SACCSIV – blog ortodox

FEMEIA CASNICA sa fie PLATITA. Un punct ce trebuie obligatoriu sa figureze in programul oricarui partid, ONG sau asociatie traditionalista

Posted in familia traditionala, FEMEIA, feminismul, Irlanda, MAMA, REFERENDUM by saccsiv on martie 9, 2023

Hot News: Irlanda convoacă un referendum pentru a scoate casnicele din Constituție

Irlandezii se vor pronunţa în noiembrie prin referendum asupra retragerii din Constituţie a unor articole considerate depăşite cu privire la rolul social al femeilor în societate, a anunţat guvernul de la Dublin miercuri, de Ziua Internațională a Femeii, relatează Reuters și Agerpres.

Articolul 41.2 al Constituţiei irlandeze din anul 1937, într-o perioadă când Irlanda se afla sub influenţa unei ramuri foarte puritane a Bisericii catolice, menţionează că „o femeie, prin viaţa sa casnică, aduce Statului un sprijin fără de care binele comun nu ar putea fi obţinut”.

Potrivit aceluiaşi text constituţional, „mamele nu ar trebui să fie constrânse de nevoile economice să muncească în detrimentul treburilor casnice”.

„Pentru prea mult timp, femeile şi fetele şi-au asumat o parte disproporţionată din responsabilităţile familiale, au făcut obiectul discriminărilor acasă şi la locul de muncă, au fost reduse la starea de obiect ori au trăit cu frica violenţelor domestice sau sexiste”, a susţinut într-un comunicat premierul irlandez Leo Varadkar.

O lege fundamentală pentru „egalitatea sexelor”

Modificarea Constituţiei va permite „stabilirea prin lege a egalităţii sexelor” şi suprimarea referirii depăşite la „femeile casnice”, a adăugat acesta.

Guvernul său şi-a propus să stabilească până în iunie întrebările concrete la care irlandezii vor fi chemaţi să răspundă la referendum.

Într-o serie de recomandări formulate anul trecut, parlamentul de la Dublin a cerut înscrierea în Constituţie a unor referiri explicite la egalitatea de gen.

Considerată mult timp o ţară foarte conservatoare, Irlanda a adoptat în ultimii ani prin referendumuri legislaţii pentru liberalizarea avortului şi căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

 

Comentariu saccsiv:

Leo Varadkar este homosexual si liderul … partidului democrat creștin:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leo_Varadkar

Sunt de bun simt cele scrise in Constitutia irlandeza din 1937. Evident, de aceea vor sa le si scoata.

(more…)

Ziua Femeii si comunismul

Posted in 8 MARTIE, BOLSEVISM, COMUNISM, FEMEIA, feminismul, Uniunea Sovietica, URSS, Vladimir Lenin by saccsiv on martie 8, 2023

Hot News: Ziua Femeii și legătura ei cu Lenin – O scurtă istorie pentru „8 Martie”, de la greve și politică, până la bomboane și flori

8 Martie este „Ziua Femeii” de mai bine de un secol, dar începuturile ei nu sunt legate de flori, dulciuri și bucurie. Ideea a apărut într-o perioadă în care femeile erau grav nedreptățite și începeau lupta pentru drepturi. Au fost la început greve, violențe, proteste uriașe. Politica avea și ea multe de spus pe atunci. Cum a devenit 8 Martie o zi de bucurie?

Ziua femeii – Începuturi în vremurile când femeile erau nedreptățite

Istoria Zilei Internaționale a Femeii este strâns legată de mișcarea feministă și de lupta femeilor pentru drepturi sociale și politice. Primele semne că va exista o zi dedicată femeilor sunt din secolul al XIX-lea și au fost inspirate de luptele sociale și politice ale doamnelor.

Două evenimente sunt considerate ca fiind precursoare ale Zilei Internaționale a Femeii: în 1857 a avut loc un protest al femeilor care lucrau in industria textilă din New York, motivele fiind condițiile de muncă foarte grele și salariile scăzute. Protestatarele au fost atacate de polițiști. Doi ani mai târziu, angajatele industriei textile din New York și-au format primul sindicat. Erau vremuri în care, pentru muncă similară, femeile primeau mult mai puțini bani decât bărbații.

În anii 50 ai secolului trecut a circulat o informație, care s-a dovedit falsă, cum că prima „Zi a Femeii” ar fi fost sărbătorită la New York în 1907, pentru a marca 50 de ani de la protestul femeilor textiliste. Nu există vreo dovadă că s-ar fi ținut o astfel de sărbătoare în 1907.

8 Martie câștigă teren

În anul 1908, aproximativ 15.000 de femei au manifestat în New York, cerând salarii mai bune, scăderea timpului de muncă și dreptul la vot. Acesta a fost primul eveniment important al mișcării „sufragetelor” din SUA.

Cu siguranță o „zi a femeii” a fost sărbătorită în 1909, dar a fost o zi Națională a femeii, nu „internațională” – „National Woman’s Day”, ca parte a unei campanii organizate de Partidul Socialist din SUA „Socialist Party of America”.

În 1910, o femeie socialistă din Danemarca, numită Clara Zetkin, a propus ca 8 martie să fie declarată Ziua Internațională a Femeii, în cadrul unei conferințe a Internaționalei Socialiste de la Copenhaga. Ziua ar fi trebuit să fie sărbătorită în fiecare an, în toate țările, drept o modalitate de a atrage atenția asupra luptei pentru drepturile femeilor și pentru egalitatea de gen.

Primul „8 Martie” a fost sărbătorit în 1911 – în Austria, Danemarca, Germania și Elveția – cu manifestații și evenimente publice organizate de către femei și organizațiile întemeiate de acestea. În 1913, Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în Rusia, iar în anul următor, 1914, femeile din mai multe țări europene au organizat mitinguri pentru a protesta împotriva Primului Război Mondial.

Ziua Femeii și legătura cu Lenin

În Rusia, pe 8 martie 1917 (23 februarie pe stil vechi), femeile din Petrograd (St Petersburg) au făcut o grevă în semn de protest față de condițiile precare de trai, față de penuria de alimente și față de război (două milioane de ruși muriseră în primul Război Mondial).

Această grevă pentru „pâine și pace” a fost unul dintre evenimentele care au dus la Revoluția din Octombrie, evenimentul care a determinat căderea guvernului țarist și abdicarea țarului Nicolae al II-lea, iar bolșevicii au venit la putere.

După preluarea puterii, liderii bolșevici, inclusiv Vladimir Lenin, au adoptat 8 martie ca zi oficială a sărbătoririi realizărilor femeilor și a drepturilor lor. Guvernul provizoriu bolșevic le-a acordat femeilor și dreptul de vot.

Alexandra Kollontai este numele femeii care a condus manifestația de la 1917, Ea este cea care a reprezentat statul sovietic în negocierile avute în perioada noiembrie 1943 – iunie 1944 cu ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, pentru stabilirea condițiilor de ieșire a României din alianța cu Germania.

Prin urmare, 8 martie a devenit Ziua Internațională a Femeii sub influența mișcării socialiste și a revoluției ruse din 1917, iar legătura cu Lenin constă în faptul că liderii bolșevici au adoptat această sărbătoare ca o formă de recunoaștere a contribuției femeilor la Revoluția Rusă

La scurt timp, comuniștii din China și Spania adoptau Ziua femeii ca sărbătoare oficială. Ziua femeii este celebrată în câteva zeci de țări.

Ziua Internațională a Femeii este declarată nelucrătoare în URSS, în 1965. Ziua Internațională a Femeii a fost recunoscută oficial de către Națiunile Unite, zece ani mai târziu. ONU a proclamat anul 1975 ca „An Internațional al Femeii,” iar perioada 1976-1985 a devenit „Deceniul ONU pentru femei”.

Regimurile comuniste din Europa de Est, inclusiv România, au adoptat Ziua Internațională a Femeii drept sărbătoare oficială și au promovat-o drept o modalitate de a recunoaște contribuția femeilor la dezvoltarea societății și de a promova egalitatea de gen. Astfel, Ziua Internațională a Femeii a devenit o sărbătoare importantă în cultura și tradiția acestor țări. În Europa de Vest, 8 Martie nu este o sărbătoare oficială și este marcată în general mai discret.

A dispărut în ultimele decenii conotația politică a zilei de 8 Martie și a devenit o zi în care femeile sunt răsfățate cu flori, dulciuri și cadouri.

În România, după cum bine știm, 8 Martie înseamnă multe flori, bomboane, mărțișoare și diverse cadouri pentru femei. Se fac și mese festive, unele doamne și domnișoare merg la spectacole de teatru sau muzică, iar altele, în vacanțe.

Copiii, încă de acum câteva decenii, fac de 8 Martie cadouri mamelor, învățătoarelor, colegelor, bunicilor și mătușilor. Se insista în anii 80 mult pe ideea de „Ziua Mamei”, se țineau mici serbări la școală și mamele erau invitate, iar copiii confecționau și ofereau mici felicitări.

În SUA nu este mare fast

Deși 8 martie nu este o sărbătoare oficială în Statele Unite, multe organizații și grupuri de „advocacy” pentru drepturile femeilor organizează evenimente și campanii pentru a aduce în atenția publică problema inegalității de gen și a drepturilor femeilor.

În ceea ce privește cadourile, în Statele Unite există o altă sărbătoare similară cu Ziua Internațională a Femeii, și anume Ziua Mamei (Mother’s Day), care are loc în a doua duminică din luna mai. În această zi, femeile și mamele primesc multe cadouri.

Surse: History.com, Enciclopedia Britannica, Wikipedia, Agerpres

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

LA MULTI ANI TUTUROR FEMEILOR ORTODOXE! Duminica Mironositelor. Cum trebuie sa fie femeia si DE CE A “ELIBERAT-O” SISTEMUL?

 

Transcriptul interviului dat de Aaron Russo lui Alex Jones. Asta ca sa ne amintim ca planul e vechi si se merge dupa el

”Future is a safe place hidden in my braids” (16 – 27 februarie). Institutul Goethe: expoziția revendică figura vrăjitoarei rome care devine simbolul unei lupte feministe intersecționale cât și a unui viitor progresist pe care aceasta îl controlează

Posted in feminismul, Romania, TIGANI, vrajitorie by saccsiv on februarie 22, 2021

Institutul Goethe: FUTURE IS A SAFE PLACE HIDDEN IN THE WITCH’S BRAIDS

DESPRE EXPOZIȚIE
Future is a safe place hidden in the witch’s braids este o expoziție de artă contemporană interdisciplinară care explorează practica vrăjitoriei ca un instrument politic de emancipare feministă și care continuă ideiile Roma futurismului. Artistele Mihaela Drăgan și Virginia Lupu organizează acest proiect.
Futurismul rom reprezintă o estetica culturală dezvoltată de Mihaela Drăgan, care include elemente de realism magic și science fiction în cultura romă, punând la intersecție cultura și istoria romă cu tehnologia avansată a viitorului și practici magice.
Interesul artistelor de a colobora pentru acest proiect cu vrăjitoarea Mihaela Mincă și fiicele acesteia încorporează perspectiva autoarei feministe Silvia Federici, care în „Caliban și Vrăjitoarea”, cercetează cum capitalismul s-a născut din oprimarea muncitorilor și din subjugarea femeilor. Arderile de vrăjitoare erau menite să terifieze femeile și să le oblige să accepte o nouă ordine patriarhală, în care corpurile acestora, munca lor, drepturile lor sexuale și reproductive treceau sub controlul statului și erau transformate în resurse economice.
În general, vrăjitoarea romă este văzută în mod stereotipic ca o femeie fără educație, prinsă într-un trecut incompatibil cu prezentul dominat de știință, o femeie care nu știe să folosească tehnologia și nici nu are această dorință.
Pornind de la titlul instalației video a Mihaelei Drăgan – ”Future is a safe place hidden in my braids”  și în contradictoriu cu perspectivele stereotipice, expoziția revendică figura vrăjitoarei rome care devine simbolul unei lupte feministe intersecționale cât și a unui viitor progresist pe care aceasta îl controlează.
Mihaela Drăgan chestionează în prima sa instalație video incertitudinea viitorului pentru romi în societatea noastră și își propune să reexamineze istoria romilor dintr-o perspectivă care promovează ideea de vindecare a durerii și suferinței transgeneraționale transmise genetic romilor de către strămoșii lor, victime ale sclaviei și ale Holocaustului.
Future is a safe place hidden in my braids” imaginează ritualuri performative de vindecare a traumei rasismului și proiectează un viitor utopic în care vrăjitoarea romă este lidera unei lumi în care oprește ciclul istoric al opresiunilor.
Expoziția găzduiește de asemenea, aclamatul proiect al Virginiei Lupu – „Vrăjitoarea fără eșec“, o instalație care cuprinde o serie de lightbox-uri (casete luminoase) și care a fost expusă în 2019, în Belgia, în cadrul festivalului de artă EUROPALIA.
Lucrările Virginiei Lupu sunt rezultatul colaborării cu Mihaela Mincă, care a transmis tradiţia magiei și fiicelor sale.

  • „În contrast cu reprezentările stereotipice în media și în discursul public, care denotă frică și stigmatizare, lucrările Virginiei Lupu poziționează practica magiei ca un instrument de putere pentru femei“
    spune Anca Rujoiu, curatorul lucrărilor „Vrăjitoarea fără eșec“.

DESPRE ARTISTE
Mihaela Drăgan este o artistă multidisciplinară cu studii în teatru, care locuiește în București și lucrează în alte câteva țări. În 2014, împreună cu alte actrițe rome a fondat compania independentă de teatru rom Giuvlipen, ”un teatru revoluționar„ conform agenției de presă Reuters și un fenomen cultural pe scena locală.
În 2018, Drăgan a fost artistă rezidentă în Hong Kong la Centrul de Artă Contemporană Para Site, unde a dezvoltat conceptul de futurism rom – un nou curent artistic combină elemente de science fiction, istoria și cultura romilor, fantezie, subiectivitate romă, realism magic, tehnologii creative cu practici magice și ritualuri de vindecare.
Performance-ul ei, Roma Futurism a fost prezentat în mai multe spații de artă ca Muzeul de Artă Contemporană din Belgrad;  FutuRoma – expoziție colaterală la Bienala de la Veneția; Institutul Cultural Român din Londra.
În 2019 este selectată în programul de rezidențe International Residency for Emerging Playwrights: 2019 Focus Europe, la prestigiosul Royal Court Theatre din Londra, unde scrie piesa de teatru Romacen:Vremea Vrăjitoarei, pusă în scenă în același an la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe.
În 2020, o dată cu imposibilitatea de a performa în teatru din cauza pandemiei, artista transgresează în mediul video art-ului, Future is a safe place hidden in my braids fiind primul său proiect de film pe care îl semnează.
Virginia Lupu este o artistă-fotograf care caută să-și prezinte personajele așa cum există și coexistă în societate, fără a le altera reprezentarea pentru a se potrivi unor norme, așteptări sau stereotipuri sociale. Această practică este foarte vizibilă în proiectul său dedicat vrăjitoarelor rome. Începând cu rădăcinile adânci ale practicilor magice din mentalitatea colectivă, acest proiect propune demitizarea și de-vulgarizarea imaginii practicilor spirituale alternative prezente în contextul românesc. Practicile oculte și magice nu sunt reprezentate aproape deloc în cultura vizuală românească. Așadar, acest proiect încearcă să deschidă o zonă a explorării și valorificării superstițiilor rome, practicilor magice și vrăjitoriilor, oferind în același timp o înțelegere profundă și nealterată a acestui aspect, al unei culturi matriarhale în cadrul unei societăți patriarhale.
DETALII DESPRE VIZITAREA EXPOZIȚIEI
Expozîția va fi deschisă în perioada 16-27.02.
Ore de vizitare: lu-vi: 16:00-20:00; Sâ: 11:00-17:00

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Vrăjitoarea Ioana Sidonia vrea sa deschida la Bucuresti “Scoala nationala de farmece si ghicit”. Vrăjitoarele învăța cum să facă pact cu diavolul, deoarece vor avea nevoie “de forța venită din intuneric, pentru a salva pe cineva”

 

Statuia „Medusa cu capul lui Perseu” a fost dezvelita marți la New York. Un simbol #MeToo, al feminismului si al stangii politice. Rabinii traditionalisti critica actiunea dar nu pot vedea tabloul in ansamblu

Posted in antihrist, ATEISM, EVREI, feminismul, PAGANISM, RABINI, STANGA by saccsiv on octombrie 18, 2020

HULA: Expozitia „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina

Posted in feminismul, HULA, lesbiene by saccsiv on octombrie 13, 2020

FEMINISMUL NU MAI ESTE SUFICIENT: o profesoara de universitate și-a pierdut postul de administrator din cauză că a declarat că “Bărbații nu pot rămâne gravizi” / J.K. ROWLING este de asemenea atacată

Posted in TRANSSEXUALISM by saccsiv on iunie 20, 2020

Vigilant Citizen: University Professor Loses Admin Job For Stating That “Men Cannot Get Pregnant”

Un profesor de universitate și-a pierdut postul de administrator din cauză că a declarat că Bărbații nu pot rămâne gravizi

Un profesor al Universității Alberta a fost concediat din postul de administrator deoarece opiniile sale cu privire la gen (bazate pe faptul că sexul biologic al unei persoane este cel real) i-au făcut pe unii studenți “să se simtă în nesiguranță”.

Kathleen LOWREY este profesor asociat de antropologie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Alberta din Canada. Ea prestează de asemenea ca președinte al programului pentru viitori absolvenți – un rol administrativ care include sarcini precum prezidarea unui comitet cu privire la cursuri, aprobarea transferului de credite și desfășurarea unui seminar special pentru studenții cu onoruri din departament.

Aceasta este de asemenea feministă. Însă, potrivit unor studenți anonimi și celor sus-puși din cadrul universității sale, ea nu este tipul potrivit de feministă. Aceasta deoarece ea crede că femeile sunt … femei. Chiar mai rău, ea consideră că bărbații nu pot fi femei fiindcă nu posedă vagin.

Aceste vederi radicale și extreme au făcut-o să devină “problematică”, făcându-se presiune asupra ei să-și abandoneze rolul administrativ. Când a refuzat să facă acest lucru, a fost concediată.

LOWREY afirmă că i s-a transmis în ședințe că reclamațiile (adresate decanului studenților și către Biroul de Dezvăluiri Sigure și Drepturi ale Omului) stipulau că viziunile sale cu privire la feminism determinau studenții să nu se simtă în siguranță, existând îngrijorări că acest lucru îndepărta elevii de la alegerea antropologiei ca materie principală de studiu. Domnia sa nu cunoaște natură exactă a plângerilor – sau cine le-a făcut – întrucât acestea au fost făcute informal și anonim.

Superiorul meu spera că, pentru binele departamentului, îmi voi da demisia din poziția pe care o dețineam.

Ea a mai susținut că i s-a spus faptul că ar fi descurajat studenții în a mai organiza evenimente de Mândrie (parade homosexuale n.t.), lucru pe care ea îl neagă. Această afirmație a determinat-o să concluzioneze că sesizările se învârteau în jurul concepțiilor sale cu privire la gen.

În urma unei întâlniri ulterioare cu decanul facultății, a primit o scrisoare care o anunța că nu mai poate efectiv continua în rolul respectiv, și că plecarea ei ar fi în interesul departamentului. LOWREY spune că scrisoarea nu expunea motivul destituirii sale, și susține în continuare că nu i s-au oferit niciodată motive în scris pentru concedierea sa.

– National Post, “Profesor de la Universitatea Alberta își pierde postul de administrator din cauza opiniei sale cu privire la gen, lucru care făcea studenții să se simtă în <nesiguranță>”

(more…)

Feministele le considera pe nevestele tradiționale ca fiind spalate pe creieri si radicalizate la fel ca „miresele ISIS”

Posted in familia traditionala, FEMEIA, feminismul, MAMA by saccsiv on februarie 16, 2020

© Getty Images / Lumina Images

RT: Feminists claiming ‘tradwives’ are radicalized ‘like ISIS brides’ have become the woman-shaming patriarchy they hated

Feministele care pretind că „nevestele tradiționale” sunt radicalizate la fel ca „miresele ISIS” au aceeași atitudine patriarhală precum cea împotriva căreia au luptat

de Helen Buyniski

Femeile care își privesc suratele lor adepte al virtuților căsătoriei tradiționale și ale rolului de mamă drept victime ale spălării pe creier extreme, nu fac decât să înlocuiască adevăratele țeluri ale feminismului cu un paternalism sinistru.

În ultimele luni a explodat îngrijorarea privind accentuarea așa-numitei mișcări „tradwife” [„tradwife”, prescurtare a expresiei „traditional wife” – soție, nevastă tradițională, pe model vechi; casnică – n.tr.] – tinere femei care adoptă rolul pe care soția îl avea în perioada pre-feministă și în care aceasta trebuia să aibă în permanență grijă de soțul ei și de copii, în loc să aibă un loc de muncă în afara căminului – aducând cu sine toată pleiada de „perle” de gândire și opinii semidocte posibile.

(more…)

LINII DIRECTOARE: Trupele SUA trebuie sa ramana in Afganistan pentru a promova feminismul / SUA trebuie să invadeze Iranul pentru a impune feminismul

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 20, 2019

Marianne Williamson

INFORMATION LIBERATION: Marianne Williamson: We Need to Stay in Afghanistan to Advance Feminism

Marianne Williamson: Trebuie să rămânem în Afghanistan pentru a promova feminismul

Chris Menahan
Aug. 19, 2019

Candidata democrată la preşedinţie pentru 2020 Marianne Williamson a spus că este „inacceptabil” ca administraţia Trump să ia în calcul retragerea trupelor din Afghanistan deoarece trebuie să asigurăm „drepturile şi protecţia femeilor” care au fost abuzate de talibani.
Retreagerea trupelor din Afghanistan fără asigurarea drepturlilor şi a protecţiei femeilor este inacceptabilă- a scris Williamson pe tweeter sâmbătă. Istoricul de brutalitate al talibanilor împotriva femeilor nu trebuie uitat sau ignorat în decursul acestor negocieri. https://t.co/DhTVF4MaGB

— Marianne Williamson (@marwilliamson) August 17, 2019

Williamson a postat un link către o pagină de propagandă din New York Times justificând războiul nesfârşit pentru “trezirea” liberalilor pretinzând că SUA se află în Afghanistan pentru promovarea feminismului.

Howard Dean a spus în mod similar anul trecut we need to continue the endless war in Afghanistan to advance feminism (trebuie să continuăm războiul nesfârşit din Afganistan pentru promovarea feminismului):

Prin retragerea trupelor noastre din Afghanistan, noi condamnăm milioane de femei la Epoca de Piatră. Nicio educaţie, niciun drept de a alege cu cine să se mărite. Ele vor deveni obiecte în proprietatea talibanilor când aceştia vor prelua administraţia. Chiar asta vă doriţi? https://t.co/7VR9ZJUz8W

— Howard Dean (@GovHowardDean) December 21, 2018

Secretarul de stat Mike Pompeo a sugerat de asemeni anul trecut că trebuie să răsturnăm guvernul Iranian pentru a răspândi feminismul:

.@SecPompeo: Aşa cum s-a văzut de la protestele în hijab,  brutalii oameni ai regimului par a fi în mod particular îngroziţi de femeile iraniene care-şi cer drepturile. Ca fiinţe umane cu demnitatea inerentă şi cu drepturi inalienabile, femeile din #Iran merită aceleaşi libertăţi ca bărbaţii din Iran. pic.twitter.com/mqbE8vPwpv

— Department of State (@StateDept) May 21, 2018

Fosta purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert a sugerat deasemeni:

SUA trebuie să invadeze Iranul pentru a impune feminismul! pic.twitter.com/ldQUO6vGN1

— Chris Menahan 🔹 (@infolibnews) May 21, 2018

În timp ce în trecut războaiele noastre erau justificate în numele “răspândirii democraţiei”, astăzi ele sunt justificate în numele răspândirii trezirii progresismului.
Probabil că administraţia Trump – care deja duce un război global pentru legalizarea  homosexualităţii în lume – ar putea-o angaja pe Williamson să  le ofere una dintre faimoasele ei “sesiuni de rugăciune” talibanilor să-i facă să se gândească la privilegiile lor de bărbaţi afgani.

Traducerea: Costin Ştirbu

 

Tagged with: , , ,

Despre DEZINTEGRAREA FAMILIEI in PROTOCOLUL DE LA TORONTO

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 6, 2016

174677_110597438960850_333566_n

Foto: http://nycal.mayfirst.org/node/3788

Pentru a realiza dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, deci a societăţii în general, este primordial să se încurajeze „Libertatea Sexuală” la toate eşaloanele societăţii occidentale. Trebuie să se reducă individul, deci masele, la obsesia de a-şi satisface instinctele primare prin toate mijloacele posibile. Ştim că această etapă reprezintă punctul culminant în care întreaga societate va sfârşi prin a se surpa în sine însăşi. Nu la fel s-a întâmplat şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?

Cu ajutorul oamenilor de ştiinţă  şi al laboratoarelor finanţate de lojile noastre, am reuşit să punem la punct un procedeu chimic care va revoluţiona toate societăţile occidentale şi va arunca pradă uitării pentru totdeauna principiile morale şi religioase iudeo-creştine. Acest procedeu, sub formă de pilulă, va deschide larg calea „libertăţii sexuale” fără consecinţe şi le va împinge pe „femeile” naţiunilor spre dorinţa de a dori să se desprindă din starea care va ajunge să fie considerată jugul trecutului – sclavia femeii supuse bărbatului şi familiei iudeo-creştine tradiţionale. Odinioară „Centru şi pivot al celulei familiale”, femeia modernă, acum în calitate de persoană individuală independentă, va dori să-şi abandoneze rolul tradiţional, să se detaşeze de familie şi să-şi trăiască viaţa în conformitate cu aspiraţiile ei personale. Nimic mai firesc, ştim, dar locul în care noi vom interveni cu tărie va fi acela al infiltrării tuturor „mişcărilor de contestare feministe”, împingându-le logica până la cele mai extreme limite ale consecinţelor sale. Iar aceste limite se găsesc deja înscrise în dezintegrarea definitivă a familiei tradiţionale şi a societăţii iudeo-creştine.

(more…)