Video – MIHAI EMINESCU n-a avut sifilis. Si despre ceva grav si putin stiut: CINE I-A MODIFICAT POEZIILE?
MIHAI EMINESCU – MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002)
producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie
imaginea: Andi Ioniţă editor imagine: Cristian Păscăluţă
scenariul: Rafael Udrişte şi Mugur Vasiliu
un film de: Mugur Vasiliu
Invitaţi: Vladimir Beliş, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, P.F. Teoctist
Cititi va rog si:
Video – Mugur Vasiliu: Cât ne mai batem joc de Eminescu?
A aparut cartea „EMINESCU INCORECT POLITIC” scrisa de Theodor Codreanu
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Urgent!
Pana pe 16 iunie se pot trimite petitii impotriva monedei digitale europene 666! Aflati mai multe aici: https://mantuireaorg.blogspot.com/p/mesaj-pentru-abonati.html
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.activenews.ro/stiri/133-de-ani-de-la-asasinarea-lui-Mihai-Eminescu.-MARTOR-OCULAR-%E2%80%9EMana-imi-era-plina-de-sange-.-Eminescu-a-cantat-Desteapta-te-Romane-cu-cateva-clipe-inainte-de-a-muri-si-a-strigat-Romania-liberata-cand-a-fost-internat-167435
https://www.activenews.ro/stiri/Marturia-medicului-care-a-primit-creierul-lui-Eminescu-Mutilarea-si-profanarea-moastelor-acestui-martir-nu-a-fost-romaneasca.-Prof.-Constantin-Barbu-Eminescu-a-fost-ucis-pentru-Transilvania-si-credinta-ortodoxa.-DOCUMENTE-Interogatoriul-si-Autopsia-167431
ApreciazăApreciat de 2 persoane
A deranjat foarte mult cuburile mici și negre.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eminescu a fost un geniu – OMUL SUPERIOR- care alege intre aparență și esență; Își folosește RAȚIUNEA:”recea cumpănă-a gândirii; renunță la sentimente.–NU SE LASĂ PĂCĂLIT -ESTE SCEPTIC -IGNORA voința oamenilor de a parveni și nu acceptă compromisuri. Îi satirizează pe parveniți; -E „RECE” ,meditativ,contemplativ. „Ce e rău și ce e bine tu te-ntreabă și socoate”: discernămîntul omului de geniu pentru a nu cădea în ispitele lumii înconjurătoare și a superficialității. „Nu spera și nu ai teamă:” un îndemn pentru cei puternici să renunțe la sentimente care induc slăbiciune.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poeziile lui Mihai Eminescu îndemnau la desfrânare și păgânătate .
Mihai Eminescu a făcut parte dintr-un curent ocult francmasonic numit „romantism”. Fragmentul următor copiat dintr-un document demonstrează acest fapt :
” În sfîrşit, nenumăratele chipuri ale „liubovului”, întregul cult idolatric al curviei,se adună în „amorul” romantic, de a cărui înrîurire otrăvitoare suferim cu toţii – de la cioban pînă la vlădică, de la tractorist pînă la profesorul de română – idolul nostru „naţional” fiind doar Eminescu.
Dar ce este „romantismul” însuşi? E ramura „nihilistă” a gnozei francmasonice,aceea care pune preţ întîi de toate pe fierbintea „raţiune” înşelată a inimii, mai mult decît pe înşelata „raţiune” călduţă, dacă nu chiar îngheţată a „capului”. Ca să înţelegem cît de cumplită a fost îndrăcirea „pasiunii lor sentimentale”, să ne gîndim
că „romanticii” au dus cultul „inimii”-„altar al iubirii” atît de departe, încît au ajuns să conserve organul însuşi, muşchiul cardiac, păstrîndu-l în spirt ca pe o „sacră relicvă”. Să amintim doar de inima lui Byron sau a lui Chopin, obiecte ale satanicei lor religii. (A celui din urmă e păstrată într-o capişte papistaşă.) Îndrăciţi cum erau spre curvie şi mînie, toţi „romanticii” au fost stăpîniţi şi de
dracii poeziei („geniul”) şi eroismului, cel de al doilea vîrîndu-i în tot felul de loji („societăţi secrete”) cu scopuri sîngeros-anarhiste, („teroriste”, cum ar zice patronii de azi ai terorii). Unii dintre ei au ajuns chiar să-şi împlinească visul morţii revoluţionare, cum s-a întîmplat cu acelaşi Byron, ucis în lupta pentru „eliberarea
poporului grec”! Acelaşi lucru şi l-a dorit Bălcescu „al nostru”, dar – vai! – soarta i-a fost crudă, şi a trebuit să se împace cu moartea ftizică, şi ea „romantică” (pe vremea aceea, acum nihiliştii mor de SIDA, asemeni lui Freddy Mercury). Mai tîrziu, „romanticul de talie europeană” Eminescu a fost amestecat şi el într-o asemenea
„societate”, ce urmărea „eliberarea” armată a Ardealului, şi se pare că din asta i s-a şi tras tainicul şi mizerabilul sfîrşit.
Multe ar fi de spus despre această sectă – urmaşă tîrzie a maniheismului, adică a acelor gnoze ce propovăduiesc făţiş credinţa în „demiurgul cel bun” satana, „spiritul
Universului” – sectă din care se trage tot satanismul timpului nostru. Aici nu avem destul loc să povestim mai multe despre aceşti îndrăciţi şi amăgirile lor. Să ne mărginim doar a spune că „iubirea” curvească propovăduită de ei este parte a magiei panteiste ce le ardea mintea şi îi făcea să vadă împreunarea trupească ca „act
spiritual” spre descoperirea „misterelor Naturii” şi, prin aceasta, a înseşi gîndirii „zeului”. „
ApreciazăApreciază
Continuare la fragmentul din prima postare :
Aşa pricepem ce vrea să spună cartea de Română, care îi aţîţă pe şcolari zicînd:
Cadrul iubirii romantice este întotdeauna natura (ROM8).
Iar Româna de a 6-a vine cu cea mai bună probă a „amorului” panteist: Povestea codrului, de Mihai Eminescu (ROM6).
La prima vedere, greţoasa poezioară e doar o drăgălaşă poveste „nevinovată”, în care curvarii, „copilărindu-se”, „se joacă” de-a „iubirea” prin boscheţi, în sînul „Naturii” întruchipate de „împăratul codru”:
Hai şi noi la craiul, dragă / Şi să fim din nou copii / Ca norocul şi iubirea /
Să ne pară jucării. […] Mai aproape, mai aproape / Noi ne-om strînge piept la piept… / O, auzi cum cheam-acuma / Craiul sfatu-i înţelept. […]
Dar, citind cu luare aminte, vedem că aceste sminteli înfăţişează chipul vrăjitoresc al iniţierii în „societatea secretă a pădurii”, „craiul codru” fiind Marele Maestru şi preot, iar „înţelepţii” copaci – obştea „adepţilor”.
„Proba iniţiatică” este împreunarea trupească (prea-viclean strecurată de vrăjmaşul poet: „Mai aproape, mai aproape, noi ne-om strînge piept la piept”); aceasta e – chipurile – mijlocul prin care cei doi pătrund pe tărîmul visului întregii „Naturi”, vis ce e tocmai „înţelepciunea naturală”:
O, priviţi-i cum visează / Visul codrilor de fagi! / Amîndoi, ca-ntr-o poveste /Ei îşi sînt aşa de dragi (ROM6).
„Visul copacilor” – adică mintea, „spiritul” lor! Cum zice apologeta „Poetului”,Noemi Bohmer, în stîlcitul ei grai iudeo-valah: „Arborii, plantele par hieroglife edenice, iar imaginarul se întîlneşte cu fragmente paradisiace aparţinînd lumii cotidiene.”80 Altfel spus: Codrul e maimuţărirea Raiului, e iadul „natural” al patimilor! Căci: „Relaţia eminesciană cu doctrina esoterică porneşte de la marea
concepţie filosofică a unităţii între Dumnezeu şi Om, între univers şi Natură, între spirit şi materie, suflet şi corp, toate fiind fragmente tranzitorii ale Unicului.”
Mai departe, Româna de a 8-a (p.4) îl iniţiază pe copilul aflat înaintea „examenului de capacitate” punîndu-i sub ochii sufletului vicleana poezie Lacul, [tot] de Mihai Eminescu, pe care o vom tîlcui avînd în vedere şi tîlcuirea desăvîrşit smintitoare a manualului însuşi, numită „lectură aprofundată”. Aşadar:
Lacul codrilor albastru, nuferi galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă /
Lectura aprofundată [ne cere:]
Numiţi elementele care alcătuiesc decorul imaginat pentru întîlnirea dintre cei doi îndrăgostiţi.
Le numesc: lacul codrilor (vezi şi iezerul lui Cezanne, şi multe altele) este oglinda conştiinţei, împresurată de pădurea a cărei icoană o răsfrînge, adică de mulţimea părutelor taine ale „naturii”, la a căror cunoaştere „adeptul” gnostic ar trebui – pasămite – să ajungă prin „iniţiere”. Dar nu numai atît: oglinda aceasta primeşte lumina cunoştinţei divine răsfrîntă de oglinda lunii, despre care vom vorbi
numaidecît.
Nufărul este lotusul gnostic egiptean şi indian, „simbol” al nenumăratelor înţelesuri ale lui „unu”. Cercurile pornind tot mai largi dintru acelaşi centru sunt cercurile cunoştinţei, ecouri ale înţelegerii şi aşa mai departe.
Lectura aprofundată:
În ciuda simplităţii aparente, din text se degajă o vrajă aparte. Explicaţi de
unde provine această impresie.
Nu e o „impresie”, ci vrăjitorie curată: poemul romantic e alcătuit numai din
„simboluri” magice; nimic nu e doar ceea ce e, avînd şi un tîlc ascuns, făcînd legătura între lumea „materială” şi lumea „spiritelor”. Toate aceste poezii (şi toate poeziile îndeobşte) nu sunt decît descîntece, adică laude drăceşti, urmărind să trezească
„puterile” încătuşate în lucruri. Dacă ar fi să ducem tîlcuirea pînă la capăt, cu greu am mai încheia, căci aproape nesfîrşită se arată nebunia „geniilor” romantismului, a căror minte nu-i decît o moară a dracilor ce macină necontenit. Să mergem dar mai departe,
ca să ajungem la ale noastre:
Şi eu trec de-a lung de maluri / Parc-ascult şi parc-aştept / Ea din trestii să răsară / Şi să-mi cadă lin pe piept.
Lectura aprofundată:
Selectaţi din text cuvinte sau secvenţe care sugerează intimitatea şi
inefabilul întîlnirii imaginare dintre cei doi îndrăgostiţi.
„Să-mi cadă pe piept”, sunt e „inefabilul” care îl sminteşte cu totul pe bietul băiat de a 8-a!
Dar ce caută „ea” în trestii? Femeia lui Eminescu nu e doar femeie, ci e mai mult o „nimfă” a lacului, o „entitate spirituală”, care – nu se ştie cum – se putea împreuna cu omul, după cum spuneam mai devreme.
Şi urmează:
Să sărim în luntrea mică / Îngînaţi de glas de ape / Şi să scap din mînă cîrma / Şi lopeţile să-mi scape.
Luntrea e „vehicolul” care – după gnostici – trece sufletele morţilor pe celălalt tărîm, peste rîul uitării: barca lui Charon la Elini, întîlnită de asemenea şi la Egipteni.
Aici, luntrea are menirea de a-i purta pe cei doi curvari în tărîmul visului (amăgirea desăvîrşită), înţeles (şi) de Eminescu ca „frate al morţii”, văzută la rîndul ei de toţi romanticii drept eliberare sau – cum zic „parapsihologii” de azi – drept cea mai
„largă stare de conştiinţă”. Stihurile ce urmează întăresc această tîlcuire:
Să plutim cuprinşi de farmec / Sub lumina blîndei lune / Vîntu-n trestii lin foşnească / Unduioasa apă sune!
Lectura aprofundată:
Selectaţi din text verbele cu ajutorul cărora se creează o atmosferă de vrajă,de visare.
Păi, îndrăciţii plutesc („levitează”, ar zice yoghinii”), cuprinşi de farmec, adică de vrajă, înfăşuraţi în înşelările diavoleşti! Apoi vîntul foşneşte şi apa sună. Dar să fim cu grijă unde şi cum se întîmplă toate astea? Iată, în strălucirea înşelătoare a lunii,
astru care fără lumină proprie, fiind o oglindă ce răsfrînge lumina soarelui, cel mai însemnat „simbol” al „raţiunii divine”, la care trebuie să ajungă ucenicul gnostic.
Cum zic „adepţii sacrei ştiinţe”: „Oglindă ce-l arată pe cel atotputernic [!], reflectare
a soarelui ascuns, luna este un aparat oracular ce ajută amăgirile”.
ApreciazăApreciază
@ Fabian , te complici prea tare . Nu despica firul in patru.
ApreciazăApreciază
https://www.activenews.ro/cultura-biserica-ortodoxa/16-iunie-Noua-ani-de-la-trecerea-la-Domnul-a-sfantului-Parinte-Justin-Parvu-de-la-Manastirea-Petru-Voda.-%E2%80%9EVor-veni-vremuri-in-care-numai-cei-ce-vor-simti-harul-lui-Dumnezeu-vor-putea-distinge-binele-de-rau.-Cu-mintea-omeneasca-va-fi-cu-nepu-116618
ApreciazăApreciază
[…] Video – MIHAI EMINESCU n-a avut sifilis. Si despre ceva grav si putin stiut: CINE I-A MODIFICAT P… […]
ApreciazăApreciază
[…] Video – MIHAI EMINESCU n-a avut sifilis. Si despre ceva grav si putin stiut: CINE I-A MODIFICAT P… […]
ApreciazăApreciază
[…] Video – MIHAI EMINESCU n-a avut sifilis. Si despre ceva grav si putin stiut: CINE I-A MODIFICAT P… […]
ApreciazăApreciază