78 de ani de la distrugerea Hiroshimei
Oficialii din Hiroshima au criticat sprijinul tot mai mare pentru armele nucleare ca măsură de descurajare, ca urmare a neliniştii provocate de războiul Rusiei în Ucraina şi a tensiunilor din Coreea, duminică, în timp ce oraşul îşi amintea de bombardamentul atomic de acum 78 de ani, scrie AP, citată de News.ro.
Comemorarea a avut loc la două luni după ce Hiroshima a găzduit un summit al Grupului celor 7 mari naţiuni industriale, în cadrul căruia liderii G7 au vizitat parcul păcii din oraş şi un muzeu dedicat celor care au murit în primul atac atomic din lume.
Liderii au emis o declaraţie comună prin care au cerut continuarea neutilizării armelor nucleare, dar au justificat, de asemenea, existenţa unor astfel de arme pentru „a servi în scopuri defensive, a descuraja agresiunea şi a preveni războiul şi coerciţia”.
Primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui, a respins această poziţie în discursul său de pace de la comemorare.
„Liderii din întreaga lume trebuie să se confrunte cu realitatea că ameninţările nucleare exprimate acum de anumiţi factori de decizie politică dezvăluie nebunia teoriei descurajării nucleare”, a spus el. „Ei trebuie să ia imediat măsuri concrete pentru a ne conduce din prezentul periculos către lumea noastră ideală”.
77 de ani de la primul atac nuclear din istorie
Pe 6 august 2022 se împlinesc 77 de ani de când avionul american Enola Gay a lansat bomba atomică „Little Boy” asupra orașului japonez Hiroshima.
Atacul asupra orașului Hiroshima a fost primul cu bombă nucleară lansat vreodată asupra unui oraș.
75 de ani de la criminalele atacuri nucleare impotriva populatiei civile din Hiroshima si Nagasaki
Cititi va rog si:
Remember: 6 si 9 august 1945, Hiroshima si Nagasaki. DAR CARE SUNT MINTILE BOLNAVE CE AU CONSTRUIT BOMBA ATOMICA?
In anii 1930 Rockefeller Foundation incepe o masiva aducere a evreilor bine pregatiti sau cadre universitare din Europa. Desi aveau mijloace financiare sa scoata toti evreii, n-au facut-o insa … Cititi va rog si articolul:
NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului
Albert Einstein (1879–1955), evreu german, considerat un geniu si cel mai mare om de stiinta din istoria moderna il convinge (impreuna cu evreul Leo Szilard) pe presedintele american Franklin Delano Roosevelt de necesitatea fabricarii bombei atomice, iar acesta in AUGUST 1939 autorizeaza inceputul cercetarilor (Manhattan Project). Dar razboiul a inceput in SEPTEMBRIE … Bomba este functionala de abia in 1945 si pe ultima suta de metri a razboiului este lansata asupra civililor din Hiroshima si Nagasaki. Daca mai intarziau putin, nu mai aveau motiv s-o foloseasca …
SUBLINIEZ: nu guvernul a cerut savantilor descoperirea unei super arme, ci savantii au cerut guvernului construirea ei. Iar o parte dintre acestia au cerut dupa razboi crearea CERN (ati auzit de ea cu ocazia tam-tamului mega acceleratorului de particule). Asta este TERIBILA REALITATE.
Acest Albert Einstein, ateu, socialist si un oponent aprig al nationalismului declara intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947:
“Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi.“
Cine au fost ceilalti savanti ce si-au adus aportul la sinistra arma, cititi va rog la:
BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?
NOTA:
Cuvintele scrise cu litere rosii, ingrosate si subliniate sunt hiperlink-uri spre articole din acest blog si care detaliaza activitatea respectivelor personaje, organizatii sau evenimente
5 comments