SACCSIV – blog ortodox

Fostele restaurante McDonald’s s-au redeschis sub un nou brand și cu un nou proprietar în Rusia

Posted in FAST FOOD, McDonald’s, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on iunie 12, 2022

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/foto-video-s-a-deschis-primul-mcdonalds-pe-stil-rusesc-1972361

Fostele restaurante McDonald’s s-au redeschis sub un nou brand și cu un nou proprietar în Rusia, la mai bine de trei decenii de la sosirea popularului lanț occidental de fast-food.

Odată cu retragerea marilor branduri din industria de fast food, ca reacție la invazia din Ucraina, rușii s-au trezit fără acest tip de restaurante, dar guvernanții de la Moscova au promis că vor veni cu o soluție. De astăzi, este deschis un lanț de restaurante care le-a preluat pe cele ale McDonald’s, sub lozinca „Numele se schimbă, dragostea rămâne”.

Primul restaurant deschis este chiar în piața Pușkin de la Moscova, adică exact unde se deschidea primul McDonald’s din Rusia în urmă cu 32 de ani.

Firma s-a retras din Rusia la fel ca alte câteva sute de companii străine, așa că rușii încearcă să înlocuiască produsele occidentale cu surogate inventate din mers, inclusiv prin revitalizarea unor mărci rusești vechi de automobile ca Lada și Moskvici.

McDonald’s a plecat din Rusia după 30 de ani

McDonald‘s și-a întrerupt temporar activitatea în luna martie, la mai puțin de două săptămâni de la prima zi a invaziei rusești a Ucrainei.

Ulterior, luna trecută, compania americană a anunțat că iese de pe piața rusească ca urmare a crizei umanitare provocate de această țară prin războiul pornit împotriva Ucrainei.

A anunțat, de asemenea, că Alexander Govor, care se ocupa de 25 de restaurante McDonald‘s din Siberia va prelua restaurantele. Conform aranjamentelui stabilit, McDonald’s își păstrează marca înregistrată în Rusia și are opțiunea de a-și recumpăra restaurantele pe parcursul următorilor 15 ani.

McDonald‘s a funcționat în Rusia vreme de 30 de ani până la anunțul plecării. Primul restaurant s-a deschis în ianuarie 1990, la Moscova, un moment cheie în deschiderea economiei Uniunii Sovietice, cu puțin timp înainte de prăbușirea acesteia.

Editor : A.P.

 

Comentariu saccsiv:

Restaurantele se vor numi Vkusno & Tochka, adica Delicious, Full Stop. Oare vor baga in produse aceleasi mizerii precum McDonald‘s?

Substanțele periculoase descoperite în mâncarea de la McDonald’s, Burger King și Pizza Hut. Specialiștii sunt îngroziți

Jamie Oliver despre McDonald’s: “Cel mai ieftin produs pentru caini le este vandut oamenilor”

CE SE AFLA IN PUIUL DE LA McDonald’s?

 

Ce profit au făcut rețelele de farmacii și distribuitorii de medicamente în 2021

Posted in Romania by Vali on iunie 12, 2022

Funcţionarii publici din Grecia nu mai au voie să-şi răcorească birourile sub 26 de grade Celsius

Posted in Grecia by Vali on iunie 12, 2022

Sursa: https://financialintelligence.ro/functionarii-publici-din-grecia-nu-mai-au-voie-sa-si-racoreasca-birourile-sub-26-de-grade-celsius/

Angajaţii din sectorul public din Grecia pot reduce temperatura în birouri doar până la 26 de grade Celsius, în condiţiile în care Atena încearcă să reducă costurile în sectorul public din cauza crizei energetice, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.

Intrată imediat în vigoare, măsura prevede ca termostatele aparatelor de aer condiţionat să nu mai poată fi setate sub această temperatură, a declarat ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, pentru postul public de radio elen.

Oficialii trebuie să reducă, de asemenea, iluminatul stradal la nivelul minim absolut necesar, a mai spus el.

Anunţul survine în momentul în care guvernul elen încearcă să reducă costurile la energia electrică în sectorul public cu 10% faţă de acum un an.

Autorităţile şi municipalităţile care nu îndeplinesc obiectivul trebuie să plătească pentru consumul de energie în exces folosind bani din buget destinaţi altor scopuri.

Criza energetică a făcut ca aceste măsuri să fie în mod urgent necesare, a mai spus el, subliniind că nivelul costurilor anuale pentru aer condiţionat din sectorul public şi iluminatul stradal ajunge la 800 de milioane de euro (850 de milioane de dolari).

De asemenea, Skrekas a sfătuit populaţia să înlocuiască aparatele de aer condiţionat şi frigiderele mai vechi cu aparate noi cu un consum redus de energie în următoarele luni, printr-un program finanţat de stat şi de Uniunea Europeană.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe elen a declarat că procesul prin care se poate aplica la acest program va fi simplu şi se va poate face online.

Ministerul Afacerilor Externe din China: 97 000 de sarbi bolnavi de cancer din cauza bombelor cu uraniu folosite de NATO in Iugoslavia in 1999

Posted in cancer, CHINA, NATO, SERBIA, uraniu, VIDEO by saccsiv on iunie 12, 2022

Presedintele Venezuelei in vizita in Iran: Epoca supremației militare a SUA în lume s-a încheiat

Posted in IRAN, NATO, RUSIA, Ucraina, VENEZUELA by saccsiv on iunie 12, 2022

The Cradle: ‘The era of US military dominance in the world is over’: Nicolas Maduro

Nicolas Maduro: Epoca supremației militare a SUA în lume, s-a încheiat

În timpul vizitei sale în Iran, președintele Venezuelei a vorbit despre ‘declinul puterii hegemonice’ și a subliniat rolul Teheranului și al Caracasului în modelarea unei noi lumi

Publicat pe 11 Iunie 2022, de The Cradle

Foto: Vahid Salemi/AP

La 11 iunie, Ebrahim Raisi, președintele Iranului, i-a urat bun venit omologului său din Venezuela, Nicolas Maduro, în cadrul unei ceremonii oficiale la complexul Saadabad din Teheran.

Maduro a sosit în Republica Islamică la 10 iunie, conducând o delegație la nivel înalt pentru o gamă largă de discuții pe tema cooperării.

În ultimii ani, Iranul și Venezuela au fost țintele unui război economic sever lansat de Occident.

Legăturile de cooperare dintre cele două țări s-au dovedit a fi esențiale pentru depășirea sancțiunilor unilaterale.

În timpul unei conversații cu HispanTV, Maduro a subliniat modul în care Teheranul și Caracas se află în prima linie a creării unei noi lumi eliberate de imperialism și colonialism.

„Epoca supremației militare a Statelor Unite în lume, a luat sfârșit”, a declarat președintele Venezuelei.

„Trăim o perioadă de tranziție geopolitică care va defini destinul secolului XXI”, a adăugat Maduro, referindu-se la repercusiunile invaziei militare a Rusiei în Ucraina, lansată ca răspuns la agenda expansionistă a NATO.

„Acesta este secolul declinului puterii hegemonice, iar Iranul și Venezuela se află în prima linie a modelării acestui proces”, a mai spus Maduro.

În timpul interviului, liderul Venezuelei a anunțat, de asemenea, că va semna un plan de cooperare pe 20 de ani cu omologul său iranian.

„Vom avea o zi completă de lucru cu președintele Raisi și cabinetul său… Am venit cu o echipă solidă pentru a construi această nouă etapă. Lucrăm la o foaie de parcurs pentru cooperare care va fi semnată mâine, stabilind planuri și strategii pentru următorii 20 de ani de dezvoltare între Iran și Venezuela”, a declarat Maduro la HispanTV.

El a precizat că Teheranul și Caracas „și-au plasat privirile pe termen mediu și lung [astfel încât] alianța noastră strategică să fie de nezdruncinat”.

Maduro a mulțumit Republicii Islamice pentru ajutorul acordat în depășirea sancțiunilor unilaterale impuse de SUA, care aproape că au distrus industria petrolieră a Venezuelei.

În mod specific, Maduro și-a exprimat recunoștința față de Iran pentru că a trimis mai multe petroliere cu combustibil, aditivi și diluanți, precum și pentru că a oferit Venezuelei echipamente cruciale și asistență tehnică pentru a-și reface rafinăriile de petrol.

La începutul acestui an, analiștii din industria petrolieră au dezvăluit că sprijinul Iranului a dublat producția de petrol a Venezuelei din 2021. Chiar luna trecută, Republica Islamică a trimis peste un milion și jumătate de barili de benzină și aditivi în Venezuela.

Președintele Venezuelei a confirmat, de asemenea, sprijinul țării sale pentru poporul palestinian, descriind lupta acestuia ca fiind ‘cea mai sacră cauză a umanității’.

De asemenea, el a condamnat Occidentul și aliații săi pentru că au rămas tăcuți în fața încălcărilor drepturilor omului comise de Israel și a genocidului comis asupra poporului palestinian, și a declarat că Iranul și Venezuela vor fi întotdeauna alături de Palestina.

Maduro a sosit în Iran în cadrul unui turneu regional în care a vizitat, de asemenea, Turcia și Algeria.

Maduro și-a început turneul săptămâna aceasta după ce Washingtonul a exclus în mod arbitrar Venezuela, Cuba și Nicaragua de la Summitul Americilor, desfășurat în SUA.

 

Comentariu saccsiv:

Asadar, opozitie la:

Joe Biden: Urmeaza o Noua Ordine Mondiala condusa de SUA

Cititi va rog si:

Sancționații: Cum stabilesc Iran-Rusia noi reguli

Dar o opozitie cu botnita pe chip:

Cititi va rog si:

Ecuatia VREI PAINE? IA CIP: Iranul implementează cupoane digitale pentru raționalizarea pâinii

 

POGORAREA SFANTULUI DUH (Cincizecimea sau Rusaliile). Ziua de nastere a Bisericii

Posted in POGORAREA SFANTULUI DUH, RUSALIILE by saccsiv on iunie 12, 2022

Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 2:

  1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.  
  2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.  
  3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.  
  4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.  
  5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.  
  6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.  
  7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni?  
  8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?  
  9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,  
  10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi,  
  11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!  

Cititi va rog si:

Predica parintelui Sofian Boghiu

Pogorarea Sfantului Duh – Sfantul Ioan Gura de Aur