CODUL PENAL al lui Alexandru Ioan Cuza: PUSCARIE pentru PREOTII ce CRITICA GUVERNUL …
Foto: http://www.redescoperaistoria.ro/2013/12/03/3-decembrie-in-istorie/
Art 167. Ori-ce preot sau obraz bisericesc, de ori-ce cult, care, in adunare publica, in exercitiul functiunei sale, va pronunta vre-un discurs cuprinzand vre-o critica sau censura contra guvernului, in contra Adunarei legiuitoare, in contra unei legi, a unui decret domnesc, sau ori-carui act al autoritatei publice, se va pedepsi cu inchisoarea dela trei luni pana la doi ani.
Cititi va rog mai multe la:
Cititi va rog si:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
O ce blestem a venit pe noi si toate astea din cauza crimei din 89 , nu vom mai avea un presedinte care sa ne iubeasca precum un tata , Niste criminali au judecat totul in locul nostru mizand pe faptul ca toti ieream un popor de infometati pentru care l-am vandut si dat mortii, . Omul a facut multe pentru un neam asa de ticalos, meritam pe drept colonizarea si etichetarea ca drept boschetari ai europei criminali si tradatori. So credeti voi ca pe timp de razboi vom fi aparati de nato. Vom fi lasati la misto ca sa ne dea infrangerea in mod asemanator, or sa ne apere aia doar la misto dupa ce vin daunele totale
ApreciazăApreciază
OFF TOPIC FOARTE IMPORTANT ȘI UTIL:
http://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/04/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-va-rugam-sa-trimiteti-acest-memoriu-cu-numele-d-voastra-pana-pe-9-februarie-2015/
ApreciazăApreciază
Daca Al. I. Cuza a fost mason, nu am nici un comentariu de facut. La ce sa ne asteptam de la ei? Sa-l cinsteasca pe Hristos? Nu s-ar mai numi masoni fiindca si-ar incalca dogma lor profanica. E bine sa-i stim care sunt, sa avem o atitudine potrivita vis-a-vis de acesti antihristi. Atitudine ferma, dar sa nu le dam multa importanta prin discutii sau dezbateri goale, fara rezultat, si sa ne abatem din drumul nostru crestinesc, de la drumul Crucii.
ApreciazăApreciază
Hristos a criticat conducerea administrativă?
ApreciazăApreciază
știu că i-a criticat dur pe fariseii fățarnici.
ApreciazăApreciază
Valentin
Adica?
ApreciazăApreciază
cred că era valabil pentru toți fățarnicii ceea ce a spus Hristos, nu trebuie să-i împart eu pe conducere bisericească sau conducere administrativă. e greșala mea.
ApreciazăApreciază
adică .. cred că mă complic și gândesc prea mult…
ApreciazăApreciază
Pai asta era pe vremea lui Cuza. Vor ca istoria sa se repete?
ApreciazăApreciază
Si cand te gandesti ca numele trepadusului asta, care impreuna cu alti trepadusi „patrioti” creati in eprubetele laboratoarelor fariseo-iezuite, au dezradacinat duhovniceste, istoric si moral un popor milenar, rasadindu-l intr-o cu totul alta „gradina” asa zis „civilizata”, este intens folosit in toponimia Tarii…
ApreciazăApreciază
Din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza datează două mari lovituri date de stat Bisericii.După cum i-a urat Mihail Kogălniceanu în ziua când a fost ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a fost bun „mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi”.
Iubit de ţărani, cărora le dăduse pământ şi şcoli primare, domnul Unirii nu s-a bucurat de simpatia preoţilor. Prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, averea Bisericii a fost confiscată de stat. Iar prin Codul Civil, din 1865, actele de stare civilă au fost trecute, din grija Bisericii, în cea a statului. Naşterea, căsătoria, divorţul şi moartea – evenimente fundamentale ale trecerii omului prin timp – au fost scoase atunci de sub jurisdicţia ecleziastică.
Lipsirea Bisericii de resurse şi prestigiu în comunitate a fost criticată de Nicolae Iorga: „Vodă-Cuza… voia să desăvârşească opera începută de Al. Ghica şi Mihail Sturdza, a dezbrăcării de orice autonomie, putere şi autoritate a bisericii, surghiunită în regiuni pur spirituale care sunt, bisericeşte, vecine cu moartea”.
Confiscarea averii Bisericii a fost singura reformă a lui Cuza care nu s-a lovit de nicio împotrivire din partea oamenilor politici ai vremii. La început s-a spus că sunt avute în vedere doar averile mănăstirilor „închinate”. Adică cele aflate sub ascultarea canonică a unor înalte instanţe bisericeşti aflate în afara graniţelor ţării. Nu cele duhovniceşti prezentau interes la momentul respectiv. Suprafeţele considerabile de teren deţinute de mănăstiri erau necesare statului modern pentru împroprietărirea ţăranilor.
O „daraveră seculară”
Chestiunea mănăstirilor închinate se pierdea în negura veacurilor. Sau era „o daraveră seculară”, după cum i-a spus istoricul A.D. Xenopol în lucrarea „Domnia lui Cuza Vodă”, apărută la Iaşi în 1903. Pentru rezolvarea ei în sensul dorit de Cuza, s-a scotocit adânc în istorie, căutându-se temeiuri juridice pentru exproprierea terenurilor deţinute de mănăstirile închinate. Problema era însă complicată. Înaintea lui Cuza, şi alţi domni încercaseră să-i găsească rezolvarea. Alexandru Ilieş, Matei Basarab, Ioniţă Sandu Sturdza şi Gheorghe Bibescu o avuseseră în vedere.
Cercetând vechile acte, s-a refăcut „istoricul problemei”. Începând din secolul al XIV-lea, domnitorii Ţărilor Române au pus unele dintre ctitoriile lor sub ascultarea canonică a Patriarhiilor de la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia şi Alexandria, precum şi a mănăstirilor de la Muntele Athos, din Peninsula Balcanică şi din Orientul creştin. Superiorii egumenilor şi călugărilor din aceste mănăstiri erau înaltele feţe bisericeşti din marile centre ale ortodoxiei. Procedând astfel,
voievozii au dorit să crească prestigiul ctitoriilor şi să le pună la adăpost de vicisitudinile vremurilor.
Lăcomia călugărilor greci
Pe lângă partea spirituală, „închinarea” prezenta şi o importantă latură lumească. Când hotăra să ridice o biserică sau mănăstire, ctitorul o înzestra cu terenuri şi alte bunuri, precum mori, hanuri, cârciumi. Prin actul de „închinare”, toate acestea ajungeau în posesia patriarhiilor străine sau mănăstirilor de la Athos.
Totuşi, în actele de donaţie, ctitorii au condiţionat folosirea veniturilor obţinute din exploatarea bunurilor. Astfel, o parte să fie folosite pentru întreţinerea mănăstirii. Altă parte – pentru întreţinerea de spitale, şcoli, aziluri. Prin actele de danie, mănăstirile închinate mai aveau obligaţia să dea pomeni săracilor şi să ofere zestre fetelor sărace. Doar prisosul rămas după îndeplinirea acestor obligaţii putea fi însuşit de Locurile Sfinte. Faţă de stat, mănăstirile nu aveau obligaţii clar prevăzute. Prin tradiţie, Biserica ajuta cu bani domnia, ori de câte ori era necesar, fie prin împrumuturi, fie prin donaţii nerambursabile.
Cu timpul, călugării greci de la Athos şi cei din Orientul creştin au uitat de obligaţiile spre folos obştesc, ajungând să-şi însuşească întreg câştigul. Mănăstirile din Ţara Românească şi Moldova erau doar o bună sursă de venit. În plus, călugării străini s-au dovedit răi administratori, sub ocârmuirea lor lăcaşurile ajungând într-o stare de plâns.
…
Cu majoritate de voturi
În decembrie 1863, cu o majoritate de 93 de voturi pentru şi trei contra, Camera a votat proiectul de lege prin care averile mănăstirilor erau confiscate de stat. În primul articol se spunea că „toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân ale statului”. Articolul doi prevedea că veniturile mănăstirilor devin, de atunci înainte, venituri ale bugetului de stat. Biserica era astfel văduvită de autonomie financiară. Până la Primul Război Mondial, prin legi succesive, preoţii aveau să fie transformaţi în slujbaşi ai statului. Legea mai prevedea angajamentul statului român de a plăti călugărilor străini o despăgubire. Prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, statul reintra în posesia a circa un sfert din teritoriul naţional.
Confiscare generalizată
Guvernul a avut în vedere pentru deposedări numai mănăstirile închinate. Însă legea votată în decembrie 1863 lua în calcul averile tuturor, închinate şi neînchinate. Confiscarea averilor celor din urmă a fost socotită de ierarhii din ţară un abuz. Teama de a nu fi acuzaţi de discriminare i-a determinat să acţioneze aşa, şi-a motivat guvernul gestul.
Un sfert din suprafaţa ţării, deţinută de Biserică
Conform calculelor făcute de istoricul Constantin C. Giurescu, Biserica deţinea în Principate o avere funciară enormă. Astfel, în Muntenia, mănăstirile închinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafaţa arabilă, şi circa 9% din teritoriul rural. Mănăstirile autohtone aveau chiar mai mult – 16,55% din suprafaţa arabilă. Laolaltă, închinate şi neînchinate, bisericile din Ţara Românească posedau 27,69%, adică mai mult de un sfert din suprafaţa rurală a ţării.
Situaţia stătea puţin mai bine în Moldova, unde mănăstirile deţineau 22,33% din suprafaţa rurală, mai puţin de un sfert. În schimb, raportul între proprietăţile mănăstirilor închinate şi cele neînchinate stătea invers decât în Muntenia. La nord de Milcov, mai bogate erau cele închinate, care aveau 12,16% din suprafaţă, iar cele neînchinate – numai 10,17%.
În Muntenia, mănăstirile închinate mai aveau 584 de cârciumi, 246 de mori, 62 de băcănii şi 41 de hanuri. Fireşte, toate acestea generau venituri, care se scurgeau în buzunarele călugărilor greci.
Trafic de influenţă la nivel înalt
Bătălia pentru confiscarea moşiilor deţinute de mănăstirile închinate s-a jucat pe terenul diplomaţiei. În plan intern, legea a fost aprobată de toate forţele politice. În străinătate însă a stârnit reacţii negative.
S-au opus vehement Rusia şi Turcia. „Rusia era marea protectoare a călugărilor greci, care constituiau un instrument de influenţă a ei în întregul Orient ortodox”, explică istoricul Constantin C. Giurescu în „Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” interesul curţii de la Petersburg faţă de problema mănăstirilor. Patriarhiile ortodoxe şi Athosul se aflau în cuprinsul Imperiului Otoman.
Motivele pentru care sultanul s-a plasat de partea călugărilor au fost sintetizate tot de Constantin Giurescu: „Poarta… apăra pe aceşti ierarhi – erau nu numai supuşi ai ei, dar şi un izvor apreciabil de venit, atât pentru vistieria statului, cât şi pentru demnitarii turci”. Austria, Prusia şi Sardinia au dezaprobat acţiunea Bucureştiului, dar nu atât de vehement ca Rusia şi Turcia.
Sedus de o „dulcinee fanariotă”
Franţa singură a apărat punctul de vedere românesc, prin chiar vocea împăratului Napoleon al III-lea. O poziţie ieşită din comun a avut Anglia. Tradiţional, diplomaţia engleză susţinea mereu Imperiul Otoman, care îi apăra cel mai bine interesele în zona strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. De această dată însă, ambasadorul Londrei la Constantinopol, Sir Henry Bulwer, a făcut exces de zel întru apărarea călugărilor greci. Avea şi motive personale, au remarcat diplomaţii acreditaţi în capitala Imperiului Otoman. Ambasadorul era complet subjugat de farmecele doamnei Elena Aristarchi, o doamnă influentă în cercurile constantinopolitane. În chestia mănăstirilor, scria în ţară diplomatul N. Boldeanu, sir Henry „e dus de nas de scumpa sa dulcinee fanariotă”.
40.000 de lire sterline mită
După adoptarea legii, în decembrie 1863, guvernul român s-a oferit să ofere călugărilor greci despăgubiri. Trei ani s-a negociat intens suma. Bucureştiul a tot crescut oferta, dar călugării greci au refuzat. Sperând la mai mult, până la urmă nu s-au ales cu nimic.
În cursul negocierilor a intervenit şi ambasadorul englez. Acesta a transmis la Bucureşti că se oferă să rezolve definitiv chestiunea, contra unui comision de 40.000 de lire sterline pentru doamna Aristarchi. Tentat în primă fază să accepte, până la urmă guvernul român a refuzat.
…
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-lasat-cuza-voda-biserica-sapa-lemn
ApreciazăApreciază
Mii de băcăuani au asistat sâmbătă la opulenta ceremonie ce a precedat întronizarea lui Ioachim Băcăuanul în funcţia de arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Ceremonia a început în Bacău în seara zilei de 3 ianuarie şi s-a finalizat pe 4 ianuarie, în Roman, relatează Adevărul.
Mai aproape de Cer, cu Cayenne
Înaltele feţe bisericeşti au ajuns la Bacău îmbarcate în limuzine smerite marca Porsche, Mercedes, Audi sau Toyota, escortate de echipajele de la Poliţia Rutieră până în apropierea scenei din Parcul Catedralei, unde a avut loc ceremonia din ajunul întronizării. Una dintre maşinile parcate în faţa bisericii, un Porsche Cayenne, porneşte la de un preţ de catalog de 75.000 de euro, scrie sursa citată.
Securitatea (?) la eveniment a fost asigurată de zeci de jandarmi şi poliţişti mobilizaţi de autorităţi. De asemenea, edilii Bacăului au mai pus la dispoziţia Bisericii, pe lângă personal de ordine, scena din Parcul Catedralei din Bacău şi o sală la Centrul de Afaceri şi Expoziţii, unde preoţii să-i adreseze felicitări lui Ioachim Băcăuanul.
http://epochtimes-romania.com/news/indopaciune-sclipicioasa-la-intronizarea-smeritului-ioachim-bacauanul–228280
ApreciazăApreciază
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, „afurisit” de enoriaşii de la Biserica „Sf. Andrei din Focşani. „Cipriane, chiar acu’, ia-ţi valiza şi te du!”
http://adevarul.ro/locale/focsani/foto-video-arhiepiscopul-buzaului-vrancei-afurisit-enoriasii-biserica-sf-andrei-focsani-cipriane-acu-ia-ti-valiza-du-1_54a93e3d448e03c0fd4b27ce/index.html
ApreciazăApreciază
Unirea tuturor romanilor trebuie refacuta, intru Hristos.
ApreciazăApreciază
De mentionat ca Al Cuza era foarte laudat de regimul comunist, pus si pe bancnota de 50 lei, se faceau filme in care aparea, si asa mai departe, in timp ce despre Carol I si ceilalti regi de dupa el nu se vorbea absolut nimic.
Este o mare prostie (sau ticalosie ?) ca i s-a facut statuie chiar la Patriarhie, unui prigonitor al Bisericii.
Sunt curios – in 7 ani de domnie a ctitorit vreo biserica?
ApreciazăApreciază
Ionut,
Problema este ca majoritatea romanilor nu prea mai tind catre Hristos ci catre „valorile europene” si „prosperitate occidentala”…asa ca la ce unire visam? Unirea in Hristos se face permanent, dar doar intre cei deja din ce in ce in ce mai putini care tin Biserica, prin Liturghie, dar la nivel statal sa zicem ca ar putea lua fiinta o forma de Stat Crestin, cu conducatori ortodocsi, asa ceva nu va mai fi pana la Judecata. Nu va dori lumea o Ortodoxie adevarata, pentru ca Adevarul implica sacrificarea placerilor, a comoditatii traiului si a tuturor naravurilor omenesti legate de aceste aspecte. In general lumea noastra aminteste de Hristos doar formal, in esenta insa nu are nevoie de EL decat in scopuri total inguste si oculte, adica ceva in genul: ” Doamne, Tu da-mi noroc, sau marit-o pe Marcelica, sau da-i lu’ Sile suferinta grea ca si el mi-a facut rau, sau fa sa castige Steaua campionatul ca sa castig la pariuri… ca Ti-oi aprinde eu o lumanare… vreodata…daca nu uit”. Cam asta este lumea noastra.
ApreciazăApreciază
Al. Ioan Cuza a fost si o persoana profund imorala, si imoralitatea este sursa multor altor pacate.
ApreciazăApreciază
Sarea pamantului 5-egumenul Gurie Chezlov
ApreciazăApreciază