SACCSIV – blog ortodox

Tot mai mulți bărbați ucraineni vor să evite mobilizarea. „Se deghizează în femei, prezintă acte false la vamă, dispar în ziua încorporării”

Posted in BARBATI, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on iulie 22, 2023

Numărul celor care vor să se înscrie voluntar în armata ucraineană pentru a opri agresiunea Federației Ruse este mai mic comparativ cu anul trecut. Potrivit presei de la Kiev, bărbații par a fi tot mai inventivi pentru a evita mobilizarea generală după 17 luni de acțiuni militare pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit „Ukrainska Pravda” (Adevărul Ucrainean), în rețelele de socializare au apărut o serie de pagini și grupuri în care sunt postate informații despre apariția pe străzile unei localități a reprezentanților comisariatului militar. Unele magazine, cartiere sau intersecții de străzi sunt ocolite de bărbații de vârsta recrutării pentru a nu se întâlni cu comisarii.

Din ce în ce mai multe citații de încorporare sunt ignorate. Unii bărbați dispar exact în ziua când trebuiau să se prezinte la comisia medicală. Serviciul de frontieră anunță săptămânal despre încercările de a ajunge ilegal în statele UE și a scăpa de mobilizare.
„Bărbații sunt foarte creativi în timpul încercărilor de a trece frontiera. Unii se prezintă la vamă deghizați în femei, susțin că au mai mulți copii sau se ascund sub plapumă în mașinile prietenilor”, potrivit publicației ucrainene.

Bărbații care se eschivează de la mobilizare nu sunt dezertori, dar pot fi condamnați la închisoare
Potrivit avocatului Andrei Novak, citat de presa de la Kiev, bărbații care se eschivează de la mobilizare nu sunt dezertori pentru că ei nu au părăsit unitatea militară. Dacă nu ai depus jurământul militar și nu ai fost trimis în unitate, nu poți fi numit dezertor. Există, totuși, cazuri de condamnare a bărbaților la închisoare în perioada legii marțiale.

Cititi va rog mai multe la:

https://www.libertatea.ro/stiri/dupa-17-luni-de-razboi-tot-mai-multi-barbati-ucraineni-vor-sa-evite-mobilizarea-se-deghizeaza-in-femei-prezinta-acte-false-la-vama-dispar-in-ziua-incorporarii-4607314

Interesante si comentariile de acolo.

Tagged with: , , ,

Blasfemii in romanul „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown: Iisus Hristos a fost insurat cu Sfanta Maria Magdalena cu care a avut un copil

Posted in blasfemie, DAN BROWN, IISUS HRISTOS, Sfanta MARIA MAGDALENA by saccsiv on iulie 22, 2023

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/editoriale/adevar-minciuna-codul-da-vinci-70071.html

Adevar si minciuna in Codul lui Da Vinci

Pe masura ce oamenii avanseaza in cunoasterea lucrurilor care-i inconjoara descopera noi si noi probleme ce se cer dezlegate si aceasta pentru ca ele au ratiuni sadite de Creator care lucreaza si care trebuie sa-l ajute pe om sa ajunga la El.

Asistam de o vreme incoace la destule atacuri si culmea, aproape numai la adresa Crestinismului si aceasta pentru ca societatile secrete care doresc defiintarea lui, stiu ca e singurul care indreapta spre Dumnezeul cel adevarat care S-a descoperit oamenilor, asa incat, se incearca fie dezbinarea Crestinismului prin infiltrarea-deghizarea unor concepte pagane in Crestinism care sa-l altereze (vezi diferite tehnici de vindecare, linistire, auto-salvare), fie prin atacuri fatise asa cum o arata romanul lui Dan Brown „Codul lui Da Vinci”.

(more…)

Minunile Sfantului Ilie Lacatusu

Posted in ILIE LACATUSU, minuni, MISCAREA LEGIONARA, Sfinţii inchisorilor by saccsiv on iulie 22, 2023

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2013/10/minunile-sfantului-ilie-lacatusu.html

„Am avut incredere ca pa­rin­tele ne ajuta”
Ma numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in lo­ca­­li­ta­tea Botosani, actual locuiesc in Italia. Incerc cat mai pe scurt sa va scriu despre minunea pe care parintele Ilie Lacatusu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, cand, dis­perata de situatia financiara in care ne gaseam – ra­ma­se­sem fara serviciu eu si sotul, aveam o fata studenta, ca­sa­torita, care astepta un copil, ginerele si el era student dintr-o fa­milie modesta, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu mul­te datorii in spate, am inceput a bate drumurile ma­nas­tirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat me­reu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si pla­ta slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la ma­nas­tirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si a­cum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita ru­ga­ciu­nilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat mi­nu­nea.
Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la du­hovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Bo­tosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recoman­da­rea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai au­zisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat ma­re importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bi­neinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si a­tunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat ru­gaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la pa­rin­tele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bu­curesti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost re­pe­tat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am fa­cut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ig­no­ranti!!! (Iarta-ma, parinte!)
Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa cre­dem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma in­dem­na sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg i­me­diat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moas­tele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Aco­lo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de or­di­nul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din fa­mi­lie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute per­soa­ne straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreo­data. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lu­­crat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele le­gale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chi­rie.
In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in ta­ra, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i mul­tumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dum­­­nealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o con­tac­tam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum re­u­ses­te sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Oda­ta era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoa­na Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine do­ua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion ru­ga­ciu­ni­le” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avi­o­nu­lui am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe dea­supra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si ca­re a scuturat avionul din toate incheieturile, de au in­cre­me­nit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Mai­cii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut in­cre­de­re ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt bi­ne­cu­van­tate de parintele Ilie.
Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii mu­ltumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru aju­to­rul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie La­ca­tu­su. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.
Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.
(Tatiana Tatarcan)
Sfantul Ilie Lacatusu – grabnic-ajutatorul oamenilor saraci
Ma numesc Beuca Tudora-Marinela, am treizeci si noua de ani, sunt casatorita si am doi baieti, unul de saisprezece, celalalt de doisprezece ani.
In urma cu patru ani, baietelul meu de doisprezece ani, cel mic, a fost diagnosticat cu prolaps anal si urma sa‑l operez, dar, o, minune! Venind la parintele Ilie Laca­tusu, nu a mai fost necesar sa-l operez, desi fusese diag­nos­ti­cat de patru chirurgi si internat pentru investigatii. S-a fa­cut bine. Atunci era in viata doamna Sabina, fiica parin­te­lui, care mi-a zis ca n-o sa-l operez.
In urma cu noua ani, in 2002, am fost in somaj si nu mai aveam spor la nimic. Nu mai aveam bani de chirie, nici de paine sau mancare si, ducandu-ma la parintele Ilie La­catusu, am gasit serviciu, a venit sotul cu bani. Tot cu ani in urma plangeam la parintele Ilie, ma rugam si ii spu­neam ca nu am bani nici de bilete de tramvai ca sa vin la el si, intorcandu-ma de la el, pe drum, in interiorul ci­mi­ti­ru­lui, la o cismea, am gasit trei bilete de tramvai, intacte.
Acum am fost in somaj si, negasind de lucru, am ve­nit la parintele Ilie Lacatusu, m-am rugat si am gasit ser­vi­ciu.
(Beuca Tudora – Marinela)
Parintele Ilie i-a gasit Ramonei un loc de munca
Ma numesc Ramona si locuiesc in provincie. L-am des­coperit pe Sfantul Ilie Lacatusu cautand pe internet cu dis­perare o iesire grabnica din problemele grave cu care ma confruntam (diabet, obezitate, pancreatita), epuizare psi­hica, lipsa banilor si a unui loc de munca. Sfantul Ilie a vrut ca eu sa-l cunosc pe C., un om inteligent si minunat, ca­re m-a ajutat sa duc rugaciunea la parintele printr-o scri­soa­re. Mentionez ca nu am avut bani sa ajung la Bucuresti.
Acum ma aflu in Anglia la munca. E un job pe placul meu si cu reusita, datorita ajutorului primit de la Parintele Ilie. Va indemn pe toti sa cereti ajutor acestui mare sfant, a carui rugaciune este neincetata, asa cum a fost si cand se afla in inchisorile comuniste: era un om care vorbea foarte pu­tin si facea foarte mult. Dumnezeu si Sfantul Ilie La­ca­tu­su sa va ajute pe toti.
(Ramona)
Cautand Izvorul Vietii
M-am nascut intr-o familie crestina, ortodoxa, cu vechi traditii mostenite. Bunicii mei, Draghia si Stana, mi‑au insuflat dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Tra­i­rea lor mi-a marcat viata, desi nu frecventau biserica, din ca­uza conditiilor impuse de regimul comunist.
In anul cand venisem din armata, inainte de lovitura de stat (revolutia din 1989), am aflat de niste miracole la o fan­tana din satul Zmeeni de langa Buzau. Am mers acolo deoarece venea multa lume si am venit cu apa de la acea fantana, cu obiecte de cult, cruce, icoane, dar acestea nu mi-au saturat sufletul. Dupa putin timp, au venit cei dintr-o secta religioasa ne­oprotestanta cu carti si brosuri, iar eu, necunoscandu-mi cre­dinta si acceptand sa stau cu ei la discutii, am cazut in capcana lor.
Din aceasta mandrie – ma mandream ca acum stiam ce­va din Biblie, litera ei, mai exact -, am stat sapte ani in a­ceasta inchisoare a ereziilor. In toti acesti ani, familia mea a avut foarte mare rabdare cu mine. Cam prin anul 2000, ta­­ta a aflat ca unchiul sau, Parintele Ilie Lacatusu, care a fost deshumat, are sfinte moaste.
Matusa noastra, Sabina, m-a ajutat sa vin la tatal sau sa ma inchin. Eu nu credeam in sfinti, deoarece eram in­­­doctrinat cu erezii si nu mai credeam nici in puterea da­ta­toare de viata a sfintei cruci. Nu stiu cum s-a intamplat, dar deodata mi s-a luat un val de pe minte si inima si am in­ceput sa vad ca nu sunt pe drumul cel drept al lui Dum­ne­zeu. Atunci m-am retras din secta si am mers cu ai mei la pa­rintele Ilie Lacatusu, sa ne inchinam si sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Asa am revenit a­casa, ca fiul cel risipitor, in Biserica Ortodoxa si Il laud ne­in­cetat pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe Maica Sa, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pe toti sfintii Sai.
Fata parintelui Ilie, tanti Sabina, ne spunea despre pa­rin­tele ca, atunci cand era la canal, au vrut sa ii omoare comunistii si toti veneau la el sa ii ceara sfat, iar el le-a spus sa se roage toata noaptea ca Dumnezeu sa ii iz­ba­veas­ca. Si, intr-adevar, a doua zi s-a intamplat minunea, Dum­ne­zeu a facut astfel incat comunistii nu i-au mai omorat.
Varul meu Stefan mi-a povestit despre parintele Ilie ca, a­tunci cand mergea la el, il gasea citind si rugandu-se. Era foar­te retras, bland, iertator.
(Valentin Cucu, 42 ani, profesor, ruda cu Parintele Ilie Lacatusu)
Interventii minunate
Inca din anul 2004-2005, fratele meu, Clantau Petrica, din Slobozia, imi spunea sa merg la sfintele moaste ale Parintelui Ilie. Vazand ca eu nu m-am dus sa ma rog la sfantul, a venit el cu mine, si, impreuna ne-am rugat la sfintele moaste, in prezenta doamnei Sabina, fiica parintelui.
Eu am continuat sa merg mai des, auzind multe lucruri frumoase. Parintele Ilie i-a spus intr-o buna zi doamnei Sa­bi­na sa aiba grija ca in ziua ur­ma­toa­re o sa vina niste tiganci care urmaresc sa-i ia din ose­min­te ca sa faca farmece si sa nu deschida racla. In acea zi era multa lume, femei mai multe. Una din ele, pe care am cunoscut-o cu alta ocazie, mi-a aratat la gat si la fata o urma, un semn ca o cicatrice rosiatica. Doamna fusese in zi­ua cand tigancile au facut scandal ca nu erau lasate sa in­tre la parintele. Aceasta doamna a sarit in ajutorul doamnei Sa­bina si le-a imbrancit pe tiganci, fapt pentru care ti­gan­ci­le au amenintat-o ca o omoara. Ajunsa acasa, s-a trezit pe fa­ta cu pete negre tuciurii, pe obraz si pe gat. I-a telefonat doam­nei Sabina si i-a spus ce a patit. Doamna Sabina a che­mat-o sa se roage la sfintele moaste. In scurt timp a dis­parut negreala, dar au ramas semnele, pielea era slab ro­si­atica. In luna aprilie 2010, fratele meu Petrica a fost di­ag­nos­ticat cu tumora la plamanul drept, de circa 12 cm, la Spitalul Nasta. Doctorii nu au riscat o operatie. Am ajuns la Spitalul Oncologic Fundeni unde, in urma tratamentelor citostatice facute, tumora a scazut la cinci-sase centimetri.
In aceasta situatie, doctorul Horvath a zis: „Ce facem?” La care fratele a zis: „Merg pe mana dumneavoastra, cu incredere in Bunul Dumnezeu”. Operatia a durat vreo sase ore, si i s‑a extirpat tumora si lobul superior al plamanului drept. Au urmat trei luni de zile de citostatice si tomografii, din care s-a constatat o reusita…
(Vasile Clantau)
extras din cartea VIATA, MINUNILE SI ACATISTUL PARINTELUI ILIE LACATUSU,aparuta la editura Areopag

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la Aiud (03.10.2009). NE MAI BATEM MULT JOC DE MARTURISITORI?

 

OPINIE: Utilizarea alimentelor ca armă intră într-o etapă superioară. „Mâncatul insectelor la cină”

Posted in CITATE CELEBRE, Henry Kissinger, hrana, INSECTE, MANCARE by saccsiv on iulie 22, 2023

Global Research: Weaponization of Food Goes Into High Gear. “Eating Insects for Dinner”

Utilizarea alimentelor ca armă intră într-o etapă superioară. ‘Mâncatul insectelor la cină’

De Stephen Karganovic, 14 Iulie 2023, Global Research

Încă din anii ’70, geniul clarvăzător Henry Kissinger a identificat hrana (pe lângă energie) ca fiind elementul unui mecanism major care ar putea fi folosit pentru a supune omenirea recalcitrantă:

„Cine controlează aprovizionarea cu alimente controlează oamenii; cine controlează energia poate controla continente întregi; cine controlează banii poate controla lumea.”

(more…)

Tagged with: , ,

Lista primilor 10 candidati AUR la alegerile europarlamentare

Posted in alegeri, Alianța pentru Unirea Românilor, CLAUDIU TARZIU, GHEORGHE PIPEREA by saccsiv on iulie 22, 2023

Candidații AUR la europarlamentare vor fi lansați sâmbătă, 22 iulie 2023, într-o ceremonie la Arenele Romane. Foto: https://www.dcnews.ro/aur-lanseaza-candidatii-la-europarlamentare-lista-cu-primii-10_923609.html

Conform Hot News:

[…]

AUR mizează pe electoratul din Diaspora și așa cum declara George Simion pentru HotNews.ro la începutul anului, jumătate dintre membrii cotizanți se află în afara țării.

[…]

Lista este deschisă de Claudiu Târziu, senator de București și președinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR. De profesie avocat, Târziu a fost unul dintre membrii Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie și co-președinte al partidului. Potrivit CV-ul său, Târziu este absolvent al Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Facultății de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti.

Pe locul doi este Mugur Mihăescu, fost actor cunoscut pentru rolurile „Garcea” și „Leana” din seria „Vacanța Mare”, în prezent om de afaceri. S-a înscris in AUR in 2022 si candidează la europarlamentare pe un loc eligibil. A întrat în politica în 2011 în Partidul Verde si a demisionat după câteva luni. A fost consilier onorific al Gabrielei Firea când era primar al Capitalei. Om de afaceri, deține două pub-uri în centrul vechi al Captalei si administrează magazinul Muzica. In timpul pandemiei de Covid, Mihăescu a devenit portavocea pentru cei care s-au opus vaccinării. În ultimii ani Mihăescu a început să se implice în viața politică, ținând diverse discursuri legate de cei care se află în fruntea țării și de modul în care aceștia acționează. Fostul actor a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 si a primit numele conspirativ „Mihai”, potrivit Ziare.com.

Pe locul trei este Georgiana Maria Teodorescu. De profesie avocat s-a înscris în AUR în mai 2023. Teodorescu este lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu și avocat de drept penal, autor de lucrări juridice în dreptul penal şi dreptul procesual penal.

Fosta candidată la președinția României din partea partidului înființat de Dan Voiculescu (PPUSL), Ramona Ioana Bruynseel s-a înscris în AUR anul acesta și candidează pe un loc patru eligibil pentru mandat de deputat. Bruynseels a fost consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă și a condus Direcția Coordonare Politici și Priorități, în guvernarea lui Mihai Tudose. Este absolventă a Universității Harvard, Școala de Guvern John F Kennedy, specializarea Management în Administrație Publică.

Avram Fițiu, în prezent membru AUR și candidat la europarlamentare, a fost secretar de stat în guvernul condus de Ludovic Orban. Fost candidat la primăria Cluj-Napoca din partea PMP în 2020, este profesor dr. conf. în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca.

Sociologul Radu Baltasiu este profesor în cadrul Universității București în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (din 2007). Acesta a primit Premiul Academiei Române în sociologie „Dimitrie Gusti”.

Pe locul șapte pe lista AUR este avocatul baptist în materie de lobby anti-LGBT, Peter Costea. El profesează și trăiește în Texas de zeci de ani și este unul „dintre părinţii spirituali” ai Coaliţiei pentru Familie. Potrivit Pressone.ro în 2008, cu sprijin de la organizații social-conservatoare din Statele Unite, Costea și a sa Alianță a Familiilor din România (AFR) au reușit să influențeze modificarea Codului Civil astfel încât acesta să definească familia drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Ulterior, AFR a fost una dintre cele mai puternice organizații din Coaliția Pentru Familie, alături de PRO VITA.

Pe opt este Cristian Terheș în prezent europarlamentar și membru AUR. De numele său se leagă un scandal recent fiind acuzat de trei colege eurodeputate că avut un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc în Parlamentul European. Terheș a descris femeile transsexuale ca fiind „perverse de sex masculin”.

El a spus că recunoaşterea legală a existenţei femeilor transsexuale este „cea mai mare ameninţare la adresa femeilor” şi a făcut o paralelă între bărbaţii care se identifică ca femei şi bărbaţii care se identifică ca maşini.

Terhes a fost ales eurodeputat în 2019 pe lista PSD (în perioada lui Liviu Dragnea) și a fost promovat de trustul INTACT a lui Dan Voiculescu.

Avocatul Gheorghe Pipera este al nouălea pe listă. El este co-autor al legii dării în plată și fost consilier onorific al premierului Mihai Tudose în 2017. În ultimii ani a fost inițiatorul unor mari procese colective desfășurate în România, intentate unor bănci comerciale pentru comisioane abuzive introduse în contractele de creditare. De asemenea, Pipera s-a făcut remarcat în timpul pandemiei pentru opiniile sale anti-vaccin.

Șerban Dimitrie Sturdza este o personalitate controversată care deține din 2016 funcția de consul onorific al Macedoniei la Constanța. Acesta este stră-strănepot al lui Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei și este cunoscut pentru discursurile anti-europeane. De asemenea, Sturdza se numără printre sponsorii partidului condus de George Simion și este al zecelea pe lista pentru europarlamentare.

[…]