SACCSIV – blog ortodox

Mitropolitul Ioan Selejan al Banatului la sărbătoarea Hanuka în sinagogă la Timișoara

Posted in ECUMENISM, EVREI, HANUKA, IUDAISM, SINAGOGA, TIMISOARA by saccsiv on decembrie 17, 2023

Ziua de Vest: Ecumenismul trăiește în Timișoara. IPS Ioan, Mitropolitul Banatului și episcopul romano-catolic Iosif Csaba Pál, la Sinagoga din Iosefin – foto

Comunitatea evreiască din Timişoara a celebrat la Sinagoga din cartierul Iosefin, începutul sărbătorii Hanuka (sau sărbătoarea Luminilor), una din sărbătorile tradiţionale ale evreilor.

Ceremonia a fost condusă de rabinul Zvika Kfir din Israel, iar la eveniment au participat IPS Ioan, Mitropolitul ortodox român Banatului, și Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, semn că ecumenismul nu a murit în Banat.

La predica sărbătorii rostite de rabinul Zvika Kfir în limba engleză, au mai fost prezente Regina Lochner, consulul Republicii Federale Germania la Timișoara și Tilla Rudel, directoarea Centrului Cultural Francez din Timișoara.

În fiecare casă evreiască din oraş s-a aprins prima din cele opt lumânări din Menora care vor fi aprinse, pe rând, în următoarele zile. Obiceiul este de a aprinde o singură lumină în prima seară, două în a doua seara, trei în a treia seara, etc. de la stânga la dreapta, până când, în a opta seară, toate luminiţele sunt aprinse.

 

Comentariu saccsiv:

CANONUL 70 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII RELIGIOASE CU IUDEII)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul (rândul) clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui (ar serba, ar ţine) sărbătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

(7, 64, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII)

Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la templul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.

Cititi va rog si:

CANOANELE APOSTOLICE

 

Intre 24-27 ianuarie 2002 – a participat la „Ziua de rugăciune pentru pacea în lume”, eveniment organizat la Assisi (Italia) de către Oficiul de Celebrări Liturgice al Vaticanului. 30 august – 4 septembrie 2002 – face parte din delegaţia BOR aflată la conferința ecumenică de la Palermo (Italia). 3-5 octombrie 2010 – La invitaţia Comunităţii Sant Egidio din Italia, ÎPS Ioan a participat la Barcelona, Spania, la întâlnirea cu tema „Locuiesc împreună într-o perioadă de criză: Familia de popoare, Familia lui Dumnezeu” a reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii. 11- 13 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a participat la Cea de-a 25-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant`Egidio la München, cu tema „Destinaţi la convieţuire”. Între participanţii la acest eveniment s-au numărat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Dl. Christian Wulf, Preşedintele Germaniei şi D-na Angela Merkel, Cancelarul Germaniei. În perioada 8-12 septembrie 2012 a participat la la Cea de-a 26-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant` Egidio la Sarajevo. 29 septembrie-1 octombrie 2013 – ÎPS Ioan a   participat la Roma, Italia,   la Întâlnirea internaţională pentru pace „Curajul speranţei – religii şi culturi în dialog” organizată de Comunitatea Sant’Egidio. 20-22 martie 2014- ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională „Le periferie umane ed esistentiali nei Padri della Chiesa”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio. La acest eveniment au participat numeroase alte personalităţi ale lumii religioase, politice şi culturale din întreaga lume. 17-26 iunie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat în Creta – Grecia, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. 18-20 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la Assisi-Italia la întrunirea internațională cu tema: “Sete pentru pace. Religii și culturi în dialog”.

Conform http://mitropolia-banatului.ro/i-p-s-ioan-selejan-arhiepiscop-al-timisoarei-si-mitropolitul-banatului/

În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.

În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.

În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.

La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.

La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan.

Cititi va rog si:

Aproape toti Ierarhii BOR au fost scoliti in occident, au trecut foarte scurta vreme prin monahism (strict cat sa figureze ca sunt monahi, caci Ierarhi pot fi doar calugarii), au functii in organismele ecumeniste din occident sau sunt participanti la intru

PREMIERĂ Mitropolitul Banatului le cere credincioşilor să NU mai intre în biserici: ‘Să asculte slujbele din curtea lăcașurilor de cult, la difuzoare’

 

Sute de evrei hasidici au venit în România pentru a inagura la Sighetu Marmației una dintre cele mai mari sinagogi din Europa de Est

Posted in EVREI, SINAGOGA by Vali on noiembrie 5, 2021

Sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sute-de-evrei-hasidici-au-venit-in-romania-pentru-a-inagura-la-sighetul-marmatiei-una-dintre-cele-mai-mari-sinagogi-din-europa-de-est-1724989

Sute de evrei hasidici din New York au venit în România pentru a participa la inaugurarea sinagogii din Sighetu Marmației Foto: captură video Digi24

Cea mai nouă sinagogă construită în Europa și una dintre cele mai mari din Europa de Est va fi inaugurată vineri, la Sighetu Marmației. La eveniment vor fi prezenți rabini din New York, Paris, Londra și Frankfurt. Sute de evrei hasidici au venit, joi, special de la New York cu un avion Boeing 787 Dreamliner. A fost pentru prima oară când un astfel de aparat de zbor a aterizat pe aeroportul din Satu Mare.

Sute de persoane din comunitatea hasidică din New York au aterizat joi pe aeroportul din Satu Mare. Rabinul lor șef, Aaron Teitelbaum, a ales să construiască sinagoga în România pentru că bunicul lui s-a născut în Sighetu Marmației.

După ce au coborât din avionul Boeing 787, membrii comunității hasidice au pornit spre autocarele care îi așteptau să îi ducă la Sighetu Marmației, acolo unde vineri va fi inaugurată cea mai nouă sinagogă construită în Europa și una dintre cele mai mari din Europa de Est. 

„Este foarte, foarte emoţionant”, mărturisește unul dintre oaspeți.

„Am venit aici de mai multe ori şi m-am întors acum. Sunt bucuros că am revenit”, spune un altul.

„O să vizităm oraşul şi o să-l reabilităm. Este timpul să fie reabilitat”, declară un alt participant.

Toți cei prezenți în aeroport au trecut pe la punctul de securitate, unde au prezentat certificatul verde.

Prezenţa unui astfel de avion atât de mare în Satu Mare a fost un moment istoric.

„Am făcut un studiu de risc, am făcut niște eforturi în sensul asta. Ne-am dotat cu încă o mașină de pompieri din partea ISU. Am adus și scară de la Cluj, am fi avut și scările noastre, dar pentru a nu risca, am preferat să aducem o scară mult mai calibrată la o astfel de aeronavă”, a declarat Mihai Pătrașcu, directorul aeroportului din Satu Mare.

Alte zboruri din Viena și Londra erau așteptate joi seara tot pe aeroportul din Satu Mare. Inaugurarea sinagogii va aduna cel puțin 500 de evrei hasidici din toată lumea.

„Noua sinagogă, practic vorbim de un complex evreiesc a cărui construcție a început în 2017, care cuprinde noua sinagogă, un restaurant, o școală iudaică și un hotel. În viitorul apropiat, Sighetul va deveni un loc de pelerinaj pentru această comunitate”, subliniază Vasile Moldovan, primarul din Sighetu Marmației.

Sinagoga a fost construită exclusiv din fondurile comunității hasidice din New York. Nu se știe cu exactitate suma care a fost cheltui pentru întregul complex. Numai Tora, cartea sfântă a evreilor ce va fi depusă vineri în sinagogă, a fost estimată la 360.000 de euro.

În trecut, comunitatea evreiască din Sighet număra 30.000 de evrei. Regretatul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, s-a născut tot la Sighetu Marmației.

Editor : Luana Pavaluca

Doi morți și zeci de răniți după prăbușirea unei tribune într-o sinagogă arhiplină din Cisiordania

Posted in ISRAEL, STIRI by Vali on mai 17, 2021

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/doi-morti-si-zeci-de-raniti-dupa-prabusirea-unei-tribune-intr-o-sinagoga-arhiplina-din-cisiordania-1531019

O tribună s-a prăbușit într-o sinagogă supraaglomerată din colonia Givat Zeev din Cisiordania Foto: Profimedia

Cel puțin două persoane au murit și peste 100 sunt rănite, unele fiind în stare critică, după ce o tribună s-a prăbușit duminică  într-o sinagogă supraaglomerată dintr-o colonie evreiască din Cisiordania, anunță presa israeliană.

Potrivit Jerusalem Post, ar fi 167 de răniți, iar una dintre persoanele care au decedat este un copil de 12 ani, cealaltă fiind un bărbat de 40 de ani.

Cinci persoane sunt în stare gravă, dar marea majoritate a victimelor au răni ușoare.

Incidentul s-a petrecut în colonia Givat Zeev, la nord de Ierusalim, într-o sinagogă care era încă în construcție și care încă nu avea autorizație de funcționare, potrivit poliției. Oamenii veniseră însă la sinagogă cu sutele cu ocazia sărbătorii Shavuot.

Armata israeliană a intervenit la fața locului pentru a acorda ajutor victimelor, iar premierul Benjamin Netanyahu a transmis că „se roagă” pentru victime.

Noul incident intervine la câteva săptămâni de la unul asemănător, petrecut la un pelerinaj religios, primul de la ridicarea restricțiilor în Israel, când au murit 45 de oameni. A fost una dintre cele mai mari catastrofe pe timp de pace petrecute în ultimii ani în Israel. Festivalul avea permis pentru 10.000 de participanți, dar veniseră 100.000 de persoane și la un moment dat s-a petrecut o busculadă, iar oamenii s-au călcat efectiv în picioare din cauza aglomerației.

Editor : Luana Pavaluca

 

BRAVO ZEGREAN!!! S-a dus in SINAGOGA SATANEI si a marturisit impotriva CASATORIEI INTRE HOMOSEXUALI, a MAMELOR SUROGAT, a FECUNDARII IN VITRO, a DESFRANARII. Desigur, haznaua ANTENA 3 s-a isterizat

Posted in Uncategorized by saccsiv on mai 23, 2015

Vizionati va rog inregistrarea de la:

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, explicaţii ŞOCANTE despre cele 10 porunci

   Iata si transcriptul:

   Cele zece porunci, Decalogul, reprezinta prima mare incercare de legiferare.

[…]

   “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”.

   Cine o fi tatal tau cand fecundarea este facuta in vitro? Cine o fi mama ta cand ai fost purtat in pantece de o mama surogat? Dar daca tatal tau este un barbat si mama ta este tot un barbat?

   “Sa nu fi in desfranare”.

   Este cea de a saptea porunca. Pai astazi, domnu’ Zgonea, statele se forteaza sa adopte legi ale desfranarii, pentru ca se vorbeste tot mai des despre legea prostitutiei.

   “Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau”.

   Sigur ca marturia mincinoasa este pedepsita de toate legislatiile, dar delatiunea?

Iata si ce scrie Antena 3 la acel articol:

Discurs ieşit din comun al preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, la o dezbatere despre justiţie, organizată de Comunitatea Evreilor din România.
Invitat să vorbească despre decalog, Zegrean s-a lansat în explicaţii mai puţin obişnuite.
Acesta a susţinut că cele 10 porunci nu sunt respectate în societate şi a dat exemple şocante care faceau referire la prostituţie, homosexualitate şi la căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Comentariu saccsiv:

   Dar asta nu-i nimic, sa-i fi vazut ieri in studio cum se manifestau cand s-a prezentat stirea. Ziceai ca sunt astia:

(more…)

FOTO: Klaus Johannis cu batista pe cap in sinagoga

Posted in Uncategorized by saccsiv on mai 22, 2015
Tagged with: , , ,

ECUMENISM TOTAL la MOSCOVA: “Park of Unity and Harmony” – cu biserica Ortodoxa, sinagoga, moschee, templu budist. Caci la o RUSIE CIPUITA trebuie si o RELIGIE a unitatii si armoniei

Posted in ECUMENISM by saccsiv on aprilie 11, 2014

2368933

   Iata ce aflam din articolul În suburbia Moscovei se va construi un parc al religiilor mondiale:

În decurs de 10 ani, în suburbia Moscovei se va construi primul parc al religiilor mondiale, a menţionat astăzi un reprezentant al companiei Crystal Protection.

„Acest parc nu va fi asemănător cu Disneyland sau Universal, el va juca un rol educativ mai mare. Într-o clădire uriaşă, cu înălţimea de 180 de metri, care simbolizează un sâmbure din care creşte copacul vieţii, se vor afla o sală de congrese, un muzeu de istorie a religiilor, o casă a popoarelor Rusiei, biblioteci electronice, complexe interactive de floră şi faună”, a spus el.

Suprafaţa parcului este de 250 de hectare. El va fi cea mai mare construcţie de acest gen din lume.

Comentariu saccsiv:
(more…)