SACCSIV – blog ortodox

Mai mergem la Sfanta Parascheva? CATEGORIC DA!

Posted in moaşte by saccsiv on octombrie 13, 2017

Image result for saccsiv Sfanta Parascheva

Dupa cum stiti:

A început pelerinajul la Sfânta Parascheva

Bantuie un curent schismatic printre cativa nepomenitori, o invatatura venita din dreapta, de la draci. Iar unul dintre indemnurile lor e:

 

“NU MAI MEGETI LA SFANTA PARASCHEVA”

 

(more…)

Reclame

RUBRICA INCEPATORULUI: Stim sa facem semnul crucii? Dar metaniile? Ce stim despre pacate? Vise, noroc, soarta, superstitii, vorbirea cu mortii, ispita din dreapta? Dar despre ingeri? Ce pot si ce nu pot face dracii? Ce este Raiul, ce este iadul? Si multe altele

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului by saccsiv on septembrie 12, 2013

   Urmatoarele articole le consider nu doar utile, ci si obligatoriu de stiut de catre orice ortodox. Le-am grupat intr-o oarecare ordine:

–          Sfanta Liturghie, Sfanta Impartasanie, spovedania, duhovnicul, botezul, casatoria

–          Cum facem semnul crucii si metaniile

–          Cand incepe o noua zi

–          Cand postim, cum postim

–          Pacatul. Pacate sa le zicem grosiere, cum ar fi cele legate de desfranare. Pacatele si „invataturile” sa le zicem subtile: erezia, simonia, barfirea, judecarea, vise, noroc, soarta, superstitii, vrajitorii, vorbirea cu mortii, ispita din dreapta

–          Despre ingeri

–          Despre draci. Ce pot si ce nu pot face ei

–          Ce se intampla dupa ce murim?

–          Ce este Raiul, ce este iadul?

–          Ce este Judecata de Obste?

–          Rugaciunea lui Iisus

Asadar:

(more…)

Rubrica incepatorului: SFANTA IMPARTASANIE

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului, Sfanta Impartasanie by saccsiv on septembrie 3, 2010

   Reiau din SFANTA IMPARTASANIE:

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
– Cine se poate imparatsi ?
– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
Si daca te temi tu, o preotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
– Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
– Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.

La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : ” Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari „.
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
– Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
– Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : ” Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa „, sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza.
Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
– Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
– Da, avem la Sfantul Simeon al Tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
– Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
– Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
– Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.
CELE CINCI FELURI DE IMPARTASIRI
Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir.
Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc.
Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire. Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face.
Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta Treime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu.
Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet.

Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
– Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
– Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu … ( Ioan 6,53 )
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

   Pr. Arsenie Papacioc – SFANTA IMPARTASANIE

   Cititi va rog si:

Istorie foarte folositoare: ce a vazut imparatul pagan Amfilog in timpul SFINTEI LITURGHII

Articolul zilei (02.05.2010): Pr. Prof. Dr. Mihai Valica despre RATACIREA din ziarul LUMINA, conform careia UN FOST ALCOOLIC S-A REAPUCAT DE BAUTURA DATORITA VINULUI DIN … SFANTA IMPARTASANIE

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …

Rubrica incepatorului: CAND INCEPE O NOUA ZI?

Rubrica incepatorului: CAND INCETEAZA ASCULTAREA?                          

Rubrica incepatorului: CUM FACEM CORECT SEMNUL CRUCII?

RUBRICA INCEPATORULUI: De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii ?

Rubrica incepatorului: MATANIILE, cum le facem?

Rubrica incepatorului: SARUTATI MOASTELE SFINTILOR ORTODOCSI chiar daca ele sunt intr-o BISERICA CATOLICA

Rubrica incepatorului: SPOVEDANIA

Tagged with:

Rubrica incepatorului: CAND INCEPE O NOUA ZI?

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului by saccsiv on iulie 23, 2010

   Citez din articolul Cand incepe o noua zi?:

   Ortodoxia afirma ca noua zi incepe la apusul soarelui. Din Cartea Facerii aflam ca seara precede dimineata: „Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.” (Fac. 1, 5) Astfel, cultul divin al Bisericii in care se zideste crestinul, este un drum care incepe cu Vecernia.

   Vecernia nu este sfarsit, ci inceput, ea marcheaza nasterea unei noi zile. Trebuie sa retinem ca Vecernia incepe mereu la fel, cu exceptia Saptamanii Luminate care urmeaza dupa Pasti. Ea incepe cu citirea Psalmului 103: „Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte. Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat; Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina … Canta-voi Domnului in viata mea, canta-voi Dumnezeului meu cat voi fi…” Acesta trebuie sa fie modul de incepere a fiecarei zi: cu un imn de lauda catre Dumnezeu.

   Succesiunea seara-dimineata este prezenta in toate zilele creatiei: „Si a fost seara si a fost dimineata ziua a doua… ziua a treia… ziua a patra…”(Fac. 1, 8, 13-18)

   Parintele Constantin Galeriu spune ca aceasta ordine „seara-dimineata” arata ca zidirea fapturilor urmeaza o trecere „pascala”. Insusi Hristos S-a jertfit seara intru innoirea creatiei si a inviat in dimineata celei de a treia zi. Fiecarea dimineata precum descrie Cartea Facerii era o bucurie a creatiei, bucurie a vietii, era un paste al fapturilor care prefigura Pastele ca trecere a omului de la moarte la viata. De aceea si timpul semnifica neputinta noastra de a ne odihni in actuala stare de lucruri. Suntem chemati sa facem neincetat trecerea de la seara la dimineata, de la lipsa desavarsirii la desavarsire.

   Pentru omul din zilele noastre ziua nu incepe la apusul soarelui. Si acest lucru se intampla pentru ca el nu se mai priveste ca fiind chip al lui Dumnezeu, care isi cere implinirea in unirea cu El. Acest om considera chiar marile sarbatori: Pastele, Craciunul… ca fiind o pierdere a timpului. Lumea moderna a exilat bucuria in categoria „relaxarii”. Pentru omul din trecut, o sarbatoare nu era ceva accidental. Dimpotriva, ea era modul sau de a da sens vietii sale.

   Trecerea de la seara la dimineata exprima permanent noutatea si deplinatatea. In noaptea Pastilor vedem cum procesiunea inconjoara biserica si se opreste, in intuneric, inaintea usilor inchise. Apoi usile sunt deschise, vestindu-se ca „Hristos a inviat!”. Prin aceasta inviere, „noaptea a devenit mai luminoasa decat ziua „spune Sfantul Grigorie de Nyssa.

   Daca in timpul Vecerniei luminile sunt stinse, usile imparatesti inchise, semn al caderii omului, la finalul Sfintei Liturghii el spune: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc”. Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa nu distrugem darul Sau: o noua zi.

   Cititi va rog si:

Rubrica incepatorului: CAND INCETEAZA ASCULTAREA?

Rubrica incepatorului: CUM FACEM CORECT SEMNUL CRUCII?

RUBRICA INCEPATORULUI: De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii?

Rubrica incepatorului: MATANIILE, cum le facem?

Rubrica incepatorului: SARUTATI MOASTELE SFINTILOR ORTODOCSI chiar daca ele sunt intr-o BISERICA CATOLICA

Rubrica incepatorului: SPOVEDANIA

 

Tagged with:

Rubrica incepatorului: SARUTATI MOASTELE SFINTILOR ORTODOCSI chiar daca ele sunt intr-o BISERICA CATOLICA

Posted in moaşte, rubrica incepatorului by saccsiv on ianuarie 23, 2010

   Sa ne reamintim ce reprezinta Moastele sfintilor si puterea lor. Pentru aceasta, iata un interviu cu Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa:

   Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca asa au fost invatati sau pentru ca simt ca le sunt de ajutor?
   – Imi aduc aminte ca inainte de a fi arestat, in timpul comunistilor, moastele erau mai putin cautate de credinciosi decat astazi. Moastele sunt corpuri neputrezite ale sfintilor. Aici e o intreaga teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.
   – Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana – numita in popor „facatoare de minuni” -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?
   – Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: „Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.
   – Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?
   – Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: „Parinte, acuma cred”. Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.
   – Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?
   – Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.
   – Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?… Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?
   – Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.
   – Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Cristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
   – Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Cristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.
   – Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?
   – In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.
   – Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?
   – Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zambeste). Eu ma gandesc ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.
   – Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti…
   – Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.
   – In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant…
   – Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.
   – O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?
   – Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.
   – Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?
   – Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.
   – Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?
   – Da. Odata, prin anul 1972 sau ‘73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.
   – La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?
   – Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

   Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la Aiud (03.10.2009). NE MAI BATEM MULT JOC DE MARTURISITORI?

Filmari cu minunea izvorarii de mir la conferinta teologului Danion Vasile de la Iasi

   Revenind la tilul articolului, consider ca daca va aflati intr-o tara preponderant catolica si acolo stiti ca exista lacasuri ale lor cu MOASTE ale unor SFINTI recunoscuti de ORTODOXIE, cum ar fi Sfantul Nicolae, sa mergeti sa le sarutati. Evident, fara a mai saruta si ce statuete au ei pe acolo si fara a participa la slujba. Acesta nu este ecumenism, impotriva caruia cititorii acestui blog stiu foarte bine ca lupt. Dar moastele sunt moaste si noi la ele mergem, indiferent unde s-ar afla ele.

Tagged with:

Rubrica incepatorului: MATANIILE, cum le facem?

Posted in MATANII, mătanie, rubrica incepatorului by saccsiv on decembrie 26, 2009

   Am auzit de ele, dar cei mai multi dintre noi nu le facem corect. Unii le fac repede, gresit, foarte multe si cu gandul aiurea. Asta deja e exercitiu fizic.

   Iata cum se face o mătanie:

   Se porneste din stand in picioare, cu spatele drept. Se face corect semnul crucii, precum gasiti explicat la:

Rubrica incepatorului: CUM FACEM CORECT SEMNUL CRUCII?

   Evident, spunand „In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, precum gasiti scris acolo. Apoi ingenunchem, punem palmele si fruntea pe podea. Nu stam in pozitia asta, ci ne ridicam imediat in pozitia de drepti si iar facem corect semnul crucii.

   In timpul in care incepem sa ingenunchem si pana ne ridicam in pozitia de drepti spunem RUGACIUNEA LUI IISUS: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”. O data la fiecare matanie.

   Apoi repetam miscarea cu a doua matanie, a treia si tot asa. Deci fiecare matanie incepe si se termina cu semnul crucii.

   Facem cate ne pune duhovicul sa facem. Unii dau un numar fix. Altii, precum parintele Arsenie Papacioc, te pun sa faci un numar minim, lasand la ravna fiecaruia sa faca in plus cat mai multe.

   Din pacate sunt si duhovnici care daca te vad mai corpolent, considera ca daca te pun sa faci cat mai multe, iti fac un bine, ca slabesti. Trebuie insa inteles ca mataniile NU SUNT EXERCITIU FIZIC. Iar daca sunt prea multe, mai ales in cazul incepatorilor, atunci ori nu le faci corect, ori te lasi de ele.      

   E foarte posibil insa ca la inceput sa para multe oricat de putine ar fi. In acest caz, e bine sa le grupam in cateva serii, cu pauze intre ele.

Tagged with:

Rubrica incepatorului CUM FACEM CORECT SEMNUL CRUCII?

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului, semnul crucii by saccsiv on septembrie 13, 2009

    Cum tinem mana?

   Se foloseste mana dreapta, precum in fotografie: degetul mare, indexul si degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul si degetul mic sunt tinute în palmă.

   Cum facem semnul crucii?

   Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre abdomen; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi ea merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rosteste „în numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), „si al Fiului” (când mâna coboară pe abdomen), „si al Sfântului Duh” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt), „Amin” (cand mana o retragem de la umarul stang). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime. Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt si ambele în podul palmei reprezintă cele doua firi, umană si divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.

   Deci nu spunem „Amin” cand mana este la umarul stang, nu facem cruci mici strambe si rapide de parca am canta la mandolina, n-o facem cu limba in gura.

   Daca dorim sa facem si o închinaciune ne aplecam numai dupa ce mâna este din nou lasata sa cada pe lânga trunchi. De ce? Pentru ca tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota si ne închinam ei. Uneori se mai observa o alta greseala, destul de raspândita: închinaciunea se fac în acelasi timp cu semnul Crucii. Nu trebuie sa facem acest lucru (rupem Crucea). Daca însa ne oprim cu semnul Sfintei cruci la piept, si nu la abdomen, atunci crucea pe care o facem apare rasturnata si fara sa vrem transformam Crucea lui Hristos într-o cruce satanista.

   Cand facem semnul crucii?

   Semnul Sfintei Cruci îl însoteste pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim si când mergem la somn, la iesirea din casa si intrarea în biserica; ne închinam înainte si dupa masa. In fata icoanelor. Cand facem matanii.

   Cand trecem pe langa o biserica, indiferent ca suntem in mijloace de transport in comun sau cu prietenii. Sa nu ne rusinam!

Tagged with:

Rubrica incepatorului: SPOVEDANIA

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului, SPOVEDANIA by saccsiv on septembrie 4, 2009

   Citez integral din http://www.crestinortodox.ro/dreapta-credinta/69841-spovedania cuvantul Parintelui Sofian Boghiu despre spovedanie:

   Spovedania este o Taina a Bisericii prin care ni se iarta pacatele. Daca am pastra in noi curatenia si sfintenia pe care o dobandim la Sfantul Botez, poate n-ar mai fi nevoie de spovedanie. Asa insa, cand copiii cresc mai mari de sase-sapte ani, incep sa faca fel de fel de pacate, de greseli din ce in ce mai mari – toate obrazniciile. Si de aceea, la sapte ani copiii trebuie sa vina sa se spovedeasca.
   Spovedania este ca o baie in care ne spalam de toate intinaciunile launtrice, sufletesti. Stiti dumneavoastra, daca cineva, fiind murdar, nu s-ar spala macar o saptamana, cred ca ar mirosi foarte urat ! Dar, daca macar un an nu s-ar spala ? Sunt unii oameni care nu se spovedesc ani de zile ! Daca nu s-ar spala ani de zile, cred ca ar trebui sa stea multe zile sa-si curete mizeria de pe trupul omenesc, asa de mult s-ar aduna mucegaiul si putrezirea materiei pe trupul lor nespalat !
   Cam asa se intampla cu Sfanta Spovedanie ! Sunt persoane care se ingrijesc cu regularitate, insa sunt unii, care nu se spovedesc cu anii. Am intalnit persoane care treizeci de ani nu s-au spovedit; altii, batrani de 80 de ani, atunci au venit sa se spovedeasca. Cat a trebuit sa sufere acest suflet omenesc, ca si poata sa-si parasca toate pacatele facute in toata viata lui ! In cartea lui Iov este acest cuvant : Daca ar fi viata omului numai de o zi, nu ar fi fara de pacat !
   Noi facem pacate si cu gura, vorbind vorbe netrebnice, si cu ochii, privind ce nu trebuie sa privim, si cu urechile, auzind ce nu trebuie sa auzim. Cu toate simturile noastre suntem infectati de aceste rautati, de aceste lucruri urate care spurca launtrul nostru. Si cum ati mai auzit, trupul nostru este numit templu al Duhului Sfant, Biserica Dumnezeului Celui viu. Acest templu al Duhului Sfant trebuie pastrat in curatenie pentru ca in el locuieste Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant.
   Daca in fiecare zi ne intinam, ne spurcam viata cu tot felul de pacate si patimi, acest launtru al nostru cum mai arata inaintea lui Dumnezeu, Cel atotsfintit si atotcurat ? De aceea este nevoie de aceasta spalare launtrica, care se face prin Sfanta Spovadanie. Este insusi Taina lacrimilor. Pentru ca, asa cum prin Sfantul Botez ne curatim prin apa sfintita a Botezului, tot asa in cursul vietii noastre, cu lacrimi spalam sufletul de pacatele noastre. Este aceasta Taina a Pocaintei, a regretului, a parerii de rau de tot ceea ce am facut in viata pana in clipa in care ne botezam, prin ” botezul lacrimilor si al sfintei cainte „. De aceea taina aceasta este mare.
   Daca luam Sfanta Impartasanie fara spovedanie, riscam sa fim pedepsiti de Dumnezeu, pentru ca am indraznit ca, in acest vas urat si murdar, care a devenit trupul nostru, sa punem acest margaritar de mare pret, Sfanta Impartasanie, Care este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.
   Stiti dumneavoastra viata Sfintei Maria Egipteanca, acea mare pacatoasa, care se retrasese in pustiul Palestinei, unde a stat 47 de ani fara sa se spovedeasca si care, prin cainta puternica si prin plans din toata inima pentru tot ceea ce pacatuise in viata, a ajuns la o atat de mare sfintenie, incat, atunci cand o intalneste Sfantul Zosima, duhovnicul trimis de Dumnezeu pentru ea in pustiu, facand rugaciune inainte de a vorbi ei, Sfanta Maria Egipteanca, pe cand se ruga, se inalta mai bine de un cot in sus, in vazduh . Atata sfintenie dobandise prin cainta, prin lacrimi. Pentru ca a pacatuit 17 ani in Egipt, prin fel de fel de desfranari, dar tot asa de mult i-a trebuit pana s-a despatimit, tot 17 ani. In acest rastimp s-a chinuit fara de mancare, fara de imbracaminte, fara asternut pe pamantul gol, adeseori fierbinte de soarele torid al pustiului, sau rece, in noptile reci din Orient. Statea acolo si plangea, se caia si ruga pe Dumnezeu sa i se stearga toate pacatele sale, incat la rugaciune plutea in vazduh. De aceea zic, mare este Taina aceasta a Spovedaniei, cand o inlelegem asa cum se cuvine. Trebuie sa ne ridicam cu ea, trebuie sa ne curaltim, asa cum ne spalam cu apa curata pe trupul murdar.
   Cine primeste spovedania ?
   Arhiereul sau preotul. De la inceput, Sfintii Apostoli erau cei care marturiseau. Aduceti-va aminte de niste pacatosi de pe vremea aceea, Anania si Safira, care s-au marturisit la Sfantul Apostol Petru, pe care l-au mintit si unul si altul ! Au murit deodata ! Si au fost ingropati in gradina casei unde se spovedeau inaintea lui Dumnezeu. Deci, la inceput Apostolii spovedeau. Ei au ales arhiereii, arhiereii hirotonesc preoti si atunci savarsesc preotii aceste Taine, ca si Taina Spovedaniei. Pentru pacate mai mari pe care preotul nu poate sa le dezlege, pacate grele, ii trimite pe cei pacatosi la prea sfintitii arhierei ca sa-i dezlege, daca se pot dezlega.
   Cei care se spovedesc trebuie sa fie crestini ortodocsi. Dumneavoastra stiti, cei care v-ati spovedit de mai multe ori pana acum in viata dumneavoastra si n-ati ramas nespovediti si necuratati, nespalati si nepregatiti pentra primirea Sfintei Impartasanii. Inainte de a va spovedi, fara indoiala ca fiecare va ganditi la viata dumneavoastra, la pacatele savarsite pana atunci.
   Unii insa nu se gandesc. Vin in genunchi si asteapta sa-i intrebi. Noi nu facem ancheta ca sa stim cine si cum a pacatuit. La spovedanie vine fiecare indemnat de constiinta care il mustra, dupa cum gasim marturie de la Dumnezeu in Psalmi : Cu mustrari pentru faradelegi ai subtiat sufletul lui ca panza unui paianjen, si se curata singur : ” Iata am facut asta, asta, asta !” Nu se spune insa numai o insirare de pacate; asta n-are valoare. Daca le spune, trebuie sa se marturiseasca cu toata parerea de rau, cu toata cainta, cu toata sinceritatea si durerea launtrica, ca a fost in stare sa greseasca atat de mult inaintea lui Dumnezeu, Care ne da tot ce ne trebuie, ca sa putem vietui. Insa sa nu-I calcam ini picioare poruncile Lui si sa traim o viata dezordonata. Pentru ca pacatele noastre, care sunt pacate de moarte, leaga harul de la Dumnezeu, leaga infierea Lui. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, ci suntem copii ai dezordinei, ai rautatii, ai ratacirilor, precum fiul cel ratacit din Evanghelie.
   De aceea zic, cand venim la Sfanta Spovedanie ne gandim, ne pregatim mai dinainte. Nu trebuie un anumit timp sa stai, sa te gandesti, ci mergand pe drum, la servici sau chiar in casa, notati undeva pe un carnetel ceea ce te apasa pe constiinta pentru ca la spovedanie, diavolul insusi ascunde pacatele. Asa se intampla, cum spunea cineva acest lucru. Cand esti liber sau esti cu viata, oricum te apleci catre pacat. Si diavolul iti sopteste : ” Nu o sa stie nimeni ca ai gresit !” si te acopera cu un fel de patura si te indeamna la pacat, si pacatuiesti. Atunci tipa, cu toata puterea, decat sa te faci de batjocura, de ras. Pentru ca diavolul iti sopteste : ” Ai gresit, ticalosule „, si cauta sa te duca la disperare.
   Pare ca diavolul poarta o sulita cu care te impunge si impinge la pacat, o patura sub care iti ascunde pacatele si dupa aceea o trambita ca sa-ti urle pacatele tale, sa te faca de batjocura, sa te descurajeze, ca sa nu mai ai curaj sa fugi la Dumnezeu. Si de aceea, impotriva acestor unelte diavolesti care te indeamna la pacat si la deznadejde, sa avem curajul acesta, sinceritatea, sa ne param pe noi se cu toate amanuntele cele ascunse, cele secrete ale pacatelor dinlauntru.
   Unde se poate face spovedania ?
   Spovedania se face de obicei in Sfanta Biserica, intr-un loc mai retras ca sa nu auda nimeni. De aceea, rugam pe crestinii care doresc sa se spovedeasca sa stea departe de cel care se spovedeste, deoarece, fiecare are nevoie de o taina a lui, sa-si pastreze viata in taina. Sunt anumite ” colturi ” inlauntrul nostru, in care, asa cum este gunoiul pe covor, asa sunt pacatele noastre inainte de spovedanie. Nu trebuie sa stie nimeni, nici ce a facut in public adeseori. De aceea, este bine sa fie taina cand se spovedeste cineva. Si secretul spovedaniei se pastreaza. Preotul care divulga secretul marturisirii era si este pedepsit, asemenea preotilor din antichitatea crestina, nu numai bizantina. Celor care divulgau secretul spovedanie, li se taia limba si erau inchisi pe viata. Asa de severa era aceasta pedeapsa. Deci, cei care vin la spovedanie sa se spovedeasca cu toata increderea, ca ceea ce spun ei, spun inaintea Mantuitorului Hristos.
   La spovedanie, noi, preotii sau arhiereii, suntem numai unelte sau persoane care primesc vizibil marturisirea dumneavoastra, pentru ca Acela la Care ne marturisim este Insusi Mantuitorul Hristos. De aceea zic, sa va marturisiti cu sinceritate, ca deja El cunoaste pe fiecare, cunoaste ce avem inlauntrul nostru, in inima noastra. Este un loc in Evanghelia de la Sfantul Ioan in care se spune : Iisus stia ce este in om.
   Cand trebuie sa ne spovedim ?
   De obicei de patru ori pe an, in cele patru posturi : postul Craciunului, al Sfintilor Apostoli, al Sfintei Marii si mai ales in Postul Pastelui. Atunci se cuvine sa ne spovedim. Insa unii crestini, care sunt mai sarguinciosi, se spovedesc mai des, de doua-trei ori in Postul Mare, si in celelalte posturi tot asa. Sa facem asa, precum se intampla cand ne murdarim de noroi sau de altceva, ne spalam ori de cate ori ne manjim. Daca pacatuiesti in fiecare zi, in fiecare zi ar trebui sa te spovedesti. Cand esti murdar, atunci te spela; cand esti pacatos, atunci te spovedesti si faci aceasta curatire launtrica.
   La spovedanie se dau niste canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci niste mijloace de indreptare. De pilda, unii au pacatuit cu trupul mult si atunci i se dau metanii, care sunt semn de mare pocainta adica aplecarea capului, a fruntii pe pamant si spunand acea rugaciune scurta : ” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul „. Inmultirea acestor metanii ajuta la curatirea trupeasca. Cand gresim cu trupul, ispasim in trup. Insa, sunt si pacate sufletesti, de pilda cel al nestiintei. Pacatul nestiintei este pedepsit. Preotul ii da canon sa se informeze, sa stie ce este cu el, cu fiecare din noi. Atunci ii dam sa citeasca din Sfanta Scriptura. anumite capitole, din Noul Testament, sau in Filocalie sau in alte carti duhovnicesti, ca sa poata sa-si dea seama ce raspundere avem pentru sufletele noastre.
   Pentru aceea, facem aceste lucruri intre Biserica si dumneavoastra, pentru mantuirea noastra, deoarece ne spune Mantuitorul : Nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Preotii fac parte din Trupul lui Hristos, Biserica Dumnezeului celui viu. Sa cautam aceste mijloace de curatire, aceste ajutoare de spovedanie, de curatire launtrica inainte de impartasirea noastra, ca sa ne putem impaca cu Dumnezeu si sa primim harul Lui mereu asupra noastra. Sa pastram mereu harul Invierii, deoarece prin pacatele pe care le facem ne dezmostenim, Dumnezeu nu ne mai recunoaste ca pe niste fii ai Sai, ci ca pe fii ai pacatului, ca niste fii ai zilei, fii ai durerii. De aceea facem aceste lucruri lasate prin porunca dumnezeiasca, ca sa ne putem incredinta lui Dumnezeu viata si sufletele noastre si sa ne putem impartasi cu totii de bunatatea Lui.
   La cei vechi, in primele secole crestine, IV – VI, era foarte aspra canonisirea de indreptare. Cei pacatosi, care aveau pacate grele, stateau in pridvor si nu aveau dreptul sa aduca daruri la Altar. Pacatosul statea in afara Sfintei Liturghii, nu statea in biserica. Unii stateau in genunchi la intrare si isi cereau iertare de la credinciosii care intrau in biserica. Se luau niste masuri foarte aspre, ca sa-si poata da seama de pacatosenia lor si ca sa se poata indrepta. Si se indreptau cu adevarat, pentru ca faceau aceste canoane, aceste asprimi ale canoanelor cu foarte multa parere de rau.
   Noi acum dam canoane usoare si metanii pentru cei care fac pacate cu trupul. Si vine peste o saptamana-doua, doamna si spune : ” Parinte, canonul este foarte greu. Nu pot sa fac o suta de metanii pe zi ! Foarte mult ! Va rog sa mai taiati !” ” Doamna, zic eu, daca vreti sa ramaneti nespalata si pacatoasa, sa nu mai faceti metanii ! Acest mijloc trebuie luat inaintea lui Dumnezeu pentru ca esti bolnava si ai nevoie de tratament, de doctorii ! Ia doctoriile pe care ti le recomanda doctorii, caci daca nu le iei, ramai mai departe bolnava !” Asa si cu aceste mijloace de indreptare, de curatire launtrica.
   De aceea zic, cand se dau metanii, zile de post, rugaciuni, milostenii sau alte mijloace de indreptare, sa stiti ca sunt pentru indreptarea noastra, pentru pacea noastra launtrica. Pacatul este cel mai mare dusman al omului, al crestinului, pentru ca el desparte pe om de Dumnezeu. Chiar mai mult. Daca se poate, trebuie sa dam, ca sa primim. Am intalnit si persoane carora le-am dat o suta de metanii pe zi si au facut trei sute, pentru ca fiecare a ajuns la constiinta de sine, ca este foarte pacatos si impovarat. Si i-am zis : ” Foarte bine ai facut !”
   Asa spune si Sfantul Serafim de Sarov, marele sfant rus, ca, la spovedanie, canoanele care se dau sunt mijloace de indreptare, nu sunt primejdii. Facandu-le, adunati pace in suflet, adunati mangaiere sufleteasca, adunati credinta si dragoste de Dumnezeu. Cu cat te rogi mai mult si mai atent, cu cat te asupresti cu postul si cu rugaciunea, cu atat capeti launtric acel cheag duhovnicesc cu care poti sa aduni ce este sfant si ce este bun in sufletul tau.
   Adesea suntem ca niste tinichele sunand a gol, fara credinta, fara evlavie, munciti de ganduri mereu; si nu poti sa te rogi lui Dumnezeu cum trebuie, te rogi formal. Adeseori se roaga crestinii cu cuvinte aiurea. Se spovedesc asa, dupa cum se roaga, cu neatentie. Dupa un sfert de ora, jumatate de ora, nici nu stie ce face, citeste cu ochii trupesti si cu mintea este pe alte coclauri. O asemenea rugaciune si un astfel de canon, Dumnezeu nu primeste.
   Sunt persoane care spun : ” N-am pacate !” Este o mare greseala sa spui asa. O greseala impotriva lui Dumnezeu, Care ne spune prin Sfantul Evanghelist Ioan : Nu este om fara greseala. Oricat ai fi de atent la viata ta, tot iti scapa niste greseli cu gandul, cu mintea. La ratacirile cu mintea Dumnezeu nu ia aminte. Si este o jignire adusa lui Dumnezeu, pentru ca stai de vorba cu El, dar gandindu-te in alta parte. Ganditi-va, daca cineva ar fi la un mininstru in audienta si dansul ii spune ceva si el ii raspunde niste cuvinte aiurea, altceva, nu ceea ce trebuie sa spuna, este dat afara. Dar Dumnezeu, Care este atotsiiutor, este prezent in orice clipa din viata noastra, stie tot ce am facut noi si ce facem. La marturisire e vorba sa recunosti ceea ce ai facut, sa recunosti cu sinceritate si cu parere de rau si cu hotararea de a nu mai face. Preotul da dezlegare la sfarsisul spovedaniei, insa iti iarta pacatele doar daca promiti solemn ca nu le mai repeti. Daca le repeti, pacatele devin indoite. Asa ca, frati crestini, tineti seama de luenirile pe care le faceti in viata dumneavoastra.
   Postul. Un post, macar de o saptamana inainte de a primi Sfanta Impartasanie, eu cred ca este suficient, dar cainta sa fie deplina. Atunci cand te spovedesti, sa te caiesti din toata inima ta, din toata fiinta ta, ca sa poti sa fii iertat cu adevarat. Talharul pe cruce s-a mantuit intr-un ceas, caci si-a cunoscut greselile lui si a recunoscut si nevinovatia Mantuitorului Hristos, Care-i spune Ti se iarta pacatele tale. Astazi vei fi cu Mine in rai !
   Depinde foarte mult de intensitatea acestei cainte. Inainte de a va spovedi, faceti-va un examen de constiinta. Este foarte necesar. La rugaciunile de seara, la rugaciunea a treia catre Sfantul Duh sunt mai multe pacate insirate, si la rugaciunea de dimineata catre Sfantul Inger pazitor sunt multe pacate mentionate.

Sa multumim lui Dumnezeu ca ne este martor si poate ierta aceste pacate. De aceea va rog sa luati seama.

   Cititi va rog si articolele:

Rubrica incepatorului: CAND INCETEAZA ASCULTAREA?

RUBRICA INCEPATORULUI: De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii ?

Tagged with:

Rubrica incepatorului: CAND INCETEAZA ASCULTAREA?

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului by saccsiv on septembrie 3, 2009

   Citez din articolul: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/96675-cand-inceteaza-ascultarea:

   Oamenii se simt in siguranta atunci cand implinesc sfaturile parintilor duhovnicesti. Dar ce ne facem daca sfaturile acestora sunt in contradictie cu Poruncile Domnului. In astfel de cazuri trebuie sa mai facem ascultare? Parintele Efrem de la Vatoped spune ca in astfel de cazuri trebuie sa schimbam duhovnicul. Dar sunt si parinti (de ex. Efrem Katunakiotul) care au spus ca si in aceste situatii e bine sa facem ascultare, pentru ca Dumnezeu le va intoarce pe toate in bine, datorita ascultarii noastre. Mai mult, se spune ca pe duhovnic nu trebuie sa-l intristezi, caci daca ai facut acest lucru L-ai intristat pe Dumnezeu.

   Cred ca uneori facem mare caz de „infailibilitatea” slujitorilor lui Dumnezeu. Nu mai punem intrebari, facem doar ascultare. Ma tem ca sunt situatii cand discutia dintre credincios si parintele duhovnicesc se transforma intr-o discutie ca de la un superior la un inferior. Si asa ajungem sa vorbim de ordine si nu de sfaturi. Si dupa cum stim, ordinele nu se discuta ci se executa. Astfel, viata crestina ajunge sa se rezume doar la o incadrare mecanica in tiparele unui spirit de turma care depersonalizeaza. Oare se supara tatal atunci cand copilul il intreaba? Credem ca nu, dimpotriva, se bucura.

   Consideram ca trebuie sa luptam impotriva unei ascultari oarbe, daca vom tine seama de viata Sfintilor: Atanasie cel Mare – depus de cinci ori de pe scaunul patriarhal, Ioan Gura de Aur – depus de pe scaunul Constantinopolului, Maxim Marturisitorul – caruia i se taie mana dreapta si limba, Ioan Damaschin – anatemizat de trei ori si multi altii asemeni lor.

   Credem ca ascultarea trebuie sa inceteze atunci cand intervine minciuna, caci dragostea se bucura doar de adevar.

   Cititi va rog si:

RUBRICA INCEPATORULUI: De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii ?

Tagged with:

RUBRICA INCEPATORULUI: De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii ?

Posted in rubrica incepatorului, Sfanta Impartasanie by saccsiv on septembrie 2, 2009

   Reiau integral articolul http://www.crestinortodox.ro/liturghia/96682-de-ce-se-impartaseste-mai-intai-preotul-si-apoi-credinciosii:

   In cadrul Sfintei Liturghii, imediat dupa rostirea rugaciunii „Tatal nostru„, urmeaza momentul Impartasirii cu Trupul si Sangele lui Hristos. In vreme ce preotul se impartaseste cu Sfintele Taine, strana canta sau se rosteste un cuvant de invatatura. Apoi, cand se deschid usile imparatesti, credinciosii sunt si ei poftiti la a se apropia „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste” de Sfantul Potir. Aceasta randuiala nu este in nici un caz o separare a clericilor de mireni, o superioritate a celor dintai si o inferioritate a celor de pe urma, ori altceva de acest gen. Se cade a urmari cu atentie cele relatate despre randuiala Impartasirii, spre a nu da prilej vrajmasului de a ne ispiti mintea.

   Ce spune si ce face preotul in acele momente ?

   Dupa „Unul Sfant, Unul Domn…”, cantaretii rostesc chinonicul zilei si citesc in continuare a treia parte a randuielii Impartasirii. In Sfantul Altar, dupa ecfonisul „Sa luam aminte! Sfintele sfintilor„, Agnetul se frange si se imparte in patru: IS – HR – NI – KA. Fiecare parte are deasupra doua litere si se aseaza crucis deasupra Sfantului Disc.

   In momentul frangerii si impartirii, preotul spune cu luare aminte si teama: „Se frange si Se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frange si nu Se desparte, Cel ce Se mananca pururea si niciodata nu Se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste.” Sfantul Agnet se taie dar nu se imparte. In particica pe care o primeste fiecare credincios, oricat de mica ar fi, se da Sfanta Paine intreaga, Trupul Dom­nului intreg, Mielul lui Dumnezeu, Unul si neimpartit, care S-a jertfit pe Cruce.

   Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca: „Jertfa lui Hristos nu se sfarseste, Trupul Lui luat din Sfanta Fecioara este nestricacios si nesfarsit. Agnetul painii se imparte si se mananca, dar Iisus ramane intreg.”. Parintii Bisericii, ca sa fie convingatori, folosesc exemplul oglinzii si al ciobului: daca o oglinda se sparge in mii de bucati, in fiecare bucata apare chipul intreg, ca si ecoul auzit intreg de mii de urechi.

   In momentul cand preotul spune: „Sfintele sfintilor„, face trei miscari: inalta crucis Sfantul Agnet, il imparte in patru si-l aseaza pe Sfantul Disc sub chipul crucii. Apoi ia particica IS si o pune in Sfantul Potir, realizand astfel unirea Sfantului Trup cu Sfantul Sange.

   Cand preotul face unirea Trupului si Sangelui, se pune putina apa fierbinte care se numeste „caldura”. Zice: „Binecuvantata este caldura sfintilor Tai, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.” Dupa aceea toarna sub forma de cruce apa in Sfantul Potir si rosteste: „Plinirea Potirului credintei Sfan­tului Duh. Amin.” Se pune apa calda pentru ca asa cum ne spune Evanghelia, inainte de pogorarea de pe Cruce, un soldat a strapuns cu sulita coasta Domnului „Si indata a iesit sange si apa.”

   De ce se impartaseste mai intai preotul si apoi credinciosii ?

   In primii ani ai crestinismului, credinciosii se imparta­seau asa cum o fac astazi persoanele hirotonite, adica primeau separat Trupul lui Hristos in mana dreapta, iar Sangele Lui, direct din Sfantul Potir. Insa, de-a lungul vremii, s-au intam­plat multe neoranduieli, motiv pentru care Biserica a hotarat ca sa se dea mirenilor Sfanta Impartasanie cu lingurita, ca sa nu se verse San­gele Domnului sau sa cada pe jos vreun Margaritar.

   Astazi, preotii se impartasesc ca in timpurile primare, ei primind particica Hris­tos din Sfantul Agnet, si rostind: „Cinstitul si Preasfantul Trup al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos se da mie preotului (Numele), spre iertarea pacatelor mele si spre viata de veci.” Mai apoi, cand se impartasesc din Sfantul Potir, spun: „Ma impartasesc eu, robul lui Dumnezeu, preotul (Numele), cu Cinstitul si Sfantul Sange al Domnului si Dum­nezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor mele si spre viata de veci. in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.”

   Sfantul Chiril al Ierusalimului ne spune ca in vremea lui „preotul ingaduia crestinului impartasit sa puna trei degete pe buze si cu acestea sa-si inchine ochii, urechile, fruntea si mainile„. Acest obicei s-a desfiintat, pentru ca de multe ori s-au intamplat neoranduieli si, de aceea s-a folosit procovatul, servetelul rosu, care-i ajuta pe cei ce se impartasesc sa nu scape nimic jos. Este suficient sa facem semnul Sfintei Cruci, pentru ca prin Sfanta Impartasanie se sfinteste omul intreg, sufletul si trupul. In acelasi timp, la strana se canta: „Cinei Tale celei de Taina…” si „Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati. Aliluia.

   Vedem astfel cum, din dumnezeiasca intelepciune, Parintii Bisericii au hotarat, impreuna si in deplina unitate, sa se impartaseasca separat preotul de credinciosi. Preotul, cu mare grija, atentie si teama, se impartaseste in Sfantul Altar, avand grija ca nimic necuviincios sa nu faca in vremea impartasirii, nimic sa nu scape pe jos, nimic sa nu treaca cu vederea.

   Mai apoi, dupa ce preotul s-a impartasit, deschide Sfintele Usi, iar credinciosii se apropie de Sfintele Taine cu „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste„. Preotul, tot cu mare grija si atentie da fiecarui credincios, in lingurita, Sange si Trup, spre sanatatea trupului si a sufletului, spre iertarea pacatelor, spre mantuire si spre viata de veci.

   Cand preotul ofera credinciosilor Sfantul Potir spune: „Se impartaseste robul lui Dumnezeu (Numele) cu Trupul si Sangele lui Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.” Sfantul Ioan Gura de Aur ne intareste: „Cand vezi preotul ca-ti da Preacu­ratele Taine, sa nu crezi ca el face aceasta, ci mana atotsfanta a lui Hristos, care se intinde catre tine, prin mana preotului. Pastorul Hristos este poarta oilor, usa imparateasca a vietii celei vesnice. Prin ea oile intra si ies „si pasune vor afla”. Cel mai neobisnuit este, insa, faptul ca iarba oilor este Pastorul insusi. Daca Jertfa divina, in totalitatea ei, este un ocean necuprins de daruri ale Harului si Iubirii treimice, momentul Sfintei impartasanii inseamna patrunderea deplina a lui Hristos, Datatorul de daruri, in noi.

   Exista crestini care nu vor sa creada in taina Prefacerii dumnezeiesti si ne vorbesc despre pericolul transmiterii boli­lor prin lingurita cu care se impartasesc toti. Se vadesc astfel, pe ei insisi, straini de credinta in Hristos, care ne spune: „Cu adevarat Trupul Meu este mancare si Sangele Meu bautura.” (Ioan 6,55)

   Impartasirea tuturor crestinilor sub ambele forme, adica cu Trupul si Sangele Domnului, este de origine apostolica, poruncita si practicata de Hristos. Din secolul al XIII-lea, la catolici, numai preotii slujitori se impartasesc cu ambele forme ale Euharistiei, iar laicii, numai cu Trupul. Motivele doctrinare si practice invocate in sprijinul acestei practici sunt neintemeiate si contrare poruncii Mantuitorului si practicii apostolilor si a Bisericii.

Tagged with:
%d blogeri au apreciat asta: