Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant

In preambul, o “simpla” stire de pe Stiri pe surse: cresterea preturilor locuintelor, unul dintre cele mai mari boom-uri din 1900 incoace.

Nu preiau articolul, il puteti citi la hyperlinkul de mai sus. Un singur lucru este real: cresterea preturilor. Analiza motivelor este din categoria bla bla bla.

Si nu este singura crestere.

Nouriel Roubini avertiza recent ca „vine mama tuturor crizelor”. Consider ca are doar partial dreptate. De fapt, vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant. El da niste explicatii acolo, dar evita sa recunoasca esentialul: crizele sunt declansate voit de niste papusari. Mereu a fost astfel si astfel va fi si de aceasta data.

Iar pandemia nu a fost declarata doar pentru a se ajunge la punctul in care nevaccinatii nu au voie in restaurante, cafenele, targuri, expoziţii, ci si pentru ca masurile de “lupta” impotriva ei sa poata avea drept consecinta declansarea unui soi de mega criza de proportiile unui cataclism.

De ce au nevoie papusarii de asa ceva? Pentru ca un astfel de cataclism va declansa foametea si disperarea, iar alaturi de alte motoare va duce la revolutie, razboi civil si razboi mondial. Pe ruinele a ceea ce va mai ramane, vor instaura noua ordine…

Pentru cititorii mai noi care nu cred inca in existenta unor astfel de papusari, repostez doua excelente articole scrise de un frate foarte destept. Se va intelege astfel cum au fost declansate crizele in istorie:

I. Angrenajul crizelor economice. Bursele de Valori si Capitalul Speculativ

In primul rand, ce sunt crizele economice? Mersul unei economii este o miscare recurenta intre crestere si descrestere. Acesta este Ciclul Economic, caracterizat prin doua faze – Expansiune si Recesiune care in forma ei grava ia forma de criza.

Intre primele cursuri predate la ASE in anul I era unul de Economie care aprofunda manualul de liceu. Profesor era chiar unul dintre autorii manualului. La finalul unui curs, unul dintre studenti, il intreaba pe marele maestru de la catedra, care sunt cauzele declansarii crizelor in economie?

Teoria este ca aceste crize sunt niste fenomene normale, intrinseci unei economii functionale, unde se acumuleaza, ca sa nu folosesc termeni specifici, un fel de oboseala. Luam de exemplu un pluton de biciclisti care trebuie sa mearga cu o viteza care sa le permita echilibrul pe 2 roti. Cand coboara la vale, toti pot mentine viteza dar cand urca, unii mai pun piciorul si sunt evacuati din cursa, altii obosesc si merg mai incet, altii mai antrenati, zburda.

In economie, esti indoctrinat ca vei fi descalificat prin lipsa de eficienta. In acest mod, intr-o economie care duduie oricine poate sa produca, chiar daca unii au costul imediat sub pretul de vanzare al produsului. Cu un profit minuscul, chiar si aceia vor trai pentru ca piata absoarbe mult – economia de consum! Cand aceste derapaje de cost neeficientizat tind sa devina regula in acea economie, atunci consumatorii restrang cererea din diverse motive – calitate, diversitate etc – si urmarea este ca acei care nu pot scadea pretul pentru ca au costuri de productie mari pica primii.

Urmeaza o reactie in lant, multi care nu sunt eficienti ies de pe piata pentru ca nu pot sustine scaderea de pret final si se instaureaza Recesiunea. Este reactie in lant pentru ca acei producatori odata iesiti, restrang si mai mult cererea totala a pietei, pentru ca nu mai au sursa de venit initiala. Dupa un timp, afacerile se aseaza pe un nou soclu al productivitatii, inovatiei, progresului tehnic, s.a.m.d. si va emerge o noua economie in care cei rezistenti (fara #) instaureaza Expansiunea.

Revenind la oile noastre, Profesorul Habarnam decreteaza un raspuns de la inaltimea catedrei: Nu se cunosc cauzele fine ale acestui mecanism! Cel mai probabil este actiunea concurentei care scoate din joc pe cei mai slabi. Raspunsul a fost dat in a II-a jumatate a anilor 90, dar nu va fie teama, si astazi cam tot in nebuloase se scalda teoria searbada si impersonala a Ciclului Economic, care inca nu a completat spatiul liber din dreptul cauzelor!

Desi nu este un secret, nu am gasit pe nicaieri pe net ce anume se intampla intr-o Bursa. Cum anume se inteleg aceia care dau din maini ca electrocutatii, e prea greu de explicat dar care sunt regulile si ce anume fac, e destul de simplu, dar nu va fi scurt! Vom parcuge putina teorie la punctul 1 (cei grabiti o pot evita) iar la punctul 2 vom analiza putin angrenajul

1. Teoria Tranzactiilor Bursiere.

Ce sunt tranzactiile? Un act de vanzare-cumparare pentru un anumit pret care se refera la un anumit produs intr-o cantitate variabila. Retinem ca o tranzactie presupune doi parteneri; fata de acelasi produs se pozitioneaza unul ca vanzator iar celalalt este cumparator.

Bursele sunt de doua feluri: de Marfuri si de Valori

Bursele de Marfuri, cum ar fi London Metal Exchange sau Boston Grain Exchange, stabilesc pretul la metalele sau cerealele tranzactionate. Bursa de Valori de exemplu NY Stock Exchange urmareste valoarea companiilor si … fac o groaza de speculatii in ceea ce priveste evolutia pretului de pe Bursele de Marfuri sau evolutia valorii companiilor si a diverselor tranzactii financiare numite bonds and investments .

La Bursa de Marfuri se incheie doua tipuri de tranzactii SPOT si FORWARD.

*  spot – sunt tranzactii ca la piata, vezi un produs si iti place, iti convine pretul si il poti plati, atunci il cumperi si il iei acasa. La bursa spot pretul este afisat si nu se negociaza. Daca vrei un pret mai mare sau mai mic (pe vanzare respectiv cumparare) il comunici brokerului si daca nivelul este atins, brokerul iti lanseaza tranzactia.

*  forward – sunt tranzactii care se semneaza in T₀  pentru o anumita cantitate de marfa si un anumit pret dar plata si livrarea de marfa vor fi efectuate in T₁ in viitor. Pretul nu este fixat, depinde de negocierea intre parti.

Retinem ca acestea doua sunt tranzactii pe marfa, incheiate (acum sau in viitor) cu plata produselor si cu livrare si ca este o situatie de tipul win-win (toti au de castigat in urma contractului).

La Bursa de Valori sunt tranzactionate FUTURES sau DERIVATE.

* futures – este un contract referitor la un anumit produs (actiuni, marfuri etc) tranzactionat la Bursa in care vanzatorul si cumparatorul se angajeaza ca la scadenta sa vanda respectiv sa cumpere la pretul stabilit in momentul semnarii.  Fiind un contract speculativ (nu se refera la o marfa ci la o evolutie de curs, pret) practic unul dintre ei (constient dar fara sa isi doreasca) isi asuma ca va pierde in favoarea celuilalt.  Pierderea/castigul va fi dat de compararea pretului din contract cu pretul spot de la scadenta. Fiind un joc cu suma zero, paguba unuia va fi castigul celuilalt deci exista un singur castigator din acest tip de contract.

Sa ne lamurim prin cateva exemple:

*Spot: Un agricultor are 1 hectar de teren si o recolta estimata de 15t. Are costul pe hectarul de grau 1 leu/ kg, vrea sa vanda graul la pretul actual din piata de, sa zicem, 3 lei/kg. Daca ar avea 500 kg grau in hambar le-ar putea vinde SPOT cu 3 lei (livreaza graul si incaseaza banii) si are finantare pentru noul an agricol (15 000 lei pentru 15t productie estimata).

*Forward: Daca nu are nimic in hambar el poate semna un contract de vanzare  a celor 15t previzionate. Se foloseste de Bursa FORWARD si vinde productia estimata la un pret de 3 lei/kg, care este convenabil pentru el si acceptat de un cumparator. Pretul putea fi si altul pentru ca este negociat direct intre vanzator si cumparator. Un brutar va avea nevoie de 15t grau la vara, materia prima pentru un an, si atunci el este cumparatorul in tranzactia Forward.

Tranzactia asta este incheiata cu livrare de produse si plata. Agricultorul da produse – brutarul da bani. In acest tip de tranzactie, iti asiguri un pret care iti convine, fie ca esti cumparator ori vanzator. Singura diferenta fata de SPOT este ca ea doar se semneaza toamna (cand ai plantat graul) dar se finalizeaza vara prin livrare dupa strangerea recoltei si efectuarea platii. In baza unui Forward poti lua un credit toamna, faci recolta cu banii imprumutati iar dupa ce o vinzi vara la bursa poti achita cu banii incasati ce ai luat de la camatari.

Forward-ul este ca o carcera pentru amandoi participantii: Daca pretul scade la vara sub 3 lei?! Pierde cumparatorul pentru ca el are contract cu 3lei si ar putea vara sa cumpere mai ieftin Spot. Daca pretul creste?! Pierde vanzatorul pentru ca ar putea vinde recolta mai scump Spot. Astea nu sunt doar niste acte semnate cu care te … igienizezi la popou!  Cand cumperi la bursa depui o garantie care este usturatoare daca te retragi din tranzactie, de asta este carcera.

Si atunci ajungem la ce ne doare de fapt la aceasta Bursa:

*Futures sau asa numitele Derivate. Asta nu mai este cu predare de marfa ci este un contract care are ca subiect nu un activ (graul) ci fluctuatia de pret a acestuia. De aceea in definitie am spus ca este referitor la un activ si nu cu un activ.

Pe scurt: aurul costa acum 100 lei/g. Fata de acest pret 2 brokeri au opinii diferite pentru urmatoarea luna: A crede ca va scadea, B crede ca va creste. Cum se comporta fiecare:

Cum poate castiga A, vanzatorul – semneaza un contract Futures de vanzare a 1g cu 100lei cu executare peste o luna. Daca pretul scade Spot la 98 lei/g atunci la scadenta contractului el cumpara Spot cu 98 si vinde lui B cu 100. Castiga 2 lei.

Cum poate castiga B, cumparatorul – semneaza un contract Futures de cumparare a 1g cu 100lei cu executare peste o luna. Daca pretul creste Spot la 103 lei/g atunci la scadenta contractului el cumpara de la A cu 100lei si vinde Spot cu 103 lei. Castiga 3 lei.

In fapt ei nu mai fac fizic tranzactia de cumparare/vanzare pe Spot pentru ca exista o Casa de Compensatii (Clearing House) unde si A si B depun garantii de tranzactionare. Acolo se analizeaza contractele semnate intre A si B si Casa transfera banii celui care nu a intuit corect cursul in contul celui care a castigat din tranzactie.

Vedem deci ca intre agricultor si brutar s-a mai interpus o specie: speculatorul de curs. Cu ajutorul lui, agricultorul/brutarul/ toti care tranzactioneaza marfuri isi asigura cel mai bun pret. Pentru agricultor Forward-ul pe vanzare (tranzactia cu marfa) este dublat cu un Futures pe cumparare (tranzactie speculativa) la acelasi pret, operatiune de hedging (acoperire, protejare fata de fluctuatia de pret, ca sa obtii maximum de profit din tranzactia de marfa), asa cum Forwardul pe cumparare este dublat cu un Futures pe vanzare in cazul brutarului.  Deci cei care actioneaza pe piata de marfuri se asigura prin piata de Futures cu o actiune opusa si cu un pret identic.

Exemplu: In momentul finalizarii Forwardului pretul graului Spot creste la 4 lei. Agricultorul vinde recolta conform contractului Forward in pierdere fata de ce ar fi putut obtine Spot (cu 3 lei pretul de Forward care e mai mic decat Spot). Avand si un Futures pe cumparare la 3 lei isi recupereaza pierderea din Forward cu banii unui speculant cu care a semnat Futures pe vanzare  – cum ar veni agricultorul nostru poate cumpara grau cu 3 lei de la speculant si sa il vanda pe piata Spot cu 4 lei. In fapt prin Clearing House vanzatorul speculativ ii transfera doar bani adica [4lei(pret spot)-3lei(pret futures)] * 15.000 kg.

Aceasta tranzactie o putem imagina si cu o firma: am niste bani cu care cumpar Actiunile unei anumite firme, pe care le pastrez, si anual imi vor aduce bani din dividende. Problema este ca o parte infima procedeaza astfel, cei mai multi nu au bani, nu cumpara sa pastreze ci speculeaza cresterea sau descresterea valorii la bursa pentru ca de acolo iese castigul imediat, nu odata pe an la dividende.

2. Implicatiile acestor tipuri de tranzactii. Am incheiat capitolul de teorie; sa urmarim care sunt urmarile tranzactiilor pe Bursele de Valori.

Multi ar crede ca e bine ce se intampla pentru ca existand tranzactii speculative agricultorul/brutarul isi asigura un profit optim pe spinarea speculantilor. Daca ar fi asa atunci ar trebui sa existe o corelatie intre volumele de pe Bursele Marfuri cu cele de pe Bursa de Valori.

Acum vreo 20 de ani Forwardul era 1% din tranzactii si pierdea teren nu pentru ca sunt mai putine marfuri pe cargouri, ci pentru ca tranzactiile speculative au luat amploare. Deci daca va ganditi la toate valorile materiale care sunt tranzactionate in lume, ei bine, speculatiile asupra lor sunt de 100 de ori mai mari.

Dar ce este cu acest Capital Speculativ? El este pentru Economie ce este dopingul pt sportivi. Daca ne referim la felul cum Actiunile (care dau valoarea de piata) unei firme cresc, aceasta nu implica o valoare tehnologica sau de eficienta a respectivei firme ci doar cati bani a reusit sa atraga compania in tranzactionarea activelor proprii. De aceasta e important de stiut cum a functionat criza din anii 20-30 in America. Actiunile unei firme majore si monopoliste – Anaconda Copper Mining –  au fost cumparate/vandute de multe ori, in bucla, intre aceiasi care vroiau sa le creasca valoarea de piata. Firma nu extragea mai mult cupru, mai eficient etc ci doar devenea mai atragatoare din prisma faptului ca pretul Actiunilor crestea (pt ca fiind cerere mare la oferta limitata, pretul creste) si, atunci toti vroiau actiuni care azi valoreaza un leu iar maine doi lei.

Firma nu era Avicola Crevedia, era o firma mare. Tranzactionarea ei efervescenta a impulsionat Bursa si jocul de pariuri la Bursa. Toti care aveau bani (si nu erau putini acolo) i-au pariat pe Actiuni, deci se rulau sume imense. Declicul crizei a coincis cu retragerea din bucla a “investitorilor” de la Anaconda. Ei nu s-au retras ca sa iasa in pierdere, ci doar au vandut tot stocul de actiuni iar banii nu i-au mai “reinvestit” in Bursa. Nemaifiind cerere (la o oferta constanta, odata cu diminuarea cererii, scade si pretul) nu numai pretul pe Actiune al respectivei companii a scazut: fiind o firma imensa, retragerea capitalului de tranzactionare pentru Ananconda  a insemnat retragerea unei parti semnificative a capitalului rulat la Bursa. Cum la Bursa e ca la Caritas, daca nu se mai baga bani nu mai functioneaza jocul, preturile au stagnat, apoi cei mai fricosi au inceput sa vanda pentru o pierdere mica, apoi pentru o pierdere mare, apoi, cand s-a instalat panica, toti vroiau sa vanda si nimeni sa cumpere, deci valoarea firmelor la bursa s-a prabusit. Marele Crah!

Capitalul Speculativ din Bursa impiedica, iata, analizarea obiectiva a unei firme. Ea nu mai este valorizata conform performantelor din piata (profit, cota de piata, avans tehnologic, etc), nu mai reflecta robustetea unei economii ci doar nivelul de implicare a “investitorilor” si a Bancii Centrale. Ultima mentionata influenteaza jocul pentru ca, la prima crestere de dobanda, toate tranzactiile cad si odata cu ele si preturile actiunilor (pentru ca devine prea scump sa joci la bursa cu bani imprumutati cu dobanda mare sau, daca ai bani, e prea apetisant sa ti-i depui la banca si sa traiesti din dobanda).

Aceste sume colosale nu sunt injectate in economii, nu sunt investii cum se tot trambiteaza ci sunt un imens joc de poker. De poker, nu de noroc. Asa cum in toate turneele finale de poker apar mereu si mereu aceiasi jucatori (pentru ca stiu sa joace, nu pentru ca au o mana buna) tot asa si aici, multi joaca, cativa castiga.

Putini fac legatura intre Banci – Burse – Crah Economic. Sa o detaliem ca sa realizati enormitatea prapastiei si fragilitatea sistemului economico-financiar actual. Sa ne uitam putin la niste cifre, care sunt relativ recente.

Datoria mondiala a statelor lumii este de 65 trl usd. Aceste sunt datorii guvernamentale, nu am mai stat sa caut cat sunt si cele private. Venitul anual al statelor este de 80 trl usd.  1 Trl = 1.000 mld.

Avem aici https://www.zerohedge.com/news/2014-04-28/elephant-room-deutsche-banks-75-trillion-derivatives-20-times-greater-german-gdp  niste cifre despre o banca europeana iar aici http://theeconomiccollapseblog.com/archives/most-people-cannot-even-imagine-that-an-economic-collapse-is-coming gasiti niste cifre ale primelor 5 banci din State. Comparand datoria mondiala cu banii bagati de banci in speculatii, prima pare ca este la gradinita. Deci Deutsche Bank a bagat in speculatii (adica teoretic ii poate pierde pe toti) cat intreaga datorie mondiala a statelor lumii sau cam cat va produce Germania in 20 ani sau de 5 ori datoria publica a statului. Peste Atlantic, JPMorgan Chase are bagati in speculatii cam de 4 ori suma datorata de SUA. Astia nu sunt bani putini. Amintiti-va de Anaconda, pica unul pica tot (nu toti).

Sumele jucate la nivel mondial pe aceasta piata de Derivate depasesc de 10 ori cuantumul venitului global, deci omenirii i-ar trebui 10 ani de munca pentru a acoperi aceste speculatii. De ce spun asta? Pentru ca in 2008 s-a creat un precedent amuzant. Dat fiind ca bancile erau “too big to fall” pierderile lor au fost acoperite de guverne, deci de norod.

Adaugati la aceasta multele scamatorii care sunt la un nivel atat de sus incat nimeni nu poate lua nicio masura. Reproduc in engleza un paragraf dintr-un articol Forbes pe care nu-l traduc sa nu se piarda intelesul vreunui termen https://www.forbes.com/sites/stevedenning/2013/01/08/five-years-after-the-financial-meltdown-the-water-is-still-full-of-big-sharks/#64574513a410

• Price fixing at LIBOR. “Many of the biggest banks now stand accused of manipulating the world’s most popular benchmark interest rate, the London Interbank Offered Rate (LIBOR).
• Foreclosure abuses. Just this week, big banks agreed two settlementstotaling $20.15 billion for foreclosure abuses.
• Money laundering: Accusations of illegal, clandestine bank activities are also proliferating. Large global banks have been accused by S. government officials of helping Mexican drug dealers launder money (HSBC), and of funneling cash to Iran (Standard Chartered).
• Tax evasion: Two Swiss banks were involved in Switzerland-based. In 2009, UBS [UBS] helped 20,000 S. taxpayers with assets of about $20 billion hide their identities from the IRS. Now, the oldest Swiss bank, Wegelin & Co. has been indicted on criminal charges for helping U.S. taxpayers avoid taxes on at least $1.2 billion for a nearly ten years.
• Misleading clients with worthless securities: Only after the financial crisis of 2008 did people learn that banks routinely misled clients, sold them securities known to be garbage, and even, in some cases, secretly bet against them to profit from their ignorance.

Ce avem aici? Pai cam de toate: intelegeri pe sub mana, inselaciune, evaziune fiscala (in conditiile in care oricum au un milion de off-shore-uri, dar nu-i rabda pielea, un ban n-ar da din miliardul pe care-l fura). Intr-o expresie – organizare mafiota dar la nivel extrem de inalt.

Finalizand cu Bursele si jocul Bancilor unii vor spune: ce imi pasa?! Nu mai joaca nimeni la Bursa dintre oamenii obisnuiti, sunt banii lor, cu ce ma afecteaza pe mine, sa-i piarda! Totusi daca va uitati la exemplul cu JPMorgan, banca asta are 67trl usd in speculatii si numai 2,5 trl in active. Cum ar veni, eu am 1 leu in buzunar si am bagati in pariuri 27 de lei. Cam de cate ori ar trebui sa castig ca sa ies basma curata din toata tarasenia?

Si … ultima intrebare:  cum s-a ajuns la aceste sume cand nici FED-ul nu a tiparit vreodata acesti dolari? Ei bine, asta vom urmari in episodul urmator: de unde acest maldar de bani si cum contribuim noi ca persoane minuscule la imensa criza.

 

II. Angrenajul crizelor economice. Banii si Bancile

Foto: https://www.insurancejournal.com/news/national/2016/06/05/410950.htm

Cum nu imi propun sa fac neaparat un studiu tehnic, mai amestec si putina istorie dar asta numai ca sa stim de unde venim si spre ce ne indreptam (sau mai bine, in ce hal am ajuns).

Inainte de prima moneda au circulat lingourile sau barele de arama, plumb, aur etc. Metalul era privit ca valoare in sine pentru ca era util pentru tezaurizare sau utilizare in unelte sau arme. Aceste bare erau notate cu semne pentru a le identifica masa, greutatea.

Banii, ca metoda de intermediere si facilitare a schimbului, apar undeva in sec VII ICh in regatul Lidiei desi multi istorici spun ca au aparut oarecum simultan in mai multe cetati grecesti. La acea vreme era doar o standardizare in greutate si forma a unui metal: grecii aveau monede rotunde, in “Cizma” monedele timpurii erau ovale. In primii 200 de ani doar un singur revers era stantat iar stantele reprezentau intai animale, apoi zeitati iar in final Conducatorii sau Imparatii.

Faptul acesta nu e lipsit de inters pentru noi pentru ca inca de la inceputuri moneda a fost asociata cu Statalitatea. Pana in zilele noastre ea nu a avut noima decat in interiorul unei granite, referindu-se la un popor. Baterea de moneda arata ca acel stat produce, e harnic, prin rodul muncii lui isi poate procura metalele cu care sa dovedeasca avutia nationala.

De aici inainte puterea unui stat se oglindea in moneda si analizand monedele cunoastem starea economiei din acea perioada. Avem din izvoare cronologia Conducatorilor, avem chipul lor batut pe moneda deci identificam cu precizie timpul in care a fost batuta moneda. Puritatea ei ne spune cat de vioaie era economia in acea perioada – argintul din moneda oscila de la 95% la 5% in perioade grele – si asta a fost prima inflatie!

Lucrurile raman neschimbate pana la aparitia Templierilor. Ei inoveaza primul cec. Pentru pelerinii care mergeau la Ierusalim era mai sigur sa depuna aur in Paris la Western Unionul Cruciat, luai o chitanta pe care o aratai la destinatie altui Western care iti dadea cat aveai depus pe inscris. Nu mai erai jefuit, nu mai carai tablele de-a schinarea si in general iti asigura un somn odihnitor noaptea.

In Evul Mediu banii devin monede nationale cu nume dupa greutate sau locul de exploatare a metalului: dolar (joachimsthall – din flamanda Valea lui Joachim locul de unde se extragea argintul – devine apoi thaller, apoi dollar), lira (de la livra, greutate), marca (8 uncii) etc. Ei iti confirmau cantitatea de metal pretios pe care o detii.

Aparitia primelor bancnote este legata tot de tezaurizarea metalelor si se petrece in Olanda. Nota de banca confirma depozitarea metalului si angajamentul bancii de a-l restitui la cerere. Este convertibilitatea deplina a banilor de hartie in aur cand fiecarei hartii ii corespundea o valoare. Acestea au circulat in paralel cu moneda nationala pana dupa Primul Razboi Mondial cand au devenit prerogativ exclusiv al bancii Centrale.

Ultima moneda care a ramas fidela acestei convertibilitati a fost dolarul american. In 1944 acordul Bretton Woods leaga cursul dolarului de pretul aurului (SUA aveau ²/₃ din rezervele mondiale de aur). In 1965 Franta condusa de De Gaulle isi trimite navele peste Atlantic si preschimba rezerva franceza de dolari in aur – ultima mare tranzactie. Bine ca nu ii conducea Isarescu pe francezi, ca le tragea niste discursuri cum ca aurul din rezerva internationala se tine in Londra, ca sa poata fi verificata, de parca zici ca e matza beata care fuge pe fereastra, moare si dispare. Oricum, nu va temeti, in contrapartida Marea Britanie isi tine aurul la Bucuresti, ca sa nu ii scada ratingul de tara!

Deci, odata cu Nixon in 1971, convertibilitatea dolarului se suspenda ca urmare a primului deficit din istoria SUA si moneda devine dintr-un etalon in metale o moneda fiduciara. Dupa cum ii spune si numele – fiducia: bazat pe incredere – se transforma decisiv insasi trasatura definitorie a monedei. Valoarea ei se transforma dintr-o garantie ca ai ceva intr-o promisiune a statului ca in schimbul unei unitati monetare detinute vei dobandi o anumita cantitate de bunuri si servicii in interiorul granitelor nationale.

Daca in cazul metalului conversia in produse era clara, adica 10 monede (= 1 kg de aur) = o mosie, in cazul hartiilor era totul mult mai tulbure. Si atunci apare in ecuatie termenul artistic “o anumita cantitate” care este schimbatoare precum fata soarelui la amurg. Astfel se trece de la “am o Marca – adica ¼ kg de aur” la am o Marca cu care azi iau o roaba de cartofi, maine iau doar o varza si poimaine mai trebuie sa pun inca o Marca pt a lua o paine. Prin relativizarea notiunii de valoare a fost alterat intelesul initial al monedei.

Iata deci cum prima denaturare are loc la nivelul valorii. Odata aur, acum hartie igienica. Totusi moneda mai pastreaza celelalte doua insusiri – este materiala, tiparita, tangibila si este nationala.

Urmatoarea lupta se va da cu tiparnita. In teorie, dreptul de a tipari bancnote este asociat Bancii Nationale. Daca ea tipareste mai multa moneda decat valoarea bunurilor si serviciilor din economia nationala atunci avem un excedent de moneda care va genera inflatie. Cand ai inflatie deja cantitatea de bunuri pe care o poti cumpara cu o unitate monetara se micsoreaza sau, spus viceversa, toate produsele se scumpesc.

Incet, incet ne apropiem de legatura noastra intre moneda si criza economica. Am ajuns in momentul in care hartia igienica este tiparita dupa metrajul dictat de Banca Nationala. Dar nu numai de ea! Desigur ca doar ea printeaza dar in manualele de economie intr-un subsol acolo mai este mentionata o cale de extindere a monedei – anume pe calea CREDITULUI.

Ce este creditul? Sau mai degraba ce ar trebui sa fie? Cel care are bani, ii depune la banca. Banca ii imprumuta unuia care are nevoie. Deci banca ar fi doar un intermediar, un OLX, un site de matrimoniale, nimic mai mult. Banii depusi in banca nu sunt purtatori de inflatie, sunt doar niste bani in excedent proprietarului. Ei au fost produsi de economia reala, nu sunt inventati.

In realitate bancile au doar niste rezerve, depozite minime, care de cele mai multe ori nici nu sunt atrase de la populatie. Sunt capitalul de camata cu care vine din afara si pe care il multiplica prin plasarea acestuia la oameni visatori/necajiti pe care ii jupoaie apoi prin dobanzi. Vom vedea cum moneda nationala este subminata prin politica de credit, care chipurile este atent monitorizata si reglementata de Banca Nationala. Atent dar nu corect.

Ca sa intelegeti – pentru orice exista o cerere pe piata, nelimitata as spune. Daca de azi s-ar da covrigi gratis, cererea pentru covrigi ar zbura in aer. Daca maine ar fi 1 leu covrigul, cererea ar fi normala, iar daca poimaine ar fi 10 lei covrigul, numai cei foarte bogati sau pofticiosi si-ar cumpara. Deci cererea nu e totul, cererea trebuie sa fie SOLVABILA, cu lichiditati disponibile, adica bani de cheltuit pentru ce iti doresti.

Creditul transforma o cerere care este fara sustinere financiara, deci una imposibil de realizat, intr-una materializabila. Desi nu emite o moneda inflationara (nu are tiparnita) de fapt banca o replica. Si mai interesant este ca poate emite de exemplu o moneda cu care sa cumperi doar case! Suna prosteste sau suna cunoscut?! Odata ce poti directiona banii, prin credite, doar catre anumite sectoare, atunci e foarte usor ca ele sa fie umflate cu steroizi, cum ar veni o INFLATIE  in imobiliare  dar de fapt o supraevaluare.

Totusi fiind o inflatie, cum de nu se devalorizeaza moneda? Ei bine, nu stiu! Pot doar sa speculez, deci luati-o ca atare. Inflatie, fara doar si poate exista, vedem cum in ultimii ani toate se scumpesc. Si totusi raportul intre valute ramane relativ constant! Raspunsul logic ar fi ca inflatia are loc in toate statele lumii dupa aceleasi reguli si cu o intensitate identica. Monedele se scufunda toate odata si noi spunem ca leul este la fel de valoros in raport cu dolarul uitand ca in ‘70 cu 10 dolari umpleai un carucior de supermarket, in ’90 umpleai un cos iar acum atata costa punga in care sa iti pui cumparaturile.

Nu observa Guvernul asta, cum de lasa Banca Nationala sa expuna moneda prin jocul inflationar al creditului? Politica monetara ar trebui sa fie parte integranta a strategiei economice nationale deci Banca Nationala ar trebui sa fie o institutie subdusa Executivului! Ce frumos suna! Numai ca Banca Nationala are alti stapani si alte directii de urmat. In orice conflict deschis intre Guvern si Banca, ultima poate devaloriza imediat moneda nationala. Aceasta aduce pe plan extern imposibilitatea platii datoriilor (pentru ca valuta acum e mai scumpa) iar intern, daca sa spunem, Guvernul ar avea resurse financiare pe tot anul, o devalorizare cu 25% inseamna ca resurse financiare se vor termina in septembrie, cu 25% mai devreme. Deci un conflict intre Guverne si Bancile Nationale este de neimaginat pentru ca acesta nu poate avea decat un singur rezultat. Asta nu e o ipoteza, scenariul s-a intamplat in Romania lui Constantinescu (parca) atunci cand leul s-a devalorizat imens in raport cu dolarul in decurs de saptamani.

Ajungem la ultimul punct al demersului, anume caracterul national al monedei. Desigur ca numai citirea acestei sintagme ii face pe unii sa aibe crampe la stomac de la ras desi dupa cum am aratat, asta e definitia din manuale a monedei. Daca acum 20 de ani era o gluma acum avem realitatea euro. Moneda nu mai este nationala, nu se mai refera la o granita, nu mai este emisa de o Banca Nationala pentru un popor. Deci este ultima denaturare a monedei si cu asta moneda nu mai are NIMIC din ce a fost menita sa aibe.

Citesc dintr-un articol ca Romania urmeaza sa lanseze prima moneda virtuala. Imi iertati expresia academica dar ma cracanez de ras. Romania?! Pai in spatele monedelor virtuale nu se afla niciun stat, doar niste algoritmi meniti sa iti puna creierul pe chilimoatze. Daca euro nu are nimic din ce insemna o moneda, cu siguranta cripto-monedele nu sunt monede. Sunt doar niste instrumente speculative virtuale. Cu banii vechi macar puteai sa aprinzi focul, astea …

Va puteti inchipui cat se amuza unii care stau cu fundul pe buncare de aur si privesc la gloata de maimutoi care se simt bogati pentru ca niste cifre se rotesc precum moristile copiilor in dreptul unor conturi?! La prima zguduiala toate cripto-valorile astea vor ramane exact ce au fost de la inceput … niste impulsuri electrice iar posesorii lor … proprietari de scaune.

Experienta lui 2008 ne spune ca nou Crah bursier s-ar derula complet diferit fata de cel interbelic. In Marea Criza, in State, prin intermediul bursei au saracit toti cei care aveau economiile bagate in actiuni. Actiunile nu mai valorau nimic, valoarea de piata a companiilor era zero. O otelarie avea active fixe – cazane, forje etc, dar daca nu cumpara nimeni otel, ce valoare aveau toate asamblate?! Si asa, prin Bursa, au disparut clasa de mijloc, antreprenorii mici si mijlocii, intreprinderi independente. Toti au devenit angajati sau scapatati, s-a cumparat Manhattanul la hectar si fabricile la pret de fier. Scopul a fost atins, America a fost preluata.

Daca atunci Bursa a fost lasata sa cada si inevitabil participantii sa isi piarda banii, acum mai toate firmele listate sunt ale unora si in general si banii care se invart acolo sunt tot ai lor. Acei bani nu exista in expresie fizica, sunt numai niste cifre in conturi, sunt bani emisi pe calea creditului fara nicio acoperire in activele bancilor.

In zilele noastre Bursele si mai ales Bancile care sprijina toate aceste piete sunt mai presus de regulile jocului. Ele nu mai pot falimenta iar daca o vor face, atunci este semnalul ca totul se va schimba din temelii. Economia actuala, in modul in care este gandita, nu poate functiona decat cu acest influx de capital, chiar daca in el se regasesc germenii autodistrugerii sistemului. Afirm asta pentru ca schema injectarii banilor in economie este una de tip piramidal. Daca nu sunt injectati tot mai multi, economia stagneaza, iar cand stagneaza deja sta sa regreseze. Uitati-va cu cata spaima pomenesc “specialistii” de faptul ca in China s-a redus ritmul de dezvoltare. Deci acolo economia desi creste, creste intr-un ritm mai lent or asta deja este considerata o criza incipienta.

Sa facem un rezumat din aceasta poveste! Banii au avut inca din momentul aparitiei lor forma fizica, valoare intrinseca, simboluri national al emitentului. Eliminand sau alterand toate acestea Statul devine din emitent si detinator al lor un simplu arbitru. Jocul este condus de banci care desi in teorie nu emit moneda, ele nu doar ca o fac, dar pot emite monede cu care sa stimuleze specula exact in anumite domenii tintite –  mirajul investitorilor strategici prin pariuri la bursa sau al cresterii economice prin bula imobiliara.

Creditele stimuleaza o cerere care altfel nu ar fi solvabila. Cererea asta, devenita artificial solvabila, creste volumul tranzactiilor intr-o economie nationala. Ea face sa para ca lucrurile merg bine, ca exista avutie si ea este investita, ca oamenii o duc bine si din prea-plin s-au hotarat sa faca urmatoarea miscare in alocarea bugetului de familie.

Toata fanfara ar putea sa fie foarte usor redusa la tacere incetand a analiza doar parametrii macro ai unei economii (cat venit pe cap de locuitor, ce buget are tara etc) si aplecandu-ne o leaca asupra indicatorilor micro. Care e cosul alimentar lunar al romanului? 30 de paini si 20 de kile de cartoafe! Care este cifra de afaceri a comertului tip “discount” sau “second hand”? Atunci vezi ca de fapt detinatorii de credite (auto, imobiliare) de fapt nu au un standard de viata ridicat, o calitate a vietii superioara ci doar strang cureaua dintr-o parte ca sa se fuduleasca pe instagram cu o casa/masina.

In momentul in care bancile decid ca e timpul pentru o noua criza, este suficient sa se scumpeasca sau sa se restrictioneze acel credit. Cererea se va diminua in sectorul care tragea economia dupa el si …. ca in cazul Anaconda Copper Mining explicat in articolul trecut, cand se retrage capitalul se instaureaza recesiunea. Iata cum, dupa exact acelasi tipar ca la Bursa, crizele economice sunt declansate prin miscarea stimulata a cererii si a ofertei.  Aceste sunt potentate prin alocarea tintita a unor bani in sectorul in care doresti sa dai tunul – in cazul 2008, banii imobiliari veniti pe calea creditului.

Acesti bani vor intretine un optimism in tranzactionarea produselor vizate dupa modelul actiunilor la bursa. Toti isi vor dori un credit pentru o casa care acum valoreaza 100 de lei iar peste un an 120. Calculul ii spune ca isi va acoperi dobanda iar povestea ii spune ca in New York un apartament este 1 000 000 usd, deci de ce n-ar deveni la fel de scump si in Bucuresti. Totul merge bine, atat timp cat robinetele bancilor sunt deschise, cererea devenita solvabila inghite din ce in ce mai mult din piata. Odata robinetele inchise, cererea pica iar economia  ….

Si totusi! Nimic nociv nu s-ar fi intamplat daca, in momentul in care pica piata, cei cu credite ar evacua apartamentul iar banca ar ramane cu cladirea. Banca ar da faliment din lipsa de lichiditati si acumulare de active devalorizate, nefericitii ar injura o luna ca au pierdut niste bani, apoi s-ar calma in stilul “oricum erau acri” si tot trebuia sa plateasca undeva o chirie.

Dar nu e chiar asa. Prin legi stricate s-a ajuns la tot felul de bail-in si bail –out de nimeni nu mai intelege termenii dar toti pricep ca daca nu mai vrei sa platesti un apartament care valolora 100, banca il va vinde cu 40, cat face acum, iar tu vei ramane bun de plata pentru cei 60 care nu sunt recuperati. Banca isi va lua si un mic ajutor de la Stat pentru ca e … too big to fall.

Cum de s-a ajuns la aceste legi, vom analiza intr-un episod viitor.

 

Comentariu saccsiv:

De acelasi autor:

De ce sunt acum MONOPOLURI? Pentru ca asa a zis evreul sefard David Ricardo / Stiinta constipata de idei sub tratament (III): Teoria lui Smith si Ricardo

Articolele au fost scrise in 2018. Intre timp datoria s-a marit:

STAPANII BANILOR: Datoria statelor este de peste 300 000 de miliarde dolari / In comparatie cu acesti papusari, Bill Gates este un pârț iar Big Pharma un mizilic

Cateva cuvinte despre istoricul Anaconda:

In 1895 componenta franceza a familiei Rothschild devine interesata in cumpararea minelor Anaconda, achizitionand un sfert din ea. Si nu era singura pe lista. La sfarsitul anilor 1890 familia controla deja peste 40 % din intreaga productie mondiala de cupru. Rolul lor in Anaconda a fost insa scurt, in 1899 predand stafeta familiei prietene Rockefeller care au creat din ea gigantul Amalgamated Copper Mining Company, una din cele mai mari trusturi de la inceputul secolului 20. Pana in 1915 reuseste sa incorporeze toate rivalele din zona, dupa care isi reschimba denumirea in Anaconda.

Industria cuprului era extrem de profitabila prin pretul ridicat artificial in conditiile in care incepuse electrificarea. In anii 1920 profitul companiei atinsese maximul, extinzandu-se si in industria de mangan, zinc, aluminiu.

In 1922 achizitioneaza operatiunile miniere din Chile (Chuquicamata, cea mai mare din lume) si Mexic, aducand doua treimi din toate profiturile companiei.

In 1926 Anaconda si William Averell Harriman achizitionasera 51 % din compania Giesche (Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc). In acelasi an proeminentul industrias german Eduard Schulte (1891–1966) devine director general. In septembrie 1939, cand Germania invadeaza Polonia, compania intra sub controlul ei, factorul decizional ramanand insa acelasi Eduard Schulte, cel ce avea relatii influente atat in cercurile naziste inalte dar si cu Allen W. Dulles, pe care-l intalnea cand calatorea in Elvetia. Dulles il stia de peste 15 ani pe Eduard Schulte prin firma sa de avocatura Sullivan and Cromwell, ce reprezenta coproprietarul lui Giesche’s, Anaconda Copper. Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii: familia HARRIMAN, unealta importanta a colosilor Rothschild. Sarcini: transporturi, eugenie, banci, finantarea nazismului

In 1928 insa, Rockefeller incepe crearea dezastrului care a atins in 1929 apogeul, dupa cum ati putut citi in articolele de mai sus.

Cititi va rog si:

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island