SACCSIV – blog ortodox

ILIE SERBANESCU: Sa nu trecem cumva Carpatii

Posted in ILIE SERBANESCU, Romania by saccsiv on septembrie 2, 2014

    Iata ce putem citi la articolul Sa nu trecem cumva Carpatii Ilie Serbanescu din 03 Iun 2014:

Vă mai amintiţi când, în urmă cu vreo două luni, prim-ministrul şi ministrul transporturilor se contraziceau pe la televizor cu privire la datele de pornire a lucrărilor pentru autostrăzile din munţi? Invocând procedurile, dl Şova susţinea că autostrada Piteşti-Sibiu – care, ca tronson al coridorului IV european, beneficiază de finanţare din fonduri europene – ar urma să înceapă prin 2016. Imediat, premierul Ponta l-a corectat aproape vehement, tot pe la televizor, menţionând pentru respectivul demaraj chiar acest an! Dl Şova şi-a făcut o aspră autocritică, bineînţeles tot la televizor! Mai zilele trecute, şeful CNADNR nici n-a mai vorbit de începuturi, trecând direct la termenul de finalizare: 2020! Ştiţi însă în ce stadiu concret se află problema acum?! S-au anunţat între timp licitaţiile pentru 10 tronsoane de autostradă. Autostrada Piteşti-Sibiu nici nu figurează printre cele 10! Ca să fie clar!
La fel de clar se prezintă lucrurile şi în ce priveşte celălalt tronson de traversat munţii: Comarnic-Braşov. Acesta n-are finanţare nici din fondurile europene şi nici de la bugetul statului. Se bazează pe o ipotetică finanţare privată în regim de concesiune. N-a văzut însă nici dracu’ finanţare privată pentru o autostradă într-o colonie! Termenul de pornire era aprilie, apoi a fost mutat în iunie şi deja a ajuns „anul acesta”!
A pune toate acestea în cârca guvernului Ponta ar fi o aiureală. E adevărat că n-ar fi prima, dar cu asemenea încriminări gratuite îi lăsăm pe adversarii politici ai PSD să se ocupe. Noi, constatând doar că guvernul Ponta nu face în domeniu excepţie de la linia guvernărilor anterioare, punem articulat întrebarea: cum se face că toate administraţiile, indiferent de culoarea lor politică, din întreaga perioadă postcomunistă, au evitat (nu ezitat, ci evitat!) să lege printr-o autostradă Bucureştiul de Ardeal?! Nu este vorba în această privinţă nici de lipsă de bani, nici de incompetenţă. Ar fi ilogic să se spună că nu s-au găsit câteva miliarde de dolari din zecile de miliarde de dolari cheltuite pentru infrastructură rutieră în peste două decenii! Ar fi o idioţenie să se pretindă că n-a existat competenţa necesară pentru construcţia de autostrăzi de traversare a munţilor când acelaşi popor – pe vremea comunismului, acela „ineficient şi neperformant”! – a străpuns munţii pe mai multe trasee pentru a asigura legăturile rutiere sau feroviare între provinciile istorice ale României! Să nu ne facem a fi uitat că guvernul Năstase, cotat de atâţia drept cel mai performant dintre guvernele postdecembriste, a pus punctul pe i în domeniu: când a fost să facă un cadou americanilor pentru primirea României în NATO le-a dat să construiască în condiţii halucinant de avantajoase o autostradă. Care?! Braşov-Borş, deci una care să lege Ardealul de capitala Ungariei şi nu cumva de capitala României.
Nu prea este deci vorba de a ajunge să reuşim a trece Carpaţii cu o autostradă, ci este vorba mai degrabă de a nu ajunge cumva să trecem Carpaţii cu o autostradă! Ca la o comandă politică: din partea cui şi cu ce scop?!

Cititi va rog si:

Ilie Serbanescu: ROMANIA a devenit o COLONIE

31 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. musoiustefan said, on septembrie 2, 2014 at 7:18 pm

    Ilie Serbanescu are dreptate. Oare de cate motive ar mai fi nevoie pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru subminarea economiei nationale si tradarea natiunii?

    Toti cei care s-au perindat la conducerea tarii in ultimii 25 de ani ar trebui executati. Toate partidele si toti mafiotii ar trebui sa plateasca nu doar cu viata ci si cu propria avere.

    Din pacate poporul se scalda in indolenta, nepasare si inconstienta si ii cam place.

    Apreciat de 1 persoană

    • mario said, on septembrie 2, 2014 at 11:25 pm

      Cu tot respectul, nu ati inteles nimic!

      Apreciază

      • Radu Iacoboaie said, on septembrie 4, 2014 at 12:52 am

        PE BLOGUL NEW SEARCH GLOBAL:

        Pana nu vom fi atenti la TOTI cei de langa noi, la toate nevoile lor, la toata suferinta lor, la tot ce e in sufletul lor, pana nu vom da tot din noi pentru ridicarea lor, nu ne vom mantui.Putem sa batem cruci pe piept sute, rugaciuni mii, sa pupam icoane, sa stam in genunchi la slujba; degeaba.Doar cand o sa ne pese IN MOD REAL (practic) de mantuirea tuturor, abia atunci vom fi asemenea Lui Dumnezeu. Credinta fara fapte, este moarta.

        “Cine face cunoscut adevarul aproapelui sau, cine il aduce de la rautate la virtute, Ma imita atat pe cat e cu putinta firii omenesti“

        Dumnezeu ne-a dat viata si ne tine in viata chiar daca suntem prosti, clevetitori etc.El ne da in fiecare zi cate o sansa sa ne schimbam ca sa nu mai fim asa, sa ne indreptam, sa ne smerim, si ne asculta chiar daca noi nu meritam asta.E, asa trebuie sa fim si noi cu semenii nostrii.Sa nu ne ridicam mintea mai presus de fire si sa ne credem deasupra cuiva pentru ca in acel moment am si cazut in mandrie si deci in pacat.

        Atunci cand ne rugam sa ne rugam pentru mantuirea neamului omenesc si nu doar pentru cea personala, caci ce placere este sa fi singur in RAI cand toti sunt in IAD? E ca si cum tu ai avea un tort iar toti cei din jurul tau nici o coaja de paine.

        MANTUIREA PERSONALA NU POATE FI DESPRINSA DE MANTUIREA SEMENILOR

        Sa intelegem bine lucrul acesta :

        “Asa era cel care a ingropat talantul: viata sa era fara prihana dar nefolositoare. (aici se refera la pida cu inmultirea talantilor din Biblie).Cum, va intreb, un astfel de om poate fi crestin? Raspundeti-mi: daca drojdia amestecata cu faina nu preface intreaga framantatura, mai este ea o drojdie? Si daca un parfum nu inmiresmeaza pe cel ce se apropie, il mai putem numi parfum? Nu spuneti ca va e cu neputinta sa lucrati asupra altora; daca sunteti crestini, cu neputinta sa nu lucrati asa, caci nimic nu e mai rece decat un crestin care nu-si mantuieste fratii”. Sfantul Ioan Hrisostom

        Pace si Lumina
        totulpentrutot.wordpress.com

        Radu Iacoboaie says: septembrie 3, 2014 at 9:41 pm

        Frumos spus și educativ. Să luăm aminte la aceste cuvinte și nu vom greși…

        Apreciază

  2. […] via ILIE SERBANESCU: Sa nu trecem cumva Carpatii | Saccsiv's Weblog. […]

    Apreciază

  3. WillyS said, on septembrie 2, 2014 at 9:43 pm

    Ehh…se stie de ce si cine. Ca sa parafrazez un mare artist in viata – Daca oamenii ar gandii, noi nu am mai fii aici. Dar, sa gandim totul la rece: acum vre-o 3-4 ani, circula pe youtube un anume filmulet (pe care nu l-am mai vazut de atunci) cu viitoarea harta a Europei si implicit era si Romania pe acolo. Dar , interesant este ca acea harta nu avea Transilvania ca parte integranta din Romania ci apartinea Ungariei. Iar R. Moldova era lipita total cu Romania si se numea simplu Moldova. Poate as fi trecut de mult cu vederea peste aceste filmulet, dar zilele astea chiar mi-am readus aminte de el cand am auzit ca Scotia vrea sa fie independenta, Ucraina se rupe in 2, Italia, la fel…si tot asa. Se leaga multe lucruri!

    Apreciază

  4. Emi said, on septembrie 2, 2014 at 10:32 pm

    Ce parere aveti de blogul „fara-secrete” ?

    http://www.fara-secrete.ro/

    Cica:”Articole despre reptiliani Annuonaki,conspiratii,NOM,Bilderberg,Iluminati,Masonerie,Ezoterism,Ocultism si multe altele”

    Cautati la tabla de materii „Religii-adevarul despre religii” si aflati din ce „aluat” fac parte.Fac farte din fenomenul fNOM vs NOM ,din aceeasi politica ca documentarul Zeitgeist.

    E foarte periculos ,anti-cresti,ortodox etc…uraste foarte mult ortodoxia in general(si celelalte religii,un fel de Christhoper Hitchens ) .Din pacate sunt citite…si ma lovesc mereu de mentalitatea asta periculoasa…

    Apreciază

  5. Emi said, on septembrie 2, 2014 at 10:36 pm

    http://www.fara-secrete.ro/descoperirea-din-bucegi-din-anul-2003-cea-mai-mare-descoperire-arheologica-de-pe-planeta-si-din-toate-timpurile/

    Vedeti comentariile si cum un frate Dragomir este facut albie de porci de catre „anti-masoni” .Saracii…sunt cazut rau de tot si irecuperabili .Mai periculosii decat ateii get-beget.

    Aveti articole pe tema asta?

    Apreciază

  6. dony said, on septembrie 2, 2014 at 11:08 pm

    http://basilica.ro/stiri/cardinalul-leonardo-sandri-in-vizita-la-patriarhia-romana_20037.html

    vizita Cardinalului Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale la Vatican
    Ioan Robu, romano-catolic de Bucureşti
    Greco-Catolică Mihai Frăţilă, de Bucureşti
    ––
    http://basilica.ro/stiri/cimitirul-maritim-din-sulina_20054.html ecumenism si la cimitir?

    Unii îl numesc „internaţional“, alţii „maritim“, „multietnic“, „multiconfesional“ sau „Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării“.
    Caz unic, în perimetrul lui sunt înmormântaţi cetăţeni de 21 de naţionalităţi, aparţinând cultelor creştin, musulman şi iudaic.

    Apreciază

  7. nikodim said, on septembrie 2, 2014 at 11:16 pm

    O infrastructura, cum ar fi o autostrada care ar avea rolul de liant economic, cultural, politic, nu-si are locul in Tara. Pentru ca Tara nu este in mana poporului sau, Tara cu politicul, economicul si cu tot ce reprezinta ea, este in mana alogenilor carora noi am fost vanduti de iude sau singuri de buna voie si de dragul vorbelor goale despre „bunastare materiala” ne-am inchinat impreuna cu urmasii nostri si urmasii urmasilor nostri,ca sclavi. Nu este nimic neclar in aceasta privinta, doar ca uneori noua nu ne place realitatea si ne mai prefacem ca poate fi altfel, discutand.

    Apreciază

    • cca70 said, on septembrie 3, 2014 at 8:02 pm

      asta cu : „singuri de buna voie si de dragul vorbelor goale despre “bunastare materiala” ne-am inchinat impreuna cu urmasii nostri si urmasii urmasilor nostri,ca sclavi. ” nu se aplica tuturor…

      eu mereu am fost anti NATO si UE…dar eu sunt doar un ciudat si un neinteles( asa ma priveste lumea petru principiile mele)..si practic nici nu am putut vota anti UE sau anti NATO..ca nu ne-a intrebat nimeni ( din cei care n-au tradat) daca vrem sau nu

      In concluzie: nu generalizati ca nu e ok…in rest e adevarat …suntem facuti sclavi

      Apreciază

  8. Mălin said, on septembrie 3, 2014 at 1:37 am

    Din aceeaşi categorie: http://www.capital.ro/update-s-a-aprobat-jumatate-din-calea-ferata-taiata-la-fier-vechi-1.html
    Guvernul tocmai a aprobat memorandumul care cuprinde, printre altele, concentrarea pe o reţea feroviară mai restrânsă. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, 40% din calea ferată ar putea să dispară.

    „Să vii cu propunerea să închizi linii care unesc localități, orașe… este o aberație. Pe ceea ce ei au scris, nimeni nu mai face investiții. Cei 4.000 km de rețea urmând a fi destinați închiderii, din fonduri publice nu se mai pot face investiții pentru că se consideră că durata de amortizare a investițiilor este mai mare decât durata de exploatare. Și așa, acele linii sunt condamnate la distrugere“, spune Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles.

    Apreciază

    • tataia said, on septembrie 4, 2014 at 8:55 am

      Neinteresant….transportul public = doctrina de stinga socialista. Lumea asta atita va merge bine cit timp se va concentra pe forme private de transport….adica masini, camioane. Sa nu dea Dumnezeu sa se intimple invers….sa fie interzise masinile si camioanele si sa fim fortati sa circulam cu trenul, cu metroul, etc…

      Apreciază

  9. bogdan said, on septembrie 3, 2014 at 7:09 pm

    Saccsiv, nu mai lua apararea guvernului Ponta.Incompenta in materie de autostrazi a acestui guvern nu e singura masura. Uita-te ce alte alte lucruri a facut acest guvern pana acum. Nimic, doar pomeni catre pensioanari si cei cu venituri foarte mici. Eu inteleg ca nu iti place de Johannis ca e protestant si nu prea l’ai inghite ca presedinte, dar Ponta e de o incompetenta infioratoare.

    Apreciază

  10. […] ILIE SERBANESCU: Sa nu trecem cumva Carpatii […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.