SACCSIV – blog ortodox

Papa Benedict al XVI-lea va vizita o biserica luterana din Roma

Posted in Biserica Evanghelica Luterana, PAPA, Papa Benedict, Papa Benedict al XVI-lea by saccsiv on februarie 21, 2010

   Citez din articolul Papa Benedict va vizita o biserică luterană din Roma:

   Papa Benedict al XVI-lea va vizita o biserică luterană din Roma pentru o slujbă în limba germană în timpul căreia el şi un pastor luteran vor rosti câte o predică. Un comunicat al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a confirmat ieri faptul că această vizită va avea loc la 14 martie. La eveniment va lua parte şi preşedintele acestui Consiliu, Cardinalul Walter Kasper.

   Comunitatea luterană din Roma l-a invitat pe Papa în 2008, pentru a marca a 25-a aniversare a vizitei făcută în această biserică de Papa Ioan Paul al II-lea. Pontiful de origine poloneză a efectuat vizita în 1983, pentru a marca 550 de ani de la naşterea lui Martin Luther (1483-1546). Conform informaţiilor furnizate de luterani, predica Papei Benedict va fi pe marginea pasajului biblic din Ioan: “Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (Ioan 12,24). La rândul său, pastorul Jens-Martin Kruse va vorbi despre primul capitol din a doua scrisoare a Sf. Paul către corinteni, unde se vorbeşte despre mângâierea adusă de Cristos în momentele de mâhnire.

   Kruse a declarat: “A-l avea pe Episcopul Romei între noi este un semn bun pentru ecumenismul acestui oraş”. La începutul acestei luni, Sfântul Părinte a salutat în mod special o delegaţie luterană americană venită la Vatican. Cu acea ocazie a spus că se simte “încurajat de faptul că relaţiile dintre catolici şi luterani continuă să crească, în special la nivelul colaborării practice în slujba Evangheliei”. Anul trecut s-au aniversat 10 ani de la declaraţia comună catolico-luterană privind justificarea.

   Cititi va rog si:

SPURCAREA PLANETEI CONTINUA: luteranii primesc si homosexuali activi in randul clerului

 

Reclame

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on februarie 21, 2010 at 5:35 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Manfred said, on februarie 21, 2010 at 6:23 pm

    Off-topic:
    http://cbs3.com/watercooler/Reyes.Jewish.Catholic.2.1365549.html

    Apreciază

  3. JIKUTZA said, on februarie 21, 2010 at 6:53 pm

    http://www.adevarul.ro/locale/ploiesti/Ploiesti-_Turistii_din_Sinaia_vor_primi_carduri_de_oaspete_0_211779000.html E DESTUL DE INTERESANT CUM SE ACTIONEAZA PENTRU OBIJNUIREA OMULUI CU ACESTE CARDURI

    Apreciază

  4. Anamaria said, on februarie 23, 2010 at 9:51 am

    Din cate am priceput eu scopul postarii acestui articol este cam asa:
    Ce cauta Papa la Luterani, nu stie ca acestia accepta hirotonirea femeilor si a homosexualilor? Vizita lui si rugaciunea comuna cu acestia nu semnifica faptul ca BC incepe sa aiba aceeasi orientare?
    Raspunsul este NU!
    In primul rand putem raspunde cu cuvintele lui Isus care era acuzat ca manca cu vamesii si pacatosii:Nu cei sanatosi au nevoie de medic, ci cei bolnavi! Isus nu era cu ei pentru ca dorea sa devina unul de-al lor, ci pentru ca dorea sa-i ajute.
    Apoi putem raspunde cu cuvintele Ap.Pavel: M-am facut totul pentru toti ca sa-i castig pe cat mai multi! Daca nu interactionezi cu cei care gresesc de pe un nivel care sa fie acceptat de ei cum poti sa speri ca vor auzi si accepta cuvintele tale?
    A.M

    Apreciază

  5. Anamaria said, on februarie 23, 2010 at 10:57 am

    Da, romano-catolica.Si cu o mare iubire pentru Biserica Ortodoxa. Si cu o mare durere ca unii ortodocsi nu inteleg ca suntem frati si avem acelasi Domn si acelasi Mantuitor!
    Un post binecuvantat va doresc tuturor,
    A.M

    Apreciază

  6. stefan said, on februarie 23, 2010 at 7:55 pm

    ufff asa raspund toti cand ai intrebi, as zic toti – si cei ‘oficiali’ si oamenii de rand – ma refer la cei pro-ecumenici din Biserica Ortodoxa.
    Zic asta pentru ca eu am pus intrebarea de cateva ori, toti au zis EXACT acelasi lucru si au dat ori exemplul cu vamesul ori exemplul cu Sf.Ap. Petru dupa Cincizecime …

    DAR

    Problema este ca si unul si celalalt exemplu NU se aseamana IN NICI UN FEL cu ceea ce se face astazi.

    Atat cazul cinei/vizitei la casa vamesului cat si ceea ce priveste pe Sf.Ap.Petru , ‘interlocutorii’ Lui Hristos intr-un caz si al Sf.Ap. Petru erau pagani/necredinciosi etc , erau situatii de ‘tabula-rasa’ , situatii in care pe ogoarele sufletelor acelor oameni nu fusese in prealabil ‘plantate’ balarii si ciulini.
    Acestia erau ‘sterpi’ si datorita Venirii lui Hristos, intr-un caz prin gura Lui iar celalat prin gura Apostolului paganii deveneau din ‘sterpi’in ‘roditori’.

    PE DE ALTA PARTE , astazi avem de a face cu indivizi pe ale caror ‘ogoare’ a fost semanat ciulinele si buruiana. Acestia nu sunt ‘sterpi’ dar sunt bolnavi , alterati de erezie.
    A te pune la un loc cu ereticul inseamna a te face una cu el DECI si tu un eretic.
    Impreunare nu poate fii DECAT daca ereticul isi recunoaste greseala, iar comuniunea se face doar in adevar.
    Eretici STIU care este adevarul dar refuza sa-l accepte din mandrie IN CONCLUZIE este o mare inselare treaba cu ‘iubirea de eretici’ sau de a ‘aduce lumina in adunarile[nu biserici] eretice’ de a ‘ne iubii ca fratii’ pfffffft cam asa…

    Apreciază

  7. Anamaria said, on februarie 24, 2010 at 12:14 pm

    Draga Stefan,
    nu voi intra intr-o polemica cu tine caci este inutil.
    Deoarece a nu-ti raspunde ar putea parea ca sunt de acord sau ca „mi-ai inchis gura” 🙂 , o sa te rog inainte sa arunci cu vorbe de genul eretici, sterpi, alterati de erezie, cu sufletele pline de maracini despre catolici sa te informezi un pic mai mult despre invatatura BC, eventual sa partici la o Liturghie Catolica, si atunci sa vorbesti in cunostinta de cauza.
    Pana atunci vorba unui sfant catolic,
    Pax et Bonum!
    A.M

    P.S. Faptul ca mai exista credinciosi si clerici catolici care o iau pe aratura, ca si credinciosi si clerici din BO de altfel, nu anuleaza corectitudinea invataturii BC. Inafara de Filioque, Dogma neprihanitei zamisliri si alte cateva (care dupa parerea mea nu sunt lucruri fundamentale nu vei gasi prea multa erezie in Invatatura BC -daca vei avea curiozitatea sa verifici).

    Apreciază

  8. stefan said, on februarie 24, 2010 at 1:19 pm

    Ana-Maria,
    Sa ma ierti ca le-am spus asa verde-n fata, si crede-ma ca o fac intr-un mod constructiv – adica aceasta critica are un caracter constructiv.Totusi, sa stii ca voi continua sa le zic pe sleau ,asa de-a dreptu’ fara imbrobodiri.

    Intentia nu este [nici] de a intra intr-o polemica si nici de a face circ. Am vrut doar sa punctez cateva aspecte si lucruri care determina incompatibilitatea si in acelasi timp imposibilitatea amestecarii sau unirii ortodocsilor cu cei de-si zic catolici – zic in felul asta pentru ca eu nu le zic asa ci papistasi.

    In legatura cu participarea la o Mesa d-a voastra… din pacate asta nu se poate pentru ca facand asta ma voi fii compromis dar mai mult decat atat voi fi comis atat propria-mi schisma cat si propria-mi erezie – in concluzie – voi fi devenit atat schismatic cat si eretic.

    sigur deacord Pax et Bonum, nimeni nu spune si nici nu insinueaza ca nu putem avea pace,prietenie,intelegere,respect acestea sunt doar lucruri care ar trebui sa fie evidente, lucruri de la sine intelese si din oficiu DAR ce nu se poate avea este comuniune.Ce nu se poate, date fiind circumstantele, este fratia in UNA Biserica Lui Hristos , co-rugaciunea, co-Liturghisirea etc etc si ca sa pun totul intr-o fraza : ce nu se poate date fiind circumstantele este absolut nimic la comun din ceea ce priveste Biserica.De ce? pentru nu se poate face nimic in comun [in Biserica] impreuna cu aceia ce sunt iesiti din Biserica.

    Sigur la modul general, validitatea invataturii nu este facuta mai putin valabila pt ca unii indivizi o iau aiurea.

    In legatura cu ultimul tau paragraf, tin sa mentionez si as face-a cu scris ingrosat dar nu stiu cum s-o fac, invatatura legata de Sfanta Treime adica invatatura Trinitara este invatatura FUNDAMENTALA a Crestinului. Erezia Filioque este erezia DE CAPATAI a papei si este ce-a mai grava si grozava abatere! oribila !
    Apoi mai sunt cateva,destule, foarte foarte nasoale cum ar fii Imaculata Conceptie si altele – ingrozitor de grave si ele.
    Si apoi ,sa ma ierti, dar cred ca dumneata ar trebui sa faci putin research, sa citesti cateva materiale – ti-as sugera sa incepi cu citirea dogmei Conciliului I Vatican.
    Ce se zice acolo este in modul cel mai evident si efectiv STRIGATOR LA CER.

    in concluzie … Pax et Bonum dar comuniune in conditiile de fata – BA.

    Apreciază

  9. Anamaria said, on februarie 25, 2010 at 10:03 am

    Draga Stefan,
    Felicitari pentru tonul civilizat al discutiei. Fie ca Domnul nostru Isus Cristos sa te intareasca pe calea dreptei-credinte.
    Si pentru ca vad ca ti-a placut salutul meu,
    Pace si Bine!
    A.M

    Apreciază

  10. […] Papa Benedict al XVI-lea va vizita o biserica luterana din Roma […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: