SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: Incet-incet, se mai adevereste inca o profetie din cele legate de VREMURILE DIN URMA: evreii au construit JERTFELNICUL CE VA FI PUS IN TEMPLU …

Posted in EVREI, TEMPLU by saccsiv on ianuarie 2, 2010

   Citez din articolul În Israel, pentru prima dată în 2000 de ani a fost construit un jertfelnic:

   În Israel, în oraşul Ierihon Mitzpe a fost construit un jertfelnic si pentru prima în ultimele două milenii au fost pronuntate cuvintele de binecuvântare.

   Jertfelnicul a fost construit din pietre din desertul iudeu, luate dintr-un loc unde nu a calcat piciorul omului, spun cei de la NEWSru Israel. Conform legii, aceste pietre au fost prelucrate fără de fier şi incleiate cu un material special din nisip, luat din craterul Ramon si bitum din deşertul iudeu. Acest clei poate rezista la temperaturi ridicate şi nu acumulează căldură, ceea ce-i  permite să menţină acolo un foc constant exact dupa legile din Tora.

   Jertfelnicul, a cărui înălţime este de 4 metri, iar lungimea şi lăţimea – 6 metri, a fost creat de către Institutul Templului, sub conducerea rabinului Yehuda Glick.

   Constructia a fost stabilita, în conformitate cu tradiţia evreiască, in ziua in care a fost distrus primul şi al doilea templu.

   Institutul Templului este angajat în recrearea mobilierului Templului şi a vaselor sacre, care ar trebui să fie utilizate după construirea celui de-al treilea Templu. După 20 de ani de activitate, Institutul Templului a fost capabil sa restabileasca aproximativ 70 de părţi de decorare a Templului.  Printre alte lucruri, s-au recreat harpa de aur a regelui David, Menorah-ul de aur, altarul de aur pentru arderea tămâii, chiuveta de cupru, masa de aur si haina inaltului preot.

   Vizionati va rog si video:

http://newsru.com/data/video/3504.html

   Iata si transcriptul:

Comentatorul: Oamenii adunati aici cred ca sunt prezenti la un eveniment istoric. De 2000 de ani evreii au trait fara de templul lor. Astazi ei au decis ca timpul refacerii templului a sosit. Inainte de binefacere, de construirea jertfelnicului viitorului templu, un cuvant incepator al rabinului din rodul Koin stramosii caruia au slujit in muntele templului. Necesitatea de a construi din nou o casa pentru Dumnezeul lui Israel, Rav o explica cu cuvinte chiar si pe intelesul copiilor:

–         Rabin: Tu il iubesti pe Dumnezeul tau?

–         Copil: Da

–         Rabin: Dar casa tu ai?

–         Copil: Da am

–         Rabin: Pai uite si noi atunci trebuie sa construim o casa pentru Dumnezeul nostru, putina dragoste pe gratis, de la poporul lui Israel.

Comentatorul: La acest lucru sfint evreii s-au strins cum si este de cuviinta – la 9 ava, in cea mai usoara incaltamine, sandalele sa nu fie de folosinta indelungata si cel mai important sa nu aiba talpa din piele, in acest fel, neluind in considerare postul strict, oamenii credinciosi isi manifesta mihnirea privitor la distrugerea de catre romani a templului. Cum trebuie sa arate viitoarea casa a lui Dumnezeu este descris detailat in Biblie, acolo proiectul templului si al slujbei este descris amanuntit. Cum este de cuviinta, constructia incepe cu jertfelnicul, pietrele caruia in nici un caz nu trebuie sa fie atinse de nici un metal.

–         Barbat: Cind vorbim de pierderea unei vieti omenesti vorbim despre ceva ce nu mai putem intoarce inapoi si de aceea desigur nu este loc nici pentru o sarbatoare si speranta, insa cind vorbim de un templu distrus aceasta este o pierdere foarte mare, o tragedie si sunt lucruri pe care le putem intoarce si pe care suntem nevoiti sa le intoarcem. In ziua aceea cind ne facem griji si suntem in mihnire de ceea ce nu este, noi in acelasi timp ne umplem de nadejde de ceea ce trebuie sa fie reintors.

Comentatorul: Puterile oamenilor sunt pe sfirsite, inainte de inceperea construirii jertfelnicului, ei zile intregi au postit nepermitindu-si nici macar o picatura de apa, iar pietrele aranjate in fundament, dupa insistenta Koinilor, trebuie sa fie udate cu o smoala speciala pina la aparitia pe cer a primelor stele, de aceea cei mai respectati dintre entuziastii construirii celui de-al treilea templu se grabesc. Aducerea de jertfa pe muntele templului nu a mai fost facuta de 20 de secole si cel caruia ii era inchinata jertfa ar fi trebuit in decursul acestui timp sa i se faca foarte mult dor de carnea arsa a porumbeilor.

–         Alt Barbat: Iata ce deja de 60 de ani exista statul Israel si demult trebuia sa ne gindim ca trebuie sa fie reconstruit templul.

Comentatorul: Intrebarea, ce facem mai departe, cu jertfenicul atunci cind va fi gata in toata frumusetea biblica? nici nu se pune in fata oamenilor care s-au strins, desi locul sfint al templului este ocupat de „sfintele” musulmanilor, placa finisata de marime canonizata 10 pe 10 coturi va fi dusa in muntele templului. Conducerea Israelului stie ca va fi atunci multa galagie insa la moment nu se implica, poate si politistii considera ca Dumnezeul lui Israel nu mai poate sa ramina atita timp fara de casa.

RTVi – Ierusalim

   Cititi va rog si:

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””

“Atacul terorist” de la Detroit, pretext pentru INVADAREA YEMENULUI?

Posted in al Qaeda, Detroit, TERORISM, TERORISMUL, Yemen by saccsiv on ianuarie 2, 2010

   Citez din articolul False Flag Event in Detroit a Pretext to Invade Yemen (Eveniment mincinos in Detroit, ca pretext pentru a invada Yemenul)

   Prim Ministrul britanic Gordon Brown a facut apel seara trecuta la un “summit de urgenta al liderilor mondiali pentru a opri Yemen-ul sa devina noul centru al terorismului“, raporteaza The Sun. Brown a declarat ca tara lovita de saracie – denumita din ce in ce mai des de catre oficialii guvernamentali si mass-media corporatista ca fiind un “stat decazut“ (in acelasi mod in care Afganistanul si Irakul au fost denumite inainte de a fi invadate) – reprezinta o “evolutie amenintatoare“ si un “incubator“ al terorismului.

  “Yemen reprezinta un potential loc pentru dezvoltarea terorismului, fiind astfel o amenintare regionala si globala“, a afirmat Brown adaugand faptul ca Marea Britanie si Statele Unite “sustin ajutorul nostru acordat Yemenului pentru a combate“ presupusa amenintare terorista.

   Cu alte cuvinte, guvernele Marii Britanii si Statelor Unite se pregatesc sa invadeze Yemenul. Planuitul “summit de urgenta al liderilor mondiali“ al lui Gordon Brown de la sfarsitul lunii acesteia ar trebui considerat ca fiind un steag rosu ce indica planul elitelor de a extinde GWOT in Yemen si Africa.

  “Statele Unite vor dubla asistenta acordata Yemenului“, au afirmat vineri oficialii, “iar Marea Britanie va gazdui o intalnire internationala luna aceasta pentru a cauta modalitati de a preveni ca biata natiune araba sa devina un teren de lupta al-Qaeda“, raporteaza The Washington Post. “Anunturile subliniaza preocuparea occidentului in legatura cu Yemenul dupa un atentat terorist esuat impotriva unui avion american in ziua de Craciun; suspectul este un nigerian care a relatat autoritatilor ca a fost format si ca a primit echipamente in tara, care este langa granita cu Arabia Saudita.“

  Vineri, planurile de razboi ale Arabiei Saudite au adus mai multe atacuri aeriene asupra satelor din nordul Yemenului si regatul petrolului a trimis trupe in tara, conform luptatorilor Houthi, care se opun guvernului tarii arabe. Rebelii Houthi acuza guvernul Yemenului de incalcarea drepturilor lor civile si de incercarea de a-i marginaliza politic, economic si religios.  

   Guvernul Yemenului pretinde ca ar fi distrus joi asa numitul “cuib terorist“ din nordul regiunii Sa’ada, conform unui raport realizat de Reuters. De cand atacul cu bomba a esuat, Statele Unite au facut un apel catre guvernul din Yemen de a ataca asa numita prezenta al-Qaeda din tara.

   De asemeni, vineri, liderii seniori ai rebelilor Shabab din Somalia au promis sa isi trimita luptatorii in Yemen, conform The New York Times. Seicul Muktar Robow, un rebel oficial senior, a afirmat ca luptatorii au fost antrenati sa lupte impotriva fortei de mentinere a pacii din Uniunea Africana  si a guvernului de tranzitie din Somalia, dar cum Yemen se afla chiar in zona Golfului Aden, “fratii nostri trebuie sa fie gata sa ne intampine“.

  “Rebelii Shabab si-au strans si mai mult legaturile cu Al Qaeda, care recent a luptat impotriva armatei americane din Yemen“, pretinde The New York Times.

  “Un grup din Peninsula Araba,ce isi spune al-Qaida, si-a asumat responsabilitatea pentru atacul esuat cu bomba asupra unui avion american din ziua de Craciun. Suspectul nigerian Umar Farouk Abdulmutallab le-a spus anchetatorilor ca a fost antrenat de al-Qaida in Yemen. Un numar din ce in ce mai mare de experti in domeniul terorismului sugereaza faptul ca turbulentele din Yemen dezvolta un teren propice pentru teroristi“, raporteaza The Voice of America.

  “Obama si-a prezentat noua versiune a Axei Diavolului, compusa din Afganistan, Pakistan, Somalia si Yemen“, scrie autorul si istoricul Webster Griffin Tarpley.

   In Yemen, un razboi civil opune guvernul central sustinut de Arabia Saudita rebelilor siiti Houthi sustinuti de Iran, pe care Statele Unite i-a bombardat de cel putin doua ori luna aceasta. Tinta aici este asmutirea Iranului asupra Arabiei Saudite pentru a slabi atat guvernarea Achmadinejad pro moscovita din Iran cat si acele forte ale Arabiei Saudite ce sunt protejate de Statele unite. Statele Unite sponsorizeaza acum in mod deschis regruparea “ al Qaeda” (legiunea Moslem CIA) in Yemen, inclusiv prin trimiterea luptatorilor direct  din Guantanamo. Noua entitate promovata de CIA este    “Al Qaeda din Peninsula Araba sau AQAP, un card de fricosi, natarai si fanatici americani care isi atribuie creditul pentru incidentul Umar Farouk. Statele Unite spera sa domine in continuare iesirea de la Marea Rosie si Canalul Suez, in timp ce mentine presiunea asupra dolarului deturnand pretul petrolului, printr-o atmosfera de tensiune in peninsula araba.

   Ar trebui sa fie evident acum ca incidentul Umar Farouk a fost un eveniment fals realizat ca un pretext pentru o invazie a “statului decazut“ Yemen unde al-Qaeda si-a stabilit rezidenta. Summitul lui Gordon Brown de la sfarsitul lunii va servi ca sesiune de planificare pentru formularea invaziei.

   Dupa cum este scris astazi in Haskell Family Blog, FBI a prezentat nu mai putin de patru versiuni despre ceea ce s-a intamplat in Amsterdam si Detroit. Acest lucru seamana cu ceea ce a facut guvernul – in colaborare cu mass media – in legatura cu evenimentele din 11 septembrie 2001.

   In cele din urma, trebuie notat ca prezenta al-Qaeda in Yemen nu este ceva nou. Asa cum antreprenorul CIA, Billy Waug a scris in autobiografia sa, el a luat parte la activitatea de antrenare in tara a luptatorilor al-Qaeda incepand cu anul 1994.

   Comentariu saccsiv:

   Articolul a aparut sub semnatura lui Kurt Nimmo si a fost publicat pe site-ul Infowars, al lui Alex Jones, pe 01 ianuarie 2010. Specificam in articolul FITI FOARTE ATENTI DE UNDE VA INFORMATI! Alex Jones va invita sa faceti parte din RENASTEREA SPIRITUALA A SECOLULUI 21 … faptul nu consider solutiile oferite de Alex Jones a fi cele corecte. Insa datele din articolul de mai sus merita atentia. 

   Cititi  va rog si:

11.09.2001 … SI LUMEA S-A SCHIMBAT sau de la ce ni se trage iminentul Big Brother

VIDEO: IDIOTUL AMERICAN …

Posted in MANIPULARE by saccsiv on ianuarie 2, 2010

   Filmuletul face referire la partea imbecilizata a poporului american, insa din nefericire putem vorbi la fel de bine si de spalatii pe creier ai altor natii, inclusiv romani. Iar de o parte a populatiei acestei planete putem spune ca pare a fi data cu smirghel pe creieri, astfel incat au ajuns sa se comporte si sa “gandeasca” aidoma unor idioti … Noi e bine insa sa ne straduim sa-i trezim, cu toate ca uneori se inversuneaza sa doarma pe ei.

   Cititi va rog si:

VIDEO: FABULA (pentru toti cei ce sunt impotriva celor ce vorbesc despre NOUA ORDINE MONDIALA)

   Iata si cateva din motivele acestei adormiri:

VIDEO: Care este motivul pentru care majoritatea oamenilor nu se trezesc?

VIDEO (si transcriptul): “How To Brainwash A Nation” (CUM SE SPALÃ CREIERUL UNEI NAŢIUNI), un excelent interviul luat de Edward Griffin lui Yuri Bezmenov

VIDEO (animatie): Suntem intr-adevar liberi?

 

Pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov

Posted in Calendar Ortodox, Sfantul Serafim din Sarov, SINAXAR by saccsiv on ianuarie 2, 2010

În luna ianuarie, în ziua a doua, Pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, „cea mai gravă ispită a călugărilor novice”.  Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost”.

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: „ Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici.”

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: „Acesta este unul de-ai noştri”, după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: „O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne”, după care ridică patrafirul spunând: „În vecii vecilor”. Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit „Muntele Athos” şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine. 

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:” Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere”.

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori.  Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: „Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: „Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri” (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu.  Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: „Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!” El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: „Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!”

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: „Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine”.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă – Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita „Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov”. Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: „Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?” Motovilov i-a răspuns: „Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele”.

Sf. Serafim i-a răspuns: „Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa”. Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. „Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea.”

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni.  Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: „În curând, preaiubite, vei fi cu noi.” Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa „plecare”. În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: „Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi”.

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva. 
„În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc”, spuse el cândva, „dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde”.

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie02.htm

Cititi va rog si articolul fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT:

SF. SERAFIM DE SAROV SI CAUTAREA ADEVARATULUI SCOP: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”

LA MULTI ANI! Cum vi s-a parut programul de revelion de la tv?

Posted in ANUL NOU, REVELION by saccsiv on ianuarie 2, 2010

   In primul rand multumesc tuturor celor ce mi-au transmis urari de bine. Doresc cititorilor, comentatorilor, colaboratorilor, fratilor sa va ajute si sa va intareasca bunul Dumnezeu in acest nou an plin de incercari.

   Ca un fel de dedicatie incadrabila la rubrica “Sa mai si radem”, cititi va rog si:

SA MAI SI RADEM: Cursuri speciale pentru barbati si femei

VIDEO (sa mai si radem): Lemurianul rasfatat

   Sper ca n-a considerat nimeni ca am smintit cu acele articole, nefiind de tipul hahaielii retardatilor sau a bascaliei sobolanilor de cartier. Orice am face, trebuie sa avem gandul mereu la bunul Dumnezeu:

Sfantul Ioan Gura de Aur: CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU?

   Apropo, cum calificati programul de revelion de la tv? Eu dupa ce-am venit de la biserica, m-am culcat relativ devreme dar am dormit in reprize si din cand in cand mai butonam cateva minute. Am vazut insa la toate posturile cam aceleasi lucruri, ceea ce dovedeste unitatea in diversitate a mass-mediei. Si nu doar lipsa diversitatii reale ar fi problema, ci mesajul comun: anti crestinism, dezmat, “traditii” si mult prea multe manele si tigani. Am cativa cititori ce vor sari in sus la citirea acestei ultime fraze, dar trebuie sa inteleaga ca greata ce o am la auzul manelelor nu-i cauzata de rasism si discriminare, ci de:

Imbecilizarea prin MANELE

   Si n-am nici ceva impotriva prezentei tiganilor in programele de divertisment, insa acum s-a intrecut masura, caci din cati tigani sunt in tara asta, i-au ales tocmai pe cei ce reprezinta modele negative pentru chiar etnia din care fac parte.

%d blogeri au apreciat: