SACCSIV – blog ortodox

In seria „REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre” aflati despre inexistenta lui IISUS HRISTOS, a NOII ORDINI MONDIALE, a EVREILOR bogati, dar si despre existenta EXTRATERESTRILOR …

Posted in Realitatea by saccsiv on martie 13, 2010

   Citez din articolul REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 28: Mitul existenţei istorice a lui Isus:

   Există o teorie care afirmă că Isus nu a existat niciodată şi că de fapt a fost o personificare a unui salvator ideal sau a unei fiinţe mistice de care au fost ataşate în mod superficial anumite eveniment istorice ulterior.

   Cei care propun această ipoteză, a unei existenţe mistice şi abstracte a lui Isus, sunt de părere că evangheliile au fost inspirate din predicatori ai timpului respectiv. Aceştia nu au fost însă fondatorii creştinismului, considerându-se că această religie s-a născut, în mod organic şi progresiv, dintr-un elenism iudaic.

   Partizanii acestei idei atrag atenţia asupra lipsei de menţionări în literatura contemporană cu Isus, scrisă în primul secol şi asupra similarităţilor dintre figura creştină a salvatorului şi alte zeităţi populare ale timpului, cum ar fi Dionisos, Osiris şi Mithras.

   Există trei argumente folosite pentru susţinerea acestei teorii controversate. Primul se referă la puţinele referinţe cu privire la Isus în documentele vremii. Cea mai veche sursă o reprezintă epistolele lui Paul. Avocaţii teoriei mitului lui Hristos afirmă că detalii biografice sunt destul de rare în literatura creştină timpurie, prin urmare epistolele sunt considerate ca ilustrare a credinţei într-un salvator mitic care a fost transformat în istorie relevantă, într-o manieră alegorică, de către evanghelii.

   Mărturiile părinţilor apostolici, cum ar fi Clement Romanul şi Ignatius din Antioh, care împărtăşeau o credinţă timpurie într-un Isus istoric, precum scrierile lor, sunt considerate falsuri grosolane sau extrapolări fără nici o valoare. Nici alţi istorici ai vremii, cum ar fi Tacitus, nu sunt consideraţi de încredere pentru că s-ar fi inspirat din povestiri care nu erau la prima relatare, ajungând să promoveze o idee la nivel de fapt istoric.

   Al treilea argument prezentat în conexiune cu mitul existenţei lui Hristos este că informaţiile găsite în Biblie au similarităţi cu poveşti evreieşti şi păgâne care au existat înainte de Noul Testament. Se fac multe paralele între Isus şi personaje din Vechiul Testament cum ar fi Moise şi Iosif. De exemplu, potrivit unor surse mitologice, Mithras s-a născut dintr-o mamă virgină, Horus avea 12 discipoli, Attis a fost crucificat, Osiris a înviat din morţi etc. Potrivit mitului lui Hristos, comunităţile au adaptat diverse mitologii la societatea în care trăiau, oglindind necesităţile spirituale ale momentului.

   Acestă teorie a mitului a intrat în cultura noastră populară printr-o varietate de metode. Filme precum Zeitgeist şi Religulous discută această ipoteză. Pe de altă parte, personaje importante din domeniul ştiinţei, precum profesorul Richard Dawkins, sprijină o mişcare numit „Noul Ateism” care pune sub semnul întrebării rolul religiei în societate şi a chiar existenta istorică a personajului Isus.

   Mitul lui Hristos nu are însă suport în cercurile academice din lume, în rândurile cărturarilor biblici şi a istoricilor clasici. Nu este luată în considerare şi este văzută la pseudo-ştiinţă, fiind comparată cu alte teorii considerate ridicole care au apărut de curând: Pământul este totuşi plat, negarea Holocaustului şi falsa aselenizare.

   Comentariu saccsiv:

   Intr-adevar, aproape intregul material de mai sus se bazeaza pe „informatiile” din Zeitgeist, de aceea nu le mai demontez aici, caci am facut-o la:

Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului

   Dar documentarul mai mai ataca doua chestiuni: 11.09.2001 si Federal Reserve. Motivele le gasiti la:

ZEITGEIST ADDENDUM, subtitrare in limba romana. Despre PROIECTUL VENUS. Demonstratia faptului ca aceasta miscare pregateste NOUA ORDINE MONDIALA

   In aceeasi serie, Realitatea mai prezinta de exemplu:

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 4: Teoria falsă a încălzirii globale

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 7: Mai multe teorii pun la îndoială varianta oficială a atentatelor de la 11 septembrie

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 21: Evanghelia după Isus şi evangheliile gnostice

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 25: Osama bin Laden este mort de nouă ani

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 26: Pentagonul nu a fost lovit de un avion

REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 27: Charles Darwin s-a înşelat

   Majoritatea celorlalte episoade se axeaza pe new age – extraterestrii. De remarcat ca desi sunt incadrate in „teoria conspiratiei”, prin maniera de abordare, unele subiecte accepta ipoteza „n-o fi asa?”, altele insa sunt prezentate a fi niste imbecilitati. Va prezint in continuare doua episoade din ultima categorie.

   Iata ce puteti citit la REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 17: Evreii:

   Timp de secole bune, evreii au fost singura minoritate substanţială pe meleagurile europene. Aşa că nu e de mirare că imaginaţia majoritarilor s-a înfierbântat adesea la adresa lor şi că s-au trezit cu acuzaţii care mai de care mai fanteziste.

   Una dintre cele mai periculoase şi recurente acuzaţii aduse evreilor e că foloseau sânge omenesc în diverse ritualuri, ba şi la prepararea unor mâncăruri de sărbători.    Pentru prima dată, în cultura creştină, acuzaţia apare în secolul 1. Iar de atunci, până prin secolul al 12-lea, s-a perpetuat credinţa în „vampirismul” evreilor.

   Şi nu arareori, acuzatorii au acţionat în consecinţă. De exemplu Anglia secolului XII circula legenda că un băiat găsit înjunghiat a fost ucis ritualic de evrei. Au urmat masacre cărora le-au căzut victime evreii. Toţi evreii din Norwich, comitatul băiatului ucis, au fost omorâţi, iar până la sfârşitul secolului al XIII-lea, evreii au fost izgoniţi  de tot din Anglia. Şi masacrul de la Chişinău din 1903 a pornit aşa. Evreii au fost consideraţi responsabili că au omorât un băieţel rus la Dubăsari şi că i-au folosit sângele la prepararea de matzo (o pâine necrescută făcută din apă şi făină servită de obicei de Passover). 49 de evrei murit în urma pogromului de la Chişinău.  

   De episoade asemănătoare, chiar dacă nu sfârşite prin băi de sânge, nu este străină nici istoria recentă. În aprilie 2005, cinci băieţi au dispărut în Rusia, la Krasnoiarsk, iar trupurile lor arse au fost descoperite mai târziu. Unele grupuri naţionaliste ruse au cerut investigarea unei „secte hasidice” ai cărei membri i-ar fi ucis pe copii în scopuri ritualice.

   Pe lângă că astfel de acuzaţii nu au fost niciodată dovedite, ele nici nu se bazează pe logică.  Sângele este tabu pentru evrei. Acestora le este interzis de Talmud să mănânce sânge, aşa că o porţie de matzo preparat cu sânge ar fi de neatins, pentru că nu ar fi cuşer.

   În imaginarul colectiv Europei Evului Mediu, când evreii nu se ocupau cu răpitul copiilor de sacrificat, otrăveau fântâni sau răspândeau ciuma. În perioada marii epidemii de ciumă din secolul al XIV-lea, evreii erau bănuiţi de toate relele. Trăiau în comunităţi separate şi, în conformitate cu restricţiile talmudice, nu mâncau cu neevreii şi treceau printr-un proces atent de spălare a mâinilor înainte de masă. Aşa că ciuma n-a dat iama în evrei ca în restul populaţiei. Au devenit astfel ţapi ispăşitori. Au fost acuzaţi că otrăveau fântânile din afara ghetourilor în care locuiau ca să-i nimicească pe creştini, la fel cu făcuseră cu Isus Cristos (un alt fundament stereotipic al antisemitismului creştin). Subsecvent, pogramuri au fost puse la cale, au fost arse sinagogi cu tot cu evreii dinăuntru şi aşa mai departe.

   Mai recent, cea mai la modă calomnie adusă evreilor este că plănuiesc în secret să cucerească lumea prin diverse comploturi, dar mai ales prin presupusa lor potenţă financiară. Şi în prezent, când finanţele sunt la ananghie, există persoane care să-şi aducă aminte că pe fostul preşedinte al Băncii Mondiale îl chema Paul Wolfowitz, că marele finanţist George Soros este evreu, că şeful FMI se numeşte Dominique Strauss-Kahn şi tot aşa.

   Protocoalele Învăţaţilor Sionului e un text care a apărut şi a circulat în Rusia la începutul secolului XX, descriind un plan al mai marilor evrei să domine lumea. A devenit foarte populară ca instrument de propadangă împotriva bolşevicilor ruşi, bolşevismul fiind la rândul lui bănuit că ar fi o creaţie evreiască. Până şi Hitler considera plauzibilă legenda, ca să nu mai vorbim de celebrul antisemit american, industriaşul Henry Ford, care a publicat Protocoalele sub titlul „Evreul internaţional” în ziarul său antisemit The Dearborn în anii ’20.

   Mai multe ziare vestice, mai ales The Times, au demonstrat că Protocoalele sunt un fals grosolan, care numai de evrei nu fusese scris. Potrivit articolelor din The Times, textul a fost plagiat din alte scrieri de satiră politică, al căror subiect nu erau evreii. Cu toate acestea, Protocoalele continuă acum să fie bestseller-uri în lumea arabă şi un mijloc de propagandă împotriva Israelului şi a sionismului.

   Iata si ce puteti citi la REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 19: Noua Ordine Mondială, puterea din spatele guvernelor:

   „Noua Ordine Mondială” este un concept care a fost propus pentru prima oară de către Winston Churchill cu referire la o perioadă din istorie care va reflecta schimbări fundamentale după Primul şi Al Doilea Război Mondial. Idee generală era că se vor putea implementa propuneri idealistice cu privire la guvernarea globală pentru rezolvarea probleme care depăşeau capacitatea individuală a statelor.

   Deloc surprinzător este faptul că nu există o singură teorie a conspiraţiei a Noii Ordini Mondiale, despre singură organizaţie secretă cu un singur ţel, acela de a domina întreaga planetă prin instaurarea unui guvern mondial.

   Satana, Anticristul şi Falsul Profet

   Sfârşitul lumii este cel mai vechi motiv invocat de cei are cred în existenţa unui pact mondiale între Satana, Anticristul şi Falsul Profet, un fel de trinitate păgână care are ca singur scop împingerea umanităţii către iadul veşnic. Cel mai întâlnit scenariu este cel în care Falsul Profet este Papa sau instituţia Bisericii Catolice sau un guru carismatic din mişcarea New Age, Anticristul va fi ori preşedintele Uniunii Europene, ori Secretarul General al Naţiunilor Unite. În era digitală, rolul Anticristului ar putea fi luat de un supercomputer.

   Pact ocult al francmasonilor şi Illuminati

   Adepţii anti-masonici ai teoriilor conspiraţiei cred că francmasonii cu grade înalte în organizaţie sunt implicaţi într-un înţelegere ocultă pentru realizarea Noii Ordini Mondiale. Aceştia susţin că părinţii fondatori ai Statelor Unite (Founding Fathers of the United States), printre care George Washington şi Benjamin Franklin au inserat simbolistică masonică şi geometri sacră în societatea americană, în marele sigiliu al SUA, bacnota de un dola şi chiar în arhitectura străzilor din Washington DC.

   Ordinul Illuminati a fost o societate secretă din perioada Renascentistă, fondată pe data de 1 mai 1776, în Bavaria. Miscarea era formată din liber-cugetători, secularişti, liberali, republicani şi profeminişti care au fost recrutaţi în lojele masonice din Germania, ce căutau să promoveze perfecţionismul prin învăţături mistice.

   În perioada interbelică dintre Primul şi Al Doilea Război Mondial, propagandiştii fascişti, ca istoricul revizionist englez Nesta Helen Webster şi socialistul american Edith Starr Miller, nu numai că au popularizat mitul unei conspiraţii Illuminati, dar au şi susţinut că este o societate secretă care serveşte interesele elitelor evreieşti care subminau interesele finanţelor capitaliste sau şi ale comunismului sovietic, pentru a diviza şi conduce lumea.

   Protocolul Bătrânilor in Sion

   O altă conspiraţie care implică de această dată o alianţă între elitele evreieşti şi masoni, a fost pentru prima oară sugerată în Rusia, în 1903, într-un articol numit Protocolul Bătrânilor in Sion (The Protocols of the Elders of Zion). În text sunt „dezvăluite” un fel de stenogramă a unei întâlniri secrete ale unor lideri evrei, cooptaţi în masonerie, în care punea la cale dominaţia lumii, în favoarea evreilor, pentru că se credea a fi aleşii lui Dumenzeu.

   Protocolul a fost dovedit ca fiind nu numai un fals, dar şi un caz clar de plagiat. Matvei Golovinski a fabricat textul pentru Okhrana, poliţia secretă a Imperiului Rus, ca propagadă înainte de revoluţia rusă din 1905. Unele pasaje au fost copiate, cuvânt cu cuvând, din „Dialogul în Iad între Machiavelli şi Montesquieu”, o satiră din secolul al XIX-lea scrisă de Maurice Joly.

   Gradualismul

   Curentul „gradualismului” este cea mai credibilă teorie a conspiraţiei, mai ales că o parte din paşii către Noua Ordine Mondială au fost deja implementaţi, în mod gradual. Etapele pot fi uşor identifite de-a lungul istoriei: crearea sistemului de rezerve federale din Statele Unite în 1913, a Fondului Monetar în 1944, a Naţiunilor Unite în 1945, a Băncii Mondiale tot în 1945, a Organizaţiei Mondiale de Sănătate în 1948, a Uniunii Europene şi a monedei euro în 1993, a Organizaţiei Mondiale a Comerţului în 1998 şi a Uniunii Africane în 2002.

   Un pas important în această conspiraţie globală care se întinde pe o durată de zeci de ani, este creearea, cel puţin într-un mod ascuns a Uniunii Nord Americane şi a monedei amero, formată din America de Nord, Mexic şi Canada. Teoria spune că un grup de oameni necunoscuţi, din elita internaţională, plănuiesc să înlocuiască guvernele lumii cu un guvern transnaţional.

   Tendinţa de globalizare a Pământului nu face parte dintr-o conspiraţie ascunsă, ci pare a fi o direcţie naturală a dezvoltării civilizaţiei. Diferenţele culturale însă vor face dintr-un asemenea ţel un obiectiv aproape imposibil de atins în următorul secol.

   Comentariu saccsiv:

   La chestiunea cu evreii, nu spun ei toate teoriile ce se vehiculeaza. Nu ma intereseaza dintre ele decat, citez: „Mai recent, cea mai la modă calomnie adusă evreilor este că plănuiesc în secret să cucerească lumea prin diverse comploturi, dar mai ales prin presupusa lor potenţă financiară. Şi în prezent, când finanţele sunt la ananghie, există persoane care să-şi aducă aminte că pe fostul preşedinte al Băncii Mondiale îl chema Paul Wolfowitz, că marele finanţist George Soros este evreu, că şeful FMI se numeşte Dominique Strauss-Kahn şi tot aşa.”

   Sunt doua categorii de evrei: 1) ELITELE impreuna cu supusii lor loiali si 2) restul. In acest blog am demonstrat indubitabil existenta primei categorii, precum si uriasa lor potenta financiara si forta de influenta. Puteti incepe studiul citind:

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

   Din „teoriile conspiratiei” care pana acum lipsesc din serie ar mai fi de exemplu:

   Eugenia:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

   ELITELE finantatoare ale nazismului:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

   Istoria stangii:

STANGA, NOUA ORDINE MONDIALA si ANTIHRISTUL. Ampla analiza plecand de la discursul premierului Gordon Brown in care Il invoca pe Dumnezeu, cerand o Noua Ordine Mondiala, in timpul unei predici la catedrala Sf. Paul

Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare

Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare

   Masoneria:

Analiza interviului din Forum masonic prilejuit de implinirea a 200 de ani ai Supremului Consiliu Mamă al Lumii de la Washington

Dailybusiness: „De la teoria francmasonica la fapte: Guvernul mondial devine realitate”

Elogiu masoneriei si romanul „THE LOST SYMBOL” a lui DAN BROWN

THOMAS JACKSON, Secretar General al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji, la REALITATEA TV

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

   Cipuri:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

   Razboi mondial:

Al treilea razboi mondial

   Referitor la articolul despre NOUA ORDINE MONDIALA, Realitatea minte inca de la inceput, spunand ca acest concept a fost folosit prima data de catre Winston Churchill. Cum stau lucrurile, de fapt, cititi in articolul:

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

   Daca parcurgeti intreaga serie din Realitatea, veti constata, dupa cum am mai spus, ca unele episoade lasa loc de „si daca o fi asa?”, pe cand altele nu, astfel incat cititorul neavizat sa fie canalizat spre ce de fapt chiar NOUA ORDINE MONDIALA doreste: anti crestinism, inexistenta ELITELOR ce doresc instaurarea GUVENULUI MONDIAL al realei NOM, promovarea new age, inexistenta pericolului cipurii si al venirii antihristului …

DANION VASILE: Floarea Prinţului „Nu pe aici”…

Posted in Danion Vasile by saccsiv on martie 13, 2010

Floarea Prinţului Nu pe aici…[1]

Undeva, departe, într-un ţinut aflat pe ţărmul mării, trăia un prinţ foarte mândru, Prinţul Roşu. Se purta urât cu soţia sa, cu fiii săi, cu slujitorii săi. I se părea că vieţile celorlalţi trebuie să graviteze în jurul vieţii sale şi se purta ca faraonul care se consideră fiu al zeilor…

Într-o zi, un sfetnic i-a adus la cunoştinţă că Marele Cactus, floarea emblemă a familiei lor, care nu creştea decât pe una din îndepărtatele insule pe care le moştenise de la tatăl său, înflorise. Acest eveniment se întâmpla o dată la câteva sute de ani şi prinţul a făcut un şoc la aflarea veştii. Inima sa, plină de iubire de sine, a suportat cu greu momentul.

Aşa că, în loc să se ducă de îndată să îşi admire cactusul, prinţul a fost nevoit să stea în pat, ca să se refacă. În curând, la el au venit în vizită ceilalţi doi fraţi ai săi, Prinţul Negru şi Prinţul Alb. Mai mult pentru a merge să vadă floarea, decât să îşi cerceteze mândrul şi ursuzul frate care zăcea în pat. Din bătrâni se spunea despre Marele Cactus că face cea mai frumoasă floare din lume… Că era sau nu chiar aşa, prinţii nu ştiau… Dar îşi dădeau seama că fratele lor primise de la Cactus un dar nepreţuit…

La acest mic consiliu de familie, Prinţul Roşu a întrebat:

– Ce ne vom face? Dacă se va afla că Marele Cactus a înflorit, vor veni nobili şi prinţi din toată lumea ca să îl vadă… Şi ne va fi greu să îl păzim.

– Nu e chiar aşa, insula e greu de aflat, îndrăzni să îl contrazică Prinţul Alb, fratele mai mic.

Dar Prinţul Roşu nu se lăsă:

– Ba da, vor veni. Poate că cineva, gelos, îi va tăia floarea. Gândul acesta nu mă lasă să dorm. Cum să îndrăznească cineva să îmi rănească odorul?

– Fii pe pace, că nu va fi aşa, încercă să îl liniştească iarăşi mezinul familiei.

Dar fratele cel mare, care era ros de invidie pentru că nu ceruse el ca moştenire insula cu cactusul – asta pentru că alesese insula cea mare, neaşteptându-se să trăiască clipa în care Marele Cactus ar fi înflorit – , intră în vorbă:

– Şi dacă va fi aşa? Nu ne putem permite să riscăm atât de mult. Trebuie să găsim o soluţie ca să îi îndepărtăm pe musafirii nepoftiţi.

– Dar cum?

– Marele Cactus e atât de minunat, încât cei care vor să îl vadă trebuie să fie gata să îşi dea viaţa pentru aceasta. Trebuie să fie gata să facă eforturi uriaşe…

– Exagerezi, spuse mezinul. E doar o floare.

– Ba nu exagerează deloc, se răsti la el Prinţul Roşu. Spune-mi, la ce te gândeşti? – îl întrebă pe fratele mai mare.

– Nu mă gândesc la nimic acum, mă voi gândi la noapte, vă veţi gândi şi voi, şi vom afla o cale de a rezolva această dilemă…

Noaptea a trecut foarte greu pentru fiecare dintre fraţi. Cel mai greu a trecut pentru fratele cel mic, care îşi dădea seama că nu are nici o şansă să îi convingă pe ceilalţi că vor să ia o hotărâre greşită. Înainte să răsară soarele, Prinţul Negru aflase soluţia. Nu aşteptă să se facă dimineaţă, ci se duse să îi trezească şi pe ceilalţi. Dar şi aceştia erau treji, în camerele lor, şi se frământau.

Prinţul Roşu era tare îmbufnat:

– Cel mai simplu ar fi fost să nu se afle că a înflorit. I-am fi chemat să o vadă numai pe prietenii noştri… Dar acum, e prea târziu.

– Şi nici nu putem spune vreo minciună, că porunca Împăratului e clară: toţi mincinoşii din împărăţie să fie pedepsiţi cu moartea, spuse Prinţul Alb, sperând că fraţii săi se vor răzgândi.

– Ştiu ce vom face… Nici noi şi nici slugile noastre nu trebuie să minţim. Dar putem trece adevărul sub tăcere, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

– Cum? – îl întrebară într-un glas ceilalţi doi.

– Simplu. Nu ne poate obliga nimeni să spunem unde e insula… E moştenirea noastră şi nu trebuie să o arătăm altora. Când vor veni prinţi străini pe corăbiile lor, oamenii noştri nu le vor arăta direcţia în care trebuie să meargă. Şi, fără îndrumări, nimeni nu va putea ajunge la insula cu cactusul. Ştiţi doar cu toţii cât de greu este să o găseşti… Numai regele ne-ar putea porunci să îl ducem acolo… Nu?

Soluţia aceasta nu îi plăcu însă Prinţului Roşu. Vroia să găsească o cale prin care măcar câţiva străini iubitori de flori să îi vadă cactusul. Unii care să facă eforturi mari pentru aceasta şi care apoi să ducă faima Marelui Cactus în toată lumea. În inima prinţului era o luptă: pe de o parte vroia să fie lăudat şi invidiat de alţii, pe de alta, vroia să îşi protejeze floarea.

– Ştiu cum facem. Când se apropie o corabie străină şi întreabă în ce direcţie trebuie să meargă spre insulă, nimeni să nu îi arate. Cel întrebat are voie să spună doar: nu în direcţia asta… Şi atât. Cel care va spune mai mult va plăti cu capul. Oricum, furtunile de acolo îi vor descuraja pe căutătorii fricoşi…

– Aşa, nu va minţi, dar nici nu va da sfatul bun, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

– Asta nu îi va ajuta la nimic pe cei din corabie, spuse mezinul.

– Ba îi va ajuta. Încolo nu e bine, încolo nu e bine, unii se vor rătăci, dar până la urmă câţiva tot vor afla drumul, spuse Prinţul Roşu.

Dar mezinul insistă:

– Fraţilor, gândiţi-vă că sunteţi într-un deşert şi vreţi să ajungeţi la o oază. Şi că beduinii pe care îi întrebaţi încotro e oaza vă spun doar: încolo nu e, încolo nu e. Nu mai ajungeţi la oază, muriţi în deşert.

Invidiosului Prinţ Negru, care nu ar fi suportat ca faima cactusului să se răspândească în lumea întreagă, îi plăcu însă comparaţia făcută de fratele său:

– Cei mai slabi ar muri în deşert, cei mai puternici ar şti însă să se folosească şi de aceste răspunsuri neclare.

– Aşa va fi, întări Prinţul Roşu. Anunţaţi-i pe toţi slujitorii noştri din insulele apropiate că vor plăti cu capul îndrăzneala de a arăta încotro e Marele Cactus. Au voie doar să le arate musafirilor nepoftiţi că o anumită direcţie este greşită…

În câteva săptămâni, şase corăbii au sosit rând pe rând la ţărm. Prinţul Roşu îi primi cu răceală pe musafirii nepoftiţi şi aceştia plecară în larg fără să afle prea multe despre calea pe care trebuiau să o apuce. După alte câteva săptămâni, trei dintre ele s-au întors înapoi. Două se scufundaseră, fiind prinse în mijlocul unei furtuni, iar de ultima nu se ştia nimic.

A mai trecut o vreme, dar tot nu ajunsese nici un prinţ străin pe insulă. Într-o zi, Prinţul Alb veni să îşi anunţe fratele că se dusese vestea cum că Marele Cactus nici nu înflorise şi că totul era doar o minciună a mândrului Prinţ Roşu… Până şi regele se supărase, auzind că unii prinţi muriseră căutând insula…

– Aşa, deci? Oricum şi eu mi-am dat seama că nu a fost bună hotărârea mea… Îmi era teamă că o să fie prea mulţi vizitatori. Voi organiza eu însumi o călătorie, în care îi voi invita pe toţi prinţii care vor să îmi vadă floarea. Trebuie să îmi repar greşeala. De acum înainte, toţi cei care vor să vadă Marele Cactus pot să o facă. Voi pune un cărturar să îmi facă o hartă pe care să o dau corăbiilor care vor veni.

– La ce ţi-a ajutat să te joci aşa cu timpul şi chiar cu vieţile celorlalţi? Ţi-ai făcut o faimă rea, frăţioare.

– Aşa e, asta mă apasă…

– Ai fost poreclit Prinţul Nu pe aici… Ştii asta?

În timp ce fraţii discutau, o slugă se apropie de Prinţul Roşu, înmânându-i un răvaş.

– Paznicul Marelui Cactus v-a trimis asta…

Nerăbdător, prinţul îl întrebă:

– S-a întâmplat ceva?

– Nu ştiu, eu nu…, răspunse sluga, plecându-şi ochii.

– Nu se poate, strigă prinţul, după ce citi primele rânduri. Nu se poate…

– Ce e, ce s-a întâmplat?

– Floarea, floarea Marelui Cactus s-a ofilit. Şi a căzut la pământ… Înainte să fie văzută şi admirată de alţii…

– Nu se poate, ar fi trebuit să ţină ani întregi…

– Da, ar fi trebuit… Abia după ce s-a ofilit, paznicul a înţeles ce îi spusese tatăl său înainte de a muri. Că dacă înfloreşte cactusul, floarea lui trebuie stropită şi cu bucurie, nu doar cu apă. El a crezut că aceste vorbe sunt fără sens, dar şi-a dat seama că floarea noastră avea nevoie nu numai de apă, ci mai ales de bucurie… De bucuria şi emoţia celor care, privind-o, s-ar fi minunat ce lucruri frumoase a făcut Dumnezeu… Acum, pot să organizez câte călătorii vreau, să pun să se facă o mie de hărţi, degeaba. Mă simt ca şi cum aş fi un ucigaş. Mi-am omorât floarea…

***

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. (…) Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. (…) Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege (Matei 23, 13-28).

Cine sunt cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Să fie oare numai învăţătorii Legii celei Vechi, învăţătorii care L-au prigonit pe Însuşi Mântuitorul profeţit de proorocii Vechiului Testament? Ar fi bine să fie aşa… Numai că prin cuvintele acestea dure, parcă prea dure pentru Cel care a venit să ne înveţe Legea iubirii, sunt mustraţi şi creştinii care nici nu intră în Împărăţie, nici pe alţii nu îi lasă să intre… Nu sunt preoţi, nu sunt învăţători, dar se pun stavile între Hristos şi cei care au nevoie să se apropie de Biserica Sa…

Nu vreau să îi arăt cu degetul numai pe alţii, mă arăt – şi fără falsă smerenie – şi pe mine. Nu numai o dată, ci de mai multe ori în viaţa mea m-am purtat ca un fariseu şi poate că, dacă L-aş fi văzut lângă mine pe Hristos, m-ar fi mustrat la fel de aspru… Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu oameni care nu cunosc credinţa creştină aproape deloc; în loc să îi ajut să înţeleagă că Hristos a venit şi pentru mântuirea lor, să înţeleagă cât de mult i-ar putea împlini viaţa creştină, am reuşit să îi sperii, vorbindu-le doar despre posturi, despre nevoinţă, despre marii pustnici din Sinaxare, despre nebunii pentru Hristos, despre osânda ereticilor şi păcătoşilor care mor nepocăiţi. Numai că, prin cuvintele mele, în loc să îi mişc, i-am convins că Ortodoxia nu e pentru ei… Şi, pe cât eram de plin de argumente „nimicitoare” în timpul discuţiilor, pe atât de gol mă simţeam după aceea. Poate nu imediat, poate primul gând era să îi judec pentru cerbicia lor, dar măcar seara, la rugăciune, conştiinţa tot mă arăta cu degetul. Da, îmi spusesem poezia ca un papagal, dar ce folos? Nu era poezia de care aveau nevoie ceilalţi…

***

Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii (Matei 22, 33-40). Noi strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila… Vorbim cu aproapele despre orice, numai despre iubirea cea adevărată nu îi vorbim, sau dacă îi vorbim, nu i-o arătăm. Este uşor să postim miercuri şi vineri, dar este greu să iubim… Este uşor să vorbim despre marii pustnici, dar este greu să îi iubim pe cei cu care vorbim… Ba chiar avem îndrăzneala de a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu, ţinându-ne nasul pe sus, subliniindu-i aproapelui nostru că îl considerăm inferior nouă… Reuşim să fabricăm o credinţă creştină uscată, în care bărbaţii îşi idolatrizează bărbile, iar femeile baticul sau fusta, idolatrizăm canonul primit de la duhovnic şi reuşim să ucidem iubirea faţă de aproapele. De vină nu sunt nici canonul, nici barba, nici fusta şi nici baticul (care îşi au fiecare rolul lor), de vină suntem noi că am lăsat iubirea pe ultimul plan. Ne-am blazat tot repetând refrene contra iubirii pătimaşe a acestui veac şi am uitat de iubirea cea curată, de iubirea pe care ne-o cere Evanghelia: Cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii (Rom. 13, 8-10).

Unde este oare această iubire? Ne mirăm că tinerii stau departe de Biserică… Dar cine i-a iubit cu adevărat? Cine şi-a pus sufletul pe tavă înaintea tinerilor?… Ne place chiar să vorbim despre iubirea adevărată, dar nu ştim să iubim… Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 13-16).

Dar, în loc să lumineze faptele noastre, noi vrem să lumineze cuvintele noastre cât mai iscusite, dar lipsite de dragoste… Dar dacă sarea s-a stricat, cu ce se va săra?

***

Am scris povestea „Floarea Prinţului Nu pe aici” ca să îi ajut pe tineri să depăşească frica de a se apropia de Hristos, frică pricinuită de mulţimea de Nu-uri pe care    le-au întâlnit, presărate ca nişte mine pe drumul către Biserică… Mai exact, ca să înţeleagă că unele din aceste mine nu sunt puse de Dumnezeu[2], ci de oameni care nu L-au cunoscut cum trebuie… Unii creştini (şi chiar unii slujitori ai altarului) se poartă ca şi cum ar avea dorinţa egoistă de a ţine „florile” Împărăţiei Cerurilor numai pentru ei… Ca şi cum ar fi fost florile lor, sau ca şi cum ar fi fost îndreptăţiţi să le împartă cui vor ei… De fapt, dorinţa lor nu era de a-i împiedica pe alţii să vină la Hristos, ci de a se înălţa pe ei în ochii celorlalţi, ca şi cum ei ar fi singurii creştini de nota 10, iubitori de rugăciune şi de nevoinţe. Ca şi cum într-un labirint de „Nu-uri” doar ei s-ar pricepe să găsească ieşirea… Numai că, prin lauda lor şi prin „religia lui NU!” pe care o propovăduiesc fără să îşi dea seama, se pun stavilă între ceilalţi şi Hristos. Şi rămân cu inimile pustii, asemănându-se prinţului care şi-a protejat floarea de privirile altora şi în cele din urmă a rămas fără ea…[3]

Tradus literal, cuvântul Evanghelie înseamnă tocmai Vestea cea bună. Da, Hristos, Sfânta Scriptură, Biserica le aduc păcătoşilor vestea cea bună că sunt chemaţi la mântuire… Nu le trâmbiţează că trebuie să se întristeze că drumul mântuirii este atât de îngust încât ei nu mai au loc pe el…

Ar trebui să ne dăm seama de faptul că cei care stau departe de Biserică au nevoie să audă mai întâi cuvântul „DA”. Să audă că „Da”, Dumnezeu îi iubeşte, „Da”, Dumnezeu îi aşteaptă şi pe ei, oricât de tare ar fi mânjiţi de noroiul păcatului. Să audă că Dumnezeu vrea să le tămăduiască rănile sufletului…

Răspunzând chemării Evangheliei şi ţinând porunca iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, aceste suflete vor cunoaşte cu adevărat împlinirea, iar pe lumea cealaltă se vor bucura veşnic… Şi, cu gândul la Împărăţia Cerurilor, vor avea puterea să ţină nu numai porunca iubirii, ci şi toate celelalte porunci pe care, fără puterea pe care o dă iubirea, nu ar fi putut să le ţină. Toate celelalte porunci care, fără iubire, îl transformă pe om într-un soldat, într-un robot, ba chiar într-un fel de zombbie. Pentru că, fără iubire, sufletul moare…


[1] Din volumul Ti­ne­rii şi sexua­li­ta­tea – Repere pentru mileniul III (Editura Egu­meniţa, 2007).

[2] Cât priveşte celelalte „NU-uri”, celelalte „mine”, ele nu sunt de fapt „mine”, ci jaloane lăsate de Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om să meargă pe calea mântuirii. Chiar dacă celor obişnuiţi să trăiască în păcat multe jaloane li se par inutile şi de neînţeles, pe măsură ce înţeleg mai bine viaţa creştină îşi dau seama cât de înţelept a rânduit Dumnezeu fiecare pas al mântuirii omului. Că nici un pas nu este absurd, ci este folositor, necesar, mântuitor…

[3] Chiar dacă „florile” Împărăţiei Cerului nu se ofilesc dacă oamenii nu ajung la ele, e greşit să ne gândim că Hristos Se bucură în rai cu sfinţii Săi şi nu Îl interesează dacă noi alegem calea vieţii sau calea morţii. Pentru Hristos, fiecare suflet este important… El vrea mântuirea fiecăruia dintre noi, vrea ca noi să alegem binele; prin păcatele noastre, Îl răstignim încă şi încă o dată…

%d blogeri au apreciat: