SACCSIV – blog ortodox

OCDE (asa zisul grup al celor mai bogate ţări democratice din lume) vrea scurtarea concediului de creștere a copilului în România şi eliminarea măsurii prin care româncele care au copii se pot pensiona mai repede

Posted in copii, FEMEIA, MAMA, pensie, Romania by saccsiv on martie 22, 2024

Sursa: https://www.replicaonline.ro/ocde-vrea-scurtarea-concediului-de-crestere-a-copilului-586875

Femeile din România ar trebui să se întoarcă mai repede la muncă după ce nasc, concediul de 2 ani fiind prea lung, consideră Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) îşi doreşte scurtarea concediului de creștere a copilului, considerând că acesta este prea lung.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă: România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru. Valoarea stimulentului pentru cei care se întorc până când bebeluşul împlineşte 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei.”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt, Ministerul Muncii.

Femeile care au copii se pot pensiona mai repede, conform noii legi a pensiilor. Măsura ar trebui eliminată, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În documentul venit direct de la Paris pe masa Guvernului sunt precizări legate şi de noua lege a pensiilor: Reducerea vârstei de pensionare pentru femei în funcţie de numărul de copii ar trebui eliminată.

Noua lege a pensiilor presupune ca femeile care au copii să iasă mai repede la pensie. Fiecare copil înseamnă minus 6 luni, iar maximul fiind de trei ani şi jumătate. Măsura este destinată stimulării natalităţii, o problemă cu care România se confruntă de mult timp, susţin guvernantii. O eventuală modificare a prevederilor din noua lege este dificilă.

Instituţiile româneşti continuă discuțiile cu OCDE, grupul celor mai bogate ţări democratice din lume. România a reuşit să deschidă discuţiile de aderare în 2022, dar încă este nevoie să ajungă la anumite standarde economice şi sociale, conform antena3.ro.

 

Comentariu saccsiv:

Asadar, in OCDE standardul social este inrobirea la maxim a femeii.

De fapt, un standard corect este cel putin unul precum cel din Constitutia Irlandei:

Dublul referendum din Irlanda a esuat. Se dorea redefinirea conceptului de familie şi eliminarea articolului din Constituţie „mamele nu ar trebui să fie constrânse de nevoile economice să muncească în detrimentul treburilor casnice”

Ba chiar mai mult:

FEMEIA CASNICA sa fie PLATITA. Un punct ce trebuie obligatoriu sa figureze in programul oricarui partid, ONG sau asociatie traditionalista

 

Ce parere aveti despre impozitarea pensiilor?

Posted in impozit, pensie by saccsiv on februarie 27, 2024

Ce se dezbatea in 2016, conform articolului https://www.libertatea.ro/stiri/exclusiv-2017-pensiile-nu-se-vor-mai-impozita-pentru-ca-este-ilegal-1696655

Conform Codului Fiscal, în anul 2016 vârstnicii cu pensii mai mari de 871 de lei, adică un punct de pensie, au achitat asigurări de sanătate pentru sumele care depăşesc acest prag. De asemenea, cei cu pensii peste 1.050 de lei plătesc impozit de 16% pe toată suma. Reprezentanţii oragnizaţiilor de pensionari spun că aceste taxe sunt ilegale şi vor înceta din 2017.
Ţara noastră a încheiat 82 de convenţii internaţionale de evitare a dublei impuneri a veniturilor cu state din întreaga lume. Asta pentru a nu impozita de două ori acelaşi venit: dubla impozitare este ilegală peste tot în lume.

Acelaşi stat român a legiferat însă, prin Codul Fiscal, dubla impunere pentru veniturile provenite din pensii, pentru un anumit nivel al acestora. Altfel spus, plăteşti impozit pentru suma pe care o depui la fondul de pensii din salariu, apoi plăteşti din nou impozit pe suma care se întorce la tine sub formă de pensie. Ca atare, toţi banii care merg la fondul de pensii sunt impozitaţi, apoi toţi bani care ies din fondul de pensii sunt impozitaţi din nou.
“Pensiile nu pot fi impozitate! Pot să vă spun că prin noul buget pe 2017 se va modifica Codul Fiscal, iar pensiile vor fi despărţite de ajutoarele sociale. Impozitul pe pensie va fi eliminat. Mai mult, fondul de pensii trebuie separat de fondurile de ajutoare sociale. Fondul de pensii este ban privat, al deponenţilor, iar fondul de ajutoare sociale este ban public”, ne-a spus Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

”Sărăcia pensionarilor este extrem de gravă”
Gheorghe Chioaru, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ”Omenia” consideră că statul îşi bate joc de pensionari. ”Este clar o escrocherie care trebuie eliminată. Sărăcia vârstnicilor este extreme de gravă în ţara noastră, noi, din interiorul acestei organizaţii create chiar pentru ajutorarea bătrânilor foarte necăjiţi ne cutremurăm. Organizaţia are 47.000 de membri şi, sincer vorbind, oricum am promis că o să ieşim într-o zi în stradă… Să vedem ce aduce Anul Nou”, ne-a spus preşedintele Chioar.
”Statul român, din lipsă de bani, taxează victimele sigure”
”Lipsa banilor la bugetul de stat a determinat impozitarea pensiilor, chiar dacă acest lucru nu este în regulă. Iei puţin de la mulţi şi obţii mult. Problema principală este că nu se colectează mai mult de 29% la buget, deşi impozitele noastre nu sunt mari. Ţările nordice, de pildă, au impozite mari, dar colectaerea lor este foarte bună – 80% în Danemarca, de exemplu. Statul român, din lipsă de bani, taxează victimele sigure, pensionarii, care sunt captivii bugetului de stat. Ei nu au ce face, primesc pensiile gata impozitate. Nu este bine ce s e întâmplă, dar nu există altă soluţie”, ne-a spus economistul George Vulcănescu.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Dragos Damian: Cei care aveti 40-60 de ani, nu o sa apucati pensia, o sa muriti inainte. Contributia la pensii nu sunt bani pentru batranete ci bani pentru ca Romania sa-si plateasca imprumuturile

 

Tagged with: ,

Vârsta de pensionare va crește la 70 de ani. Majoritatea oamenilor vor fi condamnați la „mizerie și sărăcie”. Ce urmeaza?

Posted in BOGDAN CHIRIAC, Franta, Marea Britanie, PARIS, pensie, proteste, Romania, saracie by saccsiv on mai 1, 2023

Averea miliardarilor a crescut cu mii de miliarde in scurtul interval de timp de la „pandemie” incoace iar masele au saracit:

OPINIE. Cei patru cai ai apocalipsei economice: afacerile cu agricultura, petrolul, armele și Big Pharma

Si se doreste sa saraceasca si mai mult prin cresterea varstei de pensionare.

Azi, 1 mai, sute de mii de francezi au iesit in strada:

Invitat sa comenteze la tv, extrem de sinistrul personaj Bogdan Chirieac a declarat ca Franta bine face ca mareste varsta de pensionare deoarece a crescut speranta de viata. Iar Romania trebuie sa se grabeasca sa urmeze exemplul conducerii Frantei.

Iata si ce putem citi in articolul Vârsta de pensionare va crește la 70 de ani. Milioane de oameni vor fi forțați să muncească mai mult de pe Capital:

Milioane de britanici ar putea lucra mai mult, deoarece vârsta de pensionare ar putea să crească la 70 de ani, a avertizat un important grup de reflecție de la Londra. Institutul de Studii Fiscale a dezvăluit că vârsta pensionării la stat ar putea crește cu patru ani, pe măsură ce Guvernul se străduiește să controleze finanțele publice.

Tot mai multe organizații avertizează acum că milioane de oameni vor fi obligați să muncească mai mult, majoritatea fiind condamnați la „mizerie și sărăcie”, potrivit GBNews.

În 2050, va fi necesară ieșirea la pensie la 70 de ani

Raportul ISF subliniază că „în 2050, va fi necesară ieșirea la pensie la 70 de ani pentru a menține ponderea adulților cu vârsta de pensionare la rata actuală de 24 la sută”. Fostul ministru al Muncii Alistair Darling, care a consiliat IFS, a susținut că ”prea mulți economisesc prea puțin pentru pensionare”.

De altfel, așa după cum a scris presa de la Londra, vârsta de pensionare în Regatul Unit ar putea crește la 68 de ani, mai devreme decât se așteptau mulți. Guvernul de la Londra trebuie să revizuiască în mod regulat vârsta de pensionare și urmează să publice rezultatele ultimei revizuiri până la data de 7 mai.

Acum 66 de ani, mâine 67, poimâine 68

Vârsta de pensionare în Marea Britanie este în prezent de 66 de ani, iar două creșteri suplimentare sunt prevăzute deja în legislație: o creștere treptată, la 67 de ani, pentru cei născuți în aprilie sau după aprilie 1960; și o creștere treptată, la 68 de ani –  între anii 2044 și 2046 pentru cei născuți în sau după aprilie 1977.

Departamentul pentru Muncă și Pensii a explicat de ce analizează o potențială creștere a vârstei de pensionare:

„Pe măsură ce numărul persoanelor care depășesc vârsta de pensionare crește din cauza unei populații în creștere și a oamenilor care trăiesc, în medie, mai mult, guvernul trebuie să se asigure că deciziile privind modul de gestionare a costurilor sunt solide, echitabile și transparente pentru contribuabili, acum și în viitor.

„De asemenea, guvernul trebuie să se asigure că, pe măsură ce populația îmbătrânește, pensia continuă să ofere baza pentru planificarea pensionării și securității financiare”, precizează Departamentul pentru Muncă și Pensii, potrivit LancsLive.

Îngrijorări legate de scăderea speranței de viață

Cu toate acestea, miniștrii Cabinetului de la Londra au abandonat recent planurile de creștere a vârstei pensionării, pe fondul îngrijorărilor legate de scăderea speranței de viață.

IFS a constatat că doar 24% din populația adultă avea 65 de ani sau peste în 2020, dar procentul va crește la 31% în 2050 și la 34% în 2070.

Populația tot mai îmbătrânită a Marii Britanii ar pune o presiune enormă asupra finanțelor publice, de la acoperirea pensiilor până la furnizarea de îngrijiri în cadrul Serviciului Național de Sănătate.

Se preconizează că cheltuielile cu pensiile de stat și ajutoarele pentru pensionari vor crește, de la 5,6%, la 9,6% în următorii 50 de ani.

O decizie draconică!

Steve Webb, care a ocupat funcția de ministru al pensiilor în guvernul David Cameron, a etichetat creșterea vârstei de pensionare drept o decizi „draconică”. Fostul deputat liberal-democrat a declarat pentru The Telegraph: „Aceste reguli rigide nu funcționează pentru ființe umane reale”.

Președintele francez Emmanuel Macron s-a confruntat, în ultimele săptămâni, cu ample proteste de stradă, după ce a dezvăluit că Franța va crește vârsta de pensionare până la 64 de ani, cu doi ani mai mult decât este în prezent.

Sute de mii de francezi au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de propunerea legislativă, iar recentele sondaje de opinie sugerează că lidera partidului ”Adunarea Națională”, Marine Le Pen, ar putea acum să-l învingă pe actualul președinte, care este deja la al doilea mandat.

 

Comentariu saccsiv:

Unde se va ajunge? Evident aici:

Gusatii astia cu rol de marionete ce viseaza ca conduc ceva, dorm pe ei nestiind ce fantastica bomba cu ceas reprezinta descultii de care isi bat ei joc.

Dar cand papusarii vor decide ca e vremea sacrificului, vor porni ceasul si va exploda. Si carnagiul va incepe. Binemeritat?

OPINIE despre barbatii in negru si cine se afla in spatele protestelor de tot soiul din lume

Posted in Franta, GEORGIA, GERMANIA, Italia, PARIS, pensie, proteste by saccsiv on aprilie 6, 2023

Global Research: France on Fire: “Fires” Everywhere. Who Is Behind them? “Men in Black”

Franța în flăcări: ‘Incendii’ peste tot. Cine se află în spatele lor? ‘Men in Black’ (Bărbat în negru)

De Peter Koenig, 03 April 2023, Global Research

Tragedia din prezent este că nimeni nu face legătura între puncte. Niciun analist. Nici un jurnalist. Toți se concentrează asupra incendiului și nimeni nu se întreabă ce se află în spatele lui. Cum se leagă un incendiu de celălalt.

De săptămâni întregi, Franța este în flăcări. Se pare, ca și cum Franța s-ar lupta cu controversata creștere a vârstei de pensionare impusă de Macron, de la 62 la 64 de ani. Nu pare o afacere atât de mare pentru a incendia Franța – oare nu-i așa?

Majoritatea țărilor din Europa și din alte părți au vârste de pensionare egale sau mai mari. Sindicatele din Franța au luptat mult timp și din greu pentru a limita vârsta de pensionare la 62 de ani, când lucrătorii vor fi eligibili pentru o pensie de stat. Alte creșteri până la 66 și mai mult, până în 2028 și ulterior, sunt deja planificate, contribuind la demonstrații.

Acest lucru ar putea afecta și alte țări, deoarece vârsta medie a societății noastre este în creștere și epuizează fondurile de pensii. În cazul Franței, bugetul francez suprasolicitat a acaparat în liniște Fondul de pensii. Furnizarea nelimitată de bani și arme către Ucraina pentru a ucide ruși a contribuit și mai mult la epuizarea resurselor franceze.

Ceea ce nu vă spune mainstream-ul este că francezii protestează, de asemenea, împotriva NATO. O majoritate a francezilor ar dori să părăsească NATO, așa cum s-a întâmplat și când președintele De Gaulle a părăsit NATO în 1967. În 2009, Franța a reintrat în NATO sub conducerea președintelui de atunci, Nicolas Sarkozy, care este un ‘bursier’ al ‘academiei’ lui Klaus Schwab, WEF, pentru Young Global Leaders (YGL).

Cu toate acestea, având în vedere tot acest context, violența atroce afișată deja de câteva săptămâni în demonstrațiile franceze nu este în niciun caz justificată. Există ‘infiltrări’ violente din exterior în aceste proteste care au început pașnic.

I-ați văzut pe bărbații în negru? Cu măști și tot tacâmul? Plantând violența, prin incendierea mașinilor, anvelopelor, magazinelor – și nu numai – provocând poliția, justificând ordinele lui Macron către poliție, de a fi dură și de a reprima implacabil, fără milă și cu violență, pe manifestanți?

(more…)

Spania crește vârsta de pensionare la 67 de ani în urma presiunilor venite din partea Uniunii Europene, care a condiționat ajutorul financiar acordat de îndeplinirea acestei cerințe

Posted in pensie, Spania by saccsiv on aprilie 2, 2023

Sursa: https://www.antena3.ro/externe/spania-creste-varsta-pensionare-67-ani-exceptii-670309.html

Parlamentul Spaniei a adoptat măsura creșterii vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, însă au fost introduse și excepții.

În Spania, creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani a reprezentat o măsură care a fost adoptată în urma presiunilor venite din partea Uniunii Europene, care a condiționat ajutorul financiar acordat de îndeplinirea acestei cerințe.

Astfel, Spania va primi, din partea Uniunii Europene, cea de-a patra tranșă de bani, în valoare de mai bine de 140 de miliarde de euro, cu scopul redresării după perioada pandemică.

Excepțiile privesc persoanele care au cotizat mai bine de 37 de ani și 9 luni, având posibilitatea, în aceste condiții, de a se pensiona anticipat la vârsta de 63 de ani.

În prezent, mai bine de 15.000 de români, care au cotizat și în România, primesc pensie în Spania.

Totodată, România are aproximativ 4.400 de rezidenți spanioli care își cheltuie pensia în țară.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Dragos Damian: Cei care aveti 40-60 de ani, nu o sa apucati pensia, o sa muriti inainte. Contributia la pensii nu sunt bani pentru batranete ci bani pentru ca Romania sa-si plateasca imprumuturile

 

Proteste în Cehia împotriva creșterii vârstei de pensionare la 68 de ani

Posted in Cehia, pensie, proteste by saccsiv on martie 30, 2023

Ion Cristoiu despre protestele din Franta: Emmanuel Macron s-a angajat în faţa marilor corporaţii, care l-au făcut de două ori preşedinte, de a mări cu doi ani vârsta de pensionare

Posted in CORPORATIE, EMMANUEL MACRON, Franta, Ion Cristoiu, pensie, proteste, SINDICAT by saccsiv on martie 18, 2023

Iata su ce a spus Ion Cristoiu, vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Smart Tv, conform https://alephnews.ro/guvern/ion-cristoiu-mandatul-de-arestare-pentru-putin-o-incercare-stangace-a-baietilor-de-a-contracara-vizita-lui-xi-jinping-la-moscova/:

Marile corporaţii, care au drept reprezentant în guvernarea Franţei pe Macron, au o nevoie vitală de creşterea vârstei de pensionare deoarece Franţa nu mai are forţă de muncă. Deci Macron nu s-a angajat în faţa poporului francez, s-a angajat în faţa ălora care l-au făcut de două ori preşedinte. Pentru noi, tot ce se întâmplă în Franţa pare dintr-un alt film pentru că noi nu înţelegem. 1. Ai noştri nu înţeleg de ce pentru doi ani. Franţa este o ţară capitalistă (…) La noi pensia nu înseamnă nimic, te ocupi de nepoţi… în România a fi pensionar e un dezastru. În occident, pensia este momentul în care chiar îţi trăieşti viaţa. În momentul în care ei spun noi suntem şi aşa obosiţi, ne iei 2 ani din viaţă, noi reacţionăm. Trei sferturi din populaţia Franţei sunt de acord cu aceste proteste”

Macron este presat de corporaţii să facă asta cu orice preţ şi de ostilitatea poporului francez. (…) chestiunea legii pensiilor s-a transformat şi într-o confruntare uriaşă de forţă între Macron şi sindicate, partide, opinie publică. A depăşit nivelul e lege sau nu e lege. A trecut de Senat şi era problema să fie supusă votului normal în Adunarea Naţională. În momentul în care el şi-a dat seama că nu va avea majoritate, a făcut greşeala vieţii lui şi anume a propus asumarea răspunderii. Asumarea răspunderii are sens de «lasă că vă arăt eu vouă» ”

„Dacă legea rămâne, în sensul că moţiunea de cenzură cade, e mai rău pentru Macron decât dacă nu trece legea. Pentru că se creează o confruntare între el şi Franţa care duce la un moment care s-a numit 1968. Atunci se acumulase tensiune în societate. Există riscul ca acum să treacă legea, el să zică sâc, dar va fi nevoie de o scânteie şi zboară. Dacă moţiunea trece, Macron va merge pe dizolvarea Parlamentului pentru că el nu e el, în spatele lui sunt corporaţiile”

Video: proteste uriase in Franta impotriva cresterii varstei de pensionare

Posted in Franta, pensie, proteste by saccsiv on ianuarie 19, 2023

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/greve-masive-in-toata-franta-muncitorii-au-iesit-in-strada-impotriva-planurilor-de-crestere-a-varstei-de-pensionare-4418154

Ciocniri violente la Paris, între protestatari și poliție, joi, 19 ianuarie 2023 | Foto: Profimedia Images

Trenurile și zborurile au fost anulate în Franța, școlile primare au fost închise și mii de polițiști au fost mobilizați, în timp ce sindicatele organizează greve masive și proteste de amploare. Revolta națională a fost declanșată de planul guvernului de la Paris de a crește vârsta de pensionare pentru majoritatea angajaților, relatează CNN.
UPDATE ora 18.03: Poliția franceză a arestat deja 20 de protestatari la Paris, scrie cotidianul Le Monde, care mai relatează că agenții au folosit gaze lacrimogene pentru a încerca să calmeze situația, după apariția primelor violențe.
Potrivit AFP, mai mulți membri ai mișcării anarhiste Black Bloc au aruncat cu coșuri de gunoi, sticle și bombe fumigene în polițiști.

(more…)

Gheorghe Piperea despre fondurile de pensii administrate privat: pierdere de 200 de milioane de euro, pierderea noastră

Posted in pensie, Romania by Vali on iulie 1, 2022

Sursa: https://www.cotidianul.ro/pierdere-de-200-de-milioane-de-euro-pierderea-noastra/

Fondurile de pensii administrate privat au expuneri mari pe obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții, care are acționariat majoritar rus. România, acționar semnificativ la această bancă, a anunțat miercuri că se retrage din acționariat (probabil, pe gratis), pe motiv de slava…
Obligațiunile deținute de fondurile de pensii la această bancă scad vertiginos. Pierderile sunt deja mai mari de 200 de milioane de euro. Culmea este că nu le cumpără nimeni – există un proiect de lege care intenționează prelungirea cu un an a termenului în care fondurile de pensii trebuie să scape de aceste obligațiuni – junk. Dar cine spune că se termină războiul așa de repede? Și cine spune că lumea va re-începe afacerile cu rușii, în loc să tragă o noua cortină de fier peste ruși?
Dacă nu știți, în fondurile de pensii sunt banii noștri de pensii, colectați din veniturile noastre. Deci, pierderea de 200 de milioane de euro e pierderea noastră.
Apropo, știe cineva cât câștigă administratorii de fonduri de pensii? Că e la secret și nu ar trebui. Ziarele de specialitate spuneau săptămâna trecută, cu juma’ de gură, că sunt cele mai mari din economie. Este vorba, probabil, de peste 40 de mii de euro pe lună (știu eu niște salarii de bancheri, și sunt mai mici…). Culmea fair – play – ului este că managerii expați ai fondurilor de pensii nu plătesc taxe, impozite și contribuții aici, ci la eu acasă, ori offshore (notă: în Franța, orice expat care conduce o multinațională cu mai mult de 100 de milioane de euro cifră de afaceri, trebuie să aibă rezidență fiscală în Franța, pentru a plăti acolo datoriile la fisc).
Nu de alta, dar la pierderi ar trebui să existe și un malus, adică o scădere pentru eșec a remunerației. Că la bonus de “succes” i-am văzut că sunt iexperți…
Aaaaa, și era să uit: cum naiba s-a făcut marii noștri rusofobi, în frunte cu Cîțu, să îi lase pe ăștia să investească banii noștri în obligațiuni rusești? Păi suntem sau nu suntem cu slava…?

de

Oamenii Goldman Sachs din Europa

Posted in Europa, Goldman Sachs, pensie, Romania, UE, UNIUNEA EUROPEANA by saccsiv on aprilie 26, 2022

Gheorghe Piperea pe facebook:

Cea mai proastă veste financiară și socio-politică a lunii: Goldman Sachs a cumpărat administratorul fondului de pensii NN Investments Partners, care colectează contribuțiile de asigurare socială (pensii) administrate privat și “plătește” niște pensii românilor “norocoși” că o parte din CAS-ul lor merge la “privat”. E vorba de un segment consistent din “piață” (unii vorbesc chiar de 60%). Fondurile de pensii administrate privat au înghițit, pur și simplu, Bursa de Valori București, ajungând să impună și care anume acțiuni sau obligațiuni sunt “bune” sau “rele”, și ce companii se listează la bursă – medlife, digi comunication și one fiind exemple de “succes” în viața capitalistă, iar Hidroelectrica viitoarea țintă. Mult mai gravă este implicarea fățisă, anti-românească, a acestor entități, în politica economică, fiscală și bugetară a României – e de ajuns să vă reamintesc că OUG nr.114/2018, care plafona prețurile la gaze, impunea o taxă pe activele băncilor și limita comisioanele indecent de mari ale administratorilor fondurilor de pensii a fost torpilată și distrusă de influencerii și politicienii “dă driapta” plătiți/spinsorizați/recompensați cu posturi gras plătite de administratorii fondurilor de pensii. Criza prețurilor din energie ar fi fost mult mai ușoară dacă acești administratori “privați” de fonduri de pensii nu ar fi luptat cu toate armele din dotare, inclusiv mită și conflicte de interese, contra acelei ordonanțe care acum e istorie. Vătaful nu s-a mulțumit să facă bani (nemeritați) pe cârca proprietarului – vătaful a ordonat cum să trăiscă și cum să respire proprietarul, atât cât să nu moară ca gâsca făuritoare de ouă de aur. Vătaful a devenit controlorul proprietarului, căruia i-a mai concesionat, cu pipeta, oareșce drepturi, și alea temporare și condiționate.

Controlorii vor fi acum controlați de unul dintre marii controlori globali. Mai precis, marii păpușari.

Dacă nu mai știți cine e Goldman Sachs, vă spun eu: e principalul autor al falimentului suveran al Greciei și al cvasi-falimentului Portugaliei, Irlandei, Spaniei și al Italiei, de după crahul Lehman Brothers din 2008 (pe atunci, cele 5 țări aflate în pragul falimentului erau reunite sub “elegantul” acronim PIIGS, adică poorci), principalul profitor al bail-out-ului american de bănci și asigurători din 2008 și principalul autor al tehnicii revolving door (exemple edificatoare: fostul președinte al Comisiei Europene din perioada falimentului Greciei, Barosso, este șef la Goldman Sachs; fostul șef al BCE, actual premier al Italiei, Mario Draghi, a fost șef la Goldman Sachs) pe care l-au utilizat cu atât de nociv succes băncile, companiile farma și cele din domeniul industriei chimico-agraro-industrială.

Dacă mai aveam nevoie de o cușcă, Goldman Sachs e exact colivia aurită de care aveam nevoie …

Cateva cuvinte despre istoricul Goldman Sachs:

Marcus Goldman (1821– 1904) a emigrat in SUA in 1848. In 1869 fondeaza Goldman Sachs:

https://en.wikipedia.org/wiki/Goldman%E2%80%93Sachs_family

Louisa, fiica lui Goldman, s-a maritat cu Samuel Sachs, fiul prietenului sau apropiat. Sora ei s-a maritat cu fratele lui Samuel.

Inca 50 de ani dupa aceea toti partenerii firmei erau membrii ai celor doua familii ce se casatoreau intre ei…

In 1882 lui Marcus Goldman i se alatura si ginerele sau, evreul Samuel Sachs, prieten apropiat cu evreul Philip Lehman de la Lehman Brothers. Pe stramosii lui Lehman din Germania ii chema insa Loeb:

https://en.wikipedia.org/wiki/Lehman_family

Alti Loeb si-au facut si ei banci. Evreul Solomon Loeb a fondat impreuna cu evreul Abraham Kuhn, Kuhn, Loeb & Co.:

https://en.wikipedia.org/wiki/Kuhn,_Loeb_%26_Co.

Fiica lui Solomon Loeb s-a maritat cu evreul Jacob Henry Schiff (nascut Jakob Heinrich Schiff):

https://en.wikipedia.org/wiki/Solomon_Loeb

Jacob Schiff a devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de fratii Felix Warburg si Paul Warburg, ultimul fiind cel ce impreuna cu J.P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve, cei ce tiparesc bani:

Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island

Cititi va rog si:

EVREII de la GOLDMAN SACHS spun ca fac LUCRAREA LUI DUMNEZEU. Care dumnezeu? Detalii importante despre gigantul bancar

GOLDMAN SACHS: ne cerem scuze pentru criză

Citigroup, JP Morgan si Goldman Sachs sunt principalii finantatori ai producatorilor BOMBELOR CU FRAGMENTARE

Cum a reactionat mass-media la spusele lui Alessio Rastani: „Guvernul nu conduce lumea. GOLDMAN SACHS CONDUCE LUMEA”

Goldman Sachs, Deutsche Bank si JP Morgan Chase vor sa ajute investitorii sa parieze pe moartea pensionarilor

Omul GOLDMAN SACHS cumpara BANCA CARPATICA

Goldman Sachs nu va mai face afaceri cu companiile care au toti directorii barbati, albi si heterosexuali

OAMENII GOLDMAN SACHS: Mario Draghi, Mario Monti si Lucas Papademos. Adica noul presedinte al Bancii Centrale Europene si noii prim ministrii ai Italiei si Greciei…

Referitor la Jose Manuel Barroso:

Controversatul Barroso pus să se ocupe de vaccinul COVID