SACCSIV – blog ortodox

Duminica Sfintei Cruci: “Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.”

Posted in Calendar Ortodox, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on martie 22, 2020

Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1

  1. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
  2. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
  3. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
  4. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
  5. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos

OMILIA LV

(more…)

DUMINICA FIULUI RISIPITOR. Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur

Posted in Uncategorized by saccsiv on februarie 16, 2020

Ev. Luca 15, 11-32:

Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Iata si Cuvant la Duminica Fiului Risipitor, al Sfantului Ioan Gura de Aur:

(more…)

Duminica VAMESULUI SI A FARISEULUI. Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur

Posted in Sfantul Ioan Gura de Aur, SMERENIE by saccsiv on februarie 9, 2020

Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 18:

  1. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
  2. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
  3. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
  4. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
  5. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Duminica Vameşului si a Fariseului

(more…)

SFINTII TREI IERARHI. Care a fost pricina acestui praznic?

În luna ianuarie, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

(more…)

Sfantul Ioan Gura de Aur: VEDEREA MORMINTELOR NE MAI TREZESTE…

Posted in morti, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on ianuarie 28, 2020

Privelistea mormintelor nu este lipsita de importanta în desavârsirea întelepciunii noastre.

Privindu-le, sufletul nostru, daca lâncezea, tresare de îndata, iar de era treaz si vrednic, înca si mai vrednic se face.

Cel ce se plânge ca-i sarac, primeste de la aceasta priveliste o binevenita mângâiere; iar cel ce umfla de trufie ca-i bogat, e trezit la realitate si smerit.

Vederea mormintelor predispune pe fiecare dintre noi sa cugete, chiar de n-ar vrea, asupra sfârsitului propriu; ea ne încredinteaza de a nu mai crede temeinic nici unul din lucrurile lumii acesteia, placute sau suparatoare; iar cine a luat la sine aceasta încredintare, nu se va lasa prins lesne în mrejele pacatului.

Pentru aceasta, un întelept dadea sfatul urmator: “în tot ce veti spune, cugetati la clipele cele de pe urma, si niciodata nu veti pacatui”.

Alaturi de acesta, altul zicea: “Asezati-va treburile pentru plecare – si pregatiti-va de drum!…” Si aici nu-i vorba de un drum din cele vazute, ci-i vorba de plecarea noastra de pe pamânt.

Daca mereu, în fiecare zi, avem constiinta ca moartea oricând poate veni, nu vom mai fi grabnici la pacat; nici stralucirile vietii nu vor putea sa ne trufeasca, nici tristetile sa ne doboare sau sa ne tulbure – si unele si altele având a se ispravi acum sau mai târziu.

Cititi va rog mai multe la:

Sa cercetam cimitirele

 

VINE REVELIONUL BETIILOR SI AL DESFRAULUI. Cum ne invata insa Sfantul Ioan Gura de Aur ca trebuie sa ne comportam de Anul Nou?

Posted in ANUL NOU, REVELION, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on decembrie 29, 2019

FECIORIE sau CASATORIE. Orice alta varianta nu-i buna

Posted in CASATORIE, FECIORIE, ORTODOXIE, Sfantul Ioan Gura de Aur, VIRGINITATE by saccsiv on octombrie 16, 2019

INMULTIREA PAINILOR – Duminica a VIII-a dupa Rusalii. Sf. Ioan Gura de Aur „Postul nu se ridica la cer, daca nu are de sora milostenia.”

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 10, 2019

Sfantul Ioan Gura de Aur:

Dar poate tu vei zice: „Cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?”. În adevăr, tocmai când eşti sărac poţi face aceasta, de multe ori chiar mai bine.

[ro]image1

Foto: Predică a Sf. Nicolae Velimirovici la Duminica a VIII-a după Rusalii

Matei 14, 14-22:

Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 

Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. 

Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 

Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 

Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 

Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 

Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. 

Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.  

Sf. Ioan Gura de Aur – Cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)

Despre binefacerea către săraci

(more…)

Nu purtați încălţăminte de lux

Posted in Uncategorized by saccsiv on aprilie 19, 2019

Sfântul Ioan Gura de Aur:

– Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?
Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa?
Vreţi să-i arăt toată hidoşenia gândirii lui?
Nu vă veţi supăra?
Dar, mai bine spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi pasă. Voi sînteţi vinovaţi că vorbesc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care mă siliţi să mă năpustesc asupra luxului vostru.
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce mare este răul acesta!
Câtă ocară, câtă batjocură nu meritaţi când vă brodaţi încălţămintea cu fire de mătase, cu care nu-i frumos să vă brodaţi nici hainele?
Dacă dispreţuiţi spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu multă asprime şi atunci veţi simţi batjocura.

Ce spune Pavel?
„Femeile să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe”.
De ce iertare mai poţi fi, oare, vrednic cînd Pavel nu îngăduie soţiei tale să poarte haine scumpe şi luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăminte şi faci să se ostenească atâţia oameni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de ocară?
Pentru aceste fire de mătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţămintea ta, cu care împodobeşti pielea încălţămintei tale, se construiesc corăbii, se tocmesc vâslaşi, timonieri şi căpitani de corabie, se întind pânzele şi se porneşte în largul mării; oamenii îşi părăsesc soţiile, copiii şi patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor mării, se duce în ţări străine locuite de barbari, îndură o mulţime de primejdii.
Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta?
În timpurile vechi nu era aşa! Bărbaţii se încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge tot aşa mă tem că tinerii noştri cu timpul vor purta încălţăminte femeiască şi nu se vor ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se revoltă, ci-l socotesc indiferent.
Vreţi să vă spun însă ceva mai grozav?
Se cheltuiesc atîţia bani când printre noi sînt atâţia săraci!
Vreţi să vă aduc în faţa voastră pe Hristos, mort de foame, gol, osîndit de toţi, înlănţuit?
Nu meritaţi, oare, să vă trăznească Dumnezeu cînd nici nu-l băgaţi în seamă pe cel sărac, lipsit şi de hrana cea de toate zilele, iar voi vă împodobiţi cu atîta rîvnă încălţămintea?
Hristos, cînd a dat porunci ucenicilor Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăminte (Matei 10, 10); noi însă nu numai că nu vrem să umblăm cu picioarele goale, dar nici nu ne încălţăm cum trebuie să ne încălţăm.

Poate fi, oare, o sluţenie mai mare ca aceasta?
Poate fi o batjocură mai mare?
Ca să împodobeşti pielea încălţămintei tale trebuie să ai suflet de femeie, să fii crud şi neomenos, să fii doritor de lux şi de lucruri fără de valoare.

Cînd va mai putea să ia aminte la cele de neapărată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos?
Cînd va mai putea un tînăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gîndească că are suflet?
Un om de nimic va fi omul care se vede silit să admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va trece cu vederea pe săraci.

Un om lipsit de virtute va fi omul care-şi cheltuieşte cu acestea toată râvna sa.
Cînd va mai putea să se uite la cer omul care se interesează de calitatea firelor de mătase, de strălucirea culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei?
Cînd va mai putea admira frumuseţea cerului omul care rămîne uimit de frumuseţea pielii încălţămintei sale şi se uită numai la picioare?
Dumnezeu a întins cerul, a aprins soarele, ca să-ţi atragă spre înălţime privirile; tu, însă, la îndemnul diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul cel viclean a născocit schimonoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la frumuseţea cerului.

Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ţi arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încălţămintei tale! Dar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea – că şi pielea este opera lui Dumnezeu -, ci păcatul şi meseria pusă în slujba păcatului. Şi astfel tînărul, îndrăgostit de încălţămintea brodată cu fire de mătase, merge uitîndu-se în jos la pămînt, deşi a primit porunca să filozofeze despre cer! Se mandreste cu incaltamintea sa mai mult decat daca ar fi facut cine stie ce fapte de vitejie; cand iese in oras merge in varful picioarelor; este cuprins de griji si neplaceri zadarnice ca nu cumva sa i se murdareasca incaltamintea: iarna de noroi, vara de praf. Ce faci omule? Ai aruncat, cu nebunia aceasta, tot sufletul tau in noroi. Vezi ca este tarat pe jos si nu te uiti la el, dar ai grija de incaltamintea ta. Cunoaste odata rostul incaltamintei! Rusineaza-te de parerea ce ti-ai facut-o de rostul ei. Pentru aceasta a fost facuta incaltamintea, ca sa calci cu dansa glodul, noroiul si toata murdaria de pe jos! Daca nu vrei sa ti se murdareasca ghetele, atarna-ti-le de gat, sau pune-ti-le pe cap!

Radeti cand ma auziti graind asa! Mie insa, imi vine sa plang de nebunia tinerilor acestora si de dragostea lor de lux. […]

Se vede, dar, din aceasta ca un tanar ca acesta va fi zgarcit, josnic si lenes si va fi silit sa faca si multe alte pacate; va fi crud si iubitor de slava; si nimeni nu ma va contrazice; crud, pentru ca de dorul impodobirii pare ca nici nu vede pe sarac, ca isi impodobeste cu aur ghetele, dar trece cu vederea pe saracul lesinat de foame; iubitor de slava, pentru ca este invatat sa fie laudat de oameni chiar pentru toate fleacurile. […]

Sa va spun, oare, si altele mai grozave decat acestea sau va sant de ajuns si acestea? Cred ca sant de ajuns. Trebuie, dar, sa-mi opresc aici cuvantul. Ca acestea le-am adresat celor care au totdeauna obiceiul sa spuna ca faptele osandite de mine nu sant cine stie ce pacate! Stiu ca multi tineri nici nu vor lua aminte la cuvintele mele, fiind imbatati de patima. Dar aceasta nu m-a facut sa tac. Parintii cu judecata si sanatosi la suflet vor putea, impotriva vointei copiilor lor, sa-i faca sa se imbrace si sa se incalte cum se cuvine. Sa nu spuna tatal: „Nu-i nimic aceasta!” sau: „Nu-i nimic aceea!” O astfel de judecata, da, o astfel de judecata a stricat totul. Ar trebui instruiti copiii nostri si in aceasta privinta! Sa-i facem sa fie, chiar in lucrurile mici, plini de cuviinta, mari la suflet, sa nu se uite la forma lucrurilor, ci la fondul lor; asa vor fi vrednici si in lucrurile mari. Ce este mai neinsemnat decat invatarea literelor alfabetului? Si totusi cu ajutorul lor ajung oratori, invatati, filozofi! Daca nu vor cunoaste literele nu vor cunoaste nici retorica, nici stiinta si nici filozofia!

Cuvintele acestea nu le adresez numai tinerilor, ci si femeilor si fetelor. Si ele sant supuse, ca si tinerii, acelorasi pacate; ba cu cat mai mult fetelor, cu cat unei fecioare ii sta bine buna-cuviinta.

Este timpul deci sa termin cuvantul cu o rugaciune. Rugati-va, dar, toti impreuna cu mine, ca mai cu seama tinerii Bisericii sa traiasca in buna-cuviinta si sa ajunga la batraneti cinstite. Ca nu este bine ca aceia care nu traiesc asa sa ajunga la batranete; dar pentru cei care traiesc in tinerete ca niste batrani, pentru aceia ma rog sa ajunga la adanci batraneti, sa fie parintii unor copii vrednici, sa bucure pe cei ce i-au nascut, dar mai inainte de toti pe Dumnezeu, Creatorul lor; sa alunge departe de ei orice boala sufleteasca, nu numai aceea cu privire la incaltaminte, nici numai aceea cu privire la haine, ci orice boala sufleteasca, orice pacat. Un tanar, de a carui educatie nu te ocupi este ca un pamant intelenit pe care cresc multi spini. Sa aruncam, dar, asupra tinerilor focul Sfantului Duh, sa ardem dorintele lor rele, sa intoarcem ogorul sufletului lor si sa-i facem gata de a primi samanta. Sa aratam lumii pe tinerii nostri mai cuminti si mai intelepti decat batranii paganilor. Atunci e lucru de mirare, cand cumintenia straluceste in viata tanarului! Daca esti cuminte la batranete, n-ai mare merit; varsta te ajuta sa fii cuminte! Minunat lucru este sa fii linistit in mijlocul valurilor, sa nu te arzi cand esti in cuptor, sa nu fii desfranat cand esti tanar.”

Vrednic este lucratorul de plata sa

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 7, 2016

Iata ce putem citi la http://www.ioanguradeaur.ro/345/cum-putem-imita-pe-dumnezeu/

[…]

Preotii, care îsi tin bine dregatoria, sa se învredniceasca de îndoita cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura. Pentru ca Scriptura zice: „sa nu legi gura boului care treiera”, si: ” Vrednic este lucratorul de plata sa „. (5, 17-18) Sub denumirea de „îndoita cinste”, de aici, el numeste îngrijirea, sau mai tine zis acordarea celor necesare. Caci, când el adauga: „Sa nu legi gura toului care treiera”, si: „vrednic este lucratorul de plata sa”, aceasta învedereaza.

Prin urmare, si când zice mai sus: Pe vaduve cinsteste-le (5, 3), el vorbeste despre îngrijirea de ele cu cele necesare. „Ca pe cele ce sunt cu adevarat vaduve” sa le cinsteasca, adica pe cele ce sunt în saracie, fiindca, cu cât una este mai saraca, cu atât mai mult este vaduva. Pune aici si cele ale Legii, si cele ale lui Hristos, ca unele ce conglasuiesc.
Legea spune: „Sa nu legi gura boului care treiera.” Vezi cum el voieste ca dascalul sa munceasca? Si nu este alta oboseala si munca, ca cele ale lui. Dar cum de pune oare si ceea ce Hristos a spus: „Vrednic, zice, este lucratorul de plata sa”? Noi însa sa nu ne uitam numai la plata, ci si la aceea cum a poruncit. „Vrednic este lucratorul de plata sa”, adica vrednic este lucratorul de hrana, de întretinerea sa. Asa ca daca cineva se dezmiarda sau sta în liniste, nu este vrednic. Daca cineva nu este ca boul ce treiera, daca nu duce jugul prin spini si pâna la a fi strâns de gât cu el, si daca se opreste mai înainte de a termina lucrul, nu este vrednic. Prin urmare, trebuie sa se acorde ajutoare cu îmbelsugare dascalilor pentru întretinerea lor, ca nu cumva sa sufere, sau sa se moleseasca; ca nu cumva, ocupându-se cu cele mici, din aceasta cauza ucenicii sa fie lipsiti de cele mari; ca astfel, lucrând cele duhovnicesti, sa nu se ocupe deloc cu cele pamântesti. Astfel erau levitii; ei nu se interesau deloc de cele ale vietii, precum nici mirenii nu se interesau de cele ce priveau pe leviti, si prin lege se poruncea si cele privitoare la veniturile lor: zeciuielile (dijmele), cele venite din scule de aur, veniturile provenite din pârga, rugaciuni si celelalte de acest fel. Acelora desigur ca le-a legiuit Moise în asa fel, ca unii ce cautau numai cele prezente; eu însa nimic mai mult nu zic ca ar trebui sa aiba proestosii, decât hrana si îmbracaminte, ca nu cumva sa-si petreaca timpul cu acestea.
Dar oare ce vrea sa zica prin „îndoita cinste”? îndoita cinste catre cele vaduve,  sau catre diaconi  (slujbasi Bisericii),  sau, simplu, îndoita cinste înseamna multa cinste. Dar noi sa nu ne uitam numai la aceea ca-i învredniceste de multa cinste, ci si la faptul ca a adaugat: „cei ce îsi tin bine dregatoria”.
Si ce anume înseamna cei ce îsi tin tine dregatoria, sa ascultam pe Hristos care zice: „Pastorul cel bun, sufletul sau îsi pune pentru oi”. (Ioan 10, 11) Asadar, aceasta înseamna a tine bine dregatoria, adica a nu cruta nimic pentru îngrijirea parinteasca a pastoritilor. „Si mai ales, zice, cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura.” Unde sunt acum cei ce spun ca nu este nevoie nici de cuvânt si nici de învatatura, daca apostolul chiar si pe Timotei îl îndeamna la aceasta, zicând: Cugeta la acestea, tine-te de acestea, si iarasi: Ia aminte la tine însuti si la învatatura; staruie în aceasta, caci, facând aceasta, si pe tine te vei mântui si pe cei care te asculta? (4, 15-16).
Deci tocmai pe unii ca acestia voieste apostolul sa-i cinstim mai mult decât pe toti ceilalti, pentru care si motivul îl pune, zicând ca mult sufera ei. Când un altul nici nu privegheaza, nici nu se îngrijeste, ci sta împreuna cu ceilalti în liniste si nepasare, iar acela se zbuciuma îngrijindu-se, meditând, si mai cu seama daca este neîntrecut în cuvintele si stiintele celor de afara, apoi cum nu ar trebui sa se bucure de cinste din partea tuturor si mai mult decât altii, când el se lasa sub atâtea osteneli? Acesta este raspunzator înaintea a mii de limbi.
Unul, de pilda, 1-a hulit, altul 1-a laudat, un altul 1-a luat în râs, un altul i-a defaimat tinerea de minte si compunerea cuvântului; pentru toate acestea îi trebuie multa putere spre a le rabda pe toate.
Mare este cu adevarat, si mai cu seama mult contrituie spre edificarea Bisericii, de a fi preotii didactici, sau învatatori ai credinciosilor; iar daca aceasta nu este, multe din cele ale Bisericii se pierd, sau se rastoarna pe dos. De aceea, împreuna cu cele spuse – de a fi primitor si blând si de a fi fara de ponos – numara si aceasta, zicând ca trebuie a fi „învatator”. Fiindca, de ce se numeste el dascal? Pentru ca sa învete pe altii filosofia vietii.
De aceea Pavel a zis: „Si mai ales cei ce se ostenesc în cuvânt si întru învatatura”, fiindca este nevoie si de învatatura prin cuvânt. Si de care cuvânt vorbeste apostolul? Nu vorbeste de acel cuvânt pompos, si nici de acela care are în sine iscusinta sau eleganta celor din afara, ci de cuvântul care are într-însul multa putere, de acela care este plin de întelepciune.
In asemenea caz, el nu are nevoie de constructia frazelor, ci a cugetarilor, cum s-ar zice; nu a unei conditii din afara, straine, ci a unei dispozitii sufletesti.

[…]

Iata si comentariul cititorului H postat la De ce au tacut preotii si monahii anti ecumenisti?:

(more…)

%d blogeri au apreciat: