SACCSIV – blog ortodox

Rubrica incepatorului: SARUTATI MOASTELE SFINTILOR ORTODOCSI chiar daca ele sunt intr-o BISERICA CATOLICA

Posted in moaşte, rubrica incepatorului by saccsiv on ianuarie 23, 2010

   Sa ne reamintim ce reprezinta Moastele sfintilor si puterea lor. Pentru aceasta, iata un interviu cu Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa:

   Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca asa au fost invatati sau pentru ca simt ca le sunt de ajutor?
   – Imi aduc aminte ca inainte de a fi arestat, in timpul comunistilor, moastele erau mai putin cautate de credinciosi decat astazi. Moastele sunt corpuri neputrezite ale sfintilor. Aici e o intreaga teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.
   – Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana – numita in popor „facatoare de minuni” -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?
   – Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: „Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.
   – Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?
   – Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: „Parinte, acuma cred”. Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.
   – Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?
   – Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.
   – Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?… Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?
   – Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.
   – Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Cristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
   – Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Cristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.
   – Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?
   – In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.
   – Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?
   – Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zambeste). Eu ma gandesc ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.
   – Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti…
   – Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.
   – In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant…
   – Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.
   – O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?
   – Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.
   – Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?
   – Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.
   – Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?
   – Da. Odata, prin anul 1972 sau ‘73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.
   – La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?
   – Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

   Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la Aiud (03.10.2009). NE MAI BATEM MULT JOC DE MARTURISITORI?

Filmari cu minunea izvorarii de mir la conferinta teologului Danion Vasile de la Iasi

   Revenind la tilul articolului, consider ca daca va aflati intr-o tara preponderant catolica si acolo stiti ca exista lacasuri ale lor cu MOASTE ale unor SFINTI recunoscuti de ORTODOXIE, cum ar fi Sfantul Nicolae, sa mergeti sa le sarutati. Evident, fara a mai saruta si ce statuete au ei pe acolo si fara a participa la slujba. Acesta nu este ecumenism, impotriva caruia cititorii acestui blog stiu foarte bine ca lupt. Dar moastele sunt moaste si noi la ele mergem, indiferent unde s-ar afla ele.

Tagged with:

OSANALE: Marea Lojă Naţională din România aniversează 130 de ani de la înfiinţare

Posted in Marea Loja Naţionala a României, MASONERIA, MASONERIE by saccsiv on ianuarie 23, 2010

   Citez din articolul Marea Lojă Naţională din România aniversează 130 de ani de la înfiinţare:

   Marea Lojă Naţională din România aniversează 130 de ani de la înfiinţare. Seria manifestărilor s-a deschis cu un seminar organizat de Universitatea din Bucureşti, având ca temă „Francmasoneria în prezent”. „Este prima întâlnire într-un spaţiu universitar în 130 de ani”, afirmă Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici. El a subliniat efortul Marii Ligi Naţionale „de a-şi regăsi locul şi rolul în societate”, precum şi deschiderea faţă de aceasta.

   Eugen Ovidiu Chirovici: Francmasoneria Regulară astăzi nu este o organizaţie secretă, aşa cum deseori este caracterizată în presă sau în public, nu este o societate ocultă, reprezintă o componentă esenţială a societăţii civile, acceptată ca atare în toate democraţiile consolidate.
   Reporter: Thomas Jackson, preşedintele Conferinţei Mondiale a Marilor Loji masonice, subliniind implicarea francmasoneriei în căutarea libertăţii şi egalităţii, era de părere că organizaţia este cea care a asigurat formatul şi structura gândirii democratice.
   Thomas Jackson: Nu încape nicio îndoială că, dacă francmasoneria nu ar fi existat, lumea ar fi astăzi total diferită.
   Reporter: La discuţiile care au urmat, membri ai Marii Loji Naţionale au atras atenţia că societăţile masonice nu fac politică, nu conspiră, naţional sau global, ci poate fi vorba despre acţiuni individuale ale unor oameni politici francmasoni. Profesori universitari de la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi Timişoara au susţinut comunicări în legătură cu ideea de om european şi francmasoneria, formarea generaţiei paşoptiste, societatea „Junimea”, francmasoneria în secolul al XX-lea.

   Cum la Realitatea a fost invitat THOMAS JACKSON, Secretar General al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji, evident ca nici voxpublica n-a ratat momentul elogiului adus masoneriei dar si al atacului impotriva ortodoxiei. Iata ce puteti citi in articolul Masoneria e cu statul, Biserica-i cu naţiunea. De ce nu le place românilor de Statul lor

   Doresc să precizez avant la lettre că observaţiile de mai jos sunt personale – supuse, aşadar, subiectivării şi nu au o bază ştiinţifică, ci una pur empirică, ajustată de un raţionament la fel de personal (spun asta din capul locului pentru că au existat comentarii care mă acuzau de diletantism, sfertodoxă etc – le precizez că singurul domeniu în care am pretenţii gnoseologice este estetica eufonică).
   Am asistat, oarecum pe nepregătite, la un seminar cu tema “Masoneria – între mit şi realitate”, organizat în aula Bibliotecii Academiei Române cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România. Am ascultat un exposé halucinant de plăcut al academicianului Dan Berindei, un istoric ne-mason fascinat de povestea devenirii masoneriei româneşti şi care şi-a dedicat peste trei decenii din viaţă studierii acestui vast capitol din istoria românilor.
   Pe scurt, am aflat, mai detaliat, de ce le cam datorăm francmasonilor marile episoade ale formării şi dezvoltării statului român modern – revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 1859 şi, cu precădere, Unirea de la 1918. Francmasoneria, pare-se, a jucat rolul covîrşitor în mai toate momentele care ne-au apropiat de Europa şi, în general, care ne-au depărtat cît de cît de feudalismul levantin în care Biserica ortodoxă era omnipotentă şi omniprezentă în mentalul colectiv românesc (inclusiv doi domni fanarioţi “luminaţi”, Constantin Mavrocordat şi Alexandru Moruzi, erau membri ai unei loje). Am fost uimit de lista lungă a românilor masoni “plăcuţi” – adică personaje istorice şi oameni de cultură “de bine” pe care-i ştiam din manuale fără să mi se spus vreodată ceva, în învăţămîntul comunist, despre apartenenţa la masonerie: de la Alecsandri, IC Brătianu şi Kogălniceanu la Titu Maiorescu, BP Haşdeu, Traian Vuia, Al. Vaida-Voevod (cel cu unirea de la 1918, partenerul lui Iuliu Maniu), Octavian Goga, Sadoveanu, Ion Pillat sau, mai nou, un om pe care l-am iubit dintotdeauna, Florian Pittiş. Pe scurt, a whole bunch of good guys – paşoptiştii, liberali şi conservatori deopotrivă din perioada lui Carol I, oameni care au contribuit la formarea statului român modern, primul zburător, savanţi şi poeţi de prin manualele copilăriei pioniereşti. Vorba limbii de lemn, nişte progresişti.
   Ei bine, căutînd eu să aflu mai multe despre francmasoneria interbelică am dat peste anatema lansată de BOR asupra masonilor, într-un raport al Sinodului din 1937. Un text absolut demonizant, din care mi-au atras atenţia în mod deosebit cîteva paragrafe:

   3. Din rationalismul si naturalismul său, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laică, un invătământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultă din credinta religioasă si din destinatia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei. – o dovadă clară a absenţei unui Toma d’Aquino din ortodoxie şi a vetusteţii cultului religios majoritar printre români.
   4. “In lojile francmasone se adună la un loc evreii si crestinii…” – fără alte comentarii.
   7. Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină fiinta primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietătii spirituale din sânul omenirii. Dacă stau şi-mi aduc aminte cît de mult se suprapune biserica ortodoxă formării conştiinţei naţionale a românilor – uniţi, înainte de stat, prin limbă şi religie – şi mă uit la ţara şi la societatea în care trăiesc, m-apucă un catralion de gînduri trădătoare şi de blasfemii, ptiu, drace.

   Aşadar, printr-un reducţionism destul de prozaic, statul emancipat şi pro-european dorit de francmasoni este pus în adeversitate directă cu naţiunea apărată şi garantată de biserica ortodoxă. Este mult mai important pentru români faptul că sunt o naţiune decît faptul că au un stat mandatat democratic de ei înşişi să-i administreze/reprezinte ca şi comunitate (şi nu să-i fure/guverneze/jupoaie). Într-o astfel de lumină antagonică pare mai evident de ce românii au cea mai mare încredere în biserică şi au furat/fură de la stat (pe care-l demonizează permanent ca tîlhar şi corupt) cît pot. Şi de ce statul român este modern (are legislaţie europeană, garantează libertăţi civile destul de europeneşte etc), dar în bună măsură nefuncţional, cu legi nerespectate şi N căpuşe individuale şi colective care sug sau li se pare firesc să sugă de la ţîţa statului, fără să respecte contractul social. Şi de ce a ajuns statul un bau-bau autist pe care e mai bine să-l şmechereşti, dacă nu poţi să devii parte a lui – aşa cum românii ştiu atît de bine să o facă, între două cruci făcute sumar în autobuz. Aş aminti aici, ca dovadă, ziua de 30 noiembrie 2008, cînd secţiile de votare pentru alegerile parlamentare au fost aproape goale – în schimb bisericile gemeau de fani ai sfîntului Andrei. De la o astfel de naţiune e greu să ceri să înţeleagă de ce e nevoie de stat, altfel decît în relaţia jupuit/jupuitor la toate nivelurile. Mai are vreun rost să amintesc aici de sintagma “stat naţional” din Constituţie, aia de care se tot ia – pe bună dreptate, în opinia mea – UDMR-ul ?

   Iaca s-au trezit nişte americani în frunte cu George Marshall şi nişte europeni în frunte cu Jean Monnet care ţin, fir-ar ei să fie, să arate că poţi sta bine împreună cu toate naţiile şi cu toate religiile şi, prosperînd, să te simţi, deasupra naţiunii şi deasupra statului, cetăţean european. Probabil că nu voi apuca să văd ziua în care majoritatea românilor să simtă european, mai degrabă decît să se simtă europeană, şi în care “Etica protestantă” a lui Weber să fie predată, în formă simplificată, la gimnaziu, iar “Dialecticile Secularizării” – gîlceava înţeleptului Habermas cu actualul Papă, tot în formă simplificată, la liceu.

   Iaca am pornit de la masoni şi am ajuns la Habermas. De fapt, încercam să spun, o dată în plus, că ortodoxia este pentru români pasul pe loc, dacă nu uneori chiar pasul înapoi, în drumul României către Europa unită, iar asta s-a văzut mai bine în antiteză cu masonii, care au fost la noi cîndva, de cîteva ori, pasul înainte.

   Am început articolul cu aria mea preferată din Mozart, un celebru mason – îmi voi permite să-l închei cu un alt mason, aproape la fel de celebru.

   Pentru a intelege si mai bine cat de ticalos este personajul care a debitat articolul de mai sus, cititi va rog si elogiul sau adus sodomiei:

Gardianul demnităţii naţionale

   Si iata cum Realitatea nu se dezminte a fi varful de lance in razboiul anti ortodox dus de mass-media romaneasca. Ca nu degeaba a venit Henry Kissinger la ei in vizita, ci pentru ca au corespuns cerintelor. Cititi va rog si:

La REALITATEA s-au descoperit vinovatii raspandirii GRIPEI PORCINE si ai refuzului vaccinarii: CRESTINII …

   Evident, momentul nu putea fi ratat nici de masonul Oreste:

[1.gif]

http://codulluioreste.blogspot.com/

   Dar nu-i de mirare:

ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale

   Pentru cei ce inca nu stiu, sa vedem ce inseamna de fapt masoneria. Sa incepem prin a cita intergal:

Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, da citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod înca din anul 1934.

Sf. Sinod însusindu-si concluziile din referat hotaraste:
I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive:
1. Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnându-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria îi rupe de la Biserica, si având în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda.
2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista. reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamânt laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei.
4. În lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului si dobândirea mântuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al mântuirii.
5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine.
Chiar daca unii adepti nu dau nici o însemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substitue oricarei alte religii, deci si crestinismului.
În afara de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare si motive de ordin social când întreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamântesti decât aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori nestiuti înca nici de ei, având sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista siguranta în viata Statului si în ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramânt pagânesc.
7. Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobândeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sânul omenirii.

Masurile cele mai eficace ce are sa le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt urmatoarele:

1. O actiune persistenta publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii;
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. În caz contrar, Fratia Ortodoxa Româna extinsa pe toata tara va fi îndemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramâna în loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântarii, în caz ca pâna atunci nu se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.
3. Preotimea va învata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-l va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va stradui sa convinga Guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz ca Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.
II. întreg referatul împreuna cu concluziile se va tipari în brosura prin Consiliul Centrat Bisericesc si se va întrebuinta ca mijloc de propaganda împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezinta declaratia facuta în fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostinta ca aceste loji se autodizolva, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede ca este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El — d. Pangal — în numele delegatilor declara ca toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Ion Pangal si a celorlalti conducatori ai masoneriei nationale române, cetita în ziua de 25 Februarie a.c. în fata Î.P.S. Patriarh Miron prin care anunta ca aceasta organizatie se autodizolva. Este prin urmare de sine înteles ca hotarârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai exista.
La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridica sedinta, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata.

PRESEDINTE,
(ss) MIRON
Secretar,
(ss) GALACTION CRAIOVEANU

   Sa vedem si ce spun cu gura lor masonii:

   In 1881, francmasonul belgian Flerie scria:    

   „Jos Răstignitul!… Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!”

   „Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a creştinismului„, ţipa Gambeta

   Manly Palmer Hall (1901–1990), gradul 33, mason, ritul scotian. In 1934, Hall fondeaza Philosophical Research Society.

   In cartea „The Lost Keys of Freemasonry „, pag. 48, a scris:

   Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale

   Lucrarea “ The Secret Teachings of All Ages: An Encyclopedic Outline of Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy “a fost una din sursele de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist .

   Eliphas Lévi (1810 – 1875), cel ce avea sa aiba un mare impact asupra Hermetic Order of the Golden Dawn, spunea:

   „Ce este mai absurd si mai lipsit de evlavie decat sa i se atribuie numele de lucifer diavolului . Intelectul lui lucifer este spiritul inteligentei si dragostei . Este ( nu pot scrie cea mai mare hula, cea impotriva DUHULUI SFANT ) . Iar lucifer corporal este cel mai mare agent al magnetismului universal„

   Karl Heinrich Marx ( 1818 – 1883 ), evreu, Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revolutionar, idol al comunismului. S-a casatorit cu o ruda a lui Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England .

   Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini, dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul. Ei au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul din fondatorii socialismului. Este unul din creatorii anti-semitismului de tip modern, cititi va rog lucrarea sa On the Jewish Question.
   Citat Karl Marx:

   „ Aburi infernali se ridica si umplu creierul,
  Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.
Vezi aceasta sabie?
Printul intunericului mi-a vandut-o.
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,
Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii „

   Tot el mai scria ca instrumentele de tortura sunt bune deoarece asigura locuri de munca , atat fierarilor cat si calailor …

   Albert Pike (1809 – 1891), mason, gradul 33 ritul scotian (rit pe care de fapt el l-a transformat dintr-o societate minuscula, la influenta enorma pe care o stim astazi) a formulat dogma divinităţii lui lucifer în „Morals and Dogma„:

   „Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu

   „ Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste. „

   Despre francmasonerie Albert Pike sustinea in lucrarea sa „DOGMĂ ŞI RITUAL” ca: „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…”

   In 1869 a fost unul din liderii de seama ai Cavalerilor Ku Klux Klan (KKK). În octombrie 1901 a fost ridicat în Washington D.C. un grandios monument in cinstea sa.

   In 1913 francmasonul Sicar de Plauson spunea:

   „Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile„.

   Walther Rathenau ( 1867 – 1922 ), evreu, politician, scriitor, ministru de externe in timpul Weimar Republic. Fiul lui Emil Rathenau.

   Legaturi stranse cu masoneria. Lider industrias in vechiul imperiu german si noua republica. Unul din fondatorii German Democratic Party. In 1921 devine ministru al reconstructiei si in 1922 ministru de externe. Insistenta sa ca Germania sa accepte integral obligatiile Treaty of Versailles precum si Treaty of Rapallo cu Uniunea Sovietica i-au infuriat pe nationalisti.

   Acesta scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:

   „Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii

    „Război de moarte creştinismului” răcnea Fr. Viviani.

   Cititi va rog si:

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

   Potrivit prestigiosului istoric César Vidal, pentru a inţelege ce se intampla in Europa trebuie luat in consideratie fenomenul francmasoneriei. Vidal documenteaza rolul discret dar imens jucat de acestia in formarea Uniunii Europene.

   Spre exemplu, afirma ca “proiectul Constitutiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing”, fost presedinte al Frantei in perioada 1974-1981, presedintele Conventiei Europene care a redactat textul tratatului constitutional, ca “masonii controleaza Internationala Socialista si s-au infiltrat puternic in partidele de dreapta” si ca acestia exercita “o influenta masiva in lumea comunicatiilor si in special in educatie, justitie si fortele armate.”

   Referirile rolului jucat de Valery Giscard d’Estaing in geneza tratatului UE si-au gasit o confirmare si in marturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Intr-o alocutiune rostita la Bruxelles, Bukovsky a dezvaluit ca, in ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi BANCA MONDIALA. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.

   Dar Vladimir Bukovsky mai spune ceva: „Uniunea Europeana , noua Uniune Sovietica?„ Cititi va rog si articolul:

Documentare celebre: „Vladimir Bukovsky: Uniunea Europeana , Noua Uniune Sovietica”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

   In toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politica europeana. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertatii si Securitătii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv ca este mult prea conservator. In viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialisti si ecologisti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmatia facuta in cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un pacat. Confruntat cu opozitia furibunda a majoritatii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa intregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. In locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, si se parea că toate controversele vor fi date repede uitarii.

   Inainte insa de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzandu-l pe inlocuitorul sau de apartenenta la o societate secreta. In momentul felicitarii pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul crestin-democrat a afirmat:

   ” Sper ca audierile lui sa mearga bine si nimeni sa nu il întrebe daca este francmason. ”.

   Ulterior, in cadrul unei dezbateri desfaşurate la Milano, Buttiglione a spus despre principiul dupa care functioneaza institutiile europene

   “Uniunea Europeana se indreapta spre un totalitarism care doreste sa devina o religie de stat, o religie ateista, nihilista – o religie, care va deveni obligatorie pentru toti.„

   Cititi va rog si:

UNIUNEA EUROPEANA si BABILONUL CEL MARE , mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului

Elogiu masoneriei si romanul „THE LOST SYMBOL” a lui DAN BROWN

Analiza interviului din Forum masonic prilejuit de implinirea a 200 de ani ai Supremului Consiliu Mamă al Lumii de la Washington

 

FRICA DE DUMNEZEU. Scrisoare catre MIRCEA BADEA

Posted in CRESTINISM, MIRCEA BADEA, ORTODOXIE by saccsiv on ianuarie 23, 2010

   Vei afla de acest articol, asa ca il voi scrie sub forma unei scrisori.

   Prietene, tu stii de ce te-ai inhamat la promovarea actiunilor stapanilor acestei lumi:

Ticalosia lui Mircea Badea

   Si de asemenea tot tu stii care e motivul discursului tau anti crestin din emisiunea de aseara:

22.01.2010

   N-am putut s-o urmaresc decat pana la momentul in care sustineai ca nu se vorbeste despre frica de Dumnezeu in Noul Testament. Pentru a intelege motivul pentru care n-am putut sa vizionez si restul emisiunii, trebuie sa-ti inchipui cum te-ai simti daca cineva ti-ar spune lucruri urate si neadevarate despre o persoana draga tie. Cat ai rezista sa-l asculti? Tine cont insa, ca un crestin adevarat il iubeste pe Dumnezeu cu mult mai mult decat ai putea tu iubi vreodata un barbat sau o femeie.

   E limpede ca n-ai citit Sfanta Scriptura si nici scrierile Sfintilor Parinti, dar ai preluat, tu stii de unde, cateva teme din teoriile anti crestine si le-ai folosit cum te-ai priceput mai bine.

   Am postat aceasta scrisoare in speranta ca daca te vei informa si din alte lucrari decat cele pe care esti obisnuit sa le citesti, poate-poate ti se vor aprinde oarece beculete si cu timpul te vei trezi.

   Voi scrie in cele ce urmeaza despre FRICA DE DUMNEZEU. Iata ce putem citi in Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (Noul Testament):

Cap. 5

11. Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. 

Cap. 7

1. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. 

   Sa vedem ce spune cel mai mare teolog roman, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae despre:

Frica de Dumnezeu si gandul la Judecata

   Sporind, credinta devine frica de Dumnezeu. Pe de o parte, nu credinta se naste din frica de Dumnezeu, ci frica, din credinta. Caci ca sa-ti fie frica de El, trebuie sa crezi in El. Pe de alta, credinta nu se poate dezvolta fara ca sa treaca prin frica sau, poate, ajutata chiar de la inceput de frica (Fapte 2, 37). Credinta nu e nici la inceput pur teoretica, ci are, prin frica ce o insoteste, un caracter existential. O credinta ce n-a ajuns la frica, sau nu e insotita de la inceput de frica, nu si-a castigat o eficienta indestulatoare pentru pornirea la fapte.

   Frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Ea are rostul sa copleseasca frica de lume. Frica de durerile si de stramtorarile lumii ne face sa ne aruncam cu toata nesocotinta dupa placerile ei si dupa situatiile prospere care ne pot cruta de eventuale stramtorari. Frica de lume ne leaga de lume, ne face sa ascultam de ea si sa nu dam ascultare chemarii mai inalte a lui Dumnezeu, care ni se face prin credinta.

   De aceea forta de atractie a lumii, manifestata nu numai prin impatimirea de placerile lumii, ci si prin frica de lume, trebuie contracarata printr-o frica si mai mare: prin frica de Dumnezeu.

   Caci nefiind in stare de la inceput sa simtim bucuriile de care ne va face parte Dumnezeu, deci neputand fi dezlipiti prin ele de lume, trebuie sa fim dezlipiti de lume printr-un act de putere, de inspaimantare printr-o frica mai mare, prin cea de Dumnezeu.

   De aceea scriitorii duhovnicesti deosebesc doua feluri de frica de Dumnezeu:   

   frica de robi adica, frica de pedeapsa Lui,

   si

   frica din iubire, adica frica de a nu ne lipsi de bunatatea Lui.

   Prima e a incepatorilor, a doua, a celor progresati. Dar nici frica de Dumnezeu incepatoare nu e numai slabiciune, ci si o mare putere de a infrunta frica de lume, care e numai slabiciune si robie, total lipsita de libertate.

   Frica de lume o patimim, ea ne stapaneste prin slabirea vointei noastre. Frica de Dumnezeu e o forta care intareste vointa noastra, care ne face factori activi, in loc de marionete pasive. Chiar si in ea e o putere de la Dumnezeu.

   Heidegger deosebeste intre frica „de ceva din lume” (Furcht) si frica de golul lumii peste tot (Angst), adica de existenta in lume, care este simtita ca amenintand in orice clipa, cu platitudinea si cu nimicnicia ei, modalitatea unei trairi proprii care face transparenta fiecaruia intimitatea sa.

   Dar omul cazut in forma cenusie de existenta nu mai stie de frica de platitudine (Angst). Aceasta izbucneste cateodata in constiinta lui, ca o scurta revelatie a intimitatii ce se vede inecata si vrea sa se salveze.

   Omul s-a dezobisnuit atat de mult de privirea intimitatii sale in fata si de o existenta proprie, deosebita de cliseele comune, incat se sperie de asemenea revelatii si se arunca si mai mult in platitudine. Aceasta e frica (Furcht) de ceva din lume, sau e frica de a pierde ceva din lume. E frica de a nu pierde prilejurile de placere, pierdere care l-ar putea intoarce la intimitatea sa, la trairea prin sine insusi, lipsit de sprijinul comod al lumii.

   In aceasta teorie gasim, intr-o forma mai rezervata, trei adevaruri care coincid in fond cu invatatura crestina despre frica: intai, ca viata pamanteasca a omului este insotita inevitabil de o frica; al doilea, ca prin frica aceasta fiintei umane i s-a dat un scut impotriva primejdiei de a fi inecata de lume; al treilea, ca omul a pervertit aceasta frica ce trebuia sa-l pazeasca de lume si sa-l lege de Dumnezeu, izvorul existentei autentice, concentrate in intimitatea spiritului, prefacand-o intr-o frica de-a nu fi lipsit cumva de lume, de existenta in orizontul cenusiu al lumii, intr-o frica de a fi dezlipit de lume, de a vietui ca o fiinta spirituala.

   Frica de Dumnezeu ce se naste din credinta in El ar fi o reinviorare a fricii primordiale, proprie fricii spirituale a omului, o reinviorare a lui „Angst”, in terminologia lui Heidegger. Totusi, in starea primordiala nu era numai aceasta frica a omului, de a se pierde prin desprinderea de Dumnezeu, ci si o frica unita cu increderea in El.

   Desigur, Heidegger s-a ferit de a socoti ca „Angst” e frica de Dumnezeu, ci a socotit-o frica de lume, dar nu frica de a nu pierde lumea, ci frica de a se pierde in lume; nu o teama care-l atrage pe om spre lume, ca „Furcht”, ci una care-l pune in garda fata de nimicnicia ei.

   Dar noi socotim ca frica primordiala si fundamentala a fiintei umane, de a cadea in automatismul pacatului, al patimilor, al lumii, nu s-ar putea explica fara sentimentul ca el e raspunzator pentru pastrarea si dezvoltarea caracterului sau spiritual. Iar sentimentul acestei responsabilitati, constiinta ca va avea sa dea seama pentru aceasta cadere in bratele lumii, nu s-ar putea explica fara sa existe un for superior tot de caracter spiritual, de care atarna.

   Daca ar fi numai omul cu lumea, neavand sa dea nimanui socoteala de asimilarea sa completa cu lumea, frica omului de aceasta perspectiva ar fi cu totul inexplicabila, in frica de a se confunda in lume (Angst), se reveleaza omului caracterul sau de fiinta spirituala, facuta pentru legarea de Dumnezeu, Care-l poate salva ca fiinta spirituala.

   Frica de pacat prin alipire la lume este in fond frica de Dumnezeu. Daca prin credinta ni se daruieste un inceput de evidenta a prezentei lui Dumnezeu, prin frica ni se sporeste revelarea acestei evidente, si acest spor il simtim ca o forta atat de puternica, incat e in stare sa inmoaie sau sa rupa toate legaturile care ne inlantuiesc de lume: impatimirea, frica, grija lumeasca.

   Dumnezeu, Care ne reveleaza puterea Sa in frica, ne face sa ne temem de a cadea in bratele pacatului, sau ale lumii, ne face sa nu ne fie frica de a pierde prilejurile de fericire in lume.

   Frica de Dumnezeu copleseste frica de lume, aceea de a nu o pierde. Ea promoveaza dimpotriva frica de-a ne pierde in lume, prin alipirea la ea; ea ne da frica de lume in acest al doilea sens; ne da frica de lume ca de un pericol pentru existenta noastra adevarata si eterna.

   In frica de Dumnezeu deci se manifesta constiinta destinului nostru etern de a nu ne asimila cu lumea. Se manifesta constiinta despre nimicnicia cu care ne ameninta lumea; constiinta ca lumea contravine destinului nostru etern, asigurat de trairea prin intimitatea proprie.

   Asadar, in frica de Dumnezeu ni se reveleaza constiinta unei autoritati, constituita de o realitate superioara noua, nu inferioara, cum e lumea, constiinta unei autoritati pe care nu o putem nesocoti, nu putem face orice, nu ne putem scufunda in lume, pentru ca simtim oprelistea din partea unui for caruia avem sa-i dam socoteala.

   De fapt, in frica de a pacatui, in frica de a cadea in bratele lumii, care e una cu frica de Dumnezeu, nu avem constiinta unei primejdii imediate, ci a unei primejdii viitoare, si anume a unui rau care ne va apasa existenta la infinit.

   De altfel insasi frica adanca, din firea omului, de a nu se pierde in lume (Angst) e o frica de un rau infinit. De aici si infinitatea ei. Nu ne temem ca prin caderea in valurile lumii vom disparea propriu-zis, ci ca existenta noastra va deveni pentru vecie insuportabila. Daca n-ar fi decat lumea si perspectiva pierderii totale in ea, n-ar exista acel „Angst”, de care vorbeste Heidegger.

   De aici, constiinta ca urmarile caderii noastre nu se vor arata in toata gravitatea lor decat de-abia dupa ce vom trece in planul vietii vesnice. De aceea frica de Dumnezeu e o frica de judecata Lui, care va pecetlui pentru veci soarta noastra; e frica de judecata din urma si de chinurile unei vesnice existente neautentice, nedepline.

   In acest sens frica de Dumnezeu este nedezlipita de gandul la judecata din urma. Asceza rasariteana recomanda neincetat sa meditam la judecata din urma, pentru ca sa sporeasca in noi frica de Dumnezeu, prin care evitam pacatul.

   Precum credinta, sporind prin virtutile ce rasar din ea, incearca anumite transformari, asa si frica persista si ea pe treptele mai inalte ale vietii duhovnicesti, dar se innobileaza. Sfantul Maxim, aducand la unison locurile Epistolei lui Ioan 4, 13 si Ps. 34, 10, spune: „Frica este de doua feluri: una curata, iar alta necurata. Astfel, frica ce se naste din asteptarea pedepsei pentru greseli, avand drept pricina a nasterii ei pacatul, intrucat nu e curata, nu va ramane totdeauna, ci va disparea impreuna cu pacatul.

   Dar frica curata care staruie intr-una, chiar fara amintirea pacatelor, nu va inceta niciodata, fiindca este fiintiala. Ea tine oarecum de raportul lui Dumnezeu cu faptura, ca Unul ce-Si face vadita slava Sa care e mai presus de toata imparatia si puterea”.

   Unii scriitori duhovnicesti recomanda si gandul la moarte ca mijloc de purificare de patimi. Dar este vadit ca nu moartea in sine sperie pe un credincios adevarat, ci judecata lui Dumnezeu, care urmeaza mortii.

   Perspectiva unei morti definitive si totale nu intretine in om frica, ci cel mult o plictiseala pentru lipsa de sens a existentei. Numai intrucat moartea aduce dupa ea, sau cu ea, judecata si o viata eterna, se pune pret si pe gandul la moarte.

   Gandul la moartea in sine e si el insa de ajutor, cel putin la incepatori, intrucat aduce in fata sufletului nimicnicia lumii si a fagaduintelor ei. Ioan Scararul ii inchina acestui gand un capitol intreg intre cele treizeci ale „Scarii” sale.

   „Precum painea este cea mai trebuincioasa dintre mancari, zice el, asa gandul la moarte e cel mai necesar dintre toate lucrurile. Gandul la moarte naste in cei ce vietuiesc in mijlocul lumii osteneli si deprinderi cuvioase, mai bine zis dispretul placerilor; iar in cei retrasi din zgomot, lepadarea grijilor, rugaciune continua si paza a mintii. Semnul adevarat al celor ce cugeta intru simtirea inimii la moarte este neimpatimirea de bunavoie fata de toata zidirea si parasirea totala a voii proprii.

   Gandul la moarte este moarte zilnica, gandul la sfarsit este un suspin de fiecare ceas. Cei ce au acest gand, marind necontenit frica prin frica, nu se odihnesc pana nu-si consuma si insasi puterea oaselor. Dar sa fim incredintati ca si ea este un dar al lui Dumnezeu; caci altfel, cum se face ca aflandu-se chiar langa morminte raman unii dintre noi fara lacrimi si invartosati?”.

   Gandul la moarte si la judecata face mai frecvent gandul la Dumnezeu, cu care a inceput intarirea credintei, sporind astfel meditatia launtrica. Sau frica si gandul la moarte nu sunt decat gandul la Dumnezeu, asociat cu constiinta pacatelor proprii si cu teama de judecata.

   Comentariu saccsiv:

   Sfantul Siluan: „Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”.

   Este foarte posibil ca textul de mai sus sa fie deocamdata greoi pentru tine. Pentru a-l intelege trebuie sa crezi in existenta:

–          lui Dumnezeu

–          a sufletului

–          a iadului

–          a dracilor

–          a Judecatii particulare

–          a Judecatii de obste

   Si in primul rand sa intelegi Jertfa de pe Golgota. Iar acestea nu le poti pricepe intrebandu-l pe Oreste.

   Te-ai gandit vreodata daca ai suflet si ce se petrece cu el dupa moarte?

   Daca iti vei calca pe mandrie (care e de la diavol) si vei intreba orice legat de invatatura ortodoxa, iti voi raspunde in cel mai civilizat mod cu putinta. La fel si multi dintre cititorii acestui blog. Totul e s-o faci cu buna credinta. Astfel, asa cum m-am trezit eu din rataciri, poate o vei face si tu.

   Dar nu trebuie neaparat sa ma intrebi pe mine. Poti si mai bine sa incepi o discutie cu un teolog sau un calugar batran. Sa stii ca intre oamenii bisericii gasesti personalitati cu o foarte solida cultura generala, unii dintre ei trecuti prin mari incercari in timpul prigoanei comuniste. Nu sunt niste incuiati primitivi, asa cum te-a indoctrinat SISTEMUL ca ar fi crestinii. 

THOMAS JACKSON, Secretar General al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji, la REALITATEA TV

Posted in MASONERIA, MASONERIE, Realitatea, THOMAS JACKSON by saccsiv on ianuarie 23, 2010

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Posted in Calendar Ortodox, Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol by saccsiv on ianuarie 23, 2010

Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre cele doua lucrari ale lui Hristos

Impotriva monotelitilor

Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Cel facut om intru toate asemenea noua, afara de pacat, Hristos Adevaratul nostru Dumnezeu, a propovaduit cu tarie prin cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12), si iarasi pacea Mea va dau voua (Ioan 14, 27). Lasandu-se calauzit cu dumnezeiasca intelepciune, invatandu-ne pacea prin aceste dumnezeiesti cuvinte, prea blandul nostru imparat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al heterodoxiei, reunind acest Sfant Sobor Ecumenic, a adunat trupul intreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, dupa ce a alungat ratacirea necredintei care s-a aratat in ultima vreme si urmand fara abatere calea cea dreapta a Sfintilor Parinti cunoscuti, a conglasuit cu cele cinci [sfinte] Sinoade Ecumenice [de pana acum]; adica [fiind de acord] cu cei 318 Sfinti Parinti adunati la Niceea impotriva smintitului Arie; cu sinodul celor 150 de barbati purtatori de Dumnezeu adunati la Constantinopol impotriva lui Macedonie, luptatorul impotriva Duhului Sfant, si Apolinarie cel rau credincios; de asemenea [si acordul cu] cel dintai sinod al celor 200 de cinstiti barbati adunati la Efes impotriva lui Nestorie, cel cu minte de iudeu, si cu cei 600 de barbati de Dumnezeu insuflati, adunati la Calcedon, impotriva lui Eutihie si Dioscor, cei urati de Dumnezeu; si, mai mult inca, cu Sfantul Sinod al cincilea care s-a adunat aici impotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen, Didim si Evagrie, si impotriva scrierilor lui Teodoret contra celor douasprezece capete ale vrednicului Chiril, si impotriva epistolei catre Maris Persul, epistola pusa pe seama lui Ibas. Marturisind intru totul fara innoiri dumnezeiestile hotarari ale bunei credinte si respingand invataturile rau credincioase, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu, pecetluieste Crezul marturisit de catre cei 318 Parinti si intarit de catre cei 150 de Parinti cugetatori de Dumnezeu, Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit si l-au intarit cu bucurie spre nimicirea oricarei rataciri ucigatoare de suflet.

(Urmeaza Crezul de la Niceea si Constantinopol): Credem?

Sfantul Sinod ecumenic a hotarat: pentru desavarsita cunoastere si intarire a credintei ortodoxe acest Crez ortodox al harului dumnezeiesc ar trebui sa fie indestulator; dar fiindca incepatorul rautatii nu a incetat de la inceput sa gaseasca un conlucrator in sarpe si prin el sa introduca veninul in firea omeneasca, tot asa si acum n-a incetat sa gaseasca unelte potrivite pentru a-si indeplini voia, adica pe Teodor, fost episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel si Petru, care au ocupat scaunul intaistatatorilor cetatii imparatesti [Constantinopol], si Honorius, fost papa al vechii Rome, Chir, fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curand asezat pe scaunul Antiohiei, si ucenicul sau, Stefan. Prin acestia, [diavolul] n-a incetat sa starneasca tulburari in intreaga Biserica, semanand in poporul ortodox, prin invataturi noi, erezia unei singure vointe si a unei singure lucrari in cele doua firi ale Unuia din Sfanta Treime, Hristos adevaratul nostru Dumnezeu; [erezie] care se potriveste cu kakodoxia [smintita ratacire] a rau-credinciosilor Apolinarie, Sever si Themistie, care ravneste cu cuget viclean sa nimiceasca si desavarsirea intruparii Aceluiasi si Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aratand blasfemiator lipsa de vointa si nelucrarea in trupul Sau insufletit [cu suflet rational].

A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un imparat credincios, un nou David, gasindu-l barbat dupa inima Sa, care n-a dat – dupa cum sta scris – somn ochilor sai si dormitare genelor sale, pana ce nu a gasit prin acest Sobor al nostru, sfant si de Dumnezeu adunat, desavarsita propovaduire a dreptei credinte, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20).

Acest Sfant Sinod Ecumenic a primit cu credinta si cu bratele deschise propunerea facuta de catre Preasfintitul si Preafericitul papa al vechii Rome, Agathon, imparatului nostru dreptmaritor si preacredincios, Constantin, [propunere] care i-a respins nominal pe cei care au propovaduit si au invatat, dupa cum s-a spus mai sus, o singura vointa si o singura lucrare in iconomia lui Hristos Cel intrupat, adevaratul nostru Dumnezeu.

La fel a primit si propunerea sinodala a Sfantului Sinod al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunati] sub acelasi preasfintit papa, [propunere] facuta de imparatul nostru de Dumnezeu inteleptit, ca fiind de acord cu Sfantul Sinod de la Calcedon si cu Tomosul Preasfintitului si Preafericitului papa al vechii Rome, Leon, catre sfantul Flavian, [papa Leon] pe care acest Sinod l-a numit stalp al Ortodoxiei; si in acord [de asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril catre episcopii din Rasarit impotriva lui Nestorie.

Urmand asadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice si alesilor Sfinti Parinti, [Sinodul de fata] hotaraste si marturiseste intr-un glas ca Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevaratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime cea de-o-fiinta si de viata facatoare, desavarsit in dumnezeire si, de asemenea, desavarsit in omenitate; acelasi Dumnezeu adevarat si om adevarat alcatuit din suflet rational si trup; de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omenitate, intru toate asemenea noua afara de pacat (cf. Evrei 4, 15), Cel dupa dumnezeire nascut din Tatal mai inainte de veci si la plinirea vremii, pentru noi si pentru a noastra mantuire, [nascut] dupa omenitate din Sfantul Duh si din Maria Fecioara [cea care este] cu indreptatire si dupa adevar Nascatoare de Dumnezeu.

Unul si acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut, in doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara impartire si fara despartire, fara ca deosebirea firilor sa se piarda din pricina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi, unite intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas; nu impartindu-se sau despartindu-se in doua persoane, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvantul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la inceput proorocii, si El insusi, Iisus Hristos, ne-a invatat [despre Sine] si precum ne-a predanisit noua Crezul Sfintilor Parinti.

[Noi] propovaduim la fel, dupa invatatura Sfintilor Parinti, ca in El sunt doua voiri sau vointe firesti si doua lucrari firesti, fara despartire, fara schimbare, fara impartire si fara amestecare. Si cele doua vointe firesti nu sunt, cum au zis ereticii necredinciosi, potrivnice una alteia, ci vointa Sa omeneasca urmeaza celei atotputernice si dumnezeiesti, fara a i se impotrivi sau rezista, ci mai degraba supunandu-i-se. Caci a trebuit ca vointa cea trupeasca sa fie miscata de vointa dumnezeiasca si supusa ei, dupa [cum spune] preainteleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII). Caci precum trupul Sau este numit si trupul lui Dumnezeu Cuvantul, tot asa vointa Sa trupeasca este numita si este [cu adevarat] a lui Dumnezeu Cuvantul, precum El insusi spune: M-am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis. El numeste a Sa voia proprie, de vreme trupul a fost al Sau.

Caci in acelasi fel precum trupul Sau insufletit, preasfant si preacurat nu a fost nimicit prin indumnezeire, ci a ramas intre limitele sale si rostul sau, tot astfel si vointa Sa omeneasca [fiind] indumnezeita nu s-a nimicit, ci mai degraba a fost salvata, dupa cum spune [sfantul] Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul: “Caci vointa [trupeasca a] Mantuitorului nu este potrivnica lui Dumnezeu, fiind cu totul indumnezeita” (Grigore de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).

[Noi] preamarim doua lucrari firesti nedespartite, neschimbate, neimpartite si neamestecate in Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, adica o lucrare dumnezeiasca si o lucrare omeneasca, dupa cum Leon Cuvantatorul de Dumnezeu, spune lamurit: “Fiecare fire lucreaza in comuniune cu cealalta ceea ce ii este propriu, Cuvantul lucrand cele ce sunt proprii Cuvantului si trupul savarsind cele ce sunt proprii trupului” (Leon I, Tomus ad Flavianum). Caci noi nu suntem de acord [ca ar exista] o singura lucrare dupa fire a lui Dumnezeu si a fapturii [firea omeneasca a lui Hristos], ca sa nu ridicam faptura la fiinta divina si nici sa coboram maretia firii dumnezeiesti la nivelul fapturilor.

Caci noi recunoastem ca minunile si patimirile sunt ale Unuia si Aceluiasi dupa una sau cealalta dintre firile Sale care stralucesc intr-un singur ipostas, precum a grait vrednicul Chiril. Pazind intru-totul neamestecarea si nedespartirea, marturisim totul in putine cuvinte: crezand ca Unul din Sfanta Treime este si dupa intrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, marturisim ca cele doua firi stralucesc intr-un singur ipostas in care a aratat minunile si patimirile, dupa iconomie, din timpul petrecerii Sale [in lume], nu dupa inchipuire, ci intru adevar.

Deosebirea firilor este recunoscuta intr-un singur ipostas dupa aceea ca si una si alta voiesc si lucreaza ceea ce le este propriu, una in comuniune cu cealalta. Pentru aceasta noi marim doua vointe si doua lucrari firesti, caci sunt impreuna lucratoare spre mantuirea neamului omenesc.

Acestea fiind statornicite de catre noi cu mare grija si scumpatate, hotaram ca nu ii este ingaduit nimanui sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta, sau sa scrie, sau sa compuna, sau sa cugete, sau pe altii sa-i invete [asemenea].

[Iar] cei care vor indrazni sa alcatuiasca, sa raspandeasca, sa invete sau sa transmita un alt Crez celor ce voiesc sa se converteasca de la ratacirile paganesti sau de la cele iudaicesti sau de la oricare alta erezie si la cunostinta adevarului sa vina, sau vor [indrazni] sa introduca expresii noi sau cuvinte nascocite pentru a rasturna cele hotarate de noi, daca sunt episcopi sau clerici sa fie caterisiti, [inlaturati] episcopii din episcopie si clericii din cler, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie anatema.

Preluare Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

%d blogeri au apreciat: