Radio France: Filmul „Oppenheimer” ascunde experimentele pe cobai umani

Trailerul filmului Oppenheimer:

Radio France: „Oppenheimer” : les cobayes du projet Manhattan

„Oppenheimer”: Cobaii de Guineea Proiectului Manhattan
de Pierre Ropert

19 iulie 2023

Un om de știință la Laboratorul Național Oak Ridge, 1953. © Getty

Filmul „Oppenheimer”, de Christopher Nolan, este lansat astăzi în cinematografe. Vorbește despre proiectarea bombei atomice. În paralel cu crearea armelor nucleare, au fost efectuate experimente necunoscute pe cobai umani: fără știrea lor, în ei au fost injectate doze de plutoniu.

„Este o cursă împotriva naziștilor. Și știu ce se va întâmpla, dacă naziștii au bomba”, spune personajul lui Oppenheimer, interpretat de Cillian Murphy, în blockbuster-ul omonim care apare astăzi în cinematografe. Biopicul, semnat Christopher Nolan, spune povestea lui Robert Oppenheimer, tatăl bombei atomice, și odată cu el modul în care industria și inovația americană au fost puse, timp de câțiva ani, în slujba cercetării științifice din Los Alamos, New Mexico, unde mii de oameni de știință au lucrat la crearea primei bombe atomice.
Ceea ce filmul nu spune sunt notele de subsol, detaliile nespuse din povestea acestei isprăvi tehnologice. Transformând energia nucleară într-o armă, responsabilii Proiectului Manhattan știu foarte bine că radioactivitatea riscă să provoace probleme majore de sănătate și, prin urmare, vor sponsoriza, în cel mai mare secret, teste asupra ființelor umane pentru a înțelege mai bine efectele radioactivității. Abia în 1993, și investigația jurnalistei de investigație Eileen Welsome, s-a aruncat lumină asupra acestei afaceri: într-o serie de articole publicate în The Albuquerque Tribune, jurnalistul a dezvăluit în plină zi modul în care creatorii bombei atomice au efectuat teste pe cobai umani, fără acordul lor.

Măsurați doza maximă de radioactivitate

„Naziștii au 12 luni înainte”, regretă cu îngrijorare generalul Leslie Grove, interpretat de Matt Damon, în trailerul lui Oppenheimer. În 1939, Statele Unite au început să se sperie: conform mai multor surse, Germania nazistă ar putea foarte bine să dezvolte o bombă cu o putere fără precedent. Pentru a contracara această eventualitate, Statele Unite decid să se angajeze în proiectarea propriei arme nucleare: va fi proiectul Manhattan.

Foarte repede, managerii de proiect, având în vedere mizele și amploarea operațiunii (faraonică, va mobiliza peste 130.000 de oameni), realizează necesitatea de a măsura impactul radiațiilor asupra organismului uman. „Niciodată până acum atât de mulți oameni nu au fost expuși la atât de multe radiații”, a rezumat dr. Robert Stone, directorul Laboratorului Metalurgic din Chicago, un laborator de cercetare nucleară, într-o scrisoare din 1943.
Cei responsabili de proiectul Manhattan, conduși de generalul Leslie Groves, au creat așadar o Divizie de Sănătate, pentru care au încredințat responsabilitatea doctorului Stafford L. Warren, ofițerul medical șef al operației. Obiectivul acestei diviziuni este de a studia riscurile asociate radiațiilor, de a proteja cetățenii, dar și de a stabili dozele maxime de toleranță la care pot fi expuși, fără riscuri, oamenii de știință care lucrează la proiectarea bombei nucleare.

Primele teste sunt efectuate pe animale și se colectează o mulțime de date. Rezultatele pot dovedi periculozitatea materialului radioactiv, dar echipa medicală condusă de Stafford L. Warren a considerat totuși, în 1944, că acestea erau insuficiente. Pentru ei trebuie făcute experimente pe oameni și se ia decizia, în cel mai mare secret, de a injecta plutoniu la pacienții civili.

Pentru a minimiza scurgerile, Proiectul Manhattan este compartimentat: site-urile de experiment sunt răspândite în mai multe locații din Statele Unite. Dr. Hymer Friedell, director medical adjunct, a fost cel care a efectuat prima injecție pe bază de plutoniu la locul Oak Ridge din Tennessee. Mai târziu i-a scris unui coleg: „Cred că vom avea acces la material clinic considerabil aici și sperăm să [experimentăm pe] o serie de subiecți”.

Un semn la intrarea în orașul Oak Ridge, de importanță majoră în Proiectul Manhattan, în 1943. © Getty – Galeria Bilderwelt

Ebb Cade și alți șaptesprezece cobai

Primul subiect al acestui experiment este un muncitor afro-american de 53 de ani, Ebb Cade. Lucrează ca betonier la o firmă de construcții Oak Ridge și este internat în urma unui accident de mașină, cu brațele și picioarele rupte.

Pe 10 aprilie 1945, fără să-l informeze, medicii, în frunte cu dr. Hymer Friedell, i-au injectat 4,7 micrograme de plutoniu și i-au dat numele de cod HP-12, HP referindu-se la Produs Uman („Human Product”). Rănile lui Ebb Cade nu au fost tratate imediat, cercetătorii preferând să-l facă să aștepte cinci zile pentru a preleva fragmente osoase pentru biopsii. Fără să-i explice de ce acţionează în acest fel, extrag şi cincisprezece dinţi, întotdeauna pentru a verifica incidenţa plutoniului, despre care medicii ştiu că poate fi depozitat în oase. După câteva zile, nefericitul a părăsit în cele din urmă spitalul de unul singur. Mai târziu s-a mutat în Tennessee, unde a murit în urma unui atac de cord opt ani mai târziu, în 1953.

Edd Cade va fi primul, dar cu siguranță nu ultimul, care va fi supus experimentelor Proiectului Manhattan. Între 1945 și 1947, alte șaptesprezece persoane au plătit prețul acestor experimente, în spitale din Rochester, Chicago și San Francisco. Mulți bolnavi de cancer sunt injectați, fără să știe vreodată, cu doze de plutoniu, chiar poloniu și uraniu.

Victimele „deja bolnave”

La începutul anilor 1990, când Albuquerque Tribune a dezvăluit existența acestor experimente, președintele Statelor Unite, Bill Clinton, a ordonat crearea unui comitet care să facă lumină în această chestiune. Mii de documente sunt desecretizate și audierile efectuate. Victimele acestor injecții au murit deja cu ani în urmă. Iar oamenii de știință încă în viață ezită între respingeri, negând orice implicare și justificări în numele binelui comun. În cadrul uneia dintre aceste audieri din 1994, Patricia Durbin, unul dintre oamenii de știință care au participat la aceste experimente, a asigurat astfel că responsabilii proiectului „căutau mereu pe cineva care avea un fel de boală terminală sau care urma să aibă o amputare. Toate acestea nu au fost făcute pentru a chinui oamenii sau pentru a-i face bolnavi și mizerabili. A fost pentru a descoperi informații valoroase.  Faptul că aceste injecții au făcut posibilă recuperarea unor date importante ar trebui să fie subiectul unui fel de memorial, mai degrabă decât ceva rușinos!”

Cu toate acestea, cazurile identificate de injectare de plutoniu tind să demonstreze contrariul. Ebb Cade fusese admis tocmai pentru că era „sănătos„. Cât despre celelalte victime, mai multe dintre ele nu mureau: în 1945, Albert Stevens, un pictor în vârstă de 58 de ani, a primit o doză de plutoniu înainte ca medicii să-și dea seama că cancerul de stomac cu care fusese diagnosticat nu era de fapt decât un ulcer benign. În 1946, de data aceasta, un copil de patru ani, Simeon Shaw, suferind de cancer osos, a suferit o injecție cu plutoniu: medicii i-au anunțat părinții că injectarea și apoi îndepărtarea țesutului osos fac parte din tratament. Copilul moare opt luni mai târziu. În fiecare caz, așa cum va sublinia raportul din 1995 al Comitetului pentru experimente cu radiații umane: „În niciun caz nu a existat vreo speranță că acești pacienți-subiecți vor beneficia din punct de vedere medical de pe urma acestor injecții”.

Rezultate, dar fără responsabilitate

Cu siguranță, experimentele au dat rezultate: acolo unde oamenii de știință se așteptau să vadă corpul uman respingând, prin fecale, 90% din materialele radioactive injectate, au descoperit că 90% din plutoniu a rămas în țesuturile osoase. Aceste rezultate au fost stabilite încă din 1946, dar experimentele aveau să continue să fie efectuate mult timp după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe măsură ce Războiul Rece a luat loc. Între 1953 și 1957, de exemplu, unsprezece pacienți de la Spitalul General din Massachusetts au fost injectați cu uraniu pentru a verifica cât de mult material radioactiv depozitau rinichii.

Dacă comisia înființată de Bill Clinton a făcut posibilă să facă lumină – parțial – asupra acestor experiențe și să despăgubească familiile victimelor, nimeni nu a fost condamnat. Compartimentarea și secretizarea proiectului nu a permis identificarea și disocierea cu certitudine a celor care nu cunoșteau amploarea experimentelor (mulți medici nu cunoșteau conținutul produselor pe care le-au injectat) de cei care le cunoșteau pe deplin.

În ceea ce îl privește pe Oppenheimer, mai multe dovezi sugerează că omul de știință șef al Proiectului Manhattan știa că aceste experimente aveau loc. Într-o scrisoare din 1944 adresată lui Louis Hempelmann, directorul Grupului de Sănătate din Los Alamos, acesta a făcut cunoscut că nu dorește ca acest tip de experiment să fie efectuat la complexul New Mexico. Robert Oppenheimer ar fi validat, de asemenea, plecarea transporturilor de uraniu și plutoniu către unități medicale afiliate Proiectului Manhattan. Filmul biograf al lui Nolan ignoră evident acest subiect, care este prea neimportant pe scara a ceea ce a reprezentat crearea bombei atomice. Cobaii ai Proiectului Manhattan rămân, și astăzi, un detaliu în marea frescă a Proiectului Manhattan.

 

Comentariu saccsiv:

In anii 1930 Rockefeller Foundation incepea o masiva aducere a evreilor bine pregatiti sau cadre universitare din Europa.

Albert Einstein (1879–1955), evreu german, considerat un geniu si cel mai mare om de stiinta din istoria moderna il convinge (impreuna cu evreul Leo Szilard) pe presedintele american Franklin Delano Roosevelt de necesitatea fabricarii bombei atomice, iar acesta in AUGUST 1939 autorizeaza inceputul cercetarilor (Manhattan Project). Dar razboiul a inceput in SEPTEMBRIE… Bomba este functionala de abia in 1945 si pe ultima suta de metri a razboiului este lansata asupra civililor din Hiroshima si Nagasaki. Daca mai intarziau putin, nu mai aveau motiv s-o foloseasca…

SUBLINIEZ: nu guvernul a cerut savantilor descoperirea unei super arme, ci savantii au cerut guvernului construirea ei. Iar o parte dintre acestia au cerut dupa razboi crearea CERN (Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire, realizatorul mega acceleratorului de particule Large Hadron Collider). Aceasta este TERIBILA REALITATE.

Acest Albert Einstein, ateu, socialist si un oponent aprig al nationalismului declara intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947:

“Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi.“

Sa vedem cine au fost ceilalti savanti ce si-au adus aportul la sinistra arma:
J. Robert Oppenheimer (1904–1967), evreu american, director al Manhattan Project, supranumit “tatal bombei atomice“ a depus eforturi deosebinte pentru realizarea ei la Los Alamos National Laboratory.
In 1933 invata sanscrita si citeste Bhagavad Gita scrisa in limba de origine. Invatatura aceasta orientala avea sa-i devina filosofia vietii.
Referitor la Trinity test (denumirea primei testari a unei explozii nucleare realizate pe teritoriul SUA pentru studierea grozaviei ce va fi la scurt timp lansata asupra civililor japonezi), Oppenheimer cita din Bhagavad Gita:

“Dacă lumina a o mie de sori ar exploda odată pe cer, ar fi ca frumuseţea celui puternic. Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor„

Tot in anii 30 este influentat de idei comuniste.
Niels Bohr (1885–1962), evreu danez, premiul Nobel 1922. Participant principal la Manhattan Project. Cunoscut ca fiind prim consultantul “tatalui bombei atomice“
Isidor Isaac Rabi (1898–1988), evreu din imperiul austro-ungar, laureat Nobel, director asociat din 1940 la Massachusetts Institute of Technology, in cadrul departamentului ce a dezvoltat constructia bombei atomice. Fost student al lui Oppenheimer. Era unul din putinele exceptii caruia i se permiteau intrari – iesiri din ultra secretul Los Alamos.
Victor Frederick Weisskopf (1908-2002), evreu din imperiul austro-ungar, ateu, a lucrat la Los Alamos, in cadrul Manhattan Project.
David Joseph Bohm (1917–1992), evreu american, contributii majore in fizica, filozofie, neuropsihologie si in Manhattan Project.

Activist Young Communist League si mai apoi legaturi cu organizatii comuniste. Multiple intalniri cu Dalai Lama.

Nicholas Kurti (1908–1998), evreu ungur, fizician, a lucrat la proiectul bombei atomice.

Sir Rudolf Ernst Peierls (1907–1995), evreu german, fizician, rol major in programul nuclear britanic.

Cand Hitler a venit la putere studia cu bursa Rockefeller la Cambridge University. A ramas in Marea Britanie.

In martie 1940, impreuna cu Otto Frisch, descria teoretic cum se poate produce o bomba atomica pe baza uraniului 235, folosind mai putin de 1 kg. Astfel se alatura Manhattan Project si Los Alamos Laboratory.

Otto Robert Frisch (1904–1979), evreu austriac, impreuna cu Rudolf Peierls descriau, asadar, teoretic cum se poate produce o bomba atomica pe baza uraniu 235, folosind mai putin de 1 kg. Amandoi au lucrat din partea britanica la Manhattan Project

Iata Frisch-Peierls memorandum scrisa de cei doi in martie 1940 si care dovedeste ca stiau foarte clar efectele macabrei bombe la care lucrau:

“Strictly Confidential

Memorandum on the properties of a radioactive “super-bomb”

The attached detailed report concerns the possibility of constructing a “super-bomb” which utilizes the energy stored in atomic nuclei as a source of energy. The energy liberated in the explosion of such a super-bomb is about the same as that produced by the explosion of 1000 tons of dynamite. This energy is liberated in a small volume, in which it will, for an instant, produce a temperature comparable to that in the interior of the sun. The blast from such an explosion would destroy life in a wide area. The size of this area is difficult to estimate, but it will probably cover the centre of a big city.

In addition, some part of the energy set free by the bomb goes to produce radioactive substances, and these will emit very powerful and dangerous radiations. The effect of these radiations is greatest immediately after the explosion, but it decays only gradually and even for days after the explosion any person entering the affected area will be killed.

Some of this radioactivity will be carried along with the wind and will spread the contamination; several miles downwind this may kill people.“

Sir Francis Simon, nascut Franz Eugen Simon (1893-1956), evreu german, fizician, a descoperit metoda separarii isotopului Uranium-235, contributie majora la crearea bombei.

A colaborat cu Nicholas Kurti. Tehnologia a fost transferata la Manhattan Project.

Edward Teller (1908–2003), evreu ungur, “parintele“ bombei cu hidrogen. Membru Manhattan Project, fondator si director Lawrence Livermore National Laboratory.

A promovat nuclear testing program. De asemenea Strategic Defense Initiative al lui Ronald Reagan.

A fost recrutat de Nelson Aldrich Rockefeller in Special Studies Project (finantat de Rockefeller Brothers ) care il avea ca director pe Henry Kissinger.

Leó Szilárd (1898–1964), evreu ungur, fizician, a lucrat la Manhattan Project.

Dupa aparitia nuvelei sf The World Set Free, scrisa de stangistul, eugenistul si globalistul H. G. Wells, a devenit in 1932 primul savant cunoscut ce a dorit cu ardoare crearea unei bombe atomice.

Cititi va rog si:

VERSIUNEA NECENZURATA: Cum BOMBA ATOMICA EVREIASCA a spulberat in 9 secunde CRESTINII din Japonia, la NAGASAKI