SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: PE FATA – La reuniunea de la DAVOS se va discuta despre GUVERNAREA MONDIALA

Posted in DAVOS, NOUA ORDINE MONDIALA by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul Reuniunea de la Davos vrea remodelarea şi reconstruirea lumii:

   Cea de-a 40-a ediţie a Forumului Economic de la Davos îşi va deschide lucrările pe data de 27 ianuarie, pe fondul unei crize care încă nu s-a terminat. Ieri a avut loc conferinţa de presă care precede lucrările reuniunii, conferinţă la care CEO-ul Forumului de la Davos a prezentat principalele teme ce se vor afla pe agenda participanţilor.

   Tema principală a summit-ului de la Davos este „îmbunătăţirea stării planetei: regândirea, remodelarea şi reconstruirea acesteia” spune Klaus Schwab, care a ţinut să precizeze că lumea post-criză este fundamental schimbată.

   „Cele 2.500 de personalităţi care vor participa la reuniunea de la Davos, dintre care 1.400 de şefi de companii şi experţi, vor încerca să găsească idei şi soluţii pentru ca drama financiară începută în toamna lui 2008 să nu se mai repede niciodată” scriu jurnaliştii cotidianului elveţian „Le Temps”, care adaugă faptul că guvernarea mondială va fi unul dintre punctele importante de discuţie.

   Summit-ul va fi deschis cu un discurs ţinut de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi va fi prezidat de Josef Ackermann, CEO-ul Deutsche Bank.

   Comentariu saccsiv:

   Mult tupeu acest „vor încerca să găsească idei şi soluţii pentru ca drama financiară începută în toamna lui 2008 să nu se mai repede niciodată” … Ca de obicei, ELITELE creaza crize si apoi vin cu „solutii salvatoare”. Asa au facut cu toate crizele, incepand cu cea care a determinat crearea Federal Reserve („The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial) si terminand cu cea de acum:

Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE 

   Cititi va rog si:

Dailybusiness: „De la teoria francmasonica la fapte: Guvernul mondial devine realitate”

GEORGE SOROS despre criza: „Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”

ECUMENISM: Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac

Posted in ECUMENISM by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul Sibiu: Cinci preoţi vor sfinţi Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac:

   După două amânări, din cauza vremii şi a lipsei zăpezii care a împiedicat construcţia Bisericii de Gheaţă, vineri, 22 ianuarie, de la ora 13, un sobor de preoţi va urca la Bâlea Lac pentru a oficia slujba de sfiinţire a lăcaşului.

   Organizatorii au primit deja confirmări de participare de la preoţi ai Bisericii Ortodoxe, Bisericii Romano Catolice, Bisericii Greco Catolice şi Bisericii Evanghelice. Biserica este ridicată în întregime din zăpadă, apă şi cuburi de gheaţă, iar în interior are un mic altar, bănci şi icoane în basorelief, sculpate în gheaţă, iluminatul fiind asigurat de candelabre. Aici nu vor fi aprinse, în acelaşi timp, mai mult de două lumânări, pentru a nu se topi pereţii. Accesul în biserică va fi gratuit.

   Cititi va rog si:

IMPORTANT DOCUMENT IMPOTRIVA ECUMENISMULUI (Mărturisirea de credinţă din Volos, aprilie 2009)

 

Evreul JOSEPH STIGLITZ: SUA NU E CAPITALISTA

Posted in capitalism, EVREI, JOSEPH STIGLITZ by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul US Does Not Have Capitalism Now: Stiglitz:

   Straturi de manageri ai banilor care nu suportă greul pierderilor, dar scapă cu mari plăţi din dividende atunci când lucrurile merg bine, au transformat economia SUA într-un tip de „capitalism ersatz” (germ. ersatz = substitut, inlocuitor), după cum a declarat marţi pentru CNBC Joseph Stiglitz, profesor la Universitatea din Columbia şi laureat al premiului Nobel.

   „O foarte mare parte dintre oameni nu îşi gestionează banii în mod individual”, a spus  Stiglitz. „În capitalismul de stil vechi, de secol XIX, aveam propria mea companie, dacă făceam o greşeală, suportam consecinţele”.

   „Astăzi, în (cele mai) multe companii de mari dimensiuni găseşti manageri care, atunci când lucrurile merg bine, primesc foarte mulţi bani. Când lucrurile nu merg bine, acţionarii sunt cei care suportă costurile”, spune el.

   Chiar şi mai rău, cei care dau banii pentru companii sunt entităţi precum fondurile de pensii care gestionează banii în numele altor oameni, deci există „straturi şi straturi de costuri de agenţie”, a spus Stiglitz.

   Este un sistem unde „socializezi pierderile şi privatizezi câştigurile”, ceea ce nu este capitalism, spune el.

   „Există un risc moral peste tot”, adaugă el.

   Nevoia de reguli mai bune şi arbitri mai buni

   Stiglitz accentuează faptul că el crede cu convingere în economiile de piaţă, dar adaugă că „dacă nu ai regulile potrivite şi arbitrii potriviţi, jocul nu funcţionează”. 

   În timp ce deposedarea de reguli precum Actul Glass-Steagall – care separa băncile comerciale de cele de investiţii – a creat un mediu în care creditele standard de schimb şi derivatele au proliferat, spune el.

   „Era foarte clar ca după Managementul de Capital pe Termen Lung din 1998 (criza), când o companie aproape că a doborât un sistem financiar global, că era nevoie să facem ceva, şi totuşi am lăsat să treacă o lege care spunea că autorităţile de reglementare nu puteau face nimic”, a spus  Stiglitz.

   Timp de 50 de ani după depresie (economică), a existat o reglementare mai strictă şi nicio criză financiară, iar în ultimii 30 de ani au avut loc 100 de crize financiare, spune el.

   În ce priveşte argumentul că reglementarea îngrădeşte inovaţia,  Stiglitz îl citează pe fostul şef al Rezervei Federale (Federal Reserve),  Paul Volcker, care spunea: „Este greu să găseşti o dovadă de la oricine nu este în industrie care să ateste că există o legătură evidentă între aşa numitele inovaţii financiare şi productivitatea crescută în economia noastră”.

   În loc să creeze produse care să administreze, să aibă grijă de situaţiile de risc, pieţele financiare au creat un nou produs care a crescut riscurile, a adaugat Stiglitz.

   Cititi va rog si:

Evreul JOSEPH STIGLITZ: „Problemele din sectorul bancar sunt mult mai grave decat erau in 2007, inainte de criza”. Ce rol joaca acest castigator al premiului Nobel?

 

Mii de americani au murit din cauza virusului AH1N1 chiar si dupa ce s-au vaccinat

   Citez din articolul: Thousands of Americans died from H1N1 even after receiving vaccine shots

   Centrul pentru Controlul Bolilor (Centre for Disease Control – CDC) s-a implicat  intr-o campanie foarte inteligenta si nesincera statistic iar aproape fiecare jurnalist din mass-media i-a cazut in plasa. Nimeni nu a raportat inca ceea ce voi dezvalui eu aici.

   Totul a inceput cu ultima statistica CDC in legatura cu problemele gripei porcine, ratele de infectie si cele de vaccinare. Conform CDC:
   • 61 de milioane de americani au fost vaccinati impotriva gripei porcine (aproximativ 20% din populatia Statelor Unite). CDC afirma ca acest lucru reprezinta un “succes“ chiar daca arata de fapt ca 4 din 5 oameni au respins vaccinurile.

   • 55 de milioane de oameni “s-au imbolnavit“ din cauza infectiei cu gripa porcina.

   • 246 000 de americani au fost spitalizati din cauza gripei porcine.

   • 11 160 de americani au murit din cauza gripei porcine.
   Bazandu-se pe aceste statistici, CDC indeamna cu disperare oamenii sa se vaccineze urgent deoarece presupusa pandemie ar putea reveni iar vaccinarea este cea mai buna solutie.
   Dar iata ceea ce nu vi s-a spus

   Statisticile CDC mint prin omisiune. Nu arata cel mai important lucru in legatura cu vaccinurile impotriva virusului H1N1. Cati dintre oamenii care au murit din cauza gripei porcine erau deja vaccinati?

   Multi dintre cei care au murit erau deja vaccinati

   CDC, in mod intentionat, nu arata ca multi dintre cei care au murit fusesera deja vaccinati. Ei vor ca voi (si jurnalistii) sa fiti indusi in eroare si sa credeti ca nici unul dintre cei vaccinati nu a murit. Dar acest lucru este total fals. Vaccinarile  impotriva virusului H1N1 nu reduc absolut deloc mortalitatea datorata gripei porcine.
   Si acest lucru inseamna ca aproximativ 20% din cei 11 160 de americani care au murit din cauza gripei porcine probabil fusesera deja vaccinati impotriva acesteia. Acest  lucru inseamna in jur de 2 200 de decese ale oamenilor care au fost vaccinati!

   De unde stiu ca vaccinurile impotriva gripei porcine nu reduc mortalitatea cauzata de aceasta? Deoarece am cercetat toate studiile clinice care au fost realizate vreodata despre virusul H1N1. Nu mi-a luat prea mult, pentru ca numarul acestor studii este ZERO.
   Este adevarat. Nu exista nici o dovada stiintifica care sa sustina ca vaccinurile impotriva virusului H1N1 reduc mortalitatea. Cea mai buna dovada pe care o pot gasi la vaccinurile impotriva gripei sezoniere indica o reducere a mortalitatii cu doar 1% pentru cei care s-au vaccinat. Ceilalti 99% au avut aceeasi rata a mortalitati ca si oamenii ce nu s-au vaccinat.
   Deci sa le acordam astfel ultimelor vaccinuri beneficiul indoielii si sa ne imaginam ca functioneaza la fel de bine ca vaccinurile impotriva gripei normale. Acest lucru inseamna ca aceste vaccinuri vor reduce rata de mortalitate cu 1%. Deci, din 2 200 de decese ce au avut loc in 2009 printre cei vaccinati, poate au fost salvati 22 de oameni.

   61 de milioane de injectii impuse de politica gresita a sanatatii publice

   Deci sa vedem: 61 de milioane de oameni sunt injectati cu un vaccin potential periculos, iar numarul exact de oameni “salvati“ din pandemie se presupune ca a ajuns doar la 22. Intre timp, numarul celor afectati de catre vaccin este cu siguranta mult, mult mai mare de 22. Aceste vaccinuri contin substante perturbatoare ale sistemului nervos si produse chimice inflamatorii, ce pot cauza probleme serioase de sanatate. Cateva din aceste probleme nu vor fi evidente in urmatorii ani… viitoarele victime ale bolii Alzheimer, de exemplu, vor fi cu siguranta cei care s-au vaccinat in mod regulat, anticipez eu.
   A injecta 61 de milioane de oameni cu o substanta chimica ce afecteaza sistemul nervos numai pentru a evita 22 de decese – in cel mai bun caz! – este o atitudine idioata adoptata de cei din domeniul sanatatii publice. America mai bine nu mai facea nimic decat sa faca publicitate senzationala unei pandemii in scopul de a vinde mai multe vaccinuri catre oamenii care nu au nevoie de ele.

   Chiar mai mult, ce ar fi putut face America si ar fi fost mai eficient este sa fi distribuit vitamina D pentru 61 de milioane de oameni. La un pret aproximativ egal cu vaccinurile, tabletele de vitamina D ar fi salvat mii de vieti si ar fi oferit beneficii suplimentare extrem de importante, cum ar fi de exemplu prevenirea cancerului si a depresiei.

   Intrebarea pe care CDC nu doreste sa o puneti

   Prin statisticile sale eronate, CDC doreste ca toata lumea sa creada ca toti cei care au murit din cauza virusului H1N1 nu s-au vaccinat niciodata impotriva acestuia. Aceasta este mitologia implicita ce reiese din statisticile CDC. Si totusi, niciodata nu au curajul sa o spuna in fata, nu-i asa? Niciodata nu spun: “Nici un deces nu a aparut in randul celor ce s-au vaccinat impotriva virusului H1N1.“

   Nu pot afirma aceasta pentru ca pur si simplu nu este adevarat. Ar fi o minciuna. Si daca acea minciuna va fi spusa, oamenii vor incepe sa intrebe: “Ei bine, daca unii dintre cei care au decedat din cauza gripei porcine fusesera vaccinati, atunci nu inseamna ca vaccinul nu ne protejeaza?“

   Aceasta este principala intrebare pe care CDC cu siguranta nu doreste sa o auda.

   Astfel ca ei doar se invart in jurul problemei si sugereaza ca vaccinarea ofera protectie absoluta impotriva gripei porcine. Dar chiar si cercetatorii de la CDC stiu ca aceasta este o absurditate. Sarlatanie pe fata. Nici un vaccin nu ofera 100% protectie. De fapt, cand vine vorba despre gripa, nici un vaccin nu reduce rata mortalitatii nici macar cu 10%. Nu exista nici un vaccin care sa fie macar 5% sigur. Si nu a existat nici un singur studiu bine documentat care sa arate ca un vaccin impotriva gripei ofera macar 1% protectie.

   Deci cat de eficiente sunt aceste vaccinuri? Sunt cateva mii de oameni vaccinati ce au decedat al caror istoric ajuta la aflarea raspunsului la aceasta intrebare. Nu sunt nici pe departe atat de eficiente pe cat ati fost manipulati sa credeti.

   Probabil nu sunt eficiente deloc.

   Studiind numerele: De ce numerele referitoare la vaccinuri pur si simplu nu se aduna

   Ganditi-va la acest lucru: 80% dintre americani au refuzat sa se vaccineze impotriva gripei porcine. Aceasta inseamna aproximativ 240 de milioane de oameni.

   Majoritatea au fost probabil expusi la virusul H1N1 intr-un anumit moment in ultimele sase luni deoarece acest virus a fost atat de raspandit.

   Cati dintre acesti 240 de milioane de oameni au decedat din cauza virusului H1N1? Luand in considerare numarul total de decese aratat de CDC – 11 160 – daca extragem 80% din acest numar (deoarece acesta este procentul celor care au refuzat sa se vaccineze) ajungem la un total de 8 928. Deci aproximativ 8 900 de oameni din cei 240 de milioane au decedat. Aceasta inseamna ca avem o rata a mortalitatii pentru populatia nevaccinata de 0,0000372.

   Cu o rata a mortalitatii de 0,0000372, gripa porcina a ucis circa 1 om la fiecare        26 700 de oameni care NU s-au vaccinat. Deci chiar daca nu te vaccinezi ai 26 699 din 26 700 sanse de supravietuire.

   Acestea sunt vesti extrem de bune. Ridicol de bune. Apropo, exista o sansa de 700% mai mare de a fi lovit de un traznet.

   In concluzie, inseamna ca a NU te vaccina impotriva gripei porcine este de fapt o strategie foarte rezonabila si inteligenta pentru protejarea sanatatii. Matematic, reprezinta actiunea cea mai desteapta.

   Deoarece va rog sa va amintiti: Cateva dintre victimele ce au decedat in urma virusului H1N1 se vaccinasera. De fapt, personal cred ca cei de la CDC si-au realizat statisticile luand in considerare procentajul celor decedati care se vaccinasera impotriva gripei porcine.

   Titlul acestui articol, “Mii de americani au murit din cauza virusului H1N1 chiar si dupa ce s-au vaccinat“ reprezinta de fapt, o provocare directa adresata celor de la CDC. Daca acestia cred ca titlul este gresit – si ca numarul americanilor vaccinati care au murit din cauza virusului H1N1 este zero – atunci de ce nu afirma clar in raport?
   Raspunsul? Pentru ca ar fi fost luati in ras. Oricine studiaza acest lucru stie ca vaccinul impotriva virusului H1N1 a fost inca de la inceput o gluma. Nu este nici o indoiala asupra faptului ca multi dintre cei care au decedat din cauza virusului H1N1 fusesera vaccinati. Cei de la CDC nu doresc sa stiti cat de multi au fost (si ei doar spera ca voi sa presupuneti ca nici unul dintre cei decedati nu se vaccinasera).

   Unde sunt jurnalistii ce iubesc adevarul?

   Mi se pare extraordinar de socant faptul ca o intrebare simpla precum “Cati dintre cei decedati fusesera vaccinati inainte?“ nu a fost niciodata adresata de nici un jurnalist din tara. Nici NY Times, nici WashingtonPost.com, nici WSJ, LA Times sau USA Today. (Cel putin, eu nu am auzit. Daca gasiti pe cineva care a adresat aceasta intrebare, spuneti-mi).
   Nu este nici macar un singur jurnalist din intreaga mass-media care sa aiba curajul sa adreseze celor de la CDC aceasta intrebare simpla? De ce se multumesc numai cu redarea statisticilor si se feresc sa puna o singura intrebare inteligenta?

   De ce oare toata analiza sceptica si inteligenta in legatura cu virusul H1N1 se gaseste numai in presa alternativa sau independenta?

   Deja stiti raspunsul, dar il voi arata si eu. Deoarece majoritatea jurnalistilor sunt implicati in masinaria propagandistica, reproducand orbeste statisticile eronate primite de la “autoritati“ fara sa se gandeasca sa le analizeze.
   Mass-media de astazi este, cu alte cuvinte, patetica. Departe de gandirea independenta ce aducea la lumina articole mari precum Watergate, mass-media de astazi este mai mult sau mai putin aservita corporatocratiei ce conduce natiunea noastra. Mass-media serveste intereselor financiare ale corporatiilor, la fel cum fac si CDC si WHO (World Health Organization). De aceea ei realizeaza aceeasi propaganda folosind aceleasi rapoarte eronate despre virusul gripei porcine.

   Dar cei ce sunt suficient de inteligenti pentru a adresa intrebari sceptice in legatura cu H1N1 realizeaza deja ce minciuna imensa a fost pandemia. Pana la urma s-a dovedit a fi un virus aproape inofensiv ce a fost exagerat de catre CDC, WHO si companiile farmaceutice pentru a vinde sute de mii de doze de vaccinuri, dintre care multe vor fi aruncate ca fiind nefolositoare.
   Dintre sursele acestui articol:
   CNN
http://edition.cnn.com/2010/HEALTH/…
   Washington Post
http://www.washingtonpost.com/wp-dy… 

   Cititi va rog si:

STUDIU: Vaccinurile impotriva gripei sunt cea mai mare escrocherie din istoria medicinei

VITAMINA D va ajuta sa treceti cu bine peste orice fel de gripa, fara sa va vaccinati

Grecia ANULEAZA restul comenzii pentru VACCINUL impotriva GRIPEI PORCINE

Posted in Grecia, gripa AH1N1, gripa noua, GRIPA PORCINA, vaccin, vaccinare in masa by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul Greece cancels order for swine flu vaccine:

   Grecia a anulat ultimul lot de vaccin împotriva gripei porcine de aproximativ 8 milioane de doze, a declarat mass-media locala, citând surse guvernamentale.

   Grecia a comandat în prealabil loturi de peste 11 milioane de doze pentru a vaccina intreaga populaţiei, şi a primit 3,6 milioane de doze, in valoare de 25 milioane de euro (36 milioane de dolari) din această comanda.

   „Statul va plăti doar pentru vaccinurile care au fost primite până în prezent,” citeaza televiziunea locala pe Ministrul Sănătăţii, Mariliza Xenogiannakopoulou.

   Ministrul a declarat luni că vaccinarea împotriva virusului A/H1N1, nu au fost populara în rândul cetăţenilor greci. Si până în prezent doar aproximativ 360.000 de greci au primit, în mod voluntar, vaccinarea şi este discutabil dacă toate vaccinurile primite vor fi utilizate până la expirarea acestora în 2011.

   Conform datelor oficiale, doar 96 de persoane au murit până în prezent în Grecia datorita gripei porcine şi complicaţiilor ei.

   Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat târziu în decembrie 2009 că cifra mortilor datorate gripei porcine a ajuns la 11.516 în întreaga lume.

   Numărul de infecţii continuă să crească, în unele zone din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Europa de Vest, Asia de sud şi centrală, care au fost lovite de declansarea virusul mai târziu decât în alte părţi ale lumii, a spus organizaţia.

   OMS a suspendat, de ceva vreme, publicarea de rapoarte săptămânale privind răspândirea gripei porcine după ce unele ţări au refuzat să raporteze fiecare infecţie.

   Cititi va rog si:

IN ATENTIA CELOR CE SE BULUCESC LA VACCINARE: Occidentul nu stie cum sa mai scape de vaccinurile pe care populatia refuza sa le folosesca … CARE SUNT EXPLICATIILE EFECTULUI DE TURMA CE I-A LOVIT PE ROMANI?

INTERVIU cu WOLFGANG WODARG, Preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, in care acesta ataca AFACEREA GRIPEI PORCINE

La pomenirea Sfantului Maxim Mărturisitorul, sa ne amintim de MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE

Posted in Danion Vasile, MARTURISIRE, Maxim Mărturisitorul, MUCENICIE, ORTODOXIE by saccsiv on ianuarie 21, 2010

La între­ba­rea lui Pyrhus, (fost patriarh al Constantinopolului, ere­tic monotelit): „Ce rău ţi-am făcut, avva Maxim, eu şi cel dinainte de mine, că ne bârfeşti peste tot, învinuindu-ne către toţi de erezie? Cine te-a cinstit şi te-a respectat aşa de mult ca noi, deşi nu te-am cunoscut faţă către faţă, din vedere?”, Sfântul Maxim Mărturisitorul a răs­puns: „Fiind­că, precum spui, şi Dumnezeu aude, ca să folosesc cu­vin­tele tale, nimeni nu m-a cinstit şi respectat ca voi, dis­pre­ţuind voi acum dogma creştină, am socotit că e un lucru îngro­zitor să prefer cinstirea mea cinstirii adevăru­lui…”

Danion Vasile:

Despre mărturisirea dreptei credinţe

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai zis că unde vor fi adunaţi doi sau trei în Numele Tău, vei fi şi Tu cu ei, şi acum Te afli în mijlocul nostru, luminează-ne minţile şi inimile ca să Te urmăm pe calea crucii, pentru ca mai apoi să ne bucurăm împreună cu Tine şi de lumina Învierii. Amin.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne pregătim cu toţii de praznicul Învierii lui Hristos, Care a Înviat pentru ca noi să dobândim viaţă veşnică. Se apropie Floriile, şi vrem să Îl întâmpinăm pe Domnul cu mulţimile din Ierusalim strigându-I: „Osana Fiului lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Apoi aşteptăm praznicul Învierii, în care toţi vom tresălta cu inimile, spunând „Hristos a Înviat!”.

Dar, înainte de Înviere, El a fost prigonit, umilit, părăsit de ai Săi şi răstignit. Cei care vrem să fim alături de Hristos la Intrarea în Ierusalim şi la Înviere trebuie să ne pregătim serios să fim alături de El şi la răstignire, ca să nu Îl lăsăm singur, cum au făcut-o ucenicii Săi acum două mii de ani.

În cuvântul de astăzi mă voi opri asupra întrebării puse de către Hristos ucenicilor în prima Evanghelie pe care aţi auzit-o citită astăzi: Iisus, răspunzând, a zis: Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza (Matei 10, 22-23).

Acest cuvânt se leagă de Evanghelia care s-a citit nu cu multe zile în urmă, la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, şi care ne lămureşte cum putem fi alături de Hristos pe calea jertfei:

Mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu (Luca 21, 12-17).

Vreau să pun în discuţie două teme: prima este aducerea-aminte a martirilor creştini, de la începutul Bisericii şi până în zilele din urmă, încercând o apropiere sufletească cât mai profundă de cei care prin sângele lor au ajuns în Biserica triumfătoare din ceruri. A doua temă este a descoperi în ce măsură ne putem folosi de exemplele lor astăzi, când avem libertate religioasă. Pentru a putea să îi înţelegem mai bine pe sfinţii mucenici, să începem prin a rosti o scurtă rugăciune către ei: „Sfinţilor mucenici de pretutindeni, ierarhi, preoţi, diaconi, monahi şi mireni, care L-aţi mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii, ajutaţi-ne să avem curajul de a ne lua crucea şi a-I urma Domnului, trăind până la sfârşitul vieţii sub ocrotirea voastră. Amin!”

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne aflăm într-o biserică frumos zugrăvită. Vedem multe icoane frumoase ale sfinţilor mucenici. Ne putem întreba: de ce sinaxarul este plin de mucenici şi muceniţe? De ce atâţia martiri? Pentru că pe ei s-a rezemat de-a lungul veacurilor întreaga Biserică dreptmăritoare. Hristos nu a fost mărturisit de către oameni care s-au mulţumit cu jumătăţi de măsură, ci de cei care au înţeles că urmarea lui Hristos înseamnă asumarea crucii, care au înţeles cuvântul Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vă vor ocărî pe voi din pricina numelui Meu. Unii dintre aceşti mucenici au fost chiar răstigniţi pentru crezul lor.

Sfântul Apostol Andrei, atât de drag nouă, românilor, pentru că a propovăduit credinţa creştină pe meleagurile noastre, a fost pironit pe o cruce în formă de X, după cum ştie toată lumea. Dar puţini ştiu tulburătoarele sale cuvinte pe care le-a spus prigonitorilor care îi propuneau să renunţe la Hristos pentru a scăpa de răstignire: „Dacă mi-ar fi fost frică de cruce, nu aş fi propovăduit-o!”. Cei care sunt de faţă şi vor să devină preoţi, precum şi fetele care se gândesc să devină preotese, să înţeleagă că se află tot în faţa unei cruci care, deşi e mult mai puţin dureroasă, trebuie totuşi asumată în deplină responsabilitate. Orice creştin ar trebui să înţeleagă că nu are niciun rost să vorbească altora despre crucea lui Hristos dacă el însuşi nu îşi poartă propria cruce.

Ne aflăm într-o biserică care poartă hramul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Vă este cunoscut troparul sfintei muceniţe. El arată legătura strânsă dintre sacrificiul pentru Hristos şi răsplata acestui sacrificiu: „Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, şi pe Tine căutându-te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine”. Vedeţi câtă profunzime? Avem aici exprimată clar ideea că pentru a împărăţi în Hristos e nevoie să pătimim pentru El. Peste două săptămâni ne vom bucura de praznicul Învierii. Dar ne pregătim oare cum trebuie pentru a ne bucura de acest mare praznic? Înţelegem oare că pentru asta trebuie să ne şi jertfim, de fapt să ne jertfim cât ne este cu putinţă?

Ne putem întreba cum să ne jertfim când nu ne mai prigoneşte nimeni. De, spun unii, mare lucru au făcut marii mucenici – Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Elefterie. S-au luptat cu închinătorii la idoli din vremea lor. În ziua de azi nu se mai închină lumea la idoli.

Ba lumea se închină la idoli, chiar dacă la altfel de idoli. Care sunt valorile zilei de azi, aşa cum le arată filmele şi ziarele? Viaţă destrăbălată, goană după îmbogăţire, căutarea puterii sociale. Vrem să găsim şi alţi idoli? Uitaţi-vă ce propun reclamele. „Beţi vodka cutare, folosiţi crema cutare. Se exacerbează cultul trupului. Trupul, din templu al Duhului Sfânt, e făcut templu al poftelor. Închinarea la chipuri cioplite mai este înlocuită şi cu închinarea la cine ştie ce cântăreţi sau formaţii de muzică. A venit în România Michael Jackson – pe care până şi martorii lui Iehova l-au dat afară pentru luciferismul din Thriller – şi toţi tinerii noştri au exultat de fericire. Îşi pun afişe cu el, poartă tricouri cu el, ţipă la concert de câteva ori şi, gata, au devenit fani Michael. Nu e, atunci, Michael Jackson un idol? Sau sportul… Unii aşteaptă încă din ianuarie un meci din august şi, dacă echipa favorită pierde, oamenii se înfurie şi se enervează. Nu au făcut din sport un idol?

Muzica şi sportul nu sunt rele în sine. Dar nu trebuie să devină idoli. Să ne luptăm cu patimile care sunt pentru suflet idoli. Un alt idol cu care trebuie să ne luptăm este comoditatea în viaţa duhovnicească. De ce să ne rugăm mai mult? Ce, suntem călugări? De ce să facem efortul de a trăi cât mai mult sfinţenia? Ne mulţumim să constatăm lipsurile altora. Să sfărâmăm şi acest idol. Şi să avem curajul să trăim creştinismul aşa cum trebuie, să ardem pentru Hristos cu toată fiinţa noastră şi să ne apropiem cu evlavie de cei care în lupta cu închinătorii la idoli şi-au dat viaţa. Să ne rugăm lor. Să sărutăm icoanele lor, să sărutăm sfintele lor moaşte. Să alergăm la moaşte, pentru a prinde putere în viaţa duhovnicească. Aproape de locul în care ne aflăm se află moaşte din Sfântul Mare Mucenic Mina, din Sfântul Ciprian, cel care înainte de convertire a fost vrăjitor. Sfântul Mina – lângă Piaţa Unirii, iar Sfântul
Ciprian – lângă sediul central al CEC-ului. E bine să mergem la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. E foarte bine să ne apropiem şi de Sfântul Mina, şi de Sfântul Ciprian. Şi ajutorul lor nu va întârzia. Atâţia tineri sunt supăraţi din diferite motive. Unul din ele este că nu găsesc fete vrednice cu care să se căsătorească. Atâtea tinere sunt frământate că nu îşi găsesc perechea potrivită pentru a întemeia o familie. Mergeţi la sfintele moaşte şi vă veţi convinge că sfinţii ne dau exact ajutorul care ne trebuie. Unii vor darul înţelepciunii. Să alerge la ajutorul sfinţilor, să ceară sprijinul sfinţilor mucenici.

Dreapta credinţă nu este o filosofie interesantă care se poate adapta anumitor împrejurări. E un adevăr de neclintit care trebuie apărat cu orice preţ. Şi toţi trebuie să fim pregătiţi să ne apărăm la nevoie credinţa.

Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a scris numai capete despre dragoste sau tâlcuiri la locurile mai dificile din Scriptură. A scris foarte mult împotriva ereticilor şi de asta i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. Ca să nu mai poată mărturisi dreapta credinţă. Sfântul Teodor Studitul a însoţit scrierile sale despre apărarea icoanelor cu o viaţă de mare sacrificiu. O dată a fost bătut atât de tare încât i se vedeau oasele goale, şi a rămas scăldat în sângele său câteva zile, fără să doarmă sau să mănânce ceva. Şi zece dintre ucenicii săi au fost muceniciţi pentru că apărau icoanele.

Studenţilor teologi le place să citească şi din Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi din Sfântul Teodor Studitul. Unora le place chiar să aprofundeze învăţăturile lor. Dar teologia ortodoxă, cum arată arhimandritul athonit Vasilios în cartea sa Intrarea în Împărăţie, este viaţă şi nu filozofie. Cartea aceasta o recomand tuturor, fiind o carte care cu adevărat ne învaţă să pătrundem în Împărăţia Cerurilor. Repet titlul: Intrarea în Împărăţie, scrisă de arhimandritul Vasilios de la Sfântul Munte.

Teologia Sfinţilor nu e filozofie, nu se înţelege doar cu mintea, ci se asimilează în propria fiinţă, spune părintele. Teologia e viaţă. Teologia trebuie trăită personal, trebuie să ne sfinţim, şi nu să facem din teologie un simplu sistem filosofic. Şi, ca să ne sfinţim, e nevoie de jertfă. Creştinismul trebuie trăit cât mai deplin, în pofida greutăţilor de tot felul. În ziua de azi, mulţi tineri care s-au apropiat mai serios de Biserică au neînţelegeri cu părinţii, care, după patruzeci şi cinci de ani de comunism ateu, nu şi-au revenit deplin. Ce e de făcut când Dumnezeu ne-a poruncit să ascultăm de părinţi, iar părinţii se opun unei vieţi creştine mai serioase? Ce e de făcut? Renunţăm la Dumnezeu, sau la capriciile părinţilor? Răspunsul îl dă Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş, atât de dragă fetelor creştine. Faptul că ea mergea la biserică i se părea mamei ei vitrege pierdere de timp, iar postirile şi rugăciunile erau motiv de mânie. Şi fata era deseori bătută pentru aceasta. La numai 12 ani. Asta înseamnă dreaptă-credinţă – să nu cedezi, să nu renunţi la Hristos de frica pătimirilor. Ca să pricepem că tensiunile cu părinţii depărtaţi de Biserică au fost întotdeauna aceleaşi, să ne amintim de faptul că Sfânta Filofteia a primit mucenicia chiar de la tatăl ei.

Vorbind despre mucenici, să nu ne gândim însă numai la ceva foarte departe în timp. A avut Biserica noastră, în secolul al IV-lea, 20.000 de mucenici care au fost arşi de vii în Nicomidia, în timpul prigoanei lui Maximian. Dar tot Biserica noastră a avut şi la începutul secolului nostru o mulţime mare de mucenici în Rusia comunistă, în lagărul de la Oranki, unde erau monahi adunaţi din diferite mănăstiri din Rusia. Delegaţia militară le-a acordat 24 de ore ca să se gândească dacă se leapădă de Hristos sau aleg moartea. Un episcop din lagăr a zis: „ E prea mult până mâine. Vă dăm răspunsul în zece minute”.

Iubiţi creştini, puneţi-vă timp de câteva clipe alături de acei monahi. Vă daţi seama ce clipe crâncene? De-o parte crucea, de cealaltă lepădarea. Episcopul le-a spus: „Fraţilor, acum aveţi ocazia să vă faceţi mucenici”.

Oare noi cum am fi reacţionat? Să fim sinceri cu noi când ne dăm un asemenea răspuns. Cum am fi reacţionat, şi cum reacţionăm când trebuie să Îl mărturisim pe Hristos în viaţa de zi cu zi? Să ne gândim că am fi obligaţi să fim de acord cu drepturile omului care îşi doreşte să trăiască mai rău decât animalele, şi să aprobăm propaganda homosexuală. Sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Şi, dacă nu am fi de acord, ne-am pierde serviciul, fiind consideraţi extremişti. Sau gândiţi-vă că ar trebui să semnaţi pentru scoaterea religiei din şcoli, pentru ca elevii să nu mai fie îndoctrinaţi cu idei creştine. În multe ţări este interzisă predarea religiei în şcoli. Sau gândiţi-vă că aţi ajunge într-o ţară islamică în care mărturisirea lui Hristos poate aduce pedeapsa cu moartea. L-am mărturisi sau nu pe Hristos? Oare călugării de la Oranki cum au reacţionat atunci la cele spuse de episcopul lor? Au strigat toţi într-un glas: „Vrem să murim pentru Hristos”. Şi în scurt timp fost împuşcaţi toţi. Poate că vă gândiţi că mărturisitorii nu mai fac minuni aşa cum făceau mucenicii din vechime înaintea morţii. Dar viu este Domnul. După zeci de ani de la uciderea monahilor de la Oranki, Dumnezeu a rânduit să se deschidă groapa cu osemintele mucenicilor, şi trupul sfântului ierarh, care fusese împuşcat în cap, a fost găsit neputrezit. Moaşte întregi. Să se mire necredincioşii şi să se bucure creştinii! Asta este Ortodoxia: jertfă şi sfinţenie.

Şi noi, românii, avem de ce să ne mândrim. În temniţele comuniste am avut foarte mulţi mucenici, şi sângele lor nu poate să nu rodească. Un exemplu ar fi schimonahul Daniil Sandu Tudor, autorul sensibilului „Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Preoţii noştri mai importanţi L-au mărturisit, aproape toţi, pe Hristos şi în închisoare: marele teolog Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş, cel care a diortosit Proloagele, părintele Toma Chiricuţă, unul dintre cei mai mari predicatori români, părintele Nicodim Măndiţă, a cărui viaţă de sfinţenie este impresionantă.

Avem şi în viaţă atâtea biserici vii, care au crescut duhovniceşte în temniţă, părinţi de care noi nu ne folosim cum trebuie: părinţii Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu de la Mănăstirea Antim, părintele Constantin Voicescu de la Biserica Sapienţei, părintele profesor Constantin Galeriu, părintele Arsenie Papacioc de la Tekirghiol.

Demnă a fost mărturisirea părintelui Gheorghe Calciu, pentru care seminariştii au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să îl apere înainte ca securitatea să îl închidă. E nevoie şi acum de tineri curajoşi care să rişte orice pentru a fi gata să apere adevărul. Tinerii care au strigat în ’89 „Vom muri şi vom fi liberi!” ne-au dat şansa de care trebuie să profităm pentru a trăi în libertatea religioasă. Pe care trebuie să o apărăm la nevoie.

Gândiţi-vă că sunt destule voci ortodoxe, chiar ierarhi, care ne previn că se pregăteşte o nouă formă de prigoană creştină. Nu vor fi omorâţi creştini. Nu. Ci va fi impusă o nouă mentalitate, mentalitatea păgână, încetul cu încetul. Şi în perioada interbelică au fost mulţi teologi care au avertizat asupra pericolului comunismului şi nu au fost luaţi în seamă. Să nu se întâmple aşa şi cu invazia păgânismului contemporan. Teologii să înţeleagă că idolatria de astăzi trebuie să primească un răspuns pe măsură.

Să nu lăsăm să ne fie răpiţi credincioşii de mentalitatea păgână. Să Îl apărăm pe Hristos! Să îi urmăm pe sfinţi, care au scris teologie prin nevoinţele lor! Aşa ne pregătim cu adevărat şi de Praznicul Învierii, şi de Învierea de obşte.

Doamne, Tu, Cel ce ai zis că orice vom cere cu credinţă ni se va da, dăruieşte-ne să Te urmăm cu toată fiinţa noastră şi să Te mărturisim aşa cum trebuie, nu după cum vrem noi, ci după cum vrei Tu, şi să ne bucurăm cu toţi mucenicii de lumina Învierii Tale.

(Această predică a fost rostită la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, în anul 1997.)

   Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

   A trecut ceva timp din 1997. Consider ca deja ne putem gandi la forme de mucenicie aidoma si mai grele decat cele din vechime:

Bat vremurile apocaliptice la usi? Se pot ele asemui istoriei cetatii Ninive?

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””

 

SE STIA? Un e-mail din Haiti, si cateva minute dupa, un cosmar …

Posted in cutremur, Haiti by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul An e-mail from Haiti, then minutes later, a nightmare:

   (CNN)– Peggy Bourland nu poate manca. Cand se pune in pat sa doarma, ea se lupta cu impulsul de a iesi afara si de a dormi incolacita pe pamantul rece si tare.

   “Ken nu poate manca acum. Nu poate dormi in patul nostru,” spune ea, avand placutele militare de identificare ale sotului ei in jurul gatului. ”Nu  o sa am ceea ce nici el nu are”. 

   Martea trecuta, din camera lui din Hotelul Montana din apropierea orasului Port-au-Prince, Haiti, maiorul Fortei Aeriene a SUA, Ken Bourland a trimis un e-mail sotiei sale in care ii spunea ca este bine si ca abia s-a aranjat si pregatit pentru ceea ce urma sa fie un interesant si lung curs de pregatire in caz de cutremure.

   Era 4:51 p.m. ora estica.

   La mai putin de 10 minute mai tarziu, un cutremur a nivelat mare parte din capitala haitiana, inclusiv Hotelul Montana.

   “Eu abia inchisesem e-mailul si incercam sa gasesc niste desene animate la care sa se uite copiii”, spune ea.”Si am vazut noutatile la stiri. Un cutremur. M-am gandit, ‘A fost iar California lovita?’ Apoi am vazut Haiti

   Bourland si-a deschis laptopul si a lansat un e-mail:”Te rog spune-mi ca esti ok.”

   Nici un raspuns.

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (16.01.2010): Cutremurul din Haiti a fost declansat artificial? Cu ce scop?

VIDEO – Franta acuza SUA: AJUTAM HAITI sau OCUPATI HAITI?

Articolul zilei (21.01.2010) – VIDEO: Alexandru Chis, un preot ortodox MASON si activist pro ECUMETISM

   Citez din Cronica lui Vizantie:

   Preotul ortodox Alexandru Chisu, din Satu Mare a aderat anul trecut, pe 2 mai la Ordinul Sfantului Lazar, ordin subordonat „Cavalerilor de Malta”, cunoscut ordin masonic.
   Aderarea a avut loc in cadrul unei scurte slujbe catolice la care au luat parte clerici catolici membri ai ordinului, si episcopul catolic al Satmarului, Eugen Schonberger. Preotul ortodox a luat si el parte la slujire, rugandu-se si cuvantand alaturi de papistasi. In plus, a fagaduit prin juramant ca va urma instructiunile „marelui maestru si a marelui prior”. Mentionam ca alaturi de el a intrat in ordin si sotia sa, preoteasa Maria Chis. Citez dintr-un articol din presa locala care anunta evenimentul:    „Sâmbătă, 2 mai, la ora 16, la Catedrala Romano-Catolică din Satu Mare va avea loc ceremonia de învestire a noilor cavaleri a ordinului Sfântul Lazăr din Ierusalim.
Tiberiu Schupler – directorul economic al Episcopiei Romano-Catolice, parohul comunităţii germane, István Ádámkó – directorul Grupului Şcolar Teologic Romano-Catolic “Hám János”, preotul ortodox Alexandru Chiş şi soţia sa, Maria Chiş, vor fi învestiţi, devenind astfel membrii ordinului cavaleresc Sfântul Lazăr din Ierusalim, care este un ordin cu profil social-caritativ. Pot deveni cavaleri ai acestui ordin membrii comunităţii care prin viaţa lor dau dovadă de sensibilitate socială, lucrează pentru ajutorarea celor săraci şi necăjiţi, promovând valorile creştine. În judeţul Satu Mare, până acum, ordinul a avut un singur membru: părintele Francisc Ágoston, parohul bisericii romano-catolice din Beltiug. Ordinul mai are reprezentanţi în Transilvania şi Iaşi.
   Cavalerii ordinului lucrează împreună pe anumite programe, ajutând copiii şi familiile aflate în situaţie socială dificilă. În judeţul Satu Mare, la ora actuală, Ordinul cavaleresc Sfântul Lazăr ajută la înfiinţarea unui centru de integrare pentru familiile sărace, la Carei.
   La ceremonia de învestire din 2 mai vor fi prezenţi Axel Mittälstadt, prior de ordin din România, membrii ordinului din toată ţara, precum şi invitaţi din Germania şi Irlanda.”
   Am readus in actualitate acest eveniment abia acum pentru ca in aceste zile acest preot a facut prima actiune fatis ecumenista, odata cu „Saptamana de rugaciune pentru unitate crestina”. Trebuie spus ca in Episcopia Maramuresului si Satmarului nu au avut loc astfel de evenimente sau manifestari ecumeniste care sa aiba binecuvantarea IPS Justinian sau a PS Justin nici anul acesta si nici in trecut. Probabil insa, dintr-un adanc simtamant ecumenist, sau, poate la indemnul „marelui maestru” al ordinului, preotul Chisu a profitat de ocazie. Astfel, a invitat pentru fiecare din serile acestei saptamani cate un cleric al altor culte din Satu Mare, care sa asiste la „vecernia” de 15 minute pe care o face la biserica lui, dupa care ii da cuvantul. In cuvantul de invatatura de duminica in care a anuntat manifestarea, a specificat ca, indiferent de confesiune, „avem un singur Dumnezeu si rugaciunea trebuie sa fie una singura, pentru ca preotii au fost cei ce au separat religiile”. No comment….
   Mai trebuie spus ca Episcopia Maramuresului si Satmarului a fost sesizata de actele preotului mason atat privind aderarea la ordinul masonic, cat si in legatura cu manifestarea ecumenista. Asteptam o reactie din partea Episcopiei…

   Comentariu saccsiv:

   Iata ce scrie in articolul Ordinul „Sfântul Lazăr” din Ierusalim – istoric şi prezent, de pe site-ul Episcopiei romano-catolice din Iasi:

   Conciliul din Lion, din anul 583, a stabilit că leproşii nu mai aveau voie să circule liberi prin oraşe şi că trebuiau să fie încadraţi în comunităţi închise. Astfel, şi leproşii din Ierusalim au fost adunaţi într-o casă şi au format acolo o comunitate. Comunităţile de leproşi, apărute în jurul anului 600 la Ierusalim şi în alte locuri ale Ţării Sfinte, îşi alegeau din rândul lor un şef, care era şi el bolnav de lepră (maestru). Fraţii din comunitate se îngrijeau reciproc.

   Ca patron al leprozeriei din Ierusalim a fost ales sfântul Lazăr, fratele Mariei şi al Martei din Betania. Încă pe primul sigiliu al ordinului de mai târziu sfântul Lazăr era reprezentat ca episcop.

   Din comunitatea de leproşi, care depunea deja jurăminte simple, s-a dezvoltat, încetul cu încetul, comunitatea Ordinului „Sfântul Lazăr”. Data întemeierii este aproximativ între 1120 şi 1142. De la această dată încep să se găsească documente şi înscrisuri.

   În timp ce, până în 1150, toţi fraţii, inclusiv maeştrii ordinului din conventul comunităţii conduse de mănăstire, erau leproşi, începând cu anul 1151 au fost admise şi persoane sănătoase, deşi la început doar ca îngrijitori sau persoane de legătura cu exteriorul. De asemenea, cavalerii bolnavi găseau primire şi la celălalt ordin al lazaritenilor stabilit în Ţara Sfântă. Abia în 1253 li s-a permis fraţilor leproşi să aleagă o persoană sănătoasă ca maestru al ordinului. Aceasta a avut drept urmare că tot mai mulţi cavaleri sănătoşi au putut face parte din această comunitate şi astfel s-a format Ordinul Cavalerilor „Sfântul Lazăr”. În documentul papei Urban al IV-lea, din anul 1262, se găseşte pentru, prima dată, termenul „ordo militiae” (ordin militar).

   Cavalerul militar nu se mai afla acum numai în slujba bolnavilor, dar purta, pe lângă cruce, şi sabia. El a început să lupte, pentru ideea creştină, contra duşmanilor crucii. Astfel, cavalerii lazariteni au participat, pe lângă alte ordine cavalereşti, la bătălia decisivă de la Akko (Acre) din 1291, unde musulmanii au fost învingători şi, prin aceasta, soarta cruciadelor a fost pecetluită. Toţi cavalerii lazariteni participanţi la această luptă au murit sau au fost luaţi prizonieri.

   Noi date găsim la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea în Franţa unde ordinul a trăit adevărata sa renaştere. Şi tot în această perioadă de dezvoltare a ordinului, acesta s-a întors spre ortodoxie pentru că el a continuat să existe sub patriarhul de Antiohia, Alexandria şi Ierusalim, iar ramura franceză s-a subordonat lui după 1883 (după ce, în Franţa, Burbonii şi-au pierdut puterea). Abia în 1830 a existat din nou în Franţa un mare maestru propriu şi ordinul a început să se extindă în toată Europa şi, în cele din urmă, în America. Componenţa ecumenică a fost păstrată şi în continuare extinsă şi întărită.

   În Germania, ordinul lazaritean, ca şi comunitate închisă, nu şi-a făcut apariţia publică timp de decenii în şir. Există, de fapt, membri ai ordinului, dar ei se află sub jurisdicţii străine. Este aproximativ aceeaşi situaţie ca la Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt, a cărui guvernare germană a fost reinstaurată abia după 1950.

   Ordinul lazaritean este în întreaga lume un ordin ecumenic, în care membrii catolici, ortodocşi şi evanghelici au drepturi egale. Condiţia pentru a fi membru este: a fi creştin practicant în propria Biserică. Viaţa intelectuală şi spirituală în comunitate este principiul dominant. Acesteia i se adaugă iubirea faţă de aproapele.

   Orientarea total creştină a ordinului şi a organizaţiilor de ajutorare, care cooperează strâns cu acesta, implică, conform intenţiilor ordinului, o relaţie deosebit de pronunţată cu bisericile creştine. De aceea, el nu este un ordin al unei Biserici, ci un ordin al tuturor bisericilor creştine. Astfel, fiecare membru al ordinului este, aşa cum deja s-a accentuat, un creştin practicant în comunitatea sa religioasă creştină. Ordinul lazaritean le uneşte pe toate. Raţiunea intelectuală şi spirituală a activităţii ordinului este Biserica unică a lui Isus Cristos. Lângă ea stăm, pe ea o slujim! Şi, din acest spirit ecumenic, ordinul aspiră la ceea ce el trăieşte deja într-un cadru mai mic: unitatea atotcuprinzătoare a credinţei creştine într-o unică Biserică creştină.

   Alte date despre ei puteti gasi la:

http://www.st-lazarus.net/international/index.html

   Cititi va rog si:

VIDEO – Dumitru Staniloae: „Ecumenismul este produsul masoneriei„, mari duhovnici romani despre ecumenism – video, analiza fenomenului

VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ECUMENISM si CATOLICISM

Video: UNDE DUCE ECUMENISMUL? De la unirea cu catolicii si pana la Maitreya si ANTIHRIST

   Ce diferenta intre acest preot si:

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

 

HOUSTON: In cel mai mare oras cu o primarita lesbi se inaugureaza cea mai mare clinica pentru avort din SUA

Posted in avort, Houston, Planned Parenthood by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   Citez din articolul Pro-Life Advocates Plan to Protest Opening of Largest Abortion Clinic in U.S.:

   (CNSNews.com)  – O coaliţie de sustinatori de tip Pro-Life (pentru viata) si lideri religiosi planuiesc sa se adune in Houston pe 18 ianuarie pentru a se opune la ceea ce se asteapta a fi cea mai mare clinica de avorturi din tara.
   Planned Parenthood (Planificare Familiala) renoveaza o fosta banca, transformând spatiul de 7246 m2 intr-o cladire care va avea o aripa destinata unei clinici chirurgicale care va fi echipata in asa fel incat sa permita avorturi pentru sarcini inaintate.
   „Este un centru de avort super dotat,” declara Lou Engle, fondatorul grupului Pro Life  “The Call of the Conscience” (Chemarea Constiintei), care organizeaza aceasta actiune , a declarat CNSNews.com.
   Cei care se vor aduna in jurul lui Engle la “marsul rugaciunii” vor fi Tony Perkins, presedinte al Consiliului de Cercetare pentru Familie,  Samuel Rodriguez, presedinte al Conferintei Nationale Hispanice pentru Conducere Crestina. Liderii religiosi asteptaţi sa participe sunt Episcopul Harry Jackson, pastor senior al Bisericii Speranţa Crestina,  Richard Land, presedinte al Comisiei pentru Liberate religioasa al Conventiei Baptiste de Sud,  Star Parker, presedintele Coaliţiei pentru ReInnoirea urbana si educaţie, precum si Abby Johnson , fostul director al unei clinici Planned Parenthood.
   Engle a comparat lupta pentru drepturile copilului nenascut cu o alta miscare critica in America. “Dupa cum a spus Martin Luther King Jr” “ Este timpul sa trimitem o citatie constiinţei Americii. ” a spus el.
   Engle a spus ca el crede ca aceasta clinica a fost amplasata strategic Intr-o parte a Houston-ului, care este inconjurata de cartiere de oameni de culoare si hispanici.
   „Vrem sa spunem ca nu este cinstit sa faci un centru de avort super dotat care sa tinteasca comunitatile minoritare”, a spus Engle. El spune ca Planned Parenthood isi face reclama pentru serviciile sale in mod activ, inclusiv avortul, pentru femeile cu venit mic si care fac parte din diferite minoritati.
   Luna trecuta, Houston a ales prima lesbiana, Annise Parker, pentru funcţia de primar Intr-un mare oras din SUA. Pâna la venirea ei saptamana asta, directorul pentru Politici de Sanatate si Mediu al primariei a fost Elena Marks, presedinta Federaţiei americane Planned Parenthood.
   Incercarile de a ajunge la Marks pentru comentarii cu privire la clinica si la actiunile contra planificate nu au avut succes.

   Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

VIDEO: Houston, cea mai mare localitate din SUA cu primar homosexual ales

   Sa facem o incursiune in istoricul Planned Parenthood, pentru a vedea cum se leaga lucrurile:

   Margaret Higgins Sanger (1879 – 1966), evreica, importanta activista a avorturilor, eugenista, fondatoarea American Birth Control League, devenita mai tarziu Planned Parenthood. Amica cu Emma Goldman.

   John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o si finantat-o masiv pe Margaret Sanger (iubita lui HG Wells care nu s-a ocupat doar cu sf-uri ci a fost si un principal sustinator al eugeniei) cu a ei the American Birth Control League (unul din principalii factori ai promovarii uciderii de prunci nenascuti). Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate  împotriva comunităţilor de negrii.

   Cititi va rog si:

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul, SINAXAR by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

   Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm