SACCSIV – blog ortodox

Romanul „Război şi pace”, de Lev Tolstoi, interzis în școlile din Ucraina

Posted in RUSIA, Ucraina by saccsiv on iunie 8, 2022

Sursa: https://newsmaker.md/ro/elevii-din-ucraina-nu-vor-mai-studia-romanul-razboi-si-pace-de-lev-tolstoi/

În școlile din Ucraina nu va mai fi predat romanul scriitorului rus Lev Tolstoi – „Război și pace”. Informația a fost făcută publică de către viceministrul Educației Andrei Vitrenko, care a precizat că noul program va intra în vigoare din 1 septembrie 2022, informează „Focus.ua”.

Din literatura străină vor fi excluse în totalitate toate aceste… De exemplu, „Război și pace”. Așa ceva nu se mai preda în Ucraina. Adică tot ceea ce educă „orcii*”, toate vot dispărea din programul literaturii universale”, a spus oficialul ucrainean.

Potrivit viceministrului, au fost create grupe de lucru profesioniste, care lucrează deja asupra elaborării noului program școlar.

Întrebat despre soarta altor romane scrise de autorii ruși, care ar putea fi excluse din programul școlar, Vitrenko a răspuns că discuțiile în acest sens continuă, iar decizia finală nu a fost deocamdată luată.

Voi fi sincer, continuăm discuțiile – sunt foarte tensionate. Membrii grupelor de lucru, selectați de către minister vor ajunge la un compromis, sunt sigur și vom vedea în curând un program școlar actualizat”, a mai spus Vitrenko.

*„orci”, un termen peiorativ, vădit sfidător, dar ale cărui rădăcini nu sunt proprii nici bazinului rus, și cu siguranță nici ucrainean. ”Orc” e un cuvânt din engleza veche, și s-ar traduce aproximativ prin ”demon”. Originile sunt necunoscute, dar îl regăsești în texte din secolul X c.E, respectiv saga Beowulf. Mai târziu, în scrierile sale, JRR Tolkien va prelua acest termen, dar cu o etimologie complet diferită, imaginară, în lexiconul lui lingvistic divers (”limbile Pământului din Mijloc”), unde ”orc” sau ”ork” este un derivat al rădăcinii „ruku”/ „uruk” = groază, teroare, informează evz.ro.

Banca Mondială spune că majoritatea țărilor se îndreaptă către recesiune și avertizează asupra unei posibile reîntoarceri a ‘stagflației’ anilor 1970

Posted in BANCA MONDIALA, criza economica, criza energetica, CRIZA FINANCIARA, recesiune by saccsiv on iunie 8, 2022

FORTUNE: The World Bank says most countries are headed for a recession, and warns of a possible return to 1970s ‘stagflation’

Banca Mondială spune că majoritatea țărilor se îndreaptă către recesiune și avertizează asupra unei posibile reîntoarceri a ‘stagflației’ anilor 1970

De Tristan Bove, 08 Iunie 2022, Fortune

Investitorii, bancherii și antreprenorii discută de luni de zile despre șansele unei viitoare recesiuni. Acum, cea mai importantă instituție internațională de credit din lume, se alătură corului care susține că este posibil să aibă loc o recesiune, și avertizează că ceva și mai rău ar putea fi la orizont.

Se așteaptă ca creșterea economică globală să încetinească înainte de sfârșitul anului, iar majoritatea țărilor ar trebui să înceapă să se pregătească pentru o recesiune, potrivit celor mai recente previziuni economice globale ale Băncii Mondiale, publicate marți.

„Pentru multe țări, recesiunea va fi greu de evitat”, a scris președintele Băncii Mondiale, David Malpass.

Creșterea a suferit lovituri

Potrivit raportului, se așteaptă ca rata de creștere globală să încetinească de la 5,7% în 2021 la 2,9% în acest an. Banca Mondială, care acționează ca un organism internațional de creditare pentru economiile în curs de dezvoltare, prevăzuse în ianuarie anul trecut o creștere de 4,1% pentru 2022.

Economia globală fusese deja afectată de urmările pandemiei COVID-19, care a făcut praf lanțurile internaționale de aprovizionare, și a împiedicat în mod semnificativ creșterea veniturilor și a eforturilor de reducere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare, potrivit raportului.

Acest lucru a determinat Banca Mondială să prezică o creștere globală mai lentă, dar robustă, în următorii câțiva ani, începând din 2022, însă după izbucnirea războiului din Ucraina, instituția a fost nevoită să își revizuiască semnificativ în scădere așteptările, luând în calcul creșterea vertiginoasă a prețurilor la alimente și combustibili, precum și perturbarea rețelelor comerciale internaționale.

„La puțin peste doi ani după ce COVID-19 a provocat cea mai profundă recesiune globală de după cel de-al Doilea Război Mondial, economia mondială este din nou în pericol”, a scris Malpass.

În SUA, invazia Rusiei în Ucraina și creșterea rapidă a prețurilor au împins Rezerva Federală într-o strategie de majorare agresivă a dobânzilor pentru a domoli inflația, însă acest lucru îi face pe investitori să fie din ce în ce mai rezervați. Dacă ratele dobânzilor vor crește prea mult, așa cum tot mai mulți economiști cred că ar putea fi inevitabil, economia ar putea risca să revină la o contracție și o recesiune.

Cuvântul ‘recesiune’ ar putea evoca imagini înfricoșătoare ale prăbușirii pieței din 2008, dar majoritatea economiștilor consideră că, dacă va avea loc o recesiune, o scădere de o asemenea amploare este puțin probabilă, majoritatea asigurând că rezultatul va fi probabil o recesiune ușoară, așa cum este normal la sfârșitul ciclurilor economice.

Însă Banca Mondială avertizează că până și o recesiune ușoară ar putea lăsa cicatrici de durată în economia mondială, deoarece actuala combinație de forțe economice ar putea duce la ‘stagflație’, un amestec de creștere cu procente mici și prețuri ridicate, ceva toxic pentru economiile din țările în curs de dezvoltare.

Revine stagflația?

Malpass a menționat de mai multe ori amenințarea stagflației în raportul Băncii Mondiale, menționând similitudinile dintre mediile de politică monetară de acum și ultima dată când a avut loc stagflația.

„Mai mulți ani de inflație peste medie și de creștere sub medie sunt acum probabile, cu consecințe potențial destabilizatoare pentru economiile cu venituri mici și medii. Este un fenomen – stagflația – pe care lumea nu l-a mai văzut din anii 1970”, a scris acesta.

Stagflația apare atunci când creșterea economică trece printr-o încetinire semnificativă, dar inflația și prețurile ridicate persistă. Ultima dată când lumea a trecut printr-o perioadă de stagflație a fost în timpul șocurilor din anii 1970 ale industriei petroliere, când prețurile ridicate ale petrolului au provocat o inflație ridicată la nivel mondial, și o recesiune în țările care importau volume mari de petrol din Orientul Mijlociu.

Stagflația poate fi considerată drept cea mai rea situație economică cu care se poate confrunta lumea, deoarece inflația tinde de obicei să contracareze o economie aflată în contracție. Însă, aceleași condiții care au dat startul stagflației din anii 1970 par să se reproducă.

„Creșterile ratelor dobânzilor care au fost necesare pentru a controla inflația la sfârșitul anilor 1970 au fost atât de abrupte încât au declanșat o recesiune globală, împreună cu o serie de crize ale datoriilor în economiile în curs de dezvoltare, ceea ce a dus la un ‘deceniu pierdut’ în unele dintre ele”, a scris Malpass, adăugând că aceleași modele de creștere redusă, rate ridicate ale dobânzilor și escaladarea datoriei publice în multe țări, se repetă și în prezent.

Reluarea operațiunilor normale ale lanțului de aprovizionare și creșterea producției în întreaga lume sunt esențiale pentru a evita stagflația, a spus Malpass, dar nu va fi ușor. Închiderile pe motiv de COVID-19 din centrele de producție din China din ultimele câteva luni au dat o lovitură puternică producției mondiale, iar constrângerile energetice ca urmare a războiului stau în calea revenirii lanțurilor de aprovizionare la o stare de normalitate deplină.

Gemenele născute în urma celei mai premature nașteri din lume, la doar două săptămâni peste limita de avort, sunt acum fericite și sănătoase și au împlinit vârsta de trei ani

Posted in avort by saccsiv on iunie 8, 2022

Life News: World’s Most Premature Twins Were Born Two Weeks Before Abortion Limit

Doi bebeluși gemeni s-au născut la două săptămâni peste limita de avort, în urma celei mai premature nașteri din lume

Gemenele născute în urma celei mai premature nașteri din lume, la doar două săptămâni peste limita de avort, sunt acum fericite și sănătoase și au împlinit vârsta de trei ani.

Surorile gemene Kambry și Keeley Ewoldt sunt înscrise în Guinness Book of Records ca fiind cele mai prematur născute gemene din lume.

Micuțele gemene, care s-au născut în SUA pe 24 noiembrie 2018, la University of Iowa Hospitals and Clinics, au avut o soartă potrivnică încă înainte de a se naște.

Pe vremea când mama lor, Jade Ewoldt, era gravidă în 16 săptămâni, a aflat că fetițele ei suferă de sindromul transfuzor-transfuzat (STT). În asemenea cazuri, gemenii își împart placenta iar unul dintre bebeluși primește un flux sangvin mai mare decât celălalt. Asta poate duce la moartea unuia sau chiar a ambilor bebeluși.

Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat.

Keeley cântărea 490 g iar Kambry 449 g

Pe 29 martie 2019, la 24 de ore după ce lui Jade i s-a rupt apa, gemenele s-au născut cu 125 de zile mai devreme. Keeley cântărea 490 de grame iar Kambry cântărea 449 de grame.

Din fericire pentru gemene, Spitalul și Clinicile Universității din Iowa are o unitate de terapie intensivă neonatologică de nivelul IV – cel mai ridicat nivel posibil.

Dr. Johnatan M. Klein, neonatolog și director medical al unității de terapie intensivă neonatologică de la Spitalul Stead Family Children al Universității din Iowa, a declarat: „din 2006 îngrijim cu succes copii născuți chiar și la 22 de săptămâni, ceea ce înseamnă cu 18 săptămâni mai devreme de data normală”.

În ciuda dificultăților, Dr. Klein și echipa lui au rămas calmi: „Când avem bebeluși care se află într-o stare periviabilă, este important să nu-i categorisim drept bebeluși născuți extrem de prematur și care nu au șanse de supraviețuire”.

„Tratăm un bebeluș născut la 22 de săptămâni la fel ca pe un adult aflat în stare critică. Ne dorim ca acești bebeluși să supraviețuiască, ne dorim să le fie bine, ne dorim să crească.”

Imediat ce s-au născut, gemenele au fost duse la Secția de Terapie Intensivă Neonatologică, unde micuța Kambry a trebuit să fie resuscitată.

„Prima zi [acasă] a fost un coșmar”

Pentru următoarele 5 luni, viața lui Jade se va împărți între cei doi copii de acasă, Koy și Kollins, și Spitalul Stead Family Children.

Chiar și după ce au părăsit spitalul, problemele nu s-au terminat.

„Când Keeley și Kambry au ajuns prima dată acasă de la Secția de terapie intensivă, în 2019, au fost diagnosticate cu complicații cronice la plămâni și displazie bronhopulmonară severă, era furtuna perfectă pentru că imediat a trebuit să instalăm tuburi de oxigen în casă și să umplem casa de cordoane și tuburi”, spune mama lor.

„Nu mai aveam ajutorul celor de la Terapie Intensivă. Prima zi a fost realmente un coșmar.”

Deși literatura medicală mai veche sugerează o dezvoltare neurologică precară pentru copiii născuți prematur, Dr. Klein menționează că dezvoltarea strategiilor neuroprotective și menajarea creierului duce deseori la rezultate bune.

„Când monitorizăm bebelușii născuți la 22 de săptămâni, peste două treimi dintre se situează între nivelul complet normal și cel cu ușoare dizabilități”, spune el.

Astăzi, la aproape trei ani și jumătate, Keely și Kambry sunt două puștoaice fericite și care continuă să aducă bucurie familiilor lor.

Catherine Robinson, purtătoarea de cuvânt a organizației Dreptul la Viață din Marea Britanie, spune: „Gemenele Ewoldt s-au născut aproape la două săptămâni după limita de avort. Povestea lor și multe altele ca a lor continuă să contrazică ideea că viabilitatea începe la 24 de săptămâni. Și mai important, ele aruncă o puternică lumina asupra inumanului avort, în mod special asupra celui efectuat târziu, care în unele cazuri termină viața unui copil sănătos care ar putea supraviețui în afara pântecelui mamei lui.”.

Argumentele campaniei nationale pentru interzicerea testelor de verificare a virginitatii

Posted in VIRGINITATE by saccsiv on iunie 8, 2022

PRO TV: Campanie naţională pentru eliminarea testelor de verificare a virginităţii. Psiholog: Este o examinare invazivă şi intruzivă

Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (VIF) lansează, luni, o campanie naţională de eliminare a testelor de virginitate.

Cei de la VIF trag un semnal de alarmă legat de existenţa acestui tip de testare medico-legală despre care spun că este abuzivă şi traumatizantă. Campania se numeşte #DeNetestat şi îşi propune să elimine definitiv din legislaţie, cu ajutorul unei petiţii, aceste teste.

(more…)

%d blogeri au apreciat: