SACCSIV – blog ortodox

Opinie: Isi mai poate reveni cel ce a primit semnul fiarei?

Spre final, omenirea va fi impartita in doua: cei ce vor primi semnul fiarei si cei ce nu-l vor primi.

Asta deja o stiu multi.

Insa unii cred ca imparteala asta va fi cam asa:

– Cei cu semnul vor trai intr-o societate relativ normala, in sensul ca vor manca, vor bea, vor locui si vor munci, dar intr-o dictatura. Adica, nu vor trai in belsug, dar va exista o oarecare stabilitate si un oarece bine, cu conditia sa nu critici stapanirea. Un soi de bolsevism digitalizat.

– Cei fara semn nu vor putea trai ca ceilalti si vor fugi in pustie, chinuindu-se de foame.

Dar imparteala de mai sus este fundamental gresita. Iata in ce hal vor ajunge cei ce vor primi semnul fiarei:

„Canibalismul va fi un fenomen frecvent; primind pecetea Antihristului, omenirea va sterge toate hotarele moralitatii. Si pentru sateni noaptea va fi un timp al groazei, pentru ca anume noaptea se vor intampla cele mai crunte jafuri. Dar trebuie nu doar sa supravietuiesti, ci si sa pastrezi averea pentru lucru, altfel amenintarea mortii de foame va fi o realitate. Insisi oamenii, la fel ca in oras, vor fi vanati. Dintr-o parte, va parea ca s-au intors vremurile de dinainte de potop. Dar nu. Pe atunci, asupra lumii, dainuia cuvantul lui Dumnezeu: “Cresteti si va inmultiti“. Acum, insasi viata omenirii, esenta sa, e indreptata spre negarea harului si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este sfarsitul.”

Cititi va rog mai multe la:

Staretul Antonie: Oamenii vor fi vanati pentru a fi mancati

Va fi deci un haos cum n-a mai fost de cand e omul de Pamant. Nu va dura insa mult si isi vor lua binemeritata pedeapsa, caci iata ce putem citi la Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul 14:

  1. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
  2. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
  3. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
  4. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.

Daca „fumul chinului lor se suie în vecii vecilor”, inseamna ca ne este descris chinul vesnic din iazul de foc, locul unde vor ajunge cei din stanga la Judecata de Obste:

Parusia

Dar oare vor mai putea face ceva pana atunci, macar o parte dintre cei ce au primit semnul fiarei? Adica sa se trezeasca si sa-si scoata semnul cu cutitul, sa-si taie mana, etc.?

Din Apocalipsa sau din scrierile Sfintilor Parinti pe aceasta tema, nu rezulta ca cineva se va căi dupa ce a primit semnul fiarei, pana sa ajunga la Judecata.

Oare de ce? Iata parerea fratelui mircea.v postata la rubrica de comentarii a articolului Ce spunea Shimon Peres despre Romania, despre guvernatorul Guvernului Global si despre un ONU al religiilor:

Din “Viata Sfantului Vasile cel Mare” – Stelianos Papadopoulos

“Satana s-a luptat intr-adevar sa-l castige pe om, despartindu-l de Dumnezeu. Asta face in intreaga istorie. Dar ceea ce a izbutit este faptul de a-l robi, de a-si supune omul. Nu l-a modificat ontologic, nu l-a transformat in altceva. Nu l-a putut instraina definitiv de Dumnezeu.
Astfel ca omul in esenta a ramas fiu al lui Dumnezeu, dar robeste satanei. Puntile catre Dumnezeu nu s-au sfaramat. “

“[…] a izbutit doar sa-l influenteze, nu sa-l transforme.”

Aceste cuvinte m-au dus cu gandul la insemnare. Si la faptul ca daca ai primit pecetea direct iadul te mananca, fara putinta de a mai fi iertat. Si la faptul ca “nu au liniste nici ziua nici noaptea” cei ce primesc pecetea.

Pana la pecete, pacatul poate fi iertat. Diavolul, in cel mai negru scenariu, cu incalcarea totala a liiberului arbitru – a se vedea reeducarea de la Pitesti, il putea schimba pe om, dar doar pe durata actiunii lui. Spune Parintele Calciu ca cei ce au devenit tortionari in urma torturilor, apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu si-au revenit. Omul nu a fost modificat ontologic, adica in firea lui, in AND-ul lui, in mecanismele si procesele intime ale creierului. Odata ce sinistrul experiment a incetat, omul a putut reveni la normal.

Faptul ca pecetluirea inseamna direct iad, ma face sa cred ca aceasta pecetluire il schimba ontologic pe om, il transforma pe om, sfarama toate puntile catre Dumnezeu. Nu mai este asa cum l-a facut Dumnezeu, ci este altfel. E o lucrare fina aici, ce modifica omul in profunzimea lui.
Si asta o poate face doar un cip implantat, nano-cipuri ce ajung in corpul nostru prin diversi vectori, si care pun stapanire pe fiinta omului, pe sistemul lui nervos, pe creier. Si pun stapanire cu ajutorul internetului. O inteligenta artificiala te va controla si va decide sa nu ai liniste nici ziua nici noaptea daca vei vrea sa fii in Adevar. Va fi un conflict major in permanenta in omul ce nu va mai fi lasat sa se gandeasca la Dumnezeu, la cele Sfinte, nu se va mai putea ruga… Si-a pierdut liberul arbitru, acum nu mai este doar influentat din exterior, este infuentat si transformat la interior, din interior. Cu acceptul lui initial.

Niste simple tatuaje nu pot schimba firea omului. Niste desene pe piele nu pot schimba firea omului. Inca iti poti reveni. Puntile catre Dumnezeu nu au fost sfaramate. Omul inca este asa cum l-a facut Dumnezeu. Le poti sterge, iti jupoi pielea, ceva se poate face. La pecetluirea, gata, nu se mai poate face nimic, si sentinta e definitiva – iadul.

Cititi va rog si:

Vor mai avea liberul arbitru cei ce vor primi semnul fiarei? Sau vor fi „doar” cuprinsi de o frica ingrozitoare?

 

Tagged with: ,

77 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Moca said, on aprilie 29, 2024 at 8:11 pm

    Va fi controlul -nu posedarea-total a celui care,a cedat celei mai mari ispite din Istorie:acceptarea pereții.Talharul cel din veac va controla mintea și nu sufletul:spune clar în Revelație ca cei pecetluita se vor ruga cu lacrimi de cei nepecwtluiti sa se roage pentru ei, pentru ca ei înșiși nu mai pot sa se roage.Sa nu uitam ca Portarul Iadului Bill a brevetat o injecție care controlează asa numita gena a lui Dumnezeu-puntea spre Dumnezeu pe care Creatorul a pus-o în pomul vieții omului(în ADN), de care vorbea fra Mircea..

    Apreciat de 2 persoane

  2. mircea.v said, on aprilie 29, 2024 at 8:37 pm

    Si de asta se termina lumea asa cum o stim, de asta vine Iisus a 2-a oara, pt ca omul nu mai este asa cum l-a facut Dumnezeu, inclusiv cu liber arbitru.. Prin stiinta si tehnologie omul este modificat ontologic si toate puntile de legatura cu Dumnezeu sant rupte.

    Dupa mintea mea.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ovidiu.d.C. said, on aprilie 30, 2024 at 12:59 am

      Punțile de legătură cu Dumnezeu sunt rupte, în schimb, probabil, se creează legături în partea cealaltă devenind, așa cum Biserica este trupul lui Hristos, tot un fel de întreg, dar în jurul balaurului. În plus, având această putere, nici nu ar mai fi posibilă viețuirea în afara acestui sistem, căci știm că de nu s-ar scurta acele zile nu ar mai rămâne nimeni în afară.

      Apreciat de 2 persoane

    • Ricã said, on aprilie 30, 2024 at 11:02 pm

      Sfantul Paisie Aghioritul:
      „Daca nu veti accepta buletinul biometric este ca si cum ati putea stinge un foc mic neintetit cu un pahar cu apa, iar ca sa puteti birui ispitele dupa ce veti primi buletinul biometric si  inevitabil veti pusi in situatia ca sa primiti pecetea pe mana dreapta sau pe frunte, va fi tot atat de greu, ca si cum ar trebui sa stingeti incendiul unei case cuprinse de flacari”

      Apreciat de 1 persoană

  3. Felix said, on aprilie 29, 2024 at 8:44 pm

    Sfântul Macarie de la Optina:

    Scrii ca in societate nu se obisnuieste acum sa-ti faci semnul crucii.

    De pilda, cand porneste trenul ai vrea sa iti faci cruce, dar te temi de batjocuri, si singura rezolvi dilema prin cuvintele Mantuitoru­lui:

    Cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el cand va veni intru slava Tatalui Sau impreuna cu sfintii ingeri (Mc. 8, 38).

    De ajuns este si aceasta pentru a urma fara frica regulile religioase, dar exista si multe alte invataturi crestine care ara­ta ca nu trebuie sa urmam lumii si obiceiurilor ei: 

    Domnul spune ca nu putem sluji la doi domni, si lui Dumnezeu, si lumii, iar Apostolul Iacov arata ca cinevrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu. Nu putem sluji lumii, adica obiceiuri­lor lumesti ce nu se potrivesc cu crestinismul. 

    Din pacate, acum „nu se obisnuieste in societate” sa-ti faci cruce.

    Or, este vorba de mantuitoarea pecete a crucii si a numelui lui Hristos.

     Vezi cum vrajmasul isi atinge scopul sau atotpierzator, punand pecetea celui potrivnic pe frunte si pe mana dreapta? 

    Iata ce scrie despre aceasta Sfantul Efrem Sirul:

    „Si va pune aceasta pecete a sa spurcata nu pe oricare madular al trupului, ci pe mana cea dreapta a omului. Asisderea si pe frunte va pune insemnul cel paganesc, ca omul sa nu poata pune cu mana dreapta asupra sa pecetea lui Hristos, Mantuitorul nostru, si sa nu poata face nici pe frunte semnul cel infricosator si sfant al Domnului, slavita si infricosatoarea cruce a Mantuitorului, deoarece stie raucredinciosul ca crucea Domnului, daca va fi pecetluit cineva cu ea, strica toata puterea lui. De aceea va pune pecete pe mana dreapta a omului, fiindca ea pecetluieste cu semnul crucii toate madularele noastre.”

    Si cum pune vrajmasul pecetea pe frunte si pe mana dreapta?

     Nu altfel decat introducand treptat in obiceiurile societatii vicleniile sale; pe deasupra, se ascunde cu viclenie, insuflandu-le oamenilor ca nu exista diavol.

    Intrebi cum sa te porti in asemenea situatii.

    Dupa parerea mea, trebuie sa te porti potrivit Sfin­tei Scripturi, sa nu urmezi in aceasta privinta lumii si sa nu te temi de batjocuri

    Şcoala Ortodoxiei pentru începători. Poveţe ale sfinţilor pentru toate împrejurările vieţii”, Editura Sophia, 2014

    Apreciat de 1 persoană

  4. Felix said, on aprilie 29, 2024 at 8:58 pm

    Sfântul Andrei al Cezareii:

    După ce s-a vărsat paharul cel dintîi, s-a făcut bubă rea peste cei ce s-au lepădat de credinţă (stihurile 1,2) 

    Şi am auzit glas mare din biserică, zicînd celor şapte îngeri: 

    „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte pahare ale mîniei lui Dumnezeul”

     Şi s-a dus cel dintîi şi a vărsat paharul lui pe pămînt. 

    Şi bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau primit semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

    „Paharul” se înţelege în loc de lucrare de muncă, căci spune cum, după vărsarea lui de către îngeri, s-a făcut o „bubă mare”, cumplită, ce închipuia durerea cea din urmă ce tremură în inimă, care se va face în inimile celor ce-şi vor părăsi credinţa, cînd, fiind bătuţi de bătăile slobozite de Dumnezeu, nu vor dobîndi vindecare de acestea de la Antihrist [la care s-au închinat].

     Şi este adevărat că în chip simţitor se vor răni trupurile celor ce vor avea sufletele rănite cu săgeţile înşelăciunii şi amăgirii diavoleşti şi ale lui Antihrist cel vrăjmaş.

    Apreciază

    • Felix said, on aprilie 29, 2024 at 9:17 pm

      Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul – Capitolul 16

      Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

      Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!

       Şi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.

      Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

      Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei

      s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. 

      Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit.

      Apreciază

  5. dante said, on aprilie 29, 2024 at 9:51 pm

    A studia ceea ce a creat Dumnezeu este o rugaciune, a modifica aceasta creatie este o blasfemie ce isi are origine in tatal minciunii, satana. Aceste cuvinte le spunea George Manu, unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai acestei tari.

    Ori, prin acceptarea pecetii satanice, omul este rupt din firea sa, ce trebuia sa fie dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu – creatorul, si devine asemenea potrivnicului satana. Sa ne gindim doar putin la asazisul vaccin ARNm, care modifica armonia plamadita in creatie, si care prin actiunea sa duce la un haos in toata firea omului. Si asta e doar inceputul, caci cu tehnica de azi si de miine se vor efectua o gramada de grozavii incit totul va deveni un haos generalizat. Cipuri, vaccinuri, tehnologie, ideologii, etc, toate sint facute spre distrugerea armoniei primordiale, iar toate acestea duc la caderea din iconomie, a planului Lui Dumnezeu cu omul. Cind ruptura s-a realizat ontologic, in insasi structura umana nimeni si nimic nu mai poate restabili acel echilibru initial pe care Dumnezeu L-a facut „bun foarte”.

    Cale de intoarcere nu mai este decit in egala masura a intoarcerii la pocainta a satanei, ceea ce este o utopie

    Apreciază

  6. Simion P said, on aprilie 29, 2024 at 9:55 pm

    Si este in „Apocalipsa 18:23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta.”

    Vrajitorie = sorcery = pharmakeia = C

    Apreciază

  7. Felix said, on aprilie 29, 2024 at 10:29 pm

    Ontologic înseamnă pe înțelesul tuturor colaborarea cu harul sau lupta de-al dobândi și de-al menține:

    Sfântul Ioan Gură de Aur, omilie către efeseni 18, 3:

    Precum trupul moare atunci când sufletul îl lasă fără puterea sa, așa și sufletul moare atunci când harul Duhului Sfânt îl lasă fără puterea Lui.

    Sfântul Ioan Gură de Aur, omilie către romani, 13, 8:

    Daca aici în lumea asta pierzi harul Duhului, și pleci (din lume) fara a-l avea teafăr, pieri cu totul, chiar de o sa înviezi.

    Apreciat de 1 persoană

  8. tudorr said, on aprilie 29, 2024 at 11:08 pm

    Doamne ajuta!

    Dar oamenii din vremea lui Noe sau cei din Sodoma și Gomora, oare de ce au fost pierduți? Cum s-au îndepărtat de Dumnezeu încât a considerat Domnul ca să ii piardă? Și nu exista tehnologie. Oare poate fi depărtarea de Dumnezeu pana intr-un punct în care omul nu mai are putere sa se pocaiasca? Iar pecetea sa fie punctul acela? Adică, absenta Lui Dumnezeu continua si indelungata sa-l ducă pe om intr-o stare fără de întoarcere? E drept, sunt oameni care după o viata în faradelege s-au întors cu fata spre Dumnezeu, dar, în același timp sunt oameni care chiar aflandu-se în suferință parca nu au putere și nu vor sa audă de Dumnezeu. Oricum ar fi, societatea e tot mai lipsita de Dumnezeu, parca totul e sec și fără niciun rost. Eu nu găsesc măcar o persoana, fizica, cu care sa pot discuta despre vremurile în care trăim. Alături de care sa ma întăresc. Toată lumea din jur parca nu mai are nicio legătură cu Dumnezeu. Ma rog sa nu fie asta gând de mândrie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ovidiu.d.C. said, on aprilie 30, 2024 at 11:46 am

      Eu ccred, în privința acelor oameni, ca au demonstrat acea depărtare de Dumnezeu și lipsa dorinței de a se pocăi prin ignorarea și, poate chiar batjocorirea avertismentelor transmise, acesta fiind factorul calitativ. Apoi, cred ca Dumnezeu a ținut cont și de cantitate, adică, în ambele cazuri, un singur drept. Iar, pe de altă parte, cred că, la fel ca în cazul vremurilor antihristce, acei oameni despărțiți de Dumnezeu, ar fi făcut imposibilă viețuirea celor drepți.

      Apreciază

  9. madeleineopt@yahoo.com said, on aprilie 30, 2024 at 2:41 am

    Vaccinul e semnul fiarei ???

    Apreciază

    • Felix said, on aprilie 30, 2024 at 6:14 am

      Sfântul Ioan Gură de Aur, omilie la Evanghelia lui Ioan, 46, 3

      (…)

      Alimentele pe care le consumam nu se transforma mai întâi în sânge, ci înainte se transforma in alt „lucru”. Dar acest Sânge (Euharistia) se răspândește în suflet (intra în sângele nostru) imediat ce este băut (împărtășit euharistic), ne adapă și ne hrănește.

      Sfântul Apostol Pavel I Corinteni 10, 14-22:

      „Căci cele ce ei jertfesc, jertfesc demonilor și nu lui Dumnezeu. Și nu voiesc să fiți părtași demonilor. Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor. Oare vrem sa mâniem pe Dumnezeu? Nu cumva suntem mai tari decât El?”

      Oarecum  ne vom putea referi în general la vaccinuri în aceste vremuri când se intenționează ca toate vaccinurile să conțină mARN!

      Vaccinul covid mARN ne intra în sânge după ce semnam că acceptam sa fim vaccinați.

       Deci ne dăm acordul pentru o „anestezie” (voim să fie părtași demonilor) prin primirea acestui vaccin având cadrul de desfășurare printr-o plandemonie având ca finalitate primirea semnului fiarei!

      Apreciază

    • mircea.v said, on aprilie 30, 2024 at 7:30 am

      nu este semnul fiarei, dar are legatura cu semnul fiarei

      Apreciat de 1 persoană

    • Bill said, on aprilie 30, 2024 at 8:46 am

      Dr. Michael Nehls: Both COVID-19 and COVID vaccines are an assault on the HUMAN MIND Dr. Michael Nehls: Atât  COVID-19, cât și vaccinul COVID reprezintă un atac asupra MINȚII UMANE. Potrivit geneticianului molecular Dr. Michael Nehls, atât agentul patogen Wuhan coronavirus (COVID-19), cât și vaccinul împotriva acestuia reprezintă un atac asupra minții umane. 

      Omul de știință german a împărtășit acest sentiment în timpul unui interviu cu Tucker Carlson în cadrul emisiunii Tucker Carlson Network (TCN) a acestuia din urmă. Potrivit lui Nehls, proteina spike SARS-CoV-2  prezentă atât în virus, cât și în injecția COVID-19, „este o armă biologică împotriva creierului”. Proteina spike, a continuat Nehls, atacă ceea ce el a numit „sistemul imunitar mental” – partea din creier care face umanitatea, umană.  „Așadar, proteina spike a atacat în esență umanitatea, însăși baza oamenilor. Dacă vrei cu adevărat să ataci creierul, trebuie să introduci proteina spike în creier. Aceasta este [partea] care este cu adevărat periculoasă”, i-a spus el fostului prezentator Fox News.   De asemenea, Nehls a menționat că și-a dat seama de adevăratul motiv pentru care guvernele au ținut neapărat să impună injectarea COVID-19, populației lor, în timp ce își scria cartea „The Indoctrinated Brain”„Nu este vorba despre sănătate. Nu este vorba … nici măcar de bani. Este vorba despre cucerirea minții umane. Adică, de fapt, de a submina capacitatea umană de a gândi”.  a răspuns Carlson: „Dacă este  intenționat, acesta va fi cel mai rău lucru făcut vreodată” […] 

      Apreciază

    • P.M. said, on mai 1, 2024 at 5:06 am

      ,,Vaccinul”covid este creat să modifice ADN ul și mintea umană;este prima lepădare dinainte de cipuire;cu alte cuvinte, cei ce au primit ,,salvatorul”, datorită faptului că gândirea le este influențată de otrăvurile din așa zisele vaccinuri, cel mai probabil vor accepta și cipul implantat.

      Să o gândim logic:

      Celor ce și-au injectat ,,salvatorul”pe motiv:

      -că nu puteau cumpăra pentru copii diverse chestii precum scutece, lapte;

      -că trebuiau să își protejeze nepotul, bunica și măciuca;

      -că trebuiau să intre prin moluri;

      -că trebuiau să plece prin excursii;

      -că trebuiau să stea liniștiți la muncă, să nu mai fie presați de către colegi, superiori.

      Cum vor putea spune NU cipului când toate le vor fi împotrivă, când toată viața le va fi dată peste cap prin faptul că activitățile obișnuite, activitățile de zi cu zi le vor fi condiționate de cipuire?

      Este valabil și pentru cei nemarcați cu ,,vaccinul”doar că noi ăștia (mai) avem o șansă.

      Apreciază

  10. mircea.v said, on aprilie 30, 2024 at 7:29 am

    Pe masura ce ne apropiem de final, exista un grad de ireversibilitate in crestere pt pacatele ce tin de insemnare. Pt pacatele obisnuite, nu este asa. Te-ai spovedit, ti s-a dat canon, gata, ai fost iertat, s-a sters cu buretele. Daca ai luat pasaport biometric si apoi realizezi ca e rau, il arunci in foc, te spovedesti, dar amprentele tale au ramas la sistem; pe astea nu le mai poti sterge din baza lor de date. Daca te-ai vaccinat, iti pare rau, te spovedesti, dar e posibil ca adn-ul tau si altele la nivel molecular sa fie schimbate ireversibil – dupa cum s-a dovedit. Si totul culmineaza cu insemnarea, care este total ireversibila. Nu mai poate fi inlaturata. Daca vrei sa o inlaturi mori, zic Parinti contemporani, e ca o sinucidere. Daca ar fi putut fi inlaturata dupa ce ai primit-o, Biblia ar fi spus lucrul asta, dar nu.

    Referitor la cei din VT, oamenii erau atunci altfel, Iisus nu venise. Ei aveau posibilitatea sa isi revina, sau sa se suie in corabia lui Noe. Aveau liber arbitru.

    ====================================================

    Nu trebuie sa uitam, plata doar cash, chiar daca platim mai mult. Asta sa fie mica noastra jertfa, si marturisirea noastra. Fata de cele patimite de Sfintii Inchisorilor, oricum este zero.

    Apreciază

    • tudorr said, on mai 1, 2024 at 9:26 am

      Doamne ajuta!

      Am înțeles.
      Și totul e plauzibil ținând cont ca au reușit deja sa implanteze cipuri în creierul oamenilor.

      Apreciază

      • mircea.v said, on mai 2, 2024 at 12:17 pm

        Fragment din Aldous Huxley: Revolutia finala
        20 martie 1962

        „Apoi dati-mi voie sa vorbesc foarte pe scurt despre una din dezvoltarile mai recente din domeniul neurobiologiei, despre implantarea electrozilor in creier. Aceasta s-a realizat deja, desigur, pe scara larga asupra animalelor si in unele cazuri in cazul nebunilor fara sansa de recuperare. Oricine a urmarit comportamentul sobolanilor cu electrozi implantati in diferite centre nervoase trebuie sa fi parasit acest experiment cu cele mai mari dubii in legatura cu ce Dumnezeu ni se pregateste in cazul in care aceasta tehnologie intra pe mainile unui dictator. Acum nu foarte mult timp am vazut doua grupuri de sobolani supusi unor teste la UCLA, iar unui grup i s-a implantat un electrod in cetrul placerii. Dispozitivul consta dintr-o maneta pe care o apasau si declansau un curent slab, pentru o scurta perioada de timp, care trecea la electrod si stimula centrul placerii. Iar sobolanii apasau pe maneta de 18 000 de ori pe zi. Iar daca nu-i lasai pentru o zi sa apese, in ziua urmatoare o apasau de 36 000 de ori, pana cand cadeau jos complet extenuati. Nici nu mancau, nici nu erau interesati de celalalt sex, ci doar mergeau sa apese maneta.
        Cel mai interesant a fost cu sobolanii care aveau electrodul pus la jumatatea distantei intre centrul placerii si cel al durerii. Rezultatul a fost un fel de amestec intre cel mai minunat extaz si a fi pe jar, in acelasi timp. Si-i vedeai pe sobolani uitandu-se la maneta si parca spunandu-si “a fi sau a nu fi, aceasta-i intrebarea”. Intr-un final se apropiau, asteptau o vreme, dar apoi apasau pe maneta, intotdeauna mai apasau o data pe maneta. Acesta este lucrul cel mai uimitor.
        Am remarcat ca in ultimul numar al revistei “Scientific American” este un articol foarte interesant despre electrozi aplicati creierelor puilor de gaina. Tehnica este foarte ingenioasa, se introducea in creier o mufa cu un surub, iar electrodul putea fi insurubat din ce in ce mai mult in trunchiul cerebral si se putea verifica in fiecare moment, in functie de adancimea calculata in milimetri, ce se stimuleaza. Iar stimularea nu se facea prin fire, electrozii fiind prevazuti cu receptoare radio miniaturale pentru a fi actionate de la distanta. Asa ca ele putea sa alerge prin cotet si puteai apasa pe buton, iar aria din creier in care era aplicat electrodul era stimulata. Si asistai la fenomene ireale, puii adormiti sareau in sus si fugeau, sau un pui activ se aseza dintr-o data si se culca, o gaina se aseza si se prefacea ca face un ou, sau un cocos bataus intra in depresie.”

        Au trecut de atunci 60 de ani, in care totul in domeniul asta s-a dezvoltat exponential.
        Nu prea mai ai ce sa comentezi. Te pot face leguma si cum i-a facut pe sobolani legume, cu placere, nu doar cu durere.

        Apreciază

      • Felix said, on mai 2, 2024 at 2:27 pm

        In afara de capcana tehnologiei, mai sunt și alte tertipuri…

        De plida, îmi povestea un coleg că fratele lui i-a făcut plângere penală la secția de poliție că i-ar fi furat un obiect, un telefon, ceva de genul… Politia de la secție a venit, la înștiințat și apoi l-au chemat din nou să-l amprenteze și să-l fotografieze că suspect!

        Si i-am zis: n-ai apelat la un avocat?!

        Si mi-a răspuns că a apelat la un avocat dar n-a putut să-l ajute sa refuze amprentarea și fotografierea! Avocatul îl ajută în celelalte etape….

        Deci iata cât de simplu putem fi amprentați la o adică….

        Apreciază

      • mircea.v said, on mai 2, 2024 at 4:39 pm

        Exista in codul penal scris ca daca tu refuzi sa te amprenteze, nu te pot obliga. Nu stiu daca au modificat articolul ala sau nu.

        Ei forteaza nota spunand ca daca refuzi amprentarea atunci inseamna ca ai ceva de ascuns, bla, bla, bla…. Sau ca e mai usor sa dovedeasca ca nu tu ai fost faptasul. Raspuns: nu stiu nene, refuz amprentarea, treaba voastra sa ma dovediti ca am furat… Pana atunci sant nevinovat.

        In plus, la religia mea spune ca nu am voie sa fiu amprentat.

        Apreciază

  11. fortunatospater said, on aprilie 30, 2024 at 7:46 am

    Leviți interpretând!

    Apreciază

  12. geo said, on aprilie 30, 2024 at 8:39 am

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27094728-clipul-cutremurator-despre-alegerile-din-9-iunie-mesaj-pentru-nepotul-meu-stii-trebuit-fiu-azi-aici-trebuit-mor-video.htm

    Ce mizerabili…vor continuitate…pentru ce? Dupa ce au adus Europa la sapa de lemn, dupa ce au terorizat sutele de milioane de oameni, dupa ce au declansat si sustin un razboi inuti…nu, merci, la lada de gunoi a Istoriei, cu voi!

    Apreciază

  13. ioanaz2sagwa said, on aprilie 30, 2024 at 8:54 am

    grav este și faptul că pe piață există multe produse Kosher, supuse unor ritualuri evreiești, nici codurile acestea de bare de pe produse nu sunt chiar în regulă, e începutul obișnuinței cu pecetluirea, întâi produsele, apoi animalele și în cele din urmă și oamenii. Broscuța la fiert.

    Eu ccred că oamenii pecetluiți nu se vor pocăi, nu pentru că nu vor avea liber arbitru, ci pentru că nu vor dori, vor fi asemenea demonilor din cauza trufiei, vor fi atât de împătimiți încât nu vor mi alege pocăinţa. Pecetea fizică va fi ca o consecință firească a peceții nevăzute din suflet.

    Mai sștia cineva că Borsec este inscripționat „Kosher”?

    Apreciat de 2 persoane

  14. ioanaz2sagwa said, on aprilie 30, 2024 at 8:56 am

    Apreciază

    • guti flo said, on aprilie 30, 2024 at 11:37 am

      Multumim pt informatie.

      Apreciază

    • geo said, on aprilie 30, 2024 at 12:30 pm

      iar pentru musulmani trebuie sa fie halal…apropo, ati auzit de cerintele musulmanilor din Germania…care isi doresc un califat…

      Apreciază

    • Peter Minea said, on aprilie 30, 2024 at 7:52 pm

      Habar nu aveam de această inscripție! Când ești obișnuit cu apa bună de la robinet (trăiesc în Pitești, în preajma fostei închisori politice), nu știi ce mai scrie pe sticlele îmbuteliate din comerț. Este bine de știut!

      Apreciază

  15. Felix said, on aprilie 30, 2024 at 8:58 am

    În tâlcuirea Capitolului 13 din Apocalipsă Sfântul Andrei al Cezareei, pomenindu-l pe Sfântul Irineu de Lyon, arată că Antihrist va avea un înaintemergător, care îl va imita în mod mincinos pe Sfântul Ioan Botezătorul.

    (stihurile 12, 13) Și toată stăpînirea celei dintîi fiare o are în mînă, în fața ei. Și face pămîntul și pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Și face semne mari: chiar și foc face să se pogoare din cer pe pămînt, înaintea oamenilor.

    Acel înaine-mergător al potrivnicului lui Hristos, Antihrist, le va face pe toate prin farmece și năluciri, spre amăgirea oamenilor, ca să li se pară că Antihrist este Dumnezeu, mărturisit fiind de lucrătorul unor astfel de minuni. Acesta îl va urma întru toate pe Ioan Botezătorul, cel care i-a adus la Mîntuitorul pe cei ce au crezut, dar spre înșelarea oamenilor cărora, deși vor fi în rătăcire, le va spune că urmează adevărului. Căci nu este de mirare de-i va face pe oamenii cei orbiți cu înșelăciunea să vadă pogorîndu-se foc din cer, ca și în istoria lui Iov, cînd s-a pogorît foc și a ars dobitoacele lui după îngăduință lui Dumnezeu și după lucrarea Satanei. (Iov 1:16).

    Iar vindecarea rănii fiarei zicem să fie păruta unire pentru scurtă vreme a împărăției celei împărțite; sau, îndreptarea de către Antihrist, pentru puțină vreme a stăpînirii lui Satan, stricate prin Crucea (Jertfa) Domnului; sau învierea amăgitoare a vreunuia ce va muri dintre ai lui Antihrist.

    (stihurile 14-17) 
    Deci așa se zice că va face și ispravnicul și înainte-mergătorul lui Antihrist, prin lucrarea diavolului, încît va grăi chipul fiarei întru arătare mincinoasă.

    Și-i va omorî pe cei ce nu se vor închina fiarei, Și se va nevoi să pună peste toți numele cel pierzător al potrivnicului și înșelătorului: pe mina lor cea dreaptă, ca să taie lucrarea celor drepte și bune; iar pe frunte, pentru a-i învăța pe cei amăgiți să fie îndrăzneți întru înșelăciune și întru întunecare.

    Dar numele [Antihristului] nu va fi primit de cei însemnați pe față cu lumina (harului) cea dumnezeiască.

    Și numele fiarei se va vesti peste tot celor ce vor cumpăra și celor ce vor vinde, încît cei ce nu-l vor primi vor suferi moarte cumplită, din lipsa celor trebuincioase.

    Apreciază

  16. Ion said, on aprilie 30, 2024 at 9:24 am

    taierea imprejur ce era? Un semn. O chestie banala care vroia sa vindece uitarea si incapatanarea eveeilor.

    semnul fiarei va fi un marker care va ascunde sau mai bine zis va vadi altceva: lipsa dragostei, desfranarea, mandria….deci degeaba iti „scoti” semnul fiarei daca nu vindeci fondul.

    sodoma si gomora – omul nu mai avea speranta de vindecare.

    Apreciază

    • Felix said, on aprilie 30, 2024 at 10:12 am

      Starețul Tadei,

      Cum îți sunt gândurile, așa îți este viata,

      Capitolul al III lea, Nr 6,

      Predania, București,

      2005, p.102.

      (…)

      Unul din Părinții de Dumnezeu purtători, Sfântul Nil Izvorâtorul de mir, a lămurit multe din tainele Împărăției Cerurilor.

      Sfântul Nil spune că pizma (invidia) este pecetea antihristului în inima omului.

      Vedeți ce înfricoșat lucru este! Iar noi îl pizmuim pe aproapele nostru atât de des, chiar și pe rudele noastre le pizmuim pentru ceva, și nu purtam grija sa ne tămăduim (de pizma), să ne venim in fire

      Apreciază

  17. scortisoara said, on aprilie 30, 2024 at 9:39 am

    https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Dezvaluiri-un-denuntator-din-sfera-medicala-care-a-lucrat-in-spital-a-dezvaluit-ca-din-cauza-vaccinurilor-Covid-pacientii-„mureau-in-mod-atat-de-groaznic-atat-de-repede-Ce-simptome-manifestau.-VIDEO-cu-marturia-cutremuratoare-189046

    Referitor la plandemie cred ca sunt 3 variante de moarte : fie de complicatiile virusului , fie de la vaccin, fie de la proceduri medicale gresite. 

    Mia- fost foarte rau saptamana trecuta si m-am programat din nou la medicul d e plamani . Mi-a facut raze si nu aveam nimic la plamani care sa justifice sufocarea . Nu aveam nici macar astm . Era doar o portiune d e jos a lobului drept putin afectata is cateva obstructii bronsice ,nimic care sa justifice sufocarile cu care ma confruntam cand tuseam. Am avut niste crize care ma faceau s aies pe sala blocului sa cer ajutorul vecinilor. Au vrut sa cheme salvarea si nu i-am lasat ,le-am zis sa ma loveasca in spate ca atunci cand te ineci . Imi reveneam in felul asta. Atata mi-ar fi trebuit sa ajung la Urgente .

    Dna doctor mi-a prescis printre multe altele : Imunotussin Forte ( luat de la farmacia spitalului ) si Medrol . Medrol e indicat in diminuarea inflamatiilor date de covid . Doctora nu mi-a spus ce am , dansa m-a inteles cand i-am spus prima data ca vreau sa evit spitalul si vaccinarea. Femeia m-a inteles perfect . De cand iau Medrol si Imunotussin controlez tusea si inflamatiile . Va rog sa ma credeti ca am un istoric viral stufos si virus ca asta nu am intalnit . Se poate muri daca medicatia nu e corecta si trebuie sa fii bine mobilat psihic sa faci fata la crize… Incet ,incet imi revin.

    Iau si untura de bursuc zilnic de cateva ori , dizolvat in lapte de capra foarte cald . Uleiurile esentiale de cimbru, eucalipt, menta , brad foarte utile in crizele de sufocare , deblocheaza caile respiratorii mai repede . Dormeam in pat cu dischete de bumbac imbibate cu uleiuri in caz ca ma apuca vreo criza noaptea sa imi fie la indemana. Inainte de culcare faceam inhalatii cu ceaiuri in care puneam uleiuri esentiale . Inspiram puternic ca vaporii uleiosi sa ajunga in plamanii. Foarte utile in situatii de genul acesta . Mai ales cimbrul.

    https://www.doc.ro/sanatate/cimbrul-planta-cu-efecte-curative

    Apreciat de 1 persoană

  18. pamaio said, on aprilie 30, 2024 at 11:40 am

    Apreciază

  19. Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 1:26 pm

    Să nu ne aventurăm la tălmăcirea Apocalipsei (care se traduce, din greacă, Revelație, Descoperire). Noi nu avem har pentru o așa mare și înfricoșătoare Taină. Sunt oameni cu adevărat îndumnezeiți, care nu îndrăznesc… Să fim mai smeriți. Prin rugăciune curată si permanentă, însă, bunul Dumnezeu poate amâna împlinirea acestor timpuri grozave.

    Vorbim de cipuri, foarte bine, desigur, dar face cineva ceva împotriva adunării spurcate a LGBT, programate și APROBATE de dl. Nicușor Dan, pentru însăși ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel??? Un „mic” exemplu.

    La rugăciunea in comun cu ereticii, câți au ieșit sa protesteze? Ii numeri pe degete (Vrednici synt). Dacă le-ar păsa oamenilor, nu s-ar fi perpetuat aceasta urâciune. Cum sa te rogi cu cei care au alți dumnezei, care au ALT cuget? Dar nu cunoaște lumea Pidalionul.

    Si încă altceva de care trebuie să ne îngrijim, înainte sa luptăm cu cipul (altfel, cum am izbândi?):

    Să ne ÎNGRĂDIM de cumplita erezie ecumenistă semnată la Creta și pusă deja în practică de către ierarhii semnatari (e lista pe internet). Sa deschidem LARG ochii mintii și ai sufletului si sa vedem înșelăciunea în care ne-a aruncat această trădare a Domnului nostru Iisus Hristos. Să nu ne temem sa mărturisim Adevărul, sa nu ne temem de duhovnicul nostru, dacă este ambiguu în mărturisire. Il întrebăm, cu delicatețe, ce spune despre acestea si atunci vedem in ce tabără se află. .Ii vorbim de Dogme și Canoane, de Pidalion (dar trebuie sa le cunoaștem!). Il ajutăm si pe el, dar și pe noi, în același timp. Dacă el isi dorește mântuirea, evident, că nimeni nu este obligat. Să fugim de ierarhii ecumeniști, de preoții ecumeniști, asa ne învață Sfinții Părinți și Sfinții Apostoli. „Înger din cer de-ar fi…

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 30, 2024 at 1:43 pm

      Constanta

      Tot in iad ajungi, chiar daca esti anti ecumenist, dar dormi pe tine in chestiunea semnului fiarei.
      Trebuie sa te feresti si de 666 (si tot ce-l pregateste) si de ecumenism si de doctrina LGBT si de multe altele, SIMULTAN!

      Apreciat de 1 persoană

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:04 pm

        Corect, dar, ca să fii „apt” sa lupți cu fiara, trebuie sa ai credință ORTODOXĂ CURATĂ. Toate sunt legate!

        Sa nu ne amăgim…

        Apreciat de 1 persoană

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:07 pm

        Ne ferim cunoscand Scripturile, Dogma și Sfintele Canoane.

        Interpretarea Apocalipsei, repet, nu este de competența noastră. Smerita smerenie sa avem si vom birui.

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2024 at 2:19 pm

        Constanta

        Ai glas de sarpe.

        Apreciază

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:22 pm

        Și cum ne ferim de cele enunțate de dv., dacă nu mai și acționăm împotrivă, pe cât ne este cu putință? Petiție, protest, scrisori, discuții cu preotul nostru. De la lucruri mici spre cele mari. .. S-ar mai schimba mintea omului.

        Un exemplu frapant este rugăciunea în comun, de ani de zile. Vorba dv., toți dorm pe ei. Cu 10-15 oameni curajoși.

        Va face Bartolomeu ce și-a propus, in 2025? Cu niște oameni adormiți, totul e posibil.

        Sa ne rugăm să-i zadarniceasca Dumnezeu planul.

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2024 at 6:02 pm

        Constanta

        Sunt care actioneaza cum ai spus. Plus trezirea aproapelui.

        Apreciază

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:38 pm

        Nu am glas de șarpe, aruncati ușor cu vorbele. Nu aveți dragoste, nu sunteti smerit. Ingrijiti-va de acest aspect. Spuneam doar ca nu oricine (inclusiv dv.) talmaceste Sfintele Scripturi, în speță, Apocalipsa. E mândrie.

        Iar peceluirea va veni, ademarat deja, căci toate cele din Sfintele Scripturi se vor împlini. Eu mă rog la bunul Dumnezeu să mai amâne, să mă mai pocăiesc, sa mă mai întăresc.

        Apreciază

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:59 pm

        Mai mult vorbiți de Antihrist decât de Mântuitorul nostru Iisus Hristos……………

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2024 at 6:08 pm

        Constanta

        Minti.
        Dar vorbesc despre Antihrist mai mult decat altii. De fapt, altii nici nu prea mai vorbesc…
        Sfantul IOAN DAMASCHIN: Trebuie sa vina ANTIHRIST / Il vor primi IUDEII / Va fi OM nascut din curvie si va primi toata energia lui SATAN / La INCEPUT va lua chipul SFINTENIEI…

        Sfantul IOAN DAMASCHIN: Trebuie sa vina ANTIHRIST / Il vor primi IUDEII / Va fi OM nascut din curvie si va primi toata energia lui SATAN / La INCEPUT va lua chipul SFINTENIEI…


        Sfantul Teofan Zăvorâtul: “Moartea tot o mai așteaptă câte unul; dar ziua Domnului, mai nimeni”

        Sfantul Teofan Zăvorâtul: “Moartea tot o mai așteaptă câte unul; dar ziua Domnului, mai nimeni”

        Apreciază

      • ioanaz2sagwa said, on aprilie 30, 2024 at 9:17 pm

        Constanța,

        Apocalipsa însemna descoperire, cu toții trebuie să o cunoaștem pentru a ne mântui, este o carte ușor de tălmăcit, bineînțeles nu de capul lui fiecare, ci dacă îi citim pe Sfinții Părinți, așa cum și fratele Vasile a făcut și a publicat aici pe blog diferite articole folositoare în acest sens.

        deci Lupta e cu TOATE, așa cum spune și Vasile.

        Ai dreptate însă în privinţa faptului că trebuie mai întâi credință dreaptă, luptă cu erezia ecumenistă, mai întâi va fi lepădarea de credință, sunt și pe Saccsiv mai multe articole referitoare la acest lucru.

        Ca și tine, și eu cred că îngrădirea de erezie este necesară pentru toți ortodocșii care au ajuns la deplina înțelegere… Să nu avem comuniune cu cei care îi pomenesc pe ierarhii ecumeniști, așa cum au făcut Sfinții Părinți în vremea iconoclasmului, așa cum au făcut Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama

        Apreciază

      • ioanaz2sagwa said, on aprilie 30, 2024 at 9:17 pm

        Constanța,

        Apocalipsa însemna descoperire, cu toții trebuie să o cunoaștem pentru a ne mântui, este o carte ușor de tălmăcit, bineînțeles nu de capul lui fiecare, ci dacă îi citim pe Sfinții Părinți, așa cum și fratele Vasile a făcut și a publicat aici pe blog diferite articole folositoare în acest sens.

        deci Lupta e cu TOATE, așa cum spune și Vasile.

        Ai dreptate însă în privinţa faptului că trebuie mai întâi credință dreaptă, luptă cu erezia ecumenistă, mai întâi va fi lepădarea de credință, sunt și pe Saccsiv mai multe articole referitoare la acest lucru.

        Ca și tine, și eu cred că îngrădirea de erezie este necesară pentru toți ortodocșii care au ajuns la deplina înțelegere… Să nu avem comuniune cu cei care îi pomenesc pe ierarhii ecumeniști, așa cum au făcut Sfinții Părinți în vremea iconoclasmului, așa cum au făcut Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama

        Apreciază

      • ioanaz2sagwa said, on aprilie 30, 2024 at 9:27 pm

        Constanța,

        nu îmi place atitudinea ta. Îl denigrezi pe Saccsiv, ai grijă la ce spui. Dimpotrivă, Saccsiv face foarte mult bine ajutându-ne cu discuții, cateheze, Scrieri, să înțelegem ceea ce suntem cu toții datori, pentru că Noul Testament este lăsat prin Duhul Sfânt tuturor drept-credincioșilor!! Ar trebui să îți ceri iertare pentru ce ai spus despre Saccsiv și implicit despre cititorii, frații și surorile care se preocupă pentru mântuire !

        Apreciază

    • Felix said, on aprilie 30, 2024 at 1:59 pm

      Tanta,

      Apostazia, erezia, împătimirea, sunt echivalente in a te lipsi de har!

      Numai ca lepădarea de Hristos prin primirea semnului fiarei te lipsește ireversibil de har, nu mai poți face pocăință!

      Ce briza marii negre bate austru la Constanța!?

      Apreciat de 1 persoană

      • Constanta said, on aprilie 30, 2024 at 2:25 pm

        Toate acestea culminează cu pecetluirea, pregătesc calea, fericitule Felix, deci, sa nu le minimalizam.

        Apreciază

    • Felix said, on aprilie 30, 2024 at 2:46 pm

      Părintele Athanasie Mytilineos:

      (…)

      Atunci însă, când ne vom fi învățat să ne pecetluim cardul de identitate (portofelul digital) cu 666 (ID digital), când vom folosi peste tot 666 (ID digital), când toate acestea vor fi pătruns într-un mod foarte firesc și persuasiv, nu vom mai putea spune „Nu” nici la pecetluirea cu ID digital pe mână sau frunte.

      Și atunci creștinii noștri se vor pecetlui cu semnul fiarei.

      De aceea, nu trebuie să acceptăm numărul 666 (ID digital) pe cărțile noastre de identitate (portofelele digitale), pentru motivul că ne vom obișnui cu ID digital și vom spune că nu este nimic periculos in asta….

      De aceea, dragi mei, să fim atenți la acest lucru.

      Nu știu, Dumnezeu să ne miluiască, toate acestea, desigur, nu arată semne bune pentru vremurile noastre, toate acestea: ID digital si portofelul digital, constituie semne.

      Să fim atenți și ce va întâmpla în continuare, Dumnezeu să ne miluiască.

      Mă pune pe gânduri însă, când citim în Apocalipsă, că cei care se vor pecetlui nu vor putea să se mai pocăiască.

      Sau mai bine spus, nu se vor mai putea mântui!

      Adică cum, dacă mă pecetluiesc cu semnul fiarei, nu mă mai mântuiesc?

      Sfintei Treimi, prima cea mai mare dogmă a credinței noastre, și dogma Întrupării, pentru că atunci când vorbim despre Cruce, presupunem Întruparea. Acestea constituie pecetea credinciosului pe care o primește la botez.

      Spuneți-mi, vă rog, lângă baia botezului vedem vreo pecete?

      Există vreo pecete ca atare?

      Dacă mi-a rămas ceva mir, ulei sfintit pe trup, merg și mă spăl.

      Și nu mă refer aici la „Pecetea Darului Duhului Sfant” adica la Taina Mirungerii. Ci la faptul ca există aceasta pecetluire prin botez care este ontologică.

      Nu este o pecetluire ca o ștampilare pe care să o putem șterge apoi.

      Harul Botezului a intrat în ființa noastră.

      Atât de mult s-a impregnat în trupul meu pe care îl voi lăsa în mormânt, încât nici atunci când trupul meu va deveni pământ, nu se va șterge din trupul meu, pentru că pe baza acestei pecetluiri cu harul Botezului mă va recunoaște Hristos, ca să pot intra în Împărăția Sa.

      O pecetluire similară antitetica este a lui antihrist, pentru că prima pecetluire a lui Hristos este cea a credinței in Hristos, iar a doua pecetluire este a lui antihrist, iar aceasta este tot o pecete a „credinței” – că o să  dea antihrist de mâncare și o să facă o lume mai bună pentru cei pecetluiti care vor il mărturisi pe el, adica pe antihrist, că el este Mesia!

      Concluzie:

      Așa cum cel botezat primește energia-lucrarea a harului necreeat a lui Hristos Dumnezeul-Om, la fel primește energia-lucrare creata a lui Satana cel ce primește semnul fiarei cu numărul 666!

      Și prin urmare cel pecetluit nu va mai putea să se pocăiască, va exista un fel de obstacol caci o să aibă loc o des-pecetluire a peceții inițiale a lui Hristos Dumnezeul-Om și va fi activata o nouă pecetluire, demonică, după acceptarea careia Hristos Dumnezeul-Om nu ne mai primește pocainta, este un semn al sfârșitului, ultimul semn al apostasiei credinței in Hristos Dumnezeul-Om!

      Ce s-a întâmplat cu femeia lui Lot, despre care zice Dumnezeu:

      „Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot!”

      S-a întors să privească  în urma și a devenit stâlp de sare.

      Nu a crezut și a devenit stâlp de sare. Ceilalți au crezut că nu trebuie să se întoarcă și să privească.

      Pentru atât de puțin lucru?

      Da, pentru atât de puțin lucru!

      Apostasia prin pecetluire cu semnul fiarei va fi ultimul act al istoriei!

      Mărturisirea credinței in Hristos, mentinerea pecetii lui Hristos Dumnezeul-Om, cinstita cruce și credința în Dumnezeul Treimic sau apostasia prin acceptarea pecetii lui Satana în credința antihristică!

      Vor fi cele din urmă examene de incercare ale credinței ortodoxe.

      Ultimele popasuri ale istoriei Bisericii!

      Părintele Athanasie Mytilineos,

      Abolirea numerarului din cauza raspandirii bolilor și pecetluirea (însemnarea cu semnul fiarei) persoanelor

      Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2024 at 7:14 pm

        Felix

        Frate, ultimul comentariu nu l-am aprobat din cauza ultimei fraze. Iertare.

        Apreciază

      • Felix said, on aprilie 30, 2024 at 8:16 pm

        Nu ma substitui autorului blogului, frate Vasile, și nu pretind că_s infailibil. Greșesc prin ironie ieftina, cacofonii, greșeli gramaticale, exaltări și divagări… Insa in linii mari mă feresc și eu atat cat pot cu ajutorul harului…

        Parintele Athanasios Mytilineos:

        pas cu pas spre pecetluirea Antihristului

        Ți-ai pregatit capul, mai concret fruntea unde ai primit pecetea, a lui Dumnezeu, amprenta nasterii din nou a sigiliului, prin apa sfințită de la Botez.

        Și cu Mir sfintit, pe capul tău a fost pusa mai exact pe frunte pecetea, pe care o ai de la Dumnezeu, ca să devii — născut din apa si din Duh.
        Această „apă sfințită a lui Dumnezeu”, așa cum este numită în cartea Exodului, „și apă sfințită a lui Dumnezeu”, ne arata ca cineva este consacrat Domnului Hristos. Această „pecete” pe care o luăm de la Duhul Sfant prin Taina Mirungerii, despre care am vorbit deja, nu este altceva decât pecetea lui Dumnezeu de neșters. Acest sigiliu nu se sterge niciodată. Aceasta pecete a Duhului Sfant poate fi acoperită!

        Dacă crestinul primeste sau accepta o altă pecete, de exemplu pecetea sau semnul fiarei 666, totusi pecetea lui Dumnezeu rămâne inepuizabilă, insa crestinul rămâne lipsit de har prin acceptarea semnului fiarei, adica nu se mai mantuieste.
        Se stie: ortodocsii am fost cu toții pecetluiți cu această pecete a Duhului Sfant in Taina Mirungerii dupa ce ne am botezat.

        Am mai spus-o în cateheza despre Mirungere.
        NU PERMITEȚI NICIODATĂ SIGILIULUI (666, semnului fiarei, cipului, vaccinului digital) ANTIHRISTULUI SĂ FIE PUS PE FRUNTEA SAU PE MÂNA VOASTRĂ!
        Pentru că deja se înaintează tiptil și se vi se va aplica. Acum au început deja cu cartile de identitate, carora nu li se acorda prea multa vigilenta în ceea ce privește sigiliul sau pecetea 666.

        Cum le spun multora, cardul are deja 666, ai avut vreodata ideea să-l arunci din buzunar?

        Nu, caci faci afaceri cu cardul.

        Dar pentru ei conteaza ca ne familiarizeaza cu 666.

        Că toată povestea asta se face pas cu pas. Pas cu pas. „Metoda taierii sau felierii salamului”. Încetul cu încetul. Știți ce înseamnă „metoda salamului”. 

        Încetul cu încetul. Știți ce înseamnă „metoda salamului”, acestea sunt expresii moderne. Luați salamul și tăiați o felie subțire. Si iar taiati din nou o felie subțire. Si apoi iar o felie subțire…

        Și nu se dezmeticeste omul cum încet, încetul cu încetul, pas cu pas….
        DAR DE ACOLO VOR TRECE LA INSEMNAREA PE FRUNTILE SAU PE MAINILE OAMENILOR!
        Vă spun ca să știți asta. Oricine trebuie sa știe că ar putea avea această carte de identitate, dar va trebui sa fie gata să spună NU atunci când va veni momentul pentru insemnarea cu 666 pe frunte sau pe mana dreapta.

        Dar cei mai mulți nu știu. Aici este pericolul, deci nu ar trebui să existe astfel nepasare pentru primirea cartilor de identitate biometrice. De aceea nu ar trebui sa fim nepasatori, pentru că cei mai mulți ignora planul ascuns și autoritatile vor spune într-o zi:
        „Dar știți, cartile de identitate pot fi pierdute sau falsificate, Ei bine. Avem o Metodă nouă. Nu ne vom mai complica să scriem pe o bucată de hârtie, pe plastic ci vom putea insemna 666 pe fruntile sau pe mainile oamenilor.
        Și oamenii vor spune: (s a urmarit planul ascuns pas cu pas)
        „ETE NA, CE ESTE DACA I PUS PE HÂRTIE SAU PE FRUNTE?!”
        Acest lucru va fi spus de către cei mai multi, ignoranți, sau de catre cei care nu au niciun dram de viata duhovniceasca. Cei care sunt vigilenti nu au de ce să se teamă.

        NU AU DE CE SĂ SE TEAMĂ. Pentru că DE MII DE ORI POT SĂ-MI TAIE PENSIA, de o mie de ori să-mi tai orice privilegiu pe care îl pot avea primind identitatea digitala (adica să fiu pecetluit cu 666 pe frunte sau pe mana).
        ATI INTELES? DUMNEZEU SĂ VA PĂZEASCĂ! MOMENTUL INSEMNARII CU 666 CARE SE INTREZARESTE FOARTE APROAPE….

        Apreciază

  20. mircea.v said, on aprilie 30, 2024 at 9:41 pm

    Constanta,

    daca nu stii de ce sa te feresti, ce vei birui, cum vei birui?

    Aici nu a fost vorba de nici o talmacire dupa capul nostru, doar s-au reformulat, s-au spus altfel niste lucruri, care au fost spuse mai intai de Sfinti Parinti. SI acestia nu au fost multi. Adica Sf Serafim Rose, Sfantul Paisie, Parintele Justin. Vezi linkul de la sfarsitul articolului.

    Cele clasice le stie toata lumea, iar despre astea noi ce tin de insemnare, mai vorbeste doar blogul asta, si f rar ortodoxinfo. Atentie sant pr care afecteaza omul zi de zi, sistemul lucreaza spre avansarea lor zi de zi, iar noi nu trebuie sa vorbim zi de zi din cauza de smerenie idioata, dupa mintea ta. Adica, sa tacem. Pi asta si vrea dracul, ca ei sa vorbeasca, si noi sa tacem, ca santem smeriti. Nu-ti mai spun ce spune Parintele Justin sau Sf Paisie de tacere, sau Sf Grigorie Palama care spune ca tacerea e ateism.

    Tu, dupa capul tau, de ce crezi ca am ajuns sa vorbim noi, mireni parliti? Pt ca preotii tac, episcopii tac, patriarhul tace. Asta cand nu adopta linia sistemului, ceea ce fac mai tot timpul de fapt. As fi preferat de 1000 de ori sa vorbeasca 15mii de preoti Duminica la slujba despre lucrurile astea.

    Da ia uimeste-ne cu ce faci tu, de vii aici cu aere de profesoara smerita?

    Si, ca sa nu vorbim generalitati, spune-ne te rog, ce am talmacit noi asa brusc, si dintr-o data, fara a avea o confirmare/validare de la Parintii mai sus pomeniti.

    Apreciază

  21. ioanaz2sagwa said, on mai 1, 2024 at 12:09 am

    Constanța,

    Poate nu ai vrut să vorbești cu rea intenție, poate ai vrut să spui că, în general, uităm cu toții să ne îngrijim și de suflet, că uităm de Hristos… Dar așa cum te-ai exprimat, se înțelege că disprețuiești efortul fratelui Saccsiv, de aceea și conflictul. Precum dorim să ne facă nouă oamenii, și noi trebuie întâi să le facem lor… Deci trebuia să apreciezi informațiile folositoare, nu să vii cu remarci din acestea și cu acuzații închipuite…. Mai multă grijă la ce spunem! Pe ceilalți poate să îi doară, sau chiar putem să dărâmăm cu o vorbă necuvenită… Nu cred că ai intenții rele, mi-a plăcut cum i-ai răspuns lui Felix, se vede că ai căutări sincere!

    Apreciază

  22. Maxim Rogojan said, on mai 1, 2024 at 3:00 am

    Nu exista schimbare ontologica. Pentru ca fiinta omului nu poate fi schimbata. Esenta/natura umana nu poate fi transformata (apropo de evolutionism) de catre om. Plus, ADN-ul nu e totuna cu natura/esenta omului in sine. ADN-ul e cel mult manifestarea fizica a substantei/esentei umane creata de Dumnezeu. Dar exista si un aspect imaterial al esentei umane, iar la chestia aia omul nu poate ajunge si nici nu o poate schimba.

    Apreciază

    • Moca said, on mai 1, 2024 at 11:10 am

      Unii ziceau :Când se va ajunge la pomul vieții, va veni sfârșitul.Adek la manipularea ADN ului,linia rosie trasa de Creator.Cine controlează ADN ului, controlează viata.

      Apreciază

    • mircea.v said, on mai 1, 2024 at 12:12 pm

      Maxim Rogojan,

      atunci mai ramane doar ca prin pecetluire se rup toate puntile de legatura cu Dumnezeu. = iad. Ce mare smecherie.

      Pr Justin:

      „. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului.”

      „Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îți stăpânească ființa, ca spirit, ca suflet. Te pervertește încât nu mai gândești. E ca și cum cineva te-ar pune la curent electric, te așezi pe scaun și te aruncă de vreo trei, patru ori în sus și în jos și în felul acesta devii un om care ți-ai pierdut și memorie și cap; nu mai ai nimic.

      Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comuniști. Acesta este scopul cipului: desființarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.”

      Ok, deci nu te transforma ontologic, doar te face varza. = iad

      Apreciază

  23. Felix said, on mai 2, 2024 at 11:07 pm

    Părintele Athanasie Mytilineos:

    (…)

    Cu toate acestea, permiteți-mi să ajung la dilema principală care presupune că cei pecetluiți nu vor mai putea să se pocăiască. 

    Da. 

    Aici avem următoarele….

    Să nu fiu în situația de a fi sedat și sa-mi puna semnul 666 – atenție – sau să mă hipnotizeze și să-mi pună 666 pe membrele trupului. 

    Acest act de pecetluire nu este valid. 

    Ca și cum ai fi drogat și botezat. 

    Acest mod de a fi botezat nu este valid. 

    Sau să mă drogheze și să se căsătorească cineva cu mine. 

    Este bine cunoscut faptul că atunci când nu există voința celui care va primi Taina și credința și vointa preotului – și v-am mai spus asta – care va săvârși Taina, Taina este invalida. 

    Adică, dacă pun revolverul la capul unui preot pentru a săvârși Taina Cununiei pentru un cuplu, aceasta Taina, Căsătoria, este invalida.

    Deci nu în aceste condiții…

     Mai întâi trebuie să vrei să accepți semnul lui Antihrist. 

    Sa vrei din mai multe motive, de exemplu să ai siguranța ta, ca să nu fii expulzat din orașul tau, din casa ta, ca nu pierzi cele de trebuinta, ci  să ai ce sa mănânci și ce să bei, pentru că nu vrei sa fugi în pustie (munți), sau pentru ceea ce am mai auzit: 

    pentru copiii mei, cum ne spun unii! 

    Voi auziți ce scuza: pentru copiii mei! Cât de ciudat? Ce mai pot spune despre asta?

    Deci daca invoci astfel de pretexte inseamnă că vrei sa fii pecetluit.

    Înseamnă: „Eu vreau pecetea”.

    Deci, abia atunci când accept taina gravurii (a semnului fiarei)… 

    Și însemnarea cu 666 este o taina! 

    Taina lui Antihrist… 

    Așa cum ne spune Apostolul Pavel acest lucru si pe care obișnuiam să-l spunem… 

    Pavel ne spune: taina fărădelegii.

     Este consemnat  în a doua epistolă către Tesaloniceni.

     Taina fărădelegii ni se spune deja că acționează….

    Asadar, când  accept semnul fiarei din toată inima, nu mă mai pot pocăi pentru că mi-am lepădat Botezul. 

    Și nu-mi mai este primită pocainta, nu mă mai pot pocăi. 

    Vedem acest lucru precizat în multe locuri din Cartea Apocalipsei: 

    Și în loc să doreasca să se pocăiască, au hulit!

    Pocăința nu este numai rodul propriei noastre voințe, ci rodul propriei voințe în colaborare cu Harul Dumnezeiesc.

     Fiti atenti la treaba asta! 

    Nici măcar credința nu este doar lucrarea noastră, ci este dar de la Dumnezeu.

    Toate acestea antementionate sunt atribuite ca daruri, ca puteri primite de la Dumnezeu. 

    Deci, dacă Dumnezeu nu-mi trimite energia necreata a harului credinței, nu pot fi credincios, daca nu-mi dăruiește energia necreata a harului iubirii nu pot avea iubire și dacă nu-mi dăruiește harul mântuirii nu o pot avea dacă Dumnezeu nu-mi dăruiește harul! 

    Prin urmare, nu este suficienta lucrarea mea în virtuțile pe care le lucrez!

    Corolar:

     Dumnezeu nu va mai da harul Său oamenilor care au acceptat semnul 666 a lui Antihrist, pentru a putea face pocăință și a nădăjdui mântuirea!

    https://www.hristospanagia.gr/%CF%80-%E1%BC%80%CE%B8%CE%B1%CE%BD%CE%AC%CF%83%CE%B9%CE%BF%CF%82-%CE%BC%CF%85%CF%84%CE%B9%CE%BB%CE%B7%CE%BD%CE%B1%E1%BF%96%CE%BF%CF%82-%CE%BF%E1%BC%B1-%CE%B4%CE%B5%CF%87%CE%B8%CE%AD%CE%BD%CF%84/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.