SACCSIV – blog ortodox

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

Posted in LAURENTIU DUMITRU, preotul LUCIAN GRIGORE, Sfanta Impartasanie by saccsiv on martie 10, 2010

   Citez din articolul Dilema linguriţei:

Interviu realizat pentru Evenimentul Zilei

Andreea Dogar – reporter EVZ

Am văzut că pe mai multe forumuri de discuţie de pe internet se discuta despre modul cum Împărtăşania este oferită credincioşilor ortodocşi cu aceeaşi linguriţă şi despre posibila transmitere în acest mod a unor boli. Am citit acolo despre unele mame care nu voiau să îşi ducă copiii la Împărtăşanie tocmai din acest motiv, temându-se că ar putea contacta o eventuala boală, mai ales în cazul copiilor cu o vârstă fragedă.

Din ceea ce am văzut – la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti folosiţi mai multe linguriţe – cate una pentru fiecare credincios. În această privinţă aş dori să ne daţi anumite lămuriri:

 1. Din ce considerente aţi luat decizia de a oferi Împărtăşania cu linguriţe diferite credincioşilor ? Este vorba de rigoarea pentru igienă sau aţi recurs la aceasta în urma solicitării enoriaşilor ? 

pr. Lucian Grigore:

            Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului este Taina Bisericii care încununează toate celelalte Sfinte Taine. Momentul împărtăşirii pentru un credincios constituie chiar împlinirea unui dor nesfârşit, este dorul supremei lui aşteptări. Am avut, din mila lui Dumnezeu, şansa să văd în lucrarea mea preoţească câteva cazuri de credincioşi care împărtăşindu-se îşi schimbau chipul, străluminau, erau de-a dreptul incandescenţi, dar nu în lumina osândei, ci într-o lumină care nu venea din lumea aceasta. Dumnezeu mi-e martor că am văzut aşa ceva şi această vedere m-a smerit în acest fel pe mine cel care prea des mă împărtăşesc în nebăgare de seamă.

Apostolul ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înşine şi aşa să ne atingem de cele sfinte (I Corinteni 11,28). Un om care aşteaptă de ani buni acea picătură a mângâierii şi binecuvântării lui Dumnezeu, când nu numai că te atingi – ci chiar cuprinzi cu făptura ta întreagă viaţa lui Hristos în tine, se poate considera un om fericit. Nu aveţi la îndemână nici o comparaţie să vă puteţi imagina ce bucurie am văzut odată pe chipul unui creştin bolnav căruia i-am dat îngăduinţa de a se împărtăşi, deşi se afla sub canonul opririi. Pentru că trebuia să meargă la operaţie, şi pentru că îi era frică să nu moară neîmpărtăşit, am socotit că se cuvine a birui canonul opririi cu socotinţa unei iconomii şi a unui pogorământ ce se cerea făcut. Am văzut în ochii lui ceva ce n-am să pot descrie: era ceva ca şi cum l-aş fi scăpat de la moarte, era o bucurie în lacrimi, şi o adâncă suferinţă, o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi.  Unor astfel de oameni nu le pasă cu ce fel de linguriţă le ajunge împărtăşania pe buze. Socotesc însă că trebuie mai mult să ne pese nouă, preoţilor, în ce fel îi împărtăşim.

A fost o vreme când nici mie nu mi-a păsat cum şi dacă arată Sfintele în vreun fel, pentru că ştiam că nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos – aceasta până în prima zi de Sfintele Paşti îndată după hirotonie, când,  după ce am împărtăşit peste o mie de oameni cu aceeaşi linguriţă, Sfintele care au rămas în Potir au trebuit să le consum eu însumi (aceasta se numeşte în limbajul nostru liturgic – potrivire). Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat. Mi-am învins această mâhnire cu chipul celor primite şi rostuite în suflet de îndrumarea părintească a învăţăturilor Bisericii, dar de atunci mi-am pus serios problemele următoare:

– Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne îngriji de Sfântul Potir ?! Este, sau nu este indiferent ce anume ajunge în Sfânta Împărtăşanie şi mai apoi, ce ajunge cu Sfânta Împărtăşanie cu tot pe buzele credinciosului ?!

Eu consider că este o nesocotinţă să băgăm în Sfântul Potir orişice murdărie! Nu se cuvine a lăsa Cele Sfinte în batjocură; de aceea cei care pun problema împărtăşirii cu o singură linguriţă – care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor  – ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele, socotesc că greşesc de moarte.

Am gândit în acest sens să înaintez un document către forurile noastre ierarhic superioare, prin care să-mi declar argumentele şi să cer a se lămuri această situaţie la vârf, la nivelul întregii Biserici. Mai apoi am văzut o serie de împotrivitori cu privire la această problemă, preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile – şi m-am retras ca să nu aduc în inima cuiva vreo pricină. Acum însă, mă somaţi oarecum să dau un răspuns şi fac aceasta pentru că văd că şi alţii se frământă pe această temă.

Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: „ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti !”  Eu zic că e mare păcat să aruncăm bunacuviinţă şi sfintele aşteptări ale credincioşilor în derizoriu spunând acestea şi ispitindu-i astfel.

Să ne trezim ! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni. El necinsteşte împărtăşirea cu chipul unei false evlavii şi al unei false credinţe. Este asemenea demonului care L-a ispitit pe Domnul Hristos atunci când l-a îndemnat să se arunce de pe aripa templului zicându-I: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: “Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus însă i-a răspuns: Iarăşi este scris: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Matei 4, 6-7). Aşadar, noi nu trebuie nici să ispitim pe Dumnezeu ca să vedem ce se întâmplă cu Sfintele batjocorite şi nici să aruncăm inima credinciosului în tulburare, pentru că de multe ori bunii credincioşi ai Bisericii Domnului se apropie de Cele Sfinte cu un fior mai înalt şi cu mult mai adânc decât noi preoţii. Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant. Pentru aceasta sunt mijloace potrivite cu rolul şi lucrarea dezinfectării. Sfânta Împărtăşanie este o mare bucurie, un mare dor, o dragoste nesfârşită – care mistuie, înalţă, înaripează… Să nu-i stricăm nici bucuria şi nici lumina şi nici revărsarea plinirii harului cu întunecări şi întrebări şi practici nebuneşti.

Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir! Mi s-a adus argumentul că există un procovăţ (o bucată de pânză de culoare roşie) pe care astfel de lucruri se şterg înainte de a refolosi linguriţa! Mă întreb însă dacă ştergând aceste necurăţii nu luăm pe linguriţă de pe procovăţ necurăţiile pe care tocmai le-am şters mai înaintea celor din urmă. Nu aceasta este soluţia…  Iar pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: sfinţia ta ţi-ai putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc aici despre bătrân ?! Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine !

Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit !  După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.

Întrebare pentru cei care se bat cu cărămida dreptei slujiri în piepturile umflate ale părutei evlavii: – V-aţi putea împărtăşi copiii voştri cu o astfel de linguriţă ?!

Cineva mi-a spus că da! Şi atunci m-am simţit dator să-l întreb dacă el ar putea folosi o astfel de linguriţă pentru el însuşi; mi-a răspuns că da (eu însă, nu ştiu de ce am simţit că trebuie să mă îndoiesc de sinceritatea lui); şi atunci i-am zis: Bine, dar tu nu ştii cu ce anume vrei să te împărtăşeşti ! Tu vrei să te împărtăşeşti cu linguriţa, sau vrei să te împărtăşeşti cu Sfânta Împărtăşanie ?!

            Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră: am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu mucozităţi, sau cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora; Pe de altă parte decizia aceasta vizează un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce în Sfântul Potir alte materii decât cele îngăduite ca Trup şi Sânge ale Domnului. Consider că lucrurile acestea nu mai trebuie discutate într-atât de aprofundat întrucât sunt precizate în Liturghier. Nu ai voie să introduci în Sfintele Taine, din Sfântul Potir, nimic străin de ele. Punct !

reporter EVZ

2. Am văzut că mulţi credincioşi ortodocşi spun că în bisericile în care se foloseşte o singură linguriţă, acest obicei ar trebui schimbat din motive de igienă. Are o semnificaţie linguriţa ?! Se poate schimba ceva în rânduiala asta ?! Trupul si Sângele lui Hristos ar putea să îmbolnăvească pe cineva ?! Dumneavoastră cum vedeţi această problemă?

