Saccsiv's Weblog

Florin Stuparu: ALEXANDRU IOAN CUZA – unealta a masoneriei, luptator impotriva ortodoxiei, stricator de neam, cel ce s-a straduit sa puna bazele unui stat antihristic …

Posted in ALEXANDRU IOAN CUZA by saccsiv on ianuarie 25, 2012

   Preiau integral articolul STATUIA LUI AL. I. CUZA DIN FAŢA PATRIARHIEI BOR:

Cuza – C. V.

„Cuza, Alexandru Ioan (1820-1873), domnitor. Prefect de Covurlui, Galaţi (1857) şi ministru de Război (1858). Primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1966), ales de Adunările Elective ale Ţării Româneşti şi Moldovei ca urmare a sfatului delegaţiei europene, alcătuită numai din masoni şi aflată în Principate pentru a supraveghea alegerile. Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, de comun acord, au decis să ofere coroana română unui prinţ străin, şi el mason: Carol I de Hohenzollern. Prezent la înmormîntarea lui Cuza, fratele Mihail Kogălniceanu a afirmat că acesta «ţinea cheia Orientului şi nimic nu se făcea la Orient nu numai fără ştirea, dar fără voia lui». Urmaşii lui Cuza au fost foarte atenţi cu omagierea personalităţii sale. Astfel, în 1875, au fost aprinse luminile Lojii «Alexandru Ioan I» din Bucureşti, iar după şapte ani, ale lojii «Cuza Vodă» din Dorohoi. În 1992, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român (aflat în exil, la Paris) a instituit Medalia de Onoare şi Merit «Alexandru Ioan Princeps» (EMD).” Cuza a fost unul dintre înainte-mergătorii Români al Antihristului. De aceea şi Frăţia Universală l-a trecut în rîndul „binefăcătorilor omenirii”, prăznuindu-l cu pompă, aşa cum a fost în 1970, cînd UNESCO a organizat aniversarea a 150 de ani de la naşterea sa, pentru a-i readuce amintirea „în memoria opiniei publice internaţionale”.
Cuza – unificatorul, unirea de la 1859

Unirea Principatelor dunărene a fost hotărîtă în urma războiului Crimeii (1853-1856), ca o mişcare strategică urmărind oprirea ofensivei ruseşti ce confirma promisiunile ţarului (din 1848) de a păzi Ortodoxia în războiul nemilos ce avea să înceapă împotriva ei chiar în chip văzut şi pipăit. Iar una dintre pricinile războiului – etapă a nesfîrşitei, pînă în 1918, lupte dintre împărăţia pravoslavnică a Rusiei şi cea antihristică a Europei – a fost tocmai dorinţa de stăpînire a Ţărilor Româneşti, ocupate în 1853 de Ruşi, care cerea dreptul de a-i apăra pe toţi Creştinii din Balcani. „Românii [adică veneticii revoluţionari masoni] îşi puneau nădejdea în Napoleon al III-lea, în război cu Rusia. După război, în conferinţa de la Viena, se trată întîi asupra organizaţiei viitoare a Principatelor dunărene, a ţărilor de compensaţie. Anglia fu pentru unirea ambelor Ţări Româneşti. Napoleon voia să înlocuiască vechile state prin noi creaţii politice pe baze naţionale. Pentru Napoleon, era o datorie să înfiinţeze la Dunăre bariere veşnice faţă de preponderenţa rusească” (IOR1).

Iar ultraliberalii noştri nu oboseau să lucreze cu credinţă la întemeierea României ca paşalîc al „Franţei mesianice” (cum o numea C. A. Rosetti): „Cestiunea noastră se propagă în toate părţile. Napoleon crezu că vom putea să-i dăm ceea ce-i cîntarăm prin toate instrumentele în curs de 3-4 ani, adică o Francie de 10 milioane la Dunăre, care la un răzbel cu Austria şi la o-mpărţire a Turciei să-i poată da o oaste de 200 000 de soldaţi, comandată de generalii lui” (ROS). În 1859, Napoleon al III-a întemeiază colonia „România” şi pune în capul trebilor un preşedinte-guvernator după chipul şi asemănarea sa, pe carbonarul „colonel” Alexandru Ioan Cuza, chipeşul veteran de la ’48 – crescut la şcoala cărvunărească a lui Mazzini, marele tartor francmason continental – probat în alte ascultări mai mici, printre altele pîrcălab şi director în Ministerul de Interne. Într-adevăr, Cuza împlineşte multe din nălucirile revoluţiei de la ’48, pe unele chiar cu asupra de măsură, înfigînd în inima Ortodoxiei şi totodată în coasta pravoslavnicei împărăţii Ruseşti acea republică europeană de care avea nevoie masoneria. Iată cum povesteşte lucrurile Istoria noastră de a 8-a primară:

„Cuza. A domnit şapte ani, răstimp în care ţara a fost înzestrată cu o legislaţie modernă, europeană” (IST8). La citirea cuvintelor-fetiş – „modern”, „european” – copilul pricepe numaidecît că legile acelea sînt fără îndoială desăvîrşite; de aici, în inima sa se zugrăveşte icoana unui legiuitor de poveste, A-L-E-X-A-N-D-R-U I-O-A-N C-U-Z-A, un fel de Moisi cu sabie de paradă, chipiu şi bărbiţă de ţap. Dar – lăsînd la o parte înfăţişarea dictatorial-militărească a tragicului comediant – plăsmuită după tiparul tuturor „marilor reformatori” francmasoni, de la Napoleon Bonaparte, Simon Bolivar, Ludovic Napoleon sau samuraii burghezi ai revoluţiei „Meiji” din Japonia – să adăstăm asupra cîtorva din „legile” acestui mafioso capo di tutii capi proslăvit în istoriile noastre:

Între 1859-1862, „Cuza a fost preocupat de desăvîrşirea unirii” (IST8). Aşa e! Pînă în 1862, „Domnitorul” „Principatelor Unite” se osteneşte să plăsmuiască instituţiile „Statului-caracatiţă”, adunînd puterea în Muntenia, în cetatea de scăpare a tuturor liftelor balcanice, ţigăneşti şi pannoniene; înţelegeţi că vorbesc de Bucureştiul împuţit de duhul lumesc european. Astfel se iveşte, după planurile urzite la Paris, „statul naţional România”, de care mult sîntem mîndri noi, măcar că doar cu mîndria demagogică ne mai încălzim, „Romania” fiind un stat cît se poate de internaţionalist şi antiromânesc.axa-cuza2

„A doua [„etapă” legislativă] începe prin secularizarea averilor mănăstireşti (IST8).” Nu cu asta a început, căci nici nu putea. Nu, pentru a izbuti să împlinească poruncile stăpînilor europeni, săturîndu-şi totodată nebuneasca trufie şi slavă deşartă, în 1863 Cuza face întîi şi întîi o mişcare dibace: împinge la conducere un guvern din credincioşi de ai săi, în cap cu Mihail Kogălniceanu, haită învechită în rele, şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (parlamentul „democratic”), apucînd astfel întreaga putere. Prin „lovitura sa de stat”, micul nostru bonaparte bahluiano-dîmboviţean – cu pieptul plin de „stele învăpăiate” (medalii francmasonnice), cîştigate în războiul cu neamul românesc – urma pilda şefului său, zisul „Împărat”(!) Napoleon al III-a (fost preşedinte al Republicii Franceze de la 1848, pe numele lui de om Ludovic Bonaparte, nepotul „marelui” Napoleon) care şi el se auto-întronase la vremea lui împărat cu puteri depline.

Abia după aceea, slobozindu-se de toate frîiele parlamentare, fostul anarhist ajuns acum monarh purcede hotărît la dărîmarea creştinismului moldo-valah, cea mai puternică cetate a Ortodoxiei în acea vreme. Căci Principatele se osebeau de celelalte ţări drept-credincioase prin puterea pe care le-o dădea monahismul, aşa cum Rusia ţarilor se sprijinea pe tăria armatei. Urmarea era că pămîntul (peste un sfert din suprafaţa întregii ţări!) şi averile băneşti erau în stăpînirea Bisericii şi a familiilor boiereşti, cîte se mai aflau. Unitatea aceasta a trebuit sfărîmată, prin jaf armat şi reforme agrare şi financiare care să consfinţească fărădelegea. Şi – pentru început, cum veni la cîrma „Principatelor”, în 1859, în marea grabă ce avea – cărvunarul nostru domnitor îşi puse voinicii de îl călcară chiar pe fostul său tovarăş din partida unionistă, Episcopul Filotei al Buzăului, după cum povestesc cronicarii:

„Filotei era extrem de avar, dar Cuza-Vodă – ştiindu-l bogat şi avînd nevoie de bani spre a face manevre, un fel de demonstraţie Austriei – pe cînd era Filotei bolnav, a pus de i-a luat lada cu bani sub ochii săi, şi s-au realizat manevrele. Se mai povesteşte că Vodă-Cuza ar fi pus în vedere zarafului din Bucureşti căruia Filotei îi dăduse vreo 400 de mii de lei pentru a fi daţi cu dobîndă, ca să dea statului aceşti bani, care au fost ridicaţi prin poruncă domnească” (ION). Odată cu pierderea aurului, nefericitul Filotei îşi pierde şi minţile şi apoi damblageşte, nemaiavînd de trăit decît un an, prin case de sănătate. Dar episcopul avea bani în multe locuri şi alte averi în lucruri şi turme de oi, căci fusese harnic în sporirea talantului cel materialnic. De aceea, urmaşului său, Dionisie Romano (omul guvernului), „i s-a pus îndatorirea ca împreună cu autoritatea civilă să adune toţi banii lui Filotei şi să-i dea guvernului, care se găsea în mare lipsă” (ION). Iar mai tîrziu, printr-un proces haiducesc, guvernul avea să pună mîna pînă şi pe averea lăsată moştenire de Filoteu prin testament osebitelor aşezăminte.

Asta se întîmpla în Muntenia. În Moldova, în acelaşi an 1859, „Vodă Cuza, pe motiv de proastă chivernisire, a dispus luarea averilor cîtorva din mănăstirile chinoviale moldovene: Agapia, Adam, Neamţ, Secu, Văratec şi Vorona. Li s-au luat unele din bunuri, precum şi actele şi lucrurile privitoare la administrarea bisericească a averilor. Li s-au desfiinţat atelierele, li s-au vîndut vitele, stupii şi altele asemenea. Li s-a instituit pe lîngă egumen cîte un comitet administrativ. Li s-au făcut şi li s-au trecut în buget state în marginile strictului necesar şi li s-au pus proprietăţile sub administrarea Ministerului Cultelor. Aceasta reprezenta, desigur, un preludiu al secularizării de mai tîrziu” (ŞER).

„Mai mult, la 10 august, 1860, prin ordonanţă domnească s-a desfiinţat mănăstirile Doljeşti şi Zagavia, precum şi alte 31 de schituri moldovene. Vieţuitorii lor, în parte socotiţi că sînt călugăriţi «în contra canoanelor», au fost duşi în alte chinovii, iar bisericile şi acareturile din jur prefăcute în biserici de mir şi, respectiv, în «ospicii pentru cerşetori invalizi, în şcoale săteşti sau alte asemenea aşezăminte de folos obştesc». Două luni mai tîrziu, Vodă Cuza promulga legea relativă la taxa de transmitere asupra proprietăţilor aşezămintelor publice, prin care se prevedea, printre altele, perceperea pe seama guvernului a unei taxe de 10% pe an asupra venitului net al proprietăţilor nemişcătoare ale mitropoliilor, episcopiilor, mănăstirilor şi bisericilor de sub diferite tutele, al seminariilor, precum şi al oricărui alt aşezămînt de binefacere.

Tinzîndu-se la desăvîrşita sechestrare a averilor bisericeşti, administrate de Ministerul Cultelor, al căror venit se aduna la Casa Centrală, în acelaşi an 1860, printr-un Jurnal al Consiliului de Miniştri din 19 octombrie, votat de Adunare şi întărit de domnitor, Casa Centrală s-a întrunit cu Casa Ministerului de Finanţe, venitul mănăstiresc intrînd astfel direct în vistieria ţării” (ŞER).

Într-un sfîrşit, după aceste tîlhării mari şi mici, care zdruncinaseră bine Biserica, Vodă Cuza-Biciul lui Dumnezeu se apucă să bată războiul hotărîtor de ştergere a monahismului de pe faţa pămîntului românesc şi de ateizare a bine-credinciosului norod. Ca să adoarmă orice bănuială, vicleanul apostat îşi vopseşte planul în cele trei culori pe care toţi le cunoşteau de-acum pe lume, şi-i prosteşte pe Moldo-Valahi că aşa nu mai merge şi trebuie pornită cruciada împotriva mănăstirilor închinate Sfîntului Munte Athos, liberînd astfel Biserica şi norodul românesc de sub apăsarea Grecilor, care – vorb-aia! – „ne sugeau sîngele”. (Chiar aşa făceau, dar asta e altă poveste!) Toată lumea – şi ierahie, şi preoţime, şi norod – a fost fireşte orbită de năluca unei asemenea biruinţe lumeşti, şi nu numai că a încuviinţat desfiinţarea şi prădarea de către Stat a mănăstirilor zise „închinate”, dar încă s-a bucurat şi a petrecut cu prostească veselie.

Nimeni dintre credincioşi nu a cugetat că, pe pămîntul acelor mănăstiri, Românii – tiranisiţi cu adevărat de trufaşii Grecotei – se osteneau de fapt pentru Dumnezeu şi pentru Ortodoxia care trebuia păstrată cu orice preţ. Nu, mîndria şi dorinţa de „libertate” a luat tuturor minţile şi nu s-au trezit din nebunie – care s-au mai trezit! – decît atunci cînd Cuza le-a dat chiar mai multă „libertate” decît puteau duce. Căci legea „secularizării” mănăstirilor „închinate” – „atît de entuziast votată, decretată şi promulgată în decembrie 1863 – prevedea în primul său articol fără nici un echivoc că: «Toate (s. m.) averile monastireşti din România sînt şi rămîn averi ale Statului.» Se extindea astfel efectul ei şi asupra proprietăţilor mănăstirilor neînchinate şi chiar şi ale centrelor eparhiale, deşi dintru început se vorbise numai de cele ale mănăstirilor zise «închinate»” (ŞER).

Dar lucrurile nu se opresc aici: odată isprăvită cu bine şi această trebuşoară, procuratorul provinciei Romania Unită S. A. – strîns hăţuit şi îmboldit cu pintenii de stăpînii Europeni – se apucă să schimbe înseşi rînduielile Bisericii „naţionale”. Astfel, la „începutul anului 1864, guvernul a vrut să introducă în ţară calendarul gregorian” (ŞER). Fireşte că „mica schimbare” era pusă la cale de papistaşii de la Roma, precum zice şi cronica:

„În ţară s-a produs oarecare nelinişte în legătură cu schimbarea calendarului. Se vorbea chiar că puţin înainte de a se ivi ideea introducerii noului calendar, capitala României fusese vizitată de Bore, şeful iezuiţilor Orientali de la Constantinopol, care ar fi conferit mai multe zile cu oamenii noştri de stat, şi că prin urmare guvernul ar fi decis a introduce în România papismul” (ŞER).

Pînă la urmă, nu s-a mai făcut nimic, dar nu din vina lui „Vodă”, ci a împotrivirii Consiliului Bisericesc, a poporului şi a Patriarhului Ecumenic. Pentru ca asemenea greşeli să nu se mai întîmple, napoleonul nostru de buzunar se autoîntronizează „papă” al arhiereilor ortodocşi, căci, „potrivit Decretului organic din 1864 şi Legii pentru numiri din 1865, Prinţul domnitor al României avea dreptul de a convoca Sinodul; Ministrul Cultelor participa la lucrările Sinodului, cu drept consultativ; şeful Statului avea dreptul de a numi pe mitropoliţii şi episcopii ţării” (ŞER).

Cuza terminase mănăstirile, dar nu şi monahismul, care e la drept vorbind liber de toate legile şi aşezămintele lumeşti. Pentru a zdrobi viaţa duhovnicească, el născoceşte însă alte legi care lovesc de-a dreptul în Taina călugăriei:

„Spre sfîrşitul anului 1864, Vodă Cuza a promulgat Decretul organic pentru regularea schimei monahiceşti. Acolo se preciza că, pentru a fi călugărit, un bărbat trebuia să dea dovadă de «pietate şi vocaţiune monahală, prin ispitirea religioasă canonică», să fie în vîrstă de minimum 60 de ani, sau «deşi mai june, invalid, om incurabil», şi să «renunţe la pensiunea ce ar avea de la Stat». Deosebit de acestea, pentru femei se mai cerea «să nu fie măritată» şi să fie în vîrstă de «minimum 50 de ani»” (ŞER).

Cuza a „secularizat” nu numai mănăstirile şi averile lor, Biserica şi aşezămintele ei, ci întreaga viaţă a Românilor. Aşa, într-o nenorocită zi de 1 aprilie a anului 1864, „Cuza a promulgat Legea comunală, iar la 4 decembrie Codicele civil. Prin art. 92 al Legii comunale, s-a luat Bisericii sarcina de a întocmi actele de stare civilă – naştere, căsătorie, deces – pe care o avusese pînă la acea dată, şi s-a trecut în seama primarilor comunali, care astfel au devenit şi «ofiţeri ai stării civile»” (ŞER). Cu alte cuvinte, comisarii Antihristului au ridicat preotului vrednicia de păstor al enoriaşilor săi, aceasta trecînd asupra lu’ dom’ primar guvernamental şi a cetei sale de tîlhari întărîtaţi prin telegraf de la „centru”. A fost o nenorocire mai mare decît oricare alta de pînă atunci, căci din acea clipă Ortodoxia a încetat să mai aibă vreo putere în rînduirea vieţii obşteşti şi norodul a început să nu mai trăiască de loc creştineşte.

Şi, pentru ca lucrarea să fie temeinică, poliţaiul de la Ruginoasa a mai puşcat nişte porunci europene, care ne-au povîrnit de-a binelea în rîpa vieţuirii nu doar păgîneşti, ci şi umanist-antihristice. Astfel, a legiuit incestul, curvia şi prea-curvia „cu acte în regulă”: „Între prevederile noului Cod civil figurau şi unele în care erau «atinse şi cestiuni din rezortul bisericesc». În art. 144, de pildă, neţinîndu-se seama de deciziile unora din canoane, care îngăduie căsătoria numai după a şaptea spiţă de înrudire, s-a legiferat că «în linie colaterală căsătoria este oprită numai pînă la a patra spiţă inclusiv»; iar în art. 151, în care se vorbeşte de «celebrarea» căsătoriei civile, s-a omis cu totul de a se mai prevedea pentru cei ce au convenit şă-şi ducă restul vieţii împreună şi a obligaţia de a «celebra» şi Taina cununiei în cadrul Bisericii. De asemenea, în art. 216 s-a decretat că «despărţirile căsniceşti – divorţurile – nu se vor putea face decît numai la tribunalul civil al districtului în care soţii îşi au domiciliul», deşi pînă în acest an ele se judecaseră numai la tribunalele bisericeşti. Aceasta, pe de o parte a dus la desfiinţarea acestora din urmă, iar pe de alta, la trecerea tuturor dosarelor căsniceşti al tribunalele civile judeţene. În sfîrşit, el a dus şi la pronunţarea despărţirii numai înaintea tribunalelor civile, «fără ca Biserica să mai fie încunoştiinţată de aceasta»” (ŞER).

Descreieratul legiuitor nu i-a lăsat în pace nici pe morţii noştri. Mai întîi, i-a izgonit afară din sate şi din oraşe: „Prin Legea pentru înmormîntări, din martie 1864, s-a pus îndatorire tuturor „culturilor” de a-şi întocmi cimitiruri pentru înmormîntare la cel puţin 200 de metri de aşezări” (ŞER). Ce rost avea atîta nebunie? Păi avea! Întîi că erau prea multe cruci la vedere, şi asta tulbura rău duhurile vremurilor noi. Al doilea, unde sînt cruci, sînt neîncetat parastase, Românii vii avînd grijă de sufletul celor duşi mai mult decît de al lor propriu. În fine, cu atîtea slujbe de înmormîntare şi de pomenire, norodul era – vrînd-nevrînd – mai tot timpul cu inima la cele veşnice, fiind greu de ispitit de năluca raiului progresist. Dar nici asta nu e tot! Cimitirele celor ce aşteaptă învierea nu trebuiau doar îndepărtate din privelişte, dar şi spurcate de duhurile necurate care îi însoţesc în moarte pe necredincioşi: „Mai departe, legea îngăduia ca în cimitirele creştine să se poată înmormînta şi acei morţi de alte religiuni pentru care nu vor fi cimitiruri speciale” (ŞER).

