Tezaurul României de la Moscova
Tezaurul de la Pietroasele, restituit în 1956. Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei
In 2012 postam:
TEZAURUL ROMANIEI si cel mai mare jaf din istoria moderna
Era o preluare integrala a articolului CEL MAI MARE JAF DIN ISTORIA MODERNĂ de pe AXA. Veche adresa a hiperlink-ului nu mai e buna. Aceasta e cea noua:
Repostez respectivul material:
I. PUNCT DE PLECARE
În ziua de 15 decembrie 1916, încărcat în şaptesprezece (17) vagoane de marfă (la care s-au ataşat încă şapte (7) – trei (3) pentru delegaţii Băncii Române şi patru (4) pentru cei două sute (200) de gardieni însoţitori -), tezaurul Băncii Naţionale a României şi bijuteriile M. S. Regina Maria au luat drumul Moscovei pentru „a fi pus în siguranţă”1. Şase luni mai tîrziu, la 27 iulie 1917, o altă parte a tezaurului B.N.R., alături de „valorile diferitelor instituţii bancare şi de credit şi a fondurilor arhivistice şi muzeale aduse la Iaşi” adică „documentele şi manuscrisele Academiei Române, documentele Arhivelor Statului, zestrea arhivistică a muzeelor, pinacotecilor şi chiar colecţiilor particulare”2 (V. G. Morţun, Dr. C. Angelescu, I. Kalinderu, G. Enescu etc…), la care s-au adăugat şi obiectele de cult din mănăstiri şi biserici, precum şi bijuteriile din depozitele private ale cetăţenilor români, cu alte cuvinte „avutul societăţii constând în titluri, efecte de orice măsură şi obiecte preţioase etc”3 a fost încărcat în 24 de vagoane şi expediat în Rusia.
Aceste două transporturi de bunuri materiale şi spirituale, au desemnat o realitate exprimată prin sintagma „tezaurul românesc de la Moscova”.
Multă vreme după consumarea unei politici care a sfidat orice fel de normă etică faţă de valorile culturale irepetabile, nu s-a scris mai nimic. Rămas la Moscova tezaurul a antrenat, poate, doar senzaţionalul care şi-a spus/scris întâmplător cuvântul. Când însă, acest lucru s-a întâmplat, el s-a făcut în cercuri restrânse, fară dorinţa de asumare a vinovăţiilor faţă de patrimoniul cultural sacrificat, fară un demers ştiinţific cu rol critic-educativ şi fără intenţia de a pune în mişcare, prin erudiţie, mari dezbateri, mari controverse. „Cercetătorii serioşi şi iubitorii de senzaţional şi-au spus cuvântul. Cu toate acestea, opinia publică este tot atât de puţin lămurită astăzi, ca şi acum 15 ani” scria în 1934 Mihail Gr. Romaşcanu.
După patruzeci şi unu de ani de la încredinţarea celei de a doua părţi a tezaurului nostru spre păstrare Rusiei, spiritul public arăta la fel. Fără educaţie în domeniu, adică nepregătit să estimeze corect, efectul ignoranţei agresive sau/şi inocente cu consecinţe negative pentru propriile însemne de nobleţe spirituală şi fără informaţie, adică incapabil să aproximeze măcar, pagubele materiale produse de politica neatentă şi/sau de greşelile trecutului.
Acest adevăr este probat de apariţia „Studii-lor asupra tezaurului restituit de U.R.S.S”4, culegere nelimpede, scrisă pe fragmente ce adună dezordonat, într-un fel de inventar, referinţe despre lucrările de artă restituite de U.R.S.S. şi expuse în Muzeul de Artă al Republicii (astăzi Muzeul Naţional de Artă al României), în ajunul lui 23 august 1958.
„Cuvânt-ul înainte”, într-un limbaj în care de fapt, nu a crezut şi nu crede nimeni, este semnat de academicianul George Oprescu (1881-1969). Fără sistemă şi fară rigoarea profesionistului, el nu răspunde nici măcar la o întrebare esenţială: cât anume din patrimoniul cultural s-a întors acasă? Nici nu face referiri la felul în care istoricul şi colecţionarul de artă, în calitatea sa de membru al Comisiei Guvernului Român5, a identificat „operele”, despre care n-a „putut vorbi deloc, căci nimeni nu le văzuse, sau dacă le văzuse, amintirea lor era vagă, inconsistentă. Despre altele se putea face cel mult o descriere după fotografii, cînd acestea existau”. Nici nu permite stabilirea identităţii celor „340 de lucrări, care erau la atelierul de restaurare” moscovit şi, nici motivul pentru care s-a intervenit asupra lor printr-o operaţiune dificilă, complicată şi complexă, care putea să antreneze chiar şi dispariţia lucrărilor, fară asistenţa specialiştilor români. Nici cine anume a „înscris în inventare”, „obiectele, amănunţit descrise”, nici care a fost motivul pentru care numai „o serie au fost trimise Statului român, în acelaşi timp cu tezaurul, iar altă serie a rămas la Moscova”6, şi nici faptul că încă de la 5 octombrie 1918, Comitetul Comisarilor Poporului Sovietic a decretat asupra inventarierii şi protecţiei tuturor operelor istorice şi de artă7.
Discursul confuz, lipsit de argumente raţional-profesionale, ca şi atitudinea ezitantă fară responsabilitatea moral-intelectuală a celui care din ianuarie 1926 a ocupat o poziţie înaltă în cadrul Institutului Internaţional de Cooperare Intelectuală8 sunt foarte greu de explicat. Cu atît mai mult asta, cu cât omul de ştiinţă George Oprescu era în cunoştinţă de cauză cu faptul, că la 7 iunie 1944, într-o situaţie asemănătoare cu cea din 1916-1917, la care s-a adăugat şi atenta supraveghere instituită de sovietici asupra întregii Românii, Consiliul de Administraţie şi Consiliul General al B.N.R., au conştientizat răspunderea ce le revenea faţă de imensele valori patrimoniale şi, „au aprobat mutarea parţială sau totală a tezaurului Băncii din Bucureşti şi depozitarea acestui tezaur în caz de nevoie, la mănăstirea Tismana”9. Înainte însă, ca cele 4.035 de casete în greutate brută de 212.245,305 kg. din care 189.673,99044 kg. aur, la care s-au adăugat încă 51 de casete cu „aur polonez în păstrare”,10 să fie stocate la mănăstirea Tismana, un delegat special al Băncii a discutat cu înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Olteniei despre „dorinţa Consiliului Băncii de a reface mănăstirea Tismana, aripa distrusă în incendiu acum doi ani”11 semn că respectul faţă de moştenirea trecutului a fost asumat.
Conştiinţa aceasta asupra valorii obiectului cultural (mobil şi imobil) a promovat şi măsuri, care au debutat cu o primă scrisoare a Comisiei Monumentelor Istorice, trimisă la 22 iunie 1944 conducerii B.N.R.:
„Domnule Guvernator,
Comisia Monumentelor Istorice vă aduce viile sale mulţumiri pentru lăudabila dumneavoastră iniţiativa de a reface pe banii Băncii Naţionale a României chiliile distruse de incendiu la mănăstirea Tismana şi este de acord ca lucrările de refacere să înceapă imediat…”12
Ea a fost urmată de raportul întocmi de Serviciul de Arhitectură al şantierului Tismana la 21 septembrie 1944:
„Conform dispoziţiilor ce am avut, lucrările de la Tismana continuă, refacându-se aripile chiliilor distruse de incendiu. Am obţinut din partea Comisiunii Monumentelor Istorice autorizaţia de a lucra pentru o cât mai repede folosire a încăperilor şi de comun acord cu domnul arhitect inspector general Horia Teodoru de la Monumentele Istorice am amânat pentru campania 1945 executarea porticului din curtea interioară a mănăstirii…”13
Chiar dacă agresiunea nazistă s-a soldat cu catastrofale sacrificii culturale prin distrugerea unor importante valori, printre care şi chiliile mănăstirii Tismana, lucrările de restaurare desfăşurate în plin război, în linia legislaţiei existente în vigoare, au asigurat nu numai protecţia tezaurului Băncii Naţionale, dar şi ocrotirea unui monument major, cu ajutorul căruia românii se identifică astăzi în istorie şi îşi circumscriu locul în cultura universală. în acest fel, viitorului i s-a garantat tradiţia trăirii în timp istoric.
Într-un moment de tensiune comparabil cu cel din 1916 – 1917, deoarece în ambele momente cheie ţara era în derută, conducerea Băncii Naţionale, Consiliul de Miniştri şi Marele Stat Major au demonstrat că prin „acţiunea Tismana” recuperarea monumentului a camuflat adevăratele intenţii, trădările, laşităţile, regretele, neputinţele şi resemnările situîndu-se în afara oricăror discuţii. Deoarece, la 4 februarie 1947, tezaurul B.N.R. s-a întors acasă. Un an mai târziu, tezaurul depus de Guvernul polonez „al lui Beck” a fost şi el restituit în întregime .
Şi atunci? Atunci, obiectiv şi/sau subiectiv ne este imposibil să nu acceptăm întrebarea: în 1916 şi în 1917 se putea şi altfel?
Am pierdut AURUL ROMANIEI? Desi existau dovezi ca scoate aurul din tara, ani de zile BNR a negat vehement. In 2016 insa, Mugur Isarescu recunoaste ca aurul Romaniei impreuna cu zeci de miliarde de euro se afla in ANGLIA. De ce Klaus Iohannis, PNL, USR si presa #rezist SE OPUN cu indarjire aducerii AURULUI inapoi in tara?
2002
Ani si ani de zile BNR a negat ca aurul Romaniei ar fi dus in strainatate, cu toate ca existau dovezi ca suntem mintiti. Iata, de exemplu, ce spunea, printre altele, Corneliu Vadim Tudor in sedinţa Senatului din 15 aprilie 2002:
Ipoteza mea: AURUL din TEZAURUL ROMANIEI a fost folosit la victoria REVOLUTIEI BOLSEVICE. De aceea nu cred ca-l vom mai vedea vreodata
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a salutat, sambata, reluarea activitatii Comisiei comune romano-ruse pentru studierea problemelor izvorate din istoria relatiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului Romaniei depus la Moscova in perioada Primului Razboi Mondial prin organizarea, in capitala Rusiei, in perioada 7-8 noiembrie, a celei de a V-a sesiuni a acesteia.
„In pofida scurgerii unui interval de 3 ani de la ultima sesiune a Comisiei comune, care a avut loc la Sinaia, in perioada 25-26 martie 2016, desfasurarea acestei sesiuni demonstreaza continuitatea activitatii Comisiei comune si a dialogului dintre membrii si expertii celor doua parti pe un subiect deosebit de important aflat pe agenda bilaterala romano-rusa”, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Externe.
In cadrul lucrarilor au fost prezentate de catre ambele parti referate pe doua teme relevante pentru studierea chestiunii Tezaurului Romaniei depus spre pastrare la Moscova in timpul Primului Razboi Mondial, respectiv: „Aspecte noi privind Tezaurul Romaniei depus la Moscova in timpul Primului Razboi Mondial rezultate din cercetari recente in arhivele romane si ruse, precum si din aparitii istoriografice de data recenta” si „Valorificarea gestului restituirilor din anii 1935 si 1956 a unor piese din Tezaurul Romaniei depus la Moscova in timpul Primului Razboi Mondial”.
Un comunicat de presa agreat la nivelul Comisiei comune prezentand discutiile de fond din cadrul acestei sesiuni va fi publicat in perioada urmatoare, mai transmite MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca prin Declaratia comuna a ministrilor afacerilor externe roman si rus, semnata la 4 iulie 2003, la Moscova, a fost stabilita crearea unei Comisii comune care sa studieze problemele izvorate din istoria relatiei bilaterale romano-ruse, inclusiv problema Tezaurului Romaniei si care sa includa in componenta sa experti din domenii diverse, precum istorici, arhivisti, experti in domeniul financiar si bancar, muzeografi, specialisti in domeniul artei.
Rolul Comisiei comune este de a cerceta si examina, cu prioritate, faptele si documentele legate de problematica Tezaurului Romaniei, rezultatul acestor cercetari urmand a fi prezentat Ministerelor Afacerilor Externe din cele doua state pentru a facilita solutionarea problemei Tezaurului Romaniei. Secretariatul Comisiei comune este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe.
UPDATE 21.59: Ministrul Finantelor, Florin Citu, a postat in aceasta seara pe Facebook un mesaj legat de reluarea negocierilor pentru tezaurul romanesc aflat la Moscova.
„PSD nu a vrut! O facem noi! Trei ani de zile Dragnea, Dancila, Teodorovici si restul PSD-istilor au lucrat in interesul Rusiei si impotriva romanilor. De trei ani de zile au suspendat activitatea Comisiei comune romano-ruse. Am promis, la audierea mea in comisiile reunite, sa ma implic in repatrierea tezaurului de la Moscova.
Ieri, impreuna cu prim-ministrul Ludovic Orban, am cerut sustinerea guvernatorului BNR in acest demers si am primit-o. Astazi, MAE a comunicat reluarea activitatii Comisiei comune romano-ruse”, a scris Citu.
„PSD-istii nu credeau. Dar soc. Uite ca facem noi ce nu ati vrut sa faceti voi in ultimii trei ani”, a continuat ministrul.
Vorbarie multa, bla, bla, bla. Poate Romania va recupera ceva, insa nu cred ca si aurul. Iata ce putem citi la http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu despre activitatea masonului Nicolae Titulescu:
NICOLAE TITULESCU, un MONSTRU prezentat ca EROU NATIONAL …
Foto: http://www.romania-actualitati.ro/nicolae_titulescu_impliniri_si_deceptii-43008
Iata cateva pasaje din http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu:
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.[1]
[…]
În această perioadă este inițiat în francmasonerie. Nu se cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea masoneriei naționale sau celei franceze. Actualii reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), care se pretind continuatorii ordinului fondat de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte din M.L.N.R. În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi fost inițiat în loja intitulată sugestiv „Fiii României”, de la Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în străinătate. [5]
[…]
Nicolae Titulescu intră în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. Este posibil ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Take Ionescu, exponent important al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului Conservator Democrat (1908, respectiv 1917).[8] După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” [9], cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
[…]
În februarie 1917 a avut loc revoluția rusă care a condus la înlăturarea Țarului Nicolae al II-lea și la instalarea unui guvern provizoriu în frunte cu Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov. Câteva luni mai târziu, în aprilie 1917, a fost înlocuit de Alexandr Kerenski. Lenin și Troțki se întorseseră în Rusia și începuseră pregătirea revoluției bolșevice, promițând populației „pâine, pace și pământ”, dacă aveau să ajungă la putere. Toate autoritățile statului se dezintegrau, în armată se dezerta pe capete, întraga Rusie fiind cuprinsă de haosul pre-revoluționar. În aceste condiții, guvernul României, care inițial sistase transportul celei de-a doua tranșe a Tezaurului la Moscova, la propunerea lui Nicolae Titulescu, proaspăt numit ministru de finanțe, decide totuși să trimită a doua tranșă a tezaurului la Moscova.
La 17/30 martie 1917, Aleksandr Gucikov, ministrul de război în Guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu șefii misiunilor militare aliate că situația din Rusia este gravă, armata și flota sunt în plină dezorganizare și se arăta sceptic în ceea ce privea viitorul cooperării militare în cadrul Antantei. Totuși, în această situație, prin „Jurnalul Consiliului de Miniștri” nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, la numai o săptămână după numirea în funcție, la propunerea ministrului de finanțe Nicolae Titulescu se hotărește strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale. Câteva zile mai târziu, la 22 iulie, Titulescu autoriza Banca Națională – refugiată deja la Iași – „să-și strămute aiurea sediul și avutul ei, cât și pe cel pe care îl are în păstrare”. Aceeași comunicare s-a trimis și instituțiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont, etc… Încarcărea trenului care avea să conțină al doilea transport al tezaurului s-a facut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornind spre Rusia. Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de cca. 1,5 miliarde lei. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.[note 1][20][21] Prezentată pompos de Titulescu drept „restituirea tezaurului” de către „prietenii prietenilor noștri”, Franța adică – practic, prima tranșă a tezaurului restituită în 1936 de către sovietici, a fost constituită din bancnote vechi, hrisoave și alte documente, plus osemintele luiDimitrie Cantemir.
[…]
Nicolae Titulescu va fi demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franța, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.[35] Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei, iar Germania, își va reorienta politica externă, încheind Pactul Ribbentrop-Molotov, urmat cum se știe, de dezmembrarea României. De altfel Walter Roman (Ernő Neuländer), locotenent-colonel NKVD, activând cu gradul de maior în Brigăzile Internaționale din Spania îi va trimite o scrisoare de mulțumire, căreia Titulescu îi va răspunde cu căldură.
ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (24.02.2014): Tezaurul Romaniei – LUCRURI PE CARE BRUXELLES-UL NU AR VREA SA LE AFLATI. Stare de urgența in Mitropolia Kievului. Crestinii au probleme la angajare, la examene si in societate, asa ca unii dintre ei prefera … angajarea, exemenul si societatea
Apologeticum:
Pr. prof. dr. Mihai Valică – predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (23 februarie)
Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
21 comments