Saccsiv – Weblog

VIDEO: Cuvantul lui GHERON HARITON la SINAXA din GRECIA

Posted in Uncategorized by saccsiv on Aprilie 13, 2017

Cititi va rog si:

TRANSCRIPTUL interviului dat de Parintele THEODOROS ZISIS teologului MIHAI-SILVIU CHIRILA pe tema NEPOMENITORILOR, a ACRIVIEI si a ICONOMIEI: „Trebuie să îl învățăm pe credincos să facă acest efort, să meargă 300 de kilometri pana acolo unde nu se pomenește”

TRANSCRIPTUL interviului dat de Gheron SAVA LAVRIOTUL teologului MIHAI-SILVIU CHIRILA pe tema NEPOMENITORILOR si a neparticiparii Parintelui THEODOROS ZISIS la SINAXA DIN GRECIA

OMILIA lui Gheron SAVVA LAVRIOTUL citita la Sinaxa din Grecia din 4 aprilie 2017: NE MINTIM si NE OSANDIM pe noi insine daca mergem la POMENITORI

OMILIA care va fi citita de teologul MIHAI-SILVIU CHIRILA (din partea PLEROMEI Bisericii Ortodoxe Romane) la SINAXA DIN GRECIA din 4 aprilie

 

Anunțuri

38 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Andrei C. said, on Aprilie 14, 2017 at 12:11 pm

    Învăţătura asta cu tainele valide până la caterisire sună foarte şi foarte dubios. Şi până acum nimeni nu a adus nici o dovadă patristică despre validitatea tainelor ereticilor (fie ei chiar şi neosândiţi). În schimb avem o mulţime de mărturii cum că ereticii nu pot săvârşi sfinte taine.

    Apreciază

  2. reflux said, on Aprilie 14, 2017 at 1:47 pm

    SFÂNTUL JUSTIN POPOVICI, BISERICA ORTODOXĂ ȘI ECUMENISMUL. Editor: monahul Filotheu Bălan. Traducere din limba sîrbă de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinții Arhangheli – Petru Vodă, 2002, pp. 113 – 116:
    http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Iustin-Popovici-Biserica-Ortodoxa-si-Ecumenismul.pdf

    2. Învățătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de către Sfinții Apostoli, de către Sfinții Părinți și de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sînt Biserică și nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, și mai cu seamă Taina Împărtășirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfînta Împărtășire este totul și toate în Biserică: Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, și Biserica însăși, ca trup al Lui, și îndeobște tot ce este Dumnezeu-omenesc.

    „Intercommunio” – între-unirea, între-împărtășirea cu ereticii în Sfintele Taine, și îndeosebi în Sfînta Împărtășire – este cea mai rușinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iudă; și, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii Dumnezeu-omenești, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinților Părinți, a Bisericii Sfintei Tradiții, a Bisericii celei una. Aici ar trebui omul să-și oprească mintea și conștiința în-creștinată asupra cîtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci.

    Mai înainte de toate, trebuie să ne întrebăm: Pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserică se întemeiază așa-zisa „intercommunio”? Fiindcă întreaga teologie ortodoxă privitoare la Biserică se întemeiază nu pe „intercommunio”, ci pe realitatea Dumnezeu-omenească a lui „communio”, pe împreună-unirea Dumnezeu-omenească – pe κοινονια Dumnezeu-omenească (v. 1 Corinteni 1:9, 10:16-17; 2 Corinteni 13:13; Evrei 2:14, 3:14; 1 Ioan 1:3) – în timp ce noțiunea „intercommunio” (între-unire) este în ea însăși contradictorie și cu totul neînțeleasă pentru conștiința ortodoxă sobornicească. Al doilea fapt, sfînt fapt al credinței ortodoxe, este următorul: în învățătura ortodoxă despre Biserică și Sfintele Taine, singura și neasemănata Taină este Biserica însăși – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în așa fel că ea este și singurul izvor și conținutul tuturor Sfintelor Taine.

    În afară de Taina aceasta Dumnezeu-omenească și a-tot-cuprinzătoare a Bisericii, care este a-tot-Taina, nu există și nici nu pot să existe ‘Taine’; așadar, nu poate exista nici o „între-împărtășire” („intercommunio”) în ceea ce privește Tainele. De aici, numai în Biserică – în această neasemuită a-tot-Taină a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este izvorul și criteriul Tainelor, și nu invers. Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii și nici nu pot fi gîndite în afară de trupul Bisericii.

    Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii sobornicești a lui Hristos și cu întreaga Predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existența altor Taine în afara ei, nici nu le socotește Taine, pînă la venirea prin pocăință din ‘biserica’ eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă, în Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Cîtă vreme cineva rămîne în afară de Biserică, neunit cu ea prin pocăință, unul ca acesta este pentru Biserică eretic și, în chip de neocolit, se găsește în afara împreună-unirii mîntuitoare: Fiindcă ce părtășie poate fi între dreptate și nelegiuire? Ce părtășie poate să fie între lumină și întuneric? (2 Corinteni 6:14).

    Întîiul vîrf și Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, dă porunca: De omul eretic, după prima și a doua sfătuire, desparte-te (Tit 3:10). Acela deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic”, ci-i dă acestuia și pe Domnul Însuși, în Sfînta Împărtășire, se mai găsește oare în sfînta credință apostolică și Dumnezeu-omenească? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, dă următoarea poruncă: Pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos și nu primește învățătura evanghelică cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, „să nu-l primiți în casă” (2 Ioan 1:10).

    Canonul 45 al Sfinților Apostoli poruncește cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care numai s-a rugat cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească.”[53] Porunca aceasta este limpede chiar și pentru o conștiință de țînțar. Oare nu?

    Canonul 65 al Sfinților Apostoli hotărăște: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească.” Și aceasta este limpede, chiar și pentru conștiința cea mai primitivă. Oare nu?

    Canonul 46 al Sfinților Apostoli: „Episcopul sau preotul care primește botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar și pentru cei lipsiți de ochi: această poruncă hotărăște în chip imperativ că nu trebuie să recunoaștem ereticilor nici o Sfîntă Taină și că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare și lipsite de dar.

    De Dumnezeu insuflatul purtător de cuvînt al Predaniei apostolești și părintești sobornicești a Bisericii lui Hristos, Sfîntul Ioan Damaschin, binevestește din inima tuturor Sfinților Părinți, tuturor Sfinților Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii următorul adevăr Dumnezeu-omenesc: „Pîinea Euharistiei = Sfintei Împărtășanii nu este simplă pîine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-însa curățindu-ne, ne unim cu trupul Domnului și cu Duhul Lui și ne facem trup al lui Hristos” – σωομα Χριστου = Biserica… Taina Euharistiei „se numește Împărtășanie – μεταληψις” – fiindcă printr-însa ne împărtășim de Dumnezeirea lui Iisus. Și se numește cuminecare – κοινονια – și cu adevărat este, pentru cuminecarea prin ea cu Hristos și părtășia la trupul și la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm și ne unim și unii cu alții prin ea. Căci, pentru că ne împărtășim dintr-o singură pîine, ne facem cu toții un trup și un sînge al lui Hristos și unii altora mădulare, ajungînd de un trup – συσσωμοι – cu Hristos.

    Pentru aceea să ne păzim cu toată puterea a lua împărtășanie de la eretici – αιρετικων – și a le-o da: Nu dați cele sfinte cîinilor – zice Domnul – și nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca să nu ne facem părtași relei slăviri – κακοδοξιας – și osîndei lor. Căci, dacă de bună seamă unire este cu Hristos și cu ceilalți, de bună seamă ne unim pe noi, de bună voie, cu cei ce se împreună-împărtășesc. Căci de bună voie se face însăși unirea, iar nu fără voia noastră: Căci un trup sîntem toți, fiindcă dintr-o singură pîine ne împărtășim, precum zice Apostolul (1 Corinteni 10:17)[54].

    Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor Dumnezeu-omenești ale ortodocșilor vestește tuturor oamenilor din toate lumile: „Împărtășania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului”[55]. În Euharistie, „pîinea ereticilor nu e trupul lui Hristos”[56]. „După măsura deosebirii dintre lumină și întuneric, așa e și deosebirea dintre împărtășania drept slăvitoare (ortodoxă) și cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl unește cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viață sufletului, cealaltă îl ucide”[57]. „Împărtășania din mînă eretică este otravă, nu simplă pîine”[58].

    [53] Vezi și Canonul 33 al Soborului din Laodikia.
    [54] Deslușirea credinței, IV, 3; PG 94, 1149, 1152, 1153.
    [55] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 332.
    [56] Idem, p. 596.
    [57] Idem, p. 742.
    [58] Idem, p. 780.

    Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 19, 2017 at 6:00 am

      [54] Deslușirea credinței, IV, 3; PG 94, 1149, 1152, 1153.

      Alfabetul chirilic român:
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Alfabetul_chirilic_român

      Ιωάννου Δαμασκηνού, Έκδ. Ορθ. πίστεως 4,13, PG 94, c. 1149:
      https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n585/mode/1up

      οὕτω καὶ ό ἄρτος τῆς κοινωνίας (85), οὐκ ἄρτος λιτός ἐστιν, ἀλλ` ἡνωμένος Θεότητι·

      A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOANN DAMASKIN DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE. Tâlmăcită din limba ellinească acum întru a doao Domnie aicea a prea Luminatului și prea Înălțatului nostru Domn, ALEXANDRU CONSTANTIN MURUZI VVD: Din porunca prea osfințitului Arhiepiscop și Mitropolit a toată Moldaviia, KYRIU KYR VENIAMIN: Cu a căruia Blagoslovenie și chieltuială sau dat și în Tipariu spre folosul de Obște: Adăugânduse la sfârșit și oarecare însemnări. În Tipografia sfintei Mitropolii, în Iași. La anul, 1806. Luna lui Iunie, pp. 353 (CRV 697 – Pagina 375):
      http://digitool.dc.bmms.ro:1801/webclient/DeliveryManager?application=DIGITOOL-3&owner=resourcediscovery&custom_att_2=simple_viewer&pid=277758

      Așa și pâinea împărtășirii, nu pâine singură iaste, ci unită cu Dumnezeirea:

      SFÂNTUL IOANN DAMASKIN, DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE, Editura Predania, București, 2011, p. 184:
      http://predania.ro/editura_izvoarele-orthodoxiei/descoperire-cu-amaruntul-a-pravoslavnicii-credinte.html

      așa și pâinea împărtășirii, nu pâine singură iaste, ci unită cu Dumnezeirea.

      SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, DOGMATICA. Traducere de Pr. D. FECIORU, Ediția electronică, APOLOGETICUM, 2004, p. 146:
      ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Ioan%20Damaschin%20-%20Dogmatica.pdf

      Tot astfel și pâinea împărtășaniei, nu este pâine simplă, ci unită cu Dumnezeirea;

      ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

      Ιωάννου Δαμασκηνού, Έκδ. Ορθ. πίστεως 4,13, PG 94, c. 1152:
      https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n586/mode/1up

      Δι` αὐτοῦ καθαιρόμενοι, ἐνούμεθα τῷ σώματι Κυρίου καὶ τῷ πνεύματι αὐτοῦ, καὶ γινόμεθα σῶμα Χριστοῦ.

      A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOANN DAMASKIN DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE. Tâlmăcită din limba ellinească acum întru a doao Domnie aicea a prea Luminatului și prea Înălțatului nostru Domn, ALEXANDRU CONSTANTIN MURUZI VVD: Din porunca prea osfințitului Arhiepiscop și Mitropolit a toată Moldaviia, KYRIU KYR VENIAMIN: Cu a căruia Blagoslovenie și chieltuială sau dat și în Tipariu spre folosul de Obște: Adăugânduse la sfârșit și oarecare însemnări. În Tipografia sfintei Mitropolii, în Iași. La anul, 1806. Luna lui Iunie, pp. 354 (CRV 697 – Pagina 376):
      http://digitool.dc.bmms.ro:1801/webclient/DeliveryManager?application=DIGITOOL-3&owner=resourcediscovery&custom_att_2=simple_viewer&pid=277758

      Prin trânsul curățindune, ne unim cu trupul Domnului, și cu Duhul lui, și ne facem trup al lui Hristos.

      SFÂNTUL IOANN DAMASKIN, DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE, Editura Predania, București, 2011, p. 185:
      http://predania.ro/editura_izvoarele-orthodoxiei/descoperire-cu-amaruntul-a-pravoslavnicii-credinte.html

      Printr’însul curățindu-ne, ne unim cu trupul Domnului, și cu Duhul lui, și ne facem trup al lui Hristos.

      SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, DOGMATICA. Traducere de Pr. D. FECIORU, Ediția electronică, APOLOGETICUM, 2004, p. 146:
      ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Ioan%20Damaschin%20-%20Dogmatica.pdf

      Fiind curățați prin El, ne unim cu trupul Domnului și cu Duhul Lui și ajungem trup al lui Hristos[547].

      [547] I Corinteni X, 16-17; Romani XII, 5; I Corinteni XII, 12, 27.

      ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

      Ιωάννου Δαμασκηνού, Έκδ. Ορθ. πίστεως 4,13, PG 94, c. 1153:
      https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n587/mode/1up

      Μετἁληψις δὲ λέγεται· ει` αὺτῆς γὰρ, τῆς Ἰησοῦ Θεότητος μεταλαμδάνομεν. Κοινωνία δὲ λέγεταί τε καὶ ἕστιν ὰληθῶς, διὰ τὸ κοινωνεῖν ἠμᾶς δι` αὐτῆς τῷ Χριστῷ, καὶ μετέχειν αὐτοῦ τῆς σαρκός τε καὶ τῆς Θεότητος· κοινωνεῖν δὲ, καὶ ἐνοῦσθαι ἀλλήλοις δι` αὐτῆς· ὲπεὶ γὰρ ὲξ ὲνὸς ἄρτου μεταλαμδάνομεν, οὶ πάντες ἓν σῶμα Χριστοῦ, καὶ ἓν αῖμα, καὶ ἀλλήλων μέλη γινόμεθα, σύσσωμοι Χριστοῦ χρηματιζοντες.

      Πάσῃ δυνάμει τοίνυν φυλαξώμεθα, μἠ λαμβάνειν μετάληγψιν αίρετικῶν, μήτε διδόναι. Μὴ δῶτε γὰρ τὰ ἅγια τοῖς κυσὶν, ὁ Κύριός φησι, μηδὲ ῤίπτετε τοὺς μαργαριτας ὐμῶν ἔμπροσθεν τῶν χοίρων, ἵνα μὴ μέτοχοι τῆς κακοδοξιας καὶ τῆς αὐτῶν γενὠμεθα κατακρίσεως. Εἱ γὰρ πάντως ἕνωσις ἐστι πρὸς Χριστὸν, καὶ πρὸς ἀλλήλους, πάντως καὶ πᾶσι τοῖς συμμεταλαμβάνουσιν ἡμῖν κατὰ προαίρεσιν ἐνούμεθα. Ἐκ προαιρέσεως γὰρ ἠ ἕνωσις αῦτη γίνεται, οὐ χωρὶς τῆς ἡμῶν γνώμης. Πὰντες γὰρ ἓν σῶμά ἐσμεν, ὅτι ἐκ τοῦ ἄρτου μεταλαμδάνομεν, καθώς φησιν ὁ Θεῖο; Ἀπόστολος.

      A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOANN DAMASKIN DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE. Tâlmăcită din limba ellinească acum întru a doao Domnie aicea a prea Luminatului și prea Înălțatului nostru Domn, ALEXANDRU CONSTANTIN MURUZI VVD: Din porunca prea osfințitului Arhiepiscop și Mitropolit a toată Moldaviia, KYRIU KYR VENIAMIN: Cu a căruia Blagoslovenie și chieltuială sau dat și în Tipariu spre folosul de Obște: Adăugânduse la sfârșit și oarecare însemnări. În Tipografia sfintei Mitropolii, în Iași. La anul, 1806. Luna lui Iunie, pp. 355 (CRV 697 – Pagina 377) – 356 (CRV 697 – Pagina 378):
      http://digitool.dc.bmms.ro:1801/webclient/DeliveryManager?application=DIGITOOL-3&owner=resourcediscovery&custom_att_2=simple_viewer&pid=277758

      Și Cuminecătură să zice, pentru că prin trânsa, ne cuminecăm cu Dumnezeirea lui Iisus. Iară Împărtășire să numeaște și iaste cu adevărat, pentru că ne împărtășim noi prin trânsa cu Hristos, și priimim trupul lui, și Dumnezeirea: Încă ne împărtășim și ne unim și unii cu alții prin trânsa. Că de vreame ce dintru o pâine ne împărtășim, toți un trup al lui Hristos și un sânge, și mădulări unii altora, ne facem, un trup din preună al lui Hristos fiind.

      Deci cu toată putearea să ne păzim, a nu lua împărtășire dela eretici, nici ale da lor. Că nu dați, zice Domnul, ceale sfinte câinelor, nici aruncați mărgăritarii voștri înaintea porcilor (Mat: 7,6.), ca nu părtași credinții ceii reale și osândei lor să ne facem. Că deaca cu adevărat unire iaste cu Hristos, și a unora cu alții, cu adevărat și cu toți cei ce împreună cu noi să împărtășesc ne unim cu voința. Că din voință să face unirea aceasta, nu fără de voința noastră. Pentru că toți un trup sântem, că dintru o pâine ne împărtășim pre cum zice Dumnezeescul Apostol (1 Cor. 10: 17.).

      SFÂNTUL IOANN DAMASKIN, DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINȚE, Editura Predania, București, 2011, pp. 185-186:
      http://predania.ro/editura_izvoarele-orthodoxiei/descoperire-cu-amaruntul-a-pravoslavnicii-credinte.html

      Și Cuminecătură să zice, pentru că printr’însa ne cuminecăm cu Dumnezeirea lui Iisus. Iară Împărtășire să numeaște și iaste cu adevărat, pentru că ne împărtășim noi printr’însa cu Hristos și priimim trupul lui și Dumnezeirea; încă ne împărtășim și ne unim și unii cu alții printr’însa. Că de vreame ce dintru o pâine ne împărtășim, toți un trup al lui Hristos și un sânge, și mădulări unii altora ne facem, un trup dinpreună al lui Hristos fiind.

      Deci cu toată putearea să ne păzim a nu lua împărtășire dela eretici, nici a le da lor. Că „nu dați”, zice Domnul, „ceale sfinte câinilor, nici aruncați mărgăritarii voștri înaintea porcilor”[1], ca nu părtași credinții céiĭ reale și osândei lor să ne facem. Că deaca cu adevărat unire iaste cu Hristos, și a unora cu alții, cu adevărat și cu toți cei ce împreună cu noi să împărtășesc ne unim cu voința. Că din voință să face unirea aceasta, nu fără de voința noastră. „Pentru că toți un trup sântem, că dintru o pâine ne împărtășim”, precum zice Dumnezeescul Apostol.[2]

      [1] Mt. 7: 6.
      [2] 1 Cor. 10: 17.

      SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, DOGMATICA. Traducere de Pr. D. FECIORU, Ediția electronică, APOLOGETICUM, 2004, p. 147:
      ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Ioan%20Damaschin%20-%20Dogmatica.pdf

      Ea se numeşte împărtășanie, căci prin ea ne împărtășim cu Dumnezeirea lui Hristos. Se numește și cuminecătură și este cu adevărat, pentru că prin ea ne cuminecăm cu Hristos și participăm trupului și Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecăm și ne unim unii cu alții, pentru că ne împărtășim dintr-o singură pâine și devenim toți un trup[550] și un sânge al lui Hristos și mădulare unii altora[551], ajungând toți împreună — trup al lui Hristos[552].

      Așadar, cu toată puterea să ne păzim să nu luăm o împărtășanie de la eretici și nici să dăm[553]. Căci spune Domnul: „Nu dați cele sfinte câinilor, și nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”[554], ca să nu ne facem părtași relei lor credințe și osândirii lor. Dacă negreșit împărtășania este unire cu Hristos și a unora cu alții, atunci negreșit ne unim cu toții cei care, potrivit voinței libere, se împărtășesc împreună cu noi. Într-adevăr, această unire se săvârșește prin voinţă liberă și nu fără asentimentul nostru. Căci, după cum spune dumnezeiescul apostol: „toți suntem un trup, pentru că ne împărtășim dintr-o singură pâine”[555].

      [550] I Corinteni X, 16-17; Romani XII, 5.
      [551] Romani XII, 5.
      [552] I Corinteni XII, 27.
      [553] Ioan Moshu în lucrarea sa: Limonariul, istorisește multe întâmplări din viața creștinilor din timpul său, prin care se pune în evidență tocmai acest adevăr, anume de a nu participa cu nici un chip la Sfânta Împărtășanie săvârșită de eretici și de asemenea de a nu împărtăși noi ortodocșii pe eretici cu Sfânta Taină a euharistiei.
      [554] Matei VII, 6.
      [555] I Corinteni X, 17.

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 19, 2017 at 6:01 am

      [55] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 332.

      Творения преподобного отца нашего и исповедника Феодора Студита. Том. 2, часть I, СПб. 1908, Письмо 58. К Спафарии, по прозванию Махара, стр. 332:
      ТВОРЕНИЯ СВЯТАГО ОТЦА НАШЕГО ПРЕП0Д0БНАГО ФЕОДОРА СТУДИТА, ПЕРЕВЕДЕННЫЯ СЪ ГРЕЧЕСКАГО ЯЗЫКА ПРИ САНКТПЕТЕРБУРГСКОЙ ДУХОВНОЙ АКАДЕМIИ. ЧАСТЬ I. ПИСЬМА КЪ РАЗНЫМЪ ЛИЦАМЪ, САНКТПЕТЕРБУРГЪ, 1867, Письмо 58. К Спафарии, по прозванию Махара, стр. 325:
      https://azbyka.ru/otechnik/assets/uploads/books/17065/Феодор%20Студит%20письма,ч%201-2.pdf
      https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/58

      Ибо прпчащеше отъ еретика, или явноосуя;деннаго по жизни, отчуждаетъ отъ Бога и предаетъ диаволу.

      Ρ.G. 99, c. 1668 CD:
      https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=PA126#v=onepage&q&f=false

      Τὸ γὰρ κοινωνεῖν παρὰ αἱρετικοῦ ἠ προφανοῦς διαβεβλημένου κατὰ τὸν βίον, ἀλλοτριοῖ Θεοῦ, καὶ προσοικειοῖ τῷ διαβόλῳ.

      DREAPTA CREDINȚĂ în scrierile Sfinților Părinți. SFÂNTUL THEODOR STUDITUL. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR. SFÂNTUL AMFILOHIE DE ICONIUM. Vol. 1. Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, Editura Σοφία (Sophia), București, 2006, Scrisoarea 553. Către soția unui spătar al cărei nume e Mahara, p. 158 (PG 99, c. 1668 CD):

      Căci a te împărtăși de la un eretic sau de la unul învinuit pe față pentru viețuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu și ne face familiari diavolului[2].

      [2] Deci e importantă, în egală măsură, și viețuirea preotului, și credința lui dogmatică, și nici unul din aceste lucruri nu este indiferent.

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 19, 2017 at 6:03 am

      [56] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 596.

      Творения преподобного отца нашего и исповедника Феодора Студита. Том. 2, часть II, СПб. 1908, Письмо 198. К Дорофею сыну, стр. 596:
      ТВОРЕНИЯ СВЯТАГО ОТЦА НАШЕГО ПРЕП0Д0БНАГО ФЕОДОРА СТУДИТА, ПЕРЕВЕДЕННЫЯ СЪ ГРЕЧЕСКАГО ЯЗЫКА ПРИ САНКТПЕТЕРБУРГСКОЙ ДУХОВНОЙ АКАДЕМIИ. ЧАСТЬ II. ПИСЬМА КЪ РАЗНЫМЪ ЛИЦАМЪ, САНКТПЕТЕРБУРГЪ, 1867, Письмо 197. К Дорофею сыну, стр. 504:
      https://azbyka.ru/otechnik/assets/uploads/books/17065/Феодор%20Студит%20письма,ч%201-2.pdf
      https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/257

      Если же не было ничего такого, но, находясь въ общеши въ ересью, онъ не успелъ причаститься тела и крови Господней,—тотъ же хлебъ еретический и не есть тело Христово,—то нельзя дерзнуть сказать, чтобгл можно было делать собрашя по немъ,—ибо божественное не можетъ быть обращаемо въ шуткуз, – дабы молящийся о немъ не услышалъ: просите, и не приемлете, зоне злтъ просите (Иак. 4, 3).

      Ρ.G. 99, c. 1597 Α:
      https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=RA1-PA91#v=onepage&q&f=false

      αἱρετικὸς γὰρ ὁ ἄρτος ἐκεῖνος, καὶ οὐ σῶμα Χριστοῦ

      DREAPTA CREDINȚĂ în scrierile Sfinților Părinți. SFÂNTUL THEODOR STUDITUL. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR. SFÂNTUL AMFILOHIE DE ICONIUM. Vol. 1. Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, Editura Σοφία (Sophia), București, 2006, Scrisoarea 531. Fiului Dorotei, p. 155 (PG 99, c. 1597 A):

      (căci ereticească e pâinea aceea, și nu trup al lui Hristos)

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 19, 2017 at 6:04 am

      [57] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 742.

      Творения преподобного отца нашего и исповедника Феодора Студита. Том. 2, часть III, СПб. 1908, Письмо 154. Куратору Константину, стр. 742:
      http://logoslovo.ru/forum/all/topic_12360
      https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/433

      Каково различие света и тьмы, таково же и православного причащения от еретического общения. Первое – просвещает, второе – омрачает: одно соединяет со Христом, другое – с диаволом: одно оживляет душу, другое – убивает. Хорошо делаешь, что стремишься к источнику жизни, а не черпаешь из смертоносной чаши нечестия, конец которого – вечная гибель.

      THEODORI STUDITAE EPISTULAE. RECENSUIT GEORGIOS FATOUROS. PARS ALTERA. TEXTUM EPP. 71 – 564 ET INDICES CONTINENS, WALTER DE GRUYTER. BEROLINI ET NOVI EBORACI MCMXCII, Berlin, 1991, pp. 367-368:
      https://scribd.com/document/336562820/Theodori-Studitae-Epistulae-Pars-2-Textum-Epp-71-560-Et-Indices-Continens

      ώς γάρ τό φώς από τού σκότους κεχώρισται, οϋτως και ή ορθόδοξος μετάληψις τής αιρετικής κοινωνίας· ή μεν γάρ φωτίζει, ή δέ σκοτίζει, και ή μέν ένοΐ τφ Χριστώ, ή δέ τφ διαβάλω, και ή μεν ζωοποιεΐ την ψυχήν, ή δέ θανατοΐ.

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 19, 2017 at 6:05 am

      [58] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 780.

      Творения преподобного отца нашего и исповедника Феодора Студита. Том. 2, часть III, СПб. 1908, Письмо 217. Чаду Игнатию, стр. 780:
      http://logoslovo.ru/forum/all/topic_12360
      https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/496

      Приобщение из рук еретиков есть яд, а не простой хлеб, не телу только вредит, а чернит и омрачает душу.

      THEODORI STUDITAE EPISTULAE. RECENSUIT GEORGIOS FATOUROS. PARS ALTERA. TEXTUM EPP. 71 – 564 ET INDICES CONTINENS, WALTER DE GRUYTER. BEROLINI ET NOVI EBORACI MCMXCII, Berlin, 1991, p. 451:
      https://scribd.com/document/336562820/Theodori-Studitae-Epistulae-Pars-2-Textum-Epp-71-560-Et-Indices-Continens

      ή παρά των αιρετικών κοινωνία ού κοινός άρτος, άλλα φάρμακον, ού σώμα βλάπτον, αλλά ψυχήν μελαΐνον και σκοτίζον.

      Творения преподобного отца нашего и исповедника Феодора Студита. Том. 2, часть II, СПб. 1908, Письмо 24. К Игнатию сыну, стр. 366:
      http://logoslovo.ru/forum/all/topic_12360

      Общение с еретиками (в их причащении) – есть не общий хлеб божественного таинства, но яд, повреждающий не тело, но очерняющий и омрачающий душу

      ТВОРЕНИЯ СВЯТАГО ОТЦА НАШЕГО ПРЕП0Д0БНАГО ФЕОДОРА СТУДИТА, ПЕРЕВЕДЕННЫЯ СЪ ГРЕЧЕСКАГО ЯЗЫКА ПРИ САНКТПЕТЕРБУРГСКОЙ ДУХОВНОЙ АКАДЕМIИ. ЧАСТЬ II. ПИСЬМА КЪ РАЗНЫМЪ ЛИЦАМЪ, САНКТПЕТЕРБУРГЪ, 1867, Письмо 24. К Игнатию, сыну, стр. 81:
      https://azbyka.ru/otechnik/assets/uploads/books/17065/Феодор%20Студит%20письма,ч%201-2.pdf

      Общеше съ еретиками есть не общий хлебъ, но ядъ, повреждающий не тело, но очерняющий и омрачающий душу;

      https://azbyka.ru/otechnik/Feodor_Studit/poslania/83

      Общение с еретиками – это не общий хлеб, а яд, повреждающий не тело, но очерняющий и омрачающий душу.

      Ρ.G. 99, c. 1189 C:
      https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=PA62-IA264#v=onepage&q&f=false

      Ἠ παρὰ τῶν αἱρετικῶν κοινωνία οὐ κοινὸς ἄρτος, ἀλλὰ φάρμακον, οὐ σῶμα βλάπτον, ἀλλὰ ψυχὴν μελαῖνον καὶ σκοτίζον·

      DREAPTA CREDINȚĂ în scrierile Sfinților Părinți. SFÂNTUL THEODOR STUDITUL. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR. SFÂNTUL AMFILOHIE DE ICONIUM. Vol. 1. Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, Editura Σοφία (Sophia), București, 2006, Scrisoarea 308. Fiului Ignatie, p. 93 (PG 99, c. 1189 C):

      Împărtășania [κοινωνία] de la eretici nu e simplă pâine, ci otravă [φάρμακον][1] care vatămă nu trupul, ci înnegrește și întunecă sufletul.

      [1] Φαρμακον are mai multe înțelesuri: drog, medicament, otravă, băutură vrăjită. Am ales sensul potrivit cu contextul.

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 24, 2017 at 10:02 pm

      Οὐ πᾶς ὁ λέγων μοι Κύριε Κύριε, εἰσελεύσεται εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν, ἀλλ᾿ ὁ ποιῶν τὸ θέλημα τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Καινή Διαθήκη, Κατά Ματθαίον 7, 21)

      πορευθέντες δὲ μάθετε τί ἐστιν ἔλεον θέλω καὶ οὐ θυσίαν. οὐ γὰρ ἦλθον καλέσαι δικαίους, ἀλλὰ ἁμαρτωλοὺς εἰς μετάνοιαν. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Καινή Διαθήκη, Κατά Ματθαίον 9, 13)

      εἰ δὲ ἐγνώκειτε τί ἐστιν ἔλεον θέλω καὶ οὐ θυσίαν, οὐκ ἂν κατεδικάσατε τοὺς ἀναιτίους. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Καινή Διαθήκη, Κατά Ματθαίον 12, 7)

      διότι ἔλεος θέλω καὶ οὐ θυσίαν καὶ ἐπίγνωσιν Θεοῦ ἢ ὁλοκαυτώματα. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Παλαιά Διαθήκη, Ωσηέ 6, 6)

      καὶ ἐκτείνας τὴν χεῖρα αὐτοῦ ἐπὶ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἔφη· ἰδοὺ ἡ μήτηρ μου καὶ οἱ ἀδελφοί μου· ὅστις γὰρ ἂν ποιήσῃ τὸ θέλημα τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς, αὐτός μου ἀδελφός καὶ ἀδελφὴ καὶ μήτηρ ἐστίν. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Καινή Διαθήκη, Κατά Ματθαίον 12, 49-50)

      ὅτι ἔλεος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος ὁ Θεός, χάριν καὶ δόξαν δώσει· Κύριος οὐ στερήσει τὰ ἀγαθὰ τοῖς πορευομένοις ἐν ἀκακίᾳ. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Παλαιά Διαθήκη, Ψαλμός 83, 12)

      [῾Η ἀγάπη] οὐ χαίρει ἐπὶ τῇ ἀδικίᾳ, συγχαίρει δὲ τῇ ἀληθείᾳ· (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Καινή Διαθήκη, Προς Κορινθίους Α΄ 13, 6)

      ὀφθαλμοὶ Κυρίου ἐπὶ δικαίους, καὶ ὦτα αὐτοῦ εἰς δέησιν αὐτῶν. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Παλαιά Διαθήκη, Ψαλμός 33, 16)

      ἐμίσησας πάντας τοὺς ἐργαζομένους τὴν ἀνομίαν· ἀπολεῖς πάντας τοὺς λαλοῦντας τὸ ψεῦδος. ἄνδρα αἱμάτων καὶ δόλιον βδελύσσεται Κύριος. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Παλαιά Διαθήκη, Ψαλμός 5, 6-7)

      σὺ δέ, ὁ Θεός, κατάξεις αὐτοὺς εἰς φρέαρ διαφθορᾶς· ἄνδρες αἱμάτων καὶ δολιότητος οὐ μὴ ἡμισεύσωσι τὰς ἡμέρας αὐτῶν, ἐγὼ δέ, Κύριε, ἐλπιῶ ἐπὶ σέ. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ, Παλαιά Διαθήκη, Ψαλμός 54, 24)

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 24, 2017 at 10:03 pm

      Не всяк глаголяй ми: господи, господи, внидет в царствие небесное: но творяй волю отца моего, иже есть на небесех. (Библия на церковнославянском языке, Новый Завет, от матфеа святое благовествование, Глава 7, Зачало 23, 21)

      шедше же научитеся, что есть: милости хощу, а не жертвы? не приидох бо призвати праведники, но грешники на покаяние. (Библия на церковнославянском языке, Новый Завет, от матфеа святое благовествование, Глава 9, Зачало 30, 13)

      аще ли бысте ведали, что есть: милости хощу, а не жертвы, николиже убо бысте осуждали неповинных: (Библия на церковнославянском языке, Новый Завет, от матфеа святое благовествование, Глава 12, Зачало 44, 7)

      Зане милости хощу а не жертвы, и уведения божия, нежели всесожжения. (Библия на церковнославянском языке, Ветхий Завет, Oсиа, Глава 6, 7)

      И простер руку свою на ученики своя, рече: се, мати моя и братия моя: иже бо аще сотворит волю отца моего, иже есть на небесех, той брат мой, и сестра, и мати (ми) есть. (Библия на церковнославянском языке, Новый Завет, от матфеа святое благовествование, Глава 12, Зачало 49, 49-50)

      яко милость и истину любит господь, бог благодать и славу даст: господь не лишит благих ходящих незлобием. (Библия на церковнославянском языке, Ветхий Завет, Псалтирь, Глава 83, 12)

      [Любы] не радуется о неправде, радуется же о истине: (Библия на церковнославянском языке, Новый Завет, Первое послание к коринфяномъ святаго апостола павла, Глава 13, Зачало 154, 6)

      очи господни на праведныя, и уши его в молитву их. (Библия на церковнославянском языке, Ветхий Завет, Псалтирь, Глава 33, 16)

      ниже пребудут беззаконницы пред очима твоима: возненавиделъ еси вся делающия беззаконие, погубиши вся глаголющия лжу: мужа кровей и льстива гнушается господь. (Библия на церковнославянском языке, Ветхий Завет, Псалтирь, Глава 5, 6-7)

      Ты же, боже, низведеши их в студенец истления: мужие кровей и льсти не преполовят дний своих. Азъ же, господи, уповаю на тя. (Библия на церковнославянском языке, Ветхий Завет, Псалтирь, Глава 54, 24)

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 24, 2017 at 10:04 pm

      Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 7, 21)

      Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 9, 13)

      Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 7)

      Că milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. (Sfânta Scriptură 1988, Osea, Capitolul 6, 6)

      Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 49-50)

      Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată maica (ἡ μήτηρ) și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și maică (μήτηρ). (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 49-50)

      Că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 83, 12)

      Că mila (ἔλεος) și adevărul (ἀλήθειαν) iubește Domnul Dumnezeu, har (χάριν) și slavă (δόξαν) va da; Domnul nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Psalmul 83, 12)

      [Dragostea] nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. (Sfânta Scriptură 1988, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13, 4, 6)

      Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 33, 14)

      Urât-ai pe toți cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 5, 5-6)

      Urât-ai pe toți cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe bărbatul ucigaș și viclean urăște Domnul. (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Psalmul 5, 5-6)

      Iar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe ei în groapa stricăciunii. Bărbații vărsători de sânge și vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor; iar eu voi nădăjdui spre Tine, Doamne. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 54, 26-27)

      Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 24, 2017 at 10:14 pm

      Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 7, 21)

      Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 9, 13)

      Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 7)

      Că milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. (Sfânta Scriptură 1988, Osea, Capitolul 6, 6)

      Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă. (Sfânta Scriptură 1988, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 49-50)

      Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată maica (ἡ μήτηρ) Mea și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și maică (μήτηρ). (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, 49-50)

      Că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 83, 12)

      Că mila (ἔλεος) și adevărul (ἀλήθειαν) iubește Domnul Dumnezeu, har (χάριν) și slavă (δόξαν) va da; Domnul nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Psalmul 83, 12)

      [Dragostea] nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. (Sfânta Scriptură 1988, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13, 4, 6)

      Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 33, 14)

      Urât-ai pe toți cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 5, 5-6)

      Urât-ai pe toți cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe bărbatul ucigaș și viclean urăște Domnul. (Sfânta Scriptură 1988, în simfonie cu ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ și cu Библия на церковнославянском языке, Psalmul 5, 5-6)

      Iar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe ei în groapa stricăciunii. Bărbații vărsători de sânge și vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor; iar eu voi nădăjdui spre Tine, Doamne. (Sfânta Scriptură 1988, Psalmul 54, 26-27)

      Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Aprilie 27, 2017 at 10:57 pm

        СВЯТАЯ БЛАЖЕННАЯ СТАРИЦА ПЕЛАГИЯ РЯЗАНСКАЯ, О чтении Псалмов:

        http://ic-xc-nika.ru/texts/Alexandrov_M/Sborniki/Pelagiia_Riazanskaia/Pelagiia_Riazahskaia.html#_Toc210317790

        83 псалом — чтобы наследовать Царство Небесное

        Psalmul 83 — pentru a moșteni Împărăția Cerurilor = pentru a intra în Împărăția Cerurilor = ce condiții trebuie să îndeplinească un om pentru a intra în Împărăția Cerurilor

        I. V. Evsin, Viața Cuvioasei Starețe Pelaghia din Zaharovo – o lumină în întunericul ateist (1890 – †1966). Carte apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Justinian Chira (28 mai 1921 – †30 octombrie 2016) al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Editura Areopag, București, 2014, ADDENDA. Rugăciuni recomandate de Cuvioasa Pelaghia pentru diferite trebuințe, p. 87:

        Psalmul 83 – pentru a moșteni Împărăția Cerească.

        ὅτι ἔλεος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος ὁ Θεός, χάριν καὶ δόξαν δώσει = яко милость и истину любит Господь, Бог благодать и славу даст = că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da (Ψαλμός = Псалом = Psalm 83, 12)

        Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, PSALTIREA ÎN TÂLCUIRILE SFINȚILOR PĂRINȚI. Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de ȘTEFAN VORONCA. Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Cartea Ortodoxă, EDITURA EGUMENIȚA, pp. 180-181:

        12. Că mila și adevărul iubește Domnul;

        Aici amestecă David și învățătură sfătuitoare, atât despre fapta bună lucrătoare, cât și cea văzătoare. Că zice cum că Dumnezeu iubește milostenia și adevărul; că milostenia este un fel al faptei bune practice, iar adevărul este sfârșitul [scopul] celei văzătoare. Iar de iubește Dumnezeu milostenia și adevărul, arătat este că iubește pe cei ce întrebuințează aceste fapte bune, adică pe cei milostivi și adevărați, fiindcă Dumnezeu însuși este milă și adevăr. Însă Cineva poate zice și altfel, că Hristos, miluindu-ne pe noi, S-a făcut om, și adevărat a propovăduit Evanghelia, și așa a iubit și adevărul [142].

        Dumnezeu har și slavă va da.

        „Hristos, zice, va da har, adică iertare de păcate, precum o a dat curvei și multor altor păcătoși, ori va da har al facerii de minuni, precum a dat apostolilor și celorlalți sfinți; va da încă Creștinilor și slavă, și pe cea de pe pământ a oamenilor [omenească], și pe cea de la Sineși, din ceruri”. Ori har zice pe cel al îndumnezeirii de aici, iar slavă, pe cea a împărăției Sale de acolo [din cer].

        Domnul nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate.

        Unii citesc zicerea aceasta în chip inversat, întocmind-o așa: „Har și slavă va da celor ce umblă întru nerăutate”, apoi: „Domnul nu-i va lipsi de bunătăți”, de cele din ceruri adică. „Domnul, zice, nu-i va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate”, adică nu-i va lipsi de bunătate pe cei ce s-au depărtat de cele rele [143].

        [142] Iar după Sfântul Chirii: „Mila și adevărul iubește Domnul, adică nu iubește jertfele cele cu sângiuri, ci facerea milei și cinstirea adevărului, adică a lui Hristos, și a viețui întru nerăutate, adică a fi nepomenitor de rele”. A zis însă și Teodorit: „Nimic nu este așa de iubit lui Dumnezeu precum milostenia și tovarășul ei, adevărul”.

        [143] Iar Teodorit zice: „Mila din dumnezeieștile locașuri odrăslește și multă și îmbelșugată este darea adevărului cea de acolo, că de acolo primim învățătura dogmelor celor bune; încă și dumnezeiescul har din picăturile Preasfântului Duh îl dobândim, încă și vestiți și lăudați de aici ne facem și foarte străluciți [răsăriți]; și, pe scurt a zice, toată câștigarea bunătăților din biserică o primim; de răutate și de vicleșug izbăvindu-ne, alegem a viețui împreună cu simplitatea și cu adevărul”. Iar Isihie zice: „Cei ce aleg a viețui fără răutate întru dreptate, adică cei care au petrecut întru nerăutate, nu se vor lipsi de bunătăți, ci vor primi după cuviință cununile, fiindcă fiecare își va lua plata după osteneala sa (La Nichita)”.

        Deci Domnul iubește mila și iubește adevărul și dacă vede la un om milă și adevăr (nu ceea ce i se pare omului că ar fi adevăr, ci atât Adevărul așa cum S-a descoperit Sfinților Părinți de Dumnezeu luminați, de Duhul Sfânt însuflați, statornicit în Sfintele Dogme și Sfintele Canoane Ortodoxe, cât și adevărul în sensul de o dreaptă părere în orice aspect al vieții omenești), atunci Dumnezeu = Sfânta Treime va da omului (oricărui om indiferent că este cleric sau mirean), har în această viață și slavă în viața veacului ce va să fie, unde harul, după Sfântul Părinte Ierarh Grigorie Palama parafrazat de Părintele profesor doctor Dumitru Stăniloae (TEOLOGIA DOGMATICĂ ORTODOXĂ (II). CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. Ediția a IV-a, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE ORTODOXĂ, BUCUREȘTI – 2010, p. 312):

        După învățătura Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, harul dumnezeiesc nu e un bun în sine, detașabil de Dumnezeu[128]. Această învățătură și-a atins cea mai clară expresie în formularea Sfântului Grigorie Palama că harul este o energie necreată, izvorâtoare din ființa dumnezeiască a Celor trei ipostasuri și e nedespărțită de ea, sau de aceste ipostasuri. Termenul grecesc „energeia” se traduce în românește prin „lucrare”. Aceasta pune în evidență faptul că în har ca lucrare e prezent însuși subiectul dumnezeiesc care o săvârșește. Căci nu există lucrare fără lucrător. De aceea, putem folosi și termenul „energie”, în sensul că în lucrare se arată o energie a celui ce lucrează. Dar această energie se imprimă totdeauna și în cei pentru care se lucrează. De aceea înțelegând harul ca „energie” dumnezeiască, îl înțelegem pe de o parte în sensul de energie actualizată a Duhului ca lucrare, pe de alta, în sensul de energie ce se imprimă în ființa celui în care Duhul Sfânt lucrează, făcându-l capabil și pe acela să lucreze, sau făcându-l capabil de conlucrarea lui cu Duhul Sfânt.

        [128] Despre această temă am tratat mai deosebit în: Teologia Dogmatică și Simbolică, vol. II, București, 1958, p. 659-699.

        Logica matematică (Matematica cuvântului) adeverește, confirmă și ea adevărul din Psalmul 83, 12:

        MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI. C. NĂSTĂSESCU, C. NIȚĂ, GH. RIZESCU, Matematică. Algebră. Manual pentru clasa a IX-a, EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ – BUCUREȘTI, 1988:

        Propoziția p1: că mila iubește Domnul este o propoziție adevărată și are valoarea de adevăr 1 pentru că a fost rostită de Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, prin Prorocul și Împăratul David

        p1: ὅτι ἔλεος ἀγαπᾷ Κύριος = яко милость любит Господь = că mila iubește Domnul = 1

        Propoziția p2: ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος = истину любит Господь = adevărul iubește Domnul este de asemenea o propoziție adevărată și are de asemenea valoarea de adevăr 1 pentru că a fost rostită tot de Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, prin Prorocul și Împăratul David

        p2: ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος = истину любит Господь = adevărul iubește Domnul = 1

        Propoziția p = p1 ^ p2: ὅτι ἔλεος ἀγαπᾷ Κύριος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος = яко милость любит Господь и истину любит Господь = că mila iubește Domnul și adevărul iubește Domnulὅτι ἔλεος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος = яко милость и истину любит Господь = că mila și adevărul iubește Domnul este și ea o propoziție adevărată și are de asemenea valoarea de adevăr 1, pentru că a fost rostită tot de Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, prin Prorocul și Împăratul David, lucru adeverit, confirmat și de logica matematică (vezi tabelul din manualul de algebră de clasa a IX-a, pagina 15):

        p1 = 1; p2 = 1; p = (p1 și p2) = (p1 ^ p2) = (1 ^ 1) = (1 și 1) = adevărat și adevărat = adevăr și adevăr = 1

        Propoziția p: ὅτι ἔλεος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος = яко милость и истину любит Господь = că mila și adevărul iubește Domnul = 1

        Propoziția q: ὁ Θεός χάριν καὶ δόξαν δώσει = Бог благодать и славу даст = Dumnezeu, har și slavă va da este o propoziție adevărată și are valoarea de adevăr 1 pentru că a fost rostită de Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, prin Prorocul și Împăratul David

        Propoziția (p → q) = (p ⇒ q) = (p implică q): ὅτι ἔλεος καὶ ἀλήθειαν ἀγαπᾷ Κύριος ὁ Θεός, χάριν καὶ δόξαν δώσει = яко милость и истину любит Господь, Бог благодать и славу даст = că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da este o propoziție adevărată și are valoarea de adevăr 1, pentru că a fost rostită de Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, prin Prorocul și Împăratul David, lucru adeverit, confirmat și de logica matematică (vezi tabelul din manualul de algebră de clasa a IX-a, pagina 16):

        p = 1; q = 1; (p → q) = (p ⇒ q) = (1 → 1) = (1 ⇒ 1) = 1

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:15 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea I-a

        ПРЕПОДОБНИ ЈУСТИН ЋЕЛИЈСКИ, ПРАВОСЛАВНА ЦРКВА И ЕКУМЕНИЗАМ. ИЗДАВАЧ: МАНАСТИР ХИЛАНДАР. Друго издање, 1995, стр. 19, 20:

        Тело оваплоћеног Господа Христа, које је Он примио од Пресвете Богородице и Духа Светога, и тело Његово у светој Евхаристији као и тело Његово – Црква, све је то, на крају свих крајева, једно тело, јединствено и свеспасоносно. Јер Господ Христос јуче је и данас онај исти и вавек (Јев.13,8). О томе херувимски видовито сведочи Златоусти еванђелист: Они који се причешћују тела и крви Господа Христа – памтите, ми се причешћујемо тела које се ни по чему не разликује од онога тела које седи горе, коме се Анђели клањају; то тело ми управо окушамо – τούτου ἀπογευόμεθα. Ο, колико нам је путева откривено ка спасењу! Господ нас је начинио Својим телом, дао нам је Своје тело. Јер као што је тело оно сједињено са Христом, тако се и ми сједињујемо с Њим кроз овај хлеб. Јер Њему не беше доста што постаде човек, и што би бијен и распет за нас, него и уједињује Себе с нама; и то не само вером, него нас и стварно чини Својим телом[17].

        [17] In Epist. ad Ephes. Homil. 3,3; Ρ. gr. t. 62, col. 27; In Matth. Homil. 82,5; P. gr. t. 58, col. 743.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:15 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a II-a

        Преподобный Иустин (Попович), Православная Церковь и экуменизм, ISBN 5-88060-058-0, Фонов СП., перевод, 2005; Диакон Андрей Кураев, сопроводительная статья, 2005; Обложка, Любавина А.В., 2005; «Паломник», 2005, стр. 64, 226:

        Тело воплощенного Господа Иисуса Христа, воспринятое Им от Пресвятой Богородицы и Духа Святого, и Его Тело в Святой Евхаристии, а также Его Тело как Церковь,— все это в итоге есть одно Тело, единственное и всеспасительное, ибо Господь Иисус Христос вчера и сегодня и во веки Тот же (Евр. 13, 8). Об этом по-херувимски проницательно свидетельствует златоустый благовестник: «Причащающиеся Тела и Крови Господа Иисуса Христа — помните: мы причащаемся Тела, Которое ничем не отличается от того Тела, Которое восседает горе и Которому поклоняются Ангелы; именно это Тело мы и вкушаем — τούτου ἀπογεόμεΘα. О, сколько путей открыто нам ко спасению! Господь преподал нам Свое Тело, соделал нас Своим Телом. Ведь как то Тело соединено с Христом, так и мы через этот хлеб вступаем с Ним в единение. Ибо Ему было недовольно стать человеком, претерпеть бичевания и быть за нас распятым; но Он и сопричащает Себя с нами, и причем не только верой, но и действительно делая нас Своим Телом»[18].

        [18] Святитель Иоанн Златоуст. In Ер. ad Eph. Hom. III, 3 // PG. Т. 62. Col. 27; In Matth. Ноm. 82, 5 // PG. T. 58. Col. 743.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:16 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a III-a

        SFÂNTUL JUSTIN POPOVICI, BISERICA ORTODOXĂ ȘI ECUMENISMUL. Coperta I: Mitropolitul Amfilohie Radovici al Muntenegrului, citind rugăciunile de dezlegare sîrbilor uciși în Kosovo, sub supravegherea trupelor NATO. Coperta IV: Icoana Sfîntului Iustin Popovici (25 martie 1894 – 25 martie 1979), pictată la Mănăstirea Celie, în 1985. ISBN: 973-0-02706-4. Editor: monahul Filotheu Bălan. Traducere din limba sîrbă de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinții Arhangheli – Petru Vodă, 2002, Ediția electronică, p. 34:

        Trupul Domnului Hristos întrupat, pe care El l-a luat din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și de la Duhul Sfînt, și trupul Său din Sfînta Împărtășanie, precum și trupul Său ca Biserică, toate acestea sînt, la urma urmelor, un trup unic și a-tot-mîntuitor. Fiindcă Domnul Iisus este Același, ieri, și azi și în veci (Evrei 13:8). Lucrul acesta îl mărturisește cu heruvimică vedere duhovnicească evanghelistul cel cu Gură de Aur: „Cei care vă împărtășiți din trupul și sîngele Domnului Hristos, aduceți-vă aminte, noi ne împărtășim dintr-un trup ce prin nimic nu se deosebește de cel ce șade sus, căruia Îngerii se închină; acest trup îl gustăm – τουτου απογευομεθα. O, cîte căi ne sînt deschise spre mîntuire! Domnul ne-a făcut trup al Său, ne-a dat nouă trupul Său. Că, precum trupul acesta este unit cu Hristos, așa și noi ne unim cu El prin această pîine. Că nu I-a fost destul că S-a făcut om și că a fost și răstignit pentru noi, ci Se și unește pe Sine cu noi – și nu doar prin credință, ci și cu lucrul ne face trup al Său.” [16]

        [16] Tîlcuire la Efeseni, Omilia 3:3; PG 62, 27; Tîlcuire la Matei, Omilia 82, 5; PG 58, 743.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:17 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a IV-a

        Icoana Maicii lui Dumnezeu – Potirul Nesecat:

        Trupul Domnului Hristos întrupat, pe care El l-a luat din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și de la Duhul Sfînt, și trupul Său din Sfînta Împărtășanie, precum și trupul Său ca Biserică, toate acestea sînt, la urma urmelor, un trup unic și a-tot-mîntuitor. Fiindcă Domnul Iisus este Același, ieri, și azi și în veci (Evrei 13:8).

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:18 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a V-a

        ПРЕПОДОБНИ ЈУСТИН ЋЕЛИЈСКИ, ДОГМАТИКА ПРАВОСЛАВНЕ ЦРКВЕ. Православна Философија Истине. ТОМ III. ЕКЛИСИОЛОГИЈА – УЧЕЊЕ О ЦРКВИ, Свом душом сматрам за велику милост Божију, Што је мене недостојног Тросунчани Господ, Удостојио да одмуцам Богочовечанске истине Његове, У овој „Православној Философији Истине“. Зато молим читаоце њене: Поклонимо се Оцу, И Сину Његовом и Светом Духу, Светој Тројици у Једној Суштини, Са Серафимима кличући: Свет си, Свет, Свет, Господе! Слава Теби! На Светог Фотија Великог, 6/19 фебр. 1976. године, ЦРКВА СВИХ СВЕТИХ. Пресвета Богородица у Цркви:
        http://svetosavlje.org/biblioteka/AvaJustin/DogmatikaPravoslavneCrkve/DogmatikaPravoslavneCrkve372.htm accesibil, pentru ultima dată, la data de 9 august 2014 ora 22:49:44

        Богомудри Исповедник богочовечанске истине ο Пресветој Богородици, Свети Кирил Александријски, вели да је Она — „света Црква”[6]. „Свети Кирил спаја личност Пресвете Богородице са појмом Цркве — Црква се не може ни замислити ни постојати без Свесвете Мајке Спаса Христа. Пресвета Богородица је Црква и Црква је Пресвета Богородица. Када се рекне „Богородица”, тиме се обухвата сва идеја Цркве, јер се именом Богородица у личности Приснодјеве Марије изражава сва божанска тајна Личности Исуса Христа[7]. Да, да, да: без Пресвете Богородице нема Богочовека = нема Спаситеља = нема Цркве = нема спасења = нема обогочовечења — нема отројичења. И сав се свет претвара у најбесмисленији ужас, а човек — у најстраховитији пакао, пакао, пакао.

        Пресвета Богородица је Мајка Бога, Мајка Богочовека, и тиме Мајка Цркве, јер је Мајка тела Богочовекова. Α тело Богочовеково је црква. По бесмртној благовести Св. Кирила Александријског: Пресветом Богородицом су „утврђене цркве по целој васељени”[8]. И уз то још долази и ова истина: Богородицом се остварује спасење, јер је Она: „радионица нашег спасења”[9]. Нема сумње, Пресвета Богородица је оно што и Њен Божански Син, јер нам је Благодат родила, и сама „Благодатна”постала[10].

        Она је прво Еванђеље Господа Христа оваплоћено у нашем земаљском свету, Еванђеље свесавршено, времевечно, богочовечно. Јер Богочовека Христа родила, и заувек Богородица остала. Богочовека Христа, то „вечно Еванђеље”[11]. Еванђеље за све што се човек зове. Отуда Она, свечудесна: и јесте Црква Христова = тело Христово: увек сва у Богочовеку, и Он — увек сав у Њој, Богородици. Све Богочовеково припада прво, првенствено и непосредно Њој, и преко Ње васцелој природи људској, човечанској: јер Она дала човечанску природу Богочовеку Господу Христу; и преко Ње човечанство је Богочовеково. Све наше, човечанско и људско, иде ка Господу Богочовеку преко Ње. Она: свебезгранична Посредница; и стога Заступница и Спаситељница: сво Еванђеље, сва Црква, и све силе њихове. Њоме се извршује спасење и обожење сваког члана у Богочовечанском телу Цркве. Стога и молитвени клик ж. Њој: „Радуј се, испуњење Творчевог домостроја спасења!”[12]. Нема сумње, Богородицом смо добили „свесавршено спасење”[13]. Ваистину, Она нам постаде Посредница свих добара. у Њој Бог постаде човек, и човек Бог — ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[14]. Небеско име Пресвете Богородице јесте „Благодатна”. Њега је од Трисветог Божанства донео Свети Архистратиг Небеских Сила Гаврил. То је Њено Еванђелско име. У њему је сва човекољубива милост Пресвете Тројице према роду људском. То је небеско Еванђеље Њено, Еванђеље вечног смирења њеног пред оваплоћујућим се Богом Логосом.[15]

        [6] Беседа ο Светој Богородици; Р. gr. t. 77, col. 996.
        [7] Еп. Дионисије Козански, код Др. Атанасија Јевтић, Ή Θεοτόκοβ, стр. 270, Атина, 1970.
        [8] Беседа Против Несторија; Дјејан. Вселен. Соборов, том I, 638, Казањ, 1889.
        [9] Св. Јован Дамаскин, Беседа трећа на Успење, 5. Ср. Θεοτόκος стр. 220.
        [10] Ср. Јн. 1, 17; Лк. 1, 28.
        [11] Откр. 14, 6.
        [12] Тропар Ваведења; 21. новембар.
        [13] Богојављење, припев втораго Канона.
        [14] Св. Дамаскин код Јером. Атанасије, θεοτόκοε. стр. 188.
        [15] Лк. 1, 26—38.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:19 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a VI-a

        СОБРАНИЕ ТВОРЕНИЙ ПРЕПОДОБНОГО Иустина (Поповича). Пневматология. Эсхатология, «Паломник», Mосква, 2007, Часть пятая. Церковь – непрестанная Пятидесятница. Пневматология, Церковь всех святых. Пресвятая Богородица в Церкви, pp. 300 – 301:

        Богомудрый Исповедник Богочеловеческой истины о Пресвятой Богородице, святой Кирилл Александрийский, говорит, что Она есть «Святая Церковь»[861]. «Святой Кирилл соединяет Личность Пресвятой Богородицы с понятием Церкви (τὴν ἔννοιαν τῆς Ἐκκλησίας). Церковь нельзя представить и она не может существовать без Всесвятой Матери Спасителя Христа. Пресвятая Богородица – это Церковь, и Церковь – это Пресвятая Богородица. Когда говорят Богородица, этим объемлется вся идея Церкви, ибо именем Богородица в лице Приснодевы Марии выражается вся Божественная тайна Личности Иисуса Христа»[862]. Да, поистине так, без Пресвятой Богородицы нет Богочеловека = нет Спасителя = нет Церкви = нет спасения = нет обогочеловечения = нет отроичения. И весь мир превращается в бессмысленный ужас, а человек – в страшный ад, ад, ад.

        Пресвятая Богородица – это Матерь Бога, Матерь Богочеловека, а тем самым – Матерь Церкви, ибо Она – Матерь Тела Богочеловека. А Тело Богочеловека – это Церковь. Святой Кирилл Александрийский благовествует, что Пресвятой Богородицей «утверждены церкви по всей вселенной»[863]. С этим сопряжена еще и следующая истина: Богородицей осуществляется спасение, ибо Она – «Содетельница (Устроительница) нашего спасения (τὸ τῆ͂ς σωτηρίας ἡμῶν ἐργαστήριον)»[864]. Несомненно, Пресвятая Богородица – то же, что и Ее Божественный Сын, ибо Она нам родила Благодать и Сама соделалась Благодатной (ср. Ин.1:17; Лк.1:28). Она – первое Евангелие Владыки Христа, воплощенное в нашем земном мире, Евангелие всесовершенное, живущее во времени и вечности, богочеловечное. Ибо Она родила Богочеловека Христа и навсегда пребыла Богородицей. [Родила Она] Богочеловека Христа, это «вечное Евангелие» (Откр.14:6), – Евангелие для всех нарицаемых человеками. Поэтому Она, Вседосточудная, и есть Церковь Христова = Тело Христово: присно вся в Богочеловеке, и Он – присно весь в Ней, в Богородице. Всё Богочеловеческое принадлежит прежде всего, в первую очередь и непосредственно Ей, а через Нее – и всему людскому естеству: ибо Она дала человеческое естество Богочеловеку, Владыке Христу и Ею человечество начало принадлежать Богочеловеку. Всё наше, человеческое, людское через Нее восходит ко Господу, к Богочеловеку. Она – всебезграничная Ходатаица и потому – Заступница и Спасительница; Она – всё Евангелие, вся Церковь и все их силы. Ею совершается спасение и обожение каждого члена в Богочеловеческом Теле Церкви. Отсюда и молитвенное восклицание к Ней – «Радуйся, смотрения Зиждителева исполнение!»[865]. Богородицей мы получили «всесовершенное спасение»[866]. «Воистину Она нам стала Ходатаицей всех благ. В Ней Бог соделался человеком и человек — Богом (ἐν ταύτη ὁ Θεός μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεός ὁ ἄνθρωπος)»[867].

        Небесное имя Пресвятой Богородицы — Благодатная. Его от Трисвятого Божества принес святой Архистратиг небесных Сил Гавриил. Это Ее евангельское имя. В нем — вся человеколюбивая милость Пресвятой Троицы к человеческому роду. Это — Ее небесное Евангелие, Евангелие Ее вечного смирения перед воплощающимся Богом Словом (Лк. 1, 26-38).

        [861] En. Дионисий Казанский, у докт. Афанасия Йевтича , Ή Θεοτόκος, σ. 270, Афины, 1970.
        [862] Свт. Кирилл Александрийский. Беседа IV о Пресв. Богородице против Нестория // Деяния Вселенских Соборов. Казань, 1889. Т. 1. С. 638.
        [863] Ioan. Damasc. 3 Horn, in Dorm., 5 //PG. T. 96. Col. 761В. Ср.: Афанасий Евтич. Ή Θεοτόκος, σ. 220.
        [864] Тропарь Введения //Минея, 21 ноября.
        [865] Богоявление, припев другого канона, песнь 9 //Минея праздничная.
        [866] Преп. Иоанн Дамаскин у докт. Афанасия Йевтича, ([Ioan. Damasc. 2 Hom. in Dorm., 16 // PG. Т. 96. Col. 744CD]). Ἠ Θεοτόκος, σ. 188.
        [867] Благовещение Пресвятей Богородицы, на вечерни. Стихиры самогласны // Минея праздничная.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:19 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a VII-a

        PÈRE JUSTIN POPOVITCH, PHILOSOPHIE ORTHODOXE DE LA VÉRITÉ. DOGMATIQUE DE L’ÉGLISE ORTHODOXE. L’ÉGLISE COMME PENTECÔTE PERMANENTE (Pneumatologie). LE DIEU-HOMME COMME JUGE (Eschatologie). Traduit du serbe par Jean-Louis Palierne. TOME CINQUIÈME, Editions L’Age d’Homme, Lausanne, 1997, L’EGLISE DE TOUS LES SAINTS, La très-sainte Déipare dans l’Eglise, pp. 317-318:
        https://books.google.ro/books?id=Jao8vQLPp0kC&lpg=PP1&hl=ro&pg=PA317#v=onepage&q&f=false
        https://books.google.ro/books?id=Jao8vQLPp0kC&lpg=PP1&hl=ro&pg=PA318#v=onepage&q&f=false

        Le très-sage confesseur des vérités divino-humaines sur la très-sainte Déipare, saint Cyrille d’Alexandrie, dit d’elle qu’elle est „la sainte Eglise”[1]. Saint Cyrille établit un lien entre la personne de la très-sainte Déipare et la notion d’Eglise – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. On ne saurait concevoir l’Eglise, et elle ne saurait exister, sans la très-sainte Mère du Christ notre Sauveur. La très-sainte Déipare est l’Eglise et l’Eglise est la très-sainte Déipare. Lorsqu’on l’appelle „Déipare” (Théotokos), on embrasse par là toute l’idée de l’Eglise, car ce qui est exprimé par la terme de „Déipare” dans la personne de Marie toujours-vierge, c’est tout le divin mystère de la Personne de Jésus Christ[2]. Oui, oui, oui: sans la très-sainte Déipare il n’y aurait pas de Dieu-homme, c’est-à-dire qu’il n’y aurait pas de Sauveur, c’est-à-dire qu’il n’y aurait pas d’Eglise, qu’il n’y aurait pas de salut et pas de divinisation et donc pas non plus de trinitarisation. Le monde entier ne serait plus alors que la plus effroyable des horreurs, et l’homme ne serait plus qu’un epouvantable enfer, un enfer, un enfer.

        La très-sainte Déipare est la Mère de Dieu, la Mère du Dieu-homme et donc la Mère de l’Eglise, car elle est bien la Mère du corps du Dieu-homme. Or le corps du Dieu-homme est l’Eglise. Selon l’immortelle Bonne Nouvelle qu’annonça saint Cyrille d’Alexandrie, c’est par la très-sainte Déipare que «les Eglises de Dieu sont affermies dans l’univers entier»[3]. Il ajoute aussi la vérité que voici: c’est par la Déipare que la salut est réalisé, car c’est bien elle qui est «l’atelier de notre salut – τὸ τῆς σωτηριὰς ἡμῶν ἐργαστήριον[4]». Sans aucun doute, la très-sainte Déipare est ce qu’est aussi son divin Fils, car c’est pour nous qu’elle a enfanté la grâce, et elle est devenue elle-même pour nous la „pleine de grâce”[5]. Elle est le premier Evangile du Seigneur Christ incarné en notre monde terrestre, un Evangile totalement parfait, à la fois temporel et éternel, divino-humain, parce qu’elle a engendré le Seigneur Christ, demeurant à tout jamais la Déipare, car ce Dieu-homme, le Christ, est l’Evangile eternel[6], un Evangile pour tout ce qui porte le nom d’homme. C’est pourquoi elle est toute-merveilleuse: elle est aussi l’Eglise du Christ, c’est-à-dire le corps du Christ: elle est tout entière dans le Dieu-homme, et Lui est tout entier en elle, la Déipare. Tout ce qui appartient au Dieu-homme lui appartient d’abord à elle, avant tout et immédiatement à elle, et par elle à la nature humaine tout entière, car c’est elle qui a donné la nature humaine au Dieu-homme, le Seigneur Christ; par elle tout ce qui est humain est divino-humain. Tout ce qui est nôtre, humain, va vers le Seigneur, le Dieu-homme, en passant par elle. Elle est la Médiatrice sans limite, et c’est pourquoi elle est notre intercession et notre salut: tout l’Evangile, toute l’Eglise et toutes leurs puissances. C’est par elle que s’accomplisent le salut et la divinisation de chacun des membres qui appartiennent au corps divino-humain de l’Eglise. D’où ce cri que l’Eglise lui adresse dans la prière: «Réjouis-toi, accomplissement de l’économie du salut prévue par le Créateur!»[7]. C’est sans aucun doute par la Déipare que nous avons obtenu „un salut tout-parfait”[1]. Elle est vraiment devenue pour nous la Médiatrice de tous le biens. C’est en elle que Dieu est devenu homme et que l’homme est devenu dieu – ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[2].

        Aux cieux, la Déipare s’appelle la „pleine de grâce”. C’est le nom que le saint Archistratège des Forces célestes, l’Arhange Gabriel, lui a attribué au nom de la sainte Trinité. C’est son nom évangélique[3]. Dans ce nom on trouve tout le tendre amour de l’homme qu’éprouve la très-sainte Trinité pour la race humaine. C’est son Evangile, sa Bonne Annonce céleste, l’annonce de son acquiescement devant Dieu le Verbe incarné[4].

        [1] Homélie sur la sainte Déipare (PG 77; 996).
        [2] Eveque DENYS de Kozani, d’après le hiéromoine Athanase JEVTITCH, La Théotokos, p. 270, Athènes 1970.
        [3] Homélie contre Nestorius, Actes des Conciles œcuméniques.
        [4] Saint JEAN DAMASCÈNE Troisieme Homélie sur la Dormition 5 Cf. Théotokos p. 220.
        [5] Cf. Jean 1, 17; Luc 1, 26.
        [6] Apo. 14, 6.
        [7] Tropaire de la Presentation de Marie au Temple; 21 novembre.

        [1] Théophanie, Hirmos du 2ème Canon.
        [2] Saint JEAN DAMASCÈNE d’après le hiéromoine Athanase, la Théotokos, p. 188.
        [3] En slave comme en grec, la fête de l’Annonciation faite à la vierge Marie s’appelle la Bonne Annonce: Ὲυαγγελισμός, Благовест. Mais ce nom est également apparenté à celui de l’Evangile (= la „Bonne Nouvelle”). (NdT).
        [4] Luc 1, 26-38.

        ______________________________________

        P. G. 77, c. 996C:
        https://books.google.ro/books?id=EHHFYVtA7mYC&hl=ro&pg=PR454#v=onepage&q&f=false

        τὴν ἀειπάρθενον Μαρίαν, δηλονότι τὴν ἁγιαν Ἑκκλησιαν

        Mariam semper Virginem, sanctum videlicet [Dei] templum

        Pururea Fecioara Maria, mai exact Sfânta [lui Dumnezeu] Biserică

        τὴν ἀειπάρθενον Μαρίαν, δηλονότι τὴν ἁγιαν Ἑκκλησιαν = Mariam semper Virginem, sanctum videlicet [Dei] templum = Pururea Fecioara Maria, mai exact Sfânta [lui Dumnezeu] Biserică

        Demande urgente de prière pour Jean-Louis Palierne (03/11/2007):
        http://stmaterne.blogspot.ro/2007/11/demande-urgente-de-prire-pour-jean.html

        In memoriam Jean-Louis Palierne 26/12/1930 – 07/11/2007:
        http://stmaterne.blogspot.ro/2007/11/in-memoriam-jean-louis-palierne.html

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:22 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a VIII-a

        PĂRINTELE JUSTIN POPOVICI, FILOSOFIA ORTODOXĂ A ADEVĂRULUI. DOGMATICA BISERICII ORTODOXE. BISERICA CA O CINZECIME CONTINUĂ (Pnevmatologie). DUMNEZEU-OMUL CA JUDECĂTOR (Eshatologie). Tradusă din sârbă de Jean-Louis Palierne. TOMUL AL CINCILEA, Editura L’Age d’Homme, Lausanne, 1997, BISERICA TUTUROR SFINȚILOR, Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu în Biserică, p. 317:

        Prea-înțeleptul mărturisitor al adevărurilor dumnezeu-omenești despre prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, sfântul Chiril al Alexandriei, a spus despre ea că este „sfânta Biserică”[1]. Sfântul Chiril a stabilit o legătură între persoana prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu și noțiunea de Biserică – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. Este de neconceput Biserica, și nu poate exista, fără prea-sfânta Mamă (Maică) a lui Hristos Mântuitorul nostru. Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Biserica și Biserica este prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu. Când este numită „Născătoare de Dumnezeu” (Théotokos), este cuprinsă întreaga părere despre Biserică, pentru că tot ceea ce este exprimat prin „Născătoare de Dumnezeu” în persoana pururea-fecioarei Maria, este toată dumnezeiasca taină a Persoanei lui Iisus Hristos[2]. Da, da, da: fără prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu nu ar mai fi existat Dumnezeu-Omul, mai exact nu ar mai fi existat Mântuitorul, mai exact nu ar mai fi existat Biserica, nu ar mai fi existat nici mântuirea și nici îndumnezeirea și, prin urmare, de asemenea, nici întreimificarea. Lumea întreagă nu ar fi fost decât cea mai îngrozitoare dintre grozăvii, și omul nu ar fi fost decât un groaznic iad, un iad, un iad.

        Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Mama (Maica) lui Dumnezeu, Mama (Maica) Dumnezeu-Omului și prin urmare Mama (Maica) Bisericii, deoarece este Mama (Maica) trupului Dumnezeu-Omului. Dar trupul Dumnezeu-Omului este Biserica. Potrivit veșnicei Bune Vestiri pe care a vestit-o sfântul Chiril al Alexandriei, datorită prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu «Bisericile lui Dumnezeu sunt statornicite în întregul univers»[3]. El adaugă, de asemenea, adevărul că: datorită Născătoarei de Dumnezeu mântuirea se săvârșește, pentru că tocmai ea este «atelierul (lucrătoarea) mântuirii noastre – τὸ τῆς σωτηριὰς ἡμῶν ἐργαστήριον[4]». Fără nici un fel de îndoială, prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, este ceea ce este și dumnezeiescul ei Fiu, deoarece pentru noi a născut harul, și a devenit ea însăși pentru noi „cea plină de har”[5]. Ea este prima Evanghelie a Domnului Hristos întrupat lumea noatră pământească, o Evanghelie desăvârșită în timp și veșnicie, dumnezeu-omenească, pentru că ea a dat naștere Domnului Hristos, rămânând pentru totdeauna Născătoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu-Omul, Hristos, este Evanghelia veșnică[6], o Evanghelie pentru tot ce poartă numele de om. Acesta este motivul pentru care ea este a-tot-minunată: ea este de asemenea Biserica lui Hristos, mai exact trupul lui Hristos: ea este toată întreagă în Dumnezeu-Omul, și El este tot întreg în ea, Născătoarea de Dumnezeu. Tot ce aparține Dumnezeu-Omului în primul rând aparține ei, în primul rând și imediat ei, și prin ea întregii firi omenești, pentru că ea este cea care a dăruit firea omenească Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos; prin ea tot ce este omenesc este dumnezeu-omenesc. Tot ce e al nostru, omenesc, merge la Domnul, Dumnezeu-Omul, prin ea. Ea: A-tot-nemărginita Mijlocitoare, și de aceea Apărătoare și Mântuitoare: toată Evanghelia, toată Biserica și toate puterile lor. Prin ea se săvârșește mântuirea și îndumnezeirea fiecăruia dintre mădularele ce aparțin trupului dumnezeu-omenesc al Bisericii. De aceea cântarea pe care Biserica i-o adresează în rugăciune: «Bucură-te, plinirea iconomiei de mântuire rânduită de Ziditorul (Bucură-te, Plinirea rânduielii Ziditorului)!»[7]. Fără îndoială că, prin Născătoarea de Dumnezeu, noi am obținut „o mântuire desăvârșită”[1]. Cu adevărat, Ea a devenit pentru noi Mijlocitoarea a toate cele bune. În Ea Dumnezeu S-a făcut om și omul Dumnezeu – ἐν ταύτῃ ὁ Θεὸς μὲν ἄνθρωπος καὶ Θεὸς ὁ ἄνθρωπος[2].

        În Cer numele Prea-sfintei Născătoare-de-Dumnezeu este „Cea-plină-de-Har”. Este numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit în numele Sfintei Treimi. Este numele Ei Evnghelic[3]. În acest nume găsim întreaga iubire de oameni a Prea-sfintei Treimi pentru neamul omenesc. Aceasta e cereasca Ei Evanghelie, veșnica ei smerenie înaintea întrupării lui Dumnezeu Cuvântul[4].

        [1] Omilie despre sfânta Născătoare de Dumnezeu (PG 77; 996).
        [2] Episcopul DENYS de Kozani, după ieromonahul Athanasie JEVTICI, Théotokos (Născătoarea de Dumnezeu), p. 270, Athena 1970.
        [3] Omilie contra lui Nestorie, Actele Sinoadelor ecumenice.
        [4] Sfântul IOAN DAMASCHIN Omilia a Treia la Adormirea Maicii Domnului 5 Cf. Théotokos p. 220.
        [5] Cf. Ioan 1, 17; Luca 1, 26.
        [6] Apocalipsa 14, 6.
        [7] Troparul Intrării Maicii Domnului în Biserică; 21 noiembrie.

        [1] Teofania (Arătarea Domnului, Botezul Domnului), Canonul al doilea, Cântarea a 9-a, Irmos („O minunile nașterei tale celei mai pre sus de minte! Mireasă preacurată, Maică binecuvântată! Prin carea dobândind desăvârșit mântuire, te lăudăm cum se cade ca pre făcătoarea de bine, daruri aducând, cântare de mulțămită.”, MINEIUL LUNEI LUI IANUARIE, p. 154 – n. n).
        [2] Sfântul IOAN DAMSCHIN după ieromonahul Athanasie, Născătoarea-de-Dumnezeu, p. 188.
        [3] În slavonă ca și în greacă, sărbătoarea Buneivestiri a Fecioarei Maria se numește Vestea Bună: Ὲυαγγελισμός, Благовест. Dar acest nume este identic, după câte se pare, cu cel al Evangheliei (= „Vestea Bună”). (Nota Traducătorului).
        [4] Luca 1, 26-38.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:23 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a IX-a

        Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu = Maica lui Dumnezeu este Biserica lui Dumnezeu și Biserica lui Dumnezeu este Maica lui Dumnezeu = Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu :

        Prea-înțeleptul mărturisitor al adevărurilor dumnezeu-omenești despre prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, sfântul Chiril al Alexandriei, a spus despre ea că este „sfânta Biserică”[1]. Sfântul Chiril a stabilit o legătură între persoana prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu și noțiunea de Biserică – τὴν ἔννοιαν τῆς’ Εκκλησίας. Este de neconceput Biserica, și nu poate exista, fără prea-sfânta Mamă (Maică) a lui Hristos Mântuitorul nostru. Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu este Biserica și Biserica este prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu.

        În Cer Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu se numește „Cea-plină-de-Har”. Este numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, i l-a atribuit de la Sfânta Treime. Este numele Ei Evnghelic[3]. În acest nume găsim întreaga iubire de oameni a Prea-sfintei Treimi pentru neamul omenesc.

        Maica lui Dumnezeu = Biserica lui Dumnezeu = Biserica Ortodoxă și Biserica Ortodoxă = Biserica lui Dumnezeu = Maica lui Dumnezeu

        Ἱστορικήν ὀνομασίαν τοῦ Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Denumirea istorică a Maicii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii Ortodoxe = numele pe care Sfântul Arhistrateg al Puterilor Cerești, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit în numele Sfintei Treimi la Bunavestire = numele cu care este numită în Cer Prea-sfânta Născătoare-de-Dumnezeu = „Cea-plină-de-Har”

        Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Maica lui Dumnezeu = Biserica lui Dumnezeu = Ἡ Ἐκκλησία τοῦ Θεοῦ = Ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία = Biserica Ortodoxă și Ἱστορικήν ὀνομασίαν τοῦ Μήτηρ τοῦ Θεοῦ = Denumirea istorică a Maicii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii lui Dumnezeu = Denumirea istorică a Bisericii Ortodoxe = „Cea-plină-de-Har” = „Κεχαριτωμένη” = „Благодатная” = „Благодатна”

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:26 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a X-a

        ἱστορικήν ὀνομασίαν = istorica (ἱστορικήν) denumire (ὀνομασίαν):
        A GREEK ENGLISH LEXICON COMPILED BY HENRY GEORGE LIDELL, D. D. AND ROBERT SCOTT D. D. REVISED AND AUGMENTED THROUGHTOUT WITH THE COOPERATION OF PROFESSOR DRISLER, OF COLUMBIA COLLEGE, NEW YORK. EIGHT EDITION, NEW YORK: HARPER & BROTHERS, FRANKLIN SQUARE. 1897, p. 713:
        http://logeion.uchicago.edu/index.html#ἱστορικήν
        https://archive.org/stream/greekenglishlexi00lidd_2#page/713/mode/1up

        ἱστορέω = a învăța sau a cunoaște prin întrebare, prin cercetare
        ἱστορία = o învățare sau o cunoaștere prin întrebare, prin cercetare
        ἱστορικός = I. exact, precis, bine-informat; II. istoric

        ἱστορέωἱστορίαἱστορικόςἱστορικήν = I. exactă, precisă, bine-informată; II. istorică

        ἱστορικήν ὀνομασίαν = istorica (ἱστορικήν) denumire (ὀνομασίαν) = I. denumirea exactă, precisă, bine-informată; II. denumirea istorică = numele cu care este denumit în istorie cineva sau ceva

        Preot prof. dr. IOAN RĂMUREANU, Preot prof. dr. MILAN ȘESAN, Preot prof. dr. TEODOR BODOGAE, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ. VOL. I (1-1054). TIPĂRITĂ CU BINECUVÎNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. EDIȚIA A III-A REVĂZUTĂ ȘI COMPLETATĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, BUCUREȘTI, 1987, pp. 341-351:

        a. Obiectul. Cuvîntul istorie are două sensuri : obiectiv și subiectiv.

        În sens obiectiv, istoria este viața din trecut, toate faptele întîmplate, istoria ca fapt; în sens subiectiv, numit și tehnic, istoria este cercetarea și expunerea științifică a faptelor istorice, adică studiul vieții istorice.

        Istoria, ca fapt, este obiectul de studiu al istoriei ca știință. Faptele sînt deci istoria, în sens obiectiv, iar studiul lor este istoria în sens
        subiectiv.

        Cuvîntul grecesc ἱστορία (verb ἱστορέω) are ambele sensuri și ele se păstrează în numele dat științei istorice (latinește historia), trecut în mai multe limbi, punînd în lumină că istoria arată evenimentele întîmplate și face expunerea lor, cercetînd cauzele și consecințele lor.

        Una dintre „’toate confesiunile (mărturisirile de credință) creștine eterodoxe (non-orthodoxe, eretice)’ cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comunine” a fost și este confesiunea (mărturisirea de credință) a lui Nestorie anatematizată (neacceptată de Biserica lui Dumnezeu) la Sinodul III Ecumenic (https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/) și este cunoscută în istorie ca nestorianism = are denumirea istorică de nestorianism.

        Preot prof. dr. IOAN RĂMUREANU, Preot prof. dr. MILAN ȘESAN, Preot prof. dr. TEODOR BODOGAE, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ. VOL. I (1-1054). TIPĂRITĂ CU BINECUVÎNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. EDIȚIA A III-A REVĂZUTĂ ȘI COMPLETATĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, BUCUREȘTI, 1987, pp. 341-351:

        Nestorianismul. Sinodul III ecumenic de la Efes din 431[+]

        După victoria repurtată de Biserică împotriva arianismului, Iisus Mîntuitorul a fost așezat pe locul ce I se cuvenea, pe tronul Dumnezeirii și al gloriei cerești. În atmosfera Răsăritului, plutea însă o nouă întrebare: problema hristologică, privind raportul firii divine cu firea umană din persoana Mîntuitorului.

        S-au ivit astfel ereziile hristologice (ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ὁμολογιῶν = eterodoxele/ereticele creștine mărturisiri de credință = mărturisirile de credință creștine eterodoxe/eretice – n. n.) în Biserică, care au fost discutate în Sinoadele ecumenice III (431), IV (451), V (553) și VI (680—681).

        Biserica ținea cu tenacitate la Dumnezeirea Mîntuitorului, în lupta ei de apărare împotriva arienilor, dar și la umanitatea Mîntuitorului, în lupta dusă contra docheților și apolinariștilor.

        Biserica învăța că odată ce unitatea Omului Dumnezeu este de­plin lămurită, firea dumnezeiască și cea omenească sînt perfect unite în Iisus Hristos. Dar cum se făcea această reușită îngemănare, a rămas o taină.

        Școala antiohiană învăța că unirea dintre cele două firi ale Mîn­tuitorului a fost numai morală și consta numai din armonia conlucrării celor două firi (ἕνωσις σχετική, συνάφεια). Concluzia care se putea trage de aici era că nu se cuvine închinare trupului Domnului, iar expresiile: «Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu s-a născut, Dumnezeu a pătimit», sînt greșite.

        Dimpotrivă, Școala alexandrină învăța că cele două firi erau unite în chip real (ἕνωσις φυσική). Expresiile «Dumnezeu s-a născut, a pătimit, Născătoare de Dumnezeu» — Θεοτόκος erau socotite ca po­trivite și ortodoxe.

        Cu toate deosebirile de principii, nu s-au încins discuții între re­prezentanții ambelor școli, pînă la începutul secolului V, cînd pe scau­nul patriarhal de Constantinopol s-a urcat călugărul antiohian Nestorie, un nepot îndepărtat al episcopului eretic Paul de Samosata, după cele afirmate de Suidas.

        Nestorie a fost crescut și format la școala lui Diodor de Tars († 394) și a lui Teodor de Mopsuestia († 428). De timpuriu, s-a călugărit intînd în mînăstirea Sfîntul Euprepiu din Antiohia. Înzestrat de natură cu un deosebit talent oratoric, o voce plăcută și sonoră (Socrate, Istoria bisericească, VII, 29), călugărul Nestorie a atras de timpuriu atenția tuturor asupra lui. Însărcinat cu instruirea catehumenilor și predicarea cuvîntului lui Dumnezeu, și-a cîștigat renumele unui mare predicator, mulți văzînd în el un al doilea Ioan Gură de Aur. Murind la 427 Sisinie, episcopul capitalei, au început o serie de fră­mîntări și certuri. Împăratul Teodosie II (408—450), văzînd mulțimea candidaților, scîrbit de intrigile nesfîrșite din sînul clerului de la Constantinopol și auzind multe cuvinte de laudă la adresa călugărului Nestorie, l-a chemat în capitală, încredințîndu-i scaunul văduvit la 10 aprilie 428. Ca să arate că n-a rîvnit după mărire, Nestorie a lăsat să treacă trei luni, pînă să sosească la Constantinopol. Nestorie, cres­cut și format în mediul antiohian, a adus toată moștenirea acelei școli, arătîndu-se totodată un dușman neînfricat al ereticilor și schismaticilor. «Mîncătorul de eretici», cum a fost poreclit, a început lupta atît îm­potriva arienilor și novațienilor, cît și a rămășițelor quartodecimanilor din Asia, Lidia și Caria, a macedonienilor din Hellespont și a maniheilor. Singurii eretici care n-au avut de suferit, au fost pelagienii. Afecțiunea arătată acestor eretici de Nestorie, a indignat pe laicul apu­sean Marius Mercator, aflat atunci la Constantinopol, determinîndu-l să adreseze împăratului un memoriu în care se arăta că pelagienii, con­damnați în Apus de mai multe sinoade, sînt protejați de Nestorie.

        Nestorianismul. Nestorie susținea că în Iisus Hristos există două persoane – δύο πρόσωπα, persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. De aceea erezia (ἑτεροδόξoς χριστιανική ὁμολογία = eterodoxă/eretică creștină mărturisire de credință = mărturisirea de credință creștină eterodoxă/eretică – n. n.) lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Această concepție eretică despre existența a două persoane în Iisus Hristos ducea la afirmația că Dumnezeu-Tatal a avut doi fii.

        Consecința acestei erezii era că Fecioara Maria n-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca să merite a fi numită «Născătoare de Dumnezeu» — Θεοτόκος, cum a învățat totdeauna Biserica, ci ea a născut pe omul Hristos și de aceea trebuie numită «Născătoare de om» — ἄνθρωποτόκος, sau cel mult «Născătoare de Hristos» — χριστοτόκος.

        La venirea sa în Constantinopol, Nestorie a găsit aici două partide. Unii numeau pe Fecioara Maria «Născătoare de Dumnezeu», alții «Năs­cătoare de om», iar Nestorie, pentru a liniști spiritele, a ales o cale de mijloc, numind-o «Născătoare de Hristos» — χριστοτόκος.

        Despre începuturile predicării în public a ereziei nestoriene, pă­rerile cercetătorilor sînt diferite. Sfîntul Chirii al Alexandriei afirmă că Nestorie a îngăduit episcopului Dorotei al Marcianopolei să anatematizeze în Biserică pe oricine ar zice că Maria esle Născătoare de Dum­nezeu. Poporul indignat de cele auzite, a părăsit ostentativ biserica, în care se afla Nestorie. După mărturia istoricilor Socrate (Istoria bi­sericească, VII, 32) și Evagrie (Istoria bisericească, I, 2), Nestorie ar fi însărcinat pe singhelul său Atanasie să caute să răspândească noua sa învățătură greșită, determinîndu-l să afirme la finele anului 428: «Ma­ria nu trebuie să fie numită de nimeni «Născătoare do Dumnezeu», pentru că ea a fost o creatură omenească și este imposibil de ima­ginat ca Dumnezeu-Fiul să fie născut de o creatură» (Socrate, op. cit., VII, 32).

        Aceste cuvinte au tulburat atît pe clericii cît și pe mirenii din capitală. Niciodată nu s-a crezut în Biserica primară că o «creatură omenească a dat naștere Creatorului, dar se credea că Hristos este o persoană dumnezeiască și că Fecioara Maria, dînd naștere lui Hristos, a fost mama persoanei dumnezeiești și în acest sens a putut fi numită nu mama Dumnezeirii, ci mama lui Dumnezeu».

        Tulburările au luat proporții. Clerul, poporul și monahii s-au împărțit. Unii, puțini la număr, ușuratici și lingușitori, țineau cu Nestorie; ceilalți, majoritatea covîrșitoare, erau împotriva lui. Conducătorul or­todocșilor era Proclu, episcop de Cizic, care, într-o predică ținută în prezența lui Nestorie, a preamărit pe Fecioara Maria numind-o «Născătoare de Dumnezeu».

        Scandalurile provocate de erezia lui Nestorie luară proporții tot mai îngrijorătoare. Credincioșii murmurau împotriva episcopului eretic, care a întreprins o adevărată persecuție contra acelora care nu admiteau vederile lui. Odată, pe cînd Nestorie propovăduia de pe amvon erezia lui, renumitul avocat Eusebiu s-a ridicat din mulțime strigînd: «Ceea ce am auzit este o minciună, o blasfemie. Adevărul este că același Cuvînt, care s-a născut din eternitate din Tatăl, s-a născut a doua oară, după trup, dintr-o femeie, pentru a ne răscumpăra». La palat, împăraiul Teodosie și soția sa Evdochia aprobau pe Nestorie, în timp ce Pulcheria, sora basileului, îl socotea un eretic periculos.

        Erezia lui Nestorie a străbătut pînă departe între călugării din Egipt, determinînd pe Chiril al Alexandriei († 444), să se ridice cu toată puterea împotriva lor, avînd, în combaterea acestei erezii, rolul pe care l-a avut marele Atanasie, în combaterea arianismului. În epistola pas­cală din anul 429, fără să pronunțe numele lui Nestorie, Sfîntul Chiril apără unitatea personală a Mîntuitorului, numind pe Fecioara Maria: «Maica lui Dumnezeu» — Θεοτόκος, nu pentru că ar fi născut Divinita­tea în sine, ci Logos-ul cel unit cu natura umană. De asemenea, într-o scrisoare intitulată Către monahii Egiptului, Sfîntul Chirii a combătut învățăturile greșite ale lui Nestorie, fixînd cu o uimitoare preciziune doctrina ortodoxă, atît cu privire la unirea naturilor divină și umană în persoana Fiului lui Dumnezeu, cît și cu privire la calitatea de Maică a Domnului — μήτηρ Θεού. «Dacă Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu, cum n-ar fi Sfînta Fecioară, care L-a născut, Maica Lui Dumnezeu?», spune Sfîntul Chiril.

        Nestorie, luînd cunoștință de această scrisoare, a avut ieșiri ve­hemente contra Sfîntului Chiril. Ca răspuns, Sfîntul Chiril a adresat, la sfîrșitul verii anului 429, o scurtă scrisoare, în care arată că el, Nes­torie, este cauza dezordinei din Biserică. Aflînd Sfîntul Chiril din afir­mațiile lui Nestorie că și familia imperială îi aprobă învățăturile, a alcătuit în cursul anului 430 trei «memorii», tratînd Despre dreapta credință, adresate perechei imperiale Teodosie II și Eudochia și sorei împăratului, Pulcheria, o ortodoxă convinsă. În același an, ca răspuns la predicile lui Nestorie, a scris Sfîntul Chiril Cinci cărți pentru combaterea blasfemiei lui Nestorie. Sfîntul Chiril a informat și pe papa Ce­lestin al Romei (422 — 432), despre erezia lui Nestorie, întrebîndu-l dacă va mai continua să întrețină legături cu acesta.

        La 11 august 430, Celestin a convocat un sinod la Roma care și-a însușit doctrina Sfîntului Chiril în privința hristologiei. Teoria lui Nes­torie despic «cei doi fii ai lui Dumnezeu», a fost declarată erezie. Că­lugărul Casian, originar din Scythia Minor (Dobrogea), a fost însăr­cinat să studieze în amănunt învățăturile lui Nestorie. Rezultatul cer­cetărilor sale a fost alcătuirea unui studiu cu privire la întrupare (De incarnatione), în care a combătut erezia nestoriană.

        În noiembrie 430, Sf. Chiril a ținut un sinod în Alexandria. Hotărîrile dogmatice ale acestui sinod le-a cuprins într-o lungă epistolă sinodală, adresată lui Nestorie, scoțînd în evidență că natura umană nu s-a cufundat în cea divină, ci Cuvîntul s-a unit ipostatic cu natura umană. La sfîrșitul scrisorii, a alăturat faimoasele sale «12 capitole», care con­țineau pe scurt tot ceea ce trebuia să anatematizeze Nestorie, dacă voia să mai rămînă în comuniune cu celelalte Biserici. Mai tîrziu, celebrele «12 capitole» au fost numite Anatematismele lui Chiril din Alexandria.

        Întregul dosar al actelor sinodale de la Roma și de la Alexandria, împreună cu Anatematismele lui Chiril, au fost înmînate lui Nestorie, în mod solemn și în public, într-o duminică, pe cînd se afla în bise­rică, de doi episcopi egipteni, Teopempt și Daniil. Nestorie n-a dat nici un răspuns trimișilor Sf. Chiril, căutînd să cîștige și mai mult curtea imperială de partea lui. Mai tîrziu, a alcătuit 12 Contraanatematisme, opunînd fiecărei anatematisme a lui Chiril o contraanatematismă.

        Cu toate că cele expuse de Nestorie în Contraanatematismele sale erau o erezie criticată atît de Teodoret de Cir cît și de Andrei de Samosata, ereticul din Constantinopol a învinuit pe toți alexandrinii, în frunte cu Sfîntul Chiril, de apolinarism și alte erori. Nestorie a trimis Contraanatematismele sale și arhiepiscopului Ioan al Antiohiei, care era influențat de principiile școlii antiohiene, unde își primise educația teologică.

        Alături de Nestorie, Ioan al Antiohiei și alți episcopi, ca Teodoret de Cir și Andrei de Samosata, indignați de îndrăzneala alexandrini­lor, erau supărați și pe Celestin al Romei, pentru faptul că s-a alăturat Sfîntului Chiril. Drept urmare au alcătuit scrieri polemice împotriva Sfîntului Chirii, acuzîndu-l că e incorect, arogant și teolog slab. În timp ce toți prietenii antiohienilor s-au solidarizat cu episcopul Ioan, toți adversarii acelei școli, în frunte cu episcopul Memnon al Efesului și Iuvenal al Ierusalimului, s-au alăturat Sfîntului Chiril. Cel dintîi a crezut că a sosit momentul să se desfacă de jurisdicția scaunului de la Con­stantinopol. Iuvenal al Ierusalimului, la rîndul său, a nădăjduit că acum se va putea emancipa de sub autoritatea scaunului antiohian. Disputele au luat proporții. Numai un Sinod ecumenic putea să resta­bilească liniștea în Biserica Răsăritului.

        După dorința împăratului Teodosie II, la sinodul proiectat pentru Rusaliile anului 431, care cădeau la 7 iunie, urma să participe numai cîțiva mitropoliți și episcopi, special invitați încă din noiembrie 430. Nestorie spera că biruința va fi a lui. Episcopul Celestin al Romei a trimis o delegație compusă din episcopii Arcadie, Proiect și preotul Filip, recomandîndu-le să se alăture de la început Sfîntului Chiril. Cu menținerea ordinei la sinod, împăratul a delegat pe comisul Candidian, comandantul gărzii imperiale.

        Sinodul al III-lea ecumenic

        Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes s-a ținut între 22 iunie — 31 iulie 431. Nestorie, bucurîndu-se încă de bunăvoința curții imperiale, a venit la Efes însoțit de comitele Irineu, un bun prieten al său, și de 16 episcopi, iar Sf. Chiril de vreo 50. Din părțile noastre a parti­cipat la Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes episcopul Timotei al Tomisului, din Scythia Minor (Dobrogea), care a semnat ca al 170-lea par­ticipant Anatematismele Sf. Chiril și condamnarea lui Nestorie. Alți episcopi sud-dunăreni ca: Iulian de Sardica (Sofia), Dorotei de Marcianopolis (Paradi), Petronius de Novae (Sviștov), Marcianus de Abrittus au fost de partea lui Nestorie. Memnon, episcopul Efesului, a creat lui Nestorie o atmosferă defavorabilă. Cu toate că numărul episcopilor so­siți la Efes nu era prea mare, Sf. Chiril al Alexandriei a făcut neîncetate demersuri pe lîngă comisul Candidian, căutînd să-l determine să deschidă Sinodul. Cum episcopii din Siria, în frunte cu Ioan al Antiohiei, aliații firești ai lui Nestorie, nu sosiseră încă la sinod, Sf. Chiril a căutat să pro­fite de absența lor. După praznicul Rusaliilor, 7 iunie 431, au sosit la sinod Iuvenal al Ierusalimului și Flavian de Tesalonic cu sufraganii lor. Candidian, așteptînd sosirea arhiepiscopului Ioan al Antiohiei, a continuat să amîne deschiderea Sinodului, spre marea supărare a Sfîntului Chiril. Cînd, în fine, mitropoliții Alexandru de Apameea și Alexandru de Ierapolis au anunțat că Ioan al Antiohiei roagă să nu fie așteptat, nevoind probabil să ia parte la condamnarea prietenului său Nestorie, Sfîntul Chiril a deschis Sinodul la 22 iunie 431, în cate­drala Sfintei Fecioare Maria din Efes. Deși Nestorie n-a voit să se prezinte în fața Sinodului, cu toate că atît comisul Candidian cît și cei 68 de episcopi din Asia au protestat pentru deschiderea Sinodului, pentru că episcopii din Asia nu sosiseră, sinodalii și-au văzut liniștiți de lucru. Dezbaterile sinodului au durat de dimineața pînă noaptea tîrziu, avînd ca obiect de discuție doctrina greșită a lui Nestorie.

        Chiar de la începutul discuțiilor, cei 198 de episcopi, luînd ca bază cele 12 Anatematisme ale Sfîntului Chiril și alte texte din scrierile Sfin­ților Părinți, în deosebi, din Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nisa, au declarat că în Iisus Hristos sînt două firi, una divină și alta umană, dar o singură persoană, cea divină a Fiului lui Dumnezeu. Legătura dintre ambele firi este o legătură firească, ipostatică, nu numai una morală. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este con­substanțial cu Tatăl, după Dumnezeire și consubstanțial cu noi după umanitatea pe care a primit-o în sînul Fecioarei Maria.

        Denumirea de Θεοτόκος = «Născătoare de Dumnezeu», dată Fecioa­rei Maria, a fost ridicată la însemnătatea ce i se cuvenea.

        Nestorie a fost destituit din demnitatea arhierească și excomunicat la 22 iunie 431.

        Sfîntul Chiril triumfase. Hotărîrea condamnării lui Nestorie a fost semnată de cei 198 de episcopi, cărora s-au alăturat mai tîrziu și alte semnături. Efesul, în care, cu secole înainte, poporul a manifestat îm­potriva Sfîntului Pavel, «Apostolul neamurilor», vociferînd: «Mare este Diana efesenilor» (Fapte 19, 28), răsuna acum de strigăte de bucurie, la marea veste că «dușmanii Fecioarei Maria au fost înfrînți».

        A doua zi după ținerea Sinodului, hotărîrea rostită de Părinții epis­copi a fost adusă la cunoștința lui Nestorie, a credincioșilor din Efes și a clericilor și credincioșilor din Constantinopol. Contra ei a pro­testat delegatul împăratului, plîngîndu-se de violența Sf. Chiril.

        Cinci zile după deschiderea Sinodului, sosise la Efes și Ioan al Antiohiei cu episcopii din Asia. Informat de cele petrecute, blîndul arhiepiscop, ieșindu-și din fire, fulgerînd de mînie contra Sf. Chiril și-a convocat prietenii la un sinod, declarînd nule și fără valoare hotărîrile luate de Sf. Chiril și episcopii întruniți cu el. Ei au anatematizat pe Sf. Chiril, autorul celor 12 Anatematisme, pline, cum afirma Nestorie, de rătăciri eunomiene și apolinariste, pe prietenii săi, precum și pe Memnon al Efesului, autorul moral al celor hotărîte de Sinodul ținut de Sf. Chiril în 22 iunie 431, și pe toți episcopii care nu se vor pocăi, alăturîndu-se lui Ioan al Antiohiei.

        Ambele sinoade, atît cel prezidat de Sf. Chiril, cît și cel prezidat de Ioan de Antiohia, au adus la cunoștința împăratului Teodosie II hotărîrile lor. Comisul Candidian a raportat și el împăratului cele petrecute în 22 iunie la Efes și purtarea autoritară a Sf. Chiril.

        După primirea rapoartelor, Teodosie II a trimis la Efes, la 1 iulie 431, pe magistratul Paladie, ca să comunice episcopilor că socotește nule și fără valoare hotărîrile luate la 22 iunie.

        Între timp, sosind la Efes și cei trei delegați ai papii Celestin al Romei, s-au mai ținut în prezența lor încă șase ședințe, conduse tot de Sf. Chiril. Au fost examinate din nou învățăturile lui Nestorie, iar în ziua de 11 iulie, în ședința a III-a, s-au aprobat toate hotărîrile luate în șe­dința din 22 iunie. Nestorie, Ioan al Antiohiei și prietenii lor, au fost excomunicați.

        În ședința a IV-a din 16 iulie 431, Părinții episcopi au pronunțat condamnarea pelagianismului și a reprezentanților lui: Pelagiu, Celestin, Iulian de Eclanum ș.a. (Mansi, IV, 1330 — 1338).

        Sinodul a alcătuit și 8 canoane, dintre care ultimile sînt mai im­portante. În ședința a VI-a din 31 iulie 431, prin canonul 7, se oprea, sub aspră pedeapsă bisericească, introducerea sau compunerea altui Simbol de credință decît cel Niceo-constanlinopolitan (Mansi, IV, 1361 D.).

        Canonul 8 confirma autocefalia Bisericii din Cipru, față de Patriar­hia Antiohiei. Este cea mai veche autocefalie în Biserica Răsăritului, recunoscută de un Sinod ecumenic.

        Împăratul, la sfatul curtenilor, a destituit atît pe Nestorie, cît și pe Sf. Chiril și Memnon, ordonînd întemnițarea lor, sperînd ca în felul acesta să fie pacificate spiritele. După îndelungate negocieri duse de delegații Sinodului și reprezentanții clerului din capitală cu împăratul Teodosie II, acesta a revenit asupra deciziei privitoare la exilarea Sf. Chiril al Alexandriei și Memnon al Efesului, reașezîndu-i în scaunele lor. Dimpotrivă, Nestorie a fost exilat în Mînăstirea Sfîntul Euprepiu de lîngă Anliohia, unde fusese tuns în călugărie, iar în locul său la Constantinopol a fost adus Maximian (431 — 434).

        Sinodul III ecumenic din Efes a fost declarat închis în octombrie 431, iar episcopilor li s-a dat voie să se întoarcă la eparhiile lor.

        Cu toate că pînă în cele din urmă împăratul Teodosie II a confirmat hotărîrile Sinodului III ecumenic de la Efes, împreună cu cele 8 canoane, episcopii sirieni s-au întors în patrie plini de nemulțumire, nevoind să recunoască cele hotărîte la Sinodul din Efes. La 30 octom­brie 431, Sfîntul Chiril și-a făcut intrarea triumfală în Alexandria, fiind salutat de credincioși cu mare entuziasm, în felul în care a fost primit
        odinioară de alexandrini Sfîntul Atanasie, apărătorul Ortodoxiei.

        După închiderea Sinodului, sciziunea a continuat totuși între cei din Alexandria și cei din Antiohia. Episcopii din Antiohia erau acum supărați și pentru alegerea lui Maximian la Constantinopol. În sinoa­dele ținute la Tars și Antiohia, s-a reînnoit anatema contra Sfîntului Chiril. Învățații Teodoret, Andrei de Samosata și Euteriu de Tiana au alcătuit scrieri polemice contra Sfîntului Chiril. Împăratul Teodosie II a propus Sf. Chiril al Alexandriei și Ioan al Antiohiei să se întîlnească la Nicomidia pentru împăcare. Deși întrevederea cerută de Teodosie II n-a avut loc, totuși, în urma multor discuții și tratative, s-a ajuns la un acord. Ioan al Antiohiei a trimis la Alexandria pe episcopul Paul de Emesa, cu o formulă de credință care recunoștea expresia «Născă­toare de Dumnezeu» și învățătura că în unica persoană a Mîntuitorului sînt două naturi: dumnezeiască și omenească.

        Împăcarea dintre patriarhul Ioan al Antiohiei și Sf. Chiril al Alexan­driei s-a făcut, după doi ani de discuții și corespondență, la 12 apri­lie 433.

        Din cauză că nu toți episcopii Răsăritului au acceptat întru totul prevederile unirii din 12 aprilie 433, împăratul Teodosie II a procedat cu mare asprime contra celor ce refuzau s-o accepte. La intervenția lui Ioan al Antiohiei, au fost destituiți 15 episcopi care n-au acceptat unirea.

        În 435, Nestorie a fost trimis în localitatea Petra din Arabia su­dică, iar de acolo la Oasis, în Egipt, unde a scris Cartea lui Heraclie din Damasc. Bătrînul eretic a murit în exil pe la 450. Din ordinul îm­păratului, toate scrierile lui Nestorie au fost căutate și arse. Orice adunare a prietenilor lui a fost interzisă. Persecutat fără cruțare, nestorianismul și-a găsit un refugiu, după 431, la marginea Imperiului, în școala de la Edesa. În 489, cînd, din ordinul împăratului Zenon, școala a fost închisă, nestorienii, nemulțumiți cu stăpînirea Bizanțului, au trecut în Persia, unde au găsit bună primire și au fost tolerați. Aici nestorienii au înființat la Nisibi o școală sub conducerea mitropolitului Barsuma, un nestorian înfocat. Din Persia, nestorianismul s-a întins în Mesopotamia, Arabia, Turchestan și chiar pînă în India și China de Vest.

        Savantul german F. Loofs a cules fragmente din scrisorile, pre­dicile, din autobiografia Τραγωδία și din scrierea polemico-dogmatică Θεοπασχίτης a lui Nestorie, în Nestoriana (Halle, 1905), cautînd să re­abiliteze pe fostul patriarh eretic de la Constantinopol.

        BIBLIOGRAFIE

        Izvoare: Nestorie, Τραγωδία, autobiografie; Θεοπασχίτης scriere polemico-dog­matică, ed. F. Loofs, în «Nestoriana». Die Fragmente des Nestorius, Halle, 1905.

        Nestorie, Le livre d’Héraclide. I. Texte syriaque par P. Bedjan ; trad. franç. par F. Nau, Paris, 1910.

        Sf. Ciril al Alexandriei, Anatematismele, trad. de Pr. Olimp Căciulă, București, 1937.

        Creeds, councils and controversies, 337—461. Edited by J. Stevenson, 1976.

        Studii: Luigi I. Scipioni, Nestorie e il Concilio di Efeso. Storia, dogma, critica, Milano, 1974, VIII — 453 p.

        Ch. Yannaras, Conținutul ontologic al noțiunii ontologice de persoană, în limba neogreacă, Atena, 1970.

        M.-J. Nicolas, Theotokos. Le mystère de Marie, Tournai, 1965.

        J. Liebaert, Christologie. Von der apostolischer Zeit bis zum Konzil von Chalcedon (451), Bâle, 1965; Idem, L’incarnation. Des origines au Concile de Chalcèdoine, Paris, 1966; Idem, Ephèse (Conciled’), 431, Dict., d’hist. et de géogr. eccl., XV (1962), fasc., 86 col. 561—574, foarte bun: Idem, La doctrine christologique de saint Cyrile d ‘Alexandrie avant la querelle nestorienne, Lille, 1951.

        G. S. Bebis, Συμβολαὶ εἰς τὴν περὶ τοῦ Νεστορίου ἔρευναν, Atena, 1964, 365 p.

        P.-Th. Camelot, Ephèse et Chalcèdoine, Paris, 1962.

        M. V. Anastasos, Nestorius was orthodox, în «Dumbarton Oaks Papers», 1962, nr. 16, p. 117-140.

        A. Grillmeyer, Das Scandalum oecumenicum des Nestorius… în «Scholastik», 36 (1961), p. 321-336.

        P. Th. Camelot, Conciles oecuméniques des IV-e et V-e siècles, în «Le Concile et les conciles», Paris, 1960, p. 45-73.

        H. Ristow, Der Begriff πρόσωπον in der Theologie des Nestorius, în «Aus der byz. Arbeit der D. D. Republik», hrsg. von J. Irmscher, I, Berlin, 1957, p. 218-236.

        E. Amann, L’affaire de Nestorius vue de Rome, în «Revue de Sc. Religieuses», 23 (1949), p. 5-37; 207-244; 24 (1950), p. 28-52; 235-265.

        Fr. Erdin, Das Wort, Hypostasis, Freiburg im Breisgau, 1939;

        P. de Labriolle, G. Bardy, L. Brehier, G. de Plinval, De la mort de Théodose à l’élection de Grégoire le Grand, t. IV, de l’Histoire de l’Église par Aug. Fliche et V. Martin, Paris, 1937, p. 163-196.

        E. Gerland, – V. Laurent, Les listes conciliaires. I. Synode de Gabadius 394; II. Concile d’Ephèse (431), Kadiköy-Istanbul, 1936.

        A. du Manoir, L’argumentation patristique dans la controverse nestorienne, în «Recherches de science religieuse», XXV (1935), p. 441-461; 531-559.

        R. Devresse, Le patriarcat d’Antioche depuis la paix de l’Église jusqu’à la conquète arabe, Paris, 1945.

        Idem, Après le concile d’Ephèse. Le retour des orientaux à l’unité, 433-437, în «Echos d’Orient», 1931, p. 271-292.

        Idem, Les actes du concile d’Ephèse în «Revue des sciences philosophiques et théologiques», XXVIII (1929), p. 222-242; 408-431.

        D’Alès, Le dogme d’Ephèse, Paris, 1931.

        M. Quera, Un esbos d’historia del concili d’Efes, în «Analecta Tarraconensia», VII (1931), Barcelona, 1931, p. 1-53.

        E. Weigle, Christologie vom Tode des Athanasius bis zum Ausbruch des Nestorianischen Streits, München, 1925.

        M. Jugie, Nestorius et la controverse nestorienne, Paris, 1912.

        Pentru condamnarea pelagianismului: P. de Labriolle, G. Bardy, L. Bréhier, G. de Plinval, op. cit., p. 79-128; 397-419.

        J. Speigle, Der Pelagianismus auf dem Konzil von Ephesus, în «Annuarium historiae conciliorum», Amsterdam, I (1969), p. 1-14.

        G. de Plinval, Pélage, ses écrits , sa vie et sa réforme…, Lausanne, 1934.

        În limba română: Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Evenimentele istorice înainte și după Sinodul de la Calcedon (451), în «Studii Teologice», XXII (1970), nr. 3-4, p. 180-181.

        Arhim. Timotei Seviciu, Doctrina hristologică a Sf. Chiril al Alexandriei, Timișoara, 1973.

        Prof. N. Chițescu, Formula o singură fire întrupată a Logosului lui Dumne­zeu, în «Ortodoxia», XVII (1965), nr. 3, p. 295-307.

        Idem, Contribuția Bisericii Egiptului la opera dogmatică a Bisericii creștine, în «Studii Teologice», VIII (1956), nr. 1-2, p. 40-58.

        N. Bănescu, O celebritate a tronului bizantin: Athenais-Eudokia, în «Mitro­polia Olteniei», XIV (1962), nr. 7-8, p. 426-433.

        Diac. N. Popovici, Începuturile nestorianismului…, Sibiu, 1933.

        I. Mihălcescu, Sinodul al III-lea ecumenic ținut la Efes în 431, ed. a 2-a, București, 1931.

        N. Chiriac-Dimancea, Istoria nestorianismului cu Sinodul al III-lea ecumenic (431), Pitești, 1927.

        Arhiep. R. Netzhammer, Efesul și Tomis, trad. din limba germană de Gala Galaction, în «Convorbiri Literare», București, LXIV (1931), aprilie, p. 299-306.

        [+] Capitol redactat de Pr. prof. Ioan Rămureanu

        Preotul Prof. Dr. IOAN RĂMUREANU, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, pp. 150-156:

        Istorica denumire a „’confesiunii (mărturisirii de credință) creștin eterodoxe (non-orthodoxe, eretice)’” a lui Nestorie, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comunine” și pe care Biserica Ortodoxă nu o acceptă (anatematizată la Sinodul III Ecumenic: https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/), este nestorianism.

        În paragraful 6 al documentului oficial al ‘Sfântului și Marelui Sinod Panortodox’ din Creta, intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” stă scris:

        în limba greacă:

        http://theolcom.ru/images/2016/3.Σχεσεις_της_Ορθοδοξου_Εκκλησιας_προς_τον_λοιπον_χριστιανικον_κοσμον.pdf

        6. Κατά τήν ὀντολογικήν φύσιν τῆς Ἐκκλησίας, ἡ ἑνότης αὐτῆς εἶναι ἀδύνατον νά διαταραχθῇ. Παρά ταῦτα, ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ αὐτῆς ἄλλων ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν, ἀλλά πιστεύει ὅτι αἱ πρός ταύτας σχέσεις αὐτῆς πρέπει νά στηρίζωνται ἐπί τῆς ὑπ’ αὐτῶν ὅσον ἔνεστι ταχυτέρας καί ἀντικειμενικωτέρας ἀποσαφηνίσεως τοῦ ὅλου ἐκκλησιολογικοῦ θέματος καί ἰδιαιτέρως τῆς γενικωτέρας παρ’ αὐταῖς διδασκαλίας περί μυστηρίων, χάριτος, ἱερωσύνης καί ἀποστολικῆς διαδοχῆς. Οὕτω, ἦτο εὔνους καί θετικῶς διατεθειμένη τόσον διά θεολογικούς, ὅσον καί διά ποιμαντικούς λόγους, πρός θεολογικόν διάλογον μετά τῶν λοιπῶν χριστιανῶν εἰς διμερές καί πολυμερές ἐπίπεδον καί πρός τήν συμμετοχήν γενικώτερον εἰς τήν Οἰκουμενικήν Κίνησιν τῶν νεωτέρων χρόνων, ἐν τῇ πεποιθήσει ὅτι διά τοῦ διαλόγου δίδει δυναμικήν μαρτυρίαν τοῦ πληρώματος τῆς ἐν Χριστῷ ἀληθείας καί τῶν πνευματικῶν αὐτῆς θησαυρῶν πρός τούς ἐκτός αὐτῆς, μέ ἀντικειμενικόν σκοπόν τήν προλείανσιν τῆς ὁδοῦ τῆς ὁδηγούσης πρός τήν ἑνότητα.

        în limba engleză:

        http://theolcom.ru/images/2016/3.Relations_of_the_Orthodox_Church_with_the_Rest_of_the_Christian_World.pdf

        6. In accordance with the ontological nature of the Church, her unity can never be perturbed. In spite of this, the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Churches and Confessions that are not in communion with her, and believes that her relations with them should be based on the most speedy and objective clarification possible of the whole ecclesiological question, and most especially of their more general teachings on sacraments, grace, priesthood, and apostolic succession. Thus, she was favorably and positively disposed, both for theological and pastoral reasons, towards theological dialogue with other Christians on a bi-lateral and multi-lateral level, and towards more general participation in the Ecumenical Movement of recent times, in the conviction that through dialogue she gives a dynamic witness to the fullness of truth in Christ and to her spiritual treasures to those who are outside her, with the objective aim of smoothing the path leading to unity.

        în limba rusă:

        http://theolcom.ru/images/2016/3.Отношения_Православной_Церкви_с_остальным_христианским_миром.pdf

        6. Единство, которым обладает Церковь по своей онтологической природе, не может быть нарушено. Тем не менее Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских церквей и конфессий, и в то же время верит, что ее отношения с ними должны строиться на скорейшем и более объективном уяснении ими всей экклезиологической тематики, особенно в области учения о таинствах, благодати, священстве и апостольском преемстве в целом. Так, исходя из богословских и пастырских соображений, она благожелательно и положительно смотрела на диалог с остальными христианами на двустороннем и многостороннем уровнях и на участие в экуменическом движении новейших времен вообще, веря, что таким образом она несет активное свидетельство о полноте Христовой истины и о своих духовных сокровищах тем, кто находится вне ее, преследуя объективную цель – подготовить путь к единству.

        în limba franceză:

        http://theolcom.ru/images/2016/3.Les_relations_de_l'Église_orthodoxe_avec_l'ensemble_du_monde_chrétien.pdf

        6. D’après la nature ontologique de l’Église, son unité ne saurait être perturbée. Cependant, l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Églises et Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle, mais elle croit aussi que ses relations avec ces dernières doivent se fonder sur une clarification aussi rapide et objective que possible, de la question ecclésiologique dans son ensemble et, plus particulièrement de l’enseignement général que celles-ci professent sur les sacrements, la grâce, le sacerdoce et la succession apostolique. Ainsi, pour des raisons tant théologiques que pastorales, elle est favorablement disposée à prendre part au dialogue théologique avec les autres chrétiens au niveau bilatéral et multilatéral, et, plus généralement, à participer au Mouvement œcuménique des temps modernes, dans la conviction que par le dialogue, elle apporte un témoignage dynamique de la plénitude de la vérité en Christ et de ses trésors spirituels à tous ceux qui sont à l’extérieur de celle-ci, ayant pour objectif d’aplanir la voie menant vers l’unité.

        Din paragraful 6 al documentului oficial al ‘Sfântului și Marelui Sinod Panortodox’ semnat în Creta, în anul 2016, intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” cităm următoarea propoziție:

        ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ αὐτῆς ἄλλων ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν = the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Churches and Confessions that are not in communion with her = Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских церквей и конфессий = l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Églises et Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a altor Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe (non-orthodoxe) care nu sunt în comuniune cu ea = PAN-EREZIE (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

        Propoziția de mai sus, mărturisită prin semnătură la sinodul din Creta, este o sumă de minciuni (pan-minciună) împrotiva Duhului Adevărului = sumă de minciuni (pan-minciună) împrotiva Duhului Sfânt = sumă de hule (pan-hulă) împrotiva Duhului Adevărului = sumă de hule (pan-hulă) împrotiva Duhului Sfânt deoarece hulește cuvintele grăite de Duhul Sfânt prin Sfântul Apostol Pavel: Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu și idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 14-16) față de care Biserica, adică Hristos, S-a pronunțat și Se pronunță în mod categoric (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9).

        Din suma de erezii (pan-erezia) citată mai sus rezultă că:

        ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία ἀποδέχεται τήν ἱστορικήν ὀνομασίαν τῶν μή εὑρισκομένων ἐν κοινωνίᾳ μετ’ ἑτεροδόξων χριστιανικῶν Ὁμολογιῶν = the Orthodox Church accepts the historical name of other non-Orthodox Christian Confessions that are not in communion with her = Православная Церковь признает историческое наименование других не находящихся в общении с ней инославных христианских конфессий = l’Église orthodoxe accepte l’appellation historique des autres Confessions chrétiennes hétérodoxes qui ne se trouvent pas en communion avec elle = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a altor Confesiuni creștine heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) care nu sunt în comuniune cu ea = PAN-EREZIE (Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

        de unde rezultă și erezia că:

        Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a Confesiunii creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) a lui Nestorie cu care nu este în comuniune = Biserica Ortodoxă acceptă istorica denumire a Mărturisirii de credință creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice) a lui Nestorie cu care nu este în comuniune = Biserica Ortodoxă acceptă nestorianismul cu care nu este în comuniune = EREZIE (II Corinteni 6, 14-16; Matei 12, 32; Galateni 1, 8-9) !!!

        Cred și mărturisesc, cu durere și cu milă, împreună cu Sfântul Părinte Cuvios Maxim Mărturisitorul, cu Sfântul Părinte Ierarh Chiril al Ierusalimului (Alexandriei) și cu toți Sfinții Părinți întruniți la Sfântul Sinod Ecumenic al III-lea, că Biserica Ortodoxă nu a acceptat și nu acceptă, a anatematizat și anatematizează mărturisirea de credință creștin heterodoxă (non-orthodoxă, eretică) a lui Nestorie, a cărui istorică denumire este de nestorianism, alături de toate celelalte mărturisiri de credință creștin heterodoxe (non-orthodoxe, eretice), și pe toți cei care o acceptă, le acceptă și o urmează, le urmează fie prin cuvânt, fie prin scris, fie prin semnătură, fie prin comuniune liturgică cu cei menționați anterior, lucru confirmat și de Sfânta Tradiție a Sfintei Biserici Ortodoxe, Biserica lui Dumnezeu Cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:31 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XI-a

        PG 87, col. 2872 B-C-D, 2873, JOANNES MOSCHUS, MONACHUS ET EREMITA, Pratum spirituale, ex Suplemento Ducæ et Cotelerii Monumentis, CAPUT XXVI:
        https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2871#v=onepage&q&f=false
        https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2887#v=onepage&q&f=false

        Γέρωον τις ἐκάΘητο ἐν τῇο οῦσῇ ὲν τῷ άγίω Ὶορδάνῃ, ὀνόματι Κυριακός· ἤν δὲ μὲγας ὁ γέρων κατὰ Θεόν. Τούτῳ παρέβαλεν ἀδελφὸς ξενικὸς, ἐκ τῆς χώρας τοῦ Δαρᾶς, ὀνόματι Θεοφάνης, ἐρωτῆσαι τὸν γέροντα περὶ λογισμοῦ πορνείας. Καὶ δὴ ὁ γέρων ἤρξατο ὲπαλειφειν αὐτὸν τοῖς περὶ σωφροσύνης καὶ ἀγνείας λόγοις.Ό οῦν ἀδελφὸς ὠφεληθεὶς μεγάλως, λέγει τῷ γέροντι·

        Κῦρι ἀββᾶ, ὲγὼ, εἰς τὴν χώραν μου τοῖς Νεστοριανοῖς κοινωνῶ, καὶ διὰ ταύτην τὴν αὶτίαν οὐ δύναμαι· ὲπεὶ μετὰ σοῦ εῖηον μεῖναι. Ὠς δὲ ἤκουσεν ὁ γέρων τὸ Νεστορίου ὅνομα, θλιβεὶς ἐπὶ τῇ ἀπωλεία τοῦ ἀδελφοῦ, ἐνουθέτει αὺτὸν καὶ παρεκάλει ἀποστῆναι τῆς βλαβερᾶ; αἰρέσεως ταύτης, καὶ προσελθεῖν τῇ ἁγιᾳ καθολικῇ Ὲκκλησίᾳ. Ἔλεγεν δὲ αὺτῷ, ὅτι, Οὺκ ἔστιν ἄλλη σωτηρία, εἰ μὴ τὸ ὀρθῶς φρονεῖν καὶ πιστεύειν, κατὰ ἀλήθειαν Θεοτόκον τὴν ἁγίαν Παρθένον Μαρίαν ὑπάρχειν. Ὀ δὲ ἀδελφὸς λέγει τῷ γέροντι· Ὄντως, κῦρι ἀββᾶ, ὅλαι αἱ αἱρέσεις οὕτως λέγουσιν ὅτι Εὶ μὴ μεθ` ἡμῶν κοινωνήσῃς, οὺ σώζει. Τί οῦν ποιήσω, οὺκ οῖδα ὲγὼ ὁ ταπεινός. Δεήθητι οῦν τοῦ Κυρίου, ῖνα ἔργῳ με πληροφορήσῃ τὸ ποία ὲστὶν ἀληθινὴ πίστις. Ὁ δὲ γέρων μετὰ χαρᾶς ὲδέξατο τὸν λὸγον τοῦ ἀδελφοῦ· καὶ ὲλπίδα; ἔχω εὶς τὸν Θεὸν, ὅτι ἀποκαλύπτῃ σοι ἡ αὐτοῦ ὰγαΘότης τὴν ἀλήθειαν. Καὶ ὲάσας τὸν ὰδελφὸν εὶς τὸ σπήλαιον αὐτοῦ, ὲξῆλθεν ὲπὶ Νεκρὰν Θὰλασσαν, δεόμενος περὶ τοῦ ἀδελφοῦ. Καὶ δὴ ώς περὶ ὥραν ὲνάτην τῇ δευτέρᾳ ἡμέρᾳ, θεωρεῖ ὁ ἀδελφός τινα ὲφιστάμενον αὐτῷ φοβερὸν τῷ εἴδει, καὶ λέγοντα αὺτῷ· ἔρχου καὶ ἴδε τὴν ἀλήθειαν. Καὶ παραλαβὼν αὐτὸν ἀποφέρει εἰς τόπον σκοτεινὸν καὶ δυσώδη μετὰ πυρὸς, καὶ δείκνυσιν αὐτῷ ὲν αὐτῷ τῷ πυρὶ Νεστόριον καὶ Θεόδωρον, Εὐτυχέα καὶ Ἀπολινάριον, Εὐάγριον καὶ Δίδυμον, Διόσκορον καὶ Σευῆρον, Ἄρειον, καὶ Ὠριγένην, καὶ ἄλλους τινάς. Καὶ λέγει αὐτῷ ὁ φανεὶς, ὅτι Οὗτος ὁ τόπος ἡτοίμασται τοῖς αἱρετικοῖς, καὶ τοῖς βλασφημοῦσιν τὴν ἁγίαν Θεοτόκον, καὶ τοῖς ἀκολουθοῦσιν τοῖς δόγμασιν αὐτῶν. Εἰ οὖν ἀρέσκει σοι ὁ τόπος, ἔμμεινον τῷ δόγματί σου· εἰ δὲ πεῖραν τῆς κολάσεως ταύτης λαβεῖν οὐ θέλεις, πρόσελθε τῇ ἁγία καθολικῇ Ἐκκλησιᾳ, ὲν ᾗ καὶ ὁ γέρωον διδάσκει. Λέγω γάρ σοι, ὅτι ἐάν πάσας τὰς ἀρετὰς ποιήσει ἄνθρωπος, καὶ μὴ ὀρθῶς δοξάζει, εἰς τὸν τόπον τοῦτον ἔρχεται. Καὶ ὲπὶ τῷ λόγῳ τούτῳ, ἦλθεν εἰς ἑαυτὸν ὁ ἀδελφός. Καὶ ἐλθόντος τοῦ γέροντος, διηγήσατο αὐτῷ ἅπαντα τὰ γενόμενα καθὼς ἑώρακεν. Καὶ προσελθὼν ὲκοινώνησεν τῇ ἁγίᾳ καθολικῇ και ἀποστολικῇ Ἐκκλησίᾳ. Ἔμεινεν δὲ μετὰ τοῦ γέροντος εἱς τὸν Καλαμῶνα· καὶ ποιήσας μετ` αὐτοῦ ἔτη ἱκανὰ, ἐκοιμήΘη ἐν εἰρήνῃ.

        Vita fratris Theophanis, ejusque mirabilis visio, et de communicatione cum hæreticis.

        Senex quidam sedebat in Laura Calamonis juxta Jordanem fluvium, Cyriacus nomine, magni apud Deum meriti. Ad bune profectus est frater peregrinus ex regione Dora, Theophanes nomine, ut interogaret senem de cogitationibus fornicationis. Quem senior hortari cœpit atque urgere verbis de pudicitia et castitate. Frater itaque magnifice ædificatus, ait seni: Vere, mi Pater, ego nisi in regione mea Nestorianis communicarem, tecum permansissem. Cum vero audisset senex Nestorii nomen, afflictus de perditione fratris, corripiebat eum, et orabat ut recederet ab hac pessima et perniciosa hæresi, accederetque ad sanctam catholicam et apostolicam Ecclesiam, dicens non esse aliam salutis spem, nisi recte sentiamus et credamus (ut revera est) sanctam Mariam Dei genitricem esse. Dixit autem frater ille seni: Profecto, domine Pater, omnes hæreses sic dicunt: Nisi nobiscum communices, salvus esse non poteris. Quid ergo faciam infelix, nescio: deprecare igitur Dominum ut reipsa me certum faciat, quænam sit vera fides. Senex autem cum gaudio fratris verba suscepit, dixitque illi: Sede in spelunca mecum, et omnino spem in Deo habeto, quia revelabit tibi ipsius benignitas quæ sit vera fides. Dimissoque fratre in spelunca sua, egressus est senior prope mare Mortuum, orans Deum pro fratre. Circa autem horam nonam dici sequentis aspexit frater quemdam astantem sibi aspectu terribilem, ac dicentem: Veni, et vide veritatem. Assumensque eum, duxit in locum tenebrosum ac fetidum, ignes evaporantem; atque in ipsis ignibus vidit Nestorium, Eutychen, Appolinarem, Dioscorum, Severum, Arium, Origenem et alios quosdam. Dixitque illi is qui apparuerat: Locus iste præparatus est hæreticis, et blasphemantibus, et bis qui illorum dogmata sequuntur. Si ergo placet tibi locus, persiste in tuo dogmate; si autem supplicium istud experiri non vis, accede ad sanctam catholicam et apostolicam Ecclesiam, quam te senex docet. Dico enim tibi, quia si omnes virtutes homo operetur, nec recte credat, in hoc loco cruciabitur. Atque in hoc verbo venit frater in semetipsum, et redeunti seni narravit omnia quæ viderat, accessitque ad communionem sanctæ catholicæ Ecclesiæ. Remansit autem cum sene, impletisque quator cum illo annis, dormivit in pace.

        PG 87, col. 2900, 2902 A-B-C, JOANNES MOSCHUS, MONACHUS ET EREMITA, Pratum spirituale, ex Suplemento Ducæ et Cotelerii Monumentis, CAPUT XLVI:
        https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2900#v=onepage&q&f=false
        https://books.google.ro/books?id=CMHUAAAAMAAJ&hl=ro&pg=PA2906#v=onepage&q&f=false

        Παρεβάλοθμέν ποτε τῷ ἀββᾷ Κυριακῷ πρεσβυτέρῳ τῆς λαύρας τοῦ Καλαμῶνος τῆς ἐν τῷ ἀγίῳ Ἰορδάνῃ. Καὶ διηγήσατο ἡμῖν λέγων, ὅτι Ἐν μιᾷ θεορῆσαί με κατὰ τοὺς ὕπνους γυναῖκά τινα σεμνοπρετῆ, καὶ πορφυροφόρον, καὶ μετὰ ταύτης ἄνδρας δύο ἱεροπρεπεῖς καὶ τιμίος ἑστῶτας ἕξω τῆς κέλλη, μου. Ἐγὼ δὲ ύπέλαβον τὴν μὲν γυναῖκα τὴν Δέσποιναν ἠμῶν Θεοτόκον εἶναι, τοὺς δὲ σὺν αὺτῇ δύο ἄνδρας τὸν ἅγιον Ἰωάννην τὸν Βαπτιστήν. Ἐξελθὼν οὗν τῆς κέλλης μου παρεκάλουν αὐτοὺς εἰσελθεῖν, καὶ ποιῆσαι εὐχὴν εἰς τὸ κελλίον μου· αὕτη δὲ οὐκ ὲπένευσεν. Ἔμεινα οὗν ὲπὶ πολὺ δεὸμενος αὐτῆς, καὶ κατῇσχυμμένος, καὶ ἄλλα πολλά. Ὠς δὲ εῖδέν με τὴν αἵτησιν ἐπιτείνοντα, αὐστηρῶς ἀπεκρίθη μοι λέγουσα, Ἔχεις ἐις τὴν κὲλλαν σου τὸν ἐχθρόν μου, καὶ πῶς θέλεις ἵνα εἰσέλθω; Καὶ τοῦτο εἰποῦσα, ἀπῆλθεν. Ἐγὼ δὲ διυπνισθεὶς, ἠρξάμην θλίβεσθαι, καὶ ἐνενόουν μήτι ἄρα κατὰ διάνοιαν ἥμαρτον εἰς αὐτήν· Ὡς δὲ εἶδον ὲμαυτὸν τῇ λύπῃ καταποντούμενον, ἀνέστην, καὶ ἕλαβον βιβλίον ἐπὶ τῷ ἀναγνῶναι, ὅπως διὰ τοῦ ἀναγνώσματος, τὴν λύπην ἀποῥῥίψωμαι. Βιβλίον δὲ ἥμην χρησάμενος τοῦ μακαρίου Ἡσυχίου τοῦ πρεσβυτέρου Ἱεροσολύμωον· καὶ ἀναπτύξας τὴν βίβλον, εὑρίσκω δύο λόγους Νεστορίου τοῦ δυσσεβοῦς πρὸς τῷ τέλει αὐτῆς γεγραμμένους· καὶ εὐθέως ἕγνων τοῦτον εἶναι τὸν τῆς Δεσποίνης ἡμῶν τῆς ἁγία Θεοτόκου τὸν ἐχθρόν. Τότε ἀναστὰς ἀπῆλθον, καὶ τὴν βίβλον ἀπέδωκα τῷ δεδωκότι μοι αὐτήν. Καὶ εἶπον αὐτῷ· Λάβε σου τὴν βίβλον, ἀδελφέ· οὺ γὰρ τοσαύτην ἔσχον ὠφέλειαν ἐξ αὐτῆς, ὅσην μοι τὴν ζημίαν προεξένησεν. Κὰκείνου δὲ τὴν ζημίαν ἀνακρίνοντος, τὰ συμβάντα διηγησάμην· καὶ τοῦ ζἡλου πλησθεὶς εὺθέως τῆς βίβλου τοὺς δύο λόγους Νεστορίου ἀπέκοψεν, καὶ πυρὶ παρέδωκεν, εἰπὼν ὅτι, Οὐ μὴ μεὶνῃ εἰς τὸ κελλὶον μου ὁ τῆς Δεσποίνης ἡμῶν τῆς ἁγίας Θεοτόκου καὶ Ἀειπαρθένου Μαρίας ἐχθρός.

        CAPUT XLVI.

        Mirabilis visio abbatis Cyriaci Lauræ Calamonis, et de duobus impii Nestorii libris.

        Accessimus ad abbatem Cyriacum presbyterum Lauræ Calamonis juxta sanctum Jordanem, narravitque nobis dicens: Die quadam vidi per somnum mulierem honesta facie, purpura indutam, et cum ea viros duos, et ipsos venerando habitu, et aspectu præclaro. Arbitratus autem sum mulierem illam esse Dominam nostrum sanctam Dei genitricem osque qui cum illa erant duos viros, sanctum Joannem Theologum et sanctum Joannem Baptistam. Egressusque de cellula orabam illos ut ingredere tur et in cella mea orarent, quæ non consensit. Permansi ergo diutius orans et obsecrans, ac dicens: Ne, quæso, avertatur humilis factus confusus (Psal. LXXIII), et alia plurima hujusmodi. Illa igitur ut me vidit instare precibus, eamdemque postulationem iterare, severius mihi respondit, dicens: Habes intra cellam tuam inimicum meum, et vis ut ingrediar? Et his dictis abscessit. Evigilans autem ego affligi cœpi, et cogitabam, num aliquid in mente peccatum contra illam admissem, neque enim erat alius aliquis in cella mea nisi ego solus. Diutius igitur meipsum discutiens, nihil inveni, quod in illam peccassem. Cum vero vidisem me nimio mœrore absorberi, surgens accepi librum ut legerem, quo per hujusmodi lectionem dolorem una cogitationesque repellerem. Librum autem ipsum acceperam mutuo a beato Isychio presbytero Jerosolymitanæ Ecclesiæ. Evolvensque librum inveni duos impii Nestoris libros in fine voluminis scriptos, mexque agnovi hunc esse sanctæ Dominæ nostræ Dei genitricis semperque virginis Mariæ inimicum. Tunc surgens abii, librumque illi qui mihi eum accommodaverat, reddidi, dicens illi: Accipe librum tuum, frater, neque enim ex eo tantum utilitatis cepi, quantum detrimenti. Cum vero ille detrimenti ipsius causam sciscitaretur, omnem illi rei ordinem retuli. Qui zelo Dei succensus protinus duos illos Nestorii libros ex volumine præscidit, eosque igni tradidit, dicens: Non manebit in cella mea Dominæ nostræ sanctæ Dei genitricis semperque virginis Mariæ inimicus.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:33 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XII-a

        Holy John Moschus:
        https://en.wikipedia.org/wiki/John_Moschus

        John Moschus, Spiritual Meadow, Chapter XXVI. The life of brother THEOPHANES and his marvellous vision, and of communicating with heretics
        http://vitae-patrum.org.uk/page142.html

        There was an old man of great merit in God’s eyes called Cyriacus, who belonged to the laura of Calamon near the River Jordan. A pilgrim brother called Theophanes from the region of Dora came to him for counsel about his thoughts of fornication. The old man encouraged and instructed him with advice about modesty and chastity, which greatly edified the brother.

        „Truly, father,” he said, „if it weren’t that in my part of the country I am in communion with the Nestorians I would love to stay with you.”
        When the old man heard the name of Nestor he was so overcome with fear that this brother would be damned that he fell down and prayed, and begged him to abandon this most evil and pernicious heresy and return to the holy Catholic and Apostolic Church (the Orthodox Church is the true Catholic and Apostolic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.).

        „There is no hope of being saved unless we truly feel and believe that Holy Mary is the birthgiver (genetrix) of God,” he said, „and this is true.”
        „That’s all very well, father,” said the brother, „but all the heretics say the same, that unless we are in communion with them we cannot be saved. Unfortunately I don’t know what to do. So pray to God for me that I may be quite certain which is the true faith.”
        The old man was delighted to hear what the brother was saying.

        „Come and sit in my cave,” he said, „and put your whole trust in God that he will reveal to you of his mercy what is the true faith.”
        He left the brother in his own cave and went out by the Dead Sea, praying to God for the brother. About the ninth hour of the next day the brother saw someone of truly awesome appearance standing next to him.

        „Come, and see the truth,” he said, and led him to a dark and stinking place throwing up flames of fire, and in the flames he saw Nestorius, Eutyches, Apollinaris, Dioscuros, Severus, Arius, Origen and others like them.

        „This is the place prepared for the heretics, blasphemers, and those who follow their teachings,” he said to the brother. „So then, if you like the look of this place persist in your teachings, but if you would prefer to avoid this punishment return to the holy Catholic and Apostolic Church (the Orthodox Church is the true Catholic and Apostolic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.), as the old man told you. For I tell you, even if a person practises all the virtues there are, unless he believes rightly he will be crucified in this place.”

        At these words the brother came to himself. He went back to the old man and told him all that he had seen, and returned to the communion of the holy Catholic Church (the Orthodox Church is the true holy Catholic Church, not that church ruled by the Pope from the Vatican – n.t.u.). He stayed with the old man, and after four years with him he rested in peace.

        John Moschus, Spiritual Meadow, Chapter XLVI. The wonderful vision of abba CYRIACUS of the Laura of Calamon, and the two books of the ungodly Nestorius.
        http://vitae-patrum.org.uk/page144.html

        We visited abba Cyriacus, a presbyter of the Laura of Calamon near the River Jordan, who told us the following tale –

        One day I saw in a dream a woman dressed in purple whose looks immediately inspired trust, and with her two venerable men of dazzling appearance. And I knew that the woman was our Lady, the holy birthgiver of God, and the two men with her John the Baptist and John the Evangelist. I went outside and begged them to come in and offer prayer in my cell, but they would not. I stayed like that for a long time, begging and praying, ‘Let not the humble be turned away with confusion’ (Psalms 74.21), and many other such prayers. When she saw me persisting in prayer and repeating the same request she replied to me quite severely:

        „You have an enemy of mine in your cell, and you still want me to come in?” she said. Upon which she disappeared.

        I earnestly began to accuse myself and examine my conscience as to whether I had allowed some sin against her to enter my mind, for there was no one else in my cell. Only me. I argued away mentally for a long time but could not find any way in which I could have sinned against her. I could see that this was making me very depressed so I went and picked up a book, hoping that reading might drive away my mournful thoughts. The book I picked up was one I had borrowed from the blessed Isychius, a presbyter of the church of Jerusalem, but as I turned the book over I noticed that two treatises of the ungodly Nestorius were written at the end of it. I immediately recognised that this was the enemy spoken of by our Lady, the birthgiver of God, Mary ever virgin. I immediately got up and took the book back to the person who had lent it to me.

        „Take you book back, brother,” I said to him, „for it has not done me as much good as it has harm.”

        He wanted to know what harm it had done, so I told him the whole of what happened, whereupon he became so inflamed with zeal for God that he immediately tore the two Nestorian treatises out of the volume and consigned them to the fire.

        „There shall no enemy of our Lady the holy birthgiver of God, Mary ever virgin, remain in my house” he said.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:34 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XIII-a

        Блаженный Иоанн Мосх, Луг духовный: Достопамятные сказания о подвижничестве святых и блаженных отцов, Луг духовный: Сибирская Благозвонница; М.; 2010, ISBN 978-5-91362-327-0, p. 77:

        http://predanie.ru/ioann-mosh-prepodobnyy/lug-duhovnyy/
        [audio src="http://predanie.ru/download/uploads/ftp/ioann-mosh-prepodobn/lug-duhovnyy/026.mp3" /]

        Глава 26. Жизнь брата Феофана и его дивное видение

        Поди и познай истину!
        Старец, великий пред Богом, именем Кириак, жил в лавре Каламонской, около священного Иордана. Однажды пришел к нему брат чужестранец, из страны Дора, по имени Феофан, спросил старца о блудных помыслах. Старец начал наставлять его речами о целомудрии и чистоте. Брат, получив от этих наставлений великую пользу, воскликнул: «Отец мой, в моей стране я нахожусь в общении с несторианами. Не будь этого – я бы остался навсегда с тобой!» Услыхав имя Нестория, старец глубоко опечалился о погибели брата и стал убеждать его и молить, чтобы он оставил эту пагубную ересь и присоединился к святой кафолической и апостольской Церкви.

        – Невозможно спастись, если не будешь право мыслить и веровать, что Пресвятая Дева Мария есть истинная Богородица.

        – Отче, – возражал брат, – да ведь все говорят точно так же: если не будешь в общении с нами, не получишь спасения. Не знаю, несчастный, как мне и поступить. Помолись Господу, чтобы Он явно показал мне, какая вера истинная.

        Старец радостно выслушал слова брата.

        – Оставайся в моей келье, – сказал он. – Я имею упование на Бога, что Он, по Своему милосердию, откроет тебе истину.

        И, оставив брата в своей пещере, старец отправился к Мертвому морю и стал молиться о брате. И точно, на другой день, около девятого часа, брат видит, что кто-то явился к нему, страшный по виду, и говорит: «Поди и познай истину!» И, взяв его, ведет в место мрачное, смрадное и испускающее пламя и показывает ему в пламени Нестория и Феодора, Евтихия и Аполлинария, Евагрия и Дидима, Диоскора и Севера, Ария и Оригена и других. И говорит явившийся брату: «Вот это место уготовано еретикам и тем, кто нечестиво учит о Пресвятой Богородице, равно как и тем, кто следует их учению. Если тебе нравится это место, оставайся при своем учении. Если же не желаешь вкусить такого наказания, обратись к св. кафолической Церкви, к которой принадлежит и наставлявший тебя старец. Я говорю тебе: хотя бы и всеми добродетелями украсился человек, но если он неправо верует, он попадет в это место». При этих словах брат пришел в себя. Когда старец возвратился, брат рассказал ему все, что видел, и в скором времени присоединился к св. кафолической апостольской Церкви.

        Оставшись в Каламоне при старце, он прожил с ним несколько лет и скончался в мире.

        Блаженный Иоанн Мосх, Луг духовный: Достопамятные сказания о подвижничестве святых и блаженных отцов, Луг духовный: Сибирская Благозвонница; М.; 2010, ISBN 978-5-91362-327-0, p. 106:

        [audio src="http://predanie.ru/download/uploads/ftp/ioann-mosh-prepodobn/lug-duhovnyy/046.mp3" /]

        Глава 46. Удивительное видение аввы Кириака из лавры Каламонской и о двух книгах нечестивого Нестория

        Да не останется и в моей келье враг Владычицы нашей!

        Однажды пришли мы к авве Кириаку, пресвитеру лавры Каламонской, что около священного Иордана. Он рассказывал нам: «Однажды я видел во сне величественную Жену, облаченную в порфиру, и вместе с Ней двух мужей, сиявших святостью и достоинством. Все стояли вне моей келье. Я понял, что это – Владычица наша Богородица, а два мужа – св. Иоанн Богослов и св. Иоанн Креститель. Выйдя из кельи, я просил войти и сотворить молитву в моей келье. Но Она не соизволила. Я не переставал умолять, говоря: «Да не буду я отвержен, унижен и посрамлен» и многое другое. Видя неотступность моей просьбы, Она сурово ответила мне: «У тебя в келье – Мой враг. Как же ты желаешь, чтобы Я вошла?» Сказав это, удалилась. Я пробудился и начал глубоко скорбеть, вообразив себе, не согрешил я против Нее хотя бы помыслом, так как, кроме меня одного, никого в келье не было. После долгого испытания себя я не нашел в себе никакого прегрешения против Нее. Погруженный в печаль, я встал и взял книгу, чтобы чтением рассеять свою скорбь. У меня была в руках книга блаженного Исихия, пресвитера Иерусалимского. Развернув книгу, я нашел в самомконце ее два слова нечестивого Нестория и тотчас сообразил, что он-то и есть враг Пресвятой Богородицы. Немедленно встав, я вышел и возвратил книгу тому, кто мне ее дал.

        – Возьми, брат, обратно свою книгу. Она принесла не столько пользы, сколько вреда.

        Он пожелал знать, в чем состоял вред. Я рассказал ему о своем сновидении. Исполнившись ревности, он немедленно вырезал из книги два слова Нестория и предал пламени.

        – Да не останется и в моей келье, – сказал он, – враг Владычицы нашей Пресвятой Богородицы и Приснодевы Марии!..»

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:36 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XIV-a

        Saint Jean Moschus:
        https://wikimonde.com/article/Jean_Moschus

        NIHIL OBSTAT: Lutetiae Parisiorum die 17a julii 1946. R. D’OVINCE, s. j. IMPRIMATUR: Lutetiae Parisiorum die 24a julii 1946. A LECLERC, v. g., SOURCES CHRÉTIENNES. Collection dirigée par H. de Lubac, S. J., et J. Daniélou, S. J., JEAN MOSCHUS, LE PRÉ SPIRITUEL. INTRODUCTION ET TRADUCTION DE M.-J. ROUËT DE JOURNEL, S. J., LES ÉDITIONS DU CERF, 29, BD DE LA TOUR-MAUBOURG, PARIS, pp. 65-67:

        26. La feu réservé aux Nestoriens et autres hérétiques.

        Un moine, nommé Cyriaque, habitait dans la laure de Calamon[1], au bord du saint Jourdain; et ce moine était grand selon Dieu. Un frère étranger, du pays de Dora, et qui s’appelait Théophane, s’en alla le trouver et le questionner à propos des pensées d’impureté. Le moine se mit à le réconforter en lui parlant de tempérance et de pureté. Le frère, en ayant fait grand profit, dit au moine: «Seigneur abbé, je vis dans mon pays en communion avec des Nestoriens: c’est la raison pour laquelle je ne puis rester; mais j’aurais voulu demeurer avec toi.» Quand le moine entendit le nom de Nestorius, s’affligeant de la perte du frère, il le réprimanda et l’exhorta à briser avec cette funeste hérésie et à se rallier à la sainte Église catholique et apostolique (c’est à dire l’Église Orthodoxe – n. n.). Il lui dit: «Il n’y a de salut qu’à condition d’avoir la foi orthodoxe et de croire que la sainte Vierge Marie est vraiment Mère de Dieu.» Le frère répondit au moine: «En réalité, seigneur abbé, toutes les hérésies discent ceci: si tu n’es pas en communion avec nous, tu n’es pas dans la voie du salut. Alors je ne sais pas, malheureux que je suis, ce que je dois faire. Demande donc au Seigneur qu’il me montre d’une manière sensible quelle est la vraie foi.» Le moine accueillit avec joie le mot du frère et il lui dit: «Tiens-toi dans ma cellule, et j’ai espoir que Dieu dans sa bonté té découvrira la vérité.» Et ayant laissé le frère dans sa grotte, il s’en alla près de la mer Morte en priant pour le frère. Le lendemain, vers la neuvième heure, le frère vit quelqu’un, d’aspect terrible, qui se présentait à lui et lui disait: «Viens et vois la vérité.» Et le prenant avec lui, il l’emmena en un lieu ténébreux, d’odoeur infecte et rempli de feu, et il lui montra dans ce feu Nestorius et Théodore, Eutychès et Apollinaire, Evagre et Didyme, Dioscore et Sévère, Arius et Origène, et plusieurs autres. Et l’apparition lui dit: «Ce lieu a été préparé pour les hérétiques, pour ceux qui blasphèment la sainte Mère de Dieu et pour ceux qui suivent leurs doctrines. Si donc ce lieu te plaît, persiste dans ta croyance; que si tu ne veux pas faire l’experience de ce supplice, viens à la sainte Église catholique que t’enseigne le moine. Car je te le dis, si un homme pratique toutes les vertus, mais n’a pas une foi orthodoxe, il est dans la voie qui mène ici.» Et sur cette parole le frère revint à lui. Quand le moine rentra, il lui raconta tout ce qui était arrivé et ce qu’il avait vu. Et il entra dans la communion de la sainte Église catholique et apostolique (c’est à dire l’Église Orthodoxe – n. n.). Il resta avec le moine à Calamon; et ayant passé avec lui un certain nombre d’années, il s’endormit en paix.

        [1] Laure célèbre située près du Jordain, fondée ve siècle, entre les années 450 et 470. Elle servit de refuge aux moines de Coziba et d’autres couvents lors de la persécution persane de 614. L’empereur Manuel I Comnène reconstruisit cette laure. Elle existe encore sous la vocable de saint Gérasime et des moines grecs continuent de l’habiter (cf. S. Vailhé, «Les laures de saint Gérasime et de Calamon», dans Êchos d’Orient, t. II, p. 117 et suiv.). Ce qu’on appelle le désert de Calamon est la partie méridionale de la vallée du Jourdain, proche de la mer Morte et appelée de nos jours Ez-Zor.

        NIHIL OBSTAT: Lutetiae Parisiorum die 17a julii 1946. R. D’OVINCE, s. j. IMPRIMATUR: Lutetiae Parisiorum die 24a julii 1946. A LECLERC, v. g., SOURCES CHRÉTIENNES. Collection dirigée par H. de Lubac, S. J., et J. Daniélou, S. J., JEAN MOSCHUS, LE PRÉ SPIRITUEL. INTRODUCTION ET TRADUCTION DE M.-J. ROUËT DE JOURNEL, S. J., LES ÉDITIONS DU CERF, 29, BD DE LA TOUR-MAUBOURG, PARIS, pp. 90-92:

        46. L’ennemi de Marie dans la cellule de moine.

        Nous allâmes une fois voir l’abbé Cyriaque, prêtre de la laure de Calamon, au saint Jourdain. Il nous fit le récit suivant. Un jour je vis pendant mon sommeil une femme à l’air grave, vêtue de pourpre, et avec deux hommes dignes et vénérables, qui se tenaient à l’extérieur de ma cellule. Je pensaique la femme était Notre Dame la Mère de Dieu, et les deux hommes qui l’accompagnaient, saint Jean le théologien et saint Jean-Baptiste. Étant donc sorti de ma cellule, je les invitai à entrer et à prier dans ma cellule, mais elle n’y consentit pas. Je restai donc longtemps à la prier en disant: «Que je ne m’en retourne pas humilié et confus» (Ps. 73, 22), et bien d’autres choses. Quand elle me vit insister dans ma demande, elle me répondit avec sévérité: «Tu as dans ta cellule mon ennemi: comment veux-tu que j’y entre ?» Et ayant dit cela, elle disparut. Quant à moi, m’étant réveillé, je commençai à m’affliger, et je me demandais si par hasard j’avais péché en pensée contre elle; car il n’y avait dans ma cellule personne autre que moi seul. M’examinant donc longuement, je ne me trouvai nullement coupable à son égard. Mais comme je me voyais submergé par le chagrin, je me levai, je pris un livre pour lire, afin de chasser le chagrin par la lecture. J’avais emprunté ce livre au bienheureux Hésychius, prêtre de Jérusalem. L’ayant ouvert, je trouve écrits à la fin deux discours de l’impie Nestorius: et aussitôt je reconnus que c’était lui l’ennemi de Notre Dame la sainte Mère de Dieu. Me levant alors, je m’en allai et je rendis le livre à celui qui me l’avait donné; et je lui dis: «Reprends ton livre, mon frère; car j’en ai retiré moins d’avantages qu’il ne m’a procuré de dommage.» L’autre ayant demandé quel était ce dommage, je lui ai tout raconté; et lui, rempli de zèle, détacha aussitôt du livre les deux discours de Nestorius et les mit au feu en disant: «Que l’ennemi de Notre Dame la sainte Mère de Dieu et toujours vierge Marie ne reste pas dans ma cellule.»

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:37 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XV-a

        Sfântul Ioan Moshu:
        https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Moshu

        IOAN MOSHU, LIMONARIU SAU LIVADA DUHOVNICEASCĂ. Traducere și comentarii de pr. prof. dr. T. BODOGAE și D. FECIORU, EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ALBA IULIA, 1991, CAPITOLUL 26. VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII, pp. 42-43, 213:

        CAPITOLUL 26

        VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

        Un bătrîn cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon[38] din apropierea sfîntului rîu Iordan. Și era bătrînul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara[39], cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrîn despre gîndul curviei. Bătrînul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelepciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

        – Eu, avvă, am părtășanie în țara mea cu nestorienii. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.

        Cînd a auzit bătrînul numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfânta Sobornică și Apostolică Biserică. Și i-a spus:

        – Nu este altă mântuire decît numai în a cugeta drept (a avea credința ortodoxă, a avea dogma ortodoxă – n. n.) și a crede că Sfînta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu[40].

        – Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: daca nu ești cu noi, nu te mîntui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredințeze, prin faptă, care este credința cea adevărată.

        Bătrânul a primit cu bucurie cuvîntul fratelui și i-a spus:

        – Șezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea lui îți va descoperi adevărul!

        Lăsîndu-l pe fratele în peșteră s-a dus la țărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoșător la vedere, stînd în fața lui și-i spune:

        – Vino și vezi adevărul!

        Și luîndu-l, l-a dus într-un loc întunecos, cu miros urît și cu foc și-i arătă în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim, pe Dioscur și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alți câțiva[41].

        – Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor care hulesc pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învățăturile lor. Dacă îți place locul, rămîi în credința ta! Dar dacă nu vrei sa încerci chinul acesta, vino la Biserica Cea Sfântă și Sobornică (adică Biserica Ortodoxă – n. n.), așa cum ți-a spus bătrânul. Căci îți spun: chiar dacă ai săvîrși toate virtuțiile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință.

        La cuvîntul acesta fratele și-a venit în sine. Cînd a venit bătrânul, i-a povestit toate cele întîmplate așa cum le-a văzut și a trecut la Sfînta Sobornică și Apostolică Biserică (adică Biserica Ortodoxă – n. n.). Și a rămas împreună cu bătrînul în Calamon. După ce a stat mulți ani cu el, a adormit în pace.

        [38] Clădită între anii 450-470, dărîmată de perși în 614, mănăstirea aceasta trăiește și azi sub numele Sf. Gherasim, lîngă Marea Moartă.
        [39] Cetate de graniță între perși și bizantini.
        [40] Se știe că patriarhul Nestorie (420 – 431) – tăgăduia fecioria Maicii Domnului.
        [41] Ereticii pomeniți aici privesc nu numai pe nestorieni, ci și pe arieni, pe origeniști și pe monofiziți (și pe toți ereticii – n. n.).

        IOAN MOSHU, LIMONARIU SAU LIVADA DUHOVNICEASCĂ. Traducere și comentarii de pr. prof. dr. T. BODOGAE și D. FECIORU, EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ALBA IULIA, 1991, CAPITOLUL 46. MINUNATA VEDENIE A LUI AVVA CHIRIAC DIN LAVRA LUI CALAMON ȘI DESPRE CELE DOUĂ CĂRȚI ALE NELEGUITULUI NESTORIE, pp. 60-61, 215:

        CAPITOLUL 46

        MINUNATA VEDENIE A LUI AVVA CHIRIAC DIN LAVRA LUI CALAMON ȘI DESPRE CELE DOUĂ CĂRȚI ALE NELEGUITULUI NESTORIE

        Ne-am dus odată la avva Chiriac preotul lavrei lui Calamon de lîngă sfîntul rîu Iordan. Și ne povestea zicînd:

        Într-o noapte, văd în vis o femeie vrednică de respect, îmbrăcată în porfiră, împreună cu doi bărbați sfințiți și cinstiți, că stă la ușa chiliei mele. Am luat pe femeie drept Stăpîna noastră Născătoarea de Dumnezeu, iar pe cei doi bărbați care erau cu ea drept Sfîntul Ioan Teologul și Sfîntul Ioan Botezătorul. Am ieșit afară din chilie și i-am rugat să intre înauntru ca să facă o rugăciune în chilia mea. Femeia însă n-a vrut. Și m-am rugat mult timp stăruitor de dînsa, spunîndu-i: „Să nu mă întorc rușinat și înfruntat” și multe altele. Cînd ea a văzut că stărui încă în cererea mea, mi-a răspuns cu asprime, zicîndu-mi:

        – Ai în chilia ta pe dușmanul meu. Cum vrei dar să intru?

        După aceste cuvinte a plecat.

        Cînd m-am deșteptat, am început să mă vaiet și să mă gîndesc dacă n-am păcătuit cu ceva cu mintea împotriva ei, căci nu era nimeni altcineva în chilie decît numai eu. Deși m-am chinuit multă vreme, totuși nu m-am găsit vinovat cu nimic față de ea. Văzîndu-mă învăluit de tristețe, am luat o carte să citesc, ca prin citit să-mi îndepărtez tristețea. Cartea pe care am luat-o era a lui Isihie preotul Ierusalimului. Cînd am deschis cartea, găsesc scrise la sfîrșitul ei două cuvântări de ale nelegiuitului Nestorie[75]. Îndată am cunoscut că acesta era dușmanul Stăpînei noastre, Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Atunci m-am sculat și am plecat și am dat cartea celui care mi-o împrumutase și i-am spus:

        – Ia-ți, frate, cartea! N-am avut aîta folos din ea cîtă pagubă, și i-am povestit cele întâmplate. El, plin de zel, a rupt îndată din carte cele două cuvîntări ale lui Nestorie, și le-a pus pe foc zicînd:

        – Să nu rămînă în chilia mea vrăjmașul Stăpînei noastre, Sfintei Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria.

        [75] Se știe că patriarhul Nestorie ataca credința despre pururea fecioria Maicii Domnului.

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:41 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XVI-a

        Sfântă și prea folositoare carte ce cuprinde întru sineș viețile sfinților din luna lui ianuarie, În Sfânta Mănăstire Neamțul, 1812, Viiața cuviosului Maxim mărturisitoriului, fila 247 (CRV 817 – Pagina 498):
        http://digitool.dc.bmms.ro:8881/R/-?func=dbin-jump-full&object_id=320455&silo_library=GEN01

        Și lau dat pre el ostașilor, carii lau dus pre el mai întâiu în Selymvriia, unde doaă zile au zăbovit. Întru acea vreame un ostaș din Selymvriia sau dus în polc, și au slobozit auz, râdicând pre norod asupra bătrânului și zicând, că au venit la noi un monah, carele huleaște pre prea Curata Născătoarea de Dumnezeu. Iară voevodul chiemând pre cliricii cei mai întâi ai cetății Selymvriei, pre Presviteri și pre Diaconi și pre monahii cei mai cinstiți, iau trimis la fericitul Maxim, ca să știe dela dânsul, de sânt adevărat ceale grăite pentru dânsul, cum că huleaște pre Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, sau sculat cuviosul, și sau închinat până la pământ, cinstind feațele lor ceale cinstite: Așijderea și ei sau închinat sfântului și au șezut toți. Atuncea un bătrân din cei ce venise foarte cinstit, cu multe blândeațe și cu cinste au grăit cătră sfântul: Părinte, de vreame ce oare carii neau smintit pre noi pentru sfințiia ta spunândune, ca cum nu mărturisești pre Doamna noastră pre prea Curata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare: Deci jurute pre tine cu prea Sfânta cea de o fire Troiță, ca să ne spui noaă adevărul, și vei scoate sminteala din sufletele noastre; ca adecă să nu ne vătămăm, cu ne dreptate smintindune de tine.

        Iară cuviosul Maxim la pământ în chipul Crucii întinzându-să pre sineș, și iarăș sculândusă, și mâinile spre Ceriu râdicânduș, au strigat cu mare glas cu lacrămi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): Cela ce nu mărturiseaște pre Doamna noastră cea întru tot cântată, pre cea mai Sfântă și fără de prihană, și de cât toate firile ceale de gând mai cinstită, că cu adevărat iaste firească Maică a lui Dumnezeu celui ce au zidit Ceriul și pământul, marea și toate ceale ces întrânsele, să fie anathema dela Tatăl, și dela Fiiul, și dela Sfântul Duh, dela Treimea cea de o Fire și mai pre sus de fire, și dela toate Puterile Cerești, și dela ceata sfinților Apostoli și a Prorocilor, și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și dela tot duhul cel drept carele întru credință sau sfârșit, acum și pururea, și în veacii vecilor. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.) Acestea auzindule toți au lăcrămat, și lau blagoslovit pre el, zicând: Dumnezeu să te întărească părinte, și să te învrednicească aț săvârși alergarea ta fără de împiedecare.

        Și l-a dat pe el ostașilor, care l-au dus pe el mai întâi în Selymvria, unde două zile a zăbovit. Întru acea vreme un ostaș din Selymvria s-a dus în polc, și a slobozit auz, ridicând pe norod asupra bătrânului și zicând, că a venit la noi un monah, care hulește pe prea Curata Născătoarea de Dumnezeu. Iar voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selymvriei, pe Presviteri și pe Diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-au trimis la fericitul Maxim, ca să știe de la dânsul, de sânt adevărate cele grăite pentru dânsul, cum că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat cuviosul, și s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor cele cinstite; așijderea și ei s-au închinat sfântului și au șezut toți. Atunci un bătrân din cei ce veniseră foarte cinstit, cu multă blândețe și cu cinste a grăit către sfântul: Părinte, de vreme ce oarecare ne-au smintit pe noi pentru sfinția ta spunându-ne, ca cum nu mărturisești pe Doamna noastră pe prea Curata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare: Deci juru-te pe tine cu prea Sfânta cea de o fire Troiță, ca să ne spui nouă adevărul, și vei scoate sminteala din sufletele noastre; ca adică să nu ne vătămăm, cu nedreptate smintindu-ne de tine.

        Iar cuviosul Maxim la pământ în chipul Crucii întinzându-se pe sineși, și iarăși sculându-se, și mâinile spre Cer ridicându-și, a strigat cu mare glas cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): Cel ce nu mărturisește pe Doamna noastră cea întru tot cântată, pe cea mai Sfântă și fără de prihană, și decât toate firile cele de gând mai cinstită, că cu adevărat este firească Maică a lui Dumnezeu celui ce au zidit Cerul și pământul, marea și toate cele ce’s într’însele, să fie anathema de la Tatăl, și de la Fiul, și de la Sfântul Duh, de la Treimea cea de o Fire și mai presus de fire, și de la toate Puterile Cerești, și de la ceata sfinților Apostoli și a Prorocilor, și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept care întru credință s’a sfârșit, acum și pururea, și în vecii vecilor. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.) Acestea auzindu-le toți au lăcrimat, și l-au blagoslovit pe el, zicând: Dumnezeu să te întărească părinte, și să te învrednicească a-ți săvârși alergarea ta fără de împiedicare.

        ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

        VIEȚILE SFINȚILOR PE LUNA IANUARIE RETIPĂRITE ȘI ADĂUGITE CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DUPĂ EDIȚIA DIN 1901 – 1911. EDIȚIA A II-A, EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI, 2001, LUNA IANUARIE. ZIUA A DOUĂZECI ȘI UNA. CUVIOSUL MAXIM MĂRTURISITORUL ȘI MUCENICUL, pp. 468 – 469:

        Și l-a dat pe el ostașilor, care l-au dus mai întâi în Selimbria, unde a zăbovit două zile. În acea vreme, un ostaș din Selimbria s-a dus în gloate și ridicând pe popor asupra bătrînului zicea: „A venit la noi un monah, care hulește pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu”.

        Iar voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat cuviosul și li s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor. La fel și ei s-au închinat sfântului și au șezut toți. Atunci un bătrân din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândețe și cu cinste a grăit către sfântul: „Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinția ta, cum că nu mărturisești pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta și cea deoființă Treime, ca să ne spui adevărul, și vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine”.

        Cuviosul Maxim întinzându-se pe sine în chipul Crucii, și iarăși sculându-se, mîinile spre cer ridicându-și, a strigat cu glas mare și cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): „Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum că cu adevărat este firească Maică a lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea deoființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; precum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor”. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.)

        Acestea auzindu-le, toți au lăcrimat și l-au binecuvîntat, zicînd: „Dumnezeu să te întărească, părinte, și să te învrednicească a-ți săvârși alergarea ta, fără împiedicare”.

        ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

        Sfântul Maxim Mărturisitorul (580 – 662) și tovarășii săi întru martiriu: papa Martin, Anastasie Monahul, Anastasie Apocrisiarul. „Vieți” – actele procesului – documentele exilului. Traducere și prezentare diac. Ioan I. Ică jr., DEISIS, Sibiu, 2004, Actele procesului Sfântului Maxim Mărturisitorul și ucenicilor lui. Discuțiile de la Bizya și Rhegium (august – septembrie 656), pp. 164 – 165:

        14. Acolo au rămas două zile până ce unul din soldați a plecat în tabără și a spus întregii trupe: „Monahul care blasfemează pe Născătoarea de Dumnezeu a venit aici”, ca să instige armata împotriva avvei Maxim ca unul ce ar blasfemia pe Născătoarea de Dumnezeu. Și după două zile întorcându-se soldatul, l-a luat în tabără și, împuns de Dumnezeu, generalul[29], sau mai exact locțiitorul generalului, a trimis la el pe șefii companiilor, preoți și diaconi și pe evlavioșii păzitori ei stindardelor. Văzându-i venind, avva Maxim s-a sculat și a făcut metanie. Aceștia i-au răspuns la salut și s-au așezat poruncindu-i și lui să șadă. Și un bătrân foarte cinstit i-a spus cu mult respect: „Părinte, pentru că unii dintre noi s-au scandalizat de sfinția ta cum că nu numești Născătoare de Dumnezeu pe Doamna noastră, pe Preasfânta Pururea Fecioară, te jur în numele sfintei, celei de o ființă și de viață făcătoarei Treimi, să ne spui adevărul și să depărtezi sminteala de la inimile noastre, ca să nu ne vătămăm pe noi înșine, scandalizându-ne pe nedrept.”

        Și punând metanie, avva Maxim s-a sculat și, întinzându-și mâinile spre cer, a zis cu lacrimi (mila – Psalmul 83, 12 – n. n.): „Cine nu spune despre Doamna noastră, preasfântă, preacurată și cinstită de toată firea îngerească, că a fost cu adevărat și Mamă naturală a lui Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt în ele [Iș 20, 11 și par.] să fie anathema și katathema de la Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și adorată, de la corul Puterilor cerești, al apostolilor și prorocilor și de la nesfârșitul popor al mucenicilor, și de la tot duhul cel săvârșit întru dreptate, acum și pururea și în vecii vecilor Amin”[30]. (adevărul – Psalmul 83, 12; II Corinteni 6, 14-16 – n. n.)

        Și plângând s-au rugat pentru el zicând: „Dumnezeu să-ți dea putere, părinte, și să te învrednicească să sfârșești fără poticneală alergarea aceasta [2 Tim 4, 7]!”

        [28] Actualul oraș Silivri, Turcia, oraș de pe țărmul Mării Marmara.
        [29] Scolie: „E vorba de Teodor al Coloniei, care ținea locul comitelui, adică al fratelui împăratului” (Teodor, † august 636, fratele împăratului Heraclie).
        [30] Până la sfârșitul vieții lui, Sfântul Maxim a trebuit să lupte împotriva suspiciunii de „nestorianism” prin care monoteliții etichetau diotelismul său hristologic. Pentru a o combate, Sfântul Maxim a scris se pare o Viață a Maicii Domnului păstrată într-o traducere georgiană recent publicată de M.-J. van Esbroeck în CSCO 479, 1986 (trad. rom. diac. Ioan I. Ică jr în: SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Viața Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1992[2]).

        Apreciază

      • schepsis orthodox said, on Mai 1, 2017 at 2:43 am

        IIC XC + NIKA

        Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte !!!

        Partea a XVII-a

        Sfânta Scriptură, 1988, Cartea Sfântului Proroc Iezechiel, Capitolul 33:

        1. Fost-a cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
        2. „Fiul omului, rostește cuvânt către fiii poporului tău și le spune: De voi aduce sabie asupra unei țări și poporul țării aceleia va lua din mijlocul său un om și îl va pune străjer,
        3. Și el, văzând sabia venind împotriva țării, va trâmbița din trâmbiță și va vesti poporul;
        4. De va auzi cineva sunetul trâmbiței, dar nu se va păzi, când va veni sabia și-l va prinde, sângele aceluia va fi asupra capului său.
        5. Pentru că a auzit glasul trâmbiței și nu s-a păzit, sângele lui va fi asupra lui; iar cel ce se va păzi își va scăpa viața sa.
        6. Dacă însă străjerul a văzut sabia venind și nu a sunat din trâmbiță și poporul n-a fost vestit și va veni sabia și va ridica viața cuiva, acela a fost răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.
        7. Și pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel și tu vei auzi cuvânt din gura Mea și îl vei vesti din partea Mea.
        8. Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, și tu nu-i vei grăi nimic, ca să vestești pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
        9. Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui și să se întoarcă de la ea, și el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ți-ai scăpat viața.
        10. Și tu, fiul omului, spune casei lui Israel: Voi ziceți așa: „Nelegiuirile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și ne stingem în ele; cum vom putea dar să trăim?”
        11. Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriți voi, casa lui Israel?
        12. Și tu, fiul omului, spune fiilor poporului tău: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui și nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua păcătuirii sale nu va putea rămâne cu viață pentru dreptatea sa.
        13. Când voi zice dreptului că va fi viu, iar el se va încrede în dreptatea sa și va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui, ci el va muri pentru tot răul pe care l-a făcut.
        14. Și când voi zice păcătosului: „Vei muri”, dar el se va întoarce de la păcatele sale și va face judecată și dreptate,
        15. Dacă acest păcătos va înapoia zălogul, pentru cele răpite va despăgubi, va umbla după legile vieții, nefăcând nimic rău, atunci el va fi viu și nu va muri.
        16. Nici unul din păcatele sale, pe care le-a făcut, nu i se vor pomeni și, pentru că a început a face dreptate și judecată, va fi viu.
        17. Fiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Dar nedreaptă este calea lor.
        18. Dacă dreptul se va abate de la dreptatea sa și va începe să facă nelegiuire, va muri pentru aceasta.
        19. De asemenea, dacă nelegiuitul s-a întors de la nelegiuirea sa și a început să facă judecată și dreptate, pentru aceasta el va trăi.
        20. Voi însă ziceți: „Calea Domnului este nedreaptă”. Eu vă voi judeca pe voi, casa lui Israel, și voi judeca pe fiecare după purtările lui”.

        Că mila și adevărul iubește Domnul; Dumnezeu har și slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate. (Psalmul 83, 12)

        [Dragostea] Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. (1 Corinteni 13, 6)

        Apreciază

    • schepsis orthodox said, on Aprilie 25, 2017 at 3:19 pm

      IIC XC + NIKA

      În dar ați luat, în dar să dați. (Matei 10, 8)

      Ἡ Ἐκκλησία καὶ οι άγιοι του Θεού = Ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία = Православная Церковь = Церковь и святые Бога = Biserica și sfinții lui Dumnezeu = Biserica Ortodoxă

      καὶ ἐκτείνας τὴν χεῖρα αὐτοῦ ἐπὶ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἔφη· ἰδοὺ ἡ μήτηρ μου καὶ οἱ ἀδελφοί μου· ὅστις γὰρ ἂν ποιήσῃ τὸ θέλημα τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς, αὐτός μου ἀδελφός καὶ ἀδελφὴ καὶ μήτηρ ἐστίν. = И простер руку свою на ученики своя, рече: се, мати моя и братия моя: иже бо аще сотворит волю отца моего, иже есть на небесех, той брат мой, и сестра, и мати (ми) есть. = și întinzând mâna către ucenicii Săi a zis: iată maica Mea și frații Mei: că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și maică. (ΑΓΙΑ ΓΡΑΦΗ = Библия на церковнославянском языке = Sfânta Scriptură 1988, Καινή Διαθήκη = Новый Завет = Noul Testament, Κατά Ματθαίον = От Матфеа Святое Благовествование = Sfânta Evanghelie de la Matei 12, 49-50)

      FILOCALIA SAU CULEGERE DIN SCRIERILE SFINȚILOR PĂRINȚI CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL CURĂȚI, LUMINA ȘI DESĂVÎRȘI. Volumul VI. SIMEON NOUL TEOLOG, Cele 225 de capete teologice și practice; Capetele morale; Cuvîntările morale întîi și a cincea. NICHITA STITHATUL, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire și despre cunoștință; Vederea raiului. TRADUCERE, INTRODUCERE ȘI NOTE de Pr. Prof. DUMITRU STĂNILOAE, BUCUREȘTI, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE ORTODOXĂ, 1977, SFÎNTUL SIMEON NOUL TEOLOG, ÎNTÎIA CUVÎNTARE MORALĂ, pp. 156-162:

      10. Toți sfinții zămislesc în ei pe Cuvântul lui Dumnezeu în chip apropiat cu Născătoarea de Dumnezeu și îl nasc pe El și El se naște în ei și ei se nasc din El. În ce fel sînt fii și frați și mame ale Lui.

      Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu, întrînd în pîntecele preasfintei Fecioare și luînd trup din ea și făcîndu-se om, s-a născut, cum am spus, om desăvîrșit și Dumnezeu desăvîrșit, fiind același amîndouă în chip neamestecat. Ia aminte deci: cum se petrece cu noi acest lucru mai mare ca noi? Fiecare din noi oamenii credem în El, Fiul lui Dumnezeu și Fiul pururea Fecioarei și Născătoarei de Dumnezeu Maria și, crezînd, primim cuvîntul despre El cu credință în inimile noastre; ca urmare mărturisindu-L cu gura și pocăindu-ne îndată din suflet de fărădelegile săvîrșite de noi mai înainte, precum a intrat Dumnezeu, Cuvîntul Tatălui, în pîntecele Fecioarei, așa Cuvîntul se află și în noi ca o sămînță[281]. Minunează-te, auzind această taină înfricoșătoare și primește acest cuvînt vrednic de credință cu toată încredințarea și credința.

      Deci îl zămislim pe El nu în chip trupesc, cum L-a zămislit Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, ci înțelegător și ființial. Și-L avem în inimile noastre pe Însuși Acela pe care L-a zămislit și Fecioara Maria, cum zice dumnezeiescul Pavel: «Dumnezeu, Care a zis să strălucească lumina din întuneric, Care a strălucit în inimile noastre spre luminarea cunoștinței Fiului Său» (2 Cor. IV, 6). E ca și cum ar zice: «El însuși a strălucit întreg în chip ființial întru noi». Și că acesta este înțelesul a ceea ce a spus, a arătat în cele următoare, zicînd: «Și avem comoara aceasta în vase de lut» (2 Cor. IV, 7), numind comoară pe Duhul Sfînt. În alt loc numește însă Duh și pe Domnul: «Căci Domnul, zice, este Duh» (2 Cor. III, 17). Iar acestea le spune, ca atunci cînd auzi de Fiul lui Dumnezeu să înțelegi și să auzi odată cu El și pe Duhul; și cînd auzi iarăși de Duhul, să înțelegi împreună cu El și pe Tatăl, întrucît și despre Tatăl zice: «Duh este Dumnezeu» (Ioan IV, 24). Peste tot te învață nedespărțirea și deoființimea Sfintei Treimi și că unde este Fiul, acolo e și Tatăl, și unde e Tatăl, acolo e și Duhul, și unde e Duhul Sfînt, acolo e întreaga dumnezeire triipostatică, Dumnezeu cel Unul, Tatăl cu Fiul și cu Duhul Său, Cei de o ființă, «Cel ce e binecuvîntat în veci. Amin» (Rom. I, 25).

      Așadar, crezînd din tot sufletul și căindu-ne cu căldură, zămislim, cum s-a spus, pe Cuvîntul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare și curate. Și precum pe aceea, fiindcă era preaneprihănită, nu a topit-o focul dumnezeirii, așa nici pe noi nu ne topește dacă avem inimile curate și neprihănite, ci se face în noi rouă din cer și izvor de apă și rîu de viață nemuritoare[282]. Că și noi primim la fel focul neîngustat al dumnezeirii, ascultă pe Domnul zicînd: «Foc am venit să arunc pe pămînt» (Luca XII, 49). Care alt foc, dacă nu Duhul de o ființă cu dumnezeirea Lui, cu Care intră împreună și e împreună-văzut cu Tatăl și vine și El în lăuntrul nostru. După ce cuvîntul lui Dumnezeu s-a întrupat o singură dată din Fecioara Maria și s-a născut din ea trupește în chip de negrăit și mai presus de cuvînt, întrucît nu se mai poate întrupa sau naște trupește iarăși din fiecare din noi, ce face? Ne împărtășește spre mîncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al preacuratei Născătoarei de Dumnezeu Maria, născîndu-se din ea trupește. Și mîncînd acest trup al Lui, fiecare din noi cei credincioși, care îl mîncăm cu vrednicie, îl avem în noi, întreg, pe Dumnezeu cel întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu și Fiul preacuratei Fecioarei Maria, Care șade de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatăl.

      Aceasta potrivit cu însăși spusa Lui: «Cel ce mănîncă trupul Meu și bea sîngele Meu, rămîne întru Mine și Eu întru el» (Ioan VI, 56). Dar nu provine niciodată din noi, sau nu se naște trupește și nu se desparte de noi. Căci nu se mai cunoaște după trup (2 Cor. V, 17), ca unul ce ar fi în noi ca un copil, ci este netrupește în trupul nostru, amestecîndu-se cu ființele și cu firile noastre în chip de negrăit și îndumnezeindu-ne, ca pe unii ce sîntem contrupești cu El și trup din trupul Lui și os din oasele Lui (Efes. V, 29)[283]. Acesta este lucrul cel mare al negrăitei iconomii și al coborîrii Lui mai presus de cuvînt, săvîrșit în noi; aceasta e taina plină de toată înfricoșarea, pe care am șovăit să o descriu și am tremurat să o înfățișez.

      Dar Dumnezeu pururea voiește să-Și descopere și să ne arate iubirea Sa față de noi, ca și noi, înțelegînd și respectînd marea Sa bunătate, să voim să-L iubim pe El. De aceea, mișcat de Duhul care mișcă și luminează inimile noastre, am făcut aceste taine cunoscute prin scris, nu ca să dovedesc că vreun om este egal cu cea care L-a născut pe Domnul în chipul nașterii celei de negrăit – să nu fie! – căci nu este cu putință acest lucru. Pentru că alta este nașterea de negrăit cu trupul a lui Dumnezeu Cuvîntul din ea, și alta este cea care se săvîrșește duhovnicește din noi. Aceea, născînd pe Fiul și Cuvîntul întrupat al lui Dumnezeu, a născut taina zidirii din nou a neamului nostru și mîntuirea lumii întregi pe pămînt, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu, Care a unit cele despărțite cu Sine însuși (Efes. II, 14-15) și a ridicat păcatul lumii (Ioan I, 29). Iar aceasta, născînd în Duhul dumnezeiesc pe cuvîntul cunoștinței lui Dumnezeu, lucrează totdeauna în inimile noastre taina înnoirii sufletelor omenești și comuniunea și unirea cu Dumnezeu-Cuvîntul. Aceasta ne-o dă să înțelegem și cuvîntul dumnezeiesc care spune: «Prin care am luat în pîntece și am suferit durerile nașterii și am născut duh de mîntuire, pe care l-am născut pe pămînt» (Isaia XXVI, 18).

      Scopul meu a fost să arăt iubirea Lui nesfîrșită și curată față de noi și că, dacă voim, noi toți ne putem face, în chipul amintit, mame, după cuvîntul Domnului nostru Iisus Hristos (și frați ai lui); și ne putem face deopotrivă cu ucenicii și apostolii Săi, nu după vrednicia acelora, nici după călătoriile și ostenelile ce le-au suportat, ci după harul lui Dumnezeu și după darul Lui pe care l-a vărsat peste toți cei ce voiesc să creadă și să urmeze Lui fără întoarcere. Căci Însuși El voiește aceasta, spunînd: «Mama Mea, zice, și frații Mei sînt cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el» (Luca VIII, 21).

      Vezi cum a ridicat la cinstea de mame ale Lui pe toți cei ce ascultă cuvîntul Lui și-l împlinesc pe el și cum numește frați și rudenii ale Lui, pe toți aceștia? Dar aceea a fost mamă a Lui în chip propriu, ca una ce L-a născut, cum am spus, pe Acesta, în chip de negrăit și fără de bărbat, trupește. Iar sfinții toți îl au ca unii ce L-au zămislit pe El după har și după dar. Din Maica Lui preacurată a împrumutat trupul Său preacurat, dăruindu-i în schimb dumnezeirea – schimb minunat și nou! Din sfinți nu ia trup, ci le împărtășește lor trupul Său îndumnezeit. Privește adâncul tainei! Harul Duhului, sau focul dumnezeirii, este al Mîntuitorului și Dumnezeului nostru, din firea și din ființa Lui, iar trupul Lui nu este de acolo, ci din trupul preacurat și sfînt al Născătoarei de Dumnezeu și din sîngele ei preaneprihănit, din care luîndu-l și l-a însușit, după cuvîntul evlavios: «Și Cuvîntul trup s-a făcut» (Ioan I, 14).

      De aceea, Fiul lui Dumnezeu și al neprihănitei Fecioare împărtășește sfinților, cum s-a spus, din firea și ființa Tatălui celui împreună-veșnic, harul Său dumnezeiesc, precum zice prin Proorocul: «Și în zilele de pe urmă, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul» (Fapte II, 16), se înțelege, cel credincios; iar din firea și ființa celei ce L-a născut pe El în chip propriu și cu adevărat, trupul pe care l-a luat din ea.

      Și precum din plinătatea Lui noi toți am luat (Ioan I, 16), așa și din trupul neprihănit luat din preasfânta Sa Maică, primim toți; și precum Fiul ei și Dumnezeu s-a făcut Hristos și Dumnezeul nostru, dar a fost și fratele nostru, așa și noi – o, negrăită iubire de oameni! – ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, și frați ai lui Hristos. Căci toți sfinții sînt aceasta prin nunta cea neprihănită și preanecunoscută săvîrșită cu ea și în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea și sfinții sînt din El. Căci precum Eva cea dintîi a născut din împreunare și din sămînța lui Adam și din ea și prin ea s-au născut toți oamenii, așa și Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl în loc de sămînță, L-a zămislit și L-a născut numai pe Unul-Născut din Tatăl dinainte de veci și Unul-Născut și întrupat din ea, în zilele de pe urmă. Și încetînd ea să zămislească și să nască, Fiul ei a născut și naște în fiecare zi pe cei ce cred în El și păzesc sfintele Lui porunci.

      Căci odată ce nașterea noatră în stricăciune s-a făcut prin femeia Eva, trebuia ca nașterea noastră duhovnicească și nașterea noastră din nou să se facă prin bărbat, adică prin al doilea Adam și Dumnezeu. Privește potriveala rațională a lucrurilor: sămînța celui stricăcios a născut și naște fii stricăcioși și muritori; iar Cuvîntul nemuritor și nestricăcios al Nemuritorului și Nestricăciosului Dumnezeu a născut și naște pururea fii nestricăcioși și nemuritori, după ce s-a născut El însuși din Fecioara, prin Duhul Sfînt.

      Potrivit acestora, Maica lui Dumnezeu este Stăpîna și Împărăteasa și Doamna și Maica tuturor sfinților, iar sfinții toți sînt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sînt fiii ei, întrucît se împărtășesc din preacuratul trup al Fiului ei. Credincios este cuvîntul (1 Tim. I, 15; III, 1 ș. u.). Căci trupul Domnului este trupul Născătoarei de Dumnezeu. Și împărtășindu-ne din însuși trupul îndumnezeit al Domnului, mărturisim și credem că ne împărtășim de viața veșnică, dacă nu-l mîncăm pe acesta cu nevrednicie și deci mai degrabă spre osînda noastră.

      Iar rudenii ale ei sînt sfinții în chip întreit. După un chip, pentru că au rudenia din același lut și din aceeași suflare, sau suflet; după al doilea chip, pentru că au comuniune și părtășie cu ea, prin trupul luat din ea; iar după al treilea, pentru că prin sfințenia ce se înfăptuiește în ei după Duh, fiecare are în sine prin ea pe Dumnezeul tuturor zămislit în sine, precum L-a avut și ea. Căci deși L-a născut și trupește, dar L-a avut întreg în sine totdeauna și-L are și acum și pururea, și duhovnicește, și-L are la fel, în chip nedespărțit.

      Aceasta e taina nunților, pe care le-a făcut Fiului Său Tatăl cel împreună-veșnic și de aceeași cinste. Și a chemat pe mulți și a trimis pe slujitorii Săi să-i cheme pe cei invitați la nunți și nu au voit să vină.

      ____________________________________________________

      [281] Este o legătură între cuvîntul rostit de Cuvîntul dumnezeiesc și între acest Cuvînt ca persoană. Cînd e primit cuvîntul Lui cu credință vine în noi prin acest cuvînt Însuși Cel ce-l rostește ca persoană și crește în noi pe măsură ce credem și adîncim mai mult cuvintele Lui și ne facem asemenea Lui asimilîndu-L în conținutul Lui, comunicat nouă prin cuvînt. Prin cuvîntul rostit de Cuvîntul dumnezeiesc vine în noi însăși puterea persoanei Lui, care ne modelează după chipul Lui. Aci e o deosebire mare între ortodocși și protestanți. Ei despart cuvîntul rostit sau scris de Dumnezeu, de Cuvîntul lui Dumnezeu ca persoană și de puterea Lui.

      [282] Căldura sufletului curat, primind cuvîntul Cuvîntului, face sufletul ca o pastă moale în care ia chip în mod ușor însăși persoana Celui ce comunică cuvîntul.

      [283] Hristos este totuși «trupește» în trupul nostru. Dar sfîntul Simeon spune că e «netrupește», înțelegînd că e ca un trup copleșit de Duhul Său cel Sfînt.

      Apreciază

  3. ὀρθόδοξοι σκέψεις said, on Aprilie 18, 2017 at 10:41 pm

    Άγιος Ιουστίνου Πόποβιτς, Η ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ ΕΚΚΛΗΣΙΑ ΚΑΙ Ο ΟΙΚΟΥΜΕΝΙΣΜΟΣ, Έκδοσις Ιεράς Μονής Αρχαγγέλων Τσέλιε, Βάλιεβο, Σερβία, σελ. 224 – 255:
    http://alopsis.gr/ορθόδοξη-εκκλησία-και-οικουμενισμός/

    2. Η διδασκαλία της Ορθοδόξου Εκκλησίας του Θεανθρώπου Χριστού, που διατυπώθηκε από τους αγίους Αποστόλους, από τους αγίους Πατέρες, από τις αγίες Συνόδους, γύρω από το θέμα των αιρετικών είναι η εξής: οι αιρέσεις δεν είναι Εκκλησία, ούτε μπορούν να είναι Εκκλησία. Γι’ αυτό δεν μπορούν οι αιρέσεις να έχουν τα αγία Μυστήρια, ιδιαίτερα το Μυστήριο της Ευχαριστίας, αυτό το Μυστήριο των Μυστηρίων. Γιατί ακριβώς η θεία Ευχαριστία είναι το παν και τα πάντα στην Εκκλησία: δηλαδή είναι και ο ίδιος ο Θεάνθρωπος Κύριος Ιησούς και η ίδια η Εκκλησία και γενικά κάθε τι που ανήκει στον Θεάνθρωπο.

    Η «intercommunio», δηλαδή η διακοινωνία με τους αιρετικούς στα αγία Μυστήρια, ιδιαιτέρως στη θεία Ευχαριστία, είναι η πλέον αναίσχυντη προδοσία του Κυρίου Ιησού Χριστού, η προδοσία του Ιούδα. Πρόκειται μάλιστα περί προδοσίας ολόκληρης της Εκκλησίας του Χριστού, της Εκκλησίας του Θεανθρώπου, της Εκκλησίας της Αποστολικής, της Εκκλησίας της Αγιοπατερικής, της Εκκλησίας της Αγιοπαραδοσιακής, της Εκκλησίας της Μιας και μοναδικής. Εδώ θα πρέπει να σταματήσει κάποιος τον χριστοποιημένο νου του και τη συνείδηση μπροστά σε μερικά άγια γεγονότα, άγια μηνύματα και άγιες εντολές.

    Πρώτον, πρέπει να διερωτηθούμε σε πια εκκλησιολογία και σε πια θεολογία με θέμα την Εκκλησία θεμελιώνεται η λεγόμενη «intercommunio»; Γιατί ολόκληρη η Ορθόδοξη Θεολογία της Εκκλησίας γύρω από το θέμα της Εκκλησίας βασίζεται και θεμελιώνεται όχι στην inter-communio (δια-κοινωνία), αλλά στη θεανθρώπινη πραγματικότητα της communio δηλαδή στη θεανθρώπινη Κ ο ι ν ω ν ί α (πρβλ. Α΄ Κορ. 1, 9. 10, 16-17. Β΄ Κορ. 13, 13. Εβρ. 2, 14. 3, 14. Α΄ Ιω. 1, 3), ενώ η έννοια inter-communio, δια-κοινωνία, είναι καθ’ εαυτήν αντιφατική και ολότελα αδιανόητη για την Ορθόδοξη καθολική συνείδηση. Το δεύτερο γεγονός, και μάλιστα ιερό γεγονός της Ορθοδόξου πίστεως, είναι το εξής: Στην Ορθόδοξη διδασκαλία για το θέμα της Εκκλησίας και των αγίων Μυστηρίων, το μόνο και το μοναδικό μυστήριο είναι η ίδια η Εκκλησία, το Σώμα του Θεανθρώπου Χριστού, ούτως ώστε αυτή να είναι και η μόνη πηγή και το περιεχόμενο όλων των θείων Μυστηρίων.

    Έξω από αυτό το θεανθρώπινο και παμπεριεκτικό Μυστήριο της Εκκλησίας, το Παν-μυστήριο, δεν υπάρχουν ούτε μπορούν να υπάρχουν «μυστήρια»΄ επομένως, και ουδεμία «δια-κοινωνία» (inter-communio) υπάρχει στα Μυστήρια. Ως εκ τούτου μόνο μέσα στην Εκκλησία, στο μοναδικό τούτο Παμμυστήριο του Χριστού, μπορεί να γίνει λόγος για τα Μυστήρια. Γιατί η Εκκλησία η Ορθόδοξη, καθώς είναι το Σώμα του Χριστού, είναι η πηγή και το κριτήριο των Μυστηρίων και όχι το αντίθετο. Τα Μυστήρια δεν μπορούν να αναβιβάζονται πάνω από την Εκκλησία, ούτε να θεωρούνται έξω από το Σώμα της Εκκλησίας.

    Ένεκα τούτου, σύμφωνα με το φρόνημα της Καθολικής του Χριστού Εκκλησίας και σύμφωνα με ολόκληρη την Ορθόδοξη Παράδοση, η Ορθόδοξη Εκκλησία δεν παραδέχεται την ύπαρξη άλλων μυστηρίων έξω απ’ αυτήν, ούτε τα θεωρεί ως μυστήρια, μέχρις ότου προσέλθει κάποιος με μετάνοια από την αιρετική «εκκλησία», δηλαδή ψευδοεκκλησία, στην Ορθόδοξη Εκκλησία του Χριστού. Μέχρι τότε που μένει κάποιος έξω από την Εκκλησία, χωρίς να έχει ενωθεί μαζί της δια της μετανοίας, μέχρι τότε αυτός είναι για την Εκκλησία αιρετικός και αναπόφευκτα βρίσκεται έξω από τη σωτηριώδη Κοινωνία = communio. Γιατί «τίς μετοχή δικαιοσύνη και ανομία; τίς δε κοινωνία φωτί προς σκότος;» (Β’ Κορ. 6, 14).

    Ο πρωτοκορυφαίος Απόστολος, με την εξουσία που έλαβε από τον Θεάνθρωπο, δίνει εντολή: «Αιρετικόν ανθρωπον μετά μίαν και δευτέραν νουθεσίαν παραιτού» (Τίτ. 3, 10). Εκείνος, λοιπόν, ο οποίος, όχι μόνο δεν παραιτείται από τον «αιρετικόν άνθρωπον» αλλά δίνει σ’ αυτόν και τον ίδιο τον Κύριο την θεία Ευχαριστία, αυτός βρίσκεται στην αποστολική και θεανθρώπινη αγία πίστη; Επί πλέον ο αγαπημένος Μαθητής του Κυρίου Ιησού, Απόστολος της αγάπης, δίνει εντολή: άνθρωπος ο οποίος δεν πιστεύει στη σάρκωση του Χριστού και δεν παραδέχεται την ευαγγελική γι’ Αυτόν διδασκαλία ως Θεανθρώπου «μη λαμβάνετε αυτόν εις οικίαν» (Β’ Ιω. 1, 10).

    Ο Κανόνας ΜΕ’ των αγίων Αποστόλων βροντοφωνεί: «Επίσκοπος ή πρεσβύτερος ή διάκονος, αιρετικοίς συνευξάμενος μόνον, αφοριζέσθω΄ ει δε επέτρεψεν αυτοίς, ως κληρικοίς ενεργήσαί τι, καθαιρείσθω» (Πρβλ. Κανόνα ΛΓ’ της εν Λαοδικεία Συνόδου). Η εντολή αυτή είναι σαφής, ακόμη και για τη συνείδηση του κουνουπιού. Δεν είναι έτσι;

    Ο Κανόνας ΞΔ’ των αγίων Αποστόλων διατάζει: «Ει τις κληρικός, ή λαϊκός, εισέλθη εις συναγωγήν Ιουδαίων, ή αιρετικών, προσεύξασθαι, και καθαιρείσθω, και αφοριζέσθω». Και τούτο είναι σαφέστατο και για την πλέον πρωτόγονη συνείδηση.

    Ο Κανόνας Μς’ των αγίων Αποστόλων:«Επίσκοπον ή πρεσβύτερον αιρετικών δεξαμένους βάπτισμα ή θυσίαν καθαιρείσθαι προστάττομεν. Τίς γαρ συμφώνησις Χριστώ προς Βελίαρ; ή τίς μερίς πιστώ μετά απίστου;». Είναι οφθαλμοφανές και για τους αόμματους ότι η εντολή αυτή ορίζει κατηγορηματικά ότι δεν πρέπει να αναγνωρίζουμε στους αιρετικούς κανένα άγιο Μυστήριο και ότι αυτά πρέπει να τα θεωρούμε ως άκυρα και χωρίς θεία Χάρη.

    Ο θεόπνευστος φορέας της αποστολικής και αγιοπατερικής καθολικής Παραδόσεως της Εκκλησίας του Χριστού, ο άγιος Ιωάννης ο Δαμασκηνός, ευαγγελίζεται από την καρδιά όλων των αγίων Πατέρων, όλων των αγίων Αποστόλων, όλων των αγίων Συνόδων της Εκκλησίας την εξής θεανθρώπινη αλήθεια: «Ο άρτος και ο οίνος δεν είναι τύπος του Σώματος και Αίματος του Χριστού (μη γένοιτο), αλλά το ίδιο το Σώμα του Κυρίου θεωμένο… Δια μέσου αυτού καθοριζόμενοι ενωνόμαστε με το Σώμα του Κυρίου και με το Πνεύμα Του και γινόμαστε Σώμα Χριστού (=η Εκκλησία)… Και ονομάζεται μετάληψη΄ γιατί δια μέσου αυτής μεταλαμβάνουμε την Θεότητα του Ιησού. Κοινωνία δε ονομάζεται και είναι αληθινά, επειδή δια μέσου αυτής κοινωνούμε με τον Χριστό και μετέχουμε τη σάρκα Του και τη Θεότητά Του. Δια μέσου αυτής κοινωνούμε και ενωνόμαστε μεταξύ μας. Γιατί επειδή μεταλαμβάνουμε από έναν άρτο, όλοι είμαστε ένα Σώμα Χριστού και ένα Αίμα, και γινόμαστε μέλη ο ένας του άλλου, αποτελώντας ένα σώμα (σύσσωμοι) του Χριστού.

    Γι’ αυτό λοιπόν, ας φυλαχτούμε με κάθε τρόπο να μην παίρνουμε μετάληψη αιρετικών, ούτε να τους δίνουμε. Μη δίνετε τα άγια στους σκύλους, λέγει ο Κύριος, ούτε να ρίχνετε τα μαργαριτάρια σας μπροστά στους χοίρους (Ματθ. 7, 6), για να μη γίνουμε συμμέτοχοι στην (αιρετική) κακοδοξία και συνεπώς και στην καταδίκη τους. Γιατί εάν βέβαια η θεία μετάληψη είναι ένωση με τον Χριστό και μεταξύ μας, τότε οπωσδήποτε ενωνόμαστε με τη θέληση μας και με όλους που μεταλαμβάνουν μαζί μας. Γιατί αυτή η ένωση γίνεται με τη θέλησή μας και όχι χωρίς τη γνώμη μας. Γιατί όλοι ένα σώμα είμαστε, επειδή μεταλαμβάνουμε από τον ένα άρτο, όπως λέγει ο θείος Απόστολος» (Ιωάννου Δαμασκηνού, Έκδ. Ορθ. πίστεως 4,13, PG 94, c. 1149. 1152.1153. Πρεβ. Α΄ Κορ. 10, 17).

    Ο ατρόμητος ομολογητής των θεανθρωπίνων ορθοδόξων αληθειών (άγιος Θεόδωρος ο Στουδίτης) αναγγέλλει σ’ όλους τους ανθρώπους όλων των κόσμων: «Το να κοινωνεί κανείς από αιρετικό ή ολοφάνερα διαβεβλημένο ως προς τον βίο του, τον αποξενώνει από τον Θεό και τον εξοικειώνει με τον διάβολο» (Ρ.G. 99, c. 1668C). Σύμφωνα με τον ίδιο ο άρτος των αιρετικών δεν είναι «σώμα Χριστού» (Ρ.G. 99, c. 1597Α). Γι’ αυτό, «Όπως λοιπόν o θείος άρτος, όταν μετέχουν σ’ αυτόν οι Ορθόδοξοι, όλους όσους μετέχουν τους κάνει να αποτελούν ένα σώμα’ έτσι ακριβώς και o αιρετικός (άρτος), καθιστώντας μεταξύ τους κοινωνούς αυτούς που μετέχουν απ’ αυτόν, τους εμφανίζει ένα σώμα αντίθετο στον Χριστό» (Ρ.G. 99, c. 1480CD). Επί πλέον «Η κοινωνία που δίνεται από τους αιρετικούς, δεν είναι κοινός άρτος, αλλά φαρμάκι (=δηλητήριο), που δεν βλάπτει το σώμα αλλά που μαυρίζει και σκοτίζει την ψυχή» (Ρ.G. 99, c.1189C)

    Ιωάννου Δαμασκηνού, Έκδ. Ορθ. πίστεως 4,13, PG 94,
    c. 1149
    :
    https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n585/mode/1up

    οὕτω καὶ ό ἄρτος τῆς κοινωνίας (85), οὐκ ἄρτος λιτός ἐστιν, ἀλλ` ἡνωμένος Θεότητι·

    c. 1152:
    https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n586/mode/1up

    Δι` αὐτοῦ καθαιρόμενοι, ἐνούμεθα τῷ σώματι Κυρίου καὶ τῷ πνεύματι αὐτοῦ, καὶ γινόμεθα σῶμα Χριστοῦ.

    c. 1153:
    https://archive.org/stream/patrologiaecurs62migngoog#page/n587/mode/1up

    Μετἁληψις δὲ λέγεται· ει` αὺτῆς γὰρ, τῆς Ἰησοῦ Θεότητος μεταλαμδάνομεν. Κοινωνία δὲ λέγεταί τε καὶ ἕστιν ὰληθῶς, διὰ τὸ κοινωνεῖν ἠμᾶς δι` αὐτῆς τῷ Χριστῷ, καὶ μετέχειν αὐτοῦ τῆς σαρκός τε καὶ τῆς Θεότητος· κοινωνεῖν δὲ, καὶ ἐνοῦσθαι ἀλλήλοις δι` αὐτῆς· ὲπεὶ γὰρ ὲξ ὲνὸς ἄρτου μεταλαμδάνομεν, οὶ πάντες ἓν σῶμα Χριστοῦ, καὶ ἓν αῖμα, καὶ ἀλλήλων μέλη γινόμεθα, σύσσωμοι Χριστοῦ χρηματιζοντες.

    Πάσῃ δυνάμει τοίνυν φυλαξώμεθα, μἠ λαμβάνειν μετάληγψιν αίρετικῶν, μήτε διδόναι. Μὴ δῶτε γὰρ τὰ ἅγια τοῖς κυσὶν, ὁ Κύριός φησι, μηδὲ ῤίπτετε τοὺς μαργαριτας ὐμῶν ἔμπροσθεν τῶν χοίρων, ἵνα μὴ μέτοχοι τῆς κακοδοξιας καὶ τῆς αὐτῶν γενὠμεθα κατακρίσεως. Εἱ γὰρ πάντως ἕνωσις ἐστι πρὸς Χριστὸν, καὶ πρὸς ἀλλήλους, πάντως καὶ πᾶσι τοῖς συμμεταλαμβάνουσιν ἡμῖν κατὰ προαίρεσιν ἐνούμεθα. Ἐκ προαιρέσεως γὰρ ἠ ἕνωσις αῦτη γίνεται, οὐ χωρὶς τῆς ἡμῶν γνώμης. Πὰντες γὰρ ἓν σῶμά ἐσμεν, ὅτι ἐκ τοῦ ἄρτου μεταλαμδάνομεν, καθώς φησιν ὁ Θεῖο; Ἀπόστολος.

    Ρ.G. 99, c. 1668 CD:
    https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=PA126#v=onepage&q&f=false

    Τὸ γὰρ κοινωνεῖν παρὰ αἱρετικοῦ ἠ προφανοῦς διαβεβλημένου κατὰ τὸν βίον, ἀλλοτριοῖ Θεοῦ, καὶ προσοικειοῖ τῷ διαβόλῳ.

    Ρ.G. 99, c. 1597 Α:
    https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=RA1-PA91#v=onepage&q&f=false

    αἱρετικὸς γὰρ ὁ ἄρτος ἐκεῖνος, καὶ οὐ σῶμα Χριστοῦ

    Ρ.G. 99, c. 1480 CD:
    https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=PA62-IA409#v=onepage&q&f=false

    Ὠς οῦν ὁ Θεῖος ἄρτος ὑπὸ τῶν ὀρθοδόξων μετεχόμενος, πάντας τοὺς μετόχους ἕν σῶμα ἀποτελεῖ· οῦτω δὴ καὶ ὁ αἱρετικὸς ἄρτος κοινωνοὺς τοὺς οῦτω αὐτοῦ μετέχοντας ἀλλήλων ἀπεργαζόμενος, ἕν σῶμα ἀντίθετον Χριστῷ παρίστησι·

    Ρ.G. 99, c. 1189 C:
    https://books.google.ro/books?id=FsfUAAAAMAAJ&dq=Patrologi%C3%A6%20cursus%20completus%20Series%20graeca%20volume%2099&pg=PA62-IA264#v=onepage&q&f=false

    Ἠ παρὰ τῶν αἱρετικῶν κοινωνία οὐ κοινὸς ἄρτος, ἀλλὰ φάρμακον, οὐ σῶμα βλάπτον, ἀλλὰ ψυχὴν μελαῖνον καὶ σκοτίζον·

    Apreciază

  4. Theodor L. said, on Aprilie 19, 2017 at 11:18 am

    Saccsiv,

    Mare rusine sa-ti fie ca mi-ai cenzurat atunci articolul despre har si taine. Tu-l auzi pe nemernicul asta de Hariton ce spune? Tie si „marelui teolog” Chirila chiar nu va este rusine?
    Dar ma rog, asta e „ortodoxia” voastra… sa functioneze „tainele” ereticilor pana la Parusie, ca de caterisit nimeni nu-i va mai anatematiza si caterisi vreodata, desi eu iti semnalasem ca a facut-o deja Sinodul ROCOR.
    Imi aduc aminte cum mi te boceai cu glas plangaret la telefon ca daca postezi articolul te vei bate cu legiunile de draci. Acum iti spun eu ca te vei bate cu legiunile de draci – pe bune! – pentru ca nu l-ai postat.
    Mie mi-e clar, banutul pentru tine e mai valoros decat ortodoxia. Cam asa ca la Iuda.
    Tu chiar nu-ti dai seama ca prin ceea ce spune nemernicul asta de Hariton, sustinut dupa cum se vede si de Sava Lavriotul despre care iti atrasesem atentia in articol, si, sustinut prin tacerea-i suspecta, si de Chirila al tau, marea „sinaxa” s-a transformat in exact adunatura de eretici pe care o prevazusem in articol?
    Stiu ca e foarte posibil sa arunci la spam ce-ti scriu acum, dar crede-ma va veni o vreme cand voi sta alaturi de tine cu fruntea sus iar tu va trebui sa-ti pleci fruntea. Va fi atunci cand vom fi amandoi in fata lui Dumnezeu, pe care eu nu l-am vandut. La Judecata.

    Apreciază

    • saccsiv said, on Aprilie 19, 2017 at 11:54 am

      Theodor L.

      Sa stii ca poti ajunge in iad si daca esti antiecumenist. De exemplu daca esti nedrept.

      Nimeni, niciodata n-a reusit sa ma cumpere.
      Am fost singurul care ti-a promovat lucrarile, chiar daca nu eram mereu de acord cu ele. Era opinia ta si consideram ca poate fi cunoscuta si dezbatuta.
      Eu nu sunt plangaret, tu esti insa precum femeile fara minte. Nu toate sunt fara minte, dar tu esti precum cele fara minte.
      La acel material ti-am sugerat sa scoti desenele lui Gopo. Tu insa ai refuzat si ai hotarat ca fara ele sa nu fie publicat, motivandu-mi ca desenele alea te-au inspirat sa scrii intreg articolul.

      Apreciază

    • el said, on Aprilie 20, 2017 at 3:08 pm

      Theodor L.

      Gheron Hariton spune MINCIUNI si AIURELI in intreviul ala parca scos la vedere strategic de draci iniante de paste ca sa mearga GLOATA sa se spurce si de Praznicul Invierii Domnului.( poate poate unii mi faceau efortul sa se deplaseze pe la preoti nepomenitori DRETI a´dar asa cu „blagoslovenie de la „marturistorul ” si Athonitul Hariton li se are ca ERETICII AU HAR macara sa exceptional … MARE HULA si EREZIE !

      si eu am semnalat , asta e cu cat Adevarul e mai greu de suportat ca E GREU sa DUCI/ASUMI Adevarul, cu atat iti vei agonisi mai multi dusmani si va fi mai abitir ASTUPAT( de ochii ORBILOR, ca de ci drepti NU se poate ascunde Adevarul caci chiar El Hristos le deschide acestora mintea si sufletul cu HAR LUMINATOR !).

      Tu ai puspozele lui Gopo ca omul intelept care culege ca albina BINELE de oriunde.Tu SIGUR NU ccunosteai Scrierile Sf Grigorie palama despre har si de aia ai facut o analogie copilareasca folosindu-te de deesebele lui Gopo intrepretate de tine CORCET : anume SFINTIREA e IMPREUNA LUCRARE A a omului cu Dumnezeu.
      si ea NU este posibil insa imreuan cu EREZIA, ERETICII NU mai au har, ploaia aia de sus care cade pe omulteul lui Gopo ca sa-i creasca/sfinteasca floarea( sufletul) NU MAI CADE peste ERETIC!
      Insa sa stii ac PROBLEMA/DEFINITIA, calitatile , lucarea HARULUI in Biserica le-a lamurit dintre Sf Parnti CEL MAI BINE Sf Grigorie PALAMA

      Te rog sa citesti CE SPUNE Sf Grigorie Palama despre harul sfintilor si ca el NU SE TRIMITE DECAT celor in Dreapta Credinta si ca HARUL=energiile necreate ale Lui Dumnezeu care SFINETSTE/ INDUMNEZEIESTE pe om este INCOMPATIBIL cu EREZIA, deci NU SE DA ERETICILOR / SE IA CELOR DEVENTI ERETICI !

      in acest sens ceea ce crezi tu anume ca e o problema de conlucare cu harul e FALS, ERETICII ecumenisti NU MAI AU HARUL , caci harul sfintilor e DIFERIT de Pronia lui Dumnezeu care sustine TOATA FAPTURA ( si pe animale, si pe eretic si pe ateu, pagan, etc)

      ERETICUL s-a schimbat ONTOLOGIC prin primirea EREZIEI lui si NU mai primeste HARUL sfintilor care e INCOMPATIBIL cu faptura lui Adam celui CAZUT la care s.a intors el ( ba si MAI RAU decat acea stare a dobandit ereticul) prin primirea EREZIEI/CADERII/APOSTAZIEI !

      asadar Pronia coboara ca ploia si peste cei repti si peste cei ERETICI , dar HARUL =enregiile necreate care SFINETSC pe om NU !

      pe acesta l-au PIREDUT ERETICII nostri din besericaAPOSTATA.bor.srl !

      asta e CORECTIA mea la textul tau !
      Restul e SUPER CORECT, si chiar desenele lui gopo ( analogia ta colipareasca despre har) NU le-ai intrepretat gresit.

      Sfatul meu : CITESTE TEMENIC TOT ce gasesti de Sf Grigorie Palama , MAI ales textele DOGMATICE ale Controversei Isishaste si vei gasi RASPUSNUL acolo !( daca le-ai fi cunoscut NU amia veai nevoie de analogia ta copilareasca cu desenele lui Gopo)

      Hristos a inviat !

      Apreciază

      • el said, on Aprilie 20, 2017 at 3:11 pm

        harul SFINTITOR 8 care sfinteste Liturghia, Tainele,pe om, etc)/ al sfintilor/ si care in ultia instanta INDUMNEZEIESTE…. iertare pt greseli NU pot sa corectez, sper sa se inteleaga

        Apreciază

      • Theodor L. said, on Aprilie 21, 2017 at 2:06 pm

        Frate el

        Ce sa spun? Eu nu iau de bun ce spui tu decat daca voi cerceta eu insumi si voi afla clar de la Scriptura si de la toti Sfintii Parinti la care gasesc discutata problema harului, nu numai de la Sfantul Grigorie Palama care, evident, este printre principalii sfinti de studiat in aceasta problema..
        Asa ca mi-ai dat tema de cercetare in plus peste ce imi propusesem in viitor. Adica mi-o iau eu. Si e tema grea ca mai trebuie spus cat se poate de simplu ca sa inteleaga si oamenii. Eu intotdeauna am cautat sa simplific lucrurile ca sa poata fi intelese si de altii. Acesta este lucrul cel mai greu de facut.
        Deci ramane ca dupa un timp, s-ar putea sa dureze mult, nu stiu luni sau ani, dupa cum m-o lumina Dumnezeu, sa-ti raspund la urmatoarea intrebare:
        Ereticii n-au har si taine pentru ca din cauza ereziei lor nu le mai da Dumnezeu har, asa cum spui tu acum, sau pentru ca, din cauza ereziei lor, intorc ei in mod constient spatele harului dat de Dumnezeu adica pun umbrela, asa cum spun eu acum?
        Desi rezultatul este acelasi in ambele cazuri, lipsa tainelor, PROBLEMA ESTE FOARTE FINA. Si e mult de discutat.
        Fii atent ca istoria arata ca multi eretici s-au intors la dreapta credinta dupa erezia lor. Si au facut-o dupa multe cautari sincere, vezi Parintele Serafim Rose.
        Cum a ajuns el la dreapta credinta si de la lipsa de har la har? Prin faptul ca i le-a dat Dumnezeu dintr-o data, sau prin faptul ca a gasit el ceea ce cauta sincer de multa vreme, adica harul? S-ar putea ca de fapt sa discutam despre fatete care nu se contrazic ale aceleiasi probleme.
        Vezi ca in niciun caz nu poti desparti harul de conlucrarea cu el, ca au fost multi drept credinciosi care au cazut in erezie pentru ca nu au conlucrat cu harul si au pierdut ce aveau nu pentru ca l-a luat Dumnezeu de la ei ci pentru ca, prin amagire satanica, ei, prin vointa lor libera, au intors spatele harului in mod constient. Oare l-a luat Domnul instantaneu de la ei, sau au pus ei umbrela la har? Crezi ca perversul de Danut nu stie care e dreapta credinta si trebuie sa-l invatam noi? Sau crezi ca ereticii care invata erezia – nu cei care nu cerceteaza nimic si primesc totul pe nemestecate – nu stiu care e erezia lor? Tu chiar crezi ca Sava Lavriotul si Hariton din clipul de mai sus nu au auzit niciodata de Sinodul ROCOR?
        Conlucrarea nu inseamna numai dreapta credinta singura, ci si credinta lucratoare adica conlucratoare cu harul iar conlucrarea e chestiune nu numai de credinta, ci si de VOINTA de a face faptele credintei. Altminteri si diavolii cunosc dreapta credinta si despre aceia chiar eu pot sa-ti confirm ca sunt cazuti definitiv din har si fara nicio posibilitate de revenire in har. Ei nu mai pot sa vrea sa faca binele. Iar aceea nu mai este o problema exclusiv de har, ci si de vointa. Ca harul nu lucreaza irezistibil. Deci ca sa ajungem la problema actuala a tainelor trebuie sa bagam mai multe variabile in ecuatie decat simplu harul si pronia. Mai intra si VOINTA omului. Ori daca tu imi spui ca vointa omului depinde de har si nu este libera, ajungem la greseala Sfantului Augustin. Iar omuletul nostru deschide umbrela ereziei pentru ca vrea el sa o faca si sa se inchine altui dumnezeu mincinos care-l amageste cu promisiuni in care nu mai e nevoie de harul de care el acum se apara, nu pentru ca nu i-a mai dat Dumnezeu har.
        Oricum este foarte bine daca vom putea sutine o dezbatere cu argumente de ambele parti, caci asa ne va lumina Dumnezeu sa aflam adevarul de la El. Stii tu, cere, cauta, bate!
        Iar daca si tu frate Vasile, vei ajuta la postari dezbateri de astfel de probleme, care uite ca se impun, bine vei face. Mi-a trecut supararea pe tine. Ti-am azvarlit si eu o galeata de apa rece in cap asa cum ai facut si tu altadata. Si nu e exclus sa o mai fac daca ma mai supar pe tine. As fi tacut, dar rezultatele dezastruaose ale adunarii din Grecia, in care grecii mai ales, au reusit sa ofileasca subiectul ardent – validitatea tainelor la eretici – si sa ne arate seriozitatea lor certandu-se intre ei in ultima clipa, iar romanasii nostri au intrat in jocul lor ca prostii, m-au determinat sa ti-o torn. Fii barbat, posteaza ce pun eu acum, ajuta la dezbateri adevarate si tine cont ca nu sunt mamaliga ca sa aprob si sa fiu de acord cu tot ce spui tu. Acum la voia ta, cum consideri, ca e blogul tau. Nu ma mai supar nici daca nu postezi, caci rar ma supar si nu tin mult.

        Mantuire tuturor! Hristos a inviat!

        Apreciază

      • el said, on Aprilie 21, 2017 at 4:47 pm

        Theodor L.

        Adevar a inviat Hristos !

        „Cum a ajuns el la dreapta credinta si de la lipsa de har la har? Prin faptul ca i le-a dat Dumnezeu dintr-o data, sau prin faptul ca a gasit el ceea ce cauta sincer de multa vreme, adica harul? „____ asa cum a capatat si Adam cel CAZUT (/ ajuns dupa Cadere FIINTA noua STRICATA ONTOLOGIC prin Cadere) RESTAURAREA prin DARUL Lui Hristos! MOCA ! De la Hristos Dumnezeu !

        adica A PRIMIT Adevarul si ADEVARUL l-a facut FIINTA NOUA : liber( fata de moarte i stricaune) si VIU !

        asa si cu ereticii CAZUTI DESTRUCTURATI de EREZIE de azi si dintotdeuana: e DSTUL sa se EPEDE de EREZIE si primesc HARUL din nou, dar HARUL NU mai salasluieste in ei si asta NU pentru ca nu vor ei sa conlucreze cu el ci pentru ca STRICATI ONTOLOGIC FIIND prin destrucaturarea produse de EREZIE NU mai incap in ei Harul/ sunt INCOMPATIBILI ONTOLOGIC cu el.

        ok! Ctieste Sf Parinti, ca asta e HRANA TARE care ne va ajuta/ INTARI in aceste Vremuri in care poporul NU mai are calauzire duhovniceasca in afara de Sfintii Parinti !
        A

        Apreciază

      • el said, on Aprilie 21, 2017 at 4:48 pm

        Adevarat a inviat Hristos !

        iertare pt greseli

        Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: