Regimul Ustaša a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă

Sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Ante_Paveli%C4%87

Ante Pavelić (n. 14 iulie 1889,^[1][2][3][4] Bradina^⁠(d), Federația Bosniei și Herțegovinei, Bosnia și Herțegovina – d. 28 decembrie 1959,^[5][1][6][2] Madrid, Spania) a fost un politician fascist croat, criminal de război și colaborator al Axei.^[7] El a condus sub titulatura de Poglavnik^{[note 1]} al Statului Independent al Croației (NDH), un stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei.^[8] În anii 1930, a fost membru fondator și lider al grupării croate fasciste^[9] ultranaționaliste și separatiste, Ustaše. În 1941, după ce a fost instalat de forțele de ocupație ale Axei în funcția de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbi, evrei și romi, precum și a adversarilor politici croați în lagărele de concentrare ale NDH. După război, Pavelić a fugit în străinătate. A murit în urma rănilor cauzate de o tentativă de asasinat la Madrid la 28 decembrie 1959.

[…]

Pavelić a rămas în Italia până la începutul celui de al Doilea Război Mondial. În 1941, după ce puterile Axei au căzut de acord pentru înființarea Statului Independent al Croației, Pavelić a revenit la Zagreb și a devenit conducător al Statului. În 1941, l-a vizitat pe Hitler la Berchtesgarten. Ca șef al statului, el a ordonat direct, a organizat și a pus în aplicare o campanie de teroare împotriva sârbilor, evreilor, romilor și croaților antifasciști. Regimul Ustaša al lui Pavelić a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă.^[22][23] Numeroase mărturii de la procesele de la Nürnberg, și din arhivele de război germane, italiene și austriace aduc mărturii privind atrocitățile comise împotriva populației civile.^[24]

Sârbi, evrei și romi, bărbați, femei și copii, erau uciși cu sălbăticie. Sate întregi erau dărâmate și oamenii erau împinși în hambare cărora ustașii le dădeau foc. Generalul Edmund von Glaise-Horstenau a raportat OKW-ului la 28 iunie 1941:

…conform rapoartelor de încredere de la numeroși observatori germani militari și civili, în ultimele săptămâni ustașii au înnebunit de furie.

La 10 iulie, generalul Glaise-Horstenau a adăugat:

Soldații noștri trebuie să fie martori muți la asemenea evenimente; nu se reflectă bine asupra reputației lor, altfel foarte bune… Mi se spune frecvent că trupele germane de ocupație va trebui în cele din urmă să intervină împotriva crimelor ustașilor. Aceasta s-ar putea la un moment dat să se întâmple. Deocamdată, cu forțele de care dispunem, nu aș putea cere o astfel de acțiune. Intervențiile ad hoc în cazuri individuale ar putea face armata germană să pară responsabilă de nenumărate crime pe care nu le-a împiedicat în trecut.^[25]

Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât au intervenit din când în când pentru a opri vărsarea de sânge, au arestat unii dintre cei mai celebri ustași (preotul Miroslav Filipović/Majstorović, Banja Luka, 1942) și au dezarmat un detașament Ustaša (Bosnia de est, 1942).

Regimul și-a declarat de la început intențiile de a elimina populația sârbă din NDH ucigând o treime din ea, expulzând o treime și asimilând restul.^[26] Un raport al Gestapoului adresat lui Himmler (17 februarie 1942) privind creșterea activității partizanilor arăta că „creșterea activităților bandelor se datorează în primul rând atrocităților comise de unitățile Ustaša în Croația împotriva populației ortodoxe. Ustașii își comit faptele într-o manieră bestială nu doar împotriva bărbaților recrutabili, ci mai ales împotriva bătrânilor, femeilor și copiilor fără apărare. Numărul de ortodocși pe care croații i-au masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la moarte este de peste șapte sute de mii.”

Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași.^[27] La scurt timp după venirea la putere în aprilie 1941, Pavelić a fost primit într-o audiență particulară la Roma de Papa Pius al XII-lea, act pentru care Papa a fost aspru criticat.

Politica oficială față de sârbi a fost exterminarea, expulzarea și convertirea la romano-catolicism. În ce privește evreii și romii, unica politică era anihilarea totală. Conform unui raport iugoslav oficial, doar 1.500 dintre cei 30.000 de evrei croați au rămas în viață.^[28] Aproximativ 26.000 dintre cei 40.000 de romi din Statul Independent al Croației au fost uciși de ustași.^[29][30]

Un tribunal iugoslav l-a găsit pe Pavelić vinovat de moartea a aproximativ 700.000 de oameni.

Ante Pavelić în vizită la Hitler la Berghof.

[…]

 

Comentariu saccsiv:

Primul masacru a avut loc la Gudovac la 28 aprilie 1941:

https://en.wikipedia.org/wiki/Gudovac_massacre

Trupuri ale victimelor exhumate de anchetatorii germani, 30 aprilie 1941

Iugoslavia 1941-1943