SACCSIV – blog ortodox

Sfatul dracilor – CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM

Posted in CALUGARIE, draci, Ilie Cleopa, ORTODOXIE, rubrica incepatorului by saccsiv on septembrie 5, 2011

   Citez din articolul CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM:

În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.

S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: „Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: „Avva Ilarioane!” „Ce este, Doamne?” „Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.

El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis „sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
– V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
– Stapâne, nu stim!
– Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis:
– Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
– Ei, sa vedem! – Eu, zice el, îi spun omului asa: „Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”

Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.

Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana:
– Pe multi ai înselat?
– Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
– Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
– De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.

L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: „Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. „Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”
– Ai patit asa?
– Am patit si asa!
– Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.

Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
– Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport:
– Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
– Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
– Scarabuta ma cheama.
– Cum înseli tu pe oameni?
– Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
– Si ai înselat multi?
– Multi am înselat!
– Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.

Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: „De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.

Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.

Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. „De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”

Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume – esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
– Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
– Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
– Cum te cheama?
– Sarsaila, ma cheama!
– Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
– Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
– Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
– Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
– Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
– Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: „Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”

Daca-i copil îi spun: „Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”

Iar daca-i tânar îi spun: „Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”

Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! „Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”

Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: „Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: „Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: „Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: „Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: „Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”

Sau vine îngerul si-i spune: „Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” „Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”

Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: „Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: „Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”

Si-i zicem asa: „Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!

Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.

Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!

Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: „Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: „Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: „Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis:
– Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: „Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
– Avva Ilarioane!
– Ce este, Doamne?
– De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!

Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

Povestită de Părintele Cleopa

Cititi va rog si:

Sub nici o forma, DRACII NU VOR AVEA PARTE DE MANTUIRE. O intamplare cu Sfantul Cuvios ANTONIE CEL MARE. Despre APOCATASTAZA

Cu diavolul nu este de glumit

IADUL SE AFLA SUB PAMANT

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on septembrie 5, 2011 at 3:20 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Mirel said, on septembrie 5, 2011 at 4:03 pm

    adevarat este

    Apreciază

  3. codin said, on septembrie 5, 2011 at 5:17 pm

    Istoria nespusa a dacilor. Col. Dr. Mircea Dogaru, sa ne reinvatam istoria.

    Apreciază

  4. STOP RFID 666 said, on septembrie 5, 2011 at 6:47 pm

    FALSA EVLAVIE SAU CADEREA OMULUI IN SLAVA DESARTA

    Un subiect delicat, la care este greu să te referi, căci orice afirmaţie este rodul unei judecăţi. Şi dacă despre cele ce sunt evident rele, din toate punctele de vedere şi pentru toţi, te mai încumeţi să zici ceva, despre ceva bun şi cerut tuturor spre lucrare, te temi să te pronunţi.
    Orice lucrare a cuiva trebuie judecată prin duhul în care a fost făcută şi cum oamenilor le rămâne necunoscut acest lucru, singurul judecător nu poate fi decât Dumnezeu.
    Faptele de evlavie exterioară pe care, vrem, nu vrem, le vedem la semenii noştri trebuie privite şi ele în duhul lor. Nouă ni se pare sau bănuim că sunt făcute cu duh de smerenie sau cu duh de mândrie, dar ce garanţie avem că ochiul nostru nu este deschis de un duh rău? De aceea, cel mai bine este să nu avem ochi pentru ce face altul, iar cele ce le voi scrie să fie privite de fiecare ca atenţionare pentru sine, fără să se gândească la altcineva.
    Poate exista, desigur, din păcate, şi falsă evlavie; falsă sau măcar prost înţeleasă. Ceea ce o falsifică este slava deşartă aşteptată de la oamenii în faţa cărora trecem drept oameni evlavioşi.
    Străduinţa unora de a o ascunde de oameni poate merge până la nebunia pentru Hristos. Sfinţii Părinţi spun că la judecată vom avea de dat răspuns cu privire la diferenţa dintre ceea ce i-am făcut pe oameni să creadă despre noi şi ceea ce suntem în realitate. Chiar dezinteresându-ne de părerea celor din jur, evlavia noastră mai poate fi falsificată de mulţumirea de sine.
    Slava deşartă este o cauză mai grosolană, dar mulţumirea de sine este foarte subţire. Se păcătuieşte prin ea pe de o parte pentru că ne atribuim nouă ceea ce face harul lui Dumnezeu – chiar dacă există motiv de mulţumire (citeşte recunoştinţă), nu există şi de automulţumire – iar pe de altă parte pentru că uşor mulţumirea de sine devine preţuire de sine, iar aceasta mândrie, care va cere şi slava deşartă.
    Ce forme de falsă evlavie putem întâlni în Biserică?
    Închinarea îndelungată în faţa icoanelor, plasarea în primele locuri, rostirea rugăciunilor cu voce tare, cântarea făcută astfel încât să fim auziţi de toţi, spre a dovedi nu atât că avem voce – căci aceasta poate fi mândrie neevlavioasă – cât că ştim slujbele, că suntem casnici ai lui Dumnezeu. Cei care ştiu şi vor să cânte să meargă la strană, cu învoirea preotului. Nu putem cânta în mijlocul unor credincioşi care vor să asculte strana şi preotul, rugându-se în inima lor. Nu au venit să ne asculte pe noi. De fapt, aşa cum nu se vorbeşte, în biserică nici nu se cântă, nu se mormăie ceea ce intonează strana. În biserică se cântă numai cât cere ritualul, la strană, aşa cum a hotărât preotul să decurgă slujba. Nu cântăm din proprie iniţiativă, dacă nu ne-a cerut preotul. Mai ales femeile, nu au ce căuta nici în strană dacă preotul nu a cerut acolo un cor mixt. În biserică trebuie să fim cât mai smeriţi, să trecem cât mai neobservaţi. Pentru aceasta trebuie să stăm acolo unde cere rânduiala bisericii. O femeie care stă la strană sau în dreapta bisericii, cu bărbaţii, atrage atenţia şi nu e bine. Cei care prin asemenea comportamente simt vreo bucurie pe care nu ar gusta-o prin simpla participare la slujbă sau sunt căzuţi în pietism sau sunt înşelaţi prin mândrie. Citeam în memoriile unei visarioniste ce bine s-a simţit după o asemenea cântare în biserică. Ce amăgire! Lucrarea harului este tainică şi neaşteptată, subtilă şi discretă, tară conştienta prezenţei sale ca o consecinţă de bucurie în urma unor acţiuni ale noastre. Mulţumirea de sine că ai făcut pentru Dumnezeu mai mult decât alţii, cântând în Biserică, făcând metanii, trecând pe la icoane intră la înşelarea descrisă mai sus. Mulţumirea de sine aduce preţuirea de sine, aceasta cere sau nădăjduieşte că are şi preţuirea celor din jur, ceea ce este slavă deşartă, formă a mândriei din noi.
    O altă formă este statul în genunchi tot timpul, ca să ne arătăm, probabil, mai pocăiţi decât alţii, dar stânjenindu-i pe alţii, fără să ne intereseze că alţii nu au loc nici în picioare. Chiar când ştim că trebuie stat în genunchi, când împrejurările nu permit, să arătăm dragoste pentru cei din jur şi să stăm şi noi în picioare. Despre aceasta trebuie spus în primul rând că dacă se doreşte o nevoinţă mai mare, cel mai greu este să stai nemişcat în picioare. Din vieţile unor sfinţi avem mărturii că aşa stăteau în Biserică şi aşa se stă şi acum la Sfântul Munte Athos. Un părinte athonit a zis că cine stă în genunchi în timpul slujbelor este gâdilat de lene.
    Confirmare o fac cei care cum vin în Biserică, indiferent dacă momentul slujbei o cere sau nu, se aşază pe jos, dar nu în genunchi, adică pe rotule şi cu spatele drept, ci pe călcâie, ca musulmanii, de parcă Biserica ar fi moschee. Evident că a sta aşa este mai comod decât în picioare sau în genunchi. Se stă aşa dintr-o neputinţă, nu din evlavie. Unii se mai prosternează şi la pământ, deranjând în mod evident pe alţii şi făcând în public ceea ce ar trebui să facă acasă, unde se poate sta în genunchi şi se pot bate metanii până se face groapă în pământ. Dacă am sta acasă tot timpul în genunchi, dacă am face tot timpul metanii şi închinăciuni, poate că ne-ar fi îngăduit să facem aşa şi în Biserică. Dar dacă acasă facem mai puţin, nu este bine să facem în public mai mult.
    În sfârşit, regula de aur în Biserică este să te uiţi la ce fac cei din jur şi să nu faci excepţie prin nimic, ca să nu ne arătăm mai buni. Să zicem, de exemplu, că ne aflăm între Sfintele Paşti şi Rusalii, când canoanele zic să nu îngenunchem în Biserică. Dacă, totuşi, toată lumea îngenunchează nu este bine să rămânem singurul în picioare, ca măgarul între oi. Precis vom stârni gânduri de judecată între neştiutori. A spune, treaba lor dacă nu ştiu, nu este un semn de dragoste şi aceasta este principala poruncă. Fă tu o greşeală mai mică pentru a feri pe fratele de una mai mare. Pui astfel sufletul tău pentru el şi aceasta este suprema formă a dragostei creştineşti.
    Uneori este greu de separat falsa evlavie de superstiţie.
    De exemplu, din ce cauză, oare, unii se înghesuie să pună ei tămâie în cădelniţă când preotul cădeşte biserica. Poate din evlavie, ca să aducă jertfă lui Dumnezeu. Dar este falsă evlavie, căci toată jertfa se aduce la uşa altarului, inclusiv tămâia, ca preotul când o foloseşte mai întâi să o binecuvânteze. Poate e superstiţie, li se pare că astfel participă şi ei la cădire, împărţind vrednicia cu preotul sau li se pare că aşa este mai primită jertfa lor decât oferind-o ca toţi oamenii la uşa altarului. Parcă tot a egoism seamănă.
    În sfârşit, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci se face numai când preotul din altar sau cântăreţul de la strană invocă numele Sfintei Treimi. Despre cei care fac întruna la cruci, ba unii le mai şi numără pe degetele celeilalte mâini, deci nici nu se mai gândesc la ce fac, un mare duhovnic român contemporan zice că fac gimnastică. Acelaşi lucru zice despre metaniile şi închinăciunile repetate şi fără rost, adică făcute când nu trebuie.
    Şi mai vezi pe unii care ţin să fie primii cât mai în faţă, făcând mulţime de cruci şi de metanii în văzul tuturor, cântând sau rostind tare ca să se audă vocea lor deasupra celorlalţi, când Biserica ne învaţă că lucrarea harului este mai bogată în cel smerit care stă ultimul într-un colţ, nimic zicând şi nimic făcând la vedere, ci totul în inima lui.

    Apreciază

  5. agerstress said, on septembrie 5, 2011 at 7:05 pm

    Asa este dar ce poti sa faci sa transforni firea cea cazatoare in fire inaltatoare? Cine nu a incercat sa spuna unui fumator ca nu e bun fumatul si cu ce rezultat? Cine a incercat sa spuna unui alcolist ca nu e bun alcoolul si cu ce rezultat? Cine a incercat sa spuna unui drogat ca nu-i bun drogul si cu ce rezultat? Si astea sunt doar unele dintre cele mai mici pacate. Cum poti sa scoti din sufletul unui om o ispita care a pus deja stapanire pe acel suflet? Noua ne ramane doar rugaciunea catre Dumnezeu pentru acel suflet.
    Daca dracii s-au adunat la sfatul lor pentru a gasi un „mestesug” in favoarea lor, noi ce metoda putem gasi pentru a le strica planurile pe langa difuzarea acestui articol (care este un pas important)? Cred ca este oportun sa fie trimis de catre fiecare tuturor cunostintelor prin e-mail si deasemeni cred ca este un bun articol pentru minipublicatia despre care se vorbea cu putin timp in urma, ba chiar este un articol de prima pagina, poate mai important decat cele anticipuri.

    Apreciază

  6. Alexandru(Fulger) said, on septembrie 5, 2011 at 8:26 pm

    Am mai citit o data mai demult aceasta istorisire si este foarte bine ca a fost postata.

    Apreciază

  7. Toma said, on septembrie 5, 2011 at 9:59 pm

    Frumos!
    Am remarcat asta in textul de mai sus: „Avea umerii ca nicovala.”

    Nu asa avea si Lady Gaga in clipul ala dubios?

    Apreciază

    • Cosmin said, on septembrie 6, 2011 at 7:24 am

      Exact la aceasta Lady Gaga ma gandeam si eu cand am cititi „umerii ca nicovala”. Aceasta Gaga, sustinea ca acele coarne care le avea pe umeri, pometi si frunte sunt ale eim fara vreo interventie chirurgicala. Parerea mea e ca, ar fi posibil sa i-a anumite aspecte bizare cu atat mai mult ca, consider ca s-au adapostit in ea cateva legiuni de draci. Doamne pazeste!

      Apreciază

  8. sol said, on septembrie 5, 2011 at 11:01 pm

    Mi-a placut.. frumos…. ca o poveste cu talc spusa la gura sobei. cat priveste discutia despre vicii de mai sus… cred ca am mai spus-o. viciile se inving ( ca orice rau, dealtfel ), prin puterea exemplului, prin caldura, prin dragoste, si, ca soc, final, prin teama de intuneric….

    Apreciază

  9. STOP RFID 666 said, on septembrie 8, 2011 at 9:14 am

    Pătimirea Sfîntului Mucenic Timotei citeţul
    şi a soţiei lui, Mavra
    (3 mai)

    DIAVOLUL INSEALA PANA IN ULTIMA CLIPA A VIETII

    În vremea persecuţiilor, creştinii erau căutaţi spre muncire şi aduşi spre cercetare la Arian, ighemonul din Tebaida, pus de Diocleţian păgînul, împăratul Romei. Atunci au adus la acela pe un bărbat cu numele Timotei, cititor bisericesc, din satul Pirapei, tînăr de ani, care, nu de mult, se însoţise cu o fecioară, anume Mavra, iar după douăzeci de zile de la nuntă a fost prins de păgîni, fiind creştin.

    Văzîndu-l ighemonul Arian, l-a întrebat: „Cine eşti tu? Şi din ce rînduială faci parte?” Iar Timotei a răspuns: „Sînt creştin, citeţ al Bisericii lui Dumnezeu”. Zis-a ighemonul către dînsul: „Oare numai tu singur nu ai auzit porunca împărătească care porunceşte că tot cel ce nu aduce jertfă zeilor va pieri rău?”

    A răspuns Timotei: „Duhul lui Iisus Hristos petrece în mine; pentru aceea nu voi aduce jertfe zeilor voştri!” Zis-a ighemonul: „Dă-mi mie cărţile tale, ca să înţeleg puterea lor!” Răspuns-a Timotei: „Nebunule şi necunoscătorule desăvîrşit; cine din oameni cîndva îşi dă la moarte pe fiii săi? Oare nu ştii că acele cărţi scrise de mine sînt fiii mei şi, cînd citesc cărţile acelea pentru Dumnezeu, îngerii Lui stau împrejurul meu?” Zis-a ighemonul: „Nici zeilor nu jertfeşti, nici cărţile nu voieşti să-mi arăţi, deci, vezi să nu-ţi fie spre pedeapsă o îndrăzneală ca aceasta”. Sfîntul Timotei a răspuns: „Nu vreau a jertfi şi nici cărţile nu vreau a le arăta păgînilor, pentru că sînt creştin!”

    Atunci ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să aducă două fiare ascuţite în chip de ţepi, înroşite în foc şi să le bage în amîndouă urechile mucenicului. Şi îndată, din acea durere cumplită, i-au curs amîndouă luminile ochilor. Şi i-au zis slujitorii mucenicului: „Iată, de vreme ce nu voieşti să jertfeşti, ţi-ai pierdut ochii!” Răspuns-a Sfîntul Timotei: „Ochii trupului meu, care au văzut multe lucruri necuviincioase, au pătimit acum orbirea aceasta, iar cu ochii mîntuirii, Domnul meu Iisus Hristos îmi luminează sufletul!”

    Auzind ighemonul acestea, a poruncit ca, legîndu-i mîinile înapoi, să-i bage un lemn între dinţi; apoi să-l spînzure cu capul în jos, legîndu-i o piatră grea de grumaji. Cînd slujitorii începeau să-i facă aceasta, mucenicul căutînd spre cer, a zis: „Este Dumnezeu în cer şi este puternic să mă izbăvească pe mine din aceste munci”. Grele au fost muncile Sfîntului Timotei! Iar slujitorii sfătuiau pe ighemon ca, prin milă, mai vîrtos decît prin muncire, să se sîrguiască a-l pleca spre voia sa. Şi i-au spus lui că Timotei este mire, deoarece nu are mai mult de douăzeci de zile de cînd a făcut nunta, şi mireasa lui este foarte tînără. Îndată, ighemonul a poruncit să o aducă şi pe ea înaintea sa şi a zis către dînsa: „Cum îţi este numele?” Ea a răspuns: „Mă numesc Mavra”.

    Zis-a ighemonul: „Mi-e jale de nenorocirea ta, că eşti tînără şi vei rămîne văduvă. Deci, îţi poruncesc să te împodobeşti cu podoabe frumoase, să-ţi împleteşti părul, să te îmbraci cu haine alese şi, mergînd la bărbatul tău, să-l sfătuieşti să aducă jertfă zeilor, ca să nu fii cu adevărat văduvă aşa de tînără. Iar dacă îl vei îndupleca, vei lua de la noi multe daruri, aur şi argint”. Deci, Mavra a făcut precum i-a poruncit ighemonul. S-a înfrumuseţat cu podoabele şi cu hainele sale şi, mergînd la bărbatul său, l-a rugat mult să facă după voia ighemonului şi să se izbăvească pe sine de nişte munci ca acestea. Iar el nu putea să-i răspundă, avînd căluş băgat în gură, care, ţinîndu-i-o deschisă, nu putea să o împreune şi să grăiască ceva. Întorcîndu-se Mavra la ighemon, l-a rugat să poruncească să ia căluşul din gura mucenicului, ca să poată vorbi cu dînsa. Şi îndată a poruncit ighemonul ca să-i scoată acel căluş.

    Mergînd Mavra la Sfîntul Timotei, a stat aproape de el. Dar, mirosind mucenicul miros din hainele Mavrei, fiind stropite cu aromate mirositoare, a strigat: „Unde este tatăl meu, preotul Picolpos?” Iar tatăl lui, care stătea nu departe între popor şi privea la pătimirea fiului său, s-a apropiat de dînsul şi a zis: „Ce voieşti, fericitul meu fiu?” Răspuns-a Timotei: „Te rog pe tine, tată, să faci un lucru bun, adică, luînd oarecare petic, să-mi acoperi faţa ca să nu simt mirosurile cele vătămătoare de suflet, care ies din hainele femeieşti, pentru că acest miros este moarte, ce duce pe oameni la pierzare şi le găteşte gheena. Aceste mirosuri de arome sînt ale poftei ajutătoare diavolului, vrăjmaşe sfinţilor şi urîciune drepţilor”.

    După ce a tăcut Sfîntul, Mavra a zis către dînsul: „Iubite Timotei, pentru ce mă defăimezi aşa pe mine, care mai înainte nu te-am supărat cu nimic pe tine? Abia sînt douăzeci de zile de cînd ne-am luat şi încă nu-mi ştii obiceiurile mele, nici eu n-am cunoscut toate locurile casei tale. Atît de departe sînt de prihana cea părută, încît n-am schimbat cu altcineva vreun cuvînt şi nici la masă cu cineva n-am stat, iar acum plîng, văzîndu-te pe tine în munci, şi mă doare inima pentru tine. Fiind nevinovat, pătimeşti unele ca acestea, iar aceste pătimiri ale tale rănesc cu durere sufletul meu, că mă laşi văduvă aşa de tînără. Au doară te-ai îndatorat mult şi, neavînd cu ce să te răscumperi de datorie, de bunăvoie te-ai dat la moarte, supărîndu-te de datornici? Dacă este aşa, să vindem hainele noastre cele de mare preţ şi să plătim acea datorie. Iar dacă pentru dajdia poporului eşti ţinut în această primejdie şi nu ai cu ce plăti, iată, înaintea ta sînt toate podoabele mele de nuntă, aurul şi îmbrăcămintea de mireasă, vinde-le şi să plăteşti dajdia împărătească”.

    După nişte cuvinte ca acestea ale ei, a zis Sfîntul Timotei către dînsa: „Mavro, sora mea, cînd te-am văzut pe tine cu ochii cei sufleteşti ieşind din casă, am văzut pe diavolul mergînd la dreapta ta şi avea în mînă o cheie cu care întorcea inima ta înapoi la lume”. Zis-a Mavra: „Fratele meu, Timotei, eu pe tine te caut şi după aceasta, cînd te voi căuta, unde te voi afla? Şi dacă va veni sîmbăta sau duminica, cine va citi cărţile tale?”

    A zis Sfîntul Timotei către dînsa: „O, Mavro, lasă cele de puţină vreme şi deşarte ale acestei lumi şi vino împreună cu mine la această frumoasă nevoinţă, pentru care ne vom învrednici să luăm cununi de la Mîntuitorul nostru Dumnezeu şi El ne va ierta toate păcatele noastre, ale celor ce de bunăvoie ne dăm la moarte pentru Dînsul”. Mavra a zis: „Cînd veneam la tine, inima mea era plină de lumească împătimire; iar după ce ai început a vorbi cu mine, Duhul lui Dumnezeu a intrat în mine! Deci, să ştii, o, preaiubitul meu frate, că şi eu tot pe acelea le doresc, pe care tu le-ai iubit!” Grăit-a către dînsa Sfîntul Timotei: „Dacă grăieşti adevărul, du-te de ceartă pe ighemon pentru păgînătatea lui”. Iar Mavra a răspuns: „Mă tem, fratele meu, ca nu cumva să mă înfricoşez, văzînd mulţimea muncilor şi pe ighemon mîniindu-se şi nu voi putea suferi, fiind prea tînără numai de şaptesprezece ani”. Zis-a către dînsa Sfîntul Timotei: „Nădăjduieşte spre Domnul nostru Iisus Hristos şi-ţi vor fi muncile ca untdelemnul vărsat pe trupul tău şi ca un duh de rouă în oasele tale, uşurîndu-ţi toate durerile!”

    După aceea a început mucenicul a se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa, astfel: „Dumnezeule al tuturor darurilor celor bune, Cel ce ai dat ajutor în foc celor trei tineri şi ai izbăvit pe Daniil din gurile leilor, proorocului prin prooroc i-ai trimis hrană, ai întărit pe Avacum în ducerea prînzului; şi nu numai în robie ai ajutat, ci şi în groapa leilor şi în cuptorul cel de foc ai mîntuit pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, în mărturia iubirii Tale de oameni, prin care din cei robiţi ai făcut prooroci şi mucenici; caută, Doamne, şi acum spre roaba Ta, Mavra, Cela ce ne-ai împreunat pe noi în însoţire, fă-ne nedespărţiţi pe noi în această nevoinţă şi să nu fim deosebiţi din ceata sfinţilor Tăi mucenici. Ci ne dă nouă, ca pentru Tine să suferim muncile şi moartea cu bărbăţie şi să se ruşineze potrivnicii, neputînd a ne despărţi pe noi de la întocmirea cea cu un suflet, pe care o avem în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine slava în veci. Amin”.

    Aşa rugîndu-se Sfîntul Timotei lui Dumnezeu pentru soţia sa, Mavra, îndată fericita, pornindu-se cu Duhul Sfînt, a mers la ighemon şi, stînd înaintea lui, a zis: „O, necuratule ighemon, argint şi aur te-ai făgăduit să-mi dai, vrînd să pogori sufletul meu în pierzare, pentru că nimic mai mult nu doreşte inima ta, fără numai suflete omeneşti, cărora, dăruindu-le aur, vrei să le omori; dar cu amăgirile tale nu mă vei birui pe mine, căci, îmbrăcîndu-mă în armele Domnului meu Iisus Hristos, am stat înaintea ta”. Iar ighemonul Arian a zis către ai săi: „Oare nu v-am spus mai dinainte de Timotei că este vrăjitor? Iată, a fermecat şi pe femeia sa, ca împreună cu dînsa, să ni se împotrivească nouă”.

    Apoi a zis către Mavra: „Oare şi tu ţi-ai ales mai bine moartea decît viaţa? Caută de vezi că te lipseşti de această dulce viaţă prin muncile cele amare; au doară, văzînd mai înainte moartea bărbatului tău, gîndindu-te la văduvia ta, ţi-ai ales să mori împreună cu dînsul? Nu te tulbura că vei fi văduvă, că te voi mărita cu un sutaş din cei mai bogaţi ai mei, ca să te desfătezi cu dînsul din dulceaţa vieţii acesteia şi să te veseleşti avînd bărbat de neam bun ca cel dintîi”. Răspuns-a fericita Mavra: „De toate deşertăciunile lumeşti lepădîndu-mă, n-am trebuinţă de sutaşul tău! Şi îţi spun adevărul, că m-am însoţit cu Mirele ceresc Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc fără îndoială. Iată, cu inimă vitează am stat înaintea ta, netemîndu-mă de nedreapta ta judecată!”

    Mîniindu-se ighemonul, a poruncit să-i smulgă tot părul capului ei. Apoi a zis: „Iată, părul tău este smuls; deci, te sfătuiesc să jertfeşti zeilor, pentru ca să nu mai suferi şi alte munci grele ce te aşteaptă”. Răspuns-a Mavra: „O, ighemoane, acum ştiu că Hristos al meu m-a primit, nepomenindu-mi păcatul cel din neştiinţă; că, ascultîndu-ţi sfatul tău cel viclean, mi-am împodobit părul spre amăgirea fericitului meu bărbat. Bine ai făcut, smulgîndu-mi părul acesta, că prin smulgerea lui s-a ridicat acel mare păcat de la mine, ca să nu fiu eu, cu podoaba părului, sminteală poporului ce stă împrejur şi se uită la această privelişte”.

    Auzind ighemonul acest răspuns al ei, s-a mîniat şi a poruncit să-i taie degetele de la mîini şi să le arunce departe. Iar Sfînta Mavra a zis: „Şi cu aceasta îmi faci un bine, luîndu-mi degetele, cu care puneam asupra-mi înşelătoarele împodobiri. Să ştii dar, că nu cunoşti acelea ce mi le faci mie; căci, iată, un al doilea păcat al meu ai făcut a se lua de la mine prin tăierea degetelor; drept aceea cu veselie stau înaintea ta, fiind gata la toate muncile poruncite de tine”. Ighemonul se mira de acea răbdare a ei. Iar presbiterul, tatăl lui Timotei, stînd acolo în priveliştea poporului aproape de Mavra şi, privind la nevoinţa ei, a zis încet către dînsa: „O, Mavro, buna mea fiică, cum ai răbdat tăierea degetelor tale?” Răspuns-a lui Sfînta Mavra: „Părinte, precum vezi pe un om într-o grădină smulgînd din rădăcină verdeţurile şi lepădîndu-le, tot astfel şi eu priveam spre tăierea şi lepădarea degetelor mele şi nu simţeam nici o durere”.

    Arian ighemonul a poruncit apoi la doisprezece ostaşi, să umple o căldare mare cu apă, să o fiarbă şi să arunce în ea pe Sfînta Mavra. După ce a fiert destul apa, încît clocotea ca un tunet, a aruncat în ea pe sfînta care a stat în mijloc nevătămată. Şi grăia către ighemon: „Iarăşi îţi mulţumesc, că ai poruncit să mă spăl şi să mă curăţ de păcatele mele cele făcute în lume, ca prin inimă curată să mă apropii de Dumnezeul meu şi să primesc cununa vieţii. Pentru că cele ce le pătimesc de la tine, îmi sînt mîntuire la Hristos Domnul meu. Însă bine ai gîndit să mă arunci în această căldare, nefiind încă fiartă, pentru că apa din ea este foarte rece, şi nu simt căldură, precum nici pe celelalte munci nu le-am simţit”.

    Mîniindu-se ighemonul foarte, a început a se gîndi că ostaşii, avînd milă de femeia aceea, au vărsat afară apa fiartă şi au turnat în locul ei apă rece, vrînd ca astfel să păzească pe Mavra vie, ca s-o aibă spre pofta lor trupească. Deci, sărind de pe scaunul său, a alergat la căldare, vrînd să ştie dacă era cu adevărat rece apa din căldare. Şi, apropiindu-se, a zis către sfîntă: „Toarnă-mi puţină apă pe mîini, ca să ştiu dacă este rece!” Sfînta i-a zis: „Ea este atît de rece, încît nici căldura ei n-o simt. Iar de nu ai cu ce să înfierbînţi mai mult căldarea, apoi trimite la tatăl meu, care-ţi va da un braţ de lemne, ca să aprinzi focul sub căldare, căci este lucrător de lemn”. Iar acestea le zicea sfînta, ocărînd pe ighemon. Deci, i-a turnat pe mîini apă fiartă din căldare şi, îndată, de fierbinţeala cea mare, atît i s-au ars mîinile, încît şi pielea i s-a zbîrcit, răcnind foarte tare de durere şi cu mirare a strigat, zicînd: „Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul Mavrei, că nu este altul afară de Acela, în Care se slăveşte aceasta”.

    Acestea zicînd, a poruncit să elibereze pe sfînta. Dar mai înainte ca ea să fie liberă de judecată şi de muncă, diavolul iarăşi a intrat în inima ighemonului şi-l îndemna să se împotrivească aceleia care, cu curată ştiinţă, avea credinţa cea bună către Dumnezeu. Deci, chemînd pe muceniţă, i-a zis: „Încetează, Mavro, să nădăjduieşti spre Hristos şi jertfeşte zeilor”. Sfînta a răspuns: „Nu voi jertfi idolilor, pentru că am pe Domnul, Cel ce mă apără pe mine”. Zis-a ighemonul: „Gura ta o voi umple cu cărbuni aprinşi, de nu vei jertfi”. Sfînta a răspuns: „Nu înţelegi că cele ce le faci în nebunia ta, poruncind să-mi umple gura cu cărbuni aprinşi, mă curăţesc cu totul de păcatele cele făcute cu limba şi cu gura? Că şi Domnul meu, cînd lui Isaia proorocul i-a arătat slava Sa şi l-a făcut pe el să poată auzi cîntările îngereşti, fiindcă era încă în păcate, vrînd să-l curăţească, a trimis la el pe unul din serafimi, avînd în mîini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi a atins cu cărbunele buzele proorocului, zicînd: Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, iar păcatele tale le va curăţi! Şi dacă proorocul cu un cărbune a cîştigat iertare de păcate, apoi, mă rog ţie ca nu numai gura mea s-o umpli de cărbuni aprinşi, ci şi faţa, capul şi peste tot trupul să pui cărbuni aprinşi şi să-l arzi, ca să fiu bună mirosire a lui Hristos. Şi Dumnezeu, Care a curăţit altădată păcatele proorocului acela, să le curăţească şi pe ale mele”.

    Nişte cuvinte ca acestea auzindu-le ighemonul, s-a înspăimîntat şi totodată s-a aprins de mînie şi a poruncit să aducă o făclie plină de pucioasă şi de smoală, ca să ardă pe muceniţa. Iar poporul care stătea împrejur, a strigat cu glas mare către ighemon, zicînd: „Pînă cînd vei scorni munciri noi asupra acestei tinere fecioare? Încetează de acum să te mînii, ighemoane, căci ne mirăm foarte de răbdarea ei”. Iar Sfînta Mavra, întorcîndu-se către popor, a zis: „Fiecare din voi să-şi caute de lucrurile sale: bărbaţii să se îngrijească de lucrurile cele bărbăteşti, iar femeile să facă lucrurile lor cu curăţie şi cu blîndeţe. Iar pentru mine nimeni să nu se îngrijească, pentru că eu n-am trebuinţă de nici un sprijin sau ajutor de la voi, căci Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc, este sprijinitorul meu”.

    Astfel grăind sfînta, ighemonul a poruncit să-i ardă trupul ei cu acea făclie. Iar Sfînta, căutînd spre făclie, a zis către ighemon astfel: „Ca şi cum n-ai fi ispitit cu cele dintîi munci şi acum ţi se pare că mă vei înfricoşa cu această proastă făclie? Au doară nu era mai mare şi mai înfricoşată căldarea care fierbea, în care am fost afundată toată şi nu m-am vătămat, ca şi cum ar fi fost apă rece? Tu singur eşti martorul meu, cînd ţi s-au opărit mîinile tale, iar eu nu m-am vătămat cîtuşi de puţin, şi acum să mă tem de o făclie ca aceasta? De voieşti, o, ighemoane, apoi un cuptor întreg să aprinzi şi să mă arunci în el, şi atunci vei vedea puterea Hristosului meu, a Cărui roabă sînt; pentru că nu mă va lăsa Dumnezeul meu, Care m-a chemat la nevoinţa aceasta, prin fericitul meu bărbat, Timotei, iar făclia pe care o apropii de trupul meu, este ca o rouă, care se coboară de dimineaţă din cer pe pămînt şi face să odrăslească pomii şi să aducă roade”.

    Ighemonul, fiind biruit de răspunsurile Sfintei Muceniţe, arătate chiar prin fapte, şi, neputînd să afle munci mai grele asupra ei, s-a mîhnit foarte. Deci, a poruncit ca pe amîndoi, pe Timotei şi pe Mavra să-i răstignească pe cruci, punîndu-i pe ei drept, unul în faţa celuilalt. Iar cînd se duceau la răstignire, i-a întîmpinat pe ei maica Mavrei şi, apucînd pe fiică, a strigat, zicînd: „Fiica mea, Mavra, oare astfel laşi pe maica ta, care te caută pe tine? Cine va purta podoabele tale? Ale cui vor fi hainele cele de mult preţ, argintul şi aurul, dacă tu, fiica mea, nu vei fi între vii?” Răspuns-a Sfînta Mavra către maica sa, zicînd: „Aurul şi argintul piere, hainele le mănîncă moliile şi frumuseţea feţei celei tinere cu vremea îmbătrîneşte şi se veştejeşte, iar cununa lui Iisus Hristos este nestricăcioasă în veci”.

    Maica sa nu putea să răspundă ceva împotriva cuvintelor sfintei. Iar muceniţa, smulgîndu-se din mîinile maicii sale, a mers spre cruce, zicînd către ea: „Pentru ce mă tragi pe mine de la Cruce, nelăsîndu-mă să mă îndulcesc mai degrabă de Domnul meu, în asemănarea morţii Lui?” Atunci ostaşii i-au răstignit pe ei, punîndu-i cu faţa unul spre altul. Şi au petrecut pe cruce nouă zile şi nouă nopţi, mîngîindu-se şi sfătuindu-se unul pe altul. Sfîntul Timotei învăţa pe soţia sa pînă seara, iar Mavra sfătuia pe împre-ună pătimitorul său pînă dimineaţa.

    Şi a zis fericita Mavra către Sfîntul Timotei: „Să nu ne dăm la somn, ca nu cumva, venind Domnul nostru, să ne afle pe noi dormind şi să se mînie asupra noastră. Căci, omul în casă, nedormind, lumînarea care arde goneşte năvălirea tîlharilor; iar stingînd lumînarea, tîlharul cu înlesnire intră în casă şi fură. Deci, să nu dormim, ci să ne silim la rugăciuni, ca Domnul nostru să ne afle în neslăvită răbdare şi aşteptare a venirii Lui, şi vrăjmaşul nu va îndrăzni să se apropie în taină şi să ne facă ispită nouă care sîntem pe cruce”.

    Şi, iarăşi, după o vreme, Sfînta Mavra a zis către Sfîntul Timotei: „Deşteaptă-te, fratele meu, alungă somnul de la tine şi priveghează, ca să afli cele văzute de mine. Căci am văzut pe un om, stînd înaintea mea ca într-o uimire, avînd în mîinile sale un pahar plin cu lapte şi miere, zicîndu-mi: „Pe acesta, primindu-l, să-l bei”. Iar eu am zis către dînsul: „Tu cine eşti?” Acela mi-a răspuns: „Sînt îngerul lui Dumnezeu”. Atunci am zis către dînsul: „Să ne rugăm lui Dumnezeu!” Dar el mi-a zis: „Eu, milostivindu-mă, am venit spre tine, văzîndu-te flămîndă şi însetată şi postind pînă la ceasul acesta”.

    Apoi, iarăşi am zis către dînsul: „Cine te-a trimis pe tine la mine cu această milă netrebnică şi ce grijă porţi de răbdarea şi postirea mea? Nu ştii oare că Dumnezeu şi pe cele cu neputinţă le dăruieşte celor ce se roagă către Dînsul?” Zicînd acestea, am început să mă rog. Pe cînd mă rugam, am văzut pe acel om ce mi se arătase cu paharul, întorcîndu-şi faţa dinspre mine la apus şi îndată am cunoscut că este nălucirea vrăjmaşului care, şi pe cruce, vrea să ne ispitească. Şi a pierit acea nălucire.

    După aceea a venit iarăşi altul şi mi se părea că m-a scos la un pîrîu pe care curgea lapte şi miere şi-mi zicea: „Bea!” Iar eu am răspuns: „Acum ţi-am spus ţie că nu voi bea apă, nici altă băutură pămîntească, pînă ce nu voi bea paharul morţii pentru Hristos, Domnul meu, pe care El singur îl va da mie, prin mîntuirea şi nemurirea vieţii cele veşnice”. Cînd am zis aceasta, omul cel care îmi poruncise să beau din rîu, îndată a pierit împreună cu rîul.

    După aceea, mi-a stat înainte un al treilea om minunat la vedere şi a cărui faţă strălucea ca soarele. Acela, luîndu-mă de mînă, m-a ridicat la cer şi mi-a arătat un scaun împodobit, pe care erau puse haine albe şi o coroană preafrumoasă. Iar eu, minunîndu-mă de acea frumuseţe, am întrebat pe cel ce mă ducea: „Ale cui sînt acestea, Doamne?” El mi-a răspuns: „Acestea sînt răsplătirile nevoinţelor tale! Ţie îţi sînt gătite hainele, coroana şi acest scaun”. Ridicîndu-mă apoi puţin mai sus, mi-a arătat un alt scaun asemenea împodobit, o haină albă şi o coroană. Şi l-am întrebat iarăşi: „Dar acestea ale cui sînt?” Iar el mi-a răspuns: „Acestea sînt ale bărbatului tău, Timotei”. Şi iarăşi am îndrăznit a-l întreba: „Pentru ce sînt departe scaunele unul de altul?” Şi mi-a răspuns: „Multă deosebire este între tine şi între bărbatul tău. Oare nu ştii că după sfătuirea lui ai intrat şi tu în nevoinţa pătimitoare şi aceea este pricina încununării tale? Deci, acum întoarce-te în trupul tău şi mîine la ceasurile şase vor veni îngerii lui Dumnezeu ca să ia sufletele voastre şi să le înalţe la ceruri. Însă fiţi treji ca să nu înceapă vrăjmaşul a vă ispiti iarăşi”.

    Vedeniile acestea le-a spus Sfînta Mavra fratelui ei, Timotei, cu care se mîngîia întru Domnul. Iar după ce a sosit acea zi şi ceasul al şaselea, îngerul lui Dumnezeu a venit să ia sufletele mucenicilor. Şi a zis Sfînta Mavra către poporul ce privea la pătimirea lor: „Fraţilor şi surorilor, aduceţi-vă aminte că am făcut cele omeneşti, vieţuind cu oamenii. Şi iarăşi am săvîrşit şi cele ale lui Dumnezeu, fiind robi ai Lui. Iar acum, primim cununile cele fără de moarte de la Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, făcînd şi voi cele ce sînt ale firii omeneşti, sîrguiţi-vă, de asemenea, ca să săvîrşiţi şi cele care sînt plăcute lui Dumnezeu, pentru ca să cîştigaţi iertare de păcate şi să primiţi cununi de la acelaşi Stăpîn al nostru”. Zicînd Sfînta Mavra acestea, îndată amîndoi şi-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu şi aşa şi-au sfîrşit mucenicia lor cu bună nevoinţă, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.

    Apreciază

  10. […] Sfatul dracilor – CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM […]

    Apreciază

  11. […] Sfatul dracilor – CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM […]

    Apreciază

  12. […] Sfatul dracilor – CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM […]

    Apreciază

  13. Sfatul dracilor | SACCSIV - blog ortodox said, on noiembrie 16, 2023 at 2:12 pm

    […] Pentru cititorii mai noi, repostez un text din 2011: […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.