Trăgînd încheierea, băgăm de seamă că toate aceste „legi” n-au însemnat altceva decît consfinţirea spurcatelor „taine” ale cultului umanist ateu – „botezul” laic, căsătoria „civilă”, îngropăciunea cîinească, adăugînd şi „taina” divorţului – în care cetăţeanul-preot/cetăţeana-preoteasă! al/a religiei Raţiunii, încins/ă cu eşarfa revoluţionară tricoloră, săvîrşeşte legări şi dezlegări duhovnicesc-drăceşti în numele Statului, adică al omului-dumnezeu!
Cuza – „iluminat” şi „luminător”

Cuza a fost primul mare „iluminat” şi „luminător” de la noi căruia i s-a dat în sarcină scoaterea bietului norod Moldo-Valah din „beznele” Ortodoxiei şi alinierea lui în marşul universal către strălucirile „progresului”, Pentru asta, el a pus neasemuită rîvnă în ctitorirea învăţămîntului ateu românesc. Cum zice o Istorie de a 4-a, „Domnitorul Al. I. Cuza a despărţit învăţămîntul de biserică” (IST4). Ceea ce vrea să spună că onorabilul nostru fost colonel şi ministru de interne a ridicat Bisericii dreptul de a-i educa pe copii Români botezaţi, dărîmînd învăţămîntul creştinesc şi înfiinţîndu-l pe acela zis „laic” (=ateu), adică şcoala antihristică, organ al Statului antihristic! Atunci, s-a petrecut ceva cumplit: întreaga aşezare firească a obştii româneşti s-a prăbuşit în clipa cînd preotul a fost despuiat de vrednicia dăscălească, ce a fost dată umaniştilor mercenari ai minciunii, şi cînd însăşi preoţia a fost trecută între îndeletnicirile funcţionăreşti ale Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor.

Pentru a-şi săvîrşi misia, Cuza nu a stat deloc pe gînduri, şi încă „în 1859, la 15 decembrie, a desfiinţat şcolile catehetice din Moldova, pe care le-a schimbat în şcoli primare. Ceva mai tîrziu, seminariile au fost luate sub conducerea directă a Ministerului Instrucţiunii, care n-a întîrziat a le aduce reforme şi a le reorganiza” (ŞER). Aceasta vrea să zică ateizarea lor, preschimbarea lor în laboratoare ale necredinţei. Aşa că mai bine ar fi să spunem că „prinţul” a fost înscăunat ca tiran al României întregi pentru a-i despărţi pe Români de Biserică şi Biserica de Ortodoxie, trecîndu-i şi pe unii, şi pe cealaltă sub ascultarea Statului revoluţionar francmasonic.

Apoi, cum citim în alt manual de istorie, „prima lege şcolară a statului român a fost legea lui Cuza din 1864, care organiza desfăşurarea învăţămîntului de toate gradele. Învăţămîntul primar era decretat obligatoriu şi gratuit, avînd în vedere nivelului extrem de scăzut al instrucţiei populaţiei rurale” (IST8). Aici, atingem un capitol de cea mai mare însemnătate în istoria revoluţiei româneşti, care a urmărit pe de o parte ispitirea norodului către păgînism şi apostazie, iar pe de alta, umanizarea ortodoxiei noastre, adică schimbarea ei în filosofie a Antihristului. În alte cuvinte; masonizarea Românilor a mers împreună cu masonizarea Bisericii: saducheii şi fariseii şi-au dat mîna cu arhiereii şi au purces la desăvîrşirea lucrării „iluministe” în România! Legea instrucţiunii publice a lui Cuza a arătat toate acestea desluşit, punerea ei în aplicare făcîndu-se prin Biserică, instituţie de căpetenie a guvernului luptător de Hristos! De fapt, dacă schimbările nu ar fi venit prin Biserică, norodul – prost (adică simplu), dar sănătos la minte – nu ar fi primit să îşi ridice „nivelului extrem de scăzut al instrucţiei” nici cu un milimetru măcar. De aceea, prin condeiul nefericitului V. A. Urechia, Ministerul îi scria Mitropolitului Nifon o „adresă” (un ordin deci), frăţesc-masonică, umanist-apocaliptică şi demagogic-patriotică: „În ziua de 1 septembrie intră în lucrare noua lege şcolară cu marele principiu al obligaţiunii instrucţiunii primare. Punem acest principiu mîntuitor sub adumbrirea Bisericii strămoşeşti. Ardicaţi, Preasfinte, vocea amvonei pentru esplicarea lui! Puneţi a se face rugăciuni pentru prosperitatea instrucţiunii publice, ordinaţi clerului să îndemne pe săteni, mai ales, a-şi trimite copiii la şcoală, căci gloria religiei va sta în isbînda luminii, şi salvarea patriei române nu este decît cu această condiţiune. Şcoalele din trecut se ţineau în pridvoarele bisericilor noastre. Faceţi dară, Preasfinte, prin influenţa salutarie ce vă dă sfînta noastră religie, ca şi pe viitor şcoala să fie pridvorul Biserici Române şi ambele intrarea sigură la templul [!] binelui, al adevărului, al frumosului şi al românismului” (ŞER).

Dacă n-ar fi adevărat, acest poem omagial al silniciei pedagogice ar fi de rîs! Cînd însă citeşti că şcoala şi Biserica au ca scop şi sarcină să ne ducă vrînd-nevrînd în templul ideal şi universal al lui Lucifer, îţi îngheaţă zîmbetul în rînjet.

BIBLIOGRAFIE:

(EMD) – EMILIAN M. DOBRESCU, Iluştri francmasoni, Nemira, 1999

(IST4) – ISTORIA ROMÂNILOR, manual pentru clasa a 4-a, Sigma, 1997

(ŞER) – PREOT NICOLAE ŞERBĂNESCU, Aniversări-comemorări, 150 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza: 1820, 20 martie, 1970

(IST8) – ISTORIE, manual pentru clasa a 8-a, Humanitas, 2000

(ROS) – Rosetti, C.A., Corespondenţă, Minerva, 1980

Pentru orice chestie, daca nu merge copy/paste

(ION) – GHEORGHE IONESCU (BUZĂU), Viaţa şi activitatea lui Filotei, Episcopul Buzăului, Bucureşti, Tipografia „Gutemberg” Joseph Gobl, 1909

(IOR I) – Iorga Nicolae, Istoria poporului românesc, ED. Ştiinţifică şi pedagogică, 1984

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

UNIREA de la 24 ianuarie 1859 si MASONERIA

Florin Stuparu: REVOLUTIA MASONICA de la 1848 in Principatele Romane

Florin Stuparu: SPIRU HARET – masonul fanatic ce a pus bazele invatamantului anti crestin in Romania

MUGUR VASILIU: „Crucea şi Coroana”. Monarhia in Romania – o unealta a masoneriei …

Din pacate, iata si un elogiu pe site-ul Patriarhiei:

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

About these ads

20 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 25, 2012 at 1:15 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Like this

  2. Romeo2110 said, on ianuarie 25, 2012 at 5:46 am

    Saptamana trecuta la emisiunea Nashu- 10TV (Patriciu TV?) a aparut masonul O Ungherea.
    A facut urmatoarele afismatii ce trebuie confirmate istoric:

    1. Monarhiile europene nu l-au recunoscut pe Cuza ca domnitor deoarece nu provenea din familie regala (“nu era os domnesc”), intr-un moment in care politica europeana era facuta de regi si de imparati. Aducerea pe tronul Principatelor a lui Carol I, a fost o necesitate, in vederea recunoasterii oficiale a noului stat.
    2. La tratatele de pace de la Paris/Tianon,de dupa primul razboi mondial, monarhii europeni n-au mai avut nici un cuvant de spus, recunoaterea hotararilor postbelice fiind o afacere exclusiv masonica.

    PS Nu stiam ca si Carol I a fost mason. Exista pareri conform carora Cuza a fost inlaturat de la putere, dupa ce a inceput sa faca ceva pentru popor, incalcand niste directive masonice. S-ar fi luat atunci hotararea ca tara sa fie condusa de alogeni, nelegati afectiv de poporul roman ortodox. De unde si bilantul clasei politice facut de Eminescu in Scrisoarea III.

    Like this

  3. Marconiush said, on ianuarie 25, 2012 at 6:00 am

    “Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, …..” la linia 4 ……… luptele INTESTINE ?

    Like this

  4. Ciprian said, on ianuarie 25, 2012 at 8:05 am

    E normal ca acest mason care a militat impotriva Bisericii sa fie pomenit la Sfanta Liturghie (pe Trinitas au spus ca va fi pomenit ieri la Sfanta Liturghie). Sa fie lipsa de cultura? Sa nu stie conducerea BOR lucrurile acestea?

    Like this

  5. fane said, on ianuarie 25, 2012 at 2:18 pm

    atunci cand a incercat schimbarea calendarului a primit oreplica dura de la Sfantul CALINIC de la cernica Acesta la apostrofat in public acuzandu-l ca vrea sa inchine Biserica ortodoxa stramoseasca papistasilor din Roma apoi i-a intors spatele Pacat ca acest lucru s-a petrecut totusi cu ajutorul altori masoni Miron cristea si I Bratianu

    Like this

    • emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 7:29 pm

      Ion Bratianu a fost mason, dar stiu ca a lasat cu limba de moarte ca nici un copil al lui sa nu intre in masonerie. Ionel I. Bratianu stiu ca nu a fost mason. Schimbarea calendarului s-a facut in timpul lui Ionel I. Bratianu. Daca ai gasit undeva ca ar fi fost mason spune-mi unde. Problema a fost la Congresul de pace dupa primul razboi cand toti erau masoni mai putin Ionel Bratianu, acesta fiind nevoit sa se retraga (dupa ce anterior a incercat sa provoace o criza de guvern in Franta pentru a-l indeparta pe Clemanseu, un adversar al romanilor) si sa-l puna sef al delegatiei romane pe Alexandru Vaida Voievod caruia i-a cerut sa intre in masonerie pentru a se obtine recunoasterea Ardealului la Romania.

      Like this

      • emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 7:56 pm

        Am mai avut atunci o sansa ca ungurii ne-au atacat. Nu cred ca altfel am fi obtinut recunoasterea Ardealului la Romania.

        Like this

      • emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 8:12 pm

        Ionel I. Bratianu a fost intr-adevar un om politic mare. Nu i se poate nega patriotismul. Si moartea lui e un mare semn de intrebare, o criza de amigdalita. La fel a murit si marele actor Constantin Tanase. Nu prea ai cum sa nu fii patriot atunci cand te ia tatal tau la 10-12 ani sa vezi cum dorobantii romani trec Dunarea ca sa-i taie pe turci. Vorba lui Tutea cand vorbesti de Ionel Bratianu trebuie sa te ridici in picioare. Comunistii abia daca il pomeneau in manualele de istorie.

        Like this

  6. Omul Credincios said, on ianuarie 25, 2012 at 5:20 pm

    Inseamna ca NU ar trebui sa recunoastem Mica Unire, si sa nu o mai sarbatorim

    Like this

  7. Marius said, on ianuarie 25, 2012 at 7:03 pm

    E foarte exagerat acest articol. Sigur ca statul construit in 1859 nu a fost nici pe departe perfect, dar alternativa nu exista. Fara acea unire, tarile romane ar fi ajuns simple provincii rusesti si austro-ungare, iar in ziua de azi poate ca nici n-ar mai fi existat natiunea romana, dupa 150 de ani de deznationalizare. Iar sa spui ca Rusia a avut vreodata intentii nobile fata de romani, este o prostie imensa. Rusia a fost intotdeauna cel mai mare dusman al nostru.

    Like this

  8. emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 7:22 pm

    Articolul e foarte bun. Nu exagereaza cu nimic in ceea ce il priveste pe acest cartofor si viteaz la pat care a fost Cuza. De fapt l-au pus pentru ca era slab. Cu el s-a inceput distrugerea Bisericii din pacate. Cine e din Bucuresti sa incerce sa se duca la Biblioteca Academiei si sa cerceteze despre acest comunist care a fost Cuza si o sa se lamureasca. In noaptea in care l-au silit sa abdice era in pat cu Obrenovici, viitoare printesa a Sebiei cu care avea doi baieti adoptati de Doamna Elena (si ea cu conceptii revolutionare din pacate) si care erau in camera alaturata, el iubindu-se cu amanta. Copiii lui Cuza au murit de tineri de boli grave. Mare rau a facut neamului nostru. Bucurestenii nu l-au suportat dovada ca nu a avut vreo statuie inBucuresti pana dupa 90 cand din pacate i-au facut-o pe Dealul Patriarhiei. E o palma imnesa la adresa BOR acea statuie a unui pagan.

    Like this

  9. Ioan said, on ianuarie 25, 2012 at 8:00 pm

    Exceptional articol!

    Cand invatam in scoala generala despre secularizarea averilor manastiresti, tot timpul ma intrebam de ce manualul o prezinta intr-o lumina favorabila, de vreme ce a fost o masura ce a lovit in Biserica.

    Acum am primit raspunsul.

    Like this

    • emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 9:47 pm

      Din pacate scoala nu te invata nimic, cauta sa te formeze ca imbecil. Facand liceul in comunism imi puneam si eu intrebari similare, era greu atunci sa gasesti informatii. Daca vrei sa fii persoana, asa cum vrea si Dumnezeu, trebuie sa gandesti cu propriul cap si dupa ce ai invatat sa citesti sa asimilezi critic orice informatie. Oricine cauta sincer adevarul, inclusiv cel istoric, il gaseste, unii mai devreme, altii mai tarziu.

      Like this

  10. minionita said, on februarie 5, 2012 at 3:02 am

    Si eu cred ca e dur tonul articolului. Si eu il priveam pe Cuza drept domnitorul model chiar daca lasa de dorit din punct de vedere moral si ideea Romaniei create de masoni nu mi-a picat prea bine. Insa tind sa cred ca apartenenta romanilor la masonerie a fost mai mult oportunism decat convingere, o incercare de a crea un stat care sa nu mai depinda de Inalta poarta. Sa nu uitam ca domnia in Principatele Romane era a celui care platea mai bine si care isi recupera cheltuielile de pe spinarea taranilor.
    Acum sa ne gandim la unionisti. Erau oameni nascuti intr-un colt uitat de lume, care isi facusera studiile afara. Revolutia franceza pusese capat regalitatii care, oricat de legitima sau eficienta pe plan politic fusese, daduse nastere la nenumarate excese. Noi am considerat dictatura comunista insuportabila, cu toate ca teoretic, ne bucuram de multiple drepturi. Nu vreau sa imi imaginez cum era sa traiesti intr-o tara unde regele, secundat de aristocratie, facea totul in functie de chef. Revolutia adusese o anumita ordine iar oamenii astia s-au intrebat de ce nu ar putea fi si la ei acasa la fel. De ce trebuiau sa fie condusi de fanarioti in loc sa fie stapani in tara lor? Intamplator, interesele masonilor erau orientate spre Principate. Probabil ca daca ar fi existat si alte optiuni lucrurile ar fi stat diferit dar, vrem sau nu, asta e felul nostru de a fi, suntem oportunisti. Nu trebuie uitat ca mai apoi au aparat cu unghiile si dintii statul pe care l-au creat.
    Despre masurile luate de Cuza, apropo de secularizare nu vad de ce ar fi o lovitura impotriva ortodoxiei. Manastirile detineau proprietati ale caror venituri depasau nevoile lor. Cand omul facea o danie catre o manastire o facea gandind asa cum facem si noi ca este pentru a fi folosita intr-un scop bun. Cand lasi ceva in cutia milei lasi pentru ingrijirea bisericii, pentru ca preotul sa ii ajute pe altii mai saraci din parohie si chiar pentru nevoile lui. Dar in momentul in care vezi ca biserica se transforma in ruina in timp ce el are Mercedes nou sunt convinsa ca data viitoare te gandesti de doua ori inainte sa mai lasi ceva. Stiu ca suna a bascalie dar situatia seamana cu cea cand tanarul bogat a intrebat ce sa faca sa se mantuiasca. O parte din pamanturi au fost folosite pentru improprietarirea taranilor adica cei saraci. In mod fortuit Biserica a fost determinata sa indeplineasca porunca lui Iisus. Iar daca cel prin care s-a facut asta nu a fost un model de crestin, ar trebui sa fie un imbold spre smerenie nu spre manie. Nu trebuie sa uitam ca poporul ales a fost dat nu o data pe mana paganilor, cand faptele lor calcau voia lui Dumnezeu.
    Ca ultima observatie, e absurd sa pui semnul egalitatii intre ortodoxia rusa si imperiul tarist. Rusia a fost mereu un stat expansionist care a cautat sa isi asimileze vecinii cu sau fara voia lor. Dupa razboiul ruso-turc aveau chef sa puna labele pe Tara Romaneasca si Moldova dar au trebuit sa se multumeasca cu Basarabia. Faptul ca Romanovii au fost ucisi de comunisti in imprejurari destul de neclare a creat un soi de aura romantico-dramatica in jurul lor. Spre deosebire de Brancoveni, care au preferat sa moara crestini decat sa traiasca pagani, Romanovii au murit deoarece constituiau un pericol pentru comunisti. Nu au fost torturati, nici nu au avut parte de regimul la care erau supusi cei pe care tarul ii deporta in Siberia. Au fost tinuti in izolare si ucisi dar in comparatie cu atrocitatile facute de comunisti in inchisorile rusesti, romanesti sau de aiurea e ca si cum ai compara moartea Julietei cu a Mafaldei de Savoia.

    Like this

  11. alin said, on februarie 28, 2012 at 7:18 am

    Partea cu secularizarea averilor manastriresti e reala dar:

    Una dintre cele mai importante probleme ale perioadei respective o constituie înlăturarea de la putere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, eveniment de care masonoria nu a fost străină. Toţi istoricii de propagandă ai masoneriei române îl trec şi pe Cuza în rândul membrilor Frăţiei, însă nu există nicio probă sau mărturie despre participarea domnitorului la vreo lojă. O singură sursă masonică îl menţionează ca făcând parte din francmasonerie, dar se referea la o lojă inexistentă, Steaua Dunării din Galaţi, unde în 1859 ar fi fost chiar Maestru Venerabil. Nu este probată de nicio dovadă existenţa acestei loji.[11] Totodată, domnitorul nu este menţionat de colonelul I. T. Ulic, care publică în 1923 un istoric al masoneriei cu o listă de personalităţi române francmasone din perioada 1734-1912, şi nici de Toma Petrescu, sursă antimasonică, numele său negăsindu-se în lista cu cele peste 1500 de nume menţionate.[12]

    Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, componenţa lojii Înţelepţii din Heliopolis, care aduna lideri liberali radicali şi moderaţi şi lideri conservatori, precum şi cei mai importanţi bancheri evrei implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat, Hilel Monoah, Sabatay Halfon şi Jacques Cohen, ar fi reprezentat nucleul de influenţă al montruoasei coaliţii.[14] Se pare că domnitorul aflase de planurile lor, de aceea va acţiona prompt, prin represaliile menţionate mai sus. Tipul de conflict în care s-au angajat lojile francmasonice Steaua Dunării şi Înţelenţii din Heliopolis le îndepărteză de orice legătură reală cu o francmasonerie autentică, dându-le alura unor organizaţii oculte. În perioada 1864-1865, loja Înţelepţii din Heliopolis a atras tot mai mulţi ofiţeri din cadrul armatei, ca aspect secret şi strategic pentru planul de îndepărtare al domnitorului şi pregătirea unui corp ofiţeresc care să pună în aplicare planul. Toţi ofiţerii care l-au arestat pe Cuza, silindu-l să demisioneze au fost francmasoni, membrii ai aceleiaşi loji, Înţelepţii din Heliopolis.[15]
    luat de aici: http://antimasonic.blogspot.com/2009/10/dezvoltarea-masoneriei-in-romania.html

    Like this

  12. […] Florin Stuparu: ALEXANDRU IOAN CUZA – unealta a masoneriei, luptator impotriva ortodoxiei, stricat… […]

    Like this

  13. […] Florin Stuparu: ALEXANDRU IOAN CUZA – unealta a masoneriei, luptator impotriva ortodoxiei, stricat… […]

    Like this

  14. […] Florin Stuparu: ALEXANDRU IOAN CUZA – unealta a masoneriei, luptator impotriva ortodoxiei, stricat… […]

    Like this

  15. emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 9:11 pm

    Atunci aveam un Sfant ierarh si anume Sfantul Calinic de la Cernica si nu s-a reusit impunerea calendarului din fericire. Cuza avea doi baieti cu amanta pe care i-a infiat Elena, nevasta-sa si ea tot o revolutionara care nu putea face copii. Erau doua temeri, una ca se va proclama Domn pe viata, altfel de ce i-ar mai fi cerut Elenei sa-i adopte copiii. Atentie el fusese pus Domn pe o perioada limitata de timp, pana la gasirea unui principe strain. A doua temere era legata de anumite convorbiri cu Rusia, existand temerea ca vrea sa aduca un principe rus, ceea ce era de neacceptat, romanii nu-i mai suportau pe rusi dupa samavolniciile facute de ei intimpul ocupatiei repetate a Principatelor, rusii opunandu-se unirii. Politica tampita a Rusiei a departat pe romani de aceasta. Genaratia lui Ion Bratianu nu era tampita, cum e genaratia politicienilor de azi, a speculat la maximum, a intrat si in masonerie, ulterior a iesit, a infiintat Oculta (Eugeniu Carada un macedoroman a infiintat BNR). Cuza a facut un gest de roman atunci cand a refuzat sprijinul militar al lui Napoleon al III lea pentru a se reinscauna, ceea ce totusi nu e putin lucru pentru un om slab si fara credinta cum a fost.

    Like this


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,341 other followers

%d bloggers like this: