SACCSIV – blog ortodox

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …

Posted in preotul LUCIAN GRIGORE by saccsiv on martie 11, 2010

   Stiti desigur deja despre:

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

   Ei bine, iata ce putem citi la “Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE:

CV pr. Lucian Grigore

am urmat cursurile de doctorat intre anii 1998-2003 in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, la specialitatea Drept canonic Ortodox si Legislatie Bisericeasca si am pregatit teza de doctorat cu titlul Implicatii ale sistemelor calendaristice in viata Bisericii sub indrumarea parintelui Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca si a Inalt Prea Sfintitului Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. In cadrul perioadei de pregatire a tezei am beneficiat in anul universitar 2001-2002 de o bursa de studii la Colegiul Invierii din Mirfield – Universitatea din Leeds din Marea Britanie.

… Am reprezentat Eparhia la simpozioane cu caracter cultural si stiintific, am participat la conferinte si dialoguri oficiale care reclamau prezenta si consultanta de specialitate a reprezentantilor din cadrul Sectorului Cultural al eparhiei… In perioada 1999-2000 m-am ingrijit si de editarea revistei “Buletinul stiintific” a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Pitesti.

Un domeniu de interes pentru mine il constituie cercetarea aprofundata in domeniul sistemelor calendaristice. Unul dintre proiectele finalizate, care se inscriu in aceasta preocupare, este un referat privind adoptarea in viata Bisericii Ortodoxe a unui calendar unic (perpetuu) si a unei date pascale comune, proiect prezentat atat in cadru programului de pregatire a tezei de doctorat, cat si in cadrul unei sesiuni de lucru, din 9 mai 2002, a Comisiei de Cibernetica a oamenilor de Stiinta din cadrul Academiei Romane. Proiectul a fost publicat in numar din 2003 al publicatiei “Buletinul stiintific” a Facultatii de Teologie Ortodoxa – Universitatea Pitesti.

In prezent ma preocupa studiul modelelor administratiei publice, mecanismele legislative, juridice, istoria si filosofia dreptului, astronomia.

   Comentariu saccsiv:

   Subliniez: „Unul dintre proiectele finalizate, care se inscriu in aceasta preocupare, este un referat privind adoptarea in viata Bisericii Ortodoxe a unui calendar unic (perpetuu) si a unei date pascale comune

   Asadar nu vorbim doar despre ratacire, ci de o actiune, de o piesa dintr-un puzzle mai mare …  

   Voi mai scoate insa in evidenta un aspect extrem de grav al intregii manevre, anume inducerea voita a scarbei fata de impartasania din acelasi potir. Pentru aceasta sa ne amintim pasaje din interviul pe care preotul l-a dat Evenimentului Zilei:

   „Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat.

   „… care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor  – ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele …”

   „Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir!”

   „Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit !  După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.”

   Preotul motiveaza faptul ca a zugravit intreaga scena vomitiva de mai sus pentru a promova ideea folosirii mai multor lingurite. Din CV-ul sau si din modul cum croseteaza cuvintele ne dam seama ca nu este lipsit de inteligenta si ca stie foarte bine cum sta treaba cu cauza si efectul. Altfel spus, nu cred ca nu-si da seama de ceea ce a facut si care este consecinta. In caz ca face pe nedumeritul, ii explic ce reactii au avut pasajele de mai sus asupra unui frate ce e cu ficatul un pic in pioneze: de abia s-a abtinut sa nu vomeze si multe ore l-a bantuit imaginea potirului plin de tot soiul de scarnavii … Ajunsese sa il intepe ficatul de atata sila si cu greu a putut gusta intreaga zi cate ceva. Este un frate cu o sensibilitate mai mare, datorata starii sale de sanatate, care insa se straduie dupa puterile sale sa urce pe scara si care evident de fiecare data asteapta minunatul moment al impartasirii. In plus, mai stie cate ceva despre Ortodoxie, nefiind chiar proaspat trezit. Ei bine, daca pe acesta l-a ravarsit in asemenea hal textul de mai sus, ce sa zicem de un incepator? Sau de unul care inca este ratacit? Pana la dilema linguritei, imaginea de mai sus li se infige acestora ca un cui in cap si este foarte grav, deoarece este o lovitura teribila elementului central al crestinismului: impartasirea cu TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI. Unora dintre acesti incepatori sau inca rataciti, le tot poti spune cum e cu Jertfa de pe Golgota, cu Judecata, cu faptele, etc., dar oare sigur le va iesi acel cui din cap? Adica ii smintim pe cei micuti, dupa care le cerem sa treaca un foarte greu examen. Il vor trece oare toti sau unii vor cauta locurile cu mai multe lingurite? Si daca intre timp vor fi indoctrinati cu „biserica sora catolica”, oare nu li se va parea mai in regula acolo?

   Nu stiu daca se intelege suficient de clar ceea ce am dorit sa scot in evidenta, insa, ca o concluzie, este extrem de grav sa folosesti asemenea imagini cand vorbesti de potir. Chiar de ar fi sa urmaresti, teoretic, cele mai bune si corecte efecte, ceea ce evident, nu este cazul …

   In incheiere, mai scot in evidenta un aspect, sa-i zicem secundar. Sa ne reamintim din spusele preotului:

   „se adunase o peliculă groasă de ruj …”

   Problema este insa simpla: DE CE RUJ? Toti care se spovedesc la el in biserica, trec mai inainte la spovedanie, ca nu vine nimeni din Galati, de care habar sa nu are si de capul sau nu se aseaza la rand la impartasanie. Asadar, la spovedanie, ce pazeste de nu-i spune mandrei femei ca in biserica nu se vine sulemenita? Iar daca este o indaratnica razvratita si indrazneste sa vina chiar la potir cu untura de caine si avortoni pe bot, de ce n-o alunga? Ca daca i-ar da cu o lingurita separata, CE A REZOLVAT? Asta apropo si de cele ce scriam la:

Cum trebuie sa se comporte si sa se imbrace femeile in biserica?

   Adica face caz de ruj si gaseste „solutia”: mai multe lingurite … Incredibil. Si probabil ca nu este singurul. Si atunci ne mai miram de numarul mare de habauce razvratire ce dau vina pe barbati spunandu-le „curvarilor, cine va pune sa va uitati?”, atunci cand ele intra in biserica ademenitor sulemenite si imbracate. Bine au zis fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT: e vremea cernerii cumplite

 

PLOAIE TOXICA in sudul Romaniei: fier, cupru, plumb si alte metale grele

Posted in PLOAIE TOXICA by saccsiv on martie 11, 2010

   Citez din articolul Ploaie toxica in sudul Romaniei:

   Saptamana trecuta a cazut, peste mai multe orase din sudul Romaniei, o ploaie ce continea o pulbere argintie in a carei compozitii intrau: fier, cupru, plumb si alte metale grele.
   Specialistii de la protectia mediului spun ca, in mod normal, in aer nu ar trebui sa existe nicio urma de astfel de metale si ca inhalarea acestora poate fi periculoasa daca fenomenul se va repeta.
   Fenomenul a fost semnalat in judetul Constanta, in Campia Baraganului dar si in Bucuresti, scrie Adevarul.
   Specialistii Agentiei de Protectia Mediului (APM) Constanta au prelevat probe pentru a stabili componenta prafului, iar rezultatele analizelor dovedesc o realitate de necrezut. „Ploaia” continea cupru, fier si zinc in cantitati apreciabile.
   De asemenea, in aerul respirat de cei din Dobrogea s-a regasit si crom, plumb, nichel, arsen si cadmiu. Specialistii declara ca aceste metale grele se regasesc in mod normal doar in sol.
   Specialistii spun ca periculozitatea pulberilor este data nu doar de compozitia chimica, ci si de dimensiunile particulelor. Prin inhalare, acestea ajung in plamani.
   Medicii avertizeaza ca fenomenul poate deveni periculos pentru sanatatea populatiei in cazul in care se repeta. In cantitati mari, plumbul poate genera anemie, nichelul – boli respiratorii, cadmiul – hipertensiune arteriala si ateroscleroza, iar cuprul poate determina iritatii ale cailor respiratorii.

   Cititi va rog si:

VIDEO: Zapada din Bucureşti poate ucide?

   Sa aiba legatura cu CHEMTRAILS?

CHEMTRAILS …

VIDEO si FOTO: CHEMTRAILS Romania …

Propaganda pentru folosirea geoingineriei pentru incetinirea incalzirii globale

Royal Society afirma ca geoingineria (inclusiv CHEMTRAILS) ar putea deveni OBLIGATORIE

SISTEMUL nu se lasa: la summit-ului din martie, din California, se va examina folosirea GEOINGINERIEI pentru stoparea INCALZIRII GLOBALE …

 

DANION VASILE: De ce fugi de spovedanie?

Posted in Danion Vasile, SPOVEDANIA by saccsiv on martie 11, 2010

De ce fugi de spovedanie?[1]

În ultimii ani am încercat, de zeci şi sute de ori, să îi ajut pe cei care mi-au scris – majoritatea fiind tineri – să se spovedească. O parte dintre tineri s-au spovedit, ceilalţi nu…

Cred că motivul principal pentru care oamenii nu se spovedesc este că nu îşi dau seama cât de mult le poate schimba viaţa o spovedanie sinceră…

Cred că, pentru tânărul de astăzi, refractar la limbajul bisericesc, scrisoarea care urmează (primită de la unul dintre cei pe care i-am „bătut la cap” să se spovedească) poate să aibă mai mult impact mai mult decât o predică despre spovedanie…

***

„Gata! Am reuşit. M-am dus de dimineaţă şi m-am spovedit şi a fost extraordinar. Simţeam aşa că respir, îmi venea să alerg, să plâng de bucurie. Am avut mii de „tone” de energie în mine. Deşi ştiam că altă cale nu am, îmi era teribil de frică. Nu pot să îţi exprim acum cum a fost aseară şi toată noaptea când nu am închis un ochi. Nu credeam că diavolul te chinuie în halul ăsta… FIZIC… Fizic, Danion, nu îmi venea să cred. Am căzut într-o depresie profundă aseară, am plâns, mă durea capul de simţeam că plesneşte. Mă simţeam dintr-o dată atât de mic, atât de fragil. Chiar dacă m-am pregătit temeinic înainte, aseară totul părea dărâmat, tot ceea ce construisem până atunci. Simţeam că nu sunt capabil să mă spovedesc, că o să moor de ruşine… Nici nu pot să îţi spun prin ce am trecut aseară. Toată noaptea nu am închis un ochi. Eu stau la casă şi îţi spun că e prima dată când am auzit aşa ceva. Un zgomot venea din pod. Nu ştiu ce era, şoareci, pisici, dinozauri… dar făceau un zgomot groaznic. Nu atât de tare, dar foarte stresant. Ai auzit de picătura chinezească? Cam aşa era. De dimineaţă am vomat, eram alb la faţă şi tremuram. Danion!!!! Nu am păţit aşa ceva în viaţa mea. Tot timpul îmi ziceam că nu pot, că nu pot că nu pot. Am plecat de acasă foarte devreme… Era încă întuneric şi, cum am intrat în biserică, au trecut toate, Danion… Toate… Chiar simţeam că nu mai am răbdare să stau la rând şi că vreau eu primul să mă duc să îmi spun nenorocirile… Şi alt lucru de care m-am uimit… Nu m-am bâlbâit! Nici măcar puţin. Parcă nu mai vorbeam eu… Parcă nu eram eu… Vorbele veneau de la sine fără mari eforturi. Acum când mă gândesc îmi vine iar să plâng… Mulţumesc, Danion… pentru tot ce ai făcut pentru mine şi prietena mea…

Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ai venit în calea mea să îmi dai câţiva pumni şi palme să ne trezim… Mă simt atât de uşurat şi parcă miroase altfel Crăciunul acum… E cel mai frumos cadou…

Doamne ajută!”

***

Am tipărit această scrisoare pentru că mi-a umplut, la propriu, sufletul de bucurie.[2] Iniţial am postat-o pe net – şi mulţimea de comentarii generate a fost pentru mine o dovadă că nu am greşit. Unele din aceste comentarii (se pot citi pe www.danionvasile.ro/blog/2008/03/11/de-ce-fugi-de-spovedanie-o-scrisoare-cu-felii-de-bucurie/) m-au impresionat, şi din acest motiv vreau să le „împart” şi cu voi…

***

Miruna: Cu toţii suntem oameni slabi, numai Dumnezeu e adevărata noastră putere, iar vrăjmaşul, care de ani de zile te îndeamnă la păcate fără ruşine, nu îţi dă aşa de uşor liber la spovedanie. Că doar prin spovedanie i se năruieşte toată „munca”. Tocmai când te hotărăşti să te spovedeşti, îţi dă înmiit toată ruşinea pe care ţi-a luat-o atunci când ai făcut păcatele, îţi dă disperări, depresii, gânduri că nu te va mai ierta niciodată Dumnezeu pentru ce ai făcut. Când m-am spovedit eu, după ani de păcate cumplite, m-am simţit de parcă am închis ochii şi am sărit în prăpastie. Efectiv, a fost ca şi cum mi-am ţinut respiraţia şi am sărit. Mi-am zis că, în cel mai rău caz, cad şi mor acolo, în faţa preotului, de ruşine, sau sunt dată afară din biserică, anatemizată, dar mai rău decât îmi era până atunci n-avea cum să-mi fie. Numai aşa am avut „curajul” să ajung la spovedanie. Câte piedici şi ispite am avut până am ajuns la spovedanie… Chiar şi în ziua în care am plecat de acasă, până am ajuns în faţa preotului, am avut atâtea piedici, absurde, cred că e o probabilitate de 1 la un catralion să ţi se întâmple toate lucrurile care mi s-au întâmplat. Până am zis: „Doamne, ajută-mă, că eu nespovedită nu mă întorc acasă!” Atunci eu mă rugam Sfântului Antonie cel Mare. M-am rugat: „Sfinte Antonie, du-mă tu, de mână, în faţa preotului!” (asta pentru că umblam capie prin centrul propriului meu oraş şi nu mai ştiam încotro să o iau). Eu mă recunosc în articolul de mai sus. Când am început să-mi zic păcatele, m-a podidit un plâns de aproape nu mai puteam vorbi, dar a fost un plâns aşa, eliberator. Pe măsură ce-mi spuneam nelegiuirile, mă simţeam din ce în ce mai liniştită, mai înseninată. Iar bucuria şi pacea de după spovedanie sunt într-adevăr de nedescris. Parcă ai ajuns la liman după ce te-ai luptat cu valurile şi aproape te-ai înecat. Parcă ţi s-a dat viaţa înapoi. Dacă stau să mă gândesc bine, chiar ţi se dă viaţa înapoi. Încă ceva: după ce m-am spovedit, când m-am ridicat în picioare, am văzut că lângă umărul meu stâng fusese tot timpul o icoană a Sfântului Antonie cel Mare (nici nu o văzusem înainte). Să ne ajute tuturor Dumnezeu să ne spovedim cât mai des, mai curat şi mai cu folos. Căci dacă nu ar fi ajutorul Mântuitorului, al Maicii Domnului, al Sfinţilor, nu ştiu ce s‑ar alege de noi. Doamne ajută!

Marinuca: Da, spovedania este un miracol pe care noi, muribunzii, încă nu l-am înţeles. La prima spovedanie, exact cu aceleaşi probleme m-am confruntat, în special ruşinea, intensitatea ei, astfel încât tremurândă am intrat la duhovnic. Când am ieşit de acolo, simţeam că plutesc, nu ajungeam cu picioarele pe pământ, într-o clipă am ajuns acasă, deşi aveam de mers în jur de 1 km. Câteva zile am trăit ceva de nedescris, care simţeam că se pierde.

Culmea este că acum, după câţiva ani, oricum îmi este greu să mă adun să merg la spovedanie, de fiecare dată se dau lupte în mine, care amână această baie a sufletului. Deocamdată cu greu, dar mă ridic şi merg, sper să mă ţină mila Domnului, că fără El suntem mai mici decât un fir de praf.

Andra-Andreia: Toţi avem ispite în drum spre spovedanie sau în drum spre biserică. Îmi amintesc că în februarie, bolnavă fiind, îmi planificasem să mă duc la maslu, dar cu câteva ore înainte m-a biruit oboseala, febra şi… ispitele. Am regretat că nu am mers, mai ales că aş fi putut, poate, să mă spovedesc ulterior.

Iar săptămâna trecută, drumul spre biserica unde mă întâlneam cu soţul meu să ne spovedim a fost iar presărat de frici şi ispite, de o intensitate cutremurătoare. Veneam amândoi pe căi diferite, el cu trenul, eu cu maşina, spre aceeaşi destinaţie, şi pe tot drumul îmi era cumplit de greu să şofez. Drumul era nou pentru mine, şoseaua îmi părea prea sus, îmi părea că pot cădea cu maşina oricând, că sunt prea multe poduri, îmi venea să opresc mereu. Doar rugăciunea m-a mai întărit şi doar Dumnezeu mi-a dat putere să ajung la biserică. Ne-am spovedit amândoi şi  ne-am împărtăşit după slujbă şi am fost foarte, foarte fericită.

Pr. Gabriel: Cine nu se spovedeşte este mort sufleteşte! Sfântul Grigorie Palama spune că pocăinţa schimbă trecutul, şi cine nu are ceva de schimbat în trecutul său!

Liane Ld: Eu nu mai sunt tânără, cum sunteţi voi, şi vreau să vă sun că nu trebuie să ne facem niciun fel de probleme înainte de a ne duce la Sfânta Taină a Spovedaniei. Cândva, un preot tânăr mi-a spus să fac, înainte de a merge la Taina Sfântă, Rugăciunile pentru Sfânta Spovedanie. Pe mine aceste rugăciuni mă pregătesc, iar eu nu mă gândesc ce voi spune. Desigur că poverile mi le las sub patrafir – ce mă apasă, ce nu înţeleg, ce am greşit, pentru ce mă mustră conştiinţa – şi toate acestea le spun lui Dumnezeu, sub un patrafir de preot, oricare ar fi acela. Nu mi s-a întâmplat niciodată, până la vârsta la care sunt deja de peste 10 ani bunică, să nu plec uşoară de la Sfânta Taină, şi cu cel mai bun sfat dat, chiar şi de un preot foarte tânăr. Uneori am impresia că Dumnezeu pune fiecărui preot în gură cuvântul cel mai potrivit de rezolvare şi de încurajare pentru fiecare. Pentru mine, Sfintele Taine sunt medicamente mai bune decât toate medicamentele, cele care îmi mângâie şi îmi vindecă sufletul, şi apoi toate. Parcă nu mai există probleme, s-au rezolvat ca prin minune: greutăţile nu mai sunt atât de grele, poverile atât de împovărătoare, oboseala a trecut şi pot să merg înainte, în acest marş forţat spre – de ce nu? – Împărăţia lui Dumnezeu.

Elena: De ce nu spune nimeni nimic şi despre duhovnici? Sigur, spovedania este o taină mare, care te curăţă şi te înalţă şi mântuieşte, dar oare toţi duhovnicii îşi fac datoria cum se cuvine? Eu sunt în situaţia de a nu mă mai simţi pe aceeaşi lungime de undă cu duhovnicul meu. Toată lumea mă sfătuieşte: alege-ţi alt duhovnic, cere binecuvântarea primului etc., dar nu este atât de simplu. Mulţi duhovnici zic că au „clienţii” lor, că nu te acceptă oricum etc. Iar duhovnicul care m-a dezamăgit pe mine îşi dă el oare seama de stavila pe care a pus-o între Dumnezeu şi mine?

Claudiu Buza: Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri de ziua în care m-am spovedit pentru prima oară (în urmă cu 17 ani!). Nu se poate uita, mai ales atunci când povara este mare şi plângerea pe măsura păcatelor. Voiam din toată fiinţa mea să înfăţişez Mântuitorului slăbiciunile mele, păcatele mele pe care nu le mai puteam păstra înlăuntrul meu. Voiam să trăiesc Ortodoxia. Rătăcisem prea mult, căzusem prea adânc, mă înstrăinasem total de Dumnezeu. Şi a venit ziua judecăţii mele la scaunul spovedaniei! Nu mai puteam suporta mizeria din sufletul meu; totul în jurul meu striga că trebuie să mă mărturisesc, că trebuie să rup zapisul păcatelor. M-am pregătit mult timp, n-am vrut să las nimic în sufletul meu; ştiam că trebuie să smulg tot putregaiul din suflet. Dar, eşec total (asta am considerat în acel moment!). Părintele profesor la care am vrut să mă spovedesc… trebuia să ajungă la Facultate la cursuri. L-am implorat cu lacrimi în ochi să-i fie milă de mine, nefericitul, şi să-şi facă puţin timp pentru a mă spovedi. Nu s-a putut, mi-a spus să revin peste două zile!? M-am supus, dar totul s-a prăbuşit în sufletul meu, căzusem în cea mai întunecată stare de deznădejde; nimic nu mai avea sens, totul era lipsit de viaţă, de frumuseţe… trăiam în iad. Nu mai vedeam nimic în jurul meu, timpul se dilatase, nu ştiam încotro să apuc. Am fost la un pas de sinucidere. Dar Dumnezeu m‑a ridicat şi m-a ajutat să merg mai departe. Curios e faptul că nu mi-a trecut prin cap să caut un alt duhovnic! Cele două zile au trecut ca douăzeci de ani! Am ajuns la scaunul spovedaniei cu hârtiuţa păcatelor (nu voiam să uit ceva). Părintele mi-a luat „documentul” şi a început să citească păcatele. L-am oprit, spunându-i că vreau să le citesc eu, că trebuie să le rostesc eu (aş fi mărturisit şi în gura mare, nu-mi păsa!). M-a lăsat, m-a povăţuit fugitiv şi mi-a dat drumul spre Viaţă. Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, m-am eliberat, am simţit bucuria întâlnirii cu Hristos. Acum sunt şi eu un nevrednic duhovnic, la care vin tineri împovăraţi, tineri aşa cum am fost şi eu!

Val: Cred că cel mai bine este să ceri lui Dumnezeu un duhovnic pentru tine. Şi eu am căutat foarte mult până am găsit unul. Atunci când l-am găsit, am ştiut că acesta era cel pe care îl căutam. Este ceva asemănător cu intuiţia. Îl vezi şi ştii că l-ai găsit, fără să ştii nimic despre el, fără să-l cunoşti, fără să ai un „motiv” pentru care să-ţi placă. Doamne ajută!

Cătălin: Eu pot să vă spun că m-am mărturisit de trei ori până acum, şi asta în ultimele două luni. Sunt botezat ortodox, dar mama mea e catolică, tata ortodox şi a biruit evlavia, nu adevărul (după vorba părintelui duhovnic). A fost „o întâmplare” că am fost botezat ortodox, mama nici nu a fost la botez, pentru că nu a ştiut decât cu o seară înainte. În fine, m-am lămurit şi cu yoga – pe atunci credeam că e cu adevărat „o ştiinţă revelatoare”. Şi am început să cunosc şi Ortodoxia. Când am intrat în curtea unei biserici ortodoxe de români din Torino mi‑au dat lacrimile. Îmi curgeau lacrimile şuvoi şi nici nu am intrat în biserică. Am strâns cele trei degete în palmă şi am început să fac cruce, dar făceam de la stânga la dreapta, pentru că nu ştiam cum se face (dar diferenţele între dogme şi canoane le cunoşteam – ciudat, nu?). În fine, am plecat din Italia special pentru a face o spovadă bună, şi pentru că mă atrage viaţa de călugărie. Am venit în ţară şi, după mai multe „peripeţii”, în timp de vreo trei zile, am ajuns la Sfânta Mănăstire Petru Vodă. Am intrat la părintele Iustin şi abia dacă vorbeam din cauza lacrimilor. I-am spus că am trăit fără Hristos, că am participat la catolici toată viaţa mea, m-am spovedit, m-am împărtăşit, în fine, părintele m-a liniştit în câteva minute, cu puţine cuvinte. M-a trimis la un preot duhovnic din mănăstire, şi acolo l-am cunoscut pe părintele X. Aşteptam la uşa chiliei lui, dar nu ştiam cum arată. Era şi în timpul postului. Şi a venit părintele. Am văzut că era în dreptul uşii şi l-am întrebat dacă el este cel pe care îl căutam. A spus că da. În momentul în care a spus „Da”, parcă mi-ar fi spus că era rudă cu mine sau ceva de genul ăsta. I-am spus că m-a trimis părintele Iustin pentru mărturisire. Am intrat şi când i-am spus despre cum stă treaba, mi-a spus pe un ton care voia parcă să mă absolve de orice vină: „Apăi, săracul de tine, nici tu nu ştii ce mai eşti!” Dar eu i-am spus că mă simt ortodox, foarte hotărât chiar, şi mi-a făcut molifta (eu nici măcar nu ştiam pentru ce este). Îmi trecusem păcatele pe o hârtie, dar nu o aveam la mine, era în camera unde eram cazat. Am vorbit vreo 15 minute despre viaţa mea, poate şi mai mult, apoi au început păcatele. Chiar când îmi citea molifta şi mă însemna cu semnul Sfintei Cruci, simţeam deasupra capului ca şi cum ar fi făcut crucea cu foenul. În fine, i-am spus păcatele fără nicio ruşine, parcă vorbeam cu mine. FRAŢILOR, am ieşit atât de fericit, că am uitat să îmi fac canonul în ziua aia. Parcă zburam, nici nu am cuvinte, eram ca nou-născut parcă. Şi câte lupte am dus până la spovadă! M-am trezit o dată în genunchi, pe jos, într-o biserică catolică, în Italia, plângând şi       rugân- du-L pe Dumnezeu să nu mă lase, căci diavolul mă atacă; voia să mă ducă la deznădejde (nu aveam în altă parte unde să merg, apoi m-a învăţat Dumnezeu să nu mai calc în biserici catolice niciodată). La ultima spovedanie, am simţit omoforul pe cap ca de 5 kg, abia dacă îmi ţineam capul drept. Tot aşa de fericit am plecat după mărturisire. Şi ce e şi mai şi e că abia aştept să-l văd pe părintele meu, să mă mărturisesc, să cad plin de umilinţă până în măduva oaselor, să mă mustre şi să mă povăţuiască aşa cum face el (îmi atinge capul cu arătătorul şi spune: „Să îţi intre bine în cap asta! Să ţii minte ce îţi spun acum!”). Vă doresc la toţi o mărturisire sinceră şi, bineînţeles, aşa cum sunt toate: cu folos!

Lucreţia: M-am spovedit după un timp foarte lung. Credeam în Dumnezeu de copil, dar viaţa şi ocupările de a avea mai mult… Nu aveam timp pentru aceasta. Mergeam uneori la biserică, să aprind o lumânare, să dau slujbe de 40 de Liturghii şi făceam donaţii pentru construirea bisericii. Participam şi eu cu puţin din puţinul pe care îl câştigam. Aveam trei copii, lucram şi eu şi soţul pentru a putea să-i creştem. Soţul a început să bea, nu mă mai înţelegeam cu el. Lucram de dimineaţa până seara, încercam să fac totul, dar nu găseam înţelegere la el. Mă rugam la bunul Dumnezeu să îmi ajute. Am început să merg la Sfântul Maslu şi la mănăstire, vineri seara, pentru slujbele de dezlegări. În anul 2003, am plecat din ţară şi mi-am găsit de lucru. Mi-am adus toată familia. Soţul nu mai bea. Mi-am găsit liniştea şi fericirea pe care o căutam. Ne-am cumpărat un apartament, mulţumeam lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi-l dă. Dar, pe neaşteptate, unul din copii mi-a murit. A fost ceva fulgerător. Era o grea încercare pentru copiii mei mai mari, pentru soţul meu – trebuia să le fiu sprijin. Mă rugam la bunul Dumnezeu să îmi dea putere şi răbdare. Atunci am înţeles că viaţa asta e o călătorie. Când ajungi la sfârşit, nu contează cine eşti, de unde vii sau unde pleci, ci cum trăieşti viaţa şi ce rol are Dumnezeu în viaţa unui om. După 22 de ani am ajuns să mă spovedesc, să-mi plâng viaţa şi păcatele, suferinţa şi bucuriile, şi să mă împac cu ceea ce Dumnezeu mi-a dat, să accept voia Lui. De atunci, mă spovedesc cam la două luni şi am acea linişte şi pace în sufletul meu, acea dragoste cu care Dumnezeu ne iubeşte şi simt că trebuie şi eu, la rândul meu, să împărtăşesc acea dragoste cu aproapele meu. Acolo unde este Dumnezeu este suferinţă, mângâiere, linişte sufletească şi răbdare.


[1] Din volumul Drumul cuvintelor (Editura Egumeniţa, 2009).

[2] Mărturisesc faptul că primirea unor astfel de scrisori m-a ajutat atâta vreme să fiu aproape de tineri, de problemele şi de durerile lor. Am primit şi critici – că sunt un fanatic retrograd etc – de la tineri care nu au fost de acord cu articolele, cărţile sau conferinţele mele. Dar am primit şi mesaje – cum e acesta – care mi-au dat elan să merg mai departe…

Din nou despre VACCINURI si AUTISM …

Posted in autism, vaccinuri by saccsiv on martie 11, 2010

   Citez din articolul Who’s Afraid Of The Truth About Autism?:

   Părinţii copiilor recuperati, şi am cunoscut sute, toti împărtăşesc aceeaşi experienţă de îndoiala şi de negare spunindu-ne cum ca copilul lor n-ar fi avut chiar autism sau că recuperarea a fost pur şi simplu cursul naturii. Ştim cu toţii, ca suntem prea ocupati sa ajutam alti parinti ca sa ne pese cu adevarat.

   StraNge cu usa unul din sutele de medici care s-au specializat în recuperarea autismului, şi care iti spun poveşti cu zeci de copii din practica lor care acum nu mai au autism. Cereţi-le să vorbească cu presa şi ei vor fugii care incotro. Ei stiu de ce.

   Majoritatea medicilor din comunitatea noastra impart aceeasi trăsătură comună: copilul lor a regresat în autism. Ei stabilizeaza intai copil şi ştiu că trebuie să-şi petreacă intreaga lor viaţa ca sa ajuta parintii sa faca la fel, sa accepte pierderea conditiei principale din domeniul lor.

   Cui ii este frică de recuperarea autismului? Poate sunt diagnosticienii şi pediatristii, care au facut o cariera din a spune parintilor ca autismul este o condiţie fără speranţă.

   Când am mers prima data in public cu povestea fiului meu Evan, am planificat sa vorbesc despre cuvantul „R” – de la recuperare. Dar curând am realizat ca majoritatea timpului cel mai mult vorbeam despre cuvantul „V”- de la vaccinuri.

   Este greu de a aborda una fără cealalta, deoarece multi parinti cu copiii recuperati pe care ii ştiu, inclusiv eu, au dat vina pe vaccinuri pentru regresia copiilor lor în autism şi au folosit prejudiciul vaccinului ca si curs pentru asi trata copilul lor.

    Ideea că vaccinurile sunt o cauză primară a autismului, nu este la fel de traznita cum unii si-ar putea dori. Autismul a crescut cu 60 ori mai mult în ultimii 30 de ani si se potriveşte cu triplarea programului de vaccinare din SUA.

   Cu atât de mulţi copii cu autism, mediul inconjurator trebuie să fie de vină, iar vaccinurile sunt evident de acuzat. Aproape toti copiii sunt vaccinati – injectati cu toxine – foarte devreme în viaţă lor, şi propriile noastre guverne, în mod clar, recunosc ca vaccinurile provoaca leziuni ale creierului la anumiti copii vulnerabili.

   Luaţi aceste simple fapte, împreună cu zeci de mii de rapoarte ale părintilor despre regresia bolii după vaccinare, fără a menţiona o listă tot mai mare de acţiuni în justiţie unde guvernul nostru plăteste cererile copiilor cu autism recunoscând vaccinurile ca si cauza a bolii, iar cazul, pe care noi mamele il prezentam, incepe sa aiba sens.

   Articolul din revista Time despre rapoartele de dezbatere a autismului cum că experţii sunt siguri ca “vaccinurile nu provoca autism; acestea nu vatameaza copiii; ele sunt un stalp al sănătăţii publice moderne„.

   Pot spune:  „Aceasta este o minciuna si suntem satui de ea.”

   Cum se spune ca vaccinurile nu cauzează autismul atunci când doar un singur vaccin – MMR – n-a fost niciodata verificat in corelare cu autismul? Ce mai ziceti de celelalte 10 vaccinuri pe care copiii noştri le primesc prin intermediul a 36 de doze? În cazul în care Viagra este considerat ca sigur, este si Vioxx la fel de sigur, sau ar trebui sa le testam pe amandoua?

   Chiar si cu MMR, studiile compara numai copiii care au fost vaccinati complet. Este cu adevarat un mod cinstit de a evalua aceasta problema? Cum se face ca nimeni nu a privit niciodată la copii nevaccinati si să compare ratele lor de autism? Ar putea fi atât de uşor.

   Cum poti spune ca vaccinurile nu rănesc copiii, atunci când un website al guvernului arată mai mult de 1.000 de cazuri de deces şi peste 1.9 miliarde de dolari plătite ca despăgubiri pentru prejudiciul adus de vaccin, cele mai multe la copii?

   Poate că este mai bine să spui ca vaccinurile au atât beneficii cat şi riscuri? Cui ii este frică de a fi sincer cu privire la partea buna şi rea a vaccinurilor?

   În cazul recent al Doctorului Andrew Wakefield, de ce presa a raportat constant că studiu sau din 1998 spune ca MMR cauzeaza autismul atunci când oricine ar putea citi studiul şi vor afla contrarul? Şi, de ce n-am auzit de adevarata constatare a studiului Dr. Wakefield, cum că copiii cu autism suferă de boli intestinale care pot fi vindecate, n-a fost spusa de multe ori?

   Cum de presa nu a intervievat părinţii celor 12 copii din studiul dr. Wakefield? Într-o scrisoare ei au scris:
   Toate investigaţiile [de Dr. Wakefield] au fost efectuate fără primejdie pentru copiii nostri, dintre care mulţi au realizat îmbunătăţiri importante datorita tratamentului, astfel încât, pentru prima dată, dupa atatia ani, au scapat de durere … Suntem îngroziti sa aflam că acesti medici sunt subiectul unei prelungite anchete, în absenţa unei plângeri de la un părinte cu privire la oricare dintre copiii care au fost raportati în revista medicala The Lancet (Bisturiul).

   Cui ii este frică de adevărul despre doctorul Wakefield? Ar putea fi purtătorii de cuvânt din industria vaccinurilor care încearcă să ascunda inapoi duhul vaccinului-autismului in lampa fermecata?

   Este ceva în neregulă cu această generaţie de copii. Ea nu este sănătoasa. LA Times tocmai a raportat că, „mai mult de un sfert din toţi copiii din SUA au o afecţiune cronică de sănătate [ADHD, autism, astm] … o creştere semnificativă a  ratei comparativ cu deceniile trecute„. Un sfert dintre copiii noştri?

   Săptămâna trecută, scriind pentru New York Times, Nicholas Kristof a pus întrebarea: „Pot Toxinele sa Cauzeze Autism?” şi a continuat să spuna, „suspiciunile sunt în creştere, cum ca, vina ar putea avea-o produsele chimice din mediul înconjurător„.

   Este posibil ca toate aceste lucruri sa fie corelate? Ne-am putea permite să oferim mai putine injectii şi chiar pic mai tarziu, si eventual, să se reducă aceste condiţii cronice? Cum poti duce o vanatoare impotriva toxinelor şi sa nu iei în considerare vaccinurile?
   Părinţii copiilor cu autism nu sunt nebuni. Noi recuperam copiii noştri. Încercăm să ajutam si alti părinţi sa facă la fel, şi sperăm că acesti părinţi pot evita soarta noastră.

   Trebuie să existe loc pentru moderare in vaccinuri, pentru o recunoaştere a faptului că o mărime nu se potriveşte tuturor, pentru un dialog onest în jurul riscurilor şi beneficiilor, precum şi pentru dorinţa de a întârzia sau poate a micsora  unele vaccinuri. Cum se face ca multe ţări ofera copiilor doar o treime din vaccinurile pe care noi le dam lor?

   Autorităţile de sănătate au declarat ca autismul a fost cauzat de mame egoiste; părinţii au dovedit contrariul. Au spus: “copiii nu regreseaza în autism”; părinţii au dovedit ca au greşit. Ei au spus: “copii cu autism nu se imbolnavesc mai rau de probleme gastro-intestinale”; părinţii au dovedit contrariul. Ei au spus: “autismul a fost genetic şi această epidemie nu a fost reală”; părinţii au dovedit ca au greşit. Este acum momentul de a paria împotriva părinţilor?

   Cui ii este frică de adevăr? De obicei oamenilor carora le-ar face foarte tare rau.

   Cititi va rog si:

DOCUMENTARE CELEBRE: „Mercury, Autism and the Global Vaccine Agenda” (Mercur, autism si agenda vaccinarii globale)

   Câştigător al premiului Nobel, Bertrand Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta scria:  

   „Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

   Bertrand Russell, “Impactul Ştiinţei În Societate„:

   „În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.

   Bertrand Russel, 1953:

   “Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
   Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.“

   Intelegeti prin urmare despre ce e vorba si care ar fi unul din principalele motive pentru care ELITELE sunt implicate in mega campaniile de vaccinare?

   La 6 aprilie 2001 Global Alliance for Vaccines and Immunization (GAVI) livreaza primele 650 000 doze de vaccin impotriva difteriei, tetanosului si hepatitei B catre Mozambic. GAVI a fost creata in 1999 cu finantari Bill and Melinda Gates Foundation si cu sprijin al Bancii Mondiale. De specificat ca un aport important l-a avut si Rockefeller Foundation, ce a suportat si multe programe ale Natiunilor Unite, intre care First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999, a creat modele pentru World Health Organization, National Science Foundation, National Institute of Health, a sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.

   Trebuie inteles insa ca vaccinarile in masa si obligatorii sunt si parte componenta a capitolului eugenie si are drept scop sterilitatea si reducerea pupulatiei. Cititi va rog si articolul:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

   Cititi va rog si despre producatorii vaccinului impotriva cancerului de col uterin:

SISTEMUL nu se lasa. Nici SLUGOII sai. A inceput campania de informare-promovare a „vaccinului impotriva cancerului de col uterin”

   Si ce dezastre produce:

VIDEO: Marturii zguduitoare despre tinere ucise sau a caror sanatate a fost distrusa de catre vaccinul GARDASIL. RASPANDITI!

   Despre alti finantatori:

BILL GATES anunta la DAVOS ca doreste sa transforme acest deceniu intr-unul al VACCINURILOR si ca va dona 10 miliarde de dolari. Detalii despre relatia sa cu ELITELE

VIDEO – Bill Gates: VACCINURILE si AVORTURILE vor diminua CRESTEREA DEMOGRAFICA …

Cu finantare ROTARY, in Africa a inceput MEGA VACCINAREA impotriva poliomielitei a 85 de milioane de copii …

TRAIAN BASESCU este de azi ACADEMICIAN … Bucurati-va, avem deci un presedinte remarcabil

Posted in ACADEMIE, Traian Basescu by saccsiv on martie 11, 2010

   Citez din articolul Traian Basescu, academician. AOSR l-a ales membru de onoare:

   Traian Basescu a fost ales, astazi, prin vot, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, anunta inploitics.ro.

   AOSR este continuatorul si unicul legatar al Academiei de Stiinte din Romania (1936-1948) si al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania infiintata prin HCM nr.1012/30 mai 1956 si care, in 1996, si-a schimbat titulatura din Asociatia Oamenilor de Stiinta din România in Academia Oamenilor de Stiinta din Romania.

   Intre membrii de onoare ai Academiei s-au numarat nume ilustre, distinse cu premiul Nobel: Louis de Broglie (fizician francez), Werner-Karl Heisenberg (fizician german), Jean Perrin (fizician francez), Paul Sabatier (chimist francez). Medicul de origine romana George Emil Paladea dar si omul politic Corneliu Coposu au fost membri de onoare al AOSR.

   Intre membrii Academiei se afla nume universitari, oameni de cultura, dar si nume cu rezonanta politica: Ecaterina Andronescu, Irinel Popescu, Ion Cristoiu, Eugen Badalan, Razvan Theodorescu, alaturi de IPS Teodosie, Mihai Draganescu, Virgil Candea.

   Comentariu saccsiv:

   Totusi … academician. Cand spui academician, desigur te gandesti la un personaj care ori da cu creionul pe hartie, ori umbla cu eprubete sau cu sapaliga dupa orase ingropate, ori construieste un motoras, ori scrie niste carti, ori descopera un remediu si alte chestii din astea plictisitoare pentru orice consumator de manele, telenovele sau emisiuni de divertisment.

   Ce-a facut presedintele republicii din toate acestea?

   O fi vorba despre o recunoastere a meritelor sale in promovarea politicii corecte?

VIDEO (si transcriptul): TRAIAN BASESCU promovand casatoriile intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia …

   O fi considerat un vizionar in ale tainelor economiei?

TUPEU MAXIM la Basescu: „2010 va fi anul in care vom scapa de criza”

   O fi un mare patriot luptator pentru preabinele tarii si al neamului romanesc?

Cum se leaga lucrurile: conditiile aderarii Romaniei la UE, refuzul guvernarii de a pregati un plan anti-criza, motivele reale ale acordului de imprumut cu FMI si iminentele masive miscari de strada

IN ATENTIA CRESTINILOR CE-L SUSTIN PE PRESEDINTE – Basescu, despre marea vaccinare: „Da, Doamne, romanului mintea cea de pe urma”

Articolul zilei (02.07.2009): Avem un presedinte si un parlament antihristic. Legea pasapoartelor a fost votata

   Despre ce-o fi vorba?

VATICANUL este forţat să se apere impotriva cazurilor de ABUZ SEXUAL

Posted in abuzuri sexuale, VATICAN by saccsiv on martie 11, 2010

   Citez din articolul Vatican forced to defend itself over abuse cases:

   In timp ce istoricele acuzaţii de abuz sexual din partea romano-catolicilor se ivesc într-o altă ţară europeană, Vaticanul a insistat ca a rezolvat aceasta „problemă foarte gravă”, prompt şi decisiv.

   După dezvaluirile recente ale abuzului larg răspândit în Irlanda, şi plangeri similare privind acte de maltratare a copiilor de către preoţi în Austria şi în Germania, episcopii catolici din Ţările de Jos au stabilit o ancheta independenta care sa cerceteze aceste afirmatii.
   In ultimele zile, mai mult de 200 de rapoarte de abuz au fost depuse la o organizaţie de sprijinire a victimelor.
   Episcopii din Ţările de Jos si-au oferit scuzele lor la cei care au fost agresati.
Biserica din Irlanda se chinuie sa repare relaţiile cu un public deziluzionat, după trei rapoarte oficiale detaliate de abuz, în ultimii cinci ani, care se întind pe mai multe decenii şi care condamna Biserica pentru păstrarea secretului.
   Papa Benedict este de aşteptat să emită o scrisoare care va fi citita în bisericile catolice din Irlanda, la sfârşitul acestei luni, în care el va răspunde public referitor la acest scandal.
   „Zidul tăcerii”
   Acuzaţiile din Germania sunt deosebit de sensibile, deoarece Papa s-a născut în aceasta ţară, şi pentru că acestea includ un cor condus de fratele său Georg.
Rapoarte apărute luna trecută arata că preoţi catolici au abuzat sexual mai mult de 170 de copii din cadrul şcolilor iezuite din Germania.
   Aceste au fost urmate de proaspete acuzaţii de abuz, la trei şcoli catolice din Bavaria, şi în cadrul unui cor de baieti, care a fost dirijat 30 de ani de către Monseniorul Georg Ratzinger.
   Mons Ratzinger a spus că era in cunoştiinta de cauza de faptul că copiii au fost bătuţi, la şcolile la care invatau coristii.
Cu toate acestea, el a spus că nu ştia nimic de cazul de abuz sexual care acum a fost raportat.
   În Austria, capul unei mănăstiri benedictine din Salzburg, a demisionat după admiterea faptului ca a abuzat sexual de un băiat de 12 ani cu mai mult de patru decenii în urmă.
   Critica impotriva Bisericii s-a intensificat în Germania, cu o acuzaţie a ministrului justiţiei asupra episcopilor care au rezolvat in secret cazuri mult mai severe de abuz.
Sabine Leutheusser-Schnarrenberger a declarat: „In multe scoli a existat un zid al tăcerii care a permis abuzurile si violenta.”
   Oficialii bisericii au numit „absurde” remarcile ministrului şi Vaticanul a insistat ca liderii romano-catolici au „arătat intotdeauna o dorinţă pentru transparenţă„.
   Autoritatea in pericol
   Purtătorul de cuvânt al său, Frederico Lombardi a declarat ca Biserica a accelerat procesul de dezvaluire a abuzului prin încurajarea victimelor de a vorbi despre cazurile mai vechi.
   Frederico Lombardi a recunoscut „gravitatea suferinţei prin care trece Biserica„, adăugând că a fost pentru lupta pentru o mai bună protecţie a copiilor, la fel ca şi propria sa „purificare”.
   Cu toate acestea, el a insistat asupra faptului că problema abuzului sexual – deşi condamnabil mai ales atunci când se întâmpla în interiorul Bisericii – este o problemă ce aparţine întreagii societati.
   Biserica duce deja o luptă împotriva secularizarii Europei de Vest şi a eroziunii continue a influenţei sale.
   Există cereri moderniste, în special referitor la renuntarea celibatului preoţilor, caruia se opune cu înverşunare Papa Benedict.
   Experienţa Bisericii Catolice din Statele Unite arată, de asemenea, cat de devastator poate fi un lung scandal de abuz sexual asupra autoritatii şi prestigiului Bisericii în Europa.

   Cititi va rog si:

Scandal homosexual la Vatican

 

%d blogeri au apreciat: