Saccsiv – Weblog

MIHAI EMINESCU si EVREII

Posted in MIHAI EMINESCU by saccsiv on Ianuarie 15, 2015

Iata comentariul cititorului Alex postat la articolul CUM O CACAREAZA E UMFLATA PANA AJUNGE O LATRINA. Articolul din ADEVARUL – Viral de Crăciun: „Vestirea Nașterii Domnului” contracost, urmată de refuzul unui tânăr:

Mihai Eminescu (ianuarie 1877) :

“Punând o dată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci excitarea urelor între clase şi popoare, uşor li-e evreilor să spună, orice minciună patentată. Publicul cafenelelor, blazat pe ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă.
. . .

În frunte, stă, fireşte, organul jidovesc Adevarul (…)
Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin gălăgie si reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe jidoviţi şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”

   Comentariu saccsiv:

   Nu stiam textul, am cautat pe internet si am gasit:

FOAIE NATIONALA: Lichidarea lui Eminescu

Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. 
“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.

În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ­gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România.
[Carp fiind, totuşi, un nume destul de rar, şi neînţelegând adeziunea sa la interesele evreilor, ne-am îndreptat către marele dicţionar masonic publicat în Ordinul Masonic Român de către Horia Nestorescu-Bălceşti , unde am găsit mai mulţi Carp: în afară de Petre Carp al nostru, duşman al lui Eminescu şi membru al lojii Steaua României, apare şi un anume Horia Carp, “ziarist evreu, membru al unei loji din obedienţa Marii Loji Naţionale”.]
Pornit împotriva poziţiei exprimate de Timpul, la 15 martie 1879 Carp le scrie atât lui Eminescu cât şi lui Maiorescu. Lui Eminescu îi scrie: “Domnule redactor, în timpurile din urmă aţi crezut că este oportun de-a da sprijinul importantului ziar ce redactaţi, unor idei atât de opuse convicţiunilor a căror organ m-am făcut în Senat încât mă văd cu părere de rău silit de-a afirma pe calea publicităţii adânca divergenţa de păreri ce ne desparte…”; iar lui Maiorescu: “Dragă Titus, ce faceţi voi la Timpul şi cum credeţi că o să meargă astfel înainte?… în ce parte din lume partidul conservator a căutat să ajungă la putere prin pasionarea maselor?… în asemenea împrejurări, eu unul a trebuit să-mi pun întrebarea ce rol mai joc între contribuitorii Timpului?… Prin urmare te rog să notifici comitetului să mă şteargă din lista subscriitorilor… Tu ai o clientelă întinsă despre a cărei genesis mi-ai vorbit într-o zi [aluzie şi atenţionare din partea lui Carp, către Maiorescu care trăia din solda clienţilor săi evrei]. Sapienti sit. For ever! P.P. Carp.” Poziţia lui Carp faţă de revendicările evreilor asupra României este sintetizată în următoarea poziţie, exprimată în 1881: “Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici”. 
Eminescu îi răspunde în Timpul:

“Dl. P.Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în chestiunea izraelită… însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare”.

Deasemnea se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, precum Zizi Cantacuzino şi Lahovari. Acestuia din urmă i-a spus în cadrul redacţiei din Timpul: “Du-te, mă, în mă-ta! Tată-tău nu ştia nici bine româneşte, ce-mi tot cânţi tu de românism.”

Cea mai categorică explicaţie dată de Eminescu faţă de criticile lui P.P. Carp a apărut în Timpul cu numai o lună înainte ca el să fie lichidat social şi fizic:

“În altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] Văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu şi un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu Warszazvsky ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu Alianţa Izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”
Deşi Titu Maiorescu era acuzat de către colegii de partid că îi ţine spatele lui Eminescu la Timpul, Eminescu îl atacă şi pe acesta:
” Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi chestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni chestiunea completei dezmoşteniţi a poporului românesc”.
Maiorescu îşi nota prompt în Jurnal: “Grea epoca Eminescu… Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.
“Afacerea Warszawsky” din epocă, dezvăluită şi combătută de Mihai Eminescu în Timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în Bulgaria. Bancherul rus de origine evreiască A.M. Warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a cumpăra la preţuri modice alimente din România (de a rechiziţiona) pentru a le vinde apoi armatei ţariste. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste Dunăre mijloacele de transport. Deşi avocatul cu luna al lui Warszawsky devenise Titu Maiorescu, Eminescu a publicat mai multe documente ce au dovedit coruperea guvernanţilor la care se pretase bancherul evreu.
Iată scrisoarea lui Warszawsky către Rossisky, datată l decembrie 1877 şi publicată de Eminescu în Timpul:
“Excelenţă.
Din depeşa mea şi din depeşa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedicările şi astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecţilor din opt districte, ca să puie la dispoziţiunea mea câte 1200 care pe zi pentru Bucureşti şi 500 pentru Frăţeşti… Mult m-au costat pe mine bani, vreme şi trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru [adică Cogălniceanu (precizează Eminescu)] fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această chestie…
Eu voi avea oricâte căruţe va fi de trebuinţă pentru oricât transport şi oriunde veţi voi a transporta, măcar că până acuma cărăuşii de bună voie tocmiţi nu voiau a merge decât la Sistov; acum însă s-a schimbat chestia şi merg siliţi oriunde vreau.”
În urma campaniei de presă condusă de Eminescu privind “afacerea Warszawsky” au fost sesizate organele judecătoreşti, dar Tribunalul de Ilfov hotărăşte că nu era “caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva”.
Urmărirea lui Mihai Eminescu de către agenţii secreţi ai marilor puteri străine, a fost remarcată din anul 1876 printr-un agent evreu Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei de la Bucureşti. Unul dintre primele rapoarte ale ambasadei austriece, la adresa lui Eminescu, conţine 20 de pagini şi este semnat de consulul austriac de la Iaşi, fiind trimis ministrului de externe al Imperiului Austro-Ungariei la data de 5 ianuarie 1877. Cu un an înainte ca Eminescu să fie anihilat, la 7 iunie 1882, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, transmite un raport secret despre Eminescu, văzut vinovat prin activitatea sa de la Societatea Carpaţii de uneltire împotriva imperiului, în vederea unirii Transilvaniei cu ţara mamă:
“Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [sursa era, după toate indiciile, chiar Titu Maiorescu] . . . S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari. ­
În afara agenţilor marilor puteri europene, o atenţie aparte i-o acordau lui Eminescu nenumăraţii agenţi ai Alianţei Universale Israelite.
Şi iată că, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, doamna Szoke, îi trimite avocatului mason – Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu a înnebunit. Astfel, fără voia sa, ca plan al uneia dintre cele mai monstruoase conspiraţii anti-româneşti, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la “Caritatea” (Caritas) punându-i-se falşul diagnostic de alcoolism şi sifilis. Studiul dr. Ion Nica (Eminescu, structura somato-psihică, 1972) arată că, în acea perioadă, Eminescu era marcat de o mare suferinţă pe fond psihic, ca urmare a greutăţilor şi luptelor politice prin care trecea, respectiv de o psihoză maniaco-depresivă. Cu toate acestea, un anume dr. Iszac i-ar fi pus lui Eminescu acel diagnostic care îi putea permite administrarea-unui tratament care să-l digtrugă fizic. La acea vreme, sifilisul nu cunoştea un tratament eficient, iar clinic se aplicau cele mai periculoase şi distructive tratamente. Un astfel de tratament, cu efecte catastrofale pentru Mihai Eminescu a fost administrarea de doze de mercur, element care se ştie că este extrem de toxic pentru om şi că poate provoca moartea. Medicii i-au administrat lui Eminescu câte 20 de fracţiuni a 4 grame de mercur, “când şi o jumătate de gram poate să aibă acţiuni dăunătoare” precizează la rândul său specialistul român Ovidiu Vuia. Urmare acestui tratament Eminescu a suferit de o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară şi mai apoi ucis în spital cu un bolovan cu care a fost lovit în cap.
Studiul dr. Nica, foarte valoros de altfel, suferă de o mare eroare. Faptul că pune un diagnostic psihiatric lui Eminescu bazându-se pe o sursă nedemnă de încredere. Este vorba de ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 care, sub semnătura lui Alexandru Ciurcu, publica articolul “Din amintirile mele”. Or, până după al doilea război mondial, ziarele Adevărul şi Dimineaţa au fost cele mai puternice şi viclene organe de presă evreieşti din românia. Iată situaţia descrisă de A.C.Cuza în 1905:
“În ziaristică, tot jidanii au introdus la noi în ţară tonul violent şi trivialităţile presei-revolver, prin care înjosesc orice discuţie şi batjocoresc instituţiile şi demnitarii ţării,. În frunte, stă, fireşte, organul jidovesc Adevărul, al cărui comitet de redacţie se alcătuieşte din următoarele ilustraţii cuşer ale gazetăriei «române», ale căror nume le reproducem după actele unui proces de calomnie, în care numiţii figurează – se înţelege – ca inculpaţi (Curtea cu Juraţi de Ilfov, Octombrie 1905): B. Braunstein – zis B.Brănişteanu; Albert Honigman – zis A. Fagure; A. Rosen – zis Nora; A. Fuchs – zis G. Mihail; S.Goldenberg – zis Munteanu; Lazar Kastenbaum – zis Castelan; E. Feinsilber – zis E. Emilian; E. Weber – zis Adrian Verea, şi vor mai fi.
Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin galăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe jidoviţi şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”
De fapt, relatările mincinoase la adresa lui Mihai Eminescu, publicate în ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 se bazează pe închipuitele amintiri ale lui Grigore Ventura, cel ce ar fi fost lângă Eminescu când acesta a fost pus în cămaşă de forţă şi care ar fi relatat cum în cofetăria Capsa, agitând un pistol mare, Eminescu a spus că pleacă să-l împuşte pe rege. Trebuie reţinute două aspecte: 1. Gr. Ventura era mort de mulţi ani când cotidianul evreiesc lansa “amintirile” sale menite peste timp să consolideze marea conspiraţie istorică anti-Eminescu; 2.Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci), corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu, Şuţu şi ceilalţi (de altfel, toţi ceilalţi membri ai familiei Ventura făceau parte din loja masonică Steaua României).
Informaţiile de mai sus, privind falsul diagnostic pus lui Eminescu şi otrăvirea sa cu mercur reies din studii mai vechi, nepopularizate, dar ele sunt depăşite azi de studiile lui Calin L. Cernăianu demarate în anul 2000: Recurs Eminescu, Suprimarea Gazetarului şi Conjuraţia anti-Eminescu.
Trebuie arătat de la bun început că Mihai Eminescu nu a fost niciodată mason, în schimb cei mai mulţi membri ai “Societăţii Literare Junimea” (din Iaşi) şi fruntaşii Partidului Conservator, da! Toţi aceştia făceau parte, cum am arătat, din loja masonică Steaua României, iar Eminescu era “protejatul” Junimii, poetul Junimii.
Atât Titu Maiorescu, cât şi Petre Carp, cei doi lideri ai Partidului Consen’ator din vremea respectivă aparţineau lojii masonice, dar cel mai important fapt este apartenenţa lui Alexandru Şuţu la această lojă, loja fiind de fapt chiar creată de familia de fanarioţi Şuţu. Ce gândeau oare aceştia, când Mihai Eminescu compara exploatarea evreiasca a românilor cu exploatarea fanariotă?
Loja Steaua României (“l’Etoile de Roumanie”) a fost creată în 1866 de ­principele” Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreieşti, controlată de către evrei. De altfel, chiar trezorierul (finanţatorul) lojii Steaua României era un evreu, Adolf Hennig. Familia Şuţu, familie de domnitori fanarioţi (Mihai Şuţu în Ţara Românească, Alecu Şuţu şi Mihai Gr. Şuţu în Moldova) era implicată social în politica româneasca în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu. Astfel, Nicolae Şuţu era un reputat economist liber-schimbist, curent atât de puternic combătut şi de blamat de Eminescu, în timp ce Alexandru Şuţu, profesor universitar, trecea de reputat medic psihiatru, el fiind acela care l-a internat forţat pe Eminescu, contribuind activ la eliminarea sa fizică din peisajul socio-politic românesc.
De altfel, se poate spune că până la un punct Eminescu fusese chiar creaţia lojii Steaua României, împotriva conducătorilor căreia s-a întors prin libertatea ce şi-a luat-o ca publicist, în chiar ziarele ce le conducea şi care aparţineau indirect lojii masonice. De exemplu, se cunoaşte ura ce o manifesta Eminescu în scris pentru perioada domniilor fanariote ce au pervertit conştiinţele româneşti şi au supt sângele poporului, pregătind astfel terenul pentru noua ocupaţie, evreiască. El lovea astfel în chiar creatorul lojii, în fanariotul Gh.M. Şuţu.
În bună tradiţie masonică, loja Steaua României avea “de faţă” Societatea Literară Junimea, iar presa ei avea să fie asigurată de Constituţiunea (1866), apoi de Gazeta de Iaşi (1867) şi, în fine, prin Gazeta naţională (1871) – tribune politice ale membrilor lojii. Convorbirile literare (1867) făceau acelaşi oficiu în domeniul literaturii, istoriei şi criticii literare.
În 1866, în cadrul demersurilor pentru desemnarea unui principe străin pe tronul României, a apărut condiţia apartenenţei acestuia la francmasonerie pentru a se obţine sprijinul internaţional al fraţilor masoni şi al Alianţei Israelite Universale, cu atât mai mult cu cât emanciparea evreilor, deziderat masonic, rămăsese încă o chestiune deschisă. De aceea, în toamna anului 1866 Iorgu Şuţu (mason iniţiat la Paris şi “venerabil” al lojii Steaua României) i-a propus principelui Carol I să devină francmason şi şef al Francmasoneriei Române, sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, ceea ce ar fi condus la ingerinţe străine în statul român, sub controlul Alianţei Israelite. Reacţia de refuz a casei regale a fost promptă, voinţa regală fiind întărită simbolic de interzicerea imediată a lojii masonice Discipolii lui Pitagora din Brăila , formată în cea mai mare parte din negustori greci şi evrei. La acea vreme toate lojile masonice importante româneşti se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, şi astfel, indirect, obediente directivelor evreieşti ale Alianţei Israelite, fiind toate înfiinţate de “negustorul francez” Auguste Carence:: Steaua Dunării, Steaua României, Discipolii lui Pitagora, Înţelepţii din Heliopolis. (Oricum, peste câţiva ani B’nai B’rith se implică direct şi creează la Bucureşti lojile Înfrăţirea Sionului şi Fraternitatea.)
Atitudinea general favorabilă românilor din partea regelui Carol I al României (fostul principe Carol) faţă de pretenţiile evreilor, precum şi refuzul său de apropiere de lojile masonice filoevreieşti, nu putea decât să-i oblige pe conspiratori să monteze un scenariu anti-regal, în care “antisemitul” Eminescu, înarmat cu un mare pistol se ducea “la Palat să îl împuşte pe rege”, motiv pentru care a fost pus în cămaşa de forţă şi internat. La rândul ei, opinia publică românească n-ar fi putut fi liniştită dacă Eminescu ar fi fost pur şi simplu concediat de la Timpul. Totodată, gura acestuia nu ar fi fost astfel închisă, căci ar fi putut găsi altă tribună de la care să îşi afirme poziţia puternic naţionalistă. De aceea, el trebuia făcut nebun. Şi cine a lansat versiunea că Eminescu a scos un pistol pentru a se duce să-l împuşte pe rege? Conform evreilor de la Adevărul, afirmaţia fusese cândva susţinută de către doamna Capsa, evenimentul petrecându-se chipurile în cafeneaua literară Capsa. Nimeni din epocă nu a putut confirma această poveste, dar ştim că şi soţul patroanei, domnul Capsa, era membru al aceleiaşi loji masonice ca şi ceilalţi conspiratori, loja Steaua României.
Societatea Junimea a rămas cunoscută în istoria literaturii române ca promotoare a lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici, care aveau să colaboreze la periodicul editat de Junimea, Convorbiri Literare. Teoreticianul Junimii era Titu Maiorescu, dar principala sa activitate era aceea de avocat, de pe urma căreia a dobândit o importantă avere. Profesor universitar la Iaşi şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din 1868 s-a dedicat avocaturii, iar din 1870 a intrat în politică. Este poate important să aflăm numele clienţilor lui Maiorescu din perioada în care Eminescu a fost lichidat fizic şi spiritual. Aceştia sunt: Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler, adică o clientelă cosmopolită preponderent evreiască, atât de ostilă lui Eminescu!
Pe bună dreptate se poate pune întrebarea: de ce istoria nu publică, în general, astfel de corelaţii ale faptelor, privind viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu? Concluziile sunt triste! Chiar George Călinescu, când a scris Viaţa lui Eminescu, a acceptat orice informaţie, din orice sursă, fără a o prelua critic, singura sa preocupare fiind realizarea unui roman biografic. De-a lungul carierei sale, Călinescu a colaborat, chiar, cu cei implicaţi în compromiterea lui Eminescu. Astfel, când editează revista literară Lumea, Călinescu îşi lia ca principal colaborator pe B. Brănişteanu, care nu este altul, aşa cum am arătat mai sus, decât evreul B. Braunstein, editor al ziarului Adevărul, ce întina memoria lui Eminescu, perpetuând conspiraţia privind nebunia acestuia. De altfel, o mare sumă de critici literari români sunt de fapt evrei camuflaţi de nume româneşti, conştienţi de activitatea antievreiască a poetului naţional al României şi voluntar interesaţi şi angajaţi în menţinerea mitului “Eminescu dement”, ca şi de salvarea în istorie a onorabilităţii conspiratorilor asasini. Aşa este şi cazul criticului literar Zigu Ornea, considerat o somitate a culturii româneşti, evreu din Botoşani care şi-a făcut chiar o carieră din anumite subiecte care se leagă de viaţa lui Eminescu, precum: Junimismul (1966), Junimea şi junimismul (1975), Viaţa lui Titu Maiorescu vol. I-II (1986-1987). [Zigu Ornea, care a exercitat în anii 90 şi funcţia de director al editurii evreieşti Hasefer, are totuşi meritul de a fi precizat că bancherul rus Warszawsky, deconspirat de Eminescu ca ruinător al ţărănimii române, era de fapt evreu].
Am arătat mai înainte că familia fanariotă Şuţu era o familie de masoni, aproape toţi, în România, fiind afiliaţi lojii Steaua României. Acordăm o atenţie specială acestora deoarece unul dintre ei a semnat condamnarea lui Eminescu: medicul Alexandru Şuţu.

[…]

Încercarea lui Şuţu de a induce în eroare, astfel încât, pe baza unei probe materiale plăsmuite, să obţină o decizie judecătorească, prin care Eminescu să fie privat de toate drepturile lui civile, mi se pare indiscutabilă. La toată această mizerie, l-a avut permanent alături pe Titu Maiorescu, omul care, avem motive s-o credem, a şi iniţiat acest demers odios. Potrivit jurnalului intim al acestuia din urmă, mai mult sau mai puţin conştienţi de ceea ce fac, doctorul Şuţu şi Simţion i-au devenit complici, într-o faptă necugetată… Pus în cămaşă de forţă, Eminescu a fost predat “Spitalului Israelit “Caritas”. De ce doctorul Şuţu numea acest stabiliment [din strada Plantelor nr.9, unde a fost închis Eminescu] “Institutul Caritatea” şi nu “Institutul Caritas”? Era Caritatea o subunitate a Spitalului Caritas ori o asociere în care Şuţu, proprietar al terenului, era parte? Se găsea în strada Plantelor un fel de secţie specială a Spitalului Caritas, profilată exclusiv pe suferinzii de boli psihice? Asta ar însemna, însă, că Eminescu a fost, de fapt, internat la “Spitalul Israelit Caritas”!… O altă ciudăţenie ar fi aceea că, din câte se cunosc, Eminescu nu a fost niciodată prea simpatizat de evrei, reacţia unora dintre dumnealor faţă de el fiind atât de impulsivă chiar şi astăzi. În 1922, Radu D. Rosetti informa opinia publică: «Se ştie că Mihail Eminescu… între sfârşitul lui 1884 şi începutul lui 1889 părea vindecat, când, în 1889 autorităţile sesizate de cei în drept l-au internat din nou în Spitalul [Israelit] Caritas din Bucureşti».”
Odată închis, Eminescu a fost practic scos de sub protecţia publicului şi chiar a rudelor sale. La 18 iulie 1883, fratele lui Mihai Eminescu, Matei, îi scria lui Maiorescu: “Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el”. Titu Maiorescu s-a prefăcut însă că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu. La rândul ei, Veronica Miele nu a putut pătrunde în Institutul Caritatea (Caritas) şi nici măcar nu a putut afla dacă Eminescu era sau nu internat aici.
La câteva luni de la îndepărtarea lui Eminescu de la Timpul şi din viaţa politică, Maiorescu îşi nota în Jurnal: “mare recunoaştere a importanţei mele politice”.
Următorul pas a fost acela al îndepărtării din ţară a lui Eminescu. Însoţit de gardieni, el a fost transportat ilegal la Viena, în data de 20 octombrie 1883. În momentul plecării din Gara de Nord, Eminescu i-a strigat lui Maiorescu, prezent la plecarea sa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie…” Este posibil ca Eminescu să îi fi făcut, astfel, o aluzie lui Maiorescu asupra legăturilor acestuia cu baronul Mayer, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi la implicarea celor doi în conspiraţia împotriva sa. De altfel, în data de 2 decembrie 1883, deci la mai puţin de două săptămâni, Titu Maiorescu nota în Jurnalul său: “La ora 12, prânz la baronul Saurma (ministru plenipotenţiar german), cu baron Mayer (ministru plenipotenţiar austriac) şi cu contele Monts şi consilierul aulic Metz”.
Odată plasat într-un ospiciu din Viena (Dobling), Eminescu intră sub observaţia celui mai mare duşman al său, filo-evreul P.P.Carp, care deşi politic în opoziţie faţă de guvernarea de la Bucureşti, primise de la guvernanţii liberali postul de ambasador al României la Viena. P.P.Carp îl şi vizitează, în data de 5 februarie 1884 şi consideră, savant, că Eminescu nu este perfect vindecat: “Ochiul este cam tulbure, mâinile slabe şi degetele ascuţite”, deci încă nu ar fi indicat a se întoarce în România, aşa că mai este plimbat prin Italia şi ajunge la Bucureşti în 27 martie 1884, iar pe 7 aprilie 1884 este expediat la Iaşi. Maiorescu scria: “Când l-oi şti pe Eminescu plecat, ajuns cu bine şi aşezat la laşi, atunci abia îmi voi permite să mă gândesc la ale mele!” Eminescu avea să spună, la rândul său: “m-au târât prin Italia…, acum m-au târât din nou la Iaşi…” Un fapt trecut sub tăcere zeci de ani până după moartea sa, este acela că în Italia, atunci când a scăpat de sub atenţia supraveghetorilor români, Eminescu a fost capturat de poliţie şi predat acestora. Dar atuncea el era considerat, în acte, un om sănătos şi liber, ceea ce dovedeşte că urzeala conspiraţiei împotriva lui Mihai Eminescu conţinea, pe lângă masonerie şi oculta evreiască, şi puterea politică a statelor europene.
Pentru trimiterea şi supravegherea lui Eminescu în străinătate, Maiorescu îl desemnase pe Al. Chibici-Rîvneanu. Acesta nu a pus însă niciodată pe hârtie relatarea celor câteva luni de deplasare în străinătate a lui Eminescu, motivându-şi reţinerea astfel: “Europa braucht Ruhe” (Europa are nevoie de linişte). “Situaţia lui Chibici are ceva paradoxal – apreciază C. Cernăianu. Pe de o parte, puţinele povestioare pe care le-ar fi istorisit unor amici sunt de natură să probeze nebunia lui Eminescu, dar, pe de altă parte, prin cele trei cuvinte citate, el afirmă exact contrariul…, din cuvintele lui Chibici transpar două elemente: Eminescu era o problemă nu atât internă, cât externă, el interesând (fapt dovedit) anumite mari cancelarii europene şi, în al doilea rând, el nu era bolnav – un nebun autentic nefiind periculos decât pentru sine şi pentru cei din imediata lui apropiere”.

Sfârşitul.

Ce s-a întâmplat? La sfârşitul anului 1888 “locuitorii Capitalei află cu o plăcută surprindere că Eminescu a revenit şi s-a alipit ca redactor al unui ziar politic important”. Parcă ar fi fost un blestem activitatea de jurnalist pentru Mihai Eminescu. Nu au trecut nici trei luni de zile (în altă variantă mult mai puţin) de când Eminescu şi-a reluat activitatea de ziarist şi, la 3 februarie 1889 (conform doctorului Şuţu, în ianuarie 1889), el a fost ridicat prin ordinul Poliţiei Capitalei şi dus la Spitalul Caritas, internat, supravegheat şi supus tratamentului medical. Mai ţineţi minte pe cine înştiinţa în primul rând Titu Maiorescu, în 28 iunie 1883, că a perfectat aranjamentul cu Şuţu privind internarea lui Eminescu ca nebun? Pe colegul şi superiorul său mason, pe Theodor Rosetti, adăugând în propriul Jurnal: “Numai de s-ar face asta fără greutate!”. Acum, însă, în 1889, conspiratorii masoni din 1883 aveau puterea politică. Acum, când loja masonică Steaua României, controlând Partidul Conservator conducea statul, când Theodor Rosetti era prim-ministru şi ministru de interne, când Titu Maiorescu era ministru al cultelor, Mihai Eminescu a fost internat prin ordin al Poliţiei Capitalei şi ucis brutal în spital de către un “smintit”.
Dilema dacă Institutul Caritatea, în care a fost internat Eminescu de către tandemul Maiorescu-Şuţu în mai multe rânduri, este acelaşi cu Institutul/Spitalul [Israelit] Caritas din Dudeşti, este rezolvată de către chiar Maiorescu, care în Jurnalul său, la 28 ianuarie 1886, nota: “experimente de hipnotizare la Spitalul Caritatea în Dudeşti”. Spitalul “Caritatea” din Dudeşti nu există, la adresa respectivă găsindu-se însă spitalul evreiesc “Caritas”, ceea ce dovedeşte că, în gura multor români din epocă, evreiescul Caritas devenea Caritatea. Mai reţinem, ca fapt divers, şi că masonii erau preocupaţi de a participa împreună cu evreii la “experimente de hipnotizare” desfăşurate în institutele acestora.
Vom cita în continuare din notele doctorului N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu. Trebuie reţinut de la început că, prin forţa lucrurilor, acest medic făcea totuşi parte din echipa conspiratorilor şi a încercat să-l scoată vinovat tot pe Eminescu:
“Articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici scandare, nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale…
Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea a fi iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea.
Iată în ce a constat acel accident. Într-o zi, pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primeşte în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară. Aceasta i-a produs o plagă de câţiva milimetri care interesa numai pielea şi care s-ar fi cicatrizat repede dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurăţenie, n-ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul şi nu şi-ar fi frecat plaga cu diferite substanţe murdare.”
Urmează autopsia. Creierul avea o greutate de 1490 gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept. Nu se constată nimic important ca indicii de boală. Dr. Tomescu, concluzionează:

“Eminescu n-a fost sifilitic”.

Ideea aceasta s-a născut din doctrina eronată ce profesa o şcoala germană că paralizia generală este totdeauna o manifestaţiune sifilitică, tot aşa de neadevarată ca aceea care susţine că toate sclerosele cerebro-spinale sunt de origine sifilitică… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale.”
Dr. Tomescu uită însă să adauge că tratamentul însuşi aplicat lui Eminescu (mercur, morfina ş.a.) au fost de natură să îl îmbolnăvească.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota:
“Pe la 6 ore a venit Stemill [un evreu!]şi Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.
La nici o săptămână după funeralii, Harieta, sora lui Mihai Eminescu afirma:
“Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi, că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petre Poenaru. Să ferească Dumnezeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la doctorul Şuţu”.

Cititi va rog si:

MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si in viitor …

Ce scria JULES VERNE in “Castelul din Carpati” despre EVREI si TARANII ROMANI DIN TRANSILVANIA

VIDEO: Parintele SAVATIE BASTOVOI despre PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI

 

Anunțuri
Tagged with: ,

45 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nume said, on Ianuarie 15, 2015 at 12:24 pm

    E pe lângă subiect dar, știți vreun magazin online care vinde biblii la prețuri normale?(60-70 lei)
    Eu am găsit o variantă de 100 de lei la magazinul MMB, iar în rest numai îmbracate în piele, cu fermoare, clopoței și alte cele la te miri ce prețuri. În schimb o biblie sectară e cam 25 de lei, dar ăștia cred ca le dau și pe gratis.

    Apreciază

    • Dacian said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:33 pm

      Mda, si Coranul la fel…. a aparut peste tot, prin librarii, la tarabele cu ziare si mai apare si la oferta (reducere 20%, reducere 50%)

      Apreciază

    • Irina said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:36 pm

      Mare roman si cred ca si un mare cresti a fost Eminescu. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii

      Apreciază

  2. skl said, on Ianuarie 15, 2015 at 12:48 pm

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    Din pacate problemele care au dus la asasinarea acestui brav roman sunt existente (chiar daca mascate) astazi si se manifesta violent. Tara este vanduta (sau data pe gratis) zi de zi..si nu mai este mult pana ne vom gasi in situatia tragica de a ne trezi straini pe aceste meleaguri.

    Din pacate istoria noastra (mutimilenara -ca popor) si apoi istoria noastra ca si Crestini a fost marcata de abuzurile constante si tentativele de infiltrare a unor neaveniti – tentative care din pacate , usor-usor, dau roade. Speram ca in acest ceas,mult trecut de 12, sa ne trezim si cu ajutorul lui Dumnezeu sa ne dam seama de ceea ce se intampla.

    Pacatele noastre se platesc si nu ramane decat sa ne rugam : Faca-se voia Domnului!.

    Apreciază

  3. Alex said, on Ianuarie 15, 2015 at 1:06 pm

    Un articol savuros 🙂

    Chişinău: cum au scăpat de exmatriculare Eminescu, Creangă şi Alecsandri

    http://www.dailycotcodac.ro/2012/01/chisinau-cum-au-scapat-de-exmatriculare-eminescu-creanga-si-alecsandri/

    Apreciază

  4. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:09 pm

    Cel mai mare eminescolog in viata: Prof. NAE GEORGESCU: https://www.google.ro/search?q=nae+georgescu&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=C623VNYZgZM8iJGBuAo

    Un alt impatimit de Eminescu: Prof. TEODOR CODREANU:
    https://www.google.ro/search?q=teodorcodreanu&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=Dq23VLjdH86qPKfWgJAK#q=theodor+codreanu&spell=1

    Omule care ii viseaza pe Cantemir si pe Eminescu: Profesorul si Filozoful CONSTANTIN BARBU: https://www.google.ro/search?q=CONSTANTIN+BARCU&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=jK23VNnQMInzPKf-gKAK#q=CONSTANTIN+BARbU

    Apreciază

    • geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:15 pm

      http://mihai-eminescu.ro/dosarul-eminescu

      http://mihai-eminescu.ro/images/stories/pdf/Eminescu%20-%20Theodor%20Codreanu.pdf

      http://mihai-eminescu.ro/images/stories/pdf/Eminescu%20-%20Nae%20Georgescu.pdf

      Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).

      Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie ale lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitivcă EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.

      Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescuaproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă de fapt nu le ştiu. Adevărata cândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.

      Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.

      Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.

      Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat fiindcă trăia.

      http://www.cvlpress.ro/02.07.2013/craiova-2020-capitala-culturala-europeana-proiect-asumat-un-dialog-conventional-cu-scriitorul-constantin-barbu-omul-care-ii-viseaza-pe-mihai-eminescu-si-pe-dimitrie-cantemir/

      Apreciază

  5. Ion said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:09 pm

    Se pare ca cei care au ingrijit volumul de publicistica al lui Eminescu, cel din seria de Opere complete scos de Academie, prin 1989, volum care cuprindea articolele sale antisemite, au murit in conditii suspecte. Volumul a declansat la vremea respectiva furia si protestele lui Moses Rosen. Era inca pe vreemea lui Ceausescu. Am citit un articol pe tema asta, nu mai stiu unde, foarte interesant.

    Apreciază

  6. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:17 pm

    Am obţinut, în decembrie 1989, libertatea de a fi supravegheaţi nonstop

    Se insistă în continuarea pentru adoptarea unor legi prin care să se înăsprească puternic controlul asupra traficului pe internet şi asupra convorbirilor telefonice. E vorba de celebra lege Big Brother şi de cea privind cartelele telefonice pre-pay.
    Se zice şi că aceste legi, respinse de Curtea Constituţională, au figurat şi pe agenda discuţiilor doamnei Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat american pentru Afaceri Europene şi Euraasiatice, cu demnitarii români de rang înalt cu care s-a întâlnit la Bucureşti. Asta nu este o informaţie sigură. A fost aruncată pe piaţă de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi rămâne de văzut dacă se va confirma şi din surse americane.
    Să vedem de ce au fost declarate neconstituţionale aceste două legi şi la ce ar putea folosi ele. Legea Big Brother permitea mai multor servicii care se ocupă cu culegerea de informaţii să intre în serverele unor companii furnizoare de internet fără un mandat judecătoresc. S-a spus că nu sunt afectate calculatoarele persoanelor private. Numai că intrând în acele servere ai, de fapt, acces, la comunicaţiile prin internet ale tuturor abonaţilor companiilor respective. Nici nu mai ai de ce să faci vizite la domiciliu. Şi, până la urmă, de ce să nu se deranjeze serviciile să obţină un mandat judecătoresc când există judecători de serviciu 24 de ore din 24?
    La legea cartelelor pre-pay ar fi trebuit ca atunci când cumperi cartele de la un chioşc sau un magazin să-ţi dai datele personale. Dar acei vânzători nu sunt autorizaţi să opereze cu datele personale ale cumpărătorilor. Ca totul să fie ok, ar trebui ca aceste cartele să fie vândute numai de reprezentanţelor companiilor de telefonie mobilă. Numai că atunci afacerea ar avea mult de suferit. Şi ar mai apărea şi un comerţ la negru cu cartele. Fiindcă X ar putea cumpăra 10 cartele, pe care ulterior să le vândă unor necunoscuţi. Prinde orbul, scoate-i ochiul!
    Mobilul oficial pentru care aceste două legi sunt necesare este diminuarea pericolului terorist şi al actelor infracţionale. Doar că teroriştii, de ceva vreme, nu folosesc comunicaţiile pe internet şi nici telefoanele mobile atunci când se pregătesc de acţiune. Teroriştii din Franţa nici măcar nu aveau telefoane mobile la ei, pentru a nu putea fi localizaţi. Şi tot Franţa este tipul de ţară unde astfel de legi există. Dar ele nu au putut împiedica comiterea unor atentate sângeroase.
    Atunci ne putem duce cu gândul că legile de acest gen au o altă menire. Să bage frica în oasele oamenilor şi să permită celor care deţin informaţii să le folosească în folosul celor care guvernează. Ca pe timpurile de care, noi, românii, încă nu am uitat.

    Apreciază

  7. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:18 pm

    Apreciază

    • Ion said, on Ianuarie 15, 2015 at 5:32 pm

      Bine ca nu citeste fragmentul de mai sus 😀 Eventual ar putea sa i-l citeasca si dnei Nuland 😀

      Apreciază

  8. dante said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:26 pm

    Eminescu doare atit de tare, incit s-au aliat impotriva lui mintile fudule ale zilelor noastre, mai pe scurt epigonii, cu scopul de a-l terfeli. Maiorescu, Șuțu, P.P.Carp, etc, niste mostri cu chip de oameni ce s-au chinuit si au reusit sa-l sasineze pe marele nostru poet.
    Vașnicul critic literar Maiorescu, cu aroganta si cu de la sine putere, a confiscat lada cu manuscrise a lui Eminescu, chiar daca poetul a cerut cu insistenta sa-i fie restituite.
    Un amanunt foarte interesant gasim in cartea ” A doua viata a lui Eminescu” scrisa de N. Georgescu, in care aflam ca poetul concepuse editia princeps intr-un volum septenar crestin , adica 70 de poeme( 7 in crestinism reprezinta cifra Domnului), din care masonul Maiorescu îi va scoate 6 poeme si astfel volumul va fi sacrificat pe altarul unei structuri masonice de 64 de poeme.
    De mentionat ca aceasta editie va aparea imediat dupa ce doctorul Șuțu il va interna fortat pe Eminescu la clinica sa, unde va incepe tratamentul cu mercur, nepermitindu-i poetului sa aiba control, sau vreo pozitie vis a vis de editura. Dealtfel, Eminescu a refuzat in toti anii urmatori sa-si mai publice in vreo editie poemele, stiind ca totul este supervizat si cenzurat de Maiorescu, ori asa ceva nu putea fi acceptat de firea libera a poetului.
    Aversiunea lui Maiorescu fata de Veronica Micle se va rasfringe si asupra lui Eminescu, aversiune ce-si are originea intr-un scandal sexual al criticului, pe cind acesta era inspector scolar la Scoala de Fete.
    Eminescu a fost ucis cu buna stiinta de epigonii acelui veac, toate „bolile” de care ar fi suferit poetul nefiind altceva decit sinistre inscenari, iar acum, in loc de reabilitarea care ar trebui facuta, asistam la executia post-mortem de catre niste scursuri intelectuale.
    Sa ne rugam pentru sufletul lui.

    Doamne ajuta!!

    Apreciat de 1 persoană

  9. nea Anderthal said, on Ianuarie 15, 2015 at 2:39 pm

    Eminescu este un bun exemplu de om anti-sistem.Trebuie sa cititi „Nationalismul lui Eminescu” de Tudor Marasu

    Apreciază

  10. salutari din cluj said, on Ianuarie 15, 2015 at 3:15 pm

    Valeriu Anania:

    IMN EMINESCULUI
    în nouasprezece cânturi

    „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Arghezi)

    Starea întâi

    E mult de când te’nsinguri spre noptile de-apoi
    Miscându-ti vesnicia prin spatii si prin noi.
    Intram cu tine’n lume si parca ieri ne-au fost
    Navoadele din care-ti facuram adapost.
    Enciclica serbare. Ne’nvalui în rotund.
    Stâlpari de foc se-aduna si’n tine se patrund.
    Cenusile’nserarii pe slove ni le cerni
    Umplându-le cu arderi din zorii tai eterni.

    Treapta întâi

    Minunea lumii toata-i în ochii tai oglinda.
    Ies taine din vitralii si’n soare se’nfloresc.
    Hotar cu ne’nceputul, vazduhul pamântesc
    Aprinde roi de patimi când visul tau colinda
    Imperii de tacere din care cânturi cresc:

    bucura-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
    bucura-te somn în care muntii’n capete se bat
    bucura-te corn de seara când se pleaca’n vad gorunii
    bucura-te logodirea lacului cu raza lunii
    bucura-te cel ce nu stii ceasul bun pe unde-apuca
    bucura-te Dor-de-Duca!
    bucura-te chip al ierbii îndragit de cer si ape
    bucura-te unda’n care stelele te simt aproape
    bucura-te cutezanta vântului de-a fi subtire
    bucura-te ca’nainte-ti neguri prind sa se desfire
    bucura-te’nmugurire din gândire si din grai
    bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

    https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/06/17/valeriu-anania-imn-eminescului-in-nouasprezece-canturi-15-iunie-122-de-la-invesnicire/

    Apreciază

  11. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:00 pm

    Joi, 15 ianuarie (de ziua lui Eminescu și a Culturii Române), la Teatrul Elisabeta din București (B-dul Regina Elisabeta nr. 45) va avea loc dramatizarea piesei de teatru „ACEȘTI NETREBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu Mihai Eminescu” de Miron Manega. Intrarea va fi liberă.

    Piesa este un dialog între doi jurnaliști, unul din mileniul trei (interpretat chiar de autorul piesei) și celălalt din secolul al XIX-lea, respectiv Mihai Eminescu (interpretat de actorul Dan Seevaldt Bălășoiu). Precizare importantă: jurnalistul care ia interviul vorbește de pe un ecran; el este o proiecție, o umbră, în timp ce personajul Eminescu este viu, pe scenă. Piesa, în ansamblu, este, de fapt, o combinație între teatru și film, într-un raport de 2 la 1 (partea jucată este de aproximativ o oră, iar cea filmată de 30 de minute. Merită menționat, de asemenea, că autorul (care este și regizorul piesei) a înlocuit corul antic din tragediile grecești cu o haită de câini care latră, aceasta fiind și elementul care separă scenele între ele.

    http://www.certitudinea.ro/articole/arte-vizuale/view/premiera-la-teatrul-elisabeta-acesti-netrebnici-care-ne-conduc-interviu-cu-mihai-eminescu

    Apreciază

  12. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:04 pm

    Astfel, după mai multe luni de anchetă cei trei membri iniţiatori ai grupului de rezistenţă anticomunistă, Eugen Cengher, Virgil Gheorghiu şi Alexandru Grigorescu au fost aduşi înapoi la Răstoliţa pentru o presupusă reconstituire. Legaţi cu lanţuri fiecare şi la gât cu câte o pancartă pe care scria “Trădători, Fascişti, Spioni” aceştia au fost purtaţi prin sat spre umilire şi pentru propagarea fricii printre săteni pe un traseu de cca. 2 km, ocazie cu care Eugen Cengher a apucat să-şi ia un ultim rămas bun în treacăt de la soţia şi copilul său de câteva luni purtat în braţele mamei lui, aflaţi pe prispa casei în care locuiau. Au fost duşi mai departe până pe pârâul cu numele, parcă predestinat atrocităţii, Moara Dracului, unde sub adăpostul pădurii au fost împuşcaţi fără judecată sub motivul încercării de a dezerta de sub escortă, de către securiştii Friedman Alexandru, Mecegan Gheorghe şi Gancz, acesta din urmă fiu de negustor de loc chiar din Răstoliţa, din satul Iod, toţi trei de origine evrei, scenariu luat parcă la indigo cu altă execuţie de tristă aducere aminte petrecută cu 10 ani înainte, cea a Căpitanului Corneliu Zelea-Codreanu.

    Cadavrele lor au fost apoi încărcate şi trase de trei săteni pe o sanie de cărat lemne şi depozitate într-o încăpere nefolosită a grajdului comunal, unde au fost abandonate pe o perioadă de peste două săptămâni, lăsându-se accesul liber la ei, fără nicio restricţie, tocmai pentru a perpetua această frică în rândul localnicilor. Apoi, trupurile lor au fost luate şi aruncate într-o groapă comună de la marginea cimitirului unde au zăcut fără vreun serviciu funerar până după 1989.

    http://www.buciumul.ro/2015/01/14/comemorarea-martirilor-anticomunisti-din-muntii-calimanilor-2014/

    Apreciază

  13. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:08 pm

    Imnul eroilor Mota-Marin
    de Radu Gyr

    Sunt ruguri si flacari, e Spania-n scrum…
    Gloantele cad in altar.
    In negrele santuri cu sange si fum
    Ploua cu schije si jar.Dar sub obuze,
    Gloante si spuze,
    Par legionarii niste munti…
    Ranita-n zare
    Crucea le-apare
    Si ceru-i mangaie pe frunti.Noaptea in transeu legionarii,
    In ploaie isi fac rugaciunea…
    Visul lor trece fruntarii
    Si-n gand li se-aprinde Legiunea,
    Si vad Capitanul si Tara,
    Cu sfantu-i destin legionar.Obuzele tuna, improasca otel…
    Tancuri pornesc ca din iad.
    Si Mota e-n frunte, Marin langa el,
    Rosii granatele cad…Printre retele,
    Mine, srapnele,
    Schijele ploua fier de sus…
    Loviti in frunte,
    Cu brate frante,
    Cad legionarii lui Iisus.Mota in sant, plin de sange,
    Sopteste, murind, rugaciunea:
    “Moartea la pieptu-i ne strange
    Sa creasca mai mandra Legiunea;
    Sa faci, Capitane, o Tara,
    Ca soarele sfant de pe cer.Dar jertfele sfinte ard pururi in noi;
    Jertfele ne-au mantuit.
    Si cresc din morminte Martirii-Eroi,
    Neamul se-nalta sfintit. Legiunea-ntreaga
    Jurand se leaga
    Ca sa urmeze jertfa lor.
    Prin legaminte si jertfe sfinte
    Va creste-un neam biruitor.Scumpii Eroi ne vegheaza
    Si duc spre lumina Legiunea.
    Toti vrem o moarte viteaza,
    Ca ei ne soptim rugaciunea:
    “Sa faci, Capitane, o Tara,
    Ca soarele sfant de pe cer.”Azi, sfintele oase le-am pus temelii
    Vesnice, Neamului Dac,
    Si ele infrunta de-acum vesnicii,
    Stanci tencuite cu veac.

    Dar de-or sa vie
    Vremi de urgie
    Pentru destinul legionar
    Din oseminte
    Si jertfe sfinte
    Cei doi eroi vor creste iar.

    Mota, Arhanghel si munte,
    Marin ca o flacara mare,
    Cu Capitanul in frunte
    Ne-or duce in viscol de soare:
    “Sa faci, Capitane, o Tara,
    Ca soarele sfant de pe cer.”

    http://www.buciumul.ro/2015/01/13/ion-mota-si-vasile-marin-prezent-78-de-ani-de-la-marea-jertfa/

    Apreciază

    • geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:10 pm

      ACATISTUL MOTA – MARIN
      Horia Stamatu

      Noi lacomii pământului, noi câinii

      fãră tară să scoatem capul

      din beznă să ne luminăm.

      Noi uitătorii minunilor, noi batjocoritorii

      sângelui dumnezeiesc

      să ne oprim şi să ne minunăm.

      Noi hulitii îngerilor, pismaşii

      neprihănirii, cupe golite

      să ne adunăm glasurile pierdute

      pe vãmile pustiei şi să cântăm:

      Slavă mortii roditoate

      Slavă mortii născătoare de viatã

      Sărăcia celor lipsiti de trup

      Pentru o mai curată înfătisare

      Pentru o mai grabnică înãltare

      Slavă fiilor tãi prigoniti Iisuse

      Slavă soldatilor Tãi

      Ion si Vasile

      Smulsi dintre vietile noastre întristate

      De o mai neauzită chemare

      De urgia dragostei Tale

      De vitejeasca lor mărturie.

      Noi cărora soarta nu ne-a dat

      atât de fericită moarte

      Noi trestiile plecate de toate vânturile

      Noi tãrâna risipitã de trecerei

      Noi lutul frãmântat de diavoli

      Să ne adunăm glasurile amutite

      de mirare si să ne rugăm

      Pentru a vrednici vreodată mostenirea mortilor nostri

      Pentru a nu-i face să se cutremure

      In linistea nesfârsită a cerului

      Pentru a nu le tulbura somnul

      Pentru a nu goni de la ei

      Legiunile Atotputernicului

      Pentru a nu întuneca vreodată

      Crucea care i-a călăuzit,

      Tie Ioane îngerescă întruchipare

      Tie Vasile neînfricosat însotitor

      Vouă răzbunători ai Crucii pângărite

      Luptătorii neamului să se închine

      Legionarii neamului să se închine

      Mereu văzând cumplita

      voastră întămplare

      Mereu văzând cumplita

      mortii îngenunchiare

      Cănd Bisericile se năruiau

      Când Iisus rătăcea schingluit

      Prin cetătile pângărite

      De ura celor fără de tarã

      Cănd duhul Spaniei se clătina

      Lunecănd spre apele mortii

      Si Ioane, cereascã făptură

      Tu, tu Vasile iubitor al mortii

      V-ati întins trupurile voastre preacuviincioase

      Pentru sprijinirea Crucii zdrobite

      Pentru a feri obrazul de floare, al lui Cristos.

      Fii născuti din unirea cerului cu acest pământ

      Turma călăuzită de aurul marei stele din Răsărit

      Neam păstrător al nepieritoarelor semintii

      Arbore din care uraganele

      Au smuls crengi încãrcate de rod.

      Plângi si bucură-te la îngropăciunea

      Mugurilor tãi căzuti;

      N-ai să-i mai vezi niciodată

      Dar din ei va răsări primăvara

      Nesfârsitelor bucurii.

      Plaiurile pustiite de lupi şi tâlhari

      Vor fi iar verzi şi pline de soare

      Plaiurile bătute de viscol şi arsite

      Vor fi iar mângăiate de zefiri

      Mugurii tãi se vor deschide arbore milenar

      Semintiile tale vor învia neam pãstrător

      Ca flăcările sub cenuşe

      Steaua Răsăritului va lumina din nou

      Cerul nu va mai fi despărtit de pământ.

      Legiunile Arhanghelului şi legiunile satanei

      Se măcinau pe întristatul pământ al Spaniei

      Şi morti nenumărati umpleau şanturile in flăcări

      Tu Ioane Făt Frumos al legiunii

      Şi tu Vasile neînfricoşat luptător,

      Purtati de nevăzutul Arhanghel

      De neuitata făgăduintã a Bunei Vestiri

      Treceati peste spicele mortii

      Ca într’un cântec doar de voi auzit.

      Prin crâncena ploaie de otel

      Aruncată peste trupul Fără de moarte al Mielului

      Bratele voastre îşi făceau loc

      Secerând moartea,

      Luminând întunericul,

      Stârnind prăpădul.

      Bucură-te neam si plângi năpraznica moarte

      A celor plecati din trunchiul tău

      Biruinta lor e mai tare decât moartea

      Bucură-te neam care după veacul din urmă

      Cu mortii tãi scumpi înainte

      Te vei înfătisa la judecată

      Cu legiunile răpuse de vrăjrnasi

      Gata pentru slava odihnei vesnice,

      Bucură-te neam însângerat de coltii atâtor fiare

      jalea pieirii vitejilor e trecătoare

      Ei ne-au deschis portile vesniciei.

      Dar bietele noastre puteri

      In izvoarele Cerului găseau împrospătarea

      Si cerul si-a oprit zăgazurile

      Sfântul Paraclet v-a răpit:

      Pe tine Ioane spaima întunericului

      Pe tine Vasile fiu al zorilor

      Pentru odihnă şi răcoare vesnică

      Pentru linistea vietii fără sfârsit

      Pentru răsplata cuminteniei voastre.

      Bucurati-vă mame ale eroilor:

      Laurii mortii lor

      Pururi vă vor înălta.

      Bucurati-vii camarazi ai eroilor:

      Frătia voastră e cu sânge legată in vesnicie

      Bucură-te că te-ai răcorit

      Cu sângele cavalerilor străini

      Din el vor creste florlle unei lumini

      Mai scumpe ca aurul jefuit

      De piratii tăi.

      Abătuti asupra ta.

      Bucurati-vă morti al Legiunii Arhanghelului

      Bucurati-vă morti dintre ruinele Apocalipsului

      Bucurati-vã anonimi ai Legiunii Străine

      Lei neînfricosati din El Tercio.

      Bucurati-vă de calda lor tovărăsie

      In lumea palidelor suflete

      Glasurile voastre linştite pentru vecii vecilor

      Se vor întelege în aceasi limbă

      In limba eroilor dăruirii vietii nesfârsite si slavei.

      Bucură-te liberatul lui Dumnezeu, Ion

      Bucură-te descătusatul dintre cele pământesti, Vasile

      Bucurati-vă eroi ai Arhanghelului

      Bucurati-vă nestimate ale Legiunii

      Bucură-te Ioane, Cerb al pădurilor ceresti

      Bucură-te Vasile, Vultur al stelelor

      Bucurati-vă eroi fară de moarte;

      Din trupurile voastre va creste

      Un pãmânt nou al libertătii şi al fericirii.

      Duhurile voastre vor adia

      Priveghiul o Vată tânără şi senină.

      Bucură-te Ioane întâiul Botez al focului

      Bucură-te Vasile stanã de piatră la hotarele vietii

      Din trupurile voastre vor creşte

      Mlăditele verzi ale legiunii

      Din duhul vostru se vor împărtăsi

      Cu taina neîntinatei vitejii.

      Bucurati-vă cupe ale sufletului românesc

      Bucurati-vă inimi dăruite îngerilor

      Bucurati-vă spade încrucisate

      Pentru paza tronului ceresc

      Bucurati-vă flăcări pierdute pentru todeauna.

      Plângeti codri prin care pasii lor voinici

      Au lăsat urme in căutarea ursilor

      Plângeti coline peste care viteji înstrăinati

      Si-au purtat dorurile şi aleanurile

      Plângeti plaiuri pe care florile

      Se plecau la trecera lor.

      Plângeti ziduri vechi de Biserici

      Care le-ati auzit rugăciunile

      Care le-ati alinat tânguirile

      Bucurati-vă martori răstigniti

      La răscrucea lumilor.

      Bucurati-vă suflete fără prihană

      Bucurati-vă picături de cer

      Pierdute odinioară prin lume

      Amintirea voastră va fi rouă cerească

      In începutul unei vesnice dimineti

      Dimineata asteptării neamului

      Dimineata schimbării la fată

      Dimineata Bunei Vestiri.

      Bucurati-vă ursitoare

      Care ati vegheat nastera eroilor

      Plângeti ursitoare

      Care stiati dinainte pătimirea martirilor

      Vegheati ursitoare viata lor suprafirească

      Teseti-le ursitoare pânza domnească

      Pentru înfătisarea din urmă

      Pentru mărturisirea de la sfârşitul lumii

      Fiti preaslăvili îngeri care i-ati ridicat

      Îngeri ce peste vămile văzduhului

      Usurinta sufletelor neprihănite ati purtat

      Păziti-le odihna soldati ai cerului

      Să nu se afle tristetea

      Camarazilor rămasi pentru luptă

      Să nu se afle jalea păsărilor care nu mai cântă

      Jalea sălbăticiunilor ascunse in codri.

      Când luna va goni noaptea

      De pe coline, din câmpuri, din miristi

      Fecioarele neamului în van cãuta-vor

      Urmele adormitilor voinici

      Zânele codrilor şi zânele lacurilor

      Se vor tângui în noptile prealuminate

      Si pe tãrmul celălalt vor înălta palate

      Pentru primirea fericitilor miri.

      Pentru nasterea lor în sânul vesnicei adormiri

      Se vor turna peste cripte

      Râuri de apă vie

      Si Fetii Frumoşi vor învia

      Cu săbii de foc în mâini

      Mai tari decât viata, mai tari decât moartea

      Mai tineri ca tineretea, mai bătrâni ca vremea

      Din zori până noaptea se vor lupta

      Fără să crute, fără odihnă

      Zânele codrilor, zânele lacurilor

      Si vor împărtăsi de pe cer

      Legiunea istovită de moarte

      Va găsi pe o colină de trandafiri

      Fluturând flamura Bunei Vestiri

      Si-n acea minunată dimineată

      Neamul osândit va primi schimbarea la fată.

      Legiunea răcorită de roua harului

      Va cânta biruinta neamului

      Va scoate Crucea ascunsă de hoti în pământ

      Va vedea Arhanghelul

      Ridicat pe cer

      Făt Frumos se va arăta

      Păsările vor începe să cânte

      Sălbăticiunile iar vor roi prin codrii

      Zânele nu se vor mai tângui

      Fecioarele neamului n-or mai rătăci

      In noptile cu lună pe urmele voinicilor

      Noi pămăntesti rămăşite, grămezi de oase

      fără suflet, robi ai păcatelor

      de moarte, încã odată să ne minunăm

      Noi râmele mâncătoare de pământ

      Cârtitele oarbe şi fără Dumnezeu

      Din neguri să scoatem capul

      pentru totdeauna să ne luminăm.

      Noi răufăcătorii, slugile păcătoase

      Noi mutii lui Dumnezeu să ne adunăm

      glasurile si neobositi să cântăm

      Slava mortilor fără prihană

      Slava primilor ucişi de satană

      Slava mieilor sfâsiati de lupi

      Slava celor rămaşi fără trup

      Slava fiilor Tãi prigoniti Iisuse

      Slava soldatilor Tăi: Ion si Vasile

      Smulşi dintre vietile noastre întristate

      Pentru o mai curată înfătişare

      Pentru o mai grabnică înăltare

      De o nemaiauzită chemare

      De potopul dragostei Tale

      De înteleapta lor nebunie.

      „Ideea Românească”, Nr. 1, 1937

      http://miscarea.net/acatistul-mota-marin.htm

      Apreciază

  14. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:17 pm

    După un studiu care s-a intins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică”. Creierul sau, în greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior intenţionat la soare avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât această boala consumă materia cerebrală. În acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să scrie în jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Suţu, de o embolie”. „Nebunia” şi moartea lui Mihai Eminescu sunt creaţia unor interese politice majore ale statului român, care a încheiat în septembrie 1883 o alianţă secretă cu Austro-Ungaria şi Germania, prin care se prevedea eliminarea politicienilor şi scriitorilor români, care se opuneau proiectului de alianţă „contra naturii” a lui Carol I şi doreau un război pentru eliberarea românilor asupriţi din Ardeal. Mihai Eminescu a fost făcut „nebun” şi apoi ucis pentru că şi-a dorit unirea tuturor românilor într-un singur stat „de la Nistru până la Tisa”, fapt ce a deranjat marile puteri ale epocii şi protipendada politică de la Iaşi şi Bucureşti. Mihai Eminescu nu putea fi târât într-un proces public că a dorit să-l asasineze pe Rege sau să fie expulzat că dorea unirea cu Ardealul, pentru că altfel indigna opinia publică românească până la revoltă. Atunci, Regele, Titu Maiorescu – „asasinul moral” al poetului – şi Poliţia au înscenat „nebunia” lui Eminescu, incluzând în complot o serie de medici, ce făceau parte din organizaţii oculte sau discrete, subordonate intereselor de stat ale lui Carol I şi ale unor lideri liberali sau conservatori.

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/06/21/de-ce-l-au-facut-nebun-carol-i-si-titu-maiorescu-pe-mihai-eminescu/

    Apreciază

  15. geo said, on Ianuarie 15, 2015 at 4:20 pm

    Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

    Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

    Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

    Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

    Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.
    Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

    Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
    (Articol apărut în TIMPUL, la 9 ianuarie 1879, cu titlul “Credem că destul am vorbit…”)

    http://gandeste.org/general/mihai-eminescu-cine-conduce-opinia-publica/49281

    Apreciază

  16. Olivia said, on Ianuarie 15, 2015 at 7:25 pm

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele nostru poet!!

    Apreciază

  17. ORTODOX said, on Ianuarie 15, 2015 at 7:59 pm

    Ce te clatini, omule ?

    Ce te clatini, omule,
    Fără reazem, fără scut,
    Cu nădejdea la pământ?…

    Doamne, de ce nu m-aș clătina,
    Dacă trece viața mea,
    Ziua-i scurtă, noaptea crește,
    Moartea-n umbră mă pândește.

    Și de ce să nu plâng, Doamne?
    Fiindcă diavolul m-adoarme,
    Păcatele mă biruiesc,
    Plăcerile m-ademenesc.

    Vin ispite, mă doboară,
    Cele rele mă-mpresoară,
    Gândurile mă robesc,
    Faptele mă înjosesc.

    Și mă lasă pustiit,
    Rătăcit și dezgolit,
    Și cu sufletul stingher,
    Și cu răni adânci în el…

    Elena J. (adaptare după “Ce te legeni, codrule?” de Mihai Eminescu)
    https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2015/01/14/ce-te-clatini-omule/

    Apreciat de 1 persoană

  18. Iani said, on Ianuarie 15, 2015 at 9:03 pm

    La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. „Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.

    http://www.mediafax.ro/cultura-media/medici-eminescu-a-fost-diagnosticat-si-tratat-gresit-pentru-sifilis-a-murit-intoxicat-cu-mercur-13768554

    Apreciază

    • Iani said, on Ianuarie 15, 2015 at 10:25 pm

      Revenire: am postat mai sus un link dar uitandu-ma mai atent, nu stiu daca lucrarea aparuta este de incredere. Scoasa de academie si avand in capul listei de autori pe masonul Irinel Popescu. In articol se mai vorbeste despre „mitul ca Eminescu ar fi foat omorat cu o piatra”. Nu te poti pronunta pana nu citesti cartea, insa mie nu imi pare de incredere.

      Apreciază

  19. AKRITAS said, on Ianuarie 15, 2015 at 11:42 pm

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
    Braţele nervoase, arma de tărie,
    La trecutu-ţi mare, mare viitor!
    Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
    Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Vis de răzbunare negru ca mormântul
    Spada ta de sânge duşman fumegând,
    Şi deasupra idrei fluture cu vântul
    Visul tău de glorii falnic triumfând,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i poporul mare, românesc,
    Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Îngerul iubirii, îngerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surâzând,
    Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
    Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
    El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Tânără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăţie
    Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
    Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, suflet românesc,
    Vis de vitejie, fală şi mândrie,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

    Dorinta marelui patriot martir Mihai Eminescu, vazand ca : „tara se instraineaza pe zi ce trece pe zi ce merge in gandire si-n avutul ei”, si asasinat pentru aceasta marturisire de straini si tradatorii scoliti in lupanarele occidentului iudeomason

    Apreciază

  20. QW said, on Ianuarie 16, 2015 at 9:00 am

    In primul rand Eminescu a deranjat pe toata lumea nu doar pe unguri sau evrei incepand de la greci , sarbi sau rusi pana la austrieci in problemele etnice si in asimilarea romanilor din Balcani si Transilvania.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Irina said, on Ianuarie 16, 2015 at 10:25 am

    Dragilor voi nu ati aflat nimic de la Petru Voda? Pe mine m-a sunat o prietena care la randul ei a vorbit cu o prietena care se spovedeste la Petru Voda. Ei bine aceea prietena din Neamt i-a spus ca duhovnicul ei i-a zis sa anunte cat mai multa lume sa se citeasca cat mai mult la psaltire azi, incepand cu ora 10, pentru ca cica ar avea loc o dezbatere la nivel inalt privind cardurile de sanatate. Mai precis s-ar discuta daca se poate oferi o alternativa la acest card pentru cei ce nu-l vor.

    Apreciază

  22. […] MIHAI EMINESCU si EVREII […]

    Apreciază

  23. […] MIHAI EMINESCU si EVREII […]

    Apreciază

  24. […] MIHAI EMINESCU si EVREII […]

    Apreciază

  25. ortodoxia2013 said, on Mai 4, 2016 at 2:18 pm

    Reblogged this on Ortodoxia -singura Biserica adevarata.

    Apreciază

  26. […] MIHAI EMINESCU si EVREII […]

    Apreciază

  27. […] MIHAI EMINESCU si EVREII […]

    Apreciază

  28. […] MIHAI EMINESCU si EVREII. […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: