SACCSIV – blog ortodox

Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist?

Orthodox Christianity: FOR WHOM ARE MODERN CHRISTIANS WAITING: CHRIST IN HIS SECOND COMING, OR THE ANTICHRIST?

PE CINE AȘTEAPTĂ CREȘTINII MODERNI: PE HRISTOS LA A DOUA SA VENIRE SAU PE ANTIHRIST?

O prelegere ținută în fața studenților Academiei Teologice din Moscova.

De Prof. Alexei Osipov, publicat pe Orthodox Christianity

„Pe cine așteaptă mai mult creștinii moderni: pe Hristos cu binecuvântările Sale duhovnicești, dar care nu a îmbunătățit cu nimic viața pământească a oamenilor, nu a rezolvat problemele lor zilnice – politice, economice, sociale sau culturale – sau pe Antihrist, care promite să facă toate acestea? Acei creștini de toate confesiunile, care văd sensul vieții lor și al credinței înseși în primirea unui maxim de binecuvântări pământești, îl vor primi, desigur, pe acest rege al lumii pământești ca salvator. Voi nu credeți? Ei bine, uitați-vă la ceea ce caută cel mai mult creștinii moderni din întreaga lume – desigur că ei caută o abundență de binecuvântări pământești; și care nu puțini creștini, chiar și în Rus’, așteaptă un țar ortodox, care va face ordine în țara noastră și ne va da totul!”

Dar, înainte de toate, probabil că ați avut ocazia să puneți această întrebare adepților altor religii: Ce argumente oferă religiile lor în sprijinul divinității originilor lor și, prin urmare, a adevărului lor? Puneți-le această întrebare – acest lucru nu este doar foarte interesant, ci și foarte important.

Și de ce pretinde creștinismul că este adevărat? Răspundem noi: Pentru că are o serie întreagă de argumente obiective care atestă sursa sa divină – istorice, doctrinare, spirituale și morale, profetice și miraculoase.

Astăzi ne vom uita la unul dintre ele – cel profetic, în care vom vedea cum se adeveresc profețiile lui Hristos și ale ucenicilor Săi. Voi încerca aici să le expun pe scurt pe cele mai grăitoare dintre ele.

  • În Evanghelia după Luca (cap. 1), o tânără fecioară pe nume Maria, la scurt timp după ce i s-a spus că va da naștere unui fiu, care se va numi Fiul Celui Preaînalt, îi spune rudei sale, Elisabeta: „De acum înainte toate neamurile mă vor numi binecuvântată”. Gândiți-vă, cum ar vedea oamenii astfel de cuvinte venind din partea unei tinere de astăzi? Ar râde pur și simplu. Dar oamenii scriu în mod neașteptat aceste cuvinte ale Mariei ca pe o profeție indubitabilă. Și ce vedem noi? Ele sunt într-adevăr transmise cuvânt cu cuvânt, sunt scrise în textul Evangheliei și, începând cu secolul I d.Hr., sunt traduse într-o multitudine de limbi și incluse în slujbele Bisericii. Și apoi, pe parcursul a două secole, în toate națiunile unde se propovăduiește creștinismul, Fecioara Maria este glorificată mai presus de îngeri și de toți sfinții înșiși. Iar acum, în secolul XXI, numele ei este cel mai slăvit din lume. Așa ceva cu greu s-ar putea găsi în istoria omenirii!
  • Un alt exemplu. Să ne amintim ce scrie în Evanghelie despre femeia care, cu lacrimi de pocăință pentru viața ei păcătoasă, a sărutat picioarele lui Hristos și le-a uns cu smirnă (Lc. 7, 46). Hristos a spus apoi celor din jurul Său: Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea, acolo se va spune și aceasta, ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei (Mt. 26, 13). Și într-adevăr, întreaga lume creștină își amintește și astăzi cu respect de această femeie.
  • Sau când apostolii, cu mare entuziasm, îi arată lui Hristos magnificul Templu din Ierusalim. Și deodată aud de la Învățătorul lor aceste cuvinte teribile: Nu va rămâne aici piatră peste piatră, care să nu fie dărâmată (Mt. 24, 2; Lc. 21, 6). Și, de fapt, trei decenii mai târziu, această profeție s-a împlinit întocmai. Ca urmare a revoltei evreilor împotriva Romei, Ierusalimul și templul au fost distruse până la temelii în anul 70.
  • Hristos le vorbește ucenicilor Săi despre răzbunarea teribilă împotriva evreilor pentru respingerea Lui și chiar îi avertizează să se salveze de acest dezastru: Și când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oștiri, atunci să știți că pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munți, iar cei din mijlocul ei să se depărteze și să nu intre în ea cei care sunt în țară. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească tot ce este scris. Dar vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea, căci va fi mare strâmtorare în țară și mânie peste poporul acesta. Și vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi duși prizonieri la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor (Lc. 21, 20-24). (Trebuie precizat că Evangheliile referitoare la acest lucru au fost scrise în anii ’60 – adică mai devreme decât tragedia propriu-zisă, care a avut loc în anul 70). Evreii care au încercat să fugă au fost răstigniți de romani, astfel încât o întreagă pădure de cruci s-a ridicat în jurul orașului. Un istoric evreu din acea vreme, Iosif Flavius, descrie aceste evenimente oribile. Dar creștinii, care știau dinainte despre acest lucru de la Hristos și de la apostoli, au părăsit Ierusalimul când au văzut că armata romană se apropie de el, și astfel au scăpat de toate acestea.
  • Sau încă o profeție a lui Hristos: Și această Evanghelie a împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul (Mt. 24, 14). Iar acum nu există nici măcar o singură națiune din lume în care să nu existe cel puțin o mică comunitate de creștini. Ei sunt peste tot. Chiar și în China, cu legile ei stricte, în India și în țările arabe, musulmane. Există o multitudine de biserici rusești sau alte biserici ortodoxe în multe țări. Dar, pe lângă ortodoxie, și catolicii (care sunt peste un miliard în diverse țări) predică despre Hristos, la fel și protestanții de toate confesiunile.
  • S-a împlinit și profeția despre viitorul creștinismului. Hristos a spus: Atunci vă vor da pe voi spre nenorocire și vă vor ucide; și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu (Mt. 24, 9). Cuvinte îngrozitoare. Cu toate acestea, această profeție s-a împlinit de-a lungul istoriei Bisericii. Este suficient să ne amintim de primele trei secole de creștinism, sau de așa-zisele ‘Mari’ revoluții, cea franceză și cea din octombrie, cu toată violența lor monstruoasă împotriva creștinilor.

Profeția privind persecuțiile împotriva creștinilor, după părerea mea, nu necesită niciun comentariu. Cate nu s-au întâmplat în istorie – numai că Rusia secolului XX, începând cu 1917, le-a întrecut pe toate. Istoria nu cunoaște o asemenea amploare a persecuțiilor. Aceste persecuții s-au desfășurat cu o cruzime înspăimântătoare. Creștinii nu erau doar împușcați, nu; batjocura violentă săvârșită asupra oamenilor, mai ales asupra credincioșilor, sfidează imaginația. Ce nu le-au făcut clerului, monahilor, țăranilor și cărturarilor – adică celor mai buni cetățeni? A fost un sadism sălbatic, satanic. Un preot mi-a spus asta: „Aveai impresia că însuși iadul s-a împrăștiat pe pământ”.

Și, potrivit statisticilor oficiale, în prezent, la fiecare cinci minute este ucis un creștin doar pentru că crede în Hristos.

Dar nu uitați că am vorbit anterior despre ceea ce se întâmplă acum cu creștinismul în Occidentul „liber”. Există, dacă vreți, o adevărată persecuție împotriva creștinismului sub toate aspectele – se interzic crucile și Evangheliile în școli și în clădirile publice, sau să se vorbească despre Hristos în public; bisericile sunt profanate, altarele creștine sunt blasfemiate, au loc acte de vandalism – și toate acestea se întâmplă cu impunitate în Occidentul „liber”! De exemplu, în anumite state din SUA nu ai dreptul să ai o Biblie, Noul Testament pe birou [la serviciu sau la școală], pentru a nu insulta sentimentele celor care cred altfel. Peste tot este autoritatea unei „democrații” fără precedent. Știți ce este democrația? Ei bine, dacă vă face plăcere – în Parlament, cincizeci și unu la sută votează pentru o anumită lege, iar patruzeci și nouă împotriva ei. Legea este adoptată. Iar minoritatea de patruzeci și nouă la sută este obligată să se supună. Este adevărat? Da. Dar în Occident se întâmplă exact invers: Majoritatea se supune minorității. Majoritatea nu poate avea semne, simboluri ale credinței lor, ale moralei lor tradiționale și să-și proclame genul lor natural. Ce batjocură la adresa sensului însuși al „democrației”! Și aceasta este viața reală din Occident.

  • Profeția lui Hristos cu privire la soarta viitoare a credinței creștine: Când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ? (Lc. 18,8).

Acum vedem cum se schimbă conștiința creștină, că există o mondializare catastrofală a acesteia. Creștinul se găsește tot mai acut în fața alegerii – de ce fel de salvator are nevoie? De Iisus Hristos din Evanghelii cu binecuvântările Sale duhovnicești, Care nu a făcut niciodată nimic în sens material; sau de antihristul, care în persoana ideologilor săi promite cu ajutorul dezvoltării științifico-tehnologice să îți dea totul? Iar ‘omul rațional’ (homo sapiens) alege, bineînțeles, de regulă, balonul de săpun al bucuriilor deșarte de moment ale acestei vieți, în locul binecuvântărilor nesfârșite ale veșniciei – deși nici creștinatatea nu înlătură nimic bun de pe pământ.

Ce caută, de exemplu, populația noastră ortodoxă? Să trăiască o viață conform Evangheliei? Nu, ei vor un țar ortodox, care să facă din Rus’ o națiune ortodoxă, suverană și invincibilă. Dar oare liderii noștri moderni nu stau deja în biserică cu lumânări în mână? Nu ne permit ei deja să avem slujbe în biserică? Nu putem primi sfintele Taine? Ne interzic ei să ne rugăm? Noi putem face toate acestea. Și atunci ce ne lipsește pentru a trăi ca niște creștini ortodocși? Ne lipsește paradisul pe pământ – toate cele promise și prin care întregul neam omenesc este sedus și înșelat cu cruzime de către antihrist.

Nu de aceea Sfântul Nectarie de la Optina, întrebat dacă va exista un țar ortodox în Rus’, a răspuns: „Antihrist, antihrist, antihrist, antihrist”. Și chiar înaintea lui, Sfântul Ignatie (Briancianinov), într-una din scrisorile sale, a profețit direct și cu adâncă durere: „Poporul nostru poate și trebuie să devină arma geniului geniilor, care în cele din urmă va da naștere ideii de monarhie universală”. Geniul este ceea ce el numește antihristul, către care poporul, parte maimuță, parte robot, se va îndrepta cu o anumită euforie. În ceea ce privește motivul principal pentru care și creștinii îl vor accepta pe acest monarh universal/înalt preot, Sfântul Ignatie scria:

„Cine nu a primit Împărăția lui Dumnezeu în sine nu-l va recunoaște pe antihrist; o astfel de persoană va deveni cu siguranță, într-un mod pe care el însuși nu-l înțelege, adeptul lui… ” [1]

Prin Cine nu a primit Împărăția lui Dumnezeu în sine însuși se înțelege degenerarea duhovnicească completă a credincioșilor, uitarea totală a poruncilor lui Hristos, înlocuirea lor cu cultul, riturile și obiceiurile exterioare și cufundarea sufletelor lor exclusiv în treburile și interesele pământești. Ca o consecință a acestui fapt, ei vor deveni adepții lui Antihrist și vor primi un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte… numele fiarei sau numărul numelui ei (Apoc. 13:16,17). Acest semn, oricare ar fi el, va fi un fel de cristelniță diabolică, semnul duhului satanic pe mintea și inima omului și pe tot ceea ce face el.

În Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul, numele lui Antihrist este semnificat prin numărul 666. Acest număr este un fel de simbol biblic al plenitudinii ultime a abundenței, gloriei și puterii pământești, care a devenit scopul religiei iudaice. Acest număr își are originea în istoria domniei lui Solomon, în timpul căreia națiunea evreiască a atins o prosperitate uluitoare. Numai aurul care ajungea la Solomon în fiecare an era egal cu 666 de talanți (3 Regi 10:14; 2 Cron. 9:13) – adică 32 707,26 kg.

Înțelegeți acum profeția lui Hristos: Când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ? Credeți că antihristul va distruge bisericile, va rade templele de pe fața pământului, va arunca jos cupolele de aur și clopotele bisericilor, așa cum s-a făcut în anul 1917? Nu, nu va fi așa. Numai că nu vor fi slujbe ortodoxe în biserici, ci o parodie a acestora – spectacole cu muzică satanică și ‘preoți’-actori, în veșminte scumpe brodate, arătând ca niște papagali, cu toate culorile curcubeului. Aceste aspecte exterioare pot fi păstrate în mod formal. Spiritul, sensul și conținutul religiei vor fi pervertite. Același lucru care s-a întâmplat cu iudaismul revelat în mod divin acum două mii de ani la fel se va întâmpla și cu creștinismul. Așa cum iudaismul a degenerat în împlinirea scrupuloasă a formelor religioase – legalismul – și în credința într-un regat pământesc, într-un Mesia pământesc, tot așa și creștinismul, după ce a abandonat căutarea Împărăției lui Dumnezeu și curățirea omului de patimi, căutând în schimb împărăția prosperității pământești și un rege pământesc, va repeta aceeași cale distructivă.

Occidentul creștin a luat deja această cale cu mult timp în urmă. Toată credința religioasă de acolo se reduce exclusiv la interesele vieții pământești: muncă socială, politică, cultură, divertisment, sport. Spiritualitatea însăși este înțeleasă doar în sens culturologic. Nici măcar nu se mai vorbește despre spiritualitate ca eliberare de patimi și dobândire a sfințeniei, care se obține doar printr-o viață conformă cu poruncile Evangheliei lui Hristos.

Recent am citit Amazonica, documentul final al conferinței episcopale catolice privind regiunea fluviului Amazon, care a avut loc la Vatican cu participarea papei. Ai impresia că a fost scris de oamenii cărora Hristos le-a spus: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și care n-au fost interesați deloc de asta. Au fost interesați doar de politică, drepturi, libertăți, egalitate de drepturi, economie, educație – și că doar cei care au toate acestea pot ajunge în Rai. Iar cuvintele: ‘Hristos’, ‘Biserică’ sau ‘Dumnezeu’ au fost aruncate în document doar din necesitate. Este o mondializare totală a conștiinței, un materialism pur.

Și uitați-vă doar la ceea ce conțin enciclicele papale. Sunt în mare parte pline de fraze generale despre moralitate și dintr-un motiv ușor de înțeles – pentru ca noi să trăim bine aici, pe pământ. Nu se găsesc acolo idei duhovnicești creștine, care singure pot transmite semnificația mântuitoare a moralității. Merită să remarcăm aici că sub antihrist, în guvernul său universal, va exista o moralitate absolută. Toată lumea va fi microcipată și nimeni nu va putea fura nimic, de exemplu, pentru că va fi pedepsit instantaneu. Toți oamenii supuși vor fi ‘morali’, criminalitatea va dispărea; va veni un ‘paradis’ luminos timp de trei ani și jumătate (Apoc. 13:5). Așa va arăta împărăția universală a lui Antihrist, înainte de a doua venire a lui Hristos.

Și pentru aceasta se desfășoară o pregătire intensificată. Iată un exemplu clar. În anumite biserici catolice din Germania s-a ajuns până în punctul în care se țin așa-numitele slujbe ale proștilor, la care atât preoții, cât și enoriașii își pun tot efortul în glume indecente, anecdote și bufonerii comice. Iată la ce blasfemie a ajuns așa-zisa conștiință creștină.

Recent, un cunoscut de-al meu mi-a povestit cum a vizitat odată raionul de cărți pentru copii dintr-un magazin din Anglia și a fost șocat de numele cărților pentru copii: despre vampiri, diavol, depravare, puteri întunecate, cruzime, sadism etc. Dar același lucru se întâmplă și la Moscova, în marea librărie de pe Arbat! După cum se pare, directorul și maestrul este unul și același. El aruncă sume uriașe de bani pentru a corupe oamenii încă din copilărie! Peste tot el corupe conștient, intenționat, moral și spiritual copiii, încă din copilărie! Oare chiar nu înțeleg oamenii cine ar putea face acest lucru; oare chiar nu se poate ca, văzând nu vedem și auzind nu auzim, să domnească sataniștii în așa-zisa noastră lume civilizată!? Există o demonizare deschisă a conștiinței oamenilor, după cum confirmă atât legile psihologice, cât și cele spirituale: tot ceea ce primim prin intermediul simțurilor, gândurilor și minții noastre se imprimă pentru totdeauna în sufletul nostru, în subconștientul nostru, ca un computer cu o memorie infinită. Iar mai departe este consecința firească: un țipăt și ecoul acestuia.

Ne amintim involuntar de cartea lui Alexandrov, un rus care s-a întors din Franța, Din experiențe în țări străine. În ea există un capitol intitulat ‘Francmasoneria’, în care scrie:

„Francmasoneria are ca scop secret distrugerea creștinismului, dar nu și a altor religii.”

Este interesant că el, un om lumesc, un ateu, ajunge la astfel de concluzii. Același lucru îl scrie și despre ecumenism – mișcarea pentru unirea tuturor creștinilor într-o singură biserică. Dar credeți că ei caută adevărata Biserică prin ecumenism pentru a se uni în ea? Nici vorbă de așa ceva. Se presupune că toate comunitățile și asociațiile creștine, indiferent de învățătura lor despre credință, moralitate și viață spirituală, ar trebui pur și simplu să se recunoască reciproc ca fiind Biserică și să se unească, adică să creeze un fel de salată mixtă dementă. Știți, există păcatul fizic al curviei, dar aici avem același tip de păcat, doar că de curvie mistică, atunci când oamenii se adună într-o singură Biserică, precum în arca lui Noe. Acolo erau cei curați și cei necurați (Gen. 7:8). Nu este o coincidență faptul că apostolul Pavel a avertizat: Și ce înțelegere este între Hristos și Belial, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Cor. 6:15). Cu adevărat, o astfel de așa-zisă ‘ospitalitate euharistică’ nu este unitate în Hristos ca Adevăr, ci blasfemie. Aceasta este ceea ce a realizat ideologia masonică și ecumenismul.

Ecumenismul a fost, de fapt, condamnat la Reuniunea pan-ortodoxă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care a avut loc în 1948 la Moscova (vezi cartea ‘Actele Reuniunii conducătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe în legătură cu aniversarea a 500 de ani de la Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ruse’, Moscova, 1948).

În prezent, devine din ce în ce mai evident că în lume, în primul rând în așa-numita lume civilizată, crește cu mare viteză nu numai depravarea morală, ci și demonizarea omenirii, care va fi pe deplin dezvăluită și împlinită în timpul lui Antihrist. Acesta va fi numit, desigur, Mesia, Marele Preot Suprem, Regele Lumii etc. el va fi ridicat și uns în toate aceste funcții ca șef al tuturor religiilor lumii – sau, mai precis, al unei religii mondiale unificate. Da, vor fi prezenți acolo și conducătorii a ceea ce vor fi, cu numele, Bisericile Ortodoxe. El va desăvârși ceea ce omenirea căzută a încercat să realizeze de-a lungul istoriei sale: acesta va da tuturor sclavilor (partea rămasă a omenirii) ‘pâine și circ’, iar celor aleși, bogății inimaginabile. Și ce altceva mai este necesar pentru acei oameni care deja se pleacă în fața lui Baphomet până la încoronarea lui și care se vor transforma în vite fără minte și vor deveni asemenea lor (Ps. 48:13)?! Prieteni, trebuie să-i avertizăm și pe alții, pentru că mulți nu știu acest lucru, nu-l înțeleg și, spre marea lor nenorocire, îl vor accepta pe acest ticălos și înșelător ca fiind Hristos.

  • Însă cea mai intrigantă profeție despre antihrist, pe care mulți o așteaptă sa se împlinească – unii cu teamă, alții cu nerăbdare: Hristos a spus, Eu am venit în numele Tatălui Meu și nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele Lui, pe acela îl veți primi (Ioan 5:43). Pe acest altul, apostolul Ioan Teologul l-a numit antihrist (1In. 2, 18) și scrie despre el: Nu, nu, nu: cine este mincinosul, dacă nu cel ce neagă că Iisus este Hristosul? Antihrist este cel ce neagă pe Tatăl și pe Fiul (1 Ioan 2, 18).

Acesta va fi un despot universal; el va fi regele întregului pământ, și nu doar al unei Americi sau al Rusiei, de exemplu.

Profeția Sfântului Ignatie (Briancianinov) despre cum poporul nostru poate și trebuie să devină arma unui geniu al geniilor, care va aduce în cele din urmă în ființă ideea de monarhie universală, nu sunt vorbe goale. Acest lucru este, din păcate, foarte posibil.

Dacă vă amintiți ce s-a întâmplat cu poporul înainte de canonizarea țarului Nicolae al II-lea, atunci veți înțelege că și atunci, înainte de canonizare, era numit ‘răscumpărătorul’, ‘primul între drepți’, ‘cel mai mare dintre toți sfinții ruși’. Chiar și Sfinții Serghie de Radonej, Serafim de Sarov, au fost retrogradați pe locul doi. Priviți icoana și puteți vedea cine stă pe primul loc – cel mai mare sfânt, și acela este el! De ce? Pentru că este un țar pământean. Oamenii, fără să înțeleagă acest lucru, îl așteaptă elementar, exprimându-și visele și dorințele ascunse. Ei așteaptă tocmai un țar pământean – exact așa cum evreii îl așteaptă pe Mesia al lor! Acest fapt este o confirmare remarcabilă a cuvintelor mai sus citate ale Sfântului Ignatie (Briancianinov). De altfel, Constantin Leontev [filosoful rus de la sfârșitul secolului al XIX-lea] a scris același lucru.

Așadar, acum ne aflăm în fața a ceea ce aș spune că este formarea activă a soluției mamă din care se presupune că se va naște cristalul negru, teribil și prezis. Acest lucru este evident și nu mai evocă nicio îndoială din mai multe motive:

  • depravările naturii umane care sunt inoculate cu forța în așa-numita lume civilizată;
  • persecuțiile împotriva creștinismului, care capătă un caracter universal (la fiecare cinci minute moare un creștin, numai din cauza credinței sale);
  • acumularea de diverse arme terifiante, capabile să distrugă tot ce trăiește pe pământ și, eventual, planeta însăși;
  • tensiunea politică globală extremă din lume.

Globalizarea însăși avansează, așa cum se spune acum, în stil american – adică prin ipocrizie, violență, războaie și cruzime. Uitați-vă doar la ce lucruri fac SUA, una după alta, în partea noastră de lume: Serbia, Irak, Libia, Siria și Ucraina. În general, este cu adevărat o globalizare diabolică în stil american, care își face voia. Și nu mai are cine să o oprească, pentru că este în curs o teribilă descreștere colectivă a sufletului uman. Iar acolo unde sufletul moare, acolo suferă și se descompune întregul corp. Și astfel, corpul lumii este deja cufundat în convulsii. Aceste convulsii devin din ce în ce mai puternice.

Cine este cel care va pune capăt tragediei pământului? Ce cuvinte puternice rostește apostolul Pavel despre el! Dacă măcar creștinii le-ar citi: Să se arate omul păcatului, fiul pierzării, care se opune și se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de tot ce este închinat, astfel încât, ca Dumnezeu, șade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuși că este Dumnezeu… Chiar el, a cărui venire este după lucrarea lui Satana, cu toată puterea, cu semne și minuni mincinoase (2 Tes. 2:23-4, 9). Tocmai pentru aceste puteri, semne și minuni cade poporul nostru ortodox. Uitați-vă ce se întâmplă când se aduce aici vreun sfânt altar, ce cozi se formează. Iar motivul principal al acestora nu este, din păcate, nicidecum căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Lui (cf. Mt. 6, 33). Toată lumea caută minuni. Mergeți la coada de oameni din fața vreunui altar sfânt și întrebați pe oricine: pentru ce vă rugați? Nu mă îndoiesc că nu veți auzi pe nimeni spunând ceva de genul: mă rog pentru a fi eliberat de slavă deșartă, de invidie, de minciună, sau de alte patimă. Nu veți găsi așa ceva. Veți auzi doar: mă rog ca fiica mea să-și găsească un soț bun, ca fiul meu să fie acceptat la institut, ca soțul meu să nu bea, și așa mai departe. Pe scurt, interes doar pentru partea pământească a vieții.

Cel mai mult ne preocupă nu sufletul, ci trupul; nu avem nevoie de Dumnezeu, ci de pământ, de prosperitate trecătoare – ceea ce promite antihristul.

Odată, la o conferință într-o parohie, am întrebat publicul: cui trebuie să ne rugăm împotriva beției? Toată lumea a răspuns împreună: la [icoana Maicii Domnului a] Potirului Nesecat. Am spus: corect, și nici să nu vă gândiți să vă rugați în fața icoanelor lui Vladimir, Kazan, Iveron sau a altor icoane ale Maicii Domnului. Nu vă va ajuta. Iată unde am ajuns! Nu avem nevoie de Maica Domnului, ci de o minune de la o icoană.

Așadar, se pare că acesta este genul de creștini ortodocși care suntem, în ce orbire teribilă suntem blocați. Teribilă, deoarece cu această înțelegere a credinței poți accepta cu ușurință orice vrăjitor, înșelător sau ipocrit, drept sfânt și să mergi după el, abandonându-L pe Hristos, Care a spus: Cel ce ține poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește pe Mine (Ioan 14, 21). Antihristul va fi un astfel de fals hristos și fals profet. Pentru evrei, el va fi Mesia cel promis, dar pentru creștinii care așteaptă un rege pământesc și binecuvântări pământești, el va fi Hristos la a doua Sa venire. Și toți locuitorii pământului se vor închina lui, ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieții (Apoc. 13:8).

De ce se va întâmpla acest lucru? Apostolul Pavel explică: pentru că nu au primit dragostea adevărului, ca să se mântuiască (2 Tes. 2:10). Iar Sfântul Ignatie (Briancianinov) scria:

„Ne apropiem treptat de vremea în care ni se va descoperi un amplu spectacol de minuni false, numeroase și uimitoare, care vor atrage spre pieire pe acele nenorocite pruncii cu minte carnală, care vor fi vrăjiți și înșelați de aceste minuni. [2]

Traducere (în limba engleză) de Măicuța Cornelia (Rees)

Youtube, 09 iunie 2023

[1] Este interesant faptul că în Uniunea Sovietică, Lenin a fost numit ‘Geniul geniilor’ de către adepții săi comuniști exaltați. Comunismul promitea, de asemenea, un ‘paradis pe pământ’ sub forma unui viitor luminos, cu pâine, electricitate etc. pentru toată lumea – fără săraci, fără bogați opresivi. Comunismul a devenit un înlocuitor al religiei și, după cum arată clar istoria, mulți ortodocși botezați din Rus’ au căzut în plasa lui – OC.

[2] Aceste cuvinte sunt atât de adevărate astăzi, când vedem cu câtă nerușinare ne minte mass-media, cât de ușor este acum să falsificăm realitatea obiectivă prin inteligență artificială și programare. Dacă nu iubim adevărul, atunci nu-l vom căuta și ne vom lăsa înșelați, ba chiar cu ardoare.

 

Comentariu saccsiv:

Scrie la un moment dat:

„Dar, pe lângă ortodoxie, și catolicii (care sunt peste un miliard în diverse țări) predică despre Hristos, la fel și protestanții de toate confesiunile.”

Ar fi multe de discutat pe chestia asta, dar deja textul de mai sus a fost foarte lung, asa ca, pentru cititorii mai incepatori ma limitez la a aminti ca occidentul crestin s-a tot indepartat de crestinism pana s-a innamolit in erezii din ce in ce mai mari:

Sfantul Ignatie Briancianinov despre adevarata fata a protestantismului

Cititi va rog si:

ANTIHRIST inseamna CEL CE ESTE IN LOC DE HRISTOS

La inceput, va fi extrem de greu sa nu-l indragesti pe ANTIHRIST. Profetia Sfantului Mucenic Ipolit, papa al Romei

Sfantul IOAN DAMASCHIN: Trebuie sa vina ANTIHRIST / Il vor primi IUDEII / Va fi OM nascut din curvie si va primi toata energia lui SATAN / La INCEPUT va lua chipul SFINTENIEI…

Este posibil să-l recunoaștem pe ANTIHRIST?

Cuviosul Serafim Rose: NU ateismul va instaura Împaratia Antihristului

Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului”

Pe de alta parte:

Putem sa ne organizam pentru a-l opri pe ANTIHRIST? Iata ce spune Sfantul Ignatie Briancianinov

 

23 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Felix said, on iunie 12, 2023 at 6:25 pm

    Acum însă, în al 20-lea secol al erei creştine, au apărut “înţelepţii” – “neo-creştinii“, cum se intitulează unii …
    Predică un tip nou de dragoste siropoasă, sentimentală, colorată în roz şi o desfătare neînfrânată cu toate plăcerile acestei vieţi trecătoare. Ignoră total nenumăratele fragmente din Sfânta Scriptură care vorbesc cu convingere şi elocvenţă despre luptele duhovniceşti, de a-L urma pe Hristos Mântuitorul în pătimirea Sa, de multele necazuri care-l aşteaptă pe creştin în această viaţă, începînd cu cuvintele pe care Hristos le adresează ucenicilor Săi la Cina cea de Taină: “În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33). Şi aceasta este aşa, cum Domnul Însuşi explica, pentru că adevăraţii creştini “nu sunt din lume” (Ioan 15:19), de vreme ce “toată lumea zace în cel rău” (I Ioan 5:19).
    De aceea creştinii nu trebuie să iubească lumea şi “nici lucrurile care sunt din lume” (I Ioan 2:15); “prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu”, şi “cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacob 4:4).
    Aceşti “înţelepţi” moderni eşuează cumva în a vedea Cuvântul lui Dumnezeu, care nu promite nicăieri creştinilor deplină desfătare duhovnicească şi binecuvântare cerească în această viaţă pământească, ci chiar dimpotrivă subliniază faptul că viaţa pe pământ se va îndepărta din ce în ce mai mult de Legea lui Dumnezeu; că, în ce priveşte moralitatea, oamenii vor cădea din ce în ce mai jos (vezi II Timotei 3:1-5); că “toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi pe ei înşişi” (II Timotei 3:12-13); şi că, în fine,“pământul cu tot ce este pe el, va arde” (II Petru 3:10). Dar vor apărea “un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea (II Petru 3:13) – un minunat “nou Ierusalim, coborîndu-se din cer de la Dumnezeu”(Apocalipsa 21:2), care i-a fost descoperit lui Ioan, cel care a privit tainele, în timpul descoperirii făcute lui. Toate acestea nu sunt pe placul “neo-creştinilor”. Ei vor desfătarea aici în această lume, împovărată de mulţimea păcatelor şi nedreptăţilor; şi aşteaptă această binecuvântare cu nerăbdare.
    Una dintre căile cele mai sigure pentru aceasta, o socotesc a fi “mişcarea ecumenică”, unirea şi unificarea tuturor popoarelor într-o singură, nouă “Biserică” care va cuprinde nu numai romano-catolici şi protestanţi, dar şi evrei, musulmani şi păgâni fiecare menţinîndu-şi convingerile şi greşelile. Această dragoste “creştină” imaginară, în numele viitoarei bunăstări a omului pe pământ, nu poate călca în picioare adevărul.
    Distrugerea acestui pământ cu tot ceea ce cuprinde, deşi prevăzută prin Cuvântul Domnului, este considerată de ei ca ceva îngrozitor, de parcă nu ar fi consecventă cu atotputernicia lui Dumnezeu şi, aparent, destul de nedorită. Recunosc în silă distrugerea pământului (cum să nu accepţi ceva ce a fost prorocit în Cuvântul Domnului?), dar cu menţiunea că va avea loc într-un viitor îndepărtat şi înconjurat de ceaţă, nu peste secole, ci peste milioane de ani mai târziu. Care este motivul? S-ar putea spune, din cauză că sunt slabi în credinţă, sau le lipseşte în totalitate credinţa în “învierea morţilor, şi viaţa veacului ce va să vie”.
    Pentru ei totul este în această viaţă pământească, şi când aceasta se sfârşeşte, totul se sfârşeşte pentru ei. În câteva puncte -mai ales în aşteptarea unei vieţi binecuvântate pe pământ – o asemenea gândire seamănă cu erezia mult-răspândită a primelor secole de creştinism numită “hiliasm”. Aceasta este aşteptarea unei domnii de 1000 de ani lui Hristos pe pământ; astfel manifestarea contemporană a acestei erezii poate fi numită “neo-hiliasm“.
    Trebuie să fim conştienţi şi să avem în minte că hiliasmul a fost condamnat de al doilea Sinod Ecumenic în anul 381; şi să aderi la el acum în secolul 20, chiar în parte, este de neiertat.
    Pe lângă aceasta, acest “neo-hiliasm” contemporan e mult mai rău decât cel vechi pentru că la baza sa stă necredinţa în “viaţa veacului ce va să vie” şi dorinţa pătimaşă de a se bucura de desfătări aici pe pământ, folosind toate îmbunătăţirile şi realizările progresului material al timpului nostru.
    Această învăţătură falsă produce un mare rău, adormind vigilenţa duhovnicească a credinciosului şi sugerîndu-i că sfârşitul lumii e foarte îndepărtat (dacă va exista vreun sfârşit), şi astfel nu există nici o nevoie să “vegheaţi şi să vă rugaţi”, cum Hristos Mântuitorul îndeamnă constant pe cei care-I urmează (Matei 26:41), de vreme ce totul în lume se îmbunătăţeşte din ce în ce, progresul duhovnicesc ţinînd pasul cu materialismul.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/crucea-lui-hristos-impotriva-neo-crestinilor-iubitori-ai-lumii-de-aici/

    Apreciază

  2. Felix said, on iunie 12, 2023 at 6:34 pm

    Sfantul Nicolae Velimirovici:

    Dispretuind pe Cel Care a spus: „Eu sunt Adevarul” (Ioan 14, 6), crestinii se alatura (tradeaza) persecutorilor si, asa cum spunea Tertulian, „cel mai bun chip de a castiga favoarea prigonitorilor Adevarului e acela de a dilua si a rastalmaci acest Adevar ca o justificare sau ca o scuza.
    Oricat de grozava ar fi lepadarea de adevar si de iubire in vremurile de apoi, imparatia lui Hristos tot se va umple (Matei 22, 10).
    Ia aminte, si sa nu te amagesti:
    iubirea pe care Mielul o pastreaza celor ce raspund chemarii Tatalui si, cu frica si dragoste, vin la nunta Fiului Sau, este o iubire dulce, blanda.
    Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului (Apocalipsa 19, 9).
    Iar cine intarzie sa vina, nu pentru ca n-a fost poftit nu vine, ci pentru ca nu vrea sa vina.
    Dar, pe cat este de dulce acea iubire, pe atat este de grozava mania asupra celor care intorc spatele chemarii,
    nesocotind-o, asupra celor care sfasie pe cei trimisi s-o binevesteasca!
    Caci, atunci cand Mielul lui Dumnezeu va fi invins toate fiarele, si pe cele cu chip de om, si pe cele fara de chip de om, cand se va arata El lumii, vor urla cu spaima mare, strigand muntilor si stancilor:
    Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de fata Celui ce sade pe tron si de mania Mielului (Apocalipsa 6, 16).
    Dreapta, insa grozava va fi razbunarea iubirii inselate.
    Popoarele ortodoxe cred şi mărturisesc că Iisus Hristos este unicul şi singurul Mesia, Mântuitorul lumii, răscumpărătorul neamului omenesc din păcat, înnoitorul, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, Dumnezeu din Dumnezeu, plinătatea adevărului, izvorul vieţii, biruitorul morţii, începătura învierii, singura cale dreaptă către adevăratul ţel, judecătorul viilor şi al morţilor.
    Credinţa ortodoxă este singura din lume care a păstrat credinţa în Evanghelie ca singur adevăr absolut, care nu are nevoie de sprijin şi de susţinere din partea nici unei filosofii sau ştiinţe lumeşti. De aceea când rostim al nouălea articol al Crezului: întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică – noi înţelegem prin «Una Biserică» Biserica Ortodoxă, şi aceasta din motivele de mai sus.
    Acel guvern mondial care se va infiinta va duce cea mai înverşunată luptă împotriva lui Hristos şi a împărăţiei Sale, fiindcă egalizarea oamenilor, a popoarelor şi uniformizarea credinţei va afla un impediment în Hristos, Cel Ce este Neunificat şi de Neegalat.
    Cum s-ar putea egala adevărul cu minciuna?
    Minciuna nu se împotriveşte acestei unificări, ea o caută, însă i se împotriveşte adevărul.
    Iată, adevărul şi minciuna nu pot fi arate pe aceeaşi ţarină, nici nu pot dormi sub acelaşi aşternut.
    Domnul Iisus Hristos a venit in numele mantuirii celei vesnice a oamenilor, in numele vietii celei fara de sfarsit, in numele adevarului si al dreptatii celei vesnice.
    Cine este acel „altul” (Ioan 5, 43) care va veni intru numele lui si pe care oamenii il vor primi in locul lui Hristos Domnul?
    Este Antihristul.
    Acesta va veni in numele lui si toti cei care nu L-au primit pe Hristos il vor primi pe Antihrist care le va fi mult mai drag decat Hristos, ca unul ce merge pe caile lor strambe si alunecoase.
    Atunci cand Antihrist va veni printre ai sai, ai sai il vor primi cu bucurie.
    Mai mult, toti aceia care socotesc ca a-I urma lui Hristos este lucru anevoios, il vor primi cu bucurie pe Antihrist, caci calea lui le va parea lesnicioasa.
    Numai cand va fi prea tarziu vor vedea acesti pacaliti ca au fost inselati, dar atunci va fi prea tarziu.
    Pocainta lor nu va mai fi primita si nu vor avea parte de mantuire, caci atunci va fi prea tarziu.
    Daca un om e nehotarat sa apere adevarul, din frica de a nu si pierde rangul, puterea si averea, iar daca din frica de a pierde ce are ramane rece (calm) sau se invoieste cu nedreptatea facuta altor oameni, este din tagma lui Pilat si a fariseilor, pe care frica si invidia i-a facut ucigasi si cu care Iuda s-a intovarasit din lacomie.
    Datorită lui Hristos Pământul nostru a primit un preț îndoit printre stele. Datorită lui Hristos, dreptatea a ajuns scumpă ca grâul, iar nedreptatea ieftină ca pleava. Datorită lui Hristos Cerul s-a deschis către Pământ, încât Îngerii se apropie de el și ascultă suspinele și rugăciunile noastre. Datorită lui Hristos neamul omenesc a dobândit o vrednicie pe care n-a avut-o fără El și pe care nu o au omizile din iarbă și nici viermii din țarină.
    Unii dintre ei, care sunt părtași potrivnicilor lui Hristos, vă vor spune că și ei sunt în stare să pronunțe aceleași cuvinte mărețe pe care și Hristos le-a rostit. Și ei pronunță repede și ușor cuvintele: adevăr, dreptate, libertate, frăție, copac, piatră, varză, însă deosebirea este mare; este deosebire când aceste cuvinte sunt rostite de Hristos și atunci când sunt rostite de antihriști:
    Când antihristul rostește cuvântul adevăr, îi vedeți minciuna în ochi, însă când Hristos rostește „adevăr” – toate lucrurile freamătă de bucurie, precum cineva freamătă când un bun prieten îl strigă pe nume.
    Când antihristul rostește cuvântul dreptate, voi îndată simțiți că în spatele dreptății el se gândește doar la folosul personal spre paguba multora și multora. Când Hristos rostește „dreptate”, iadul se prăbușește de groază, iar toți drepții de pe Pământ și din Cer se simt răsplătiți pentru strădaniile lor.
    Când antihristul rostește cuvântul libertate, voi vedeți că din rostirea mustind a ură, el se gândește la înlănțuirea tuturor, afară de el și de adunătura lui de tâlhari. Însă când Hristos rostește „libertate”, orice făptură vie simte ușurarea poverii sale și începe să respire mai liber.
    Când antihrist rostește cuvântul frăție, în spatele limbii sale voi vedeți cuțite învăpăiate pregătite să înjunghie pe toți cei ce nu se închină înțelepciunii și programului său. Iar când Hristos rostește „frăție”, el rostește cu lacrimi în ochi, gata să spele de necurăție pe oricare făptură murdară de pe Pământ, ca să se înfățișeze curat și luminat Tronului lui Dumnezeu.
    Asta este deosebirea între aceleași cuvinte rostite de buze diferite, prin care vorbesc duhuri diferite. Deosebirea între cuvintele mărețe pe care Hristos le-a rostit și aceleași cuvinte rostite de antihrist este aproape aceeași deosebire care este între ceea ce spune un om și ceea ce repetă un papagal.
    Fraților, Hristos ne vine în vizită. Cel mai curat și Cel mai mare oaspete Care în fiecare an ne colindă în chip nevăzut. Curățați-vă gândurile de toate cele pământești, căci El este oaspete din Ceruri. Curățați-vă inimile de dorințe urâte, căci El nu vizitează inima care dorește încă ceva pe lângă El.
    Tămâiați casele voastre și pe vecinii voștri cu pace și bunăvoire, și atunci Îl veți simți când va intra la voi, veți auzi când vă va spune: Pace casei voastre!
    Pocăiți-vă pentru tot răul pe care l-ați gândit, pe care l-ați făptuit și pe care plănuiți să-l faceți, și astfel, prin pocăință, vă veți împăca cu Dumnezeu, și când vă veți împăca cu Dumnezeu, ușor vă veți împăca cu toții viii și morții cărora le-ați îngreunat viața. Iar când vă împăcați cu Dumnezeu și cu toți viii și morții, atunci Îl veți înțelege și-L veți iubi pe Hristos.
    Veți înțelege, fraților, că Hristos înseamnă biruința fiecărui bine asupra fiecărui rău și-L veți iubi pe Hristos cu aceea dragoste cu care se poate iubi un biruitor viteaz, și inima voastră se va umple de o bucurie curată și deplină precum inima păstorilor din Bethleem din acea noapte în care S-a născut Mântuitorul lumii, și veți simți că vă sunt aproape toate cele care fără Hristos vi se păreau departe: și Dumnezeu, și Îngerii, și ciobanii din Bethleem, și stelele, și boii și mieii, și cei săraci și împărații, și toată firea de la un capăt la altul. Și împreună cu toate făpturile de pe Pământ și din Cer, împăcate întru Numele lui Iisus Hristos, într-un suflet și-o inimă, veți împreuna vocile voastre și veți cânta cântarea din Bethleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe Pământ pace, între oameni bunăvoire!”

    Apreciază

  3. Felix said, on iunie 12, 2023 at 6:46 pm

    Cuvantari, Duminică, 11 iunie 2023,

    Neofit Mitropolitul de Morfou:

    „Nu alergați ca nebunii să vă luați mai întâi cătușele – portofelele si ID – digitale, pentru că vine marele Război (Mondial), astfel încât s-ar putea sa nu le mai luati niciodată”

    Apreciază

  4. Felix said, on iunie 12, 2023 at 7:31 pm

    Cum vom recunoaste ca Duhul Sfant este Cel ce graieste? Ne raspunde Sfintii Parinti: pe Duhul Sfant Il vom recunoaste pentru ca Duhul ne graieste – Duhul vorbeste in concordanta cu ce a grait Hristos. Iar daca Duhul vorbeste contrariul lui Hristos, atunci nu este Duhul Sfant cel ce graieste.
    (I Ioan 2, 22; 4, 1-3)
    Asadar, avem concordanta biblica a Duhului Sfant in armonie cu Revelatia Mantuitorului catre acesti doi copii!

    Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine.
    Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o;
    Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.
    Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică.
    Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
    Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
    (Ioan 5, 37-39; 43)

    https://stihi.ru/2022/07/09/468

    Arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în anul 1926, la 30 iulie, ora 8 dimineaţa, în apropierea Kievului, între satele Demidovo şi Gledovka la doi copii: Nicolae, de 11 ani (Nicolae Maximovici Kuprenko), şi Emilian, de 14 ani (Emilian Ivanovici Feşcenko).

    Cu o săptămână înainte de aceasta, la 24 iulie, în noaptea dinspre duminică, Mântuitorul i S-a arătat în vis lui Emilian şi

    i-a spus:

    -Tu Mă vei vedea în realitate împreună cu alt băieţel. Să nu vă speriaţi!

    Tot atunci Hristos l-a blagoslovit arhiereşte, cu ambele mâini şi, întorcându-se către Răsărit, s-a făcut nevăzut. Emilian a început să se roage în vis, însă a fost trezit de către stăpân.

    Peste o săptămână, la 30 iulie, aceşti ciobănaşi îşi mânau vitele pe imaş şi au făcut cunoştinţă, asta părând a fi o simplă întâmplare. Era ora 8 dimineaţa şi ei se pregăteau să dejuneze, când dintr-odată a străluminat puternic un fulger. Emilian s-a gândit:

    -Oare de ce o fi strălucit atât de puternic fulgerul? Nicolae a spus:

    -Probabil va ploua! Însă Emilian a continuat:

    -De unde să plouă, dacă pe cer nu e niciun nor şi nici boare de vânt? La aceasta, Nicolae a zis:

    -Atunci, cine poate şti ce se mai poate întâmpla aici. După ce-şi spuse nedumerirea, peste câteva clipe, dinspre Apus, cerul a devenit dintr-odată rosiatic-rozaliu şi a apărut o Cruce mare strălucind ca soarele, al cărei vârf se sprijinea sus pe nori, iar partea de jos era postată, de asemenea, pe un nor, la vreo doi arşini deasupra pământului. Crucea, cu tot cu barele transversale, avea lăţimea de un arşin şi jumătate. Din partea de sus a Crucii s-a arătat un Om, care stătea ca şi răstignit. La început Crucea cu Omul s-a arătat de departe, cam la vreo jumătate de verstă, apropiindu-se mai apoi de copii. Nicolae, văzând apropierea Crucii strălucitoare, s-a speriat şi i-a vorbit lui Emilian:

    -Să fugim, nu-i lucru curat! Însă Domnul Hristos l-a oprit, spunându-i:

    -Nu, Eu sunt curat (II Cor. 5, 21; Evr. 2, 17)!

    De această dată, copiii au înlemnit, nefiind în stare să se urnească din loc. Ei şi-au revenit şi şi-au dat seama că Acesta este Insuşi Domnul Iisus Hristos Mântuitorul lumii. El stătea învăluit de o aureolă minunată şi de o frumuseţe de nedescris. Faţa Sa Dumnezelască nu putea fi văzută (Apocalipsa 1, 16), El strălucea mai luminos ca soarele şi mai alb ca zăpada. Atotputernicia Lui era de necon­ceput. El iradia o putere binefăcătoare şi o mireasmă cerească. Când Mântuitorul vorbea, din gura Sa apărea o văpaie de foc, vocea Sa răsuna peste întreg universul. Deasupra purta o haină aurie (Cf. Apocalipsa 1, 12-13), răsfrântă peste umărul stâng, iar sub ea veşminte de culoare rozalie. În mâna stângă ţinea de partea de jos Evanghelia deschisă, iar dreapta o ridicase pentru binecuvântare. Deasupra capului Mântuitorului se vedea un triunghi asemănător literei „A”.

    ###

    (Care este semnificatia literei „A” = Amin-ul)

    Parintele Athanasie Mitilineos ne talcuieste:

    Hristos este adesea numit Martor credincios in Apocalipsa. De exemplu, in versetul Iar ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Amin-ul, martorul cel credincios si adevarat (Apocalipsa 3, 14) avem trei titluri pentru Iisus Hristos. In primul rand, cuvantul ebraic Amin nu se articuleaza cu articol hotarat in mod normal, dar aici, intr-un mod destul de ciudat, vedem ca este articulat cu articol hotarat. Sfantul Pavel va face acelasi lucru referindu-se la Iisus Hristos si numindu-L „Amin-ul”, „Da-ul” si asa mai departe. Amin in ebraica inseamna „sa fie”, „asa sa fie”, „asa este”, „cu siguranta”. Amin-ul de aici este personificat intr-Unul Martor credincios si adevarat. Acestea sunt toate sinonime care denota adevarul si credibilitatea martorului)

    ###

    Mântuitorul era înconjurat de un preafrumos curcubeu cu șapte culori, care-şi revărsa capetele de ambele părţi ale Lui, în jos, până la norii care susţineau Crucea. El stătea în toată măreția Sa înconjurat de curcubeu. Deasupra literei „A” erau mai mulți Heruvimi, în părţi, doi îngeri, iar împrejur – îngeri:

    – Copii, nu vă fie teamă de Mine şi nu plecaţi. Eu sunt Iisus, Domnul Dumnezeul vostru, Mântuitorul lumii, Fiul Dumnezeului cel viu, Care trăieşte în ceruri. Eu am venit să vă spun porunca Mea. El a început să le vorbească copiilor încet-încet, dar sonor ca şi pentru întreg universul:

    – Să piară (Matei 25, 41) toţi desfrânaţii, beţivii, profanatorii, fumătorii, spurcaţii de gură, hulitorii lui Dumnezeu, cei care neagă Crucea (nu poartă cruce la gât si nu se insemneaza cu semnul crucii).

    Păcătoşii să fugă de la faţa Mea, iar cei drepți să se veselească înaintea Domnului (Psalm 67, 2-3)!

    Îndată după aceste cuvinte, Îngerii au început să cânte Sfinte Dumnezeule… Partea dreaptă cânta „Sfinte Dumnezeule”, cei de la poalele Crucii până sus cântau „Sfinte Tare”, iar „Sfinte făra de moarte” şi restul cântau toţi împreună. După ce Îngerii au terminat cântarea, Domnul Hristos a spus:

    – Copii, în lume sunt mulţi oameni, dar nu toţi sunt ai Mei (Ioan 15, 17-27; 16, 1-2).

    Foarte puţini, sunt cei care, Mă ascultă pe Mine şi învăţătura Mea, Sfânta Evanghelie, iar o mare parte s-a dedat diavolului şi se supune duhului său necurat, căruia i s-au dat de bună voie (Cf. Apocalipsa 21, 27)

    În Sfântul Meu Sinod a pătruns dezbinarea în preoţime: preoţi răzvrătiţi, ucrainieni (probabil se are în vedere biserica ucraineană „samosveatnai), ”jivişti” şi alţi asemenea preoţi – eretici duc poporul spre pierzanie, iar dreapta preoţime îl duce în Împărăţia lui Dumnezeu. În continuare, Mântuitorul a spus:

    – Copii, mă vedeţi pe Mine? Uitaţi-vă bine la Mine, pentru că chipul Meu să vă rămână în zugravit pe icoane în case, şi Eu voi pomeni în Împărăţia Mea până într-a şaptea generaţie neamul vostru credincios.

    „… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dum­nezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parinti­lor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”(Ies. 20, 5-6).

    Mergeţi acum la preotul Meu ortodox şi spuneţi-i să săvârşească slujba de noapte şi Liturghia.

    Acum îngerii au început să cânte:

    – ”Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”. Şi iarăşi îngerii au continuat: „Ţie Îţi cântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne”. Şi Îngerii nu-şi încetau frumoasele cântări: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, „Ca pre împăratul”, ,,Heruvicul” – până la sfârşit. Pe urmă cerul s-a deschis parcă, iar norii s-au împrăştiat şi Mântuitorul a coborât cu Puterile Sale cereşti şi a spus:

    – Vai şi amar va fi ucraineenilor, mitropoliţilor şi arhiereilor renovatori şi ”jivişti”, instigatorilor şi ereticilor. Preoţimea nu va fi iertată nici acum nici în veacul ce va veni. Cei mici (mirenii) vor fi iertaţi, dacă se vor pocăi. Însă îi voi pedepsi dacă s-au abătut de la credinţa ortodoxă şi dacă sfâşie veşmintele Mele şi Sfânta Mea Biserică Apostolească! Înainte de întronarea antihristului, voi trimite nevăzut îngerii Mei în ajutor oamenilor şi-i vor înscrie numele robilor Mei în cartea vieţii şi vor pune Sfânta Pecete pe fruntea lor, a celor care vor avea pe frunte frica lui Dumnezeu (Apocalipsa 7, 1-3)

    Voi, însă, uitaţi-vă mai bine la Mine, ca să mă ţineţi minte şi să nu vă încurcaţi şi, din greşeală, să semnaţi şi să primiţi pecetea subjugării antihristului (Apocalipsa 13, 16), deoarece el va veni în veşmintele Mele, şi va face în faţa poporului minuni diavoleşti (Apocalipsa 13, 13), şi va patrunde in altarele sfintelor lăcaşuri, şi acolo va impune să i se zugrăvească icoană, şi va cere ca acestei icoane sa i se închine oamenii şi să creadă in el ca fiind Dumnezeu, deoarece el va face ca icoana să vorbească şi să se mişte prin sugestionare diavolească (Apocalipsa 13, 14-15). Antihrist se teme de Cruce, va ridica prigoană asupra Crucii. La început va fi pecetea comunistă – steaua cu cinci colţuri. Să n-o primiţi! Aceasta e doar începutul necazurilor. Va veni timpul când tare vor fi prigoniţi acei credincioşi care vor refuza să primească pecetea antihristului pe mână sau pe frunte şi să se închine chipului său (Apocalipsa 20, 4). Aceşti oameni nu vor putea nici cumpăra, nici vinde, neavând pecete (Apocalipsa 13, 17) si de asemenea, nu vor putea merge fara pecete dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un, sat în altul si vor fi privati de apa şi de hrana. Mai întâi li se va cere semnătura, iar celor care vor semna li se va aplica pecetea antihristului (Apocalipsa 13, 16). Şi cine o va primi nu va fi iertat nici acum, nici în veacul viitor. Înainte de întronarea antihristului, va avea loc războiul mondial (Apocalipsa 9, 18). La începutul împărăţiei sale, antihrist va captura în mâinile sale toate lăcaşurile sfinte şi lavrele, în afara mănăstirii Poceaev. Lavrele şi lăcaşurile vor fi deschise de către antihrist, însă ele nu vor mai avea harul Meu, şi intrarea în ele nu va fi binecuvantata, deoarece ele vor fi conduse de antihrist.

    Şi Domnul Hristos a mai spus:

    – Iar cei care voiesc să trăiască în mănăstiri şi în pustnicie trebuie să rabde şi să nu se mâhnească, pentru că, dacă pe pământ nu vor ajunge să primească călugăria sau alte ranguri, atunci Eu în Impărăţia Mea îi voi împodobi în preafrumoase veşminte şi le voi da multă slavă.

    După războiul mondial, se va întrona antihristul.

    Voi, copii, propovăduiţi ceea ce v-am spus. Nu vă temeţi de nimeni niciodată, cu toate că veţi fi persecutaţi, închişi în temniţe (Luca 21, 12-19). Nu vă temeţi să le transmiteţi lumii din om în om. Pentru că în Împărăţia Mea voi veghea ca lumea să fie avertizată şi să nu cadă în cursa minciunii. Eu preîntâmpin lumea că degrabă va veni înşelătorul antihrist. Va face minuni cu atâta vicleşug, încât va urni stele de pe cer şi-i va înfricoşa pe toţi, va zbura prin aer, ca o pasăre. La început va părea paşnic, îi va susţine pe cei săraci, pe nevoiaşi, distribuind ajutoare bogate, înşelându-i astfel pe cei care cred în Dumnezeu. Toţi îl vor îndrăgi, îl vor asculta şi vor crede în el, dar această mreaja ispititoare va fi îngăduită pentru puţin timp.

    Voi, însă, trebuie să convingeţi, pe cât e posibil, lumea să nu primească niciun fel de pecete şi, de asemenea, să nu semneze. Odată cu întronarea lui antihrist, vor veni timpuri grele, aşa încât oamenii vor căuta să moară şi nu vor putea (Matei 24, 13-28).

    Din cauza recoltei proaste, va fi o mare foamete. Pâinea şi toate mărfurile vor fi în mâinile lui antihrist. Fără pecetea lui antihrist nu se va putea obtine nimic, şi, pentru greşelile lumii şi pentru că s-au lepădat de Mine, cerul se va închide timp de trei ani; nu va fi ploaie, iar pământul va fi bântuit de o secetă atât de mare, încât vor seca şi izvoarele râurilor. Lumea va cădea în mare necaz. Vor fugi de la Apus spre Răsărit în căutarea hranei, însă nu o vor găsi nicăieri. Peste tot va fi arşiţă şi molimă. Antihristul va emite un ordin prin care va interzice oamenilor să meargă dintr-un oraş în altul şi dintr-un sat în altul, li se va interzice să poarte cruce, să-şi facă semnul crucii, să propovăduiască cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Va ordona să fie scoase crucile de pe sfintele biserici, să se interzică slujirea (sfintei liturghii) în biserici, iar în interiorul lor să se deschidă teatre şi alte aşezăminte de defăimare a lui Hristos Dumnezeu. Atunci nu va iubi fratele pe frate şi-l va preda morţii şi între rude vor fi vărsări de sânge.

    Cine va răbda pentru numele Meu acela va fi mântuit, iar cine se va lepăda de Mine şi va primi pecetea antihristului, pe acela Eu nu-l voi ierta nici în această viată, nici în cea viitoare (Matei 10, 33).

    Trebuie să fiţi vigilenţi, pentru că vor apărea mulţi antihrişti, care vă vor chema să-i urmaţi – ”veniţi, caci la noi este Hristos!” Nu-i credeţi!!! Vor apărea lupi în piei de oaie, dar toţi aceşti lupi rapitori vor fi daţi pierzaniei. Toate bisericile, în afară celei de la Poceaev, vor fi închise, iar celor care vor alege să trăiască viaţă monahală în mănăstiri ortodoxe nu li se va permite. Aceştia vor trebui să rabde, pentru că mănăstirile ortodoxe vor fi desfiinţate. Pe aceştia Eu îi voi apăra şi, pentru răbdarea lor, îi vor acoperi în veşmintele Mele şi în toată puterea harului Ierusalimului Meu Ceresc! Când va veni antihristul, soarele se va stinge (Apocalipsa 6, 12-13) şi luna nu va mai lumina, puterile cerului se vor clătina, însă împărăţia antihristului va avea destulă lumină electrică peste tot, şi în biserici. Şi nenorociţii oameni i se vor închina lui ca unui dumne­zeu, aprinzând înaintea icoanei sale lumânări. Iar cei care vor refuza vor fi închişi în temniţe, chinuiţi prin foame, puşi în ţeapă, ori vor fi supuşi altor chinuri (Apocalipsa 12, 17). Însă chinurile vor fi la o masura, încât să le poată suporta credincioşii traitori în Domnul Hristos, iar unii nici nu le vor simţi, pentru tăria harului credinţei lor. Îngerul lui Dumnezeu îi va întări şi-i va împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos – în timpul domniei lui antihrist Jertfa fără de sânge (Liturghia) va fi oprită şi credincioşii nu vor avea unde se împărtăşi euharistic. Chiar înainte de venirea lui antihrist, la Lavra Peşterilor, în partea stângă a marii biserici vor fi scoase Crucea şi Sfanta Masa şi va fi deschisă o casă mondenă („urâciunea pustiirii”). Atunci icoana Adormirii Maicii Domnului va fi ridicată de Îngeri şi dusă în ceruri, la Prestolul Slavei, şi atunci va apărea antihristul, iar oamenii, uitând de adevăratul Hristos Dumnezeul-Om, îi vor pregăti drumul şi-l vor accepta.

    Şi Domnul Hristos a spus:

    – Rugaţi-vă în fiecare zi dimineaţa, seara şi de la ora 12 noaptea până la ora unu (Psalm 118, 62). Cerurile se vor deschide, rugăciunea celor ce se roagă va ajunge la Prestolul Meu – întotdeauna o voi primi. Mergeţi cât mai des la biserică, mărturisiţi-vă, împărtă­şiţi-vă cu Sfintele Taine ale lui Hristos!

    Pe timpul antihristului vor fi mari vărsări de sânge şi credincioşii vor suferi nespus (Apocalipsa 6, 9). Împărăţia antihristului va dura 42 de luni (Apocalipsa 13, 5). Domnul Hristos va veni să judece lumea la miezul nopţii şi, din această cauză, vegheaţi în aceste ceasuri de noapte, pentru că timpul Venirii Mele nu-l cunosc nici Îngerii. Şi, încă, mai spuneţi poporului să se împărtăşească cat mai este libertate a credintei, pentru că atunci Jertfa fără de sânge (Liturghia) va fi oprită. După ce vor primi pecetea lui antihrist, acei oameni vor fi loviţi de necazuri nespuse şi de dureri cumplite

    (Apocalipsa 16, 2), vor plânge amar şi vor căuta moartea, însă n-o vor găsi (Apocalipsa 14, 9-12).

    Ei vor striga:

    -,,0, munţilor, cădeţi peste noi şi

    ascundeţi-ne de la faţa lui Dumnezeu!(Apocalipsa 6, 16)!”

    Hristos Dumnezeu a spus:

    – Iată, în curând, în curând voi veni să judec lumea (Apocalipsa 22, 12). Spune­ti-le! Las’ să se căiască toţi desfrânaţii şi preadesfrânaţii; dacă se vor căi, vor fi iertaţi. Pe eretici şi aţâţători nu-i voi ierta. A mai rămas puţin timp, în curând voi veni, păcatul şi nelegiuirile voastre au ajuns până la cer. Copii, spuneţi lumii că Eu M-am arătat vouă, pentru că sunt nevoit să avertizez lumea, căci în ultima vreme se împietreşte şi se răceşte inima oamenilor. Nu mai cred în Hristos Dumnezeu, în Legea Evangheliei Lui, exact ca înaintea potopului. Toţi învăţaţii strigau: ,,Nu există Dumnezeu, este doar Natura!” V-ați lăsat de sfintele Mele sărbători, le-aţi ales pe ale voastre şi vă închinaţi la idoli. Ca şi poporului israelitean, le-am dat voie în pustie să asculte înţelepţii, că nu-i Dumnezeu. Este Dumnezeu, Atotputernic, Atotţiitor, Neajuns, Care cu cuvântul Său a creat lumea văzută şi cea nevăzută. Pentru că Eu sunt Creatorul întregului Univers şi-l voi cârmui în veacul veacurilor. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 1, 8; 22, 13) cu toate că antihristului i se va îngădui atunci să domine asupra lumii pentru păcatele ei. El va porni prigoană asupra Bisericii, şi ea se va ascunde de el se va retrage în pustie (Apocalipsa 12, 6-14), însă, după cum Eu am înviat a treia zi, la fel şi Biserica mea va învia şi va dăinui în veacul veacurilor. Vă spun tuturor:

    pocăiţi-vă!!! Eu voi primi pocăinţa voastră, pentru că a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Vremurile vor fi grele:

    degrab, degrab voi veni să judec lumea (Apocalipsa 22, 12) !!!

    Pe toţi păcătoşii, desfrânaţii, preadesfrânaţii, beţivii; huli­torii, care calcă în picioare Sfânta Mea Cruce, se ruşinează să o poarte, nu cinstesc sărbătorile Mele, posturile rânduite de Sfânta Biserică nu le respectă, asemenea baptiştilor şi hulitorilor (spurcaţi la gură). Pe toţi pacătoşii nepocaiti îi voi arde în focul gheenei. Domnul a încheiat Porunca Sa şi a dat Sfânta Evanghelie la doi Îngeri, i-a binecuvântat şi a spus:

    – În acel loc (în care M-am, arătat vouă), în amintirea arătării Mele, să fie înălţată o Cruce şi o icoană în chipul în care M-am arătat vouă, pentru închinarea lumii.

    S-a îndreptat spre Răsărit şi treptat a dispărut după nori. Tot atunci au dispărut toţi Îngerii, însă cântarea lor s-a mai auzit mult timp. Sonoră la început, ea se stingea pe măsură ce se îndepărta. Copiii-păstori au înştiinţat preotul ortodox din Demidovka despre arătare şi au spus despre porunca Mântuitorului. El a oficiat slujba de priveghere şi Dumnezeiasca Liturghie. Vestea despre arătarea Mântuitorului şi despre toate cele spuse de către El s-a răspândit fulgerător printre credincioşi. A fost făcută o Cruce şi, în taină, de administraţia locală, a fost sfinţită în biserică. Tot atunci credincioşilor li s-a spus când va fi scoasă Crucea din biserică şi dusă la locul arătării Mântuitorului. Scoaterea ei a fost stabilită pentru ora 12 noaptea. Către această oră se adunaseră peste 200 oameni. Au mai venit din satele vecine încă doi preoţi.

    Poporul şi preoţii se temeau de puterea locală. Credincioşii au împodobit Crucea cu flori şi coroane. Ei s-au adunat ca să se închine Domnului Sfânt în liniştea nopţii, ieşind din biserică fără lumini şi cântări. Îndată după ieşirea din biserică, preoţii şi poporul au auzit răsunând din văzduh dangăte de clopot şi cântare îngerească: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne …” Preotii sositi au întrebat cu nedumerire preotul din sat din ce cauză bat clopotele. Au întrebat şi alţi localnici. Clopotniţa era închisă, îneanu era nimeni şi, decj, nimeni nu bătuse clopotele, ci totul se auzea în văzduh, de la Ingeri. Poporul s-a adunat cu spaimă şi cutremur şi cu multă bucurie în inimă. Însoţind Crucea, ei îşi urmau calea în linişte, aruncând flori în calea Crucii. Îndată după ieşirea din sat, au aprins lumânări, iar unii purtau făclii. Ei îşi urmau calea prin câmp cântând. Iar când procesiunea s-a îndepărtat de sat, a apărut un stâlp luminos cu nor. Norul se mişca înaintea poporului, arătându-i calea. Atunci când au ajuns la locul destinat, s-a retras între nori, iar acel loc a devenit purpuriu. Şi în acel timp, din cer au început să sune clopotele, iar după ce au aşezat Crucea şi Icoana, îngerii au început să cânte: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Oamenii care însoţeau crucea credeau că nimeni în afară de ei n-a văzut nimic, însă atât procesiunea, cât şi dangătul clopotului, şi cântarea îngerească au fost auzite de către lumea care se afla în câmp în timpul nopţii şi mulţi, de frică, au fugit în sat. Crucea a fost aşezată cu multă pietate pe locul în care Mântuitorul S-a arătat ciobănaşilor.

    Continuăm după articolul: „Arătarea Domnului”, în anul 1926, lângă Kiev (Kiriliţa, Nr. 3/2001).

    După aşezarea crucii la locul arătării Mântuitorului, a început pelerinajul credincioşilor. În fiecare sâmbătă veneau călugări de la mănăstirile Lavra Peşterilor şi Florovsk din Kiev pentru a sluji Te Deum-uri. Lângă Crucea înălţată se adunau la panahidă. Copiii din preajma locului aşteptau sâmbetele pentru a strânge monedele, merele şi bomboanele lăsate de către pelerini. Renumitul pictor Krasiţki nepotul lui Şevcenko – a pictat tabloul „Ciobănaşul”. El a venit la Demidov şi a pictat pe viu chipul băiatului – păstoraş.

    Timp de patru ani nimeni n-a cutezat să atingă Crucea înălţată în locul arătării Mântuitorului. Dar în anul 1930, la adunarea celulei cosmopoliste, s-a luat hotărârea de a o distruge. La început nimeni nu îndrăznea să facă acest lucru cu propriile mâini, dar s-a găsit curând unul: a legat-o cu funii, care, fiind trase de cai, au smuls-o. Se vorbeşte că nu mult după aceea a fost bătut de o mare nenorocire. În pofida relelor care se înmulţeau tot mai mult pe pământ, harul lui Dumnezeu a cercetat aceste locuri nu o singură dată. Atunci nu toţi demidovenii au crezut că Mântuitorul S-ar fi arătat cu adevărat. Dar curând, parcă întru întărirea şi susţinerea credincioşilor, s-a arătat Maica Domnului, fapt confirmat astăzi de către locuitorii satului, martori oculari ai arătării Preacuratei. În unul din manuscrisele păstrate – mărturie a arătării Mântuitorului, se vorbeşte că Domnul ar fi poruncit să fie înălţată o cruce şi Ia Fântâna Văduvei, care a fost săpată în satul Demidovka în anii de după revoluţie, în timpul unei secete cumplite. Atunci, în toată împrejurimea nu se găsea pic de apă şi toţi veneau Ia Fântâna Văduvei, deoarece numai acolo, din mila lui Dumnezeu, se păstrase apa. Maica Domnului s-a arătat, după cum voise Domnul, în timp ce se oficia Te Deum-ul. Ea s-a arătat dinspre răsărit la ora 8 dimineaţa. Era îmbrăcată în haine de culoarea cerului, înaintea ei era o tavă strălucitoare şi toţi cei aflaţi de faţă au văzut aceasta, dar nimănui nu i-a fost dat să vadă ce anume se afla pe tavă. Maica Domnului ţinea mâinile lăsate în jos. Lumea era îngrozită, se închina până Ia pământ şi se ruga Stăpânei. După aceasta, toţi cei care au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu s-au schimbat în bine, însă autoritătile au interzis cu severitate să se vorbească despre aceasta. Dar cuvântul lui Dumnezeu este de nestăvilit: lumea va tăcea, iar pietrele vor cuvânta. Oricât de mare ar fi fost pericolul, creştinii au înscris şi au păstrat preţioasele mărturii. Iar atunci când credincioşii din zilele noastre căutau locul în care S-a arătat Mântuitorul, câţiva localnici, care nu se cunoşteau între ei, au indicat unul şi acelaşi loc. Între timp, în câmp, acolo unde S-a arătat Mântuitorul, a fost sădită livada colhozului, care creştea frumoasă şi bine îngrijită. Numai pe un sector pomii nu se puteau adapta nicicum, se piperniceau mereu şi se uscau. Acest loc de circa 5 pe 10 metri s-a acoperit cu iarbă şi flori de câmp, iar în centru, în raza a doi metri, creştea numai iarbă joasă şi stufoasă de un verde intens, care rămânea neatinsă.

    Astăzi în sat mai sunt în viaţă câteva rude apropiate ale martorilor oculari Emilian şi Nicolae, care păstrează în memorie evenimentele din acea vreme. Bătrâna Daria, în vârstă de optzeci şi doi ani, din satul Glebovka, a povestit despre soarta neobişnuită a unchiului său Emilian. EI a rămas de timpuriu ‘orfan. Dar, în pofida vitregiilor şi greutăţilor vieţii, a crescut vrednic şi cuminte. Şi Dumnezeu a avut grijă de el i-a dat şi hrană şi de lucru. Emilian n-a mers la şcoală până la vârsta de 14 ani şi nu putea nici citi, nici scrie. Îşi câştiga pâinea, angajându-se să pască vitele gospodariIor.

    Păstra mereu în inima sa cuvintele Domnului: ,,Nu vă lepădaţi de Mine”; şi el, într-adevăr, a dus cu sfinţenie numele lui Hristos de-a lungul vieţii sale anevoioase. Bolşevicii îl intimidau, obligându-l să se dezică şi să semneze o mărturie falsă prin care să nege arătarea Mântuitorului. Însă Emilian a refuzat să urmeze exemplul lui Iuda şi a fost condamnat Ia zece ani de detenţie. În perioada înterimiţării la Kiev, i se mai aduceau ceva produse. Ulterior, un timp nu s-a mai auzit nicio veste despre el. Se ştia doar atât că e îrichis undeva departe, după Urali. Iar în 1936, Emilian a fost rejudecat, adăugându-i-se încă zece ani. Şi iată, ca prin minune, suportând toate vitregiile vieţii de detenţie, după mulţi ani, s-a întors în satul natal. Şi s-a întors nu ca om simplu de lume, ci în rang de preot. În acele timpuri tulburi, în închisori erau întemniţaţi foarte mulţi arhiepiscopi, şi Emilian a fost hirotonisit chiar acolo, în detenţie. Dar „nimeni nu-i proroc în ţara sa” glăsuieşte un vechi adevăr.

    Consătenii n-au voit să-I recunoască pe Emilian drept preot şi el, mâniindu-se din această cauză, i-a comunicat nepoatei sale Daria cum că este respectat şi preţuit de mulţi oameni, care îl invită la Moscova. Se ştie că Emilian a trăit toată viaţa necăsătorit, fără familie. A slujit mai apoi în Belarus, unde voia să construiască un nou lăcaş, dar în timp ce ducea banii, în tren, în 1983, a fost jefuit şi ucis. Soarta lui Nicolae, al doile amartor al arătării Mântuitorului, a mers pe un alt făgaş. El era dintr-o familie înstărită. Nu demult, nepotului său i-a fost restituită casa părintească, care a fost luată de către autorităţi în timpul deposedării generale. Este recunoscut faptul că Nicolae n-a putut urma poruncile Domnului. In acele timpuri de restrişte, el avea doar unsprezece ani şi părinţii, temându-se de autorităţi, i-au impus copilului să tăinuiască cele văzute. Şi copilul n-a mai vorbit niciodată despre arătarea Mântuitorului. Mulţi oameni continuau să-I întrebe, iar el continua să tacă. Ulterior, Nicolae s-a căsătorit, a avut copii, însă în 1941 a murit pe front.

    https://stihi.ru/2022/07/09/468

    Apreciază

  5. dante said, on iunie 12, 2023 at 8:06 pm

    Unde-s nebunii?

    Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
    E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
    E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
    Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

    Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
    În faţa lumii şi-a nemărginirii
    Şi-ascultător de rînduiala firii,
    Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

    Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
    Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
    Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
    Necutezînd să tragă spada vrerii.

    Boleşte omenirea ca o juncă
    Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
    S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
    Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

    Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
    Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
    Acestui veac să-i pună dinamită
    Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

    O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
    E lumea plină de-alde Sancho Panza
    Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
    Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

    Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
    Să tragă spada şi să taie nodul?
    Tînjeşte după glorie norodul
    Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

    Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
    S-o răvăşească şi să o răstoarne,
    Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
    Şi-acestui veac să-i surpe temelia!

    Demostene Andronescu

    Apreciază

  6. Clement said, on iunie 13, 2023 at 12:38 am

    O farama de nadejde.
    In stanca falezei din Pornic, statuia Sfintei Fecioare Maria vegheaza.
    Clopotele Bisericii cheama crestinii la slujba Vecerniei. Bretania turistica isi pastreaza Troitele si numeroase case au pe frontispiciu statui ale Arhanghelului Mihail sau ale Sfintei Fecioare.
    Ceva se simte schimbat in atmosfera „Frantei profunde”. Oamenii nu se mai uita chiondoraş la şiregul de metanii de pe poignéul meu.
    Cauza sa fie oare prezenta tot mai vie a Bisericilor Orthodoxe in Franta?

    Apreciază

  7. Ciprian-Ionut Panait said, on iunie 13, 2023 at 7:52 am

    Sunt multe minciuni antichristice in care multi care se autointituleaza crestini cred. Cele mai comune sunt minciunile feministe prin care se vrea o „egalitate” intre femeie si barbat unde cei doi sunt interschimbabili. Femeilor li se spune sa se duca la munca sa ia rolul barbatului, si barbatului sa ia rolul femeii sa aiba groja de copil desii nu poate alapta de ex si statul nu prea lasa parintii sa isi educe copii cum e necesar. Neascultarea femeii de barbat si lipsa de respect a acesteia e propovaduita ca evanghelie crestina. Un altul sunt pacatele sexuale care sunt practic ignorate de crestinii moderni impreuna cu porunca de a nu lua numele Domnului in desert.

    Apreciază

  8. Felix said, on iunie 13, 2023 at 10:37 am

    Contrafaceri ivite din Creta:
    „Sfinte Liturghii experimentale” pentru copii!

    Iubiți frați, asistăm astăzi la o alunecare masivă în toate domeniile vieții.
    Educație, morală, probleme naționale, politică.
    Cel mai rău dintre toate, însă, este ceea ce se întâmplă în Biserică. Degradarea completă, dezmembrarea, inovațiile, secularizarea, dezmembrarea tuturor de către rozătoarele „progresive” care, ca și cum ar aștepta timpul lor, se grăbesc furios să distrugă totul.
    În urma informațiilor că se așteaptă o decizie de ridicare a dreptului de a sluji impuse pr. Alexandros Kariotoglou pentru acțiunea sa de a introduce fete ca „ipodiaconi” la Sfânta Liturghie, au fost prezentate alte astfel de cazuri pentru a demonstra confuzia care predomină și subminarea sistematică a ordinii ecleziastice care are loc sub ochii și sub nasul nostru.
    O fotografie a unor femei care susțin un crucifix a apărut pe Weiber cu mențiunea că acest eveniment a avut loc la Biserica Bunei Vestiri a Fecioarei Maria și Agia Fotini Hymettus.
    Evidentele au venit din Creta că Biserica de acolo este mai imaginativă în această privință, găsind o modalitate de a evita vacarmul creat în Biserica Greciei! Publicație în neakriti.gr cu titlul: Creta:
    Cu permisiunea Mitropoliei, fetele slujesc….
    „Este o veche tradiție ca femeile să slujească” (a se vedea pozele)
    S-a scris că „În ciuda faptului că Biserica Greciei l-a pedepsit pe părintele Alexandros Kariotoglou suspendându-l, Mitropolia de Kydonia și Apokoronas și-a dat consimțământul ca fetele de la Gimnaziul Experimental, printre altele, să participe (ca „ipodiaconi”) la Sfânta Liturghie”.
    Bună treabă.
    Felicitări.
    Deci secretul este ca mitropolitul
    să-și dea aprobarea.
    Apoi, orice merge!
    Titlul vag…
    „Este o veche tradiție ca femeile să slujească”, induce în eroare cititorii, deoarece femeile diaconițe nu slujeau intocmai ca diaconii, ci erau randuite indeosebi pentru acele cazuri „incomode”, cum ar fi botezul femeilor adulte.
    Evidenta continuă…
    Îndeosebi, decizia Arhiepiscopiei Atenei de a-l suspenda pe protopresbiterul Alexandros Kariotoglou a făcut senzație în toată Grecia în ultima vreme, pentru că într-o liturghie pe care a celebrat-o la Sfantul Nicolae Ragavas din Plaka, a introdus două fete (ca „ipodiaconi”) în „slujirea” Bisericii.
    Și, desigur, aici avem o altă descriere foarte falsă a realității. Pentru că dacă ceva a provocat senzație, sunt acțiunile provocatoare constante ale pr. Alexandros Kariotoglou și inacțiunea Arhiepiscopiei de a restabili ordinea în Biserică. Răspunsul tardiv al Arhiepiscopiei de a-l suspenda pe preotul în cauză de a linisti turma nu a provocat „senzație”, se arată în raport. „Senzația” este de obicei cauzată de lucruri neobișnuite, care nu au mai fost făcute până acum. Este evident plasarea greșită a cuvântului pentru a da o impresie greșită și a distorsiona realitatea.
    Și pentru a pune lucrurile în perspectivă, SENZAȚIA, a fost cauzată de reactia Arhiepiscopiei la scurt timp după aceea, aparent sub presiunea cercurilor seculare care doresc să atace și să incurce Biserica după propriile standarde.
    Publicația continuă să scrie că „reprezentantul tinerei generații de teologi”, care aplică diferite inovații, cum ar fi celebrarea Sfintei Liturghii în limba demotică, a găsit mulți susținători și aliați în societatea din Creta, ecleziastică și educațională. Cu alte cuvinte, el se referă la toți cei care nu vor să aibă nimic de-a face cu Tradiția Bisericii și care
    să pună la îndoială corectitudinea sfintelor hotărâri duhovnicești ale Sinoadelor Ecumenice și acordul Sfinților Părinți Teofori.
    Cu alte cuvinte, el se referă la ecumeniști, care în vizuina ecumenică a Bisericii semi-autonome din Creta prosperă necontrolat, înșelând turma și pângărind credința.
    Ne întrebăm, ce se înțelege prin „reprezentant al tinerei generații de teologi”?
    Este aceasta o „instituție” în Biserică care știe să inoveze?
    Dacă fiecare „generație tânără de teologi” și-ar fi introdus nebunia în Biserică, nimic nu ar fi rămas în picioare. Este revoltător modul neglijent în care sunt prezentate aceste probleme foarte grave, folosind fraze banale care nu au ce căuta în Biserică pentru a crea impresii false.

    Biserica locală din Chania „a arătat calea”, continuă raportul, Mitropolitul Damaschin de Kydonia și Apokoronas „dându-și aprobarea cu luni în urmă protopresbiterului Eftihis Petrakis să celebreze Sfintele Liturghii timp de o săptămână întreagă, cu elevii Gimnaziului Experimental îmbrăcați în preoți. […] […] și fără diferențiere pe criterii de sex.”

    Să-i felicităm din nou…
    După ce au reușit să elimine acest monstruozitatea teribila a diferențierii de gen!!, le dorim să treacă în curând la slujiri… fără sa tina cont de sex!!
    Într-o altă publicație ni s-a dat ocazia să înțelegem exact ce au făcut în această „Sfântă Liturghie experimentală”, așa cum au numit-o blasfemiator, unde Protopresbiterul Pr. Eftihis Petrakis. vorbind la Zarpa Radio 89.6 a spus:

    „În ultimii ani, frecventarea bisericii în școli a scăzut.
    Voi știți că copiii noștri, în școli cu absența teologilor sau cu absența clerului, lipsesc din case, bunicii și părinții copiilor.
    Ei s-au îndepărtat de Tainele Bisericii noastre și, prin extensie, de Liturghie.
    Prin urmare, în loc să ținem o slujbă bisericească (Liturghie) Gimnaziului Experimental, am preferat să celebrăm o Sfântă Liturghie în fiecare zi, cu câțiva copii, în mijlocul bisericii și nu slujind la altar, în sfanta sfintelor.
    Pentru ca copiii să poată participa, să vadă ce se întâmplă, ce spune preotul, ce mișcări face în timpul celebrării Liturghiei.
    De fapt, ne-am oprit la un moment dat și le-am tălmăcit copiilor ceea ce s-a spus, rugaciunile de sfințire, cum se împărtășește preotul, cum se împărtășesc laicii”
    Au înțeles greșit oamenii.
    Dar pentru a-i aduce pe copii aproape de Biserică, s-au gândit la asta, nu din alt motiv!
    Și ce au făcut?
    Ei au celebrat „o slujbă divină” în fiecare zi în mijlocul bisericii, la fel ca papistașii, „astfel încât copiii să poată participa și să vadă ce se întâmplă”, a explicat pr. Eftychis. Adică, pe lângă familiarizarea copiilor cu liturghia papală eretică, avem și o adoptare a raționalismului occidental, care pretinde explicatii pentru a înțelege, a vedea și a participa la Sfânta Liturghie, deci este nevoie de altcineva care să explice!!
    A fost important pentru copii să învețe cum obișnuiau oamenii să primească Sfânta Împărtășanie pentru a se familiariza cu ideea că se poate schimba și modul de primire a Sfintei Împărtășanii!
    Dar și cu privire la instituirea diaconitelor, care a fost întreruptă de secole, Pr. Eftychis a spus:
    „În prima biserică, a existat instituția diaconitelor, care au fost hirotonite. Purtau veșminte. De-a lungul timpului și al timpului, a lâncezit până la un punct atât de important încât rolul femeilor în biserică a fost considerat subordonat bărbaților. Nu acceptăm acest lucru. De altfel, așa cum a spus apostolul Pavel, „nu este nici o diferenta între oameni, bărbați și femei. Noi toți suntem egali înaintea lui Dumnezeu.»”
    De fapt femeile nu au fost hirotonite ca diaconite pentru a sluji intocmai ca diaconii. Referirea la „veșmintele” făcute special pentru preoti este înșelătoare pentru a deschide o mică fisură în Taina Preoției.
    În rugăciunea pentru consacrarea diaconițelor este omis pasajul care le specifica bărbaților promovarea lor in treapta de preot, prezbiter etc. Valoarea bărbatului și a femeii nu este măsurată prin ceea ce face sau nu face în Biserică și nici nu poate fi percepută de purtătorii de rationamente lumești.
    Hristos este Cel care dă valoare tuturor lucrurilor din Biserică, nu slujirea care se face.
    Preotul împrumută mâinile harului aducand jertfa fara de sange, insa Domnul Hristos liturghiseste.
    Dar se pare că acest lucru este greu de înțeles pentru Părintele Eutihie, până la punctul de a deveni blasfemiator.
    Feminismul și egalitarismul nu au ce căuta în Biserică.
    Cu toate acestea, Pr. Eftychis spune că „nu acceptăm acest lucru”, adică să ia în considerare (în imaginația lor) rolul femeilor în Biserică ca subordonate!
    Și cineva întreabă: cine sunt aceia care nu acceptă ordinea Bisericii?
    Acesta este modul în care se exprimă membrii unei secte parareligioase, nu preoții unei Biserici locale care face parte din Trupul lui Hristos.
    Ei sunt încurajați.
    Ne influenteaza copiii în fața ochilor noștri și folosesc cele mai simpliste și stupide „argumente”, fraze banale care nu au nicio greutate în Biserică. Și fac asta pentru că știu că se adresează celor neavizati:
    „În plus, în mănăstirile de maici, în altar și în slujirea preotului în Taina Sfintei Liturghii, călugărițele, care nu sunt hirotonite, ajuta la altar. Insa ele nu au primit vreo treapta a Preoției.
    Ele s-au dedicat unei vieți afieorisite lui Hristos. Dar ele nu sunt hirotonite”!!!

    Το ξεφτίλισαν στην Κρήτη: «Πειραματικές Θείες Λειτουργίες» για παιδιά! | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ

    Το ξεφτίλισαν στην Κρήτη: «Πειραματικές Θείες Λειτουργίες» για παιδιά!

    Profesorul Jean Claude Larchet conchide in carte sa „Viata liturgica”, Capitolul 4, subcapitolul „Si totusi poporul nu este coslujitor, iar clerul slujitor are prerogative specifice, inalienabile”:

    (…)

    Rolul poporului in cadrul celebrarii Liturghiei nu il predispune pe acesta ca slujitor al Liturghiei si nici macar co-slujitor, asa cum si-ar dori o anumita tendinta modernista puternic influentata de teorii protestante.
    Preotul isi implineste functia de slujitor in cea mai mare parte a timpului de celebrare a Sfintei Liturghii, in interiorul altarului, in care nu au voie sa intre credinciosii, cu exceptia celor care-l ajuta (pe preot) sau a acelora care au fost hirotesiti in acest scop (ipodiaconii).
    Teologii modernisti adopta de fapt o pozitie protestanta adoptata de Romano-Catolicism dupa Conciliul Vatican II, intrand insa in contradictie cu Traditia Ortodoxa.
    Dupa cum subliniaza Sfintii Parinti, exista o diferenta spatiala si simbolica intre altarul in care stau slujitorii hirotoniti si naosul in care stau credinciosii, altarul ocupand din punct de vedere ierarhic un loc superior, simbolizat formal prin faptul ca este mai inalt decat naosul si ca accesul inlauntrul altarului se face prin urcarea unor trepte.
    Aceasta diferenta, desi datorata prezentei in altar a Sfintei Mese pe care se celebreaza Sfanta Liturghie, influenteaza insusi locul slujitorilor.
    Preotul Alexander Schmemann inverseaza ierarhia atunci cand afirma ca altarul exista prin raportare la naos (ceea ce, conform simbolismului traditional care spune ca naosul inchipuieste pamantul, iar altarul, Cerul, ar insemna sa spunem ca Cerul exista prin raportare la pamant).
    Gresesc profund aceia care au dorinta de renuntare la iconostas si, in primul rand, la usile imparatesti si la dvera care se inchide si se deschide deasupra lor.

    De asemenea, Jean-Claude LARCHET, subliniaza in recenzia cartii lui Nicolae Afanassieff,
    „Biserica Duhului Sfânt”

    Nicolae Afanassieff, « L’Église du Saint-Esprit », Éditions du Cerf, Paris, 2012, 374 p. (colecția «Ortodoxia»).

    Editions du Cerf tocmai a retipărit, în colecția „Ortodoxia”, condusă de protopopul Jivko Panev, lucrarea clasică a părintelui Nicolae Afanassieff, „Biserica Duhului Sfânt”, care a apărut pentru prima dată în 1975 de aceeași editură în colecția „Cogitatio fidei” și care nu
    s-a mai tipărit de mult timp. Părintele Nicolae Afanasiev a fost unul dintre ecleziologii de frunte ai Bisericii Ruse din timpurile moderne.
    Ucenic al părintelui Serghei Bulgakov, profesor la Institutul Sfantul Serghie din 1932 până la moartea sa în 1966, el a exercitat o influență decisivă asupra unuia dintre principalii liturgiști ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, părintele Alexander Schmemann, care i-a fost student, și asupra unuia dintre principalii ecleziologi de astăzi, Mitropolitul Ioan Zizioulas
    de asemenea, a marcat puternic anumite aspecte ale gândirii lui Paul Evdokimov.
    Așa cum arată părintele Olivier Rousseau în prefața sa, părintele Nicolae Afanassieff, invitat ca observator la Conciliul Vatican II și al cărui nume a fost menționat în dezbateri, a avut, de asemenea, prin munca sa, o influență importantă asupra modului în care acest Conciliu a revalorizat locul Duhului Sfânt în Biserică, rolul Bisericii locale, ecleziologia euharistica, rolul Tainelor și locul laicilor în Biserică.
    După cum explică soția părintelui Nicolae, Marianne Afanassieff, în prefața sa biografică și bibliografică, această carte, care a fost publicată numai după moartea autorului, a avut o geneză lungă: primul său capitol a fost scris în 1940, iar următoarele capitole au apărut treptat în deceniile următoare și au fost publicate sub formă de articole în diferite reviste.
    Capitolul I este dedicat „preoției împărătești” a tuturor credincioșilor; capitolele 2 și 3 la „înființarea” și „slujirea” laicilor; Capitolul 4 la „Lucrarea de slujire” (cu următoarele secțiuni: 1) slujirile particulare, 2) apostolul, 3) evanghelistul, 4) profetul, 5) doctorul. Capitolul 5 analizează funcția „prelatilor în Domnul”, adică: „proéstôs”, „episcopii-presbiteri”, episcopii și preoții în sensul lor originar și, în sfârșit, „slujitorii ajutatori” (adică diaconatul). Capitolul 6 examinează originea slujirii „primului presbiter”. Capitolul 7 și ultimul este dedicat episcopului.
    Această carte nu relatează întreaga ecleziologie a părintelui Nicolae Afanassieff, ale cărui teme majore sunt Biserica locală, Euharistia și dragostea; o dimensiune complementară esențială se va găsi în „Biserica care prezidează în iubire”, contribuția sa la o operă colectivă intitulată „Primatul lui Petru”.
    Lucrarea de față se dorește a fi o întoarcere la izvoarele cele mai originale ale creștinismului, una dintre ideile majore ale părintelui Nicolae Afanassieff fiind aceea că adevărata ecleziologie a creștinismului ar fi fost exprimata de Sfântul Ciprian (cca 200-258) în favoarea unei noțiuni ierarhico-juridice care ulterior ar fi afectat negativ atât Răsăritul, cât și Apusul.
    Cu toate acestea, rămân multe incertitudini cu privire la diferitele slujiri din primele secole, iar o serie de interpretări ale părintelui Nicolae Afanassieff în această lucrare par ipotetice și sunt subiect de dezbatere între istorici. Și este întotdeauna periculos să vrei să te întorci la izvoare trecând peste Tradiția istorică a Bisericii.
    Una dintre temele acestei cărți care a avut cea mai mare influență asupra gândirii ortodoxe moderne (prin opera părintelui Nicolae Afanassieff, dar și prin lucrările lui Paul Evdokimov și mai ales ale părintelui Alexander Schmemann) este cea a „preoției împărătești a mirenilor”.
    Consolidarea acesteia are desigur meritul de a reechilibra o concepție clericală despre Biserică, în care membrii „ierarhiei bisericești” sunt separați de popor și unde locul „credincioșilor simpli” în Biserică este, în raport cu al lor, devalorizat. Dar are și unele dezavantaje, așa cum am arătat în volumul 1 al cărții mele „Trupul Bisericii lui Hristos” (Editura Sophia, Bucuresti).
    Părintelui Nicolae Afanassieff și adepților săi li se poate reproșa că pun „preoția împărătească”, atribuită laicilor, în paralel cu „preoția sacramentala” (sau preoția ministerială) referitoare la clerici, punând astfel cele două tipuri de preoție pe picior de egalitate.
    Părintele Nicolae Afanassieff multiplică expresiile generale și astfel confuze: „Biserica este o casă spirituală […]; […] toți credincioșii constituie preoția în casa duhovnicească” (p. 40); „s-ar putea spune că fiecare laic, membru al poporului lui Dumnezeu, este cleric, membru al Klèros-ului lui Dumnezeu” (p. 41); „Actele sacramentale sunt săvârșite de toți oamenii împreună cu proestosul lor” (p. 78); „când Biserica oficiază, toți sunt preoți și toți posedă harisma sacerdotală” (p. 128).
    Găsim aceeași tendință la ucenicul său Paul Evdokimov: „Accentul este pus puternic pe participarea preoțească a tuturor, dar prin intermediul a două moduri, două preoții” (L ‘orthodoxy, Neuchâtel, 1965, p. 166). Evdokimov merge atât de departe încât confundă cele două preoții vorbind despre „participarea tuturor la unica Preotie divina prin intermediul a două preoții” (Varstele vieții spirituale, p. 212), scriind: „Numai Hristos este Arhiereu, dar toți sunt preoți prin participare” (Femeia și mântuirea lumii, p. 102) sau afirmând: „Dacă episcopul participă la preoția lui Hristos prin hirotonia sa sacră, fiecare laic face aceasta prin ființa sa sfințită, prin natura sa sacerdotală” („The Ages of the Spiritual Life”, p. 214). Confuzia se găsește în această afirmație a preoției universale: „Sacramentul (Taina Mirungerii) Ungerii Mirului este sacramentul Preoției universale” (Varstele vieții spirituale, p. 216).
    Printre consecințele acestei poziții este ideea, dezvoltată de Nicolae Afanassieff și discipolii săi Paul Evdokimov și Alexander Schmemann, că clericii și laicii sunt, în biserică, „co-liturghisitori”.
    Părintele Nicolae Afanassieff scrie: „În Noul Testament, fiecare credincios stă înaintea lui Dumnezeu ca preot (leitourgos) în adunarea euharistică” (p. 66); „fiecare credincios concelebrează împreună cu ceilalți în adunarea euharistică” (p. 67); „Fiecare laic celebrează liturghia […]” (p. 70); „Laicii sunt coliturghisitori ai episcopului sau ai preotului, pentru că actele sacramentale sunt săvârșite în timpul celebrării lor în comun […], episcopul sau preotul le poate săvârși numai în concelebrare cu poporul” (ibid., p. 71).
    Paul Evdokimov notează: „În timpul Liturghiei, fiecare credincios este co-liturghisitor cu episcopul” (Vârstele vieții spirituale, p. 219). Părintele A. Schmemann vorbește despre o „concelebrare a fiecăruia cu toți” (L ‘eucharistie, sacrament du Royaume, Paris, 2005, p. 8) și afirmă că „nu clerul oficiază”, ci că „toți sunt consacrați, toți celebrează” (ibid., p. 90). Poziția care plasează poporul pe același nivel cu clerul, pierzând din vedere specificitatea acestuia din urmă, nu este acceptabilă din punctul de vedere al Traditiei ecleziologiei ortodoxe și necesită să fie reformulată în lumina adevăratei naturi a „preoției împărătești”, așa cum a fost concepută de Sfintii Părinți.
    Potrivit mai multor Sfinti Părinți care evocă această noțiune, credincioșii dobândesc statutul preoției împărătești prin Mirungerea pe care o primesc în Trupul Bisericii. Potrivit autorilor citați anterior, ungerea primită în timpul Mirungerii este cea care urmează Botezului.
    Taina Mirungerii în sine nu poartă această conotație, dar este adevărat că este prezenta de două ori în rugăciunea de consacrare (sfintire) a Sfântului si Marelui Mir.
    Trebuie remarcat însă că și celelalte ungeri primite în Biserică (cu un ulei simplu binecuvântat, sfintit) fac referire, cum ar fi cea a Tainei Maslului, al ungerii pentru bolnavi, in una dintre rugăciuni spune: „Cu untdelemn sfințit ne insemnează cu crucea Sa, pentru ca să devenim turma lui Hristos, preoție împărătească, popor sfânt. »

    Aceasta se bazează pe faptul că Hristos este Unsul prin excelență (Fapte 4:26; 10:38; Evrei 1:9), care a primit în cel mai înalt grad statutul de Imparat, Arhiereu și Profet — Imparat al lumii, al veacurilor și al Împărăției cerurilor (Evr 1,8); Arhiereu pentru veșnicie (Evrei 5.5-10); ca profet al Evangheliei mântuirii pe care o aduce (Lc 4,18-19) – și care îi unge pe cei care se unesc cu El în Biserica care este Trupul său, îi face părtași, prin Duhul Sfânt, la demnitatea Sa.

    Acest lucru este în continuitate cu faptul că, în Vechiul Testament, ungerea era conferită împăraților (1Sam 10,1; 1 Împărați 19,16) – cărora le comunica puterea Duhului (1Sam 16,13) – preoților (Exod 30,30) și profeților (1 Împărați 19:16).
    Dar, așa cum vedem în textele scripturistice și liturgice, precum și în referințele hristologice citate anterior, este greșit că autorii moderni care propun noțiunea de „preoție împărătească” se concentrează asupra ei: în toate aceste texte nu este izolată sau centrală, ci merge mână în mână cu alte noțiuni: cea de „popor sfânt”, de „neam ales”, așa cum noțiunea de „preotie” nu este privilegiată, ci merge mână în mână cu cea de „profet” și „imparat”.

    Înțelesul ungerii in aceste cazuri diferite este acela că îi diferențiază pe cei care au primit-o de ceilalți (vezi X.-L. Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Paris, 1975, p. 395), fiind semnul accesului lor la un alt stadiu, la un alt statut, la o demnitate mai înaltă (cf. Ex 30,31-33). Acest înțeles este aplicat la nivel sobornicesc poporului ales al lui Israel: „Acum, dacă ascultați glasul Meu și păziți legământul Meu, Eu vă voi ține pentru binele Meu printre toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu. Vă voi ține pentru o împărăție de preoți, un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune israeliților” (Iesire 19,5-6).

    În contextul Noului Testament și în raport cu sensul identificat anterior, noțiunea de „preoție împărătească” – ca și noțiunile de „neam ales” sau „popor sfânt”, alături de care este evocată de Sfântul Apostol Petru (2, 9) – poate fi legată de Botez în general (și nu numai de Mirungere) în măsura în care îl introduce pe om într-un nou stadiu – acela de făptură nouă traitoare a vietii în Hristos și însuflețită prin Duhul, ca un creștin care trăiește în Trupul Bisericii – aceea a unei demnități pe care nu o avea în starea sa de creatură căzută și „om vechi”, ducând o existență pur biologică și socială.
    Dar poate fi văzută și ca o referință la ținta încredințată celor botezați de a ajunge la desavarsire, de a fi sfințiți și îndumnezeiți, de a deveni cetățeni deplini ai Împărăției cerurilor, unși cu Hristos, uniti fiind cu Duhul Sfant. Acesta este înțelesul pe care Sfântul Macarie Egipteanul îl evidențiază în câteva pasaje din „Omiliile sale duhovnicești”
    (XVII, 1; XXV, 5; și mai ales XXVII, 4). Vedem că, potrivit acestor texte, preoția împărătească constă într-un mod de a fi sau într-o îndatorire și nu într-o funcție sau slujire (în sens larg), ceea ce corespunde de altfel textului epistolei Sfântului Petru citat anterior, care nu spune „exercitați” sau „trebuie să exercitați o preoție împărătească”, ci „sunteți preoție împărătească”.
    Alți Sfinti Părinți, însă, dau noțiunilor evocate de sfântul Petru un sens ascetic (în sens larg) care nu o contrazice pe cea anterioară, ci o completează, prezentându-i într-un fel premisele, și care îi dă și sensul unei activități desfășurate și nu mai are doar un statut prezent sau viitor. Demnitatea de împărat este definită prin puterea (dobândită de Hristos și exercitată prin harul primit de la Duhul Sfant), de a fi stapan pe sine, de a-și controla gândurile, sentimentele, impulsurile, faptele etc. și, prin urmare, de a-și domina patimile. Preoția este înțeleasă ca abilitatea de a te oferi pe tine însuți ca jertfa lui Dumnezeu.
    Acest lucru este în concordanță cu afirmația sfântului Petru: „Voi înșivă, ca pietre vii, vă pretați la construirea unui edificiu duhovnicesc, pentru o preoție sfântă, pentru a va oferi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos” (1Pt 2,5) și sfatul sfântului Pavel: „Vă îndemn dar, fraților, prin milostivirea lui Dumnezeu, a oferi persoanele voastre ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: acesta este slujirea duhovniceasca pe care trebuie să o aduceți” (Rom 12,1). Rezumând aceste două puncte, sfântul Iecumenie scrie, comentând cuvintele sfântului Pavel: „Dumnezeu ne-a uns” (2Cor 1,21):
    Cei care, în Vechiul Testament au fost unși, erau fie regi, fie preoți, fie profeți; și acum, spune Pavel, suntem unși, ca să ne purtăm ca împărați, având stăpânire peste patimile noastre; și ca preoți, jertfindu-ne trupurile după acest cuvânt: „Oferirea trupurilor noastre ca jertfe vii” (Comentariu la Epistola a II-a către Corinteni, 11, PG 118, 932CD).

    Aceeași interpretare se găsește și la Sfântul Isidor Pelusiotul, cu o distincție clară între preoția credincioșilor și slujirea preoțească sacramentala a preotului:
    „În Noul Testament, care este definitiv, cei care au primit puterea de a o sluji jertfa euharistica [adică episcopii și preoții] au slujirea preoțească exclusivă a jertfei fără de sânge. Dar fiecare creștin este hirotonit preot al propriului său trup; nu pentru că fără hirotonie nu ar avea putere asupra celor inferioare, ci pentru ca, dominând răul, să facă din trupul său un altar sau un templu” (Scrisori, V, 569, PG 78, 784A).
    Origen face legătura între ungerea baptismală și preoția împărătească pentru a arăta că, în Biserică, toți creștinii devin preoți, dar în sensul că se oferă lui Dumnezeu ca jertfa de sine: „Ați auzit că există două altare, unul la fel de vizibil și deschis preoților, celălalt la fel de invizibil și inaccesibil: cu excepția numai a arhiereului, toți ceilalți sunt afară. Primul altar, cred, poate fi înțeles ca acea Biserică în care acum suntem stabiliți în trup; preoții slujesc acolo „la altarul jertfelor”, unde este aprins acest foc despre care Iisus a spus: „Este un foc pe care am venit să-l arunc pe pământ și cat aș vrea să fie aprins”. Și nu vreau să fiți surprinși că acest altar este accesibil numai preoților. Căci toți cei care au fost unși cu mirul Sfântului Mir au devenit preoți, după cum spune sfantul Petru întregii Biserici.
    „Dar voi sunteți un neam ales, o preoție împărătească, un neam sfânt.” Prin urmare, sunteți de o „slujire preoțească”, motiv pentru care aveți acces la altarul inimii. Fiecare dintre noi are în inima altarul său, iar Hristos aprinde focul in altar, astfel încât acesta arde mereu. Pentru mine, dacă renunț la tot ce am, dacă îmi iau crucea și dacă sunt daruit lui Hristos, ofer o ardere de tot altarului lui Dumnezeu; sau „dacă îmi dau trupul sa fie jertfit, având dragoste” și obțin proslavirea martiriului, mă ofer ca ardere de jertfă la altarul lui Dumnezeu. Dacă îi iubesc pe frații mei până acolo încât „îmi dau viața pentru frații mei”, „dacă pentru dreptate și adevăr lupt până la moarte”, ofer o ardere de tot la altarul lui Dumnezeu.
    Dacă „îmi omor mădularele” de la orice poftă trupească, dacă „lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume”, ofer o ardere de tot la altarul lui Dumnezeu și eu însumi devin preotul jertfirii mele. Așadar, acesta este modul în care preoția este exercitată și jertfele sunt oferite în primul altar” (Omilii la Levitic, IX, 2, SC 287, pp. 114-116).
    Sfântul Grigorie de Nazianz înțelege într-un sens asemănător preoția tuturor credincioșilor din Biserică: „Știam că nimeni nu este vrednic de a fi slujitor la altar, cât și preot al marelui Dumnezeu, dacă nu s-a oferit mai înainte lui Dumnezeu ca jertfa vie, sfântă, dacă nu a manifestat slujba duhovniceasca plăcuta lui Dumnezeu (Rom 12, 1), dacă nu a prezentat lui Dumnezeu acea jertfă de laudă (Ps 49,14) și acea inima smerita (Ps 50,19) care constituie singura jertfă pe care
    ne-o cere Cel care ne-a dat totul” (Discurs, II, 95; SC 247, p. 212).
    Este interesant de observat că în restul aceluiași text, Sfântul Grigorie de Nazianz precizează că aceste condiții trebuie îndeplinite de cei care doresc să exercite funcțiile de preot în sensul obișnuit al termenului, adică „preoția sacramentala” (sau „preoția ministerială”). Aceasta înseamnă că „preoția sacramentala” nu se opune sau nu este paralelă cu „preoția împărătească”, ci face parte din ea și este o emanație particulară a ei, care este o alegere a lui Dumnezeu și o chemare (cf. In 15,16).
    Cuvântul „secular” derivă din cuvântul grecesc laos, care înseamnă popor.
    Laicul se definește înainte de toate ca membru al laos Theou, adică al poporul lui Dumnezeu.
    În unele texte patristice, cuvântul „popor” se referă la toți membrii Bisericii; Prin urmare, include clerul și laicii în același întreg. Din punctul de vedere al „naturii lor spirituale”, ceea ce este conferit fiecărui creștin prin botez, mirenii și clerul sunt mădulare depline și egale ale Trupului lui Hristos. În afară de asta, toți sunt chemați să realizeze aceeași vocație, aceea a desavarsirii în Dumnezeu (cf. Mt 5,48), a sfințeniei (cf. Ef 2,19) și a îndumnezeirii (cf. In 10,34).
    De aceea, în timpul Liturghiei, unele pasaje îi evocă pe credincioși ca un singur tot și ca un tot unitar (vezi, de exemplu, începutul Liturghiei credincioșilor, după concedierea catehumenilor: „Și noi, credincioșii, mereu și iarăși în pace, îl rugăm pe Domnul… » ; Vezi, de asemenea, rugăciunile în care preotul folosește un „noi” care se referă atât la cler, cât și la credincioși). În acest sens, „preoția împărătească” evocată de sfântul Petru nu corespunde unui statut sau unei vocații proprii laicilor în sensul restrâns al termenului prin care se disting de clerici, ci tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu, laici și clerici.
    Cu toate acestea, în alte texte liturgice, clerul și laicii se disting în timp ce sunt asociați.
    Acesta este cazul, de exemplu, în ecteniile în care oamenii se roagă pentru „tot clerul și tot poporul”. Afirmația că clericii aparțin poporului lui Dumnezeu, se trag din el și continuă prin natura lor să facă parte din el ca esențialmente creștini, membri ai Bisericii, având și personal aceeași vocație ca ceilalti laici, nu desființează faptul ierarhiei sacramentale, conform căreia clericii sunt, în Biserică, singurii îndreptățiți să celebreze Liturghia.
    Să împărtășească Tainele și astfel să fie mijlocitori ai harului, singurii care conduc poporul și singurii care îl pot învăța, în virtutea unei harisme transmise prin succesiune apostolică.

    Apreciază

  9. […] Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist? […]

    Apreciază

  10. […] Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist? […]

    Apreciază

  11. […] Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist? […]

    Apreciază

  12. […] Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist? […]

    Apreciază

  13. […] Pe cine asteapta crestinii moderni? Pe Hristos la a doua Sa venire sau pe antihrist? […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.