L.G.            Că Dumnezeu face minuni, este lucru ştiut ! Ceea ce nu ştim noi îndeajuns e că minunea nu se cere şi nu se forţează. Minunile se săvârşesc cu noi după planul lui Dumnezeu şi nu după planul nostru. Noi nu trebuie să ne aruncăm în pericol doar ca să testăm capacităţile şi virtuţile minunii aşa orişicând, printr-o atitudine nebunească, ca şi cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozităţilor noastre meschine. Parafrazând oarecum cele ce spuneam mai devreme – e păcat să-i zici lui Dumnezeu: „Doamne, eu mă arunc acum de pe aripa templului să vedem dacă trimiţi tu îngerii să mă prindă!” O astfel de ispitire a lui Dumnezeu numai diavolul a putut să zămislească!

Să lămurim lucrurile: unii argumentează că împărtăşirea cu o singură linguriţă trimite la împărtăşirea în comuniune, adică trimite la unitatea credinţei, a lucrării, a Împărtăşirii. Însă nu linguriţa are semnificaţii în această privinţă, ci Sfântul Potir. Împărtăşirea comunităţii din acelaşi Sfânt Potir poartă cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4, 5), aş zice mai departe o Împărtăşire în acelaşi gând al aceleiaşi mărturisiri. Sfântul Potir ne uneşte în jurul aceleiaşi motivaţii care este Hristos. Deci ce este mai important, chipul acestei uniri sau unirea însăşi în Hristos ?!  

Linguriţa nu este nici chip şi nici unire, este doar vehiculul care face posibilă trecerea Sfintelor Taine spre buzele credincioşilor în siguranţă, fără riscul de a le risipi pe mâinile credincioşilor (care pot fi nebăgători de seamă cu cele ce au atins); să fie în siguranţă, aşadar, fără riscul de a le risipi pe jos – acesta socotindu-se a fi un păcat de moarte !

Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia. Atâta timp cât acestea sunt dedicate cultului şi nu sunt folosite şi la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare că se respectă regula. Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea credincioşilor.

reporter EVZ 

3. In general, care credeţi ca este cea mai bună soluţie pentru această problemă – mai multe linguriţe, fiecare credincios să vină cu linguriţa sa ?!

L.G.            Tocmai aceasta încercam să vă spun! Cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi credincioşii mi se pare cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă: credinciosul vine fără lumânare la împărtăşire, pentru ca să-şi concentreze atenţia asupra împărtăşirii şi nu asupra modului cum să ţină lumânarea – astfel încât să nu dea foc mâinii preotului sau acoperămintelor. Pentru împărtăşire este aşezat undeva într-un loc potrivit, pe solee (treapta lărgită dinaintea Sfântului Altar), un sfeşnic uni-suport cu o lumânare aprinsă pentru toţi credincioşii.

După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (acea bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică am scăpa de „dilema linguriţei”.

Mulţumim pentru întrebări şi iertare pentru lungimea cuvântului !

   Comentariu saccsiv:

   Este acelasi preot despre care puteti citi la:

“Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

   Vorba unor iubiti frati: „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

   Eu zic ca aceasta atitudine dovedeste nu doar indubitabila incepere a cernerii, a despartirii celor din dreapta de cei din stanga, ci si faptul ca a lua atitudine impotriva actelor cu cip e bine, dar nu este deajuns. Caci multi necrestini o fac de asemenea, ba chiar si dintre cei ce de fapt pregatesc mentalul maselor cu doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE, precum miscarea anti crestina Zeitgeist:

 Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   Sa revenim insa la chestiunea linguritei si sa vedem de ce este o mare ratacire modul cum pune preotul Lucian Grigore problema. Si ca o paranteza, este foarte trist ca o asemenea „dilema” apare intr-un ziar ce-si face din atacul impotriva ortodoxiei un titlu de glorie …

   O data cu gripa porcina, s-au gasit unii care sa inoveze in materie:

Protoiereul pentru Franţa al Mitropoliei Române inventeaza METODE „SIGURE” ANTI-GRIPA PORCINA DE URMAT LA SFANTA IMPARTASANIE

   Si tuturor celor ce traiau cu spaima raspandirii virusului li s-a raspuns pe masura:

Ne putem infecta cu GRIPA PORCINA la Sfanta Impartasanie? 

   Imi puneam nu demult intrebarea:

Din cauza GRIPEI PORCINE, se vor interzice slujbele religioase si eventual chiar Sfanta Impartasanie? 

   Dar porcina s-a dus, insa razvratitii au ramas si vor neaparat inovatii …

   Voi adauga in continuare si eu cateva cuvinte la cele spuse deja de cei mai pregatiti teologic decat mine si care au demonstrat limpede ca nu-i nici o problema folosirea unei singure lingurite.

   Observati va rog descrierea amanuntita pe care preotul Lucian Grigore o face cand descrie boli, bale, puroaie si tot ce mai gaseste el necesar sa produca scarba … Desigur, cei care privesc problema astfel si traiesc cu spaima imbolnaviri, sigur se vor si imbolnavii. Pentru ei acolo nu mai este trupul si sangele Mantuitorului, ci painica si vinisor. E clar ca acest preot are o problema, insa nu constientizeaza ca este strict a lui si doreste cu tot dinadinsul s-o exporte. Lui ii este greata sa se impartaseasca dupa ceilalti si atunci considera ca tuturor trebuie sa le fie. Dar nu a fost de ajuns sa inoveze in propria biserica, asa ca doreste o generalizare, pentru a nu parea el prea sclifosit.

    Spune preotul ca a intrebat pe cei ce considera ca e in regula folosirea unei singure lingurite, ce parere au daca asa si pe dincolo … Ei bine, imi voi exprima si eu, un pacatos, opinia.

   Inainte de a intra in puscarie eram exagerat de atent cu igiena si ma umpleam de dezgust doar la vederea unui bolnav caruia ii ieseau din gura sau din bube tot soiul de lichide. Sa stau langa unul ca acesta? Niciodata. Sa mananc la aceeasi masa? Nici batut. Ziceam eu cu mintea mea de habauc ce o aveam pe atunci. Daca tusea cineva in apropiere, mergeam 3 metri mai incolo. Daca puneam mana pe vreo clanta sau obiecte „suspecte”, cu prima ocazie ma spalam cu sarg si ma dadeam din abundenta cu spirt.

   Apoi am intrat in puscarie. Ehe … Daca preotul acesta ar sta si numai o zi pe unde am fost eu cu anii, si-ar pierde mintile daca nu ar renunta la ifosele astea igienice.

   Evident ca si pentru mine a fost un soc sa vad unde trebuia sa imi petrec o parte din viata, insa repede m-am lasat cu totul in mana bunului Dumnezeu si i-am dat slava si i-am multumit si am inteles ca platesc pacatele mele si l-am rugat sa ma ierte si sa scap cat mai repede.

   Si Mantuitorul nostru m-a ocrotit si nu m-am imbolnavit. Dar sa va descriu si eu un pic mediul, ca sa nu creada cineva ca era vreo bagatela:

–          In camere de 27 de paturi stateau si 50 – 60 de persoane, care tusea, care cu bube, care bolnav, paduchi, plosnite, raie, soareci, sobolani, mirosuri. Desigur, ajungeau si la spital unii bolnavi, dar doar cei cu forme grave. Pana atunci insa, la gramada.

–          Care se ducea la WC, ca facea treaba mare, ca facea treaba mica, nu se mai obosea sa se mai si spele dupa aia pe maini. Si punea mana apoi pe unde nimerea. Si puneai vrand nevrand mana dupa el pe aceleasi obiecte, caci totul se petrecea intr-un spatiu cat o sufragerie mare.

–          De mancat, o faceai in grupuri si de multe ori din acelasi mare castron. Nimeni nu statea sa-l urmareasca pe celalalt ce are in gura. Si ce mutre … Ca daca le-ar vedea parintelul, i s-au pune un sloi de gheata pe sira spinarii.

–          Dar problema igienei era cea mai mica pe care cineva trebuie sa si-o puna acolo. Cea mai mare trebuie sa fie insa mutilarea sau moartea. Caci acolo nimeni nu este sigur sa se mai trezeste intreg dimineata sau daca se mai trezeste. Asta desigur, daca nu te lasi cu totul in mana bunului Dumnezeu. Dar despre acest aspect, am scris mai pe larg in carte:

SACCSIV: „EVADAREA DIN ÎNCHISOAREA ÎNGERILOR CĂZUŢI – Spovedania unui interlop”, Interviu realizat de Danion Vasile 

   Prin urmare, daca Mantuitorul m-a scapat pe mine un pacatos de un asemenea mediu, cum oare as putea  indrazni sa cred ca as putea sa ma imbolnavesc la Sfanta Impartasanie?

   UPDATE 1

   Iata si comentariul fratelui Laurentiu Dumitru postat la articolul Dilema linguritei de pe blogul sau:

@ Florin M.

Articolul l-am primit de la parintele. Nu avea nicio specificatie, dar am socotit potrivit a-l posta pt ca sigur si-ar dori un feedback la cele ce le-a scris. Este, daca vrei, o invitatie la dezbatere. Pr. Lucian Grigore este unul dintre cei mai vrednici preoti din cati am intalnit, un suflet inzestrat cu nenumarate daruri. Acest preot al lui Hristos isi spune pasul si expune obiectiv niste situatii. Acum aveti si Dvs. cuvantul. Mi-as dori insa ca fiecare sa o faca dupa ce citeste si cele de mai sus.

Am ajutat ani buni in altar, chiar la biserica la care slujeste parintele Grigore, autorul materialului, si stiu exact la ce se refera. Personal nu impartasesc aceasta practica, cred ca ar fi mai simplu daca s-ar folosi un al doilea procovat si nu cel cu care se acopera indeobste Sfintele, in situatiile in care in lingurita ramane acel gris laptos de care vorbeste parintele.

In legatura cu sfintele Icoane, afla ca la o biserica ca cea unde slujeste parintele (o biserica de centru, aflata in zona pietonala, departe de carosabil, un fel de km 0 al Pitestiului) foarte cercetata de inchinatorii aflati in graba cu treburi prin oras se sterg ff des icoanele. Doamnele de la pangar din vreme in vreme sunt nevoite sa stearga geamul icoanele de pe iconostas si a icoanei praznicare, iar carpa se inroseste pur si simplu de la pelicula mare rosie, de la rujuri. Efectiv geamul icoanei din transparent, devine mat. Dar asta e o alta poveste (nu o dilema!) si, din fericire, are o solutie practica universal acceptata – carpa!

   UPDATE 2

   Iata ce scriu fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT in articolul lor IN ATENTIA CELOR CARE SE SCARBESC DE FRATELE LOR MURDAR SI BOLNAV: “Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar!”(Cuv. Paisie Aghioritul):

“- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

– Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. “Intrucat ati fracut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”[1].

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului – de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: “Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?“, ne va durea pentru el. Sau, daca cineva are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: “Daca aveam eu problemele lui, nu voiam, oare, sa fiu ajutat?“, si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui, chiar si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic”.

41 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 10, 2010 at 10:57 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. silviu said, on martie 10, 2010 at 12:30 pm

    super articolul ! tot respectul !

    Apreciază

  3. Petru said, on martie 10, 2010 at 12:30 pm

    Repet aici ce am postat pe blogul Ortodox al lui Laurentiu Dumitru:
    Impartasania era pentru Sfintul Ioan Maximovici atit de pretioasa, incit, atunci cind un credincios a vomat la citeva secunde de la impartasit, Sfintul a adunat totul si a mincat! Nu stiu citi dintre noi am fi in stare de asa ceva, dar acest exemplu spune tot!

    Apreciază

  4. Anda said, on martie 10, 2010 at 1:14 pm

    Rugaciune din randuiala Sfintei Impartasanii, a Sf. Ioan Gura de aur.

    „Cred, Doamne si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit in lume sa-i mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.
    Inca cred ca acesta este INSUSI PREACURAT TRUPUL TAU si acesta este INSUSI SCUMP SANGELE TAU. Deci, ma rog Tie: miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cu cuvantul sau cu lucrul, cele cu stiinta si cu nestiinta si ma invredniceste fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele Tale Taine , spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Amin.”

    Acum, cei care pun astfel problema fac parte: fie din categoria celor care nu s-au impartasit niciodata si, deci, in ortodoxie practica un crestinism turistic cu mofturi importate din spatiul eterodox-fie sunt cei pe care ii stim ca au tot interesul sa loveasca in Sfantul Potir (lucru despre care am fost avertizati !) si sa „ne alinieze” la eresul catolic.
    (Fac parte din acelasi program diabolic: exterminarea „ciorilor din Carpati” adica a monahismul romanesc, la scoaterea crestinismului din scolile si vietile noastre, etc,etc..)

    Si intr-un caz si in celalat : LIPSESTE PALMA SFANTA!

    Cuvant lamuritor:
    http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2009/08/este-posibil-ca-singele-si-trupul.html

    Apreciază

  5. luchiana said, on martie 10, 2010 at 1:36 pm

    Doamne ajuta sa nu ne facem pacate in plus, vorbind despre aceasta mare taina!
    Parerea mea umila este ca acest parinte dintr-un inceput nu credea ca acolo este trupul si sangele Domnului. „Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!”…de aici ratacirea.
    Am citit la sfintii parinti care se indoiau de realitatea sfintelor taine si atunci Domnul le-a „aratat” ca fiind carne si sange…si le-a „trecut” indoiala pana la urma.
    Si mai cred ca parintele din Pitesti chiar nu are dragoste de oameni…daca este adevarat ce se intampla, sau e doar o inventie cu invitatie la dezbatere…

    Apreciază

  6. parereamea said, on martie 10, 2010 at 3:20 pm

    Am citit si eu aseara articolul pe siteul respectiv si m-am ingrozit!
    Nu pot sa imi inchipui cum un om capabil sa se exprime cu atatea imbarligaturi si inflorituri in mod voit exagerat de delicate (…o bucurie în lacrimi, şi o adâncă suferinţă, o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi…) are in acelasi timp putinta sa exprime senzatii atat de scarboase. Cred ca e cel mai scarbos text pe care l-am citit vreodata. Ma intriga ca tocmai un preot e capabil de o asemenea exprimare.
    Dincolo de asa-zisa ‘dilema’ pe care o are el, aceasta contradictie m-a frapat. Dilema in sine e doar in mintea lui, iar textul e doar un pretext de a starni oroarea si de a indeparta pe eventualii interesati de Tainele bisericii.
    Fereasca Sfantu de asemenea personaje!

    Apreciază

  7. Iubesc Patriarhul said, on martie 10, 2010 at 4:01 pm

    Eu cred ca diavolul a vazut slabiciunea aceasta si aici isi trimite ispita. Parerea mea de necunoscator in ritualistica bisericeasca este ca daca 2000 de ani lumea s-a impartasit de la aceeasi lingurita si de acum inainte putem s-o facem. Bolnavi au existat tot timpul, oameni raciti …

    Apreciază

  8. pr. Lucian Grigore said, on martie 10, 2010 at 7:59 pm

    Răspunsuri date unora dintre cei ce s-au cucerit de o nedreaptă dezamăgire

    (apărute pe blogul fratelui Laurenţiu Dumitru)

    În esenţă interviul nu se referă la problema îmbolnăvirii, ci la grija pentru Cele Sfinte. Am admis (cum aş fi putut să mă îndoiesc oare) că Dumnezeu face minuni. Admit că împărtăşirea chiar şi în condiţii neprielnice te scoate din acea inadecvare, prin lucrarea lui Dumnezeu şi nu prin măsura ta proprie.

    Pentru cei pe care fratele Laurenţiu îi invită la o citire în cheia adevărată a textului: dacă ai datoria să păzeşti Sfântul Potir ca în el să nu se amestece nimic din ceea ce nu poate fi asemenea Celor Sfinte, de ce nu o faci ?! Aceasta este de fapt întrebarea. Este o chemare la împlinirea unei datorii indiscutabile !

    Eroarea stă abia în ideea, acreditată în subsidiar de reacţiile unora dintre confraţii de aici, că nu ar avea importanţă dacă Sfintele se murdăresc sau nu, pentru că oricum Dumnezeu lucrează. Observaţi că în interviu insist mai mult asupra murdăririi lor şi în plan secundar aduc referinţa îmbolnăvii pe care o supun irelevanţei, pentru că ştiu şi cred că Dumnezeu lucrează, după a Sa voie, orice minune ! Dar de ce să ispitesc eu pe Dumnezeu cerându-i minuni, când îmi stă la îndemână să păstrez Sfintele absolut curate – fapt cerut chiar de mandatul slujirii mele ?!

    Nu înţelegeţi că preotul care amestecă în Cele Sfinte necurăţii de tot felul greşeşte de moarte?! Ba mai aruncă şi în conştiinţa – de multe ori nesigură a vreunui frate – şarpele necurat al ispitirii. Că te poţi bizui pe Dumnezeu nu încape îndoială, e discutabil însă dacă măsura credinţei tale şi vrednicia ta pot fi la înălţimea lucrării lui Dumnezeu. Aici rămâne voia Lui să lucreze sau să nu lucreze cu tine, pentru că minunea este Taina voii Lui şi nu vrednicia ta. De aceea consider că a-l ispiti pe Dumnezeu – ca formulă de a-ţi descoperi propria vrednicie în raport cu El – este o înşelare.

    Este cu totul nepotrivit, este inutil, este dezamăgitor, este cutremurător şi cu adevărat aberant să laşi Sfintele murdărite pentru a face în relaţia cu Dumnezeu proba tăriei tale, a încrederii tale şi a dreptei credinţe care crezi că te animă. În fond nu te afli sub aşezarea buneicredinţe, ci sub nimbul trufiei.

    Dacă vei vrea să faci astfel de probe de credinţă, aproapele tău te aşteaptă în azil să-i duci mângâierea cuvântului, în canalele oraşului să-i întinzi o cană de ceai fierbinte şi o bucată de pâine, te aşteaptă în spital să-l ţii de mână, în scara blocului să-i plăteşti întreţinerea măcar pe o lună, şi nu să te înalţi pe tine în faţa ta însuţi zicând că eşti vrednic de minunile Domnului.

    Ce e greu de înţeles ?! Pune înainte de toate grija pentru a nu întina Sfântul Potir şi pentru a nu aduce atingere Celor Sfinte! Aceasta este măsura dreaptă a oricărei întrebări ! Restul sunt speculaţii şi ceartă pe cuvinte…

    Părintelui Timotei !

    Cinstite frate părinte, binecuvântaţi !

    Vă cer să nu vă clătinaţi cugetul. Spălarea se face după cuviinţa celor arătate în rânduială. Cele ce rămân atinse de Sfintele se mistuie în foc şi se pun la locul arătat în Liturghier. Grijă mare asupra măsurilor! Vă aşteaptă în cer aceleaşi măsuri ! Nu vă încordaţi sufletul spre judecăţi străine. Conştiinţa grijii de cele sfinte nu m-a părăsit ! Tocmai aceasta mă animă.

    Bucurie !

    Pr Timotei a zis: “Vai! Vai ! Vai de cel prin care vine smintelala, mai bine ar fi lui sa isi lege o piatra de moara de gat si sa se arunce in mare!”

    Iar mie mi se cuvine a întreba “Care poate fi chipul mai întunecat al smintelii ?! A te îngriji ca Sfânta Împărtăşanie să se dea credincioşilor întru curăţie, sau a o amesteca întru întinăciune, forţând rolul şi lucrarea ei sfântă ?! Cine poate îndrăzni în cuget neatins de păcat să-şi spele ale sale în Sfintele, ca mai apoi să dea chip duhovnicesc batjocurii zicând: “Hristos nu se lasă atins de întinăciune!” ? Cu adevărat, aşa este ! Hristos nu se lasă atins şi nici nu se întinează ! Dar eu întreb: de ce vrei cu încăpăţânare să-L întinezi ?! La ce îţi foloseşte ?! Nu ţi se pare că e păcat ?! Nu te doare ! Nu te cutremuri ?!

    V-am împărtăşit câteva pricini ale împărtăşirii cu care m-am întâlnit în slujirea mea. Dacă aveţi a mă osândi pentru cele ce spun şi pentru cele ce am făcut – şi nu pentru cele ce vă imaginaţi că spun – vă rog să-mi răspundeţi punctual: am greşit, sau nu am greşit atunci când am ferit de Sfântul Potir linguriţa cu care îi împărtăşisem pe cei despre care vă povesteam în zicerea mea ?

    Dacă poate fi cineva să-mi spună că se cuvenea a întoarce acea linguriţă în Potir, atunci credeţi-mă – e cu adevărat o problemă! Ceea ce nu înţeleg este anume faptul că puneţi accentul pe linguriţă şi nu pe Sfânta Împărtăşanie ! Iar mulţimea linguriţelor nu o înţeleg decât pentru a da timp cuiva să le pregătească pe cele folosite, şi nu pentru a avea un număr anume. Curăţindu-se după rânduială în clipa în care ele se vor atinge de Sfântul Sânge şi de Sfântul Trup acelea vor fi cu adevărat curate. Pe cine poate sminti o lucrare ca aceasta?! Iar de s-ar folosi ce-a de-a două propunere, cea a Bisericii Ruse, curăţirea nu ar mai fi o cerere necesară pentru că Acela de Care se cutremură îngerii ar rămâne cu adevărat neatins de neputinţele noastre !

    Mă acuzaţi că cer o astfel de curăţire şi îngrijire nu pentru că vă doare situaţia Sfintelor Taine, ci pentru că e cu adevărat dureros orgoliul de a supune credinţei – cu preţul batjocurii oricărei întinări – o Taină care se cere a rămâne cu adevărat neatinsă de întinăciune, nu pentru cugetul credinciosului, cât pentru Ea Însăşi.

    Iar dacă cineva se va fi smintit despre chipul acelor necurăţii despre care vă vorbeam, vă rog să înţelegeţi, în numele Domnului Hristos, că sminteala nu o face cel ce poartă grija Potirului, ci acela ce NU o poartă ! Ce orbire poate fi mai adânc neînţeleasă decât aceasta? Voi murdări Sfintele pentru a da dovezi credincioşilor că ele nu se vor lăsa întinate ?! Nicidecum !

    preotul Lucian

    Apreciază

  9. razbointrucuvant said, on martie 10, 2010 at 8:47 pm

    In acest caz (cel mai bun) este „doar” inselare, adica parintele este sincer in ratacirea gandirii sale puriste. Nu face decat sa repete ce a zis si in interviu. Nu pare sa fi auzit nimic din tot ce i s-a scris, se aude doar pe sine si obsesiile sale.

    Nu ma mai astept ca cineva sa recunoasca ca a gresit si sa primeasca mustrarea. Chiar daca i se spune de catre 1000 de oameni ca e beat, el tot crede despre sine ca e mai treaz decat toti, ca e singurul treaz! Cred ca nu am vazut NICI MACAR UN SINGUR comentariu aprobator nicaieri la adresa pr. Lucian, iar el se tine tantos in continuare… Ma doare la propriu inima cand vad asa ceva, cu atat mai mult cu cat i-am aplaudat marturisirea data anul trecut!

    Nu si-a pus vreodata intrebarea cum de niciunui dintre marii sfinti contemprani, din Batranii nostri luminati de Dumnezeu nu a primit o asemenea „revelatie” pana acum sau crede ca este intaiul care tine la sfintenia si puritatea Sfintelor Taine, la o masura la care niciunul dintre duhovnicii nostri nu a ajuns?! L-a intrebat pe parintele Justin, pe parintele Arsenie, a stat sa sfatuiasca cu cineva si sa se intrebe daca nu cumva este ispita sa de-a dreapta sau daca nu cumva are o grava problema personala (mania igienei, scarba de oamenii bolnavi), pe care o mascheaza prin astfel de pretexte teologice? Are un duhovnic cu care s-a sfatuit, pe care l-a intrebat cand a lansat inovatia asta purista?

    Totusi eu ma tem ca grija asta sa nu fie doar un pretext pios, pentru ca pica prea la fix cu toate aggiornamentele care merg exact in directia asta… Oricum, si daca nu e asa si e doar inselare, diavolul oricum a potrivit bine de tot ispita. Chiar ma mir ca nu a venit cu ideile astea acum 2-3 luni, in plina „criza porcina”, i-ar fi dat o mana de ajutor nesperata lui Streinu-Cercel…

    Cum zicea cineva, „de ce neaparat tre’ sa fie acum aceasta dilema a linguritei un issue? de mii de ani n-a fost un issue, au fost aceleasi potiruri din mosi stramosi, au trecut si ciumele, si holera, si febra tifoida peste noi…” dar nu numai subiectul este socant, cat mai ales maniera pornografica de tratare (toate detaliile, pe care preotul le da, nu reporterul!) incat nici daca stateau dusmanii Bisericii de acolo sa ticluiasca asa ceva nu le iesea asa de bine…

    Necredinta, indoiala, panica si isteria ipohondra pe care o vor semana un astfel de interviu cred ca vor fi de mari proportii si cred ca asa ceva vine ca o minge ridicata la fileu „reformistilor” din Biserica, care abia asteapta sa se aseze pe valul unei indignari de masa si sa renunte la acest obicei „medieval” si „neigienic”. Nu mai spun de ce se starneste in imaginatia si in sentimentele oamenilor cand citesc asa ceva si daca nu cumva asta ii va determina sa devina foarte reticenti in a se mai impartasi…

    Cel mai aberant mi se pare ca nu se gandeste cum spurcam noi Sfintele Taine prin patimile noastre… oare Hristos cum nu se scarbeste sa se coboare in trupurile noastre ticaloase cu care am slujit poftelor, fie ele firesti sau nefiresti?! Aici mi se pare ipocrizia. Sfintele Taine se intineaza de secretii, dar nu si de mizeria fariseica din noi?! Acolo nu mai avem aceleasi scrupule extraordinar de inalte?!

    Dar… „acesta este ceasul vostru si stapanirea intunericului”. Fie, Doamne, mila Ta spre noi!

    PS: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/10/in-atentia-celor-care-se-scarbesc-de-fratele-lor-murdar-si-bolnav-daca-il-iubesti-pe-celalalt-ca-pe-un-frate-ii-stergi-nasul-cu-propria-batista-si-o-pui-iarasi-in-buzunarcuv-paisie-aghioritul/

    Apreciază

  10. Aurora said, on martie 10, 2010 at 11:27 pm

    Parinte Luciane, lasa-te de contabilizarea linguritelor si mai bine opreste-le de la impartasanie pe femeile care vin sulemenite si rujate ! Cearta-le ! Nici nu stii cat sunt de vanitoase si manadre. Dar mustrarea preotului le mai aduce putin la realitate. Parinte, ai o misiune grea. Femeile sunt cel mai greu de dat pe brazda. Ele umbla si pe gerul cel mai cumplit cu capul descoperit – se cred mai frumoase asa – desi au gluga la cojoc sau un sal mare pus pe umeri. Cred ca preotii ar trebui sa faca saptamanal cateheze in care sa le explice credinciosilor nu numai cele ale credintei, ci si buna-cuviinta in biserica. Doamne ajuta !

    Apreciază

  11. Iubesc Patriarhul said, on martie 11, 2010 at 6:43 am

    … si daca nu poti, renunta…

    Apreciază

  12. fane said, on martie 11, 2010 at 6:44 am

    Fratilor ,
    Va invit pe toti , dar mai ales pe administratorii de bloguri , opriti difuzarea acestei informatii , a articolului , a comentariului postarticol al parintelui , opriti orice pomenire legata de acestea . Nu facem altceva decat sa dezvoltam un subiect care pentru noi este cat se poate de clar ( Sfintele sunt Sfinte si cu atat mai mult ma voi smeri , eu ca mirean , daca ma voi impartasi dupa un asemenea om ) dar pentru cei care inca nu s-au impartasit sau pentru parintii copiilor care se impartasesc va fi sminteala . Ce a zis preotul , a zis , articolul s-a publicat , diavolul si-a facut lucrarea , dar haideti sa punem punct , haideti sa gandim cu responsabilitate . Mi-e teama ca daca informatia se propaga mai mult decat trebuie ne vom trezi ca se va da chiar vreo lege care sa „reglementeze” , chipurile , o Taina lasat mostenire de Iisus , Blandul Mantuitor .
    Amintiti-va ca s-a spus ca dezvoltarea celor doua focare de gripa porcina de la Iasi si Bucuresti s-a datorat in mare masura , crestinilor care au mers sa se inchine la icoane si moaste . Amintiti-va ca multi deschisesera deja gura legat de lingurita de impartasanie . Stirea nici macar nu mai trebuia preluata din ziarul respectiv . Lasati-o cum a picat altfel ne vom crea probleme singuri .
    Domnul Dumenezul nostru sa trimita Duhul Sau cel Sfant si sa ne lumineze pe toti , pentru a ne feri de pacat . Faca-se voia Ta , Doamne , precum in cer , asa si pe pamant !

    Apreciază

    • saccsiv said, on martie 11, 2010 at 10:33 am

      fane

      GRESESTI

      Apreciază

      • fane said, on martie 11, 2010 at 1:57 pm

        da , mi-am dat seama intre timp . Am citit si am vazut ca mai sunt si alte cazuri si practici ciudate , mai sunt preoti care sunt ” inventivi ” , ” au imaginatie ” si poate ca situatia aceasta le va da de gandit .

        Doamne , ajuta-ne !

        Apreciază

  13. maicăl said, on martie 11, 2010 at 7:31 am

    Este revoltator! Popa asta eretic promovat cu frenezie de un alt ratacit modernist si umanist Laurentiu Dumitru, habar n-are ce-i aia a te impartasi din acelasi potir, va sa zica ce inseamna comuniunea credinciosilor. Vine cu exemple extreme, ca orice ratacit, dar daca ii e scarba de proprii lui credinciosi arata ca are mare dispret pentru oameni si ingamfare luciferica! Cu ereticii, care sunt trambita diavolului, nu se sta de vorba, PUNCT.

    Apreciază

  14. maicăl said, on martie 11, 2010 at 7:36 am

    Mai e unul în Bucureşti care face la fel, poreclit „popa linguriţă”, numai ca ăsta n-a făcut atâta zarvă in media. Îl cheamă Vasile Răducă şi e paroh la biserica Kreţulescu. http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_R%C4%83duc%C4%83

    Apreciază

  15. maicăl said, on martie 11, 2010 at 7:39 am

    Cărţile îi sunt editate de masonii de la Humanitas http://www.humanitas.ro/vasile-raduca

    Apreciază

  16. Rodica said, on martie 11, 2010 at 11:48 am

    In 2005 am participat la o sf. liturghie la Catedrala din Timisoara unde am fost foarte surprinsa pentru ca la sf. impartasanie au folosit lingurite de unica folosinta.

    Apreciază

  17. Pr. Lucian Grigore said, on martie 11, 2010 at 2:28 pm

    Părinte Timotei,

    am trimis e-mail la Evenimentul Zilei să retragă interviul. Nu-mi puteam imagina că unii se vor sminti astfel, pentru că nu vedeam pentru ce s-ar putea sminti într-atât. Poate acesta să fie păcatul pentru care sunt osândit ! Şi apoi văd că toţi înţeleg acelaşi lucru: anume că eu nu cred în puterea Sfintelor. Dacă asta i-a smintit nu este lucru de neglijat. Dar eu cred în puterea Sfintelor! Şi nu sunt nici silos cu privire la nimic. Va rog să observaţi că că am băut Potirul acela şi am mai băut şi potirul pe care mi l-aţi dat toţi împresurându-mă cu îngrijorare. Dovadă că nu m-am ascuns este şi faptul că am lăsat pe toată lumea să spună în blogul meu fiecare ce doreşte, i-ar eu am băut acest pahar întreg, până la capăt.

    Mă bucură mult îngrijorarea aceasta a voastră, că văd cum se unesc oamenii pentru evlavia celor de folos. Şi mai mult decât ar trebui să mă copleşească mâhnirea pentru osândirile ce nu-mi sunt proprii, mă mângâie nădejdea că Dumnezeu ştie cele despre mine. Am greşit doar într-un singur sens: anume arătând lumii chipul unei întinări pe care aş fi voit să o vindec. Am arătat exact aşa cum s-au petrecut lucrurile bine-ştiind că o astfel de pricină poate fi doar excepţia şi nu regula însăşi. Toate cazurile arătate pe blogul http://www.razbointrucuvant.ro arată doar felul în care sfinţii au vindecat ei înşişi, în felul lor sfânt, astfel de excepţii. Deci excepţiile există ! Cine se poate sminti de asta ?! A fost puterea lor, a sfinţilor aceştia, de a face asta şi cu întreagă cuviinţă îi fericesc. Că un om ar fi scuipat Cele Sfinte, sau le-ar fi vomat, este iarăşi arătarea unui chip neplăcut al unei întâmplări nesocotite. O astfel de întâmplare am petrecut şi eu, dar nu sunt sfânt, sunt un păcătos – a fost felul meu de a gândi în păcătoşenia mea o soluţie preventivă la cele ce s-ar mai putea întîmpla pe viitor. Iar despre cele ce mi s-au întâmplat v-am încredinţat că le-am vindecat după rânduială prin mistuirea cu foc a celor atinse de necurăţii după cum se arată in Liturghier. Şi Sfinţii aceia aveau la îndemână acest pogorământ – adică puteau să ardă în foc cele scuipate şi vărsate, pentru că ar fi fost după rânduială. Dar au ales să ne dea nouă un chip mai pătrunzător al evlaviei lor pentru Cele Sfinte.
    Sunt oameni tari, ca aceia, şi oameni slabi, ca mine şi ca cei ce se smintesc de poveştile mele despre necurăţii. Dar despre aceleaşi necurăţii povestiţi şi voi cei ce aduceţi înaintea noastră pilda sfinţilor.
    Am greşit acreditând ideea că mai toţi oamenii pot lăsa pe linguriţă problemele lor, şi asta nu este adevărat – în general cei care se împărtăşesc regulat vin într-un mod îngrijit şi cuviincios la împărtăşire;
    Am greşit prin aceea că nu am calculat bine în ce fel vor primi aceasta povestire a mea cei necredincioşi sau cei slabi; Am greşit că am dat eu soluţii şi nu le-am aşteptat pe cele ale soborului; Am greşit în tot şi în toate cele ce vă nedumereşte, dacă nu am ajuns la măsura unei mai bune exprimări a celor ce am voit să spun.

    Adevărul este că practica folosirii mai multor linguriţe nu am infiinţat-o eu, ci am găsit-o la biserica unde slujesc, practicată acolo de mai multă vreme; Mi s-a „părut” in regulă, pentru că nicăieri nu se pot găsi prevederi nici pentru şi nici împotrivă – şi am păstrat-o!

    Pe de altă parte, ştiţi bine, a fost o vreme când nimeni nu cunoştea ce anume poate fi cu folosirea linguriţei în cult. Atunci când s-a introdus linguriţa, cei ce au introdus-o puteau foarte bine a fi catalogaţi drept rătăciţi, aşa cum am fost eu catalogat acum. Nu linguriţa e problema noastră, aceasta este partea din afară a blidului. Să nu cumva să cădem în osânda fariseilor care dădeau zeciuală din izmă şi din mărar, dar nesocoteau mila şi dreptatea.
    Nu vi se pare că prea mult ne înverşunăm pentru probleme pe care ni le imaginăm, dar care nu sunt într-adevăr ?! Adevărata problemă, precum spuneţi, e viaţa în Hristos !
    Am avut acces la un congres de liturgică la informaţia că folosirea linguriţei în cult nu a avut o generalizare decât foarte târzie (chiar până în sec al XIII-lea). Până atunci în foarte multe locuri împărtăşirea se făcea astfel: părţile din Sfântul Agneţ cu care urmau a fi împărtăşiţi credincioşii se înmuiau în Sfântul Sânge şi se puneau în mâinile primitorului, în acelaşi fel în care îL ţinem noi preoţii pe Hristos la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. Apăruseră multe neorânduieli între creştini. Unii veneau cu vase de aur argint sau ceramică ferecată în pietre scumpe şi aruncau prin aceasta îngâmfare în derizoriu pe cei săraci. Linguriţa aparea ea însăşi ca o inovaţie interpusă între potir şi buzele credincioşilor pentru a rezolva o stare din biserică la un anumit timp. Viaţa Bisericii curge în timp şi odată cu timpul se redescoperă esenţele ei. Aici este problema mea: de ce unii consideră problema linguriţei o dogmă?! Dacă e vorba că dedicăm o singură linguriţă sau, prin rugăciunea sfinţirii, mai multe, asta pare a fi (pentru mine şi se pare că doar pentru mine) neesenţial. Aici e sminteala ?! Sau în acele ce am spus despre bătrân ?! Sau în cele ce zic cu privire la dorirea de a păstra curate Sfintele?!
    Toţi însă „s-au smintit întru mine” crezând că eu pun această problemă pentru că nu am credinţa să mă împărtăşesc cu aceeaşi dragoste şi negrijă după vreun frate care îşi lasă acolo neputinţele; ceea ce este absolut fals ! Nu am probleme cu sila. Îi spuneam şi fratelui Laurenţiu: în tinereşea mea dintâi am băut apă din urma copitei calului, pe când eram la munca câmpului; în armată, pe când se terminaseră tacâmurile, la o tregere, am mâncat din căuşul de aluminiu folosit înaintea mea de un necunoscut, fără să-mi pese că poate avea hepatită sau sifilis; am fost otrăvit – cineva, la ţară, în timpul când miruiam mi-a pus în Sfântul Potir zeamă de bozii, iar eu l-am băut împreună cu tatăl meu – preot la o parohie vecină… De ce mă siliţi să mă spovedesc public ?! De ce nu ne vom lăsa unii pe alţii să ne lăudăm cu neputinţele şi nu cu harul cel dat nouă ?!
    Au fost mulţi luptători ai dreptăţii pe aici şi mulţi martori ai osândelor.
    Se cuvine să credeţi că astfel de ispitiri ca cea întâmplată nouă acum în zilele Postului celui Mare sunt necesare pentru a ne vedea pe noi înşine în oglinda aceleiaşi osândiri, cu mâinile pline de sângele fratelui şi cu grămezile de pietre pregătite să-i spargem capul.

    Vă cer, înainte de orice alte vorbe ce îmi veţi mai aduce pe aici, să vă întrebaţi duhovnicul despre cum şi în ce fel se poate face o astfel de osândire, despre legitimitatea şi despre puterea cuvântului pe care o aveţi sau nu o aveţi. Au scris aici mulţi teologi, dar şi mulţi care şi-au imaginat despre ei înşişi că sunt. Nu vă nesocotesc pe niciunul, ci vă iubesc şi vă pomenesc şi mă rog să vă izbăviţi de înverşunare. Cel mai mult mi-a folosit inimii cuvântul unei credincioase, Oana parcă… Se vedea în scrisul ei şi durere şi dragoste, şi îngăduinţă, dar şi pricepere în cuvânt.
    Vă încredinţez şi eu de aceeaşi durere şi dragoste şi de aceeaşi râvnă pentru Cuvântul Vieţii!

    S-a spus că sunt sclifosit. Nu sunt ! Că sunt necredincios. Nu sunt ! Că nesocotesc credinţa în Sfântul Trup şi Sânge. Nicidecum !

    De ce mergeţi pe drumul chinuit al bănuielilor ?! Nu ştiu nimic din toate astea.

    Vă iubesc şi vă doresc spor bun ! Iar celor „mici” pe care i-aş fi dezamăgit le spun: întăriţi-va şi nu vă clătinaţi ! Staţi în rânduiala duhovnicilor voştri şi precum vă vor primi şi vă vor povăţui aceia aşa să fie !
    Lăsaţi „dilemele” cele ieftine în seama dezlegărilor, sau a opririlor pe care le vor da aceia.
    Vă iubesc cu dor mult întru Hristos!
    Amin

    preotul nevrednic de dragostea voastră,
    Lucian

    Apreciază

    • un om said, on august 2, 2015 at 12:02 am

      Eu sunt uimit de cata ingustime de minte dau dovada unii. Nu mai vad padurea din cauza copacilor…Isi scuipa in san ca babele.Daca un Biserica Rusa problema e rezolvata,de ce nu o rezolvam si noi? Preotul e un om cult si are argumente solide:problema nu e ca ne indoim de puterea Sf.Taine,ci ca unii le considera un fel de detergent…Doamne iarta-ne!

      Apreciază

  18. gcristiani_e said, on martie 11, 2010 at 6:05 pm

    ”………toata grija cea lumeasca sa o lepadam”

    Apreciază

  19. rizescubogdan said, on martie 11, 2010 at 7:32 pm

    Şi dacă sunt mai multe linguriţe….se pierde Taina Împărtăşaniei? Adică totuşi care este dezavantajul? Am înţeles motivele pentru care nu ar fi nevoie de mai multe…dar dacă totuşi ele există……unde este buba?

    Apreciază

  20. stefan said, on martie 11, 2010 at 7:55 pm

    pt rizescubogdan

    „motivele pentru care nu ar fi nevoie de mai multe” problema nu se puna asa ci ” motivele pentru care NU ESTE nevoie de mai multe” – a se nota diferenta.
    Mai mult decat atat acest ‘gest’poate avea – si evident ca are- implicatii si ramificatii FOARTE importante care au (SI) un caracter smintitor – iar buba ie tocmai aia – ca este.

    Apreciază

  21. Mircea said, on martie 11, 2010 at 8:00 pm

    Incep sa cred ca voi nu mai puteti sa discutati crestineste, in anumite limite ale bunului simt. Nici nu stiti cine e parintele asta si gata scoateti: „ereticul”, „ce erezie”, „inselatul”, „masonul”. Asta pe pe langa unii comentatori cu sensibile probleme psihice. Care e treaba cu voi astia ortodocsii? Voi in calitate de ce vorbiti? Aveti vreo pregatire duhovniceasca? Sau macar teologica? Sau va dati asa cu parerea de pe margine, scuipand seminte ca la meci? Ati citit si voi 2-3 brosuri si ati ascultat niste interviuri si gata v-ati facut teologhisitori. Ziceti de Sfintii Parinti, dar cati ati citit macar toata opera unui Sfant Parinte? Sau cati cititi zilnic din Sfanta Scriptura? Ma mir ca nu mergeti cu parabolanii sa-l invatati pe parintele ortodoxia. O gresi frate omul, dar pana una alta e preot vrednic. Mai usor nene cu duritatile, pana la urma suntem intre frati ce atata rautate gratuita ( cum poti sa receptezi comentariul unuia care scrie Arsenie Muscacalu, fraaaaaate)

    Apreciază

    • stefan said, on martie 11, 2010 at 11:37 pm

      … ciudat asa-i ? ” ghici ciuperca ce-i”
      apropo de filuml ala ‘Book of Eli’ este o mare tampenie, sigur nu asa de tampit ca altele dar… stii ce vreau sa zic

      Apreciază

  22. […] Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURIT… […]

    Apreciază

  23. Pr. Lucian Grigore said, on martie 13, 2010 at 5:27 pm

    @Timotei – în blogul războiintrucuvânt :
    “Cineva care sustine calendarul ‘indreptat’ o face fie din necunoastere, fie din rea credinta. Ce sa mai zicem de schimbarea pascaliei?!”

    Acum înţeleg din ultima referinţă dată de pr. Timotei aici: tot acest dialog purtat cu repreznetanţii ascunşi (anonimi) ai Bisericii Stiliste este doar un prilej de ponegrire îndreptat mascat către ortodocşi. Să nu ne înşelăm ! Îi invit pe adevăraţii ortodocşi să iasă din aceste bloguri talibane stiliste precum acesta şi altele şi să se osebească.
    Din motivul arătat am decis să opresc pe blogul meu orice fel de dezbatere înainte de a fi supus subiectul atenţiei de specialitate.

    Acest dialog cu stiliştii, pitit în spatele tastelor, nu se va sfârşi niciodată. Iată ce ii scriam eu “preotului” anonim Timotei- pe adresa personală. Dansul, insă, se face că nu pricepe şi revine în aceste pagini invocând corectitudinea Pascaliei stiliste.

    I-am scris “preotului” stilist acestea:

    Există şi o reformă ortodoxă adusă calendarului, propusă de Biserica Iugoslavă. Eu sunt pasionat de a pune în lumină o soluţie (precum cea iugoslavă), dar care să respecte dinamica cerească în continuă schimbare (nu zic evoluţie ci ascensiune).
    Nu puteţi să-mi scoateţi din inimă pasiunea asta, pentru că lucrez la un comput calendaristic de pe vremea când eram copil. Cred că am pătruns toate nuanţele problemei. Chestiunea e pur ŞTIINŢIFICĂ şi atât.
    Am descoperit deci argumentele pe care să le folosim în dialogul cu celelalte biserici ortodoxe care au rămas cu problema aceasta în studiu, pentru a ajunge la o concluzie în privinţa serbării Sfintelor Paşti după rânduiala cea dreaptă. Recomandarea Sfinţilor Părinţi de la Niceea sună altfel de cum facem noi acum. Ne folosim de o soluţie hibridă, anume serbăm uneori Paştile după a doua Duminică după luna plină venală. Dar părinţii n-au zis aşa…

    Eu doresc reglementarea problemei între noi ortodocşii şi nu între noi şi catolicii, ori cu protestanţii. Dacă ei vor avea să accepte soluţia corectă şi să ni se alăture, e treaba lor. Dacă ei vor să fie în aceeaşi casă cu noi şi să ni se alăture – prin botez – şi probarea credinţei, este treaba lor, iar a noastră grijă începe de-abia de-acolo de unde primindu-i vom dori să-i aducem la cele de folos.
    Poziţia mea este uşor diferită de a unora din aceste bloguri, pentru că vizează interioritatea manifestă a credinţei, realităţile nesimbolizate şi nu exterioritatea declaraţiilor credinţei, sau a simbolisticii credinţei.
    Când ne vom vindeca mai mult de acest hăţiş de simbolistici într-ale credinţei şi vom înţelege că a fi creştin este tot una cu a fi precum Hristos în atitudine şi în lucrare, deja de-abia de aici încolo lucrurile se aşează pe făgaşul normalităţii sfinţeniei despre care îmi spuneţi.

    Mi-a folosit acest dialog ! Mulţumesc ! Progresăm poate fiecare. Mă rog Domnului să nu fie cele despre care ziceţi, că aş fi smintit. Orice temă dacă nu este definită corect, sminteşte. Mă rog ca Dumnezeu să vindece ceea ce eu am îmbolnăvit, dar să ştiţi că mulţi s-au îmbolnăvit datorită unor concluzii care le aparţin şi nu datorită arătărilor mele: a vorbi despre vomă şi scuipat (ca războinicii cuvântului) produce o imagine mai respingătoare decât a vorbi despre ruj, lichid lunecos, mucozităţi etc…). Dar nu asta este esenţial aici.
    Dacă un singur om pricepe ceva de aici, e mare minune, dacă nu… cum va rândui Domnul.
    Nu cred întru nimic că sunt bun a da vreo măsură lucrurilor, nici nu vreau să pun persoana mea în mijlocul vreunei dezbateri, ci vreau doar aceste dezbateri despre rosturile Bisericii să ne facă mai vii, mai activi, mai lucrători.
    Ştiu, probabil vedeţi că această activitate mă expune! Ar trebui oare să tac ?! Nu cred ! Vă întreb, ce altceva putem face în lucrarea noastră decât a lămuri nişte lucruri ?! Şi unde le putem lămuri altundeva decât în arena de luptă?! Nu am să mă ascund tocmai pentru că înţeleg că nu persoana mea contează, ci contează să ne definim precis credinţa.
    Am fost obligat să dau răspunsurile despre linguriţe pentru că prea de multă vreme lumea ne vede că împărtăşim cu acestea. Pe vremea părintelui Grigorescu, cel de dinaintea mea, lucrurile nu erau chiar atât de vizibile, adică atât de “bine organizate”. Dânsul folosea doar câteva astfel de linguriţe (până în zece, cincisprezece – pentru diferite categorii de primitori). Pe copii nu-i împărtăşea cu linguriţele cu care îi împărtăşise pe bătrâni, la tinerii căsătoriţi – de asemeni – le schimba pe cele folosite la copii, etc
    Noi am accentuat puţin lucrurile ! Era un gest în văzul lumii. Apăruseră întrebări, iar acele întrebări comportau un singur răspuns – cel dat de mine – în care îmi expuneam motivaţia despre abominabila murdărire a potirului.
    Combatanţii răspunsului meu au rămas doar cu ceea ce era abominabil, nu şi cu esenţa problemei.
    Mie îmi este clar un lucru: Nimeni, fără excepţie, nu are voie să introducă întinăciuni în potir. Acesta era subiectul interviului. De aici „războinicii” Potirului au DEDUS că eu zic asta pentru că am credinţa că Sfintele contaminează.
    FALS ! FALS! FALS! FALS!

    Nu o astfel de rea credinţă mă împiedică pe mine să aduc în potir feluri şi feluri străine de el, ci chiar mărturia pe care am dat-o, anume chiar dorinţa de a nu-l profana ! Cei care m-au osândit, au făcut-o pentru cele ce AU DEDUS că m-ar motiva şi nu pentru cele ce mă motivează cu adevărat (anume grija pentru Sfântul Potir).

    Observ că oricât m-aş strădui să repet asta, e absolut toată (nu toată , dar în mare măsură) lumea de aici mai “evlavioasă” scandalizată de ceea ce AU DEDUS fiecare, şi nu de ceea ce am spus, aşa că mă las răstignit în continuare, pentru că numai aşa Adevărul se va arăta până în sfârşit.
    Eu pe tema aceasta n-am să mai scriu ! Şi am să cumpănesc serios asupra temelor, astfel încât să fiu de ajutor şi nu de încurcătură.
    Vă rog să reţineţi esenţialul:
    nu este important cu ce fel de linguriţă te împărtăşeşti, ci cu ce fel de pregătire o faci; nu linguriţa este sensul real al împărtăşirii (pentru că ea însăşi e o inovaţie al cărui cult s-a generalizat abia în sec. al XIII-lea), ci Sfintele Însăşi au sensul cel real.

    Oamenii trebuie să înţeleagă asta, şi dacă eu n-o spun pentru că mi-e milă de mine să nu mă rupă în bucăţi „parabolanii credinţei”, voi fi judecat că am tăcut şi nu am descoperit lumii sensurile cele adevărate ale credinţei.

    Nu ar fi prima oară când pentru cuvinte răstălmăcite, sau pentru vanităţi diverse, sau pentru teama de a nu-ţi păta numele bun, adevărul zace ferecat în uitare.

    Aşa am simţit, şi aşa simte conştiinţa mea preoţească să se activeze la lumea de azi. Vă mulţumesc pentru durerea cu care îmi spuneţi totul.
    Dumnezeu să vă binecuvânteze desăvârşit cu o înţelegere dreaptă a lucrurilor.

    Nu vreau să vă pun în dificultate.

    Lucrurile sunt atât de simple. Mântuitorul nu ne cere să ne mărturisim credinţa simbolic, acceptând sau refuzând simboluri, ci ancorându-ne în realitatea vie a vieţii împreună cu El, purtându-ne ca El.

    Cât mă priveşte, nu cred că sunt în nici o primejdie, în nici o privinţă: Sfintele sunt la locul cuvenit lor, atât în Sfântul Potir, cât şi în inima mea !

    Şi mai mult decât a ne îngriji să ne păzim numele bun, de a ascunde cele ce simţim şi trăim de teama de a nu fi linşaţi, este efortul de a rămâne cu toţi cei râvnitori credinţei prieten întru Adevăr.

    Bucurie !

    preot Lucian

    Apreciază

  24. lupescu said, on martie 13, 2010 at 7:51 pm

    „Martirului linguriţei”

    Un sfat de mare folos: având atâtea calităţi şi multiple preocupări, ar fi de luat în consideraţie varianta a te lăsa de preoţie, (că şi aşa ai probleme şi poticniri, scârbeli…). Ar fi spre folosul tău şi al celorlalţi pe care din ce întinzi vorba mai mult, din ce îi sminteşti mai tare. Ştii proverbul popular de la Anton Pann (cântăreţ vestit bisericesc!) citire: „Gura bate c…l”
    Sau dacă vrei d-ale popilor: „Pune Doamne pază gurii mele, şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” ca la Liturghia Darurilor, că probabil o slujeşti zilele astea.
    Nu te înduri să închizi topicul şi să ne laşi odată în durerea noastră? Ba închizi, ba deschizi pe blogul tău şi pe aiurea, acum îi dai zor cu iapa moartă – stiliştii – chiar ne crezi atât de cretini? Pr. Gheorghiu ce stilist o fi, ai citit articolul cela? Ioc! „Războii” talibani stilişti?
    Sau, nu care cumva să fie la matale niscai probleme de labilitate psihică, şi atunci se schimbă kalimera… sfatul se impune cu grăbire!

    Apreciază

  25. razbointrucuvant said, on martie 13, 2010 at 9:45 pm

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889268/Impartasania-cu-aceeasi-lingurita-intre-taina-si-igiena/

    Articolul a aparut. Culegeti roadele acum, parinte Lucian!

    Va cerem expres retragerea din preotie, daca mai aveti o farama de constiinta pentru toata sminteala facuta Bisericii!

    Iar acum ati lansat diversiunea cu stilistii! Noi, stilisti, care am scris CELE MAI MULTE ARTICOLE IMPOTRIVA STILISTILOR SI SUNTEM URATI DE MOARTE DE ACESTIA?

    NU VA ESTE RUSINE DELOC SA MINTITI CU ATATA NERUSINARE SI SA AMESTECATI STILISMUL CU DORINTA DVS. DE A SERBA PASTELE CU FRATII DUMNEAVOSTRA PAPISTASI?! IN LOC SA VA BAGATI CAPUL IN PAMANT CU RUSINE, O TINETI MAI DEPARTE IN DIVERSIUNI ORIBILE?! NU MAI AVETI DELOC FRICA DE DUMNEZEU?!?!

    Apreciază

  26. razbointrucuvant said, on martie 13, 2010 at 10:12 pm

    PS: Iata si cam cu ce articole am “sustinut” noi stilismul, atragandu-ne ura, injuraturile si calomniile repetate ale blogului Popas alternativ, ale Grupului Ortodoxia si ale altor vechi calendaristi si zelotisti (ba intrand si cu saccsiv in conflict mai demult pe acest subiect):

    http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/07/cuviosul-paisie-aghioritul-si-cele-doua-rani-opuse-ale-bisericii-de-azi-ecumenismul-si-stilismul/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/19/mitropolitul-serafim-de-pireu-o-ratacire-comuna-zelotismul-radical-si-ecumenismul-sincretist/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/07/parintele-epifanie-combate-extremismele-stiliste-si-arata-cum-biserica-intotdeauna-a-lucrat-cu-iconomie-si-dreapta-socoteala/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/26/parintele-arsenie-papacioc-despre-ips-bartolomeu-anania-si-despre-stilisti-acum-indrazniti-sa-loviti-si-in-parintele-arsenie/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/11/02/pentru-cei-care-vor-sa-paraseasca-biserica-crezand-ca-asa-slujesc-lui-dumnezeu-gheron-iosif-ucenicii-sai-si-calendarul/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/06/fericitul-filotheos-zervakos-hristos-nu-ne-a-invatat-despre-calendare-vechi-si-noi/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/27/fericitul-filotheos-zervakos-doua-minuni-doveditoare-ca-nu-mantuieste-calendarul-ci-pocainta/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/22/e-bine-sa-nu-deschidem-stavilarul/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/23/cuv-seraphim-rose-si-lectia-esentiala-a-discernamantului-pur-si-simplu-actual-ii/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/12/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/

    Apreciază

  27. […] Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURIT… […]

    Apreciază

  28. […] Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURIT… […]

    Apreciază

  29. […] Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURIT… […]

    Apreciază

  30. Mihai said, on iunie 25, 2014 at 1:11 am

    Cu siguranta este o ratacire crestineasca a gandi ca te poti imbolnavii daca se foloseste aceeasi lingurinta….sunt categoric impotriva. Vorba unui preot in varsta care spunea ca la cate fire de par de barba a inghitit nu le mai stie numarul. Si asta este ultima lui grija!
    Daca s-ar transmite boli prin lingurita de la Impartasanie ar insemna ca preotii ca fie cei mai bolnavi oameni de pe pamant!!! Ei consuma Taina Sfanta din potir dupa ce impartasesc o biserica intreaga.
    Dar referitor la manifestarea virulenta la adresa parintelui Grigore nu pot sa ma alatur!
    Ca om, cu studii de teologie si fost elev al dumnealui consider ca este o exprimare nefericita, defectuoasa si prinsa in „cutume locale” la care parintele a incercat sa ii multumeasca pe toti si nu a procedat correct.
    Uitam insa un lucru de baza in ortodoxia noastra: Parintele se caieste de greseala facuta si se indrepteaza pe sine…dar noi, cei care am aruncat cu pietre, ne vom mai indrepta oare? Judecam cu rautate, ar trebui sa iertam cu inima! Oare noi facem numai cele bineplacute lui Dumnezeu?
    N-ar fi rau sa mai tragem aer in piept o secunda inainte sa punem la zid pe aproapele nostru!
    Iar daca nu se opreste din ratacire si continua, abia atunci sa ne fie cu iertare si sa il mustram public!

    O seara cu pace si ganduri frumoase tuturor!
    Mihai

    Apreciază

  31. Skypeon said, on august 28, 2014 at 2:19 pm

    răspunsul privitor la problema pusă în dezbatere se află aici

    http://lucianpriest.blog.com/2011/02/27/randuiala-primirii-sfintei-impartasanii/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: