SACCSIV – blog ortodox

A murit Ilie Serbanescu

Posted in ILIE SERBANESCU by saccsiv on aprilie 8, 2024

Jurnalul: A murit cunoscutul analist economic Ilie Șerbănescu!

Ilie Şerbănescu, economist și fost ministru al reformei în guvernul Victor Ciorbea, a decedat în urma unei lungi suferinţe, la vârsta de 81 de ani.

“Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul trimis, luni dimineață de soția sa, Cristina, pe pagina ei de Facebook

[…]

Ilie Șerbănescu s-a născut la 20 iulie 1942, în București. A absolvit Academia de Studii Economice din București. A devenit doctor în economie, încă din 1976. Lucrarea sa „Corporațiile transnaționale“ a rămas singura perspectivă, pe aceeași temă, până în 1989, în literatura românească de specialitate.

Este autor al unor lucrări printre care „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „România sub tirania cifrelor mici” (2002, Columbia University), “România, o colonie la periferia Europei“, 2016, și „Colonialismul actual și colonia sa România,“ 2018.

 

Comentariu saccsiv:

Cateva dintre analizele sale pe care le-am postat pe acest blog:

Despre cash si controlul oamenilor:

Ilie Șerbănescu: Principalii evazioniști în România sunt multinaționalele. Asta este evaziunea, restul sunt povești pentru tâmpiți

Despre NATO, UE si distrugerea Romaniei:

Ilie Serbanescu…

Alte analize, in ordine cronologica:

Ilie Serbanescu reaminteste de ce a venit FMI-ul si ca Romania nu mai are parghii si instrumente sa implementeze strategii …

Analiza zilei – Ilie Serbanescu: Programul cu FMI chiar nu poate permite altceva decat DRUMUL SPRE CATASTROFA

Ilie Serbanescu: „Pentru capitalul străin lucrurile sunt clare şi simple. Statutul forţei de muncă din România trebuie să fie acelaşi cu statutul deja existent de ţară bananieră al României” …

CODUL MUNCII – CODUL SCLAVIEI

Ilie Serbanescu: ROMANIA a devenit o COLONIE

ILIE SERBANESCU: O temă pe care nu o discută niciun candidat. SALARIUL COLONIAL

ILIE SERBANESCU: Sa nu trecem cumva Carpatii

ILIE SERBANESCU: “Până acum s-au înfruptat din munca voastră din trecut şi nu s-a simţit prea tare, de acum încolo vă vor lua de la gură”

Ilie Serbanescu despre Legea Offshore: ROMANIA E DESFIINTATA / Potrivit Constituției, resursele din subsol sunt ale poporului / Concesiunea încalcă Constituția României

Ilie Serbanescu despre PARADISURILE FISCALE si COLONIA ROMANIA

Ilie Șerbănescu: DURERE! Scrisoare deschisă către toți românii

Ilie Serbanescu: Cele trei basme ale celor trei decenii

Măsuri de netolerat într-o colonie ca România

ILIE SERBANESCU: Este vreo deosebire între epidemia de coronavirus și molima de pestă porcină?!

Ilie Serbanescu: Războiul dintre NATO și Rusia se va purta în România. Primele semne s-au dat deja!

Ilie Șerbănescu: Nu au voie să se atingă de multinaționale

 

Tagged with: ,

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Felix said, on aprilie 8, 2024 at 2:52 pm

    Un general în retragere al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite (USAF) a avertizat că surpriza unui impuls electromagnetic (EMP) ar putea avea loc în timpul eclipsei totale de soare din 8 aprilie.

    Generalul de brigadă în retragere al USAF, Blaine Holt, a făcut această declarație în timpul unui interviu recent cu gazda canalului „Inspired”, Jean Nolan.

    „Primesc din câteva locuri că există un potențial în următoarele câteva săptămâni și nu îl pot co-localiza cu 8 aprilie.

    Dar există posibilitatea ca undeva în națiunea noastră să existe un EMP sau un eveniment de impuls electromagnetic”, a declarat Holt pentru Nolan.

    „Acum, ați putea în mod convenabil dacă acest lucru s-ar întâmpla de-a lungul acelei căi a eclipsei solare.

    Ei bine, atunci s-ar putea să aveți un guvern care să explice acest lucru spunând, oh, această eclipsă solară nu a fost ca nicio alta”, a continuat Holt.

    „Avem impresia ca avem o furtună solară pentru că am fost manipulati în acele știri în ultimii patru ani că oh, exploziile solare sunt chiar efectele eclipsei, iar acestea sunt rele și ar putea distruge electronicele. Nu am mai văzut așa ceva de la mijlocul anilor 1800.”

    https://www.naturalnews.com/2024-04-05-air-force-general-emp-event-solar-eclipse.html

    Apreciază

  2. geo said, on aprilie 8, 2024 at 4:17 pm

    https://www.activenews.ro/stiri/Tragedia-momentului-in-Romania-A-murit-reputatul-analist-economic-Ilie-Serbanescu-188604

    Mda…comentariile fara cuvinte…imi aduc aminte in aprilie ’89 am citit un articol, destul de mare, in Lumea, in care lauda faptul ca Romania terminase plata datoriilor externe…

    https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/datoria-romaniei-imprumutul-fmi-jaf/

    https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/romania-40-ani-cobai-fmi/

    Apreciază

  3. Peter Minea said, on aprilie 8, 2024 at 4:39 pm

    Domnul să îl odihnească!
    Nouă ne rămâne mai departe valoarea învățăturilor dumisale.

    Apreciat de 2 persoane

  4. acelas said, on aprilie 8, 2024 at 8:44 pm

    dată una „caldă”, că să fie de luat în seamă la nenorocirile care se vor scurge din gura lui..

    https://www.libertatea.ro/stiri/document-vatican-schimbarea-de-sex-teoria-genului-mame-surogat-4851751

    Apreciază

  5. Ne-a lăsat moștenire deznădejdea sa… said, on aprilie 9, 2024 at 1:52 am

    https://www.napocanews.ro/2024/04/ne-a-lasat-mostenire-deznadejdea-sa.html

    Apreciază

  6. Economistul Ilie Șerbănescu, ultimele predicții despre România said, on aprilie 9, 2024 at 3:37 am

    https://mediaflux.ro/economistul-ilie-serbanescu-ultimele-predictii-despre-romania-ce-marturisiri-a-facut-cand-a-aflat-ca-e-grav-bolnav/

    Apreciază

  7. geo said, on aprilie 9, 2024 at 8:37 am

    Janet Yellen s-a dus iar în China. De ce? Ca să-i convingă pe chinezi … să-și reducă producția pentru a se scumpi produsele chinezești. Nu știu ce să zic, uneori americanii ăștia au o prostie atât de naivă încât rămâi crăcănat de uimire!

    https://t.me/DanDiaconu/3827

    https://simplicius76.substack.com/p/yellen-dispatched-to-beg-china-for

    Apreciază

    • Max said, on aprilie 10, 2024 at 6:36 am

      Nu-i prostie, e politica de stat.

      Apreciat de 1 persoană

    • gheorghe said, on aprilie 10, 2024 at 12:37 pm

      China comunista este facuta cu „ei” – nu doar ideologic prin cei de langa Mao ci si propagandistic (departament/minister condus de unul de-al „lor” si financiar (ministrul finantelor fiind tot unul de-al „lor, sub Mao).

      …. in China a fi destept inseamna a fi ca „ei” – viclean.

      Apreciază

  8. scortisoara said, on aprilie 9, 2024 at 8:49 am

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca ! Imi pare rau ca nu mai este printre noi …. dar nu suntem nemuritori .Ne impacam cu gandul .

    https://www.activenews.ro/opinii/Bogdan-Tiberiu-Iacob-S-a-dus-si-Bre-nea’-Ilie-188622

    https://www.activenews.ro/opinii/Viorel-Patrichi-Ilie-Serbanescu-a-plecat-si-ne-a-lasat-colonie…-188625

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ines said, on aprilie 9, 2024 at 2:56 pm

    Din câte comentarii am citit aici, doar unul care sa îl conțină pe creștinescul

    ” Dumnezeu sa îl ierte”. Fraților, ne-am depărtat prea mult de esență creștină și umana. Prea multe offtopice la articole.

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 9, 2024 at 6:37 pm

      Ines

      Nu sunt prea multe offtopice, sunt prea putine comentarii pe tema articolului.
      Offtopicele sunt extrem de necesare.

      Apreciază

  10. Cosmin said, on aprilie 10, 2024 at 8:42 pm

    Un colos, o somitate si un om ce a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

    Nu a fost lasat sa-si faca treaba asa cum ar fi vrut cand a fost ministru.

    Dumnezeu sa-l ierte si sa il aseze intr-un loc frumos.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.