SACCSIV – blog ortodox

Furtuna care a lovit SUA se produce o dată într-o generaţie. Au fost doborâte mai multe recorduri de frig: – 53 de grade Celsius în vestul Canadei, – 38 de grade Celsius în Minnesota, – 13 grade Celsius la Dallas, – 8 grade Celsius la Houston, etc.

Posted in frig, FURTUNA, furtuna de zapada, iarna, SUA by saccsiv on decembrie 24, 2022

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/furtuna-care-a-lovit-sua-capata-proportii-istorice-o-astfel-de-furtuna-se-produce-o-data-intr-o-generatie_2716660.html

viscol-sosea

Ninsorile abundente şi temperaturile polare care afectează Statele Unite în apropierea Crăciunului sunt provocate de un fenomen meteorologic denumit ”bombă depresionară”, cauzat de un ciclon care se intensifică foarte rapid, dar al cărui caracter excepţional este conferit de un front atmosferic arctic glacial, informează AFP, potrivit Agerpres.

O astfel de furtună se produce ”o dată într-o generaţie”, potrivit Serviciului Meteo Naţional american cu sediul la Buffalo.

Avem de-a face cu un ”val de frig istoric”, a explicat Cyrille Duchesne, meteorolog la Chaine Météo.

Au fost doborâte mai multe recorduri de frig: – 53 de grade Celsius în vestul Canadei, – 38 de grade Celsius în Minnesota, dar şi mai la sud, regiuni unde în mod obişnuit temperaturile sunt mai blânde în această perioadă a anului: – 13 grade Celsius la Dallas şi – 8 grade Celsius la Houston.

Cauzele fenomenului sunt însă destul de clare, un sistem depresionar provocat de confruntarea a două mase atmosferice: una foarte rece provenind din Arctica, iar alta tropical venită din Golful Mexic.

O depresiune este un sistem de joasă presiune atmosferică, care provoacă deseori condiţii meteo nefavorabile: dinamica sa antrenează curenţi ascendenţi, care provoacă acumulări de nori şi precipitaţii.

Ceea ce este extraordinar în situaţia de faţă este că presiunea atmosferică a coborât de data aceasta foarte rapid, în mai puţin de 24 de ore.

Fenomenul poartă denumirea ”ciclogeneză explozivă”. Apare atunci când presiunea scade cu peste 20 de hectopascali (hPa) în 24 de ore la latitudini medii.

Este acelaşi fenomen care a provocat în Franţa furtuna memorabilă din 1999 sau ciclonul Xynthia în 2010.

În cazul Statelor Unite, presiunea atmosferică a coborât brusc cu 40 hPa în 24 de ore, potrivit lui Yann Amice, meteorolog la site-ul specializat Weather’n’co.

”A determinat formarea unor condiţii de furtună extremă în proximitatea centrului depresiunii, cu fenomene deosebit de aspre”, marcate în special de vânturi foarte puternice, viscol şi ninsori, a precizat Duchesne.

Din punctul lui de vedere, raritatea acestei furtuni nu constă atât în cauzele sale – ”bombele depresionare se produc frecvent” -, ci în intensitatea sa şi în nivelul temperaturilor extrem de joase. ”De aici caracterul excepţional”.

Care este cauza? Furtuna determină pur şi simplu o imersiune a vortexului polar, adică o masă de aer deosebit de rece care se deplasează dinspre Arctica către latitudinile temperate, transportată prin ondularea curenţilor de altitudine şi favorizată de condiţii anticiclonice deasupra Oceanului Pacific.

Rezultat: Coborârea deseori vertiginoasă a temperaturilor, aşa cum s-a întâmplat spre exemplu în oraşul Denver, unde mercurul termometrelor a scăzut cu 33 de grade în doar şapte ore, înregistrând – 31 de grade Celsius, cea mai mică temperatură înregistrată în acest oraş din 1990.

În combinaţie cu viscolul şi ninsorile, temperaturile resimţite ar putea atinge pe alocuri – 55 de grade Celsius.

”Un ger de o asemenea amploare ar putea provoca în doar câteva minute degerături pe pielea expusă, precum şi hipotermie şi deces dacă expunerea se prelungeşte”, a alertat National Weather Service. În aceste condiţii, deplasările devin ”periculoase, câteodată chiar imposibile”.

În acest weekend, frontul depresionar, localizat în prezent deasupra regiunii Marilor Câmpii şi Marilor Lacuri, urmează să se deplaseze spre Québec, care riscă ”să fie foarte afectat” de vânturi violente şi de căderi masive de zăpadă, şi într-o măsură mai mică spre nord-estul Statelor Unite, a precizat Duchesne.

Tagged with: , , ,

Secretarul general al ONU “Să nu ne facem iluzii. Se profilează o iarnă a nemulţumirii mondiale”

Posted in iarna, ONU by saccsiv on septembrie 21, 2022

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25800342-urmeaza-iarna-nemultumirii-mondiale-avertismentul-sefului-onu-pentru-liderii-lumii.htm

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei „ierni a nemulţumirii mondiale”, din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei, conform AFP şi dpa.

  • „Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde, şi cu toate acestea suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială.
  • Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre.
  • Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. Se profilează o iarnă a nemulţumirii mondiale”, a spus Antonio Guterres în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU.

În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este „paralizată”, a denunţat el, evocând „ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud”.

„Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice”, a explicat Guterres, insistând că „nu putem continua aşa”.

„Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre”, a constatat secretarul general al ONU, avertizând că „nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o ‘coaliţie a celor doritori ‘ ”. ”Avem nevoie de o coaliţie a lumii”, a conchis Antonio Guterres. (Sursa: Agerpres)

De ce planurile occidentale pentru la iarna seamana atat de mult cu iernile din vremea lui Ceausescu? Va urma si o mega revolutie, precum cea din 1989?

Aflam de pe Flux 24 despre Planul de urgență al guvernului italian pentru iarnă: Închiderea anticipată a magazinelor (la ora 19), reducerea iluminatului public va ajunge la 40%, reducerea livrării gazelor și energiei electrice la companii, în locuințe temperatura caloriferelor se reduce cu 2 grade:

Planul de urgență al guvernului italian condus de Mario Draghi prevede conform Il Messagero:

in locuinte temperatura caloriferelor se reduce cu 2 grade;
interdicție de iluminare în cazuri extreme;
reducere a iluminatului lămpilor stradale din orașe și muzee (până la 40%);
închiderea anticipată a birourilor publice;
reducerea încălzirii la 19 grade în birourile publice;
închiderea anticipată a spațiilor private (la 23:00);
închiderea anticipată a magazinelor (la ora 19);
reducerea gazelor și energiei electrice la companii „întreruptibile”.
Planul prevede, de asemenea, o utilizare mai mare a energiei derivate din cărbune. Și extragerea gazului de pe platforme cu foraj. Scăderea temperaturilor în locuințe privește perioada de iarnă, în timp ce vara ar putea exista o limită a folosirii aerului condiționat în locuință de până la 27 de grade. Tăierea iluminatului ar putea afecta în primul rând iluminatul extern al locuințelor private și al condominiilor.
Conform planului, reducerea iluminatului public va ajunge la 40%. Adică doar un stâlp din doi va rămâne aprins noaptea. În cazuri extreme se consideră că orele de lucru ale birourilor publice se reduc la 17.30.

Parțial, austeritatea a început deja: de la 1 mai și până pe 30 aprilie 2023, temperaturile în birourile publice nu pot fi mai mari de 19 grade iarna și sub 27 vara. Următorul pas ar fi o interdicție de oprire în incinte și magazine. Afacerile ar închide obloanele la ora 19, iar acest lucru ar trebui să se aplice și celor care vând alimente, dar nu și farmaciilor. Locurile publice ar avea o oprire la ora 23:00. Această nouă regulă s-ar aplica barurilor, restaurantelor, puburilor și cluburilor de noapte.

 

Comentariu saccsiv:

Seamana mult cu viata din finalul epocii Ceausescu.

Si sa nu se iluzioneze italienii ca va fi doar atat. E loc de mai rau. Si sa nu se iluzioneze nici restul UE, ca va fi doar in Italia. Si nici America de Nord, ca va fi doar in UE.

In Romania a urmat „Revolutia din 1989”. Ce va urma acum?

Pentru cei tineri sau pentru cei ce au uitat, iata cateva paragrafe dintr-un articol din 2021, de pe Ziare.com:

[…]

Anii ’80 au insemnat pentru populatia Republicii Socialiste Romania foame, frig si intuneric in case. Cum Nicolae Ceausescu era obsedat de investitiile industriale megalomanice, dar si de plata datoriei externe, bunurile de larg consum, in special carnea, erau insuficiente.

In 19 decembrie 1980, Nicolae Ceausescu promulga decretul care stabilea rationalizarea consumului de de alimente in functie de judet, diferentiate pe categorii de populatie. Vorbim despre „Legea pentru constituirea, repartizarea si folosirea pe judete a resurselor pentru aprovizionarea populatiei”. In 1984, se stabileste si ratia de carne anuala, si anume 39 de kilograme.

Ceausescu stabilea ratia fiecarui roman: 300 de grame de paine pe zi, 500 de grame de branza pe luna, circa 10 oua pe luna si 500 de grame de carne de porc sau vita pe luna, 1 kg de carne de pasare pe luna, 100 de grame de unt in fiecare luna, 1 kg de zahar, 1 litru de ulei si 1 kg de faina. Cu toate acestea, ratia ramane pe hartie, pentru ca nici macar aceste cantitati nu puteau fi respectate din cauza penuriei de alimente.

[…]

Decretul Consiliului de Stat 306/1981 privind „masuri pentru prevenirea si combaterea unor fapte care afecteaza buna aprovizionare a populatiei” din octombrie 1981 stabilea pedepse pentru romanii care faceau provizii de mancare.

Mai mult, Articolul 1 al Decretului 306 stipula ca: „Constituie infractiune de specula si se pedepseste potrivit prevederilor Codului Penal cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani cumpararea de la unitatile comerciale de stat si cooperatiste, in scop de stocare, in cantitati care depasesc nevoile consumului familial pe o perioada de o luna, de ulei, zahar, faina, malai, orez, cafea, precum si de alte produse alimentare a caror stocare afecteaza interesele celorlalti cumparatori si buna aprovizionare a populatiei”.

[…]

In Romania anilor ’80 motivul era datoria externa.

Actualmente, principalul motiv invocat de Occident este gazul rusesc sau mai bine spus, „necesitatea pedepsirii Rusiei”.

Insa, oricum, nenorocirea ce avea sa vina se vedea extrem de bine inca inainte de invadarea Ucrainei si era cauzata de Green Deal. Cititi va rog articolul din 2021:

Green Deal (economia decarbonizată) conduce omenirea spre o criză catastrofală iar populația va începe lupta pentru supraviețuire

Si nu doar de Green Deal…

Datoria statelor era de peste 300 000 de miliarde dolari in 2021:

STAPANII BANILOR: Datoria statelor este de peste 300 000 de miliarde dolari / In comparatie cu acesti papusari, Bill Gates este un pârț iar Big Pharma un mizilic

Iar datoriile trebuiesc platite. Intr-un fel sau altul. Si astfel ajungem la constatarea ca, pana la urma, motivele nu sunt chiar atat de diferite de cele din Romania anilor ’80.

Ajungem, de fapt, la subiectul propozitiei: absolut totul a fost si este orchestrat de stapanii banilor (Green Deal, razboaie, restrictii anti Covid, preturi, etc.). Iar guvernele, Big Pharma, multinationalele, etc. nu sunt decat executantii lor.

Cititi va rog mai multe despre acesti stapani ai banilor in articolele din 2021:

Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island

De ce vor criza? Pentru ca vor revolutie. Pe care, evident, tot niste marionete ale lor o vor orchestra.

De ce vor revolutie? Asta-i o intrebare de nota 10, la care cititorii vechi stiu deja raspunsul.

Video: ANRE anunță că facturile la gaze se dublează iarna aceasta

Posted in GAZ NATURAL, iarna, VIDEO by saccsiv on septembrie 2, 2021
Tagged with: , ,

Prețurile la energie, la maximul istoric: Urmează cea mai scumpă iarnă din istorie pentru români?

Posted in iarna, Romania by saccsiv on august 4, 2021

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/preturile-la-energie-la-maximul-istoric-urmeaza-cea-mai-scumpa-iarna-din-istorie-pentru-romani_1928609.html

Contractele de achiziţie pentru gaze pentru ultimul trimestru al anului se încheie la bursa de la Viena, CEGH, la peste 41 de euro pe MWh, o creştere greu de imaginat faţă de preţul de 14 euro/MWh, nivelul contractelor la termen pentru primul trimestru din 2021, scrie ZF.

În România, energia pe vârf de consum pentru miercuri s-a tranzacţionat la 1.000 lei pe MWh (204 de euro/MWh), record istoric, semnificativ mai mare faţă de media de 271 de lei pe MWh din ianuarie, anul acesta.

Dacă nimic nu se modifică, România se îndreaptă cu motoarele economiei turate spre cea mai scumpă iarnă energetică din istoria sa. „Dacă creşterea de producţie de petrol din OPEC nu este suficientă pentru stabilizarea cererii, dacă varianta Delta a COVID nu va avea impact pe cerere şi dacă iarna va fi aspră este posibil să ne confruntăm cu cea mai scumpă iarnă din istorie. Să sperăm că nu va fi aşa!“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare (EIT) şi membru în Consiliul de Suprave­ghere al OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze.

Mai mult, analiştii din piaţă sunt de părere că dacă preţul emisiilor de CO2 vă rămâne la nivelul record de acum, de circa 55 de euro/tonă, mai mult decât dublu faţă de media celui de-al doilea trimestru din 2020, preţul energiei nu are nicio şansă să scadă.

Totodată, cele mai multe contracte de vânzare pe energie şi gaze urmează să fie renegociate în toamnă, consumatorii industriali care până acum au fost alimentaţi pe contracte la termen, semnate pe preţurile de anul trecut, abia de acum urmând să simtă scumpirea fără precedent a utilităţilor.

Cererea totală de carburanţi, mai ales cea de benzină şi motorină, a crescut cu 28% faţă de al doilea trimestru al anului trecut şi a fost cu 10% peste nivelul din 2019. Cererea de combustibil de aviaţie s-a triplat an la an, dar este totuşi la jumătate faţă de nivelul din al doilea trimestru din 2019, recuperarea în acest caz fiind parţială. Cererea de gaze a crescut de asemenea cu 12% în al doilea trimestru, iar cea de energie cu 14%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Astfel, la finalul primului semestru al anului, consumul de energie era cu 8% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. Cererea de gaze a avansat şi ea cu 8%, pe fondul unei primăveri neobişnuit de reci, iar cererea de carburanţi a crescut cu 11% faţă de primele şase luni din 2020, efectul relaxării restricţiilor de circulaţie fiind „apă vie“ pentru piaţa mobilităţii.

Tagged with: , ,

Video: Iarna la munte la jumatatea lui iunie in Romania

Posted in iarna, Romania, VIDEO, zapada by saccsiv on iunie 14, 2021
Tagged with: , ,

Cea mai grea iarnă din SUA din ultimii 30 de ani

Posted in frig, iarna, SUA, VIDEO by saccsiv on februarie 19, 2021

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/international/cea-mai-grea-iarna-din-sua-din-ultimii-30-de-ani-zeci-de-oameni-au-murit-milioane-au-ramas-in-frig.html

Iarna grea a pus stăpânire pe cea mai mare parte a Americii şi cel puţin 26 persoane au murit din cauza condiţiilor meteo extreme. Zăpada acoperă aproape două treimi din teritoriul ţării.

Valul de aer polar a adus un frig pătrunzător iar vântul puternic şi gerul pun la grea încercare reţelele de curent electric.

Doar în Texas, peste 4 milioane de oameni au rămas în beznă si în frig.

De la coasta Pacificului, în partea de nord-vest şi până în zonele aride din New Mexico. Şi de la Câmpia centrală din Wisconsin, până la Golful Mexic, un ger pătrunzător a pus stăpânire pe aproape două treimi din America.

Încercăm să trecem şi prin asta. Ne încălzim cum putem şi rămânem cât mai mult în casă”.

În ultima săptămână, aproape 2.000 de recorduri locale în privinţa temperaturilor scăzute au fost depăşite.

În Texas, unde oamenii sunt obişnuiţi cu ierni mult mai blânde, nu a mai fost atât de frig de vreo 30 de ani. Temperaturile au coborât spre minus 20 de grade Celsius.

Un primar a demisionat după ce le-a spus oamenilor fără curent că sunt lenești

La Dallas, de exemplu, a fost mai frig decât la Anchorage, în Alaska.

Peste 4,3 milioane de oameni au rămas fără curent electric, cei mai mulţi de câteva zile.

4 – 5 grade Celsius, în casă… Atât arăta termometrul când ne-am trezit de dimineaţă”.

Un oraș cu 125.000 de locuitori a rămas complet şi fără apă potabilă. Nici servicile de telefonie mobilă nu au funcţionat, în multe locuri.

Un primar a fost nevoit să demisioneze după ce a spus că locuitorii din orașul său, Colorado City, sunt leneși și că statul nu le datorează nimic, atunci când cetățenii au început să se plângă din cauza penelor de curent.

Vânt de peste 250 de kilometri pe oră

Judge Lina Hidalgo/Harris County: “Situaţia actuală este în continuare critică din cauza lipsei de energie electrică”.

Mai ales pe timpul nopții unii au ieșit din casele înghețate și au încercat să se încălzească în mașini cu motorul pornit, dar în garaje închise.

Judge Lina Hidalgo/Harris County: “A doua mare provocare, şi aceasta poate deveni o criză în interiorul unei crize, este riscul otrăvirii cu monoxid de carbon”.

Furtunile de zăpadă au măturat în serie, de asemenea, Vestul Mijlociu şi regiunea de sud a Americii. În Carolina de Nord s-au format tornade nimicitoare. Sunt cel puţin 3 morţi şi 10 răniţi într-o mică aşezare.

Edward Conrow, Brunswick County Emergency Services Director: “Am fost luaţi pe neaşteptate, noaptea, când cei mai mulţi erau acasă şi dormeau în paturile lor”.

Un raport preliminar de la serviciul meteo estimează că vârtejul care a făcut aceste distrugeri avea peste 250 de kilometri pe oră.

Pe de altă parte, zăpada şi gerul îngreunează distribuirea vaccinurilor anti-Covid. La Miami, în Florida, cel puţin 2.000 de oameni programaţi nu au primit a doua doză.

În Colorado, peste 133.000 de de fiole de ser, aşteptate la centrele de vaccinare, marţi, miercuri şi joi, nu mai ajung din cauza condiţiilor meteo.

Iar ameninţarea frigului şi zăpezii persistă. Sunt în continuare în vigoare avertizări meteo de vreme severă pentru regiuni unde trăiesc 105 milioane de americani.

Tagged with: ,

Iarna ce vine va fi printre cele mai friguroase din ultimii 30 de ani

Posted in STIRI by Vali on octombrie 11, 2019

Sursa: https://substantial.ro/iarna-ce-urmeaza-va-fi-a-saptea-cea-mai-rece-din-ultimii-30-de-ani-de-cand-se-instaleaza-si-cat-de-frig-va-fi/

Conform prognozei meteo publicate de specialiști, veștile pentru iarna ce stă să vină nu par prea bune.

După aceștia, iarna se va instala mai rapid decât s-ar fi așteptat cineva, din luna Noiembrie temperaturile ajungând să scadă sub 0 grade în întreaga țară.

Tot spre sfârșitul acelei luni vor veni și primele ninsori, cantitățile precipitațiilor fiind însemnate.

În schimb, luna Decembrie va fi blândă cu temperaturi normale pentru perioada respectivă.

Iarna își va intra adânc în drepturi în Ianuarie și Februarie, temperaturile fiind atunci cu mult sub limita înghețului și, de asemenea, vor fi ninsori abundente.

Pare-se că iarna aceasta va fi mai grea decât cea din 2018. În privința temperaturilor, iarna 2019-2020 ar urma să fie a șaptea cea mai rece din iernile ultimilor 30 de ani.

Tagged with: ,

STIRILE ZILEI (20.09.2013): Suedia – masturbarea in public este permisa. Pro TV dat in judecata pentru nunta gay. Cea mai rece iarna din ultimii 100 de ani. Medias – cetatea masonilor?

Posted in STIRI by saccsiv on septembrie 20, 2013