TVR Info: Pastile ortodox si catolic trebuie sa fie la o data comuna, care data sa fie calculata de catre evrei
Anul trecut a starnit zarva:
Se pare insa ca nu este suficienta treaba cu calendarul gregorian, asa ca in emisiunea de azi dimineata (cred ca a lui Dan Mihai Pavaloiu) de pe TVR Info, realizatorul impreuna cu invitatul preot catolic au tras concluzia ca Pastile ortodox si catolic trebuie sa fie la o data comuna, care data sa fie calculata de catre evrei.
Sa ne amintim insa ca la Sinodul de la Niceea s-a adoptat astfel calcul a datei Pastilor:
- În ceea ce priveşte ziua săptămânală, Paştile se vor serba totdeauna duminica.
- Această duminică va fi cea imediat următoare lunii plinede după echinocţiul de primăvară.
- Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.
Cititi va rog mai multe la:
https://doxologia.ro/cum-se-calculeaza-data-pastilor
Harababura ecumenista in mintea Andreei Esca dupa ce s-a lepadat cu 24 de ani in urma
B1: Andreea Esca și-a schimbat religia: „Important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică” (FOTO)
Andreea Esca a mărturisit că e creștin ortodoxă prin botez, dar a trecut la catolici acum 24 de ani, pentru a se putea mărita cu Alexandre Eram. Și copiii lor, Alexia și Aris, sunt catolici. Acum sărbătoresc Paștele de două ori.
Andreea Esca: Sunt o catolică pârâtă
„Eu sunt o catolică pârâtă pentru că sunt botezată ortodox, și recunosc, merg în continuare la biserica ortodoxă, am niște sfinți ortodocși în care cred și rămân acolo, în sufletul meu, dar am trecut la romano-catolici atunci când m-am măritat pentru că nu puteam altfel să facem căsătoria rămânând fiecare așa, de fapt așa era atunci, am înțeles că se poate, că unele biserici acceptă, altele nu. Noi nu am avut această șansă.
În 2000 ne-am căsătorit, deci iată, 24 de ani se fac imediat. Și atunci am trecut la romano-catolici ca să mă căsătoresc cu Alex, care este botezat romano-catolic. Copiii sunt și ei romano-catolici. Tata e greco-catolic, totul e complicat”, a spus Andreea Esca, la Pro TV, potrivit Libertatea.
De ce nu a trecut Alexandre Eram la ortodocși
Întrebată de ce nu și-a schimbat Alexandre Eram religia, ea a răspuns: „Știu că am încercat și asta a fost cea mai convenabilă variantă, important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică, oricare ar fi biserica”.
„Noi, duminică, avem Paștele. Eu sărbătoresc de fiecare dată, de două ori, așa că sunt cea mai câștigată din toată alegerea”, a mai susținut Andreea Esca.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
In 2022 „Andreea Esca și alte vedete, alături de mii de bucureșteni, au mers, în Joia Patimilor nu la biserică, ci la o întâlnire cu un așa-numit guru yoghin”:
Sfantul Marcu Eugenicul a fost unicul ce s-a opus unirii cu catolicii semnata la Sinodul de la Ferrara – Florenta (1438-1439). Urmandu-i exemplul, lumea ortodoxa n-a recunoscut documentul, dar imparatul Constantin a ramas fidel unirii si Constantinopolul a cazut in 1453. In 1965 Patriarhul Athenagora ridica anatema de la 1054. La Sinodul de la Niceea din 2025 se va semna din nou unirea?
Parintele nostru intre sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amandoi din familii credincioase si binecunoscute ale Constantinopolelui, capitala Imperiului Roman si a Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe.
In acea vreme, partea rasariteana a Imperiului fusese cucerita de turci, si imparatul Manuil intrase in negocieri cu papa Martin al V-lea, nadajduin sa adune un sinod ecumenic pentru a obtine unirea celor doua biserici, si astfel sa primeasca ajutor militar din partea monarhiilor vest-europene. Aceste negocieri au fost intrerupte, insa, dupa ce imparatul a suferit o criza. Dupa asediul nereusit asupra Constantinopolului din 1422, al sultanului otoman Murad al II-lea, fiul si succesorul imparatului, Ioan VIII Paleologul, a reluat negocierile cu noul papa, Eugenie al IV-lea, si a inceput pregatirile pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului au refuzat participarea la sinod, dar au trimis, siliti, reprezentanti.
Patriarhul Alexandriei a ales ca unul din delegatii sai sa fie ieromonahul Marcu Evgenikos, ale carui lucrari teologice i-au adus faima in intregul imperiu. Atat Imparatul cat si patriarhul (Iosif al II-lea al Constantinopolului) au dorit ca Marcu sa fie hirotonit episcop, pentru a ocupa pozitia de teolog-sef al delegatiei Ortodoxe, la sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat in rangul de Mitropolit al Efesului, ce devenise vacant prin moartea mitropolitului Ioasaf. Vorbind de sperantele sale pentru sinod, Sfantul Marcu spunea: „Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in sfintii comuni ai Bisericilor Apusului si Rasaritului. Intr-adevar, credeam ca totul va merge bine cu noi si vom obtine ceva maret si vrednic de munca si nadejdile noastre.”
Pe 27 noiembrie 1437, 700 de episcopi, arhimandriti, monahi, preoti si laici au intins panzele spre Italia. Aceasta delegatie ortodoxa il includea pe imparatul Ioan, patriarhul Iosif si 22 de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima intrunire a sinodului s-a tinut in Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfantului Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa 14 sedinte in Ferrara, cea din urma avand loc pe 13 decembrie, papa Eugenie a mutat sinodul in alta parte (din considerente financiare), la 12 ianuarie 1439. Sinodul a reinceput in Florenta pe 26 februarie si s-a incheiat pe 5 iulie.
Nu a fost intaia data cand s-a incercat o astfel de reunire. Negocieri pentru restabilirea comuniunii eclesiale intre Roma si Constantinopole au avut loc de aproximativ 30 de ori de la Marea Schisma din 1054. Cea mai importanta dintre aceste incercari anterioare a avut loc la Conciliul de la Lyon in 1274. A fost motivata, la fel, in buna masura, de catre dorinta imparatului Mihail al VIII-lea de a primi ajutor militar din partea papalitatii. Despre acel conciliu, episcopul Kallistos (Ware) scrie: Dar unirea s-a dovedit nu mai mult decat o intelegere pe hartie, de vreme ce a fost respinsa cu tarie de majoritatea covarsitoare a clerului si mirenilor din Biserica Bizantina, cat si de Bulgari si de alte tari ortodoxe. Reactia generala la conciliul de la Lyon a fost rezumata in cuvintele atribuite sorei imparatului: ‘Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat neprihanirea credintei Ortodoxe’.
La Ferrara-Florenta principalele probleme in disputa au fost: (1) purcederea Duhului Sfant (adica adaugirea de catre biserica latina a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) folosirea painilor nedospite (a azimilor) in Euharistie. (A mai fost un alt subiect important pe care unii dintre delegati ar fi dorit sa il discute, deosebirea in teologia ortodoxa dintre „esenta” divina si „energiile” divine, dar imparatul, dorind evitarea unor alte piedici pentru unire, le-a interzis participantilor greci sa discute problema.)
Filioque
Inca din zilele timpurii ale bisericii, candidatilor la botez in comunitatea crestina li se cerea sa marturiseasca credinta crestina sub forma unui scurt rezumat doctrinar, un „crez” (din latinescul credo, „[Eu] cred”). Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325 d.Hr.) si al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au stabilit ceea ce a ajuns sa fie cunoscut drept Crezul Niceno-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez s-a bazat pe crezurile anterioare de botez ale bisericii, dar a fost dezvoltat pentru a lamuri invatatura Bisericii privitoare la dumnezeirea lui Hristos si spre a combate erezia ariana raspandita in biserica la acea vreme, ce sustinea ca Hristos a fost o fiinta creata, nu Dumnezeu vesnic. Crezul de la Niceea a fost acceptat universal, atat in rasarit cat si in apus, ca exprimarea cea mai importanta a invataturii crestine, „simbolul credintei”. In 589, un sinod local din Toledo, Spania, a adaugat o cuvant la crez astfel incat sa zica: „Cred..in Duhul Sfant, Domnul de viata Datatorul, care din Tatal si din Fiul purcede” (filioque in latina). Acest adaos a fost facut aparent ca o aparare impotriva arianismului. Roma a respins initial schimbarea crezului stravechi. De fapt, in secolul al 9-lea, papa Leon al III-lea a pus ca crezul original, fara filioque, sa fie inscris pe placi de argint, in bazilica Sfantului Petru. Curand dupa anul 1000, insa, Biserica Romei a acceptat modificarea. Subiectul filioque a ocupat de departe cea mai intinsa parte a discutiilor sinodului. Urmatorul pasaj din „Vietile Stalpilor Ortodoxiei” descrie obiectia Ortodoxa la filioque:
Inr-adevar, aceasta a fost cea mai dureroasa disputa dintre Ortodocsi si Latini. Grecii, condusi de Sfantul Marcu, au insistat asupra faptului ca orice insertie in crez – filioque sau nu – era necanonica. Unii papi dinaintea lui Eugenie nu au sanctionat aceasta adaugire si, in alte dati, alti papi au sustinut-o. In orice caz, a devenit treptat o adaugire permanenta a crezului in Apus, si papii ce au urmat au intarit aceasta invatatura eretica, declarand ca Duhul Sfant purcede din ipostasurile Dumnezeului-Tatal si Dumnezeului-Fiul, adica existenta Sa este din ambele ipostasuri. Intr-o incercare de combatere a arianismului, Apusul a creat doua cauze in Dumnezeire. Ortodoxia afirma ca Tatal este singura Sursa a Fiului si a Duhului – Unul nascandu-se vesnic din El si Celalalt purcezand vesnic din el. Dumnezeu, astfel, este Unul, deoarece Tatal este sursa Dumnezeirii, prin aceasta realizandu-se unitatea. Adaugirea filioque a fost treptata, desi Sinoadele Ecumenice al 3-lea si al 4-lea au randuit o hotarare stricta, ca in crez nici un cuvant sa nu se schimbe, adauge sau scoata – nici macar o litera. Asupra celor ce ar indrazni sa faca modificari, s-au aruncat afurisenii teribile.
Sfantul Marcu, impotriva puternicelor obiectii ale latinilor, a insistat ca, inainte de orice altceva, sa fie citite cu glas tare canoanele Bisericii privind chestiunile in discutie. A citit hotararile celui de-al treilea, patrulea, cincilea, saselea si saptelea Sinod Ecumenic, precum si pasaje din diferiti sfinti, incluzand mai multi papi, toate afirmand crezul original si interzicand orice modificare a lui. Multi din monahii latini prezenti la sinod, dupa ce au auzit hotararile si actele Sinoadelor Ecumenice, alaturi de explicatia lui Marcu, au marturisit ca nu mai auzisera asa ceva pana atunci. Au strigat ca grecii invata mai drept decat sfintii lor, si s-au minunat de Marcu al Efesului. Totusi, Latinii au oferit mai multe argumente in apararea filioque: ca filioque nu a fost un adaos la crez, ci doar o explicitare; ca Papa, ca si cap suprem al bisericii, are autoritatea sa faca astfel de adaugiri explicative in crez; si ca hotararile sinoadelor interzic numai modificarile neortodoxe in crez. Un compromis s-a cautat in formula acceptata de greci, cea ca Duhul Sfant purcede „de la Tatal prin Fiul”. Oricum, o data ce grecii au acceptat formula, latinii au insistat ca „prin Fiul” si „de la Fiul” inseamna acelasi lucru; astfel, filioque ar trebuie acceptat asa cum este: „de la Tatal si de la Fiul”! Arhiepiscopul Marcu a insistat asupra distinctiei, spunand: „Daca acceptam ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, abolim monarhia in Dumnezeire si acceptam doua cauze ale Dumnezeirii”.
Autoritatea papala
Este clar din Noul Testament si alte scrieri crestine timpurii ale perioadei apostolice ca inca din primul secol au existat trei nivele de hirotonie in biserica: diacon, preot si episcop. Episcopul este capul unei comunitati crestine locale. El prezideaza asupra slujirii euharistice a bisericii; este raspunzator, in cele din urma, pentru propovaduirea si apararea invataturii celei adevarate. Precum un tata intr-o familie, este simbolul si pazitorul unitatii Bisericii si este responsabil cu pastrarea disciplinei si randuielii dumnezeiesti in biserica care ii este incredintata spre pastorire. Pe la inceputul secolului al patrulea, cinci orase in lumea crestina au dobandit o pozitie deosebita din pricina importantei lor in Imperiul Roman. Episcopii acestor orase au ajuns sa fie numiti „Patriarhi”. Alti episcopi au cautat deseori catre ei pentru conducere si autoritate morala in dispute doctrinare sau disciplinare, privind biserica ca un intreg. Cel dintai intre cei cinci Patriarhi era Episcopul Romei, Papa. Acesti Patriarhi nu reprezinta un „al patrulea” nivel de hirotonie in biserica; patriarhii sunt tot episcopi. Diferite interpretari ale rolului papalitatii in biserica au fost un focar major de tensiuni intre Bisericile Rasaritene Ortodoxe si cea Romano-catolica, mai ales dupa marea schisma de la 1054. Declaratia pozitiei romane, prezentata la sinod, zice: „Astfel definim ca sfantul Scaun Apostolic si Pontiful Roman tin primatul asupra lumii; si ca Pontiful Roman insusi este succesorul fericitului Petru, capetenia Apostolilor, si adevaratul vicar al lui Hristos. Papa este capul intregii Biserici, si parintele si invatatorul tuturor crestinilor; si ca toata puterea i-a fost data prin fericitul Petru de catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru a hrani, conduce si guverna Biserica catholica (soborniceasca)… Mai mult, reinnoim ordinea celorlalti venerabili Patriarhi, care ne-a fost inmanata prin sfintele canoane, si anume ca Patriarhul de Constantinopole va fi al doilea dupa sfantul Pontif Roman. A treia, intr-adevar, este Alexandria; a patra, la fel, Antiohia, si al cincilea este Ierusalimul…” In contrast cu suprematia universala si jurisdictia imediata pe care biserica Romei o subscrie papalitatii, Sfantul Marcu explica punctul de vedere Ortodox in mod succint, scriind: „Pentru noi, Papa este precum unul din patriarhi – si numai daca este Ortodox” (adica adera la credinta Ortodoxa si nu se departeaza de la ea).
Purgatoriul
Recent publicatul „Catehism al Bisericii [Romano-]Catolice” defineste doctrina bisericii Romei asupra purgatoriului dupa cum urmeaza: „Toti cei ce mor in harul si prietenia Domnului, dar inca imperfect purificati, sunt cu adevarat asigurati de eterna lor mantuire; dar, dupa moarte, ei sunt purificati, pentru a atinge sfintenia necesara intrarii in fericirea raiului. Biserica da numele de Purgatoriu acestei purificari finale a celui ales, care este cu totul diferita de pedeapsa celui condamnat. Biserica a formulat doctrina ei de credinta asupra Purgatoriului mai ales la Conciliile de la Florenta si Trent. Traditia Bisericii, referindu-se la anumite texte ale scripturii, vorbeste de un foc curatitor… ” Raspunsul ortodox la invatatura purgatoriului, expus la sinod de catre mitropolitii Visarion al Niceei si Marcu al Efesului, este ca doctrina latina rezida intr-o distinctie intre un foc etern si unul temporar, ce este respinsa de ortodoxie. „Visarion a continuat prin a talcui ca exista un singur foc vesnic. Pedeapsa vremelnica a sufletelor pacatoase consta in faptul ca ei, pentru o vreme, pleaca intr-un loc intunecat si sumbru unde sunt pedepsiti prin lipsirea de Lumina Dumnezeiasca. Insa pot fi izbaviti dintr-acest loc intunecos si sumbru prin rugaciunile Bisericii, Sfanta Euharistie si fapte de milostenie, savarsite in numele lor – insa nu prin foc.” Astfel, ambele biserici afirma ca sufletul are parte de o purificare [curatire] continua dupa moarte, dar ortodoxia respinge (sau, cel putin, refuza sa afirme) ca focul purgatoriului este mijlocul unei astfel de curatiri.
Azimile
Au existat obiceiuri liturghice diferite in Apusul Latin si Rasaritul grec. O diferenta notabila a fost folosirea painii nedospite (azima) in euharistie, de catre biserica Latina, si folosirea painii dospite in bisericile Rasaritene. Ware rezuma hotararea sinodului in aceasta chestiune: „Unirea de la Florenta s-a bazat pe principiul dualitatii: unanimitatea in probleme de doctrina; respect pentru riturile legitime si traditiile particulare ale fiecarei Biserici… astfel ca in ceea ce priveste azimile, nici o uniformizare nu a fost ceruta: Grecilor li s-a ingaduit sa foloseasca painea dospita, in timp ce Latinii continuau sa o utilizeze pe cea nedospita.”
Apararea Ortodoxiei de catre Sfantul Marcu
Pe masura ce discutiile continuau, grija pentru dobandirea unei intelegeri din punct de vedere teologic si a unei caderi de acord a lasat loc motivelor lumesti, de ambele parti: si din partea papei (ce dorea a-si supune bisericile rasaritene autoritatii sale eclesiastice) si din cea a imparatului (ce isi dorea ajutor militar din partea Apusului). Intr-un efort de a grabi discutiile si de a usura unirea, imparatul Ioan i-a exclus pe doi din cei mai puternici aparatori ai ortodoxiei, Marcu al Efesului si Antonie al Eracleei, consemnandu-l pe Marcu in odaia sa si punand paznici la usa, pentru a-l impiedica sa plece. A fost conceputa o formula de unire, in care ortodocsii au acceptat pozitia bisericii Romei in fiecare punct doctrinar aflat in disputa. Pana si patriarhul bizantin Iosif a avut o intalnire intre patru ochi cu Sfantul Marcu, pentru a-l convinge sa semneze hotararea. Dar Marcu a fost neclintit: „In problemele de credinta nu incape pogoramantul si iconomia”. Opt zile dupa ce i-a grabit pe ceilalti delegati ortodocsi sa semneze, patriarhul Iosif a murit. Imparatul Ioan a luat conducerea bisericii in maini, o actiune condamnata de Sfantul Marcu: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”. Dar papa si imparatul au inceput sa ii ameninte pe delegatii ortodocsi pentru a semna. Papa a anuntat ca isi va retrage sprijinul militar, daca ortodocsii nu vor semna. Delegatia ortodoxa a fost lasata fara hrana si bani, iar latinii au amenintat sa isi retraga plata stipendiilor promise, pentru calatorie si cheltuielile de trai. Delegatilor ortodocsi li s-a oferit mita in schimbul semnaturilor. Unul din episcopii rusi care nu a semnat de prima data hotararea a fost arestat si intemnitat timp de o saptamana, pana ce a primit sa semneze. Cativa episcopi si mireni s-au temut pentru vietile lor si au parasit orasul.
In cele din urma, Marcu al Efesului a ramas singurul episcop Ortodox din Florenta care a refuzat sa semneze hotararea de unire. „Ortodoxia a fost mai pretioasa pentru Marcu decat Statul; Ortodoxia era vesnica comoara, Biserica adevarata a celor ce sunt mantuiti. Statul bizantin e al taranei; s-a nascut, a inflorit si va pieri. Dar Ortodoxia este pururea si trebuie pastrata precum o lumina vesnica.” Cat despre ceilalti delegati, „desi in launtrul inimilor lor, multi nu au vrut sa semneze, totusi si-au calcat constiinta ortodoxa de frica mortii, pentru bani, pentru hrana sau pentru a-l multumi pe imparat.” Pentru a fi corecti, trebuie spus ca nu toti delegatii din partea Romana au fost de acord cu asemenea masuri. Unul din teologii latini de frunte, dominicanul Ioan de Montero, a insistat in mod repetat ca sa i se ingaduie lui Marcu al Efesului sa se intoarca la discutii, dar Imparatul a refuzat.
La data de 5 iulie 1439, Unirea de la Florenta a fost ratificata. Dupa ce episcopii greci au semnat hotararea, in timp ce papa Eugenie se pregatea sa iscaleasca, a intrebat daca Marcu al Efesului a semnat si el. Cand i s-a spus ca nu, a exclamat: „Atunci nu am obtinut nimic!” Cu toate acestea, o slujba de praznuire a unirii s-a tinut in ziua urmatoare, si grecii s-au intors la Constantinopole. La 1 februarie 1440, navele purtandu-i pe greci au trecut prin Cornul de Aur. Prin negutatorii care au fost in Ferarra si Florenta, faima si rezultatele lui Marcu au sosit inaintea sa in capitala. Dupa ce i s-a istorisit rezistenta sa eroica, norodul astepta sa isi aplaude si sa isi incurajeze eroul. Cineva a descris comportarea populara fata de Marcu, astfel: „Efeseanul privea multimea ce il proslavea pentru ca nu semnase. Poporul il cinstea precum israelitii de demult pe Moise si pe Aaron. Toti il laudau si ii ziceau ‘sfant’”. Chiar si cei ce erau impotriva lui Marcu ziceau: „Nu a primit nici daruri, nici aur” de la papa. Plini de infricosare, credinciosii i-au evitat pe episcopii care semnasera si chiar i-au insultat. Nici clerul ramas in Constantinopole n-a dorit sa slujeasca impreuna cu unionistii. In acest timp, patriarhii rasaritului au anuntat ca nu se considera legati de nimic din cele ce au iscalit reprezentantii lor. Marcu a fost numit un nou Sfant Atanasie si un nou Sfant Ioan Teologul. A fost socotit marturisitor si mucenic de catre aproape intreg trupul bisericii grecesti. A fost intampinat cu respect si entuziasm universal.
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, București, 18 – 25 Ianuarie 2024
„Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.”
Din pacate insa, si anul acesta are loc „Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor”. Iata ce putem citi la https://evkb.ro/saptamana-de-rugaciune-ecumenica-pentru-unitatea-crestinilor-un-moment-de-comuniune-in-bisericile-din-bucuresti-18-25-ianuarie-2024/
Săptămâna de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștinilor: Un Moment de Comuniune în Bisericile din București, 18 – 25 Ianuarie 2024
Anul 2024 marchează o dată importantă în calendarul spiritual al bisericilor creștine din București: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină. Acest eveniment ecumenic, care se desfășoară între 18 și 25 ianuarie, reprezintă un timp dedicat rugăciunii comune și meditației interconfesionale / intercreștine.
Inițiat în secolul XX în cadrul protestantismului, acest demers a câștigat susținerea și participarea unui spectru larg de confesiuni creștine, evoluând astfel într-o mișcare ecumenică de amploare globală. Unindu-se în rugăciune, creștinii din diverse tradiții își exprimă dorința de a trăi mai aproape de învățăturile lui Iisus Hristos și de a promova pacea și înțelegerea reciprocă.
Și în anul acesta, în capitala României, București, Bisericile se alătură acestei săptămâni speciale sub tema inspirată din Luca 10,27: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.“ Aceste cuvinte, fundamentale în credința creștină, vor ghida meditațiile și rugăciunile participanților.
Tema și materialele pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor din 2024 au fost pregătite de o echipă ecumenică din Burkina Faso, sprijinită de comunitatea locală Chemin Neuf (GCN):
Săptămâna de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștinilor nu este doar un eveniment religios, ci și un simbol puternic al posibilității de reconciliere și armonie în diversitate.
Participarea este deschisă tuturor celor care doresc să se alăture în această perioadă de reflecție și unitate spirituală.
Program Detaliat al Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor:
18 – 25 Ianuarie 2024
Locație: Bisericile participante din București
Ora de începere: Zilnic la ora 17:00
Joi, 18 Ianuarie 2024
Gazda: Catedrala „Sfântul Iosif“ – Strada General H. M. Berthelot 19
Predica: Biserica Ortodoxă Română
Vineri, 19 Ianuarie 2024
Gazda: Catedrala Armeană – Bd. Carol I
Predica: Biserica Evanghelică C.A.
Sâmbătă, 20 Ianuarie 2024
Gazda: Biserica Evanghelică C.A – Strada Luterană, Nr.2
Predica: Biserica Romano-Catolică
Duminică, 21 Ianuarie 2024
Serviciul divin în fiecare biserică proprie.
Luni, 22 Ianuarie 2024
Gazda: Catedrala Sf. Vasile – Strada Polonă 50
Predica: Biserica Armeană
Marți, 23 Ianuarie 2024
Gazda: Biserica Reformată Calvină (Calvineum) – Strada Luterană, Nr. 13
Predica: Biserica Anglicană
Miercuri, 24 Ianuarie 2024
Gazda: Biserica Anglicană – Strada Alexandru D. Xenopol 2
Predica: Biserica Greco-Catolică
Joi, 25 Ianuarie 2024
Gazda: Mănăstirea Caşin – Bd, Strada Alexandru Constantinescu
Predica: Biserica Reformată Calvină
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Mitropolitul Ioan Selejan al Banatului la sărbătoarea Hanuka în sinagogă la Timișoara
Comunitatea evreiască din Timişoara a celebrat la Sinagoga din cartierul Iosefin, începutul sărbătorii Hanuka (sau sărbătoarea Luminilor), una din sărbătorile tradiţionale ale evreilor.
Ceremonia a fost condusă de rabinul Zvika Kfir din Israel, iar la eveniment au participat IPS Ioan, Mitropolitul ortodox român Banatului, și Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, semn că ecumenismul nu a murit în Banat.
La predica sărbătorii rostite de rabinul Zvika Kfir în limba engleză, au mai fost prezente Regina Lochner, consulul Republicii Federale Germania la Timișoara și Tilla Rudel, directoarea Centrului Cultural Francez din Timișoara.
În fiecare casă evreiască din oraş s-a aprins prima din cele opt lumânări din Menora care vor fi aprinse, pe rând, în următoarele zile. Obiceiul este de a aprinde o singură lumină în prima seară, două în a doua seara, trei în a treia seara, etc. de la stânga la dreapta, până când, în a opta seară, toate luminiţele sunt aprinse.
Comentariu saccsiv:
CANONUL 70 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII RELIGIOASE CU IUDEII)
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul (rândul) clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui (ar serba, ar ţine) sărbătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
(7, 64, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)
CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII)
Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la templul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.
Cititi va rog si:
Intre 24-27 ianuarie 2002 – a participat la „Ziua de rugăciune pentru pacea în lume”, eveniment organizat la Assisi (Italia) de către Oficiul de Celebrări Liturgice al Vaticanului. 30 august – 4 septembrie 2002 – face parte din delegaţia BOR aflată la conferința ecumenică de la Palermo (Italia). 3-5 octombrie 2010 – La invitaţia Comunităţii Sant Egidio din Italia, ÎPS Ioan a participat la Barcelona, Spania, la întâlnirea cu tema „Locuiesc împreună într-o perioadă de criză: Familia de popoare, Familia lui Dumnezeu” a reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii. 11- 13 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a participat la Cea de-a 25-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant`Egidio la München, cu tema „Destinaţi la convieţuire”. Între participanţii la acest eveniment s-au numărat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Dl. Christian Wulf, Preşedintele Germaniei şi D-na Angela Merkel, Cancelarul Germaniei. În perioada 8-12 septembrie 2012 a participat la la Cea de-a 26-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant` Egidio la Sarajevo. 29 septembrie-1 octombrie 2013 – ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională pentru pace „Curajul speranţei – religii şi culturi în dialog” organizată de Comunitatea Sant’Egidio. 20-22 martie 2014- ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională „Le periferie umane ed esistentiali nei Padri della Chiesa”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio. La acest eveniment au participat numeroase alte personalităţi ale lumii religioase, politice şi culturale din întreaga lume. 17-26 iunie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat în Creta – Grecia, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. 18-20 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la Assisi-Italia la întrunirea internațională cu tema: “Sete pentru pace. Religii și culturi în dialog”.
În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.
În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.
În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.
La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.
La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan.
Cititi va rog si:
ISTORIE / Scrisoarea părintelui Epifanie Theodoropoulos către Patriarhul Ecumenic Athenagoras
Am primit pe e-mai de la fratele Felix:
Scrisoare de la
Parintele Epifanie Theodoropoulos către
Patriarhul Ecumenic Athenagoras
(fragmente)
Sanctitatea Voastră,
Corespondați cu Papa în toate problemele ecleziastice, ca și cum am trăi în secolul al V-lea d.Hr.
Schimbați cu papa afecțiuni tandre și îmbrățișări frățești.
Îl numiti „primul episcop al creștinismului” și dvs va socotiti al doilea.
Declarați că „nicio diferență nu separă cele două Biserici”.
Vă rugați cu reprezentanții papei și ii tratați aproape la fel de mult ca pe episcopii ortodocși.
Ați eliminat afurisaniile vechi de secole (anatemele).
Sanctitate, care dintre cele două aceste lucruri s-a întâmplat?
Papa s-a convertit imbratisind invatatura Ortodoxiei sau dumneavoastră v-ați vandut papalității?
Cum este posibil ca Papa eretic să fie socotit primul episcop al creștinismului, iar dvs al doilea?
Când vreodata i-a asimilat Biserica Sobornicească pe episcopii ortodocși cu episcopii ereticilor?
Este vorba de un limbaj dogmatic și canonic de precizie sau vorbiți cu ipocrizie diplomatică flexibilă?
Sunteți episcop sau diplomat?
Sanctitatea Voastră,
„Nu este loc pentru ingaduință în dogmele credinței” (Sfantul Marcu al Efesului).
Tronul Ecumenic are valoare și utilitate numai atunci când dulcea și impermeabila Lumină a Ortodoxiei radiază pretutindeni pe pământ.
Balizele sunt utile dacă și când luminează navigatorii, pentru a evita coliziunea cu recifele de corali.
Când lumina lor se stinge, atunci ele nu sunt doar inutile, ci și dăunătoare, pentru că și ele insele devin recife.
Επιστολή Γέροντος Επιφανίου Θεοδωροπούλου προς τον Οικουμενικό Πατριάρχη Αθηναγόρα (αποσπάσματα) | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
Επιστολή Γέροντος Επιφανίου Θεοδωροπούλου προς τον Οικουμενικό Πατριάρχη Αθηναγόρα (αποσπάσματα)
Comentariu saccsiv:
Cronologie:
1948
Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei miliarde de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.
Patriarhul Athenagoras a fost si el mason:
Legăturile de prietenie dintre Mișcarea focolarelor și Patriarhia ecumenică au început în iunie 1967, când Chiara Lubich s-a întâlnit pentru prima dată cu PF Athenagoras. Cu acea ocazie, Patriarhul îi mărturisea Chiarei:
„Este mare lucru să ne cunoaștem. Am trăit izolați vreme de secole, fără frați, fără surori, ca orfanii. Primele zece secole de creștinism au fost pentru dogme și organizarea Bisericii. În următoarele zece secole am avut schisme și dezbinări. Cea de-a treia epocă, aceasta, este a iubirii.”
Cititi va rog si:
23 august 1948
Este infiintat Consiliul Mondial al Bisericilor:
6 ian. 1964
Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.
7 dec. 1965
Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.
26 oct. 1967
Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.
Nov. 1967
Majoritatea monahilor Muntelui Athos se opun cu tărie „ridicării anatemei de la 1054″.
Pastorala de Crăciun 1968
Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).
Feb. 1971
Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.
Iulie 1972
Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.
Cititi va rog mai multe la:
Cititi va rog si:
INGROZITOR: Patriarhul Athenagora a slujit ca rabin evreu în timp ce era Episcop
Catholica: Teologii catolici și ortodocși cad de acord asupra unui text dezbătut din 2016
10.06.2023, Alexandria (Catholica) – O comisie comună de teologi catolici și ortodocși a ajuns la un acord în această săptămână asupra unui nou document care abordează sinodalitatea și primatul în epoca modernă. Membrii Comisiei mixte internaționale pentru dialog teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă au aprobat textul „Sinodalitate și primat în al doilea mileniu și astăzi” în cadrul unei reuniuni în orașul egiptean Alexandria. Este pentru prima dată în aproape șapte ani când comisia a aprobat un nou document, după textul din 2016 „Sinodalitate și primat în primul mileniu”.
Întâlnirea, găzduită de Patriarhul ortodox grec Teodor al II-lea al Alexandriei, a avut loc într-un moment de turbulențe ecumenice considerabile, determinate de războiul din Ucraina. Pe lângă o delegație catolică formată din 18 persoane – condusă de Cardinalul Kurt Koch, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor de la Vatican – au participat 24 de reprezentanți ai 10 Biserici Ortodoxe autonome. Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe sunt prima și, respectiv, a doua cea mai mare comuniune creștină din lume. Istoricii datează divizarea dintre creștinii din Est și cei din Vest de la Marea Schismă din 1054, însă separarea Bisericii Catolice și a Bisericilor Ortodoxe a fost un proces îndelungat, determinat de diferențe politice și teologice.
Catolicii și ortodocșii continuă să fie în dezacord cu privire la natura exactă a relației Episcopului Romei cu alte sedii, având perspective diferite asupra primatului papal ca jurisdicție. Bisericile Ortodoxe au structuri sinodale, ceea ce înseamnă că Sinoadele Episcopilor joacă un rol fundamental în cadrul Bisericilor autonome. Papa Francisc a lansat un proces la nivel mondial menit să promoveze „sinodalitatea” în Biserica Catolică. Comisia a precizat într-un comunicat că participanților le-a fost prezentat un proiect al noului text la începutul reuniunii din 1-7 iunie. Acesta a precizat: „O primă citire a textului pe parcursul mai multor zile a adus numeroase sugestii de amendamente și revizuiri, care au fost apoi puse în aplicare de un comitet de redactare compus din trei membri ortodocși și trei membri catolici. În timpul discuțiilor a avut loc un schimb de opinii diferite. Textul revizuit a fost apoi prezentat plenului, care l-a discutat în detaliu și a ajuns la un acord asupra documentului. […] Dezacordul cu unele paragrafe ale documentului a fost exprimat de către delegația Patriarhiei Georgiei.”
În comunicat se menționează că teologii au încercat să realizeze „pe cât posibil o lectură comună” a istoriei sinodalității și primatului în Orient și Occident în al doilea mileniu (între anii 1001 și 2000). Documentul, care are aproape 7.000 de cuvinte în limba engleză, afirmă că „probleme majore complică o înțelegere autentică a sinodalității și primatului în Biserică”. „Biserica nu este înțeleasă în mod corect ca o piramidă, cu un primat care guvernează din vârf, dar nici nu este înțeleasă în mod corect ca o federație de Biserici autosuficiente”, se spune în document. „Studiul nostru istoric al sinodalității și primatului în al doilea mileniu a arătat inadecvarea acestor două viziuni.”
Textul concluzionează că „interdependența sinodalității și a primatului este un principiu fundamental în viața Bisericii” și că principiul „ar trebui invocat pentru a răspunde nevoilor și cerințelor Bisericii din timpul nostru”. Participanții ortodocși au reprezentat Patriarhia ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Română, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei și Biserica Cehiei și Slovaciei. Din listă au lipsit alte Biserici Ortodoxe autocefale, precum Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă Rusă, ceea ce evidențiază tensiunile din cadrul Ortodoxiei cu privire la ecumenism și alte chestiuni. În 2019, Patriarhul Teodor al II-lea a recunoscut autonomia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (OCU), ceea ce a determinat Biserica Ortodoxă Rusă să rupă legăturile cu Patriarhia sa din Alexandria și toată Africa și să creeze un Exarhat patriarhal rival al Africii.
Comisia internațională comună a fost înființată de Sfântul Scaun și de 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Există comisii separate pentru dialogul teologic cu vechile Biserici Ortodoxe Orientale și cu Biserica Asiriană de Răsărit. Comisia mixtă a aprobat anterior documente la Rodos (1980), München (1982), Bari (1987), Valamo (1988), Balamand (1993) și Ravenna (2007), precum și documentul din 2016 la Chieti. Noul text va fi cunoscut și sub numele de „documentul de la Alexandria”. La ceremonia de deschidere din 1 iunie de la Alexandria, Patriarhul Teodor al II-lea a subliniat necesitatea „sincerității, onestității și respectului reciproc” în dialogul teologic. „Cursul dialogului teologic dintre cele două Biserici de până acum ne-a arătat că, pentru a începe un dialog, trebuie create condiții de încredere reciprocă și bunăvoință. Condiții de libertate și iubire. Acest lucru este foarte important”, a spus el.
În numele Papei Francisc, Cardinalul Koch, copreședintele catolic al comisiei, i-a oferit PF Teodor al II-lea o copie a pietrei de temelie a Pieței San Pietro, pusă în 1657. La 3 iunie, Patriarhul a participat la o Liturghie catolică celebrată de Mons. Koch la Catedrala Sfânta Ecaterina, Catedrala Vicariatului Apostolic al Alexandriei din Egipt. Au mai fost prezenți Mitropolitul Iob de Pisidia, copreședintele ortodox al comisiei, Arhiepiscopul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Răsăritene, și Cardinalul american Joseph Tobin, membru al Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor.
Sursa: vedeţi aici
Comentariu saccsiv:
Declarația de la Balamand este un document adoptat de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox pe data de 23 iunie 1993 în Mănăstirea Balamand din Liban.
[…]
Important este mai ales punctul 14: „Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin.” Printr-o astfel de declaraţie s-a lepădat învăţătura Sfinţilor Părinţi împotriva ereziilor catolice şi s-a deschis larg poarta pentru papistăşirea Bisericii Ortodoxe oficiale.
Pe lîngă reprezentanții papistași (”catolici”), au participat la semnarea acestui acord reprezentanții următoarelor Biserici Ortodoxe Locale: Patriarhia Ecumenică și Biserica Finlandei de sub jurisdicția ei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Română (care a și ratificat acest acord prin sinodul local), Biserica Ciprului, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei. Nu au participat la acest acord: Arhiepiscopia Greciei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Americii (OCA), Biserica Cehiei și Slovaciei.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
https://lumea-ortodoxa.ro/index.html@p=2421.html
Cititi va rog si:
DOCUMENTUL (ACORDUL) DE LA BALAMAND – 1993
Asadar, se pare ca Patriarhia Romana este singura care l-a si ratificat:
INTERVIU: Parintele Iustin Parvu despre Parintele Adrian Fageteanu si Acordul de la Balamand
Cititi va rog si:
La 7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.
Cititi va rog mai multe la:
Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist?
Orthodox Christianity: FOR WHOM ARE MODERN CHRISTIANS WAITING: CHRIST IN HIS SECOND COMING, OR THE ANTICHRIST?
PE CINE AȘTEAPTĂ CREȘTINII MODERNI: PE HRISTOS LA A DOUA SA VENIRE SAU PE ANTIHRIST?
O prelegere ținută în fața studenților Academiei Teologice din Moscova.
De Prof. Alexei Osipov, publicat pe Orthodox Christianity
„Pe cine așteaptă mai mult creștinii moderni: pe Hristos cu binecuvântările Sale duhovnicești, dar care nu a îmbunătățit cu nimic viața pământească a oamenilor, nu a rezolvat problemele lor zilnice – politice, economice, sociale sau culturale – sau pe Antihrist, care promite să facă toate acestea? Acei creștini de toate confesiunile, care văd sensul vieții lor și al credinței înseși în primirea unui maxim de binecuvântări pământești, îl vor primi, desigur, pe acest rege al lumii pământești ca salvator. Voi nu credeți? Ei bine, uitați-vă la ceea ce caută cel mai mult creștinii moderni din întreaga lume – desigur că ei caută o abundență de binecuvântări pământești; și care nu puțini creștini, chiar și în Rus’, așteaptă un țar ortodox, care va face ordine în țara noastră și ne va da totul!”
20 comments