Istorie: nazismul din timpul lui Adolf Hitler a fost finanțat și sprijinit de către Wall Street, Federal Reserve, Rockefeller, Bush, IBM, etc.

Walther Rathenau in Wiener Freie Presse, 24 decembrie 1921:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Woodrow Wilson:

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency (1920-1931):

“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat Revolutia Bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit…

 

Global Research: History: Adolph Hitler was Financed by Wall Street, the U.S. Federal Reserve and the Bank of England

Istorie: Adolph Hitler a fost finanțat de către Wall Street, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei

Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler

De Yuri Rubtsov și Prof. Michel Chossudovsky, 21 Noiembrie 2023, Global Research

Publicat inițial de Global Research în mai 2016, acest articol atent cercetat de Yuri Rubtsov face lumină asupra rolului Wall Street și al Rezervei Federale a SUA în finanțarea guvernului nazist al lui Adolph Hitler.

Introducere, de Global Research

De la Primul Război Mondial până în prezent: datoria exprimată în dolari a fost forța motrice din spatele tuturor războaielor conduse de SUA.

Creditorii de pe Wall Street sunt principalii actori.

Aceștia s-au aflat cu fermitate în spatele Germaniei naziste. Ei au finanțat Operațiunea Barbarossa și invazia Uniunii Sovietice în anul 1941.

Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler

„La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).

La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.

Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolf Hitler, finanțistul Germaniei baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, unde programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.” (Y. Rubtsov, textul de mai jos)

Odată cu accederea lui Adolph Hitler în funcția de cancelar, în martie 1933, a fost inițiat un program masiv de privatizare care poartă amprentele celor de pe Wall Street.

Dr. Hjalmar Schacht – numit din nou în martie 1933 de către Adolf Hitler în funcția de președinte al Reichsbank – a fost invitat la Casa Albă (mai 1933) de către președintele Franklin D. Roosevelt.

„După întâlnirea sa cu președintele SUA și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.” [echivalentul a 23,7 miliarde de dolari în 2023, estimare PPP] (Y. Rubtsov, op cit)

Deutsche Reichsbahn (Căile Ferate Germane), a fost privatizată. Guvernul nazist a vândut companiile de construcții navale deținute de stat, infrastructura de stat și utilitățile publice.

Cu o înclinație ‘nazi-liberală’, – fără îndoială cu ‘condiționalități’ – programul de privatizare a fost negociat cu creditorii germani de pe Wall Street. Mai multe instituții bancare importante, inclusiv Deutsche Bank și Dresden Bank, au fost, de asemenea, privatizate.

„Guvernul Partidului Nazist a vândut proprietatea publică către mai multe firme de stat, la mijlocul anilor 1930. Aceste firme aparțineau unei game largi de sectoare: siderurgie, minerit, bănci, utilități publice locale, șantiere navale, linii navale, căi ferate etc.

În plus, furnizarea unor servicii publice care erau produse de guvern înainte de anii 1930, în special servicii sociale și legate de muncă, a fost transferată către sectorul privat, în principal către organizații din cadrul partidului.” (Germa Bel, Universitatea din Barcelona)

Veniturile din programul de privatizare au fost folosite pentru a rambursa datoriile restante, precum și pentru a finanța complexul industrial militar al Germaniei naziste.

Numeroase conglomerate americane au investit în industria de armament a Germaniei naziste, inclusiv Ford și General Motors:

„Atât General Motors, cât și Ford insistă asupra faptului că poartă o responsabilitate redusă, sau chiar inexistentă, pentru operațiunile filialelor lor germane, care controlau 70% din piața auto germană la izbucnirea războiului în anul 1939 și care s-au retehnologizat rapid pentru a deveni furnizori de material de război pentru armata germană.

… În anumite cazuri, managerii americani atât ai GM, cât și ai Ford au fost de acord cu transformarea uzinelor lor germane în producție militară într-o perioadă în care documentele guvernului american arată că aceștia încă se împotriveau apelurilor administrației Roosevelt de a intensifica producția militară în uzinele lor din țară.” (Washington Post, 30 noiembrie 1998)

‘O faimoasă familie americană’ în pat cu dușmanul. Rolul lui Prescott Bush

Semnificativ: ‘O faimoasă familie americană’ a făcut avere de pe urma naziștilor, potrivit analizei istorice documentate a lui John Loftus.

Prescott Bush (bunicul lui George W. Bush) a fost partener la Brown Brothers Harriman & Co., și director al Union Banking Corporation, strâns legată de interesele corporațiilor germane, inclusiv Thyssen Stahl, o importantă companie implicată în industria de armament a celui de-al Treilea Reich.

Legăturile familiei Bush cu economia de război a Germaniei naziste au fost scoase la iveală pentru prima dată la procesele de la Nürnberg, în mărturia magnatului oțelului din Germania nazistă, Fritz Thyssen.

Senatorul Prescott Bush cu fiul său George H. Walker Bush. (anii 1950)

Thyssen a fost partenerul bunicului lui George W. Bush, Prescott Bush:

„Din 1945 până în 1949, la Nürnberg, în zona americană din Germania ocupată a început unul dintre cele mai lungi și, după cum se pare acum, cele mai inutile interogatorii ale unui suspect de crime de război nazist.

Magnatul multimiliardar al oțelului, Fritz Thyssen – omul al cărui combinat siderurgic a fost inima rece a mașinii de război naziste – a vorbit, și a vorbit și a vorbit, cu o echipă comună de interogatori americani și britanici.

… Ceea ce anchetatorii aliați nu au înțeles niciodată a fost că nu i-au pus lui Thyssen întrebarea corectă. Thyssen nu avea nevoie de conturi bancare străine, deoarece familia sa deținea în secret un întreg lanț de bănci.

El nu a fost nevoit să își transfere activele naziste la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tot ce a trebuit să facă a fost să transfere documentele de proprietate – acțiuni, obligațiuni, acte și trusturi – de la banca sa din Berlin, prin banca sa din Olanda, la prietenii săi americani din New York: Prescott Bush și Herbert Walker [socrul lui Prescott Bush]. Partenerii de crimă ai lui Thyssen au fost tatăl și [bunicul] unui viitor președinte al Statelor Unite [George Herbert Walker Bush].” (John Loftus, How the Bush family made its fortune from the Nazis: The Dutch Connection – Cum a făcut familia Bush avere de pe urma naziștilor: Legătura cu Olanda)

Publicul american nu a fost conștient de legăturile familiei Bush cu Germania nazistă, deoarece dosarul istoric a fost ascuns cu grijă de către mass-media. Cu toate acestea, în septembrie 2004, The Guardian a dezvăluit că:

„Bunicul lui George Bush, răposatul senator american Prescott Bush, a fost director și acționar al unor companii care au profitat de pe urma implicării lor cu finanțatorii Germaniei naziste. …

Afacerile sale, care au continuat până când bunurile companiei sale au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul, au dus, mai bine de 60 de ani mai târziu, la o acțiune civilă pentru despăgubiri intentată în Germania împotriva familiei Bush de către doi foști muncitori sclavi la Auschwitz, și din cauza unui zvon de controversă preelectorală.”

(Ben Aris și Duncan Campbell, How the Bush’s Grandfather Helped Hitlers Rise to Power – Cum a ajutat bunicul lui Bush la ascensiunea lui Hitler la putere, Guardian, 25 septembrie 2004)

Captură de ecran, The Guardian

Dovezile privind legăturile familiei Bush cu nazismul au fost disponibile cu mult înainte ca George Herbert Walker Bush (senior) și George W. Bush să intre în politică.

Presa americană a rămas complet mută. Potrivit lui John Buchanan (New Hampshire Gazette, 10 octombrie 2003):

„După 60 de ani de neatenție și chiar de negare din partea presei americane, documente guvernamentale recent descoperite în Arhivele Naționale și în Biblioteca Congresului dezvăluie că Prescott Bush, bunicul președintelui George W. Bush, a fost partener de afaceri și agent bancar american al arhitectului financiar al mașinăriei de război naziste din 1926 până în 1942, când Congresul a luat măsuri agresive împotriva lui Bush și a partenerilor săi „naționali”.

Documentele arată, de asemenea, că Bush și colegii săi, conform rapoartelor Departamentului de Trezorerie al SUA, au încercat să ascundă alianța lor financiară cu industriașul german Fritz Thyssen, un baron al oțelului și cărbunelui care, începând cu mijlocul anilor 1920, a finanțat personal ascensiunea lui Adolf Hitler la putere prin subminarea principiilor democratice și a legilor germane. Mai mult, documentele declasificate demonstrează că Bush și asociații săi, printre care se numărau E. Roland Harriman, fratele mai mic al simbolului american W. Averell Harriman, și George Herbert Walker, străbunicul din partea mamei al președintelui Bush, și-au continuat afacerile cu magnatul industrial german timp de aproape un an după ce SUA au intrat în război.”

În timp ce activele companiei lui Prescott Bush, și anume Union Banking Corporation, au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul (a se vedea mai jos), bunicul lui George W. Bush nu a fost niciodată urmărit penal pentru afacerile sale cu Germania nazistă.

„[Ordinul de intrare în drepturi numărul 248]

ÎNTREGUL CAPITAL SOCIAL AL UNION BANK- ING CORPORATION ȘI ANUMITE DATORII ALE ACESTEIA

Sub autoritatea Legii privind comerțul cu dușmanii, cu modificările ulterioare, și a Ordinului executiv nr. 9095, cu modificările ulterioare1 , și în conformitate cu legea, subsemnatul, în urma unei investigații, constatând:

(a) Că bunurile descrise după cum urmează:

Întregul capital social al Union Banking Corporation, o corporație din New York, New York, New York, New York, care este o întreprindere comercială din Statele Unite, constând în 4.000 de acțiuni de capital social comun cu o valoare nominală de 100 de dolari, ale căror nume ale proprietarilor înregistrați și, respectiv, numărul de acțiuni deținute de aceștia sunt următoarele:

Nume

Roland Harriman…

Cornelius Lievense…

Harold D. Pennington…

Ray Morris…

Prescott S. Bush…

J. Kouwenhoven…

Johann G. Groeninger…

Total 4000

17 F.R. 5205.”

„În anul 1952, Prescott Bush a fost ales în Senatul SUA, fără ca presa să relateze despre trecutul său nazist, bine ascuns.

Nu există nicio înregistrare a vreunei relatări în presa americană despre legătura dintre Bush și naziști în timpul campaniilor politice conduse de George Herbert Walker Bush, Jeb Bush sau George W. Bush, cu excepția unei scurte mențiuni într-un articol fără legătură cu acesta din Sarasota Herald Tribune în noiembrie 2000 și a unei relatări scurte, dar inexacte, în The Boston Globe în 2001.” (John Buchanan, op. cit.)

Până la Pearl Harbor (decembrie 1941), Wall Street a făcut comerț cu Germania.

În urma Pearl Harbor (1941-1945), Standard Oil ‘făcea comerț cu inamicul’, vânzând petrol Germaniei naziste prin intermedierea așa-numitelor ‘țări neutre’, printre care Venezuela și Argentina.

Fără aprovizionarea cu petrol a Germaniei naziste de către Standard Oil din New Jersey, cel de-al Treilea Reich nu ar fi putut invada Uniunea Sovietică.

Michel Chossudovsky, 21 noiembrie 2023

***

Istorie: Hitler a fost finanțat de către Rezerva Federală și Banca Angliei,

De Yuri Rubtsov, Mai 2016

Al Doilea Război Mondial: Acum mai bine de 80 de ani a început cel mai mare măcel din istorie.

Dacă dorim să abordăm problema ‘responsabilității pentru război’, atunci trebuie să răspundem mai întâi la următoarele întrebări cheie:

• Cine i-a ajutat pe naziști să ajungă la putere?
• Cine i-a trimis pe drumul lor spre o catastrofă mondială?

Întreaga istorie a Germaniei de dinainte de război arată că punerea în aplicare a politicilor ‘necesare’, a fost gestionată de turbulențele financiare în care a fost cufundată lumea în urma Primului Război Mondial.

Structurile cheie care au definit strategia de dezvoltare postbelică a Occidentului au fost instituțiile financiare centrale ale Marii Britanii și Statelor Unite – Banca Angliei și Sistemul Federal de Rezerve (FRS) – și organizațiile financiare și industriale asociate, create ca mijloc de a stabili un control absolut asupra sistemului financiar al Germaniei și capacitatea sa de a controla procesele politice din Europa Centrală.

Pentru a pune în aplicare această strategie, s-au avut în vedere următoarele etape:

• Între anii 1919 și 1924 – pregătirea terenului pentru investiții financiare americane masive în economia germană;
• Între anii 1924 și 1929 – stabilirea controlului asupra sistemului financiar al Germaniei și susținerea financiară a nazismului (național-socialism);
• Din 1929 până în 1933 – provocarea și declanșarea unei crize financiare și economice profunde și asigurarea venirii la putere a naziștilor;
• În perioada anilor 1933-1939 – cooperarea financiară cu guvernul nazist și susținerea politicii externe expansioniste a acestuia, cu scopul de a pregăti și declanșa un nou război mondial.

‘Reparațiile de război’ ale Primul Război Mondial

În prima etapă, principalele pârghii pentru a asigura pătrunderea capitalului american în Europa au început cu datoriile de război din Primul Război Mondial și cu problema strâns legată de reparațiile germane.

După intrarea oficială a SUA în primul război mondial, acestea au acordat aliaților (în principal Anglia și Franța) împrumuturi în valoare de 8,8 miliarde de dolari. Suma totală a datoriilor de război, inclusiv împrumuturile acordate Statelor Unite în anii 1919-1921, a fost de peste 11 miliarde de dolari.

Pentru a rezolva această problemă, națiunile creditoare au încercat să impună condiții extrem de dificile pentru plata reparațiilor de război pe seama Germaniei. Acest lucru a fost cauzat de fuga capitalului german în străinătate și de refuzul de a plăti impozite, ceea ce a dus la un deficit al bugetului de stat care a putut fi acoperit doar prin producția în masă de mărci germane negarantate.

Rezultatul a fost prăbușirea monedei germane – ‘marea inflație’ din 1923, când dolarul valora 4,2 trilioane de mărci. Industriașii germani au început să saboteze în mod deschis toate activitățile de plată a obligațiilor de reparații, ceea ce a provocat în cele din urmă faimoasa ‘criză a Ruhr-ului’ – ocuparea franco-belgiană a Ruhr-ului în ianuarie 1923.

Elitele conducătoare anglo-americane, pentru a lua inițiativa în propriile mâini, au așteptat ca Franța să se implice într-o acțiune de aventură și să își dovedească incapacitatea de a rezolva problema. Secretarul de stat american Hughes a subliniat:

„Este necesar să așteptăm ca Europa să se maturizeze pentru a accepta propunerea americană.”

Noul proiect a fost dezvoltat în adâncurile ‘JP Morgan & Co.’, la indicațiile șefului Băncii Angliei, Montagu Norman. În centrul ideilor sale s-a aflat reprezentantul ‘Dresdner Bank’, Hjalmar Schacht, care l-a formulat în martie 1922, la sugestia lui John Foster Dulles (viitor secretar de stat în cabinetul președintelui Eisenhower) și consilier juridic al președintelui W. Wilson la Conferința de pace de la Paris.

Dulles a dat această notă administratorului șef ‘JP Morgan & Co.’, care l-a recomandat apoi pe H. Schacht în urma consultării cu Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei.

În decembrie 1923, H. Schacht a devenit manager al Reichsbank și a avut un rol esențial în aducerea laolaltă a elitelor financiare anglo-americane și germane.

În vara anului 1924, la conferința de la Londra a fost adoptat proiectul cunoscut sub numele de ‘Planul Dawes’ (după numele președintelui comitetului de experți care l-a creat – bancher american și director al uneia dintre băncile grupului Morgan). El a cerut înjumătățirea reparațiilor și a rezolvat problema privind sursele de acoperire a acestora. Cu toate acestea, sarcina principală era asigurarea unor condiții favorabile pentru investițiile americane, ceea ce era posibil doar cu stabilizarea mărcii germane.

În acest scop, planul a acordat Germaniei un împrumut important de 200 de milioane de dolari, din care jumătate a fost acordat de JP Morgan.

În timp ce băncile anglo-americane au obținut controlul nu numai asupra transferului de plăți germane, ci și asupra bugetului, sistemului de circulație monetară și, în mare măsură, asupra sistemului de credit al țării.

Republica Weimar

Până în august 1924, vechea marcă germană a fost înlocuită de o nouă situație financiară stabilizată în Germania și, după cum scria cercetătorul G.D Preparta, Republica Weimar era pregătită pentru:

„cel mai pitoresc ajutor economic din istorie, urmat de cea mai amară recoltă din istoria lumii” – „un potop de neoprit de sânge american vărsat în venele financiare ale Germaniei”.

Consecințele acestei situații nu au întârziat să apară.

Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reparațiile anuale trebuiau să acopere valoarea datoriei plătite de aliați, formată din așa-numitul ‘cerc absurd Weimar’.

Aurul pe care Germania îl plătea sub formă de reparații de război a fost vândut, amanetat și a dispărut în SUA, unde a fost returnat Germaniei sub forma unui plan de ‘ajutor’, care l-a dat Angliei și Franței, iar acestea, la rândul lor, trebuiau să plătească datoria de război a Statelor Unite. Apoi a fost suprapusă cu dobânzi și trimisă din nou în Germania. În cele din urmă, toți în Germania trăiau în datorii [erau îndatorați] , și era clar că, dacă Wall Street își retrăgea împrumuturile, țara ar fi suferit un faliment total.

În al doilea rând, deși creditul formal a fost emis pentru a asigura plata, acesta a reprezentat de fapt refacerea potențialului militar-industrial al țării.

Adevărul este că germanii au fost plătiți în acțiuni ale companiilor pentru împrumuturile acordate, astfel încât capitalul american a început să se integreze activ în economia germană.

Valoarea totală a investițiilor străine în industria germană în perioada 1924-1929 s-a ridicat la aproape 63 de miliarde de mărci de aur (30 de miliarde au fost reprezentate de împrumuturi), iar plata reparațiilor – 10 miliarde de mărci. 70% din venituri au fost asigurate de bancheri din Statele Unite, iar cele mai multe bănci erau din JP Morgan. Ca urmare, în 1929, industria germană era pe locul doi în lume, dar se afla în mare parte în mâinile principalelor grupuri financiar-industriale din America.

Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler

‘Interessen-Gemeinschaft Farbenindustrie’, principalul furnizor al mașinii de război germane, a finanțat 45% din campania electorală a lui Hitler în anul 1930 și se afla sub controlul ‘Standard oil’ a lui Rockefeller.

Morgan, prin intermediul ‘General Electric’, controla industria radio și electrică germană prin AEG și Siemens (până în 1933, 30% din acțiunile AEG erau deținute de General Electric), prin intermediul companiei de telecomunicații ITT – 40% din rețeaua de telefonie din Germania.

În plus, aceștia dețineau 30% din acțiunile companiei producătoare de avioane ‘Focke-Wulf’.

‘General Motors’, care aparține familiei DuPont, a stabilit controlul asupra ‘Opel’.

Henry Ford a controlat 100% din acțiunile ‘Volkswagen’.

În anul 1926, cu participarea băncii lui Rockefeller, ‘Dillon, Reed & Co.’, a apărut al doilea monopol industrial ca mărime din Germania după ‘I.G. Farben’ – concernul metalurgic ‘Vereinigte Stahlwerke’ (Trustul Oțelului) Thyssen, Flick, Wolff, Feglera etc.

Cooperarea americană cu complexul militaro-industrial german a fost atât de intensă și generalizată încât, până în anul 1933, sectoarele cheie ale industriei germane și marile bănci, precum Deutsche Bank, Dresdner Bank, Danat-Bank (Darmstädter und Nationalbank) etc., se aflau sub controlul capitalului financiar american.

În același timp, se pregătea forța politică care urma să joace un rol crucial în planurile anglo-americane. Este vorba despre finanțarea partidului nazist și a lui Adolf Hitler personal.

După cum a scris fostul cancelar german Brüning în memoriile sale, încă din 1923, Hitler a primit sume importante din străinătate. Nu se știe unde s-au dus, dar au fost primite prin bănci elvețiene și suedeze.

De asemenea se știe că în anul 1922 la München a avut loc o întâlnire între A. Hitler și atașatul militar al SUA în Germania – căpitanul Truman Smith – care a întocmit un raport detaliat pentru superiorii săi de la Washington (din cadrul biroului de informații militare), în care vorbea în termeni elogioși despre Hitler.

Prin intermediul cercului de cunoștințe al lui Smith, Hitler a făcut cunoștință pentru prima dată cu omul de afaceri germano-american Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl, absolvent al Universității Harvard, care a jucat un rol important în formarea lui A. Hitler ca om politic, susținut de un sprijin financiar semnificativ, asigurându-i în același timp legături și comunicare cu personalități proeminente ale establishment-ului britanic.

Hitler a fost pregătit în politică, însă, în timp ce în Germania domnea sub Republica Weimar, partidul său a rămas la periferia vieții publice. Situația s-a schimbat dramatic odată cu începutul crizei financiare din anul 1929.

Încă din toamna anului 1929, după ce prăbușirea bursei americane a fost declanșată de Rezerva Federală, a început cea de-a treia etapă a strategiei establishmentului financiar anglo-american.

Rezerva Federală și JP Morgan au decis să nu mai acorde împrumuturi Germaniei, inspirate de criza bancară și de depresiunea economică din Europa Centrală. În septembrie 1931, Anglia a renunțat la etalonul aur, distrugând în mod deliberat sistemul internațional de plăți și tăind complet fluxul de „oxigen financiar” către Republica Weimar.

Dar un miracol financiar a avut loc cu partidul nazist: în septembrie 1930, ca urmare a unor donații mari de la Thyssen, ‘I.G. Farben’ și de la industriașul Emil Kirdorf (care era un susținător ferm al lui Adolf Hitler), partidul nazist a obținut 6,4 milioane de voturi și a ocupat locul al doilea în Reichstag, după care au fost activate investiții generoase din străinătate.

Principala legătură între marii industriași germani și finanțatorii străini, a devenit H. Schacht.

Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler

La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).

La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.

Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolph Hitler, finanțistul Germaniei, baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, în cadrul căreia programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.

Aici s-a rezolvat în cele din urmă problema transferului de putere către naziști, iar la 30 ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar. A început astfel punerea în aplicare a celei de-a patra etape a strategiei.

Atitudinea elitelor conducătoare anglo-americane în raport cu noul guvern nazist a fost foarte înțelegătoare.

Atunci când Hitler a refuzat să plătească reparațiile, ceea ce, firește, a pus sub semnul întrebării plata datoriilor de război, nici Marea Britanie, nici Franța nu i-au arătat pretențiile de plată.

Mai mult, după vizita sa în Statele Unite din mai 1933, H. Schacht a redevenit șeful Reichsbank, iar după întâlnirea sa cu președintele american și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.

În iunie, în timpul unei călătorii la Londra și a unei întâlniri cu Montagu Norman, Schacht a solicitat, de asemenea, un împrumut britanic de 2 miliarde de dolari, precum și o reducere și încetare a plăților pentru împrumuturile vechi.

Astfel, naziștii au obținut ceea ce nu au putut obține cu guvernul anterior.

În vara anului 1934, Marea Britanie a semnat acordul de transfer anglo-german, care a devenit unul dintre fundamentele politicii britanice față de cel de-al Treilea Reich, iar la sfârșitul anilor 1930, Germania a devenit principalul partener comercial al Angliei.

Banca Schroeder a devenit principalul agent al Germaniei în Marea Britanie, iar în anul 1936, biroul său din New York s-a asociat cu Rockefeller pentru a crea banca de investiții ‘Schroeder, Rockefeller & Co.’, pe care Times Magazine a numit-o ‘axa de propagandă economică a axei Berlin-Roma’.

După cum Hitler însuși a recunoscut, el și-a conceput planul său de patru ani pe baza împrumuturilor financiare străine, așa că acest lucru nu i-a inspirat niciodată cea mai mică îngrijorare.

În august 1934, compania americană Standard Oil [deținută de Rockefeller] din Germania a achiziționat 730.000 de acri de teren și a construit mari rafinării de petrol care au aprovizionat naziștii cu petrol. În același timp, Germania a primit în secret din Statele Unite cele mai moderne echipamente pentru fabricile de avioane, care urmau să înceapă producția de avioane germane.

Germania a primit un număr mare de brevete militare de la firmele americane ‘Pratt and Whitney’, ‘Douglas’, ‘Curtis Wright’, iar tehnologia americană a construit ‘Junkers-87’. În anul 1941, când cel de-al Doilea Război Mondial făcea ravagii, investițiile americane în economia Germaniei se ridicau la 475 de milioane de dolari. ‘Standard oil’ a investit – 120 de milioane de dolari, ‘General Motors’ – 35 de milioane de dolari, ITT – 30 de milioane de dolari, iar Ford – 17,5 milioane de dolari.

Strânsa cooperare financiară și economică dintre cercurile de afaceri anglo-americane și cele naziste a fost fundalul pe fondul căruia, în anii 1930, o politică de reconciliere a dus la cel de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi, elitele financiare ale lumii au pus în aplicare Marea Depresiune 2.0 [2008], cu o tranziție ulterioară către o ‘Noua Ordine Mondială’.

Iuri Rubtsov este doctor în științe istorice, academician al Academiei ruse de științe militare și membru al Asociației internaționale a istoricilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Traducere din limba rusă (în limba engleză) de Ollie Richardson pentru Fort Russ. (referințele nu sunt disponibile în această versiune a articolului)

ru-polit.livejournal (articolul original din anul 2009)

 

Comentariu saccsiv:

Consider textul util deoarece demonstreaza ca varianta cu care a fost indoctrinata opinia publica, precum ca Germania s-a ridicat din dezastrul in care era dupa primul razboi mondial doar construind autostrazi, este falsa prin omisiunile esentiale.

In completarea articolului de mai sus (pentru o mai buna intelegere a evenimentelor, ele vor fi prezentate cronologic):

In 1920 Averell Harriman si George Herbert Walker reusesc sa controleze Hamburg-Amerika Line dupa negocieri cu Chief Executive Wilhelm Cuno si M.M. Warburg, bancherul companiei. Cuno a contribuit cu mari sume de bani catre nazisti in anii 1930.

In 1922 W.A. Harriman & Co. deschide sucursala ei europeana in Berlin cu ajutorul M.M. Warburg & Co. din Hamburg. Cu aceasta ocazie Harriman il cunoaste pe industriasul german Fritz Thyssen, caruia curand ii pune la dispozitie banca Union Banking Corporation din New York (formata in 1924 prin unirea cu Bank Voor Handel en Scheepvaart din Olanda a germanului) ce-l avea pe Prescott Bush (NOTA 1) ca director. Un an mai tarziu, Thyssen devine unul din cei mai mari bancheri ce l-au finantat pe Hitler si partidul nazist .

 

Friedrich „Fritz” Thyssen (1873 – 1951) a fost un afacerist german, nascut intr-o familie de industriasi. In 1923 il intalneste pe generalul Erich Ludendorff (cel ce l-a lansat pe Hitler in politica). Desi n-a fost membru al partidului nazist, a donat mari sume de bani catre acesta si a fost un sustinator al dictatorului.

In noiembrie 1932 Thyssen si Hjalmar Schacht l-au sfatuit pe presedintele Paul von Hindenburg sa-l numeasca cancelar pe Adolf Hitler. In 1933 a convins asociatia industriasilor germani sa finanteze campania partidului.

In 1937 protesteaza la Hitler condamnand prigonirea crestinilor si a evreilor din Germania. In 1939 compania sa este nationalizata (nazismul, denumit de fapt Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, in traducere Partidul Pational Socialist al Muncitorilor din Germania, dorea devenirea tarii intr-o Volksgemeinschaft – comunitate a poporului).

In 1940 pleaca in Franta cu intentia de a emigra in Argentina, insa autoritatile Guvernului de la Vichy il aresteaza si-l trimit in Germania unde sta impreuna cu sotia in Sachsenhausen concentration camp iar din 1945 in Dachau concentration camp, apoi la Tyrol, de unde este eliberat de catre aliati.

 

In 20 noiembrie 1923 se ajunge la recordul de 130 000 000 000 de marci germane pentru un dolar…

 

Incepand cu aprilie 1924 bancherul american Charles Dawes aranjeaza o serie de imprumuturi totalizand 800 de milioane dolari pentru consolidarea combinatelor germane din industria chimica si a otelului. Cea mai mare parte sunt directionati catre gigantul I.G. Farben, ce avea sa devina stalp central al efortului de razboi german. Fara capitalul din Wall Street, nu ar fi existat nici I.G. Farben, nici Adolf Hitler, nici al doilea razboi mondial… Principalii actori din Wall Street in aceasta actiune au fost Dillon, Reed & Co., Harris, Forbes & Co. si National City.

Charles Gates Dawes (1865 – 1951) a fost bancher, politician si vice presedinte SUA. Membru fratia Delta Upsilon si Phi Mu Alpha Sinfonia. A fost numit Comptroller of the Currency, United States Department of the Treasury intre 1898-1901 .

In 1921 devine primul director al Bureau of the Budget. In timpul Marii Crize conduce Reconstruction Finance Corporation, dar dupa scurt timp demisioneaza, devenind chairman of the board al City National Bank and Trust Co., din 1932 si pana la moartea sa in 1951

 

Clarence Dillon a fost un evreu polonez, nascut Clarence Lapowski (1882 – 1979). Tatal lui C. Douglas Dillon (NOTA 2)

In 1916 cumpara William A. Read & Company al carui nume il schimba in 1920 in Dillon, Read & Co.. Mana sa dreapta in companie, James Forrestal, devine Secretary of the Navy, iar mai apoi Secretary of Defense dar moare in circumstante misterioase intr-un spital federal.

In timpul primului razboi mondial, evreul Bernard Baruch, chairman al War Industries Board (cunoscut ca tarul industriei americane) ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.

Clarence Dillon a fost si director al American Foreign Securities Corporation, pe care a creat-o in 1915 pentru finantarea guvernului francez in cumpararea de munitie din SUA. In 1935 cumpara Château Haut-Brion (vinuri). Membru Council on Foreign Relations.

Dillon, Read & Co. devine o proeminenta banca de investitii din anii 1920 si pana in anii 1960. Patronul ei a manageriat salvarea Goodyear Tire & Rubber Company in anii 1920, vanzarea Dodge Motors (in 1928) catre Chrysler. In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co., formandu-se Warburg Dillon Read, redenumita apoi UBS Warburg, acum parte a UBS AG.

 

In 1926 colosul German Steel Trust (cu Fritz Thyssen principal actionar) este pus pe picioare de catre Clarence Dillon.

In august 1927 Standard Oil incepe afacerile cu I.G. Farben.

In 1929 evreul James P. Warburg (NOTA 3) se hotaraste sa grabeasca campania pentru declansarea unei revolutii nationale. In acest scop, impreuna cu prietenii bancheri americani, confirma ca varianta Hitler si nazismul este ceea ce au nevoie, prin urmare in 30 ianuarie 1932 ii finanteaza cu 27 de milioane de dolari, iar in timp cu alte 7 milioane.  

La 1 ianuarie 1931 W.A. Harriman & Co. se uneste cu Brown Brothers. Prescott Bush devine manager partner al noii entitati: Brown Brothers Harriman, firma ce avea sa fie cea mai mare si importanta in planul influentei politice din SUA.

In 1931 Montagu Collet Norman, guvernatorul Bancii Angliei (1920 – 1944) si fost partener Brown Brothers (al carui bunic fusese boss-ul acesteia in timpul razboiului civil) devine unul dintre cei mai mari suporteri (din aristrocratia Marii Britanii) ai lui Hitler si un important lobby-st al finantarii sale.

 

Cateva cuvinte despre acest Montagu Collet Norman, 1st Baron Norman (1871 – 1950):

In 1931, pe cand era guvernatorul Bancii Angliei, s-a renuntat in acea tara definitiv la varianta gold standard. Prieten apropiat al presedintelui Bancii Centrale Germane Hjalmar Schacht , fiind chiar nasul unuia dintre fii acestuia. Ambii au fost membrii ai Bank for International Settlements. Intre multele lor aranjamente, mentionez ticalosia prin care 6 milioane de lire in aur ale Cehoslovaciei ce se aflau la Banca Angliei au fost transferate catre German Reichsbank in 1939.

 

Dr. Hjalmar Horace Greeley Schacht (1877 – 1970) a fost presedinte al Reichsbank in timpul Weimar Republic dar si intre 1933 – 1939. In 1905 il cunoaste pe celebrul J. P. Morgan (NOTA 4). In 1926 paraseste minusculul German Democratic Party (al carei cofondator fusese) si devine suporter al partidului nazist (si el minuscul in 1920, dar in care papusarii hotarasera sa pompeze sume uriase). In 1932 se alatura celor ce i-au cerut presedintelui Hindenburg nominalizarea lui Hitler in postul de cancelar. A ajutat de asemenea la consolidarea IG Farben (formata in 1925). In august 1934 Hitler il numeste ministru al economiei. A fost un suporter al programelor de tip public works , celebre fiind autostrazile construite la acea vreme. In mai 1934 devenise deja General Plenipotentiary al War Economy. In ianuarie 1937 este raplatit cu Golden Swastika. La 23 iulie 1944 este arestat sub acuzatia ca ar fi participat la complotul din 20 iulie pentru asasinarea lui Hitler, ajungand la un moment dat si la Dachau, de unde este eliberat de catre aliati pentru a fi din nou inchis, dar pentru foarte scurt timp…

 

In 22 aprilie 1931 Averell Harriman se intalneste la Berlin cu Friedrich Flick si Wilhelm Cuno, sef executiv la Hamburg-Amerika Line si asociat apropiat al lui Warburg.

Flick era o prospera familie germana implicata in politic si industria carbunelui, otelului si DaimlerChrysler. Friedrich Flick, fondatorul acestei dinastii, a creat un conglomerat industrial in timpul republicii de la Weimar. A fost membru si unul dintre fondatorii partidului nazist si, de asemenea, unul dintre principalii producatori de armament. Este notoriu faptul ca in fabricile sale erau folositi muncitori sclavi. La procesul de la Nuremberg a fost condamnat la 7 ani din care a facut 3. Dupa eliberare a reinceput cladirea imperiului, devenind in preajma mortii sale din 1972 extrem de bogat. Multi politicieni germani au fost mituiti, astfel incat fiului sau, Friedrich Karl Flick, i-au fost reduse masiv din taxele datorate. In 1986 familia vinde masiv din holdingurile sale industriale catre Deutsche Bank, pentru 2,5 miliarde dolari, dupa care se retrage in SUA.

Wilhelm Cuno (1876 – 1933), politician german, fost cancelar intre 1922 – 1923. Este unul dintre raspunzatorii hiperinflatiei din 1923. In 1917 se alatura Hapag unde in decembrie 1918 devine director general.

 

Cateva cuvinte despre Hamburg Amerikanische Packetfahrt Actien Gesellschaft (cunoscuta ca HAPAG sau Hamburg America Line sau Hamburg Line):

A fost fondata in 1847 in Hamburg devenind in timp cea mai mare companie de transport maritim din lume. In timpul in care director al sau a fost Prescott Bush, a colaborat intens cu nazistii.

 

In 1932 este infiintata Uniunea Britanica Fascista de catre politicianul britanic Sir Oswald Ernald Mosley, 6th Baronet (1896 – 1980). Acesta a fost un puternic simpatizant al lui Benito Mussolini. Pe de alta parte, sotia sa era o admiratoare inflacarata a lui Adolf Hitler. Ei s-au casatorit in 1936, la Berlin, iar la nunta a participat si Adolf Hitler. Fiind considerat periculos, Oswald Mosley a fost incarcerat de autoritatile britanice in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Dar Sir Oswald Mosley a primit pe timpul razboiului sume mari de bani de la Rothschild (NOTA 5)… Mai mult, a fost insurat cu Cynthia Curzon fiica lui Mary Victoria Leiter (fiica bogatasului evreu american Levi Ziegler Leiter). Iar urmasul Mosley a fost in zilele noastre boss la formula 1, al carei patron era Bernie Ecclestone tot un …evreu. Acest Mosley a fost cu 15 ani in urma protagonistul unui scandal sexual caci s-a aflat ca practica orgii sexuale in care protagonistii erau imbracati in uniforme SS si haine de detinuti din lagare.

 

La 7 martie 1933 Prescott Bush il desemneaza pe Max Warburg in board of Hamburg-Amerika Line.

George Herbert „Bert” Walker (1875 – 1953) a fost un bancher si afacerist american. Fiica sa Dorothy se marita cu Prescott Bush, fiind astfel bunicul si strabunicul presedintilor George H. W. Bush si George W. Bush. In 1900 pune bazele firmei de investitii G. H. Walker & Co. Pe vremea aceea era o forta a partidului democrat. In 1920 devine presedinte al firmei de investitii W.A. Harriman & Co. si il ajuta pe Averell Harriman sa preia controlul asupra Hamburg-Amerika Line. A aranjat de asemenea devenirea American Ship and Commerce Corp. in subsidiara a W.A. Harriman & Co. Ultima, cu importante relatii de afaceri atat cu Germania cat si cu Uniunea Sovietica, se uneste la 1 ianuarie 1931 cu Brown Bros. & Co., devenind Brown Brothers Harriman & Co.

Walker a mai fost director al Harriman Fifteen, American International Corporation; Georgian Manganese Corporation; Barnsdall Corporation; American Ship & Commerce Corporation; Union Banking Corporation; G.H. Walker & Company; Missouri Pacific Railroad; Laclede Gas and the New Orleans, Texas and Mexico Railroad.

 

La 27 martie 1933 Max Warburg (NOTA 3) ii asigura pe Harriman si asociatii sai de la Brown Brothers Harriman ca guvernul lui Hitler este bun pentru Germania.

La 29 martie 1933 Erich, fiul lui Max Warburg, ii trimite o telegrama varului sau Frederick M. Warburg (director la Harriman railroad system) cerandu-i sa isi foloseasca toata influenta pentru a stopa orice activitate anti-nazista din SUA, inclusiv orice referire la noutati despre atrocitati in presa sau mitinguri.

In mai 1933 are loc un aranjament intre Hjalmar Schacht si John Foster Dulles (NOTA 6) prin care toate afacerile intre nazisti si SUA sa fie coordonate prin Harriman International Co. (condusa de Oliver, varul lui Averell Harriman). La negocieri iau parte si Max Warburg si Kurt von Schroeder.

La 5 septembrie 1933, Hamburg Amerika Line se uneste cu North German Lloyd Company, cu acordul nazistilor, devenind Hapag-Lloyd.

La inceputul lui 1934 guvernul polonez incepe o batalie impotriva actionarilor celui mai mare complex industrial din Polonia: Upper Silesian Coal and Steel Company (germani si americani: Friedrich Flick, Averell Harriman, George Herbert Walker, Prescott Bush). Era vorba de sume si interese colosale si cum acesti giganti faceau afaceri atat cu nazistii cat si cu sovieticii, nu dupa mult timp polonezii vor plange amarnic…

 

In 1937 John D. Rockefeller il numeste presedinte si CEO al Standard Oil of New Jersey pe William S. Farish.

William Stamps Farish II (1881 – 1942) a fost presedinte general Standard Oil (in 1937) si American Petroleum Institute (in 1926). Principalul manager al intelegerii dintre Standard Oil Co. of New Jersey si concernul I.G. Farben. Conform acesteia, la 14 iunie 1940 se inaugureaza la Auschwitz o fabrica ce va produce cauciuc din carbune. Vor fi folositi muncitori sclavi.

 

Baron Louis, membru al casei Rothschild (NOTA 5) Austria se lasa prins in 1938 de catre germani dupa Anschluss. Spun se lasa prins, caci este greu de presupus ca n-a stiut sa plece, in conditiile in care TOATE ELITELE evreiesti au putut s-o faca chiar si din Germania. A fost insa inca un bun prilej de a mai finanta enorm nazismul, totul figurand ca o conditie spre a i se da drumul… Dupa care in octombrie 1939 firma S M von Rothschild este vanduta de catre nazisti bancii private Merck, Finck & Co. Atat de mult le-a placut palatul familiei, incat acolo si-a mutat Gestapo sediul local.

 

In august 1938, dupa ce si-a terminat ticalosita misiune, Max Warburg (NOTA 3), sotia sa Alice si fiica lor Gisela pleaca la rudele lor din SUA … Incepea (1939) razboiul dorit cu atat de multa ardoare de papusari si era chiar prea trasa de par sa mai ramana.

 

La inceputul lui 1939 isi incepe lucrul in cel mai mare secret posibil War and Peace Studies fondata de Rockefeller Foundation (NOTA 7). Atat de secret, incat nici macar majoritatea membrilor celebrului, puternicului si influentului Council on Foreign Relations (NOTA 8) nu stiau de el. Era impartit in patru: economico-financiar, securitate-armament, teritorii si politic. Grupul securitate-armament era condus de catre Allen W. Dulles, fratele lui John Foster Dulles, un apropiat al familiei Rockefeller, ce va deveni o figura de prima importanta in OSS, predecesorul CIA .  

 

In februarie 1940 lui Fritz Thyssen i se retrage cetatenia germana si i se nationalizeaza enormul holding. In vara este arestat. Scrie cartea „I Paid Hitler„.

La 12 decembrie 1941 nazistii ordona tuturor bancilor americane din Franta sa-si inchida portile, cu exceptia … Morgan et Cie and Chase of New York.

 

In august 1942 Eduard Schulte transfera actiunile Silesian-American catre Erzag, o firma financiara La Roche. Schulte devine officer al noii corporatii si obtine permisiunea germanilor de a … exporta zinc, o componenta esentiala a industriei de razboi. Afacerea a mers si la un an dupa declansarea oficiala a razboiului intre SUA si Germania.

Eduard Schulte (1891 – 1966) a fost un proeminent industrias german, unul dintre primii ce i-a avertizat pe aliati sa spuna lumii despre exterminarea sistematica a evreilor din zona europeana ocupata de nazisti.

 

Bergwerksgesellschaft Georg von Giesche’s Erben a fost o companie succesoare a proprietatilor industriale ale familiei aristrocratice germane Giesche.

In 1922 , ca o consecinta a retrasarii hartii Europei, o mare parte a proprietatilor Giesche’s Erben localizate in Silesia au fost atribuite Poloniei si redenumite Giesche Corporation, dar cu capital 100 % german (Bergwerksgesellschaft Georg von Giesche’s Erben).

In 1926 Anaconda (NOTA 9) si William Averell Harriman achizitioneaza 51 % din compania Giesche (Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc). In acelasi an proeminentul industrias german Eduard Schulte (1891 – 1966) devine general director. In septembrie 1939 cand Germania invadeaza Polonia, compania intra sub controlul ei, factorul decizional ramanand insa acelasi Eduard Schulte, cel ce avea relatii influente atat in cercurile naziste inalte dar si cu Allen W. Dulles, pe care-l intalnea cand calatorea in Elvetia. Dulles il stia de peste 15 ani pe Eduard Schulte prin firma sa de avocatura Sullivan and Cromwell, ce reprezenta coproprietarul lui Giesche’s: Anaconda Copper.

 

Dar Germania a fost folosita doar pentru a declansa razboiul, nu si pentru a-l castiga. Astfel, din 1942 dispar toate sursele de finantare din partea papusarilor. La 20 octombrie 1942 se opresc operatiunile Union Banking Corporation din New York conduse de Prescott Bush, E. Roland „Bunny” Harriman, trei nazisti si alti doi asociati ai lui Bush. La 28 octombrie 1942 acelasi lucru se petrece cu alte doua entitati coordonate de Prescott Bush si Averell Harriman (NOTA 12): The Holland-American Trading Company si Seamless Steel Equipment Corporation.

 

La 26 august 1944 castelul Rothschild din Paris este gasit continand TOATE bunurile intacte si la locul lor, cu toate ca fusese folosit ca centru pentru Luftwaffe si ca il vizitase de numeroase ori Hermann Goering. N-au avut dreptul la mai mult?

 

In 1945 Allen Dulles este acuzat de spalare de bani nazisti din Banca Ungariei in Elvetia dar este scos basma curata de catre departamentul de stat SUA .

 

ALTI FINANTATORI SI SUSTINATORI:

Mega compania germana IG Farben a mai avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg.

Henry Ford (1863 – 1947), fondatorul Ford Motor Company si parintele liniei de asamblare folosita in productia de masa. Mason. Membru Bohemian Grove. Mega compania IG Farben a avut de asemenea stranse legaturi de afaceri cu Ford Motor Company. Mai mult, Henry Ford a fost un sustinator anti-semit al lui Hitler. Iar Hitler la randul sau a fost profund influentat de scrierile lui Ford si i-au servit ca sursa de inspiratie pentru Mein Kampf. A fost unul din idolii sai, pe care mai apoi chiar l-a decorat prin diplomatii sai. Asta n-a daunat familiei, din contra, prima conferinta Bilderberg (NOTA 11) din SUA, din 1957, a fost sponsorizata de Ford Foundation. Iar familia Ford face parte din cercul prietenilor apropiati ai familiei Rockefeller.

 

Bunicul lui Gianni Agnelli (NOTA 13) a produs autovehicule pentru puterile Axei.

 

John Jay McCloy ( 1895 – 1989 ) , prieten apropiat al familiei Rockefeller (NOTA 15). S-a opus bombardamentelor atomice asupra Japoniei. Consilier al colosului combinat german I. G. Farben, Assistant Secretary of War 1941 – 1945. Suporter al celui de al Treilea Reich. Presedinte intre 1947 – 1949 al World Bank. Intre 1949 si 1952 U.S. High Commissioner in Germania. A dus o campanie de iertare si comutare a pedepselor industriasilor germani Friedrich Flick, Alfried Krupp precum si a lui Ernst von Weizsäcker, tatal viitorului presedinte german Richard von Weizsäcker. Chairman al Chase Manhattan Bank (1953 – 1960), chairman al Ford Foundation (1958 – 1965), trustee al Rockefeller Foundation (1946 – 1949) si (1953 – 1958). Intre 1954 si 1970 a fost chairman al Council on Foreign Relations. A fost un important consilier al presedintilor John F. Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon, Jimmy Carter si Ronald Reagan. Prieten vechi cu Allen Dulles (NOTA 14). Partener in firma de avocatura asociata familiei Rockefeller, Milbank, Tweed, Hadley & McCloy, ajutand colosii petrolieri, inclusiv Exxon in confruntarilor lor juridice cu nationalismul din unele tari arabe.

 

Alti colosi ce au facut afaceri cu nazistii au fost General Motors si DuPont (cu IG Farben).

 

John Charles Walsham Reith, 1st Baron Reith (1889 – 1971). In 1922 General Manager al British Broadcasting Company Ltd., in 1923 Managing Director si in 1927 Director-General al British Broadcasting Corporation. In biografia My Father — Reith of the BBC (publicata in 2006), fiica sa Marista Leishman declara ca tatal ei a avut simpatii naziste.

 

Thomas John Watson, Sr. (1874 – 1956), mason, fondatorul International Business Machines (IBM), membru Carnegie Endowment for International Peace si membru al cultului Bohemian Grove.

IBM a avut relatii cu nazismul. Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru nazisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date. Imediat ce invadau o tara, nemtii verificau sistemul de recensamant cu ajutorul cardurilor, luand astfel urma fiecarui evreu, tigan sau oricarui alt non-arian. In acelasi fel se tinea si evidenta prizonierilor – se stia pentru fiecare orientarea religioasa, locul natal si modul in care urmau sa fie executati.

IBM este companie membra Council on Foreign Relations. A avut, de fapt, mereu relatii stranse cu papusarii. Fondatorul ei, Thomas J. Watson a fost medaliat de Adolf Hitler.

 

Inchei amintind faptul ca Maria Anna Schicklgruber, mama lui Alois Hitler, bunica lui Adolf Hitler a lucrat in casa lui Salomon Mayer von Rothschild. Dupa ce a ramas insarcinata, a parasit casa nascandu-l pe Alois, caruia nu i se stie nici pana azi cine ii este tatal natural.

Banuind ceva, dictatorul Austriei, Engelbert Dollfuss (1892 –  1934) a facut investigatii si unii autori chiar considera ca ar fi descoperit niste documente compromitatoare conform carora baronul era bunicul lui Hitler. Nu stim ce a decoperit el, dar cert este ca a fost asasinat de catre agenti nazisti in 1934.

 

NOTE:

(NOTA 1)

Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ), United States Senator, tatal fostului presedinte George H. W. Bush, bunicul fostului presedinte George W. Bush (membru Bohemian Grove).

Membru Zeta Psi si Skull and Bones.

Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist.

In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker.

Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co..

Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947. Cititi va rog si:

EUGENIE: instrumentul prin care PAPUSARII doresc diminuarea drastica a populatiei Pamantului si transformarea celor ramasi in sclavi

Despre ceilalti membri ai familiei cititi va rog articolul:

Personalitati si organizatii: familia BUSH

(NOTA 2)

Clarence Douglas Dillon (1909 – 2003), evreu, participant Bilderberg, fost United States Secretary of the Treasury, membru important in comitetul executiv al National Security Council (ExComm), prieten apropiat John D. Rockefeller 3rd si David Rockefeller. De asemenea al lui Philip Graham. Membru Council on Foreign Relations.

(NOTA 3)

Familia Warburg, evrei.

Paul Warburg (1868 – 1932) impreuna cu fratii sai Max Warburg (1867 – 1946) si Felix Warburg (1871 – 1937), toti bancheri, au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania.

Max a ramas pe batranul continent iar Paul si Felix au inceput afacerile in SUA la Kuhn, Loeb & Co. si nu numai.

Paul Warburg a fost si presedinte al Bank of Manhattan, stramoasa JPMorgan Chase & Co. De asemenea a fost si primul director Council on Foreign Relations. In 1895 se insoara cu Nina Loeb, fiica Solomon Loeb de la Kuhn, Loeb & Co. A fost unul dintre principalii fondatori ai Federal Reserve.

Membru Supervisory Boards („Aufsichtsrat”) al subsidiarei I.G. Farben din SUA.

Felix Moritz Warburgs-a insurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff. Casa sa din New York este acum Jewish Museum iar Kfar Warburg din Israel ii poarta numele.

A fost unul dintre liderii comunitatii evreiesti din SUA si a fondat American Jewish Joint Distribution Committee, al carui principal finantator a fost Jacob Schiff.

Fiica sa Carola Warburg Rothschild (1896–1987) s-a maritat cu Walter N. Rothschild, fiul lui Simon F. Rothschild.

Max Warburg a participat la Conferința de pace de la Paris din 1919 de la Versailles, ca parte a delegației germane.

In 1926 are loc primul congres International Paneuropean Union cu finantarea evreilor Louis Rothschild si Max Warburg:

KALERGI a fondat PANEUROPA cu banii evreilor ROTHSCHILD si WARBURG. Cum zice el ca va arata rasa europeana si cine o va conduce?

În timpul Republicii de la Weimar, a servit în consiliul („Generalrat”) Reichsbank între 1924 și 1933.

Pana in 1932 a fost membru Supervisory Board („Aufsichtsrat”) al I.G. Farben (Interessen Gemeinschaft Farben).

A emigrat din Germania in 1938.

Alti membri mai importanti ai familiei:

Otto Warburg, var cu cei trei de mai sus, a fost ales seful World Zionist Organization in 1911.

James Warburg (1896-1969), fiul lui Paul si consultant financiar al presedintelui Franklin D. Roosevelt declara în fata Senatului SUA pe 7 februarie 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.“

Cititi va rog si:

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island – Federal Reserve

(NOTA 4)

John Pierpont Morgan (1837 –  1913), un adevarat gigant in banci – finante, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnalisti de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

S-a nascut intr-o familie bogata – o familie de bancheri importanti – si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
Cu exceptii precum John D. Rockefeller, ce crease cel mai mare monopol (Standard Oil Company) sau Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea pe atunci banii necesari pentru a forma trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri de pe Wall Street.

Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti precum Philip Armour (“regele” industriei alimentare pe-atunci) si Collis Huntington (“regele” industriei transporturilor) s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb. Astfel ca pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA, aproape jumatate din milionarii americani locuind in aceasta metropola. Iar Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii, printre care si U.S. Steel, un imens trust al otelului format in 1901 din fabricile pe care le achizitionase de la Andrew Carnegie.

A avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg.

(NOTA 5)

Familia Rothschild

Mayer Amschel Rothschild (1744  –  1812), fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice.

Cititi va rog si:

Vigilant Citizen: ORDINUL ILLUMINATI – originile, metodele și influența lui asupra evenimentelor mondiale

Sa vedem cine au fost fii sai:

Salomon Mayer (1774 – 1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria, care a determinat dezvoltarea economica a Austriei.

Nathan Mayer (1777 – 1836) – fondatorul Rothschild banking family of England. In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula, a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului. De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat. Au finantat tabara anti Napoleon. A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol.

Fiul lui Nathan Mayer, Lionel de Rothschild (1808-1879), a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez. A investit masiv in Franta. Fiul sau, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892.

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud.

Calmann (Carl) Mayer (1788 – 1855) – fondatorul Rothschild banking family of Naples (Napoli).

James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France. A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala. La vremea sa a fost cel mai bogat om de pe Pamant.

Sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai. In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii, rezultau sinucigasi sau nebuni.

(NOTA 6)

John Foster Dulles (1888 – 1959), U.S. Secretary of State sub presedintele Dwight D. Eisenhower (1953 – 1959), fratele directorului CIA Allen Welsh Dulles.

In 1918 este consilier in delegatia americana de la Versailles Peace Conference ajutandu-l pe unchiul sau, viitorul secretar de stat Robert Lansing, apoi membru al War Reparations Committee.

Devine partener al firmei internationale de avocatura Sullivan & Cromwell care a facut afaceri cu regimul nazist.

In 1945 participa la San Francisco Conference consiliindu-l pe Arthur H. Vandenberg si ajutand la pregatirea United Nations Charter. A fost delegat american United Nations General Assembly 1946, 1947 si 1950.

Ca secretar de stat si-a adus un aport considerabil la consolidarea NATO.

In 1953, impreuna cu fratele sau, in cadrul Operation Ajax, l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi. Cititi va rog si:

A fost o vreme cand IRANUL era cel mai puternic aliat al Israelului (deci si al SUA) din zona. Apoi ceva s-a intamplat…

Chairman si cofondator al Commission on a Just and Durable Peace of the Federal Council of Churches of Christ in America (National Council of Churches):

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a cladit pe banii ROCKEFELLER, iar telul sau final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e in rahat pana in gat dar zicem ca mirosim a levantica

Chairman of the Board for the Carnegie Endowment for International Peace, Trustee of the Rockefeller Foundation 1935 – 1952, membru fondator Council on Foreign Relations. Prieten apropiat al familiei Rockefeller.

(NOTA 7)

Rockefeller Foundation a fost creata in 1913 de John D. Rockefeller („Senior”) si este una dintre cele mai influente fundatii private mondiale. In 1917 chairman devine John D. Rockefeller, Jr., alti membri marcanti fiind C. Douglas Dillon si Henry Kissinger.

S-a implicat in timpul primului razboi mondial, mai ales prin omul lor, canadianul William Lyon Mackenzie King in relatiile industriale.

In anii 1930 incepe o masiva aducere a evreilor bine pregatiti sau cadre universitare din Europa. Desi aveau mijloace financiare sa scoata toti evreii, n-au facut-o insa. Cititi va rog si:

Deputat israelian: liderii sioniști au refuzat să aprobe planurile de salvare a evreilor de la Holocaust

A finantat si Peking Union Medical College, a carui denumire a fost schimbata in timpul revolutiei culturale in „Capital University of Medical Sciences” dar care a revenit la vechiul nume in 1979.

Mii de oameni de stiinta din intreaga lume au lucrat pentru ei in vaste si foarte importante programe:

Council on Foreign Relations, notabil War and Peace Studies (1939 – 1945) care a sfatuit US State Department si guvernul in planurile strategice si de perspectiva.

Royal Institute of International Affairs (RIIA) din Londra.

Carnegie Endowment for International Peace, diplomatic training program.

Brookings Institution

World Bank, finantarea training-ul oficialilor straini in cadrul Economic Development Institute.

Harvard University, Center for International Affairs

Yale University, Institute of International Studies

Princeton University, Office of Population Research;

Columbia University, Russia Institute;

University of the Philippines, Los Baños , College of Agriculture si construirea unui centru pentru studentii straini

Library of Congress

Bodleian Library, Oxford University

Population Council

Social Science Research Council

National Bureau of Economic Research.

Kokuritsu Kōshū Eisei-in in Tokyo (1938);

Group of Thirty

A suportat multe programe ale Natiunilor Unite, intre care si First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999. A creat modele pentru World Health Organization, National Science Foundation, National Institute of Health.

A sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.

A declansat si finantat Green Revolution, reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii , hibridizari , modificari genetice. A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si:

Cum fundatiile Rockefeller si Bill Gates infometeaza Africa prin Revolutia Verde. Lumea lor e mica. Aceleasi nume le regasim si in afacerea OMS – Coronavirus – vaccin

Foarte activi in „lupta impotriva Covid”:

Planul Fundației Rockefeller: Ancheta epidemiologica de proportii gigantice cu zeci de milioane de teste saptamanal pentru depistarea americanilor infectati si cu sute de mii de lucratori pentru depistarea contactilor

(NOTA 8)

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg. Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt familia Rockefeller, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations (CFR).

A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane.

Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs. Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.

CFR este strans legat de David Rockefeller Studies Program.

(NOTA 9)

In 1895 componenta franceza a familiei Rothschilds devine interesata in cumpararea minelor Anaconda, achizitionand un sfert din ea. Si nu era singura pe lista lor. La sfarsitul anilor 1890 familia controla deja peste 40 % din intreaga productie mondiala de cupru. Rolul lor in Anaconda a fost insa scurt, in 1899 predand stafeta familiei prietene Rockefeller care au creat din ea gigantul Amalgamated Copper Mining Company, una dintre cele mai mari trusturi de la inceputul secolului 20. Intreaga compania a fost insa cumparata printr-un artificiu financiar de catre Henry H. Rogers (prietenul si partenerul de afaceri al lui John D. Rockefeller) impreuna cu William Rockefeller, cu implicarea National City Bank of New York. Pana in 1915 reuseste sa incorporeze toate rivalele din zona, dupa care isi reschimba denumirea in Anaconda.

Industria cuprului era extrem de profitabila prin pretul artificial ridicat in conditiile in care incepuse electrificarea. In anii 1920 profitul companiei atinsese maximul, extinzandu-se si in industria de mangan, zinc, aluminiu.

In 1922 achizitioneaza operatiunile miniere din Chile (Chuquicamata, cea mai mare din lume) si Mexic, aducand doua treimi din toate profiturile companiei.

In 1928 insa, Rockefeller incepe crearea dezastrului care a atins in 1929 apogeul, considerata cea mai mare frauda din istoria bancara de pana atunci si cauza declansarii MARII CRIZE.

(NOTA 11)

Sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954.

(NOTA 12)

William Averell Harriman (1891 – 1986), politician, afacerist si diplomat. Fiul baronului din transporturi E. H. Harriman. Secretary of Commerce sub presedintele Harry S. Truman si Governor of New York.

Membru Skull and Bones.

Trimis special al presedintelui Franklin D. Roosevelt in Europa, ambasador in Uniunea Sovietica si Marea Britanie.

A fost casatorit cu fosta sotie a fiului lui Winston Churchill.

In 1922 intemeiaza banca W.A. Harriman & Co. In 1927 i se alatura fratele sau, aceasta devenind Harriman Brothers & Company, care in 1931 se uneste cu Brown Bros. & Co. devenind gigantul de mare succes Brown Brothers Harriman & Co. care i-a avut ca angajati apropiati si pe George Herbert Walker si ginerele sau Prescott Bush.

Printre proprietatile lor mai putem enumera Union Pacific Railroad, Merchant Shipping Corporation, Polaroid Corporation.

Asociati la Southern Pacific Railroad (inclusiv Central Pacific Railroad), Illinois Central Railroad; Wells Fargo & Co.; Pacific Mail Steamship Co.; American Shipping & Commerce (HAPAG), American Hawaiian Steamship Co., United American Lines; Guarantee Trust Company si Union Banking Corporation.

Banca lor a fost implicata in finantari si relatii de afaceri cu companii germane, inclusiv cu unul din cei mai mari finantisti ai nazismului, industriasul Fritz Thyssen. Acestea au continuat si dupa ce Hitler a declarat razboi SUA. Pana la urma, au fost sistate oficial la 20 octombrie 1942 afacerile:

Union Banking Corporation (Thyssen, Brown Brothers Harriman).

Holland-American Trading Corporation (Harriman)

Seamless Steel Equipment Corporation (Harriman)

Silesian-American Corporation

Acestea au fost luate de guvern si returnate dupa razboi.

Union Banking Corporation s-a dizolvat in 1951.

Harriman, ca trimis special al lui Franklin D. Roosevelt a fost prezent la intalnirea acestuia cu Winston Churchill, celebra Atlantic Charter din august 1941.

In 1951 a mediat la Teheran intre Iran si Marea Britanie problema creata de dorinta iranienilor de a nationaliza Anglo-Iranian Oil Company.

Membru marcant Council on Foreign Relations.

Alte afaceri:

In 1937 Newsweek (magazin fondat in 1933, lansat in 1935) se uneste cu jurnalul Today, fondat in 1932 de catre Averell Harriman si Vincent Astor, ultimul devenind chairman of the board si principal actionar pana in 1959. Newsweek este cumparat de Washington Post in 1961.

(NOTA 13)

Giovanni Agnelli (1921 –  2003), industrias italian, conducatorul Fiat. Bunicul sau, Giovanni Agnelli, a produs autovehicule pentru puterile Axei.

In anii 1970 vinde o parte din companie catre Lafico, companie libiana a colonelului Gaddafi.

Relatii stranse cu STANGA italiana. Conducator al clubului Juventus.

Prieten apropiat cu Henry Kissinger si David Rockefeller. Ultimul l-a numit International Advisory Committee (IAC) al Chase Manhattan Bank, condusa de Rockefeller. A fost de asemenea membru al Rockefeller Center. Participant Bilderberg.

(NOTA 14)

Allen Welsh Dulles (1893 – 1969), prieten apropiat al familiei Rockefeller, Director of Central Intelligence (de-facto sef al U.S. Central Intelligence Agency), membru Warren Commission, partener al Sullivan & Cromwell. Fratele lui John Foster Dulles.

Dupa razboi este creata vestita si influenta Central Intelligence Agency, devenindu-i sef. Au fost cooptati inclusiv oameni de stiinta nazisti carora li s-a ascuns trecutul.

Membru Council on Foreign Relations.

In 1953, impreuna cu fratele sau, in cadrul Operation Ajax, l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi. Tot ei au realizat dezastrul Bay of Pigs Invasion cand au lucrat inclusiv cu mafia pentru incercarea de rasturnare a lui Castro.

L-au exasperat pe John F. Kennedy care la un moment dat a spus: “Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant“  N-a mai apucat, Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea… Cititi va rog si:

Istorie suprimată: dovezi privind asasinarea lui John F. Kennedy, a lui Martin Luther King și a lui Robert F. Kennedy

(NOTA 15)

Cititi va rog:

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

 

Cititi va rog si:

COLOSII DIAVOLULUI: IG Farben – Rockefeller / De la sustinerea masinii de razboi naziste la Codex Alimentarius si Big Pharma

Sfarsitul lui aprilie: momentul pentru SACRIFICII UMANE / Pactul lui Hitler cu diavolul din noaptea de 30 aprilie (cand se sarbatoreste draceasca Walpurgisnacht) / Semnificatia rituala a zilei de 1 Mai

HAARETZ: Teste de ADN au arătat că Hitler avea origini evreiești și africane

EVA BRAUN, sotia lui ADOLF HITLER, a fost EVREICA?

Câştigător de Oscar si regizor al filmului „JFK”, OLIVER STONE spune că ADOLF HITLER a fost „susţinut de bancheri din vest”

HITLER a fost influentat de DARWIN, nu de CRESTINISM…