SACCSIV – blog ortodox

INALTAREA DOMNULUI. Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvant la Inaltarea Domnului

Posted in INALTAREA, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on mai 28, 2014

Inaltarea-Domnului-391x492

Foto: http://www.credo.ro/Inaltarea-Domnului.php

Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 1:

1. Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,  

2. Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,  

3. Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.  

4. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:  

5. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.  

6. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?  

7. El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,  

8. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.  

9. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.  

10. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,  

11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.  

12. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.  

   Iata si Cuvânt la Înălţarea Domnului al Sfantului Ioan Gura de Aur:

„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)

(more…)

Tagged with:

Casa Alba admite VACCINAREA FALSA pentru a colecta AND-ul populatiei. Sa ne amintim si LA CE ALTCEVA MAI SUNT FOLOSITE VACCINURILE

Posted in ADN, vaccinare by saccsiv on mai 28, 2014

   Iata ce aflam din articolul White House admits staging fake vaccination operation to gather DNA from the public:
Casa Albă admite organizarea operației de vaccinare falsa pentru a colecta ADN-ul de la populatie
(Natural News) Casa Alba a recunoscut oficial ca programele false de vaccinare au fost folosite de catre USA ca o acoperire pentru a colecta, pe ascuns, mostre de ADN de la populatie, ca parte din asa numitul „razboi impotriva terorismului”. Scopul schemei, desfasurata in Orientul Mijlociu, a fost de a utiliza analiza ADN-ului pentru a identifica persoanele suspecte de terorism, care urmau a fi vizate pentru a fi ucise in USA.
New York Times a raportat in 2011 „In lunile dinainte de a fi ucis Osama bin Laden, Agentia Centrala de Informatii a lansat un program fals de vaccinare in Abbottabad, Pakistan, un fel de truc pentru a obtine probe de ADN de la membrii familiei Bin Laden, ce se parea ca era ascuns intr-un campus de acolo”.
Agentii CIA au recrutat un medic pakistanez pentru a organiza unitatea de vaccinare din Abbottabad, incepand „proiectul” din partea mai saraca a orasului pentru a fi cat mai autentica vaccinarea” raport The Guardian.
Este pentru prima data in istoria guevernului SUA cand a fost obligat sa recunoasca faptul ca sistemul lansat in 2011a fost secret si ilegal in care cu ajutorul activitatii de „sanatate publica” a colectat ADN-ul de la popultie in incercarea de asasinare a unui individ.
Cum s-ar putea printr-o vaccinare sa se recolteze ADN de la oameni? Este o chestiune simpla. Dupa cum explica Guardian „asistenta medicala ar fi fost instruita sa extraga putin sange cu acul dupa administrarea vaccinului”.

(more…)

Tagged with: , ,

FOTO: “energie radianta” a Parintelui Arsenie Boca la mormantul sau?

Posted in Arsenie Boca by saccsiv on mai 28, 2014

   Iata ce putem citi in articolul Minune la mormantul lui Arsenie Boca. S-a arătat spiritul sfântului – FOTO incredibile:

Aflata la pelerinaj la mormantul lui Arsenie Boca, o credincioasa decis sa faca unele fotografii in zona in care se rugau oamenii.

Femeia nu s-a gandit nicio secunda ca, pe imagini, va aparea si o forma de energie radianta ce pare a fi spiritul unui sfant.

Cand a ajuns acasa si s-a uitat la poze, femeia a fost uluita de ceea ce vedea! Astfel, in cele trei poze facute la mormantul parintelui Arsenie Boca apare o fiinta care straluceste intr-o lumina orbitoare, ce pare a fi capabila de o forta vindecatoare.

Femeia le-a aratat tuturor cunoscutilor pozele, considerand ca in imagini apare un spirit foarte puternic, ce s-a intrupat pentru ajutorarea oamenilor.

arsenie-boca_11059000

arsenie-boca2_43838200

Comentariu saccsiv:

(more…)

Tagged with:

ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (28.05.2014): Dumitru Bordeianu – „Mărturisiri din mlaștina disperării“. APEL PENTRU OPRIREA HIROTONIEI întru episcop a lui Ieronim Crețu. Patriarhul mason ATENAGORAS despre SFINTII PARINTI – IPOCRITI

Posted in ORTODOXIE by saccsiv on mai 28, 2014

Apologeticum: Tandemul PROtv – Patriarhia Română atacă cel mai popular site ortodox

WEB-bor

Motivul nu este acel articol, intenționat interpretat greșit, ci mulțimea de articole ce combat ecumenismul, actele cu cip, înșelările precum horoscop, OZN, Halloween, magie, yoga etc. Iar autorii acestor articole sunt în primul rând Sfinții, Marii Duhovnici și teologii mărturisitori ai Ortodoxiei.

Comentariu saccsiv:

   Nu e cel mai popular, dar nu asta conteaza. Cititi va rog si:

PRO TV ataca “SFATURI ORTODOXE” si ne reaminteste ca PATRIARHIA vrea ca toate BLOGURILE ORTODOXE NATIONALISTE sa fie INCHISE

AXA: A apărut cartea „Mărturisiri din mlaștina disperării“ scrisă de Dumitru Bordeianu

Cartea-„Mărturisiri-din-mlaștina-disperării“-de-Dumitru-Bordeianu

Pentru comenzi sunați la numărul de telefon: 0736 09 19 59

Daniel Focsa:

Va semnalez acest articol al meu aparut ieri in revista “Permanente” despre doi eroi ai rezistentei anticomuniste, cu 15, respedctiv 11 ani de temnita politica (unul dintre ei, bunicul meu):

Daniel Focsa, O prietenie de-o viaţă începută în temniţele comuniste. Avocat Gheorghe Gh. Vrânceanu – maior Avram Creţu, în „Permanenţe”, an XVII, nr. 5, mai 2014, p. 20.

http://www.fgmanu.ro/permanente.php#p1415
Apologeticum
:

APEL pentru oprirea hirotoniei întru episcop a lui Ieronim Crețu

Iași: Marșul pentru Familie: Tatăl, mama și copiii 

Tandemul PROtv – Patriarhia Română atacă cel mai popular site ortodox 

Proclamarea sfinţeniei după metoda catolică și tradiţia ortodoxă 

ATITUDINI:

“Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19:40)

sp

 

   Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

SEMNE? Incendiu la Pestera Nasterii Domnului dupa plecarea papei Francisc I

(more…)

Meriam a nascut. EXECUTIA S-A AMANAT pentru doi ani

Posted in SUDAN by saccsiv on mai 28, 2014
Tagged with: , , ,