SACCSIV – blog ortodox

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul, SINAXAR by saccsiv on ianuarie 21, 2010

   În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

   Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm

Reclame

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ion said, on ianuarie 21, 2010 at 8:04 am

    Imi place foarte mult acest mod de a ne informa privind faptele sfintilor.
    Va multzumesc shi va sunt profund recunoscator.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  2. saccsiv said, on ianuarie 21, 2010 at 8:16 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  3. […] Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul […]

    Apreciază

  4. Tardea Raluca Diana said, on ianuarie 21, 2010 at 12:12 pm

    In numele „iubirii”se accepta in societatea romaneasca toate marsaviile morale,iar noi,romanii suntem orbi si nu realizam ce ni se pregateste!
    Acum nici la biserica nu pot sa mai am o bucurie duhovniceasca,cat de mica ar fi ea.Am multe fapte reprobabile,dar cand vreau sa ma ridic din tina spirituala,am parte numai de piedici.M-am apropiat cu dragoste la sfarsitul liturghiei,cand preotul a iesit cu Sfintele Daruri,dar o dama „bine impopotionata”m-a impins cu rautate,zicandu-mi”de ce te apropii?!”Din momentul acela parca s-a rupt pelicula unui film,nu m-am mai putut ruga.Am iesit si am savarsit pacatul fumatului.M-am intors la biserica si am vazut niste copii sarmani,mi-a fost mila de ei si le-am dat niste banuti.Un „domn cumsecade si caldicel”m-a alungat de la Biserica,adresandu-mi cuvinte de ocara,din acel moment
    m-am vazut ca un gunoi.Am cazut in deznadejde si din nefericire,am pacatuit groaznic.Am gandit ca locul meu nu este la Sf.Biserica,ci la bordel,neavand servici,traiesc degeaba,sunt un parazit.In acea zi fatidica si in alte momente asemanatoare,am inceput sa ma indepartez de Dumnezeu si Sfintii Lui,facand pacatul blasfemiei,gandind ca Iisus nu-mi da si mie sansa sa ma mantui,savarsind fapte de milostenie sau bune,
    curatindu-ma in acest mod.Mai mult,aceasta indepartare de credinta se manifesta din ce in ce mai mult,intrucat,cand cineva ma repede sau ma insulta,adresez cuvinte incalificabile la adresa Sf.Cuvios Paisie Aghioritul si la alti Sfinti Parinti,parca cineva m-ar teleghida din afara.Eu vreau sa ajung din nou la credinta ortodoxa si nu am putinta,am invidie fata de desfranatii si sodomistii care ar avea sansa vietii vesnice.Am gresit si ma caiesc,dar inca nu am curajul sa ma marturisesc la Duhovnicul meu(preotul nu stie nimic,nu are nici o vina)din frica de a nu fi din nou repezita sau respinsa.S-au intamplat lucruri neplacute cu parintii mei,dupa Sf.Spovedanie(erau de fiecare data nervosi).Nu mai am mila nici macar fata de animale si creatia Sa.
    Cuviosi Parinti,care cititi ceea ce am relatat aici,cu lacrimi adevarate,sincere,rugati-va pentru sufletul meu sa nu se indraceasca.Imi cer iertare fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos,fata de Maica Sa Preacurata si Milostiva,fata de Sfintii Parinti,fata de Cuviosul Paisie Aghioritul(am gresit mult fata de el)si le cer ajutorul pentru a ma mantui.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: