, nu urmaresc decat sa duca, sa le zicem, centrele de influenta sanatos ortodoxe spre situatii ce le pot discredita sau, macar, figurand a fi de-ai casei, sa manipuleze dibaci tot spre solutii lumesti.  

   Revenind la actiunea de langa Pentagon, chiar daca nu sunt o facatura mesajele de pe internet, SISTEMUL va incerca sa profite din plin de ele. Sa ne amintim ca deja legi sau propuneri de legi exista:

Un nou “manual” de lupta impotriva terorismului ii indica a fi periculosi inclusiv pe militantii anti NOUA ORDINE MONDIALA …

In ritmul acesta, in cateva luni planeta va deveni o cusca. Iata o noua actiune marca „The Department of Homeland Security”

Jay Rockefeller: „INTERNETUL REPREZINTA RISCUL NATIONAL NUMARUL UNU” – video

CYBERSECURITY: legea INTERNETULUI propusa de JAY ROCKEFELLER

   Le mai trebuie motivul, care deja se creioneaza, si gata, la revedere informatie pe internet, iar primele vizate vor fi evident site-urile, sa le zicem, „teoreticiene ale conspiratiei”. Va veni un moment in care nu va mai conta ca vor fi interzise la gramada, din ambele tabere despre care am scris mai sus. Dar acel moment va veni doar dupa ce s-a atins punctul de fierbere.

   Pentru a declansa o revolutie trebuie indicat un dusman. Iar acesta este din ce in ce mai pe fata aratat, inclusiv in mass-media, a fi sistemul financiar bancar si eventual unele organisme internationale mai mult sau mai putin oculte. Isi taie singuri craca de sub picioare? Desigur ca nu. Nu intru in detalii acum, veti citi pe larg in articolul despre falsa NOUA ORDINE MONDIALA. Atat va reamintesc, caci tot se vorbeste despre el in aceste zile: Evreul JOSEPH STIGLITZ. Cititi va rog:

Evreul JOSEPH STIGLITZ: „Federal Reserve este corupta”

Evreul JOSEPH STIGLITZ: „Problemele din sectorul bancar sunt mult mai grave decat erau in 2007, inainte de criza”. Ce rol joaca acest castigator al premiului Nobel?

   In cazul de fata, Federal Reserve e tinta. Aceasta n-a fost niciodata decat un instrument in mana ELITELOR. Atat. A sosit momentul s-o sacrifice, caci s-a ajuns la un nivel superior al jocului.

   Pentru a avea insa succes o revolutie, populatiei trebuie sa-i ajunga cutitul la os, iar aceasta se poate face cel mai bine punand bazele unui Big Brother dictatorial impotriva caruia viitoarea revolutie va lupta. Si aici trebuie subliniata o chestiune esentiala: antihristul nu va figura ca fiind un dictator, ci un salvator … Iar pentru el de fapt se pregateste aceasta revolutie de care tot vorbesc eu pe acest blog. Mai mult, daca aceasta revolutie va rezolva si napastele lasate de un cumplit razboi, atunci popoarele il vor primi cu urale si vor imbratisa reala NOUA ORDINE MONDIALA …

DANION VASILE: Scrisoare către cel care suferă

 

Scrisoare către cel care suferă[1]

 

Iubitul meu frate în Hristos,

Citeşti acum o scrisoare de la cineva pe care nu îl cunoşti, dar care s‑a rugat pentru tine, s‑a ru­gat să treci cu bine prin această încercare pe care a în­gă­duit‑o Dumnezeu.

De ce îţi scriu? Din mai multe motive.

În primul rând pentru că, atunci când am trecut prin anu­mite încercări, mi‑a venit să urlu de du­re­re şi de sin­gurătate. Mi se părea că pe nimeni nu in­te­resează su­ferinţa mea, că fiecare îşi vede de via­ţa sa şi că există un zid care îi desparte pe oa­meni. Mi s‑a părut că nu este drept să fie aşa, că da­că ne numim creştini ar trebui nu numai să ne ve­selim cu cei ce se vese­lesc, căci aceasta o fac şi pă­gânii, ci şi să plângem cu cei ce plâng.

În al doilea rând îţi scriu pentru că mi‑aş dori să fiu alături de tine în încercarea prin care treci. Poa­te ţi se pare ciudat acest lucru, ca un om care nu te cu­noaşte să vrea să îţi fie alături. Dar, după ce am sufe­rit foarte mult în viaţă, în inima mea a apă­rut un fel de solidaritate cu toţi cei care suferă. Nu e vorba de milă, nici de compasiune. E o for­mă de dragoste.

M‑am bucurat să aflu că această dragoste au avu­t‑o faţă de întreaga lume, dar la măsuri inima­gi­­nabil mai mari, toţi sfinţii. Cineva spunea că un că­­lugăr adevărat este cel care se roagă şi suferă pen­tru întreaga lume. La mine nu e vorba decât de o dorinţă de a fi alături cu cei care suferă, mai mult sau mai puţin decât am suferit eu, şi cărora ni­­meni nu le spune vreun cuvânt de mângâiere.

Poate că eşti înconjurat de prieteni sau de rude pe care le simţi aproape. Atunci nu mai citi aceas­tă scrisoare. Nu poate decât să pălească în faţa dra­­gos­tei celor de lângă tine. Scrisoarea aceas­ta este pentru cei care suferă în singurătate.

Şi ţie, celui care o citeşti până la capăt, să ştii că îţi scriu cu lacrimi în suflet. Chiar dacă ochii mei sunt uscaţi, inima mea lăcrimează pentru tine. Nu sunt figuri de stil, nu e literatură. Ci e mărturi­si­rea unei dureri, că tu poţi fi singur.

Cine sunt eu să mă amestec în viaţa ta? Ni­meni. Şi totuşi sunt un suflet. Pe care îl doare tare fap­tul că, deşi pământul este plin de oameni, to­tuşi mulţi se simt singuri. Ştii, măcar cu un lucru mi‑aş dori să rămâi din scrisoarea mea. Că dacă pe un străin ca­re nu te cunoaşte, care nu ştie fru­mu­seţea care se as­­cunde în sufletul tău, care nu ştie ce comori se as­­cund în spatele carapacei în ca­re te ascunzi, îl doare că suferi şi ar vrea să îţi fie alături, deşi fizic aceasta este imposibil, atunci cu atât mai mult Dum­nezeu vrea să îţi fie aproape. Dum­nezeu ne scrie de când ne‑am născut că ne iu­beşte, numai că uneori nu avem ochi să citim cu­vintele Sale.

Trăim în deşertul secolului al XXI‑lea. Oame­nii tră­iesc fiecare după propriile pofte, fără să mai va­dă în cei­lalţi decât nişte obiecte de care să se poa­tă folosi. Nu generalizez, sunt şi excepţii, dar de­spre ele îţi voi scrie mai jos. Vechea constatare – „Cel mai bun pri­eten al omului este câinele” – se refe­rea la faptul că oamenii, în afara semenilor lor, pot găsi în câine un prieten devotat. Mai bine zis un slujitor devotat. Dar astăzi, pentru mulţi oa­meni câinele a devenit cel mai bun prieten, mai apropiat decât rudele sau decât cei­lalţi semeni.

De ce? Pentru că semenii nu prea mai sunt ca­pa­­bili să întreţină o relaţie dezinteresată, pentru că în zilele noastre în spatele multor prietenii stau as­cun­se diferite interese. Unii se împrietenesc pen­tru a obţine anumite lucruri, iar alţii, mai orbiţi de pa­timă, nu se dau în lături chiar să se căsăto­rească din interes.

Proverbul „prietenul la nevoie se cunoaşte” s‑a trans­format în „prietenul la nevoie te cunoaşte”, adi­că „prietenul când are nevoie de tine îşi amin­teş­te că te cunoaşte”. Trist, dar adevărat. Pentru mulţi pri­etenia este un schimb: „ţi‑am dat una, dă‑mi alta”. Cred că n‑ar fi de mirare să asistăm la „târ­gul de pri­eteni”.

Mă doare că eşti singur. Ştii, deşi rana inimii me­le s‑a vindecat, urma ei a rămas. Şi aceasta mă îndeamnă să îţi scriu. Nu am de gând să fiu mora­list, să vin cu reţete de fericire imediată. Nu am de unde să îţi procur reţeta fericirii necon­di­ţio­nate, şi ni­meni nu o are; ceea ce se prezintă une­ori cu această eti­chetă este doar un drog cu efect trecă­tor.

Am de gând însă să îţi mărturisesc că am desco­pe­rit o cale prin care suferinţa capătă sens, prin care roadele suferinţei sunt dulci, o cale pe care, ori­cât ţi‑ar fi de greu să mergi, nu eşti sin­gur. Te rog să primeşti această scrisoare ca şi cum nu ar fi scrisă decât pentru tine. Cum, vei spune, doar o ci­teş­te mai multă lume? Da, dar ceilalţi nu ştiu câtă du­rere se ascunde în sufletul tău. Fiecare îşi ştie pro­priile du­reri, nimeni nu le ştie pe cele ale altora. Nici eu nu am de unde şti prin ce treci tu acum. Dar ştiu un lu­cru: că dacă ţi‑ar fi bine, atunci nu ţi‑ai pier­de timpul să citeşti această scri­soare.

Încep prin a‑ţi spune că Dumnezeu te iubeşte. „Da, vei spune, secretul acesta îl ştie toată lu­mea.” Toc­mai asta încerc eu să îţi spun, că nu îl ştie toată lumea. De fapt, cu gura mulţi spun asta, şi o repetă cu uşurinţă. Dar de crezut o cred numai atunci când au de toate şi le este bine. A crede că Dumnezeu te iu­beşte nu e acelaşi lucru cu a con­sta­ta că ai ceea ce vrei la un moment dat, ci în­seam­nă a crede că tot ceea ce ţi se întâmplă în vi­a­ţă ţi se întâmplă cu în­gă­duinţa Celui care vrea să te mântuieşti.

În momentul în care înţelegem că Dumnezeu ne iu­beşte nu mai suntem singuri, scăpăm de această fi­a­ră a singurătăţii care vrea să ne doboare sufletul.

Dumnezeu te iubeşte… Cuvinte care riscă să te plictisească, pentru că atâtea şi atâtea secte repetă această propoziţie numai ca să câştige prozeliţi. Parcă şi preoţii se sfiesc să le mai repete tocmai pentru a nu se asemăna cu sectanţii. Dar cuvintele acestea, „Dumnezeu te iubeşte”, aparţin Bisericii. Tocmai pentru că Mirele Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, le‑a rostit şi le rosteşte celor care au înţeles că, „în zilele lui Ponţiu Pilat”, El S‑a răs­tignit şi pentru noi. Nu mărturisim aşa când spu­nem „Cre­zul”: „Şi S‑a răstignit pentru noi”, pen­tru că ne iu­beşte, pentru că vrea să ne mântuim şi să ne bucurăm în vecii vecilor de dragostea Sa?

Ştii, unii oameni au o credinţă bolnavă, adică primesc învăţătura Bisericii pe bucăţele. Adică sunt în stare să primească toată învăţătura despre Sfânta Treime, despre Sfânta Liturghie, dar găsesc tot felul de scuze pentru a justifica faptul că nu merg Dumi­nica la biserică. Sau cred că Dumne­zeu îi iubeşte pe oameni, dar nu vor să priceapă că Dumnezeu nu îi iubeşte numai „în general”, ci şi în „particular”. Le este uşor să creadă predaniile de­spre a doua Venire a Mântuitorului, dar le este greu să înţeleagă că şi pe ei îi iubeşte Dumnezeu.

Sunt gata să vorbească despre cât de mult îi iu­beşte Dumnezeu pe oameni, pe alţii adică. Pe veci­nii, pe rudele lor, pe prietenii sau chiar pe duşmanii lor. Dar că îi iubeşte pe ei înşişi le este aproape cu neputinţă să înţeleagă. Se consideră prea mici, prea neimportanţi pentru aceasta. Dar Făcătorul nostru are alte criterii după care îi ju­decă pe oameni şi în faţa Sa nimeni nu este trecut cu vederea. Cineva spunea că este la fel de grav să te îndoieşti de faptul că Dumnezeu te iubeşte ca şi să te îndoieşti de fecio­ria Maicii Domnului.

Fireşte, cei care tăgăduiesc fecioria Maicii Dom­­nului sunt numiţi eretici şi sunt vrednici de osân­dă. Dar cei care tăgăduiesc dragostea lui Dum­nezeu faţă de oameni cum ar trebui să fie numiţi?

Cred că tot un fel de erezie este a nu crede că Dumnezeu te iubeşte, pentru că aceasta înseamnă a te îndoi de faptul că Hristos S‑a răstignit din dra­­goste pentru neamul omenesc. Oricum, chiar da­că nu este vorba de o erezie clasică, este vorba de­sigur de o înşelare.

Tu spui că Dumnezeu te iubeşte, şi totuşi eşti sin­gur cu necazul tău. Vezi contradicţia? Nu spun că este uşor să simţi dragostea lui Dumnezeu în ast­fel de momente, ci doar că poţi încerca aceasta. Dum­­nezeu este alături de tine şi dacă eşti convins de aceasta, şi dacă nu eşti. Tu trebuie să îi des­chizi uşa. Şi uşa aceasta are un mâner: rugăciunea. În mo­mentul în care înţelegi că Dumnezeu nu are cum să te părăsească, pentru că te iubeşte, pasul fi­resc este să Îl chemi în casa ta, în sufletul tău.

Rugăciunea aceasta este esenţială. Nu am cum să îţi dau vreo formulă magică prin care să Îl chemi. Doar Dumnezeu, fiind atotputernic, nu poa­te fi obli­gat să vină prin nicio formulă ma­gică. Cei care folo­sesc astfel de formule primesc vizita mu­safirului ne­poftit, adică a diavolului.

Dumnezeu vine atunci când Îl chemi cu inimă frântă şi smerită, când Îl chemi cu dragoste şi cu con­vingerea că te ascultă. Tu poate vroiai să îţi „vor­besc” despre izbăvirea de necazuri, şi eu îţi „vor­besc” despre rugăciune. Este normal.

Primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când trecem printr‑o încercare este să Îi cerem lui Dum­nezeu puterea de a o depăşi. Şi cu cât şovăim să ne rugăm, cu atât ajutorul dumnezeiesc întârzie să se arate. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie con­şti­enţi de propria neputinţă şi să îi ceară ajutorul. Dacă Dum­nezeu ne‑ar ajuta automat, fără ca noi să îi cerem aceasta, atunci care ar mai fi rostul în­cer­cărilor? Omul ar trece prin încercări ca un mar­tor exterior al capriciilor vieţii, ca un obiect care nu participă la desfăşurarea evenimentelor.

Este extrem de important ca în faţa fiecărei în­cer­­cări să ne simţim ca pe un câmp de luptă. Pu­tem fugi sau putem lupta până la ultima picătură de sân­ge. Diavolul vrea să fugim, să pierdem cu­nuna.

Important este să încercăm să ieşim biruitori din fiecare încercare prin care trecem cu îngădu­in­ţa lui Dumnezeu. Dacă refuzăm lupta, nimeni, nici­odată, nu ne va putea da înapoi cununa de care ne lipsim. Trebuie să fim propriii noştri eroi şi să avem curajul de a ne lupta cu greutăţile.

Să ştii că Dumnezeu are eroi care sunt mult mai vrednici de laudă decât cei din cărţile de isto­rie. Dumnezeu are eroi care se luptă cu propriile pa­timi, care se luptă cu legiuni de diavoli şi pe ca­re lumea nu îi cunoaşte. Şi mai are Dumnezeu eroi ca­re, mer­gând tot pe calea sfinţeniei, se luptă cu în­cercările vieţii.

Creştinii adevăraţi sunt astfel de eroi. Să ştii că      ni­mic nu este mai străin unui suflet creştin decât lip­sa de eroism. Să nu exagerez. Puţine însuşiri îi sunt atât de fireşti creştinului cât îi este curajul. Sfân­tul Apostol Pavel prezenta lupta duhovni­ceas­că pentru do­bândirea raiului ca pe o luptă cla­si­că, în care lup­tă­torii au arme, scuturi şi tot ceea ce le mai trebuie.

Împărăţia Cerurilor nu se dobândeşte cu uşu­rin­ţă. Hristos nu i‑a fericit pe cei comozi sau pe cei ghif­tuiţi. Hristos i‑a fericit pe cei ce plâng, pe cei ce rabdă tot felul de necazuri pentru a ajunge la odihna veşnică. Doar ştii şi tu asta. Şi dacă nu toţi oamenii sunt frumoşi, dacă nu toţi oamenii sunt genii, în schimb toţi creştinii sunt eroi. Mai exact, devin eroi în războiul duhovnicesc, fiind în­tă­riţi de puterea dumnezeiască. Poate vei spune: „Da, dar eu sunt o fire mai slabă, Dumnezeu nu ne‑a făcut pe toţi la fel de puternici”.

Dar chiar dacă nu ne‑a făcut la fel de puternici, ne‑a dat şi ne dă fiecăruia dintre noi puterea de a face faţă greutăţilor. Întotdeauna încercările sunt cu o picătură mai uşoare decât limita maximă pe ca­re o putem suporta fiecare. Şi, vorbind simplu, când ci­neva care are limita maximă de 40 de „ki­lo­grame” de suferinţă rabdă fără să crâcnească o în­cercare de 39,9 „kilograme” atunci este mult mai „erou” decât cel care are limita maximă de 45 de „kilograme”, dar duce crâcnind o încercare de 40 de „kilograme”.

Eroismul se stabileşte în funcţie de puterea de re­­zistenţă a fiecăruia, pe care numai Dumnezeu o ştie. Şi în momentul în care ne plângem că încer­că­rile ne‑au copleşit afirmăm fără să ne dăm sea­ma că Dumnezeu a greşit îngăduind să fim is­pitiţi pes­te puterile noastre.

Ai grijă să nu cazi în aceeaşi cursă. Pe mulţi dia­­volul i‑a aruncat în deznădejde cu această cu­ge­tare: că Dumnezeu nu ţine cont de neputinţele noastre. Nu aş vrea să te smintesc dacă ţi‑aş spune că, în urmă cu ani de zile, am fost ispitit de gândul sinuciderii. Eu am rămas orfan de mamă de la pa­i­spre­­zece ani şi am avut o copilărie marcată de acest lucru. Când m‑am apro­piat de Biserică, pe la 18 ani, am avut nădejdea că voi intra într‑un spa­ţiu deo­sebit, într‑o comunitate ai cărei membri sunt plini de dragoste unul pentru ce­lălalt. Într‑o pe­ri­oa­dă în care sufeream de foame (pentru că aca­să nu pri­meam destulă hrană), am început să slă­besc din ce în ce mai mult. Toată lumea, la bi­se­rică, îmi spu­nea: „Vai, ce ai slăbit! Ce e cu ti­ne?”. Fiindu‑mi din ce în ce mai rău, ameţelile fi­ind din ce în ce mai dese, m‑am hotărât să le spun care era si­tuaţia. Nu am cerut nimănui nimic, dar spe­ram că se va găsi un suflet de creştin care să mă ajute. Mă cu­noş­tea multă lume, din moment ce vindeam cărţi re­­ligioase după slujbă (aveam o ta­ra­bă în curtea bi­se­ri­cii, dar nu aveam niciun ve­nit, căci nu puneam ada­osuri la cărţi; vindeam cărţi pur şi simplu pentru că simţeam nevoia de a‑i aju­ta pe alţii, o nevoie asemă­nătoare cu cea de a‑ţi scrie ţie).

Am aşteptat multă vreme să mă ajute cineva, dar degeaba. Când, spunându‑i părintelui paroh de tul­­burarea prin care trec, am primit sfatul de a mânca pâine cu apă, ca să îmi treacă foamea, am simţit că înnebunesc.

Eu de‑abia mă ţineam pe picioare, şi părintele îmi spunea să rezist cu pâine şi apă (în condiţiile în care organismul meu nu îşi revenise din starea de slăbici­une provocată de o asceză foarte aspră din perioada în care credeam că aurul spiritual este aurul Orien­tului Îndepărtat). Mi s‑a părut că toa­tă credinţa creş­tinilor din parohie era o masca­ra­dă. Ştiu, nu trebuia să judec pe nimeni, dar îmi era foarte greu să nu ju­dec. Unii veneau cu maşini foarte scumpe, căci aveau o situaţie materială bu­nă. Şi totuşi, dacă erau creştini, de ce nu mă aju­tau? Mai ales că îmi trebuia foarte puţin.

Mi s‑a făcut la un moment dat atât de scârbă de fă­ţărnicia lor, încât m‑am gândit să mă sinucid. Nu mai voiam să trăiesc într‑o lume cu astfel de oa­meni. Voiam să las ca ultim mesaj cuvintele: „E vi­n­a voastră, a celor care vă consideraţi creş­tini…”

Bine că m‑a ferit Dumnezeu de aşa o prostie! Mi‑am dat seama că scăpam de răutatea oameni­lor şi intram pe mâna dracilor, care m‑ar fi chinuit veş­nic pentru păcatul sinuciderii. Mi‑am dat sea­ma că ne­­cazul prin care treceam avea un rost, şi m‑am rugat Domnului să îmi dea puterea să îl îndur şi să nu în­găduie să fiu covârşit de slăbici­une.

Încercarea aceea a trecut. Din ea am înţeles că nu merită să cad în deznădejde atunci când ceilalţi nu se poartă creştineşte. Şi mai ales că ispita, ori­cât ar fi de grea, nu este mai grea decât poţi duce.

Pentru mine a fost un mare semn de întrebare: cum au putut unii creştini să fie atât de nepăsători faţă de suferinţa unui frate de‑al lor? Din citirea Vie­­ţilor Sfinţilor îmi formasem o cu totul altă ima­­gi­ne despre comunitatea creştină. Şi totuşi rea­li­ta­tea era foarte tristă. Mi‑am dat seama că mulţi oa­meni se îndepărtează de Biserică tocmai din cauza com­­portamentului smintitor al unora dintre  creş­tini. Şi în situaţia în care m‑am aflat nu putea ni­meni să spună că nu ştie că îmi este rău. Din mo­ment ce mă între­bau mulţi dintre ei de ce sunt atât de gălbejit la faţă, dacă nu cumva sunt bol­nav, de ce nu mă hrănesc mai bine, este evi­dent că as­pec­tul meu fizic exprima sta­rea în care mă afl­am.

Am sărit puţin de la rugăciune la dragostea            se­me­nilor. Te rog să mă ierţi. Acum, după ani de zi­le, privesc încercarea aceea cu bucuria unui exa­men pe care l‑am câştigat. Cu toate momentele de slă­biciune prin care am trecut, singurul la care am aflat alinare a fost Dumnezeu. Uneori mă gân­desc că dacă nu aş fi trecut prin încercarea res­pectivă şi aş fi avut parte numai de momente fru­moase, aş fi pier­dut tocmai ceea ce consider că am mai de preţ: dragostea faţă de Dumnezeu. De fapt nu aş fi   pier­dut‑o, ci s‑ar fi îm­puţinat. Aşa, ştiind că e tre­cu­tă prin focul încercări­lor, o păstrez ca pe o co­moa­ră şi încerc să o tot în­mulţesc.

Privind în urmă, caut parcă să găsesc explicaţii      in­diferenţei celor care nu m‑au ajutat. Poate că erau prea prinşi cu problemele lor. Poate că le era greu să creadă că acasă nu primeam destulă hrană. Poate că aşteptau să le cer mai insistent ajutorul. Nu ştiu. Dar un lucru îmi este clar: creştinii de as­tăzi nu mai sunt cei din vechime.

Şi atunci, ce este de făcut? Să părăsim credinţa   creş­tină? Să trăim în patimi? Nu. Oricât de mare ar fi apostazia unora, oricât de puţin ar ţine alţii sea­ma de poruncile Evangheliei, nimeni nu ne poa­te împiedica să mergem pe calea mântuirii. Cu po­ticniri, cu că­deri, cu ridicări. Cât despre ceilalţi, nu avem de unde şti când vor pune început bun. Da­că nu au pus deja. Dumnezeu vrea să ne mân­tu­ias­că pe toţi, nu numai pe unii.

Oricum, nu susţin că toţi creştinii zilelor noas­tre sunt reci la inimă. Am cunoscut mai apoi creş­tini care ştiau ce înseamnă dragostea de aproapele. Am locuit o vreme la nişte prieteni, soţ şi soţie. Eu eram bolnav, sufeream de o boală la plămâni. Ei mi‑au fost alături cu multă dragoste. La un mo­ment dat, pentru masă nu mai era decât un sin­gur ou. M‑am gândit că într‑o asemenea situaţie, cu trei guri şi un singur ou, situaţia era de plâns.

Dar soţia prietenului meu, foarte natural, a îm­păr­ţit oul în trei şi am început să mâncăm. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nu avea oul vreun gust aparte, dar dragostea pri­etenilor m‑a făcut fericit. Am simţit că şi în zi­le­le noastre porunca evanghelică de a‑ţi iubi se­menul mai este luată în serios.

De ce îţi vorbesc despre oul acela? Pentru că este unul dintre argumentele cele mai simple pe ca­re ţi le pot aduce ca să înţelegi că specia creş­tină re­zistă încă, deşi pare pe cale de dispariţie. Mi s‑a în­tâmplat să mai cunosc mulţi oameni deo­sebiţi, creş­tini ade­văraţi, care m‑au convins de acest lucru. Da­că atunci când nimeni de la bise­rica aceea nu m‑a ajutat aş fi cunoscut câţiva din­tre creştinii pe ca­re îi cunosc as­tăzi, aş fi depăşit foarte uşor acel mo­ment. Cu sigu­ranţă ei m‑ar fi ajutat.

Revin acum la rugăciune. Ne aflăm deci pe câm­­pul de luptă. Duşmanul ne‑a atacat, încercarea ne stă înainte. Primul lucru pe care trebuie să îl fa­cem este să cerem întăriri. Adică, să ne rugăm.

De rugat, mulţi se roagă în astfel de momente. Dar rugăciunile multora par a nu fi ascultate. Pen­tru că mulţi se roagă cu formalism. Prea puţini îşi dau seama ce lucru extraordinar este rugăciu­nea. Te pune în dialog cu Dumnezeu. Dacă în faţa ce­lor ca­re se roagă ar sta un rege, atunci atenţia lor ar fi so­lici­tată la maxim. Rare sunt momentele în via­ţă când poţi vedea de aproape un rege. Dacă îna­intea lor ar sta cine ştie ce mare actor, ar sta ca hip­no­ti­zaţi. Dar când stau la rugăciune şi înaintea lor stă Însuşi Dumnezeu, oamenii se plictisesc re­pe­de şi vor să termine cât mai repede rugăciunea. O astfel de rugă­ciune are însă puţine şanse să fie as­cultată.

Gândeşte‑te la semnificaţia cuvintelor „cu ini­mă zdrobită”. Câţi se mai roagă aşa? Mulţi parcă dau comanda unui chelner atunci când se roagă. „Doamne, fă aşa şi aşa”. Dar când zicem „Tatăl nos­tru” nu ne rugăm „facă‑se voia noas­tră”, ci „fa­că‑se voia Ta”! Asta este important atunci când ne rugăm: să cerem puterea de a face voia lui Dum­­nezeu, de a trece cu bine prin toate încer­că­ri­le pe care le‑a îngăduit El. Şi, la vremea cuvenită, vom afla uşurare.

De multe ori nouă ni se pare că am suferit des­tul. Dar suntem noi în măsură să cântărim aceas­ta? Avem noi balanţa care să Îl vădească pe Dum­ne­zeu că a greşit, amânând prea multă vreme aju­to­rul? Nu.

Asta trebuie să faci acum. Să te rogi plin de nă­­­dej­de. O rugăciune făcută cu necredinţă, cu sen­za­ţia inutilităţii, nu poate fi primită de Dumne­zeu. Ar su­na cam aşa: „Doamne, eu acum am ne­voie de aju­tor. Dar mă îndoiesc că Tu vezi asta sau, chiar dacă vezi, mă îndoiesc că mă vei ajuta”. Aces­te cu­vin­te sunt mai degrabă de hulă decât de rugăciune.

Roagă‑te, roagă‑te, roagă‑te. Şi Dumnezeu te va în­tări. Dacă ai evlavie la Preasfânta Născătoare de Dum­nezeu, roagă‑te ei şi te va acoperi cu prea­sfân­tul ei Acoperământ. De multe ori mă ru­gam ei şi îi spu­­neam: „Vezi că eu nu am o mamă pe pă­mânt ca­re să îmi aline sufletul. Ajută‑mă tu, că îmi este ta­re greu”. Şi răspunsul nu întârzia să apară. Chiar da­că mie mi se părea uneori că întâr­zie.

Sunt mii şi mii de oameni pe care i‑a ajutat. Pe unii i‑a ajutat făcând minuni mari, care au uimit lu­­mea, şi care sunt scrise în cărţi. Dar a făcut mult mai multe minuni despre care nu scrie nicăieri. I‑a ajutat pe unii să îşi găsească loc de muncă, pe alţii să aibă linişte în familii, pe alţii i‑a izbăvit de gre­le boli. Şi a făcut‑o în aşa fel, încât cei necre­din­cioşi pot spune că au fost banale întâmplări, că s‑au datorat norocului. Dar noi ştim că nu există no­roc. Că tot binele din vi­aţa noastră este rânduit de Dumnezeu.

Nu numai Maicii Domnului să te rogi. Ci mai ales sfinţilor la care ai evlavie şi îngerului tău pă­zi­­tor. Roagă‑te, şi vei simţi că toată Biserica Ce­rească este alături de tine.

Totuşi nu vreau să crezi că rugăciunea anu­lea­ză încercările. Sfinţii care se rugau neîncetat lui Dum­­nezeu nu au avut o viaţă lipsită de încercări. Ci dim­potrivă. Dar în fiecare dintre aceste încer­cări ei se rugau să primească de la Dumnezeu răb­dare şi pu­tere. Ba uneori chiar cei ajunşi pe înalte culmi du­hovniceşti aveau de înfruntat ispite foarte mari, în care nu mai simţeau prezenţa ha­rului dum­­nezeiesc şi lupta le era foarte grea. Prin astfel de războaie au dobândit cununi de mare preţ, pen­tru astfel de încer­cări au primit daruri peste daruri.

Mare este răbdarea… Pentru că Dumnezeu nu tri­mite ajutorul imediat după ce i se cere aceasta. Ru­găciunea nu lucrează magic, nu spunem „ho­cus‑pocus” şi vine uşurarea. De multe ori Dum­ne­zeu, văzând că oamenii nu se lasă pradă deznădej­dii, că sunt creştini adevăraţi, îngăduie ca ispitele să îi mai încerce o vreme. De aceea este im­por­tan­tă nu numai rugăciunea. Ci şi răbdarea, care lu­crea­­ză ca o rugăciune tăcută. Formularea aceasta mi se pare foarte potrivită: răbdarea este o rugă­ciu­­ne fără cu­vinte.

Omul aflat în necazuri este permanent ispitit de vrăjmaş în diverse feluri, doar‑doar o renunţa la su­ferinţă. Şi omul care rabdă fără să crâcnească se roagă tainic: „Doamne, Tu vezi neputinţa mea. Eu nu mai am putere să mă mai lupt. Spriji­neş­te‑mă până la capăt şi întăreşte‑mă ca să nu mă las în­­şelat de cursele vrăjmaşului”.

Nu vreau să las impresia că îţi scriu ca şi cum aş fi iscusit în lupta cu necazurile şi ţi‑aş da sfaturi „de sus”. Deloc, ba chiar îmi cunosc neputinţele şi mă întreb dacă este firesc ca un om atât de slab ca mi­­ne să îţi scrie. Dar îţi scriu din nevoia sufle­teas­că de a fi alături de tine. Încercarea în care te afli va trece şi vei avea timp să citeşti mai mult despre răb­­dare şi despre lupta împotriva    vrăjma­şului în căr­ţile Sfinţi­lor Părinţi. Acolo este aurul. Acolo gă­seşti tot ce îţi trebuie şi poate că după ce vei citi scri­erile lor rân­durile mele or să ţi se pară stupide şi fără folos. Pri­meşte‑le ca pe nişte flori, chiar da­­că se ofilesc  re­pede. Măcar câteva clipe le poţi simţi parfumul. Iar când vei avea flori puse în ghi­veci, flori care rezistă vreme îndelungată, în­tr‑a­de­văr nu va mai avea rost să îţi aduci aminte de ce­ea ce ţi‑am scris.

Eu cred că m‑aş fi bucurat să primesc o astfel de scri­­soare. Uneori, citind din scrierile Părinţilor de­­spre răbdare, mi se părea că aş avea nevoie ca ci­neva să îmi spună: „Da, astăzi sunt perfect actu­a­le. În lu­mea modernă în care nimeni nu mai are răb­da­re în faţa necazurilor, în care atât de des oa­menii ri­di­că pumnii încleştaţi spre cer, trebuie să Îl rugăm stă­ru­itor pe Dumnezeu să ne dea acest dar”.

Îţi voi scrie acum puţin despre aceste atacuri ale vrăjmaşului, care se asociază diferitelor neca­zuri. În momentul în care cineva suferă, are un echi­libru in­terior uşor de zdruncinat, parcă nu mai este stăpân pe el însuşi. Fără o credinţă puternică îi este foarte greu să reziste curselor diavolului.

Un tânăr care a picat examenul de admitere la        fa­­cultate este uşor de atras pe drumul beţiei. O fa­tă rămasă orfană de părinţi este uşor de atras în pa­tima desfrâului. Este singură, are nevoie de în­ţe­legere, şi în numele unei îndoielnice prietenii se gă­seşte uşor câte un tânăr care să îi ofere conso­lare nu numai su­fletească, ci şi trupească.

Vrăjmaşul nu atacă direct cu patima, ca să nu îi dea celui ispitit posibilitatea de a observa lanţu­ri­le patimii şi de a încerca să scape de ele. El atacă trep­­tat, astfel încât cel ispitit să aibă impresia că îşi ma­nifestă liber pornirile lăuntrice. Pe fecioară nu o is­piteşte direct cu cine ştie ce orgii sexuale, ci o ia în­cetul cu încetul. Mai întâi nişte îmbrăţi­şări pătimaşe, apoi sărutări „nevinovate” şi apoi ma­nifestarea „dra­gostei adevărate”: pierderea fe­cio­riei. Multe fete şi‑au pierdut fecioria tocmai da­torită faptului că is­pita trupească a coincis cu un mo­ment de dezechili­bru interior. După ce mo­men­tul respectiv a trecut şi dezechilibrul a fost de­pă­şit, fata a rămas femeie. Şi nu mai poate da tim­pul înapoi.

Cei prinşi în astfel de curse încearcă uneori să    mas­cheze faptul că au conştientizat înfrângerea. Aceas­ta este a doua victorie a diavolului. Pentru că după ce i‑a atras pe oameni în păcat face tot ce îi stă în putinţă pentru a‑i ţine departe de pocăinţă. În loc ca omul să aibă tăria să îi ceară lui Dumne­zeu iertare pentru căderea sa, preferă să persiste în gre­şeală. Şi aşa se leagă din ce în ce mai tare cu lan­ţurile vrăjma­şului.

Desfrâul, beţia, consumul de droguri sunt nişte      pa­timi uşor de observat. De multe ori însă dia­vo­lul se mulţumeşte ca celor aflaţi în ne­cazuri să le in­­spire gânduri de mândrie, care sunt mult mai greu de observat („Ia uite cât de grele sunt neca­zu­­rile şi ce bine rezist”), sau gânduri de superio­ri­ta­­te faţă de ceilalţi. Mândria se oferă a fi un bun su­­port moral împotriva deznădejdii.

Voi trece acum la unul dintre cele mai fierbinţi punc­te ale discuţiei despre suferinţă. Ştii de ce con­­sideră că suferă mare parte dintre cei care dau aca­­tiste peste acatiste la biserică? Din pricina far­me­ce­lor. Un părinte mi‑a spus că acatistele pe care le primeşte cel mai des sunt cele pentru dez­le­garea de farmece. Neştiind cum vezi tu acest su­biect şi con­siderând că este extrem de impor­tant pen­tru viaţa ta să nu cazi în capcana în care cade multă lume, îţi scriu câteva rânduri.

Mulţi vin la biserică să li se facă dezlegări de far­mece deoarece „le merge rău”. Nu vor să se spo­­vedească, dar vor să li se citească acatiste. Să ne re­fe­rim la un caz general: un om căruia i s‑au făcut far­mece vine la preot să i se citească aca­tiste. Dar aca­tistele nu au nicio putere, sau aproa­pe nicio pu­tere, câtă vreme omul respectiv trăieşte în patimi. Din moment ce el însuşi devine rob dia­vo­lului prin pa­timi, până nu îşi curăţeşte sufletul prin spo­ve­da­nie nu are cum să afle izbă­vire. Dia­vo­lul ştie aceas­ta şi de aceea nu se teme. Pentru că după ce i se ci­teş­te acatistul la biserică omul revi­ne la patimile sale şi e din nou în puterea întu­ne­ri­cu­lui.

Abia după ce omul se spovedeşte acatistele îl pot ajuta. Dar şi atunci cel mai mult îl pot ajuta Mo­lif­tele Sfântului Vasile sau Sfântul Maslu.

Abia acum te va interesa ceea ce scriu despre       far­mece. Pentru că mă voi referi la cei care numai îşi imaginează că suferă din acest motiv. Datorită apos­taziei contemporane, vedem că răsar o sume­de­­nie de vrăjitoare, cele mai multe spunând că fac ma­­gie albă. Dar dracii nu sunt de două feluri, sunt negri. Aşa şi vrăjitoarele. Oricine merge la ele mer­ge la diavol. De când aceste diavoliţe apar tot mai des pe posturile de televiziune, de când presa le acordă atenţie, a apărut psihoza farmecelor. Mulţi oameni, cum trec printr‑un necaz, dau fuga la preot să li se citească un acatist pentru izbăvire de farmece.

Puţini dintre ei vor să se şi spovedească. De par­­că preotul ar avea puterea să le schimbe viaţa în bine, indiferent dacă ei trăiesc sau nu în păcat.

Ei păcătuiesc, vin să li se citească un acatist, iar păcătuiesc, iar vin la acatist. „Ei, părinte, de câ­te ori mi‑aţi citit şi tot nu îmi este bine. Am dra­ci mari pe mine, nu‑i aşa?” Aşa e, dar sunt draci rugaţi să vină. Pentru că păcatul este o formă prin care îi ceri dia­volului să te lege.

Foarte des se întâlnesc pe la bisericile în care se află sfinte moaşte mame care vin cu fetele lor ca să le citească preotul rugăciuni pentru dezlega­rea cu­nuniilor. Taina: fetele nu mai sunt fete, au pre­ferat să facă dragoste cu prietenii care le‑au pă­ră­sit şi acum le este mai greu să îşi găsească soţ. As­tăzi a te culca cu prietenul tău nu se mai chea­mă desfrâu; „desfrâ­nată” este numită numai cea care o face pentru bani. Dar oricât ar încerca oa­me­nii să coafeze adevărul, patimile sunt patimi. Ori­cât ar „evolua” această so­cietate care decade du­hovniceşte, ceea ce învaţă Scriptura este vala­bil: desfrâul tot desfrâu este, ori­cât de multe măşti şi‑ar pune.

Ei bine, unele dintre fetele care nu mai sunt fe­te îşi găsesc mai greu soţi. Este uşor să dai vina pe fantomatice farmece când de fapt cauza este alta: pedeapsa lui Dumnezeu. Şi dacă s‑ar pocăi, dacă ar regreta căderea, nu numai că Dumnezeu le‑ar ier­ta, ci le‑ar şi ajuta să îşi întemeieze o fa­milie. Dar aşa, fără pocăinţă, nu se poate. Vrem toţi un Dum­nezeu bun şi iubitor, dar un Dumne­zeu care este şi drept nu ne trebuie.

De ce am făcut referirea la fetele care cad în des­­frâu fără să considere că greşesc? Pentru că aici se află încă o cheie a suferinţei. Oamenii con­si­deră că este păcat numai ceea ce fac alţii, şi fie­care caută să îşi ascundă propriile păcate. Sau, da­că nu le poate ascunde, încearcă măcar să le jus­ti­fi­ce. Dumnezeu însă trimite încercările asupra noas­tră şi ca pedeapsă pentru unele păcate. Şi aş­teap­tă întoarcerea noastră.

Încearcă să fii sincer cu tine şi gândeşte‑te ce i‑ai răspunde lui Dumnezeu dacă ar fi în faţa ta şi te‑ar întreba: „Ştii cu ce îmi greşeşti?”

Ar fi bine dacă glasul conştiinţei s‑ar mai face au­zit. Sunt mulţi care vin să se spovedească şi nu îşi dau seama că pleacă fără să spună tot. Uită, de exem­­plu, să spună că îi apasă păcatul clevetirii. Nu îşi dau seama de el. Ca să nu mai vorbim de­spre cei care as­cund cu bună‑ştiinţă unele păcate. Ei cred că pot primi iertare fix pentru cele     spove­dite, pentru cele­lalte urmând să primească iertare mai târziu. Se aseamănă unor grajduri care au luat foc şi cel care aruncă apă, fiind orb, aruncă numai în locurile în care i se spune că arde. Dar dacă nu arunci apă peste tot, nu rezolvi nimic. Mai ales că în ru­gă­ciu­nea de dinaintea spovedaniei preotul spu­ne că „ori­ce păcate vei ascunde, îndoite le vei avea”. Şi cu cât ascunzi o patimă la spovedanie, cu atât osânda pentru ea va fi mai mare. Deci ai gri­jă ca nu cumva să fii biruit de patimi pe care omul zilelor noastre nu vrea să le mai considere ca atare, pentru că pe Dumnezeu nu ai cum să Îl păcăleşti.

Poate că nici de această dată scrisoarea mea nu te atinge. Poate că tu duci lupta cea bună şi te spo­ve­­deşti sincer după fiecare cădere. Şi apoi te ridici. Ar fi bine să fie aşa. Toţi cădem. Dar numai cei ca­re se ridică merg pe calea mântuirii. Şi căde­rile lor sunt din ce în ce mai rare şi mai puţin grave. De ma­re importanţă este găsirea unui du­hovnic iscusit. Du­­hovnic care să te ţină de mână, care să te înveţe cu multă dragoste să lupţi împo­triva patimilor şi cum să urci pe scara duhovni­cească.

Ultimul lucru pe care vreau să ţi‑l spun este de­spre prieteni. Am atins şi mai sus acest subiect. Pen­­tru cei care trăiesc în lume şi nu în pustie este foar­­te important să îşi găsească prieteni cu care să îm­­păr­tă­şească toate bucuriile şi necazurile. Măcar câ­ţiva. Este adevărat că în jurul nostru sunt destui oa­meni plini de iubire de sine, oameni care caută prie­tenie numai din interese lumeşti. Dar nu au murit toţi oa­menii buni. Un părinte zicea că sfâr­şitul lumii va veni când nu va mai fi potecă de la un om la altul. Or, sfârşitul lumii nu a venit încă. Semn bun, în­seam­nă că mai ai timp să îţi faci pri­eteni.

E cât se poate de firesc să ai prieteni cu care să ştii că duci aceeaşi luptă. Este anormal să vorbim de dragoste creştină şi în jurul nostru să nu avem de­cât străini pe care să ne imaginăm că îi iubim. Îna­inte de a plini porunca iubirii vrăjmaşilor, îna­inte de a ajunge la această măsură înaltă, trebuie să cunoaş­tem iubirea creştină, frăţească.

Ai grijă că sub pretextul iubirii creştine mulţi şi‑au făcut prieteni care s‑au arătat vicleni şi păti­maşi. În numele unei prietenii curate, mulţi au ajuns pe drumuri greşite. Eu atât am vrut să îţi mai spun: că este tare bine să ai alături de tine pri­e­teni ade­vă­raţi. „Ce au necazurile cu prietenii?”, poate că în­trebi, fiindu‑ţi greu. Dacă ai avea prie­teni buni, orice încercare a ta ar fi dusă mult mai uşor.

Şi să nu crezi că prietenii sunt perfecţi. Toţi vrem să avem prieteni perfecţi, dar nimeni nu vrea să fie el aşa cum le pretinde celorlalţi. Şi nici să nu crezi că prietenii adevăraţi se găsesc la tot pa­sul. Nu am auzit de vreo epidemie de prieteni pâ­nă acum. Dar când găseşti oameni care îţi pot fi pri­eteni, preţuieşte‑i cum se cuvine. Şi mai ales mul­ţumeşte‑i lui Dumne­zeu că ţi i‑a dat.

Gata, am terminat. Nu îţi mai scriu. Parcă mi s‑a luat puţin din piatra pe care o aveam pe inimă. De luni de zile aşteptam să îţi scriu, dar nu ştiam cum să o fac. Dacă puteam să scriu mai bine, te‑aş fi ajutat mai mult.

Nădăjduiesc că vei înţelege măcar un lucru: da­că eu, care îţi sunt străin, am „pierdut” atâta timp la masa de scris încercând să fiu aproape de tine, dă‑ţi seama cât de mult vrea Dumnezeu să simţi că este aproape de tine. Şi să nu crezi că acum am satisfacţia unei probleme rezolvate. Dim­potrivă. Poate îţi voi mai scrie şi altădată. De un lucru să fii sigur: că mă voi mai ruga pentru tine şi pentru toţi cei care suferă, ştiuţi numai de Dumnezeu.

Şi chiar dacă rugăciunea mea este slabă, am nă­dejde că nu va fi trecută cu vederea. Cred că ru­gă­ci­unile sunt scrisorile care ajung cel mai re­pede la destinaţie.

Îţi doresc toate cele bune.

Cu dragoste în Hristos,

---

[1] Din volumul Despre înfruntarea ne­cazurilor (Edi­tura Egumeniţa, 2010).

VIDEO: Fratello Metallo – calugarul catolic metalist

   Nascut in 1946 in Italia, Cesare Bonizzi este actualmente un calugar ce apartine Order of Friars Minor Capuchin. A intrat la manastire in 1975 iar in 1983 a fost hirotonit preot.

   Din 1990 devine interesat in folosirea muzicii pentru contemplare, fiind atras de cea new age si rock. Dupa un concert Metallica, a considerat ca cea mai buna varianta este heavy metal, despre care spune ca este:

   “cel mai energizant, vital, profund si adevarat limbaj muzical pe care el il cunoaste”

   La sfarsitul lui 2009 a anuntat ca nu va mai canta. Nu stiu insa daca si-a schimbat si parerea.

   Asadar, fara RUGACIUNEA LUI IISUS, fara muzica precum:

VIDEO: Muzica ORTODOXA

   Metalul e bun … Nu s-a indreptat ratacitul spre ortodoxie, a cautat energii in dracisme:

VIDEO: ROCK si CRESTINISM

VIDEO: Piesele rock anti NOUA ORDINE MONDIALA sunt chiar ceea ce par?

   Vai de el, caci probabi pe multi a smintit. Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Alte mici motive sa ne unim cu catolicii …

Un cutremur cu intensitatea celui din Chile ar duce la haitizarea economica a Romaniei? Sau acesta este un scenariu optimist?

   Citez din articolul Blocurile de sticlă la primul cutremur pică:

   Se împlinesc 33 de ani de la marele cutremur din 1977, care a ucis 1.542 de oameni şi a accidentat alţi 10.000. Deşi au trecut mai bine de trei decenii, imobilele şubrede stau tot neconsolidate, iar Capitala a fost împânzită de turnuri din sticlă care sunt mai nesigure decât blocurile comuniste. Recentul cutremur din Chile ne reaminteşte cât de vulnerabili suntem.

   Mastodonţii din fier şi sticlă care s-au ridicat în ultimii ani, precum ciupercile după ploaie, nu rezistă la un seism puternic, nici măcar cât blocurile comuniste. Sunt imobile flexibile care se îndoaie precum trestia şi din acest motiv nu sunt indicate pentru cutremurele cu perioadă mare de oscilaţie, cum este cel vrâncean.
   „În Bucureşti, construcţiile făcute pe schelet metalic nu rezistă decât dacă sunt îmbrăcate în beton, practic blocurile vechi din beton armat ţin mai bine decât turnurile noi, care sunt îmbrăcate în sticlă„, spune arhitectul Camil Roguski, fost director al trustului Carpaţi. Există multe alte capitale din lume unde aceste turnuri sunt foarte potrivite, nu însă în Bucureşti.
   „Vrancea dă perioade de vibraţii mari, iar aceste turnuri sunt foarte flexibile şi deci şi ele au perioade de vibraţii mari. Asta înseamnă că cele două perioade pot coincide şi atunci structura cedează„, explică Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
   CUTREMURUL E CA UN VAL
   Câte clădiri vor colapsa la un cutremur cu o magnitudine mai mare de 7 grade pe scara Richter? Răspunsul la întrebare depinde de foarte multe variabile: teren, poziţia blocului faţă de direcţia Vrancea, forma imobilului, distanţa dintre clădiri, de alte necunoscute şi nu în ultimul rând de hazard.
   „Cutremurul este ca un val, atunci când vine şi se loveşte de un colţ mai rezistent se întoarce şi vine şi mai înalt. Se poate să fie şi invers, adică să vină mai slab. Când se întâmplă o amplificare, construcţia care se află acolo este mai expusă. Aşa se explică cum din două blocuri vecine, unul poate să nu aibă nimic, iar celălalt să cadă„, spune Camil Roguski, fost director al trustului Carpaţi.
   El adaugă că Bucureştiul este un oraş bătrân în care peste 35% din clădiri sunt mai vechi de 70 de ani. Însă expuse sunt şi blocurile amplasate pe marile bulevarde, construite înainte sau după 1977 chiar dacă structura acestora este îmbrăcată în beton, spune arhitectul Roguski. El îşi aminteşte că în anul 1988 s-a făcut o testare cu câteva astfel de blocuri şi s-a constatat că multe au fierul din fundaţie macerat.
   „Sarea care se aruncă pe bulevarde iarna ca să topească zăpada s-a dus spre clădiri, a intrat şi în fundaţia blocurilor şi a corodat fierul care e macerat în proporţie de 25%”, spune arhitectul.
   BUCUREŞTIUL STĂ PE NISIPURI
   Bucureştiul este capitala europeană cea mai expusă riscului seismic, pentru că stă pe nisipuri şi pe zone mlăştinoase. Este o mare problemă, în timpul unui cutremur apa care este în pământ se ridică şi astfel pământul se lichefiază, spun specialiştii. „Este o vorbă din bătrâni, când e cutremur se ridică apa din fântâni„, spune Camil Roguski.
   El adaugă că în Capitală, cel mai bun teren e în centrul oraşului, la Belu, la Mitropolie, la Casa Poporului, în zona de sud a Cotrocenilor şi în cartierul Olteniţa. Cel mai prost la Otopeni, Băneasa, Casa Presei şi Pantelimon. „O altă problemă este că metroul a zdruncinat nivelul apelor freatice care s-a schimbat o dată cu extinderea treptată a metroului, însă nimeni nu a făcut un studiu. Metroul a întrerupt nivelul apei, ca un dig, într-o parte s-a ridicat apa, în alta a scăzut. Cum nu s-a făcut nici un studiu, nu se ştie care sunt zonele avantajate şi care sunt cele afectate„, spune Roguski, care a fost martor şi la cutremurul din 1940, şi la cel din 1977.

   Gheorghe Mărmureanu: „Un deceniu de linişte”
   Un seism de mare magnitutine nu va avea loc în următorii zece ani în România, consideră Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului. „Nu se pune problema pentru că acum Vrancea nu este încărcată mai mult de 7 grade pe scara Richter. Este prea devreme, înmagazinarea de energie durează, mai ales la cutremurele de mare adâncime, cum ne aşteptăm să fie următorul”, spune Mărmureanu.

   El adaugă că nu este o predicţie, pentru că afirmaţiile sale se bazează pe teoria că zona Vrancei este supusă atât acţiunii blocului indo-australian, cât şi celui african. Cum până în anul 2021 activă va fi placa indo-australiană, pământul va lucra în Asia. Există însă şi teorii mai puţin liniştitoare care se bazează pe teoria ciclicităţii şi care susţin că deja am intrat în perioada în care un cutremur major se poate produce oricând.

   Mărmureanu neagă această teorie şi spune că în ultimii 200 de ani au avut loc patru mari cutremure (în 1802, 1838, 1940 şi 1977), iar între 1838 şi 1940 au trecut aproape 100 de ani.

   Zgârie-norii Capitalei, o modă preluată rapid
   Conceptul zgârie-norilor apărut în SUA s-a extins rapid în toată lumea şi a ajuns şi în Bucureşti începând cu 1996. Proiectele au fost cumpărate „la cheie” şi nu au fost adaptate condiţiilor seismice din Capitala României, cu bunăvoinţa arhitecţilor-şefi care s-au perindat pe la Primăria Capitalei. În ciuda campaniilor duse de mai mulţi arhitecţi şi ingineri constructori, Primăria Capitalei a aprobat turnurile pe bandă rulantă. Cele mai înalte clădiri sunt: Bucharest Tower Center şi BRD Tower din Piaţa Victoriei, Bucharest Financiar Plaza (Calea Victoriei), Charles de Gaulle Plaza (Charles de Gaulle) şi Millenium Business Center (Biserica Armenească).

   Toate aceste imobile au între 120 şi 72 de metri înălţime, adică între 22 şi 18 etaje. Tot 18 etaje au şi cele două blocuri gemene City Gate din Piaţa Presei Libere şi blocul care se construieşte lângă catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosiv va avea 19 etaje.

   Clădirile cu bulină urmau să fie demolate de Ceauşescu
   Cu doi ani înainte de decembrie 1989, Ceauşescu a luat hotărârea ca toate clădirile care au fost afectate de seismul din 1977 să nu mai fie refăcute, să fie dărâmate, spune Camil Roguski. „Să consolidezi un imobil cu bulină roşie te costă mai mult decât să construieşti alta. Pentru asta făcuse Ceauşescu toate blocurile din jurul Casei Poporului, să mutăm acolo oamenii ale căror case urmau să se dărâmăm„, spune Roguski.

   El adaugă că actualul program de consolidare a imobilelor cu bulină este o bătaie de joc. „Dacă ai o gaură într-un fier sau dacă structura e afectată, tot ce faci e degeaba, imobilul tot va cădea la un cutremur puternic.”

   Consolidarea clădirilor, blocată în hăţişul actelor
   Primul pas spre consolidarea unui imobil şubred trebuie să fie făcut de asociaţia de proprietari. Aceasta trebuie să facă o solicitare în acest sens municipalităţii. „Nu s-a înregistrat nici o cerere până acum. Primăria Capitalei face în fiecare an 350 de notificări prin care explicăm oamenilor pericolele ce pot apărea în caz de cutremur„, ne-a declarat Bogdan Hreapca, director executiv în cadrul municipalităţii.

   Să presupunem că acest hop a fost depăşit, urmează o expertiză făcută din fonduri guvernamentale. Până ca aceasta să fie demarată, trebuie încheiată o convenţie cu fiecare proprietar în parte. Mai mult, cei care locuiesc în astfel de apartamente trebuie să aducă un întreg dosar cu toate actele de proprietate, inclusiv intabularea şi cadastrul spaţiului respectiv.

   Şi aici se rupe filmul. Unii oameni n-au actele cadastrale făcute, alţii nu vor să audă de aşa ceva, iar în unele cazuri proprietarii sunt greu de găsit, fiind plecaţi din ţară. Dacă o singură persoană nu-şi dă acordul pentru începerea lucrărilor de consolidare, proiectarea şi licitaţia nu pot avea loc. Consolidarea unui imobil costă între 5.000.000 de lei şi 112.000.000 de lei.

   Iata si ce putem citi in articolul Un cutremur major ar provoca 500.000 victime numai in Bucuresti:

   Cutremurul din Chile de 8,8 grade pe scara Richter a ucis 708 oameni si a lasat peste 2 milioane de oameni fara case. Pe langa sutele de victime si milioanele de sinistrati, seismul a dus la avarierea a 1,5 milioane de case, dintre care 500.000 nu mai sunt locuibile. Autoritatile spun ca valoarea pagubelor ar putea fi de 20-30 mld. USD, adica 10-15% din PIB-ul acestei tari.

   Ce s-ar intampla cu Romania in cazul unui cutremur similar cu cel din Chile? Aceasta este intrebarea pe care si-o pun majoritatea romanilor privind la dezastrele provocate de cutremure in alte parti ale Globului, care au o frecventa tot mai mare.  
   „Stim ca Vrancea este o zona activa, la fel ca si zona Chile. Nu putem face predictii. Noi facem analize, prognoze care au rolul de a atrage atentia ca seismul mare poate sa vina”, a declarat profesorul Mircea RADULIAN, Directorul Stiintific al Institutului pentru Fizica Pamantului, citat de ANTENA 3. Potrivit acestuia, romanii trebuie sa fie avertizati ca, in viitorul apropiat, va avea loc un cutremur mai mare decat cel din 1977.
   Iminenta unui cutremur de mare intensitate in Bucuresti este sustinuta si de primarul Capitalei, Sorin OPRESCU. Acesta a declarat ca un expert roman din SUA a confirmat faptul ca, in cazul unui cutremur major in Romania, numarul victimelor ar ajunge la 500.000 numai in Capitala. De asemenea, „in Bucuresti sunt 301 cladiri cu risc seismic ridicat, din care au fost consolidate doar 27. Dupa toate analizele facute, nu suntem in stare sa consolidam mai mult de zece cladiri pe an”, a mai precizat primarul.
   In Romania exista aproximativ 3.000 de cladiri neconsolidate, din care aproape 1.000 in Bucuresti, afectate de cutremurul din 1977 si in care locuiesc 100.000 de oameni. Totodata, in capitala sunt identificate si clasificate in gradele 1-3 de risc seismic peste 5.000 de constructii.
   Comentariu saccsiv:

   Nu sunt de acord cu linistea ce o induce Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, ce ne spune ca un seism de mare magnitutine nu va avea loc în următorii zece ani în România. In primul rand deoarece:

Statisticile arata ca in ultimii ani S-A MARIT SPECTACULOS NUMARUL SEISMELOR pe intreg globul

   Institutul geologic al SUA (US Geological Survey – USGS) a avertizat că trebuie să ne aşteptăm la 17 seisme „majore” (peste 7 grade pe scara Richter) în 2010, după un început de an cu o activitate tectonică neobişnuită, adaugand ca nu ştiu să fi existat vreo perioadă – de când cutremurele sunt consemnate şi măsurate ştiinţific – cu activitate la fel de intensă ca în ultimele două luni:

NASA: Dupa cutremurul din Chile, planeta se învârte mai rapid, pe o axă deplasată cu opt centimetri. USGS: de cand cutremurele sunt masurate, n-a existat o activitate seismica la fel de mare ca in în ultimele două luni

  Apoi adormirea asta incurajeaza populatia sa nu bage la cap elementele de baza:

Cum sa ne comportam in timpul unui cutremur

   Iar pe de alta parte, autoritatile de abia asteapta un motiv sa nu faca nimic.

   Aflam ca in 1987 se hotarase ca toate cladirile cu probleme să fie demolate, dar cum doctrina incepand cu 1990 a fost sa nu se mentina nimic din ceea ce era bun inainte, desigur ca nu s-a facut nimic in acest sens.

   In acest articol, doresc sa scot in evidenta inca doua aspecte, in afara victimelor si distrugerilor estimate pentru un cutremur intre 7 si 8 grade, despre care s-a scris mai sus. El poate avea si peste 8. Adica de cateva zeci de ori mai puternic decat se considera ca ar putea avea unul major declansat in Vrancea. Cu alte cuvinte, la unul de 8,8 cat a fost cel din Chile, distrugerile din Romania ar fi cu mult mai mari decat cele mai pesimiste pareri pe care le auziti in mass-media.

   In acest caz, mai apare o mega problema: ce va fi dupa? In afara numarului mare de victime, poate si peste un milion pentru un cutremur de peste 8 grade declansat noaptea, in afara numarului urias de sinistrati si a valorii astronomice a pagubelor, ce se va alege de tara asta? Ganditi-va ca Romania nu mai are de cativa ani o economie reala, iar datoriile sunt deja uriase. Tara asta nu mai are parghiile necesare unei economii normale, cu atat mai putin pentru o reconstructie majora. Cu atat mai mult cu cat casta conducatoare (indiferent ce zona a esicherului politic parlamentar guverneaza) este incapabila.  

   Asadar, stam prost daca va fi un cutremur intre 7 si 8 grade, dar stam groaznic la unul peste 8 … Va fi Romania din punct de vedere economic precum Haiti? Ajutorul tarilor puternice va semana cu o invazie? Vecinii nostri ceva mai belicosi vor sta cu mainile in san? Intr-o Romanie precum un sat fara caini, datorita numarului total insuficient al efectivelor institutiilor ce ar trebui sa mentina ordinea dupa un asemenea dezastru, va dati seama ce vor face bandele ce deja si in conditii normale de abia sunt tinute in frau? Va dati seama ce zona imbelsugata in anumita „materie prima” va deveni tara asta pentru retelele organizate ce vor rapi copii si fete pentru prostitutie si trafic de organe? Dar ultimele doua aspecte nu vor dainui prea mult, caci asa cum a dovedit poporul roman (atat cat a mai ramas din el) de multe ori, comunitatile locale se vor organiza si vor reactiona extrem de dur. Si va fi sange, foarte mult sange …

   Doar bunul Dumnezeu ne poate scapa de o asemenea urgie. Asa ca sa ne rugam. Asta nu inseamna insa ca guvernantii nu sunt extrem de vinovati ca nu fac nimic pentru tara si poporul asta, ci doar nesfarsite „certuri” (pentru ochii norodului) politice si acumulari personale de averi. Prin urmare este momentul sa incepem sa-i cam tragem de maneca, sa cream un curent de opinie care sa-i determine, vrand-nevrand, sa faca si ceva real folositor.

Catolicii vor impartasi SODOMITII declarati? Detalii despre greii ce sustin homosexualitatea

   Citez din articolul Iaca şi un triumf al societăţii civile asupra Bisericii – despre gay şi împărtăşanie:

   Consiliul presbiterial al catedralei catolice din oraşul olandez Den Bosch a permis ca homosexualilor declaraţi să li se ofere, de acum, împărtăşania.

   În timpul liturghiei duminicale, vreo 200 de homosexuali au “ocupat” catedrala şi şi-au manifestat dezacordul cu faptul că preotul unei parohii săteşti refuzase împărtăşania unui homosexual – evident, pentru că era homosexual. Tipul cîştigase titlul de “Prinţ al Carnavalului” la carnavalul sătesc de Lăsata Secului, luna trecută, iar preotul a refuzat să respecte tradiţia carnavalului şi să-l împărtăşească pe “prinţ”. Episcopul din Den Bosch, de care ţine parohia cu pricina, s-a solidarizat iniţial cu preotul şi a amintit că biserica catolică nu doreşte să-i împărtăşească pe homosexualii “practicanţi”, dar că decizia finală în materie aparţine fiecărei parohii în parte. Ei bine, la liturghia de duminică, episcopul s-a trezit cu cei 200 de homosexuali veniţi la împărtăşanie, împreună cu un drapel cu un triunghi roz şi cu inscripţia “Iisus nu închide uşa nimănui”. Iniţial, episcopul anunţase că nu va împărtăşi pe nimeni în ziua respectivă, moment în care homosexualii au început să plece făcînd gălăgie şi bombănind. Asociaţiile pentru apărarea drepturilor homosexualilor au anunţat imediat că vor protesta zgomotos în faţa catedralei în următoarele şase duminici, şi, ca să se evite scandalul, episcopia a decis să li se dea şi homosexualilor împărtăşania. Explicaţia dată de un membru al consiliului presbiterial a fost “fiecare credincios care a fost botezat şi trăieşte în acord cu Biserica şi cu Hristos este binevenit să primească împărtăşania”. După anunţarea deciziei, protestele duminicale au fost, evident, anulate.

   Ştirea are, în opinia mea, morala unei fabule. A devenit evident, într-o societate a libertăţilor civile, a drepturilor individuale, multiculturalismului şi toleranţei (toate garantate de un stat de drept ca la carte) cum e Olanda, că reperele anacronice ale creştinismului trebuie schimbate. Şi că Biserica, (pentru cine are nevoie de precizare, mă refer aici deopotrivă la biserica-instituţie şi la biserica-spirit) trebuie supusă presiunilor reformiste chiar de către mădularele ei, enoriaşii. Scriam în articolul precedent despre un compromis asemănător la care tind să ajungă episcopii anglicani din Marea Britanie. Cred că, asociate, cele două ştiri pot crea un precedent argumentativ pentru schimbarea anumitor perspective. Nu mă aştept să văd aşa ceva prea curînd la noi – nici vreun protest din partea ortodocşilor homosexuali, nici vreun compromis social din partea clerului BOR. La mentalităţile colective feudale ale conaţionalilor mei, a-ţi recunoaşte homosexualitatea în România înseamnă încă, pentru mulţi, a risca statutul de paria social şi chiar mai rău – şi, oricum, pînă să ajungi să spui preotului că eşti gay sau lesbiană, te linşează toleranţii de enoriaşi.

   Ceea ce-mi pare mie, însă, relevant, pentru români în povestea de mai sus poate fi rezumat în două sintagme: puterea comunităţii şi solidaritatea dezinteresată. Ambele valori, specifice unei societăţi democratice sunt, pe plaiurile noastre, în mare suferinţă.

   Puterea comunităţii pare să fie, la noi, o frază de dînşii inventată. Am ajuns un neam de cîrcotaşi clevetitori şi toleranţi doar cu abuzurile pentru că nu avem cultura contractuală a drepturilor şi obligaţiilor şi pentru că nici acum, în mileniul III, românii nu ştiu nici ce sunt drepturile individuale şi colective, nici ce înseamnă acţiune civică. În ţara în care mămăliga nu explodează decît în situaţii-limită, privim pasivi şi dăm cu gura la grand-guignol-ul social dat zilnic la televizor. Nu ne place starea de criză de toate felurile care guvernează societatea, dar nu ştim decît să arătăm cu degetul spre un “ceilalţi” vag şi, de cele mai multe ori, suprapus cu puterea politică, “autorităţile” etc. De cîte ori cîţiva îşi iau inima-n dinţi şi-şi revendică drepturile sau nemulţumirile public, marea majoritate preferă să chicotească de pe margine sau să cîrcotească din sufragerie (“Ia uite-i, bă, şi pe ăştia, altă treabă n-au? Poate n-au ce face cu timpul” etc.). Nu mă refer la proteste sindicale, ci la indivizi care îşi apără interesul colectiv ameninţat de influenţe exogene. Îmi amintesc cîteva exemple recente, ajunse în presă, de comunitate care-şi apără interesul -de pildă, protestele unor enoriaşi ne/mulţumiţi de preotul din sat, care au cerut eparhiilor locale fie să-l schimbe, fie să nu-l înlocuiască.

   Alte exemple recente – halucinante, dar elocvente pentru consecinţele filosofiei iertării din ortodoxia românească – sunt demonstraţiile de solidaritate ale locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea şi Craiova faţă de primarii lor certaţi cu legea. Mii de oameni care cauţionează corupţia – sau suspiciunea de corupţie – în numele unor fapte utile comunităţii care, oricum, erau obligaţii de serviciu pentru un edil. Şi statutul de cetăţean de onoare pentru primarul de la Vâlcea, şi demonstraţia mai mult sau mai puţin spontană a peste o mie de craioveni pentru primarul recent arestat sunt, în ciuda fundamentelor prozaice şi profund antitetice statului de drept, exemple de reacţie a comunităţii cum nu vezi în fiecare zi în România.

   Că tot veni vorba de solidaritate, exemplul celor 200 de homosexuali care au luat apărarea unuia singur prin protest civic mi se pare “de manual” şi, din nou, aproape utopic la noi. Românul îşi cumpără binele dînd pomeni la biserică, bani la cerşetori sau ne-venalizînd vreun gest colegial/amical. Exemple reale de solidaritate pînă la limita sacrificiu din dragoste de aproapele sunt, însă, foarte rare – or eu trăiesc orb într-o societate a oamenilor funciarmente buni şi nu văd nimic din marea solidaritate a românilor. De altfel, aş fi onorat ca cei care vor dori să comenteze pe marginea acestor rînduri îmi vor da cîteva exemple de gesturi de solidaritate comunitară spontană la români (în afara teledoanelor şi a altor gesturi cu sms). Invariabil, ajung la aeeaşi concluzie deloc flatantă – că românilor le trebuie o criză de conştiinţă şi că, înainte de a a-şi aroga orice calitate, ar trebui să încerce să-şi explice de ce au, la nivel social şi individual, atîtea neajunsuri.

   Iata si comentariul fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT postat la articolul Razboiul impotriva familiei crestine escaladeaza noi trepte:

   Desi ne cam intrebam daca are vreun sens sa demontam “argumentatiile” aduse in articolul de mai sus, vom face cateva precizari, de dragul ratiunii.

   In primul rand, miscarea de militare pentru drepturile homosexualilor este o miscare de lobby politic agresiv si puternic, care are o agenda ideologica inradacinata in filosofia multiculturalismului si o metoda de accedere la putere tipic leninista (vezi teoria lui Lenin cu privire la partidul revolutionar si la existenta revolutionarilor de profesie. Lideri ai miscarii pro-homosexualitate s-au inspirat de aici, conform marturiilor istorice). Exista cercetari pe aceasta tema (vezi si Presa Ortodoxa nr. 1). Pe agenda se afla si unele lucruri mentionate mai putin de sustinatorii miscarilor de acest gen, cum ar fi pedofilia (vezi idem, nr. 5).

   In al doilea rand, observam ca miscarea politica de militare pentru drepturile homosexualilor a trecut la a doua etapa de cuceriri strategice – daca prima etapa era legata de puterea politica si de obtinerea unor legi favorabile, care sa desfiinteze institutia casatoriei in forma sa traditionala, a doua etapa este atacul si cucerirea Bisericii, sau, ma rog, a confesiunilor crestine.

   Avand in vedere aceste lucruri, este un abuz – intelectual si nu numai – incalificabil identificarea miscarii pro-homosexualitate cu societatea civila. Nu poti subsuma societatea civila, autonoma, neinregimentata ideologic, cu gruparile para-politice ale homosexualilor. Dar, fie si admitand acest lucru, Biserica este si ea parte a societatii civile. Si, cum traim intr-o societate postmoderna in care niciun grup nu poate pretinde ca detine o superioritate ideologica asupra celuilalt in spatiul public, rezulta ca nimeni nu are dreptul sa incalce ograda comunitatii vecine pentru a isi impune propriile sale reguli. Asistam, asadar, la un razboi civil in cadrul societatii civile, in care o grupare, sustinuta masiv de institutiile statului si cele europene, forteaza o alta grupare, lipsita de un suport echivalent, sa isi schimbe regulile dupa bunul plac al primeia. Caci nimeni nu ii impiedica pe homosexuali sa isi faca propriile congregatii – care si exista deja in multe tari. Dar pe ei nu ii intereseaza asta. Ei nu vor ca societatea sa fie compusa din nise comunitare in care fiecare sa traiasca dupa regulile etice specifice. Ei vor aplatizare, uniformizare, vor cucerirea spatiului privat si a celui comunitar.

   In ceea ce priveste propaganda de tip “religios” a miscarilor pro-homosexualitate, nu este o noutate faptul ca exista. Deja e un domeniu larg de “queer theology”, o cumplita si jalnica stalcire a sensului biblic, facuta in asa fel incat sa rezulte ca, de fapt, Biblia nu condamna pacatul homosexualitatii. Acum ne aflam insa, cum spuneam, in alta etapa, a actiunii propriu-zise de implementare a acestor reguli “queer” in biserica. Si ajutorul politic de care se bucura miscarile este apreciabil – spre exemplu, in Marea Britanie, agenda pro-gay beneficiaza chiar de sprijinul liderului Partidului… Conservator (David Cameron), care a inceput sa aiba revelatii “mistice” despre Iisus, cerand, pe un ton categoric, ca Biserica Anglicana sa imbratiseze deplin comandamentele noii teologii adaptate pentru homosexuali. Argumentul sau este: “Daca Domnul nostru Iisus Hristos ar fi fost in preajma, astazi, ar fi sprijnit o agenda agresiva asupra egalitatii si drepturilor egale (referitor la drepturile min. sexuale -n.n.), si nu ar fi judecat oamenii dupa sexualitatea lor” (citat in revista pro-gay Attitude). Comentatorul conservator britanic Gerald Warner, ironizand pretentia de a “talcui” Evanghelia de catre un lider politic, rastalmacind pana si cele mai elementare sensuri ale sale, a pus in evidenta faptul ca “daca asa a fost, atunci de ce Domnul nostru Iisus Hristos, cand chiar a fost prin preajma, nu a sprijinit aceasta agenda? De ce, de exemplu, nu a spus femeii prinsa in adulter sa nu mai pacatuiasca, in loc sa asume o viziune relaxata asupra relatiilor trupesti dintre oameni? Daca discutia ar fi fost despre armele nucleare, ar putea fi spus, in mod plauzibil, ca Hristos nu a invatat contemporanii Sai despre ceva ce nu puteau sa conceapa; dar cu certitudine existau in sec. 1, in Iudeea, anumiti indivizi de o anumita orientare, vamesi si pacatosi care nu erau ca alti vamesi si pacatosi, – daca intelegeti ce vreau sa spun – si nu a sprijinit si nici nu a luptat pentru aceasta conduita, care era puternic condamnata de legea Iudaica.”

Iata, asadar, ca nu e nevoie de mari cunostinte teologice pentru a vedea ceea ce e evident. Dar, mai ales, pentru a intelege ca problema miscarilor pro-homosexuale nu tine de societatea civila, nici de comunitate, nu tine de toleranta sau drepturi, ci tine de o agenda agresiva politica. Fata de aceasta agenda, nu poti sa ai niciun fel de intelegere si nu poate fi facut niciun fel de compromis.

   Comentariu saccsiv:

   Sa facem o scurta incursiune in istorie si sa ne amintim de doctrina NOII ORDINI MONDIALE conceputa acum peste 200 de ani:

   1) Abolirea monarhiei;

    2) Abolirea proprietatii private;

   3) Abolirea mostenitorilor;

   4) Abolirea patriotismului;

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

   6) Abolirea crestinismului.

   Cititi va rog si:

Personalitati si organizatii: evreul MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), intemeietorul celei mai puternice familii din istoria moderna a omenirii si creatorul ordinului ILUMINATII

   Printre masurile luate pentru infaptuirea ultimelor puncte din program, cu peste 100 de ani in urma a inceput o vasta actiune ce a beneficiat dupa cum vom vedea de sustinerea si finantarea acelorasi ELITE ce stapanesc sistemul financiar bancar, economicul si politicul. Pentru aceasta au deschis ei mai multe fronturi: latura nefasta a emanciparii femeii, distrugerea conceptului de familie, avortul, revolutia sexuala, promovarea homosexualitatii, eugenia. Toate sub umbrela STANGII. Va prezint in cele ce urmeaza cativa dintre greii implicati in aceasta miscare:

   Magnus Hirschfeld (1868 – 1935), evreu, fizician german, cercetator pe probleme de sex, a fost printre primii sustinatori ale drepturilor homosexuale. Inventatorul cuvantului “ ravestit“. In 1897 fondeaza Scientific Humanitarian Committee si sub conducerea lui strange peste 5000 de semnaturi intr-o petitie impotriva “paragrafului 175“. Printre ei: Albert Einstein, Hermann Hesse, Käthe Kollwitz, Thomas Mann, Heinrich Mann, Rainer Maria Rilke, August Bebel, Max Brod, Karl Kautsky, Stefan Zweig, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Richard von Krafft-Ebing, Eduard Bernstein si Leo Tolstoy.

   Scientific-Humanitarian Committee (Wissenschaftlich-humanitäres Komitee, WhK) a fost fondata in Berlin in 1897 pentru sustinerea unei campanii pro homosexualitate. Prima de acest fel din lume. Tunurile au fost puse pe Paragraph 175 al codului penal imperial care pedepsea aceasta perversiune.

   In 1919 , in atmosfera liberala a Weimar Republic, lui Hirschfeld i se da un fost palat regal in care isi instaleaza Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru Cercetari Sexuale) vizitat de oameni din intreaga Europa.

   In 1921 Hirschfeld organizeaza primul congres pentru reforme sexuale, care a dus la formarea World League for Sexual Reform

   Emma Goldman (1869 – 1940), evreica, activista anarhista, oratoare, o avocata a revolutiilor criminale si violente.

   A fost de cateva ori inchisa pentru distribuire ilegala de informatii despre avort. In 1906 fondeaza jurnalul anarhist Mother Earth. A promovat ateismul, iubirea libera (a fost o critica acerba impotriva casatoriei pe care o vedea ca pe o forma de sclavie), homosexualitatea, controlul nasterilor. L-a inspirat pe Roger Baldwin, unul din fondatorii American Civil Liberties Union. A reprezentat un idol mai tarziu, in anii 1970, al miscarilor feministe . 

   Iubita lui Alexander Berkman, a fost o sustinatoare infocata a revolutiei bolsevice, atata timp cat se parea ca bolsevismul va fi inceputul Noii Ordini Mondiale si nu doar o etapa intermediara, cea a unui urias macabru laborator. De asemenea a participat la razboiul civil din Spania. 

   Tot ea a fost amica cu Margaret Sanger 

   Cititi va rog si articolul:

Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

   Margaret Higgins Sanger (1879 – 1966), evreica, importanta activista a avorturilor, eugenista, fondatoarea American Birth Control League, devenita mai tarziu Planned Parenthood. Amica cu Emma Goldman.

   John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o si finantat-o masiv pe Margaret Sanger (iubita lui HG Wells care nu s-a ocupat doar cu sf-uri ci a fost si un principal sustinator al eugeniei) cu a ei the American Birth Control League (unul din principalii factori ai promovarii uciderii de prunci nenascuti). Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate  împotriva comunităţilor de negrii.

   Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble a fost foarte activ in uciderea de prunci nenascuti. Fondatorul Pathfinder International. Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului prin absortie in intreaga SUA, dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala.

   Unul dintre cei mai importanti eugenisti, Charles Benedict Davenport (1866 – 1944) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si Eugenics Record Office.

   In 1911, acesta scrie cartea sa de referinta  Heredity in Relation to Eugenics. Apoi in 1929,  Race Crossing in Jamaica, in care arata degradarea la care ajung indivizii prin amestecarea raselor alba si neagra. 

   Cu astfel de idei, a avut contacte cu institutii si publicatii din Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial. De notorietate este contributia sa la Festschrift, pentru Otto Reche (1879 – 1966, antropologist, fost membru al partidului nazist. A facut studii referitoare la grupele sanguine si rase. Avea sa devina una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superioritatii sau inferioritatii raselor).

   In 1904 , The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics. Intre 1910 – 1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin.

   Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate.  

   În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich.

   În 1924, Hitler a scris „Mein Kampf” (sau „Lupta Mea”) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american şi conservator, Madison Grant, numind cartea lui bazată pe rasă, „Trecerea marii rase”, Biblia sa.

   Familia aceasta Rockefeller are o pasiune macabra de a se ocupa cu tot ce este uraciune in fata lui Dumnezeu. Un alt exemplu este John D. Rockefeller III .

   In afara de a fi fost membru al Council on Foreign Relations (cum ii sta bine unui reprezentant ai omniprezentei familii, organizatie de fapt stapanita si controlata de ei)  a fost foarte activ pe domeniul, populatie, crestere demografica, controlul nasterilor, familie .

   In 1952 infiinteaza si finanteaza Population Council. Cu toate ca a fost controversat, avandu-si radacinile in miscarea eugenie, consiliul si-a vazut linistit de treaba. Cel mai important obiectiv al sau a fost family planning.

   Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte . Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea . Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).

   Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau:

   Legalizarea avortului

    Educatia sexuala in scoli

    Equal Rights Amendment – oferirea tuturor eforturilor pentru interzicerea discriminarilor pe baza de orientare sexuala .

   Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane, Equal Rights Amendment :

   NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi ) :

http://www.now.org/issues/abortion/

   NOW and Lesbian Rights :

http://www.now.org/issues/lgbi/

   Edward Carpenter (1844 – 1929), socialist, poet, filosof. Scrierile sale i-au influentat pe D. H. Lawrence si E M Forster.

   In 1880 dezvolta o pasiune pentru misticismul hindus si filosofia indiana.

   A scris mult despre o viitoare era socialista a tovarasiei si a libertatilor sexuale .

   In 1892 il sprijina pe Fred Charles (Walsall Anarchists).

   In 1893 fondeaza, impreuna cu George Bernard Shaw, Independent Labour Party.

   Printre primii activisti pro homosexualitate. Cartea sa din 1908, The Intermediate Sex, va deveni text fundamental pentru LGBT movements in secolul 20 . Activistul pro homosexualitate si in acelasi timp comunistul Harry Hay a fost inspirat de munca lui Carpenter in fondarea Mattachine Society din SUA.

   A scris „Pagan and Christian Creeds: Their Origin and Meaning „, una din lucrarile folosite de Peter Joseph, realizatorul documentarului Zeitgeist, pentru atacul ateu acerb impotriva crestinismului. Cititi va rog si articolul:

Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului

   In aprilie 1914, Carpenter si prietenul sau Laurence Houseman fondeaza British Society for the Study of Sex Psychology care se ocupa cu controlul nasterilor, avorturi, sterilizari, aspecte legate de prostitutie.

   Membru Fabian Society .

   Nadine Strossen (1950 -), evreica, actual presedinte al American Civil Liberties Union, membra COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS, membra Phi Beta Kappa

   American Civil Liberties Union (ACLU) , “drepturi si libertati “, fondata in 1920 de Crystal Eastman, Roger Baldwin

   Sprijina :

   separatia bisericii de stat, opunandu-se simbolurilor religioase in spatii publice, ceremoniilor religioase oficiale sau in scoli Walter Nelles, este succesoarea National Civil Liberties Bureau. Finantari din partea Ford Foundation, Rockefeller Foundation, Carnegie.

   contraceptie si avort

   casatorie intre homosexuali

   Evan Wolfson (1957 -), evreu, fondatorul si directorul executiv al Freedom to Marry, organizatie pentru promovarea casatoriei intre homosexuali, fondata in New York in 2002

   Human Rights Campaign (HRC) este cel mai mare comitet de actiune politica, lobbying group lesbianism, homosexualitate, bisexualism din SUA, fondat in 1980. Din 2002 sediul se afla intr-o cladire cumparata de la B’nai B’rith International.

   Sponsori principali:

   BP (companie succesoare Standard Oil Rockefeller)

   Citigroup (vezi din nou Rockefeller)

  J.P. Morgan Chase (idem)

  IBM

   Human Rights Watch are ca pricipale prioritati (din punct de vedere al numarului de actiuni si al fondurilor investite) avortul prin si homosexualitatea.

   Daca ne uitam pe site-ul lor oficial, la rubrica staff (si este bine sa ne uitam si sa citim cu mare atentie numele)

http://www.hrw.org/reports/1993/WR93/Hrw-10.htm

   il observam pe Aryeh Neier in pozitia de director executiv. Aceste este unul din fondatorii organizatiei dar si presedinte al Open Society Institute (a lui Soros).

   Si daca vorbim de evreul George Soros, observam si prezenta acestuia in conducerea organizatiei. Cititi va rog si articolul:

GEORGE SOROS, GUVERNUL MONDIAL, NOUA ORDINE MONDIALA , lista lui Soros

   Warren Edward Buffett (1930 -), miliardar, CEO al Berkshire Hathaway, unul din cei mai mari investitori si actionari in diverse mega companii.

   In 2006 anunta ca va dona 83% din avere catre Bill & Melinda Gates Foundation pentru proiecte de control al populatiei.

   In 2003 a fost consilierul pe probleme de finante in campania pentru guvernator al Californiei al celebrului Arnold Schwarzenegger . Sprijinitor al candidaturii lui Barack Hussein Obama II .

   Membru Alpha Sigma Phi. Membru Bohemian Grove.

   Prieten apropiat cu Katharine Graham.

   Uniunea Europeana

   In toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politica europeana . Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertatii si Securitătii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv ca este mult prea conservator. In viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialisti si ecologisti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmatia facuta in cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un pacat. Confruntat cu opozitia furibunda a majoritatii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa intregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. In locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, si se parea că toate controversele vor fi date repede uitarii.

   Inainte insa de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzandu-l pe inlocuitorul sau de apartenenta la o societate secreta . In momentul felicitarii pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul crestin-democrat a afirmat:

   ” Sper ca audierile lui sa mearga bine si nimeni sa nu il întrebe daca este francmason. ”.

   Ulterior, in cadrul unei dezbateri desfaşurate la Milano, Buttiglione a spus despre principiul dupa care functioneaza institutiile europene

   “Uniunea Europeana se indreapta spre un totalitarism care doreste sa devina o religie de stat, o religie ateista, nihilista – o religie, care va deveni obligatorie pentru toti. „

   Ce mai inseamna UE, cititi va rog in articolul:

UNIUNEA EUROPEANA si BABILONUL CEL MARE , mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului

   Bella Savitsky Abzug (1920 – 1998), evreica, SUA, congresmena, lidera a miscarii de femei. Suportera a Equal Rights Amendment

   Bettina Aptheker (1944 -), evreica, SUA, faimoasa activista lesbiana si feminista.

In memoriile sale declara ca a fost molestata de tatal ei intre 4 si 13 ani. Ca majoritatea lesbienelor, adaug eu.

   Lionel Blue (1930 -), rabin reformist din Marea Britanie. Jurnalist . Homosexual. Primul rabin pro homosexualitate   Patron al organizatiei de homosexuali Kairos. Epileptic si bolnav de cancer.

   Clara Fraser (1923 – 1998), evreica, feminista si politiciana socialista, co fondatoare a Freedom Socialist Party si Radical Women. A impartasit ideile lui Leon Trotsky impotriva stanilismului alaturandu-se in 1945 Socialist Workers Party

   Fraser si partidele ei au promovat avortul in randurile negrilor. Au coordonat de asemenea printre primele marsuri homosexuale

   Betty Friedan (1921 – 2006), evreica, nascuta Betty Naomi Goldstein, SUA , feminista, activista, scriitoare. Initiatoare a Second Wave, a scris The Feminine Mystique. Cofondatoare a National Organization for Women careia i-a fost si primul presedinte intre 1966 – 1970. Nu era de acord cu egalitatea feminism lesbianism, care o speria.

   Fondata in 1966 , National Organization for Women (NOW) este cea mai mare organizatie feminista americana. In anii 1970 a promovat Equal Rights Amendment catre U.S. Constitution. NOW considera ca rasismul si homofobia sunt legate intre ele, ca ar fi forme de opresiune folosite pentru a tine puterea si privilegiile in mana catorva.

   Sonia Pressman Fuentes (1928 -), evreica, Germania, SUA, lider feminist si avocata. Co fondatoare National Organization for Women (NOW) si Federally Employed Women (FEW) . A fost prima femeie in Office of the General Counsel la Equal Employment Opportunity Commission (EEOC).

   David Geffen (1943 -), evreu, record executive, producator de film si teatru american, homosexual:

Personalitati si organizatii: DAVID GEFFEN

   Dr. Franklin E. Kameny (1925 -) , evreu,  una din cele mai importante figuri ale miscarii gay din SUA. In 1961, impreuna cu Jack Nichols, fondeaza Mattachine Society, o organizatie cu manifestari agresive pentru “drepturile“ homosexualilor.

   Thomas Peter Lantos (1928 – 2008), evreu, membru democrat in United States House of Representatives din 1981 si pana la moartea sa. Sotia sa Katrina este membra The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints. Era un suporter al casatoriei intre homosexuali si al avortului. Chairman al United States House Committee on Foreign Affairs.

  Joseph Isadore „Joe” Lieberman, (1942 -), evreu. Suporter al statului Israel , al avortului si al homosexualitatii (inclusiv adoptia de copii de catre acestia)

   Membru al societatii secrete Elihu Club si Council on Foreign Relations

   Suporter al Central America-United States-Free Trade Agreement (CAFTA) si North American Free Trade Agreement (NAFTA) , principalul proiect al Council of the Americas, fondat in 1965 la initiativa lui Rockefeller si despre care Henry Kissinger spunea:

   “NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

   Co autor al US–China Relations Act.

   Ca si ceilalti, agita bau-bau-ul pericolului terorist pentru implementarea supravegherii de tip Big Brother. Din pozitia de Chairman al Senate Committee on Homeland Security and Governmental Affairs a facut eforturi deosebite pentru Intelligence Reform and Terrorism Prevention Act si Implementing Recommendations of the 9/11 Commission Act of 2007

   Casatorit cu Hadassah Freilich Tucker (1948 -), fiica de rabin, in trecut, Research Analist la Lehman Brothers, director de politici, planificari si comunicare la mamutul farmaceutic Pfizer.

   In 2005 senior counselor Hill & Knowlton ce apartine de WPP Group plc cel mai mare communications services group si advertising din lume .

   Steven Allan Spielberg (1946 -), evreu, regizor, scenarist, producator Jaws, E.T. the Extra-Terrestrial, Jurassic Park, Indiana Jones, War of the Worlds, Schindler’s List. Membru Theta Chi Fraternity. Co propietar DreamWorks. Interes in video games.

   Impreuna cu prietenii sai Jeffrey Katzenberg si Haim Saban l-au sprijinit pe Arnold Schwarzenegger pentru postul de Governor of California. Pro casatorie intre homosexuali .

   DreamWorks, LLC, cunoscuta si ca DreamWorks Pictures, DreamWorks SKG sau DreamWorks Studios este unul din cele mai importante studiouri de film americane , producator si distribuitor inclusiv de jocuri video si programe de televiziune .

   A inceput in 1994 ca proiect ambitios al mogulilor Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg si David Geffen (de unde si initialele SKG) beneficiind de sprijinul lui Paul Allen, cofondatorul Microsoft. In 2006 o parte importanta din actiuni sunt cumparate de un grup condus de George Soros.

   Iata deci cativa dintre greii din tabara pro sodomie. Cititi va rog si:

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Clasamentul celor 50 cei mai influenti homosexuali si lesbiene

Spurcarea planetei continua: statul american New Hampshire legalizeaza si el casatoriile intre homosexuali

SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: Argentina da unda verde casatoriilor intre homosexuali

SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: primul episcop homosexual din lume este o lesbiana suedeza …

VIDEO: Houston, cea mai mare localitate din SUA cu primar homosexual ales

VIDEO: In Mexico City HOMOSEXUALII se vor putea casatori si VOR PUTEA ADOPTA COPII …

VIDEO: Washington – Liber la CASATORII INTRE HOMOSEXUALI

STIINTA IN SLUJBA POLITICII CORECTE: un „studiu” arata ca lesbienele sunt părinţi mai buni decât cuplurile heterosexuale

Stiinta in slujba POLITICII CORECTE: un studiu “demonstreaza” raspandirea comportamentului homosexual la aproape toate speciile de animale

Nou STUDIU politic corect: HOMOSEXUALITATEA are rol EVOLUTIONIST …

Revista UNICA isi aduce aportul in promovarea LESBIANISMULUI. Cat de curand anormalul va deveni firesc iar normalii vor fi considerati ciudati …

VIDEO: Cum se promoveaza homosexualitatea in scoli …

Un site spurcat: „INCLUSIVE ORTODOXY”

CRESTINI, VETI AVEA O PROBLEMA: Senatul a trimis legea privind infractiunile de ura impotriva homosexualilor catre Obama. Presedintele a promis ca o va aproba

In Uganda homosexualii vor fi expulzati sau condamnati pe viata?

Bolile homosexualilor: un document medical la zi

   Dar indiferent cat de grei ar fi acestia, consider extrem de grav faptul ca acei catolici au acceptat sa impartaseasca homosexuali ce-si fac din oribilul lor pacat un titlu de glorie. Papisasii nu uita sa urle in ocazii festive cat de crestini sunt ei. Asta insa nu e crestinism … Sfintii Mucenici din timpul marilor prigoane, ce sunt si in calendarele lor, s-au lasat torturati si nu s-au lepadat. Iar acesti catolici ce fac? Imbratiseaza politicul corect la primele ragete ale sodomitilor. Si chiar daca s-au facut presiuni in spatele usilor inchise, tot nu conteaza.

   Dar nu-i de mirare:

Articolul zilei (08.07.2001): Papa vrea Guvern Mondial

CATOLICUL Massimo Introvigne despre ILLUMINATI si filmul “Îngeri şi demoni”

Lista albumelor muzicale recomandate de VATICAN reflecta deschiderea acestuia spre NOUA ORDINE MONDIALA …

Vaticanul lauda ultima serie din Harry Potter

Papa Benedict al XVI-lea va vizita o biserica luterana din Roma

VATICANUL, incotro? Spre NOUA ORDINE MONDIALA …

VIDEO (si transcriptul): Alte mici motive sa ne unim cu catolicii …

   NOTA:       

   Cuvintele scrise cu litere rosii, ingrosate si subliniate sunt hiperlink-uri spre articole din acest blog si care detaliaza activitatea respectivelor personaje, organizatii sau evenimente

Pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel botezat de arhanghelul Mihail

   În luna martie, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.

   Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli. Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie. Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.

   Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit. Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.

   Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie05.htm