La tara poti fi fericit fara curent electric. La oras, daca doar trei zile ne vor taia astia curentul, ne vom ineca in fecale. La propriu

In 2011 postam Articolul zilei (06.11.2011): Viata la tara – Cum sa fii fericit traind fara curent. Aparuse pe Adevarul, dar acum nu-l mai gasesc pe respectivul site.

Il repostez si azi, pentru cititorii noi:

Un sătean din Ibăneşti, Mureş n-a avut niciodată electricitate, dar nici nu-i duce lipsa. Unde locuiesc Iacobu’ Sânzienii şi băiatul lui, Costică, ursul vine până aproape de curte ca să mănânce prune din pom. Casa e pe vârf de deal, fără vecini de jur-împrejur. Cât vezi cu ochii se întind grădini şi păşuni, iar în zare se văd păduri dese şi sate cocoţate pe dealuri sau pierdute-n văi. Peisajul îţi taie răsuflarea: copaci în culori tomnatice vii, dealuri care se unduiesc în orizont, depărtări azurii şi cer de un albastru crud.
Lui Iacob îi place imaginea pe care o vede-n fiecare zi peste gardul de lemn şi nu ar da-o pentru nimic în lume. Îi place singurătatea asta, unde calul îi aleargă în voie printre pomi, bea apă de la izvorul rece din curte şi nu dă seamă vecinilor. Seara stă de vorbă până târziu cu Costică la lumina lămpii. Nu a avut niciodată curent şi, la 67 de ani, nici nu-i mai vede rostul. După atâţia ani de gospodărire fără canalizare, televizor şi curent, simbolurile civilizaţiei pentru el sunt doar un moft.

Poveste de viaţă

Iacob a venit aici prin ’75 pe averea nevastei, cum se spune în această zonă. Adică, a venit în casa Zamfirei si a soacrei lui, Sânziana. Dar soacra a murit. În urmă cu 16 ani s-a dus şi Zamfira, iar el a rămas singur cu o droaie de copii.

„Am rămas singur cu cinci copii. Feciori toţi. Ăl mai mic avea patru ani şi jumătate”, îmi povesteşte aşezat în în faţa prispei. Anii au trecut şi băieţii au crescut. Unu’ e la pădure, altul e călugăr la Slobozia, unul a fugit în lume la moartea maică-si, unul stă mai în jos şi ajută un vecin la treburi şi altul e Costică.

Are o curte mare, măturată şi cosită, cu o şură mare cu pereţii acoperiţi cu şindrilă. Casa este ţărănească, dar lungă şi frumoasă, cu lemnăria modelată, aşa cum se făcea odată. Pe târnaţ (pridvor) sunt atârnaţi ştiuleţi de porumb pentru mămăligă şi cocoşi („sau floricele, cum le spun domnii”). Doar în casă se simte nevoia de mână straşnică de femeie, care să mai scuture şi deretice prin camere.

Când am urcat la Iacob, era prin curte cu Costică, dezbrăcat până la brâu, că era Sfântul Dumitru şi se spăla. Şi-a pus cămaşă curată şi-am stat de vorbă câteva ore bune. Nu-i deloc om urât, Iacob. Are ochi tare frumoşi şi trăsături regulate. Îi place vorba lungă şi să înflorească, povesteşte cu drag de muieri, şi nu doar de-a lui, îngropată lângă casă. Stomacul i-a „crăpat”, a fost operat, şi totuşi bea voiniceşte (şi nu aghiasmă), dar ştie cum să se dreagă apoi fără medicamente din farmacie. „Pui un pic de apă în cană, o ţâr’ de oţet şi sodă şi face spume. Râgâi şi odată îmi trece.”

Lampa, soba, porcul şi radioul

Omul n-are bani, are o pensie de 350 de lei care-i ajunge pentru pâine. „Dacă nu-i pită la cooperativă, mămăligă. Cu aia am crescut.” Dar are porci în tot anul, pe care-i pregăteşte ca să ţină multă vreme. N-are nevoie de frigider sau congelator pentru asta. În pod ţine afumătura, oasele şi cârnaţii, în dulapul din bucătărie, carnea e pusă la untură în borcane mari şi în bidoane stă slănina cu sare. De lampa din camera din faţă este atârnată sămânţă de praz şi borcanele de dulceaţă sunt înşirate sus, pe dulap. Găteşte pe soba cu lemne. Azi avea gulaş şi ciorbă de fasole.

Apa este aproape de casă, în curte

Pe seceta de anul ăsta mulţi oameni au rămas fără apă, iar reţeaua comunală nu a făcut faţă. Dar el se „scaldă” în apa rece şi limpede a unui izvor care nu a secat niciodată. Are un puţ în care-şi ţine mâncarea ca la frigider (apa e atât de rece încât mâinile îţi amorţesc) şi o fântână plină ochi cu apă de băut. Înainte să-i taie, porcii aveau balta lor şi un jgheab mare şi gros de unde se adăpau.

Mai încolo este o groapă, căptuşită cu pietre din vale, care va fi un bazin de păstrăvi. Afumătoarea este o coşmelie mică unde-şi ţine carnea şi slănina o zi la fum din rumeguş de fag (nu mai mult, că se amărăşte). Are lemne că pădurea-i mare, baterii pentru radio şi motorină pentru lampă. „Iau zece litri de motorină şi pân’ la primăvară când cântă cucu’, pe aia o folosesc.”

În ladă are grâu, în doi saci, fasole boabe şi prin curte, pe Irina, o iapă pe care a uns-o cu ulei împotriva păduchilor şi pe care o plimbă cu şaua în spinare. O iubeşte cu asprime: o mângâie, iar peste câteva clipe îi şterge una peste bot şi trage de zăbală.

Contează ce are, nu ce n-are

Aşa trăieşte Iacob. Nu este nici filozof, nici învăţat, nu-şi pune întrebări existenţiale, dar lipsurile şi modul lui de viaţă m-au pus pe gânduri. Nu am găsit un om furios pe sărăcie şi neputincios, ci pe unul care mă plimba prin casă ca să-mi arate câte are şi cum se gospodăreşte. Nu se plângea de ce-i lipseşte, mulţumea lui Dumnezeu pentru ce avea –  mâncare, sodă ca să se vindece, lemne să se încălzească, un acoperiş, apă şi o mânză.

Nu ştiu dacă Iacob, dacă ar veni curentul în faţa casei fără să plătească, ar fi la fel de împotriva lui şi a lucrurilor care strică tineretul, ca acum. Poate că i-ar plăcea şi lui să stea în serile de iarnă la căldurică în faţă televizorului… dar până la urmă, dacă nu-l are, nu-şi otrăveşte zilele gândindu-se la el. Şi nu-i rău să stea lângă sobă, să asculte radioul şi să mai schimbe o vorbă cu Costică.

Învaţă să trăieşti simplu

Citeşte-l pe Henry David Thoreau: filozoful american s-a retras în sălbăticie, şi-a construit o colibă pe malul lacului Walden şi, doi ani, a trăit doar din munca şi gospodăria lui rudimentară. Experienţele lui sunt descrise în cartea „Walden”.

Citeşte „Cum am ales libertatea. Mic tratat pentru o viaţă fără griji”, volum al britanicului Tom Hodgkinson: o lectură plăcută despre cum să te retragi din capcana marilor oraşe, a vieţii subjugate unei slujbe care nu-ţi place şi despre cum să te întorci în mijlocul naturii şi la plăcerile simple.

 

Comentariu saccsiv:

Nu stiu ce-a vrut sa insinueze autoarea cu acel „bea voiniceşte (şi nu aghiasmă)”.

In rest e bine sa stim ca se poate trai si astfel. Mai simplu si mult mai sanatos. El sigur va putea rezista fara card de sanatate cu cip, fara sa se tavaleasca in chinuri. Nu se indoapa cu emulgatori si aditivi si nici nu traieste cu spaima Covidului.

Cititi va rog si:

Fenomen in Rusia: 200 de sate de fosti bogatasi ce traiesc fara „binefacerile” civilizatiei. Fara curent, fara apa curenta, mananca ce cultiva…

Foto: https://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/un-fenomen-ciudat-in-rusia-miliardari-care-se-autodeporteaza-in-siberia

E foarte bine, dar este doar o solutie proviziorie stilul acesta de viata, nefiind scaparea finala, deoarece intre timp oamenii sistemului vor tot scorni motive sa-ti casapeasca animalele din batatura: porcul pe motiv de gripa porcina, gaina pe motiv de gripa aviara, vaca pe motiv de incalzirea climei si nici calul nu cred ca va scapa.

Iar spre final, stim bine ca va fi greu si la tara:

NICI RETRAGEREA LA SAT NU E O SOLUTIE … Staretul Antonie: Oamenii vor fi vanati pentru a fi mancati

Oricum am privi insa lucrurile, la oras e mult mai rau, atat acum, cat si in viitorul apropiat. Deja s-a vazut ce s-a intamplat in timpul „luptei impotriva pandemiei”. Asa ceva nu s-a putut implementa in satele izolate, chiar daca indivizi precum Traian Basescu sau Marius Pieleanu cereau ca armata sa patruleze cu tancurile pe ulite deoarece taranii sunt indisciplinati din fire.

Dar si daca nu-i lockdown, au ei grija ca in oras sa fie greu, din cauza costurilor energiei electrice, a gazului (care pana la urma va disparea de tot), a caldurii, a mancarii, a orice.

Si lucreaza de zor sa faca din orase mega puscarii:

Orasele de 15 minute – visul de aur al pionilor negri

Arabia Saudita a inceput constructia mega orasului Neom, un smart city in care locuitorii nu vor putea utiliza masini pentru a circula iar scoli, restaurante, magazine si alte destinatii ar fi la o plimbare de cinci minute de locuinta fiecaruia

Iar totul va fi bazat doar pe electricitate:

DE CE intreaga constructie papusareasca se bazeaza pe un lucru atat de firav precum CURENTUL ELECTRIC?

Ca sa ne chinuim, cand vor stinge lumina:

GRABA MARE si are legatura cu Orasele de 15 minute si mancatul insectelor!

Pentru ca asta-i doctrina pe care au aplicat-o dupa fiecare revolutie menita a schimba cat mai multe din temelii: musai cu teroare, sange, moarte si grozavii.

Dar in viitor va fi cu mult mai rau. Iar un aspect despre care se discuta mai putin cand se abordeaza tema iminentei dictaturi, este canalizarea. Adica, fecalele.

De curand opinia publica a aflat despre:

Miros îngrozitor de cadavru pe strazile din Cluj, dar nimeni nu știe de unde provine

Unii spuneau insa ca mirosea greu a canalizare infundata. Oricum, si un astfel de miros este insuportabil.

La oras, daca doar trei zile ne vor taia astia curentul, ne vom ineca in fecale. La propriu. E jale. Nu constientizam, pentru ca suntem obisnuiti sa tragem apa iar mizeria sa se tot duca prin canale, majoritatea dintre noi habar nu avem unde.

La tara, aceasta problema nu exista…

Cititi va rog si:

EXEMPLIFICARE: Cum traieste Mircea, din 2018, fara contor electric si de gaze

Lecție de viață. Turist român, despre experiența pe o insulă grecească, afectată de o pană de curent trei zile: Cei care au avut doar carduri au făcut foamea. Cei cu mașini electrice și-au făcut cuibare în ele

Comentariul zilei: mulți au pierdut acest simț de autoconsevare

 

IPS Longhin: Cei care trăiți în orașe, retrageți-vă la sate, la țară, că în curând vor dispărea banii…

25.12.2022:

 

O idée pe timp de iarna: apa calda ieftina pentru gatit

Foto: https://www.renovat.ro/sobe-de-lut-pentru-interioare-moderne-p-1321/Soba-taraneasca-cu-plita-pp-15932/

Iata comentariul fratelui mircea.v postat la VIDEO: 3 iulie 1988 – SUA DOBOARA UN AVION CIVIL IRANIAN in spatiul aerian iranian. Mor 290 de oameni, inclusiv 66 de copii:

Pt cei care au ascultat de sfatul Parintelui Justin (de prin 2009-2010) care spunea sa iesim incet incet din sistem, si care au parasit orasul pt o viata mai simpla la tara, cu mai putin confort…, si care au o soba cu plita in casa lor:
seara este caldura in exces pe plita, si atunci se aduc la fierbere 2-3 litri de apa, care se pun apoi in 2-3 termosuri, si asa dimineata ai 2-3 litri de apa la 70 grade. Adica, chiar poti sa-ti faci un ceai cu apa asta, sau daca o vrei sa fiarba nu mai incalzesti de la 10-20 grdC la 90-100, ci de la 70grdC. Asa folosesti butelia mult mai putin. Idem daca o folosesti pt facut mancare.

Termosurile de acum sant eficiente, si am vazut ca aproape toate modelele dau o scadere de T de la 90 C la 70 C in 12 ore. Trebuie sa fie inox si exterior si interior. Ca daca e cu sticla la int si l-ai scapat pe jos, se sparge.

Mie imi este de ajutor ideea asta.

Cititi va rog si:

Patura pe geam

In puscarie, pe timp de vara, detinutii pun bidoane de apa la ferestre in soare. Evident, ele nu ajung la 70 de grade, insa se incalzesc suficient pentru a te putea spala, caci apa de la robinet este totusi prea rece iar apa calda curge extrem de rar.

Ideea asta cred ca este buna vara si pentru cei de care amintea fratele mircea.v.

 

Apartamentul la oras = piatra de moara de pe gatul romanilor

Foto: http://www.acoperismagazin.ro/blocurile-din-perioada-comunista-o-provocare-pentru-europa-de-est-504.htm

Cei ce locuiesc in marile orase se impart in doua mari categorii si alte cateva mai mici.

Cele doua mari sunt: cei ce n-au locuinta in oras dar vor sa aiba si cei ce au. Nici unii dintre ei nu vor la tara.

Celelalte sunt formate din cei ce au si se pregatesc sa-l vanda pentru a sta la tara; cei ce au dar au si la tara; cei ce n-au, stau cu rudele si asteapta mostenirea; cei ce n-au, nici nu vor sa aiba si stau in chirie. Ultimile doua categorii sunt impartite la randul lor, fiecare, in doua: cei ce planuiesc sa se mute la tara si cei ce nu.

Voi scrie in cele ce urmeaza despre cele doua mari categorii despre care am amintit mai sus, referindu-ma la apartamentele de bloc, caci sunt cele mai multe. Poate, cu alta ocazie, voi discuta si despre casele (deci nu apartamente din blocuri) din orase.

APOCALIPTICA: La proba practica am ramas corigent

Daca tot ne zice lumea ca suntem apocaliptici, inaugurez azi o serie pe care am denumit-o APOCALIPTICA. Episodul pilot e despre mine dar va invit sa participati cu totii, fie direct la rubrica de comentarii, fie doar fiecare in familie sau in sinea sa.

Rezumand cele de mai jos in doua cuvinte: sunt varza.

Iata insa si pe larg despre ce ar fi vorba:

De zece ani nu am avut concediu si nici weekend liber. Si de la an la an m-am lipit tot mai mult de scaunul din fata calculatorului, pana am ajuns parca sa ma sudez de el. Deja de multa vreme nu ies mai des de o data pe saptamana din casa pentru vreo treaba iar anul asta nu-mi amintesc sa ma fi plimbat.

Am niste gantere reglabile cu discuri de care mai trag uneori in pauze, sunt maricele, insa dupa faza de acum vreo opt ani cu otravirea (de care unii cititori mai vechi poate isi mai aduc aminte) m-am imbolnavit de inima si nu mai pot face numarul de serii pe care-l faceam la sala. Iar asta cand ma simt bine, cand insa mi-e rau, de abia mai pot sta si pe scaun si ma tarai cu mare greutate chiar si doar pana la baie.

Dar trenul inferior l-am neglijat cu totul iar asta s-a vazut zilele trecute, cand, multumita bunului Dumnezeu si profitand de faptul ca vremea se mai racorise, mi-am permis si eu o scurta vacanta, un frate drag ducandu-ma cu masina la un alt frate drag la tara. Sa le rasplateasca Domnul tuturor, caci soferul a facut impreuna cu familia efortul de a strabate jumatate de tara special pentru a ma lua si a merge pe urma impreuna mai departe pana la destinatie (altfel nu aveam cum, deoarece eu nu incap pe un loc de microbuz iar cu trenul nu ma mai incumet de calatoresc de ani de zile caci raul ma poate apuca absolut oricand si fara semnalizare prealabila). Iar gazda ne-a oferit gratis pe toata perioada o casuta de oaspeti.

N-a fost insa o pensiune si foarte bine ca n-a fost, caci astfel m-am trezit la realitate si am putut constata cat de slab pregatit sunt pentru momentul fugii. Apa de spalat era de la parau, apa de baut era de la o indepartata fantana, rufele la lighean, totul in panta, baia sub cerul liber, wc-ul in curte, noaptea frig, ziua ploaie, multi kilometri de drum de pamant pana la primul petic de asfalt, casele la sute de metri una de alta, dupa doua zile ma simteam de parca cineva m-a batut profesionist cu baroasele peste picioare.

A fost insa splendid, depasind cu mult ceea ce-mi doream: padurea cadea pe casa, fara smog, fara muzica, fara claxoane, fara sirene, fara asfalt, rar vedeai cate un vecin, si mai rar cate o masina.

Adica a fost fix ceea ce aveam nevoie: am lucrat cate un pic la portal caci era oleaca de internet pana si acolo, dar in general am schimbat cu totul vechea rutina, evadand intr-o mini vacanta. Insa si mai importanta a fost descoperirea lacunelor. Mai sus am descris oleaca importanta antrenamentului la picioare, doar ca, in cazul meu, nu doar asta e problema. Eu din zece plante nu stiu sa identific noua, habar n-am sa dau cu toporul, nu stiu sa mulg o vaca sau sa aprind un foc. Ce sa mai vorbim despre cele ce vor fi cand va fi prigoana?

Altfel spus, excursia asta a fost pentru mine si un test pe care l-am picat cu brio. Dar nu vreau sa las lucrurile asa. Nu stiu cum imi va permite sanatatea insa ceva trebuie sa schimb in viata mea. Si ca o paranteza, in acest scurt “sejur” mi-a fost rau doar de doua ori, deci poate ca totusi traiul la tara…

Voi cum stati? Sunteti bine? Sunteti siguri ca sunteti bine?