Pogorarea lui Iisus Hristos la iad. Inainte sufletele tuturor mortilor mergeau in locuinta mortilor. Acum doar sufletele pacatosilor merg in iadul provizoriu. Dupa invierea mortilor si Judecata de Obste, pacatosii inviati vor merge cu trup si suflet in iezerul de foc
1 Petru 3, 18‑22:
Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul,
Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,
Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.
Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos,
Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stăpâniile şi puterile.
Sfântul Apostol Petru vorbeşte despre pogorârea Domnului la iad. In răstimpul dintre moarte şi Înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiţi şi le‑a propovăduit cuvântul Evangheliei. Până la Învierea Lui toţi oamenii mergeau în iad.
Sfântul Chiril al Alexandriei:
„Ducând cuvântul credinței la iad, Hristos a extins harul Său la întreaga fire”
La încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar preotul rosteşte, în taină, rugăciunea:
„În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”
Iata si ce putem citi la Coborarea la iad a lui Iisus Hristos de pe Crestin Ortodox:
Activitatea Mantuitorului Iisus Hristos s-a desfasurat pe multe planuri: ceresc – ca Logos preexistent; pamantesc – de la intrupare pana la rastignirea pe cruce si ingropare; la iad – sub pamant – ca Imparat biruitor, cat a stat cu trupul in mormant; iarasi la cer, preaslavit cu trupul, dupa inviere si preaslavire sau inaltarea la cer; si in fine, sacramental, ca Hristos Euharistie si ca savarsitor al Sfintelor Taine – in chip nevazut – in Biserica. Toate aceste activitati sunt intrevazute clar in Epistola I a Sfantului Apostol Petru.
Coborarea lui Hristos la iad este una din marile probleme ale Epistolei I Petru si e o tema specifica, in felul cum este formulata de el. Ea constituie un adevar fundamental al invataturii crestine. Despre acest fapt, Apostolul Petru se exprima atat de enigmatic – in pasajul din capitolul III, 19-20 – incat textul devine foarte greu la interpretat si ridica o seama de probleme dificile; intre acestea unele privesc persoanele in cauza, altele felul si scopul vestirii, iar altele timpul si locul. Cu alte cuvinte:
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Predica Sfantului Ioan Gura de Aur
Ev. Matei VI, 14-21
- Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
- Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.
- Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
- Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
- Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
- Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
- Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
- Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
Sfantul Ioan Gura de Aur:
Video: Cristian Tudor Popescu îi compară pe pelerinii de la Sfânta Parascheva cu musulmanii care se aruncă în aer pentru a ajunge în Rai
Cristian Tudor Popescu (CTP) s-a întrebat la o emisiune Recorder, ce legătură este între pelerinii care au mers la Sfânta Parascheva și musulmanii care cred că dacă se aruncă în aer primesc 72 de fecioare, carne și vin alb în Rai.
În timpul emisiunii „CAP la CAP. Război, radicalizare, dezumanizare – live cu Anca Simina și Cristian Tudor Popescu”, fostul jurnalist a explicat că religia musulmană promite adepților săi, în viața de apoi, ceea ce nu le permite în viața de zi cu zi.
Din acest motiv, a spus CTP, musulmanii găsesc că moartea este o alternativă preferabilă existenței de-aici.
Discuția s-a petrecut în contextul recentului război izbucnit între Israel și Hamas.
De remarcat este că Anca Simina, reporterul (?) Recorder, participă la acest delir, ironizându-i pe pelerinii creștini și aprobând admirativ ce spune CTP. Amintim că pelerinajul Sfintei Parascheva din 2023, au participat peste 350.000 de oameni din toată Europa.
Iată dialogul:
CTP: „Mulți dintre ei (musulmani) trăiesc cu moartea-n sân, cum spune o vorbă românească. Și pentru ei, moartea înseamnă – aproape c-o să râdeți…Știți cum arată raiul musulman? O grădină verde, mereu verde…
În viața aceasta, vinul, băutura alcoolică, este haram/interzisă. În Rai, este halal/permisă, este bună. Vinul din Rai – din Coran – este alb, nu este roșu sau roze, nu este toxic, nu-ți dă mahmureală, e foarte bun și nici dacă bei ca un porc nu-ți dă mahmureală. În Rai. Aici pe pământ, n-ai voie.
Așa funcționează religia musulmană.
În Rai poți să comanzi, ca și cum ai fi la un mare restaurant, orice fel de carne, și-ți va fi servită.
(Minutul 54:38) Păi stai că n-am spus elementul care duce la martiri, cu oameni care se aruncă-n aer cu ușurință, ca să fie teroriști-sinucigași. Pentru că-i așteaptă 72 de fecioare, mai mult sau mai puțin virgine, dar cu ochi frumoși. Așa scrie acolo, la sfânta scriptură musulmană.
Dacă te așteptă fecioare, carne de orice fel acolo, parcă-ți vine să pui o centură de explozibil și să te duci să te arunci în aer. Cam așa arată la mozaici și la musulmani, moartea.
Mai trebuie spus ceva: să nu râdem de faptul că oamenii aceia cred în chestia cu carnea, vinul și cele 72 de fecioare. Să nu râdem, că rădem de noi. Ce deosebire este între ei și cei care se duc acum la Sfânta Parascheva? S-a terminat?
Anca Simina (Recorder): Cu sarmalele s-a terminat.
CTP: Ce deosebire este? Niște oameni care să duc să pupe plexiglas-ul, că la un moment nu au avut acces, care cred că o să se vindece, o să se îmbogățească, nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în Rai”.
Comentariu saccsiv:
Liga Studenților Iașia sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură „cu umilirea” de către jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a celor peste 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Paraschiva la Iași, pe care i-a comparat cu teroriștii sinucigași Hamas, informează siteul oficial al Ligii:
Va proceda in mod similar si vreo asociatie evreiasca? Pentru ca CTP a zis si ca:
„Dacă te așteptă 72 de fecioare, vin și carne de orice fel acolo, parcă-ți vine, așa, să îți pui o centură cu explozibil și să te duci să te arunci în aer. Cam așa arată și la evrei și la musulmani, mă rog, la mozaici și la musulmani, moartea.”
Cititi va rog si:
Ce spunea CRISTIAN TUDOR POPESCU acum 15 ani despre HOMOSEXUALI si EVREI si ce spune acum…
Cristian Tudor Popescu vrea expulzarea din tara a celor ce refuza vaccinarea
Cristian Tudor Popescu vrea sa fie incinerat
Arnold Schwarzenegger declara ca Raiul este o fantezie, ca nu se intampla nimic dupa ce murim si ca „oricine iti spune altceva este al naibii de mincinos”
People: Arnold Schwarzenegger Says He Doesn’t Feel Comfortable with Death: I Will Miss ‘Everything’
Arnold Schwarzenegger spune că nu se simte confortabil cu moartea: Îmi va lipsi ‘Totul’
Fostul guvernator al Californiei vorbește sincer și despre încercările și necazurile sale într-un nou documentar în trei părți, ‘Arnold’, care începe să fie difuzat începând de miercuri pe Netflix.
De Ingrid Vasquez, actualizat pe 06 Iunie 2023, publicat de People
Arnold Schwarzenegger si-a prezentat propria sa concepție despre rai și moarte. Actorul în vârstă de 75 de ani a abordat subiectul după ce a fost întrebat de Danny DeVito, în vârstă de 78 de ani, ‘Ce ne rezervă viitorul’, în timpul unei conversații aprofundate pentru Interview Magazine.
„Îmi amintește de întrebarea pe care mi-a adresat-o Howard Stern. ‘Spune-mi, guvernatorule, ce se întâmplă cu noi după ce murim?’ I-am răspuns: nimic. Ești la doi metri sub pământ. Oricine îți spune altceva este un nenorocit de mincinos.
„Am spus: nu știm ce se întâmplă cu sufletul și cu toate chestiile astea spirituale în care nu sunt expert, dar știu că așa cum ne vedem acum trupește, nu ne vom mai vedea niciodată la fel”, a continuat Schwarzenegger.
Foto: Sam Tabone / Wireimage
În timp ce fostul culturist a adăugat că moartea este un subiect cu care nu se simte confortabil, el a împărtășit că raiul, în mintea lui, este o ‘fantezie’.
„Când oamenii spun asta, că ‘îi voi revedea în rai’, sună atât de bine, însă realitatea este că nu ne vom revedea după ce vom muri. Asta este partea tristă. Știu că oamenii se simt confortabil cu moartea, dar eu nu mă simt așa”, a spus Arnold.
Dezvăluind că și-a pierdut ’15 prieteni în ultimii 20 și ceva de ani’ din industria culturismului, Schwarzenegger a împărtășit că a dat o nouă definiție raiului.
„Pentru mine, raiul este locul unde pun o persoană pe care o iubesc foarte mult, care este bună, generoasă, care a făcut o diferență în viața mea și a altora”, a spus Arnold.
„Îi păstrez într-un loc în capul meu, ca acel rând din față pe care îl ai cu toți prietenii tăi. Și întotdeauna ai un sentiment bun când te gândești la ei.”
Arnold Schwarzenegger. Foto: Quinn Rooney / Getty images
Este de așteptat, de asemenea, ca fostul guvernator al Californiei să fie sincer și cu privire la încercările și necazurile sale într-un nou documentar în trei părți, Arnold, care începe să fie difuzat miercuri pe Netflix.
Potrivit unui sinopsis oficial, documentarul ‘relatează călătoria lui Arnold Schwarzenegger din zona rurală a Austriei până la cele mai înalte eșaloane ale visului american’ și conține interviuri cu Schwarzenegger împreună cu ‘prieteni, dușmani, actori și observatori’.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare
În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.
Trecând câtiva ani i s-a întâmplat de a cazut într-o boala foarte grea si a zacut multa vreme. Dupa cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit putintel si venindu-si în fire s-a sculat încetisor din pat, si a sezut sprijinit si de o parte si de alta de catre cei de casa. Si asa sezând îsi iesi din fire si era mintea lui dusa cu ochii atintiti în sus la podul casei de la trei ceasuri pâna la al noualea si soptea cu gura cuvinte neîncheiate si neîntelese, si întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-si în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul doua bucati de pâine uscata, zicând: „Dati-mi cele doua bucati de pâine ce am luat de la batrânul”, si zicând aceasta îsi baga mâinile în sân pipaind si cercând cele ce cauta. Iar un oarecare din cei ce stateau acolo se ruga sa le spuna aceasta mare taina, zicându-i: „Spune-ne, parinte, si nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Si la ce vedenie îti suise-si gândul? Si cu cine vorbeai miscând din buze?” Iar el vazându-i pe ei foarte întristati si plânsi a zis: „Încetati fiilor, ca de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastra”.
Deci când fu dimineata, se strânse la dânsul toata obstea frateasca si începu el povestea asa: „De voi vrea sa le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, parintilor si fratilor, si sa le povestesc cu amanuntul, trece peste mintea si limba omeneasca, dar câte voi tine minte si voi putea sa povestesc, acestea va voi povesti. Acolo unde sedeam pe patul meu sprijinit de doi frati, mi se paru ca vedeam în partea de-a stânga multime, de niste omuleti neînchipuiti, cu obraji negri si negreata nu era la toti într-un fel, ci la unii mai multa si la altii mai putina, si unii erau cu obrajii schimonositi, altii cu vânatai la ochi, altii cruntati de sânge, având cautatura groaznica si salbateca si unii cu buzele umflate, altii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la altii cele de jos, acestia dar veneau de se apropiau de patul meu si se nevoiau sa ma ia de la voi si întâi vazându-va ca stati împrejurul meu, mi se parea ca nu îmi era prea frica, nici nu ma temeam de pornirea lor. Apoi nu stiu cum am ramas singur de voi si am fost cuprins de dânsii, si au cutezat si m-au luat; deci unii ma trageau înainte legat, altii ma împingeau dinapoi, si unul de o parte, altul de alta parte ma strângeau tare si asa m-au dus la o râpa foarte mare; latimea ei nu era mai mult decât o aruncatura de piatra, iar adâncimea pâna la tartar si ma trageau cu sila la acea râpa. Si era dinspre acea râpa o cararuie foarte strâmta, atât cât nici o urma de picior nu încapea, deci pe acea cararuie strâmta ma trageau si eu ma lasam tot spre partea dreapta, de ma cumpaneam, ca nu cumva sa scapat, ca sa cad în acea prapastie adânca peste seama; si întru acea prapastie se vedea un râu unde curgea cu mari siroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multa groaza acea cararuie strâmta, se facea ca mergeam spre partea rasaritului si aflaram o poarta mare deschisa la capul acelei prapastii. Acolo sedea un om mare ca un urias, negru si groaznic la chip, ai carui ochi erau strâmbati si foarte mari si sângerati si lasa din ei para de foc multa si fum din nari, iar limba lui spânzura afara din gura de un cot si mâna lui dreapta era de tot seaca, iar cealalta era umflata, ca un stâlp gol si foarte întinsa, care apuca pe cei osânditi de-i arunca în acea prapastie si toti câti se osândeau întru acea prapastie, strigau: „Vai, vai!”.
Apropiindu-ma eu de acel om înfricosator si groaznic, el striga tare catre cei ce ma duceau, zicând: „Acesta este prietenul meu”, tinzând si mâna cu pofta sa ma apuce. Iar eu spaimântându-ma de frica m-am cutremurat si m-am tras spre sine-mi si îndata se aratara doi barbati ca si cum i-ar fi trimis cineva, oameni batrâni si cuviosi, care socoteam sa fie Andrei si Ioan, Sfintii Apostoli, semuindu-i dupa chipurile din sfintele icoane. Pe acestia vazându-i acel scârnav si groaznic, îndata s-a tras si s-a ascuns. Deci luându-ma acesti doi batrâni si trecând prin portile de care am spus mai înainte, si prin orasul care era între porti, am iesit la un loc ses, unde erau niste sate frumoase si trecând pâna unde se sfârsea acea câmpie, am iesit la o vale ierboasa cu pajiste foarte frumoasa, care frumusete si darul ce-l avea, este peste putinta a o povesti si a o arata cu cuvintele. Iar în mijlocul el sedea un batrân, om foarte vesel si de cinste, având împrejurul lui multime de copii ca nisipul marii. Atunci parasindu-ma frica, am întrebat cu smerenie pe cei ce ma purtau, cine era batrânul acela? Si ce era acea multime nenumarata dimprejurul lui? Si ei zisera: „Acesta este Avraam si sânul lui Avraam, de care ai auzit”, si îndata fiind purtat de ei ma închinai cu plecaciune si sarutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam si iarasi mergând înainte noi pe cale si sfârsindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de maslini, care precum mi se pare, erau mai multi pomi decât stelele cerului, si la fiecare pom era ca nu cort si cu pat sub cort si pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe multi din cei ce se aflau la curtea împarateasca si pe multi din oras si pe unii din tarani, înca si pe unii dintre ai mânastirii noastre, si acestia câti am cunoscut sunt toti morti mai demult.
Cugetând eu sa întreb, ce era pometul acela de maslini asa de mare si minunat, batrânii apucara a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: „Ce cugeti despre acest mare si prea înfrumusetat pomet de maslini? Si care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: „Multe locasuri la Tine, Doamne, sunt, dupa vrednicia tuturor împartite dupa masura virtutii”; si dupa maslinisul acela era o cetate, a carei frumusete si împestritura si încheietura si tocmirea zidurilor cu neputinta este a povesti cineva. Erau douasprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douasprezece brâie din cele douasprezece pietre scumpe, si fiecare brâu dintre acestea era întreg facut dintr-o piatra si fiecare îsi facea înconjurarea lui, si ce pot sa zic de netezitura zidului si de buna alcatuire si tocmire ce era la toate; si în zidul acela erau porti pestrite, cu aur si cu argint amestecatura, si din porti înauntru era pardoseala de aur, si case de aur cu scaune de aur, si cu mese de aur, si toata cetatea era plina de lumina nepovestita, plina de miros, plina de bucurie, prin care trecând n-am vazut nici om, nici vita, nici pasare zburatoare, nici altceva nimic din câte se misca pe pamânt si în vazduh; iar despre marginea cetatii aceleia erau zidite curti minunate împaratesti, si la intrarea curtilor era o bolta de lunga cât ai azvârli cu o piatra, si din marginea boltei pâna în cea margine era întinsa o masa de marmora ce se numeste Romancon, de înalta cât se rezema omul si era plina de oaspeti, ce sedeau, si toata casa era plina de lumina foarte vie si de un bun miros si de daruri, iar în fundul boltei era o scarisoara învârtita de iesea într-un foisor fermecator care se vedea de la masa, din care plecându-se si ivindu-se din afara doi tineri luminati la fata ca fulgerul si plini de toata stralucirea, zisera batrânilor care ma tineau: „Sa sada si acesta la masa”, si îndata cum zisera au aratat si locul, la care aducându-ma batrânii m-au pus, iar el a sezut de o parte. Iar tinerii, au intrat pâna în casa cea dinauntru de la fereastra soarelui, si zabovindu-se ei, eu ma uitam si foarte luam aminte la masa aceea si cunosteam multi prieteni din cei ce sedeau si din mireni si din monahii cei din mânastirea noastra, iar unii erau si din cei ce se aflau la împaratie.
Dupa aceea târziu iarasi venind acei tineri strigara pe cei doi batrâni, zicându-le: „Ridicati-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovnicesti si împaratului i s-a facut mila si vrea sa-l lase sa petreaca cu monahii în viata si ducându-l pe alta cale, luati în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Si îndata luându-ma batrânii, cu degrab am iesit din bolta si din cetate si am mers pe alta cale, aflând sapte iezere pline de munci si de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împutita, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci si toate erau pline de nenumarata multime, care plângea si se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere si putin loc mai înainte, iarasi am aflat pe batrânul acela ce zicea ca este Avraam, si închinându-ma la dânsul iarasi l-am sarutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, si trei bucati de pâine uscata, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat si am baut si vinul tot, iar celelalte doua ce le ceream ieri, le-am bagat în sân; dupa aceea peste putin iarasi am mers la locul acela unde sedea uriasul acela, ce era peste seama de grozav, si obrazul lui asemenea cu noaptea, care vazându-ma scrâsnea din dinti greu împotriva mea, si-mi zicea cu mânie si cu amar: „De aicea mi-ai scapat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta si asupra mânastirii tale”.
Pâna aicea, fratilor au fost câte am cunoscut si am tinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu stiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndata am trimis la Mânastirea lui Traian si au aflat pe monahul Atanasie mort si-l scoteau din chilie pe patul cel ce poarta mortii. Si întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al noualea ceas, în ziua în care a vazut parintele acesta vedenia si si-a venit în fire. Si peste scurta vreme s-au facut aceste doua mânastiri tot una, fiind aproape una de alta, si pâna în ziua de astazi se chivernisesc de un egumen. Si cârmuindu-se amândoua mânastirile cu viata placuta lui Dumnezeu, treizeci de ani, de catre acest parinte ce a vazut aceasta vedenie, traind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânastiri, atât cu petrecerea cea placuta lui Dumnezeu a monahilor cât si cu veniturile din toate partile spre chivernisirea si hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.
Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie05.htm
Preot din Cluj, amendat de un jandarm după ce i-a binecuvântat familia. Ce-a scris jandarmul in procesul-verbal e de rasu’ – plansu’
Preotul a atras atenţia jandarmilor pentru că nu purta masca de protecţie. Impresionat de gestul oamenilor legii, preotul i-a binecuvantat: „Vă doresc să ajungeți în Rai cu toată familia”. Jandarmii nu au gustat urarea şi i-au dat preotului o amendă usturătoare.
Incidentul a avut loc în Piața Garii din Cluj-Napoca. Preotul a fost zărit de jandarmi fără masca de protecţie, în timp ce îşi conducea copiii la tren.
După ce a fost legitimat, preotul le-a făcut oamenilor legii o urare „Vă doresc să ajungeți în Rai cu toată familia”. Jandarmii nu au gustat „binecuvantarea” şi au interpretat-o într-un mod personal, considerând-o cu totul altceva.
Astfel, preotul s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei. Mai mult, în procesul-verbal întocmit, jandarmii au consemnat alături de mențiunea legată de lipsa măștii de protecție și fraza „și a spus că îmi i-a(sic!) familia și mi-o duce în Rai”.
Patriarhul Daniel spune ca IADUL nu inseamna chinuri si „cazane cu smoală”, ci doar mustrare a conștiinței
Patriarhul Daniel se adresează credincioșilor prezenți la sfințirea Bisericii bucureștene „Sfinții Arhangheli” – Huedin. ©Basilica.ro / Mircea Florescu. Foto: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-dumnezeu-nu-uraste-iadul-este-starea-sufletului-care-nu-a-raspuns-la-iubire-cu-iubire/
Patriarhul României le-a vorbit bucureștenilor prezenți duminică la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli” – Huedin despre textul evanghelic duminical, Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
[…]
În acest context, Patriarhul a precizat faptul că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit.
„Este o suferință chinuitoare a omului egoist care n-a răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.
Amintind spusele Sfântului Isaac Sirul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a atras atenția că „este nedrept să spunem că Dumnezeu urăște pe cei din iad și iubește pe cei din rai, pentru că El este iubire milostivă față de toți”.
„Însă iubirea Lui milostivă pe cei din rai, care au răspuns iubirii Lui, îi bucură, iar față de cei care n-au răspuns iubirii Lui produce în ei mustrarea conștiinței, regretul, părerea de rău”.
„Acesta este chinul din iad. Nu e vorba de cazane cu smoală care ard ceva material, ci e vorba de o realitate spirituală, o stare a sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire, care a trăit egoist și a fost insensibil, nepăsător față de sărăcia, boala și suferința celor din jur”.
În continuare, Părintele Patriarh a detaliat starea în care se află sufletele în rai.
„Ce este raiul? Raiul este comuniunea plină de bucurie a celor care au fost milostivi și acum stau în legătură directă cu Dumnezeu cel smerit și milostiv. Deci totul depinde de sufletul omului. Din viața aceasta ne pregătim pentru iad sau pentru rai”.
„Ne pregătim pentru rai dacă adunăm în suflet, prin rugăciune și fapte bune, iubire milostivă. Începe raiul din sufletul omului. Iar dacă în sufletul omului se adună răutate, invidie, ură, egoism, delăsare duhovnicească și închidere în sine însuși, în autosuficiență, atunci iadul este deja început în sufletul nostru”, a atras atenția Patriarhul Daniel.
Până la urmă totul depinde de răutatea sau bunătatea din noi.
„Dacă avem bunătate în suflet ne îndreptăm spre rai, iar dacă avem răutate în suflet ne îndreptăm spre iad”.
„De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne curățească de toată fapta cea rea, lipsită de iubire milostivă și să ne învrednicească să simțim iubirea milostivă a lui Dumnezeu în suflete, care se dobândește prin rugăciune, și s-o arătăm apoi prin cuvinte și fapte bune”.
[…]
Intr-adevar, bogatul a avut mustrari de constiinta, caci de aceea l-a si rugat pe Avraam sa-l trimita pe Lazar sa le spuna fratilor sai sa se pocaiasca. Dar iadul nu inseamna doar mustrare a conștiinței, ci si efectiv un loc de chin, si se specifica foarte clar chiar la Ev.Luca 16:
- Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
- Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
Adica iadul e locul de osândă în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată, dupa cum explica si Părintele Ilarion V. Felea.
Teologia ortodoxa, si teologii ei vorbesc de doua raiuri si de doua iaduri: unul, provizoriu, dupa judecata particulara si altul definitiv, raiul sau iadul – propriu-zise – dupa judecata universala, in realitate fiind un singur rai si un singur iad, numai ca starea din asa-zisul prim rai si prim iad, dintre cele doua judecati este o stare provizorie, de unde unii mai pot fi usurati si iertati prin rugaciunile Bisericii si milosteniile celor vii; si numai la judecata finala se ajunge la raiul si iadul propriu-zis, sau la starea definitiva, cand starea sufletelor nu se mai poate schimba, pentru ca rasplata sau osanda mortilor ramane definitiva. Iar acel, sa-i zicem, ultim iad, adica iazul de foc de dupa Judecata de Obste si invierea mortilor, este clar un loc de chin, nu doar o mustrare de constiinta.
Patriarhul Daniel nu vorbeste nici despre draci in aceasta ecuatie, de parca acestia nici n-ar exista, cu toate ca nu este deloc asa:
Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare
Referitor la chinuri si iubirea lui Dumnezeu, iata si ce spunea Sfantul Teofan Zavoratul:
Dar să revenim la îndoiala dumneavoastră și să auzim care vă sună argumentele:
Cum se împacă veșnicia chinurilor cu bunătatea lui Dumnezeu și cu necuprinsa Lui milă? Chinurile pe care le pomenește Evanghelia sunt înfricoșătoare: focul veșnic, viermele neadormit, întunericul, scrâșnirea dinților. Cum va putea preabunul Dumnezeu să vadă toate aceste chinuri. Domnul ne-a spus să iertăm. Oare El însuși nu va ierta? Când era pe Cruce, Se ruga pentru cei care Îl răstigneau, adică pentru cei mai mari ucigași. În viața viitoare, nu-i va putea ierta pe cei care au păcătuit mai puțin?
Ce aș putea spune la toate acestea? Că ar avea un suport rațional dacă nu am fi cunoscut bunătatea și mila lui Dumnezeu sau dacă veșnicia iadului ar fi fost făcută de oamenii răi și neînduplecați, însă atunci când suntem siguri că această veșnicie a fost lăsată de preabunul Dumnezeu, putem oare noi, făpturile Sale, să spunem că aici a greșit și a făcut ceva contrar bunătății Sale? Sau poate a încetat vreodată să fie bun? Cu siguranță, nu! De vreme ce nu a încetat niciodată să fie bun, atunci nici când a lăsat ca iadul să fie veșnic nu a fost în contradicție cu bunătatea Sa, pentru că Dumnezeu nu face și nu spune niciodată nimic care să fie contrar vreuneia dintre trăsăturile Sale. Pentru credința simplă a copiilor, această explicație este suficientă, iar pe mine mă odihnește cel mai mult, drept care v-o recomand și dumneavoastră.
Când era pe Cruce, Domnul S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau, iar rugăciunea Sa a adus roade imediat: tâlharul s-a pocăit, a crezut în Dumnezeu și a intrat primul în rai, iar sutașul a mărturisit că Domnul este Fiul lui Dumnezeu și a fost socotit împreună cu mucenicii. Astfel, toți cei care au păcătuit dinaintea lui Dumnezeu și care s-au pocăit din adâncul inimii lor au primit iertarea și nu au găsit porțile raiului închise. Dacă se pocăiau toți păcătoșii, nimeni nu ar fi fost izgonit la iad, unde ar mai fi rămas numai duhurile viclene, care nu se mai pot pocăi în veci.
Dumneavoastră vă bazați pe mila și pe puterea de iertare a lui Dumnezeu însă iertarea nu se dă decât în anumite condiții. Cum să fiți iertată dacă nu vă pocăiți?
IADUL
Viaţa nu încetează prin moarte. Rânduit este oamenilor să moară, însă după moarte urmează judecata (Evr. 9:27) şi viaţa veşnică: raiul sau iadul, cerul sau tartarul. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că raiul este patria cerească(Filip. 3:20; Evr. 11:14-16), cetatea cu porţile deschise (Apoc. 21), împărăţia din care au fugit durerea, întristarea şi suspinarea (Is. 35:10); e locul şi starea în care petrec sufletele drepţilor după moarte şi după judecată. În rai drepţii vor vedea pe Dumnezeu «faţă către faţă» (1 Cor. 13:12), «aşa cum este» (1 In. 3:2); vor avea parte de bunuri veşnice şi de bucurii sfinte, «pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. 2:9). Acolo «drepţii vor străluci ca soarele»: nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nu va mai cădea peste ei soarele şi zăduful (Apoc. 7:16). Va şterge Dumnezeu de pe faţa lor toată lacrima şi din inima lor toată durerea. Pentru ei se va arăta un cer nou şi un pământ nou în care stăpâneşte dreptatea, lumina, bucuria, pacea, dragostea fără de margini şi fericirea fără de sfârşit. Acolo în cer, îngerii, sfinţii, martirii şi toţi drepţii trăiesc în comuniunea iubirii şi a slavei veşnice (2 Tim. 2:10); şi… vom fi «pururea cu Domnul» (1 Tes. 4:17; 1 Petr. 5:10; Apoc. 7:16-17).
Iadul e locul de osândă şi starea de chin în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată. În Sf. Scriptură e numit foc nestins (Mt. 3:12), cuptor de foc în care va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13:50), văpaie de foc pregătită diavolilor şi slujitorilor lor (Mt. 25:41). Acolo intră toţi nelegiuiţii, toţi prorocii mincinoşi, toţi cei ce nu sunt scrişi în „cartea vieţii” (Apoc. 13:8; 17:8; 19:20). Chinurile păcătoşilor în iad, descrise în parabola bogatului nemilostiv, se aseamănă cu chinurile omului în vis şi constau în depărtarea de Dumnezeu (Mt. 25:41; Lc. 13:27), în lipsirea de bunurile pe care ochiul nu le-a văzut, în mustrarea conştiinţei – înfăţişată sub chipul viermelui care nu moare şi a focului ce nu se stinge (Mt. 9:43-44), în mijlocul demonilor (Mt. 25:41), în chinuri care vor ţine ziua şi noaptea în vecii vecilor (Apoc. 20:10).
Lazăr cel sărac şi drept ajunge în rai; bogatul cel nesăţios şi nemilostiv ajunge în iad.
Se putea mântui şi bogatul? Desigur că da, dacă asculta de Moise şi de proroci, adică de cuvântul Sfintei Scripturi. Orice bogat se poate mântui, dacă ascultă poruncile lui Dumnezeu şi trăieşte după Evanghelie; aşa după cum şi orice sărac se poate osândi, dacă nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi nu trăieşte după cum ne învaţă Evanghelia. Noi toţi ne putem mântui, dacă ascultăm glasul de mamă al Bisericii şi cuvântul Bibliei.
Cei care mor in Saptamana Luminata merg direct in Rai?
Iata ce putem citi in articolul Cei care mor în Săptămâna Luminată, merg direct în Rai:
Ziua Învierii Domnului marchează şi intrarea în ceea ce, tradiţional, se numeşte Săptămâna Luminată, ce durează până duminica viitoare, „a Tomei”. Credinţa spune că sufletele celor care mor în această săptămână se duc direct în Rai, indiferent de păcatele avute, porţile acestuia fiind deschise, iar cele ale Iadului ferecate.
Învierea Mântuitorului, mărturie a triumfului asupra morţii, aruncă asupra zilelor ce-i urmează lumina puternică a biruinţei asupra întunericului. De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului. Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate.
De asemenea, se spune că sunt primite în Rai, anume în această perioadă, şi sufletele aflate în chinurile Iadului ale celor căzuţi în păcat de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Tot în această perioadă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat până la Înviere, este interzis a se posti. Bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii, ”cu moartea pre moarte călcând”, trebuie sărbătorită cum se cuvine de orice credincios. Urarea ”Hristos a înviat!” urmată de răspunsul ”Adevărat a înviat!” devine de acum salutul obişnuit între credincioşii creştini, până la Înălţarea Domnului, vreme de 40 de zile.
Comentariu saccsiv:
N-am citit in scrierile Sfintilor Parinti cum ca cei ce mor în Saptamana Luminata ar merge direct in Rai. Dar cum nici toate scrierile nu le-am citit, am intrebat si cativa parinti, care mi-au confirmat ca invatatura ortodoxa nu specifica asa ceva. Se face doar o slujba speciala in aceasta perioada.
Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare
În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.
(more…)
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
3 comments